consiliere psihologica gratuita

Login

Cursuri de psihologie | NLP | Consiliere | Dezvoltare personală

Cursuri gratuite

Cursuri de balneofizioterapie | Kinetoterapie | Masaj terapeutic

Sfatul terapeutului

Susținem

vegani romania

Implant dentar pret

RECOMANDĂM

Masti de protectie Dr Fashion

masti de protectie reutilizabileMastile de protectie reutilizabile Dr Fashion ajuta la prevenirea contaminarii cu fluide, intrarea acestora in caile aeriene via nas si gura.

Implant dentar Dental Premier

implant dentar Dental PremierProbleme cu dantura? Implantul dentar este o piesa de titan, zirconiu sau alte materiale biocompatibile, care tine loc de radacina a dintelui, fiind cea mai buna metoda de a inlocui un dinte pierdut pentru obtinerea unui zambet perfect!

Arhiva lunara pentru februarie, 2020

  40 vizite
Pagina 1 din 3123

Imediat cum ajunge acasă de la serviciu, partenerul meu se afundă în vizionarea serialelor, până spre dimineață. Mi se pare o problemă când uitatul la tv este dus la extrem, neglijând timpul pentru relație. Mai ales că la tv ronțăie permanent și se plânge că s-a îngrășat Îl văd foarte deconectat de la propria viață și emoții, mâncând compulsiv la tv. El consideră că-l stresez, dar nu fac decât să încerc să evit să se năruie totul.

Mesaj anonim, prin secțiunea Consiliere online 
Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online
28, F, functionar public
Buna ziua,
Intampin o perioada dificila in relatia de 3 ani pe care o am cu logodnicul meu. El provine dintr-o familie in care parintii sunt divortati, pe tatal neinteresandu-l de el, doar de complezenta), eu dintr-o familie in care tatal nu a fost foarte implicat emotional (sau mai exact, nestiind cum sa procedeze sa fie).
Acum 2 luni ne-am mutat impreuna. Stiu ca este o perioada in care pot aparea multe discutii, certuri, pentru ca incepi sa-l cunosti cu adevarat pe cel de langa tine.
Problema este ca partenerul, imediat cum ajunge acasa de la serviciu, se afunda in vizionarea serialelor, pana spre dimineata cand ii atrag atentia ca isi neglijeaza odihna de care are nevoie pt a doua zi.
Inainte sa ne mutam am avut o relatie buna in care ieseam des, iar acum el nu mai vine cu astfel de initiative pe motiv ca ii place sa fie comod si ca se relaxeaza la tv.
Daca ii spun sa diversificam activitatile facute impreuna, nu spune nu, insa asteapta doar din partea mea initiativa, el fiind pasiv. Am incercat sa facem un program, dar ma frustreaza sa vin doar eu cu initiative si simt ca ajungem in acelasi punct din care am plecat, pentru ca nu rezista mai mult de o ora si ceva si incepe sa se agite, el confirmandu-mi ca nu-i place ea iasa f mult, ci prefera sa stea la tv).
In primele 2-3 saptamani de cand ne-am mutat mi-a reprosat ca am ajuns sa fiu dependenta de el, ca nu mai ies cum faceam inainte, eu explicandu-i ca vreau sa petrec mai mult timp cu el, mai ales ca era perioada sarbatotilor de iarna si tocmai din bucuria ca acum stam impreuna. M-am reapucat de sala ca sa vad daca de fapt eu sunt problema, dar nu am simtit ca la mine e problema, eu avand in continuare relatii bune cu prietenii mei, iesind, chiar si dupa ce l-am cunoscut pe el. Eu nu o vad o dependenta. Sunt de acord si cu timpul petrecut separat, insa mi se pare o problema cand uitatul la tv este dus la extrem, neglijand timpul pentru relatie. Mai ales ca rontaie permanent la tv si se plange ca s-a ingrasat (dar nu face nimic in sensul asta).
Cand venim de la birou, stam la povesti, facem curatenie, cumparaturi impreuna, insa avem des certuri pe seama statului la tv. Consider ca are o dependenta, pentru ca daca ajungi sa neglijezi somnul, sanatatea, pentru tv, mi se pare o problema. Ma gandesc ca fuge de problemele pe care le are (perioada stresanta la munca, frustrari interioare sau unele ganduri despre care refuza sa vorbeasca) automat uitand de ganduri cand urmareste serialele,el spune ca se relaxeaza si cand ii spun ca neglijeaza in felul asta relatia, el spune ca nu il inteleg.
Acesta este singurul motiv serios de cearta, care se lasa cu nervi din partea amandurora si tensiune.
De curand am adus in discutie faptul ca simt ca s-a indepartat, ca e indiferent fata de timpul de calitate pe care mi-l doresc pentru relatie. Nu mi-a recunoscut initial, ulterior, la o alta discutie (la insistentele mele, intrerupandu-l de la serial, pentru ca am simtit ca exagereaza din nou), mi-a spus ca el nu mai vede un viitor impreuna si ca, din cauza certurilor, vrea sa ne despartim si ca simte lucrul asta de cand ne-am mutat, dar nu mi-a spus asta ca sa nu ma raneasca, si ca vrea sa stea in “bula lui” unde se relaxeaza. Sunt dezamagita de acest lucru, este o lipsa de asumare, as fi preferat sa vina sa vorbeasca cand au aparut gandurile. El a motivat ca a vrut sa vada daca trece problema de la sine, nevrand sa ma raneasca.
Eu am experienta unor relatii lungi in trecut, din care am invatat sa identific mai usor problemele si mai ales, ce repercursiuni au lucrurile de genul. Partenerul meu a avut relatii scurte si nu stiu cum sa procedez in situatia de fata.
I-am spus ca sunt deschisa sa facem terapie de cuplu (despre care avea o parere buna candva, acum i se pare ciudat sa auda asta) si ca nu consider ca avem motive reale de despartire, mai ales ca ne-am mutat dupa lungi sacrificii.
Sunt dezorientata, as vrea sa reusesc sa-l fac sa constientizeze pentru ca imi doresc sa continuam relatia. Il vad foarte deconectat de la propria viata si emotii, mancatul compulsiv la tv. Sa nu simti sa iesi la aer, sa faci un sport, sa faci altceva, ci doar sa stai la tv? Ma afecteaza. Pe de alta parte, partenerul considera ca-l stresez, dar nu fac decat sa incerc sa evit sa se naruie totul.
Ce ma sfatutiti sa fac?

Botezat-Antonescu Radu

Botezat-Antonescu Radu ideal ar fi sa isi trateze singur problema, pt ca are clar o problema cel putin de comportament – ma refer la aceasta retragere in propria bula, pierdut nopti la TV, mancat nepotrivit, care toate duc si la problemele de cuplu. Un inceput ar fi consilierea de cuplu pt a-l putea ajuta sa inteleaga ce se intampla si ce este de facut mai departe. Succes!

Alida Taranu Ternström


Alida Taranu Ternström Botezat-Antonescu Radu trebuie neapărat să însemne că este o problemă? Nu se poate ca o persoană să prefere pur si simplu sa stea in casă și să se relaxeze în timpul liber in loc sa meargă în diverse locuri, fără să aibă vreo tulburare? Intreb deoarece si eu si sotul meu preferăm să stăm în casă și iesim doar daca (chiar) trebuie și atunci dăm cu banul sa decidem care din noi merge. Unele persoane sunt mai active iar alte persoane sunt sedentare.. atâta timp cât nu isi neglijează responsabilitățile si obligațiile, ar putea fi totuși vorba despre o problema de comportament?

Botezat-Antonescu Radu

Botezat-Antonescu Radu Alida Taranu Ternström daca cititi cu atentie este vorba despre o schimbare de comportament destul de mare
Alida Taranu Ternström
Alida Taranu Ternström Botezat-Antonescu Radu am înțeles că această schimbare de comportament a început de când s-au mutat împreună ceea ce ar putea inseamna si că dânsul ar fi putut avea acelasi comportament in trecut doar că nu locuiau împreună si dânsa nu a văzut acea latură a lui…
Întrebarea mea fiind dacă ar putea fi vorba doar de o nepotrivire de caracter si nu neapărat de o problema de comportament din partea lui.
Nu sunt specialist în domeniu, doar ma pasionează si vreau sa înțeleg, mai ales și datorită faptului că observ o oarecare asemănare între comportamentul lui si stilul meu de viată.
Va mulțumesc pentru timpul acordat!
Botezat-Antonescu Radu
Botezat-Antonescu Radu este posibil sa fi avut dinainte aceasta fire, de sedentar si sa se fi ‘eliberat complet’ in momentul in care s-au mutat impreuna. Ar trebui sa vorbim cu amandoi insa pt a afla realitatea, acum fiind doar speculatii. Ideea insa este ca aici a inceput o problema de cuplu care il afecteaza atat pe el in mod direct (stil de viata nesanatos) cat pe partenera sa prin distantare si altele (fata de inainte).
Daniel Mois
Daniel Mois Fuga lui de probleme si refugiul in seriale este in mod clar o DEPENDENTA. In ciuda CREDINTEI dvs ca nu ar fi! Lasati un specialist sa evalueze daca e sau nu dependenta! Ca dupa ce ati scris mai sus, ar cam putea fi una serioasa!
Margareta Toma - Psihoterapeut centrat pe persoana
Margareta Toma – Psihoterapeut centrat pe persoana Mutatul împreuna a doi parteneri face ca adevarata cunoașterea sa fie mai văzută.
Consider ca nu V ați cunoscut suficient de bine pana sa va mutați împreuna iar acum când într-adevăr va ti cunoscut, este dificil sa va acceptați exact așa cum sunteți, abia acum V ați văzut in realitate, parca pana a va muta împreuna părea sa vedeti partenerul ideal.
Dincolo de asta, faptul ca îl grăbiți pe soț sa evolue iar acesta este nepregătit, îl face pe partener sa ia distanță.
Personal observ aceasi nevoie de implicare emoțională din partea partenerului așa cum a existat in relația cu tatal Dvs, iar soțul urmează modelul cunoscut de la tatal D-lui, adică de complezenta. Fiecare și a găsit partenerul de viața după modelul cunoscut.
Recomand prihoterapie.
Carmen Sorici
Carmen Sorici Aşa cum ai povestit, partenerul pare a fi deconectat de la viaţa de cuplu, se sustrage vieţii în doi, nu putem ştii dacă este o dependenţă sau dezinteres faţă de relaţie, nu te baza pe timp care rezolvă probleme, luaţi o hotărâre de comun acord şi schimbaţi ceva, poate că v-aţi grăbit. O mică despărţire ar fi mai benefică decât situaţia actuală când nu faceţi decât să rupeţi relaţia. Poi începe o terapie personală în care să explorezi felul în care funcţionează un cuplu pentru tine şi cum poate comunica eficient. Succes!
Marilena Popa
Marilena Popa Buna ziua, din ansamblul relatarii dumneavoastra eu inteleg ca sunteti cea care stie mai bine decat el tot- va asumati mai mult rolul de mama decat de partenera- il certati ca rontie, ca sta la seriale si nu se odihneste, dumneavostra stiti mai bine cum e cu relatiile ca ati avut relatii mai lungi, este neasumat, etc etc. Eu cred ca partenerul dumneavostra sa simte coplesit de relatia dumneavoastra si daca nu are unde sa fuga fizic se refugiaza in jocuri si seriale. Nu vad nicaieri in discursul dumneavostra vreo urma de introspectie, de incercare a intelegerii unei dinamici in doi, ci doar “eu ii cer si el nu vrea”. Va sfatuiesc sa aveti in vedere ca oamnii sunt diferiti, au perspective diferite si nevoi diferite, si o relatie este suma optima de compromis care trebuie sa vina din amblele directii. Numai bine!

Am 26 de ani, iar acum 6 ani am pierdut un dinte frontal. Acela a fost începutul depresiei majore, care m-a împiedicat să-mi continui viața. Am tot adăugat kilograme în plus, ajungând la obezitate (acum am peste 100 de kg). Am iesit doar de câteva ori din casă, cel mult de 2-3 ori pe an sau deloc. Am dezvoltat o anxietate socială severă. Nu am posibilitatea să plătesc toate costurile unui implant dentar.

Mesaj anonim, prin secțiunea Psihoterapie online 

Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online
Bună ziua!
Numele meu este Eliza, am 26 de ani. După terminarea liceului, din cauza situatiei financiare precare si a lipsei stimei de sine, nu mi-am putut continua studiile, asa cum imi doream. In următoarele luni am pierdut definitiv un dinte frontal din cauza unui medic stomatolog. Acela a fost începutul depresiei majore, care m-a împiedicat să-mi continui viața. Treptat, am tot adăugat kilograme în plus, ajungând la obezitate(acum am peste 100kg). În ultimii ani am iesit doar de câteva ori din casă, cel mult de câteva ori pe an, de 2-3 ori. Altădată nu am ieșit deloc. Am dezvoltat o anxietate socială severă. Nu am prieteni absolut deloc iar familia mea nu are posibilitatea să plătească toate costurile care implică un implant dentar. Stau fără dinte de aproape 6 ani. Nu știu ce să fac. Lucrez online, însă câștig foarte puțin, Uneori nimic. Sufăr din cauza unei depresii majore și nu mai am puterea să lupt, adesea. Mă doare să privesc în urmă și să constat că mi-am irosit toți acești ani ai tinereții. Nu am avut niciodată o relatie cu un băiat, desi am fost o fată drăgută, plăcută fizic. Ai mei nu mi-au permis să ies in oras sau să am iubit, in anii adolescentei. In perioada scolii nu am reusit să mă integrez perfect prin ceilalti colegi, am fost deseori victima bullying-ului, dar am avut și câtiva prieteni buni. Am fost crescută mai mult în singurătate, iar asta m-a impiedicat să devin o persoană sociabilă, să pot crea conexiuni cu ceilalți tineri de vârsta mea. Asta, atât și sărăcia, de altfel. Vă rog, dați-mi un sfat, dacă citiți mesajul meu. Sunt disperată. Vreau să îmi continui studiile, cumva… și poate să plec în străinătate pentru câtiva ani, să muncesc. Multumesc! Si scuzați-mă dacă am deranjat!
  • Cezara-Maria Selimi
    Cezara-Maria Selimi Buna Eliza! Numele meu este Maria si am 20 de ani! Cam asa arat spatiul dintre dintii mei! Dar asta nu ma face sa ma inchid in mine!
    Am avut si eu o experienta ca a ta dar a trecut! Nu cred ca e momentul sa afisez experienta mea aici asa ca te invit in privat daca vrei sa impartasesc cu tine prin ce am trecut si cum am depasit situatia!
    Rog admini daca au buna placere sa lase comentariul meu macar o ora pana vezi postarea si dupa daca vor imi pot sterge comentariul!
    Cred ca daca o sa vorbim in privat te va ajuta mult!
  • Daniel Mois
    Daniel Mois Plecarea la muncă în străinătate ca AGRAVA abuzurile existente.
    • Marilena Popa
      Marilena Popa Puteti va rog sa elaborati mai mult ideea? La cel abuzuri va referiti si cum le-ar agrava plecarea?
  • Marilena Popa
    Marilena Popa Buna ziua, in primul rand apelati la un medic psihiatru pentru consult si medicatie antidepresiva, daca veti fi diagnosticata cu depresie. Nu este obligatoriu sa faceti implant, exista niste “masti” care se pot pune la dentist in asa fel incat macar cand iesiti in lume sa nu se vada lipsa dintelui, pana va veti permite un implant. Si online se poate castiga destul de bine, sunt multi oameni care muncesc de acasa si castiga suficient cat sa se intretina (copywriting, grafica, publicitate, streaming, web design, customer service, etc etc), insa aveti nevoie sa iesiti din casa. Aveti nevoie de un plan si de cineva sa va sustina in indeplinirea lui. Si aveti nevoie sa plecati de acasa si sa fiti pe cont propriu! Privit in ansamblu pare coplesitor, asa ca luati-le pe rand, in ordinea prioritatilor. Numai bine!
  • Camelia Teodor
    Camelia Teodor cum adica ati pierdut dintele din cauza unui medic stomatolog? v-a facut extractie si nu sti stiut de consecinte( ca va trebui ulterior sa faceti o lucrare)? dintele era recuperabil si vi l-a scos? Sunt multe de discutat. pentru obturatii nereusite exista retratamente. nu inteleg daca ti a fost scos sau ai inca radacina. pari destul de neinformata pe acest subiect…
Monica Enescu
Monica Enescu In primul rand, trebuie sa iti faci curaj si sa iesi din casa. Esti tanara, si ai toata viata inainte, eu zic ca nu merita sa ti-o petreci in depresie si izolare. Strange niste bani si mergi la medic pentru un consult psihiatric. Daca depresia/ anxietatea sociala e severa, exista tratamente care te pot face sa functionezi mai bine si sa incepi sa gasesti solutii la problemele tale. Mergi apoi la un medic stomatolog/ implantolog, sau chiar la facultatea de stomatologie si chirurgie orto-maxilo-faciala si cere o consultatie pentru a vedea ce se poate face, chiar daca nu ai posibilitatea de a-ti face acum implant. Spune-i medicului despre modul in care te afecteaza asta, pune-i toate intrebarile care iti vin si vezi ce optiuni ai. Incearca pe cat posibil sa iesi din casa si sa faci miscare, macar o scurta plimbare. Daca este prea inconfortabil pentru tine sa iesi ziua pentru ca te temi de ce ar putea gandi/spune ceilalti, iesi seara, sau dimineata devreme. Treptat lucrurile se vor schimba, dar trebuie sa vrei si sa faci cate putin in fiecare zi pentru a ajunge acolo unde iti doresti. Eu cred ca ai resursele si ai dorinta de a avea o viata mai buna, in ciuda dificultatilor si a descurajarii tale. Faptul ca ne-ai scris imi arata ca nu ai renuntat la speranta si cred ca primul pas, deja l-ai facut. Curaj si mai scrie-ne!

Avem un singur copil, un băiat în vârstă de 32 de ani. Nu a avut cine știe ce relații, până acum doi ani când o colegă de serviciu s-a băgat pe el. Femeia asta are o fetiță de 12 ani, provine dintr-o familie dezorganizată, este o persoană neîngrijită, în mod clar, i-a sucit mințile și îl dirijează fără jenă. Bineînțeles că nu am fost de acord cu această relație și i-am cerut băiatului nostru să o întrerupă, aparent a înțeles. Ulterior s-a dovedit că a mințit, a continuat relația pe ascuns. Ce argumente să aducem ca să-l trezim la realitate?

Mesaj anonim, prin secțiunea Consiliere online 

Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online

Bună ziua.

Suntem o familie din București, avem un singur copil, băiat în vârstă de 32 de ani, despre el vrem să discutăm.
De mic a fost mai lent, mai timid, a trebuit să fie mereu împins de la spate, așa a terminat facultatea, masterul, și a cumpărat o locuință prin prima casă.
Nu a avut cine știe ce relații cu sexul opus, până acum doi ani când o colegă de serviciu s-a băgat pe el.
Femeia asta are o experiență de viață bogată, se pare că acum este studentă la psihologie.
Are o fetiță de 12 ani. Provine dintr-o familie dezorganizată, părinții ei s-au despărțit când avea 7 ani, a fost crescută de bunica din partea mamei. Susține că a fost căsătorită și fetița provine din această căsătorie. Fetița este crescută acum de aceeași bunică. Susține că a divorțat din vina soțului care devenise violent. Spun susține pentru că nu a prezentat nici un act, nici nouă și nici fiului nostru. Este o persoană neîngrijită, în mod clar ea i-a sucit mințile și îl dirijează fără jenă.
Bineînțeles că nu am fost de acord cu această relație de la bun început, i-am cerut băiatului nostru să o întrerupă, aparent a înțeles.
Ulterior s-a dovedit că a mințit, a continuat de fapt relația pe ascuns.
În prezent am ajuns într-un impas. și-a luat câteva lucruri și s-a mutat la ea, ca să scape de insistențele noastre. Susține că știe ce face, cere să-l lăsăm să-și vadă de viața lui. Așa ar fi normal, dar este clar orbit și nu vede femeia respectivă decât dintr-o direcție favorabilă, nu conștientizează lipsurile și defectele pe care le are.
Rugămintea noastră este să ne dați câteva sfaturi, cum ar trebui să-l abordăm, ce argumente să aducem ca să-l trezim la realitate.
Vă mulțumim că ați avut răbdare să citiți acest mesaj și așteptăm cu interes sfaturile dumneavoastră.
Vă dorim o zi bună!
  • Cristina Constantin, pagina de psihologie
    Cristina Constantin, pagina de psihologie Buna ziua! Puteti incepe prin a-i respecta deciziile pentru ca, deși va referiți la el ca la un “copil”, a trecut de mult de această etapă. Faptul că partenera actuala nu este pe placul dvs, nu este un motiv suficient pentru ca el sa renunte la relatie. In cazul in care va renunța, va fi pentru ca el este convins, nu pentru ca asa ii spun părinții. Inteleg ca nu este ceea ce v-ati dorit pentru băiatul dvs, dar in acest moment nu aveti ce face decât să ii acceptați decizia. In caz contrar, e foarte posibil sa se îndepărteze de dvs, ca modalitate de a-și proteja viata privata si de a va arata ca este capabil să își ia propriile decizii. Mult succes!
  • Razvan X'tyna Dimir
    Razvan X’tyna Dimir Nu sunt psiholog însă va pot spune asa o parere , am trecut cândva prin situația asta si inca doare . NU VA MAI BAGATI IN VIATA COPIIILOR ,fie ca sunteti mama de fata sau de băiat. Lasati-i sa stea cu cine aleg ei. Dacă el este fericit si împlinit este strict alegerea lui. E adevărat, sunteti părinții lui însă asta este viata lui, alegerea lui . Chiar dacă dvs credeti ca aceasta fata nu este buna pentru el lasati-i in pace, la un moment dat sigur o sa vada el singur daca intr.adevar este asa . Opriti-va sa mai controlați viata copiii lor, asta nu e buna, asta e săracă, asta are părinții despărțiți . Dacă are părinții despărțiți asta inseamna ca nu mai are dreptul la fericire ? Am un băiat, e micuț, 6 ani însă atunci când o sa vina vremea o sa fie singurul răspunzător pentru alegerile lui . Sunt mama lui, si sunt mama ca l.am făcut, sunt mama sa il cresc , sa il iubesc , sa il sustin nicidecum sa ii aleg iubitele sau sa ii controlez viata personala … acest comportament o sa va faca sa va pierdeți copilul si poate chiar sa va urască la un moment dat .
  • Laura Oroian
    Laura Oroian Stiu ca fiecare persoana e copil, pana ce parintii sunt in viata…, insa cand am citit copil, ma asteptam sa citesc ceva despre un baietel de 10-15 ani..! 32 ani-cred ca e timpul sa il lasati sa devina adult, barbat, si sa isi asume propriile relatii/greseli/sa isi asume viata, oricum ar fi ea. E copilul Dvs. Iubiti-l si acceptati-l cu toate calitatile si defectele. Cand nu il veti mai controla, va incepe adevarata relatie parinte – copil. Poate nu sunt foarte empatica prin comentariul meu, insa, sunt “copilul parintilor”, si prin prisma relatiei cu sotul meu, am vazut si simtit din plin cum e sa fii controlat si vesnic neacceptat asa cum esti. Si doare groaznic!
  • Marilena Popa
    Marilena Popa Buna ziua, din povestea dumneavoastra eu inteleg ca nu va vedeti fiul capabil de a lua decizii pentru viata sa personala. Cand spuneti ca partenera fiului dumneavostra “s-a băgat pe el” suna ca si cum el ar fi un obiect pasiv, fara capacitate de decizie sau de reactie, “i-a sucit minteile, il dirijeaza fara jena”. Ma intreb daca suparaea dumneavoastra nu vine din faptul ca dumneavoastra nu il mai puteti dirija, daca tot este “dirijabil”. Sunt doi adulti care aleg sa fie intr-o relatie, si nu sunt obligati sa se justifice fata de nimeni, iar dumneavoastra daca doriti sa pastrati relatia cu fiul dumneavoastra ar trebui sa incepeti sa il tratati ca pe un adult. Fiecare are propria realitate si nimeni nu are numai calitati, iar cu cat va opuneti aceste relatii el va fi mai tentat sa vada in partenera lui o evdare, ceea ce nu este in folosul nimanui. Inteleg ca probabil va este dificil sa va despartiti de unuicul fiu, insa ma gandesc ca este o ocazie buna pentru dumneavoastra si sotul dumneavoastra sa va bucurati de intimitatea proaspat recastigata odata cu plecarea lui de acasa. Numai bine!
  • Georgiana Mara
    Georgiana Mara Bună ziua, vă voi vorbi din postura de copil singur la părinți, trecută prin aceeași experiență. Am 32 de ani și o relatie minunată de 15 ani, 15 ani în care parinți mei au încercat în nenumarate rânduri să ne despartă din motive banale (că are părinți divorțați, că mai este pește în baltă, că îmi fac ei cunoștință cu nu știu cine) până anul trecut când am început să am atacuri de panica la fiecare apel telefonic primit de la ei. De 6 luni am întrerupt legătura cu ei pentru că obosisem să se tot bage în viața mea pentru că ei “știu ce e mai bine pentru mine”. Este o situație dureroasă pentru mine dar mi-am asumat consecințele si cel puțin acum sunt mult mai liniștită, nu mai sunt anxioasă ca atunci când vorbeam cu ei, iar atacurile de panică au încetat. Dacă vă iubiți copilul, acceptați-l cu bune și cu rele, până la urmă este un adult. Fiecare om învață din propriile greșeli.
  • Vizitiu Adelina Maria
    Vizitiu Adelina Maria Și soacra mea uneori mai punea piciorul în prag gen pentru el sau incerca sa ne certăm :) dar avem deja 6 ani împreună și am rezistat pentru că i am spus clar, eu sunt eu , soția ta și ea e maica ta care te a făcut sunt doua ” titluri ” total diferite !! Maica mea niciodată nu s a băgat, deși eu sunt fata și ar fi trebuit să mă țină ” din scurt” .. deci, lăsați i sa greșească, sa fie stăpâni pe ei, parcă aș vorbi de un puștan de 16 ani 

    Închiriez cabinet de psihologie/psihoterapie – București (zona Piața Romană)

    Inchiriez cabinet pentru psihoterapie in zona Piata Romana (10 min de statia de metrou), fiind o cladire istorica solida intretinuta si amenajata recent, cu o suprafata de 360 x 280 cm, intr-un apartament in care mai functioneaza inca un cabinet de psihoterapie. Cabinetul se preteaza pentru psihoterapie adulti si nu beneficiaza de sala de asteptare. Apartamentul este situat la etajul 3, intr-o cladire de 4 nivele (cladirea are lift).
    Se inchiriaza in ziele de miercuri si joi intre orele 8.00 și 21.00.
    Pretul chiriei este de 75 eur pe luna pentru o zi (inclusiv cheltuielile de intretinere).
    Pentru informatii suplimentare si poze pot fi contactata la numarul de telefon 0721.770.458 (Aurelia Vasile)

    CARTE | Personalitatile obsesionale: angoasa de schimbare

    CARTE | Personalitatile obsesionale: angoasa de schimbare

    Angoasa aparține inevitabil vieții noastre. Luând mereu chipuri noi, ea ne însoțește de la naștere până la moarte. Istoria umanității lasă mereu să se vadă noi și noi încercări de a o stăpâni, a o diminua, a o învinge sau a o lega. În aceste direcții au făcut eforturi magia, religia și știința.

    Rămâne o iluzie să credem că putem trăi o viață fără angoasă; ea ține de existența noastră și este o reflectare a dependențelor noastre și a cunoașterii condiției noastre de muritori. Putem numai încerca să dezvoltăm forțe care să i se opună: curajul, încrederea, cunoașterea, puterea, speranța, smerenia, credința și iubirea. Acestea ne pot ajuta să admitem angoasa, să ne confruntăm cu ea și să o învingem mereu. Trebuie să privim cu scepticism acele metode, indiferent de natura lor, care ne promit că ne eliberează de angoasă; acestea nu sunt pe potriva realității condiției umane și trezesc speranțe iluzorii.” (fragmente din carte)

    În „Formele fundamentale ale angoasei”, cele patru structuri de personalitate identificate de psihoterapeutul german Fritz Riemann, pornind de la angoasele care le definesc, sunt:

    1. personalitate depresiva (cu angoasa de a deveni tu insuti);

    2. personalitate schizoida (cu angoasa de autodaruire);

    3. personalitate obsesionala (cu angoasa de schimbare);

    4. personalitatea isterica (cu angoasa de necesitate).

    ***

    „Ține de natura noastră să creăm ordini și reguli de comportament pe care să le respectăm cu regularitate. Putem însă vorbi despre obsesie numai atunci când nu mai putem face altfel, când nu putem face anumite lucruri decât într-o anumită formă, chiar dacă este absurd.” (Reimann, 168).

    Atunci cand se repeta, anumite aspecte ale vietii nostre devin familiare si ne ajuta sa dezvoltam acele calitati care le corespund, altfel, ele se vor atrofia. Nu vom invata sa iubim daca vom experimenta doar relatii scurte sau ne vor caracteriza mai degraba perioade lungi de de singuratate. Durabilitatea lucrurilor are totodata si un alt rol: ne da impresia ca acele lucruri nu sunt efemere, deci actioneaza impotriva spaimei ca suntem trecatori. Insasi acceptarea unei prezente divine, caracterizata prin eternitate, vine din nevoia noastra de durabilitate.

    Atunci cand o personalitate este caracterizata prin spaima de efemer, de caracterul trecator al vietii, acest lucru se va manifesta prin dorinta foarte puternica de a nu vrea sa existe un final, de a pastra lucrurile neschimbate, mai ales cele devenite cunoscute, familiare, iar acest lucru confera siguranta. Pentru asigurarea sigurantei, planificarile vor fi facute in amanunt, iar obisnuintele si principiile vor deveni reguli rigide, inflexibile, experientele noi fiind respinse, evitate. Dar experientele noi ne ajuta sa experimentam, sa descoperim, deci ne ajuta sa evoluam. Refuzandu-le, si dezvoltarea noastra va fi inhibata. Este ca si cum am vrea sa intram in apa doar cand vom sti sa inotam, dar nu vom avea niciodata cum sa invatam sa inotam, fara sa intram in apa (idem, 124-125).

    Trasaturi ale unei structuri obsesionale se pot manifesta in diferite aspecte ale vietii cotidiene, iar limitele pana la care se poate dezvolta acest tip de personalitate sunt diferite de la individ la individ. Exista persoane care isi fac rezerve de haine si le poarta doar pe cele uzate, pentru a nu consuma rezervele, persoane care colectioneaza timbre sau monede (astfel de colectii nu se pot termina niciodata, deci reprezinta garantia eternitatii si refuza efemeritatea), persoane care vor sa detina controlul, care incearca sa situeze totul intr-un cadru fix, in care sa nu se poata intampla nimic neprevazut. Deciziile sunt greu de luat de catre un individ obsesional care vrea sa stie toate detaliile, pentru ca viitorul care va urma respectivei decizii sa fie cat mai bine cunoscut dinainte. In relatii, o astfel de persoana incearca sa impuna partenerului si copiilor un fel anume de a fi. In psihoterapie, pacientul se opune manifestarii spontane a trairilor sau interpretarii viselor, invocand posibilitatea existentei mai multor variante de interpretare, deci nesiguranta alegerii variantei corecte (idem, 125-131). C

    Refuzand schimbarea, personalitatile cu caracteristici obsesionale nu pot accepta opiniile diferite ale celorlalti si acest lucru se manifesta prin intoleranta, atitudini dictatoriale, dogmatism. Mereu vigilent ca haosul sa nu se instaleze, obsesionalul incearca sa il fixeze in legi si reguli, fiind atent la orice detaliu. Orice abatere il irita, ii aminteste de pericolul instalarii haosului, de pericolul de a nu mai detine controlul. Orice mica greseala poate fi „inceputul sfarsitului”.

    Tot ce intreprind aceste persoane este cu scopul de a-si stapani angoasa de schimbare, devine un fel de datorie interna, iar asta in conditiile in care viata reprezinta o insiruire de evenimente complexe si deseori neprevazute, deci aceasta incercare este zadarnica. Datoria interna, chiar si in situatiile in care individul isi da seama de inutilitatea faptelor lui, apare sub forma ritualurilor, actiunilor compulsive, actiuni la care nu se poate renunta, oricat de absurde ar fi (asezarea obiectelor doar intr-o anumita rdine). Obsesiile apar din frica de a indrazni, de a incerca ceva nou, din frica de spontaneitate, iar repetarea compulsiva a unor actiuni familiare recreeaza senzatia de stapanirea a situatiei, control, siguranta. Cand in viata noastra apar actiuni care nu sunt obligatorii, dar la care nu putem renunta (precum stergerea ritualica a prafului, de parca acest lucru ar putea opri depunerea lui permanenta), trebuie sa ne intrebam insa de la ce anume a pornit aceasta compulsie, ce anume am vrut sa evitam, de la ce decizie am vrut sa ne sustragem. De exemplu, compulsiunea de a spala frecvent organele genitale poate proveni din conceptia ca impulsurile sexuale sunt „murdare”, deci si actul sexual sau masturbarea.

    La obsesionali apar frecvent actele ratate ale lui Freud, deoarece, rigizi si inflexibili in tipare si cadre fixe, acestia isi refuleaza impulsurile vitale, care insa gasesc supape prin care sa iasa la iveala. Aceste acte ratate sunt cele care scapa controlului si arata, de fapt, ceea ce obsesionalul incearca sa ascunda (idem, 131-135).

    Obsesionalul si iubirea

    Daca in cazul depresivului dorinta de a-l face pe celalalt dependent de el vine din teama de a nu-l pierde (angoasa de pierdere), in cazul obsesionalului apare aceeasi dorinta, dar dintr-un alt motiv: pentru a detine controlul. Iubirea, mai ales in forma ei pasionala, prin fluctuarea si efemeritatea sentimentelor, nu este compatibila cu nevoia de siguranta a acestui tip de personalitate. In relatii, persoana cu caracteristici ale structurii obsesive va avea insa calitatea de a fi extrem de responsabila si de a-si respecta intocmai hotararile. Insa dupa cum am mentionat si mai sus, in relatii, obsesionalul incearca sa-i impuna partenerului conditii si reguli, un fel anume de a fi, sa-l modeleze intr-un fel convenabil lui, fel in care sa poata detine controlul. Chiar daca intrarea intr-o relatie poate fi indelung amanata, din cauza dificultatii de a lua o decizie, odata intrat intr-o relatie, obsesionalul o vede indisolubila, iar pentru mentinerea ei poate gasi nenumarate justificari rationale. Separarea, chiar daca este necesara, presupune acceptarea efemeritatii unei relatii. „Cu cat trasaturile obsesionale sunt mai puternice, cu atat casatoria este vazuta mai mult ca un contract juridic, cu drepturi si indatoriri strict stabilite.” (idem, 135-137).

    In confruntari, obsesionalul este inflexibil si prea putin intelegator, cedand foarte greu, chiar si cand realizeaza ca nu are dreptate. II poate enumera partenerului, cu exactitate, toate momentele din trecut in care acesta a gresit si ce anume greseste in prezent, poate propune solutii aparent rationale, rezonabile, de iesire din conflict, precum respectarea unui program, dar acest lucru nu are legatura, de cele mai multe ori, cu dorinta reala de a continua relatia si nici cu afectiunea sau spontaneitatea. Daca partenerul nu pare a aprecia astfel de solutii, el considera ca acesta are prea multe pretentii.

    Obsesionalul apreciaza mai mult ca oricine punctualitatea si economia, mai ales cea de timp sau de bani (aici manifestandu-se pulsiunea lui de a stapani, de a avea). Mesele sunt la ora fixa, bugetul casei este stabilit riguros, cheltuielile „nechibzuite” ale partenerului indelung dezbatute (problemele financiare reprezinta unele dintre cele mai frecvente motive de conflict in relatiile cu un obsesiv). „Pentru cei cu trasaturi obsesionale grave, lucrul cel mai important este ca partenerul sa functioneze punctual, exact, fidel si fara pierderi, ca o masina bine unsa, fara dorinte proprii si fara niciun fel de pretentii sentimentale.” (idem, 137-140). Pot aparea lipsa de empatie fata de partener si lipsa de fantezie erotica, contactele sexuale putand ajunge ele insele sa fie planificate.

    In momentele in care o relatie este in faza de inceput, obsesionalul analizeaza, se asigura, isi ia toate masurile de precautie si uneori prefera sa nu faca nimic mai mult, pentru a nu-si asuma riscuri inutile.

    Actele sexuale la obsesionali pot necesita existenta unui anumit context, a unei anumite luminozitati, a unui ritual de spalare, aspecte care inlatura firescul, spontaneitatea, dar care, cand nu exista, pot afecta capacitatea realizarii actului in sine.

    Deseori, obsesionalul face demarcatie clara intre iubire si sex, astfel incat poate ajunge sa doreasca pe cineva sexual, dar nu sa-l si iubeasca si sa nu fie atras sexual de persoanele pe care le iubeste.

    Ca parteneri, persoanele cu trasaturi obsesionale nu foarte accentuate sunt fidele si ii pot conferi celuilalt sentimentul de siguranta si de sustinere responsabila (idem, 140-142).

    Obsesivul si agresivitatea

    Intotdeauna precaut, obsesivul va avea grija cu manifestarea afectelor sau a agresivitatii sale, semne de pierdere a controlului. Dar, pentru ca o tendinta umana fireasca este aceea de manifestare a pulsiunilor agresive, pentru a fi justificabile, acestea gasesc o alta forma de manifestare. Spre deosebire de depresiv, care ajunge la autopedepsire, obsesionalul se regaseste in categoria celor care lupta cu fanatism in tot felul de domenii posibile: igiena, morala, religie etc. Agresivitatea lui este indreptata spre exterior, spre cei care nu respecta principiile invocate. O varianta mascata, legitima, a acestei agresivitati este si corectitudinea exagerata (profesorul care penalizeaza cea mai mica greseala, functionarul care inchide ghiseul la ora fixa, chiar daca mai este cineva la coada, in general, cei care abuzeaza de puterea lor in numele unor principii, valori etc.).

    In general, specifice obsesionalilor sunt profesiile care confera putere si in care pot sa-si manifeste agresivitatea in numele legii, al ordinii, disciplinei (politisti, judecatori, profesori, politicieni, preoti, functionari). Sunt persoane care, in copilarie, au fost de obicei aspru pedepsite pentru momentele in care si-au manifestat agresivitatea, astfel incat au invatat sa si le mascheze (idem, 142-147).

    Profesiile specifice lor cer meticulozitate, responsabilitate, exactitate, rabdare, mai degraba decat creativitate, initiativa si libertate. Sunt cei mai scrupulosi si exacti functionari, sunt politicieni (domeniu in care se poate manifesta nevoia lor de control), oameni de stiinta, bancheri, chirurgi, preoti. Sunt interesati deseori de istorie, pentru ca aici nu se mai simt amenintati de schimbare: ce a trecut deja nu mai poate trece.

    Alte forme mascate de manifestare a agresivitatii le reprezinta incetineala, constienta sau nu (femeile carora le ia mult timp sa se pregateasca pentru a iesi din casa, intarziind in timp ce partenerul le asteapta).

    Daca aceste modalitati de manifestare a agresivitatii nu vor mai fi suficiente, se va ajunge si la personalitatea obsesiva, ca la toate celelalte structuri de personalitate, la somatizare: dureri de cap, infectii intestinale, tulburari circulatorii si cardiace, pusee de tensiune etc. „In ele se joaca conflictul dintre a dori sa fii agresiv si a nu avea voie, intre puterea de a vrea sa constranga si tendinta de a nu indrazni, de a ceda, de a lasa sa i se intample.” (idem, 149). Acumularea afectelor si a nevoii de manifestare a agresiunii se mai poate manifesta prin accese de furie sau dorinta de distrugere. In cazul uneia dintre cele mai importante personalitati istorice, cancelarul de fier al Germaniei, Otto von Bismarck, se pare ca aceasta acumulare de afecte si nevoie de agresiune se manifesta prin tendinte spre crize de plans si muscarea covorului, considerand ca imaginea pe care o avea in fata celorlalti nu putea fi compatibila cu manifestarile emotiilor sale.

    Fundalul biografic

    Unul dintre primele tipuri de personalitate care predispune la o personalitate cu trasaturi obsesionale este copilul cu o evidenta vioiciune motric-agresiva, cu tendinta clara spre independenta si spre expansiune. Nu intra in categoria „copiilor cuminti”, deci va fi deseori criticat pentru comportamentul (de unde si tendinta de mascare a agresivitatii).

    Un al doilea tipar care ar putea conduce la tendinte obsesionale in viata adulta este al copilului cu blandete nativa si cu tendinta spre a fi supus si a se adapta, calitati care, ca si cele mentionate mai sus, au rolul de a inhiba exprimarea emotiilor, atunci cand le considera nepotrivite (idem, 147-150).

    Nu in ultimul rand, trebuie mentionata o inclinatie innascuta spre a regreta deciziile luate, spre a se razgandi. Este insa greu de precizat, pana la urma, cand aceste trasaturi sunt ereditare si cand sunt deja reactii la mediu. In psihoterapie, se pot identifica insa acei factori declansatori ai supraevaluarii nevoii de siguranta si permanenta, odata cu dezvoltarea excesiva a angoasei de schimbare si efemer.

    In copilarie, definitorie este etapa 2-4 ani, cand copilului, dupa ce i s-a acceptat si intretinut depedenta totala fata de adultii din jurul sau, in special fata de mama, de la care a primit totul fara a i se cere nimic inapoi, incepe sa i se pretinda respectarea unor reguli, incep sa i se stabileasca niste interdictii. Problemele intervin atunci cand copilul nu si-a dezvoltat pana in acel moment un Eu suficient, care sa-l ajute sa inceapa sa exploreze si singur lumea, sa-si exprime trairile si dorintele, sa-si impuna vointa atunci cand intampina rezistente. Este faza de separare si de incepere a dezvoltarii autonomiei, de interactiune cu mediul si de primire a unui raspuns cu privire la comportamentele lui, de incepere a delimitarii binelui de rau.

    Fundamental este si modul in care parintii considera ca trebuie educat copilul in aceasta faza:

    1. ii lasa timp pentru a intelege si a se acomoda cu ceea vor adultii;

    2. ii impun ceva prin constrangere, fortat.

    Copilul poate dezvolta astfel ori o autodeterminare sanatoasa (vointa proprie de a face lucrul respectiv), ori o atitudine de sfidare a regulilor, ori o atitudine de supunere determinata de renuntare (idem, 150-153). Acum se vor decide felul in care va alege sa-si exprime propriile pulsiuni sau modul in care isi va manifesta vointa. Ulterior, felul in care se trece prin aceasta faza va determina daca individul respectiv se va revolta impotriva autoritatilor sau li se va supune, daca va detine sau nu o constiinta de sine clara si corecta, vointa proprie, spontaneitate. De cum si cand i se va spune copilului „trebuie” sau „nu este voie”, despre cat de stricta sau relaxata va fi educatia lui (ambele forme, fiind extreme, deci inadecvate) si, cel mai important poate, despre cum va fi el condus spre ceea ce doresc adultii: cu blandete, pana la tranformarea acelui lucru intr-o activitate voluntara sau rigid, impus, anihilandu-i-se brutal impotrivirea si neascultarea. Acum se pun asadar bazele pentru cum isi va manifesta impulsurile la varsta adulta, pentru specificul constiintei sale morale (Supraeul in psihanaliza freudiana), constiinta morala care poate fi caracterizata prin blandete sau, dimpotriva, prin rigoare, ceea ce se va manifesta mai apoi printr-o spontaneitate, fireasca, naturala, sau printr-un autocontrol exagerat.

    Deseori, parcursul unui copil cu o viitoare structura obsesionala este marcat de cearta, pedeapsa, inhibarea impulsurilor vitale, agresive, afective, inhibarea vointei proprii sau a spontaneitatii. Adica exact in acea faza de dezvoltare in care se formeaza autonomia, independenta. Cand lucrurile din jurul sau trebuie sa se petreaca mereu intr-un anumit fel si nu in altul, acest copil va resimti ca fiind gresit comportamentul care se opune acestui specific si nu in ultimul rand va resimti acest comportament ca fiind cauza retragerii iubirii parentale, desconsiderarii, pedepselor. Astfel ca devine mai precaut, mai ezitant, mai controlat. In cazurile mai grave, adultul cu un astfel de fundal biografic, atunci cand simte un impuls care intra in categoria celor pe care a fost invatat sa le considere inadecvate, simte, automat, si reflexul care inhiba acest impuls. Este asadar simplu de inteles de ce este caracterizata personalitatea de tip obsesional cu indoiala, dificultate in luarea deciziei, amanare, ezitare, existand permanent intrebare, inhiband impulsului natural: „Este bine sau rau ceea ce vreau sa fac?”. Deciziile ajung sa fie excesiv justificate, argumentate, rationalizate: ele trebuie sa fie deciziile corecte, definitive, irevocabile, altfel sunt urmate de represalii. In formele grave de personalitate obsesionala, se poate ajunge pana la a raspunde oricarui gand sau oricarui reflex, cu opusul sau. Cand aceste doua impulsuri contrare sunt aproape simultane, blocajul, paralizia, incapacitatea de a actiona sunt aproape inevitabile.

    Invatand astfel, inca din copilarie ca totul trebuie sa fie clar determinat si ca nu toate placerile sunt permise, adultul obsesional ajunge sa fie convins ca exista intotdeauna o forma absolut corecta a lucrurilor, deci nu este de mirare ca obsesionalul este caracterizat de perfectionismul ridicat la rang de principiu, situatie in care ar vrea sa spuna tuturor cum ar trebui sa se intample lucrurile. Daca ar putea, obsesionalul ar constrange chiar viata, pentru a-i prescrie cum trebuie sa fie. De multe ori, cele care predispun la un asfel de comportament sunt mediile militaresti, academice sau religioase, in care apare educatia de tip autoritar, periculoasa tocmai pentru ca duce exact la acea obedienta neconditionata, inhibatoare de impulsuri naturale.

    Nu in ultimul rand apare si elementul statutul familial, care poate impune copilului sa nu „isi faca de ras parintii”. Cele mai multe persoane cu specific obsesional sunt extrem de sensibile la opinia publica, la „ce zice lumea”.

    Ce se intampla insa cu copiii crescuti intr-un mediu haotic, fara impunerea niciunei norme si fara nicio stabilitate? Deseori si acesti copii dezvolta structuri obsesionale de personalitate, care vin tocmai ca o compensare a lipsei de ordine din mediul exterior. Traind intr-o libertate fara niciun reper, fara niciun sprijin, acesti copii ajung sa isi construiasca ei insisi un fel de suport caracterizat prin ordine si disciplina autoimpuse. Insa pentru ca acest fundament este mereu amenintat de mediul extern, dezorganizat, comportamentele obsesionale declansate ca reactie de aparare vor deveni si mai puternice (idem, 153-159).

    In ceea ce priveste parintii cu trasaturi obsesionale, daca aceste trasaturi sunt echilibrate, acestia sunt parinti responsabili si consecventi. Daca insa aceste trasaturi sunt accentuate, devin parinti rigizi, absolutisti, care inhiba creativitatea si spontaneitatea copilului, care nu tin seama de etapele lui firesti de dezvoltare, inflexibili si dornici doar de obedienta neconditionata a copilului (transformat deseori in viitorul adult cu tulburari obsesionale). Copilului ii cer respectarea intocmai a regulilor, punctualitate absurda, ordine desavarsita. Sunt totodata parintii care ii cer sa manace tot din farfurie, pentru ca ei stiu mai bine cat ii trebuie. Orice act de posibila rebeliune a copilului trebuie inabusit inca de dinainte sa apara pentru ca altfel ei ar pierde controlul si haosul s-ar instala. Promisiunea copilului, atunci cand greseste, sub forma absurda de: „nu voi mai face niciodata asta”, este singura scuza acceptata. Copilului ii sunt inhibate impulsurile sexuale, afective si agresive, adica impulsuri vitale.

    Revenind la trasaturile generale ale persoanelor cu acest tip de structura, este de remarcat ca obsesionalii uita repede visele, sustinand ca oricum viseaza rar (adevarul este ca le blocheaza, nu si le mai amintesc), si nu au incredere in ele (interpretarea lor ar putea scoate la iveala ceea ce ei se straduiesc atat de mult sa ascunda, impulsurile lor firesti).

    Daca am stabili formele sub care putem intalni o personalitate obsesionala, acestea ar porni de la doua posibilitati (amintite si mai sus):

    1. personalitati obsesionale desprinse din personalitati cu o vitalitate innascuta foarte puternica: oamenii responsabili, practici, pe care ceilalti se pot baza –> persoanele ambitioase, prozaice –> persoanele revendicative, certarete, incapatanate –> cei care detin puterea in modul despotic, tiranic, autocrat –> persoane cu catatonie psihotica;

    2. personalitati obsesionale desprinse din personalitati cu o vitalitate innascuta foarte slaba: adaptatii stersi, banali –> persoane pe care viata le angoaseaza si cu nevoia de a se asigura –> persoane ezitante, sovaielnice –> pedantii si carcotasii –> lingusitorii si slugarnicii –> ipohondrii ascetici –> bolnavii obsesionali propriu-zisi.

    La limita inferioara la care se manifesta trasaturile obsesionale, adica cea mai sanatoasa, echilibrata, individul cu o astfel de structura de personalitate este stabil, rezistent, silitor, motivat, cu un pronuntat simt al realitatii, adept al corectitudinii, onestitatii, curateniei (inclusiv cea morala). Sunt cei care pastreaza traditia, care sunt un simbol al valorilor unei comunitati. Afectiv, chiar daca obsesionalul este mai degraba retras si nu foarte expansiv, este constant, durabil. Pericolul cel mai mare, dat de nevoia lui angoasanta de durata si siguranta, este acela de a deveni prea rigid. Trebuie sa invete sa lase lucrurile sa se intample si de la sine (idem, 174-179).

    ***

    Despre autor:

    Fritz Riemann (1902-1979), psihoterapeut şi psihanalist formator, a fost unul dintre întemeietorii Institutului pentru Cercetări Psihologice şi Psihoterapie din München. “Formele fundamentale ale angoasei” este cea mai valoroasă lucrare a sa.

    formele fundamentale ale angoasei - editura treiCuprins:

    Introducere. Despre natura angoasei şi despre antinomiile vieţii

    Angoasa de autodăruire. Personalităţile schizoide
    Omul schizoid şi iubirea
    Schizoidul şi agresivitatea
    Fundalul biografic
    Exemple de moduri de viaţă schizoide
    Completare

    Angoasa de a deveni tu însuţi. Personalităţile depresive
    Depresivul şi iubirea
    Depresivul şi agresivitatea
    Fundalul biografic
    Exemple de moduri de existenţă depresive
    Consideraţii suplimentare

    Angoasa de schimbare. Personalităţile obsesionale
    Obsesionalul şi iubirea
    Obsesionalul şi agresivitatea
    Fundalul biografic
    Exemple de modalităţi de trăire obsesionale
    Consideraţii suplimentare

    Angoasa de necesitate. Personalităţile isterice
    Istericul şi iubirea
    Istericul şi agresivitatea
    Fundal biografic
    Exemple de moduri de existenţă isterice

    Consideraţii suplimentare
    Concluzie

    ***

    Bibliografie:

    Riemann, Fritz, Formele fundamentale ale angoasei, Editura Trei, Bucuresti, 2013

    Imagine: Yayoi Kusama, Dots Obsession

    Închiriere spațiu pentru cursuri sau workshop-uri – București (Piața Romană)

    Ofer spre inchiriere un spatiu pentru diferite activitati: workshopuri, diferite cursuri. Spatiul este in zona Dorobanti, constructie noua (foarte aproape de metroul Piata Romana) este alcautuit din 2 sali, 2 bai, 2 vestiare. Se poate inchiria cu ora sau cu ziua. Pentru mai multe detalii va rog sa-mi dati un e-mail la adresa: psihologpsiholog8@gmail.com

    Am 22 de ani și în urmă cu un an l-am cunoscut pe cel care acum îmi este soț, el locuind în altă țară. Acum sunt însărcinată, dar mi-am dat seama ce fel de persoană este, are ieșiri foarte violente, mă acuză că îl înșel (deși locuim cu părintii lui și nu ies fără el din casă), nu am voie să vorbesc cu nimeni, nu mai am prieteni și nici viață socială. I-am spus că după ce nasc vreau să mă întorc în Romania, dar nu este de acord, mă obligă să trăiesc lângă el.

    Mesaj anonim, prin secțiunea Consiliere online 

    Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online

    Buna ziua! Sunt N, 22 ani, feminin.

    In ianuarie 2019 l-am cunoscut pe cel care acum imi este si sot. El locuind in alta tara, in martie am decis sa vin la el pana in aprilie, doar ca parca orbita de cat de frumos se comporta si cat de dulce e, am ramas aici, in iunie urmand sa plecam impreuna in Romania. Ajunsa in tara, am aflat ca sunt insarcinata, din nou orbita si entuziasmata, am acceptat sa ne casatorim imediat (ideea fiind a parintilor lui). In septembrie ne-am intors inapoi in afara tarii, punandu-ne de acord ca in ianuarie sa revenim in Romania pt a naste. Din cauza problemelor de tensiune pe care le-am capatat in timpul sarcinii, am ramas aici.
    Problema este ca acum mi-am dat seama ce fel de persoana este, are iesiri foarte violente, ma acuza ca il insel (in conditiile in care noi locuim cu parintii lui iar eu alte cunostinte aici nu am, nici macar nu ies fara el din casa), nu am voie sa mai vorbesc cu nimeni, nu mai am prieteni si nici viata sociala. As vrea sa divortez, dar mi-e foarte teama de reactia lui. Mi-e dor de viata pe care am avut-o inainte sa il cunosc pe el, mi-e dor de prietenii mei si oamenii cu care vorbeam zi de zi.
    I-am spus ca dupa ce nasc as vrea sa plec inapoi in Romania, insa nu este de acord, practic ma obliga sa traiesc langa el.
    Imi doresc sa revin la vechea mea viata, de doua luni plang non-stop, nu ma mai recunosc. Mi-e frica ca dupa nastere sa nu se accentueze starea mea si sa pic in depresie.
    Intr-adevar, am gresit cand am luat decizii la repezeala si nu m-am gandit nici macar o secunda la consecinte si responsabilitati.
    El e constient si vede ca nu mai este ca la inceput, ca nu mai suport sa ma atinga sau sa ma sarute, dar nu vrea sa accepte situatia. Imi doresc sa fiu mai puternica si sa am curajul sa-i spun ca nu il mai vreau in viata mea, dar fiind intr-o tara straina unde nu cunosc nici limba si nici nu am cunostinte carora sa le cer ajutorul, mi-e foarte teama de reactia lui, ma gandesc cu groaza ca ar putea sa ma loveasca (a mai avut tentative).
    Sunt intr-o casnicie toxica si mi-e foarte greu sa accept adevarul, ce as putea face in aceasta situatie? Simt ca o iau razna pur si simplu.
    Va rog, ajutati-ma cu un sfat util.
    O zi placuta!
    • Botezat-Antonescu Radu
      Botezat-Antonescu Radu in primul rand cred ca ar fi bine sa discuti cu un avocat pt a clarifica lucrurile ‘tehnice’. Daca te simti in pericol atunci trebuie sa te protejezi. Discuta cu familia ta si incearca sa decizi ce este cel mai bine pt tine si copilul tau. Cu totii gresim insa a persista constient intr-o greseala poate avea efecte severe. Curaj, se poate!
    • Marilena Voicu
      Marilena Voicu Cate luni de sarcina ai?
      Poti călători cu avionul?
      Intreaba un medic, gandeste-te bine la ceea ce vrei sa faci, iar daca exista posibilitatea sa pleci acum in tara, nu ezita.
      Lucrurile nu or sa se îmbunătățească după ce vei naște.
      Atunci el ar putea sa iti spuna ca poti pleca, dar iti iau copilul, majoritatea ca el, asa acționează. O sa încerce să te termine psihic, știind că asa te va face sa rămâi lângă el
      Se va folosi de copil împotriva ta.
      Nu sunt psiholog, dar am ajuns la psiholog din cauza asta.
      Eu nu am avut curaj sa plec când a trebuit, am suportat consecințele.
      Decizia iti apartine in totalitate. Gandeste-te ca acum trebuie sa mai ai grija Si de un pui de om si nu cred ca ti ai dori sa fie crescut într-un mediu neadecvat.
      Curaj, trebuie doar sa vrei sa fii fericita cu adevărat!
    • Andreea Ioana Rotaru
      Andreea Ioana Rotaru In ce tara trăiești? Daca este cumva Germania poti sa stai linistită ai foarte multe șanse si susținere
    • Marilena Popa
      Marilena Popa Buna ziua, din ce observ eu aceasta familie are toate coordonatele unui mediu toxic, pentru dumneavoastra si pentru viitorul dumneavostra copil. Sfatul meu este sa cititi acest articol si sa identificati exact comportamentele si atitudinile toxice ale partenerului si familiei sale. Daca va simtiti in pericol plecat cat mai repede, cereti ajutorul rudelor, prietenilor si autoritatillor la nevoie. Nu stiu in ce tara sunteti, insa in oricare tara din vestul Europei autoritatile va vor veni in ajutor, fie pentru a va repatria fie pentru a va asigura sustinere in situatia in care sunteti. Nu pomeniti daca in tara aveti unde sa va intoarceti si daca are cine sa va sustina, insa cu siguranta dupa nastere va va fi cu mult mai greu sa plecati. Probabil din cauza tensiunii nu puteti sa calatoriti cu avionul, asa ca va treabui sa ramaneti in tara in care sunteti pana o sa nasteti. Insa trebuie sa fiti constienta ca viata dumenavoastra nu va mai fi cum era inainte, fie ca va despartiti de sotul dumneavostra sau nu. Maternitatea schimba radical existenta noastra ca oameni, prioritatile si stilul de viata. In oricare varianta incepeti sa invatati limba ca sa puteti comunica, fie ca decideti sa ramaneti sau sa plecati. Va recomand deasemenea sa apleati la ajutorul unui psihoterapeut daca aveti posibilitatea. Numai bine! https://focuspsy.ro/ce-sunt-relatiile-toxice/
    • Alexandru Alex
      Alexandru Alex Buna ziua!
      Daca va aflati in Londra, sau împrejurimile ei, sa stiti ca sunt multe centre care sustin mamele.
      Inclusiv legile sunt făcute pentru a da dreptate femeii!
      De la GP puteti avea trimitere catre terapie, si ar fi cam 15 sedinte gratuite… Nu stiu, cat va ajuta…..
      Dar, cred ca v-ar ajuta aceste sedinte ca sa va puteti largi orizontul mintal si sa luati decizii potrivite asteptarilor de viitor pe care le aveti ! Daca va pot fi de folos cu alte informații (sa va traduc la centrul respectiv, sau sa cer informații in engleza, caci nu stiti limba) va stam la dispoziție. Curaj si putere multa! P. S. Mentionez ca nu sunt translator, psiholog sau, psihoterapeut!
      Putem ajuta, daca credeti ca este cazul! :)
      Putere multa!
    • Consuela Stupu
      Consuela Stupu Pleaca acum pana nu e prea tarziu te vei descurca,si nu naste acolo unde esti,fa un modu sa ajungi in Romania ca dupa ce nasti sa numai poti pleca
    • Mihaela Zaharia
      Mihaela Zaharia Daca nu poti pleca cu avionul, ar putea cineva din tara sa vina sa te ia, sa te insoteasca pe drum cu masina/autocar/microbuz pana in Romania ca sa nu vii singura? Dupa ce nasti vei avea nevoie de acordul lui sa scoti copilul din tara ceea ce nu prea are sanse sa se intample, deci trebuie sa fugi acum, cat mai repede.

    Am dat-o din anorexie în bulimie. Psihoterapeuta mea e specializată în terapie experiențială și m-a ajutat mult, dar mâncatul compulsiv încă există și încă sunt fixată pe aspectul fizic. Credeți că ar trebui să caut un psihoterapeut pentru comportament compulsiv?

    Mesaj anonim, prin secțiunea Psihoterapie online 

    Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online

    Bună! Am 20 de ani, sex feminin.

    De prin iulie m-am mutat în București și din septembrie merg regulat la psihoterapie, inițial căutam un psihoterapeut specializat pe comportament compulsiv ținând cont că am dat-o din anorexie în bulimie.
    Ce m-a adus în București? Cum în creierul meu se impregnase ideea de a fi slabă până la oase și din cauza mâncatului compulsiv reușisem să pun pe mine 20 de kilograme în doar câteva luni, am ales să fac o schimbare și să o iau de la capăt și să reușesc să îmi revin atât fizic cât și psihic. Toate cele bune, ma confrunt cu stări de anxietate și am ales să iau tratament medicamentos.
    Psihoterapeuta mea e specializată pe terapie experiențială și m-a ajutat mult, chiar am reușit să îmi potolesc mâncatul compulsiv și să mai dau și câteva kilograme jos. Momentan mă simt blocată pentru că mâncatul compulsiv încă există și încă sunt fixată pe aspectul fizic și din cauza asta încă evit să ies cu anumite persoane și am probleme cu intimitatea.
    M-am atașat enorm de mult de psihoterapeută dar credeți că aș avea nevoie să o schimb pentru a merge la un psihoterapeut pentru comportament compulsiv? M-a ajutat mult chiar enorm de mult, îmi dădeam duhul de mult dacă nu era ea dar ce recomandări aveți?