Buna ziua. Numele meu este Ines. Sunt o adolescenta de 16 ani care simte nevoia sa vorbeasca cu cineva si stiu ca ma puteti ajuta cu cateva ganduri pozitive sau chiar cu raspunsurile la intrebarile pe care le tot am. Am sa incep prin a va multumi ca imi cititi cuvintele.Nu pot spune ca am o viata naspa, dar uneori am anumite probleme care ma seaca din toate punctele de vedere. Sunt o fire deschisa daca ajungi sa ma cunosti, poate par un pic afurisita inainte. De curand mi-am dat seama ca-s un pic egoista (poate mai mult). Imi place sa citesc si sa visezi cu ochii deschisi. Imi place sa scriu. Deobicei spun ce am pe inima si ma port prosteste chiar daca asta inseamna sa pierd o persoana importanta din viata mea. Nu imi place sa fiu pusa in situatii naspa, dar, din pacate, am numai zile de genul. Sunt un copil cuminte. Nu vin beata acasa, drogata si nu plec cu orele niciodata fara sa anunt pe cineva. La scoala ma descurc foarte bine si imi place liceul pe care l-am ales. E ca o a doua casa. Pot recunoaste ca am si muncit ca sa ajung unde sunt acum.
Am sa incep cu inceputul deoarece consider ca este un factor important in lucrurile de care ma lovesc zilnic. Parintii mei au divortat inca de cand eram mica, de pe vremea cand fratele meu inca nu se nascuse deoarece tatal meu a inselat-o pe mama mea. Cu acea femeie (in prezent) are doi copii. Iar, tot in prezent, tata se vede cu o a treia femeie. Am sa ii spun Q. Tata sta intr-un alt oras, iar eu in orasul unde a inceput totul.
Eu stau cu mama, bunica, fratele si bunicul meu. Suntem 5 persoane intr-un apartament de 3 camere, bucatarie si baie. Mult spatiu poate, dar uneori ma zbat pentru o gura de aer.
Nu m-a afectat divorul parintilor mei din cauza varstei mici, dar uneori simt nevoie si de un tata. Cineva care sa fie stalpul casei. O prezenta. Relatia cu tatal meu este una buna. Ne vedem chiar si o data pe luna. Dar toate problemele au inceput sa apara cand am crescut si cand tata a inceput sa vina cu cea de a treia femeie, Q, in orasul meu.
Mama si tata nu se vad. Tata vine, ne ia din fata blocului si ne petrecem timpul in satul in care a copilarit si prin orasul meu. Nici copilaria tatei nu a fost una usoara. Nu m-am omorat sa aflu mai multe despre ea, dar din cate am auzit, anumite ganduri mi-au fost confirmate. Cred ca din cauza a ce s-a intamplat cand era mic, multe lucruri pe care le face acum se explica. Si am o mica banuiala ca este ceva psihic sau chiar sufleteste. Oricum, tata are un loc de munca foarte bun si stiu ca a muncit mult ca sa ajunga unde este acum.
Despre situatiile in care sunt pusa sa aleg, sunt certata pentru faptele altcuiva. Sunt copilul dintre parintii divortati care trebuie sa asculte si sa indure totul. Intr-un fel ma bucur ca eu sunt aceea si nu fratele meu. Nu stiu cum s-ar descurca. Am invatat sa folosesc indiferenta in avantajul meu pentru a trai si in afara problemelor, sa ma bucur de perioda asta, de mine, prietenele mele, de tot.
Problemele au inceput acum 5-4 ani cand tata ne-a luat la film, iar, in cinema, ne-am intalnit cu o femeie. Nu am stiut cine e, am crezut ca este prietena unui prieten cu care ieseam inainte. Dupa am crezut ca este vecina acelui prieten. Am crezut ca sta in acelasi oras cu mine, ca nu avea legatura cu tata. Asta pana cand am inceput sa imi dau seama singura, am inceput sa banuiesc. Abia anul trecut ne-au spus mie si fratelui meu ca sunt impreuna, intr-o vacanta, in Paris.
Nu m-a deranjat ca avea o noua prietena. Ne intelegem bine intre noi, avem lucruri in comun si important pentru mine este ca nu se poarta urat cu mine sau cu fratele meu. Q este o femeie foarte ok.
Totusi tata a inceput sa vina cu ea in fata blocului. La inceput m-a spus sa nu zic nimic de ea si chiar am zis sa tac. Nu imi place sa ma bag aiurea in lucruri care nu ma implica direct. Ce face cu viata sa, e problema sa.
Mama ma tot intreba acasa, facea glume ca vin parintii sa ma ia, bunica mea la fel. Ma enerveaza cand fac asta. Nu vad rostul. S-a simtit naspa cand a vazut ca vine cu ea in fata blocului, stiu. Dar nu trebuie sa se razbune pe mine. M-au intrebat cine e, iar cand le spuneam ca nu am idee, imi ziceau ca ii tin partea, ca sa ma mut cu el, ca nu apreciez faptul ca maica mea m-a crescut singura. Ma intrebau lucruri pe care nici eu nu stiam sa mi le explic.
Ma deranja si faptul ca aveau momente in care ma intrebau ce am facut, ce am vorbit si alte chestii. Nu erau dese intrebarile. Nu le puneau din rautate, dar.. Cateva ore pe luna aveam la dispozitie cu tatal meu si, si pe acelea trebuia sa le spun. Nu faceam chestii iesite din comun incat sa fie povestite. Ne bucuram de orele pe care le petreceam impreuna. Se enerveau cand nu prea dadeam detalii. Iar daca veneam in unele zile si spuneam eu singura ce am facut ca sa fac un dialog, se comportau ciudat. Nici nu stiu sa explic. “Mda, taica-tu.”
Le deranjau o gramada de lucruri, dar nu inseamna ca trebuiau sa mi le zica mie. Bunica mea are momente si acum cand ma ia de mana, ma duce in alta camera si imi spune acelasi lucruri mereu. Ca mamei ii e greu, ca a inselat-o, ca e greu sa cresti doi copii. Iar eu am inteles din prima. Nu e nevoie sa repete aceleasi cuvinte mereu si mereu.
Stiu ca pe mama o doare situatia in care e pusa, nu e ca si cum eu ma simt mai bine. Stiu ca ii e dor de tata si ca inca il iubeste, dar de ce mi se tot reproseaza mie lucrurile ca astea? Bunica mea cauta motive sa-l aduca in discutie pe tata. “Daca erai la taica-tu asa faceai?” “Daca cresteai cu femeia cu care a inselat-o pe maica-ta, nu suflai acum un cuvant!” “Te spun lui taica-tu!” “Daca ar stii taica-tu ce faci, cum te comporti.” “Fa-ti bagajul si du-te sa stai cu taica-tu. Sa fii sclava femeii cu care a inselat-o pe maica-ta.”
Dar situatiile astea sunt generate de bunica mea. Uita o gramada de lucruri, uita ca umbla acolo si vine si tipa la mine ca de ce umblu in locurile alea, ca nu am eu nevoie sa umblu pe acolo, iar cand incerc sa ii explic ca nu am avut ce cauta acolo si ca de ce vine la mine, tipa la mine ca sunt needucata, ca ii raspund, dar logica din argumentele ei lipseste. Se contrazice singura uneori si cand incerc sa ii explic, si frumos si chiar daca ridic tonul putin, ma face bezmetica.
Cand ii raspund la anumite vorbe pe care le spune si apare si tata in ele fara sa aiba legatura cu subiectul, zice ca ii iau partea, ca tin cu el, ca el m-a crescut si ca de ce fac asa. Cand eu, de fapt, nu tin partea nimanui.
In mai, inainte sa plec in Paris cu tata, fratele meu si acea femeie Q, m-am certat cu bunica-mea si mami. Nu stiam ca avea sa vina si Q in excursie, voiau sa ne faca o surpriza, desi bunica-mea mi-a spus ca s-ar putea sa vina si ea. Apoi mi-am dat seama singura ca avea sa vina dintr-un apel in care tata si acea femeie nu s-au gandit la aumite detalii. Nu m-a deranjat, dar cand m-a intrebat tata printr-un mesaj daca vreau sa nu sa vina si acea femeie, am cam zis nu. Era ciudat? Vacanta pe care o avuseseram in urma cu doi ani, a fost doar a noastra. A mea, a tatei si a fratelui meu. Eu banuiam cine este acea femeie pentru el, dar el nu mi-a zis nimic pana atunci.
In acea zi m-am dus la bunica mea si i-am explicat ce am vorbit cu tata pentru ca simteam ca facusem un lucru tampit din cauza ca tata are momente in care vrea sa stie ce cred imediat, iar eu nu pot sa fac asta mereu. Si i-am cam spus tatei ca voiam sa fim doar noi trei in vacanta si stiu ca nu prea i-a placut nici lui asta. Sunt decizii de digerat. Daca sunt pusa sa aleg, vreau timp de gandire. Sa stiu cum actionez. Cum e mama pusa in situatia asta, tata, cum sunt eu, cum e fratele meu. Intotdeauna in situatiile acestea ma gandesc la ambele parti. Partea mamei si a tatei. Incerc sa ii multumesc pe amandoi cum pot. Cum reusesc si eu.
Bunica mea l-a luat si pe fratele meu si ne-a pus pe canapea. A luat din nou situatia de la inceput. Ce s-a intamplat in trecut, ca familia lui tata era si ea naspa, lucruri legate si de acea femeie. Iar eu cand am inceput sa-i spun ca nu ma intereseaza ce s-a intamplat in trecut, ca eu nu pot schimba cu nimic asta. Faptul era deja consumat si eu trebuia sa-l aud mereu si mereu la fiecare cearta. Mereu cand vorbeste desprea sta parca vrea sa ma simt vinovata de ce s-a intamplat acum 17 ani aproape. Si nu m-am putut stapanii. Am izbucnit puternic in plans. Abia puteam vorbi, sughitam. Am avut un moment atat de naspa incat mi s-a spart un vas de sange la un ochi. Cand am incercat sa-i spun ca pe mine probleme din trecut nu ma intereseaza. S-au intamplat. Nu pot face nimic in legatura cu asta. Nu-mi aduc aminte daca era si mama mea acolo. Pe fratele meu il trimisese in alta camera. I-am spus ca ma deranjeaza. I-am spus ca sa lase trecutul in urma si sa treaca naiba o data peste asta.
Iar ea, o tot tinea pe a ei ca ii tin partea tatei. Ca de mama nu ma intereseaza. I-am spus pentru prima oara cu voce tare ca in situatiile alea NU TIN cu niciunul dintre ei. Ca sunt amestecata aiurea si nu trebuie sa isi verse nervii pe mine. Bunica-mea cand a vazut asta s-a enervate si mai tare. S-a ridicat, a tipat la mine lucrurile pe acre mereu mi le spune si a zis ca nu are ce vorbi cu o bezmetica care tipa si plange si nu se poate controla. Dar ea nu realiza ca nodul din gat si capul ce imi bubuia era din cauza ei. Si tot o tinea pe a ei ca ma deranjeaza ca se ia de tata. Ma deranjeaza ca nu intelege niciodata ca nu tin partea nimanui.
Stiu ca bunica-mea nu are cu cine sa vorbeasca despre asta. Stau linistita in patul meu si dupa o discutie intre mama si tata vine si tipa la mine. De ce? Ce vina am eu? Nu se cearta din cauza noastra. Poate noi suntem motivul acela de care sa se lege cand, de fapt, povestea e total alta. Ca tata se poarta urat cu mama? Da, ma deranjeaza. Dar eu nu ii pot lua partea. Trebuie si mama sa stie singura cand sa ii zica tatei sa nu vorbeasca urat de ea.
In august, mama voia sa mergem in Italia la prietena ei. Dar nu ne permiteam sa il ia si pe fratele meu si intial mergeam noi doua. Apoi cand a trebuit sa ii ceara procura tatei sa ma lase sa ies din tara s-a declansat un nou razboi.
Stiu ca nu era corect fata de fratele meu sa ma duce eu acolo si el nu. Chiar i-am zis mamei sa il ia doar pe el si pe mine sa ma lase acasa ca nu ma deranja. I-am zis sa plece si singura. Sa isi ia propria ei vacanta. Nu a vrut.
Tot pe mine a cazut vina cu tata. A inceput sa vorbeasca urat cu ea prin mesaje, iar eu am vazut ca mama se poarta mai diferit. Peste cateva zile cand si-au amintit din nou de procura mi-au aratat mesajele. Mi-au spus sa ma uit sa vad cum se poarta tata cu ea. Cum ii vorbeste. M-a durut. Nu puteam sa dorm noaptea. Ma gandeam. De ce? De ce? De ce? M-a deranjat.
Urma sa plecam pana la urma toti in Italia. Tata avea sa vina in orasul meu cateva zile inainte de plecare ca sa ne vedem si sa facem procura. L-a deranjat si pe el ca intial nu il luam si pe fratele meu si l-am inteles. Mi-a zis ca tot ce facea pentru noi, o facea egal. Sa avem amandoi. Sa nu existe diferente. Asta voiam si eu. Nici nu voiam la mare in Italia. Voiam sa plece doar mama cu fratele meu. Nu m-ar fi deranjat. Niciodata nu m-ar fi deranjat daca eu as fi ramas in Romania. Dar nici cu asta n-am fost inteleasa.
Imi facusem scenarii cu ce am sa ii spun tatei cand urma sa vina. Ca nu trebuie sa se poarte asa cu mama. Ca avea sa imi spuna tot. Ca trebuia sa iau atitudine si sa ii arat ca nu trebuie sa imi injoseasca mama.
I-am spus si mamei ca aveam de gand sa fac asta. Sa vorbesc in sfarsit cu el. Demult imi spunea tata ca vom avea amandoi o conversatie. Ca imi va spune partea sa de poveste. Sunt curioasa, dar nu imi doresc sa o stiu. Nu vreau sa traim in trecut. Vreau doar sa ma bucur de ambii parinti. Atat imi doresc.
Lucrurile nu se opresc aici. Sunt mai linistita. Nu am invatat sa imi controlez emotiile. Nu pot. Nu stiu cum sa reactionez in situatii de genul. Vreau sa fie bine pentru amandoi. Acum doua dati, cand a venit tata in oras, mi-a spus ca a vorbit cu mama la telefon. Ca i-a zis femeia cu care e acum. Desi stiu ca nu era prima data cand vorbeau despre ea. Aveau momente in care vorbeau scris. Momente in care mama ii dadea block. Apoi mama in seara aceea prin mesaj mi-a spus ca se bucura ca a vorbit cu tata la telefon. Ca ii era dor de el. Ca e fericita.
Imi doresc sa vorbeasca o data si sa treaca peste. Nu stiu ce a fost intre ei. Nu vreau sa stiu ce s-a intamplat. Pentru mine e important ca ii vad pe amandoi. Ii iubesc pe amandoi. Dar nu vreau sa fiu mereu pusa sa aleg intre ei. Urmeaza sa imi aleg facultatea. Vreau sa devin psiholog, dar nu vreau in orasul in care sunt acum. Vreau sa plec de aici. Mama stie. Tata stie si imi tot propune sa vin la el in oras. Mama imi spune sa nu ma duc la el in oras. Desi? Cum ar fi?
Fratele meu are acum examenul de capacitate. Unde si aici exista lucruri care ma enerveaza si ma simt indreptatita. Se comporta diferit cu el doar pentru ca ele sustin ca a suferit niste socuri in burta cand mama a aflat ca este inselata. Dar nu mi se pare sanatos sa tot aduca scuza asta in fata. Fratele meu nu e lenes. E chiar inteligent, dar eu lucram culegeri intregi, mancam si bataie uneori pentru teme. Traiam intr-un stres continuu. Sarbatorile erau doar niste zile in calendar. Imi venea sa plang de nervi mereu.
In mai, anul trecut, am aflat si ca bunicul meu sufera de cancer. Ceva ce m-a lovit si pe mine. Pe mama. Pe bunica mea. A fost groaznic. Stiu ca le doare. Bunica mea se ducea in fiecare zi la spital cu el. Stiu ca nu e bine. Stiu. Si le-am spus sa nu-l trateze ca pe un bolnav, ca e tot bunicul meu. Ca nu trebuie sa planga. Ca o sa se faca bine. I-am si zis mamei ca aceasta boala, cancerul, la persoanele batrane se dezvolta incet. Ca o sa fie bine.
Mamei, in acest timp, in acele luni, i-s a declansat ceva. De curand se duce si la un psihiatru si ma bucur ca o face. Chiar i-am spus sa se duca demult. Sa vada ce e. Sufera de anxietate severa. Claustrofobie. Nu suporta sa stea in autobuze pline. Cand sta in locuri pline de oameni o apuca durerile de burta si are senzatia ca are nevoie la toaleta. Ia medicamente acum. Este mult mai bine. Mai linistita. Am grija sa ii dau medicamentele in fiecare seara.
Simteam nevoia sa spun aceste lucruri. Nu am cu cine sa vorbesc. Le-am povestit si prietenelor mele. Dar simt nevoia sa vorbesc cu un psiholog si am zis sa incerc aici. Smt nevoia sa ma asculte cineva, sa ma inteleaga cand imi e greu.
Ce am spus mai sus nu se intampla in fiecare zi. Suntem si fericiti, radem, ne simtim bine. Dar momentele ca astea ma tulbura pe interior. Multumesc pentru ca ati citit. O zi buna.
