consiliere psihologica gratuita

Login

Cursuri de psihologie | NLP | Consiliere | Dezvoltare personală

Cursuri gratuite

Cursuri de balneofizioterapie | Kinetoterapie | Masaj terapeutic

Sfatul terapeutului

Susținem

vegani romania

Implant dentar pret

RECOMANDĂM

Masti de protectie Dr Fashion

masti de protectie reutilizabileMastile de protectie reutilizabile Dr Fashion ajuta la prevenirea contaminarii cu fluide, intrarea acestora in caile aeriene via nas si gura.

Implant dentar Dental Premier

implant dentar Dental PremierProbleme cu dantura? Implantul dentar este o piesa de titan, zirconiu sau alte materiale biocompatibile, care tine loc de radacina a dintelui, fiind cea mai buna metoda de a inlocui un dinte pierdut pentru obtinerea unui zambet perfect!

Arhiva lunara pentru iunie, 2020

  34 vizite
Pagina 1 din 41234

Cum pot depasi frustrarea ca dupa ani de meditatii copilul ia nota la capacitate astfel incat sa nu poata intra la un liceu bun? De ce e important pentru mine: sa fie ca o incununare a efortului meu ca parinte si sa simta si el satisfactia efortului lui. Este clar ca undeva am gresit… esecurile copiilor sunt greselile parintilor.

Mesaj anonim, prin secțiunea Psiholog online 

Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online
Buna ziua! Cum pot depasi situatia de frustrare caci dupa ani de meditatii, copilul ia nota la capacitate sa nu poata intra la un liceu bun. Nu are probleme de memorie. De ce e important pentru mine : sa fie ca o incununare a efortului meu ca parinte ,sa simta si el satisfactia efortului lui, sa ma asigur macar teoretic ca la liceu va fi printre copii de care parintii s-au ocupat.
Este clar ca undeva am gresit…eu asa spun, ca esecurile copiilor sunt greselile parintilor.
Imi doream sa simt implinirea si fericirea succesului lui si totodata al meu. Nu l-am certat , nici nu am vorbit prea multe depste asta… sunt inchisa in mine si de aici rezulta ca si el simte si observa asta… Nu stiu cum sa ies din gheara asta care ma apasa.
  • Botezat-Antonescu Radu
    Botezat-Antonescu Radu uneori aruncam asupra celor mici parti din noi (proiectam) si uitam sau nu ne dam seama ca o facem. “EU vreau sa ajunga undeva unde EU cred ca ii va fi bine” – deci dezamagirea este a MEA. Este absolut natural sa ne dorim ca lor sa le fi mai bine decat ne-a fost noua, sa fie protejati si prosperi in evolutia lor, dar daca ei ajung sa faca doar ce vrem noi atunci vor trai doar cum vrem noi, nu va mai fi despre ei, ci despre noi. Fiecare trebuie sa isi traiasca propria viata, sa isi formeze propria identitate, altfel nu este decat o marioneta, fie si a parintilor sai. Ce ati putea incerca ar fi o psihoterapie/dezvoltare personala in care sa explorati aceasta suferinta; daca vi-o rezolvati dvs. atunci o va putea rezolva si el. Succes!
    • Lu Böyte
      Lu Böyte Mă bucur că ai scris tu asta. Mă tem de strivirea copiilor cu narcisismul parental.
  • Mihaela Zaharia
    Mihaela Zaharia Si eu am doi adolescenti acasa, fiica-mea a avut examenul de capacitate anul trecut, fiu-miu il va avea la anul. Am trait oarecum o situatie similara cand el a trebuit sa dea examen de limba engleza sa intre in clasa a cincea si nu l-a luat. M-am invinovatit atunci ca nu am facut meditatii la engleza (asa cum descoperisem ca facusera toti ceilalti), dar mi-am dat seama si de ce am ales asa: pentru ca am considerat ca engleza oricum o va invata, ca nu scapa de ea, pentru ca stiam ca limbille straine nu sunt o pasiune a lui (e bun la matematica si fizica) si pentru ca eu am facut engleza de mica desi nu pot sa spun ca a facut vreo diferenta si pentru ca am vrut sa ii las timp sa copilareasca si sa nu pun prea mare pret pe note, invers de cum a facut mama mea in tot timpul scolii mele. Apoi am realizat ca in viata nu doar notele sunt importante si chiar ca nu doar ele asigura succesul si fericirea copilului. Eu aici vad doua situatii: una ca tu ca mama nu mai ai ca sursa de satisfactie reusitele academice ale copilului tau, asa ca vezi ce alte surse poti gasi, poate un hobby, o pasiune, o alta provocare de-a ta personala, care nu depinde de altcineva. Si a doua: copilul tau sigur e dezamagit si se simte si el prost ca nu a intrat la ce liceu vroia (dar se poate transfera dupa primul semestru daca are medie mare) si in plus e nefericit ca te-a dezamagit si pe tine. Aici poti interveni, diminuandu-i suferinta aratandu-i ca il iubesti si il accepti asa cum e si nu lasi o nota sa va strice relatia de o viata. Mie mi-a trecut absolut definitiv pretentia ca ai mei copii sa aiba rezultate academice superioare cand fiica-mea in clasa a noua a avut o prietena tot in clasa a noua la un liceu de top in Bucuresti care a avut o colega care s-a sinucis inainte de Craciun. A afectat-o mult sa afle asta si m-a afectat mult si pe mine, gandindu-ma la cat de fericiti si mandri au fost parintii aceia in iulie cand au aflat ca fiica lor a intrat la un liceu de top, si cat de nenorociti pe toata viata sunt 6 luni mai tarziu. Am realizat atunci ca NIMIC nu e mai important decat sa iti fie copilul in viata! Si acum plang cand scriu. Asa ca bucura-te de copilul tau pur si simplu asa cum e! Daca te ajuta, fa o lista cu 100 de (alte) lucruri pentru care il apreciezi, cititi-o impreuna si lipeste-o la vedere in casa!
  • Daniel Mois
    Daniel Mois Esecul copilului e datorat atitudinii dvs. Nu de meditatii are nevoie copilul, ci de un mediu sanatos si echilibrat care sa-i ofere acceptare si iubire neconditionata!
  • Psiholog Iuliana Doroftei
    Psiholog Iuliana Doroftei Știti ce este un eșec?
    EȘÉC, eșecuri, s. n. Înfrângere, insucces, neizbândă, nereușită într-o acțiune. – Din fr. échec.

    Cu alte cuvinte, în povestea de mai sus, este prezent eșecul din perspectiva părintelui care simte ca a pierdut lupta cu… Cine? Cu așteptările proprii. Acel obiectiv era al dvs se pare, mai puțin al copilului și se pare ca nu l-ați atins și va înțeleg frustrarea. Sunt sigura ca dacă ați fi încercat dvs sa ajungeți la acel liceu, fără îndoială, fiind o alegere proprie și personala ați fi învățat suficient încât sa ajungeți acolo. Dar din păcate, ați încercat sa ajungeți acolo prin copil, care este o fiinta distincta de dvs, cu dorințe și pasiuni diferite, cu libertate de alegere, cu suferință și dezamăgiri proprii.
    Copiii au o singura obligație în devenire, aceea de a deveni ei înșiși. Ceea ce părintele considera un succes pentru copil poate fi cu ușurință o limitare a copilului din cauza vieții neînțelese sau netraite a părintelui.
    Va spun ce mi-a spus cineva chiar în ședința din care am iesit, despre o situație similara: “atunci când copilul este dezamăgit de el însuși și speriat ca nu a reușit, acela este un moment bun în care mama nu trebuie sa își dezamăgească sau sperie copilul. În schimb, este o oportunitate sa ii arate acestuia ca ii va fi o adevărată mamă iubitoare pentru toată viata, indiferent de circumstanțele ei. ”
    Mai presus de orice, o mama își iubește și încurajează copilul, căci discursul acesteia despre copilul ei devine cu timpul gândul copilului despre sine.

  • Nico Cojocea
    Nico Cojocea O nota primita la un subiect de examen nu reflecta capacitatea copilului dumneavoastra, e doar o nota obtinuta sub imperiul emotiilor, al presiunii examenelor. . De ce va frustrati atat? Un copil poate invata la orice liceu, daca isi da silinta, daca vrea sa invete.! Credeti ca manifestarile, comportamentul dumneavoastra nu este resimtit de copil ? El stie asteptarile dvs. si se simte cu atat mai.vinovat. Iubiti-va copilul asa cum este, incurajati-l si sprijiniti-l in continuare. Nimic nu este ma valoros ca linistea sufleteasca si iubirea de mama.
  • Bianca Victoria
    Bianca Victoria Traiti-va viata, nu mai puneti pe umerii copiilor propriile frustrari…
  • Monica Enescu
    Monica Enescu Vreau sa va spun ca sunteti un parinte bun. Faptul ca va constientizati propriile limite si ca ne-ati scris acest mesaj in care vorbiti despre propriul sentiment de frustrare si de nereusita, necesita mult curaj. Ma intreb cum se raportau parintii dvs la esecurile si nereusitele pe care le-ati avut, care au fost asteptarile lor de la dvs? Pentru ca ceea ce vad eu in acest mesaj este o nevoie de a demonstra ceva, sau mai bine zis de a va demonstra ceva. Cuvintele alese de dvs nu sunt intamplatoare: succes, efort, satisfactie, esec. As incepe prin a relativiza credinta dvs conform careia “esecurile copiilor sunt greselile parintilor”. Esecurile au multe cauze, de la emotii la examene si faptul ca te blochezi pana la cauze subconstiente cum ar fi auto-sabotajul si stima de sine scazuta. Atata timp cat o veti lua ca pe ceva personal, veti reactiona personal, si atata timp cat nu v-ati reconsiderat pozitia dvs vizavi de “esec”, raspunsul dvs automat va fi sa va frustrati. De aceea v-as incuraja sa explorati si sa va analizati propria istorie cu esecul. Si va propun si o alta perspectiva de a vedea lucrurile: ceea ce dvs nu rezolvati in interior, se perpetueaza ca si conflict la copilul dvs. Asta ar insemna ca “dusmanii” dvs psihologici vor fi si dusmanii copilului dvs: frustrarea, rusinea, vinovatia, auto-critica. Insa, aceasta experienta este o oportunitate pentru amandoi, dar in primul rand pentru dvs: sa va rezolvati un conflict personal mai vechi cu esecul si sa fiti un parinte care ii transmite copilului cum sa faca fata in viata unui esec sau unei dezamagiri. Si poate veti trai de data asta o alta satisfactie, una noua, ca va veti afla printre acei parinti care se ocupa emotional de copilul lor, copil care se va afla printre acei copii, care vor avea incredere in ei insisi. Succes!

Imi puteti recomanda carti de dezvoltare personala pentru o fata de 15 ani, ca sa aiba mai multa incredere in ea?

Mesaj anonim, prin secțiunea Psiholog online 

Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online

Bună ziua!Vă rog mult să-mi recomandați câteva cărti de Dezvoltare Personală pentru o fata de 15 ani!Vreau sa aibă mai multă încredere în ea.Multumesc.

  • Georgeta Iordache
    Georgeta Iordache Bună! Pentru că fata este parte dintr-un sistem, pentru inceput recomand părinților Jacques Salome”mami, tati, mă auziți?” Mai puteți folosi “101 povesti terapeutice pentru copii și adolescenți” ..că lectură de început. Nu uitați că fata este doar o parte din sistem, pentru a se schimba tot sistemul trebuie sa se schimbe
  • Mihaela Zaharia
    Sean Covey – Cele 7 obisnuinte ale adolescentilor extraordinar de eficace…

    Sean Covey – Cele 7 obisnuinte ale adolescentilor extraordinar de eficace – elefant.ro

  • Mihaela Zaharia
    Eleanor H. Porter – Pollyanna, jocul bucuriei – elefant.ro

    Eleanor H. Porter – Pollyanna, jocul bucuriei – elefant.ro

  • Mihaela Zaharia
    Mihaela Zaharia Si Sarah, cartea intai, a doua si a treia, dar primele doua nu se mai gasesc in librarii poate le gasiti pdf: 
    Sara – cartea a treia

    Sara – cartea a treia

  • Mihaela Zaharia
    Mihaela Zaharia Si Maini inzestrate, fata de celalalte e e poveste reala:
    Maini inzestrate – Ben Carson – eMAG.ro

    Maini inzestrate – Ben Carson – eMAG.ro

  • Mihaela Zaharia
    Mihaela Zaharia Si cartile din colectia Supa de pui pentru suflet: 
    Supa de pui pentru suflet: Gandeste pozitiv – Jack Canfield, Mark Victor…

    Supa de pui pentru suflet: Gandeste pozitiv – Jack Canfield, Mark Victor Hansen, Amy Newmark

  • Elena Balasca
    Elena Balasca Filmul Secretul IL gaseste pe YouTube
  • Maryam Silo
    Maryam Silo The Secret- ptr adolescenti!
  • Daniel Mois
  • Daniel Mois Cărțile nu-i vor folosi. Dacă le-ar fi dorit, le găsea în câteva secunde pe Google, și le comanda. Sau își descărca materiale gratuite de pe internet. Aveți de lucrat pe CAUZA problemei, care adesea constă în atitudinea anturajului: părinți, profesori, prieteni…
  • Psiholog Ruxandra Comsa
    Psiholog Ruxandra Comsa Mai exista varianta de a permite fetei sa discute cu un psiholog. Adevarata descoperire de sine si dezvoltare personala se face cu un specialist.
  • Georgette Savu
    Georgette Savu Consider că la 15 ani are mare nevoie de ghidare. Daca ii trântim doar 2 cărți în brațe, nu se rezolvă problema. Cartea îți dă, îți oferă. Nu cere de la tine. Nu cere să faci contact uman real și profund, sa gândești, sa te întrebi, sa analizezi. Cartea da niste rețete general valabile
  • Psihologie la firul ierbii
    Psihologie la firul ierbii Ma alatur celor care afirma ca nu cartile sunt solutia și incerc sa va spun de ce eu si colegii mei afirmam acest lucru. Cartile pot fi repere foarte generale pentru a gasi unele raspunsuri la fel de generale, dar si unele mijloace (tehnici) de lucru cu tine. Numai ca aceste mijloace trebuie adaptate fiecarei persoane in parte (eu am alta motivatie decat a ta), iar raspunsurile trebuie intelese. De aceea noi spunem ca e nevoie de ghidare – puteti cauta in familie, intre persoanele de incredre pe care le cunoasteti sau chiar un specialist. Insa si ea trebuie sa investeasca (adica sa creada) ca aceasta ghidare e ceea ce are nevoie.

Avem un baiețel de aproape 7 ani care are o frica imensa de caini, doar cand vede unul il apuca plansul. Problema aceasta o are de vreo 6 luni, de cand un catel l-a zgariat. Oare facem bine dacă ii luam un cate tinand cont de frica lui?

Mesaj anonim, prin secțiunea Psiholog online 

Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online
Buna ziua! Avem un băiețel de aproape 7 ani care are o frica imensa de câini,practic doar când vede un câine îl apuca plânsul ,fără sa se atingă de el câinele respectiv. Înainte nu era așa,problema aceasta o are de vreo câteva luni,aprox 6 luni când un cățel l-a zgâriat,așa cred,nu sunt sigur dar presupun ca acesta ar fii momentul când a început sa se teama mai rău de câini.in Iulie va împlini 7 ani și își dorește mult un cățel,pui,probabil se gândește ca fiind mic,pui se va obișnui cu el in timp. Întrebarea mea este,oare facem bine dacă ii luam un cățel ținând cont de frica lui pt câini? Oare ar fi cazul sa mergem cu el la terapie sau ceva de genul? Multumesc frumos
  •  Desensibilizarea îl va ajuta sa își învingă frica.
  • Georgeta Vasile
    Georgeta Vasile Exista terapie asistata de animale, catei in special. Poate genul acesta de terapie l ar putea ajuta sa vada ca exista si catei buni si iubitori si ca nu are de ce sa se teama.
  • Daniel Mois
    Daniel Mois Chiar daca nu ii luati caine, lasati-l sa experimenteze atingerea lor. Alegeti un catel mic si bland. Isi va schimba opinia rapid.
  • Botezat-Antonescu Radu
    Botezat-Antonescu Radu sunt foarte multe rase de caini care au un temperament foarte bun, mai ales cu cei mici: Golden Retriever, Labrador… si nu numai. Poate va ajuta niste prieteni care au caine ok si copii care au crescut cu ei… fiind si alti copii de fata poate vedea ca este ok si pt el. Succes!
  • Diana Terec
    Diana Terec Si mie mi-a fost frica toata viata de caini, dar imi doream unul. Pe la 20 de ani mi-am si cumparat, dar direct un amstaff Acum sunt prietena cu toti cainii din cartier si nu are rost sa va povestesc cat de mult o iubesc pe a mea catelusa care contrar opiniei publice e super blanda cu toti oamenii si cu animalele. Fobia s-a transformat in pasiune si iubire, daca s-ar putea face la fel cu toate..
  • Alina Iordache
  • Alina Iordache Nu ii luați un cățeluș pui, când sunt mici, mușcă în joacă și riscați să se sperie și mai tare. Încercați cu un câine de talie mica dar adult, care să fie liniștit ca și temperament.
  • Artemiza Aura
  • Artemiza Aura Fiica mea a avut fobie la caini…a fost atacata cand era mica si a fost foarte afectata! Simpla apropiere de un caine, nici nu mai vorbesc daca latra la ea, o facea sa aiba reactii necontrolabile, plans, tremur etc, oricat de inofensiv ar fi parut animalul! I-a trecut abia atunci cand a locuit in casa cu un caine adorabil pe care l-a iubit si l-a ingrijit foarte mult..fobia ei a fost demontata putin cate putin iar acum a devenit sigura pe ea in interactiunea cu cainii! Dar ea avea 19 ani cand a inceput acest proces!

Am 22 de ani si sunt receptionera. Sunt foarte trista, stresata din cauza parintilor care se cearta zilnic din diverse motive (banii, geloziile, alcoolul). Certurile devin din ce in ce mai dese, mai grave, uneori ajung chiar la bataie. Nu am posibilitatea de a ma muta cu chirie. Ma lupt cu insomniile, trantesc usi, tip, dau cu pumnii in perete, plang fara oprire. Mai am o sora de 15 ani care si ea este foarte afectata de situatia familiei.

Mesaj anonim, prin secțiunea Psiholog online 

Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online
Buna ziua. Ma numesc Elena, am 22 de ani si sunt recepionera la o cladie de birouri. De ceva timp ma lupt cu insomniile. Am incercat diverse pastile naturale, dar fara rezultat. Sunt foarte trista, stresata din cauza parintilor care se cearta zilnic din diverse motive ( banii, geloziile, alcoolul). Certurile devin din ce in ce mai dese, mai grave , uneori ajung chiar la bataie. Nu am o zi linistita in casa aceea si nici posibilitatea de a ma mua cu chirie. Mai am o sora de 15 ani care si ea este foarte afectata de situatia familiei. Certurile lor de multe ori incep la ore tarzii cand uneori dorm. Ma enervez din orice si chiar am un comportament “agresiv”( trantesc usi, tip, dau cu pumnii in perete, plang fara oprire). Am dureri de cap insuportabile din cauza stresului si nu am chef de nimic,. N ma inveseleste nimic. As dori un sfat, ce as putea face, cum as putea deveni indiferenta, cum sa gestionez situatia ca sa nu ma afecteze. Va multumesc din suflet si astept raspuns.
  • Iliesu Iulian
    Iliesu Iulian Faceti tot posibilul sa va mutati. Acum traiti intr-un mediu toxic cu persoane toxice, la o varsta tanara. O sa vi se mai recomande tot felul de lucruri, la nivel mental, insa ca parasirea acelui mediu toxic, nimic nu va avea aceeasi putere, pentru sanatatea dvs. psihica. Pana va mutati, daca in acest moment nu este posibil, parasiti acea locuinta macar pe perioada in care conflictele au loc. Efectiv iesiti din casa, faceti o plimbare si va intoarceti dupa.
  • Daniel Mois
    Daniel Mois Cred că ai posibilitatea de a te muta, dar amâni mereu acest lucru normal și natural. Nu căuta decît o cameră simplă, dar în care să ai liniște. Material va părea greu la început, dar beneficiile nu se pot evalua în bani!
  • Georgeta Vasile
    Georgeta Vasile Inteleg ca si daca te ai putea muta ti ar fi greu sa o lasi pe sora ta in urma, sa tina piept singura dificultatilor din familie. Din moment ca nu poti controla in niciun fel certurile, este dificil sa gasesti o solutie. Poti, in schimb, sa te ridici din pat cand te trezesti noaptea (sa te asezi pe un scaun sau pe covor si sa citesti). Este important sa nu te expui surselor de lumina artificiala ( tv/ telefon) pentru ca atunci iti va fi imposibil de adormit la loc. Trebuie sa te intorci in pat numai cand iti este cu adevarat somn, astfel creierul tau “invata” ca in pat se doarme, nu se asteapta somnul. Stiu ca poate sa sune anapoda, dar este cercetata metoda. Poata ca ai putea sa faci cateva activitati impreuna cu sora ta astfel incat sa luati distanta de casa si sa va relaxati (de ex o plimbare dupa munca). Stiu ca situatia iti pare fara iesire dar, cu cat esti mai stresata, cu atat pare mai neagra situatia. Incearca sa faci si lucruri care te bucura si te destind. Trebuie sa gasesti metode sa contrabalansezi ce se intampla acasa.

Am 18 ani și sunt într-o relație. Când se enervează pe mine mă trage de păr, mă lovește cu pumnul în cap, în mână, cu cotul, m-a strâns de gât sau m-a împins. În familia mea a fost VIOLENȚĂ și m-am jurat că eu nu o sa am genul acesta de bărbat. Îmi spune că din cauza mea, că vorbesc prea mult, comentez, că atunci când el zice ‘’Nu’’ trebuie sa fie ‘’Nu’’ și când zice ‘’Da’’ trebuie sa fie ‘’Da’’.

Mesaj anonim, prin secțiunea Psiholog online 

Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online
Buna. Am 18 ani, sunt intr-o relație de 3 ani, el având aproape 20 de ani.
De curând s-a mutat la mine, o luna,doua, mai exact. Eu încă stau cu părinții. Relația cu prietenul meu a început sa fie diferita. L-am rugat de atâtea ori, sa își aranjeze hainele, sa le bage in dulap , cele murdare sa le ducă la spălat, sa nu le mai lase împrăștiate peste tot, nu suport când văd dezordine. Este mai dezordonatr de felul lui, la început l-am înțeles..mai are momente când și le aranjează, farfuria și-a spălat-o de fiecare data după ce a mâncat, mai făcea curat și in Bucătărie, dar problema asta cu hainele ma deranjează. Când este liber de la munca, in loc sa vorbim, sa comunicam, sta pe telefon și se joaca, dacă ii spun ceva despre telefon, comentează și îmi spune ca vorbesc mult.
Rudele mele(unchiul,fratele,Mătușa) îl tot vorbeau de la începutul relației, ca n-o sa reușesc sa îmi fac vreodată o familie cu el,și ca dacă o sa ne mutam împreuna vreodată, o sa mor de foame lângă el. Ca este ușor de prostit și manipulat. Nu i-am luat in seama, bă chiar ma supăram și ma certam cu ei pe subiectul asta. El lucrează la o fabrica de un an de zile, are datorie la cineva o grămada de bani, i-am zis sa dea câte puțin in fiecare luna, ca sa scape de datorie, mereu zicea ca ma bag eu,ca are el timp sa ii dea, cheltuia bani aiurea, ii dădea la sor-sa din când in când, sau pe țigări, și apoi se plângea ca nu mai are niciun leu de mancare(asta fiind înainte de a se muta la mine) mi se pare ca nu este responsabil și punctual. Anul trecut am fost la un botez, și încă de atunci are de dat 3 milioane pentru masa(nu a avut atunci sa plătească). L am bătut la cap, sa dea bani, ca nu vreau sa vorbească oamenii aiurea. De când s-a mutat la mine, seara când vine de la munca, ii fac mâncare sa mănânce, de 2-3 ori, a venit supărat, și ii tot repetam sa lase telefonul și sa mănânce ca se răcește mâncarea(eu care am stat in frig după ce am făcut dus ca sa i fac lui ceva sa mănânce ca sa fie cald) și zice ca vorbesc prea mult, sa mai tac din gura. Zilele astea trebuie sa merg sa merg la un control, și i-am spus sa nu ma mai muste de picioare și mâini, ca se vede urat, și se învinețește, ma tine 2-3 săptămâni acel semn, mai ales la un control , se vede urat. Când se mai enervează pe mine, mai are obiceiul de a ma trage tare de par, de câteva ori m-a lovit cu pumnul tare in cap, și cu cotul , m-a strâns de gât, sau ma împingea, îmi mai dădea cu pumnul in mâna și mi se învinețea . Nu vreau sa ajung la concluzia ca tatăl meu, și rudele mele aveau dreptate despre el. Deși uneori ma mai gândesc la asta. M-a mai lovit cică din greșeală in urma cu un an sau doi, in fata, cu pumnul, am trecut cu vederea, deci nu e prima oară. In familia mea a fost VIOLENTA, și m-am jurat ca eu nu o sa am genul acesta de bărbat . Dar se tot repeta, și nu știu ce sa fac. El mereu zice ca nu a dat tare, ca ma prefac eu, dar chiar da tare, m-a tras odată tare de par, de fata cu vărul meu, pentru simplul fapt ca l.am trezit sa plece acasa(atunci adormise la verișorul meu in camera,iar el venise acasă) și l-am trezit, s-a enervat, și m-a tras tare de par, m-a durut capul vreo 2 zile după aceea, iar scuza lui a fost ca, nu l am trezit frumos, am tras oarecum de el cică. In fine, ce părere aveți? Ar trebui sa îl las? Țin sa Menționez ca i-am spus de atâtea ori, ca nu vreau sa am in viața mea un partener violent care da in partenera sa din orice motiv, și a băgat ca motiv ca e din cauza mea, ca eu vorbesc prea mult, ca ii comentez , ca atunci când el zice ‘’Nu’’ trebuie sa fie nu, și când zice ‘’DA’’ trebuie sa fie da. Eu sunt de părere ca fiecare are o Percepție diferită, suntem liberi sa ne spunem părerea,nu trăim in Evul Mediu. Când încă era la liceu, umbla cu tot felul de fete, prin parcuri,terase,vorbea prin mesaje cu ele,la telefon, mie îmi spunea ca are treaba și n-are timp, ma mintea, făcea poze, l-am iertat de atâtea ori , dar cu VIOLENTA asta , peste asta nu pot trece. Ce părere aveți? Credeți ca așa v-a fi pe viitor? Violent? Ca ma va lovi? Poate sunt femei , care la început au trecut prin asta, și încet-încet, au devenit violenti ..mulțumesc daaca ați citit totul
  • Mihaela Zaharia
    Mihaela Zaharia Citeste neaparat cartea despre care vorbesc aici: https://www.parenting.ro/…/17-Despre-cartea-Femei-care… (cred ca o gasesti si pe net) Da, ai dreptate in tot ce simti si in toate intuitiile tale, raspunsurile se gasesc in intrebarile pe care le pui, fara semnul intrebarii de la sfarsit. Ai incredere in ce simti tu, chiar daca asta inseamna sa le dai dreptate rudelor tale. Ele tin la tine, iti doresc bine si fiindca au mai multa experienta de viata datorita varstei au putut sa vada inaintea ta ceea ce tu vezi abia acum. Dar nu lasa asta sa iti decida viitorul si intreaga viata, bine ca incepi sa te convingi singura si sa iti dai seama ce vrei si ce meriti.
  • Carmen Sorici
    Carmen Sorici Este dificil să gestionezi o relaţie când tu însuţi mai ai de învăţat despre tine, când încă mai creşti. Poate nu ştii dar tinerii continuă să crească fizic până la 21-22 de ani, iar simţul aprecierii unui pericol de maturizează după 21 de ani, având în vedere aceste lucruri desigur este greu de gestionat o relaţie în care fiecare face cam ce a văzut la părinţi şi la prieteni şi după impulsurile tinereţii. Dacă generaţiile părinţilor şi ale bunicilor întemeiau căsnicii la vîrsta adolescenţei era pentru că familiile părinţilor avea multe de spus în tot ceea ce făceau, acum este de preferat să te cunoşti mai bine înainte de a începe o relaţie, să îţi stabileşti un drum independent în viaţă care sî nu depindă de un partener, să stabileşti limitele şi ce îţi doreşti de la o relaţie înainte de a o începe., să ai idealurile tale, principiile tale altfel este ,,ce o fi, o fi, asta e soarta” dar ai posibilitatea să alegi, nu eşti obligată să rămâi în relaţii care nu îţi plac, nu trebuie să suporţi nimic din ce te deranjează, poţi discuta pentru remediere sau renunţa la ce nu-ţi place, nu confunda obişnuinţa cu iubirea şi nici apropierea sexuală firescă la această vărstă cu angajamentul unei relaţii de durată. Modelul părinţilor care au ales să rămână în relaţii nefericite este deseori dominat în deciziile luate, fără să vrei le imiţi comportamenul, dar dacă ţi-ai acorda timp să creşti, să te maturizezi fără o implicare atât de mare într-o relaţie ai putea schimba ceva. La 18 ani, trei ani de relaţie este o viaţă întreagă, dar mai sunt atît de multe de trăit, alte vremuri când hormonii nu vor mai fi la putere şi altele vor fi nevoile tale. Reflectează la aceste lucruri, observă cu atenţie şi sinceritate faţă de tine ce se întâmplă, scrie pe hîrtie argumentele pro şi contra şi vei şti ce ai de făcut.
  • Daniel Mois
    Daniel Mois Chiar ai nevoie cu orice preț de o RELAȚIE atât de nepotrivită? Chiar nu meriți mai mult?
  • Nicoli Zadorojneac
    Nicoli Zadorojneac Nu e vina ta pentru violenta si lipsa absoluta a controlului propriului comportament al partenerului tau. Fugi fara sa te uiti in urma, (la el, pentru ca va trebui sa te uiti in urma la aceasta relatie si sa inveti lectiile din ea, ceea ce NU vei mai accepta vreodata in relatie). Pentru a te ajuta sa te dezmeticesti cum ai ajuns in punctul asta si ce poti face pe viitor pentru a-ti gasi linistea si respectul de sine ar fi minunat sa apelezi la un psihoterapeut.
    • Dima Vladut
      Dima Vladut fiecare atrage ceea ce este, de cele mai multe ori.
      Faptul ca accepta, inseamna ca este multumita cu relatia asta tip capasa, si o sa invete pe calea grea anumite chestiuni despre ea si ceilalti.
    • Nicoli Zadorojneac
      Nicoli Zadorojneac Nimic mai putin adevarat! Accepta lucrurile astea pentru ca a vazut acest model de comportament in familia de origine! Aici nu e cazul sa blamam victima, ci sa o ajutam sa isi dea seama ca NU trebuie sa traiasca asa, ca merita o viata linistita in siguranta fizica si emotionala.
  • Alexandra Ghiran
    Alexandra Ghiran Cumva mi se pare că ne întrebi ce șanse sunt ca pe viitor “el sa se schimbe”…Eu cred că el are dreptul (că orice om, adult) să rămână sau nu, exact așa cum este.
    Eu mă întreb unde trăiești tu: in prezent, mulțumită de relația ta cu acest om exact așa cum este el, sau în iluzia unor scenarii viitoare (in care o să fi mulțumită abia când el o să se schimbe, o să fie altfel, când o să le poți arata rudelor că nu au avut dreptate).
  • Monica Enescu
    Monica Enescu Ce inteleg eu este ca el e violent, iresponsabil, imatur si ca tu ii ierți aceste lucruri si treci cu vederea multele comportamente nepotrivite. Care să fie totuși cauza pentru care ai ramas in relație cu el, deși spui ca nu vrei un partener care să se poarte așa?

Sunt impreuna cu sotia mea de 27 de ani. Sotia n-o mai suporta pe soacra sa! Eu cred ca sotia este nemultumita de barbatul ei. I se pare ca e cam lenes. Si totul numai din cauza mamei lui. Daca nu a avut grija sa-l dreseze de mic…

Mesaj anonim, prin secțiunea Psiholog online 

Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online
Buna ziua, ma numesc Marian, am 55 ani si de doua luni sunt intr-o situatie urata din care nu stiu cum sa mai ies. Sunt impreuna cu sotia mea de 27 de ani. Sotia n-o
mai suporta pe soacra-sa!
In noaptea de 27-28.03.2020, sotia a fost la munca la distilerie, de la 19.00 pana la 10.00. Acolo a fost frig, -3 grade. Dimineata ea m-a sunat sa fac focul. Eu nu am avut timp. Si cand a venit, i-am spus asa:
-Urmeaza sa fac focul acum.
-Ce iti trebuie atata caldura? mi-a luat apararea mama.
Sotia s-a enervat:
-Daca eu l-am rugat sa faca focul, de ce te bagi peste mine? Comanzi la mine in casa?
-Atunci nu mai vin niciodata pe la voi, a zis mama.
Si a pornit cearta; iar pasivitatea mea a incurajat furia lor.
Mama nu a mai venit pe la noi de atunci, la cafea sau la masa. Sotia recunoaste ca mama cand venea o irita:
-Mai facea si mofturi, cateodata!
Mama nu ne-a mai ajutat de atunci. Sotia zice:
-Nu i-am cerut niciodata ajutorul!
-Nu te simteai importanta, cand cineva era interesat de tot ce faci? zic eu.
In ziua de 13.05.2020, noi am vrut sa ajutam mama la un congelator, dar ea a refuzat:
-Nici eu nu te ajut pe tine, nici tu nu ma ajuti pe mine, nu vreau sa ma ajute ea!
Alta data, sotia s-a facut foc si para:
-Mama a zis ca am fost o prapadita! Ea nu a fost odata?
-Nu esti de acord cu ce spune? zic eu. Zi ca ea si fa ca tine, ca nu-ti ia nimeni manecile de la vesta.
Va rog sa ma ajutati sa inteleg. Eu cred ca sotia este nemultumita de barbatul ei. I se pare ca e cam lenes. Si totul numai din cauza mama-si. Daca n-a avut grija sa-l dreseze de mic…
  • Daniel Mois
    Daniel Mois Fiecare bărbat căsătorit are de înțeles că există o mare diferență dintre familia lui de ORIGINE și familia lui ACTUALĂ. Căsnicia e cu SOȚIA și nu cu MAMA. Care tinde să-și recapete înapoi COPILUL! Vezi povestea lui Oedip și părerea lui freud despre Complexul Oedip…
  • Monica Enescu
    Monica Enescu Imi imaginez ca nu e usor sa fiti in relația tensionată dintre sotia si mama dvs. Cu siguranta însă, nu este prima soție care nu își suportă soacra, si nu va fi nici ultima! Ceea ce se înțelege din mesajul si dialogurile ilustrate ca exemplu, este că fiecare are orgoliul ei și că între ele este intr-adevar un soi de competiție (mama nu vă respectă soția și soția n-o suportă pe mama). Pe de altă parte, dvs sunteti un bărbat adult, care în mod normal nu ar avea nevoie sa-i ia mama apărarea, fiindcă el își poate asuma responsabilitatea pentru acțiunile lui și ar putea interveni pentru a opri niște conflicte fara a tine partea soției sau a mamei. Le-ati putea ruga de exemplu, să inceteze (amandoua) cu acuzațiile si reproșurile fiindcă nu duc la nimic bun. I-ati putea spune mamei, că apreciati ca doreste să vă ia apărarea, însă nu e nevoie. Ba chiar ați putea să îndrăzniti sa-i luati dvs apărarea soției, înțelegând că daca v-a cerut să faceți focul, probabil nu era un moft al ei, ci pur si simplu avea nevoie sa se încălzească după ce a lucrat în frig. Ideea este că e posibil cu diplomație și înțelegere, să rezolvăm astfel de conflicte, însă pentru asta e nevoie să ne și asumăm propriile noastre comportamente, în cazul dvs, astfel încât nici mama, nici soția să nu vă mai trateze ca pe un copil. Cum vi s-ar părea să intrați în rolul de adult, soț și stâlp al familiei dvs?

Susțin bacul și îmi este extrem de frică. Mă blochez la gândul că e posibil să nu îl iau. Simt că dacă voi pica acest examen întreaga mea viață va fi chinuită. Plâng încontinuu și am slăbit mult din cauza stresului.

Mesaj anonim, prin secțiunea Psiholog online 

Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online
Bună! Vă scriu cu o teama enormă. Sunt fata, am 18 ani și peste câteva zile susțin bacul și îmi este extrem de frica. De multe ori încerc sa ma consolez cu gândul ca îl voi lua și voi scăpa de griji, dar de multe ori ma blochez cu gândul ca e posibil sa nu îl iau. Sunt o persoana realista, nu îmi place sa visez cai verzi pe pereți. La matematica nu sunt 100% pregătită, iar asta îmi da fiori ca nu voi putea lua nici măcar o nota de trecere. Simt ca dacă voi pica acest examen întreaga mea viata va fi chinuita. Nu un job bun.. nu o prestanta bună,dacă nu îl voi lua, acest gând ma va chinui toată viata. Plâng incontinuu și am slăbit mult din cauza stresului. Nu știu ce sa mai fac, sunt de-a dreptul disperata. Mai ies uneori sa ma recreez și câțiva din prieteni îmi scot ochii ca mai e asa puțin și eu îmi permit sa ies. Va rog, un sfat? Mai e asa puțin și mai am de recuperat multe lecții. Va rog, ajutați-mă.
  • Răzvan Anghel
    Răzvan Anghel Relaxează-te. E un examen, nimic mai mult. Din experiența de profesor îți spun, la câte examene dai in viața dacă te stresezi de la bac nu faci nimic. Viața e plină de examene. Ai vreo 20 -30 de examene doar in timpul facultății . Apoi examene de master, de angajare, de perfecționare și tot așa . Și nu e un examen irevocabil, il dai o singura data. Nu, te poți înscrie și in alte sesiuni, așa cum se pot repeta și alte examene in sesiunile de restante din facultate. Vei da examene de acum foarte multe și pentru foarte multe lucruri. Stresul la ele nu te ajuta la nimic, dimpotrivă . Îți strica sănătatea și îți scade șansa de reușită. De aceea, chiar și acolo unde nu ai șanse de zece păstrează-ți încrederea ca sa poți lua 8. Pentru ca joaca și ea un rol foarte important. Un examen – matematica – tratat cu încredere – e luat pentru ca mintea e relaxata și se văd mai ușor soluțiile . Dacă stai cu teama, te blochezi “vai, nu știu !” și nu scrii nici ce știi in multe cazuri . Am văzut asta in multe situații . Gândeam negativ – nu vreau subiectul x – și acela pica. Mai ales in facultate. Și tot așa la alte examene am ales sa gândesc pozitiv “știu subiectele dar parca acela îmi place mai mult” -și îl primeam, mai ales la examenul oral. Și mi-am format de atunci o gândire pozitivă pentru orice examen. Iar dacă acei oameni te critica pentru ca ieși și te relaxezi – o varianta buna înainte de un examen, oxigenarea creierului face ca și stresul sa scadă , lasă-i fără tine pana după bac. Stai cu oamenii care sunt și ei pozitivi. Gândește pozitiv și lucruri bune vei avea și la bac și după aceea la alte examene. Vei reuși ! Succes !
  • Mazîlu Elena
    Mazîlu Elena Nu sunt psiholog, dar sper ca părerea mea sa nu deranjeze administratorii grupului. Momentan eu sunt la master și îți pot spune ca nu trebuie sa te stresezi asa de mult. Bacalaureatul este doar 10% comparativ cu ceea ce vei face la facultate, respectiv master, etc. Sa știi ca nota din BAC nu are foarte multa importanta decât dacă admiterea la facultate este bazata pe media din BAC,altfel, va rămâne doar un examen trecut sau nu. La facultate nu va mai conta nota pe care ai luat-o in BAC, nimeni nu te va întreba asta și niciun angajator nu te va întreba la un interviu de angajare. Sa nu te stresezi, ci pur și simplu și te duci pozitiva și sa scrii exact ceea ce știi, fără a te gândi dacă greșești sau nu. Sa iei note de trecere, chiar dacă nu vei reuși din prima încercare. Bac-ul face diferența atunci când vrei sa te angajezi, dar nimeni nu o sa te refuze din cauza notei. Dezvolta-te d.p.d.v profesional, asta contează. Mie, personal, nu mi-a fost niciodată teama de un examen, nu fiindcă as fi fost mereu pregătită, ci fiindcă mereu exista a doua sansa. Poate doar la examene orale aveam ceva emoții fiindcă anxietatea mereu apărea neinvitata.Sa ai încredere în tine și mult succes!
  • Doina Popescu
  • Doina Popescu Draga mea, daca ai fi 100% pregatita la matematica ai lua 10. Tu te temi ca nu vei trece. Intre a nu trece si a lua 10 sunt nenumarate note si posibilitati…Din postarea ta imi dau seama ca nu vrei 10, mai ai de recuperat. Reusesti sa faci subiectul I, fara greseli, din majoritatea grilelor pe care le-ai lucrat? Pe asta trebuie sa te focusezi, pe acele subiecte care iti asigura nota 5. Exerseaza! Vei dobandi control asupra situatiei, iar asta iti va diminua teama. La examen incearca sa faci pe foaia de examen orice subiect la care simti ca stii cate ceva, oricat de putin (profesorii puncteaza orice gasesc, daca e corect). Din pacate sunt multi elevi care renunta chiar si sa inceapa un subiect, considerand ca nu stiu sa il rezolve pana la capat. Coteaza enorm sa incepi si sa incerci! Orice sutime din punctaj trebuie castigata! Fa-ti un program pe care sa il respecti – cu ore de invatat (50 de minute invatat, 10 minute pauza) si de relaxat. Dupa cateva 3-4 reprize de 50/10 ia o pauza mai lunga – 30 de minute (nu sta pe tehnologie in aceste 30 de minute – ideea e sa iti relaxezi mintea: mangaie pisica, deseneaza, canta, spala vase, iesi la o tura de alergat, dar nu depasi 30 de minute). Incearca sa te desprinzi de retele de socializare si de colegi, pana la Bac, pot sa iti alimenteze starea, poate si ei sunt stresati. Accepta doar acele comunicari in care va centrati pe ajutor la rezolvari, explicatii. Cere acest ajutor! Oricui poate sa iti explice si de la care sa intelegi! Trimite mesaje profesorului, bombardeaza-l! O se te ajute, Daca nu pare foarte dispus, implora-l! Dar nu te lăsa fara sa ceri ajutor cand ai nevoie. Nu sări peste mese, mananca la ore regulate, nu manca fast food si dulciuri (iti dau o stare de moleseala, iar asta nu face casa buna cu mobilizarea pentru invatat pe care mintea ta o creeaza). Dormi 8 ore pe noapte. Daca nu dormi suficient, vei fi obosita, chiar epuizata si mintea ta va da rateuri. Nu lucra nicio varianta decat cand esti odihnita. Risti sa fi neantenta, sa gresesti si sa crezi ca nu stii, cand, in realitate, tu ai fost doar obosita…NU LUCRA NIMIC INAINTEA ZILEI DE EXAMEN! (Mintea ta trebuie sa aseze informatiile, ca sa stie de unde sa le scoata, iar asta necesita timp). Atunci cand starile de teama devin puternice, pune-ti usor o mana pe abdomen, sub stern, pe stomac, inspira puternic (lent, nu rapid) si expira. Repeta exercitiul de respiratie de 10 ori. In momentele in care te relaxezi, inclusiv seara, inainte de culcare, imagineaza-ti reusita ta (de exemplu, cum stai in fata listei cu rezultate, cum iti vezi codul personal si notele, care sunt TOATE de promovare; sari in sus de bucurie, chiui, plangi de bucurie, suni prietenii…). Acest exercitiu de imaginatie e important pentru ca, daca tu te vezi reusind, vei face lucrurile in aceasta directie. Tot mintea ta te va ajuta. Si, la final, un ultim sfat: scrie-ti pe o foaie de carton VREAU. POT. VOI REUȘI și lipeste-l pe peretele aflat in fata mesei tale de lucru, ca sa vezi acest mesaj ori de cate ori ridici privirea. Iti doresc succes! Invingatorii sunt cei care persevereaza! Cu truda, cu chin, cu lacrimi chiar, ei reusesc!
  • Alexandru Grajdeanu
  • Alexandru Grajdeanu E o provocare. Ia-l ca pe un test personal. Gandeste-te dupa ce viata vei avea dupa bac. Nu merita sa faci tragedie daca nu il iei ca mai e o sansa in toamna. Ideea nu e sa te chinuie gandul ca nu treci bacul, ci sa te concentrezi pe ce faci dupa bac. In sensul ca multi se concentreaza pe bac, apoi dupa ce il iau nu stiu ce sa faca mai departe ,fac o facultate in deriva, si apoi cand intra in campul muncii sunt nefericiti si simt ca locul lor nu e acolo. Aici sa te gandesti. Iei sa nu iei bacu, nu e problemă. Adevarata provocare e sa-ti gasesti vocatia!

Prietenul meu isi doreste foarte mult un copil, dar mie imi este foarte teama sa fac acest pas. El face presiuni ca e timpul sa avem un copil, incat am senzatia ca e o obligatie.

Mesaj anonim, prin secțiunea Psihoterapeut online 

Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online
Buna ziua! Am 33 de ani, sunt intr-o relatie de 15 ani , stam impreunam. El isi doreste foarte mult un copil, dar mie imi este foarte teama sa fac acest pas. Am tot amanat in ultimii ani sa fac acest lucru, dar cred ca e momentul sa se intample. Eu mereu m-am protejat, am vazut mereu sarcina ca un pericol. Nici eu nu mai stiu ce vreau. El va face presiuni ca e timpul sa avem un copil incat am senzatia ca e o obligatie. Va rog sa ma sfatuiti ce ar trebui sa fac pt a scapa de teama aceasta si pt a lua hotararea de a ramane insarcinata si pt a fi impacata cu mine.
Multumesc!
  • Georgeta Vasile
    Georgeta Vasile Poate ar fi bine sa explorezi in terapie teama de a avea copii. Este important pentru tine sa stii ce iti spune teama respectiva: ca nu ai resursele necesare sa cresti un copil, ca nu ai avut modele sanatoase in familie, ca nu esti in relatia potrivita. Stiu ca la noi se poarta copilul “plasture”: cand iti merge aiurea in relatie oamenii te sfatuiesc sa faci un copil si mai zic si ca totul se va rezolva. Cand, de fapt, sa aduci un nou nascut intr o relatie care si asa are probleme nerezolvate este ca si cand incerci sa stingi un incediu cu benzina. Sper sa ai curajul sa faci cateva sesiuni de terapie, si sa fii bine cu tine inainte sa te gandesti la o sarcina.
  • Nicoleta Cerasela Maxim
    Nicoleta Cerasela Maxim Inainte de a face pasul asta trebuie sa fii impaacata cu aceat gand…ei bine si mie mi a fost f teama. Am vazut sarcina mereu ca pe un pericol…si de ce ti e frica de aia nu scapi… am avut destule pb pe sarcina. Si hidronefroza la rinichi ..a trebuit sa mi bage sonda cook pe viu..si hipertensiune-si nastere prematura…. deci tot ce gandesti atragi…. si uite ca fetita are 2 ani si abia acum am inceput sa am depresia..inca n am depasit momentele grele prin care an trecut.am ramas cu frica etc si acum suport consecintele.
  • Monica Enescu
    Monica Enescu Probabil există un motiv serios pentru care ati vazut mereu sarcina ca pe un potențial pericol. De aici ar trebui început, când si de ce a apărut această frică?

Sunt bărbat și după divorț mi-am făcut o altă relație. Dar simțeam că îmi abandonez copilul din prima relație. Simțeam că mă preocupă mai mult să-mi organizez viața și să pot fi fericit decât să-i fiu alături, așa cum obișnuiam să fac. M-am mutat înapoi cu fosta soție și încerc să mă dumiresc dacă am procedat bine. Vinovăția și regretul că nu sunt lângă copilul meu au umbrit orice fel de perfecțiune într-o relație ideală.

Mesaj anonim, prin secțiunea Psihoterapeut online 

Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online
Vârsta și sex: 36 ani, bărbat.
Ocupație: operator cnc
Familie: divorțat
Localitatea: București
Descrierea problemei:
Bună ziua. Îmi este greu să vorbesc despre asta, numa’ că nu mai știu cum să abordez acest aspect. În 2014 m am căsătorit, în 2016 s a născut băiețelul. Ca o sinteză la ce a dus la divorț: ascunzișuri din partea fostei soții ex: credit de 40.000 ron făcut pentru fratele ei fără ca eu sa știu, aflând ulterior dintr un plic în cutia postala unde specifica ca e restanță la bancă, confuzia și prioritizarea greșită între familia ei (părinți, frați și surori) și familia în care trăia. Copilul a fost diagnosticat cu tsa (tulburare din spectrul autist) la 1 an si 10 luni și am făcut terapie ABA până ne a ieșit pe urechi. De curând (acum 1 an) i s a schimbat diagnosticul în adhd și facem terapie și logopedie, dar mai puține ore, căci mama lui e datoare la bancă în loc să se ocupe cot la cot cu mine sa avansam cu terapia. Avem custodie comună, copilul stă cu mama lui și eu îl vad în weekend când stă la mine. Înainte cu 3 luni de
divorț, știam clar ca nu mai simt nimic pentru ea, că m am depărtat suficient și e total irelevantă pentru mine. Ma durea foarte tare de copil deoarece nu așa mi am imaginat căsătoria și viata în 3. Oricum, în august, 2019 aveam actele de la notar semnate. În noiembrie am cunoscut pe cineva pe un site de matrimoniale. M am mutat la ea după 2 luni. Aici începe nebunia.. I am spus din start cine sunt și ca vin la pachet cu un băiețel + ceva sechele. La început eram în frenezia specifică oricărui început. Am devenit cei mai buni prieteni. Pasiuni comune cât cuprinde!! Toate pasiunile comune erau descoperite prin spontaneitate. Ce să mai, best friends + momentele de cuplu = tot ce ți ai putea dori, nu?
Pe zi ce trecea alături de cea pe care o consideram calea mea spre împlinire, simțeam cum îmi abandonez copilul (știind prin câte mizerii a trebuit să trec pe la cele 2 grădinițe particulare de la care a fost dat afară + lipsa lui de atenție & stuff). Simțeam că mă preocup mai mult să mi organizez viața și să pot fi fericit decât să i fiu alături, așa cum obișnuiam să fac. Ok, am înțeles, nu suntem singurii care trăiesc așa, mi e clar asta, doar că nu am trecut peste neputința de a mi ajuta și susține copilul de câte ori are nevoie. I am explicat fetei ce se întâmplă cu mine, ce mă apasă (dacă nici cu cel mai bun prieten nu poți vorbi deschis și franc..) a înțeles, m a susținut și eu am încercat să mă implic în această nouă relație cât am putut. Până acum 3 zile (7 iunie) când I am spus că nu mai putem continua. M am mutat înapoi acasă și încerc să mă dumiresc dacă am procedat bine. Vinovăția și regretul că nu sunt lângă copilul meu au umbrit orice fel de perfecțiune într o relație ideală.
Sper să mă fi făcut înțeles…

Voi ce credeți? Am luat o pe arătură și merită să consult un psiholog? Sau doar am nevoie de timp să mă obișnuiesc cu ideea?
Vă mulțumesc pentru înțelegere și pentru răspunsurile constructive!
  • Cătălin Nedelcu
    Cătălin Nedelcu Bună ziua. Nu, nu ați luat-o pe arătură. Dar aveți foarte multă vinovăție pentru situația copilului iar acest lucru începe să se simtă în relația intimă pe care începuseți să o clădiți cu noua parteneră. V-ați privat de o relație bună care v-ar fi adus, din ceea ce descrieți, o anumită fericire, fericire de care aveți desigur nevoie. Este aceasta o pedeapsă pe care v-ați administrat-o de unul singur? Vă încurajez să începeți o psihoterapie în care să lucrați aceste dinamici psihice, vinovăția și pedeapsa, cât mai eficient. Aveți dreptul să duceți o viață împăcată. Cele bune!

Am 33 de ani si am o fetita de 2 ani. Am observat de cand am nascut-o, ca nivelul nervozitatii mele a crescut, efectiv nu am rabdare deloc cu ea. La inceput am pus totul pe seama lipsei de somn, apoi pe seama depresiei post partum. Am momente in care imi vine sa plang sa nu mai stiu de nimic, zile in care imi vine sa sparg tot… La un moment dat intr-o noapte, in timp ce ii schimbam scutecul, am facut o semipareza pe partea dreapta a corpului.

Mesaj anonim, prin secțiunea Consiliere online 

Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online
Buna ziua. Am 33 de ani si am o fetita de 2 anisori. Am observat de cand am nascut-o ca nivelul nervozitatii mele a crescut, efectiv nu am rabdare deloc cu eA. La inceput am pus totul pe seama lipsei de somn, apoi pe seama depresiei post partum, dar este posibil ca aceasta depresie sa se fi mentinut atat de mult?! Am momente in care imi vine sa plang sa nu mai stiu de nimic, zile in care imi vine sa sparg tot….stiu ca nu este in regula, dar imi este ft greu sa ma abtin! De ce?!
La un moment dat intr-o noapte, in timp ce ii schimbam scutecul fetitei, am facut o semi paralizie pe partea dreapta a corpului. Am facut analize peste analize si nu mi-au descoperit nimic. Mentionez ca inca de atunci, partea dreapta a capului ma doare constant si cu ameteli puternice, cand ma astept mai putin! As vrea sa ma simt mai bine. Obisnuiam sa fiu o persoana plina de viata, acum nu am chef de absolut nimic….pofta de mancare mi s-a modificat (mananc mai mult) iar ca urmare m-am ingrasat…eu nu eram asa!!! Sunt deschisa la sfaturi. Va multumesc daca ati avut rabdare sa cititi toata polologhia asta.
  • Georgeta Vasile
    Georgeta Vasile Pana ajungeti la un terapeut puteti sa faceti ceva chiar incepand de azi: o dieta sanatoasa, exercitii fizice si somn corespunzator. Cand ma refer la dieta nu recomand cura de slabire, ci ma refer la alimente care influenteaza starea de bine (good mood food) adica alimente bogate in fibre si hrana proaspata. Incercati sa evitati consumul excesiv de zahar (care agraveaza starile de nervozitate) si care va trimit indicele glicemic in spike uri – afectand stabilitatea starii de spirit. La partea de exercitii fizice puteti incerca sa faceti o plimbare de 20 minute seara (singura sau cu familia) pentru a oferi corpului ocazia sa descarce tensiunea de peste zi. Cat despre somn, incercati sa respectati un program de somn regulat ( sa va culcati la aceeasi ora in fiecare seara), sa dormiti intr o camera racoroasa si bine aerisita si sa inlaturati sursele de lumina (telefon, TV) care pot perturba ciclul somn-veghe.
  • Cătălin Nedelcu
    Cătălin Nedelcu Aceste modificări ale tonusului psihic pot și ar trebui explorate într-o psihoterapie individuală sau într-o consiliere mamă-copil, pentru a vedea exact cât și în ce fel presiunea creșterii copilului și-a lăsat amprenta asupra d-voastră. Paralizia de care spuneți și durerile de cap trimit către o predispoziție de somatizare care a-nceput să se facă simțită în situația prezentă de viață. Pot fi de presupus anumite conflicte emoționale mai vechi “trezite” de rolul de mamă, care au ajuns în prim-plan, dar pt. investigarea acestora, încă o dată, ar fi necesară o psihoterapie. Vă țin pumnii!
  • Violeta Mancas
    Violeta Mancas Buna seara,
    Va recomand un control neurologic amanuntit.
    Paralizia poate semnifica probleme emotionale, in contextul expus de dvs. Totusi, este bine sa excludeti problemele de natura fizica (corporala).
    Va recomand psihoterapia psihodinamica. Depresia despre care vorbiti nu mai este post partum. Nasterea v-a declansat niste probleme mai vechi.
    Ar fi bine sa va vada si un psihiatru. Pentru siguranta dvs si a copilului.
    Nu amanati aceste controale si terapia. Starea dvs. nu se va ameliora de la sine.
    Orice alte intrebari aveti, nu ezitati sa ne scrieti.
  • Balan Monica
    Balan Monica Nu mai amanati vizita la un psihiatru.Se vor accentua starile dvs.
  • Radulescu Anca
    Radulescu Anca Sunt fix in situatia dvs…numai ca fetita mea are 8 luni….
  • Elena Gabriel
    Elena Gabriel Si eu sunt total schimbata.. am 2 copii mici..eram si inainte putin rea..acum sunt certata cu toata lumea… si ma enervez din orice nimic
Pagina 1 din 41234

Loading

Cauta un terapeut sau adreseaza o intrebare

19371 raspunsuri primite pentru 4124 intrebari | Vezi toate intrebarile
implant dentar fast and fixed