Arhiva lunara pentru iunie, 2020
| 219 vizite |
Cum pot depasi frustrarea ca dupa ani de meditatii copilul ia nota la capacitate astfel incat sa nu poata intra la un liceu bun? De ce e important pentru mine: sa fie ca o incununare a efortului meu ca parinte si sa simta si el satisfactia efortului lui. Este clar ca undeva am gresit… esecurile copiilor sunt greselile parintilor.
Mesaj anonim, prin secțiunea Psiholog online
Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online
Buna ziua! Cum pot depasi situatia de frustrare caci dupa ani de meditatii, copilul ia nota la capacitate sa nu poata intra la un liceu bun. Nu are probleme de memorie. De ce e important pentru mine : sa fie ca o incununare a efortului meu ca parinte ,sa simta si el satisfactia efortului lui, sa ma asigur macar teoretic ca la liceu va fi printre copii de care parintii s-au ocupat.
Este clar ca undeva am gresit…eu asa spun, ca esecurile copiilor sunt greselile parintilor.
Imi doream sa simt implinirea si fericirea succesului lui si totodata al meu. Nu l-am certat , nici nu am vorbit prea multe depste asta… sunt inchisa in mine si de aici rezulta ca si el simte si observa asta… Nu stiu cum sa ies din gheara asta care ma apasa.
Imi doream sa simt implinirea si fericirea succesului lui si totodata al meu. Nu l-am certat , nici nu am vorbit prea multe depste asta… sunt inchisa in mine si de aici rezulta ca si el simte si observa asta… Nu stiu cum sa ies din gheara asta care ma apasa.
Imi puteti recomanda carti de dezvoltare personala pentru o fata de 15 ani, ca sa aiba mai multa incredere in ea?
Mesaj anonim, prin secțiunea Psiholog online
Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online
Bună ziua!Vă rog mult să-mi recomandați câteva cărti de Dezvoltare Personală pentru o fata de 15 ani!Vreau sa aibă mai multă încredere în ea.Multumesc.
Avem un baiețel de aproape 7 ani care are o frica imensa de caini, doar cand vede unul il apuca plansul. Problema aceasta o are de vreo 6 luni, de cand un catel l-a zgariat. Oare facem bine dacă ii luam un cate tinand cont de frica lui?
Mesaj anonim, prin secțiunea Psiholog online
Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online
Buna ziua! Avem un băiețel de aproape 7 ani care are o frica imensa de câini,practic doar când vede un câine îl apuca plânsul ,fără sa se atingă de el câinele respectiv. Înainte nu era așa,problema aceasta o are de vreo câteva luni,aprox 6 luni când un cățel l-a zgâriat,așa cred,nu sunt sigur dar presupun ca acesta ar fii momentul când a început sa se teama mai rău de câini.in Iulie va împlini 7 ani și își dorește mult un cățel,pui,probabil se gândește ca fiind mic,pui se va obișnui cu el in timp. Întrebarea mea este,oare facem bine dacă ii luam un cățel ținând cont de frica lui pt câini? Oare ar fi cazul sa mergem cu el la terapie sau ceva de genul? Multumesc frumos
Am 22 de ani si sunt receptionera. Sunt foarte trista, stresata din cauza parintilor care se cearta zilnic din diverse motive (banii, geloziile, alcoolul). Certurile devin din ce in ce mai dese, mai grave, uneori ajung chiar la bataie. Nu am posibilitatea de a ma muta cu chirie. Ma lupt cu insomniile, trantesc usi, tip, dau cu pumnii in perete, plang fara oprire. Mai am o sora de 15 ani care si ea este foarte afectata de situatia familiei.
Mesaj anonim, prin secțiunea Psiholog online
Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online
Buna ziua. Ma numesc Elena, am 22 de ani si sunt recepionera la o cladie de birouri. De ceva timp ma lupt cu insomniile. Am incercat diverse pastile naturale, dar fara rezultat. Sunt foarte trista, stresata din cauza parintilor care se cearta zilnic din diverse motive ( banii, geloziile, alcoolul). Certurile devin din ce in ce mai dese, mai grave , uneori ajung chiar la bataie. Nu am o zi linistita in casa aceea si nici posibilitatea de a ma mua cu chirie. Mai am o sora de 15 ani care si ea este foarte afectata de situatia familiei. Certurile lor de multe ori incep la ore tarzii cand uneori dorm. Ma enervez din orice si chiar am un comportament “agresiv”( trantesc usi, tip, dau cu pumnii in perete, plang fara oprire). Am dureri de cap insuportabile din cauza stresului si nu am chef de nimic,. N ma inveseleste nimic. As dori un sfat, ce as putea face, cum as putea deveni indiferenta, cum sa gestionez situatia ca sa nu ma afecteze. Va multumesc din suflet si astept raspuns.
Am 18 ani și sunt într-o relație. Când se enervează pe mine mă trage de păr, mă lovește cu pumnul în cap, în mână, cu cotul, m-a strâns de gât sau m-a împins. În familia mea a fost VIOLENȚĂ și m-am jurat că eu nu o sa am genul acesta de bărbat. Îmi spune că din cauza mea, că vorbesc prea mult, comentez, că atunci când el zice ‘’Nu’’ trebuie sa fie ‘’Nu’’ și când zice ‘’Da’’ trebuie sa fie ‘’Da’’.
Mesaj anonim, prin secțiunea Psiholog online
Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online
Buna. Am 18 ani, sunt intr-o relație de 3 ani, el având aproape 20 de ani.
De curând s-a mutat la mine, o luna,doua, mai exact. Eu încă stau cu părinții. Relația cu prietenul meu a început sa fie diferita. L-am rugat de atâtea ori, sa își aranjeze hainele, sa le bage in dulap , cele murdare sa le ducă la spălat, sa nu le mai lase împrăștiate peste tot, nu suport când văd dezordine. Este mai dezordonatr de felul lui, la început l-am înțeles..mai are momente când și le aranjează, farfuria și-a spălat-o de fiecare data după ce a mâncat, mai făcea curat și in Bucătărie, dar problema asta cu hainele ma deranjează. Când este liber de la munca, in loc sa vorbim, sa comunicam, sta pe telefon și se joaca, dacă ii spun ceva despre telefon, comentează și îmi spune ca vorbesc mult.
Rudele mele(unchiul,fratele,Mătușa) îl tot vorbeau de la începutul relației, ca n-o sa reușesc sa îmi fac vreodată o familie cu el,și ca dacă o sa ne mutam împreuna vreodată, o sa mor de foame lângă el. Ca este ușor de prostit și manipulat. Nu i-am luat in seama, bă chiar ma supăram și ma certam cu ei pe subiectul asta. El lucrează la o fabrica de un an de zile, are datorie la cineva o grămada de bani, i-am zis sa dea câte puțin in fiecare luna, ca sa scape de datorie, mereu zicea ca ma bag eu,ca are el timp sa ii dea, cheltuia bani aiurea, ii dădea la sor-sa din când in când, sau pe țigări, și apoi se plângea ca nu mai are niciun leu de mancare(asta fiind înainte de a se muta la mine) mi se pare ca nu este responsabil și punctual. Anul trecut am fost la un botez, și încă de atunci are de dat 3 milioane pentru masa(nu a avut atunci sa plătească). L am bătut la cap, sa dea bani, ca nu vreau sa vorbească oamenii aiurea. De când s-a mutat la mine, seara când vine de la munca, ii fac mâncare sa mănânce, de 2-3 ori, a venit supărat, și ii tot repetam sa lase telefonul și sa mănânce ca se răcește mâncarea(eu care am stat in frig după ce am făcut dus ca sa i fac lui ceva sa mănânce ca sa fie cald) și zice ca vorbesc prea mult, sa mai tac din gura. Zilele astea trebuie sa merg sa merg la un control, și i-am spus sa nu ma mai muste de picioare și mâini, ca se vede urat, și se învinețește, ma tine 2-3 săptămâni acel semn, mai ales la un control , se vede urat. Când se mai enervează pe mine, mai are obiceiul de a ma trage tare de par, de câteva ori m-a lovit cu pumnul tare in cap, și cu cotul , m-a strâns de gât, sau ma împingea, îmi mai dădea cu pumnul in mâna și mi se învinețea . Nu vreau sa ajung la concluzia ca tatăl meu, și rudele mele aveau dreptate despre el. Deși uneori ma mai gândesc la asta. M-a mai lovit cică din greșeală in urma cu un an sau doi, in fata, cu pumnul, am trecut cu vederea, deci nu e prima oară. In familia mea a fost VIOLENTA, și m-am jurat ca eu nu o sa am genul acesta de bărbat . Dar se tot repeta, și nu știu ce sa fac. El mereu zice ca nu a dat tare, ca ma prefac eu, dar chiar da tare, m-a tras odată tare de par, de fata cu vărul meu, pentru simplul fapt ca l.am trezit sa plece acasa(atunci adormise la verișorul meu in camera,iar el venise acasă) și l-am trezit, s-a enervat, și m-a tras tare de par, m-a durut capul vreo 2 zile după aceea, iar scuza lui a fost ca, nu l am trezit frumos, am tras oarecum de el cică. In fine, ce părere aveți? Ar trebui sa îl las? Țin sa Menționez ca i-am spus de atâtea ori, ca nu vreau sa am in viața mea un partener violent care da in partenera sa din orice motiv, și a băgat ca motiv ca e din cauza mea, ca eu vorbesc prea mult, ca ii comentez , ca atunci când el zice ‘’Nu’’ trebuie sa fie nu, și când zice ‘’DA’’ trebuie sa fie da. Eu sunt de părere ca fiecare are o Percepție diferită, suntem liberi sa ne spunem părerea,nu trăim in Evul Mediu. Când încă era la liceu, umbla cu tot felul de fete, prin parcuri,terase,vorbea prin mesaje cu ele,la telefon, mie îmi spunea ca are treaba și n-are timp, ma mintea, făcea poze, l-am iertat de atâtea ori , dar cu VIOLENTA asta , peste asta nu pot trece. Ce părere aveți? Credeți ca așa v-a fi pe viitor? Violent? Ca ma va lovi? Poate sunt femei , care la început au trecut prin asta, și încet-încet, au devenit violenti ..mulțumesc daaca ați citit totul
De curând s-a mutat la mine, o luna,doua, mai exact. Eu încă stau cu părinții. Relația cu prietenul meu a început sa fie diferita. L-am rugat de atâtea ori, sa își aranjeze hainele, sa le bage in dulap , cele murdare sa le ducă la spălat, sa nu le mai lase împrăștiate peste tot, nu suport când văd dezordine. Este mai dezordonatr de felul lui, la început l-am înțeles..mai are momente când și le aranjează, farfuria și-a spălat-o de fiecare data după ce a mâncat, mai făcea curat și in Bucătărie, dar problema asta cu hainele ma deranjează. Când este liber de la munca, in loc sa vorbim, sa comunicam, sta pe telefon și se joaca, dacă ii spun ceva despre telefon, comentează și îmi spune ca vorbesc mult.
Rudele mele(unchiul,fratele,Mătușa) îl tot vorbeau de la începutul relației, ca n-o sa reușesc sa îmi fac vreodată o familie cu el,și ca dacă o sa ne mutam împreuna vreodată, o sa mor de foame lângă el. Ca este ușor de prostit și manipulat. Nu i-am luat in seama, bă chiar ma supăram și ma certam cu ei pe subiectul asta. El lucrează la o fabrica de un an de zile, are datorie la cineva o grămada de bani, i-am zis sa dea câte puțin in fiecare luna, ca sa scape de datorie, mereu zicea ca ma bag eu,ca are el timp sa ii dea, cheltuia bani aiurea, ii dădea la sor-sa din când in când, sau pe țigări, și apoi se plângea ca nu mai are niciun leu de mancare(asta fiind înainte de a se muta la mine) mi se pare ca nu este responsabil și punctual. Anul trecut am fost la un botez, și încă de atunci are de dat 3 milioane pentru masa(nu a avut atunci sa plătească). L am bătut la cap, sa dea bani, ca nu vreau sa vorbească oamenii aiurea. De când s-a mutat la mine, seara când vine de la munca, ii fac mâncare sa mănânce, de 2-3 ori, a venit supărat, și ii tot repetam sa lase telefonul și sa mănânce ca se răcește mâncarea(eu care am stat in frig după ce am făcut dus ca sa i fac lui ceva sa mănânce ca sa fie cald) și zice ca vorbesc prea mult, sa mai tac din gura. Zilele astea trebuie sa merg sa merg la un control, și i-am spus sa nu ma mai muste de picioare și mâini, ca se vede urat, și se învinețește, ma tine 2-3 săptămâni acel semn, mai ales la un control , se vede urat. Când se mai enervează pe mine, mai are obiceiul de a ma trage tare de par, de câteva ori m-a lovit cu pumnul tare in cap, și cu cotul , m-a strâns de gât, sau ma împingea, îmi mai dădea cu pumnul in mâna și mi se învinețea . Nu vreau sa ajung la concluzia ca tatăl meu, și rudele mele aveau dreptate despre el. Deși uneori ma mai gândesc la asta. M-a mai lovit cică din greșeală in urma cu un an sau doi, in fata, cu pumnul, am trecut cu vederea, deci nu e prima oară. In familia mea a fost VIOLENTA, și m-am jurat ca eu nu o sa am genul acesta de bărbat . Dar se tot repeta, și nu știu ce sa fac. El mereu zice ca nu a dat tare, ca ma prefac eu, dar chiar da tare, m-a tras odată tare de par, de fata cu vărul meu, pentru simplul fapt ca l.am trezit sa plece acasa(atunci adormise la verișorul meu in camera,iar el venise acasă) și l-am trezit, s-a enervat, și m-a tras tare de par, m-a durut capul vreo 2 zile după aceea, iar scuza lui a fost ca, nu l am trezit frumos, am tras oarecum de el cică. In fine, ce părere aveți? Ar trebui sa îl las? Țin sa Menționez ca i-am spus de atâtea ori, ca nu vreau sa am in viața mea un partener violent care da in partenera sa din orice motiv, și a băgat ca motiv ca e din cauza mea, ca eu vorbesc prea mult, ca ii comentez , ca atunci când el zice ‘’Nu’’ trebuie sa fie nu, și când zice ‘’DA’’ trebuie sa fie da. Eu sunt de părere ca fiecare are o Percepție diferită, suntem liberi sa ne spunem părerea,nu trăim in Evul Mediu. Când încă era la liceu, umbla cu tot felul de fete, prin parcuri,terase,vorbea prin mesaje cu ele,la telefon, mie îmi spunea ca are treaba și n-are timp, ma mintea, făcea poze, l-am iertat de atâtea ori , dar cu VIOLENTA asta , peste asta nu pot trece. Ce părere aveți? Credeți ca așa v-a fi pe viitor? Violent? Ca ma va lovi? Poate sunt femei , care la început au trecut prin asta, și încet-încet, au devenit violenti ..mulțumesc daaca ați citit totul
Sunt impreuna cu sotia mea de 27 de ani. Sotia n-o mai suporta pe soacra sa! Eu cred ca sotia este nemultumita de barbatul ei. I se pare ca e cam lenes. Si totul numai din cauza mamei lui. Daca nu a avut grija sa-l dreseze de mic…
Mesaj anonim, prin secțiunea Psiholog online
Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online
Buna ziua, ma numesc Marian, am 55 ani si de doua luni sunt intr-o situatie urata din care nu stiu cum sa mai ies. Sunt impreuna cu sotia mea de 27 de ani. Sotia n-o
mai suporta pe soacra-sa!
In noaptea de 27-28.03.2020, sotia a fost la munca la distilerie, de la 19.00 pana la 10.00. Acolo a fost frig, -3 grade. Dimineata ea m-a sunat sa fac focul. Eu nu am avut timp. Si cand a venit, i-am spus asa:
-Urmeaza sa fac focul acum.
-Ce iti trebuie atata caldura? mi-a luat apararea mama.
Sotia s-a enervat:
-Daca eu l-am rugat sa faca focul, de ce te bagi peste mine? Comanzi la mine in casa?
-Atunci nu mai vin niciodata pe la voi, a zis mama.
Si a pornit cearta; iar pasivitatea mea a incurajat furia lor.
Mama nu a mai venit pe la noi de atunci, la cafea sau la masa. Sotia recunoaste ca mama cand venea o irita:
-Mai facea si mofturi, cateodata!
Mama nu ne-a mai ajutat de atunci. Sotia zice:
-Nu i-am cerut niciodata ajutorul!
-Nu te simteai importanta, cand cineva era interesat de tot ce faci? zic eu.
In ziua de 13.05.2020, noi am vrut sa ajutam mama la un congelator, dar ea a refuzat:
-Nici eu nu te ajut pe tine, nici tu nu ma ajuti pe mine, nu vreau sa ma ajute ea!
Alta data, sotia s-a facut foc si para:
-Mama a zis ca am fost o prapadita! Ea nu a fost odata?
-Nu esti de acord cu ce spune? zic eu. Zi ca ea si fa ca tine, ca nu-ti ia nimeni manecile de la vesta.
Va rog sa ma ajutati sa inteleg. Eu cred ca sotia este nemultumita de barbatul ei. I se pare ca e cam lenes. Si totul numai din cauza mama-si. Daca n-a avut grija sa-l dreseze de mic…
mai suporta pe soacra-sa!
In noaptea de 27-28.03.2020, sotia a fost la munca la distilerie, de la 19.00 pana la 10.00. Acolo a fost frig, -3 grade. Dimineata ea m-a sunat sa fac focul. Eu nu am avut timp. Si cand a venit, i-am spus asa:
-Urmeaza sa fac focul acum.
-Ce iti trebuie atata caldura? mi-a luat apararea mama.
Sotia s-a enervat:
-Daca eu l-am rugat sa faca focul, de ce te bagi peste mine? Comanzi la mine in casa?
-Atunci nu mai vin niciodata pe la voi, a zis mama.
Si a pornit cearta; iar pasivitatea mea a incurajat furia lor.
Mama nu a mai venit pe la noi de atunci, la cafea sau la masa. Sotia recunoaste ca mama cand venea o irita:
-Mai facea si mofturi, cateodata!
Mama nu ne-a mai ajutat de atunci. Sotia zice:
-Nu i-am cerut niciodata ajutorul!
-Nu te simteai importanta, cand cineva era interesat de tot ce faci? zic eu.
In ziua de 13.05.2020, noi am vrut sa ajutam mama la un congelator, dar ea a refuzat:
-Nici eu nu te ajut pe tine, nici tu nu ma ajuti pe mine, nu vreau sa ma ajute ea!
Alta data, sotia s-a facut foc si para:
-Mama a zis ca am fost o prapadita! Ea nu a fost odata?
-Nu esti de acord cu ce spune? zic eu. Zi ca ea si fa ca tine, ca nu-ti ia nimeni manecile de la vesta.
Va rog sa ma ajutati sa inteleg. Eu cred ca sotia este nemultumita de barbatul ei. I se pare ca e cam lenes. Si totul numai din cauza mama-si. Daca n-a avut grija sa-l dreseze de mic…
Susțin bacul și îmi este extrem de frică. Mă blochez la gândul că e posibil să nu îl iau. Simt că dacă voi pica acest examen întreaga mea viață va fi chinuită. Plâng încontinuu și am slăbit mult din cauza stresului.
Mesaj anonim, prin secțiunea Psiholog online
Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online
Bună! Vă scriu cu o teama enormă. Sunt fata, am 18 ani și peste câteva zile susțin bacul și îmi este extrem de frica. De multe ori încerc sa ma consolez cu gândul ca îl voi lua și voi scăpa de griji, dar de multe ori ma blochez cu gândul ca e posibil sa nu îl iau. Sunt o persoana realista, nu îmi place sa visez cai verzi pe pereți. La matematica nu sunt 100% pregătită, iar asta îmi da fiori ca nu voi putea lua nici măcar o nota de trecere. Simt ca dacă voi pica acest examen întreaga mea viata va fi chinuita. Nu un job bun.. nu o prestanta bună,dacă nu îl voi lua, acest gând ma va chinui toată viata. Plâng incontinuu și am slăbit mult din cauza stresului. Nu știu ce sa mai fac, sunt de-a dreptul disperata. Mai ies uneori sa ma recreez și câțiva din prieteni îmi scot ochii ca mai e asa puțin și eu îmi permit sa ies. Va rog, un sfat? Mai e asa puțin și mai am de recuperat multe lecții. Va rog, ajutați-mă.
Prietenul meu isi doreste foarte mult un copil, dar mie imi este foarte teama sa fac acest pas. El face presiuni ca e timpul sa avem un copil, incat am senzatia ca e o obligatie.
Mesaj anonim, prin secțiunea Psihoterapeut online
Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online
Buna ziua! Am 33 de ani, sunt intr-o relatie de 15 ani , stam impreunam. El isi doreste foarte mult un copil, dar mie imi este foarte teama sa fac acest pas. Am tot amanat in ultimii ani sa fac acest lucru, dar cred ca e momentul sa se intample. Eu mereu m-am protejat, am vazut mereu sarcina ca un pericol. Nici eu nu mai stiu ce vreau. El va face presiuni ca e timpul sa avem un copil incat am senzatia ca e o obligatie. Va rog sa ma sfatuiti ce ar trebui sa fac pt a scapa de teama aceasta si pt a lua hotararea de a ramane insarcinata si pt a fi impacata cu mine.
Multumesc!
Multumesc!
Sunt bărbat și după divorț mi-am făcut o altă relație. Dar simțeam că îmi abandonez copilul din prima relație. Simțeam că mă preocupă mai mult să-mi organizez viața și să pot fi fericit decât să-i fiu alături, așa cum obișnuiam să fac. M-am mutat înapoi cu fosta soție și încerc să mă dumiresc dacă am procedat bine. Vinovăția și regretul că nu sunt lângă copilul meu au umbrit orice fel de perfecțiune într-o relație ideală.
Mesaj anonim, prin secțiunea Psihoterapeut online
Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online
Vârsta și sex: 36 ani, bărbat.
Ocupație: operator cnc
Familie: divorțat
Localitatea: București
Descrierea problemei:
Bună ziua. Îmi este greu să vorbesc despre asta, numa’ că nu mai știu cum să abordez acest aspect. În 2014 m am căsătorit, în 2016 s a născut băiețelul. Ca o sinteză la ce a dus la divorț: ascunzișuri din partea fostei soții ex: credit de 40.000 ron făcut pentru fratele ei fără ca eu sa știu, aflând ulterior dintr un plic în cutia postala unde specifica ca e restanță la bancă, confuzia și prioritizarea greșită între familia ei (părinți, frați și surori) și familia în care trăia. Copilul a fost diagnosticat cu tsa (tulburare din spectrul autist) la 1 an si 10 luni și am făcut terapie ABA până ne a ieșit pe urechi. De curând (acum 1 an) i s a schimbat diagnosticul în adhd și facem terapie și logopedie, dar mai puține ore, căci mama lui e datoare la bancă în loc să se ocupe cot la cot cu mine sa avansam cu terapia. Avem custodie comună, copilul stă cu mama lui și eu îl vad în weekend când stă la mine. Înainte cu 3 luni de
divorț, știam clar ca nu mai simt nimic pentru ea, că m am depărtat suficient și e total irelevantă pentru mine. Ma durea foarte tare de copil deoarece nu așa mi am imaginat căsătoria și viata în 3. Oricum, în august, 2019 aveam actele de la notar semnate. În noiembrie am cunoscut pe cineva pe un site de matrimoniale. M am mutat la ea după 2 luni. Aici începe nebunia.. I am spus din start cine sunt și ca vin la pachet cu un băiețel + ceva sechele. La început eram în frenezia specifică oricărui început. Am devenit cei mai buni prieteni. Pasiuni comune cât cuprinde!! Toate pasiunile comune erau descoperite prin spontaneitate. Ce să mai, best friends + momentele de cuplu = tot ce ți ai putea dori, nu?
Pe zi ce trecea alături de cea pe care o consideram calea mea spre împlinire, simțeam cum îmi abandonez copilul (știind prin câte mizerii a trebuit să trec pe la cele 2 grădinițe particulare de la care a fost dat afară + lipsa lui de atenție & stuff). Simțeam că mă preocup mai mult să mi organizez viața și să pot fi fericit decât să i fiu alături, așa cum obișnuiam să fac. Ok, am înțeles, nu suntem singurii care trăiesc așa, mi e clar asta, doar că nu am trecut peste neputința de a mi ajuta și susține copilul de câte ori are nevoie. I am explicat fetei ce se întâmplă cu mine, ce mă apasă (dacă nici cu cel mai bun prieten nu poți vorbi deschis și franc..) a înțeles, m a susținut și eu am încercat să mă implic în această nouă relație cât am putut. Până acum 3 zile (7 iunie) când I am spus că nu mai putem continua. M am mutat înapoi acasă și încerc să mă dumiresc dacă am procedat bine. Vinovăția și regretul că nu sunt lângă copilul meu au umbrit orice fel de perfecțiune într o relație ideală.
Sper să mă fi făcut înțeles…
Ocupație: operator cnc
Familie: divorțat
Localitatea: București
Descrierea problemei:
Bună ziua. Îmi este greu să vorbesc despre asta, numa’ că nu mai știu cum să abordez acest aspect. În 2014 m am căsătorit, în 2016 s a născut băiețelul. Ca o sinteză la ce a dus la divorț: ascunzișuri din partea fostei soții ex: credit de 40.000 ron făcut pentru fratele ei fără ca eu sa știu, aflând ulterior dintr un plic în cutia postala unde specifica ca e restanță la bancă, confuzia și prioritizarea greșită între familia ei (părinți, frați și surori) și familia în care trăia. Copilul a fost diagnosticat cu tsa (tulburare din spectrul autist) la 1 an si 10 luni și am făcut terapie ABA până ne a ieșit pe urechi. De curând (acum 1 an) i s a schimbat diagnosticul în adhd și facem terapie și logopedie, dar mai puține ore, căci mama lui e datoare la bancă în loc să se ocupe cot la cot cu mine sa avansam cu terapia. Avem custodie comună, copilul stă cu mama lui și eu îl vad în weekend când stă la mine. Înainte cu 3 luni de
divorț, știam clar ca nu mai simt nimic pentru ea, că m am depărtat suficient și e total irelevantă pentru mine. Ma durea foarte tare de copil deoarece nu așa mi am imaginat căsătoria și viata în 3. Oricum, în august, 2019 aveam actele de la notar semnate. În noiembrie am cunoscut pe cineva pe un site de matrimoniale. M am mutat la ea după 2 luni. Aici începe nebunia.. I am spus din start cine sunt și ca vin la pachet cu un băiețel + ceva sechele. La început eram în frenezia specifică oricărui început. Am devenit cei mai buni prieteni. Pasiuni comune cât cuprinde!! Toate pasiunile comune erau descoperite prin spontaneitate. Ce să mai, best friends + momentele de cuplu = tot ce ți ai putea dori, nu?
Pe zi ce trecea alături de cea pe care o consideram calea mea spre împlinire, simțeam cum îmi abandonez copilul (știind prin câte mizerii a trebuit să trec pe la cele 2 grădinițe particulare de la care a fost dat afară + lipsa lui de atenție & stuff). Simțeam că mă preocup mai mult să mi organizez viața și să pot fi fericit decât să i fiu alături, așa cum obișnuiam să fac. Ok, am înțeles, nu suntem singurii care trăiesc așa, mi e clar asta, doar că nu am trecut peste neputința de a mi ajuta și susține copilul de câte ori are nevoie. I am explicat fetei ce se întâmplă cu mine, ce mă apasă (dacă nici cu cel mai bun prieten nu poți vorbi deschis și franc..) a înțeles, m a susținut și eu am încercat să mă implic în această nouă relație cât am putut. Până acum 3 zile (7 iunie) când I am spus că nu mai putem continua. M am mutat înapoi acasă și încerc să mă dumiresc dacă am procedat bine. Vinovăția și regretul că nu sunt lângă copilul meu au umbrit orice fel de perfecțiune într o relație ideală.
Sper să mă fi făcut înțeles…
Voi ce credeți? Am luat o pe arătură și merită să consult un psiholog? Sau doar am nevoie de timp să mă obișnuiesc cu ideea?
Vă mulțumesc pentru înțelegere și pentru răspunsurile constructive!
Vă mulțumesc pentru înțelegere și pentru răspunsurile constructive!
Am 33 de ani si am o fetita de 2 ani. Am observat de cand am nascut-o, ca nivelul nervozitatii mele a crescut, efectiv nu am rabdare deloc cu ea. La inceput am pus totul pe seama lipsei de somn, apoi pe seama depresiei post partum. Am momente in care imi vine sa plang sa nu mai stiu de nimic, zile in care imi vine sa sparg tot… La un moment dat intr-o noapte, in timp ce ii schimbam scutecul, am facut o semipareza pe partea dreapta a corpului.
Mesaj anonim, prin secțiunea Consiliere online
Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online
Buna ziua. Am 33 de ani si am o fetita de 2 anisori. Am observat de cand am nascut-o ca nivelul nervozitatii mele a crescut, efectiv nu am rabdare deloc cu eA. La inceput am pus totul pe seama lipsei de somn, apoi pe seama depresiei post partum, dar este posibil ca aceasta depresie sa se fi mentinut atat de mult?! Am momente in care imi vine sa plang sa nu mai stiu de nimic, zile in care imi vine sa sparg tot….stiu ca nu este in regula, dar imi este ft greu sa ma abtin! De ce?!
La un moment dat intr-o noapte, in timp ce ii schimbam scutecul fetitei, am facut o semi paralizie pe partea dreapta a corpului. Am facut analize peste analize si nu mi-au descoperit nimic. Mentionez ca inca de atunci, partea dreapta a capului ma doare constant si cu ameteli puternice, cand ma astept mai putin! As vrea sa ma simt mai bine. Obisnuiam sa fiu o persoana plina de viata, acum nu am chef de absolut nimic….pofta de mancare mi s-a modificat (mananc mai mult) iar ca urmare m-am ingrasat…eu nu eram asa!!! Sunt deschisa la sfaturi. Va multumesc daca ati avut rabdare sa cititi toata polologhia asta.
La un moment dat intr-o noapte, in timp ce ii schimbam scutecul fetitei, am facut o semi paralizie pe partea dreapta a corpului. Am facut analize peste analize si nu mi-au descoperit nimic. Mentionez ca inca de atunci, partea dreapta a capului ma doare constant si cu ameteli puternice, cand ma astept mai putin! As vrea sa ma simt mai bine. Obisnuiam sa fiu o persoana plina de viata, acum nu am chef de absolut nimic….pofta de mancare mi s-a modificat (mananc mai mult) iar ca urmare m-am ingrasat…eu nu eram asa!!! Sunt deschisa la sfaturi. Va multumesc daca ati avut rabdare sa cititi toata polologhia asta.
