In 2017 mi-am incept asa-zisa calatorie spre un mod de viata mai sanatos. Pe parcurs am devenit obsedata de cantar, apoi am trecut de la anorexie la ortorexie si, in final, bulimie. Am recapatat toata greutatea la loc, chiar peste ce aveam inainte. Nu mai reusesc sa ma controlez. Cum am capatat atatea kg in plus imi e rusine sa ies din casa. Am renuntat la job, am renuntat la facultate si cand trebuie sa ies in oras fac un atac de panica.

In 2017 mi-am incept asa-zisa calatorie spre un mod de viata mai sanatos. Pe parcurs am devenit obsedata de cantar, apoi am trecut de la anorexie la ortorexie si, in final, bulimie. Am recapatat toata greutatea la loc, chiar peste ce aveam inainte. Nu mai reusesc sa ma controlez. Cum am capatat atatea kg in plus imi e rusine sa ies din casa. Am renuntat la job, am renuntat la facultate si cand trebuie sa ies in oras fac un atac de panica.

83 vizite

Mesaj anonim, prin secțiunea Psiholog online:

Buna! Sunt Ioana, am 19 ani. In 2017 mi-am incept asa zisa calatorie spre un mod de viata mai sanatos in gandul ca pe parcurs voi reusi sa pierd cateva kg, desi la inceput a fost pentru alimente cat mai sanatoase si ma focusam pe ce mananc si nu pe greutatea pierduta, pe parcurs am prins o obsesie de nr de pe cantar si nu ce mancam. In mai putin de 3 luni, am ajuns la o greutate de 47de kg la 1.68. Mi-am dat seama pe parcurs ca nu e ok ce fac si am inceput sa incerc sa schimb ce faceam. Am trecut de la anorexie la ortorexie si in final bulimie cu tulburare alimentara. Am recapatat toata greutatea la loc, chiar peste ce aveam inainte. Nu mai reusesc sa ma controlez.Am citit o multime de carti spre o recuperare dar desi stiu ce se intampla in capul meu, imi este greu sa actionez. Cum am capatat atatea kg in plus imi e rusine sa ies din casa. Pur si simplu am renuntat la job, am renuntat la facultate si cand trebuie sa ies in oras pentru orice pur si simplu fac un atac de panica
…Mi-e atat de rusine de cum am ajuns dar nici nu pot lasa lucrurile in felul acesta. Vreau sa ma intorc la facultate, sa o iau de la capat. Incerc sa imi spun ca o iau de la 0 dar o iau de la 0 spre bine. Voi incepe treptat, chiar de imi ia un an sa scap de cateva kg, va fi chiar perfect dar vreau sa vad o diferenta. Nu vreau sa pun presiune dar totusi vreau o schimbare si psihica si fizica. M-am saturat de obsesia asta. Ma gandesc ca orice inceput e greu dar trebuie sa imi fac curaj sa fac acest lucru.

Dan Cârlea Inteleg ca ti-e greu sa te suporti oricum ai fi: si slaba, si plinuta, si grasa, si cu obsesie, si “fara curaj”.
Poate prima etapa ar fi sa arunci cantarul in fundul debaralei si sa lasi pupitrul de comanda al corpului in pace. Si sa vorbesti cu psihoterapeutul despre orice. Poate si despre groaza de a nu fi perfect.
Ai tai cum sunt?
- Rusu Ioana Desi constientizez ca nu exista perfectiune, de mica incercam sa fac totul cat mai bine. Ai mei au fost plecati, la inceput taicamiu, acum maicamea, mai am si un frate si o ora, eu fiind cea mare, am incercam mereu sa le arat ca pot mai mult, mereu au avut incredere in mine si am avut libertatea de care am avut nevoie,niciodata nu am abuzat de ea, am folosit-o in mod constient. Dintotdeauna am vrut sa plec cat mai departe de casa si chiar si atunci cand am facut-o, mi-a fost greu sa plec stiind ca ii las singuri. Obsesia pentru fizic a fost dintotdeauna desi acum e accentuata si nu pot sa cred ca asta e slabiciunea mea si totodata motivul care ma face sa pierd o multime de lucruri.
- Dan Cârlea Da. Iata ca doritul “cat mai departe de casa” generator de vinovatie s-a transformat in “numai in casa”. :(
Marilena Popa Tulburarile alimentare, in special anorexia, sunt expresiile unei angoase psihice profunde . Din punctul meu de vedere, ofera iluzia ca aveti control asupra propriului corp, si cumva aceasta senzatie iluzorie de control s-ar putea extinde asupra lumii inconjuratoare intr-un mod omnipotent. Este o modalitate de a va retrage in sine si va da senzatia, cel putin pentru moment, ca sunteti la cârmă, ca va controlati viata, corpul, si implicit tot ceea ce este in jur. Dupa cum ati vazut deja, acest control este iluzoriu si niciodata nimnic nu este suficient. Dar aceasta preocupare continua va tine departe de lumea exterioara, are rolul sa va izoleze si sa va puna la adapost de niste pericole inchipuite care vin din exterior. In cautarea continua a corpului perfect, santatii ideale, etc. va puneti bariera la a trai, caci viata pare insuportabila daca nu sunteti “perfecta”. Din punctul meu de vedere a va concentra in continuare pe greutate nu este decat o continuare a ceea ce ati facut pana acum, doar psihoterapia va poate ajuta sa va clarificati cauzele si nevoile care v-au adus aici si sa iesiti din acest cerc vicios.
Cristina Tacaciu Chiar daca tulburarile de comportament alimentar sunt ft prevalente si dureroase/neplacute, sa stii ca au o rata de vindecare si ameliorare ft mare. Incepe prin a merge la medicul psihiatru apoi la psihoterapie. Eu am binge eating/bulimie, acum sunt in remisie, adica nu am mai avut un episod serios de multe luni, chiar de un an as spune. Este ft importanta partea psihica si emotionala, daca te ajuti pe tine pe partea asta, vei vedea ca incet, iti vei putea construi o relatie sanatoasa cu sportul si cu alimentatia. Fundatia Estuar ofera servicii de consiliere gratuite
Mihaela Lavanda-mihaela Încearcă fix la fix, e un grup
- Rusu Ioana Ce e mai frustrant e ca am terminat un curs de nutritie plus studiam nutritia, deci stiu cum sta treaba cu slabitul doar psihic nu pot sa o fac
Monica Enescu Un stil de viață sănătos nu poate sa pornească decât de la aprecierea propriei ființe, de la a te accepta așa cum ești. Tot restul încercărilor, dietelor, regimurilor și controlului obsesiv, deghizate sub masca sănătății vin din nemulțumirea de sine. Undeva este un conflict intre nevoia de control și nevoia de libertate, pe care ai amintit-o tu. Spui ca ți s-a oferit libertatea, încrederea…și totuși numai liberă nu pari. Spui ca ai vrea sa pleci cât mai departe de casă, dar te simți totodată vinovată sa-i lași pe ai tai singuri. Și pare că a nu ieși din casa de rușine e tot o formă de a nu fi liberă și poate, de a nu-ti părăsi părinții. Cred că te-ar ajuta foarte mult să discuți cu un psihoterapeut. Curaj!