Login

Întreabă psihologul online

Susținem

vegani romania

Implant dentar pret

RECOMANDĂM

Masti de protectie Dr Fashion

masti de protectie reutilizabileMastile de protectie reutilizabile Dr Fashion ajuta la prevenirea contaminarii cu fluide, intrarea acestora in caile aeriene via nas si gura.

Arhiva lunara pentru noiembrie, 2018

Luptă cu agenții patogeni! Află care este aliatul tău în sezonul rece | Liana Conțiu, specialist în nutriție clinică și comunitară, nutriționist-dietetician

Luptă cu agenții patogeni! Află care este aliatul tău în sezonul rece | Liana Conțiu, specialist în nutriție clinică și comunitară, nutriționist-dietetician

Luptă cu agenții patogeni! Află care este aliatul tău în sezonul rece

Perioada sezonului rece pare să ne pună la grea încercare imunitatea. Întărirea acestui „scut” împotriva bolilor ar trebui să reprezinte una dintre prioritățile noastre zilnice.

Ce este sistemul imunitar?

Sistemul imunitar este practic o rețea de celule, țesuturi și organe create pentru a recunoaște și înlătura orice agent patogen adică virusuri, bacterii sau orice alt pericol pentru sănătatea noastră. De multe ori, propriile capacități de apărare a organismului pot fi suspendate de diverși factori cum ar fi infecțiile, deficiențele nutriționale etc.

Ce este seleniu?

Un mineral esențial pentru sănătatea noastră este seleniul, care sprijină mai multe procese din organism, inclusiv buna funcționare a sistemului imunitar.

Seleniul este un oligoelement prezent în diverse alimente, în special de origine animală, de exemplu, carnea roșie, pește/fructe de mare, ouă și ciuperci.

În organismul uman, au fost identificate cel puțin 30 de proteine dependente de seleniu (selenoproteine) care au nevoie de prezența acestuia pentru a funcționa în parametri optimi. Ele joacă un rol major în reproducere, metabolismul hormonilor tiroidieni, formarea și repararea ADN-ului, protejarea împotriva stresului oxidativ și susținerea activității sistemului imunitar.

Numeroase studii au investigat rolul seleniului în îmbunătățirea funcției sistemului imunitar prin diferite modalități, iar rezultatele au fost foarte promițătoare. Se pare că seleniul luat din alimente sau suplimente joacă un rol important în tratamentul infecțiilor virale și bacteriene. Seleniul poate sprijini în mod special formarea și multiplicarea celulelor care luptă împotriva infecțiilor.

Surse de seleniu:

Ideal ar fi să ne acoperim necesarul zilnic de nutrienți prin alimentele consumate, însă… acest lucru nu se întâmplă întotdeauna. Stresul, poluarea, alimentația haotică și sedetarismul ne privează organismul de cele necesare. Pe de altă parte mai există un alt aspect cum ar fi calitatea alimentelor. Legătura dintre sol, alimente și sănătate este de multe ori neglijată. Un studiu pe acest subiect a fost făcut de prof. dr. Radu Lăcătușu care a descoperit că unele soluri de pe teritorul țării noastre sunt sărace în seleniu. Ca urmare a acestui fapt, plantele cultivate pe aceste soluri și animalele hrănite cu aceste plante dezvoltă carențe. Carența apare și la om atunci când acesta consumă alimente cu un conținut scăzut de seleniu.

Un supliment cu seleniu organic reprezintă o metodă potrivită pentru a ne asigura necesarul zilnic din acest nutrient esențial. Bio-Seleniu+Zinc conține drojdie cu seleniu care face ca produsul să fie absorbit în organism mult mai bine. Mai mult decât atât, studiile arată că suplimentul are o rată de absorbție de 88,7%, ceea ce demostrează că își face efectul terapeutic. Combinația dintre seleniu, zinc și vitaminele A, B6, C și E este o formulă complexă care sprijină sănătatea sistemului imunitar.

Fie că vorbim de alimente sau de suplimente alimentare este important să conștientizăm că trebuie să alegem calitatea. Calitatea face întotdeauna diferența în susținerea unei bune sănătăți.

Autor articol:

Liana Conțiu

Nutriționist-dietetician, specialist în nutriție clinică și comunitară

Detalii si pe:

www.pharmanord.ro/produse/details/bio-seleniu-zinc
www.pharmanord.ro/news/exista-riscul-unui-deficit-de-seleniui-in-alimentatia-noastra

Inchiriere cabinet terapie copii – Bucuresti, zona Panduri

Inchiriere cabinet terapie copii – Bucuresti, zona Panduri

Inchiriez cabinet pentru terapie copii in zona Panduri, suprafata camerei fiind de 3.45 x 2.92 cm, intru-un apartament recent amenajat in care mai functioneaza alte doua cabinete de terapie, tot pentru copii.
Apartamentul este situat la parterul blocului si dispune de patru camere, sala de asteptare, 2 bai si bucatarie.
Facilităţi incluse în preţul chiriei: internet wireless, mobilier, apă/cafetiera/ceaiuri/cafea, aer condiţionat.
Pretul chiriei este de 200 de euro pe luna (inclusiv cheltuielile de intretinere).
Pentru informatii suplimentare si poze pot fi contactata la numarul de telefon 0734 436 436 (Maria Chivan)

Tehnica de eliberare emotionala (EFT) – soluţia ideală pentru eliberarea stresului cronic

Tehnica de eliberare emotionala (EFT) – soluţia ideală pentru eliberarea stresului cronic

Există stres care e benefic pentru individul uman. Dacă se află în cantitatea potrivită, stresul poate îmbunătăţi activitatea cerebrală, poate spori creativitatea, te poate ajuta să fii în formă, poate scădea riscul bolii Alzheimer şi multe alte benficii.

Ceea ce distruge viaţa de zi cu zi, la muncă sau acasă, este stresul cronic sau supraîncărcarea permanentă cu stres.

Deşi se încearcă eliminarea stresului prin diverse metode (plimbări, activităţi fizice, exerciţii de respiraţie, yoga sau meditaţii) există totuşi efecte ale stresului care se manifestă în viaţa privată, în afaceri, în relaţii.

Acest lucru se întâmplă pentru că aşa cum stresul e diferit şi eliberarea stresului se petrece diferit.

Stresul nu e doar mental. Este dovedit ştiinţific că stresul se transmite şi în corp. Până în momentul în care nu este eliminat complet, stresul se regăseşte în fiecare muşchi, în fiecare celulă limitând organismul să nu-şi manifeste potenţialul maxim.

Procesul prin care stresul cronic afectează corpul:

  1. Apar gandurile stresante legate de situaţia financiară, locul de muncă, relaţie, orice lucru care te supără.
  2. Amigdala (parte a creierului care e responsabilă cu prelucrarea emoţiilor) simte pericol.
  3. Ca urmare a emoţiei de pericol percepute amigdala iniţiază răspunsul de apărare de genul „luptă sau fugi”.
  4. Oricare dintre cele două reacţii presupune un efort intens din partea organismului şi atunci se declanşează secreţia adrenalinei şi a cortizolului (hormon de stres), sângele este retras dinspre creier şi stomac şi trimis spre extremităţi, muşchii se contractă – toate acestea fiind extrem de utile pentru a câştiga în caz de angajarea în luptă sau de a scăpa în caz de fugă, cu succes. Amigdala nu face diferenţa între un pericol iminent (prezenţa unui animal care să te atace) şi un pericol potenţial (o problemă din viaţa de zi cu zi) şi declanşează aceleaşi reacţii.
  5. Ca urmare, în lipsa irigării cu sânge, creierul e mai puţin oxigenat, iar partea creativă, care e inutilă într-o situaţie de „luptă sau fugi” este oprită complet. E motivul pentru care în situaţii presante nu se mai sesizează soluţiile corecte, chiar dacă sunt evidente. Din acelaşi motiv al trimterii fluxului sanguin către muşchi stomacul nu-şi mai îndeplineşte corespunzător funcţia de digestie.
  6. Se intră într-o buclă a dezintegrării: cu funcţiile de bază încetinite, organele funcţionează din ce în ce mai greu, creând un şi mai mare stres, care generează o şi mai mare secreţie de cortizol. În momentul în care depăşeşte un anumit nivel, cortizolul nu mai poate fi eliminat din corp şi devine un inamic al sistemului imunitar.
  7. Din cauza combinaţiei de stres şi oboseală a organismului devine din ce în ce mai greu pentru o persoană să aibă o viaţă obişnuită şi să revină la normal. Nu mai există energie pentru activităţile recreative, dar nici somnul nu este odihnitor. Ciclul stresului continuă.

Cele mai la îndemână remedii la care apelează majoritatea populaţiei pentru combaterea stresului sunt alcoolul, mâncarea, privitul la televizor. Sunt tot atâtea pansamente care nu rezolvă situaţia, ci doar agravează starea de sănătate.

Există persoane care apelează la exerciţii de respiraţie, exerciţii de yoga, meditaţie sau psiholog pentru a reduce efectele stresului.

Însă factorul critic în procesul de reducere a stresului este timpul.

Exerciţiile de yoga şi de meditaţie ajută la reducerea stresului şi oferă şi alte beneficii însă rezultatele apar după săptămâni sau chiar luni de practică regulată. De altfel, există persoane care renunţă la exerciţiile de meditaţie destul de repede pe motiv că „nu funcţionează”.

Rezultatele unui studiu făcut în SUA de Dr. Dawson Church şi Dr. David Feinstein:

A fost măsurat nivelul de cortizol înainte şi după terapie pentru 83 de participanţi care au fost împărţiţi în 3 grupuri, astfel:

  • primul grup a beneficiat de o oră de terapie prin EFT;
  • al doilea grup a beneficiat de o oră de psihoterapie;
  • al treilea grup nu a beneficiat de nicio terapie.

Rata normală de scădere a cortizolului este de 14% într-o oră. La primul grup s-a măsurat o rată de scădere a cortizolului de 24% în timp ce la grupul al doilea şi al treilea rata de scădere a fost cea normală. Creşterea de 10% la primul grup (cel care a benficiat de EFT) este semnificativă din punct de vedere statistic.

Psihoterapia şi mişcarea fizică uşoară ajută la eliberarea stresului, dar după o perioadă lungă de timp. Beneficiile psihoterapiei nu se simt suficient de repede în corpul fizic, unde cantităţile mari de cortizol – hormonul stresului – pun în pericol funcţionarea creierului, capcitatea de a rezolva probleme şi, aşa cum arătam mai devreme, întreaga sănătate a corpului.

Cum funcţionează terapia de eliberare emoţională (EFT):

Se bate uşor cu vârful degetelor arătător şi mijlociu pe o serie de puncte aflate pe corp, în timp ce se vorbeşte despre probleme, emoţiile negative, amintiri neplăcute.

Punctele de bataie:Punctele de bataie - Terapia de Eliberare Emotionala

Pentru că se accesează emoţiile şi corpul în acelaşi timp, EFT are ca efect o eliberare mult mai rapidă a stresului, reducând nivelul de cortizol din corp (cortizolul fiind factor principal în afectarea funcţionării sistemului imunitar) mult mai rapid decât alte metode.

Studiile arată că EFT echilibrează activitatea dintre zonele simpatică şi parasimpatică ale creierului, producând o stare emoţională neutră – starea numită „standardul de aur” al sănătăţii şi wellness-ului.

Aceasta este starea fiziologică în care te simţi cel mai bine, în care iei cele mai bune decizii şi în care, în ultimă instanţă, lucrezi productiv ca să-ţi atingi obiectivele.

Aşa cum spune dr. Church „EFT îţi oferă ce e mai bun din cele două lumi – mintea şi corpul – ca şi cum ai primi un masaj în timpul unei sesiuni de psihoterapie”.

Beneficii ale EFT:

  • Eliberează excesul de cortizol şi, ca urmare, creierul şi corpul se reechilibrează. Creierul funcţionează optim, se reface energia corpului, se îmbunătăţeşte somnul, se recapătă sentimentul de sănătate plenară. Se recapătă creativitatea şi abilităţile de rezolvarea a problemelor. Se reface metabolismul. Corpul este din nou capabil să se vindece singur.
  • Eliberarea stresului folosind EFT durează doar câteva minute, comparativ cu alte metode.
  • EFT sporeşte eficacitatea altor tehnici precum yoga, meditaţia, tehnici de respiraţie sau alte tehnici.

Autor:

Florin Pasat, trainer si speaker

http://florinpasat.com/

Bibliografie:

Emotional Freedom Techniques: http://eftuniverse.com/

Am 27 de ani, casatorita, cu un copilas. Mi-e frica de absolut orice. Cand ies din zona mea de confort, devin agitata, plang necontrolat, tremur, am palpitatii. Inainte am fost o persoana sociabila, plecam singura in strainatate, am condus singura sute de km, am sarit cu parapanta, am schiat… Nu mai pot face nimic si ma simt coplesita de orice.

Mesaj anonim de pe https://terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:

Buna ziua. Am 27 de ani, casatorita si am si un copilas. Ocupatia mea nu o consider relevanta si din motive de anonimat, prefer sa nu o spun. Am terminat o facultate, lucrez in domeniu…si de aici incep toate. Cu familia ma inteleg excelent, atat cat pot spune, deoarece prefer sa tac, sa suport unele neplaceri minore sau neintelegeri, pentru a nu isca discutii inutile, care mi-ar induce o stare de agitatie. Sotului meu nu am ce sa ii reprosez, m-a sustinut pe toata perioada facultatii si o face si acum, din toate punctele de vedere.
Prima problema, care consdider ca este cheia tuturor starilor mele, este frica. Mi-e frica de absolut orice, sau sa ies din zona mea de comfort. Am permis de 8 ani, conduc rar si aproape obligata de situatie, de frica sa nu am accident/ mi-e frica sa schiez, sa nu cumva sa patesc ceva/ evit unele perioade de a-mi duce copilul la gradinitia de frica sa nu se imbolnaveasca. In momentul in care stiu ca urmeaza sa fac o activitate care ma scoate din zona de comfort, automat devin agitata, plang necontrolat, tremur, am palpitatii. Am inteles starile astea de anxietate..dar lucrurile care ma agita sunt tot mai multe si mai dese. Daca eu consider ca un lucru/activitate nu e ok pentru mine, chiar daca nu am mai intampinat-o, sunt sigura ca nu voi fi in stare sa o fac. Cu partea de socializare stau prost de tot, nu imi place sa cunosc oameni sau sa fiu in locuri cu oameni necunoscuti (sau cunoscuti, dar care nu imi sunt apropiati).Spre exemplu, duminica am fost la o zi de nastere, ne-am
simtit excelent in familie, insa in momentul in care au aparut si alti invitati (persoane cunoscute, dar ii vad rar si nu am socializat nicioadata)am preferat sa inchei seara si sa plec acasa. Acasa e singurul loc unde sunt ok si ma comport normal, insa desi stau la casa, nu ies in curte decat strict pentru a-mi hrani pisicile si cainii..prefer sa stau inauntru, unde clar ma simt protejata de abosolut orice. Eu nu am fost asa, am fost o persoana sociabila de cand ma stiu, am fost in diferite proiecte in strainatate, unde nu cunosteam pe nimeni si m-am simtit ok, am condus sute de km singura in masina, am sarit cu parapanta si am skiat de cate ori am avut ocazia. NU LE MAI POT FACE si ma simt coplesita de orice, stiind ca nu o sa pot face nimic din ce as vrea si ca nu voi fi in stare…sau mai grav, clar cineva va avea de suferit/ va fi dezamagit de faptul ca eu nu pot face nimic. Nu stiu daca se intelege ceva din tot mesajul acesta, stiu ca devin incoerenta cand incep sa imi expun problemele (daca sunt intr-adevar probleme).
Serviciul mi ok, atata timp cat e rutina, cand nu, deduceti starea mea…?
Ceea ce m-a determinat sa scriu e faptul ca azi am de condus aproximativ 10km ( duc covoarele la spalat) si ma gandesc de 2 zile doar la asta si cel mai probabil o sa renunt la a le mai duce doar ca sa nu conduc. Zilele trecute mi-am “mintit” sotul ca sunt mult prea obosita pentru a merge la cumparaturi, doar pentru ca imi era groaza sa fiu intre atatia zeci de oameni, lumina puternica in supermarket si sa mai si conduc. Prefer sa fiu tot timpul insotita, ma simt mai protejata. Exclud medicatia (nu consider ca ar fi cazul) iar psihoterapia nu e o solutie momentan, ar trebui sa ma deplasez pana acolo, ceea ce mi-ar accentua starile.
Multumesc pentru atentie.

Elena Savu
Elena Savu Ati putea lega schimbarea comportamentului de un eveniment deosebit din viata. Vedeti cum va motivati inainte si cum faceti acum. Gasit persoane de incredere cu care sa comunicati. Un psihoterapeut va poate insoti in autocunoastere. Succes!
Iulia Xavi
Iulia Xavi Puteți încerca psihoterapie online, astfel Rămâneți in zona de confort! Pare a fi vorba despre o fobie socială. Curaj și Succes!
Florea Elena Roxana
Florea Elena Roxana Daca excluzi tot ce te poate ajuta atunci cum vrei sa fi ajutata? Sincer,poate nu ma crezi, dar inteleg perfect cum te simti. Si eu devenisem suficient de inchisa incat sa nu vreau sa ies din casa si doar acolo ma simteam in siguranta. Si durerea ta e reala . Si da poti face ceva. Eu ca alternativa ti-as propune terapie online. Sa iei legatura cu un psihoterapeut ca sa vb pe un canal gen fb skype . Asta pt inceput ca sa nu iesi din casa dar treptat sa incepi sa mergi la cabinet . Inteleg friica de medicatie dar numai un psihiatru poate spune daca e sau nu nevoie de ceva medicatie. Stii pastilele astea chiar ajuta si fac viata mai usoara. Nu iti recomand sa iei pastile ci doar sa vb cu un medic care va stabili daca da sau nu . Si nu e nimic grav daca ei. E un mic ajutor. Considera-l un truc la care poti apela cand e totul negru. Si schimbarea vine de la tine. Sa lupti . Nici un psiholog/psihiatru nu iti poate rezolva problemele. Dar te pot ajuta in drumul de rezolvare si sustine.
Adrian Vintu
Adrian Vintu Salut _Ioana_, imi pare rau pentru stuatia ta te inteleg bine, am trecut si printr-o anxietate infratita cu depresia care nu ma lasa sa imi traiesc viata, sa calatoresc, sa fac lucrurile care imi placeau.Am ajuns in stagiul ca nu mai aveam curajul sa merg cu metroul, sa nu pierd controlul si sa ma arunc sub el. Apoi am… avansat cu frica, am ajuns sa nu mai am curajul sa ma apropiu nici macar de tramvai.

La sfarsit, am ajuns izolt, lipsit de somn, intr-o permanenta stare de frica. Terorizat, am ales ca e timpul ies din aceasta situatie. Cum stiam eu la acel moment. Prin sinucidere.

Da, azi consiliez psihologic oamenii care sunt aceeasi situatie. Online.

E o cale lunga sa iesi din situatia ta, in functie de ce se ascunde in spate. Dar e foarte realizabila.

Cand simti ca nu mai suporti si ca doresti sa iesi din teribila ta situatie, te rog sa dai un semn.

Intre timp, isi sugerez sa sa iti faci testul de Stres, Anxietate si Depresie, sa vezi unde te afli.

http://adrianvintu.net/…/un-singur-test-pentru-stres…/

Mult succes iti doresc,
Adrian Vintu

adrianvintu.net

Monica Enescu
Monica Enescu Este de inteles ca va e greu sa iesiti din zona de confort, insa cred eu, la un moment dat cand teama ca asa va veti petrece tot restul vietii va fi mai mare decat teama de a iesi din zona de confort, veti putea lua o decizie pentru a cauta ajutor specializat. Inteleg ca sotul este alaturi de dvs si ca aveti o relatie buna cu el, ce va impiedica sa ii spuneti ce simtiti? Imi imaginez ca este destul de greu sa gasiti si scuze care sa acopere adevarata cauza pentru care nu doriti sa faceti anumite activitati sau sa iesiti din casa. Insa trebuie sa intelegeti un aspect, cu cat evitati sa faceti mai multe lucruri, cu atat zona dvs de confort scade, pana cand nu veti mai putea sa iesiti deloc din casa. Oricat de dificil ar parea, evitarea nu este o solutie viabila, solutia presupune o expunere treptata si repetata la stimulii stresori, astfel incat zona dvs de confort sa se mareasca, nu sa se micsoreze. Daca nu veti apela la ajutor specializat, fie medic psihiatru, fie psihoterapie cognitiv-comportamentala, preferabil nu online, riscul este sa dezvoltati agorafobie si sa nu mai faceti nici lucrurile pe care le faceti acum. Discutati cu sotul dvs, suportul persoanelor apropiate e foarte important, ma gandesc ca spunandu-i ce simtiti si ca aveti nevoie de ajutor, va poate insoti si el la psihoterapie, nu e nevoie sa faceti asta singura. Din propria experienta cu anxietatea, va pot spune ca solutii exista si puteti face din nou acele lucruri pe care le faceati inainte, trebuie doar sa va doriti si…sa iesiti din zona de confort. Curaj!
Adrian Vintu
Adrian Vintu Salut Monica, care este motivul pentru care reduci intreaga paleta de terapeuti la CBTisti? La fel, care este motivul pentru care ii spui _Ioanei_ sa nu faca terapie online?
Monica Enescu

Monica Enescu N-am redus intreaga paleta de terapeuti la CBT-isti si nu i-am spus sa nu faca terapie online, ci am spus “preferabil”, cat despre motive am scris clar in comentariu care sunt motivele pentru care recomand iesirea din zona de confort si necesitatea unei minime expuneri treptate. O zi frumoasa!

Alexandra Ghiran
Alexandra Ghiran Mi se pare interesant modul în care ai scris….”și de aici incep toate”..”prefer sa tac, sa suport”. “Frica este cheia. Este bine că aici, protejată de anonimat, ai reușit să deschizi ușa, să exprimi, in loc sa taci, sa te revolti în loc să suporți. Acel “aici, de unde incep toate”…îmi imaginez o fetiță care își dorea un dragon..le-a spus prietenilor, familiei despre dorința ei, acestia însă râdeau, sau mai rău, o condamnau că își dorește așa ceva care nu exista..fetiței i-a fost frica sa mai vorbească despre dorința ei pe care a și uitat-o după un timp..a crescut, a făcut tot ce a înțeles de la societate că “trebuie” să facă și la un moment dat a constatat că nu era fericita..nu înțelegea de ce, și pentru că nici cei din jur nu înțelegeau, pentru a nu-i supără a început să isi ascundă nefericirea din ce in ce mai mult, așa cum și-a ascuns și dorința. Într-o zi insa, plimbandu-se singura pe o stradă, a văzut parcata o motocicleta care i-a adus aminte de acel dragon uitat..avea aceeași culoare..Bineînțeles că și-a cumparat-o pe loc..prietenii au ras la început, familia s-a supărat ( cum a putut să fie așa egoista sa cheltuie atâția bani pe un moft?). Fetița însă avea dragonul ei acum, iar femeia, fara a-si neglija responsabilitățile, a descoperit fericirea de a trai..Îmi place sa cred că orice om are cel puțin un astfel de “dragon”
Vesper Lynd
Vesper Lynd Ai putea incerca terapie online, cum a spus cineva mai sus. Iti recomand cartea lui J Young, Cum sa-ti reinventezi viata, in care vorbeste despre schemele cognitive

Sunt educatoare si in grupa am o fetiță de 3 ani pe care o suspectam de autism. Problema este…. mama. Divorțata, fara ajutor si posibilitati, susține că fetița nu are nimic…. doar o întârziere in vorbire si traume din familie (fostul sot fiind foarte violent). Cea mai mare problemă a fetiței este violența. A împins un copil pe scări, zgarie, ciupeste, nu accepta sa nu i se permită ceva.

Mesaj anonim de pe https://terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:

Buna ziua! Sunt educatoare si am nevoie de sfaturi. In grupa o fetiță de 3 ani cu un comportament ….sa spun special. O suspectam din pacate de autism. Problema este….mama. Divorțata, fara ajutor si posibilitati. Mama susține că fetiță nu are nimic….decat o întârziere in vorbire si traume din familie ( fostul sot, adică tatal , foarte violent ) Cea mai mare problemă a fetiței este violență . Are apucături f violente imprevizibil. A împins un copil pe scări…zgarie…ciupeste….nu accepta sa nu i se permită CEVA……din surse…Am aflat ca a fost la terapie… Dna este f duplicitară….cu educatoarele vb ceva
Cu asistență altceva …nu stim cum sa facem…Suntem conștienți că este bine sa fie integrați acești copii…dar ce facem când mai avem încă 30 pe langa…care sunt speriați.. nu mai vor la gradi….se joacă de-a X ( x Fiind numele fetiței) Sincer imi este teama sa merg la munca ca se poate intampla ceva….este atat de imprevizibile. Este imposibil sa supravegheze o astfel de grupa, în asemenea condiții….sa mai vb ca trebuie sa fac si activitati? Daca…pateste un copil ceva grav….?Ce se intampla? Ce vina au acei copii sa ia parte la crize cu urlaturi ….la lovituri…..cum explici unui copil de 3 ani ca ea are voie…Si el…. nu. De ce ea nu este certat ca a făcut o carte bucatele. Nu putem să ii facem fetiței observație ptr nimic…ptr ca in secunda următoare…ori aruncă cu ceva…ori.loveste primul copil iesit in cale. Mămica susține că nu are nimic chiar dacă a fost prezentă o zi la gradi si nici ea nu a făcut față copilului. Directorul a
sfătuit să meargă la specialist si atat! Ne bate gândul să atenționat asistență socială ptr ca fetiță nu are parte de ajutorul cuvenit. Mămica tot spune că o duce la controale…dar…nu ne arata nicio hartie nimic…fata e bine!!! Unitatea școlară nu are psiholog…..Exista ceva de facut? Este vreo solutie…avem .nevoie de ajutor….si parintii sunt din ce in ce mai revoltati…Multumesc!

Naprusel Domnita
Naprusel Domnita Ca părinte, vă sfătuiesc să luați atitudine și să anunțați autoritățile. În primul rând pentru binele fetiței, in al doilea rând pentru dvs. Așa nu veți putea fi trasă la răspundere. Eventual, puteți face o atenționare scrisă către mamă, pe care să o semneze. Poate și mama și cea mică au nevoie de terapie, dar dacă adultul nu înțelege, din păcate nu se poate face nimic nici pentru copil.
Emre Emre
Emre Emre Si eu am un copil special , am fost la multi medici ( nu are nimic copilul ) , desi era vizibil ca este diferit de alti copii . A mers la gradi ( privata ) , d-na directoare mi-a spus ca ar fi bine sa facem un nou control micutului pt ca ( deschide non stop usile sa fuga , arunca jucariile , nu interactioneaza cu copii , nu vorbeste , nu cere apa, nu se joaca cu jucarii , nu are contact vizual ) , am luat decizia de a merge la un alt medic de data asta … rezultatul AUTISM … iq 67 , ne recomanda terapie 2 h pe zi , incepem terapia si renuntam la gradi o perioada dupa care am marit h de sedinta ( 3 h /zi … 5 zile pe saptamana sau 7/7 ) atunci cand ne-am permis financiar .. este un alt copil .. transformat total ( am avut noroc de o terapeuta extraordinara ) . Ideea este ca mama sa accepte si pt mine a fost fff greu si dureros , la aflarea diagnosticului am simtit ca s-a sfarsit lumea pt mine si nu stiam in ce directie sa o iau si ce sa fac…Dumnezeu mi-a dat putere sa accept si sa merg mai departe pt ca alta solutie nu am avut. Sanatate micutei
Emre Emre
Emre Emre Si daca copilul este foarte violent , ar trebui vazut de un psiholog si sa faca cateva sedinte … stiu ca mama este fff dureros si greu dar daca noi ca parinti nu facem ceva pt copiii nostri , cine o sa faca?
Roxana Nourescu
Roxana Nourescu Sunteti intr-o pozitie foarte dificila din cate inteleg. E greu sa fiti stresata zilnic de grija ca un copil ar putea provoca raul altora. In crizele de furie trebuie oprita ferm, eventual luata in brate si ajutata sa se calmeze. ( stiu ca e greu, aveti alti 30 de copii in grija, insa empatia si apropierea functioneaza mai bine decat cearta sau pedepsele). Din ce am observat, niciun parinte nu primeste bine informatiile de felul acesta despre copilul lor, e dureros si intr-o prima faza e mai usor sa nege problemele. Cred ca depinde si de maturitatea mamei, cat de dispusa e sa inteleaga ca au nevoie de ajutor amandoua. Cat de fermi puteti fi oare dvs, cadrele didactice, pentru ca mama sa va ia in seama? Poate e buna ideea de mai sus, sa ii cereti mamei dovezi ca a fost cu fetita la medic si la psiholog. In ceea ce priveste copilul, e inca mica, banuiesc ca abia a inceput frecventarea gradinitei. Un mediu in care sa aiba reguli ferme de comportament si totodata empatia educatoarelor o vor ajuta, dar in timp ( gradinita poate suplini intr-o oarecare masura ceea ce lipseste acasa); daca a suferit sau a asistat la abuzuri in familie, e de inteles comportamentul ei. Multa putere va doresc!
Carmen Sorici
Carmen Sorici Din ce povestiti este clar ca mamica este depasita de situatie, ca si ea ar avea nevoie de consiliere psihologica. Poate macar asistenta sa discute cu ea, cu blandete si sa o indrume sa fac o consiliere sau sa ia o trimitere de medicul de familie,. O mama in suferinta, singura cu probleme financiare nu poate fata situatiei cu succes si va continua sa o nege, cineva sa-i explice ca poate recupera problemele copilului mai usor acum cand este mai mic, ca exista fundatii si alte organizatii care ofera gratuitati, Este clar ca nu se va rezolva imediat si pentru moment va trebui sa dati acelui copil o atentie deosebita, incercati sa-i rasplatiti cat mai des comportamentul bun, cu aplauze din partea celorlalti copii, de exemplu., cu stelute sau chiar cu imbratisari. vedeti ce-i place sa faca si dati-i de lucru, sa modeleze, sa deseneze separat. Fara o evaluare corecta este greu este greu de stabilit la ce anume raspunde.
Lupu Andreea
Lupu Andreea Impreuna cu psihologul institutiei si directorul ar trebui sa faceti un dosar care sa il prezentati parintelui si sa ii aduceti la cunostinta ca daca nu va lua dumneaei masuri veti fi nevoiti sa sistati contractul cu ea. Copii autisti fara terapie nu pot fi salvati :-( … iar terapia asta inseamna lucru ani de zile atat acasa cat si la un centru specializat. Din pacate e nevoie de foarte mult timp si bani…
Olga Gâdea
Olga Gâdea RĂSPUNS DIN PARTEA PERSOANEI CARE A PUS ÎNTREBAREA: “Am atasat un document de completat de la mămica. Am voie să completez asa ceva? Ce reprezintă….? “.
IMG-20181112-WA0000
Naprusel Domnita
Naprusel Domnita Este un sistem de evaluare, pentru a facilita diagnosticul unei probleme comportamentale. Probabil i s-a dat de către un terapeut. Nu v-a spus nimic când vi l-a dat? Ideea e că aveți voie să îl completați, este o scală de evaluare pentru profesori, dar ar trebui să întrebați de unde este, cine i-a dat acest formular.
Adriana Ene
Adriana Ene Gradinita este particulara?Daca e de STAT cereti ajutor Inspectoratului Scolar…Mama trebuie sa prezinte evaluarea de la un psiholog.Daca se dovedeste ca acest copil are autism, mama poate beneficia de mult sprijin…financiar si copilul e ajutat la timp.
Adriana Ene
Adriana Ene Emre Emre fetita la gradi poate primi o alocatie de hrana, mama poate primi o indemnizatie de insotitor…banuti care pot fi folositi pt terapia fetitei.Daca nu are evaluare, nu va beneficia de terapie ulterioara, deci timp pierdut …Va inteleg supararea ,sunt in situatia dumneavoastra.
Andreea Nicoleta
Andreea Nicoleta Nu cred ca poate fi suspectata de autism, doar prin simplul fapt ca are o fire mai violenta, din ce stiu, copiii cu autism, din contra, sunt mai retrasi, par a fi intr-o lume a lor, sau asta e doar un spectru.
Insa, spun asta fiindca si baiatul meu de 2 ani si 2 luni este violent in preajma copiilor, cu toate ca la gradinita (nursery in Uk) e foarte cuminte si sociabil. Dar acasa, are mereu cate ceva cu un baietel cu care locuim (doar unul dintre cazuri). Poate fetita e neinteleasa, afectata de separerea parintilor, chiar daca e “mica si nu intelege”, atmosfera se simte. Recomand totusi sa mearga la un psiholog cu ea.
Închiriez camera in cabinet – Bucuresti, zona str. Toamnei/Viitorului

Închiriez camera in cabinet – Bucuresti, zona str. Toamnei/Viitorului

Buna ziua, dragi colegi. Ofer spre inchiriere CAMERA IN CABINET DE PSIHOLOGIE, in zona str. Toamnei – str. Viitorului, aproape de metrou Obor sau Stefan cel Mare. Imobilul este situat in vila cu intrare separata, contorizare separata, centrala termica, geamuri termopan, gresie, faianta, parchet, aer conditionat. Dispune de trei camere, sala de asteptare, baie, bucatarie, 2 balcoane, dintre care un cabinet de copii si unul pentru adulti pe care le folosesc eu, urmand ca cea de a treia sa fie inchiriata. Poate fi dotata astfel incat sa se lucreze cu adulti, pentru copii urmand sa-si doteze cabinetul viitorul psihoterapeut. Costul lunar este de 220 euro plus jumatate din costurile legate de intretinere.
Pentru cei interesati va rog sa ma contactati la numarul de telefon 0741.577.954.
O zi minunata, Luminita Iordache

Inchiriere cabinet psihologic – Bucuresti, zona Piata Romana

Ofer spre inchiriere, partial (cate 1 zi/saptamana) sau complet spatiu mobilat si amenajat in cladire de birouri, ultracentral, in zona Piata Romana, ideal pentru cabinet de psihologie, psihoterapie, consiliere. Detalii la tel.: 0722.296.162.

Am 30 de ani si imi este extrem de greu sa merg, desi, medical, nu mi-a fost depistata nici o problema. Ma chinui enorm sa imi sincronizez picioarele cu corpul si mainile, este un adevarat stres pentru mine, transpir abundent si sunt momente in care am dureri de oase ingrozitoare pentru ca practic imi fortez corpul.

Mesaj anonim de pe https://terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:

Buna ziua, ma numesc Alexandra si am 30 de ani. Problema mea este stanjenitoare si anume.. imi este extrem de greu sa merg.Pur si simplu mersul pe strada,pe jos, nu e un gest reflex precum a celor din jur.Trebuie sa ma chinui enorm sa mi sincronizez picioarele cu corpul si mainile ,este un adevarat stres pentru mine pentru ca uneori ajung sa arat caraghios,transpir abundent din cauza stresului si sunt momente in care am dureri de oase ingrozitoare pentru ca practic imi fortez corpul.Spune-ti-mi va rog frumos, ar putea fi o afectiune locomotorie sau de natura psihologica?Tin sa mentionez ca sunt o persoana timida dar nu sufar de nici o fobie iar din punct de vedere medical,nu mi a fost depistata nici o problema.Iesitul afara din casa e un calvar din cauza acestei situatii.Astept cu drag sfatul dumneavoastra

Marilena Popa
Marilena Popa Dar in casa aveti vreo dificultate in a merge? Aceasta dificultate o aveti dintotdeauna sau a aparut la un moment dat? Daca ati epuizat toate investigațiile medicale si nu s-a depistat nici o afectiune, cu siguranță are cauze psihice. Va recomand sa mergeti la psihoterapie, acest simptom pare a fi legat de o anxietate sociala sau de imaginea coporala, de vreme ce dumneavoastră reusiti sa scurtcircuitati si incercati sa controlati o functie care in mod normal ar trebui sa fie reflxa. Ma intreb daca aveti informatii in legătură cu perioada in care ati inceput sa mergeti, daca ati avut o dezvoltare “normala” in aceasta privinta. Sunt multe semne de întrebare in legătură cu ceea ce descrieti, ma puteti contacta in privat daca doriti. Toate cele bune!
Tina Petrareanu
Tina Petrareanu Bună Alexandra, eu am în terapie o tânără cu aceeași problemă, am întrebat -o ce aș putea să îți răspund și a zis să iei pe cineva cu tine să te țină de mână pe stradă, să vezi că nu se întâmplă nimic rău.
Ea mai obișnuiește să își proiecteze o imagine a ei care îi place în momentul în care trebuie să meargă și simte că nu prea îi iese ( nu se întâmplă mereu să nu îi iasă).
Și apoi se mai gândește la alte lucruri, își ocupă mintea cu altceva.
Cauza e psihologică pentru ea, o formă de manifestare a anxietății.
Monica Enescu
Monica Enescu De când aveți această problemă, a fost mereu așa, a apărut pe parcurs? Cum văd persoanele din exterior problema dvs (familia, prietenii, cei apropiați). Ce investigații medicale ați făcut pana acum? Ați fost consultată și neurologic? Dacă cauzele medicale au fost excluse și dacă aceasta dificultate se manifesta doar pe strada sau în spații deschise unde puteți fi văzută, atunci cauza poate fi psihologică și va încurajez sa apelați la psihoterapie. Mai aveți și alte dificultăți de natura socială, sau emoțională? Alte situații care va streseaza?

Fosta prietena ma ameninta ca nu imi voi vedea niciodata copilul daca nu ii trimit bani. I-am trimis bani si tot nu mi-am vazut fetita. Simt ca am ajuns intr-un moment in care ma sting incet, incet. De ceva timp imi tot trec ganduri prin cap, sa inchei capitolul vietii. Am facut acest pas odata, dar nu mi-a reusit.

Mesaj anonim de pe https://terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:

Ma numesc Angello ( nu este numele meu real, dar doresc ca cel putin pentru moment sa ramana anonim, multumesc), si problema mea este una oarecum veche.
Imi cer iertare pentru faptul ca apelez la Dumneavoastra prin aceasta metoda, dar nu am posibilitatea financiara sa consult, personal, un specialist si nici mijloacele de a ma gasi (a face o sedinta) personal cu unul. Va multumesc pentru intelegere.

Acum 10 ani (-/02/2009) am cunoscut o fata pe nume Andra cu care mi-am propus sa imi cladesc un viitor, Andra era totul pentru mine, era casa mea, sufletul meu. Mi-am dat toti prietenii si cunostintele la oparte pentru Andra chiar si intreaga familie. La jumatatea lui 2009 Andra a inceput sa lucreze la o companie dintr-o tara straina( nu prezenta o problema pentru mine deoarece aveam toate mijloacele necesare sa o vad in fiecare saptamana, la vremea aceea). Martie 2010 Andra a ramas insarcinata si asta ma dus intr-un extaz de fericire pe care nu l-am mai putut controla. Decembrie 2010 a nascut o superba fetita iar pentru asta instincul de a-mi apara familia a crescut considerator, Andra fi fetita noastra au insemnat pentru mine Familie, Universul.

Inainte de a naste, cu aprox. 2 luni, Andra a incetat munca la acea firma urmand ca sa se intoarca dupa ce copilul nostru urma sa implineasca macar 6 luni. A ramas Andra in asa numitul concediu prenatal timp de 1 an, apoi sa reintors in firma. Dupa alte cateva luni bune de munca si-a dat demisia pe motive de stres. La aprox. 2 saptamani de la incetatrea activitatii Andrei in firma, a inceput sa primeasca amenintari de la unul dintre patronii firmei pe motiv ca din cauza ei nu are persoana sa execute munca pe care Andra o facea. Am facut sesizare la politie dar nu sa intamplat nimic timp de aprox. 3 luni. Cand amenintarile au devenit serioase, Andra m-a ´´sfatuit´´ sa iau problema in mana ca doar sunt barbat pentru ca ea nu mai vrea sa se intoarca la acea firma. Asta am si facut, 2 zile mai tarziu, mi-am facut dreptate singur, motiv pentru care am ajuns in detentie/inchisoare. Acum e prea tarziu sa spun ca am reactionat gresit la acea vreme. In arest, pe perioada anchetei am aflat lucruri ingrozitoare despre Andra si activitatile ei in acea firma. Cu toate acestea, nu am putut sa imi schimb sentimentele fata de ea si am tinut legatura cu ea inca ceva timp.

Aprox. 1 an mai tarziu Andra si-a gasit pe altcineva (un alt barbat alaturi de ea), a fost extrem de grea pentru mine acesta veste, dar cu timpul m-am consemnat cu aceasta decizie a ei. Din momentul acesta au inceput problemele mele serioase, pentru ca mi-a interzis contactul cu fetita mea. Mi-am iubit, imi iubesc si imi voi iubi copilul atat cat voi fi in viata, doar ca de aprox. 5 ani eu nu mai stiu aproape nimic de copiul meu cu exceptia unor fotografii care nu sunt direct de la ea. Nu mai am puterea necesara de a merge mai departe daca nu pot comunica cu fetita mea, sa-i aud vocea, sa imi spuna tati, sa o aud cum rade….. stiu ca nu as avea dreptul la aceste pretentii deoarece nu am fost langa fata mea prezent o perioada indelungata, dar alt motiv intemeiat decat fetita mea nu am ca sa pot lupta in continuare. M-a gandesc ca poate fetita mea nici nu va afla de mine vreodata.
Cu Andra mai am contact cateodata desi nu stiu unde e (in ce tara) si de fiecare data ma critica si ma anmeninta ca nu imi voi vedea niciodata copilul daca nu ai trimit bani.
Desi ii respect decizia de a-si reface viata, si incerc sa ma comport ca un prieten bun cu ea inca tin la ea inca e ceva acolo ce o pot numi iubire. Iar pentru aceasta i-as fi trimis bani fara sa imi ceara ea sau sa ma ameninte, numai ca din pacate nu mai am resursele necesare de inainte de a fi arestat/judecat. Nu vreau nimic de la Andra, cersesc doar contact/legatura cu copilul meu.

In concluzie, nu am bani sa-i trimit = nu imi vad fetita, desi la inceput i-am trimis bani si tot nu mi-am vazut fetita.

Simt ca am ajuns intr-un moment in care ´´ma sting´´ incet incet. De ceva timp imi tot trec ganduri prin cap sa inchei capitolul vietii desi stiu ca e un mare pacat. Defapt ca sa fiu sincer cu Dumneavoastra am facut acest pas odata dar nu mi-a reusit.
Incerc sa lupt in continuare dar nu mai fac fata, de aceea va rog sa ma ajutati sa imi revin psihic macar umpic ca sa nu ajung in ipostaza de a incerca a dou-a oara acest pacat.

Stiu ca am scris cam mult in acest e-mail si probabil ca nu veti avea timpul necesar sa cititi-analizati continutul, dar daca o veti face vreau sa va multumesc din suflet pentru atentia acordata, desi nu stiu unde am gasit acest curaj sa detaliez aceste intamplari…..
Va rog mult, daca considerati ca mai sunt un caz in care puteti face ceva, ajutati-ma, vreau doar sa regasesc umpic de putere sa merg mai departe.

Multumesc anticipat.

Cu respect, Angello.

Botezat-Antonescu Radu
Botezat-Antonescu Radu imi pare sincer rau pt suferinta Dvs. si nu pot decat sa va doresc putere si perseverenta atat pt binele propriu cat si pt a-l copilului Dvs.. Daca sunt plecate in alta tara, lucrurile sunt mai complicate insa trebuie sa urmati mai intai demersurile legale cu orice pret. Nu va mai ascundeti sau feriti; aveti un drept asupra copilului si daca Instanta nu a determinat opusul, mama copilului nu are voi sa va interzica contactul. Sunt multe particularitati pe care ar fi bine sa le discutati cu un avocat. Suicidul nu este o solutie… nu o faceti nici pt fetita nici pt dvs.; fiti puternic pt amandoi. Trecutul poate a fost anevoios insa va puteti ridica de jos si duce o viata asa cum va doriti, fara sa mai intrati in necazuri periculoase. Exista psihoterapeuti care au tarif negociabil sau care fac sedinte gratuite. Exista centre care ofera consiliere gratuita prin diverse programe internationale si nationale… solutii exista, nu trebuie decat sa ramaneti pe directie. Curaj, se poate!
Agnes Remalia D
Agnes Remalia D Am citit intreaga ta poveste si imi dau seama ca viata ta a luat o turnura dupa cunoasterea Andrei. Cred ca un lucru de care ai putea tine cont acum este ca ai facut cel putin o alegere gresita cata vreme erai dornic sa o multumesti si ca risti sa cazi tot acolo. Un prim pas as vedea in reorganizarea vietii tale. Pt ca nu ai spus nici orasul/zona din care esti nu pot recomanda o asociatie, dar te-ai putea interesa de asociatii care fac terapie pe costuri mai mici. Sa vezi ce este cu tine, sa te analizezi, cunosti, sa iti refaci viata, sa muncesti si apoi sa te ocupi si de recastigarea relatiei cu copilul. Conteaza cum te reorganizezi incepand de azi. Nu spun ca e usor! Dar e posibil!
Monica Enescu
Monica Enescu M-a impresionat povestea dvs si suferinta prin care se simte ca treceti. Pe moment situatia pare foarte complexa si cum spune si dl. Botezat-Antonescu Radu, fara parghii legale este foarte dificil sa aveti acces la copilul dvs, chiar daca aveti ca tata acest drept. Nu va iluzionati ca daca veti trimite bani fostei partenere, i se va face mila de dvs si va va lasa sa vedeti copilul. Dupa toate cele descrise, o persoana care v-a “impins” sa faceti un lucru regretabil fara a lua in calcul posibilele consecinte pe care le veti suferi, si mai ales o persoana care inteleg ca are o parte de responsabilitate in aceasta poveste, cred eu ca este o persoana care isi vede propriul interes si atat. Dupa toate aparentele, dvs ati intrat intr-o relatie toxica de dependenta, lucru care necesita un proces terapeutic daca va doriti sa va desprindeti emotional. Cu siguranta insa ca fetita dvs nu are nicio vina si este prinsa undeva la mijloc, in acest context nefericit.Cred ca este necesar ca dvs sa fiti bine cu dvs inainte de a va vedea copilul si pentru asta e nevoie sa va intoarceti privirea catre dvs mai intai. Pare cumva ca de la momentul intalnirii fostei partenere ati trait cumva doar pentru ceilalti, nu si pentru dvs. Prea multa “iubire” fata de ceilalti poate ascunde o neiubire fata de noi, si oricat de altruist ar parea, nu este numai un dezechilibru, dar poate fi nociv atat pentru noi cat si pentru ceilalti. Daca mergeti pe ideea crestina despre iubire, de exemplu, va amintiti probabil ca Iisus le-a spus oamenilor “Iubeste-l pe aproapele tau ca pe tine insuti”, nu a spus “mai mult ca pe tine insuti”, ceea ce inseamna ca ar trebui sa ne iubim pe noi si pe ceilalti in aceeasi masura. Acesta este echilibrul si de asemenea, un exemplu pe care il puteti da si altora, odata ce vi-l insusiti dvs. Ce exemplu ati dori sa-i dati copilului dvs? Ce ati dori sa o invatati, daca aveti ocazia sa va intalniti? Ce ati dori sa stie, sau sa inteleaga despre experiententele dvs de viata? Si ce ati dori sa invatati dvs pana cand va veni momentul sa va intalniti cu ea? Ce fel de model v-ati dori sa fiti pentru ea? Toate aceste lucruri nu vor fi posibile daca renuntati acum si incheiati capitolul viata, acestea sunt posibile, doar daca traiti.

Am aproape 17 ani, iar ieri, un bărbat m-a atacat pe strada. Era seara, era în spatele meu, pe trotuar, m-a prins de gura și de mâini,iar eu am început sa tip. Atunci m-a lăsat și a plecat. Simt un gol în stomac și o tristețe continua.

Mesaj anonim de pe https://terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:

Bună! Numele meu este Bianca și am aproape 17 ani. Sunt eleva și relația cu părinții mei este destul de buna.
Problema pe care o am are rădăcini mai adânci în trecutul meu,dar lucrul pentru care sunt aici azi e pentru ca ieri un bărbat la vreo 30 și ceva de ani as putea spune ca m a atacat pe strada. Era seara, undeva un pic înainte de ora 9 și în fata mea era un domn. La un moment dat s a oprit în mijlocul trotuarului. Țin sa precizez ca pe tot drumul pana acolo nu s a uitat deloc in spate sau sa dea vreun semn de comportament ciudat. Când s a oprit, m am gândit ca o fi ajuns la destinație sau ceva. Am trecut de el și parca am regretat instant ca nu am evitat sa trec pe lângă el. M am uitat cu coada ochiului în continuu în spate sa vad ce face și am mărit pasul. La un moment dat am văzut ca a pornit și el, și fără sa îmi dau seama, a alergat și a ajuns în spatele meu. M a prins de gura și de mâini și am început sa tip. Când am început sa tip, efectiv m a lăsat și a plecat ca și cum nimic nu s ar fi întâmplat. Am rămas blocata o secunda sau doua și
l am văzut întorcându se și uitându se la mine ca și cum ar fi ceva greșit cu mine. După ceva 2 secunde, am fugit acasă. Acum nici nu știu cum sa ma simt, simt un gol în stomac și o tristețe continua. Sunt speriata și parca nici nu mai doresc sa ies din casa. Nu știu ce sa fac.

Cristina Anghel
Cristina Anghel Buna Bianca! Imi pare rau pentru ce ti s-a intamplat. Eu le-as povesti parintilor si as da o declaratie la politie. Daca mai exista incidente si cu alte fete/femei, il vor prinde mai usor. Pentru mai multa siguranta, ia niste masuri, cum ar fi: mergi impreuna cu cineva pe unde nu este circulat/la ore tarzii, mergi la un curs de autoaparare, ia cu tine un spray cu piper. O sa iti dea mai multa incredere. Nu in ultimul rand, inarmeaza-te cu curaj. Probabil ca ti s-a simtit si frica. E mai putin probabil sa ataci o femeie care iti poate face probleme, mai simplu e sa te iei de cineva care pare sa se teama si sa nu riposteze. Vorbeste mai mult cu ai tai despre asta! Iti tin pumnii.
Carmen Sorici
Carmen Sorici Bine ca ai scapat doar cu atat, te putea lovi mai tare si sigur avea in minte o agresiune sexuala. Este bine sa vorbesti cu parintii, eventual sa mergeti la politie pentru ca agresorul poate ataca si alte fete. Evita sa mai mergi singura o perioada, in special seara. Esti foarte curajoasa si te-ai descurcat admirabil, Este firesc sa te temi, sentimentul de insecuritate se va estompa in timp si va trece, doar ai reusit sa-l sperii pe agresor. Oricum povesteste si persoanelor din jurul tau. Curaj!
Murariu Anda
Murariu Anda Buna, spune-le parintilor tai despre asta, nu se intampla nimic, sa nu iti fie rusine..ei te iubesc nespus si te sustin neconditionat ! Curaj

Loading

Cauta un terapeut sau adreseaza o intrebare

19313 raspunsuri primite pentru 4121 intrebari | Vezi toate intrebarile
consiliere psihologica gratuita