Mesaj:
Ma numesc Nicoleta, am 42 ani, sunt contabila, și sunt o mama singura de 10 ani. Am ajuns într-un moment al vierii mele pe care nu-l știu cum sa-l depășesc.
De 10 ani am divorțat. Căsnicia s-a terminat destul de violent. Am ajuns acum, după 10 ani, sa nu mai vorbesc deloc cu fostul meu soț.
De aproximativ 2ani, am hotărât sa nu mai sun pe nimeni, am zis sa vad cine ma cauta și cine ma iubește. Ghinion. Am ajuns acum o persoana foarte singura, fără prieteni.Am uitat sa spun ca fac parte din o familie numeroasa: 6 copii. Părinții mi-au murit.
Si asta nu ar fi foarte grav. Cel mai grav este ca nu mai ma înțeleg deloc cu fiica mea, are 19 ani.Am zis la început ca este de vina perioada adolescentei, dar acum nu știu ce sa mai zic.Ea zice într-una ca vina este a mea și trebuie sa merg la psiholog. Eu nu cred asta, ma simt o persoana destul de cerebrala, dar certurile sunt foarte dese, iar ea repeta același lucru.Eu nu vreau de la ea decât puțin respect.
Ma gândesc ca am probleme de comunicare dacă m-a părăsit toată lumea.Daca îmi spun părerea lumea se supară și de aceea am hotărât sa nu mai vorbesc. Am sa-mi fac numai datoria, și acasă și la serviciu, nu-mi mai exprim părerea și opiniile mele și am sa vad dacă este mai bine asa.
Crede-ti ca este mai corect asa?

Este evident ca pe parcursul vietii dvs. s-au produs evenimente carora ati crezut ca le faceti fata, dar care au lasat urme pe care probabil nu le constientizati. Stiti, uneori este bine sa ascultam si de copiii, in fond ei ne doresc pentru ei si suntem cele mai importante persoane din viata lor, deci nu este nici o problema daca am asculta de ei, adica de a se inversa un pic rolurile! Luati deci in consideratie sfatul fiicei dvs. va fi in castigul propriu si al vostru ca familie singura care ati ramas. Alegerea va apartine!

Si oamenii "cerebrali" merg la psiholog,ba mai mult,acestia constituie majoritatea care apeleaza la terapie.Asta pt. ca persoanele cerebrale constientizeaza cand ceva nu e in regula si cauta un ajutor consistent,de regula specializat.

Spuneti ca sunteti foarte "cerebrala". Inteleg ca defapt spuneti ca sunteti foarte logica, realista, si corecta. Corect? Ei bine, aveti nevoie sa fiti si "emotionala" iar emotionalul nu are legatura cu logica, de multe ori este opozabil logici. Daca sunteti si emotionala veti putea intelege realitatea celuilalt, care difera de realitatea dvs, la fel si "corectul"; ce e corect pentru mine, poate sa nu fie corect pentru dvs. Ati ales sa blocati accesul la relatii si probabil ca ati blocat si accesul la emotiile dvs si ale celorlalti. Aici aveti nevoie sa lucrati. Aici aveti nevoie de psihoterapie. Nu sunteti "dusa cu capul ". Probabil ca v-ati activat un mecanism de aparare(ma refer la blocarea emotiilor si la blocarea stimulilor emotionali exteriori)pentru a nu fi nevoita sa le faceti fata.

Eu cred ca aveti niste convingeri false despre ce inseamna a merge la psiholog (sau la terapie). Daca ati considera psihologul (terapeutul) ca pe cineva de incredere la care i-ati spune tot ce va nemultumeste in viata, iar el ar avea si solutii ca aceste nemultumiri sa se rezolve, ati avea aceleasi retineri in a merge la terapie? Eu cred ca terapia v-ar ajuta sa va castigati respectul de sine, iubirea de sine….fiica dumneavoastra si cei din jur va arata doar faptul ca nu va iubiti si respectati pe dvs.

Cel mai corect, ar fi sa ascultati si sfatul fiicei dvstr pentru ca aveti o mare problema de comunicare si aceasta datorita unei tulburari de personalitate dar,psihoterapeutul va identifica mai precis starea si va actiona in consecinta.
Succes !

Nu dramatizati ! Sunteti o femeie puternica care si-a crescut singura fiica. Daca ea nu va este recunascatoare acum, nu conteaza, intr-o zi isi va da seama de efortul si iubirea dvs. Pana una alta,daca nu-si cunoaste limitele,aratati-i-le fara ezitare ! Nu va pierdeti increderea in puterea ce o aveti, ganditi-va sa va refaceti viata, nu pierdeti timpul, nu va izolati, nu va limitati. Meritati sa fiti fericita ! Curaj !

cum ar fi sa mergeti impreuna cu fiica la psihoterapeut si sa discutati acolo ce se intampla intre Dvs. si fiica, in Dvs., etc.?

Mesaj:
Buna, sunt Daniela si am 16 ani. Am o problema legata de relatia cu parintii, ma inteleg destul de rau cu mama( in ultima vreme) si ma tin foarte ”din scurt”. Am inceput sa vorbesc cu un baiat cu 4 ani mai mare decat mine si deoarece parintii nu au fost de acord am inceput sa vorbim si sa ne intalnim pe de-ascuns. Acum, nu mai stiu ce sa fac pentru ca am incercat sa vorbesc cu ei dar nu inteleg…el intelege orice, imi dovedeste ca tine la mine si restu. Stiu ca nu este bine ca le ascund parintilor si deasta nu mai stiu ce sa fac…ce ar fi mai bine? Va multumesc pentru raspunsuri.

O problema comuna pers. de varsta ta.Pe tine te deranjeaza cel mai mult faptul ca nu simti incredere din partea lor.Dar incearca sa i i intelegi inainte,pt. ca in ziua de azi ai observat si tu cat de imprevizibili si fragili sunt adolescentii,si mai ales naivi din cauza ca prea multa informatie diversa ii face confuzi si desi acestia sunt bineintentionati,cad in niste capcane sau conjuncturi pe care le rezolva greu sau le regreta toata viata.inainte de toate trebuie sa realizezi ca intr o lume intoarsa pe dos doar ei te protejeaza cu pretul unor exagerari care se pare ca te deranjeaz.Incearca sa comunici civilizat cu ei si sa ajungeti la un consens pt. ca sunt sigur ca pretentia lor e doar sa te stie sanatoasa,in siguranta si sa-ti vezi de scoala.Sfatul meu e sa nu te grabesti sa cresti,sa te maturizezi,pt ca lumea adultilor e dura si nu ai nici un sprijin neconditionat.Cat despre baieti,la varsta ta e bine sa-i cunosti dar sa nu dai niciunuia mai multa valoare decat merita pt. ca vei vedea mai incolo ca nu vei mai scapa de ei.Eu ti-am explicat un lucru,dar decizia e a ta.

de dorit ar fi sa poti discuta cu parintii tai cat mai multe lucruri care se intampla cu tine, sa fiti apropiati, prieteni, fiica, mama si tata (si bunici). Familia este si va ramane temelia vietilor membrilor sai. Toti ne dorim sa fie totul ok… sa fie armonie. Incearca intai cu parintii tai dupa care or sa apara si persoanele potrivite pt tine. Incearca! Succes!

Buna ziua

Imi poate recomanda cineva un medic internist (gastroesteorolog) bun in Constanta sau in alta localitate (Bucuresti)?

Buna ziua! Va recomand un gastroenterolog foarte bun in Buc- seful clinicii de gastroenterologie de la sp.Colentina- Dr.Bogdan Mateescu!

Multumesc!

buna ziua ! as dori sa stiu daca e ok sa ii interzici unui copil sa planga (si sa il pedepsesti pentru asta) din orice motiv ar plange el, respectiv de la 2 la 4 ani si eventual argumente pro si contra

Mesaj:
Buna ziua! Sunt o fata de 16 ani.. Nu stiu exact care e problema.. dar uneori plang aleatoriu.. asa deodata .. fara motiv.. sau din mai multe motive.. si gandurile mele sunt ala-n dala.. Presupun ca sunt trista pentru ca scoala imi mananca tot timpul si nu am timp sa stau cu familia .. cu prietenii sau cel putin sa ma plimb.. si presupun ca pe langa asta.. sunt putin trista si din cauza ca tatal meu s-a despartit de mama? dar nu ii simt lipsa in casa atat de mult si deja m-am obisnuit.. oricum inca ma vad cu el si toate cela.. Imi fac griji.. am nevoie de un psiholog specialist? sunt depresiva? de ce mai nou sunt atat de seaca.. fara energie si ganditoare uitanduma in gol si parca.. fara chef de nimic..? Ce sa fac in legatura cu asta? Eu am un fel de a aranja sentimentele:)) pe cele rele.. le bag undeva acolo in mintea mea.. si le tin inchise.. si daca ma prefac ca sunt fericita.. pana la urma chiar sunt.. si merge.. chiar daca nu arat mereu ceea ce sunt.. imi mergea bine asa.. dar parca nu mai reusesc.. cand sunt de una singura izbucnesc! Sunt depresiva? Am vreo problema? Trebuie sa imi fac timp si pentru alte lucruri? trebuie sa invat sa nu ma mai stresez? Am prieteni geniali.. familie geniala si foarte de treaba. iubesc si multi ma iubesc! Dar ceva nu stiu ce.. nu e in regula.. plang ca imi e ciuda ca nu am timp de nimic.. in mare parte.. doar trezit.. scoala.. invatat somn.. repetare.. nu mai am timp sa ma joc cu cainele.. nu mai am timp de role.. nici de cantat sau desenat.. nici de stat si vorbit cu ai mei sa fratele meu.. eu fac naveta si ajung foarte tarziu acasa din cauza autobuzelor apropo..

Suferi de ADOLESCENTA, este o perioada foarte dificila. Da, mergi la psihologul scolii, cauta cursuri de dezvoltare personala, sunt extraordinare. Daca esti din Bucuresti, Primaria Bucuresti desfasoara un program de educatie super, gratuit, care contine module de dezvoltare personala. Ai mai jos linkul. Iti transmit acum o imbratisare, o simti? ))))))))))))))))

http://www.educatiepmb.ro/index.php/cursuri-menu

Ma gandesc ca avand un program atat de incarcat la scoala si facand si naveta toate acestea sa conduca la o stare de epuizare atat fizica cat si mentala. Focusarea doar asupra responsabilitatilor scolare inseamna pe de alta parte mai putin timp pentru alte activitati de care aveai timp in anii anteriori , in vacante. Este normal sa te simti nemultumita , ca si cand ai pierde contactul cu cei la care tii . Ma intreb insa de ce ai ales sa te prefaci fericita , cand nu te simti astfel? Este necesar sa pari fericita? Poate daca cei din familie ar stii cum te simti, te-ar putea ajuta intr-un sens sau altul . In cazul in care, sentimentul acesta de instrainarea , de a fi "seaca" contiunua , precum si sentimente de tristete care dureaza mai mult de cateva zile, cateva saptamani ar fi indicat sa consulti un psiholog/ consilier psihologic pentru a discuta despre aceste stari.

Mesaj:
Buna ziua,
Ma numesc Alexandra,am 22 de ani. Am absolvit facultatea de Științe Economice,specialitatea managemnt.
Sa va spun câteva cuvinte despre mine. Am o fetița de 2 anisori, iar in Ianuarie urmează sa vina pe lume si un baietel.
Așadar,sunt casatorita,cu omul care mi.a schimbat viata.De 8 ani suntem împreuna,casatoriti de 2.Nu vreau sa intru in detalii despre povestea noastră,doar dacă imi veți răspunde si ma veți intreba.
Bun,ideea este in felul următor,sunt dependenta de el,si din punct de vedere material,dar si in viata de zi cu zi.El are anumite pasiuni cum ar fi pescuitul si vanatoarea,acum eu nu sunt de acord cu plecarile lui,chiar dacă pana acum au fost rare,de acum încolo vor fi mai multe pentru ca urmează sa isi ia permisul de vânătoare.
Dupa absolvirea liceului,ne.am mutat împreuna,si timp de 1 an am făcut absolut tot împreuna,mergeam cu el peste tot,la munca,căci are firma lui,si oriunde avea treaba.In timpul asta am stat amândoi într-un apartament frumos făcut dupa placul nostru.Insa de cand a venit fetița pe lume,ne-am mutat la părinții lui,asta e o alta poveste.
Cu ce vreau sa ma ajutati,cu un sfat desigur! Ce sa fac sa nu mai fiu asa dezamagita cand pleacă el undeva? Nu suport ideea asta cand aud ca pleacă mi se întoarce lumea pe dos.Exista o urma de neincredere?,nu sunt multumita nici de aspectul meu fizic,bine acum știu ca e din cauza sarcinii.Dar si asa in general. Tot timpul cand pleacă ne certam,si imi spune ca s.a saturat de comportamentul meu.Dar ce sa fac sa nu mai fiu asa? Nu am zis sa nu se ducă,deși se vede ca nu imi convine!Am o problema cu treaba asta, realizez…Va dați seama ca înainte nu eram asa,sa fie o depresie post natală? Nu cred pentru ca imi iubesc copilasii mai mult decât orice pe lume,sa fie din cauza ca stam împreuna cu părinții lui?La început Mentionez ca nu am fost de acord,insa m.am obișnuit cu ideea.Ar trebui sa învăț cumva sa ma obisnuiesc si cu pasiunile lui? Eu nu am niciuna,si nici nu imi arde pentru ca trebuie sa imi cresc copilasii mari si frumosi!
Ei bine unde gresesc? Sunt eu de vina?
Multumesc anticipat!

"Ar trebui sa învăț cumva sa ma obisnuiesc si cu pasiunile lui?" Este important pentru fiecare om sa aibe pasiuni, idealuri, obiective, credinte. TU ai asa ceva? Daca nu atunci putem vorbi de dependenta. Ce se intampla cu tine daca el dispare din viata ta, da dispare, intr-un fel sau altul (divort, moarte, plecare in strainatate). Daca raspunsul tau este "sunt terminata" atunci ai o mare problema. Cauta sa faci lucruri care iti plac, descopera-ti pasiunile, DESCOPERA_TE pe tine. Imi este sufletul trist cand vad femei care renunta la ele, in favoarea sotului, copiilor, etc, etc, care nu isi traiesc viata lor, care nu au un job care sa reflecte o pasiune. Inca suntem in era Patriarhatului iar femeia este subapreciata si folosita, ce e drept cu voia ei. Neasumarea propriei vieti se plateste foarte scump. Te trezesti la o anumita varsta, atunci cand copii au zburat din cuib, cand iubirea si pasiunea au disparut din cuplu si atunci te intrebi : CINE SUNT EU?

Te invit sa afi acum raspunsul la aceasta intrebare, mai tarziu ajungi in acelasi punct, dar dupa multa suferinta. SUCCES!!1

Mesaj:
Buna ziua. Recent am suferit o deceptie in dragoste. Am suferit enorm pentru ca l-am iubit cu adevarat pe respectivul. Ne cunoastem de 3-4 ani dar am avut o relatie de 5 luni. Am intretinut si relatii sexuale. Dupa ce ne-am despartit am suferit enorm si plangeam non-stop dar apoi mi-am revenit si am incercat sa trec peste. Exact in aceste momente , el m-a contactat si mi-a spus ca vrea sa ne impacam.. eu am acceptat, bineinteles. Iar dupa 2 zile nici macar nu m-a mai sunat.. urma sa ne vedem.. nu inteleg de cr a facut asta daca tot nu a vrut nimic .. si acum sufar din nou si plang.. ma simt foarte trista.. simt ca nu mai rezist..

l-ati intrebat de ce a facut ce a facut? Confruntarea cu el va poate aduce multe raspunsuri (preferabil cat mai directe din partea lui). Succes!

Mesaj:
Buna draga cititor!
sunt intr-o relatie cu prietenul meu de 1-an. De 1 luna ne-am mutat impreuna. Peste citeva luni ar trebui sa plecam in SUA pentru ceva timp (2-5 ani) dar El a refuzat spunind ca e prea departe si nu vrea sa-si lase parintii si sa plece prin straini. Eu am visat de mica sa ajung acolo , acum cind am ajuns sa plec nu mai stiu cum sa procedez.

cu ce va putem ajuta defapt?

Pune in balanta relatia pe care o ai cu tine insati cu relatia pe care o ai cu prietenul si vezi care e mai importanta din toate punctele de vedere. In definitiv, e vorba despre viata ta; relatia cu prietenul s-ar putea sa nu te mai satisfaca la un moment dat, iar sansa de a merge in SUA s-ar putea sa nu o mai ai. Esti pregatita sa o ratezi? Esti pregatita sa renunti la visul tau de o viata, care e chiar realizabil acum? Daca analizezi, s-ar putea sa ajungi la concluzia ca merita sa renunti la acest vis. Dar…orice vei alege, sa stii ca, atunci cand facem bilantul vietii, ne pare rau pentru lucrurile pe care nu le-am facut si nu pentru cele pe care le-am facut. Si daca alegi sa mergi, si tot vrei sa iei pe cineva… ia-ne pe noi! Succes!

Catre cei carora le-am sters comentariile: va rugam sa lasati doar specialistii sa raspunda.

Un vis care nu este clar nu te ajută să ajungi nicăieri. Ce dorești să realizezi? Cu ce dorești să contribui? Ce dorești să devii? Cu alte cuvinte, cum arată succesul pentru tine? Dacă nu-l definești, nu vei putea să-l atingi. Majoritatea oamenilor nu obțin ceea ce vor din cauză că nu știu ce vor. Ei nu și-au definit visul în detalii clare și convingătoare. Un autor scrie: „primul pas indispensabil pentru a obține lucrurile dorite de la viață este acesta: hotărăște-te ce dorești!

O iubire adevarata nu ar conditiona acest lucru in nici un fel, nu ar trebui sa te puna sa alegi intre relatie si propriile tale vise. A fost alegerea ta sa te lupti pentru visul tau, si este alegerea lui sa ramana. Orice sacrificiu, indiferent daca este al tau (renuntand la visul tau) sau al lui (renuntand la contactul temporar cu parintii) va submina relatia dintre voi, pentru ca "sacrificatul" va reprosa partenerului acest lucru mai devreme sau mai tarziu. Dar exista oricand calea de mijloc: asumarea de catre fiecare a deciziilor proprii, a caii care il face pe fiecare fericit… si iubirea sa ramana intacta. Deci ai de ales intre iubirea la distanta sau resentimentele si/sau reprosurile din apropiere (de oricare parte a oceanului te-ai afla)

Bunä,eu consider cä atunci cìnd iubesti mergi pìnä la capätul pämìntului cu cel drag.Dacä el nu merge cu tine pentru pärinti clar nu te iubeste.Urmeazä-ti visul si cautä sä träiesti frumos.O zi bunä

Mesaj:
Buna ziua…sunt de profesie farmacist…in trecut am avut probleme cu jocurile de noroc…am jucat foarte mult la ruleta….am fost la un doctor in iasi…mi-a facut presopunctura…si multe alte teste….timp de 3 ani n-am mai fost la aparate….in schimb…in ultimele 2 luni am bagat 5 salarii de farmacist…si am intrat si in datorie cu 10 milioane….doctorul m-a diagnosticat cu temperament obsesiv – compulsiv….ce ar trebui sa fac?care ar fii calea de urmat sa nu mai fiu tentat sa ma duc la aparate…exista asa ceva?ma poate ajuta cineva?

Macar esti pe drumul cel bun pt. ca esti constient ca asta constituie o problema,acum depinde de vointa si inteligenta ta in a gasi solutii fiabile.

Apelati la un terapeut specializat in dependenta de jocuri de noroc. Exista de altfel si asociatii care ofera astfel de servicii.Odata ce ati constientizat cauza si doriti sa rezolvati problema mai aveti nevoie de indrumare pentru a rezolva situatia. Mult succes!

Exista in IASI un mare psihoterapeut prof DAFINOIU cu siguranta va rezolva aceasta problema destul de complicata. succes!!!

Căutați un hipnoterapeut! Hipnoza vă va scoate din minte acest coșmar.

Ceea ce am să vă zic acum este în contradicţie cu ce v-a învăţat la facultate, dar tocmai asta e provocarea, mereu să testezi ide noi, să cauţi soluţii îmbunătăţite. Ce părere aveţi de următoarea teorie: s-a observat că toate dependenţele pot fi vizibil ameliorate cu antagonişti de opioizi, adică sunt fundamental asociate cu excesul de opioizi. Un articol care explică mai pe larg ce şi cum http://wp.me/p48646-1N dar exact despre subiectul acesta în engleză http://www.eurekalert.org/pub_releases/2014-10/econ-pgi101614.php Logic ar fi să încerci nişte soluţii fără efecte secundare care optimizează biochimia mecanismului de recompensă, de ex. am încercat cu succes megadozele de niacină. Pot fi avuţi în vedere şi factorii care predispun către deschiderea anormală a barierei hematoencefalice. http://wp.me/p48646-kk Mai exact: http://wp.me/p48646-a

Mesaj:
Buna ziua…sunt de profesie farmacist…in trecut am avut probleme cu jocurile de noroc…am jucat foarte mult la ruleta….am fost la un doctor in iasi…mi-a facut presopunctura…si multe alte teste….timp de 3 ani n-am mai fost la aparate….in schimb…in ultimele 2 luni am bagat 5 salarii de farmacist…si am intrat si in datorie cu 10 milioane….doctorul m-a diagnosticat cu temperament obsesiv – compulsiv….ce ar trebui sa fac?care ar fii calea de urmat sa nu mai fiu tentat sa ma duc la aparate…exista asa ceva?ma poate ajuta cineva?