Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua,
In acest moment sunt in proces de divort. Din varii motive, locuiesc in continuare in aceeasi casa cu sotul meu. Exista certuri zilnice, jigniri, acuze, amenintari si teama permanenta de violenta. Cum as putea sa fac fata acestei situatii si sa imi infrunt sotul?
Cum sa fac sa scap de frica lui? Efectiv ma terorizeaza.
Trebuie sa raman in aceasta locuinta la sfatul avocatului care spune ca asa se poate stabili domiciliul copilului aici dupa divort.
Multumesc.

Situatia nu este deloc usoara, dar cred ca el va terorizeaza tocmai pentru ca stie ca va este frica si ca are putere asupra dumneavoastra. Daca avocatul v-a sfatuit sa ramaneti o perioada la acelasi domiciliu, inseamna ca stie de ce v-a sfatuit asa. Poate o discutie in termeni calmi, nu in plin moment de violenta, ar ajuta sa clarificati cu sotul dvs faptul ca nu va este teama de el si ca aceste acuze, jigniri nu va afecteaza asa cum crede el. Nu il lasati sa va domine si nu ii aratati ca va este frica. la urma urmei, pt violenta domestica exista si pedepse. Spuneti-i calm sa inceteze cu aceste "practici" demne de omul cavernelor. Spuneti-i tare si raspicat ca nu va este teama, ca jignirile si acuzele lui nu va afecteaza. Sau, daca este posibil, cand incep aceste scene, luati copilul si iesiti. daca nu, nu il provocati si nu raspundeti provocarilor lui. Din pacate nu va pot da un sfat avizat, nu am fost in aceasta situatie, dar ca femeie va spun ca nu trebuie sa va fie frica de el. Nu e nici ma destept, nici mai puternic decat dvs. Totul e in mintea dvs si, daca va propuneti asta, cu siguranta il veti putea infrunta.

Mergeti urgent la institutiile care va pot da sfaturi si indrumari legale vis a vis de situatia dumneavoastra si care il pot avertiza pe sotul dumneavoastra pe linie oficiala in p ivinta riscurilor comportamentului sau. Intrebati avocatul daca puteti cere sa se faca si inregistrari oficiale ale felului in cae se poarta si care pot fi folosite la proces.

Un sfat excelent. Inregistrati-l ori de cate ori va jigneste, ameninta, acuza. Nu stiu daca inregistrarile pot constitui probe la proces, intrebati avocatul despre asta. Sau, mai bine, filmati-l. Sa I se vada chipul, nu sa i se auda doar vocea.

cam dificila situatie, plecati cat mai repede din casa aia cu tot cu copil! plus atunci el este obligat prin lege sa va palteasca pensie alimentara

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna,am 17 ani si pur si simplu nu imi mai suport viata,parintii mei s-au despartit si eu de la 10 ani stau cu tatal meu,nu pot spune ca am avut o viata fericita,din potriva…iar acum stiu sigur ca va ve-ti intreba de ce nu am ales sa raman cu mama mea,mai ales fiind si fata….insa mama mea a avut probleme cu alcoolul si acesta fiimd si unul din motivele pentru care s-au despartit parintii mei a mai fost si violenta din partea tatalui,acum sa revin la subiect,nu stiu nu mai suport pe nimeni imi vine sa imi pun capat zilelor,stiu ca pare o prostie si la varsta mea ar trebui sa gandesc mai matur,dar nu mai suport situatia de cand parintii mei s-au despartit si am hotarat sa locuiesc cu tata viata mea s-a schimbat total am fost nevoita sa invat sa fac tot ceea ce facea mama mea,mai ales ca locuiam la tara,ca si in prezent nu m-as putea plange de acest lucru insa daca as fii putut avea o relatie armonioasa cu tata ar fii fost mununat insa a fost exact contrariul,certuri chiar si violenta…si datorita acestui lucru am devenit si eu o persoana egoista respingatoare,pur si siumplu m-am inchis in mine,nu prieteni,nu familie (daca o mai pot numii asa) pur si simplu nu mai suportam pe nimeni,si in prezent este acelas lucru,si observ chiar eu ca situatia se inrautateste,pur si simplu vreau sa fiu singura dar imi si doresc din tot sufletul sa existe cineva care sa ma inteleaga,care sa fie langa mine,sa-mi stearga lacrimile..sincer chiar nu mai pot…simt ca cedez

Draga mea, esti tanara si ai viata inainte. Situatia ta nu a fost si nu este usoara! Dar tu esti puternica si vei trece peste toate. Simti nevoia de o prezenta materna pentru ca mama ta nu a fost alaturi de tine in acesti ultimi ani. Ai incercat sa discuti despre lucrurile astea cu tatal tau? Sa ii spui sincer si deschis ceea ce simti? Altfel, ce te-as sfatui…sa ai grija de tine, sa inveti, sa citesti, sa iti gasesti preocupari care sa iti faca viata mai frumoasa. Cufunda-te in lectura, mergi la biblioteca si citeste. urmeaza scoala…invata sa iti faci un rost. Nu deveni egoista si respingatoare, dimpotriva, ramai tu asa cum esti, un suflet bun si inocent.

Buna. Situatia este delicata si trebuie analizata in cadrul sedintelor de psihoterapie. Nimic nu este de nerezolvat , doar trebuie sa vrei sa schimbi ceva in viziunea ta si sa actionezi spre schimbare. Puterea e la tine. Psihoterapeut Cristina Chiru

Draga mea, iti inteleg suferinta. Ai fost nevoita sa alegi intre doua rele, una mai rea decat cealalta din pacate. Ai ramas marcata de abuzurile care au fost intre parintii tai si care te-au costat emotional maturizandu-te prematur. Esti un copil cu multe nevoi mai ales de atentie si iubire si un copil nu trebuie sa devina "femeia din casa" a tatalui sau. Incearca sa mai rezisti inca un an, citeste mult lucruri legate de dezvoltare personala, focuseaza-te pe invatat, concentreza-te pe tine fara a sta in calea tatalui tau (faci lucruri in casa in masura in care-ti permite timpul ramas dupa ce te preocupi de scoala). Citeste, citeste, citeste, in carti vei gasi o lume fantastica care iti va tine loc deocamdata de prietenii pe care nu ai timp sa ti-i le cultivi. Tatal tau este resonsabil pentru tine, dar in situatia de fata s-ar putea sa proiecteze inconstient ratarea lui ca sot si fata fiind, de cate ori are ocazia "te confunda" cu mama ta. Banuiesc ca nu ai cu cine discuta si de aceea trebuie sa te aperi. Cere ajutorul unor rude pana una alta si planifica-ti iesirea la 18 ani din acest mediu prin scoala, mergand la o facultate. Esti tanra, ai viitorul in fata, esti mai puternica decat multi alti copiii, ai sa reusesti.

Nimic nu durează la nesfârșit sa nu uiti asta. Cu intelepciunea de care dai dovada vei reusi lucruri marete.

sunt de acord cu opiniile colegelor, concentreaza-te pe scoala/ invatare si in scurt timp- 1 an vei pleca la alte studii sau munca si vei schimba mediul! Nu-l mai contrazice pe tatal tau; poate agresivitatea lui se va diminua. Fruntea sus!

Este indicat să te duci la un medic psihiatru. Acesta te poate ajuta, fiind special pregătit pentru astfel de gânduri. Poți încerca în același timp să te duci la un psiholog, eventual un consilier din școală (dacă ești încă în sistemul de învățământ) pentru suport. O zi frumoasă.

http://eliberareemotionala.ro/acces/Louise-Hay-Poti-sa-ti-vindeci-viata.pdf,ia si citeste fata draga,viata nu e numai gri si negru!concentreaza-te pe ce e frumos in viata,zambeste si multumeste ca existi si ca esti sanatoasa!Lumina in suflet si ganduri sa ai!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Am aproape 14 ani. Parintii mei sunt despartiti sau cel putin nu au fost niciodata impreuna. Mama mea era foearte buna prietena cu familia tatalui meu. Si asa s au cunoscut. Am acuzat o pe mama ani intregi pentru aceasta fapta si inca o mai fac.. Dar si pe tata. Acum. El nu vorbeste cu mine public. Face tot posibilul ca sotia lui sa nu afle. Desi saman izbitor cu el. La nastere a negat totul in tribunal si nu a vrut sa accepte ca sunt copilul lui. Adevarul a invins si a iesit la iveala. Am o sora ,vitrega cu care seman de asemenea foarte mult atat fizic cat si psihic. Am fost crescute la distanta.Este mai mare. Dar tin la ea.. o iubesc.. Simt asta. Pe facebook mi a dat blcok desi nu am incercat sa comunic cu ea. Singurul loc este Instagram ul unde ii pot vedea pozele desi cred ca daca ar fi vrut mi ar fi dat si acolo.. Simt un gol in mine si izbucnesc in lacrimi cand ma gandesc la ea. Mi as dori sa fie langa mine..dar ma pun in locul cei si probabil as reactiona la fel. Tin sa
precizez ca mama i a fost ca o sora mai mare. Presupun ca s a simtit tradata. Uneori simt ca si ea se gandeste la mine. Cand eram mica nu ma gandeam la asta dar cum am crescut am inceput sa ma gandesc foarte des. Lumea ma confunda cu ea pe strada.. strigandui numele.. Pe langa multe alte probleme pe care le mai am.. Asta ma macina in siflet.. Ce ar trebui sa fac?

imi pare rau ca a trebuit sa te zbati cu asemenea probleme inca de mica. Vorbeste cu mama ta despre ce se intampla cu tine si propune-i sa mergeti amandoua, impreuna, la o discutie cu un psihoterapeut de familie. Eu va recomand sa nu lasati situatia asta neclara si mai mult timp. Se poate, curaj!

Vorbeste cu mama ta despre aceasta problema. Propune-i sa aveti o intalnire in trei cu sora ta. O discutie sincera aduce beneficii. Curaj.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua!Sunt cu o fata de o saptamana.E cea mai draguta si cea mai buna fata.E inteligenta si foarte frumoasa,exact ceea ce caut.Ne intelegem foarte bine.Am o problemă in legatura cu sentimentele.Cred că o iubesc ,nu simt iubirea cum o simteam in trecut.Nu am mai iubit de 4 ani si nu mai stiu exact cum e.Eu spun ca o iubesc pentru ca iubesc sa imi petrec timpul cu ea,iubesc sa ne sarutam,sa ne tinem de mana,sa ne afisam.Vreau sa imi petrec toata viata cu ea.Am 18 ani,iar ea 16.Cer putine sfaturi sa imi fac ordine in sentimente.

Buna! Nu avem ce sfaturi sa iti dam in afara de bucura-te de moment. Trairile tale sunt normale, iar sentimentele pe masura.

De ce anume ti-e teama ?

"sunt cu o fata de o saptamana…" mai asteapta macar inca 3 saptamani si apoi intreaba-ne, lamureste-te ce ti-e neclar!

Have fun….cu aceste perioade nu te mai intalnesti decat la varsta asta! Lasa lucrurile sa curga in ordinea fireasca si traieste clipa

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Salutari!Ma numesc Ionut am 19 ani si de aproape patru zile ma confrunt cu o adevarata problema imi batea inima si ma inteapa tare uneori, si simt ca ma sufoc…si mi se pare ca starea se inrautateste…acum simt si un nod in gat si am dificultati la inghitire, niste furnicaturi sub coaste si uneori simt ca imi amortesc mainile..nu stiu ce sa mai fac…eu sunt in Anglia lucrez la o spalatorie auto am faacut deja doua ekg la acelasi spital in decursul a doua zile…au zis ca e inima e ok…prima data doctorul a zis sa iau paracetamol si nurofen..iar la al doilea control mi-au zis sa iau naproxen…dar eu nu vad ce legatura are muschiul pieptului cu pulsul si cu bataile inimii neregulate si cu respiratia si gatul..va rog ajutati-ma..

Bună ziua, simptomele prezentate sunt foarte apropiate de cele care apar în cazul stărilor anxioase. Ai ceva pe suflet care te presează, te face sa ai vreo teama sau nesiguranță?

si eu cred ca daca au fost inlaturate posibile cauze fizice nu ramane decat simptomatologia caracteristica anxietatii. Ma gandesc si eu la oboseala, stres, tristete, lipsa somnului, si altele care ar putea sta la baza acestei anxietati. Daca vrei sa te convingi consulta un psihiatru. Succes!

Anxietate. Dorul de tara,clima din Anglia,neîmpliniri,etc.duc la aceste stări. La psihiatru se rezolva cu tratament.

pot sta “in spatele” acestor simptome: teama, nesiguranta, stresul, oboseala, frica de ceva; …si acestor anxietati sa se asocieze atacuri de panica, de care nu esti constient (acestea in cazul in care au fost excluse cauzele fiziologice, medicale). Incearca sa identifici mai bine momentele de distres si sa ne descrii mai detaliat in ce context apar si se intensifica (in cazul in care nu poti lua acolo legatura cu un specialist). Mai scrie-ne, sanatate si ,,,mult succes!

Sunt simptomele unui atac de anxietate se pare.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna, băiatul meu de 10 ani plânge des din motive absurde(ex: a plâns odată ca a văzut o pisica pe strada și un alt copil a speriat-o și pisica a fugit) și plânge și când e criticat pentru chestii mărunte,de către adulti sau alți copii. Cred ca nu are încredere in el și nu știe cum sa gestioneze critica.In rest e un copil normal, învață destul de bine, face fotbal, are prieteni. Noi, părinții suntem plecați din țara, de vreo 3 ani, el a rămas sa stea cu bunicii și cu sora mea și fam ei, intr-un mediu normal de familie unita. Ne vedem doar de sărbători și câteodată in vacante dar vorbim mereu, la 2-3 zile. As dori sa-mi dați niște sfaturi cum sa-l fac sa nu mai plângă din orice si sa fie mai nepăsător la vorbele altora. Nu as vrea sa las lucrurile așa in ideea ca o sa crească și o sa realizeze ca nu are de ce sa plângă, de frica sa nu se agraveze și sa se închidă in el cu timpul. Este un copil sensibil și nu știu ce sa-i spun sa-l
motivez in bine. Mulțumesc

Am văzut o imagine pe internet la un momentdat, în care un copil spune părinților plecați în afara…. Mama, acum ca ai bani din cât ai muncit în străinătate pt un viitor mai bun, îmi cumperi și mie alta copilărie? Din nefericire aceasta situație este foarte stresanta pentru orice copil, lipsa părinților este marcanta și traumatizanta.

deocamdata plange dupa parinti… ma gandesc ca o sa inceapa adolescenta, moment in care tristetea/abandonul se poate transforma in ura si razvratire. Nu judec motivul pt care ati plecat, fiecare cu greutatile lui, insa realitatea lui este ca a fost lasat in urma, abandonat de parintii sai. Poate este momentul sa schimbati ceva?

Cred ca sunt pretexte inventate. Adevaratul motiv pt care plange este cu totul altul si nu cred ca mai e nevoie sa il spun si eu.

De ce nu il luati si pe el? Scolile sunt mult mai bune, activitatile mai variate si educative, invata limba f usor, fata de situatia cd ar studia-o la scoala. Copilul sufera cu adevarat si nu merita..

Eu am luat in Italia si copilul,catelul si pisica.Astazi santem cetateni italiani

Buna ziua .. dacă mi permiteți..o părere..nimeni nu poate înlocui părinții..cea care a purtat acel suflet 9 luni in burtica legată fiind prin acel cordon ombilical este mama … copilul nu poate exprima emoția și nici nu i se da dreptul sa decidă intr un astfel de caz…eu l as lua cu mine ..el drăguțul arată clar suferința … e nevoie sa l Asculți cu sufletul nu cu mintea acolo este răspunsul și totodata nevoia..

M-a mahnit eticheta pusa de Dvs "plage din motive absurde".

Da, exprimarea dvs " plânge din motive absurde" îmi sugerează că nu aveți răbdare cu copilul si ați dori să rezolvați problema rapid, mecanic. Adică el nu reprezintă o prioritate. Teoretic, ați avut grijă să nu aibă lipsuri- trăiește cu familia surorii dvs , care să presupunem că îl trateaza bine, dar nici asta nu știm și nici dvs nu cred că știți sigur. Practic, el este afectat. Știți cum se spune " când o floare nu înflorește, schimbi mediul în care creste, nu floarea".

Un copil nu plange niciodata, dar NICIODATA din motive absurde. Va sfatuiesc sa-l intrebati care este dorinta lui cea mai mare. Cu siguranta, ve-ti gasi raspunsul nefericirii lui.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua, sunt o tânără profesoara de limbi străine din Chișinău și în clasa mea este o elevă cu tendințe suicidale. Între noi s-a creat o relație prietenoasă și îmi spune unele lucruri ce țin de automutilare și incercări de a-și lua viața. Am anunțat părinții despre asta, totuși aș vrea să o ajut cumva. Îmi puteți da niște sfaturi? Vreau so ajut să iasă din starea depresivă în care se află, dar nu-mi spune nimic despre ce o motivează să-și dăuneze. Cum aș putea s-o fac să se deschidă, să-mi spună cum se simte? Ce pot să fac?

cu respect, nu sunteti specialist si este o problema foarte delicata. Parintii trebuie sa actioneze in aceasta situatie, oricat de mult v-ati dori sa o ajutati.

Foarte bine ca ați anunțat părinții. Ce răspuns ați primit din partea lor? Cum au reacționat?

Nu aveți un psiholog în scoala?

Propuneti parintilor sa o duca la un pshiatru.

Care este motivul?

Are nevoie de consiliere psihologica. Fetita mea are aceleasi probleme iar eu ca mama sunt de foarte multe ori neputincioasa. Desi o iubesc mai mult decat pe mine.

In mod cert,specialistul este cel mai potrivit sa o ajute! Parintii ar trebui sa fie anuntati primii,ei sunt in masura sa o indrume,cautand ajutor de specialitate,pana nu e prea tarziu…

Riscul este mare. In astfel de situatii obligatoriu psihiatru. Apoi psihoterapie. Tot ce puteti face este sa o indrumati in aceasta directie.

Faptul ca v-a marturisit despre gandurile ce o macina, arata ca are incredere in dumneavoastra. Aceast marturisire este de fapt un strigat de ajutor. Din pacate, nu puteti decat sa o indrumati catre un psihiatru si un psihoterapeut. In cazuri ca al ei, psihoterapia combinata cu un suport psihiatric (medicamentos) da cele mai bune rezultate. Acest demers ar trebui sa fie facut de catre parinti. Succes!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

buna ziua,

am adoptat acum 10 luni un copil, care acum are 2 ani, perioada de acomodare a lui cu noi si a noastra cu el a avut multe urcusuri si coborasuri, acum era totul foarte bine si imediat parea ca se naruie totul. Am stat acasa cu el aprox 6 luni, timp in care am fost numai noi, in mare parte eu (mama) cu el – tatal fiind la servici, acum am inceput lucrul si el merge la cresa. Eu dau vina pe seama oboselii, dar avem momente ( doua trei zile la rand cam la 2-3 saptamani) cand nu ne convine nimic, in sensul ca daca bem apa si ni se termina apa, ne batem de pamant si urlam, daca ne jucam si nu ne iese jocul cum vrem, ne batem de pamant si urlam, daca il atentionez sa aibe grija ca o sa faca "au", ne batem de pamant si urlam, si facem asta din orice. dupa doua zile ne trece. recunosc ca in aceste momente nu ii fac poftele, pt ca nu conside normal comportamentul. si mai avem o problema, daca nu obtinem ce vrem si incepem sa plangem, vrem sa atragem atentia si ne concentram numai pe plans si urlat (la inceput tinea si cate 2 ore) daca il iau in brate ma inpinge si ma loveste, parca intra in transa, ne oprim din asta numai dupa ce urlu si il scutur (adica sa il trezesc – ca atunci cand are cosmaruri)si apoi se linisteste si pot sa il tin in brate. Nu imi place deloc metoda asta si nu stiu cum sa fac, mi se par ptrea drastice metodele cu aruncatul de apa rece pe el cum am primit sfaturi. Am inteles ca ar fi de la fapul ca nu a fost tinut in brate dupa nastere. va rog sa ma sfatuiti cum ar trebuii sa ma comport cu el sa trecem cu bine peste. Eu stiu ca avem numai 2 ani si nu vorbim, dar nu pot sa ii fac toate poftele si sa il las sa ma loveasca cand vrea el si sa ii dau sa se joace si ce nu are voie. Avem activitati impreuna, precum joaca, maturatul, gatitul, il las sa manance singur de cand l-am adus acasa, mancam toti trei impreuna, mergem impreuna la cumparaturi si inaca nu a fost lasat decat o noapte la bunici pentru ca am vrut sa fie legatura cu noi fixata inainte sa il las la bunici.

Bună ziua. Vă recomand să nu mai acceptați sfaturi de la persoane care vă spun să aruncați pe copil apă rece. Gândiți vă că acest copil nu a avut părinți inainte de a fi adoptat, a trăit într-o stare de privare afectivă, fără pic de dragoste. Dumneavoastră sunteți în momentele în care lui nu îi convine nimic acea mamă care l a părăsit. Vă sfătuiesc să îi oferiți cât mai multă dragoste, să vorbiți cu el liniștiți, să îi oferiți independența specifică vârstei. De asemenea, vă rog să nu mai urlati sau să scuturati copilul, el are nevoie de înțelegere.
Cu stimă Psih Tiberiu Seeberger

Perioada intre 2/3 ani este foarte dificila sunt foarte des întâlnite crizele de genul acesta ,încep să devină independenti ,ai nevoie de multă răbdare si păstrează calmul si se va calma si el pentru ca starea ta se va transmite lui. Aceasta etapa este numita "teribili 2".Multa sănătate si răbdare va doresc.

Căutați grupul " educație cu blândețe " și acolo găsiți multe răspunsuri legate de acest comportament.

Va recomand sa discutati cu un terapeut despre acest situatii. Intr-adevar nu este bine ca el are acest comportament cand nu obtine ce doreste dar, exista modalitati de a pune ordine.

Copilul are un comportament considerat normal pentru orice copil. Cu atât mai mult el are nevoie de înțelegere și afecțiune. Iubiți-l necondiționat. Limitele se pot pune cu iubire. Nu-l lăsați sa va lovească. Țineți-i mânuțele, dar nu va luptați cu el, nu deveniți un adversar. Copilul are emoții puternice pe care nu știe cum sa le gestioneze. Explicați-i fără sa obosiți, de fiecare data când e liniștit, ca nu ne facem rău nici noua, nici altora. Găsiți alternative inofensive pentru descărcarea nervoasa, de exemplu, lovirea unei perne. Înțelegeți ca este și el un om, nu robot, are și stări neplăcute, ca noi toți.

stimata doamna, exista asociatii care v-ar putea ajuta in demersul cresterii copilului DVS. pot lucra atat cu el cat si cu Dvs.
si incercati sa evitati persoane care va dau sfaturi de genul aruncarii cu apa rece pe fata copilului cand este agitat……ganditi-va cum v-ati simti Dvs daca cineva ar face asa ceva cand sunteti nervoasa…..

Copiii simt, simt ca o vribratie energia pe care o emana persoana cu care interactioneaza. Imi cer scuze ca fac o comparatie, dar de exemplu un caine bland si prietenos de fel, devine agresiv la anumite persoane. Daca va trece prin minte macar pentru o fractiune de secunda , parerea de rau ca l-ati infiat. copilul simte acest lucru. Daca faceti jocul sau alte activitati din obligatie , copilul simte acest lucru. Daca sunteti obosita , nervoasa copilul simte. Simte si reactioneaza la starile pe care Dvs le aveti. Considerati ca ESTE copilul Dvs, si actionati ca si cum Dvs i-ati dat viata. Invatati sa il cresteti cu iubire, Din iubire se naste rabdarea, intelegerea . La aceasta varsta a copilului Dvs pot exista si momente cand se enerveaza pentru ca nu se paote exprima si deaceea nu este inteles a ceea ce isi doreste in acel moment. NU cautati motive sau cauze pt comportamentul sau in perioada de dinaintea infierii. Cautati in schimb sa il simtiti si Dvs pe copil, informati-va , sunt multe publicatii , inregistrari video si deasemeni cereti ajutor specializat la un psihoterapeut pt copii.

Ma ocup cu copiii si stiu ce spun. Aveti cel mai normal copil din lume. Toti fac asa, este doar o descarcare nervoasa a lor iar specialistii numesc aceste episoade sindromul" biscuitului rupt"; da, ei au o criza nervoasa din astfel de nimicuri care trec. Lasati-l in pace, fiti calma, nu tipati la el nicidecum nu-l udati cu aoa rece pt ca e groaznic. Toti fac asa si e normal. Dupa ce yermina criza luati-l in brate gandidu-va ca a trecut printr-un moment greu pt el si vorbiti-i calm si despre ce simtiti cu adevarat dv cand face astfel de crize dar calm sa va inteleaga.

Si ca sa va linistesc, unul din copiii pe care ii ingrijesc (are 3 ani) a facut o criza teribila ca e seara si nu a vazut ca Pamantul se invarteste.

am o intrebare de claritate: ne jucam, ne batem, incepem sa plingem, cine e acest "noi"? copilul copiaza inconstient comportamentele părinților, el invata anumite "jocuri" de a-si satisface nevoile de la cei cu care petrece timpul. mult succes ❤

Dacă o mamă nu se gândește că nu face treabă bună, înseamnă că intradevar nu face. E normal sa simți ca nu mai poți. Încearcă să te împrietenești cu alte mămici. Pe net, în parc. Vei vedea că și altele trec prin perioade grele și poate vei afla câteva trucuri. Succes! ( în perioada noastră de țipete, metoda care avat roade a fost aceea că i-am spus că oamenii vor spune " vai, ce mămică rea are acest copil! Nu l-a învățat că nu e frumos să facă așa! ". Apoi îl întrebăm "vrei sa spună lumea că sunt rea?". Pare o prostie, dar la noi a mers…. pana la urma vei găsi "prostia" care sa meargă și la voi!)

Mesajul dvoastra este f clar pentru o parte din noi. 1. Va recomand ajutor de la o persoana specializata in munca cu copilul mic (nu preluati de bun tot ce gasiti pe net sau ce va spun cei din jur). 2. Crizele in perioada 2-3 ani sunt f intalnite la copii (asta nu inseamna sa nu discutati cu un specialist). 3. Am vazut modul in care scrieti si "identificarea" cu copilul ("noi"). Pot sa inteleg de ce faceti asta cred insa cu tarie ca trebuie sa discutati cu un specialist pentru a depasi dvoastra etapa fuziunii, in prima faza. 4. Copilul abandonat are o problema de atasamemt si aveti nevoie sa o intelegeti si apoi sa vedeti ce puteti face. O parte din colegii mei au scris mai sus raspunsuri asemanatoare si sustin ce au scris… dar NU plecati urechia la cei care va invinovatesc (aici sau in jurul dvoastra). Cand va scriu acest mesaj am in minte cateva persoane care au infiat copii si am lucrat cu ele… Treceau prin ce treceti dvoastra si dupa ce si-au clarificat cateva lucruri a fost decisiv mult mai bine.

deoar o mica deschidere de orizont. https://ro.wikipedia.org/wiki/Teoria_ata%C8%99amentului

Va spun din experiența cu fiul meu (al meu de sânge): vârsta de 2 ani mi s-a părut și mie horror, tot așa, cu multe tavaleli pe jos, plânsete,pata pusă. Se numesc tantrumuri, între 2 și 4 ani li de formează personalitatea, sunt și ei nevoia sa de exprime, să fie independenți. Puteți încerca terapie comportamentala totuși, noi aplicam principiile terapiei aba: condiționare, motivare, negociere

Americanii numesc perioada asta "terrible two"

consultati un psiholog psihoterapeut si interveniti pe comportamente concrete; in nici un caz nu sunt potrivite scuturarile si …apa rece. Numai bine!

RASPUNS DIN PARTEA PERSOANEI CARE A PUS INTREBAREA: "buna ziua,
Multumesc mult pentru sfaturi, am apelat la ajutor de specialitate pentru a trece cu bine de aceasta faza.
Va multumesc inca o data si va doresc o zi frumoasa".