Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua,
Doresc sprijinul dumneavoastra pentru a lua o decizie corecta.
Sunt casatorit de 16 ani cu 2 copii.
In urma cu 2 ani am plecaat din tara cu scopul de a face bani pentru plata unor datorii.
In acest timp sotia mea a inceput o relatie de prietenie finalizata cu iubire si sex (dragoste) cu un coleg de servici, relatie care a durat pana sa aflu eu aprxoximativ 6 luni, adica ei au inceput sa converseze in aprilie, eu m-am intors acasa in august si am aflat de relatia lor in septembrie.
De atunci a trecut aproximativ 1 an si 3 luni, perioada in care sotia a promis de f multe ori ca a incetat orice relatie cu amantul insa de fiecare data am prins-o ca ma minte si ca de fapt ori ii mai trimite mesaje, ori cauta prilejul sa se vada cu el, ori cautari pe contul lui de fb, toate aceste semne – mesaje- fiind sterse.
Totul a culminat pe 31 dec 2016 cand in tel ei am gasit iarasi nr colegului.
In acest timp noi am ramas impreuna crezand ca totul se va termina si voi putea oferi copiilor o familie, dar toate dezamagirile si minciunule descoperite au facut sa nu mai am nicio urma de sentiment fata de ea.
Am decis sa iau o pauza de gandire si decizie finala, ea insa refuza si insista mereu ca nu mai este nimic si ca totul este doar in mintea mea.I-am cerut sa isi schimbe locul de munca pentru a nu mai fi in contact cu el si pentru a nu mai avea nici eu motive de repros insa refuza categoric si a afirmat ca mai bine divorteaza decat sa plece. motivul ar fi prestigiul locului de munca, salariul care il castiga si o ,,inadaptabilitate,, la un nou loc de munca.
Va rog sa ma ajutati sa iau decizia corecta.

binenteles ca trebuie sa avem in vedere in primul rand binele copiilor, insa daca nu exista armonie in casa acestia nu au cum sa nu simta si sa nu fie afectati. Nu putem alege pt Dvs. insa ma gandesc ca daca simtiti ca nu puteti continua aceasta relatie, a o continua ar insemna sa traiti in minciuna. Pare ca trebuie sa alegeti intre a mai da o sansa relatiei (desi nu mai aveti incredere in sotie) si a va separa, o decizie intotdeauna extrem de grea… instinctul ce va spune?

Este un moment dificil in relatia voastra de cuplu, de familie. Lipsa de cunoastere sau a lipsei de xperiente a vietii, poate duce spre decizii de moment care sa nu fie in armonie cu ceea ce va doriti cu adevarat, Faptul ca ati trecut peste infidelitatea sotiei demonstreaza ca sunteti o persoana matura, care isi iubeste familia . De cealalta parte este sotia, care din diferite motive , dar in principal poate fi lipsa de incredere in propria persona, a ales sa “experimenteze ” , in afara relatiei de familie, iubirea . Totodata sotia pune locul de munca inaintea familiei, si consider ca tot din o lipsa de informatii si de cunoastere a armoniei si echilibrului ca persoana, poate sa faca o astfel de afirmatie. VA las un video care sa va ajute sa priveti situatia detasat si sa puteti lua decizia care sa va faca bine sufletului. https://www.youtube.com/watch?v=BaRqwLbuDIs&t=240s

cred ca sunteti un cuplu relativ tanar si copii sunt in perioada adolescentei sau mai mici! Eu v-as propune sa discutati cu sotia- sau o terapie de cu[lu – si sa aveti in vedere consecintele divortului asupra tuturor (adulti copii). Ulterior va puteti asuma deciziile! Ce se intampla acum in familia dumneavoastra pot fi aspecte trecatoare sau nu; dificil de luat o decizie imediata! Numai bine!

Nu exista o decizie corecta ci doar una care simtiti ca este corecta pentru dvs. Inteleg ca ati facut eforturi pentru a continua relatia dar sotia nu participa cum v-ati dori. Nu puteti face lucruri in locul ei, prin urmare ramane sa va dati seama ce doriti in aceasta situatie.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna seara! Am 13 ani si am foarte mare nevoie de ajutor. De cand m-am mutat intr-un apartament nou, acum 2 ani, am inceput sa dorm in camera mea, singur. De cand m-am mutat nu am putut sa ma odihnesc; cand inchid ochii ii deschid repede de frica, deoarece imi vin in minte tot felul de imagini mai horror. Tin sa mentionez ca ma culc la ore tarzii din cauza acestei probleme. Am observat ca daca dorm cu cineva nu imi vine nimic in minte si dorm foarte bine

ai discutat cu parintii tai?

Vorbește cu părinții. Eventual poate un animal se companie te poate ajuta.

ce descrii pare a fi – fobie de intuneric. Cel mai bine ar fi sa vorbesti cu parintii si mergeti la un psihoterapeut care te va ajuta sa depasesti problema. Curaj, se poate depasi!

Aceasta problema eu o văd ca pe o teama de întuneric. Recomand o veioza aprinsa intr-un colt al camerei

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua.
Sunt foarte ingrijorata pentru fiul meu de 19 ani , cu care am avut din totdeauna o foarte buna comunicare . Sunt fericita si onorata sa fiu prietena lui, dar am tras mereu nadejde c-o sa-si faca si alti prieteni de varsta lui. Nu s-a intamplat asta, desi e plecat de acasa de cand a inceput liceul iar acum e la facultate. Nu a avut parte de traume sau alte sicanari din partea colegilor la scoala. A fost un bun coleg, respectat , dar nu s-a imprietenit cu nimeni . Relationarea se termina la sfarsitul cursurilor. La fel se intampla si acum la facultate .
Sa fie o problema? Ma simt foarte neputincioasa,n-as vrea sa fac ceva gresit, sa-l tot bat la cap sa iasa si el cu cineva, mai ales ca el se simte …confortabil asa, desi din discutiile avute i-ar place sa aiba prieteni , o prietena , dar nu iese din carapace pentru a initia relatii…
Mentionez ca a crescut intr-un climat familial cu probleme , cu o comunicare precara intre parinti, cu conflicte la care a asistat …

Ajutati-ma va rog cu un sfat despre cum sa abordez aceasta situatie … Ma doare ingrozitor sa-l vad atat de singuratic…

Va multumesc !

Buna ziua! Va inteleg ingrijorarea, si va felicit pentru simtul bun al observatiei in ceea ce il priveste pe fiul dvs. cat si dorinta dvs. de a-l ajuta. Sunteti o mama buna si ca orice parinte, este important ca acesta sa fie mai intai parinte si abia apoi prieten. Ati discutat cu el care ar fi motivele pentru care nu incearca sa relationeze mai mult cu colegii? Faptul ca nu are curajul sa initieze relatii ascunde anumite temeri, o anxietate in relatia cu ceilalti si acest lucru se poate datora climatului familial in care a crescut. Va sfatuiesc sa apelati cu incredere la un psihoterapeut care se ocupa de copii si adolescenti, De asemenea se pot face cateva sedinte impreuna cu dvs. pentru a intelege mai bine dinamica din familie si daca exista traume relationale in trecut. Fiti linistita, acestea se pot rezolva intr-o terapie!

Va felicit ca intelegeti dificultatile fiului dvs , respect!

Este posibil, ca datorită copilărie să fi creat această legătură puternică (alianță) cu dvs. şi să simtă că trădează relația pe care o aveți dacă ar crea noi conexiuni. Ar fi bine dacă ar putea să vorbească cu un consilier sau psihoterapeut.

Vad tot mai des recomandare privind vizita la un specialist…dar oare nu poate lucrul asta sa il faca sa se inchida si mai mult….adica mama lui,respectiv cea mai buna prietena sa creada despre el ca are o problema?…intreb pentru ca stiu cazuri…in momentul cand i s-a propus o vizita la psiholog au raspuns:”da ce sunt nebun/a”.Multi nu recunosc ca ar avea o problema si atunci,cred eu e destul de greu de abordat varianta asta.Ce putem face in cazul asta?.Multumesc.

Daca aveti o comunicare buna si deschisa cu baiatul d-voastra e foarte bine.Cum vede el acest aspect legat de lipsa altor prieteni? Inteleg ca sunteti f implicata sa faceti ceva pt el sau in locul lui dar nu puteti controla lucrurile….Sunteti cumva prea protectoare cu el??? Poate ar fi util sa aveti incredere in capacitatile si potentialul lui ,sa-l incurajati sa se simta el capabil sa-si faca relatii?Aflati care este binele lui, ce isi doreste el , in ce mod are nevoie el sa-l ajutati.Cum vede el acum relatiile in raport cu ce a perceput el in copilarie despre relatii( o terapie ar ajuta aici).Un prim pas ar fi sa va relaxati, sa-i acordati incredere si independenta(emotionala ).Inteleg ca ati avut niste momente dificile in relatia cu tatal lui , e posibil ca aceste aspecte sa fi lasat o ,,amprenta” emotionala si pt d-voastra? De asemenea e important si cum vedeti d-voastra relatiile si ce mesaje ati transmis verbale sau nonverbale mai departe.Cati prieteni aveti d-voastra? Puteti sa fiti un exemplu pt el in modul de a initia relatii! Mult succes!

RASPUNS DIN PARTEA PERSOANEI CARE A PUS INTREBAREA: “Va multumesc foarte mult pt raspuns. Mi-e de mare ajutor.
As mai indrazni cu o intrebare . Ce parere aveti daca as incepe eu sa merg la specialist ( am si eu, slava domnului, o gramada de rani
adunate inca din copilarie, greseli facute pe care acum le
constientizez si pt care ma mustra poate prea mult constiinta etc ) si apoi sa mi se alature baiatul …si eventual sa continue singur daca asta ar fi recomandarea psihoterapeutului…?
Noi discutam deschis despre orice, asculta si tine cont de sfaturile mele , dar au fost situatii in care a demonstrat ca are o personalitate puternica si nu s-a lasat influentat.In legatura cu acest aspect, mi-a spus transant sa am rabdare ca lucrurile astea se rezolva de la sine…ceea ce eu nu mai cred, dar cum sa-i spun si lui ca ne-ar prinde bine o mana de ajutor specializat… ?”

Îi spuneți pur și simplu…calm și cu liniște. Că vă gândiți la binele lui și că v ar prinde bine la amandoi o părere a unui profesionist.

Este benefic atat pentru dvs. cat si pentru baiat sa mergeti la psihoterapie. Poate daca veti incepe dvs ii va fi mai usor sa accepte si el sa vina. Incercati sa nu-l constrangeti ci sa-i lasati libertatea de a alege.

Baiatul Dvs se plange ca nu poate sa isi faca prieteni? Care este punctul lui de vedere pe aeasta tema?

RASPUNS DIN PARTEA PERSOANEI CARE A PUS INTREBAREA: “Tocmai, ca lui nu i se pare ca ar fi o problema. E foarte ocupat cu scoala ( e in anul I la medicina), unde zice el ca nu are probleme de socializare…
De asta mi-e greu, ca doar eu sunt ingrijorata de situatia asta…”.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Sunt baiat. Am 17 ani, am o problema care as vrea sa scap o data pentru todeauna de ea. E vorba de “timiditate” ..
Sunt timid rau, nu am curaj sa vorbesc in lume, abia pot duce o conversație. Nu înteleg de ce sunt asa, tin sa mentionez ca nu am nici o relatie prea buna cu parintii. Nu am avut o copilarie frumoasa deoarece am fost mereu certat sau bajocorit de catre parinti iar de la prieteni am patit la fel. M-am inchis in mine si nu am cui sa-i spun ceea ce simt de exemplu, nu am pe nimeni langa mine si sincer habar nu am ce sa mai fac. De cateva luni sunt si indragostit de o fata, nu cred ca o sa am curajul sa vorbesc cu ea, insa cred ca ea m-ar intelege. Sunt mai mereu trist si din cauza fetei, pentru ca ma doare cad stiu ca nu e langa mine. Sunt descurajat de fel, ii vad nereu pe altii mai buni de cat mine, parca sunt in plus aici pe pamant asa simt cate o data.

Bună! Timiditatea ta se poate explica prin relatiile tale din copilărie, un copil certat sau ironizat de către părinți se simte descurajat și singur, atitudine cu care pleacă mai departe în școală unde foarte des se întâmplă ca acei copii care au aparent încredere în ei sa îi chinuie pe cei mai vulnerabili, într-o dinamica de tip agresor-victima. De ce fac asta? Pentru ca în realitate nici ei nu au încredere în sine, încercând sa obțină putere devalorizandu-i pe alții. O persoană încrezătoare care se simte bine cu ea însăși nu va simți dorința de a îi batjocori pe alții. Dar toate astea se pot rezolva, apelează cu încredere la ajutorul unui psiholog/ consilier școlar, caută să îți faci prieteni care au interese și pasiuni comune cu tine și de asemenea te pot ajuta cărțile de dezvoltare personală. Te felicit pentru curajul tău de a descrie situația ta, și fii sigur ca exista și oameni care te-a asculta și susține! Îți doresc mult succes!

un psihoterapeut cognitiv-comportamental te poate ajuta mult sa depasesti aceasta timiditate (anxietate sociala). Cred ca ai nevoie de mai multe sedinte structurate, care sa te ajute sa depasesti problema. Curaj, se poate ameliora mult si depasi!

Salut! In primul rand vreau sa-ti spun ca nu esti singurul in aceasta situatie. Am intalnit multi adolescenti care au o problema cu timiditatea. Radacinile sunt adanci si e normal sa simti ceea ce simti, tinand cont de circumstante. Dar, nimic nu este batut in cuie pe lumea asta

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua, ma numesc Monica sunt casatorita am 46 ani si doua fetite,daca ma puteti ajuta cu un sfat atat eu cat si familia mea am facut test coproparazitologic a iesit negativ dar noi nu ne simtim prea bine, simtim ca umbla ceva pe sub pielea de pe fata si cap indeosebi, avem ameteli stari de oboseala agitatie si pete mici pe fata cateodata, dureri de picioare cand am folosit argila de Raciu eu si sotul meu sau linistit toate dar dupa o perioada iar avem aceleasi simtome, nu stim ce sa mai facem, nu stim ce avem la ce doctor sa mai mergem este foarte enervant sa simti ca iti misca ceva pe fata, va rugam daca ne puteti ajuta cu un sfat
multumim mult

Buna ziua, daca ati facut un singur test, nu este relevant, coproparazitologicul se repeta de trei-patru ori. de asemeni, pentru un diagnostic corect se fac o serie de alte examene; sange, urina, etc si un medic este cel mai in masura sa puna un diagnostic. Daca din punct de vedere fiziologic nu sunt probleme, consultati un psiholog. Recomandarea mea, mergeti la medicul de familie sau o policlinica unda sa investigati simptomatologia descrisa!

Bună ziua! Când au apărut simptomele și câți din familie le au? În primul rand trebuie excluse cauzele medicale, dacă există markeri de infecție, inflamație, dacă există o alergie la ceva, uneori suntem expuși la condiții nefavorabile din mediu noxe, mucegai, etc. Consultați un specialist în parazitologie sau alergologie.

Testul de alergologie sau cumpărați de la farmacie simforal este la dona 7 leiu

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua si Hristos a înviat!

Vă rog să mă consiliați în privința unei probleme în relația cu fiul meu Matei, de 10 ani, elev în clasa IV.

De Revelion fratele lui mai mare, de 24 de ani, i-a dăruit un telefon mobil cu intenția de a ține legătura cu el atunci când pleacă undeva (nu și la școală, locuim în sat și școala e aproape de casă). Însă micuțul îl folosește doar pe post de jucărie și s-a atașat atât de mult de el, încât nu-l lasă aproape deloc. Orice sarcină ar primi, n-o poate duce până la capăt – îl distrage telefonul… Am încercat diverse metode de a-l determina să reducă timpul de joc, chiar să renunțe la jocuri.. I-am explicat de multe ori daunele directe și indirecte pe care i le provoacă, dar în zadar… Chiar i l-am sustras de câteva ori, dar i-am provocat isteria… Acest fenomen a devenit extrem de îngrijorător pentru toți membrii familiei noastre. Vă rog să ne sfătuiți cum am putea rezolva această problemă. Vă mulțumesc anticipat.

Bună ziua. Înainte de acest lucru cum era? Chiar nu era deloc distras?
Cu stimă, Psih. Tiberiu Seeberger

Este datoria dumneavoastra ca parinti sa puneti limite copilului. Limita poate sa fie ceva de genul un anumit numar de ore pe zi, dupa ce isi îndeplinește sarcinile pe care le are acasa si la școală. Nu e cazul sa il "sustrageti", fiti ferma si explicati i cu calm care sunt regulile, si, cel mai important, tineti va de ele! Daca va sti ca exista o sansa cat de mica sa cedati va face tot posibilul sa va determine. Cat despre "isterie", nu va lasati impresionati de ea, pe de o parte, pe de alta parte e normal sa se revolte daca considera ca i s a făcut o nedreptate. Apelati la un terapeut sa va indrume, sunt sigura ca acesta situatie vine pe un fond mai vechi. Daca locuiti intr o zona mai izolata, puteti incerca terpie online, eu insumi o practic si este eficienta.

Bună ziua! Care este relația dintre băiat și ceilalți membrii ai familiei? Va recomand sa discutați cu el și despre alte subiecte în afară de utilizarea telefonului și dacă există posibilitatea sa apelați la terapie pentru copil și familie.

Ce alte preocupari ii imbogatesc viata. Are prieteni? Face in sport. Are responsabilitati? Contribuie la activitatea familiei? E incurajat sa descopere noi domenii de activitate din care sa aleaga ce i se potriveste mail bine?

RASPUNS DIN PARTEA PERSOANEI CARE A PUS INTREBAREA: "Vă mulțumesc. Mă voi strădui să vă urmez recomandările…"

Problema nu e telefonul, ci suferinta lui interioara, pe care dvs nu vreti sa o intelegeti. Dependenta de telefon e doar simptomuo, cautati cauzele…