Am 27 de ani, casatorita, cu un copilas. Mi-e frica de absolut orice. Cand ies din zona mea de confort, devin agitata, plang necontrolat, tremur, am palpitatii. Inainte am fost o persoana sociabila, plecam singura in strainatate, am condus singura sute de km, am sarit cu parapanta, am schiat… Nu mai pot face nimic si ma simt coplesita de orice.

Mesaj anonim de pe https://terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:

Buna ziua. Am 27 de ani, casatorita si am si un copilas. Ocupatia mea nu o consider relevanta si din motive de anonimat, prefer sa nu o spun. Am terminat o facultate, lucrez in domeniu…si de aici incep toate. Cu familia ma inteleg excelent, atat cat pot spune, deoarece prefer sa tac, sa suport unele neplaceri minore sau neintelegeri, pentru a nu isca discutii inutile, care mi-ar induce o stare de agitatie. Sotului meu nu am ce sa ii reprosez, m-a sustinut pe toata perioada facultatii si o face si acum, din toate punctele de vedere.
Prima problema, care consdider ca este cheia tuturor starilor mele, este frica. Mi-e frica de absolut orice, sau sa ies din zona mea de comfort. Am permis de 8 ani, conduc rar si aproape obligata de situatie, de frica sa nu am accident/ mi-e frica sa schiez, sa nu cumva sa patesc ceva/ evit unele perioade de a-mi duce copilul la gradinitia de frica sa nu se imbolnaveasca. In momentul in care stiu ca urmeaza sa fac o activitate care ma scoate din zona de comfort, automat devin agitata, plang necontrolat, tremur, am palpitatii. Am inteles starile astea de anxietate..dar lucrurile care ma agita sunt tot mai multe si mai dese. Daca eu consider ca un lucru/activitate nu e ok pentru mine, chiar daca nu am mai intampinat-o, sunt sigura ca nu voi fi in stare sa o fac. Cu partea de socializare stau prost de tot, nu imi place sa cunosc oameni sau sa fiu in locuri cu oameni necunoscuti (sau cunoscuti, dar care nu imi sunt apropiati).Spre exemplu, duminica am fost la o zi de nastere, ne-am
simtit excelent in familie, insa in momentul in care au aparut si alti invitati (persoane cunoscute, dar ii vad rar si nu am socializat nicioadata)am preferat sa inchei seara si sa plec acasa. Acasa e singurul loc unde sunt ok si ma comport normal, insa desi stau la casa, nu ies in curte decat strict pentru a-mi hrani pisicile si cainii..prefer sa stau inauntru, unde clar ma simt protejata de abosolut orice. Eu nu am fost asa, am fost o persoana sociabila de cand ma stiu, am fost in diferite proiecte in strainatate, unde nu cunosteam pe nimeni si m-am simtit ok, am condus sute de km singura in masina, am sarit cu parapanta si am skiat de cate ori am avut ocazia. NU LE MAI POT FACE si ma simt coplesita de orice, stiind ca nu o sa pot face nimic din ce as vrea si ca nu voi fi in stare…sau mai grav, clar cineva va avea de suferit/ va fi dezamagit de faptul ca eu nu pot face nimic. Nu stiu daca se intelege ceva din tot mesajul acesta, stiu ca devin incoerenta cand incep sa imi expun problemele (daca sunt intr-adevar probleme).
Serviciul mi ok, atata timp cat e rutina, cand nu, deduceti starea mea…?
Ceea ce m-a determinat sa scriu e faptul ca azi am de condus aproximativ 10km ( duc covoarele la spalat) si ma gandesc de 2 zile doar la asta si cel mai probabil o sa renunt la a le mai duce doar ca sa nu conduc. Zilele trecute mi-am “mintit” sotul ca sunt mult prea obosita pentru a merge la cumparaturi, doar pentru ca imi era groaza sa fiu intre atatia zeci de oameni, lumina puternica in supermarket si sa mai si conduc. Prefer sa fiu tot timpul insotita, ma simt mai protejata. Exclud medicatia (nu consider ca ar fi cazul) iar psihoterapia nu e o solutie momentan, ar trebui sa ma deplasez pana acolo, ceea ce mi-ar accentua starile.
Multumesc pentru atentie.

Lasa un comentariu