Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna ziua! De aproximativ doua luni nu ma mai regasesc pe mine si asta ma sperie cumplit, nu-mi mai regasesc energia spontaneitatea , motivatia, cheful de viata! Pana acum , ce-i drept, aveam din ce in ce mai des episoade precum starea de acum , dar acum a ajuns o stare din care nu mai pot iesi! Sunt extrem de obosita si epuizata atat fizic ,cat si psihic si acum in nimic nu mai gasesc nici o motivatie.Deseori plang si fara motiv! Am inceput sa nu-mi mai indeplinesc nicio responsabilitate. Daca nu am de facut lucruri de o maxima importanta atunci nu fac altceva decat de stau in pat si sa mananc intreaga zi(singurul lucru care imi mai face placere, cu adevarat). Totul parca necesita atat de mult efort! Totul este atat de dezorganizat! Un haos total! am zile in care dorm 3 ore altele 15…si tot timpul extenuata!

De multe ori aceste stari apar ca urmare a unor evenimente trecute care ne-au afectat negativ. Cateva sedinte de dezvoltare personala v-ar ajuta sa priviti mult mai clar situatia si sa va accesati resursele pentru a iesi din starea neplacuta pe care o descrieti.

in principiu mi-ar fi de folos mai multe detalii despre viata Dvs. din (macar) ultimul an. Explorati impreuna cu un psihoterapeut! Succes!

Solicitați suportul unui psihoterapeut. Manifestările descrise se încadrează în tabloul clinic al Tulburării depresive majore, însă este nevoie de o evaluare în acest sens, evaluare care făcută în cabinet poate ghida ulterior procesul terapeutic.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna ziua. Am 42 de ani, am fost casatorit 16 ani, pana in mai 2015. In iarna anului 2014, atunci(sotia)mea a plecat in Anglia la munca. Eu am ramas in romania cu fetita noastra in varsta de patru ani si jumatate.S-a intors dupa doua luni si in mai am divortat la notar de comun acord, fetita ramanandu-i ei. A plecat din nou in anglia impreuna cu fetita, s-a intors in doua luni si mi-a lasat-o, iar a plecat. Eu stiam ca sta la o cunostinta impreuna cu un barbat pe care eu il cunosteam, ea spunandu-mi ca doar se ajuta. In octombrie m-a chemat in Anglia impreuna cu copilul, iar cand am ajuns aici am constatat ca locuim in aceeasi casa cu acest barbat despre care a recunoscut ca este iubitul ei si mi-a spus ca nu e treaba mea ce face ea. I-am spus ca eu o sa plec, nu e normal sa locuiesc in aceeasi casa cu iubitul ei. Intre timp acesta a abandonat-o, ea insistand in continuare sa traim impreuna in conditiile in care tine in continuare la acel barbat. Eu vreau sa plec, ce sa fac?

ce ar insemna sa plecati?

Nu am înțeles exact situația, puteți fi mai explicit? Între dvs. și fosta soție există în continuare o relație romantică?

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

buna ziua

am o problema , nevasta mea dupa 20 de ani de casnicie spune ca nu ma mai iubeste si ca s-a indragostit de un arab …
eu am intrat intr-o stare ciudata nu mai pot gandi sunt absent plang tot timpul nu imi pot reveni , sunt gelos imi fac filme cu ea impreuna cu respectivul …
Nu gasesc o cale sa ies din starea asta am inceput sa cred ca am eu o problema poate sunt nebun nu stiu ce sa spun si cum
nu am ganduri de sinucidere sau alte chestii din astea
dar o iubesc si nu stiu cum sa fac sa nu o mai iubesc sa-mi cad de viata mea in continuare

Multumesc si astept un raspuns

V-ar ajuta sa vedeti cand s-a produs ruptura, pentru a putea intelege. Ruptura nu s-a produs acum, ci cu mult timp inainte.

E normal sa nu va simtiti bine, sa fiti trist, chiar si sa ”aveti filme” in situatia dvs…Insa realitatea este cea careia este necesar sa-i faceti fata. Sotia dvs nu s-a trezit indragostita de un alt barbat intr-o dimineata, v-ati indepartat, candva s-a produs o fisura in casnicia dvs. Incercati sa aflati daca este dispusa sa mai discutati , dar mai ales, daca dvs puteti trece peste ce s-a intamplat, daca doriti refacerea relatiei. Eventual, mergeti la un psiholog pt a descoperi ce simtiti si cum sa procedati mai departe.

Probabil v-ați îndepărtat în urmă cu mult timp, v-ați pierdut încrederea unul într-altul și în relație per total. Dvs. sunteți dispus să treceți peste? Dar soția dvs. este dispusă să vă reconciliați relația? Dacă da, apelați împreună la un terapeut care să vă susțină în acest proces, în care să descoperiți care sunt aspectele care au determinat această fisură, să vă iertați reciproc și să vă reînnodați relația. Dacă însă fie din partea dvs., fie din partea ei, există un refuz în a continua relația, vă recomand sa apelați la terapie individuală. Veți învăța să vă ajustați noii situații, să resimțiți emoții mai funcționale și să vă recâștigați, în timp, starea de bine pe care o aveați anterior.

crezi ca o iubesti? daca intradevar o iubesti accepta-i alegerea!

La acest comportament al tau, cum te astepti sa raspunda ea? Vrei sa-i confirmi ca a facut o alegere buna? Schimba-ti TU atitudinea.

Crezi ca puteti sa stati la o discutie deschisa ,sa vedeti ce s-a intamplat in relatia voastra , ce va doriti fiecare de la viata si ce scopuri personale aveti? Vreti sa va salvati relatia ? O tetapie de cuplu v-ar fi utila….sau macar tu apeleaza la o terapie individuala.Mult succes!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Iubita mea a suferi acum 1 an in urma, din cauza dragostea ea ma iubea si eu eram cu alta si acuma sunt cu ea si ea iti aduce aminte de momentele celea si vrea sa moara vrea plinge e mereu trista ce sa fac ?

mergi cu ea la o consiliere de cuplu!

Investigați problema împreună cu un psihoterapeut în cuplu, acesta putând ulterior să recomande un alt format (de exemplu, cel individual).

Depinde de situație. Dacă ați fost cu amîndouă în același timp , e de înțeles. E foarte greu să mai aibă încredere. Consultați un specialist si cu multă răbdare , dragoste si dedicație veți reușii să treceți peste impas. Succes

In primul rand, trebuie sa ii recastigati increderea pierduta, iar asta se face cu mult efort din partea dvs si in timp. In al doilea rand, discutati cu ea si vedeti ce parere are despre o consiliere de cuplu la un psihoterapeut specializat pe relatii de cuplu, iar daca ea e de acord, mergeti impreuna si urmati recomandarile terapeutului. Daca ea nu e de acord, mergeti doar dvs, poate in timp, dupa ce vede ca v-ati schimbat, va accepta sa mearga si ea.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna!Sunt fata, am 17 ani si ma aflu intr-o situatie destul de jenanta. Sunt indragostita de un cantaret (nu dau nume). La inceput am crezut ca este doar o prostie copilareasca.. insa pe zi ce trece incep sa cred ca am un fel de obsesie. Pe acest individ l-am vazut in concerte de nenumarte ori si ii ascult muzica zi de zi. Are varsta de 30 ani, desi nu pare (am avut un mare soc cand am aflat). Are pe cineva si asteapta un copil. Il consider un barbat perfect si de cateva saptamani nu mi-l pot scoate din cap. Nu stiu ce sa fac, eu sunt o persoana pe cat posibil de normala dar nu inteleg de ce nu pot sa il uit. Constientizez ca imi fac super multe iluzii dar chiar nu mai suport sa ma tot gandesc la omuletul asta.. E grav?

Nu poti sa-l uiti pentru ca il consideri barbatul perfect,desi nu il cunosti.Ai pus in el toate asteptarile pe care le ai tu de la un barbat.Ceea ce simti e perfect normal pentru varsta ta.Te sfatuiesc sa iesi mai mult cu prietenii,sa cunosti oameni noi si,mai ales,sa-ti cultivi un hobby.Afla ce iti place.Cunoaste-te!

Întreabă-te de ce ai ales persoana lui. Care sunt nevoile care crezi că le-ar putea satisface? Poate e un proces evitativ în a te conecta cu adevărat și real cu cineva sau poate compensezi ceva ce nu primești în viața de zi cu zi. Nu putem decât să presupunem, în situația ta. Încearcă să-ți creezi un cerc de prieteni, să te implici în activități, să-ți canalizezi atenția înspre alte lucruri. Dacă însă resimți un distres emoțional puternic pe care nu-l poți controla, poți cere sprijinul unui terapeut. Având însă în vedere vârsta ta, acest lucru necesită consimțământul părinților.

Lumea nu-i asa cum este ci asa cum o vad eu. Acesta este afevarul psihologic al modului in care functioneaza mintea fiecaruia. In cazul dumneavoastra putem parafraza cu "nu-i frumos ce e frumos, ci e frumos ce-mi place mie’. Pentru a vedea de ce va place dumneavoastra si nici de cum majoritatii, incercati sa vedeti de fapt ce nevoii existentiale v-ar satisface proectia virtuala pe care singura v-ati creat-o. Pentru a rupe acest cer vicios, va sfatuiesc sa urmati sfaturile celor ce v-au raspuns inaintea mea.

Ai intuit bine, e o obsesie, insa la varsta ta este ceva obisnuit. O sa treaca, va apare o persoana reala, si ce aimaginara va ramane doar o amintire. Unele tehnici de dezvoltare personala te pot ajuta sa te focusezi pe lucruri din prezent, AICI SI ACUM, si sa lasi visele pe planul doi…

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Bună! Astăzi mi-am pus singură o injectie intramusculară pentru că nu era nimeni să mă ajute. Nu am introdus seringa până la capăt și preparatula nimerit sub pielea de la fese. La început s-a umflat, apoi preparatul s-a extins pe piele. Suprafata este umflata și tare, nu mă doare și nu s-a învineţit. Se va dizolva? Sunt motive să mă îngrijorez de la aceasta umflătură?

ma gandesc ca depinde de ‘preperat’. In mod normal o injectie subcutanata se absoarbe in timp… consultati medicul/specialistul care v-a recomandata aceasta injectie intramuscular!

Masati zona bine,bine,( daca doare puneti ceva compresa rece !!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ma numesc xabix am o prietena de 10 ani pe care am iubito si o iubesc si in momentul de fata de 10 ani nu a fost nevoie sa munceasca pentru ca eu am castigat mereu cat a trebuit sa avem cele necesare acum 7 ani i-am lasat masina un Touareg care si-l dorea foarte mult,si bani sa nu aiba nevoie sa ceara de la altcineva si am plecat la servici la o distanta de 200 km unde am si doua fete din prima casatorie inca eram casatorit si urma sa divortez ,Ma sunat si ma intrebat daca o las sa mearga cu masina si cu cateva prietene si prieteni la discoteca i-am dat voie am vb a doua zi cu ea destul de tarziu ca nu se trezise si mia spus ca a fost bine ne intalneam de cate ori puteam sa merg cei 200 km o data de doua ori saptamanal.Am mers o data prin surprindere si nu era acasa era in cursul saptamanii am sunato si mia raspuns ceva de genul ca este in GIRO la Sibiu am pornit dupa ea inplorando sa se intoarca inapoi si sa stam de vorba sia inchis telefonul . Am simtit ca cade cerul
pe mine ,nu mai vedeam pe unde merg ,eram in stare de soc total ,nu am simtit durere mai mare in viata mea ,ma doare si acum cand va povestesc ,M-am intorscumva din drum la mama ei unde am asteptato pana a doua zi ,intrun tarziu pe la ora 10 a ajuns incercanata si obosita spunandumi ca a fost in GIRO si da este adevarat ma inselat . A avut taria si puterea sa recunoasca spunandumi ca ma iubeste si ca nu vrea sa ne despartim .
Cred ca relatia lor a durat cam o luna de zile nu stiu si nici nu a vrut sa-mi spuna desi eu mi-asi dori sa-mi spuna totul cu lux de amanunte pentru a nu ma mai gandi cum o fac de ani de zile mai exact 7 cum a facut si cea facut decate ori a facut .Am iertato intr-o saptamana spunandumi ca ma iubeste si o credeam si o iubeam si eu.
Dupa care am venit cu fetele mele in urmatorul Wikend la ea fetele aveau 5-6 ani eram obosit dupa trauma si noptile nedormite mi-a zis caia fetele si ca merge pana la o prietena caeu sa ma pot odihnii.La circa 10 min am plecat dupa ele , simteam ca ceva e in neregula.Am gasito in curtea prietenei ei cu Italianul cu care ma insela si cu copii mei dupa ea am simtit ca o iau razna dar m-am abtinutsinu am facutnici o prostie pentru caerau copii acolo altfel puteasa se intamplechiarsi o crima poate desi Italianul nu a ripostat deloc de atunci nu cred ca sau mai vazut,sau poatenu stiu exact dar ne-am mutat inpreuna mai aproape de fabrica si ne-am continuat relatia,iertaand chiar daca nu pot uita.A ramas insarcinata pentru ca ne doream acest lucru mergeam des sa mi duc fetele la gradinita desii ii lasasem la fosta sotie o masina pentru acest lucru dar enervanduma o data cand am trecut pe la fete si mama mea am luat cheia masinii sa vada ca se poate si altfel si mergeam eu si duceam
copii ca era in drumul meu si ma bucuram ca fac ceva pentru ele cum fac si in ziua de astazi.A gasit cheia masinii in masina mea si a inceput un razboi intreg ca pleaca la maicasa casa o las caea are cu ce sa plece ca aveao masina dea lui frateso la ea a iesit si a umblat pe strazi fiind iarna si insarcinata in luna a 5-6 a mai veneau fetele la noi si voiau sa doarma cu mine si nu ne lasa cred ca din cauza geloziei,
Panala urma am implorato sa nu plece si sa nu stea pe strada ca e frig si nu este bine dar ma rugat a doua zi sa o duc la spital si am facuto ca avea probleme cu sarcina pe drum tot felul de acuze din ambele parti a stat la spital cateva zile era mai bine si ia dat drumul acasa ma sunatsai duc bagajele am implorato sa nu faca asta a tinut neaparat sa le duc am facut pana la urma acest lucru si le am dus dupa ce am lasat lucrurile si am plecat ma sunat la 15 min sa merg sa iau lucrurile ca se intoarce m-am enervat ca si bate joc de mine in ultimul hal nu ma-m intors totusi distantele acestea spital fabrica si casa spital erau 240 km am stat cam 3-4 zile singur zice ia acuma eu imi aduc aminte o saptamana dupa care am adunat lucrurile si m-am mutat inapoi la mama unde stateau si fetele si fosta sotie ,vorbeam cu ea la telefon cred ca-i parea rau dar deja stransesem tot si nu mai puteam sa ma mut iarasi am mers la ea am inceput sa fac naveta iarasi in ciuda faptului ca era departe am cumparat tot ce trebuie copilului ne inpacasem si mergeam iainte asa iertasem lucrurile urate si vorbele grele si unul si celalant in una din seri merg pe nepregatite simtindo schimbata si o gasesc cu tel in cada facea baie si scria mesaje imi zicea mereu sai las o masina dar nu aveam cum si dupa cele intamplate inainte nici nu am considerat ca merita si nu i-am lasat o intreb ce e cu mesajele ca unu ca e prieten cu prietena ei si il suna si mil da si la telefon am crezut ca se rupe din nou ceva in mine am trecut peste copilul era sanatos si frumos le oferisem tot ce aveau nevoie si plec, la cateva zile ma intorc fara sa o anunt imi spune ca e pe drum spre blaj intreb mai exact unde si pornesc cand ajung acolo nu era ma intorc ea era in alta directie cu un tigan din tr-un clan camatar cu masina lui ala in cu totul alta directie ,A venit ,a recunoscut din nou ca ma inselat si mia cerut iertare si sa o duc la biserica ca se jurase prima data cu italianul in biserica, ca nu va mai gresii .I-am acceptat la fel greseala chiar daca ranit si cu sufletul rupt si zdrentuit am trecut peste toate pentru ca o iubeam si ma iubea si ea Am implorato atunci sa mi spuna tot ce sa intamplat cu lux de amanunte dar nu a vrut chiar am insistat si nu a vrut ma durea acest lucru si ma doare si acum pentru ca ma gandesc de 7 ani ce a facut cum a facut de cate ori facem dragoste si ne iubim daca asi sti tot cu maxima sinceritate din partea ei sigur nu masi mai gandi pentru ca nu asi mai avea la ce dar asa ma chinui eu pe mine si la fiecare cearta ii aduc aminte .Ne am mutat din nou cu copil cu tot era greu dar frumos avem o casa noastra si ne iubim in continuare la fel de tare copilul are 7 ani este clasa 1
Am plecat amandoi in lume o iubesc enorm de cateva zile a inceput o cearta iarasi normal ca nu ma-m putut abtine si iam zis de tot ce a facut din nou spunandumi ca ea doar a zis cai pare rau dar ei nui pare cea ce a facut si ca eu sunt de vina pentru tot ce a facut ea m-am suparat foarte tare si am mai vorbit si urat facando curva de mai multe ori si am mai gresit si eu dar nu am inselato in 10 ani nici o secunda nici macar cu gandul si i am oferit tot ce este necesar Chiar iam spus ca poate fi mandra ca are un barbat cum nu multe femei au Mam saturat complect de 10 ani si simt ca nu mai pot continua asa chiar in ciuda faptului ca ne iubim la fel ca la inceput mie mi se pare ca sa schimbat de cand am prinso cu italianul prima data ca nu a mai inghitit sperma si zice ca este ca flecma si ca e amara pana atunci nu avem discutii din acestea deabea astepta sa ma termin si sa aiba tot Imi spune caam gresit si ca am suparato ca am pus numere la masina cu nu stiu ce litere dar nu l
e am pus intentionat asa au venit si sunt initiale ca la numele fetelor mele ,ma acuza ca vorbesc urat si ca eu sunt de vina pentru ce a facut.Ori ce asi fi facut nu trebuia sa ma raneasca asa rau sa mi pierd increderea in ea si sa ma gandesc mereu de10 ani: ce? de ce? cum? cat?? unde? AM toate mesajele cu ultima cearta daca aveti timp si placerea sa le cititi eu o sa le atasez . Simt ca toata problema aceasta este un WC unde am acoperit cacatul care la facut ea si care nici macar apa nu a traso de cate ori misca capacul pute urat tare si din ce in ce mai tare nu mai pot in continuare sa merg nici macar un pas in ciuda faptului ca ne iubim ca la inceput si avem o casa si un copil frumos.
Va rog sa-mi spuneti ce am putea face pentru a merge aceasta relatie totusi in continuare.

Va multumesc

eu va recomand o lunga terapie de cuplu pentru a invata cum sa comunicati intre Dvs. intr-un mod eficient si echilibrat. Sunt 3 copii la mijloc care nu au decat de suferit de pe urma relatiilor parentale toxice. Succes!

Din ceea ce ați expus dvs., înțeleg că ați trecut prin momente grele în relația descrisă și că nu sunteți decis cu privire la continuarea sau ruperea ei (spuneți că nu mai rezistați astfel, iar apoi solicitați sprijin în găsirea unei soluții pentru reconcilierea relației). Întrucât, așa cum s-a subliniat deja, sunt implicați copiii, iar a crește într-o familie disfuncțională se va reflecta asupra lor, consider că este oportună pe de-o parte, terapia individuală în cazul dvs., iar pe de altă parte, terapia de cuplu. În primul rând, dvs. ați putea începe un demers terapeutic pentru adaptarea la distresul emoțional pe care îl resimțiți, sprijin în luarea de decizii și clarificarea valorilor și nevoilor personale. În al doilea rând, terapia de cuplu, în urma luării de decizii, vă poate oferi un mediu propice în care să abordați problemele dvs., să le găsiți o rezolvare și să reluați, dacă este posibil, legătura.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Ma simt foarte singura. Sunt depresiva de 2-3 ani. Am 17 ani. Astazi am aflat cauza depresiei mele si nu cred ca pot trai cu ea.
Vorbesc cu parintii mei, dar doar despre lucruri nesemnificative. Relatia noastra nu e bazata pe prietenie, ci doar companie… Adica nu pot sa fiu deschisa cu ei si nu stiu nimic despre mine. Nici macar nu stiu ce muzica imi place. Asta se datoreaza probabil din cauza faptului ca mereu am avut probleme financiare, iar acestea ocupau mare parte din discutiile familiei. Tatal meu, foarte strict, ma obliga pe mine si pe sora mea sa mergem la biserica, suntem catolici, iar ori de cate ori eu sau sora mea incercam sa vorbim cu el despre orice, el schimba subiectul si ne punea ba sa facem curat prin casa, ba sa ne facem teme. Adica pur si simplu nu vorbeste cu noi despre nimic, asa ca eu si cu sora mea l-am lasat balta. Cu mama nu am putut sa fiu niciodata asa apropiata. Nici astazi, nu imi vine sa ii spun nimic despre cum ma simt sau ce probleme am, in afara de scoala, deoarece ea se plange de probleme ei.
De mica, nu am stiut importanta prietenilor si am reusit sa imi fac cativa, dar am impins foarte multa lume, m-am izolat, iar acum ma simt foarte vinovata pentru asta. Ma roade pe interior faptul ca ma simt asa singura. Prieteni mei, in numar putin, nu ma inteleg pt. ca nu au aceleasi probleme ca mine sau nu le pasa. Nu prea imi vad prietenii apropiati des. As intra in detalii, dar deja m-am alungit.
Ideea e… Am pierdut atat de multe, doar pentru ca nu am o relatie buna cu parintii mei si nu m-au invatat cat de important e sa iti faci prieteni, sa ii pastrezi si sa fi bun. Nici parintii mei nu au prieteni prea multi sau apropiati, in special tata, si stau mereu acasa in fata televizorului, daca nu sunt la servici.
Mi-ar placea atat de mult sa imi recuperez unii prieteni, dar nu am tinut legatura de foarte mult timp si nu am cum. Mi-ar placea sa ajut oameni si sa simt ca lumea are nevoie de mine, dar nu pot "sa ajung" la nimeni.
Pana acum, ma simteam doar singura si nu stiam de ce, asa ca puteam sa imi pun deoparte problemele. Acum ca stiu ca m-am victimizat tot timpul asta, imi dau seama ca eu am fost personajul negativ in toate problemele mele, deoarece nu ma puteam purta normal cu oamenii. Si as vrea doar sa ma impac cu toata lumea, dar nu pot sa merg la oameni cu care nu am vorbit de ani, pe care nu i-am vazut de ani, si sa le cer iertare. Ar crede probabil ca sunt senila si oricum asta nu ar garanta o prietenie.
Nu pot trece peste asta pur si simplu. Nu stiu ce sa fac.

imi pare rau pentru suferinta prin care treci, insa te incurajez cu tarie sa treci peste fricile tale si sa reiei acele legaturi de care vorbesti… nu te mai gandi la ce ar crede X sau Y… eu inteleg ca ai mare nevoie de contactul cu ei si cred ca asta este cel mai important. Ia legatura cu ei si spune-le ce simti… fii sincera si deschisa chiar daca pare ‘riscant’. Se poate, succes!

Trecutul este bine sa ramana trecut. Cunoaste-ti prietenii actuali mai mult si vezi cu cine poti dezvolta o legatura mai apropiata; mai bine un prieten bun decat o multime de amici. Vorbeste cu sora ta, amandoua sunteti in aceeasi situatie si va puteti incuraja reciproc. Tine-te tare, lucrurile se vor schimba.

Tristetea este mult mai seducatoare decat fericirea, ea vine neanuntata si se aseaza confortabil in mintea ta daca o lasi, se insinueaza in confortul mintii tale si nu se da dusa, pe cand fericirea este mereu pe fuga, niciodata nu o poti tine prea mult langa tine, te solicita prea mult, te agita si-ti consuma energia! Ce vreau sa spun este ca trebuie sa fii atenta pe cine "inviti" sa locuiasca cu tine. Esti adolescenta, ai multe intrebari la care poate nu ai intodeauna raspunsuri si acolo unde nu le gasesti "prietena ta Tristetea" poate "croseta" unele care nu au legatura cu realitatea, deci fi vigilenta cu gandurile tale!. Gaseste-ti o ruda apropiata cu care sa poti vorbi mai multe decat o poti face cu mama ta, scrie ce gandesti (zilnic) si apoi fa o cercetare ca sa-ti dai raspunsuri corecte si in consens cu tine, fa-ti prietene cartile, sau site-urile de dezvoltare personala, practica un sport care-ti place sau cautati o activitate care sa-ti faca placere (hobby). Incearca sa te construiesti singura, prietenii vor veni spre tine cand vei avea ce impartasi cu ei.

Desi povestea a inceput trist, mi-a placut finalul ei (care nu e si sfarsitul). Desi esti tinerica, ai o gandire sanatoasa, matura. Vad ca esti pregatita sa iti traiesti viata cum trebuie, noi nu putem decat sa confirmam. Calea e buna. Reia-ti legaturile cu prietenii tai (unii vor vrea, altii nu), tine-ti-i aproape pe cei existenti. Ideea cu ajutatul altor persoane aflate la nevoie este foarte buna. Te va face sa te simti foarte bine. Exista multe asociatii (inclusiv cele care acorda sprijin psihologic, orfelinate, etc.) care au nevoie de voluntari. Iti tin pumnii si sper sa ne scrii si feedback pozitiv

Draga mea, e normal sa treci si prin astfel de stari. E posibil sa suferi cand descoperi ca oamenii din jur nu sunt asa "perfecti" cum ai crezut. Ai ocazia sa ajuti pe altii si sa -ti faci prieteni daca te implici in activitatile de la biserica. Nu aveti cercetasi in parohie? Intereseaza-te ce grupuri de tineri exista…

Pe mama si pe tata ii continem in noi. Suntem "construiti " din mama si tata. Prin negarea, indepartarea lor , ne negam si ne indepartam din ce in ce mai mult de noi insine. Primul pas ar fi sa ne "recuperam’ parintii si , apoi, prietenii.Parintii ne dau sufleteste atat cat pot si stiu, dupa cum au primit si ei la randul lor de la parintii lor. Uneori nu sunt langa noi, nu ne inteleg problemele noastre doar din simplul motiv ca nu stiu cum sa procedeze si, atunci, de cele mai multe ori"fug" . Iarta-i pentru neputinta lor. Iarta-i si impaca-te in sufletul tau cu ei. Accepta-i asa cum sunt si accepta-te pe tine, asa cum esti. Golul pe care il percepi in jurul tau nu e intamplator. Acest moment din viata ta a venit cu un scop, face parte din evolutia ta ca persoana, ca suflet. Carl Gustav Jung spune ca depresia este sansa catre vindecare. Experimenteaza iertarea, acceptarea si iubirea neconditionata si impaca-te cu tine insati.Echilibrul din interiorul tau se reflecta in exterior, in relatiile cu cei din jur si in tot ce atragi in viata ta. Lumea din jurul tau este oglinda ta. Cu cat esti mai "limpede" in suflet, cu atat oglinzile din jurul tau vor reflecta ceea ce iti doresti. Stiu ca nu e simplu, stiu ca doare, dar mai stiu esti inzestrata cu tot ce ai nevoie pentru a parcurge acest drum. Priveste doar in sufletul si inima ta.

Daca tu simti in sufletul tau, sa iti cauti vechii prieteni, parerea mea este sa faci acest lucru , dar fara sa ai asteptari. (Cand simti sa faci ceva , dar esti nesigura, respira de cateva ori profund, apoi intreaba-te : Vreau EU cu adevarat sa fac acest lucru? Raspunsul divin este cel care vine primul cu DA sau NU, fara justificari, gen, " pai daca fac asa ce spune X sau Y, Asuma-ti decizia, fi hotarata.) Adica eu m-as bucura si m-ar surprinde in mod placut daca o fosta prietena cu care nu am mai comunicat de mult timp m-ar cauta ! Nu cred ca prietenii tai te vor considera senila, ci din contra te vor aprecia, iar prieteniile adevarte sunt cele in care, chiar daca nu ai vorbit de ani de zile, atunci cand are loc reintalnirea iti da senzatia ca ati fost mereu in legatura. Daca simti nevoia sa le ceri iertare, o poti face mental ceva de genul : Va iubesc , ma iert, ma iertati ! sau cum simti tu sa faci mental aceasta cere de iertare. In tema cu parintii , este bine ca ai realizat o posibila cauza a izolarii tale, dar nu ii gasi vinovati, marea majoritate a parintilor se manifesta gresit in cresterea copiilor , nu din o lipsa de iubire fatza de ei, ci din lipsa de cunoastere, nu au reusit sau nu au vrut sa evolueze si posibil au preluat exemplul parintilor lor in compartamentul cu familia. Important este ca tu te-ai trezit, iti pui intrebari, cauti, realizezi anumite conflicte interioare, ceea ce inseamna evolutie. De cate ori ne adresam intrebari, vin raspunsurile de unde nici nu te astepti, de parca intrebarile noastre pleaca spre Univers si Universul ne trimite prin diferite modalitati raspunsul, si iti pot da exemple traite de mine in acest sens si cu siguranta ca ai avut si tu astfel de situatii , dar poate nu ai facut conexiunea. Le poti face de Craciun cadou parintilor tai , sau mamei tale o carte http://www.eusunt.ro/carte-Sustine-constient-adolescenta~3962/ pe care o poti citi si tu in prealabil : ) . si poti viziona daca ai timp si acest video https://www.youtube.com/watch?v=clUrBNn6ejM

In primul rand, bine ai venit aici, faptul ca ai constientizat ca ai o problema si vrei sa o rezolvi e primul pas catre schimbare. Spui ca esti depresiva si ai aflat cauza, si anume faptul ca nu ai prieteni si nu stii cum sa ii faci sau sa ii tii aproape. Prietenii adevarati sunt rari si trebuie sa ii tii aproape. Nu confunda amicii cu prietenii de suflet. Ai 17 ani, ai destul timp sa iti faci o multime de prieteni adevarati in timp, trebuie sa inveti sa ii filtrezi (nu toti care zic ca iti sunt prieteni iti vor si binele sau le pasa de tine cu adevarat, vei invata asta in timp). Tine cont ca o prietenie adevarata nu tine cont de bariere sociale, de timp sau de distanta, chiar daca nu te-ai vazut cu un prieten/prietena de ani buni, cand refaci legatura vei avea lucruri noi de discutat si de impartasit si vei observa diferentele (fiecare om se schimba in timp, unii se maturizeaza, altii isi fac alte prioritati, altii nu mai dau importanta decat familiei etc) dar prietenii adevarati sunt cei care rezista in timp si spatiu si care le pasa cu adevarat de tine si nu te uita si te ajuta neconditionat si mai ales, sunt langa tine cand ai nevoie. Esti tanara, ai destul timp sa inveti astfel de lucruri si sa ii tii aproape pe cei care merita sau sa pastrezi legatura cu cei care sunt departe. Legat de parintii tai, nu ai cum sa ii schimbi, trebuie sa inveti sa te adaptezi si sa nu te mai lasi influentata negativ de nimeni. Esti la varsta in care ti se cristalizeaza personalitatea, incepi sa te maturizezi incet, incet, si pentru tine asta e una din lectiile vietii peste care trebuie sa inveti sa treci. Acceptai pe parinti asa cum sunt, te vor ajuta atat cat pot ei cand o sa le ceri, acceptai pe cei din jurul tau asa cum sunt si distanteaza-te de cei care te deranjeaza, tine-i aproape pe cei cu care te simti bine si cu care ai aceleasi afinitati si in timp o sa iti faci destui prieteni si viata ta se va schimba fara sa iti dai seama. Inca ceva, nu insista, daca vezi ca un amic nu e cum te asteptai, nu dispera, fiecare are problemele lui si prioritatile lui, trebuie sa te adaptezi si sa mergi mai departe, bazeaza-te in primul rand pe tine si pe fortele tale si fa in asa fel incat sa iti construiesti un viitor frumos fara sa depinzi de cineva anume (de prieteni, de relatie sau de parinti). Poti discuta si cu un psihoterapeut daca crezi ca nu ai destula forta si incredere sa mergi mai departe, dar eu cred ca esti o persoana destul de puternica si inteligenta, doar ca uneori nu esti sigura pe tine si pe ce poti face tu. Spui ca ti-ar placea sa ajuti oamenii, dar trebuie intai sa fi tu ok, sa fi tu persoana aia puternica si sigura pe ea, iar prin felul tau de a fi ii vei putea astfel ajuta pe cei din jurul tau chiar si fara sa iti dai seama, uneori doar cu o vorba, alteori cu ceva mai mult. Deci, ai incredere in tine, iar cand esti nehotarata sau nu stii ce sa faci sau cum sa actionezi intreaba pe cineva care stii ca te poate indruma avand mai multa experienta sau care stii ca e neutru/detasat si incearca sa analizezi problemele din mai multe unghiuri de vedere, detasat (sentimentele iti pot afecta deciziile si poti astfel sa nu iei mereu cele mai bune decizii, de aceea o alta parere e mereu binevenita).
Ar mai fi multe de zis, dar esentialul sper ca l-ai inteles din ce am scris pana acum, depinde doar de tine mai departe.

draga mea,intai descopera-te si iubeste-te pe tine! ca sa schimbi ceva, schimba-te tu! cauta si iubeste copilul din tine si ai sa vezi o alta perspectiva a acestui joc cosmic, numit, viata! nu uita ca tu ti-ai ales parintii .accepta-i asa cum sunt! nu-i ura si nu-i denigra. mama este sufletul unui copil si tata este spiritul. sfatul meu?IARTA SI IUBESTE NECONDITIONAT! asa doar ve-i cunoaste fericirea indiferent de varsta pe care o ai.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Va rog frumos sa ma ajutati cu un raspuns,fata mea are 2 ani si 7 luni si a facut varsat de vant,mai exact are acumen 2 zile de cand I-au aparut bubitele,mai am un baiat de 6 ani si 10 luni nu a avut varsat de vant,precizez ca noi locuim in Irlanda,copiii au fost vaccinati la 12 luni respectiv 5 ani baiatul cu vaciinul numit MMRV despre care se spune ca protejeaza impotriva virusurilor de tip varicela,problema ar fii ca in 7 zile de la instalarea bubitelor la fata noi avem bilete in Romania,dr Dr aici zice ca e ok pana atunci si poate calatori nu mai e pericol …intrebarea mea ar fii,daca baiatul e predispus la virus si la ce distanta i-ar aparea bubitele,ar putea sa fie o probabilitate sa nu faca si el ? Nu as vrea sa mearga in vacanta si sa stea in casa.inka un lucru va rog,fata dupa varsat de vant la o saptamana dupa ce se usuca bubitele treb sa stea in casa sa nu se imbolnaveasca fiind iarna si mai sensibila? Vs multumesc frumos

Intrebarile dvs cred ca ar trebui indreptate catre un medic pediatru.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Evenimente negative din copilarie:
Tatal meu a murit cand eram in liceu ( 2013 )

Studii si mediul scolar:
Studii medii

Relatii de prietenie:
Pot sa zic ca nu duc lipsa de prieteni, din contra, incep sa cred ca am prea multi

Viata sexuala: pot sa zic ca este normala, si nu cred ca are vreo legatura cu situatia in care ma aflu

Copii: nu am

Ocupatie: Programator

Au existat probleme cu politia? Daca da, pentru ce?
Consum de droguri. (marijuana)

Familie: Dupa si inainte ca tatal meu sa moara, pot sa zic ca relatia in familia noastra nu a fost niciodata una perfecta. Tot timpul a implicat discutii de la bani, si mult stres din cauza datoriilor in care ai mei erau bagati. Mama mea momentan lucreaza in Spania pentru a strange bani sa plateasca datoriile ramase. Eu am ramas singur in Romania si lucrez la o firma in domeniul IT.

Problema existenta: Starea si gandurile care pot sa zic ca ma macina de ceva vreme vin din cauza situatiei in care ma aflu:
Pe plan profesional pot sa zic ca la locul de munca nu sunt multumit aproape de nimic din ce se intampla acolo. Mi-am si format o impresie destul de proasta in ultima perioada si tind sa cred ca patronul face alte lucruri cu firma asta fata de cele pe care el zice ca intentioneaza sa le faca. Pe scurt, ideea e ca totusi nu am avut nimic de pierdut in timpul asta petrecut la aceasta firma, ba din contra, mi-am adaugat destul de multe materiale la portofoliu si am cunoscut destul de multa lume din oras care a avut nevoie de serviciile mele.
Relatia cu prietenii e una destul de complicata. Cu cativa din ei am lansat proiecte destul de importante in mediul online care au avut succes, dar in acelasi timp nu pot zice despre noi ca suntem un colectiv care poate fi dat exemplu. Consumam marijuana si mergem la destul de multe petreceri de muzica electronica (stil de viata neorganizat)
Ideea e ca nu mai simt nicio placere in a iesi cu ei sau a face anumite lucruri.. constructive sau nu. Iar ca problema sa fie si mai serioasa simt acelasi lucru si referitor la locul de munca, vazand ca oricat de mult imi dau interesul si silinta sa fac toate lucrurile care mi se cer tot nu se intampla nimic (firma e inca in stagiu "beta" si e mult de lucru pentru a ajunge unde teoretic patronul spune ca vrea sa ajunga).
Pana acum n-am apelat niciodata la psiholog pentru a cere un astfel de sfat, dar se pare ca tocmai urmeaza sa mai fac un lucru pentru prima oara Astept mesajele voastre cu ce ma sfatuiti sa fac. Numai bine, Ovidiu.

sfatul pe care ni-l ceri care ar fi? Ce directie sa apuci? Cum iti poti modifica starea de spirit? Nu cred ca am inteles nevoia ta…

Nu mai astepta…

De fapt, eu vad ca in tine se da o lupta intre idealurile tale si ceea ce iti ofera concret, realitatea. Mai vad ca solutia adoptata este inactiunea si asteptarea. Aceasta solutie, de a astepta ca lucrurile sa se schimbe de la sine, este una disfunctionala si demotivanta. Un psihoterapeut te poate ajuta sa te mobilizezi. Succes!

Așa cum s-a precizat, există o disonanță între ceea ce îți dorești tu, imaginea ta despre tine și lume, și felul în care lucrurile se întâmplă cu adevărat. Poți fie să alegi să-ți schimbi felul în care gândești pentru a reduce această disonanță, fie să schimbi lucrurile. Tu ce-ți dorești? Apelează la un psihoterapeut pentru a-ți oferi suportul necesar luării de decizii și adaptării.