Cum pot depasi frustrarea ca dupa ani de meditatii copilul ia nota la capacitate astfel incat sa nu poata intra la un liceu bun? De ce e important pentru mine: sa fie ca o incununare a efortului meu ca parinte si sa simta si el satisfactia efortului lui. Este clar ca undeva am gresit… esecurile copiilor sunt greselile parintilor.

Cum pot depasi frustrarea ca dupa ani de meditatii copilul ia nota la capacitate astfel incat sa nu poata intra la un liceu bun? De ce e important pentru mine: sa fie ca o incununare a efortului meu ca parinte si sa simta si el satisfactia efortului lui. Este clar ca undeva am gresit… esecurile copiilor sunt greselile parintilor.

217 vizite

Mesaj anonim, prin secțiunea Psiholog online

Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online

Buna ziua! Cum pot depasi situatia de frustrare caci dupa ani de meditatii, copilul ia nota la capacitate sa nu poata intra la un liceu bun. Nu are probleme de memorie. De ce e important pentru mine : sa fie ca o incununare a efortului meu ca parinte ,sa simta si el satisfactia efortului lui, sa ma asigur macar teoretic ca la liceu va fi printre copii de care parintii s-au ocupat.

Este clar ca undeva am gresit…eu asa spun, ca esecurile copiilor sunt greselile parintilor.
Imi doream sa simt implinirea si fericirea succesului lui si totodata al meu. Nu l-am certat , nici nu am vorbit prea multe depste asta… sunt inchisa in mine si de aici rezulta ca si el simte si observa asta… Nu stiu cum sa ies din gheara asta care ma apasa.

Botezat-Antonescu Radu uneori aruncam asupra celor mici parti din noi (proiectam) si uitam sau nu ne dam seama ca o facem. “EU vreau sa ajunga undeva unde EU cred ca ii va fi bine” – deci dezamagirea este a MEA. Este absolut natural sa ne dorim ca lor sa le fi mai bine decat ne-a fost noua, sa fie protejati si prosperi in evolutia lor, dar daca ei ajung sa faca doar ce vrem noi atunci vor trai doar cum vrem noi, nu va mai fi despre ei, ci despre noi. Fiecare trebuie sa isi traiasca propria viata, sa isi formeze propria identitate, altfel nu este decat o marioneta, fie si a parintilor sai. Ce ati putea incerca ar fi o psihoterapie/dezvoltare personala in care sa explorati aceasta suferinta; daca vi-o rezolvati dvs. atunci o va putea rezolva si el. Succes!
- Lu Böyte Mă bucur că ai scris tu asta. Mă tem de strivirea copiilor cu narcisismul parental.
Mihaela Zaharia Si eu am doi adolescenti acasa, fiica-mea a avut examenul de capacitate anul trecut, fiu-miu il va avea la anul. Am trait oarecum o situatie similara cand el a trebuit sa dea examen de limba engleza sa intre in clasa a cincea si nu l-a luat. M-am invinovatit atunci ca nu am facut meditatii la engleza (asa cum descoperisem ca facusera toti ceilalti), dar mi-am dat seama si de ce am ales asa: pentru ca am considerat ca engleza oricum o va invata, ca nu scapa de ea, pentru ca stiam ca limbille straine nu sunt o pasiune a lui (e bun la matematica si fizica) si pentru ca eu am facut engleza de mica desi nu pot sa spun ca a facut vreo diferenta si pentru ca am vrut sa ii las timp sa copilareasca si sa nu pun prea mare pret pe note, invers de cum a facut mama mea in tot timpul scolii mele. Apoi am realizat ca in viata nu doar notele sunt importante si chiar ca nu doar ele asigura succesul si fericirea copilului. Eu aici vad doua situatii: una ca tu ca mama nu mai ai ca sursa de satisfactie reusitele academice ale copilului tau, asa ca vezi ce alte surse poti gasi, poate un hobby, o pasiune, o alta provocare de-a ta personala, care nu depinde de altcineva. Si a doua: copilul tau sigur e dezamagit si se simte si el prost ca nu a intrat la ce liceu vroia (dar se poate transfera dupa primul semestru daca are medie mare) si in plus e nefericit ca te-a dezamagit si pe tine. Aici poti interveni, diminuandu-i suferinta aratandu-i ca il iubesti si il accepti asa cum e si nu lasi o nota sa va strice relatia de o viata. Mie mi-a trecut absolut definitiv pretentia ca ai mei copii sa aiba rezultate academice superioare cand fiica-mea in clasa a noua a avut o prietena tot in clasa a noua la un liceu de top in Bucuresti care a avut o colega care s-a sinucis inainte de Craciun. A afectat-o mult sa afle asta si m-a afectat mult si pe mine, gandindu-ma la cat de fericiti si mandri au fost parintii aceia in iulie cand au aflat ca fiica lor a intrat la un liceu de top, si cat de nenorociti pe toata viata sunt 6 luni mai tarziu. Am realizat atunci ca NIMIC nu e mai important decat sa iti fie copilul in viata! Si acum plang cand scriu. Asa ca bucura-te de copilul tau pur si simplu asa cum e! Daca te ajuta, fa o lista cu 100 de (alte) lucruri pentru care il apreciezi, cititi-o impreuna si lipeste-o la vedere in casa!
Daniel Mois Esecul copilului e datorat atitudinii dvs. Nu de meditatii are nevoie copilul, ci de un mediu sanatos si echilibrat care sa-i ofere acceptare si iubire neconditionata!
Psiholog Iuliana Doroftei Știti ce este un eșec?
EȘÉC, eșecuri, s. n. Înfrângere, insucces, neizbândă, nereușită într-o acțiune. – Din fr. échec.

Cu alte cuvinte, în povestea de mai sus, este prezent eșecul din perspectiva părintelui care simte ca a pierdut lupta cu… Cine? Cu așteptările proprii. Acel obiectiv era al dvs se pare, mai puțin al copilului și se pare ca nu l-ați atins și va înțeleg frustrarea. Sunt sigura ca dacă ați fi încercat dvs sa ajungeți la acel liceu, fără îndoială, fiind o alegere proprie și personala ați fi învățat suficient încât sa ajungeți acolo. Dar din păcate, ați încercat sa ajungeți acolo prin copil, care este o fiinta distincta de dvs, cu dorințe și pasiuni diferite, cu libertate de alegere, cu suferință și dezamăgiri proprii.
Copiii au o singura obligație în devenire, aceea de a deveni ei înșiși. Ceea ce părintele considera un succes pentru copil poate fi cu ușurință o limitare a copilului din cauza vieții neînțelese sau netraite a părintelui.
Va spun ce mi-a spus cineva chiar în ședința din care am iesit, despre o situație similara: “atunci când copilul este dezamăgit de el însuși și speriat ca nu a reușit, acela este un moment bun în care mama nu trebuie sa își dezamăgească sau sperie copilul. În schimb, este o oportunitate sa ii arate acestuia ca ii va fi o adevărată mamă iubitoare pentru toată viata, indiferent de circumstanțele ei. ”
Mai presus de orice, o mama își iubește și încurajează copilul, căci discursul acesteia despre copilul ei devine cu timpul gândul copilului despre sine.
Nico Cojocea O nota primita la un subiect de examen nu reflecta capacitatea copilului dumneavoastra, e doar o nota obtinuta sub imperiul emotiilor, al presiunii examenelor. . De ce va frustrati atat? Un copil poate invata la orice liceu, daca isi da silinta, daca vrea sa invete.! Credeti ca manifestarile, comportamentul dumneavoastra nu este resimtit de copil ? El stie asteptarile dvs. si se simte cu atat mai.vinovat. Iubiti-va copilul asa cum este, incurajati-l si sprijiniti-l in continuare. Nimic nu este ma valoros ca linistea sufleteasca si iubirea de mama.
Bianca Victoria Traiti-va viata, nu mai puneti pe umerii copiilor propriile frustrari…
Monica Enescu Vreau sa va spun ca sunteti un parinte bun. Faptul ca va constientizati propriile limite si ca ne-ati scris acest mesaj in care vorbiti despre propriul sentiment de frustrare si de nereusita, necesita mult curaj. Ma intreb cum se raportau parintii dvs la esecurile si nereusitele pe care le-ati avut, care au fost asteptarile lor de la dvs? Pentru ca ceea ce vad eu in acest mesaj este o nevoie de a demonstra ceva, sau mai bine zis de a va demonstra ceva. Cuvintele alese de dvs nu sunt intamplatoare: succes, efort, satisfactie, esec. As incepe prin a relativiza credinta dvs conform careia “esecurile copiilor sunt greselile parintilor”. Esecurile au multe cauze, de la emotii la examene si faptul ca te blochezi pana la cauze subconstiente cum ar fi auto-sabotajul si stima de sine scazuta. Atata timp cat o veti lua ca pe ceva personal, veti reactiona personal, si atata timp cat nu v-ati reconsiderat pozitia dvs vizavi de “esec”, raspunsul dvs automat va fi sa va frustrati. De aceea v-as incuraja sa explorati si sa va analizati propria istorie cu esecul. Si va propun si o alta perspectiva de a vedea lucrurile: ceea ce dvs nu rezolvati in interior, se perpetueaza ca si conflict la copilul dvs. Asta ar insemna ca “dusmanii” dvs psihologici vor fi si dusmanii copilului dvs: frustrarea, rusinea, vinovatia, auto-critica. Insa, aceasta experienta este o oportunitate pentru amandoi, dar in primul rand pentru dvs: sa va rezolvati un conflict personal mai vechi cu esecul si sa fiti un parinte care ii transmite copilului cum sa faca fata in viata unui esec sau unei dezamagiri. Si poate veti trai de data asta o alta satisfactie, una noua, ca va veti afla printre acei parinti care se ocupa emotional de copilul lor, copil care se va afla printre acei copii, care vor avea incredere in ei insisi. Succes!