Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Bună ziua! Sunt într-o situaÈ›ie foarte dificila iubitul meu în vârstă de 30 de ani este dependent de marijuana, locuiam împreună pana acum o săptămână când a început sa îmi spună tot felul de aberaÈ›ii precum ca el a avut întâlnire cu extraterestrii…la început am ras crezând ca face o gluma apoi când am văzut ca vorbeÈ™te serios am început din nou discuÈ›iile ca nu ar mai trebui sa fumeze dar totul se termina în scandal , È›in sa precizez faptul ca am încercat numai cu vorba buna sa ii explic atât cât am putut eu ca nu este bine .Acum nu È™tiu dacă va trebui sa le spun părinÈ›ilor lui sau nu pentru ca îmi e teama de reacÈ›ia lui când va afla…va rog ajutati-ma cu un sfat…îl iubesc enorm e păcat pt el mai ales ca are È™i un băieÈ›el.

vrei te rog sa imi scrii in privat

Marijuana consumata in cantitati mari si foarte des poate provoca dificultati de concentrare ÅŸi de invatare dar nu halucinatii. Poate consuma altceva?! Este un barbat matur si cred ca parintii nu ar trebui implicati daca nu consuma droguri de mare risc (care intr’adevar ii pot pune in pericol viata) gen: heroina, cocaina, amfetamina, codeina, opium etc etc.

Bună, nu poți ajuta pe cineva dacă persoana nu dorește sa fie ajutata. Marijuana nu are ca efect halucinațiile, dar le poarte declanșa la persoane care au o afecțiune psihica existenta, uneori nediagnosticata. El este adult și se presupune ca este capabil sa îsi conducă viata după cum crede de cuviință. Tu poți decide doar pentru tine, ce dorești sa faci tu în situația data.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna seara! (sau dimineata, tinand cont ca e 1 si un sfert, ora la care ma destainui).As avea nevoie de cateva pareri pertinente si constructive legate de complexul meu pe care o sa incerc sa-l expun cat mai obiectiv.
Am 17 ani jumate si inca-s virgin.O fi bine, o fi rau, nu stiu ce sa zic.Intr-adevar, la prima vedere nu e o probelma grava de care sa ma plang, dar pentru mine inseamna foarte mult.Cel putin in clipa de fata.
E chiar ironic, stiti…Nu pot spune ca n-am avut deloc pana acum relatii cu fetele, dar niciuna nu a ajuns pana la sex.Ca sa va faceti repede o impresie despre mine, vreau sa stiti ca sunt pasionat de dezvoltare personala, am multe carti de acest gen din care incerc sa imi extrag inspiratia si puterea de a fi un om mai bun.
Cu toate astea nu pot trezi deloc interesul unei fete de a face sex cu mine.Pana nu demult, satul de refuzurile din viata reala m-am cufundat in facebook unde am avut relatii virtuale cu fete din toata tara, neintalnindu-ma cu niciuna niciodata in viata reala, totusi majoritatea dorind sa faca sex cu mine.E foarte ciudat cand reusesti fara prea mare efort sa convingi o persoana “sa o faca” cu tine si asta pentru ca si ea vrea pe facebook.
Momentan, ma simt cat de cat treaz mai ales fiindca am renuntat sa mai fac asa ceva pe facebook, dar inca sunt singur.
Nu beau, nu fumez, incerc sa citesc cat pot si am un optimism incurabil, tocmai d-aia nu-mi pierd speranta ca pana la sfarsitul acestui an sa am o aventura pe care mi-o doresc de mult.
Asadar, as vrea sa stiu parerea dumneavoastra legat de complexul meu si d-abia astept sfaturile ce vor urma.

mie nu imi este prea clar despre ce complex vorbesti? De faptul ca ai 17 ani si faptul ca esti inca virgin este foarte important pt tine (negativ vorbind)? Indiferent, dorinta de a face sex in adolescenta este una normala… ce te opreste sa iti gasesti o partenera adecvata? Eu in locul tau as lasa cartile si as discuta direct cu un psihoterapeut/psiholog despre ce te macina… dar live… nu pe facebook. Succes!

Faptul ca te intereseaza dezvoltarea personala este un punct forte pentru tine dar poate ai avea nevoie sa-ti revizuiesti putin copilaria( sa intelegi ce fel de credinte ti-ai creat acolo, care azi te incurca , legate de imaginea despre feminitate, masculinitate, relatii, etc. ) .E ca si atunci cand construiesti o casa : nu poti ridica peretii si pune acoperisul daca fundatie e fragila.Poti apela daca consideri la un psihoterapeut.

Cu riscul sa provoc mica revolta: exista dame de companie care știu cum sa te inițieze. Dacă nu îți surâde ideea poți încerca o relație cu o femeie mai matura.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua.Momentan am o tulburare obsesiva compulsiva mai grava(as zice eu cu elemente psihotice) si vreau sa va intreb se mai poate vindeca acest TOC?Sau si mai rau,poate da in schizofrenie?
TOC-ul foarte foarte accentuat(cu multe obsesii si compulsii) poate da in ceva mai rau ,definitiv?SI atunci ce e de facut?Mi-e frica sincer.Cum as putea lupta sa nu dau in schizo?
Astept raspunsul dvs si sfaturile dvs.
Sanatate.

eu nu am inteles daca acest diagnostic este al dvs. sau este dat de medic… in al doilea rand, de ce nu discutati direct cu medicul psihiatru?

Eu cred ca faptul ca aveti constienta bolii este un mare atu. Ce varsta aveti? Sincer, nu cred ca la dvs se va transforma in schizo. Urmati o terapie (care va fi de lunga durata) pt a scapa de compulsii. Pt ep. psihotice va va da psihiatrul medicamente. Va tin pumnii, am un sentiment bun in privinta evolutiei dvs.!

Daca aveti un diagnostic pus de un medic psihiatru discutati cu acesta temerile dvs. Va poate explica mult mai bine avand in vedere ca probabil cunoaste mai multe detalii din viata dvs. In paralel va recomand sa urmati o terapie.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Am 18 ani iar dupa ce am reusit sa iau bac-ul cu o nota medie de care nu am fost deloc multumita dearece stiam ca pot mai mult de atat a urmat dezamagirea cauzata de faptul ca nu am reusit sa iau admiterea la facultate. M-am pregatit doi ani dar din cauza unor probleme am clacat exact in ziua examenului. Parintii mei sunt despartiti de 15 ani, iar de atunci eu nu l-am mai vazut pe tatal meu. Inca de atunci cred ca este vina mea ca s-a ajuns la divort iar din aceasta cauza am ajuns sa ma inchid in mine. Aceste probleme de comunicare imi creeaza probleme si in viata de familie, cea de cuplu dar sii ca nu ma cred in stare de a face singura o alegere. Nu stiu cum sa scap de aceasta problema si de aceasta vina si am ajuns sa consum foarte mult alcool si sa ma gandesc foarte des la sinucidere.

Divortul parintilor afecteaza copiii dar copiii n-au nici o vina pt divortul parintilor.La 3 ani nu puteai sa intelegi ce se intampla intre parintii tai si ti-ai format anumite convingeri distorsionate.E firesc sa fii confuza in acest sens.Alcoolul nu te ajuta sa intelegi situatia , nici sa o rezolvi.Cel mai bine apeleaza la un psihoterapeut alaturi de care poti parcurge un proces in care sa intelegi ce s-a intamplat in copilaria ta , in ce mod ai vazut tu copilaria, ce idei ti-ai format atunci , cum te-au afectat evenimentele din viata ta , ce te incurca acum si cum poti sa depasesti obstacolele prezente si viitoare.Esti la un moment important in viata in care e nevoie sa iei decizii .Mult curaj si succes!

decat sa dai banii pe alcool… da-i pentru o psihoterapie… iti garantez ca schimbul este echitabil. Imi pare rau ca treci de atata timp prin atatea suferinte insa poti face ceva pt asta. Cere ajutorul, curaj!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua! Sunt un tanar de 20 ani si va rog sa ma scuzati daca problema mea este puerila (in comparatie cu altele),insa chiar as dori putin ajutor. Zilele trecute am iesit cu un grup de prieteni intr-un club,insa nu m-am simtit prea bine si nu am baut. Prietena mea nu a stat prea mult cu mine spunand ca “vrea sa se distreze”. A baut mult si a dansat provocator cu un alt baiat. Cel mai mult m-a durut faptul ca se uita la mine in timp ce facea asta.Totul a durat aproximativ o jumatate de ora,timp in care am incercat sa ma distrez,sa ii arat ca nu imi pasa ,insa nu am rezistat si am iesit ,fiind foarte aproape sa lesin.Cu toate acestea am dus-o acasa si am avut grija sa ii fie totul bine. A doua zi si-a cerut scuze,insa nu imi iese din minte tot ce a facut. Ma gandesc ca daca de fata cu mine a facut asa ceva…nu vreau sa ma gandesc daca nu eram acolo. Suntem impreuna de aproape 2 ani si ma gandesc serios sa ne despartim deoarece mi-am pierdut increderea in ea si nu pot sa trec peste,cel putin nu momentan.As dori sa imi spuneti va rog daca exagerez sau daca am dreptate,daca trebuie sa incetez relatia cu ea,pentru ca ma simt foarte rau si sunt confuz. Va multumesc anticipat!

inteleg ca esti confuz si ca nu stii ce sa alegi in aceasta situatie… insa sunt convins ca realizezi ca doar tu vei decide ce drum sa apuci. Nu cred ca este ok, nefiind in cunostinta de cauza, sa iti dam noi solutia. Poate incerci cateva sedinte de consiliere de cuplu? Macar sa va clarificati ce se intampla… Succes!

Înainte sa iei o decizie discuta cu prietena ta. De obicei fetele au tendința sa filtreze cu un alt baiat/bărbat pentru al face gelos pe partener și pentru ai atrage atenția acestuia asupra faptului ca nu e singurul bărbat din lume.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

buna ziua.sunt mama vitrega a unui baiat de 16 ani.il cresc de 5 ani.am incercat pe cat posibil sa fiu o mama buna,sa il invat , sa il educ.el sufera ff tare de la divortul parintilor. l am dus la 2 psihologi.cu scoala nu prea s a inteles.chiar daca il ajutam.e ff incapatanat.am incercat sa il scot din starea aia.sa il inteleg,sa il ascult etc. prieteni nu prea avea…mai mult pe facebook.oameni pe care nu ii cunoaste atat de bine.eu am plecat in austria si am luat toata familia.aici nu s a omorat cu scoala.l am ajutat ff mult.nu voia.voia sa ramana aici,dar sa nu faca nimic.nimicul asta ne a dat de gandit. l am dus si aici la un psiholog.mi a zis ca e blocat in trecut.nu poate face terapie,pt ca nu intelege limba.acum vrea sa plece in romania.de fapt vrea sa fuga…de responsabilitati, de realitate.ii place ff mult sa stea in pat…cu perdelele trase…pe telefon.am parola lui de facebook si il mai urmaream din cand in cand(fara sa stie) am aflat ca sufera fff tare…ca vrea sa
moara, ca vrea sa se sinucida. a postat o poza taiat pe maini ,superficial.
nu au fost cazuri in familie.nu a avut prob cu politia.e cuminte.in casa il mai responsabilizam….sa duca gunoiul..sa dea cu mopul…si el a scris ca e sclav in casa.exagereaza, cauta atentie…vrea sa atraga atentia. nu a luat niciun tratament. acum suntem in faza ca nu stim ce sa facem.sa il lasam sa plce la mama lui? cu care nu a avut o relatie ff afectiva.nu cred ca s ar intelege.ambii sunt taur si sunt ff incapatanati.el e la pubertate, hormani etc.nu ar asculta de ea…sotul meu e un pic mai dur…dar nu rau.de cand suntem impreuna amandoi am incercat sa discutam cu el.el nu vb cu noi,nu spune ce are.nu povesteste. ne am ocupat de el, am incercat sa il ajutam sa aiba un hobby…
ce ne sfatuiti? mi e teama sa nu duca la bun sfarsit planul de sinucidere…..

Taur sau nu, daca el vrea sa locuiasca impreuna cu mama sa este suficient de ‘batran’ incat sa aiba dreptul la aceasta alegere. In ceea ce priveste sanatatea lui mintala, daca vrea sa stea cu mama lui, poate ar fi mai bine, macar pt moment, insa de psihoterapie clar are nevoie, poate chiar si un consult psihiatric.

Înțeleg îngrijorările dvs. Încercați sa discutați deschis, ca o familie, despre ele, pentru a găsi soluția cea mai bună pentru el. Dacă rănile în urma divorțului nu s-au vindecat și sw pare ca așa e, e important ca atât mama, cât și tatăl sa se implice pentru a-l ajuta să înțeleagă cauzele despărțirii și a trece mai ușor peste. E important de asemenea ca băiatul să poată alege. Oferiti-i variante și lăsați-l să aleagă. Așa cum a sugerat și colegul, sprijinul unui terapeut s-ar putea dovedi util. Înțeleg că bariera de limbă e un impediment în acest sens, însă puteți încerca varianta Online cu un terapeut din țară sau, dacă hotărăște să locuiască cu mama sa, varianta fata în fata.

Parerea mea este sa ii respectati alegerea. Frumos gestul Dvs de a avea grija timp de 5 ani de acest copil, frumos ca va faceti griji pentru el, dar cum el este la o varsta a cautarii identitatii sale, nu este nevoie sa va asumati si posibilele erori in cazul in care acum alege sa mearga la mama sa. Atat timp cat mama sa este de acord sa mearga la ea , este bine sa mearga. Nu ii puneti conditii , in cazul in care el hotaraste sa plece, gen: daca pleci eu nu te mai ajut cu nimic, sau nu te voi primi inapoi…etc. Nu cred ca este nevoie sa ii spuneti decat ca ii respectati alegerea si ii doriti tot binele , Ajutorul il daruim cand ni se cere si nu dam ajutor fortat daca nu ne este cerut, nu avem asteptari de la cel pe care l-am ajutat, ci ne gandim ca am ajutat pentru implinirea noastra proprie ca fiinte umane. Nu putem tine o pasare in colivie doar de frica ca ar putea fi mancata de o pisica Multumitii ca a venit in viata Dvs. Niciodata nu se stie cine pe cine a ajutat, desi de multe ori consideram ca a da ajutorul cuiva in un moment determinant inseamna ca l-am ajutat, defapt este ca ne-am ajutat pe noi prin trairea bucuriei ca am putut ajuta. Nu stiu din punct de vedere legal cum stau lucrurile, el fiind inca minor. Succes !

Mie imi pare o depresie. Parerea de a-l lasa sa stea cu mama lui, o impartasesc si eu, poate aceasta este rezolvarea.

Cu siguranta trebuie sa il lasati sa decida ce vrea sa faca.Este onorabil din partea dumneavoastra ca v-ati implicat in cresterea si educatia lui, ca va faceti griji pentru starea lui, dar se pare ca toate acestea nu il fac fericit.Trebuie lasat si chiar incurajat si sustinut sa ia decizii singur in ce il priveste.Bafta..

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Bună seara! Mă numesc Magda si am 16 ani. Parintii mei sunt divortati de 4 ani de zile mama mea si-a refacut viata si am fost nevoita sa ma mut in Anglia. Sunt foarte nefericita aici din cauza problemelor care sunt zi de zi in casa ! Eu nu îl pot accepta pe acest om ca fiind tatal meu , îl urasc pentru ca încearca sa puna stapanire pe mine si imi impune niste reguli care ma scoate din minti ! In fiecare seara plang si uite asa imi pierd nopti . Mamei mele nu îi pasă de mine…nu îi pasă că sunt tristă tot timpul si ca nu sunt fericita aici . Acum ceva timp am avut multe tentative de suicid din cauza altor probleme … Am fost nevoita mult timp sa stau sub tratament ! Acum nu vreau sa mai ajung iar in situatia aia.. Dar tot timpul sunt deprimata si tot timpul ma simt ca un nimic pur ei simplu eu nu am nici un cuvant de zis. Cu mama mea nu am o relatie bună pentru ca devine agresiva daca incerc sa dezbat anumite subiecte , asa ca tin totul in mine. Sper să ma puteti ajuta.

tatal tau biologic ce relatie are cu tine? Daca spui ca, din pacate, ai o relatie foarte urata cu mama si actualul sot/iubit, nu ar fi o varianta sa locuiesti cu tatal tau? Este suficient de mare pt a decide cu cine vrei sa stai… poti apela la lege in acest caz…

Fa-ti un inventar al persoanelor care te pot ajuta:tata biologic,bunici paterni sau bunici materni. Daca exista o hotarire judecatoreasca cu stabilirea domiciliului la mama este suficient sa pleci de la ea si sa revi in Romania. Cel mult ea va putea sa apeleze la un executor judecatoresc ptr a-l forta pe tata sa respecte hotararea. In fata executorului iti exprimi dorinta cu cine vrei sa ramai si se va respecta cuvantul tau. Din pacate articolul de lege care permite acest lucru este neconstitutional. Pana cand societatea civila il va eradica din codul civil,poti profita de el. Dar ai grija “sa nu sari din lac in put” ! Analizeaza foarte bine posibilile viitoare relatii! Plecand de la mama vei inchide o usa in urma ta

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua.Sotul meu a murit de curand. In ziua in care a murit m-a rugat sa stau langa el. Era internat in spital. Parca ceva m-a impins de langa el in conditiile in care l-am vegheat doua zile. Acum ma copleseste sentimentul de vinovatie ca nu am stat langa el si ca poate as fi putut face ceva sa il salvez.

Condoleante! Banuiesc ca nu aveati cum sa il salvati de la inevitabil. Pot intelege de ce nu mai puteati sta langa el in acele momente si nu cred ca va puteti face vinovata de ceva. Lasati doliul sa se consume in liniste.

Imi pare rau de pierderea suferită. E destul de frecvent sa ne simțim vinovati cand moare cineva drag. Dacă medicii nu au putut face ceva, cum sa fi putut altcineva? Fiți blanda cu dumneavoastră!

Condoleanțe, însă asa cum a spus și Carmen, dacă doctorii nu au reușit, cum credeți ca ati fi reușit dumneavoastră? Timpul va vindeca rana lăsată în urma pierderii. Fiți puternica

Acolo unde medicii nu au reusit, nici Dvs nu puteati face nimic.

Condoleanțe! Poate ar fi util să-i scrieți o scrisoare și să așterneți în ea ce credeți că ați mai fi putut spune în timpul în care nu l-ați stat cu el. Nu vă lăsați copleșită de sentimentul de vinovăție, cu siguranță că nu ați fi putut face mai mult decât ați făcut!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua,sincera sa fiu nici nu stiu cum sa incep,in capul meu este un haos total,imi doresc multe lucruri ,realizez ca am si pierdut multe ,am un copil de 11ani,care este acasa cu mama si tata eu sunt in alta tara la munca,sunt nefericita sunt singura am devenit rautacioasa ,ma emotionez di plang instantaneu cand vad un cuplu,vedeti o dau din una in alta deci eu nu stiu ce este cu mn,asi vrea o schimbare dar nu stiu cum sa incep

cum am putea sa va ajutam? Doar din ce ne-ati spus pare ca aveti nevoie de sustinere… ma gandesc ca un proces psihoterapeutic ar fi de ajutor… asta ar insemna insa sa va intoarceti in tara? Poate e mai bine… Curaj

Îmi imaginez ca trebuie sa va fie greu de una singură. Explorați împreună cu un terapeut cauzele stărilor dvs. și găsiți soluții viabile pentru a vă simți mai bine.

Poate v-ar ajuta daca v-ati clarifica cateva aspecte cum ar fi: motivul pentru care sunteti in alta tara, ce anume mai exact va face sa va simtiti nefericita (distanta fata de copil, nevoia unei relatii, nevoia de sprijin, relatii sociale in tara in care ati decis sa munciti…) Din cele mentionate de dvs mai sus, lasati sa se inteleaga ca ati ajuns intr-un punct in care asa cum ati spus si dvs trebuie sa va reevaluati viata si sa optati pentru o serie de schimbari. V-ar ajuta, bineinteles, cateva sedinte de consiliere psihologica, ca suport si facilitator in acest proces de schimbare, asa ca poate reusiti si in tara in care va aflati sa gasiti un consilier psihologic. Puteti apela si la unul din terapeutii inscrisi pe acest grup. Ideea este sa va alocati un timp si poate chiar sa va scrieti pe o foaie de hartie gandurile. O sa va ajute sa va deslusiti mai bine tumultul interior, sentimentele.

Poate ar fi bine sa incepi cu cresterea stimei de sine! Lipsa increderii ide sine face sa te duci in starea de victima ! Iti recomand sa vizionezi un video ce te-ar putea ajuta in a intelege de unde sa incepi pentru a capata echilibu de care fiecare dintre noi are nevoie, Succes ! https://www.youtube.com/watch?v=fmPUVkY1GNM

Din ce descrieti nemultumirile sunt pe mai multe planuri: relatia cu copilul, lipsa relatiei de cuplu, distanta de familie…cumva nu va gasiti locul??? Care sunt prioritatile? Cate avantaje v-a adus strainatatea? Cate pierderi v-a adus? Ce are nevoie copilul de la d-voastra bani sau dragoste, atentie, afectiune , ghidare??? Doar d-voastra puteti sa raspundeti si sa decideti.Subscriu recomandarilor colegilor mei.Succes!

Omul are nevoie de caldura umana. Va lipseste comunicarea cu ei. Nu mai vorbesc de relatia Dvs cu copilul. Poate gasiti solutii sa va intoarceti in tara.

Pentru clarificarea gandurilor aveti nevoie de sustinerea unui specialist care sa va ghideze cum si in ce directie sa luati decizìile. Se poate lucra si prin skyp.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna,am 14 ani si mama mea nu imi da voie sa ies din casa, ca sa ma intalnesc cu prietenele mele spunand ca nu ma descurc si inca nu sunt pregatita sa ma descurc de una singura.in fiecare zi cand ies in oras DOAR CU EA(cu mama) vad grupuri de adolescenti care ies si vorbesc iar eu cand îi vad ma intristez pt ca eu nu pot sa ies decat cu mama.iar cand o intreb daca pot sa merg cu o prietena imi spune ca sunt nebuna adica de ce am intrebat asa ceva ca raspunsul ei tot nu ramane si de ce I cer asta.cum as putea sa i demonstrez mamei ca ma pot descurca? Si ce sa fac in situatia asta?

Îmi imaginez ca Îți este greu într-o astfel de situație în care nevoile tale nu sunt înțelese de mama. Încearcă să îi explici ce ți-ai dori de la ea, evitând sa o acuzi (chiar dacă e greu), și expunandu-i felul în care te simți atunci când ea nu te asculta. Discuta și cu tatăl tău, în măsura în care e posibil. Dacă nu reușiți sa gestionați situația, sugerează-i sa mergeți împreună, ca familie, la un psihoterapeut împreună cu care sa învățați sa respectați reciproc propriile nevoi. Caută sprijin și din partea consilierului școlar.

Poate ar fi util să o întrebi pe mama ta care sunt temerile ei.