Am 28 ani
Barbat
Necasatorit
Ocupatie : muncitor
Familie : o am doar pe mama
Studii : acum continui scoala printr-un program numit ” A doua Sansa” pentru ca nu am terminate nici macar opt clase.
Locuiesc in Romania intr-o zona muntoasa si oarecum ma supara faptul ca nu prea rusesc sa leg relatii de prietenie cu nimeni. M-am inscris la scoala aceasta ” A doua Sansa ” pentru viitorul meu,dar si crezand ca poate voi gasi caractere acceptabile in societate. Bine,din anul 2016 cand m-am inscris in program am reusit sa ma imprietenesc cu cativa colegi cu care apoi am inceput sa imi petrec timpul si in oras. Dar stand mai mult in preajma lor sa constat ca acei colegi pe care ii stiam la scoala,nu erau aceeasi si in afara scolii. Toate acestea m-au facut sa ma distantez de ei pentru ca nu accept prieteni care fac parte din gasti de cartier care mereu sunt numai cu bataia,droguri,petreceri,betii si altele nu tocmai acceptabile in societate. Sau alti prieteni care nu procedau astfel ,dar in schimb erau prieteni “toxici” si mereu eram cautat numai atunci cand aveau ei nevoie sau intram in probleme din cauza lor. Eram mai mult pastrat in cercul lor numai din interes. In oras eram
chemat cand aveau ei chef sau atunci cand isi mai aminteau ca mai exist si eu. Si de multe ori probabil ma chemau in oras pentru ca nu aveau de cine rade. Prieteni care mai mult m-au terminat psihic. M-am retras frumos spunandu-mi in sinea ca m-am imprietenit accidental cu aceste persoane. Pur si simplu am considerat ca aceste persoane nu sunt de sireturile mele pentru ca eu am alte idei si alt mod de gandire. O gandire mult prea matura pentru varsta mea si probabil acesta este si principalul motiv pentru care nu reusesc sa leg relatii de prietenie cu oricine. M-am lovit de greutati inca de mic copil si de aceea am ajuns sa gandesc altfel . Iar eu sunt o persoana care gandeste matur. Sunt foarte dichisit in partea de vestimentatie si nu am tatuaje,cercei,percinguri cum am vazut la fostii “prieteni”. Ma imbrac ieftin,dar cu gust. Si urmaresc ofertele din mall-uri si cumpar ce imi place.
Sunt o fire care are foarte mult simtul umorului ,imi place sa ajut omul,,sa sfatuiesc si ajung sa ma implic in situatii care nici macar nu ma privesc. Asta pentru ca sunt o persoana buna si imi place sa ajut pe toti din jurul meu. Dar unii numai profita, iar eu ca prostul pun suflet si apoi sufar.
Referitor la statutul social… Si aici au existat probleme in relatiile de prietenie. In urma cativa ani am cunoscut un baiat care era mai instarit financiar decat mine. Am tot umblat cu el ( ca prieteni ) pana am inceput sa ii cunosc si ceilalti prieteni. Nu aveti dvs. idee cate umilinte am putut suporta eu din partea acestor specimene pentru ca nu pot sa ii numesc oameni. Ajunsesem sa fiu criticat cum umblu imbracat,ce telefon folosesc,cum imi aranjez parul si altele. In fata nu le-am aratat ca m-a deranjat,dar in sinea mea m-a deranjat. Ajuns acasa bineinteles ca am inceput sa plang de ciuda. De ciuda pentru ca mereu sunt umilit si luat in ras cu ceva ce poate eu nu imi permit.
Iar eu sunt un un om care considera ca nu haina,telefonul sau masina de fite face omul sa para superiori in fata altor oameni poate mai saraci. In viata conteaza sa fi om. Corect ?
Toate acestea m-au facut sa ma inchid in mine. Am invatat sa nu mai spun off-ul oricui si sa nu ma mai ofer prietenia mea oricarei persoane care la inceput pare “waw” ,iar apoi sa constati ca mai mult e “vai”. Prietenii buni din pacate sunt ca pietrele pretioase. Din pacate nu am avut parte de asa ceva. Iar recent tocmai ce consideram o persoana mai speciala,dar sa constat ca nu este nici chiar asa.
Mereu asa se intampla. Ajungi sa descoperi fata adevarata a omului,apoi te lasa cu gust amar. Mai rau de atat,te descurajezi complet. Oare mai exista prietenie in ziua de azi? Dar prietenie adevarata !
Mama mereu ma incurajeaza si imi spune ca imi voi termina scoala ,imi voi face un curs de calificare si ma voi angaja intr-un loc in care sa cunosc persoane cu care sa impart aceleasi interese. Ca tot la locul de munca imi voi gasi si eu o fata cu care ma voi intelege . Na,orice mama isi incurajeaza copilul. Si daca nu va fi asa cum spune ea?
Ma simt singur. Nu am cu cine sa beau o bere si nu am cu cine sa ies vara la un frappe. Nu am cu cine sa vorbesc fata in fata ca intre adevarati prieteni. Prieteniile de pe Facebook nu ma incalzesc cu nimic. De multe ori plec singur prin oras,imi pun castile pe urechi si cum am abonament nelimitat pe toate liniile de pe Regia Autonoma,ma plimb pana ma plictisesc. Doar eu si muzica aceea Electronica sau Progressive pentru ca altceva nu prea ascult. Vara de multe ori plec prin padure si ma plimb tot la fel de singur. Oriunde merg sunt mereu singur si chiar mi-e rusine pentru ceea ce sunt. Parca sunt un calugar pustnic in varf de munte.
La scoala totul se rezuma la colegialitate. M-am ars de prea multe ori in incercarile mele de a lega prietenii in aceasta scoala incat nu mai vreau sa ma leg la cap fara sa ma doara. Si nu vreau sa ajung iar in situatia in care sa cunosc mai mult pe colegul cutare,apoi sa regret asta. Cu cat cunosti mai mult omul,parca mai rau faci. Nu stiu,asa consider eu.
Monica Enescu C.G. Jung spunea “Pana ce nu iti cunosti subconstientul, facandu-l constient, el iti va ghida viata si il vei numi destin”. Din ce povestesti, pare a fi un tipar daca “mereu asa se intampla”, nu? Cu siguranta ca exista si prietenie adevarata in lume, si prietenie falsa, exista si oameni cu care sa rezonezi si sa te simti bine. Intrebarea este cum se face ca nu ii gasesti pe aceia? Ce sens are pentru tine a da mereu peste oameni care sa te dezamageasca? Ma gandesc ca undeva poate exista un blocaj, ceva care te face sa intrii in relatii cu oameni care sa te descurajeze. Iti recomand sa explorezi aceasta tema intr-o psihoterapie individuala pentru a constientiza, intelege si depasi acest blocaj. Succes!
Carmen Sorici Din ceea ce scri se vede ca esti o persoana in plina dezvoltare, iar atunci cand te dezvolti mai mult decat grupul din care faci parte pierzi comunicarea cu grupul, nu te mai recunosc ca al lor. Dorindu-ti mai mult ii depasesti. Exista si alte genuri de grupuri, ca de exemplu cele de dezvoltare personala, insa si modul in care privesti prieteniile ar trebui cumva slefuit.Este oare necesar ca sa legam relatii emotionale cu toti oamenii pe care-i intalnim? Nu toti oamenii ne plac si nu toiti ne plac pe noi, Prietenia aceea adevarata de care vorbesti si pe care o doresti, este mai mult un ideal, ea se obtine in timp, cand oamenii au trecut prin incercari si probleme impreuna, cand au o istorie de viata comuna, cand si-au vazut reactiile in situatii dificile si mai ales aceea legatura dintre oameni in care nu exista cantarul, atat am dat eu, atat mi-ai dat tu..In pritenie este important ca tu sa te duci catre ei, nu sa astepti sa vina ei catre tine. Nu am inteles ce inseamna acest ,,M-am ars de multe ori”, probabil ti-ai creat niste asteptari care nu s-au implinit, dar cat de reale au fost acestea? Poti profita de aceste momente de singurate si sa citesti carti din care vei invata mai multe despre oameni si poti asculta si alt gen de muzica, cu cat vei face lucruri mai diferite cu atat vei putea sa-i intelegi pe ceilalti mai bine. Succes!
Buna. sunt fata am 15 ani, in aprilie urmeaza sa implinesc 16 ani. m-am mutat peste hotare, mai exact in Germania la mijlocul lui aprilie. eram enorm de fericita si implinita ca familia mea va cunoaste in sfarsit ce inseamna o familie fericita in sfarsit. dar nu a fost deloc asa. primele 5 luni totul a fost bine. mai am un frate de 9 ani. tatal meu s-a intors in tara pentru a termina diferite documente, dar venea din 3 in 3 luni la noi. imi era greu la scoala si inca imi este putin din cauza limbii si a faptului ca nimeni nu vorbeste cu mine, dar sunt o fire optimista si mi se dau limbile usor. sunt printre primii in clasa la invatatura.
ai mei au avut o cearta si se pare ca divorteaza. tata nu vrea dar mama nu are ochi sa il vada. tata sufera enorm si plange cand vorbim pe video chat. eu cad intr-o depresie tot mai adanca si adanca pe zi ce trece. mama mea munceste mult pentru noi, da. avem multe chestii pe care acasa nu le aveam, da. dar eu ma indepartez de ea, o resping si nu prea vreau sa vorbesc cu ea. tin la tata enorm pentru ca 2 ani doar cu el am stat, mama fiind peste hotare iar cand a gasit apartament ne-a luat si pe noi. multe chestii se vor schimba mai ales relatia cu buneii din partea tatei, si nu doar asta. cu toti buneii am avut o relatie de vis si ma laudam mereu ca am cei mai buni bunei care mereu imi vor fi alaturi dar uite ca nu cred ca mai fi asa. multi sufera din cauza acestei dezbinari. dar cel mai tare cred ca eu si tata.
eram o fata foarte vesela, glumeata, eram mereu sufletul unui grup ccand ieseam afara, radeam in fiecare zi. acum am uitat cand ultima data am ras. ma simteam colorata acum doar sur si negru, atat vad. ma rog cateodata mama sa isi schimbe gandul si sa se impace dar nu mai exista asa sansa.
familia matusii mele locuieste alaturi de noi, aceasta de asemenea a incercat sa ma puna pe picioare, dandu-mi sfaturi etc dar o scurta perioada ma simt ok dupa din noi ma ia tristetea si plansul si cheful de a nu face nimic.
mama face orice sa nu ma vada trista si bosumflata. sunt zile in care nu vreau sa vad si sa stau cu nimeni.
explodez deja si simt nevoia de a ma descarca cuiva care sa ma ajute sau sa imi dea sfaturi, doresc sa vb cu cineva prin care a trecut prin asta dar se pare ca e un caz mai nevazut. tata acolo copiii si mama aici, si nu e doar distanta dar si durere multa. tata se simte rau a avut niste probleme de inima iar acum se inrautateste si cateodata ma gandesc la ce se poate intampla, fel de fel de lucrui urate. el cu mama au avut multe certuri mari in trecut iar mamei i s-a umplut paharul si zice nu vrea sa aude tipete, cuvinte urate, doreste sa ne protejeze de asemenea lucruri. tata o roaga mereu sa ii dea o ultima sansa, ca s-a schimbat. iar eu vad schimbarea aceia si am vazut-o de mai demult dar mama nu doreste si gata.
nu stiu ce sa mai zic…… sper cineva sa imi raspunda. merci anticipat
Botezat-Antonescu Radu imi pare rau ca trebuie sa treci prin divortul parintilor tai, care indiferent de situatie este greu pt copii. Inteleg ca exista foarte multa suferinta in acest moment insa ar fi bine, cred, sa facem uz si de ratiune pt a echilibra situatia, pe cat posibil. In cazul unui divort poti alege sa traiesti cu oricare parinte. Neintelegerile lor nu sunt vina voastra! Discuta cu mama ta si cereti ajutor de specialitate ca familie. Curaj, se poate!
Corcoveanu Bettina Buna.. eu sunt femeie(fata) 23ani divortata.. cu 2 copii.. tot eu am ales sa divortam.. sotul la fel spunea ca se schimba.. si da intradevar sa schimbat de multe ori.. dar nu dura mai mult de 1 2 saptamani.. si incepeau din nou reprosurile jignirile etc. Cel mai bine este sa le fi alaturi.. atat tatei dar si mamei… sa o intelegi si pe ea nu doar pe el.. bunei tai ramain bunei tai si din partea tatalui si a mamei.. daca te-au iubit inainte nimica nu se va schimba de acuma. La fel si cu parinti taim daca te-au iubit inainte.. nu se schimba nimica acuma.. eu am zis asa cand am ales sa divortez.. raman cu el sa ce.. sa aud jigniri certuri si toate lucrurile astea.. alaturi de fete.. sau divortez si sa traiesc eu linistita.. pe langa copii.. pentru ca copii cresc.. si pleaca.. si eu as fi ramas cu el tot la fel cu jigniri injuraturi.. si la scoala incearca sa iti faci prieteni.. egal ce sunt(nemti turci) usor usor o sa te adaptezi mai bine.. poti sa mergi si la un sport ceva sa iti ocupe din timp si poate iti faci acolo prieteni.. succes. Si fruntea sus.. incearca sa fi egala.. pentru ca si mama dar si tatal tau au nevoie de sustinerea ta.. nu te lasa manipulata nici de mama dar nici de tatal tau. Daca acuma se impaca va suferi mama ta.. ii va parea rau si va regreta multa vreme..
Statisticile arată că 20% dintre femei și 10% dintre bărbați suferă de disfuncții tiroidiene și 50% dintre ei nici măcar nu știu acest lucru. Și totuși, lipsa de energie, starea de somnolență, problemele digestive repetate, părul uscat, unghiile casante, intoleranța la frig, surplusul de greutate sunt doar câteva dintre semnalele de alarmă pe care corpul ni le transmite și pe care ar fi bine să le relaționăm cu probleme endocrine.
Glanda tiroidă, cea mai voluminoasă dintre glandele endocrine, secretă hormoni, mai precis T3 și T4, cu rol esențial în buna funcționare a organismulul. Ei intervin în consumul de energie (de unde și eventualele probleme de greutate corporală), reglează temperatura corpului și bătăile inimii. Acțiunea lor afectează și tubul digestiv, sistemul nervos și aparatul genital. Produși din iodul prezent în alimente, în principal în sare, hormonii tiroidieni sunt stocați în glanda tiroidă și, în funcție de nevoile organismului, sunt eliberați la semnalele creierului. Dereglările apar atunci când nivelul concentrației lor din sânge nu se menține constant.
Femeile sunt cu 7% mai predispuse dereglărilor tiroidine decât bărbații, glanda tiroidă fiind în strânsă legătură cu nivelul estrogenilor. O variație semnificativă a estrogenilor atrage după sine o reacție identică a hormonilor tiroidieni. Acest lucru se întâmplă, cu precădere, în perioada pubertății, iar persoanele predispuse dezechilibrelor tiroidine dezvoltă o gușă care trădează o tiroidă leneșă. Sub supraveghere medicală se poate restabili echilibrul hormonal.
La menopauză, hormonii feminini sunt în deficit, ceea ce duce la o îmbătrânire prematură a tiroidei. Consultul endocrinologic va stabili dacă sunt necesare suplimente hormonale.
Nici în perioada dintre pubertate și menopauză nu sunt excluse fluctuații ale estrogenilor, iar manifestări precum problemele cu greutatea sau căderea părului nu trebuie ignorate.
Glanda tiroidă poate funcționa defectuos fie prin eliberare excesivă de hormoni tiroidieni (hipertiroidism), fie prin eliberare inadecvată (hipotiroidism) sau poate prezenta modificări la nivel structural (noduli benigni sau maligni), modificări ce pot afecta sau nu buna funcționare a glandei. Dezechilibrul de hormoni tiroidieni se identifică prin analize de sânge specifice, iar tratamentul medicamentos se personalizează după nevoile persoanei afectate.
Deoarece disfuncțiile tiroidiene afectează cu precădere metabolismul, putem spune că întregul organism este afectat, metabolismul incluzând toate procesele care transformă alimentele în energie. Absența unor substanțe nutritive esențiale poate leza serios reacțiile biochimice metabolice și acest lucru se pune adesea pe seama deficitului neidentificat de seleniu.
Iodul este indispensabil în sinteza hormonilor tiroidieni, însă seleniu este și el esențial pentru o bună funcționare a tiroidei, deoarece susține funcția unor proteine cu rol enzimatic (selenoproteine), una dintre ele fiind deiodinaza seleno-dependentă care transformă T4 în forma T3 activă.
Ideal este să folosim sursele alimentare pentru obținerea necesarului zilnic de seleniu. Printre acestea se numără, în special, peștele, scoicile, semințele, nucile, usturoiul, ștevia.
Peștele este o sursă excelentă de seleniu, însă, în ultimele decenii, se constată tot mai frecvent contaminarea lui cu mercur. În urma contaminării, seleniul și mercurul se leagă chimic, formând un produs non-toxic, numit selenit de mercur, și, astfel, peștele nu ne mai furnizează cantitatea optimă de compuși organici cu seleniu.
În plus, solurile sărăcite de seleniu (România este și ea în rândul țărilor cu largi zone cu deficit de seleniu) precum și extinderea agriculturii organice, care nu permite adaosul de îngrășăminte și fertilizatori, sporesc de la an la an carențele de seleniu.
În acest context, o bună modalitate de a ne asigura aportul adecvat de seleniu (100-200 micrograme /zi) este administrarea zilnică a unui supliment nutrițional.
Cercetătorii danezi au patentat o drojdie organică standardizată cu seleniu, SelenoPrecise, cu o compoziție complexă care îi asigură o absorbție documentată de 88,7% și, prin aceasta, superioritatea și eficiența în administrare. Suplimentele de bună calitate sunt asociate unei diete alimentare echilibrate, bogată în fibre și proteine. Efortul fizic mediu poate fi de ajutor în stimularea metabolismului lent.
Studiile arată că simple modificări ale alimentației, utilizarea suplimentelor alimentare de calitate și efortul fizic moderat pot ajuta la reglarea metabolismului, crescând nivelul de energie, menținând greutatea corporală optimă.
Buna ziua .. acum un an am cunoscut o femeie mamă a unui copil nimic deosebit până aici .. la 2 saptamani dupa prima întâlnire eu am inceput sa tin la ea apoi a venit si bomba,ea era prostituată.. am trecut cu vederea văzând că si ea era topită după mine .. a trecut un an si am ajuns la căsătorie.. neam bucurat amândoi de acel moment dar din pacate ea mia zis ca nu va mai face meseria asta .. Iar acum de 2 luni este iar plecată, ea zice ca ma iubeste în schimb eu sunt terminat ea ma vede ca sufăr si vb cu ea mereu îi explic ca nu mie bine dar ea zice ca e o meserie ca toate celelalte.. am întrebat-o cum ma poate iubi dar se culca cu atatia
. Mie nu mie bine deloc .. eu nu pot trece peste treaba asta nu mie bine nu dorm nu mănânc e ft greu .. ea zice întruna ca ma iubeste dar eu nici numai cred jur i-am si zis ca sunt doar minciuni.. mia zis sa am incredere in ea dar numai pot off doamne … va rog ajutatima imi este ft greu .. va multumesc
Botezat-Antonescu Radu pare ca unele limite sunt incalcate fara nicio consecinta. Tehnic vorbind, ea iese din relatie si ar fi firesc sa simtiti ce simtiti. Incercati sa va redefiniti relatia, ce se poate, ce nu se poate si care sunt consecintele. Daca ea spune una si dvs. alta… nu exista consens si deci si un efect. Pe scurt, ‘ceva’ trebuie sa se intample, fie din partea ei, fie din partea dvs. Curaj si succes!
Buna ziua! Am 19 ani și cred că sufăr de depresie. Nu am nicio ocupație, nu pentru că nu mi-aș fi dorit, însă nu mă pot ține de un loc de munca din cauza oamenilor din jurul meu.In familie mama este bolnava foarte grav având cancer , tata este într-o relație noua cu altcineva și de mine și fratele meu nu mai este interesat de foarte multă vreme, de când aveam eu 6 ani. Sufăr când văd alții prieteni cu tatăl lor ,mi-aș fi dorit sa fiu și eu macar o secunda in locuri lor, dar tot in acel moment mă și bucur pentru ei. Simt nevoie de un model bărbătesc . Oriceu pe care îl fac și de la toți din jurul meu aud că nu sunt bun de nimic, mai ales familia. Mă simt inferior și în jurul prietenilor și în jurul familiei. Am impresia că fratele mai mare, cu 10 ani mai mare , are mai multă atenție din partea mamaie decât am eu. Daca mă duc într-un loc de muncă unde îmi place mie,, începe și mă vorbeste in casa ca mă duc degeaba, că nu sunt bun de nimic, că nu îmi ajunge salariu, ca muncesc degeaba și într-un final ajung sa nu mai merg, după sa fiu certat că nu merg la muncă și stau acasă cautandu-mi altceva ce le-ar convenii și lor că sa scap de gura . Mama tipa toată ziua in casa, este nervoasa mereu, o înțeleg că e din cauza bolii. Dar când mă gândesc la ea nu am putere să fac nimic , aș sta și aș zacein locul ei. Nu am energie , nu am nimic, intervine și chestia că toți îmi zic că nu sunt bun de nimic și mă simt zăpăcit, mă simt amețit, nu știu încotro să merg , ce sa fac, nu îmi pasă de nimic, nu îmi dau silința pentru nimic. Mă apasă toate necazurile care se leagă de familia mea și pe lângă asta și vorbele spuse de cei din familie la adresa mea.Mereu in toate lucrurile eu sunt vinovatul . Noaptea nu mai pot dormii, am insomnii. Și nu știu ce să mai fac, cum sa evadeze din aceasta depresie cu care mă confrunt de la 14 ani, de când este mama bolnava
Mihai Rogoza Poti incepe sa iti pese si de tine, asta poti face
Lupta pt tine punct !
Daca celor de acasa nu le pasa asta nu inseamna ca nu trebuie sa iti pese nici tie ! Trebuie sa devi mai individualist ! Tu nu poti sa faci lucruri doar ptc iti pasa prea mult de parerea altora. Fati propriile tale reguli, actioneaza asa cum simti tu ca este bine, nu te mai raporta la altii decat daca te ajua asta !
Florea Elena Roxana Incep prin a spune ca ini pare rau de mama ta si chiar te inteleg . Stiu cat de dificil poate fi sa ai un parinte bolnav de cancer si care este speriat. Dar mai stiu ca daca tie nu iti este bine emotional sau psihic nu vei avea resursele necesare pt a o sustine pe mama ta. Crede-ma este speriata chiar daca nu iti zice asta dar sufletul ei este negru de cat de speriata este. Pe de alta parte si tu esti speriat si incepi sa conștientizeze anumite trairi si nu stii cum sa gestionezi trairile. Si e normal. Dar poti apela la o psihoterapie sa te ajute sa intelegi ceea ce simti si dabpoti cauta orice loc de munca iti doresti tu!!!! Nu ce isi doresc parinti ce simti tu ca poti face. Chiar daca e prost platit vin niste banuti si te ajuta.
Mihai Rogoza Voiam sa adaug :
DA intradevar terapia alaturi de persoana potrivita ajuta mult
Florea Elena Roxana Dar exista fundatii sau clinici unde psihoterapia se face si gratis. In brasov stiu. Trebuie sa cauti pe net sau intreaba medicul de familie daca stie sau sa iti faca legatura cu un medic psihiatru . Ei cunosc fundatiile care se ocupa
Stan Nicoleta Ma identific cu tine. La 19 ani, dupa Ce am terminat liceul, ma credeam ca nu sunt buna de nimic, nu aveam o pregatire speciala, dupa un liceu theoretic…familia mea trecea printr o criza existențiala ca și a ta. Chiar dacă erau prezenți Părinții , nu ma ajutau cu un sfat, ba dimpotrivă îmi întăreau neincreeerea in mine, spunându mi ca nu sunt in stare sa mi găsesc un job stabil, cu bani mai mulți, evident.
M am apucat si am facut planuri cu scopuri pe termen scurt si pe termen lung. Mi am luat un job prost plătit și necalificat (Cartonam agende) pentru a face un curs de operare, apoi Dupa alte luni am obținut un alt job cu acea diploma, apoi am adunat bani și am făcut meditații, apoi am luat 10 la admitere la o facultate, apoi mi am ales profesia care ma face fericita. Sper ca te am ajutat!
17 ani. barbat
elev. clasa a11a
mama plecata in strainatate de 11 ani. vine odata pe an acasa, in schimb comunicam zilnic. tata e plecat de 16 ani si nu comunicam mai deloc.
eu pana la varsta de 15 ani am stat cu parintii tatalui meu. ei au avut grija de mine. in special mamaia pe care o iubesc foarte mult. cand am inceput liceul m-am mutat la parintii mamei mele…asta din dorinta mea. o greseala mare pe care am facut-o. ei sunt de origine…tigani. pe langa ca nu ii support ca natie…se cearta in fiecare zi..nu prea tin la mine..se uita urat..nici mancare nu prea face caa..pl mea e bolnava. si nu am nici conditii. marea problema este caa toate astea ma afecteaza. sunt suparat mereu..am inceput sa fumez, dorm la ore tarzii, injur mereu, am multe absente, nu am chef de nimic. daca cititi va rog ajutati-ma cu un sfat..cu orice..poate ne si intalnim sa vorbim face to face. nici cu mama nu pot vorbi despre asta pentru ca nu vreau sa o supar si mai mult decat e.
Andra Nicoleta Nu te-ai putea muta înapoi la ceilalți bunici? Dacă mediul acesta e nefast pentru tine, nu poți face prea multe, decât să te resemnezi… Încearcă să vezi totuși partea plină a paharului; peste un an vei fi major, te vei putea angaja și, eventual, te vei putea muta singur. Poate ideea aceasta te consolează dacă nu poți migra înapoi, de unde ai plecat…
Monica Enescu Spui ca a fost dorinta ta sa te muti la ei, care au fost motivele? Ce te-a facut sa te muti la ei? Si ce anume te deranjeaza acum cel mai tare? Din pacate nu putem sa-i schimbam pe ceilalti, bunicii tai sunt cum sunt, totusi pare ca ai multe resentimente fata de ceea ce sunt…ce inseamna pentru tine originile lor? Ce anume respingi de fapt, pentru ca in spatele etichetei se pot afla multe aspecte? Poate gasesti o cale prin care aceste nemultumiri sa le directionezi constructiv in a schimba tu ceva si in a face tu ceva diferit, caci tu esti singurul asupra caruia ai control si singurul care isi poate crea viitorul. Frustrarile vin din faptul ca realitatea nu este asa cum ne-o dorim noi, insa in momentul in care acceptam realitatea asa cum e si ne concentram pe ceea ce poate fi schimbat, si frustrarile se diminueaza. Succes!
* 16 ani ,sex femenin
* studenta
* ma impac bine cu parintii pina nu afla ce fac
* Deci, mama mea are 3 copii ,inclusiv eu de la tatal meu. Ei au divortat, mama are alt sot şi in copil cu el . Sotul mamei are in baiat mai mare decit mine cu 2 ani . Eu mam imdragostit de el si el de mine ,deja de 1 an avem o relatie . In urma cu 6 luni am inceput sa avem relatii sexuale . Mama nu stie despre asta ,dar de multe ori nea prins sarutindune şi nea certat rau. Noi ii mintim pe toti . Nimeni nu stie deapre relatia noastra . Dar daca mama ar afla ar fi dur. Nu stiu ce sa fac fiindca ii iubesc pe ambii . Ajutor va rog
Monica Enescu Pare o situatie complicata si delicata. De cat timp va cunoasteti? Cand s-a recasatorit mama ta? Cu toate ca nu sunteti rude de sange, ma indoiesc ca veti gasi intelegerea si acceptul familiei, deoarece din punct de vedere social acest gen de relatii nu sunt vazute bine. Poate e nevoie sa intelegi tu ce te-a atras la el, ce anume vezi la acest baiat si la altii nu. Oricum ar fi, pe termen lung nu cred ca puteti continua asa, nefiind genul de relatie pe care sa o puteti oficializa. Daca ai ocazia sa vorbesti cu un psiholog, cred ca te-ar ajuta sa intelegi mult mai bine ce simti. Succes!
Buna ziua. Sunt femeie, am 24 ani, sunt împreună cu soțul meu de 5 ani si 3 luni, dar căsătoriți suntem de 8 luni. Problema cu care ma confrunt este lipsa actului sexual dintre noi. La început ( cum e la oricine presupun ) era foarte des sexul, dar acum facem o data pe luna sau poate chiar mai mult de o luna. Ultimul nostru act a fost pe 29 octombrie, iar eu scriu azi, 3 decembrie. Nu stiu ce se intampla, nu stiu cum sa mai fac. Nu e genul foarte comunicativ dar am vorbit despre subiectul asta deoarece se intampla de foarte mult timp, iar cand spun ” foarte mult timp ” ma refer chiar la ani (2-3 probabil). De fiecare dată când deschid subiectul, întreținem actul sexual in aceiasi zi, poate chiar si a doua, imi promite că nu se va mai întâmpla, dar se intampla din nou si din nou si din nou de atata timp. Am vrut să mă duc psiholog dar banii nostri fiind la comun ar trebui să îi dau o explicație pt banii care lipsesc in momentul cand plătesc ședințele. I-am spus si lui ca as vrea sa merg la psiholog ca am impresia ca o iau razna si mi-a zis ca nu am nevoie. Poate ca in mintea lui eu n-am nevoie dar doar eu stiu prin ce trec. M-am saturat sa ma autosatisfac singura atat timp cat am 24 ani, sunt tânără, frumoasa. Am uitat sa mentionez ca el are 29, curând va face 30 deci tot tânăr este si el. De un lucru sunt 100% sigură: nu ma înșală. Asta iese din discuție pt ca nu poate fi un motiv. Va rog sa ma ajutati. Multumesc, o zi bună!
Carmen Sorici Normal ar fi sa consultati impreuna un sexolog, Cauzele ar putea fi multe, dar nimeni nu le poate ghici, este nevoie de participarea lui. Exista multi barbati care se tem sa recunoasca ca au unele probleme, insa nu doar sexul pare sa fie o problema ci si comunicarea in cuplu.Nu ai mentionat daca va doriti copii, dar din moment ce tu te simti frustrata mergi la consiliere psihologica pentru ca problema are mai multe aspecte. Succes!
Cristina Tacaciu Esti adult in relatia asta, ai dreptul sa folosesti banii la comun pt tine, atata vreme cat simti ca ai nevoie. Mergi cu incredere la un psiholog, sanatatea ta mentala este importanta
Nu cred ca ar fi de acord sa consultam un sexolog, si sincer nici probleme acolo nu cred ca sunt, dar cine stie..eu stiu doar din ce imi spune el. Copii ne dorim, el pana mai de curând nu considera ca e momentul însă și-a schimbat părerea, ba chiar am incercat dar nu a fost sa fie. Eu trebuie neaparat sa vorbesc cu cineva ca nu mai pot asa. Cat despre bani..într-adevăr este dreptul meu atata timp cat muncesc dar nu ar fi el de acord sa ma duc. Am sa mai revin cu răspunsuri daca este nevoie.
Cristina Tacaciu Sotul tau nu este gardianul tau, nu el iti permite sa faci asta. Pana la urma este vorba de comfortul si sanatatea ta iar lui trebuie sa ii spui asta, sa inteleaga ca ai nevoie de ajutor
Într-adevăr, asa este. Singurul lucru pe care nu-l inteleg e cum un bărbat poate rezista atat? Poate ca o femeie e altfel, dar un bărbat? Poate reușesc să-l conving deși nu cred..Imi va spune ca se va schimba situația exact asa cum face de obicei, dar pe urma va fi tot la fel. Nu vreau o viață asa. Pana si părinții mei la 50+ fac sex mai des decat mine. Eu il iubesc si imi doresc o familie cu el dar.. in conditiile astea nu stiu daca vom ajunge acolo.
Cristina TacaciuSofia Pop o discutie sincera si un plan de actiune , sunt doua chestii necesare.Poate are o problema de natura medicala si psihologica insa promisiunile goale nu fac bine nimanui
Bună ziua.Am descoperit pe tableta unde se juca fetița mea de 7 ani un video în care ea isi atingea părțile intime..cred ca in timp ce se uita la desene ,s-a deschis o pagina pornografica si ea a invatat de acolo cum sa faca…am rămas socata…va rog spuneti-mi cum sa procedez in această situatie.??..cum sa o abordez pe fetiță și să îi explic fara să mă enervez…va mulțumesc.
Carmen Sorici Nu este un copil foarte mic si puteti discuta deschis cu ea despre acest lucru. Copilul nu judeca sexul in termenii nostrii de moralitate, pentru ei este o curiozitate temporara si va fi mai interesata de dulciuri sau de jucarii. Faptul ca a avut acces la o pagina pornografica nu este neaparat vina ei si daca o certati pe aceasta tema se va simti nedreptatita. Curiozitatea este fireasca, la fel de fireasca este si cunoasterea propriului corp si ale reactiilor sale. Omul se naste cu zone ale placerii, zonele erogene, de aceea si bebelusii se ating in diferite parti ale corpului si se simt bine, nu este vorba de dorinte sexuale cu un partener, doar de biologia corpului creeat de natura.care atunci cand va fi cazul isi va spune cuvantul. Discutati cu ea despre intimitate, despre faptul ca nimeni nu are voie sa-i atinga partile intime, doar ea poate sa faca, despre rolul sexului intre adulti, cum a venit ea pe lume. Din ce povestiti rezulta ca nu stiti sigur ce a vazut, doar presupuneti, poate a vazut doar o reclama, faceti din aceasta discutie un mci secret de ,,fete”, veti avea nevoie , timpul trece repede si va avea ciclu si tot va trebui sa vorbiti cu ea, cu calm, pe intelesul ei, fara invinuiri sau rusine. Nu uitati ,copii nu privesc sexualitatea precum adultii. Succes!
Buna ziua! Problema mea suna cam asa… am fost casatorita, casnicie din care a rezultat un baietel. Ne-am despartit cand avea 1 anisor, iar acum are 6. In urma cu un an, am cunoscut pe altcineva, la care m am si mutat, iar baietelul a ramas la mama mea. In momentul de fata am constatat ca sunt insarcinata si nu stiu daca este bine ce am facut. Ma mustra constiinta ca l-am lasat acolo si acum fac alt copil. In relatia asta, nu e totul tocmai roz, stam cu parintii lui si nu am o soacra tocmai grozava. Sunt foarte nehotarata… as lasa tot si m-as intoarce la copil. Pe de alta parte, ma gandesc si la mine si as ramane.
Am nevoie de o parere.
Multumesc!
Monica Enescu Din pacate, chiar si copiii care sunt lasati in grija bunicilor si mai au contact cu parintii, sufera o trauma de abandon si au mai tarziu probleme psiho-emotionale si in ceea ce priveste relatiile. Acum trecutul nu poate fi schimbat, insa conteaza ceea ce vei face de acum inainte pentru copiii tai. Nu ne-ai spus nimic despre propria ta istorie de viata si relatia cu parintii tai, ma gandesc ca nehotararea ta poate veni de acolo. As recomanda sa incepi o psihoterapie pentru a rezolva si vindeca propriile tale rani pentru a face alegeri mai bune in viitor, atat pentru tine, cat si pentru copii. Cand vei putea lua deciziile potrivite si in acord cu valorile tale, cred ca vei simti ca o greutate ti s-a luat de pe umeri. Succes!
Ghimis Simona Bianca O sa va spun pe scurt povestea noastră. Mama, 3 copii, nu s a înțeles cu tatăl meu, divorț, eu și fratele mic am rămas în grija mamei, fratele mijlociu a mers la tata. Am locuit la părinții mamei. Buun, timp de 33 de ani, cât am eu acum, mama a avut diferiți pretendenți, pretendenți care ba nu o voiau cu 2 copii, ba o voiau cu 1 singur copil, ba fără nici un copil… mama mea a ales să e crească pe noi, ea, singura, fără alt bărbat, ajutata de bunici. Cu alte cuvinte și a sacrificat tinerețea, viața, pentru noi. Dacă a făcut bine sau nu, nu știu, noi suntem bine toți, cu familii, etc. Mama încă este singură. Ceea ce pot sa spun și poate te va ajuta sa iei o decizie, niciodată, dar niciodată nu îți părăsi copilul /copiii pentru un bărbat. Ca atare copilul tău a crescut fără tine, va avea probabil sechele… Iar tu te ai ales cu un bărbat care nu e tocmai miere, ba în plus și cu încă un copil… Sper sa iei decizia cea mai buna pentru copiii tai… Și iartă ma dacă am fost prea directa.
Madalina Popa Eu am alta poveste de viata! Am divortat dupa 15 ani de casatorie pt ca fostul sot era indragostit permanent de cate vreuna ba de la Masaj erotic,ba una ce era “de lux” etc . Am luat viata de la 0 ,cu chirie si cu 2 copii. Din fericire,am intalnit un om minunat si ne am casatorit. Am pus conditia de la inceput! Daca ma ceri de sotie trebuie sa ne iei la pachet,toti 3 . Eu fara sufletele mele Nu ma marit si nici n am nevoie de vreunul care sa se uite urat la ai mei copii. Si asa s a intamplat! Sotul meu m a cerut in casatorie si a sp asa “ vrei tu sa fii sotia mea si impreuna toti 4 sa fim o familie? “ Si i Multumesc lui Dzeu pt asa sot! Deci,incearca sa fii fericita,dar nu uita de copil,Nu o sa fii implinita niciodata stiind ca undeva un suflet Te asteapta. Cine Te iubeste vine dupa tine si face o familie chiar daca mai ai un copil. Muta Te la parinti eventual,daca Nu se oboseste sa vina la tine,ti ai rasp singura la intrebarea:Oare merita?!
C.G. Jung spunea “Pana ce nu iti cunosti subconstientul, facandu-l constient, el iti va ghida viata si il vei numi destin”. Din ce povestesti, pare a fi un tipar daca “mereu asa se intampla”, nu? Cu siguranta ca exista si prietenie adevarata in lume, si prietenie falsa, exista si oameni cu care sa rezonezi si sa te simti bine. Intrebarea este cum se face ca nu ii gasesti pe aceia? Ce sens are pentru tine a da mereu peste oameni care sa te dezamageasca? Ma gandesc ca undeva poate exista un blocaj, ceva care te face sa intrii in relatii cu oameni care sa te descurajeze. Iti recomand sa explorezi aceasta tema intr-o psihoterapie individuala pentru a constientiza, intelege si depasi acest blocaj. Succes!
