Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna , am 15 ani , sunt fata ,si aici ma voi numii Anisa. si de o vreme banuiesc ca am intrat in depresie. Nu imi pot pune singura diacnosticul , de aceea doresc sa ma ajutati. Probabil pt. dvs. sunt doar un simplu pacient , dar dvs. pt. mine sunteti o posibila salvare. Nu doresc sa-mi traiesc viata asa , desi sunt intr-un fel constient ca depresia nu dispare , ci doar “o ascunzi sub ores” prefacandu-te ca nu exista , dar intr-o zi , iti vei dori sa schimbi presul respectiv deoarece este invechit , si sa-l schimbi cu unul nou , mai colorat , si atunci iti aduci aminte. Asta inseamna , ca atunci cand doresti sa faci o schimbare , mereu iti aduci aminte de evenimentele neplacute ce s-au intamplat cand ai incercat sa te schimbi , si o lasi balta. M-am taiat , in niciun caz , cum fac alte persoane “pentru atentie”. Daca era pt atentie nu incercam din rasputeri sa ascund taieturile. Am incercat si sa ma sinucid cu pastile , dar nu am reusit , si pot sa spun ca ma bucur. Viata mea e un roller-coaster. Sunt o persoana foarte optimista o vreme , apoi foarte pesimista. Cred cu tarie ca putem schimba lumea , dar peste 5 minute , stiu ca nu ma intereseaza de nimeni si nimic si vreau doar sa stau sub patura tot restul vietii mele.Sau , nu imi pasa de scoala si vreau sa stau doar in pat , dar ma stresez enorm deoarece stiu ca nu voi putea face nimic fara scoala.Imi pasa mult prea mult de oameni si ma atasez extrem de repede de ei.Sunt fericita o perioada , apoi simt dinnou “durerea” asta in inima si stiu ce se apropie. VREAU SA SPECIFIC CA NU VREAU SA AUD “O SA-TI TREACA E ADOLESCENTA” Nu. Am nevoie sa trec peste asta , pentru ca daca nu trec se poate ajunge chiar la suicid. Am prietenii , dintre care 2-3 adevarati.Vreau doar o persoana care sa stie concret ce sa-mi raspunda.Multumesc pentru timpul acordat si ca ati ajuns sa cititi pana aici.

Anisa , inteleg ca esti la o varsta la care apar multe schimbari si multe semne de intrebare si ai nevoie de persoane de incredere cu care sa -ti impartasestu trairile si gandurile.Fiind optimista cred ca ai si potential sa imbunatatesti situatia.dorinta ta de schimbare iti va da si curajul sa incepi un proces psihoterapeutic.Mult succes!

Draga Anisia, iti recomand sa vorbesti cu psihologul scolii despre starile tale, dar te sfatuiesc sa vorbesti si cu un psihiatru despre aceasta pendulare intre starile de optimism si cele de pesimism (ar putea fi vorba despre o tulburare bipolara, care se poate tine sub control cu medicatie si cu psihoterapie). Schimbarile hormonale din aceasta etapa de dezvoltare, pot cauza o adevarata revolutie, care e normala in anumite etape ale vietii. Dar faptul ca ai ajuns la incercari de a-ti lua viata… e prea mult. Ar putea fi vorba despre un dezechilibru intre neurotransmitatori, la nivel cerebral. Taieturile pe care ti le faci, asta sugereaza, mai ales daca in urma lor consideri ca obtii o stare de “mai bine”. Te sfatuiesc sa inveti cum apar starile acestea de rau, de durere si pesimism; sa inveti sa recunosti cum incep ele, ca sa poti actiona de la primele semne, sa nu le lasi sa se mai instaleze complet. Apoi vei putea actriona exact opus. de exemplu, atunci cand recunosti ca s-ar putea instala starea de rau, nu o lasi si iesi afara mai mult decat de obicei, pana cand simti ca ai depasit-o. Cand esti intr-o stare de bine, daca simti ca ai prea multa energie, atunci stai mai mult in casa si foloseste energia in ceva bun (inveti mai mult pentru scoala, de exemplu). Iti doresc multa, multa, multa sanatate!

Trecerea brusca de la o stare de optimism la cea de pesimism/depresie arata ca inca nu esti echilibrata si acest lucru nu depinde neaparat de varsta. S-ar putea ca in localitatea de unde esti sa existe sali unde se fac meditatii, te sfatuiesc sa incerci. Meditatiile trebuiesc facute sub indrumare, deci, nu cele de pe net la libera ta alegere. Mai ai intrebari, cu drag iti voi raspunde.

Este de apreciat că ai reușit să identifici, deși fiind foarte tânără, aspecte care te îngrijorează, însă evită un diagnostic în afara unuia avizat. Apelează la un specialist, alături de părinți (fiind minoră), pentru o evaluare și pentru un demers în care să abordați problemele identificate. În cele din urmă vei reuși să le depășești, având alături prietenii, familia și terapeutul, iar, cel mai important, pe tine.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua. Ma numesc Nicoleta si am 22 de ani, studenta in ultimul am la drept. De aproximativ 8 luni ma confrunt cu o problema care mi.a schimbat total viața. In Februarie, după ce am terminat sesiunea,am avut un atac de panica, in timp ce făceam baie, gândindu.ma la existențialism. Nu am luat in seama dar apoi starea s.a accentuat. In prezent, am i frica exagerata in legătura cu orice. Chiar si când vorbesc cu părinții mei. Nu m-a mai pot concentra, nu mai pot participa la cursuri si seminarii. Ca simptome fizice: îmi transpira puternic palmele, am uneori senzație de sufocare si de amețeala. Dar cele mai geu de suportat sunt simptomele psihice. Am o confuzie ,am momente când nu știu unde ma aflu, ce am de făcut, parca nu mai cunosc persoanele din jurul meu, mi se pare ca e totul ireal, ca totul e un vis, ca poate încep eu sa delirez. Nu mai am chef de nimic, nici sa ies la magazin, nu ma mai bucura nimic, as vrea doar sa stau singura. Am avut o perioada mai buna puțin, dar acum simptomele a.au accentuat si sunt foarte greu de suportat. Mai ales Ca sunt in ultimul an si îmi este foarte frica , ca nu o sa pot face fata. As dori un sfat dacă se poate . Mulțumesc!

un sfat ar fi sa consulti un psihiatru si sa incepi o consiliere psihologica/psihoterapie pt a ajunge la sursa acestei anxietati. Atata timp cat nu este ‘atacata’ aceasta problema simptomele se vor agrava. Nu cred ca aceste stari au aparut doar din cauza unor reflectari existentiale in dus. Curaj, se poate!

Sfatul meu , desi nu sunt un om in specialitatea asta , este sa te calmezi , sa mergi la un pshioterapeut sau la un psiholog si sa faci MEDITATIE… Eu am aceleasi simptome ca si tine , a inceput tot de la un atac de panica si am vorbit cu pshiologul Viorel Luță , si de atunci am inceput sa imi revin , nu sunt 100% vindecat , dar incet incet , fiind si optimist , o sa imi revin.

https://www.youtube.com/watch?v=I22twhQu_RU

https://www.youtube.com/watch?v=X5qVkEG4_q0

Aveti nevoie de sprijinul unui psihoterapeut pentru tratarea simptomatologiei descrise ale caror radacini si cauze par a fi mult mai indepartate in timp fata de momentul curent al aparitiei.Cautati un specialist bun in orasul dvs. si incepeti cat mai curand psihoterapia individuala in cabinet. Orice alte metode autoadministrate sau de autogestionare a starilor pot conduce in fapt la agravarea acestora in timp, chiar daca pentru moment confera iluzia unei solutii.

Apelați la un terapeut care să vă ofere sprijin astfel încât să descoperiți cauzele care au dus la apariția simptomatologiei și alături de care să stabiliți un plan terapeutic care să aibă în vedere reducerea sa.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna, ma numesc Mara am 29 de ani. Am lucrat 6 ani cate 12 ore pe zi zilnic intr-o cafenea in strainatate iar din fata vesela si sociabila am inceput sa simt asa o oboseala de evitam sa mai socializez avand nevoia sa stau mai mult singura. Ma trezeam dimineata foarte nervoasa fara sa am un motiv si simteam ca nu e bine.Am decis sa renunt si sa vin acasa dar starea mea de nervozitate nu ma lasa sa ma simt in largul meu si asa am ales sa ma duc la un psihiatru sa aud parerea lui.Mi-a dat 3 luni de asentra si gabaran asigurandu-ma ca dupa tratament ma voi simti ca inainte. Acum doua saptamani am terminat medicamentele si am inceput sa ma simt mult mai rau ca inainte. Am diaree,simt un tremurat continu in tot corpul in special mainile, tulburari de vedere,senzatie de amorteala,mancarimi de piele fara sa am ceva iar toata ziua simt o oboseala continua si cand nu fac nimic. As vrea sa stiu ce masuri ar trebui sa iau in privinta sintomelor ? Va multumesc din suflet

Ati discutat despre acestea cu medicul psihiatru? Ar putea fi efectele de dupa terminarea tratamentului. Va recomand de asemenea cateva sedinte de psihoterapie.

Sa-l dati in judecata pe acel medic…

si eu iti sugerez sa incerci psihoterapie. In ceea ce priveste tratamentul ma gandesc ca a fost intrerupt abrupt si/sau prematur ceea ce poate cauza simptomele respective (nu ne-ai spus cum ti-a mers cu acel tratament – poate nu a fost compatibil cu tine… se poate intampla). Incearca sa afli si parerea altor psihiatrii… pana sa il dai in judecata pe actualul. Se poate, succes!

Dacă ai întrerupt tratamentul medicamentos fără un plan bine stabilit împreună cu medicul tău, atunci este posibil ca aceste simptome să fie cauzate de acesta. Cel mai indicat ar fi să discuți cu el, pentru ca împreună să le rezolvați. Dacă însă ai îndoieli la adresa lui, apelează la un alt medic psihiatru, în același sens. Totodată, abordează manifestările anterioare (pierderea interesului și a plăcerii, fatigabilitatea și iritabilitatea) într-un proces terapeutic, alături de un psihoterapeut care să-ți ofere sprijinul necesar depășirii lor.

Buna ziua
In primul rand vreau sa va multumesc din suflet pt raspunsuri.
Primele 3 zile de tratament nu imi simteam capul prea bine dar in rest pe tot parcursul tratamentului a fost bine chear eram foarte bucuroasa ca nu ma mai trezesc asa nervoasa fara motiv. Acum vreau sa va spun ca nu ma simt bine deloc. Am fost la un alt psihiatru iar in momentul in care am specificat ce tratament am facut 3 luni reactia lui a fost ; citez : Aaaaaaa acum inteleg….."" iar nu mi-a mai pus nici o intrebare nimic si mi-a dat o reteta cu : stresclin, bilomag , piafen si padolten. Vreau sa va spun ca asa rau nu m-am simtit niciodata. Deabea puteam sa umblu, aveam ameteli si tremuraturi si mai rau offff m-am speriat si m-am dus la spital unde mi-au spus ca sunt prea agitata si mi-au facut o injectie si acasa. De 2 zile am aruncat medicamentele si chear de ieri ma simt umpic mai bine….

Îmi pare rău să aud ca ai avut experiențe neplăcute cu tratamentele prescrise și cu medicii cu care ai interacționat, însă întreruperea oricărui tratament medicamentos fără supravegherea medicului poate avea efecte nedorite, așa ca recomand sa încerci, dacă nu sa contactezi un alt medic, în baza recomandării căruia sa întrerupi treptat tratamentul, măcar sprijinul unui psihoterapeut. Acesta poate ajuta atât în remiterea simptomatologiei, cât și în aderenta la tratament. E important nu doar sa te simți mai bine, ci sa și fii mai bine și aceasta stare sa se mențină în timp.

Acum am 2 zile ca nu mai iau nici un medicament si vreau sa vad daca pot sa rezist si daca starile astea nu iau amploare. In acest moment nu mai am acele ameteli si tulburari de vedere continue doar scurte si rare de aceea cred ca e mult mai bine fara medicamentele ce ma faceau ca o leguma obosita. Incerc sa am tot timpul activitate ceea ce inainte nu puteam face nimic si nu ma simteam instare sa fac ceva simtind o oboseala cronica. Daca nu ma ajut eu nu ma ajuta nimeni cu adevarat. Va multumesc foarte mult ca v-ati facut umpic de timp si pt mine, a contat enorm sa vad implicarea voastra. Tot respectul

Adevărul este într-adevăr că implicarea ta este crucială, indiferent dacă alegi sau nu să apelezi la un specialist. Dacă te simți copleșită, nu știi sau chiar dacă știi, nu poți, de una singură, apelează totuși la cineva care să-ți ofere sprijin. Mult succes și sănătate!

Da am sa apelez la un psihoterapeut sa vedem impreuna situatia. Multumesc din tot sufletul si multa sanatate!

Incercati si cu terapia holistica Bowen, va poate ajuta foarte mult in echilibrarea dumneavoastra fizica si psihica, mult succes !

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:vă rog frumos..mi-am prins degetul la circular, care mi-a tăiat până la os buricul arătătorului, imediat am apăsat f puternic carnea zdrobită cu buricul degetului mare, pentru a opri hemoragia. Stau așa de 24 de ore cu trei degete lipite ca pentru închinare (e lipit acolo și mujlociu). Eu nu merg la medic, nu am mers zeci de ani, că eram salariat și plăteam pt sănătate, acum nici atât nu deranjez că nu mai lucrez…nici medicamente nu am luat, aproape niciodată. Să las așa degetele să se lipească și apoi să tai cu lama între ele? (după ce se mai vindecă arătătorul mușcat de circular).
Ultimul arată binișor privit cu unghia sus, pe cealaltă parte e negru de murdărie și sânge închegat. Doar dacă e absolut necesat sunt dispun ca să cumpăr un antibiotic sau ce mă învățați, dacă binevoiți. Mulțumesc anticipat

sfatul meu este sa depasiti incapatanarea Dvs. pt ca riscati sa va pierdeti degetul!

Chiar daca nu lucrezi, urgentele sunt gratuite! Nimeni nu-ti poate recomanda un antibiotic dupa ureche si mai ales pe internet. Plaga trebuie curatata, altfel se infecteaza! Asa cum spune si colegul de mai sus, risti sa-ti pierzi degetul!!! Tu alegi: vindecare sau amputare. Daca alegi vindecare, vei avea un deget functional, pentru ca osul nu a fost atins, doar tesutul moale. Sanatate!

Mergeți la spital, la urgente!

la doctor, ca daca se infecteaza, nu pierzi doar degetele;)

primul ajutor se acorda oricarui om indiferent de asigurare sau nu ,e alegerea dv daca nu mergeti sa va panseze si stati acasa !!

Urgenta este gratis domnule, poti sa ai sau nu asigurare, sa fii om al strazii sau nu, sa fii cazut in strada sau nu ,

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:buna ziua,Va rog sa ma ajutati cu un sfat. Acum o saptamana, una din prietenele mele a pierdut sarcina in 6 luni. Am stat cu ea in spital cateva zile, insa decand am dus-o acasa nu vrea sa vada pe nimeni. A acceptat intr-o zi sa vb la telefon. Cum as putea sa o ajut? Cum sa ii zic sa mergem la terapie sau orice este nevoie pt a trece peste aceasta stare.

si poate cel mai important: ce sa fac pentru a ma accepta langa ea. Despre ce sa nu vorbesc?

In astfel de situatii, cel mai potrivit lucru este sa asculti. Sa ii asculti tacerea, oricat de lunga ar fi, sa ii asculti lacrimile, sa o lasi sa iti povesteasca ce simte ea ca poate povesti. Dupa o pierdere emotionala urmeaza o perioada de doliu, si este sanatos pt persoana respectiva sa fie lasata si incurajata sa parcurga etapele acestui proces. Nu te speria daca se izoleaza pentru o perioada de oameni, acest lucru face parte din procesul in sine. Nu te speria nici daca o sa vezi ca plange mult, caci asta inseamna vindecarea. Acum ea simte nevoia sa sufere, si este perfect indreptatita sa simta asa. Tu asigur-o mereu ca esti alaturi de ea (prin sms, daca nu raspunde la tel), caci are nevoie sa stie ca cineva o intelege si ii asculta durerea, chiar daca nu iti arata acest lucru.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna Ziua,

Am o problema, am o fetita dintr-o relatie anterioara, in varsta de 2 ani, dupa ce ne-am despartit mi-a fost interzis accesul la ea, drept urmare nu mai stiu nimic despre ea de 2 ani.
Prolema este ca am intalnit o fata care imi place foarte mult si nu stiu cum sa ii spun despre fetita, ma simt vinovat, ma simt ca si cum as incepe relatia cu o minciuna. nu stiu nici cand ar fi cel mai bun moment, si nici cum sa ii spun.

Cel mai bun moment este cel prezent. Curaj

Nu sunt psiholog, însă pot exprima, spun eu, o părere.trebuie sa.I spui de copil, o relație trebuie sa se bazeze pe adevăr și cu cat vei amână, cu atât îți va fi mai greu.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua! De ceva timp trec printr-o perioada de extrema sensibilitate…uneori imi vine sa plang fara motive certe. De asemenea, ma confrunt (dar de mult mai mult timp, insa nu am acordat atentie) cu o lipsa de incredere de sine, care imi provoaca multe neplaceri si insuccerse pe plan profesional. Sunt foarte introvertita si retrasa si imi este destul de greu sa ma destainui cuiva, de aceea nu prea am cunostinte si nu prea pot lega relatii cu alte persoane. Cand vine vorba de lipsa de incredere, tind sa ma gandesc ca se datoreaza faptului ca in copilarie parintii mei au divortat, nu in cele mai maleabile conditii, ca sa spunem asa. Dupa acest eveniment, relatia dintre mine si tatal meu s-a racit, iar acum suntem total instrainati unul de celalalt. De asemenea, nu sunt increzatoare si din cauza infatisarii mele (sunt mai plinuta si nu imi place deloc cum arat; incerc de mai bine de 2 ani sa slabesc,dar nu prea reusesc). Imi este, de asemenea, foarte greu sa ma simt motivata
sa fac ceva.
In curand voi fi nevoita sa vorbesc in public, ceea ce ma sperie foarte tare. Tocmai de aceea as vrea sa imi recastig increderea in mine. Ma puteti ajuta?

puteti lucra impreuna cu un psihoterapeut la orice aspect care va deranjeaza, inclusiv greutatea… nu ramane decat sa va faceti curaj si sa incepeti procesul terapeutic/dezvoltare personala. Curaj si succes!

Desigur. Trebuie doar sa CERI.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Salut, am o mica problema! Sunt timida,mult prea timida, nu am incredere,ma inchid in mine….amutesc cand sunt inconjurata de multe persoane cunoscute si necunoscute.Din aceasta cauza nu am reusit sa ma integrez printre colegi (sunt la liceu,clasa a 9-a )..Primele saptamani faceam un efort sa ma bag in seama si aveam o motivatie sa incerc sa vorbesc cu unii colegi,asta pana cand s-a trezit una sa mi spuna ca vrea sa ma bata ca ma uit urat la ea.Eu sunt emotiva de felul meu si mai ca mi venea sa plang,dar am tinut in mine.I-am spus ca nu am nimic cu ea..am crezut ca o sa ma lase in pace…dar spre ghinionul meu de atunci a inceput sa si puna “prietenii” sa se ia de mine.Ea impreuna cu alta colega se iau incontinuu de mine,imi spun tot feluri de lucruri urate! In prezent,ma inteleg cu cateva colege, insa restul colegilor ma considera plictisitoare,lesinata si sunt una dintre subiectii lor de barfa.(nu sunt singura) Mentionez ca acesti colegi se considera mai presus decat oric
ine, critica.,injura! Sunt galagiosi la ore.
Eu as vrea sa ma transfer la alt profil,nici nu mi mai vine sa merg la liceu…CREDETI CA ESTE FAC BINE SA MA TRANSFER LA ALT PROFIL? TINAND CONT CA SUNT FOARTE TIMIDA,VREAU SA MA MUT LA PROFILUL UNDE SUNT 2 FOSTE COLEGE, POATE O SA REUSESC SA MA INTEGREZ! ASTA SPER!
Multumesc!

Eu cred ca merita sa faci ceea ce stii ca ti-ar face bine, inclusiv in acest caz. Nu este nicio tragedie daca schimbi profilul, mai ales in clasa a 9-a. Discuta cu parintii tai. Succes!

Schimbarea profilului, clasei sau a liceului nu iti rezolva problema TA, timiditatea va ramane… ai de invatat sa o gestionezi…

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Am 28 ani si am febra 37-38 de doua saptamani. nu am frisoane, dar mari dureri ale articulatiilor mari. plus la asta simt deseori senzatia de tremur in tot corpul si mari slabiciuni, senzatie de lesin. precizez ca am probleme in familie cu sotul, iar din cauza sistemului nervos iritat am probleme si cu teroida, si cu inima.din cauza ca febra nu mai disparea, am mers la medicul de familie si mi-a prescris antibiotice. din prima zi de antibiotice mi-a disparut febra, dar continua sa ma doara articulaliile, desi nu atat de tare. ieri am terminat antibioticile, iar azi mi-a reaparut febra si s-au intensificat durerile de articulatii si spate. Pot fi aceste dureri plus febra simptome ale unei tulburari a sistemului nervos? ce analize ar fi bine sa fac?

Sa ELIMINI cauzele care provoaca tulburarile pe fond nervos. Analizele nu ajuta la vindecare… ci doar iti ofera un reper privind distanta ta fata de starea de bine. Ai de ales daca vei continua sa te complaci intr-un mediu ostil, si sa suferi in continuare, sau sa iei masuri. Altfel, e ca si cum intru in apa rece a unui rau, si apoi ma plang ca mi-e frig, refuzand sa ies afara…

mergi la un medic reumatolog si relateaza cu exactitate starile!iti va prescrie o serie de analize dar mai ale cea a factorului autoimun.daca acesta este pozitiv e posibil ca in urma stresului acumulat sa se fi declansat o boala autoimuna ….de exp spondilita-anchilozanta pentru care exista tratament biologic in spitalul cantacuzino bucuresti!

Cred ca dupa controlul la medicul de familie urmatorul pas ar fi sa consultati un medic specialist-reumatolog – care sa faca un consult mai amanuntit in vederea depistarii cauzei simptomatologiei cu care va confruntati.Sau cel putin sa vedeti daca probleme sunt datorate unor conditii medicale generale.Sanatate!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:sunt o persoana adulta, majora, vaccinata ( am 30 de ani ) si am trecut printr-o serie de evenimente negative (certuri in familie din cauza lipsei banilor, batai, scandaluri si chiar si printr-un viol); am incercat sa depasesc momentele oribile care mi-au marcat existenta; sa merg inainte si sa fiu o personana optiomista, sa gandesc pozitiv; numai ca recent am constatat cat de am mare nevoie consiliere psihologica petru ca am momente cand sunt atat de irascibila incat nu se poate intelege nimeni cu mine ( tocmai eu care eram o persoana atat de calma si de rabdatoare/greu de crezut…) eram stresata pentru ca am un chist pe ovare de care m-am operat acum 2 ani si apoi s-a regenerat si am simtit ca tot efortul meu de a face ceva pentru mine pe plan personal si pentru evolutia mea a fost in zadar… acum iau tratament si sper sa nu fie neaparat necesara o noua internevntie chirurgicala – imi doresc din suflet lucrul acesta pentru ca detest spitale de stat si medicii , iar pentru ca in prezent nu lucrez avand in vedere ca nu am voie sa fac efort, nu am cum sa imi achtit o operatie in cadrul unui spital particular unde taxele sunt ernorme… ceea ce m-a durut cu adevarat nu au fost esecurile mele si nici traumele din copitalie, ci faptul ca mi-am ingropat rudele ( varul meu a murit in accident de masina la varsta de 6 ani impreuna cu unchiul meu – tatal si bunicii lui); iar ce m-a deprimat recent a fost verisoara mea a murit ( s-a sinucis din cauza faptului ca a fost coplesita de probleme si a lasat un copil orfan de mama…) nu stiu cum o sa trec singura peste toate astea si cum o sa indepartez durerea din sufletul meu… pentru ca de fiecare data cand am cerut ajutorul prietenilor sau sprijunul familiei mele mi s-a spus ca de fapt eu sunt cea cu o problema la cap si sa imi place mult prea mult sa ma victimizez… prietena mea cea mai buna imi spune ca am o placere sa ma vait precum o baba de 80
de ani, iar sora mea mi-a spus sa caut o consiliera cu care sa vorbesc, pentru ca ea personal s-a saturat sa ma asculte… acesta este si motivul pentru care scriu aici si am de cand sa caut ajutor specializat… nu cred in absolut toti oamenii – pentru ca si vara mea a fost intenata intr-un spital de boli mentale cu toate ca era in deplinatatea facvultailor mentale ( a fost batuta acolo de alte paciente cu reale probleme psihologice si indopata cu pastile de doctori, injectata cu sedative de catre infirmiere/asitente… nimic nu s-a rezolvat asadar doar pentru ca exista neurologi sau psihiatrii… parerea mea este ca un psiholog profesionist nu ar trebui sa permita sa se ajunga atat de departe cu viata unui om si ca de fapt ar trebui sa isi dea interesul pentru jobul pe care il are – pentru ca viata unor persoane se afla in mainile lui, iar daca el este dezinteresat si merge la locul de munca doar asa de decor pentru a-si lua salariul, atunci omul respectiv care nu a fost tratat corespunzator si nici corect isi ia viata din cauza incompetentei sale ca medic…)

Consilierea psihologica este si ea destul de costisitoare, iar psihiatria e azi solutia celor saraci, fiind subventionata de stat si de sistemul interesat in comertul cu medicamente. Tu alegi care e solutia optima pentru tine. Insa consilierea presupune implicarea TA in propria autovindecare.

Din cele scrise de dvs. inteleg ca multe evenimente din viata dvs. au avut un impact negativ. Daca discutiile cu prietenii si familia nu au reusit sa va ajute atunci cautati un terapeut cu ajutorul caruia sa stabilti care sunt problemele, ce anume puteti face dvs. si cum.

Daca spuneti ca sunteti optimista , dornica de schimbare , alaturi de un psihoterapeut aveti toate sansele sa depasiti starea actuala.Curaj si mult succes!

Peter Gera dupa cum ai descris starea ta, esti o persoana care a trecut prin multe greutati .Tot ce a fost, a fost , e un trecut pe care nu poti sa-l influentezi sub nici o forma (indiferent cat ai dori acest lucru )Pentru viitor Tu esti acea care alege ce trebuie facut, si foarte important este sa ai incredere in