Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua, nici nu stiu cum sa incep. Sunt constienta ca am o problema destul de grava de sanatate. Am ajuns la concuzia ca as vrea sa dispar, am impresia ca fac numai rau persoanelor dragi, mai ales sotului meu fara sa vreau, incerc sa ma abtin dar cu cat incerc mai mult cu atat problema se agraveaza si as vrea sa ma aflu intr-o padure sa urlu incat sa nu ma auda nimeni. Am 26 de ani, sunt insarcinata in 25 de saptamani, nu stiu daca are vreo legatura cu sarcina, dar sufar foarte mult pt ca am fost nevoita sa ma mut cu sotul meu in Germania.. Nici cum nu imi place aici, nu-mi gasesc locul, nu pot sa ma obijnuiesc deloc si asta se intampla din luna Mai 2016, de cand am venit plang mereu, nu am pofta de mancare, nu pot sa dorm si totul in jurul meu ma deranjaza si daca nu-mi face nimeni nimic.. Am ajuns sa urasc pana si plantele si copacii din jurul meu.. imi doresc sa merg acasa, dar persoanele din jurul meu fac presiune asupra mea ca locul meu este langa sotul meu, dar eu nu ma pot
obijnui cu gandul unde ma aflu.. Despre sotul meu nu am ce sa zic nimic rau, nu mi-ar gresi cu nimic..
Evenimente negative din copilarie : tatal meu a fost alcoolic.. In 2001 am avut un accident, verisoara mea a si murit atunci innecata in Timis, eu fiind salvata de un pescar ccare era in apropiere.. De atunci am devenit mai sensibila, am fost la psiholog, dar de fiecare data cand intampin o problema oricat de mica ar fi ea imi sare gandul ca mai bine muream atunci.. La scoala nu am avut probleme decat am observat ca incepuse sa ma deranjeze galagia care se facea in pauzele dintre ore.. Prieteni nu am, adica nu-s genul care sa iasa in oras, ma izolez in casa, asa ma simt eu bine si prefer sa vina o prietena la mine de exemplu sa ne uitam la un film sau sa bem o cafea, dar nu pot sa fiu deschisa cu nimeni.. La capitolul sex nu pot sa zic ca stau prea bine, adica eu nu am niciodata chef pt asa ceva, mi se pare un lucru facut degeaba si fara rost, de fiecare data o fac din obligatie.. Am lucrat fara intrerupere si fara sa-mi schimb locul de munca din septembrie 2008.. Momentan nu am
nicio ocupatie de anul acesta din aprilie.. Relatia cu familia mea este buna, nu am probleme momentan.. In 2011 au divortat parintii mei, fratele meu a ppecat in septembrie in Italia, pt ca mama nu se mai descurca sa-l tina la facultate, si-a inghetat un an pana si-a facut ceva baniti sa-si poata continua studiile.. Anul acesta a terminat si masterul cu brio.. Tot in 2011, noiembrie a plecat si mama in Italia si am ramas singura cu tata, care ma suna seara cand ieseam de la munca sa-i cumpar bere si tigari.. Am facut nenumarate crize de nervi, picam jos si mi se inclestau degetele, picam acasa, picam la servici, picam pe strada.. Nu am urmat niciun tratament deoarece medicul a zis ca trebuie sa ma controlez singura si ca nu am nevoie de o medicatie speciala.. Pana intr-o zi cand am luat hotararea sa plec de acasa.. M-am mutat in chirie singura.. A murit bunicul meu in 7 martie 2012, mama n-a putut sa vina la inmormantare pt ca batranul de care avea grija a murit in 8 martie 2012 si a trebuit sa ramana acolo.. In aprilie 2012 s-a intors in tara dar nici ea n-a mai vrut sa mearga acasa, a vebit cu mine in chirie.. In mai 2012 s-a intots si fratele meu in tara si nici el n-a mai vrut sa mearga acasa, tot cu mine a venit si el.. Am stat cativa ani in chirie, fratemeu si-a continuat studiile iar mama facea schimb cu o vecina cate 4 luni Italia.. In 2014 cand a reusit sa stranga o suma de bani ne-am hotarat sa mergem sa vb cu tata sa il plateasca jumatate din apartament si sa plece la tara, oricum el era in intretinerea lui bunica mea.. Dar n-a vrut, atunci noi am inceput sa cautam si cu suma de bani care am avut-o si cu un credit de la banca am reusit sa ne cumparam un apartament, iar in Decembrie 2014 ne-am mutat.. Afectiuni psihice in familie au fost cu sora tatalui meu, care acum 17 ani s-a aruncat in cap de la etajul 4 si a ramas paralizata la pat.. Anul trecut in vara am trecut din nou printr-o depresie si fratele meu m-a dus la Cluj la un duhovnic psiholog,
am fost cateva sedinte si mi-a dat sa iau magneziu si sa citesc rugaciuni.. Am inceput sa ma simt mai bine.. In decembrie 2015 l-am cunoscut pe sotul meu, in mai am facut logodna, chiar joi inainte de logodna am aflat ca sunt insarcinata.. de atunci au inceput problemele, plang zi de zi, am incercat sa ma ascund sa nu mai plang sa nu ma vada nimeni si plangeam noaptea, pt ca nu am reusit sa ma acomodez in Germania.. Mi-am facut de nenumarate ori bagajul sa plec dar de fiecare data eram oprita.. Sotul meu nu intelege ca eu nu pot sa ma obijnuiesc aici si ca nu-mi face bine sa mai stau.. A zis ca daca plec ne despartim.. Pana la urma a acceptat ideea ca imi fac doar rau si la randul lui nu-i face bine sa ma vada in starea asta si m-a dus acasa, dar mama lui a inceput sa zica sa merg cu el ca langa el e locul meu, ca cine ce-mi face de nu-mi place, macar ii fac curatenie, ii spal haine si il astept cu mancare pe cand vine de la munca.. Si iar m-am intors, dar nu sunt bine deloc..
Incerc sa ascund ca sunt bine, sa ma prefac ca totul este in regula dar am clacat si nu mai pot sa ascund nimic, am inceput sa urlu ca mielul la taiat.. Ma simt vinovata ca nu pot sa-i fiu alaturi si sa-l fac fericit pt ca merita asta.. Il iubesc foarte mult, dar nu-mi place aici.. Nu stiu ce sa mai fac.. Cu siguranta nu este ok nici pt sarcina starea pe care o am.. Va rog sa ma ajutati !!!

Pot sa remarc din cele scrise de dvs. ca au existat -si mai exista- multe schimbari in viata dvs. O oarecare inconstanta, nu ati avut timp sa va obisbuiti cu o schimbare ca a trebuit sa faceti fata alteia. In plus se pare ca ati suferit o trauma- in acel accident- pe care nu stiu daca ati abordat-o in terapie si care v-a sensibilizat. Acum schimbarea datorata mutarii in alta tara, sarcina, va creaza aceste stari. Alte schmbari rapide pe care probabil nu ati apucat sa le integrati. Va recomand sa discutati cu un terapeut iar pentru starile dvs cu un medic.

Anumite aspecte din copilarie,accidentul, schimbarile majore din viata d-voastra au lasat o aprenta si intretin aceasta sensibilitate de care vorbiti. Copilul pe care il purtati are nevoie de acceptare, iubire ,liniste,echilibru.Cred ca va doriti un copil sanatos, asta inseamna ca sanatatea d-voastra conteaza si ar fi bine sa apelati la specialisti( psihilog, medic). Sotului i-ati spus toate starile prin care treceti? Stabiliti-va prioritatile si discutati deciziile impreuna.Mult curaj si sanatate!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Am probleme cu colegii la serviciu ,simt ca vor ca eu sa imi dau demisia,cu toate ca imi fac treaba. Sunt o fire emotiva ,nu ma simt bine psihic,imi este teama ca sunt depresiva deja.Seful m-a intrebat cand intru in concediu. Am avut o depresie in 2005. Am un sot violent ,25 ani de casnicie ,am trait in tensiune si violenta,m-a jignit,ma jigneste,nu mai am incredere in mine.Am un fiu de 24 de ani,care a plecat si el de acasa la parintii mei acum trei luni din cauza unui scandal cu sotul meu respectiv tatal lui. Sunt marcata de aceste probleme si ma resimt foarte tare la serviciu.Imi este teamaz ca imi pierd serviciul. Daca se poate sa fiu ajutata psihic! Multumesc! Nu stiu ce sa fac,sunt disperata!

inteleg ca suferiti foarte mult din cauza relatiei cu sotul Dvs.! Poate este timpul sa iesiti din aceasta relatie distructiva. Curaj!

Niciodata nu este tarziu pentru a te schimba! Dar trebuie sa dorititi si sa faceti acest lucru! Eliminati factorii de stres…incepand cu viata privata.Ce va retine sa mai ramaneti langa sotul agresiv?! Vorbiti si cu un psihoterapeut …Succes

Este posibil sa fiti sustinuta psihic sa va conectati cu resursele interioare pentru a recastiga echilibrul interior. Trebuie sa apelati la un terapeut cu cine sa urmati mai multe sesiuni. Intr-un singur mesaj este imposibil sa va dam solutia pentru dificultatile cu care va confruntati. Primul pas,ar fi o solutie prin skype.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua , anul acesta sunt pe clasa a 9-a si nu reușesc să mă integrez, în fiecare zi plâng că nu vreau să mă mai duc, materiile sunt grele…nu stiu ce sa mai fac , de multe ori m.am gândit să mă sinucid , simt ca viața nu are niciun rost…

Oare soluția pentru dificultățile pe care le întâmpini asta sa fie? Trecerea de la școala generală la liceu poate fi greoaie, pentru toți. Profesorii, colegii, mediul și stilul de învățare reprezintă elemente noi, înfricoșătoare chiar, dar sigur că putem găsi modalități prin care sa le facem față. Indicat ar fi sa discuți cu părinții, prietenii și psihologul din cadrul liceului. Este greu, îmi imaginez, dar cu suportul potrivit vei putea face fata și acestui hop. În ceea ce privește gândurile legate de moarte, poți apela gratuit linia antisuicid, unde vei primi sprijinul de care ai nevoie.

Cu siguranta liceul ,unde studiezi tu,are un consilier.Iti recomand cu incredere sa incerci sa vorbesti cu el.

Pentru materiile grele poti cauta sprijin. O solutie ar fi meditatiile sau sa discuti cu cineva care sa te ajute – coleg, profesor, parinti, rude. In liceu deja se poate sa fie mai greu sa te integrezi intr-un grup, sa existe alte interese, sa nu poti sa te potrivesti cu altii. E normal sa-ti doresti sa ai prieteni la aceasta varsta. Incearca sa te inscrii la workshop-uri, cursuri, si sa intri in legatura cu tineri de varsta ta care sa aiba interese asemanatoare. Te poate ajuta si sa participi la activitati sportive impreuna cu un grup.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

buna sunt dori si am 4 copii si am o problema cu alex care are 8 ani si este in clasa a 2 a si nustiu cum sa al fac sa scrie nu vrea sa faca literile nu le cunoste acesi problema am avuto si pe clasa 1 si pe 0 cu ar trebui sa al fac sa scrie

Ați discutat cu cadrul didactic de la clasa? Are aceleași dificultăți și în timpul orelor sau doar acasă? Discutați și cu psihologul din cadrul unității școlare în care învață.

discutati cu un logoped…

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Am un copil le 9 ani , băiețel și trece clasa a 3 a. Știam de prin clasa a 2 a ca nu prea are prieteni prin clasa ,dar vara aceasta am zis ca lucrurile s-au rezolvat. A vrut foarte tare sa iasă și el singur cu colegii (sunt vreo 5 în gasca),orașul e mic,am zis hai totuși sa nu mai fiu chiar așa neintelegatoare și sa îl las sa iasă cu ei (toți ies fara parinti). Am aflat de curând ca e prostul -fraierul găștii. Îl suna sa iasă afară, apoi unul da startul ,fug toți de el și el umbla plângând cautandu-i prin oraș. II vorbec urat (nu pot sa redau ce cuvinte scot pe gura niște copii de 9-10 ani). Totul am aflat intamplator când trecuse pe lângă bloc când eram la balcon și l-am auzit plângând și vorbind la telefon. El îi cauta. Unul din ei îi cere taxa pentru a-l tine și pe el intr-un joc pe telefon, se aliază toți împotriva lui. El nu vorbește urat,nu se bate,le face “cinste ” cu suc,cipuri și alte chestii (probabil ca sa îi apropie).
Nu știu ce sa fac . Din punctul meu de vedere , nu as mai vrea deloc sa fie în gașca aia. De fapt i- am explicat ca nu sunt prieteni buni,însă nu știu cât m-a înțeles. Nu vreau copilul meu sa fie bataia cuiva de joc.Ce pot sa fac?

Sa-i stati alaturi. Sa nu validati comportamentele copiilor care nu stiu ce inseamna egalitatea, respectul, jocul in comun. Sa incurajati anturajele aducatoare de bine in relatia mama fiu. Sa il sprijiniti sa descopere si altfel de oamei.Sigur se poate. Curaj!

Din ce descrieti inteleg ca aveti o atitudine prea protectoare??? Ce atitudine are copilul in gasca( timid, retras,descurajat)?Pentru a reusi un copil are nevoie de : contare( sa tineti cont de el, sa stie ca are un loc , actiunile lui in familie sunt importante , conectare , cooperare si curaj( incurajati-l la activitati care ii plac , pe ce stie sa faca mai bine,implicati-l in deciziile familiei).Copilul nu poate fi ferit de viata ci invatat sa faca fata provocarilor vietii! Mult succes! Va recomand cartea:,, Cum sa cresti copii fericiti”.Rudolf Dreikurs.

Copilul are nevoie sa simta ca apartine unui grup de covarstnici. Incercati sa ii dati posibilitatea sa experimenteze si alte medii…inscrieti-l la activitati extrascolare unde poate intalni si se poate imprieteni si cu alti copii. De asemenea, observati-l foarte bine si nu ezitati sa il duceti la un psihoterapeut specializat in lucrul cu copiii. Succes!

Va recomand sa il inscrieti la un club sportiv, lasati-l pe el sa aleaga sportul, isi v-a creea acolo un grup de care sa apartina. Pe cat posibil orele de antrenament sa coincida cu orele de iesit la joaca cu “gasca” pentru a nu avea impresia ca nu mai vreti sa-l lasati cu ei.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Bună ziua. Sunt bunica a doi gemeni de 1 an și 10 luni, unul din copii nu vorbește supune ceva pe limba lui. Vă rog să-mi spuneți dacă e cazul să ne îngrijorăm? Vă mulțumesc anticipat.

Pentru a va liniști, puteți sa duceți copilul la un control psihologic. Diagnosticarea timpurie în cazuri de tulburări în limbaj, comportament este importanta în dezvoltarea copilului. Ar fi un control de rutina spre liniștirea dvs. Felicitări pt observație și pt implicarea în dezvoltarea propice a copilașului.

Mergeti la un logoped.

Gemenii nu sunt identici , indiferent cat seamana fizic, fiecare se dezvolta diferit, au temperamente diferite, preferinte diferite, etc.Incercati sa evitati comparatiile dintre ei, nu-i ajuta deloc.Gemenii au un mod propriu de-a comunica intre ei non-verbal si de multe ori vorbesc mai tarziu.Evitati sa vorbiti pe limba lor(stalcind cuvintele) si pronuntati corect, ei retin f usor.Un consult de rutina la un neuropsihiatru este util pt evaluare .

Personal nu mi se pare foarte tarziu. Al meu are 2 ani si 9 luni si cu chiu cu vai zice 20 cuvinte (de pe la 2 ani a inceput), in timp ce altii de varsta lui spun fraze…Am fost diagnosticati cu o forma usoara de autism, initial am tot negat, am tot sperat ca incepe sa vorbeasca…pana ne-am luat inima in dinti si am mers la psihiatru pediatru. Ce observ ca i-a prins bine a fost uleiul de peste (tonotil) si aminoacizii din peste (DHA), luate la sfatul medicului. Mergeti la un consult pt linistea voastra si capul sus caci orice ar fi este luat foarte din pripa (noua ni s-a spus ca am luat-o din pripa si ca sansele de recuperare sunt de aproape 100% cu terapie si logopedie). E f important sa observati daca are alte elemente dubioase, daca sustine privirea, daca nu are automatisme, fixuri, stereotipii, daca e sociabil. Daca din punct de vedere al comportamentului e ca si fratele lui, probabil ca are doar o intarziere de limbaj. Sanatate!

Fata mea la doi ani spunea doar papa, mama, tata și cam atât. Apoi brusc într-o zi a început să formeze adevărate propoziții, dar spunea doar ultimile silabe din fiecare cuvânt. Nici nu-mi aduc aminte când a trecut la vorbirea corectă. Nu vă îngrijorați. Este recomandat să-i vorbiți tot timpul, fără să insistați să vă răspundă!

Din pacate sunt prea putine detalii sa va putem raspunde la intrebare. Insa pentru binele copilului puteti Sa mergeti la un Psiholog clinician pentru o verificare detaliata.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna , sunt cu sotul meu de aproape 10 ani casatoriti de 1 an jumate, avem un bebe de 8 luni impreuna, dar de cand a venit pe lume e foarte nervos,agresiv. Acum 4 zile doar ca i am spus sa vina acasa sa stea cu bebe s a enervat si mi a spus ca nu vine ca sta sa mai bea o bere…eu care trebuia sa ajung la treaba mea ptr 2h jumate . am sunat o pe mama lui si s a enervat si mai rau si cand a ajuns acasa mi a dat cu piciorul in pulpa cand eram cu bebe in brate , m am dus in dormitor sa mi fac bagajul si a venit dupa mine si a mi a dat cu pumnul in cap si mi a curs sange nu ft mult decat m a taiat pe scalp , am pus copilul in pat si am imceput sa plang , el in continuare tipa si bebe a tacut brusc si m a luat de mana si ma strangea tare ( prima oara cand o face sa ma ia de mana asa la 8 luni) se vedea ca ii este frica . in momentul ala am luat copilul fara nimic la mn si am plecat la mama . el mi a spus ca divortam de comun acord si copilul ramane la mine , doar ca peste 2-3 ani va incerca sa mi l ia ! Poate sa mi ia copilul dupa 2-3 ani ? In conditiile astea.?

consultati un avocat si luati toate masurile necesare fara alte discutii… protejati-va copilul si propria persoana!

Recomand și o plângere la politie, și un avocat care sa va sa sfătuiască

Neaparat mergeti.la.politie, eventual.la.spital (cat mai curand cat ranile sunt “proapspete) ca sa vi se dea certificat medico.legal. apoi politie si avocat.

este speriat si nu stie cu ce sa va mai amentine. dar nu pentru ca il parasiti, ci pentru ca pierde controlul asupra dvs.

Nu va poate lua copilul decat daca va drogati, sunteti alcoolica sau neglijati copilul si nici atunci nu se ia asa usor. Dar pentru linistea dumneavoastra divortati acum de comun acord si apoi cand aveti bani si timp actionatil in judecata pentru custodie totala. In prima faza mergeti la institutul medicolegal si scoateti adeverinta ca puteti demonstra ca este violent.

Mai intai trebuie sa strangeti dovezi care sa justifice in justitie gestul facut in favoarea dumneavoastra iar singura rovada sigura este un simplu certificat scos de la institutul medico-legal. Evident politite si avocat pentru obtinerea interdictiei de a se apopia de dumneavoastra.

fii hotarata si vezi ti de viata ta si a lui bebe

Cauta asociatii care se ocupa de violenta domestica. Te pot indruma cu procedura. Eu stiu in Bucuresti, Ploiesti, Medias. Cauta cat mai curand ca sa faci ce au spus colegii mei (certificat medico-legal, plangere la politie, etc). Daca ai nevoie de date de la Asociatie imi poti scrie in privat.

E inadmisibil asemenea comportament !certificat medico legal , politie si interdictie ! E strigator la cer ca un copil si mai ales dvs sa treceti prin asemenea experiente traumatizante.

Pleacă! Copilul nu o să ti-l ia niciodată, cel mult o sa respecte programul de vizită din hotărârea de divorț (la notar durează doar o lună divorțul, se stabilește custodie comună iar programul de vizită e la libera voastră alegere, prin tribunal e nasol ca e de durata si îți impun ei un program stas- ani pari/impari, săptămâni pare/impare, o nebunie….). Pe mine personal mă apucă ura si scârba cand aud povesti din astea…țin să îți spun că ești o femeie puternică și ai toată admirația mea! Sa nu îți fie teamă și să nu regreți niciodată că ai plecat! Ți-o zice o mama singură (singura îmi cresc copilul de când s-a nascut), divorțată si independenta!

Nu poate să îți ia copilul ..

Este regretabil că trebuie să treci prin așa ceva. Merci întâi la Institutul de medicină legală, apoi poți pleca de acasă. Sunt mulți oameni care sunt violenți, dar când celălalt inaintează actele de divorț dintr-o dată devin interesați de copil. Așa că ai grijă de tine și copilașul tău. Fi o luptătoare! Nu-ți poate lua copilul, mai ales la această vârstă!

Asta spune doar asa , nu o va face !

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua. Sunt casatorita de 15ani şi avem 2 copii. Acum 2 zile mi-am vazut sotul ışelandu-ma prin camera de la servici Cu o lucratoare de acolo. A doua zi cand a venit de la servici l-am ıntrebat de Ce A facut acest lucru . Zice ca trebuie sa o tina Cu el pentru ca ıi caştiga bani daca ea pleaca nu mai gaseşte o asemenea persoana . Ce sa fac? Zice ca el nu işi va parasi familia pe care ne iubeşte la nebunie dar ca nu are Ce sa faca pentru ca ii aduce clienti el fiind patron la o firma. Se teme ca ın locul ei nu mai gaseşte pe altcineva. Zice ca sa pierdem totul sau sa acept . Ce sa fac ? Va rog din suflet ajutati-ma

nu putem alege in locul Dvs…. in asemenea situatii solutia se cauta in cuplu. Daca nu sunteti de acord cu aceasta situatie… nu va poate obliga nimeni sa continuati…

Daca sustine ca va iubeste “la nebunie” si ca nu vrea sa-si paraseasca familia, negociati cu el pentru o terapie de cuplu ca sa vedeti unde s-au produs fisurile, in felul acesta poate va salvati casnicia. Pe de alta parte, nu este nevoie sa tii un angajat care “sa-ti aduca bani” si de neanlocuit practicand adulterul! Oare se justifica ca unul sa fie “si cu sacii in caruta si cu sufletul in rai!” si celalat cu ochii in batista?

Daca era vorba de un barbat care folosea afacerii si cu care dumneavoastra ati fi avut o relatie, si sotul aflat in aceasta situatie ar fi inteles si acceptat. Sau nu?

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua , Sunt din Constanta am 29 de ani , si sufar de o depreseie avansata , am inceput sa numai socializez , am avut ceva probleme si ma-m inchis in mine , de ceva timp , mi-ar fi si rusine sa zic , nu mai fac nimic , nici macar placerea de a merge la munca , dupa ce am terminat scoala profesioanala am muncit circa 2-3 ani adunati ,intre timp au intervenit probleme pe care na-m stiut sa le confrunt , ma-u apasat , chiar as avea nevoie de ajutor nu pot sa explic aici in doua sau trei cuvinte, imi puteti recomanda ceva na-s vrea ca viata sa mi se incetineasca aici .Va multumesc

inteleg ca ai multe de spus… incearca sa gasesti un psihoterapeut in Constanta (sunt cu siguranta). Curaj!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua, am o problema cu mama mea care in permanenta se panicheaza ca ii bolnava,avea ea usoare deprinderi si inainte dar toate nebuniile s-au declansat de cativa ani cand verisorul meu a avut un accident care s-a soldat cu moartea unei persoane.De atunci mama ii complet schimbata, a inceput atunci sa faca atacuri de panică, transpira, spune ca ii țiuie urechile, tot atunci s-a declansat si faza cum ca ii cel mai bolnav om de pe Pamant(sanatoasa nu este din cauza ca sufera de diabet, probleme de tensiune)s-a operat atunci de fibrom uterin, daca isi i-a tensiuneA si ii usor marita in urmatoarea ora trebuie sa mearga la spital ca si-o ia din 5 in 5 minute pana urca peste 200, in iarna aveam o vecina a carui sot era suspect de cancer la gat, brusc a inceput sa o usture gatul si pe ea, si bineinteles ca a bifat analize la interne, orl, RMN, din nou orl si dupa ce totul a iesit bine… brusc a trecut, acum trebuie sa se opereze de fiere ca are piatra si tot zice ca iar simte iritatie in gat, o inceput sa ia din nou antibiotic fara recomandare binenteles, ” ca daca are infectie si ii amana operatia”.
Acum 2 zile si-a luat diabetul si il avea 174(spunea ea ca nu l-a mai avut demult asa mare) si sa nu exagerez dar si l-a luat de 8 ori in decurs de 30 de minute…si nu s-a culcat pana nu l-a avut din nou 90…
As vrea sa inteleg de ce ii irascibila si de ce ii asa pesimista, pentru ea aproape singurul subiect de discutie ii boala si ca cat ii ea de bolnava.
Se enerveaza din orice, doar ea are dreptate fie ca ii vorba de crescut nepotii fie ca ii vorba de orice altceva, ii foarte influentabila, isi schimba vorba in functie de cum ii pica bine….pune la suflet tot felul de maruntisuri, se enerveaza daca altul nu pune la suflet(considera ca isi bate joc).
Are impresia ca nimeni nu iti este prieten, se comporta cu superioritate fata de oricine si ea stie sa gestioneze tot asta incluzand si treburile din familia mea sau a fratelui meu(fratele meu ii genul care daca are ceva de spus,ii spune chiar daca o enerveaza si merge mai departe, eu in schimb tac nu cumva sa i se faca rau la mama, dar am inceput si eu sa obosesc)…si pe mine ma cam enerveaza asta ca la urma fiecare face ce vrea cu viata, banii, familia lui, merg pe principiul ca fiecare ii cu treaba lui.Si pe tata mereu il cearta ca nu face bine cate ceva si el saracul ii inchis in el, ii mai rece…in fine
Ce putem face noi?la Psiholog am trimis-o dar a zis ca nu este nebuna.
Cum sa ne comportam cu ea sa realizeze ca nu ii buna directia in care a luat-o?

poate ar fi bine sa invatati de la fratele Dvs.? Nu stiu daca termenul ‘nebun’ este unul adecvat insa o tulburare de personalitate pare sa fie… un consult psihiatric ati efectuat?

Pot fi multe cauze care sa o fi dus pe mama ta in starea actuala, de a se victimiza si de a refuza orice ajutor din afara, iar una din cauze poate fi lipsa de a se simti utila sau lipsa increderii in sine. In momentul in care persoana nu se iubeste pe sine si cauta in exterior starea de bine ajunge in final sa fie dezamagita , sa intre in rolul de victima pentru ca asa atrage atentia celor din jur, iar apoi , in functie si de alte evenimente , sa inceapa sa gandeasca cu adevarat ca a este o victima. Iar de aici incepe calvarul, gandurile negative , asocierea oricarei stiri depsre boli sau accidente cu ea insasi, Apoi alimentand aceste ganduri , aduce prezenta atacului de panica agravand si mai tare starea ei. O poti intreba daca ei ii place sa ramana in aceasta stare sau vrea sa se faca bine. Apoi sa ii explici importanta gandului. Asa cum gandeste asa actioneaza corpul, atat timp cta gandeste ca este bolnava , se va agrava cu adevarat starea de sanatate, dar daca vrea sa schimbe ceea ce traieste in prezent are nevoie sa schimbe gandul cu unul pozitiv. In acest sens poate fi ajutata de terapii cu psiholog , iar apoi sa lucreze ea acasa cu tehnicile respective. Este nevoie sa VREA EA cu adevarat sa redevina la starea de bine. In acest sens iti recomand sa vizionezi (poate impreuna cu mama ta) ceva ce iti poate raspunde la intrebarile tale. https://www.youtube.com/watch?v=6DxJ2lGpmes , https://www.youtube.com/watch?v=I22twhQu_RU