Mă simt mereu singur din cauza crizelor de anxietate și a celor suicidare. Din cauza anxietății ridicate, eșuez de fiecare dată să mă comport cum vreau cu oamenii care se află lângă mine, în cel mai bun caz tac și nu fac nimic.

Mă simt mereu singur din cauza crizelor de anxietate și a celor suicidare. Din cauza anxietății ridicate, eșuez de fiecare dată să mă comport cum vreau cu oamenii care se află lângă mine, în cel mai bun caz tac și nu fac nimic.

103 vizite

Mesaj anonim, prin secțiunea Psiholog online

Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online

Salutare tuturor!

Am o neclaritate și poate mă poate ajuta vreunul din voi (să rămâneți strict pe subiect, vă rog frumos, mulțumesc). Voi încerca să fiu atât cât se poate de scurt, dar în același timp să mențin claritatea maximă a ideii de bază.

Cum ar putea un student aflat în cămin studențesc să poată discuta, chiar menține o legătură inter-umană, dacă este posibil, cu alți studenți (momentan toți îi sunt străini, cel puțin aceștia nu îl cunosc așa cum este el)?

El a evitat și evită mereu contactul uman, fiindcă orice încercare a acestuia de a vorbi ceilalți, care s-a realizat strict în trecut, s-a încheiat în general prin “nu e locul meu, nu am reușit să vorbesc despre ce aș fi vrut.” iar în cel mai caz cineva l-a înțeles, dar asta “în mare”, nicidecum în detaliu.

Motivul principal pentru care el caută mereu și mereu contact uman este că din cauza anxietății lui ridicate, el eșuează de fiecare dată să se comporte cum vrea cu oamenii care se află la un moment dat fizic lângă el, în cel mai bun caz el tace și nu face nimic, iar în cel mai rău caz se comportă cu alții așa cum a văzut că se comportă între ei alți oameni ne-anxioși, astfel încât el de cele mai multe ori spre întotdeauna observă pe parcurs sau la final că “nu a fost el însuși, s-a comportat drept altcineva din cauza anxietății, este ca și cum nu ar fi fost acolo”.

A încercat de mai multe ori să se bage în seamă cu oameni pe net, însă nu a reușit să transmită clar mesajul “Mă simt mereu singur din cauza crizelor de anxietate și celor suicidare” ci a încercat de multe ori “să tragă de timp, de firul unei discuții” (ca atunci când întrebi pe cineva ce studiază sau orice altceva, iar tu pui întrebări obiective și lungești la maxim replicile tale încât celălalt crede că fie ești un retardat care nu înțelege o idee de bază, fie întreabă ca să îți bată joc, întreabă orice aiurea fiindcă se plictisește acasă). Când a tras astfel de timp în discuție, fiindcă nu știa ce altceva să facă nu s-a simțit absolut deloc bine. Când a încercat să își calmeze nevoia și a rămas singur în cameră și a tot dezbătut cum să facă să nu se mai simtă așa sau cel puțin să își demonstreze lui însuși că ideea de a vorbi despre frământările sale, de a doar a se descărca pe moment, cu cei din imediata apropiere este una rea, nu s-a simțit absolut deloc bine, ci doar mai rău.

El este un introvertit, unul puternic introvertit. Și “modul cum funcționează el” nu poate fi ușor înțeles, perceput de către acei oameni care sunt obișnuiți cu contact uman, cărora le este super ușor să socializeze.

“Ieși afară sau oriunde ai studenți și vorbește, distrează-te cu ei” este ceva probabil ușor pentru ceilalți dar imposibil de urmat pentru el. A încercat și el acest sfat, dar mai mult și-a agravat starea de câte ori și-a zis “Ba pot urma acest sfat, dar nu știu eu că pot. Mi-e bine dar nu știu eu că mi-e bine”. Ceea ce este total fals, deoarece abia dacă reușește câteva cuvinte să spună altora și să rămână el însuși, nu un model de comportament copiat de la ceilalți drept măsură de protecție, scut de la anxietate.

Fiindcă oamenii sunt prea rapizi pentru el. Nu fiindcă el ar fi mult prea încet de cap, ci fiindcă oamenii sunt atenți la ceilalți care vorbesc foarte ușor și râd mereu, iar singurele dăți în care reușește să discute cu cineva este “în privat”. Dacă abia reușește să facă acest ultim lucru cu cunoscuți de-ai săi, imaginați-vă că nu poate încerca asta cu străini.

De câteva ori a vorbit cu cineva în privat despre trăirile sale, dintre care de foarte puține ori față în față cu cineva. Acum nu mai poate să facă asta nici în privat.

Liniile telefonice (antisuicid – ARPS, depreHub – consiliere în caz de criză emoțională) nu sunt străine față de el, fiindcă la prima a sunat de multe ori, fiindcă avea urgent nevoie și nimic altceva nu îl ajuta. Însă nu poate toată viața să sune la ei.

Nu se teme de specialiști, luptă mereu ca să reușească să poată lua legătura și să funcționeze comunicarea cu ei, însă probabil știți și voi că specialiștii nu sunt tot mereu disponibili pentru om, îi poți vedea abia odată la câteva zile, iar sănătatea emoțională (nu mintală, nu își pierde controlul ca să spulbere, distrugă) este ceva care se poate modifica în câteva secunde sau cel târziu în mai puțin de un minut.

A observat mereu și îi este clar că oamenii nu îl pot aborda brusc ca să îi disece problema, ca să îl ajute. Nu se mai așteaptă la asta. Face ce poate să se ajute. Dar tot nu este suficient.

Și a văzut că oamenii pe care și-a făcut vreodată curajul să îi abordeze și a vorbit cu ei mult odată, chiar dacă nu a vorbit ce vroia el, nu îl contactează absolut deloc. Și este ok cu asta.

Înainte considera că are nevoie neapărat de ceva sau cineva care să intre în mintea lui fiindcă el nu poate spune ce îl doare și ce vrea însă după ceva muncă interioară cu el însuși a reușit să dea afară 99% din ce zace în el (100% este imposibil pentru oricine), deci nu are nevoie să îi acceseze ceva sau cineva mintea, ci doar de cineva care să îl asculte în mod non-superficial.

Acum el caută să poată iniția discuții cu alții și să se comporte așa cum își dorește el, nu cum îl face anxietatea să se comporte (ca să fiu clar în privința anxietății, la cele descrise despre anxietate mai sus mai adaug doar “în prezența oamenilor, în absolut toate cazurile, anxietatea îl face atât de speriat încât nu mai poate gândi ce spune așa cum gândește când este singur, vorbește pe fugă sau spune glume sau replici tâmpite (tâmpite pentru el) pe care le-a auzit de la alte persoane, și face asta ca să își satisfacă nevoia de comunicare fiindcă nu știe cum altfel”.

Se monitorizează aproximativ în permanență și a observat că atunci când are urgentă nevoie de a vorbi cu cineva (nu când e în criză suicidară) îl poate ajuta chiar și o discuție cu cineva care nevoie de el într-o treabă de care are el habar (ceva ce ține de tehnologie sau o problemă pe care a depășit-o în trecut).

Nu poate face “niște simple experimente sociale” să se ducă la oameni străini pe stradă sau în cămine studențești și să încerce “cumva” să vorbească despre ce anume are.

Și-ar dori asta, fiindcă îi place să discute cu străinii când găsește (rar) un subiect adecvat (doar atunci). Nu are nevoie să “se plângă” minute sau ore întregi, și să repete același subiect întruna în aceeași perioadă de timp, are nevoie doar de “porția sa de comunicare umană” până își revine. Nu este un depresiv care să nu înceteze cu lucruri ce țin de depresie.

Tot ce îl ajută, în afară de o persoană care îi răspunde la emailuri zilnic, este să își monitorizeze și atace orice gând, gând care l-ar întoarce pe băiat pe dos și l-ar face să sufere.

Acest băiat a refuzat mereu și refuză să se sinucidă. A vrut de multe ori și ar vrea să poată ca să scape de “tot”. Dar nu poate. Mintea lui nu îl lasă. Rațiunea lui nu îl lasă.

Am scris la persoana a treia, dar este vorba despre mine. Am pus mai multe întrebări pe site până acum însă consider că niciuna atât de clară.

Sunt destul de emotiv de felul meu, așa că am rugămintea să nu primesc jigniri sau bateri de joc, și dacă se poate fără sfaturi ce se încadrează în categoria “Du-te mă și vorbește cu oamenii, ce e așa de greu? Hai du-te! Punct!” sau “du-te cu băieții la o bere. Hai pa!”.

Am 24 de ani, sunt băiat, am terminat informatica și momentan sunt la un masterat care nu are legătură cu domeniul meu.

Și, mulțumesc dacă ați citit mesajul! Respect maxim celor care l-au înțeles și chiar îmi pot spune ceva util!

Dan Cârlea Eu nu va sfatuiesc deloc sa vorbiti cu oamenii, fiinca e clar ca acum e greu, ci 45 de minute in cabinet. E clar ca aveti multe de spus. El ce parere are despre asta?
Daniel Mois IMATURITATEA EMOȚIONALĂ nu se compensează cu studii, ci se prelucrează într-un îndelungat PROCES TERAPEUTIC Cu terapeutul COMPATIBIL, Nu văd altă cale. Și nici nu cred în mesaje scrise, linii telefonice de help, metode, lecturi și alte SUROGATE care nu fac decât să ÎNTÂRZIE, sau să AMÂNE începerea acestui PROCES atât de necesar.
- Psiholog Iuliana Doroftei Idem as spune. A se dublu sublinia ideea de terapeut compatibil. E foarte important pentru a putea construi o prima relatie in siguranta.
Alexandra Ghiran Ai vorbit despre nevoia de “a-ți lua porți de comunicare umană” și de nevoia de a comunica lucruri ” in mod non-superficial”. Aici poți să îți folosești capacitatea de autoanaliza și gandirea critica: ce criterii utilizezi pentru a eticheta unele lucruri ca fiind superficiale? Ceilalți oameni utilizează aceleași criterii ca și tine sau nu? Oare cate oportunități de a stabili interacțiuni semnificative ai refuzat etichetând că negative subiectele convenționale, superficiale. Ce poate parea superficial pentru cineva, pentru altcineva, o glumă poate ca este exact ce are nevoie. As sugera sa îți folosești spiritul de observație și atenția la nevoile oamenilor din jurul tau, pornind de la ideea că toți oamenii caută să fie fericiți și să evite suferinta.
Andrea Topai Buna, nu sunt psiholog, sunt si eu un om ca tine care are anxietatea ca animalut de companie printre alte “vietati”. Daca vrei, poti sa vorbesti cu mine pe messenger :) Curaj!
Monica Enescu Capacitatile sociale sunt pe de-o parte innascute, pe de alta parte dezvoltate prin comunicarea cu altii, inca de la primele interactiuni ale bebelusului cu mama.Ma intreb daca ai avut aceasta dificultate dintotdeauna sau a aparut la un moment dat? Cum a fost pentru tine copilaria si cum era socializarea cu alti copii? Cum ai reusit sa te integrezi in mediul scolar deoarece, din moment ce esti la master, inseamna ca ai reusit sa treci de acele etape primare de socializare. Sunt persoane cu care te simti bine sau cu care poti fi tu insuti? Care este relatia ta cu parintii? Care sunt acele lucruri despre care simti sa vorbesti si nu poti, cu cei de varsta ta? Este dificil pentru tine sa privesti o persoana in ochi?

Mesajul tau este unul complex si intrebarile tale de asemenea, cu toate ca ai incercat foarte bine sa acoperi toate aspectele si sa anticipezi anumite sugestii/ raspunsuri. Iti recomand pe langa terapie si un consult la un medic psihiatru si o evaluare a dezvoltarii neuro-cognitive fiindca dificultatile tale sociale se pot datora unui coeficient crescut de inteligenta. Abia apoi vei putea primi recomandarile necesare pentru a-ti creste increderea in tine, a diminua anxietatea si a-ti exersa abilitatile de comunicare. Curaj si succes!
Constantin Marius Hrabonschi EMINESCU a citit si a indemnat la lectura diversa, aleatorie, pentru formarea unei baze de date si informatii, care “sa te ajute la descifrarea intelesului, flozofiei si frumusetii vietii, ca intr-un laborator magic”.. cam asa am citit si eu, ca junior si adolescent, deci te inteleg si aici si si la celelalte.. Marele Blaga a fost “mut ca o lebada” pana la 2 ani, parca, Einstein nu a vorbit pana la 4 ani si era considerat aproape retardat, pana un singur profesor l-a studiat si l-a intuit, si i-a scris o scrisoare mamei sale, in care ii explica ca are un copil deosebit si sa il einstruiasca ea, acasa, unde il trimisesera ceilalti profi plafonati si conservatori.. mama s-a ocupat de el, si se stie mai departe.. distreaza-te, socializeaza, dar nu tacea, vorbeste si fa-te auzit, exerseaza-ti abilitatile sociale, fa-ti o amica sau – si – o iubita si traieste frumos, ajuta si pe altii cand si cum poti, implica-te in vreun proiect social sau ONG, caci, nu se stie niciodata!.. Optimism si succes! Be strong, be yourself!