32 ani ,feminin.

Mama mea nu mai are mult de trait.

Suntem foarte apropiate.

Sacrificiile pe care le a facut de a lungul vietii m_au facut sa fiu o persoana puternica(chiar daca in suflet uneori simt ca nu mai pot)

Cum sa invat sa traiesc fara ea?

Uneoria ma rog din rasputeri sa o tina d_zeu…apoi imi dau seama ca mai bine sa o ierte..sa nu mai chinuie.

Cum sa privesc telefonul si sa vad ca nu mai suna?

Buna ziua. Numele meu e Maria,sunt casnica si am 26 de ani. Sunt casatorita de 10 ani cu un arab-musulman (sirian) mai mare ca mine cu 10 ani. Si aceasta este si marea problema. Familia mea nu prea a fost de acord cu EL de la inceput dar mi-au dat liber la alegere. De 10 ani traiesc parca un cosmar fara sfarsit. De 2 ani si ceva am impratisat Islamul in urma catorva ani de studiu si documentare. Fiecare membru al familie incepand de la nepoti (exceptie o nepoata) pana la parinti si invers ma judeca si jigneste cu orice ocazie datorita faptului ca ma straduiesc de 8 ani si nu reusesc aa fac copii,in urma a sute,mii de consultatii si analize la diferiti medici si laboratoare inca nu am un diacnostic fix,doar probabilitate ovalelor polichistice.In 2011 am pierdut unica sarcina la 6 saptamani,extrauterina,de atunci viata imi e un iad. Visele imi sunt cosmaruri traumatizante dar mai rau e ca nu am cui ii spune. Nimeni nu crede ca a existat acea sarcina care m-a marcat. Sa ajuns atat de departe incat propria mama sa imi spuna ca nu e nevoie sa am si eu copii,ma pot bucura de cei ai fratilor si ai nepotilor,ca ce sa fac cu un copil sa il fac musulman…. etc. Daca aceste reactii ar fi fost de cand am intrat in Islam era de inteles si le respectam ,dar ele sunt de 10 ani,de cand l-am cuniscut pe EL si au evoluat dupa casatorie. Le-am explicat de mii de ori ca EL e fericirea mea,ne iubim,respectam si intelegem… daca ei nu ar reactiona asa ar fi totul perfect dar nu intelege. Am facut tot posibilul sa fie bine dar ei vrea sa fac ca ei dar sa fiu si eu fericita in acelasi timp….. Datorita situatiilor stresante de la o vreme si relatia cu sotul incepe sa isi piarda din culoare. Nu e ajuns ca ne e casa goala si sufletele pustii,mai pune si ai mei sare pe rana. Sotul nu suporta sa ma vada suferind (am suferit pre mult de 8 ani din diferite motive dar cel mai mare e lipsa copiilor si parintii mei) si din replici in replici ne certam noi. Care e acela/aceea care sa permita vorbe la adresa familiei sale(gen:nu te las sa mai vorbesti cu ei,din cauza lor plangi mereu,pe baza stresului ai probleme de infertilitate..etc)?! Va rog frumos sa ma sfatuiti ce altceva mai pot face sa fie bine. Sunt dispusa sa fac tot ce imi sta in putinta pentru a fi bine. Nu vreau sa fac un pas care sa il regret mai tarziu. (Ei ma ameninta ca nu mai are deaface cu mine,ma santajeaza emotional..) Multumesc pentru timpul acordat!