Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna seara,
Am 29de ani, lucrez ca ospatar de la 19 ani, am inceput 3 facultati si nu am terminat nici una ( trebuie sa-mi dau licenta la una dintre ele dar, de teama ca nu mai stiu nimic din ce am invatat, tot aman momentul), sunt casatorita cu un barbat care ma iubeste si ma respecta ( la fel simt si eu pt. el) , am niste parinti iubitori, prieteni, o viata normala. Acum 3 ani am pornit o afacere pe care am abandonat-o dupa 1 an jum deoarece nu a mers ( in acest timp am continuat sa fiu ospatarita si la vechiul loc de munca) si am ramas doar la vechiul loc de munca, dupa inchiderea afacerii. Program ok, salariul ok, colegii, seful, totul ok.
Acum 4 sapt. a venit sotul meu cu propunerea sa merg sa lucrez ca sef de sala la restaurantul care urmeaza sa-l deschida seful lui. Au avut loc ceva schimbari la vechiul loc de munca (nu mi-au convenit schimbarile) si am acceptat oferta.De atunci ma simt ca in IAD: stres, ameteli puternice si furnicaturi in cap, palpitatii, noduri in gat, stari de plans continue etc. Cauza: cred ca imi pare rau ca plec de la vechiul loc de munca, dar nu mai pot da inapoi din cauza ca l-as pune pe sotul meu intr-o lumina proasta, gen ” Nevasta-ta nu a fost in stare sa faca fata, sa se tina de cuvant”. Alt stres este ca, datorita locului unde am muncit inainte, noul meu sef ma lauda in toate partile ca sunt cel mai bun ospatar, ca am vechime de 4 ani acolo( dar i-am zis ca sunt doar 2), ca sunt super-priceputa in ceea ce fac, sigura pe mine etc. Mai grav, cei 3 ospatari care i-a angajat nu au mai lucrat in domeniu si m-a insarcinat pe mine sa-i instruiesc. Ori, eu nu stiu pt. mine anumite chestii, ce
sa-i invat pe ei… In plus, sunt foarte nesigura pe mine, uit si ce stiu, ma emotionez, tremur, ma tot gandesc ca , de fapt, eu nu stiu nimic si l-am lasat pe el sa creada despre mine ca sunt ceva ce nu sunt in realitate. Am tot incercat sa-i spun ca nu stiu daca sunt pers potrivita pt asta, ca sunt stresata, dar el tot zice ca o sa fie bine, sa ma relaxez. Dar eu nu pot! Imi vin in minte doar lucrurile care nu stiu sa le fac, ma gandesc ca, la un moment dat, o sa ma fac de ras, si o sa-si dea seama ca nu sunt ce credea ca sunt. Parca imi e si rusine sa-i spun , direct,” nu stiu sa fac asta si asta” . Eu tot invat si exersez lucrurile care nu le stiu, dar tot nesigura sunt. Si mai sunt cateva aspecte: seful de la vechiul loc de munca nu vrea sa plec nici-cum si mi-a propus sa merg doar o data pe sapt., seara si la evenimente, pe niste banuti ok, iar eu am acceptat. Problema e ca nu stiu cum sa-i spun noului sef acest aspect, in asa fel incat sa inteleaga, sa nu creada ca joc in
doua tabere, pt ca el stie ca sunt in preaviz si o sa rup orice legatura cu vechiul servici. Eu am acceptat sa merg si acolo o data pe sapt. pt ca vreau din toata inima sa fac un bebe si m-am gandit ca ma v-a ajuta si salariul de acolo la indemnizatie… Si mai e un aspect: cand am vb de salariu, seful meu mi-a propus un salariu si eu am zis sa incep cu o suma mai mica, sa vedem de ce sunt in stare si apoi mi-l mareste, dupa cum o sa fie cazul ( lucru pt care sotul meu m-a criticat si ma critica , imi spune ca nu stiu sa vorbesc, cum e posibil sa plec de la un salariu mare la unul mai mic, ca el nu ma intelege, etc) si asta tot din cauza nesigurantei mele, pt ca am considerat ca nu e corect sa iau niste bani pe ceva ce nu stiu daca pot oferi. Nu am discutat nici despre suma care-mi va fi trecuta in cartea de munca( crezand ca imi trece cat castig) si sotul meu zice ca o sa-mi treaca minimul, ca daca nu am stiut sa vb, sa-mi impun conditiile, sa vada el cum rezolv asta. Maine
urmeaza sa deschid acest subiect pt. ca imi face CIM, dar nu stiu cum sa incep. Simplul gand m-a facut sa am palpitatii, emotii, crampe, stare de greata, furnicaturi in cap si maini, ameteala. Vreau sa-i spun ca nu cred ca sunt pers. potrivita pt postul asta, dar ca nu o sa- l las balta, o sa ma straduiesc din toate puterile. Vreau sa-i spun sa-mi treaca adevaratul salariu in cartea de munca, sa-i spun ca raman si la vechiul loc de munca, sa-i spun ca sunt chestii la care nu ma pricep…dar vreau sa-i spun asta fara sa creada ca l-am tras pe sfoara, ca dau inapoi sau mai stiu eu ce. Si fara sa-mi reproseze ca ii clarific situatia cu 4 zile inainte de marea inaugurare( pt. care ma stresez ffffffff tare pt ca vin pers. foarte importante, chiar foarte importante si nu stiu daca o sa ma ridic la nivelul asteptarilor), dar chiar nu ma gandeam ca o sa fie atat de stresant, atat de solicitant, ca o sa ma consum atat. Adica, cred ca eu ar fii trebuit sa spun STOP cand a dat cu presupusul
despre abilitatile mele, sa-i spun exact ce stiu si ce nu stiu, nu sa ma ingrijorez, in sinea mea, ca el crede ca stiu anumite lucruri pe care nu le stiu. Am facut asta, dar pe jumatate, nu l-am corectat tot tp. si de asta am ajuns in situatia asta. El e genul de om care nu prea te lasa sa vb, vorbeste tare, mult, repede, isi schimba ideile la secunda, se razgandeste des, e agitat si ma agita si pe mine, ma inhiba. De altfel, el a venit cu ideea sa lucrez pt el, in urma unei iesiri cu el si colegii sotului meu. A vazut el nu stiu ce stralucire, inteligenta si tact in mine, a sunt pers. potrivita pt job-ul asta etc. Ideea e ca mi-e si frica sa nu ma fac de ras, ca am lucrat intr-un loc bine vazut si nu stiu sa fac anumite chestii ( chiar daca eu am fost ospatar de bauturi, doar in ultimul an am servit mancare), mi-e frica sa nu-l dezamagesc pe sotul meu, vreau sa-mi fie si mie bine, dar si celor din jur. SUNT NEBUNA????? Chiar nu ma inteleg: pt discutia care vreau sa o port maine
sunt panicata de nu mai pot. Intru intr-o stare care nu o pot controla, imi vine sa plang non-stop. Cum sa prezint situatia fara sa incep sa plang, cum mi se intampla de obicei, sa tremur, sa mi usuce gura, sa ametesc? Si cum sa fac sa nu mai fiu asa nesigura, sa nu mai am doar pareri negative despre mine? Sa merg la psiholog?
Va multumesc pentru rabdarea de a citi. Sper sa ma ajutati cu cateva raspunsuri.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua!Am 31 ani si de o saptamana mi-am schimbat locul de munca,inainte am lucrat la stat program de 8 ore,iar acuma lucrez in banca, program de 9-10 ore.Am o fetita de 3 ani jumate, iar eu nu ma pot obisnui cu acest program,de cand lucrez la banca ea ma intreaba zilnic cand imi iau concediu ca sa stau cu ea,de ce trebuie sa ma duc la lucru,iar eu simt ca o iau razna,intruna plang, am ajyns sa nu pot sa ma stapanesc, cand sunt la lucru si ma gandesc la ea,pur si simplu imi pleaca lacrimile.Ce ma sfatuiti sa fac?Multumesc frumos!

Cateva sedinte de dezvoltare personala v-ar ajuta sa stabiliti prioritatile din viata dvs.

Ar fi bine sa puneți în balanta avantaje și dezavantaje pentru ambele variante, apoi prioritizati necesitățile. Succes!

Ma regasesc in descrierea dvs. Eu am renuntat la profesia mea pentru a fi langa ele. Nu regret nicio secunda ca am decis asta. Pe langa ceea ce descrieti dvs. m-am "trezit" si cu o alopecie de toata frumusetea.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Salut! Am rugamintea de a îmi recomanda un psiholog din Clun Napoca care sa ma ajute sa depășesc o fosta relatie abuziva din toate punctele de vedere. Va multumesc frumos. O zi plăcută.

Buna ziua! In Cluj-Napoca sunt multi psihologi care va pot ajuta; cautati in special pe acei colegi care au experinta cu adultii. Numai bine!

E greu de a recomanda un psiholog. In primul rand este important sa empatizati reciproc, sa puteti fi deschisa in fata acelui om. Doar dumneavoastra puteti ști cine e cel mai potrivit.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna! Am 23 ani! Si in trecut am mai avut atacuri destul de puternice de panica! De cateva saptamani ma simt foarte obosita,am o durere intre omoplati si am vomitat in ultimele zile de cateva ori cu sange… Nu locuiesc in Romania, in prezent iau niste pastile de stomac recomandate de doctora de famile din ro dar nu simt nici o schimbare! Un sfat va rog! Va multumesc

Urgent la medic!!

Mergeți la medic, puteți merge la camera de gardă la orice spital de lângă dvs. Atacurile de panică le rezolvați după!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna dimineata! As dori sa stiu cauza si metoda de tratament, cat si conduita personala a unui blocaj neuro-vegetativ, inceput din copilarie, datorita certurilor dintre parinti a batailor si stresului din familie. La varsta de 29-33 de ani inca persista acest blocaj adica, o durere difuza in torace (radiografiile spun ca nu e de la plamani etc), care se accentueaza la stres puternic, sau anumite probleme in viata. Nu trece cu nicio metoda de tratament. Ce sa fac?
Evenimente negative din copilarie: certurile parintilor, moartea unuia dintre parinti, izolare sociala datorita timiditatii, temperament melancolic.
Studii: studii elementale, fara liceu si facultate. In scoala fara prea multi prieteni, si cu multe compleze de inferioritate.
Relatii de prietenie: rare. Foarte rare in trecut. La momentul actual, da, sunt ceva relatii de prietenie, sunt prieteni ba chiar si un potential partener de viata.
Viata sexuala inceputa in adolescenta, ca mijloc de scapare din acel stres.
Viitorul partener de casatorie este foarte spiritual, bland, calm, incurajator, optimist, introvertit, flegmatic, ma sustine, si ma accepta cum sunt.
Copii nu exista inca. Varsta este intre 29-33 ani. Alte probleme? Fata si mainile sunt rosii de mic copil (probabil de la o supradoza de penicilina in copilarie), si cam atat.
Ocupatie: este de lucru pe ici pe colo, cand este de lucru. Nu e ceva foarte stabil. Cu politia probleme? Nu.
Alte afectiuni prihice? Nu. In familie, erau bune relatiile, cu exceptia unuia dintre parinti care era mai violent.
Diagnosticul a fost pus de diferiti terapeuti insa nu e nimic sigur. Dureaza mereu. Se exacerbeaza la stres puternic. Ca simptom e doar durerea. La stres puternic, mai exista si dispnee, si durere ca un junghi ca un cutit. Tratament pana acum? Ceaiuri, masaj. Atat.

Bună ziua. Metoda de tratament pentru psihosomatizari este terapia. Vă recomand să încercați!
Cu stimă, Psih. Tiberiu Seeberger

Daca ati eliminat cauzele medicale (cardio, coloana) va recomand sa incercati o psihoterapie.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua! As dori si eu sa rezolv o problema cu un ex.. am stat 8 luni de zile impreuna dintre care 1 luna jumate am stat impreuna la sora lui. Ne.am despartit in luna decembrie. De atunci ma ameninta cu moartea, ii ameninta pe ai mei, ma urmareste la munca si in timpul liber. Am fost la politie i.a dat amenda,avertismente dar degeaba. va rog din sufelt ajutati.ma.

El are nevoie de ajutor, nu tu. Scrie mi în privat, poate găsim împreună o soluție.

Cauta un avocat…sa ceara un ordin de restrictie

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Bună ziua. Simt mare nevoie să vorbesc cu cineva. Sunt o mică fetiţă de 14 ani. Însă, în ultima vreme m-am inchis foarte mult în mine. Părinţii mei sunt plecati in stăinătate. Mă înţeleg foarte bine cu familia mea, dar simt că lor nu le pot spune totul. Nu m-ar înţelege. Simt un gol în suflet, care nu mai dispare. Mă simt singură, şi neajutorată. Am nevoie de prieteni, dar ei nu există. Când sunt în timpul scolii, toţi stau cu mine, dar odată ce am luat vacanţă, nu mă mai sună nimeni. Nu mai iese nici unul în oraş. Pur şi simplu mă închid în cameră şi stau până la 5 dimineaţa pe calculator.
Vorbind despre iubire, am avut o simpatie puternică pentru un băiat mai mare decât mine. Avea 18 ani. Ne întâlneam zilnic.. Dar dintr-odată s-a rupt legătura..
Din cauza anturajului, am început să fumez. Când sunt supărată, sau tristă, fumez. Nu ştiu ce să fac.. Vreau să revin la normal, dar nu ştiu cum. Mă simt de parcă aş fi închisă într-o colivie, sau merg în cerc pe un drum. Vă mulţumesc din suflet indiferent dacă o să îmi raspundeți sau nu.

Bună. Vârsta la care te afli acum este foarte difcilă din prima transformările fizice și psihice. Dacă dorești să vorbești cu cineva, poți vorbi cu mine.

Buna! Cu cine locuiesti acum? Sa stii ca este normal sa te simti asa in situatia ta, faptul ca parintii sunt plecati in strainatate este o lipsa pentru orice copil si se resimte ca un gol in suflet. Insa ar fi bine si pentru tine si pentru parintii tai daca ti-ai face curaj si ai deschide cu ei acest subiect. De asemenea te incurajez sa apelezi la un psiholog scolar daca aveti acolo. Stiu ca vacantele de vara pot fi indeosebi grele, pentru ca ceilalti colegi pleaca si ei in vacanta, fiecare isi face planuri pe cont propriu si astfel te simti mult mai singur. Te sfatuiesc ca atunci cand te simti trista si nu ai cu cine impartasi ce simti sa scrii intr-un jurnal, poate fi un lucru terapeutic. Si cauta sa faci ceva ce iti place, o activitate, un hobby, care poate fi facut si cand esti singura, poti sa desenezi, pictezi, sa ai grija de flori, sau de animale. Poate nu ti-ar strica sa ai un animal al tau pe care sa-l ingrijesti..

Sunt dispusa sa stam de vorba, daca si oricand vrei

Draga mea, daca doresti, putem vorbi. Si eu sunt dispusa sa fim prietene daca doresti.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Acum 3 zile am ieșit pe afara cu prietenii și eram în parcul de lângă casa mea.Aveam parul făcut roz. La intrare,un domn m-a întrebat cu ce l-am făcut și i-a rugat pe cei 2 prieteni cu care eram sa se duca pana la magazin subună pretextul ca e operat și nu poate merge. Am rămas eu acolo și tot cauta orice scuza sa ma tragă mai aproape de el. Imi punea ntrebari de genul unde stau, daca am avut probleme cu vederea , daca am probleme cu glanda tiroida. Când ei au venit , i-a mai trimis după un corn cu ciocolata. de data asta a rămas unul din ei cu mine , bărbatul părând iritat. La plecare , nu a intrat în acea scara de bloc unde pretindea ca sta , ci a venit în spatele nostru. M-am panicat și am ocolit cartierul. Când am ajuns aproape de casa , l-am văzut în fata unui magazin , fumând o țigare. Acum îmi e foarte frica sa mai ies din casa și sa mai ma deplasez oriunde. Nu îmi pot anunța părinții.

nu poti anunta niciun adult din familie? In asemenea situatii trebuie contactata politia imediat. Nu ezita!

Salutare! Ar trebui sa povestesti acest incident parintilor sau cuiva apropiat in care ai incredere, si asta cat mai repede!

In primul rand vorbeste cu parintii sau un adult apropiat. Apoi mergi la sectia de pol din cartier si descrie intamplarea cu lux de amanunte (ora, loc, data) si semnalmentele ( statura, fizionomie, vestimentatie), cel mai probabil va patrula un echipaj mai des in zona. Avand in vedere ca nu te-a amenintat/bruscat in vreun fel, nu ii poate da amenda. Insa dupa descrierea ta, daca il gaseste in zona, poate niste intrebari din partea Pol il vor determina sa plece. Oricum ar fi, ia atitudine!

spune la cine vrei dar in primul rind dute si povesteste la politia din zona ta urgent

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua ! Am si eu o problema dar nu mai cred ca este asa mare fata de ce alte povesti am mai citit pe site.
Problema mea este ca sunt insarcinata si nu stiu cum sa le spun parintilor…Eu locuiesc cu iubitul meu de anul trecut in casa parintilor mei, suntem logoditi si avem nunta pregatita pe anul viitor. Eu sunt studenta, doar el lucreaza. Nu stiu daca o sa primesc ceva ajutor pentru cresterea copilului,nu am lucrat niciodata. Cred ca mama mea o sa reactioneze foarte rau deoarece ea are asteptari mari de la mine si nu cred ca o sa o bucure aceasta veste, sigur o sa imi spuna ca mi-am ratat toata viata si multe alte lucruri urate. Nu stiu ce si cum sa fac. Nici eu nu simt ca sunt pregatita sa devin mama, nu ma simt destul de matura ca sa pot da educatie unui copil.
Va rog sa ma ajutati si pe mine cu un sfat. Ce pot face? Cum sa ii spun ?

optiunea de a pastra sau nu sarcina este ceva care numai tu poti sa iti asumi, inclusiv consecintele fiecareia. Cel mai simplu ar fi sa iti iei inima in dinti si sa ii spui. Esti logodita, un copil era de asteptat, iar pt a fi mama prima oara nu este pregatita nicio femeie, chiar daca a mai crescut alti copii in familie. Sunt sigur ca exista solutii; scoala o poti termina/relua oricand. Curaj!

Noi am avut primul copil cand amandoi eram studenti si nu a fost usor,stateam la mama soacra, nu aveam niciunele, dar privind si bucurandu-ne de fata noastra care acum are douazecisitrei de ani te asigur ca merita din plin. Nimic de valoare nu se dobandeste fara efort. Daca crezi ca mama ta va reactiona rau inarmeaza-te cu rabdare, nu prea sunt bunici care sa nu isi iubeasca nepotii macar un pic. Sa nu crezi ca asa se rateaza viata, e o mare eroare, poti zice ca se inchid unele oportunitati dar intotdeauna apar altele care pot fi mult mai bune, nu ai de unde sti viitorul. Noi am terminat si facultatea pana la urma, si unele din cele mai frumoase amintiri sunt cele cu sotia la cursuri cu burtica mare ! Si pentru ca acum ne salutam instiintandu-ne ca Hristos a inviat, sa stii ca El a facut-o pentru ca atunci cand avem de ales intre moarte si viata sa alegem viata, ca sa fim vii ! Sa ai o zi frumoasa.

Din punct de vedere financiar dacă ești studenta la zi primești 1250 indemnizație + 200 alocație. Din alte puncte de vedere și eu am născut primul copil în anul trei de facultate. Am terminat doua facultăți. Mie una nu mi-a fost greu cu copilul. Acum un an am născut și al doilea copil. Sincer mi se pare mult mai ușor cu doi copii.

Maicamea isi dorea sa fac o facultate…nu am facut-o…isi dorea sa ma marit cu un barbat cu functie si bani..m-am maritat cu unul cu care am pornit de la lingura si furculita…stam in chirie…si avem o minunatie de copil de 8 luni si jumatate…eu am 26 de ani jumate…maicamea 46 si nu s-a obisnuit cu gandul ca e bunica..zice ca e prea tanara…so what?…ma uit la piciul meu. Cat de vesel e..si frumos..si voios….si ea crede ca mi-am ratat viata…problema ei…nu ma doare nici in pampers.. )…tine doar de tine…e normal sa iti fie frica sa devii mama…implica multa responsabilitate…nu te mai gandesti la tine ci la copil…iar cand nu ai ajutor…cum nici eu nu am avut…ti se pare si mai greu..dar nu imposibil…nu te mai gandi la ambitiile mamei tale…cila ce vrei tu…avortezi si vei trai pemanent cu gandul asta…sau iti zici ca ce va fi va fi..si aduci pe lume minunatia mica

Felicitari!! Vei primi min de indemnizatie si alocatia copilului! Scrie-mi in privat sa te mai ajut cu alte detalii. Mama ta oricat de suparata va fi in prima faza, va adora ideea de nepotel si va fi extrem de incantata si emotionata cd il va vedea prima data! E fantastic sa fi mama tanara. Vei vedea pe parcurs cate avantaje sunt. Priveste-ti situatia ca o binecuvantare, esti studenta, ai toata viata inainte, ai un iubit, aveti planificata nunta. Un copil nu e niciodata o piedica! Din contra, el te va motiva mult mai mult sa avansezi spiritual si profesional. Nu fi dezamagita de tine! Fii fericita! E o perioada frumoasa in viata unei femei. Sanatate!

Pai daca iubitul tau locuieste in casa parintilor tai, care este problema?

S.ar putea sa fii uimita de reactia parintilor. Nu fa vreo prostie… asculta.ti inima..rezolvari se gasesc! Felicitari

Un copil e o binecuvantare,ai sa iti aduci aminte de ce spun acum daca hotarasti sa devii mamica.E cel mai minunat sentiment pe care poti sa il ai.Nu te speria, nimeni nu e pregatit cu adevarat pentru asta,nici eu nu am fost desi credeam ca sunt.Si la mine lucra doar sotul,dar ne-am descurcat,am fost singuri,am tremurat la prima baita,am tremurat la prima febra,chiar si la prima mancare solida