implant dentar fast and fixed



Login

Cursuri de balneofizioterapie | Kinetoterapie | Masaj terapeutic

Cursuri gratuite

Sfatul terapeutului

Susținem

vegani romania

Implant dentar pret

Arhiva lunara pentru decembrie, 2018

  30 vizite


Am fost nevoiti sa renuntam la o sarcina destul de avansata (22 de saptamani) din cauza ca bebe era foarte bolnav… Am plans enorm, de atunci am momente de panica…

Mesaj anonim de pe https://terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:

Buna am 20 de ani si in septembrie am trecut printr o intamplare nefericita.. Am fost nevoiti sa renuntam la o sarcina destul de avansata (22 de sapt) din cauza ca bebe era foarte bolnav…la inceput am plans enorm de mult … chiar ne doream sa pastram sarcina .. de atunci am momente de panica … am facut o electrocardiograma e ok tensiunea la fel e ok … insa am stari de neliniste .. dupa aproape 3 luni inca mai plang cand imi amintesc … si tot incerc sa ma gasesc vinovata pentru ce s a intamplat … simt ca ar trebui sa merg la un psiholog dar dupa sarbatori … pana atunci aveti vrun sfat… stiu ca e normal ca “rana” sa nu treaca asa repede dar mi e foarte greu .
Si daca mi ati recomanda un psiholog bun in bucuresti as aprecia mult

Marilena Popa
Marilena Popa Buna ziua, pierderea unei sarcini in felul acesta este traumatizată si necesita o perioada de doliu, prin care inteleg ca treceti acum. Dumneavoastră fiind atat de tanara si fiind prima sarcina (cel putin asa inteleg eu) lucrurile sunt cu atat mai dificile. Intr-un fel, cand ne culpabilizam pentru o situatie, este o modalitate de a lupta cu gandul ca unele lucruri sunt arbitrare in viata si nu avem nici o putere asupra lor. “Eu sunt de vina” devine egal cu “Eu am control asupra acestei situatii”. E ca si cum mintea alege raul cel mai suportabil dintre cele doua. Ma bucur ca v-ati decis sa mergeti la psihoterapie pentru sustinere in această perioada dificila. Va pot recomanda niste lecturi pana atunci, daca doriti imi puteti scrie in privat.
Olga Gâdea
Olga Gâdea RĂSPUNS DIN PARTEA PERSOANEI CARE A PUS ÎNTREBAREA: “Multumesc mult pentru raspunsuri .. as dorii lecturile despre care spune doamna Marilena Popa .. eu nu am facebook si nu pot lua legatura cu dansa”.
Marilena Popa
Marilena Popa 4 pasi catre linistea sufletului- Henry Kellerman Editura Trei
Cristina Repanovici
Cristina Repanovici Buna! Este firesc și natural sa te simți în continuare îndurerată. As spune și sănătos să îți traiesti încă dolilul acum și ață de intens. Ai grija, poate, la oamenii din jur care, cu intenții bune te ar putea încuraja să “îți revii că ești tânără și mai faci copii”… Nu este chiar așa, o sarcina pierduta lasă urme… Poți, însă, sa dedici toate realizările tale de aici înainte acestui copil, sa il porți în continuare cu tine in inima și gând. Curaj!
Cristina Tacaciu
Cristina Tacaciu Un centru unde lucreaza psecialisti in traume si evenimente stresante, atat medici psihitri cat si terapeuti http://mindcare.ro/echipa
mindcare.ro

Sotul meu suna la servicii de “escorte”. De-a lungul timpului am mai avut banuieli de infidelitate, dar mereu am ales sa il cred pe el care spunea ca sunt “nebuna daca pot crede asa ceva”. Cred ca are o problema cu pornografia.

Mesaj anonim de pe https://terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:

Buna ziua. Ma aflu intr-o situatie de cumpana. Am 25 de ani, sunt casatorita de 2 ani dar in relatie de 8 ani, practic din perioada liceului. Recent am descoperit un adevar crud: de cel putin 1 an , sotul meu suna la servicii de “escorte”. La inceput a negat ca ar fi sunat dar ulterior, pus in fata dovezilor, a recunoscut dar a spus ca doar a sunat si nu s-a intalnit cu nici una dintre fetele respective. S-a jurat pe tot ce are mai sfant ca e asa. Are un stil extrem de convingator (cred ca aproape crede si el ce spune) incat aproape ma face pe mine sa ma simt vinovata ca il banuiesc. De-a lungul timpului am mai avut banuieli de infidelitate dar mereu am ales sa il cred pe el care spunea ca eu sunt “nebuna daca pot crede asa ceva”. Nu am avut niciodata timp sa cercetez in amanunt si cred ca am considerat ca e si el ca mine si isi respecta pactul de sinceritate pe care l-am facut la inceputul relatiei noastre: “orice ar fi ne spunem spunem si vedem de acolo ce facem”. Acum simt ca viata mea se prabuseste ca un castel din carti de joc. Nimic din ce am crezut nu mai pare real. Am incercat sa il cred si de data asta, insa imi este extrem de greu cand toti mei neuronii striga sa nu il cred. In plus, in ultima vreme, are si un comportament extrem de agresiv – verbal. Este foarte nervos si intotdeauna cand ceva nu merge bine da vina pe mine – desi de cele mai multe ori nu am nici o vina . De-a lungul relatiei noastre am avut suisuri si coborasuri dar relatia a fost in general buna (privita din perspectiva mea). Stiu ca am o problema extrem de complexa si poate sunt naiva daca imi inchipui ca o pot rezolva si merge mai departe impreuna cu acest om. Singurul motiv pentru care sunt dispusa sa incerc sunt anii minunati pe care ii avem impreuna. Eu cred ca el are o problema cu pornografia .
Intrebarea mea este: exista sanse de vindecare prin terapie?? Cunoaste cineva vre-un caz de acest in care s-a mers mai departe (cu succes) ca o o familie. Ma refer la vindecare pentru el si pentru noi, ca si cuplu. Multumesc!

Nela Chirila
Nela Chirila Eu cred ca ar trebui sa te focusezi pe tine si nu pe el,sa incercati sincer sa negociati ce vreti sa schimbatti unul la altul ,intr-un raport este responsabilitatea de 50%la ambii pt.ceeace se intampla,intreaba-te ce ii lipseste raportului ,acest raport este hranit zilnic ori a intrat in rutina?
Femeia hraneste raportul cu iubire nu cu griji .
Sa descoperi ce credinte te autosaboteaza.
Ceea ce gandesti devine realitate ,schimba gandirea sa fie pozitiva si focuseaza-te pe iubirea de sine❤️

Acum o luna am dat nastere unei fetite, dar partenerul meu s-a schimbat radical. El si ai lui mi-au luat copilul si m-au dat afara. Nu a vrut sa-mi arate nici certificatul de nastere…

Mesaj anonim de pe https://terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:

Femeie, necasatorita , 42 de ani . Ma confrunt cu o problema destul de mare ,acum o luna , am dat nastere unei fetite, doar ca partenerul meu , dupa nasterea acesteia, s-a schimbat radical. Nu intelegeam de ce. Pana sa mi spuna a lui, si chiar el, ca nu m-au suportat niciodata ,si ca au vrut doar un copil. Mi-au luat copilul, si m-au dat afara. Mentionez ca , acel copil e pe numele lui. Nu a vrut sa mi arate nici certificatul de nastere…

 

Cristina Tacaciu
Cristina Tacaciu La politie ati fost??? Ca mama a copilului cum sa nu aveti dreptul sa aveti certificatul de nastere ??
Chriss Chriss
Chriss Chriss Buna, nu sunt psiholog de meserie însă vă pot spune părerea mea despre situația in care sunteti. Acești oameni au profitat de starea in care va aflați acum (ati născut doar de o luna și evident ca nu v-ați refăcut nici psihic cât nici fizic) așadar, mergeți cu poliția la ușa lor sa va recuperați copilul. Un nou născut nu poate sta/nu merita sa stea departe de mamica lui nici măcar o secunda. Eu nu înțeleg cum nu ați văzut certificatul de naștere al copilului din moment ce nefiind căsătoriți, pentru a scoate certificatul de naștere al copilului trebuie sa fiți amândoi prezenți și sa semnați la primărie. Cert este ca trebuie sa vorbiți la poliție sa mergeți cât mai repede sa va recuperați copilul. Știu ca este foarte greu pentru ca acum nu va ajuta nici starea fizica și nici cea emoțională însă trebuie sa aveți curaj și răbdare ! Va doresc succes și putere !
Strimbei Cornelia
Strimbei Cornelia Cum adică v-au luat copilul? Copilul are nevoie imperioasă de mamă. Mergeți direct la politie.
Ioana Orãșanu
Ioana Orãșanu Mergeti direct la politie! Nu inteleg cum ati mai putut sa dormiti de atunci! Urgent la politie! Prin cata durere treceti..numai dvs puteti stii
Cristina Ilie
Cristina Ilie Printr-o situație asemănătoare am trecut și eu…Mi-a dat D-zeu forță și am reușit sa îmi țin copilul aproape…Recunosc ca mi-a fost foarte greu…Și acum după doi ani … Mă uit în ochii copilului meu și îmi spun ca am făcut ce trebuia… Cu politia am rezolvat…cu ordin de protectie…Pentru ca primeam și amenințări. Sărbători binecuvântate va doresc!
Clau Rusu
Clau Rusu Legea e de partea mamei și cred ca se numește sechestrare dacă au luat minorul de langă mamă impotriva voinței acesteia. După mine e un fel de crimă, a sufletelui mamei si a copilului deopotrivă. Deasta in toate tările sunt legi si institutii care apără interesul suprem al minorului și o protejează pe mamă in astfel de cazuri. Ehe dar mai stiu si tați de bună credință dați afară din casa mamei sau a socrilor imediat după ce s-a născut copilul. Pe ei, pe tați insă, nu-i mai protejează nicio lege, și nici relația copil-tată….dar asta e altă discuție. Mergeti la politie cu sau fară avocat, iar dacă sunteti amenintata statul va pune la adapost in centre speciale numite ”case maternale” . Puteti solicita asta si d.vs daca situatia o cere. Succes !

Sunt o fata de 18 ani obsedata sa slabesc. Ma vad foarte grasa, urata. Nu mananc aproape nimic si cand mananc, vars, pentru ca ma simt vinovata. Iau si pastile de slabit (Obesitex) mai nou in supradoza (6 pe zi).

Mesaj anonim de pe https://terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:

Buna! Sunt o fata de 18 ani, obsedata sa slabesc. Am inaltimea de 1.59 m si 51.5 kg. Toti imi zic ca sunt bine asa insa eu vad total altceva. Ma vad foarte grasa. Ma vad urata asa. Am reusit sa slabesc 9.5 kg din noiembrie pana acum dar tot nu ma vad bine. Nu mananc aproape nimic si cand mananc (obligata fiind), vars pentru ca ma simt vinovata ca am mancat. Iau si pastile de slabit (Obesitex) mai nou in supradoza (6 pe zi). Am zile in care abia ma pot tine pe picioare. Imi doresc sa ma vad foarte slaba sau macar sa ajung la 40 si ceva de kg insa nu vreau nici sa lesin pe strazi. Ce as putea sa fac in privinta asta? Multumesc anticipat!

 

Adrian George Ion
Adrian George Ion La înălțimea de 1,59 trebuie sa ai undeva la 49,9 /55,3 kg.. Deci este doar mintea ta.. Eu îți zic sa te oprești riști sa îți duci organismul la extremis, și nu este ok
Cristina Tacaciu
Cristina Tacaciu Draga mea, ai discutat cu cineva din familie despre problema asta care te macina? Sau cu psihologul.scolii sau cu diriginta? Este ft periculos pt sanatatea ta sa iei atat de multe pastile si sa slabesti asa demult intr un timp asa scurt.Iti poate afecta inima si celalalte organe.Poate cu medicul de familie sa vorbesti!
Monica Enescu
Monica Enescu Bună! Cu părinții tai discuți despre această nemulțumire a ta? Când a apărut această preocupare a ta pentru greutate? Cu toate ca la vârsta adolescentei felul în care arăți este una din preocupările firești acestei perioade, orice dieta sau comportament exagerat pentru a obține rezultate iese din sfera normală și de asemenea, nu pare sa te facă mai fericită sau mulțumită de tine. Poate e un semn ca ar trebui sa reconsideri modul în care te percepi pe tine și cât anume e comportament bun, sănătos și cât e nociv. Echilibrul pana la urmă este nici prea mult, nici prea puțin, ci atât cât trebuie ca sa poți fi sănătoasă și sa duci o viață frumoasă în care eventual sa nu leșini pe stradă. Te incrajez sa discuți cu cineva despre ce te frământă și sa apelezi la un psiholog care sa te ajute sa ai așteptări mai realiste de la propria persoană și sa cauți un echilibru, atât interior cât și exterior. Curaj, se poate!
Dorin-Mihail Agapie
Dorin-Mihail Agapie Bună. Îți recomand să iei legătura cu un psiholog și/sau psihiatru. Tulburările de alimentație sunt aspecte de sănătate care pot deteriora (grav) organismul dacă nu se tratează corespunzător.
Alexandru Luca
Alexandru Luca De ce este important pentru tine să fii slabă?
Anne Ana
Anne Ana Intereseazate de anorexie si bulimie. Cauta un dr
Daniel Mois
Daniel Mois E o obsesie! Cedează doar la psihoterapie.
Alexandru Grajdeanu
Alexandru Grajdeanu Eu sunt de parere ca este foarte benefic sa pui sanatatea inaintea pretentiilor nefondate cum ar fi slabitul. Prin urmare tu consideri ca slabitul iti ridica stima de sine si te face mai fericita insa oamenii inteligenti pun pe primul loc sanatatea, si sa te privezi de mancare ca sa slabesti e un drum incet spre deces. Asa ca nimic nu merita daca risti sanatatea, in concluzie, ca specialist, recomand cu tarie sa te fortezi putin sa-ti preiei controlul si sa incepi sa traiesti sanatos adoptandu-ti o alimentatie ordonata si echilibrata, impletita cu putina activitate fizica astfel corpul tau isi va capata o forma cu adevarat armonioasa si de invidiat. Daca tu crezi ca prin slabire prin privare de hrama vei arata bine te inseli amarnic, in primul rand ,fara a manca corpul tau se va deteriora capatand o paloare cadaverica, organele nu vor functiona la nivelul lor, vei fi fara putere, ameteala, somnoroasa, si pe deasupra vor aparea si dereglaje psihice, vei fi nervoasa, depresiva, labila etc. Eu stiu sigur ca sportul si alimentatia echilibrata si variata este cheia pentru o sanatate si viata de succes. Prostiile de genul ca slabitul este fericirea este ceea ce iti impun cei care au interes ca populatia sa cumpere anumite produse farmaceutice ,pentru ca duce la alterarea sanatatii. Stima ta de sine va fi mai mare atunci cand ti-o alimentezi cu lucruri cu adevarat importante, nu cu minciuni care duc spre deces. Lumea mai mult prefera pe cineva cu forme si care arata sanatos decat pe cineva care arata slabit, ca un schelet si cu o culoare galbena de cadavru si cu cearcane, asa cum arata persoanele nehranite care au slabit peste limita. Chiar vrei sa fi o astfel de persoana?

Am 24 ani, nicio ambitie de viitor, nu imi gasesc rostul, am chef doar sa dorm si sa stau pe net sau degeaba, sunt intretinut de parinti, am stima de sine scazuta, sunt timid, nici nu am niciun prieten. Am diagnostic de depresie, tulburare obsesiv-compulsiva si anxietate sociala.

Mesaj anonim de pe https://terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:

De ce trebuie sa suferim? De exemplu psihic/psihologic? Eu sufar asa,am 24 ani, si nu am nicio ambitie de viitor, nu imi gasesc rostul in viata si am zile foarte foarte dese cand am chef doar sa dorm si sa stau degeaba.Cu tot cu tratament depresia nu prea imi trece.De ani buni e asa.Am invatat bine la scoala dar degeaba, am clacat psihologic si acum sunt un pierde vara.Nu ma motiveaza nimic si nu prea te poti baza pe mine sa fac vreo treabaSunt intretinut de parinti.Stau decat pe net si mai citesc din cand in cand.In rest nu fac nimic.Dar asa sunt astia ca mine.Cum pot vedea soarele sau luminita de la capatul tunelului? Adica cum pot sa sufar mai putin? Stima de sine e scazuta, sunt timid, nici nu am niciun prieten.Defapt viata mea e cam plictisitoare si trista insa am si mici momente de bucurii din cand in cand dar mici.Sunt constient ca nu voi mai fi bine niciodata asa in adevaratul sens al cuvantului si ca nu mai pot face mare lucru in viata dat fiind faptul ca sunt asa de 8-9
ani cu tot cu antudepresive si pastile insa intrebarea principala este cu toate astea suferinte cum as putea sa imi fac viata mai frumoasa, mai usoara, mai placuta?

PS:Am diagnostic de depresie, tulburare obsesiv compulsiva si anxietate sociala din pacate.Am fost la psihologul scolii si la al spitalului insa nu m-a prea ajutat asts pentru ca sunt eu molau si mi-e greu sa fac orice lucru mai dificil sau care implica multa responsabilitate,sunt foarte neindemanatic si moale/fricos.
Am auzit ca sportul m-ar putea ajuta,chiar m-ar ajuta?Adica sa fac la bicicleta acasa sau abdomene ca mai mult nu pot adica ceva afara in public.Multumesc daca ma ajutati!

Cristina Anghel
Cristina Anghel Buna! Sportul este foarte bun, atat pentru fizic, cat si psihic. Vei arata bine, te vei simti bine si iti va creste stima de sine. Dar, macar 20 de minute, intens, dupa care poti creste “doza”. Dupa o perioada, cam o luna, incepe psihoterapia. Vei ajunge la rezultate foarte bune!
Alexandru Voinea
Alexandru Voinea Sportul este bun dar nu doar in casa. Mersul la sală implica si socializarea cea ce ajuta foarte mult. La sala iti poti face prieteni, iti poti schimba percepția despre viața.
Geanina Timofte
Geanina Timofte Psihoterapia te va ajuta. Caută un psihoterapeut, nu doar psiholog. Ai multe injoncțiuni, un fel de programe de gândire, limitative, negative: sunt molâu, fricos, neîndemânatic. O relație autentică cu un psihoterapeut implicat, poate fi vindecătoare. El te poate ajuta să elimini aceste convingeri și să le înlocuiești cu altele, pozitive. Da, sportul este foarte bun, dar o terapie de lungă durată, te va ajuta să câștigi bucuria de viață, să descoperi un scop care să te motiveze.
Carmen Sorici
Carmen Sorici Depresia se aseamana de multe ori cu nisipurile miscatoare, cu cat te gandesti mai mult cum sa iesi, cu cat te framnat mai mult, cu atat te scufunzi in ea mai mult. Sportul ajuta foarte mult deorece punand muschii in miscare crestem fluxul de sange in toate organele si aportul de oxigen ,,Exerciţiile fizice eliberează mai mulţi neurotransmiţători, precum endorfine, dopamină, și serotonină, care are un rol important în alungarea depresiei.”. Pemtru linistirea mintii ajuta si exercitiile de Qi-qung, practicarea acestuia.Ambele au rezultate mai bune practicate in grup, cu consilieri. Psihoterapia nu trebuie abandonata, incearca mai multi psihoterapeuti, intereseaza-te de ce fel de psihoterapie folosesc si vezi cu ce rezonezi, psihoterapia te va ajuta sa preie conducerea gandurilor, care sunt doar idei, cuvinte, astfel incat nu ele sa fie la conducere, ci vointa ta. Succes!
Cristina Tacaciu
Cristina Tacaciu Si eu te indemn sa cauti un psihoterapeut. PAXonline fac terapie pe skype si cred ca au preturi mai reduse pt studenti sua persoane cu venituri mici. Poate pe viitor vei reusi sa ajungi la un psiholog fata in fata, eu fac terapie de 2 ani , cu mici intreruperi si m-a ajutat enorm dar este un proces complex si uneori dureros. Mersul la sala si/sau la alergat , la plimbare zilnic, nu numai ca e sanatos, dar te face sa te simti mai puternic fizic si psihic. Creste stima de sine si te motiveaza sa devii mai energic. Cu toate, ia-le incet, pasi mici , dar siguri

Am 21 de ani și vreau să mă mut la prietenul meu, după o relație de 4 ani. Când au aflat ai mei, m-au închis în casă, mi-au confiscat telefonului, cheile, m-au lovit cu palma și cureaua, m-au tras de păr. Am aflat întâmplător și că mi-au montat un microfon in cameră.

Mesaj anonim de pe https://terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:

Buna ziua! Sunt fata si am 21 de ani. Am o problema pe care nu stiu cum sa o rezolv. Problema este ca sunt prea sensibila, emotiva, cred orice si efectiv nu fac ceea ce imi doresc, pt ca ma gandesc la raul celorlalti si asa ajung sa traiesc si sa fac ce vrea altcineva.
Vreau sa ma mut la prietenul meu (relatie de 4 ani), insa ai mei nu sunt de acord. Pe de o parte, cand le-am spus pe fata ca am acest gand, au facut foarte urat, m-au inchis in casa fara chei si fara posibilitatea de a folosi telefonul sau internetul. Iar pe de alta parte, cand am incercat sa plec pe ascuns de acasa, cumva afla mama dinainte de acest pas, pt ca mi-a montat un microfon in casa si a auzit mereu conversatiile mele cu prietenul meu cand spuneam ca o sa plec, si iarasi se intampla acelasi lucru: eram inchisa in casa fara chei si fara acces la telefon (nu am stiut de acest microfon, pana de curand cand l-am gasit din intamplare). Ai mei nu sunt de acord cu aceasta relatie: considera ca sunt prea tanara sa ma mut de acasa, nici nu le convine de el deoarece ne-am certat de mai multe ori din diverse motive, insa dupa ne-am impacat de fiecare data, dar ei au prins asa ura pe el, si de aceea nu sunt de acord cu relatia, si mai ales cu mutatul; pe langa aceste motive, care sunt oarecum plauzibile, se mai numara si cateva motive, din punctul meu de vedere, total inutile, precum: el sta singur in casa, deoarece mama lui e plecata din tara si tata nu are (au divortat), iar asta inseamna ca provine dintr-o familie dezbinata, deci “nu am ce cauta intr-o astfel de familie, ce pot eu sa invat de la acesti oameni, mama lui il pune pe el sa stea cu mine pt ca eu am si casa am si masina am si stare materiala buna (avem aceeasi stare materiala totusi) si deci profita de pe urma mea” + sta cu chirie si asta “inseamna si mai mult ca din acest motiv sta cu mine, pt ca stie ca eu o sa am aceasta casa pe numele meu, deci din noou: profita de mine” + “ce fel de mama e aia care isi lasa copilul in tara si se duce la munca in strainatate, in loc sa stea acasa cu baiatul ei”. In momentul de fata ei stiu ca m-am despartit de el, deoarece m-au presat si obligat sa termin aceasta relatie deoarece lor nu le convine si “ei stiu ce e bine pt mine si ce vreau eu cu adevarat, pt ca eu sunt mica si nu stiu absolut nimic” (cuvintele lor); am decis sa le spun ca am facut ca ei, deoarece daca nu faceam asta aveau de gand sa ma lase fara telefon si sa ma tina tot asa fara chei, sa nu pot lua legatura intr-un fel sau altul cu prietenul meu. Nici nu pot iesi afara din casa cu el si ei sa stie asta, pt ca nu ma cred daca le zic ca ies singura sau cu prietenele, si ma suna si ma pun sa vorbesc putin cu “prietenele” ca sa auda ei voci de fete si nu vocea prietenului meu.
Problema este urmatoarea: imi doresc foarte mult sa ma mut cu el, insa ma gandesc tot mai mult ca poate cand mama va veni acasa si nu ma va mai gasi, o sa faca vreun atac de panica si poate va pati ceva, sau tata (lucreaza in strainatate, iar de fiecare data cand mama ii zicea ca am de gand sa plec el ori venea imediat aici si au stat amandoi pe capul meu cu certuri si lovituri cu (,) cureaua, ori a ramas acolo dar ma suna in continuu sa imi tinea predici ca “ce fel de copil esti tu, nu te-am educat asa, cate am facut noi pt tine tu ce ne faci, tu nu ai minte deloc, tu nu sti fetito ce e bine pt tine, asculta-ne pe noi ca noi stim ce e bine pt tine, iar ala nu e bun deloc pt tine, noi nu il vrem pe acel individ in viata noastra deci nu are ce cauta langa tine punct”). Imi e teama ca daca plec, cand va veni mama acasa si o sa vada ca nu sunt acasa, o sa pateasca ceva ea sau tata, mai ales pt ca de multe ori mi-au zis asta, ca daca eu plec ei nu au pt ce trai, ca mai bine s-ar omori, ca eu nu ma gandesc la sanatatea lor ca vor pati ceva daca eu fac asa ceva.
Sunt prea sensibila si din cauza ca ei mi-au bagat anumite idei in cap, eu ma gandesc numai la asta si asa eu nu fac ceea ce vreau, ceea ce simt. Tin sa mentionez, ca chiar daca m-au lovit, mi-au vorbit urat, parintii mei nu sunt deloc oameni rai sau rau voitori. E prima data cand au avut o reactie urata la adresa mea. Cand au aflat rudele ce mi-au facut (confiscatul telefonului, cheilor, loviturile, trasul de par etc), au fost foarte socate, tocmai pt ca nu ii stie nimeni asa, pt ca ei nu sunt asa. De aceea spun, ca ei nu sunt violenti, nici eu nu ii stiam asa si m-au socat si pe mine cand au ridicat palma la mine si m-au lovit cu cureaua.
Problema mea este ca sunt prea sensibila si din aceasta cauza eu inca sunt aici si continui sa ma vad pe ascuns cu prietenul meu, stau cu grija sa ajung mereu devreme acasa sa nu ajunga mama inaintea mea, stau cu grija sa nu ma vada cineva cunoscut si sa ii zica ceva mamei; stau aici, unde clar imi e bine deoarece e casa mea si sunt parintii mei pe care ii iubesc si respect, dar eu vreau sa ma mut la prietenul meu. Sunt constienta ca mutatul va schimba complet toata situatia si automat acest lucru vine la pachet cu locul de munca, ingrijirea casei, grija pt ziua de maine, intelegere etc, si ma simt pregatita pt asta. Nu stiu cum sa fac sa trec peste aceasta sensibilitate si sa fac ceea ce eu imi doresc foarte mult. De exemplu, acuma sunt sarbatorile; a fost ziua ei de Sf. Nicolae, urmeaza Craciunul, urmeaza revelionul si apoi incepe anul nou; iar eu ma gandesc “nu pot pleca acum de sarbatori, ce o sa faca ea de sarbatori, nu pot de sarbatori, dupa e anul nou si nu pot sa o las de revelion, cum sa inceapa anul nou fara mine” etc. Si gandurile astea ma impiedica si sa imi petrec sarbatorile cu prietenul meu, avand in vedere ca ar fii fost primele noastre sarbatori petrecute impreuna, deoarece in ceilalti ani am fost nevoita sa le petrec alaturi de mama si de rude, din diverse motive, iar acum ar dii fost primele noastre sarbatori. Nu stiu ce sa fac. Simt ca asa o sa fie de acum incolo si eu nu vreau asta. Nu vreau sa ma ascund mereu de parinti sau de lume cand ies din casa si ma vad ch prietenul meu, sa am grija ce zic sa nu ma asculte mama, sa nu pot sa vorbesc normal la telefon in casa, sa stau sa ma ascund si sa am atatea griji la sfarsit de zi cand pun capul pe perna, sa ma gandesc “poate astazi mi-a pus din nou microfon in casa si maine sau in seara asta asculta inregistrarea si imi ia telefonul din nou”. Nu am nicio autoritate in fata lor. Chiar daca am 21, eu imi zic ca sunt prea mica si proasta sa stiu eu ce e bine pt mine si ce vreau; ca ei sunt parintii mei, ei sunt trecuti prin viata si ei stiu ce e bine pt mine si ce trebuie eu sa fac si sa am si sa decid.
Va rog sa ma ajutati cu sfaturi, sa pot lasa in urma emotivitatea, sensibilitatea, gandurile cu privire la altii si sa pot sa ma pun pe mine pe primul loc. Multumesc anticipat!

 

  • Dan Toganel
    Dan Toganel Aveti 21 de ani, puteti lua decizii singura.
    Parintii nu au dreptul sa va inchida in casa si sa va loveasca (daca am inteles bine).
    Acestea sunt abuzuri.
    Dintr-un mediu abuziv este bine sa iesiti cat mai rapid.
    Parintii dvs poate se simt bine
  • Dan Toganel
    Dan Toganel Parintii dvs poate se simt bine in aceasta relatie toxica.
    Dar cu ce pret?
    Ce pret platiti dumneavoastra pt asta?
  • Marilena Popa
    Marilena Popa In primul rand, ca sa puteti pleca de acasa si sa puteti deveni autonoma, ar trebui sa va consolidati dumneavostra ca persoana, sa va maturizati si sa deveniți capabila de a face fata situatiilor vietii de adult. In acest mediu familial din pacate acest lucru pare imposibil pentru ca nu va este acordat suficient spatiu sa faceti greseli si sa invatati din ele. Ceea ce fac parintii dumneavostra nu este numai imoral, dar si ilegal. Nu stiu care este situatia studiilor dumneavoastră, in ce fel sunteti pregatita pentru viata in sensul acesta. Este foarte putin probabil ca parintii dumneavoastră sa “pățească ceva” daca plecati, este doar o modalitate de a va santaja emotional si de a va ține prizoniera in aceasta familie. Este un act extram de intruziv sa pui cuiva microfoane in casa, denota o patologie serioasa din partea familei dumneavoastră. Eu va sfatuiesc sa urmati o terapie, cred ca ati putea avea mari benficii si v-ar ajuta sa iesiti din aceasta situatie complicata. Ma puteti contacta in privat pentru mai multe sfaturi. Numai bine!
  • Botezat-Antonescu Radu
    Botezat-Antonescu Radu discuta cu parintii tai sa te ajute o vreme financiar intr-o psihoterapie. Incepe un proces de dezvoltare personala alaturi de un terapeut cu care te simti confortabil si exploreaza acest punct din viata ta. Din ce inteleg multe lucruri s-au adunat ca o avalansa emotionala si este de inteles ceea ce simti + educatia primita acasa (inclusiv manipularea parintilor). Ma gandesc ca undeva a aparut o neintelegere intre tine si parintii tai care a perturbat intreaga voastra existenta. Oricum ar fi bine sa faci o dezvoltare personala inainte de a te muta cu prietenul tau, nu este un lucrur marunt – gandeste-te ca ar fi un fel de incalzire inainte de a alerga. Pentru a putea gandi limpede, apele trebuiesc linistite. Succes, se poate!
  • Marincat Diana
    Marincat Diana Ce fac părinții tăi e ilegal! Sunt infracțiuni in toata regula!
  • Cristina Florentina Barbu
    Cristina Florentina Barbu Ceea ce ati relatat ,mie personal mi se pare un abuz fizic cat si emotional asupra d-voastra.Exista si posibilitatea ca aceasta timiditate,imaruritate emotionala,indecizia de a fi pe picioarele tale sa se datoreze comportamentului parintilor.”Cordonul ombilical”al parintilor fata de tine nu s-a rupt.Nu facem copii pentru a le striga ca pentru ei muncim,sau pentru ei ne-am sacrificat.NU.Copii sunt un dar pentru existenta noastra.Cum spunea cineva “Copii vostrii nu sunt copii vostrii”…Parerea mea este sa te gandesti ce iti doresti cu adevarat de la tine si sa actionezi.Mult succes…

Sunt căsătorit de câțiva ani și ne dorim copii. Problema ca libidoul, cheful de sex, nu e aproape deloc, iar când e, e mai mult fără erecție.

Mesaj anonim de pe https://terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:

Buna ziua,
Sunt căsătorit de câțiva ani și ne dorim copii.Problema ca libidoul , cheful de sex e aproape deloc si mai mult fără erectii.
Atunci când sunt erectii sunt pentru foarte putin timp.
Ce ma sfătuiți să fac ?
Nu-mi doresc ca sotia sa dea divorț de mine.
Multumesc anticipat!

Botezat-Antonescu Radu
Botezat-Antonescu Radu de obicei exista si o componenta emotionala care poate influenta libidoul. Oboseala, stresul, dorinta de a performa paote sa fie prea puternica si atunci mintea se concentreaza pe organ, ceea ce nu are de ce sa se intample fiind un act instinctiv. Poate va ganditi prea mult la act in sine; incercati sa transformati in joaca, sa discutati impreuna cu sotia despre ce ii place unuia si altuia, fantezii, sa va relaxati impreuna. Daca ganditi prea mult este in detrimentul dvs. si se va vedea… corpul reactioneaza. Atentie la ganduri! Succes!
Monica Enescu
Monica Enescu Va recomand sa consultati si un endocrinolog pentru a exclude cauzele hormonale.

Am 2 fetite, in varsta de 4 ani, respectiv 9 luni. Ma simt foarte rau din cauza faptului ca am tendinta de a o favoriza pe cea mica. De multe ori ma razbun pe cea mare, daca o loveste sau o impinge pe cea mica. Ma simt vinovata ca as iubi-o mai mult pe mezina.

Mesaj anonim de pe https://terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:

Buna. As vrea sa cer parerea unui specialist in legatura cu problema mea. Deci, am 2 fetite in varsta de 4ani, respectiv 9 luni. Ideea e ca ma simt foarte rau din cauza faptului ca am tendința de a o favoriza pe cea mica. De multe ori ma razbun pe cea mare, daca o loveste sau o impinge pe cea mica. Ma simt vinovata ca as iubi-o mai mult pe mezina. Cu toate ca si pt cea mare sunt in stare de orice. Cateodata, imi reproseaza fetota de comportamentul meu. Nu vreau sa simta vreo diferenta, pt ca si eu am fost cea narginalizata in fata fratelui meu mai mic si nu vreau ca si copila mea sa simta asta. Ce sa fac? Cum sa procedez? Va rog sa nu imi recomandati vizita la psihologi pt ca nu am posibilitatea. Mulțumesc

 

Cristina Raluca
Cristina Raluca Cred ca este normal ca bebelusul sa aiba nevoie mai multa de dv pt ca nu este independent inca si nici nu are cum, deocamdata. Cat despre fetita de 4 ani, ii puteti cere ajutorul si sa faceti o echipa pt a ingriji copilul mai mic. Dar cu acordul copilului si atat cat este dispus sa se implice. Adica, intrebati inainte fetita: vrei sa preapram impreuna laptele pt bebe?
Sau: mi.ar face plcere sa ma ajuti sa facem x pt surioara ta mai mica. Ce zici? Ma ajuti?
Cristina Tacaciu
Cristina Tacaciu Exista psihologi care te pot ajuta pe skype sau internet PAXonline. Incearca sa citesti o carte despre relatiile dintre frati si cum sa le faci fata. Nu poti cere o solutie asa simpla fara un pic de efort si din partea ta. https://www.libris.ro/parinti-linistiti-frati-fericiti-dr…

Administrează

Monica Enescu
Monica Enescu Se poate ca undeva sa fie un conflict mai puțin conștientizat legat de relațiile dintre frați. Eu înțeleg ca dvs spuneți “îmi dau seama că fac diferența între copii, nu vreau sa o fac dar totuși ceva mă împinge sa o fac”. Acest “ceva” trebuie înțeles și adus la suprafață pentru ca este cauza acestor diferențe. Pe de altă parte, propria dvs suferință din copilărie nu a fost rezolvată și va poate influența. Va încurajez sa căutați o modalitate de a discuta cu un psihoterapeut, încercați la asociații care oferă servicii de psihoterapie, cu siguranță v-ar ajuta!
Lupu Andreea
Lupu Andreea Din experienta iti spun. Sunt mama a 2 copii cu dif de 2 ani intre ei. Eu incerc sincer sa ii acord mai mult atentie celui mare in sensul ca. Timpul care il am ” liber” ( cand doarme cea mica) stau numai cu el si ma joc, activitati creative ( plastilina, pictura, desen, decupam, lipim ) iar cand fata e treaza pe el incerc sa il implic in ” crestere” ei. Imi aduce scutece, crema,pe cel plin il duce la gunoi … stau cu ei pe covor si il rog sa imparta si cu sora lui. Il las pe el sa aleaga ce jucarie vrea sa ii dea din ce are el in mana in mom respectiv. Nu ii impun sa faca ceva. Daca el refuza sa ii dea ii spun atunci te vei juca un timp singur si eu cu sora ta ma.duc in cealalta camera si ne.vom.juca cu alt ceva. Si vine.singur si spune ca vrea sa imparta. Baiatul meu are 3 ani si fata 1 … ( el vorbeste foarte bine si asta ma ajuta) . Ideea este sa ii dai libertatea fetei cele mari de a alege daca vrea sau nu sa se joace sa imparta orice cu cea mica nu sa ii impui sau sa ii iei cumva ce are ea in mana si sa ii dai celei mici.
Lupu Andreea
Lupu Andreea Doar in timp va invata sa o accepte si sa o iubeasca pe cea mica. Daca te vei impune si vei pune presiune pe ea tot ce faci e sa o indepartezi atat de tine cat si de cea mica. Va fi mereu invidioasă, frustrata si va ajunge un adult depebdent de aproparea alt cuiva, nu va fi niciodata capabila sa isi asume alegeri si nu e deloc bine.

Am 17 ani și sunt băiat. Tata a murit când aveam 5 ani, după ce ne-am mutat în Suedia. Sunt o fire retrasă, am puțini prieteni. Am cunoscut un băiat care îmi place și i-am spus mamei. A rămas câteva secunde speriată, apoi a spus că dacă mie îmi place, să nu fiu supărat. Sunt homosexual? Este oare vinovată mama mea pentru această situație? Unde aș putea să mai întâlnesc oameni ca mine care nu știu ce li se întâmplă sau ce simt?

Mesaj anonim de pe https://terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:

Am 17 ani și sunt băiat. Tata a murit când aveam 5 ani, un accident pe teren, după ce ne-am mutat în Suedia. Locuiesc doar cu mama în Bromma, Stockholm. Mama lucrează în două schimburi, de zi și de noapte, 12 ore, însă doar 6 lucrate, pentru că are multe pauze. Câștigă lunar aproximativ 33000 kr.
Eu sunt o fire reteasă, am puțini prieteni. Practic înotul și pedalatul bicicletei.
Acum câteva săptămâni, mi-am creat un cont pe o rețea de chat, în care am început să vorbesc cu un băiat. Săptămâna trecută am stabilit să ne întâlnim.
M-am îndreptat spre el, m-am rușinat și ne-am cunoscut. El are 19 ani. Am mers cu el la el acasă. Ne-am dezbrăcat, iar el a început să mă sărute. Simțeam ceva ciudat și am renunțat și m-am întors acasă.
Acum trei zile l-am sunat și ne-am întâlnit din nou. Am reușit să mă abțin și am făcut sex. Ieri, mama a stat acasă. M-a văzut trist și m-a întrebat dacă între mine și Maria (o fată pe care o cunosc de la bazinul de înot) s-a întâmplat ceva. I-am spus că m-am întâlnit cu cineva nou și că este băiat. Mama a rămas câteva secunde speriată apoi a spus că dacă mie îmi place să nu fiu supărat.
Acum, întrebările mele sunt:
Experiența aceasta mi-a plăcut, deci sunt homosexual?
Este oare vinovată mama mea pentru această situație?
Unde aș putea să mai întâlnesc oameni ca mine care nu știu ce li se întâmplă sau ce simt?

Botezat-Antonescu Radu
Botezat-Antonescu Radu ce inteleg eu este nu prea este clar ce simti. Asemenea probleme au nevoie de un spatiu special, sigur, pe care il poti regasi in relatia cu un psihoterapeut. Cred ca nu ar fi adecvat sa discutam online trairile pe care le ai, dar cred si ca este foarte important sa iti clarifici ce simti. Problema este mult mai complexa, cu siguranta. Discuta cu mama ta si cere ajutorul unui psihoterapeut (preferabil care lucreaza in mod deosebit cu adolescenti). Curaj, se poate!
Marilena Popa
Marilena Popa Buna ziua, te confrunți cu o problematica specifica adolescenței. Experientele cu persoane de acelasi sex sunt oarecum comune si la persoane heterosexuale. Nu putem raspunde care este orientarea ta in momentul acesta. Intodeauna este o combinatie de bio-psiho-socio-cultural, nimeni nu poate spune acum care este proportia si ponderea fiecarui factor, si nici care a fost contributia mamei la aceasta situatie. Este o situatie pe care cel mai bine o clarifici intr-un cardru terapeutic. Succes!
Cristina Tacaciu
Cristina Tacaciu Esti la varsta la care orice baiat sau fata isi descopera propriul corp, propria minte si propria sexualitate. Este absolut normal sa ai anumite dorinte sau curiozitati. Nu trebuie sa te simti rusinat sau vinovat, indiferent daca esti atras de persoane de acelasi sex, de fete sau de ambele. Orientarea sexuala este un lucru absolut firesc si normal. Poti sa accesezi grupuri de facebook dedcate comunitatii LGBT Romania, in mod normal si orice terapeut ar trebui sa te poata ajuta sa discuti cu el sau impreuna cu el si mama ta despre aceasta perioada din viata ta. Bafta

Am 17 ani, iar prietenul meu se da baiatul bun in fata tuturor, iar cand suntem impreuna este foarte violent. Am cosmaruri ca ma omoara, imi este frica sa merg singura sau sa stau singura in casa…

Mesaj anonim de pe https://terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:

Bună eu am 17 ani… De 2 ani sunt împreună cu un băiat,care din păcate nu este cum credeam,el in faţa tuturor se dă băiatul bun, dar De fapt nu este asa,problema este ca de cand suntem împreună este foarte violent, am fost nevoită să plec în alta ţară ,eu nu am spus nimănui asta , de când sunt plecată am coșmaruri,ca ma omoară nu pot dormii,uneori in somn ma aud cum respir si ma trezesc brusc pentru ca am impresia ca este aici, imi este frica sa merg singura,sau sa stau singura in casa, si desi eu sunt aici ,nu ma pot despărții de el ,imi este teama de ce s-ar putea întâmpla,nu m.am despărțit de el deoarece eu locuiam singura părinții mei erau plecați dar venea in fiecare zi o femeie la mine, si imi era frica sa ii spun ca nu mai vreau sa fiu cu el….. ce pot face?

Botezat-Antonescu Radu
Botezat-Antonescu Radu nu mai tine secret aceasta suferinta a ta din simplul motiv ca ii dai putere asupra ta. Vorbeste cu cat mai multa lume despre ce ti se intampla, chiar si cu politia, insa avand in vedere ca esti inca minora, vorbeste in primul rand cu parintii tai! Nu mai ramane o victima! Curaj, se poate!
Cristina Tacaciu
Cristina Tacaciu Niciodata sa nu acuzam victima de intentiile si actiunile abuzatorului,!!!! Trebuie sa vorbesti cu parintii tai, sa te ajute si sa te protejze. Nu se poate sa continui in relatia asta care iti provoaca atata stres. Parintii tai sunt cei mai importanti, contacteaza pe cineva din familie si povesteste-i despre aceste probleme.
Loading

Cauta un terapeut sau adreseaza o intrebare

19362 raspunsuri primite pentru 4123 intrebari | Vezi toate intrebarile