Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna, as avea o problema. Sunt foarte neatenta, imprastiata,folosesc lucruri ni nu le pun la loc, sunt atentionata de iubit de fiecare data cand nu fac bine ceva, discutiile pe acele teme mi se par certuri de fapt ,nu reusesc sa il privesc in ochi pe toata perioada discutiei,imi mut privirea atunci cand vreau sa explic ceva sau sa imi amintesc ceva,mi se pare ca sunt certata ca pe un copil,nu am incredere in mine(cand trebuie sa fac ceva nou nu reusesc sa fac pana la capat acel lucru bine , uneori nu imi amintesc ca am zis sau facut ceva anume, in principiu nu pot fi atenta pe termen lung , sunt distrasa de alte probleme, sunt dezorganizata,nu gasesc lucruri atunci cand am nevoie, sunt mereu in intarziere,sunt foarte impulsiva ma enervez repede, prietenul crede ca e posibil sa fie o boala, mentionez ca mama are psihoza afectiva bibolara si ne streseaza zilnic , am crescut in casa de copii unde aveam toate conditiile materiale dar in rest nu se ocupau de noi corespunzator ajungand sa plece multi cu probleme mintale de acolo. Multumesc anticipat!

ceea ce ne spui tu mi se pare a fi complex si te incurajez sa mergi sa vorbesti direct cu un psihoterapeut… este nevoie de timp pt a explora aceasta situatie. Succes!

Un exercitiu de concentrare a atentiei este folositor!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Sunt casatorita de 22 ani ,avem 5 copiii sotul meu m-a inselat cu prietena mea dar,nu recunoaste ,fiind si ea casatorita. Relatia lor a durat aproape un an in paralel.Credeti ca nu recunoaste pentru ca vrea sa continue ? Eu cred ca e mai grav ca a durat mai mult relatia , decat daca avea doar o aventura . Stiu ca o protejeaza sa nu afle sotul ei.Momentan sunt devastata i-am zis sa luam o pauza , il iubesc foarte mult si nici nu am bagat de seama ca ma inseala doar ca copiii au gasit pe fb mesajele lor .Acum ma incearca o multime de sentimene:umilinta ,tradare , josnicie dispret ,plus ca universul meu s-a prabusit . Nu mai gandesc logic ,nu ma ia somnu ,nu mananc m-am inchis in mine , lang .Va rog spuneti-mi ce e de facut? Momentan suntem separati .Decizia a fost a mea .Astept sfaturi ,multumesc.

Daca vrea si dansul, ar trebui o terapie de cuplu.

Imi pare rau ca treceti prin aceasta incercare grea. Eu cred ca pauza e binevenita. Ganditi-va daca doriti sa mai continuati relatia. Atunci aveti nevoie de terapie de cuplu. Daca nu doriti sa continuati, aveti nevoie de terapie individuala pentru a depasi pierderea si a vedea cum s-a ajuns in acest impas. Mult succes va doresc!

Chiar dacă pare groaznica o astfel de situație, în care după mulți ani sunteți trădată, lucrurile nu sunt fără rezolvare. Recomandarea mea este ca inițial sa începeți un proces terapeutic și sa investigați mai bine ceea ce va doriți, iar ulterior, dacă decideți ca doriți sa continuați relația și soțul dvs. dorește același lucru, sa abordați subiectul într-un demers în cuplu. Terapeutul va va oferi sprijin în a explora cauzele trădării și în a găsi modalități utile pentru dvs. pentru a va recâștiga încrederea și a va reconstrui relația.

Dupa 22 de ani sa incepeti o noua relatie nu este usor. Intrebati-va cum a reusit sotul sa duca o viata in paralel fara sa observati? La ce anume ati fost mai atenta? Daca doriti sa continuati este nevoie in primul rand sa discutati foarte sincer cu sotul Dvs. Sa vedeti care sunt sentimentele lui, ce l-a impus la aceasta decizie. In cazul in care doreste si sotul sa continua casnicia o sa aveti nevoie de terapie de cuplu, dar si de terapie individuala ptr a avea curaj si putere.

Ce varsta are sotul? …. Indiferent de motivele pentru care s-a ajuns aici, probabil va doare si mai mult faptul ca ati fost tradata de doua ori, si de sot si de prietena…

Asa cum au sugerat si colegii mei, o terapie de cuplu ar fi cea mai indicata. Sau o terapie individuala in care sa explorati situatia si sa va explicati unele lucruri care va preocupa precum si sa faceti fata acestei duble dezamagiri.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

am 20 de ani,momentan lucrez, si fac scoala de soferi ,dar imi place foarte mult o fata cu care am vrut sa discut insa ea a zis ca nu ma vrea si ca sunt un fraier ,iar acum nu ma mai pot concentra la nimic,sunt mai mereu trist si nu gasesc o solutie

In viata exista oameni pentru care suntem indiferenti, asta nu inseamna ca este ceva in neregula cu noi. Incercati sa aflati de ce are o parerea proasta, poate este dezinformata. Si incercati sa-i dovediti ca sunteti o persoana sincera si de treaba. Bafta!

iti inteleg dilema… este foarte dureros, chiar tulburator uneori pt orgoliu sa auzim asemenea respingeri…

Asta ee viata …cu forta nu se poate nimic …..cu timpul o sa intalnesti persoane care sa te aprecieze pentru persoana care esti …cu bune si rele !

Orice ar fi, lucreaza la tine! Dezvolta-te pe toate planurile posibile: educational, social, fizic. Sa vezi cum se intoarce roata!

Salut! Uneori respingerile initiale se pot transforma in relatii durabile. Incearca sa ii arati tot ce este mai bun la tine si s-ar putea sa te vada cu alti ochi. Succes!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua,am 17 ani si am stat 4 ani in Spania cu mama mea si cu tatal vitreg pentru ca parinti mei sunt despartiti.Cand aveam 7 ani si mama a plecat in spania. Iar de 6 luni stau in America cu ea si cu el..iar tata sta in romania..cand eram mica a plecat in spania ca sa ne descurcam mai bine, sa intors cand eu eram in clasa a 4a si am fost crescuta de bunica si bunicul din partea lui tata. Sunt mai apropiata de tata decat de mama pentru ca ea este o fire mai rece si nu isi arata iubirea, dar eu n-am fost crescuta asa, bunici mei mereu au fost dragastosi. Imi este dor de ei si de tata, cu mama nu prea ma mai inteleg pentru ca orice ce fac pentru ea nu este okey si nici pentru tatal vitreg a ridicat mana la mine lucru pe care nici tatal meu nu la facut si mereu ma compara cu oricine si imi spune ca n-osa ajung nimic in viitor. Iar mama nu spune nimic, tatal meu nu stie cum se comporta ei cu mine..bunica mea spune ca ar trebui sa vorbesc cu el sa ii explic cum ma simt si ca nu sunt bine cu ei. Am 2 optiuni..sa raman aici cu mama sau in decembrie sa ma intorc in romania. Sunt la scoala de 2 luni si am trecut anul dar mama mi-a spus ca si ce..oricine poate..ea nu ma sustine in nimic. Nu stiu ce sa fac..am nevoie de o parerea am cantarit situatie si pe acolo si pe alta parte..stiu cine ar lasa America pentru Romania dar nu mai pot sta asa.

E greu sa dam un sfat. Situatia e delicata… Daca poti alege tu, atunci urmeaza-ti instinctul. Poti reveni mai tarziu in America, nu pleaca din loc. Iti doresc fericire si succes!

ideea este ca, desi esti minora, ai varsta la care poti alege la care dintre parinti vrei sa traiesti… din punct de vedere legal. Daca vrei sa cresti in Romania, este dreptul tau si poti discuta cu tatal tau natural ce demersuri sunt necesare pt a te muta. Sau poti astepta pana la 18 ani si sa pleci direct, daca asta vrei. Eu te incurajez sa faci ce simti ca este mai bine pt tine (oricum asta este tendinta in noi toti) insa fa-o cu cat mai mare cugetare. Succes!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua,sunt elev in clasa a9a la unul dintre cele mai bune licee din Bucuresti. De la un timp,am probleme cu mama mea,parintii mei fiind divortati,eu stau cu mama mea si cu fratele meu. Cu fratele meu nu am o relatie foarte stransa,nici cu tatal meu si nici cu mama mea. In schimb am o relatie foarte stransa cu grupul meu de prieteni,pe care ii consider cu adevarat apropiati. Nu sunt apropiat nici fata de colegii mei,decat relatia pe care o am cu ei la scoala. Petrec cate 2-3 ore afara cu prietenii in timpul scolii,de luni pana vineri si cam 6-7 ore in zilele de weekend. Mai stau si aproximativ 3 ore pe telefon in fiecare zi. Pentru scoala ma pregatesc aproximativ 2 ore pe zi,depinde de situatie,uneori pana la 5 ore pe zi.Situatia la invatatura nu este foarte buna.Fata de colegii mei,sunt cam al 20-lea copil din clasa la invatatura.In scoala generala eram cel mai bun din scoala si aveam note de 10 pe linie. Nu am facut o scoala usoara,erau si in scoala mea destul de multi elevi premianti,insa eram mai bun decat ei. Nu am asa multe note sub 5,insa de obicei nota maxima pe care o obtin in teste este 7-8 ceea ce nu mi se pare foarte satisfacator,insa eu chiar ma straduiesc sa iau notele astea. Am ajuns la concluzia ca nu sunt destul de inteligent ca sa iau note mai mari. Mama mea crede ca este datorita faptului ca stau afara si pe telefon. Eu nu pot sa petrec mai mult timp invatand,mi se pare imposibil si imi pierd concentrarea. Nici bani de buzunar nu prea primesc. Primesc 50 de lei pe saptamana cateodata cand mama mea vrea sa imi dea. Vreau sa ii explic cumva ca am si eu nevoie de un timp in care sa ma recreez pentru ca ea nu e de acord nici sa ies afara cateodata si ma pedepseste des pentru asta. Nu stiu ce sa fac. Am mare nevoie de un sfat de la voi. In principiu,as vrea sa stiu cum sa pun lucrurile in balanta,sa ma apropii de mama mea,pentru ca eu o iubesc din tot sufletul si imi pare foarte rau cand o supar,sa imi imbunatatesc situatia sco
lara si sa am si un anume timp de relaxare.

dupa cum scrii nu mi se pare ca ai fi mai putin inteligent. Presiunea asta de a lua numai note mari in loc de a pune accentul pe ce este important sa asimilim ca informatie/educatie in timpul scolii nu este vina ta, ci a sistemului. De tatal tau nu ai prea vorbit insa… poate ca performanta ta scolara si modul in care te simti are legatura cu divortul… de obicei/teoretic are. Eu i-as sugera mamei tale sa va ia de mana pe tine si pe fratele tau si sa mergeti toti 3 la un consilier de familie unde sa discutati aceasta criza a ta… buna comunicare este cheia relatiilor echilibrate (indiferent daca este cu mama, fratele, iubita, prietenii, etc.). Se poate, succes!

Asa este, nu pari deloc mai putin inteligent. Din contra, pari foarte in contact cu ce ti se intampla. Faptul ca vorbesti la telefon te ajuta sa prelucrezi evenimentele din timpul zilei. Atentie sa nu devina ca un drog, ca o carja. Ideal este ca puterea de a trece prin anumite situatii sa vina din interiorul nostru, nu din afara. Poti aluneca pe panta consumului de tigari, alcool sau altele. Dar, consilierea de familie ar fi foarte utila pentru toti. Ati sti cum stati si unde trebuie lucrat. Succes, nu te lasa! Esti un baiat deosebit!

Esti un baiat inteligent dar te demoralizezi comparandu-te mereu cu ceilalti in loc sa-ti valorifici propriul potential.Mama te iubeste si asteapta doar sa- i spui cum te simti , care sunt nevoile tale. Daca considerati un ajutor specializat v-ar putea scoate din impas.Mult succes!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua. Am o problema pe care nu am crezut ca o voi intampina vreodata in viata asta! De curand am aflat ca tata o inseala pe mama. Am vorbit cu el, l-am rugat sa isi revina, mi-a dat de inteles ca ii pare rau si am crezut ca a incheiat acel capitol dar am aflat din nou ca el tine legatura inca cu ea. In casa nu sunt probleme, nu sunt certuri, totul e foarte bine si armonie. Pe mine ma afecteaza. Nu cred ca as fi in stare sa ii spun mamei sa nu o ranesc. Ce sa fac? Multumesc frumos celui care imi va raspunde!

ma gandesc ca nu este doar o problema intre tine si tatal tau… este si una intre parintii tai (poate mama ta stie deja)… este o problema de familie. Eu in locul tau as discuta serios cu tata, tocmai pt ca te afecteaza asa tare, l-as directiona spre un dialog in 3. Curaj!

Parerea mea este sa ii lasi pe ei sa-si rezolve problemele tine legătură cu părinții tăi nu purta dusmanie. Bafta

Sunt problemele lor, si tu esti victima colaterala. Pastreaza secretul. Poate mama stie, dar se teme sa ia masuri.

Te cred ca te afecteaza, esti prinsa intre ciocan si nicovala. De spus mamei cum sa-i spui? Daca stie deja, e alegerea ei sa continue casnicia cum considera. Daca nu stie inca, dar va afla ca stiai si ai tinut si tu secretul, atunci a fost mintita si de tine si de tata. Ideal ar fi ca tata sa-ti ia povara asta de pe umeri. Din pacate tatal tau nu procedeaza intr-un mod care sa te ajute pe tine: te pune in situatia sa trebuiasca sa tii secretul si nici nu pune capat legaturii cu cealalta. Este relatia lor si sunt alegerile lor cum si-o traiesc si esti intr-adevar victima colaterala. Daca cu mama nu poti discuta deschis, cu tata nu ajungi niciunde, atunci comunica frustrarea ta macar in scris (ai grija sa nu ajunga textul la cine nu trebuie) sau cu un terapeut, ca sa te mai eliberezi de stres si sa-ti pastrezi un echilibru si sa te sfatuiesti ce-i de facut.

Cred ca e bine sa iti dai voie sa cresti

esti convinsa ca stii tot ? Se poate ca mama sa nu stie iar tu sa-i deschizi ochii. Ceea ce urmeaza s-ar putea sa nu-ti convina de loc ba dupa cum esti de afectata sa urmeze si trauma dizolvarii familiei. S-ar putea sa stie si deoarece nu-i convine partea intima a relatiei cu sotul, insa ii convine faptul ca are o familie in fata lumii si ca se bucura de anumite drepturile ce decurcg din asta, sa accepte aceasta relatie ca pe varianta ce mai buna. A-i cere sa ia o decizie s-ar putea sa aduca tulburari in linistea ei si a vietii de familie. Ce-i bun pentru tine poate sa nu fie la fel de bun si pentru altul, mai ales ca este destul de greu sa poti ascunde la nesfarsit o relatie externa, Daca totusi a simtit sau stie si continua relatia ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat doar pentru ca sa-ti fie tie bine iar o interventie din partea ta care i-ar da peste cap hotararea crezi ca va aduce un viitor mai bun in ce priveste relatiile si framantarile din sufletul mamei dar si dintre membrii familiei ? Singurul pe care ai putea sa-l atentionezi ar fi tatal, dar sa nu te mire rezultatul unui final fortat, mai ales ca tatal a ales si iarasi nu stii din ce motive, sa ramana in continuare alaturi de voi si nu sa divorteze pentru o tipa cu care-fi satisface doar nevoile, deoarece, daca ar fi ceva cu adevarat serios cu siguranta ar intenta divort. Asa dar nu-ti mai atribui suferintele pe care altii nu vor sau refuza sa le aiba doar pentru ca ai alte principii de viata. Sunt “copii” mari si trebuie sa decida singuri pentu familia lor, asa cum si tu va trebui sa faci in ce te priveste mai tarziu. Nu cred ca ti-ar place ca in amintirile tale, sa-ti atribui mai tarziu ideea ca ai fost factorul care a declansat destramarea familie itale.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua
Numele meu este Denisa am 35 de ani am fost casatorita 12 ani cu primul meu prieten, 12 ani de batai , umilinte ,jigniri , am un baietel de 12 ani .Acum 2 ani am decis sa pun punct casniciei , mi-a fost greu ,m-am mutat cu baietelul in chirie ,acum am o relatie de aproape un an cu un barbat care ma iubeste , care isi doreste o familie si un copil dar nu stiu din ce cauza eu am asa o teama si caut cate un pretext ba ptr casatorie , ba ptr copil de fiecare data derulandumi-se prin minte ce am patit…(casnicia mea cu fostul sot a inceput sa se deterioreze cand a aparut in viata noastra copilul)As vrea sa stiu de ce nu pot trece peste ce am patit

Este firesc sa aveti aceasta teama. Cu un terapeut se verifica care a fost comportamentul Dvs in acesti ani. Schimband vechile tipare de gandire puteti intra intr- o noua relatie cu o alta atitudine.

ma bucur pt tine in primul rand pt ca ai avut (chiar daca a fost foarte tarziu) puterea sa te rupi si sa o iei de la capat atat pt binele tau cat si pt al copilului. Ma gandesc ca pt cineva care a trait atata timp cu atat de multa suferinta ‘a fi precaut’ este cel putin a doua natura. Va fi nevoie de timp… ti-ai construit defense puternice care te apara de orice in acest moment… fii atenta la partenerul tau de acum… daca ajunge in limitele acceptabile pt tine atunci inseamna ca este ok. Iti recomand totusi, daca poti, sa incerci sa te eliberezi pe cat cu putinta de trauma ta intr-o relatie terapeutica… asa ceva adeseori este bine sa fie atacat direct… altfel persista. Se poate, curaj!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua!Vroiam sa va spun ca eu am mari probleme de comportament, mă uit ciudat pe oameni, de parcă as vrea sa îi omor. Mie frica sa îmi fac prieteni noi, o iubita din cauza ca am impresia ca as vrea sa omor pe toată lumea. Stau numai în casa, în camera mea de dimineață până seara, mănânc foarte puțin și mă tot gândesc dc am problemele acestea? Am atacuri de panica când este Multă lume lângă mine și stări de anxietate. Dk se uita lumea la mine pe stradă, mă uit imediat la el cu o privire de A-line omorî. Nu mai lucrez de 3 luni și mie frica sa merg la interviuri unde trebuie sa privesc angajatorul. Ce sa fac, sa merg la un psihiatru

Da, v-ar ajuta foarte mult sa mergeti la un psihiatru. In functie de ce spune si el, probabil ca va fi nevoie si de psihoterapie. Cu putina rabdare o veti scoate la capat. Primul pas e facut, ati observat ca aveti o problema si vreti sa schimbati ceva. Succes, va tin pumnii!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua, am 17 ani si imi este frica de morți. Nu am probleme cand sunt fizic lângă ei, ci cand vine vorba sa adorm. Daca nu este cineva lângă mine, s-a zis cu somnul meu. Oricât de obosita asa fi, daca mi se închid ochii, de frica ii deschid. Am impresia ca sunt lângă mine sau in camera. Indiferent daca cunosc sau nu persoana respectiva. Dar cu cat o cunosc mai bine, cu atat mai rau… Ce as putea face ca sa scap de fobia aceasta? Imi este si Rușine si imi poate afecta viitorul deoarece imi doresc sa dau la medicina si singura problema este aceasta..cum as putea eu sa fac practica pe cadavre sau sa moara un pacient? .. Va rog ajutați ma..

esti sigura ca vrei sa dai la medicina? Poate este o reactie a inconstientului tau care iti spune defapt NU vrei la medicina?

Cand s-a activat aceasta teama? Are legatura cu dorinta ta de a da la medicina? Poate asa cum a mentionat si colegul meu este un mesaj inconstient ca nu vrei asta?

Pe de o parte, nu putem stabili aprioric care e cauza acestei temeri. Putem cel mult să facem o supoziție și să lăsăm impresia de competență, dar nu acesta e scopul. Pe de altă parte, chiar dacă am ști, simplul fapt de a o enunța – iată care e cauza! – tot nu ajută. Ca să scapi de această „fobie” cum îi spui tu, dar nu e o fobie, trebuie să cauți să înțelegi de ce creierul tău îți transmite mesajul de pericol în legătură cu oamenii morți, pentru că acesta e singurul lucru pe care îl știm cu siguranță. Ceea ce te va ajuta cu adevărat, va fi să îți iei curajul să cauți un psihoterapeut care să te îndrume în acest proces de căutare și vindecare a traumei. Cu siguranță că se poate rezolva și nu te va împiedica să ajungi medic.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Nu pot descrie problema de care sufăr, pentru că nu îi cunosc întru-totul cauzele. Sunt studentă,am 19 ani, scriu poezie, dependentă de fumat și cu programarea obsesivă a zilei/anului când voi muri. Libidou ridicat și credință nulă în tot ce există în jurul meu.
Când eram mică îmi petreceam zilele în cimitirul din spatele casei, de dimineața până seara. Am astm și nu pot dormi nopțile, indiferent de câte somnifere iau. Am deja pe cineva, o persoană cu care nu comunic în timpul zilei și pe care o găsesc mereu seara, fiindcă asta îmi propun, fără apeluri sau întâlniri programate. Însă știu că această relație nu va dura la nesfârșit. Uneori îmi doresc să uit de legea cauzalității și să mă închid într-un cerc de 360 de efecte (nu le specific felul pentru că nici eu nu-l știu) deoarece n-am făcut nimic care să-mi producă fericire sau nefericire. Am fost părăsită 3 zile de bărbatul cu care mă aflu în acest moment și în acele 3 zile am stat o seară întreagă în brațele unui coleg de facultate după ce mi-a citit un volum întreg de poezii. Nu pot fi lăsată singură serile. Am mai consultat un psiholog în timpul liceului care mi-a spus că totul e în regulă cu mine. N-am crezut asta niciodată ori poate chiar sunt o bolnavă închipuită.Cel mai mult timp mi-l petrec în bodegile în care se pune rock, pentru că mă liniștește să conversez cu bătrânii de acolo. În liceu am avut convingerea că sunt o eudemonistă declarată (de aceea nici nu mi-am permis să dobândesc legături cu alte persoane), însă pe parcurs m-am dedicat utilitarismului hedonist. Acum nu mai cred în niciuna din cele două doctrine. Iubitul meu e student la actorie și are momentele lui. Relația noastră e pe altă lungime, suntem detașați și de obicei ne răspundem prin absența cuvintelor. Suntem mai apropiați unul de celălalt când nu împărțim același loc. Îmi place să-l văd când pleacă, îi place să mă vadă când plec. Fiind în toiul unui festival am reușit să-l găsesc în mijlocul a câtorva suflete de oameni. Mi-a spus că m-a căutat și după aceea a rămas în locul în care l-am găsit fiindcă știa că o să vin. ( fără să ne fi vorbit
o zi întreagă, nu știam unul de celălalt ). Nu știu dacă mă deprimă conjunctura în care mă aflu, fiindcă eu am fost nefericită și înainte să-l cunosc pe el sau pe toți ceilalți dinaintea sa. Ce să mai știu despre mine, n-am nici un răspuns, vreau să știu cine sunt și de ce sunt așa și nu altfel. Sper să îmi acordați puțin timp și să mă puneți și pe mine în legătură cu mine.

eu ti-am citit randurile insa cu siguranta nu se poate acorda ‘putin timp’ situatiei tale. Ce iti sugerez eu este sa gasesti un psihoterapeut cu care te simti ‘pe aceeasi lungime de unda’ si sa incepeti sa intrati in legatura cu tine… ceea ce dureaza. Cu siguranta sunt multe lucruri in trecutul tau foarte relevante ‘concluziei existentiale’ la care ai ajuns de ceva vreme. Te incurajez catre o explorare existentiala… o sa fie dificil, dar o sa merita. Succes!

Mi se pare ca esti minunata, o fata inteligenta si foarte interesanta. Am citit cu mult interes randurile tale. Totusi, e posibil sa nu ti se fi aratat suficient de multa afectiune. Ai nevoie de un proces terapeutic, in care sa discuti despre zilele petrecute in singuratate si cauzele lor. Despre cum te simteai atunci. Despre parintii tai si despre tot ce s-a intamplat in viata ta. Asa vei reusi sa intri in contact cu tine si emotiile tale, care sunt cam date la o parte. Ma bucur pentru tine ca ai parte de o relatie care iti da sens si stabilitate. Si ma bucur ca vrei sa iti mearga si mai bine. Meriti asta, curaj!

Problema ta e ca tinzi sa te afunzi in lucruri abstracte.Sa complici ceea ce e simplu.Vrei ceva special, diferit.Eu cred ca ar fi bine sa gasesti ceva creativ sa te pasioneze, pentru ca, din ceea ce am citit pari o persoana cu un bagaj intelectual bogat, insa directionat gresit.De aceea te incurajez sa te inscri la niste cursuri de dezvoltare personala in speranța ca iti vei ameliora toate framantarile interioare, si iti vei gasi un scop.

Procesul de autocunoastere cere timp, efort si bani. Scurtatura fie nu exista, fie inca nu s-a descoperit. Daca iti acordam PUTIN TIMP, si iti dam raspunsuri fara sa cunoastem in detaliu problema ta, nu rezolvam nimic. Asa ca alege un mentor si pune-te pe treaba!

Minunata teorie teraputica are in genere un rol didactic, oferind repre pentru o mai buna intelegere a functionarii psicicului uman. In practica nu exista retete, fiecare personalitate avand propriul specific format ca o rezultanta a fortelor ce au interactionat inca din frageda copilarie, la care se va insuma apoi influenta grupurilor sociale din care a afacut parte si a evenimentelor semnificative din viata sa. O acordare la propriul sine necesita cunoasterea tuturor aceste aspecte si de aceia probabil nu vei putea gasi un cunoscator care sa se aventureze inr-o asemena opertiune doar din cele cateva randuri expuse aici. Detasarea pe care o mentionati poate fi printre altele un mecanism de aparare care va suspenta trairile in scopuil protejarii emotionale in eventualitatea unui final nereusit isa este tot o data si o directionare catre acesta. Cauzele pot fi multiple incepand inca din primii ani de viata si ca o prima intelegere a celor spuse, cautati pe google "wilkipedie – teoria atasamentului", sau citeste despre psihologia varstelor, "crizele’ si virtutile castigate prin depasirea lor aici http://mirelazivari.ro/dezvoltarea-personalitatii-erik-erikson. Totul iti este oferit cu titlu informativ, depasirea crizei in care te afli putand fi rezolvata functie de siuatia ta specifica printr-o consiliere vocationala, sau megand la un psihoterapeut. Succes .

Esti un om deosebit. Imi dau seama că ești și foarte inteligentă. Asta te ajută !!! Știi sigur că trebuie să lupți și știi, chiar dacă nu știi că știi, cum vrei să fii în viitor. În nici un caz astupată ! Frământările tale sunt dureros de reale, aproape că-ți strigă cât de mult vrei sa ieși din ”groapă”. Am să-ți pun acum câteva întrebări dure oarecum, dar sper că pertinente cât să reflectezi (poate să abordezi într-o terapie direcția asta). Draga mea, mă întreb oare ”cine te-a inmormântat” de vie, încât să te simți sufocată (somatizarea traumei inconștiente în astmul tău). Cum fugi într-o iubire de întunericul în care ai fost aruncată ( posibil fricile tale, traume nerezolvate) și cum cauți refugiu în muzica rock, fumatul și oameni ( ca sunt viață și te ajută să te descarci de nu știi ce). Mă gândesc să explorezi și relația de atașament cu părinții sau figurile semnificative ale copilăriei. Ce știi despre trecutul tău timpuriu. Ai fost un copil dorit sau o întâmplare? Ce-ți repetau frecvent părinții? Ce emoții simți la anumite amintiri care îți apar brusc..E complexă situația ta. Recomand psihoterapia ! Dacă nu agreezi (deși e indicat întâi să vezi ce înseamnă, apoi să emiți judecăți pro sau contra). E scris pe tine că te vei regăsi într-o zi Keep calm and search yourself !