Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:buna dimimneata,
am un baietel de 4ani si 6luni,a inceput gradinita anul acesta.in afara faptului ca s-a imbolnavit mult mai des decat pana acum,a devenit foarte nervos,agitat,ne cearta,ne zgaraie,ne bate.Dar la gradinita nu se comporta asa,este foarte cuminte si ascultator.El este in general un copil energic,vesel,dar cum am spus in ultima perioada a fost foarte nervos.
va multumesc.
alina

Va recomand sa consultati un terapeut pentru a identifica motivele pentru care se comporta asa.

Daca doar acasa are acest comportament agitat si agresiv, inseamna ca ceva nu-i “prieste” din ce se intampla in casa. Poate fi relatia dintre dvs.si sot, sau starea de spirit din casa, inconsecventa comportamentala a unui membru al familiei, un sentiment de “gelozie”-nu vrea sa imparta iubirea lui pentru mama cu nimeni. Ar bine sa mergeti la un psiholog clinician care poate identifica corect cauzele coportamentului diferit si agresiv pe care il are. Succes!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Copii: vărstă, eventuale probleme.
Bună ziua ! Mă numesc Natalia, sunt de la Moldova. Mă socot în prezent cea mai nefericită, nearilizată ca părinte. Am o fiică matură deja de 21 de ani. Relaţii dintre noi fiind la distanţă (mă învinuieşte că am fost închisă faţă de ea şi acum e rece ea faţă de mine)Eu socot că prea mult i-am oferit, fiind una la părinţi, m-am străduit să-i ofer multe din ce a avut nevoie.Nu mi-a fost uşor şi mie, cînd eram însărcinată cu ea m-am îmbolnăvit grav de epilepsie, boala a durat practic 6 ani după naştere.Medicii mi-au interzis să mai am copii.Dragă psiholog mă doare sufletul şi nu ştiu cum să procedez. Daţi-mi un sfat…

In primul rand renunta la ideea asta ca i-ai oferit prea mult. Suna a repros…I-ai oferit tot ce ai putut tu mai bun pentru ca de asta facem copii. Apoi, copiii au nevoie nu doar de “oferta” materiala, ci si “de suport” psihologic, sa simta ca sunt intelesi, apreciati, iubiti. Nu esti nerealizata ca parinte (cu atâta mai mult, nu ii reprosa asta fiicei tale) ci esti un părinte împlinit: ai o fata sanatoasa, frumoasa, deșteaptă. Cand vorbesti cu ea, nu mai adu in discuție nici ce ai făcut pt ea, nici ca esti nerealizata. Discută cu ea deschis, asuma-ti (daca e cazul si stii unde ai gresit fata de ea), spune-i ca iti doresti ca de acum incolo sa aveti o relatie mai apropiata. Ascult-o, ajut-o, intelege-o, oferă-i sprijinul tau neconditionat.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Salut!Ma numesc Catalina.Am 20 de ani.Am 10 clase,nemaifiind posibil sa termin liceul,datorita costurilor. De ceva timp,ma intretin singura.Am locuit cu prietenul meu pentru o durata de 1 an jumate,acum de cateva zile ,m-am mutat singura.nu ne mai intelegem asa bine..credem ca avem nevoie de spatiu…Lucrez ca ospatarita intr-un restaurant…Sunt persoana destul de inchisa fata de ceilalti.Mai am 2 surori naturale,3 vitrege de tata.Eu cu cele doua surori naturale,am fost crescute la tara.Tata nu a lucrat niciodata,mama intotdeauna era rupta de oboseala Tatal meu ,se purta foarte urat cu ea,inca o mai face(desi ea inca munceste ca sa il intretina) si cu noi la fel..injuraturi ,batai..scandaluri cu mama..astfel incat,eu fiind cea mai mica..pe la 11 ani,am incercat sa ma sinucid.Apoi,nereusind,dupa cativa ani,mi-am facut un iubit.desi nu era inca vremea,ne-am mutat impreuna.dupa multe scandaluri cu a-i mei..A durat relatia noastra vreo 2 ani,pana am gasit pe alctineva ,de care chiar imi placea:D insa…a fost arestat,avand probleme cu politia-talharie.Trecand peste,m-am mutat in alt oras,am facut un curs de bucatar,am lucrat…am mai facut si alte cursuri..Toate astea,cand inca eu si prietenul meu eram ok..Mutandu-ma singura..realizez defapt cat de singura sunt.imi este teama de orice zgomot..imi este teama sa vin seara acasa .La servici ,nu ma gandesc decat la cat de urat imi va fi cand voi veni seara acasa.Mai merg din cand in cand la prietenul iar el mai vine pe la mine..insa tot nu imi este ok,chiar si cand se intampla asta..stiu doar ca anulez confruntarea cu problema mea.Stiu ca sunt puternica ,insa frica nu dispare.Frica ca sunt urmarita,ca cineva imi poate face rau..sau ca orice se poate intampla oricand.As dori sa scap de acest sentiment si ssa imi pot trai viata ,sa pot face lucruri!!Va multumesc pentru timpul acordat.

Buna! Nu pot spune sigur, dar pare sa fie vorba de o frica de singuratate, ce s-a camulflat in aceasta frica de a patii ceva. Chiar daca stai singura sau cu iubitul, poti fi urmarita sau talharita, deci sigur este altceva ascuns sub aceasta spaima. Poate te-ar ajuta sa vorbesti cu cineva despre asta, daca nu cineva specializat, un/o prietena care sa aiba rabdare, disponibilitate si intelegere. O zi buna!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua, sotul meu cu care sunt castorita de 5 ani dar avem o relatie de 10 ani. Are o fata acum in varsta de 22 de ani. Cand ne-am cunoscut el era deja despartit in fapt de sotie deci nu eu am fost cauza despartiri lor…. El din cauza unui stil de viata opulent cu care isi invatase familia si dupa o perioada de decadere din pdv economic el a fost nevoit sa plece destul de mult de acasa ca sa asigura acelasi standard. Astfel el a ajuns in Romania si aici sotia l-a anuntat ca vrea sa divorteze. El i-a spus ca e mai bine sa mai astepte pana cand fata o sa mai creasca. In tot acest timp el a avut grija de ele si financiar si sentimental pentru fata. In acest timp ne-am cunoscut si noi si am inceput o viata impreuna inclusiv si o afacere care incet cat de cat sa mearga dar neavand un stil de viata extravagant ci doar unul putin peste medie. Din pacate ulterior copilul a devenit moneda de schimb pentru sotie crezand ca el aici traieste in lux….In acelasi timp nici pe fata nu a putut sa o tina in frau… A terminat liceul destul de modest fapt caruia nu i-a permis sa poata sa intre la o facultate de stat de acolo ci doar una privata care costa mult. Am vorbit atunci cu fata explicandu-i ca e un efort financiar mare si ca trebuie sa invete sa incerce sa obtina si o bursa ceea ce ar fi fost un ajutor pentru noi. A trecut un an si a trebuit sa facem interventii ca sa-l treaca…iar ne-a facut promisiuni ca o sa invete si o sa mearga mai departe…In Al II lea o mare parte nu s-a dus la scoala…dar de fiecare data ne spunea ca nu are probleme si ca toate sunt ok pana cand am aflat adevarata situatie. Atunci a spus ca nu s-a dus ca s-a simtit singura ca nu e tatal ei langa ea si ca nu se intelege cu mama…Atunci ne-am hotarat sa o luam langa noi in Romania. Am discuta cu ea daca vrea daca nu vrea, daca vrea sa faca facultate sau vrea altceva si a spus ca vrea sa faca o facultate. Am umblat aici pana am reusit sa o inscriem la Univ Buc dar din pacate ce a facut acolo a facut si aici…Am intrebat-o daca e ceea ce-si doreste sau nu… Cu mine a avut o relatie buna pana cand a venit aici. Am facut pentru ea tot ce as fi facut si ptr copilul meu sau sora, nu am ingradit-o in a iesi din casa ci doar fiind intr-o tara pe care nu o cunoaste si nici nu-i vorbeste limba ne sie parea normal sa ne spuna macar cand pleaca, daca intarzie…am incercat sa-i fiu prietene si tot ce am cerut a fost doar respect fata de noi, liniste si armonie in casa…. Pe mine mai ales daca tatal ei nu e acasa fiind nevoit sa plece cateodata…pentru ea casa e hotel…doar sa se schimbe si sa plece… A avut cu ea multe discutii dar degeaba.Vrea multe dar fara a da nimic in schimb. Eu am decis sa fac un pas in spate si vreau sa ma distantez putin pentru ca nu stiu ce fel sa ma mai comport… Un sfat m-ar ajuta…
multumesc

Dacă are 22 de ani și nu urmează cursurile unei facultăți nu mai aveți nici o obligație sa o întrețineți. Se chema facultate pentru ca este facultativa. Probabil ca nu a avut ocazia sau mediul necesar sa se maturizeze. O consiliere de familie este oricând binevenită, cred ca v-ar ajuta sa va reglați mai bine rolurile și relațiile.

Va recomand sa apelati la un terapeut cu care sa discutati aceste lucruri. Ideal ar fi sa mergeti impreuna cu sotul.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua. Eu sunt casatorita de 14 ani, avem o casnicie fericita si linistita, doar un pic probleme financiare dar ne descurcam cum putem. Avem trei copilasi:cel mai mare fecior are 12 ani, al doilea fecior are 10 ani si a treia este fetita de 2 anisori. problema cu care ma adresez este comportamentul celui mai mare fecior de 12 ani. este in clasa a sasea si e destul de nervos, agresiv. are un comportament urit la scoala se cearta cu colegii, cu profesorii. Sau inceput toate mai mult din clasa a cincea dar il mai puteam urmari si tinea sub control. Acum insa nu mai reusesc, nu vrea sa faca nimic, nu vrea sa invete. De la 7 ani merge la Taekwon-do si la Scoala de Arte cinta la clarinet, aici are mare talent si era foarte bravo se descurca de minune, dar anul acest de studiu nu vrea sa faca nimic absolut nici intr-o directie, nu il intereseaza nimic. reusita la scoala este de 7,5 media da nu ma deranjeaza notele pe cit ma deranjeaza comportamentul. La eliberat de la Taekwon-do din motiv ca nu vroia sa mearga si chiar daca il trimeteam eu cu forta se ducea si categoric nu vrea sa faca nimic. Asa situatii face si la scoala daca il supara cumva profesoru atunci el se enerveaza si nu vrea sa scrie si sa lucreze la ore. Acasa am incercat diferite metode, dar cel mai mult discutam, aduc multe exemple urite ca sai arat ca ceea ce face el nu duce la bine, am incercat si cu pedeapsa ce tine de calculator, telefon, am incercat si cu bataia asa usurel nu tare, mai mult simbolic, am incercat sal sperii co o sal dam la o scoala de tip internat. Toate aceste metode ajuta o zi doua si iar din nou. Sau ma suna diriginta ca a facut ceva sau ma suna parintii copiilor ca ia ofensat sau chiar ia batut pe cineva. Am uitat sa mentionez ca anul acesta a fost ales seful clasei si imi pare ca e mai rau pentru dinsul. este tare mofturos ce tine de haine, frezura si multe altele. Dar cel mai grav ce consider eu ca este ca el niciodata nu recunoaste cai vinovat, el mereu gaseste mii de vinoveti doar nu el si nul pot convinge ca uite in situatia asta tu esti vinovat. Niciodada nu isi cere scuze el asa de la sine, mereu eu trebuie sa zic ca uite ai gresit trebuie sa-ti ceri scuze. Nu mai stiu ce sa fac si cum sa discut cu el, va rog din tot sufletul sa ma ajutati. Fratele lui cel mai mic este un baiat foarte disciplinat si la scoala si acasa. La scoala are purtarea exemplara si invata doar pe note de 9 si 10 si fara ajutorul meu. Si cel mai mare baiat mereu se ride si il ofenseaza si pe fratele lui mai mic. eu mereu i-am invatat ca sunt frati si ca trebuie sa se iubeasca sa fie cei mai buni prieteni dar nu se primeste. Mi se rupe inima cind vad ce se intimpla cu viata lui si tare mii frica sa nu il scap de sub control. Va rog frumos sa ma ajutati cu un sfat ce pot face si cum trebuie sa procedez… Multumesc

Situatia este destul de complexa pentru a va putea spune ce sa faceti. Ma gandesc la faptul ca ati putea apela la un terapeut cu care sa discutati mai pe larg situatia.

Fiul cel mare sufera si comportamentul deviant este răspunsul lui. Se razbuna, vrea sa pedepseasca. Este posibil sa se fi simtit abandonat cand au aparut fratii sai. Nu sunt clare multe aspecte, ar trebui sa vizitati un psiholog pentru a va lamuri.Succes!

Din ce descrieti inteleg ca fiul cel mare se simte descurajat si cere atentie.Daca nu o poate obtine in mod pozitiv o face in mod negativ.Aici intervin mai multi factori: aparitia fratilor mai mici , competitia cu cel de-al doilea frate , isi cauta un loc .Critica si controlul nu face decat sa-l descurajeze si mai tare , de aceea nu functioneaza.Incurajati-l pe ce stie sa faca cel mai bine , proiectati in el asteptari pozitive si gasiti modalitati de a coopera cu el , de a tine cont de nevoile lui .Apelati la nevoie la o terapie de familie.Succes!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Am un baietel de 3 ani si 4 luni si de ceva vreme plange la gradinita doar cand merge la masa cu toti copiii si de multe ori nu se cere la toaleta si face pipi pe el. Am incercat sa aflu de la el de ce face aceste lucruri si imi raspunde ca asa vrea el sau ca ii este frica de un domn cu “bormasina care face zgomot”. Am incercat in fel si chip sa-i explic si eu si doamnele educatoare ca nu vine nimeni, ca nu- i face nimeni nimic. In zadar. Plange isteric la masa de pranz. In rest nu am nici o problema cu el. Acasa nu are aceste manifestari. Cum sa il fac sa nu mai planga si sa nu mai faca pe el. Mentionez ca nu s-a comportat asa la inceputul anului scolar.

Copii fac asocieri și raționamente care pot părea bizare sau de neînțeles pentru adulți. Este posibil sa fi văzut pe cineva cu o bormașina și sa fi perceput ca ceva amenințator. Sfatul meu este sa apelați la consiliere de specialitate.

E clar ca are o frica. Vedeți sa nu se fi intamplat ceva la grădinița. Faptul că face pe el e o frica

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua,
Este vorba de fetita mea de 5 ani, care este al doilea an la gradinita si refuza categoric de aproape o luna sa mai mearga la gradinita. Am dus-o o perioada fortat (nu stiu cat de bine a fost), însemnând ca o imbracam fortat, si acolo o prelua o ingrijitoare care o lua pe sus si o ducea in clasa, unde nu mai plangea si se apuca de colorat, de scris, de joaca (la indemnul dnei educatoare care m-a asigurat ca ramanerea ei acasa ar fi cea mai proasta alegere).
Astazi am renuntat, nu am mai dus-o, desi i-am promis ca o iau inainte de somn (gradinita e cu program prelungit). De o luna de zile, de când dureaza aceasta situatie, am incercat sa aflu ce o supara asa tare si mi-a spus mai multe motive, dar când “rezolv” unul din aceste motive, apare altul si altul, pana la urma mi-a zis ca nu ii place NIMIC la gradinita. Mi-a zis prima data ca o obliga sa manance ciorba, am rugat sa nu mai insiste cu nici un fel de mancare (mai ales ca e un copil care mananca f bine orice, e f dezvoltata), apoi mi-a zis ca i se infunda nasul, apoi ca o impinge o fetita, apoi ca vrea sa merg cu ea pana in clasa (parintii neavând aceasta posibilitate, fiind un hol mochetat inaintea clasei ei prin care “nu avem voie” sa trecem).
In cele mai multe zile, desi dimineata o duceam cu plansete si impotriviri, dupa amiaza o luam destul de multumita, linistita, imi povestea ce a facut, etc. Dar in unele zile s-a intamplat sa o iau cu ochii in lacrimi, in una din zile mi-a zis ca educatoarea i-a zis sa isi caute alta gradinita pentru ca plange, ea nu mai vrea sa o primeasca (am intrebat-o a doua zi pe aceasta educatoare de cele intamplate si mi-a zis ca nu a folosit aceste cuvinte…).
Fetita mea refuza sa mearga la serbarea de iarna, desi stie ca vine Mosul etc…nu mai vrea sub nici o forma la gradinita aceasta. I-am spus ca o sa cautam alta gradinita, ca nu o sa ramana acasa, ca nu e posibil asa ceva, ca va trebui s amearga la scoala, prima data când i-am zis asta a zis : “sa mergem la alta gradinita”, imi spune ca nui vrea nici la alta gradinita (” o sa fac figuri si acolo”, ceea ce ma pune iar pe gânduri, ca de fapt nu are nici un motiv intemeiat pentru care nu vrea sa mearga).
Oscilez in a alege cauza, pentru ca ea isi schimba motivul pentru care nu ii place la gradi in fiecare zi, si , sincer nu mai inteleg nimic. Nici in educatoare nu am prea multa incredere, de cate ori am intrebat-o ce e de facut mi-a zis ca e rasfatata, e prea tarziu acum…si cu asta a rezolvat. Am luat-o de buna si o perioada de cateva zile am dus-o efectiv fortat acolo.
Noi mai avem un baietel mai mare, 9 ani, care merge la scoala, nu are probleme, se mai cearta intr-adevar amândoi. Alte situatii nu exista in casa (asa cum mi-a sugerat educatoarea) gen certuri, despartiti, divorturi, etc. Poate ca eu sunt mai dura cu copiii, dar neavând nici un ajutor (bunici, bone) si avand un program incarcat cu copiii (dus- intors scoala, gradinita, fotbal, gimnastica, treburi casnice etc), de multe ori ii grabesc, mai tip la ei si imi asum partea de vina (poate cea mai mare).
Sunt intr-un punct unde nimic se pare sa nu mai mearga privind refuzul acesta de a merge ;a gradinita. Nu stiu cum sa procedez: sa schimbam gradinita, sa luam doar o pauza de la aceasta, sa o duc la bunici la tara 2-3 saptamani (asta ar fi solutia sotului), sa insist in continuare si sa o duc asa fara voia ei… Mi-a mai spus intr-o discutie zilele trecute ca nu se joaca copiii cu ea, desi stiam ca are 2-3 fetite cu care se joaca acolo. In parc nu este cel mai sociabil copil, dar se joaca cu copiii, se joaca cu copiii familiilor cu care noi suntem prieteni. E o fire mai linistita, multi o apreciaza pentru asta (e varsator, nu stiu cat conteaza asta).
In speranta ca voi primi un raspuns, va multumesc si va doresc o zi buna!

E posibil sa se fi întâmplat ceva la grădiniță care sa o determine sa aibă aceasta atitudine, copii la vârsta asta fac asocieri și raționamente nebănuite de adulți. Încercați câteva ședințe de consiliere și explicati-i ca mersul la grădiniță nu este opțional, chiar dacă face o pauza. În același timp, copii întotdeauna testează limitele sa vadă cat de departe pot merge, a fi părinte este o provocare continua unde sa pună aceste limite, a nu fi rigid și nici exagerat de permisiv.

Cereți -i să vă dea ea soluția optimă, în condițiile în care va trebui oricum să se întoarcă finalmente la (o) grădinița. Ceva la modul ” Noi , părinții, nu suntem de acord să rămâi acasă. Cum putem rezolva situația asta ca să fii și tu mulțumită, dar și noi?”

In general, atmosfera de la o gradinita, chiar acolo unde nu sunt probleme, sunt copii minunati si e liniste etc. nu este placuta, fiindca exista copii pe care nu i-ai ales tu si langa care trebuie sa stai. Fetita are propriile ei criterii dupa care apreciaza oamenii, si aceste criterii ale ei fiind inalte, nu se potrivesc cu copiii si personalul de acolo (sau din alta parte). Fiti mai calduroasa cu ea, spuneti-i ca o intelegeti, ca ea simte foarte bine cum stau lucrurile, si ca dvs. si tata o sa ii fiti aproape, o sa o inconjurati cu caldura si iubire si o s-o ajutati sa treaca peste toate. Spuneti-i ca o sa fiti de partea ei indiferent de orice si o sa o iubiti indiferent ce va face, dar de dus trebuie sa se duca, fiindca asa copii sunt peste tot. Fiind foarte calduroasa cu fetita, ea va suporta mai usor gradinita. Spuneti-i ca o intelegeti ca nu-i place, dar nu putem alege sa facem ce vrem. Iubiti-o in continuare si dati-i dovezi de iubire, si duceti-o in continuare la gradinita. Altfel, continuarea in viitor ar fi ca va refuza sa se mai duca la scoala. E bine sa se invete sa suporte gradinita si scoala cu cat e mai mica de varsta, cand va creste nu se va mai putea obisnui.

Educatoarea, sau alte persoane de acolo, nu au tactul necesar, iar Dvs fortand nota, agravati problma. Care exista, in ciuda faptului ca e negata. Lipsa de respect pentru propriul dvs copil imi indica exces de conformism, si multa agresivitate.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna !Am apelat aici in ultima instanta din cauza unui prieten .Am 18 ani si am intrat ,constransa fiind de rude si tata la o facultate complet diferita de ceea ce am studiat eu pe parcursul liceului.Am fpst prima mereu atat pe clasa am participzt la olimpiade judetene si nationale si am luat o nota aproape de 10 in bac.Am vrut sa merg pe specializarea drept dar nu mi s a permis iar acum sunt inscrisa la o facultate de stiinte economice unde incerc sa ma descurc cum pot si incerc sa mi dau interesul cat mai mult pentru a lua note bune si a progresa dar cu cat ma straduiesc mai tare si invat mereu cu atat imi ies lucrurile mai prost ..nu reusesc sa ma adaptez am luat primul 3 si sunt demoralizata ,stau inchirie cu o fata mai mare care nu comunica deloc ,ii e foarte greu ,nu am prieteni ,am cunoscut doua fete cu care ma intelegeam bine colege fiind si cu care ma ajutam eu la engleza microeconomie finante le dadeam teme le explicam iar ele mie la matematica ;si credeam ca o sa fie bine dar in ultima vreme se intalnesc doar.ele doua pe mine ma exclud ,nu discuta cu mine si am impresia ca stau cu mine doar ca le mai ajut si le explic la ce ele nu si dau seama …Ma simt singura rau de tot ,sunt un esec nu am reusit sa ma adaptez ,nu ma mai descurc la scoala nici cum ma descurcam, am decazut de la eleva de nota 10 la nota 3 la matematica ,oamenii ma evita si nu stiu de ce ,a nu am facut nimic de regula aunt o persoana tacuta,tata si ai mei nu ma inteleg deloc vin de la facultate mereu obosita plang dupa care incerc sa mi revin si invat si trag tare dar tot ghinion am ,uneori incep sa cred ca si Dumnezeu a uitat de mine , plang incontinuu si dorm ,nu mai discut nici cu familia ..deoarece nici ei nu ma suna des ..nu aam intelegere nu am ajutor ma simt un dezastru.un esec ,prieteni nu am ..acum cand vad ca fetele astea ma tot evita si imi zic ceva doar fiind obligate ma face sa ma simt si mai rau ,sunt foarte stresata caci saptamana viitoare voi da un examen la
matematica ai sunt sigura ca oricat as invata nu ma voi descurca ,iar celelalte o sa ma priveasca iar cu superioritate pentru ca ele stiu mate deoarece au facut in liceu iar eu nu am facut si nu stiu …ma sint tot mai rau tata zice sa renunt si.tot spune ca pe de alta parte a investit multi bani si asta ma face sa ma simt si mai vinovata …imi doresc doar sa mor si.sa nu mai stie nimeni
de mine ..am ajuns la un punct in care din punct de vedere psihologic nu mai pot incerc sa merg.inainte dar tot timpul apare ceva care iar ma darama ,sunt din e in ce mai inchisa ,mai rau decat am fost inainte imi e greu si nu mai rezist mult timp ,acest prieten cand m a cautat mi a spus ca sunt in depresie si ar trebui sa fac ceva ca sa nu ma stric asa ca e pacat de mine dar nimeni nu intelege ca eu de data aceasta nu mai rezist sunt prea multe si am avut si un trecut plin de suferinta fiind parasita de mama si tata (mentionez ca eu si inca un frate suntem in
grija bunicilor care sunt adevaratii parinti pentru noi )dar ma gandesc ca sunt si ei batrani tata lucreaza in.strainatate la 61 si ma tem ca oricand pot sa i pierd si nu vreau ca efortul lui sa fie in van vreau sa se mandreasca ca si inainte cu un copil model ,eleva eminenta care de la un liceu de prestigiu a ajuns la o facultate unde continua traditia invataturii cu calificative bune ..dar aici nu ma descurc vad si ma simt un om ratat un esec ,ii dezamagesc pe toti ,ma simt singura ,nu ampe nimeni cu care sa ma ajut si inteleg si as vrea doar sa dispar sa nu mai plang sa nu mai dorm incontinuu pur si simplu sa dispar fara sa mai auda nimeni de mine .Ce as putea face ? nu aam cui sa ma descarc incerc sa par puternica la exterior dar nu stiu …nu mai rezist ..sunt multe in mintea mea acum

Buna, cred ca este tare greu sa nu poti urma studiile dorite, si apoi si mai greu sa iti doresti sa oferi familiei tale ceva si sa nu reusesti. Este greu cand te muti intr-un oras si te intalnesti cu provocarea de a te adapta tuturor factorilor. Sfatul meu este sa nu lasi toate lucrurile acestea sa te macine. Vorbeste, descarca-te si daca nu ai incredere suficienta in cineva din viata ta, te rog sa apelezi la cineva de specialitate. Prin ceea ce treci tu acum este foarte greu, si cu siguranta nu vei putea excela la matematica daca iti faci griji ca vei pica examenul; iar toata starea aceasta pe termen lung nu-ti va servi la nimic. In momentul in care vei incepe sa discuti toate lucrurile acestea vor incepe si solutiile sa iasa la iveala.

Inteleg ca tatal tau ti-a oferit solutia de a renunta la aceasta facultate care nu iti place. Ai face asta dar nu vrei sa il dezamagesti cu riscul ca tu nu te simti bine. Mai bine faci o facultate care iti place. Starea ta este accentuata si de faptul ca trebuie sa te obisnuiesti cu un mediu nou. Discuta cu parintii si spune-le ce se intampla cu tine.

Buna! Sunt sigura ca parintii (bunicii) tai au si alte motive sa fie mandrii de tine, nu doar reusitele scolare. Incerca sa ti cont de asta si sa le spui cat mai clar si mai direct ca facultatea pe care o urmezi in prezent nu te reprezinta si ca vrei sa urmezi o facultate ce va reprezenta un pas de pornire catre viitoarea ta cariera ( este important sa stii ce vrei sa faci in viata, iar putini tineri sunt asa hotarati ca tine). Ai tai vor intelege, diferenta de varsta creaza dificultati in comunicare, dar asta nu inseamna ca nu va vor sustine in ceea ce va doriti. Succes!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua!

Un psihoterapeut poate identifica o posibila tulburare de personalitate? Intreb pentru ca ma regasesc mai mult in tdp de tip evitant decat diagnosticul pus de psihiatru,cel de anxietate sociala. E si vina mea, recunosc, ca nu am i-am putut spune tot ce am ca sa poata pune diagnosticul corect. Nu i-am putut spune tot ce am pentru ca eram uber tensionat si simteam o stare intensa de jena. De mers la alt psihiatru, n-as avea curajul. Cert este ca vreau sa stiu ce am, doar ca intr-un mediu mai prietenos.

Vlad,21,student la o fac. tehnica din Buc

Anxietatea sociala e pe axa unu, tulburările de personalitate pe axa doi. Nu se exclud una pe alta. În definitiv diagnosticul este doar o eticheta, fiecare suferă în în felul lui personal. Sfatul meu este sa va concentrați pe soluții. Va puteți adresa unui psiholog clinician pentru diagnostic, dar asta nu va va îmbunătăți starea. Da, un psihoterapeut poate identifica o tulburare de personalitate.

poti incerca un centru de testare psihologica…

Ati putea rezolva problema in terapie.

Da, si un psihoterapeut poate identifica o tulburare de personalitate.

Buna! Psihiatrul este medic ce trebuie sa puna un diagnostic in urma unui consult pentru a putea recomanda un tratament mai departe. Urmezi un tratament medicamentos? . . Dincolo de acest diagnostic, ceea ce pare sa te intereseze pe tine este mai potrivit pentru un spatiu de terapie sau consiliere psihologica, pentru a putea intelege sursa acestor probleme si pentru a lucra spre rezolvarea lor. O zi frumoasa!

Toti suntem asa si avem aceste stari de anxietate, doar ca incercam sa le stapanim. Ne iese mai bine sau mai rau, in unele zile mai bine, in altele mai rau. Si cu totii avem dreptate, fiiindca lumea in care traim nu e ”ideala”. Depinde de dvs. sa puteti stapani aceste stari, cel mai bine cu un ajutor din parte unor persoane bine intentionate si pline de tact. Bafta

Important nu e ce ai, si eticheta, care tie nu iti foloseste la nimic! Important e sa gasesti SOLUTIILE, sa schimbi ceva in viata ta. Psihoterapeutul nu pune diagnostice, ci lucreaza impreuna cu tine pentru a corecta ce e de corectat, si a ameliora unele tendinte nedorite.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua! Am o problema si nu am cu cine sa o discut.. De cand am fost mica parintii mei s-au certat mereu. Am 21 de ani si sunt inca impreuna si acum. Tatal meu lucreaza in alt oras, iar atunci cand vine acasa se imbata apoi daca ma vede prin preajma ma jigneste in toate felurile fara nici un motiv. Ma face proasta, cretina si dobitoaca non stop si cand este treaz,iar atunci cand bea imi spune ca era mai bine sa ma fii omorat sau ma ameninta ca ma omoara daca ii spun sa ma lase in pace. Mi-am mai primit si bataie mai mult atunci cand m-am bagat intre mami si el sa ii despart. In ultima vreme de cativa ani mai exact ma simt tot mai rau. Imi doresc din ce in ce mai mult sa ma omor..stiu ca viata este importanta si ca ar trebui sa ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat-o si ca ar trebui sa lupt..dar eu chiar nu mai pot. Ma simt groaznic din ce in ce mai mult..nu vreau sa supar pe nimeni vreau sa ii multumesc pe toti dar nu mai pot sa stau mereu inchisa in mine si sa calculez mereu tot ce spun si ce fac sa nu se ia el de mine..mi-am luat bacul din prima cu 8.36 acum sunt la facultate si tot ce aud este cat de handicapata sunt cum toata lumea e mai buna si numai eu sunt un nimic ca o sa ajung o cersetoare si ca el spera sa mor..

imi pare rau pt drama prin care treci si sper sa ai taria in continuare sa faci ceea ce este cel mai bine pt tine, indiferent de ce spune tatal tau, care in mod clar este o persoana foarte tulburata (nu numai din cauza alcoolului). Asemenea agresiuni nu trebuiesc tolerate sub nicio forma. Daca nu te poti separa de el impreuna cu mama ta, macar fa-o tu; gaseste-ti un job parti-time, cauta 1-2 colege impreuna cu care sa te muti si construieste-ti viata ta. Daca nu poti de pe acum, in timp intra in legatura cu un psihoterapeut si incearca sa ‘purifici’ aceasta relatie. Se poate! Curaj si succes!

In ce-l priveste pe tatal tau gandeste-te cum a aparut zicala “de unde nu e nici Dumnezeu nu cere”. Solutia este sa te separi tu de influenta lui deoarece terapiecu forta nu exista..

Simplu fapt ca ai reusit sa scrii despre problemele pe care le ai cu tatal tau si nu tocmai usoare, demonstreaza ca vrei sa le rezolvi si cauti resurse. Despre faptul ca te agreseaza verbal si te desconsidera, tu stii foarte bine ca nu e asa cum spune el. Ai terminat liceul cu medie foarte buna, esti studenta. Eu vreau sa te felicit! Succes mai departe in tot ce ti propui in plan personal. Esti adult. Vorbeste cu mama ta si vezi ce decizii puteti lua impreuna. Spune i deschis ce te framanta si ce simti.Tu singura poti taia “cordonul ombilical” . De asemeni, iti recomand sa iei legatura cu un psihoterapeut si mergi cu incredere. Solutii exista si sunt la indemana ta. Succes!

Buna! As vrea sa discut cu tine kn privat, daca doresti!

Reiese multa suferinta si tristete din povestea ta, ceea este si de inteles. Trebuie sa ai incredere in tine si in puterile tale, faptele dovedesc ca esti o fata inteligenta, puternica , daca ai reusit in asemenea conditii de viata sa ajungi la facultate. Ar trebui sa fii mandra de reusita ta, chiar daca tatal tau are o parere contrara si gresita despre tine. Cu siguranta ca excesul de alcool in timp indelungat “isi lasa amprenta” asupra creierului, si s-ar putea sa nu fie numai asta. Ar fi bine sa pleci sa locuiesti singura sau cu niste rude sau prieteni, sau la camin, oricum mai departe de familia ta. Poate iti iei un job part-time ca sa te poti intretine. Cred ca un pic de psihoterapie ti-ar fi utila. Succes si incredere in reusita ta pe mai departe!

Tu ai multa putere in tine si curaj!!!!!! Faptul ca ai reusit sa traiesti in acest mediu si ai mers mai departe te face sa fii o invingatoare. Viata e frumoasa si chiar daca acum ti se pare urata si grea crede-ma merita traita si sa te bucuri de ea. Imi este greu aici sa spun exact povestea mea caci e citit acest grup si de persoane cunoscute dar iti zic ca te inteleg si iti sunt gand la gand alaturi si crede-ma viata merita traita SI esti un suflet bland si frumos si minunat

Nici in cele mai disperate clipe sa nu gandesti,ati lua viata. Cred ca e momentul sa tai cordonul ombilical de parintii tai. Axeaza-te pe tine si pe viitorul tau si pleaca din casa parinteasca. E momentul sa iti dovedes-ti tie ,cat de puternica si valoroasa esti ! sunt sigura ca stii deja acest lucru,dar ai asteptat probabil sa fii valorizata de familie.Din pacate nu se va intampla acest lucru, ba din contra…deci ai incredere in tine si ia viata in piept, tine-o tot asa, facultate, job…dar nu in acea casa .Mama ta, va decide singura , daca ramane sau pleaca.Tu nu esti responsabila de viata ei.Tu esti responsabila pentru viitorul tau.Succes !