Buna seara. Spun seara pentru ca postez in miez de noapte .. de ce? Pentru ca nu mai am liniste. Sunt intr o relație de 1 an de zile , eu am 20 de ani , el 19 .. in luna august a anului trecut am venit in UK la munca , împreună cu părinții. In luna septembrie , părinții mei s au retras acasa, in țară si prietenul meu m a urmat in străinătatea. Bun, toate bune si frumoase pana intr-o zi din luna noiembrie când am aflat ca vom fi părinți. Ne am bucurat , ni l doream, dar nu atât de devreme , doar ca ne era rusine sa le spunem părinților nostri (precizez ca el a crescut de la 10 ani fara tată ). Intr o zi din ianuarie s a intamplat sa ne certam mai tare si s a ajuns sa de a in mine , sa ma bruscheze. La momentul respectiv am spus ca plec acasa, chiar imi luasem bilet ( asta pentru ca am mai trecut prin experientaunei relatii cu violență, intr adevăr ceva mai mult si mai intens decat asta). L am iertat , am acceptat sa rămân , la 2 săptămâni s a intamplat sa
ma mai trezesc cu o palmă, tot in urma unei certe .. am rămas si de data asta.la sfarsitul lunii februarie am mers acasa , amândoi. burtica se cunostea cat de cat . I am spus mamei mele , care a reactionat foarte urât, cum nici nu ma asteptam (si ar fi dorit sa fac avort la momentul respectiv, ca am facut o de ras ) . El nu a vrut sa ii spunem si mamei lui ( pe baza faptului ca suferă de diabet si sa nu se întâmple altceva) . Am stat o saptamana acasa si ne am întors in UK , aici a intervenit problema banilor si a faptului ca amandoi eram pe lista de asteptare la locurile de munca . A doua zi dupa ce am ajuns in UK, mama lui ii da mesaj si il intreaba daca e adevarat ca v a deveni bunica , el a raspuns ca da si mama lui a inceput sa spuna ca a distrus o , ca nu o sa avem cu ce il creste .seara in pat , imi spune ca ar fi mai bine daca s ar putea sa ascultam de mama , sa fac avort ( fiind însărcinată în 5 luni, ajunsese chiar sa de a vina pe mine ca am făcu anumea sa
rămân gravidă ca sa il leg pe el de mine) , pentru ca nu o sa avem cu ce il creste , nu o sa avem cu ce ne descurca si nimeni nu o sa ne ajute cu nimic. Recunosc ca m a pus pe gânduri la momentul respectiv si incercam sa gasesc o solutie sa scap de bebe , dar am realizat foarte repede ca nu as putea trai cu gandul ca mi am omorât propriul prunc .. zilele treceau si noi nu aveam de munca , banii se duceau pe chirie , pe mâncare ( ajunsese sa imi spună sa mănânc mănânc putin ca sa mai avem si in zilele urmatoare) , el era stresat ca eu nu făceam nimic sa scap de bebe, ne certam tot mai des , eu imi doream sa nu mai exist , ajunsesem sa imi planui moartea , ca sa mor odată cu bebe. Intr un final , a vorbit cu niste prieteni de ai lui , locuiau la 40 km distanta de noi si ne au ajutat . El a gasit de munca , ne am mutat impreuna cu ei intr o casa . De când ne am mutat , am încercat sa il fac sa realizeze ca avem un copil si suntem responsabili pentru el , el a inteles ,
am reusit sa il fac sa si l dorească , chiar imi pupa burtica, o mangaia , spunea ca abia astepta sa se nască , sa il vadă , spunea ca il iubeste si amândoi suntem tot ce are el , ca munceste 7 din 7 ca sa ne fie noua bine , pentru noi. Doar ca nu stiu ce se intampla cu mine .. nu am mai muncit de la inceputul lunii martie , de când ne am întors de acasa , am încercat sa ma angajez in zona unde locuim acum , la un coffe shop si nu m a lăsat el , pe motiv ca patronul e bulgar si nu o sa ma plateasca , o sa muncesc degeaba.. Am încercat chiar si in domeniul hotelier , dar am realizat ca nu pot face fata unui asemenea job , din pricina faptului ca sunt deja in luna a 6a si imi e foarte greu sa depun efortul care e necesar in acest domeniu. Simt ca o i au razna ca stau doar in casa , ca nu produc nimic , ca nu am nici un venit si se apropie venirea pe lume a ingerasului meu. Pe deasupra , m am distanțat foarte tare de prietenul meu , nu mai discut cu el , desi el imi spune
mereu sa ii spun ce am , ce se intampla cu mine , de ce nu vorbesc. Plâng mereu , chiar si din senin , din orice , ma simt incapabilă. . Astăzi am avut cea mai urata ceartă cu prietenul meu ( el chiar mi a spus ca o sa regret ca nu vorbesc cu el , ca nu ii spun ce am ,ca ma comport asa cu el ), dar nu stiu din ce cauza .. il acuz mereu ca sta prea mult cu băieții seara in salon la vorba si nu imi acorda atentie. Nu stiu cum sa mai procedez. Ma simt atât de singura , atat de neînțeleasă, neajutata incat in seara asta , după ce ne am certat si el a stat in salon cu băieții la vorba , eu mi am facut bagajul ca sa plec acasa la mama , pentru ca simt ca nu mai am ce cauta aici .. Precizez ca am mai avut tentative si l am mai amenintat ca plec acasa pana acum încât a ajuns sa imi spuna ca odată si odata nu o sa ii mai pese si o sa ma lase sa plec . Imi e frica sa i au o decizie definitiva.cand a venit in pat , a vrut sa vorbeasca cu mine , dar nu i am vorbit , ba chiar
de nervi am spart o cana , am tipat la el sa ma lase in pace si s a pus la somn. Il iubesc , stiu ca si el tine la mine , dar nici nu mai pot suporta sa ma simt mereu singura si sa plang mereu , sa ma consum pentru orice prostie , daaaar nici nu pot pleca de langa el , ma gândesc si la copilașul meu , cum sa crească crească fara tata… Si chiar daca spun ca plec la părinții mei , in țară, stiu ca si ei o duc foarte greu cu banii, cu totul..Si mai am si 3 fratiori mai mici de care trebuie sa aiba grija si sa ii întrețină. Stiu ca daca m as întoarce la ei , le as face mult rău, pentru ca nu sunt doar eu, e si copilul meu. Va rog frumos sa ma ajutați cu un sfat, cu un gand, orice… Simt ca totul se năruie si nu am un rost in viata asta.

Parintii mei au o istorie remarcabila pana acum. La inceput eram doar eu, eram mica si nu realizam ce se intampla, in timp ce am crescut am inteles de fapt despre ce e vorba in aceasta familie.
Tatal meu a abuzat o pe mama intr-un mod foarte brutal in timp ce sora mea de 6 ani a privit totul. Acestia insa nu s-au despartit , sunt impreuna , mama fiind astfel un fel de sclava a tatalui meu. Pot spune ca langa mine pana acum nu au fost niciodata, nu sunt genul de persoane care sa stie cum sa creasca un copil in conditii psihologice bune. Nu numai viitorul surorii mele ma deranjeaza sau al meu , ci viitorul mamei mele, ce fel de viata traieste,nu cred ca va puteti imagina cum e.
Totusi vorbind despre viitorul meu, am avut ganduri de suicid insa am renuntat la ele de mult, de cateva zile au inceput sa apara din nou.
Ma simt mult mai afectata acum decat am fost pana acum.
Stiu ca o sa ziceti ca as putea apela la prieteni, insa in acest moment nu e nici macar unul apropiat de mine si de aceea ma simt singura.
Vreau doar sa stiu ce pot sa fac ca sa rezist incontinuare, la ce ar trebui sa apelez ca sa ma indeparteze de situatia familiala.