Login

Întreabă psihologul online

Susținem

vegani romania

Implant dentar pret

RECOMANDĂM

Masti de protectie Dr Fashion

masti de protectie reutilizabileMastile de protectie reutilizabile Dr Fashion ajuta la prevenirea contaminarii cu fluide, intrarea acestora in caile aeriene via nas si gura.

Arhiva lunara pentru noiembrie, 2018

  53 vizite

Am cunoscut un barbat care s-a oferit sa imi vopseasca masina in schimbul a… nimic! Spune ca vrea doar sa fim prieteni, fie si virtuali, iar din pasiunea noastra pentru masini, sa faca o fapta buna. O vad ca pe o prostitutie si as avea remuscari, plus ca sunt maritata.

Mesaj anonim de pe https://terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:

Buna ziua, am 30 de ani, sunt casatorita de un an si recent m-am lovit de cea mai mare dilema din viata mea. Nu am copii inca si poate din aceasta cauza proritar in viata mea este masina; o am de multi ani, este masina copilariei mele si sunt foarte atasata de ea, pentru mine este pe locul doi imediat dupa familie. Recent, am cunoscut un barbat (cu care am in comun multe lucruri legate de automobilism) pe o retea de socializare care s-a oferit sa imi vopseasca masina in schimbul a…nimic! Spune ca vrea doar sa fim prieteni, fie si virtuali si din pasiunea noastra pentru masini, sa faca o fapta buna. Eu sunt sceptica, nu am incredere in nimeni si nimic…si in al doilea rand, daca mi-ar cere alte favoruri(probabil sexuale), nu cred ca as putea sa o fac, o vad ca pe o prostitutie si as avea remuscari, plus ca sunt maritata. Desi relatia cu sotul nu e tocmai roz din punct de vedere sexual, nu as putea sa ma gandesc ca m-am vandut de fiecare data cand as vedea masina proaspat vopsita, nu sunt genul asta. Pe de alta parte, cum sa stiu daca chiar o face fara nici un interes? Masina trebuie vopsita oricum si costa cateva mii de lei.
Va multumesc frumos si astept un semn de la dvs.

Gabriela Alexandra Caras
Gabriela Alexandra Caras Scepticismul tau este justificat: totul are un pret in lumea asta, iar atunci cand lucrurile nu sunt clarificate de la inceput si nu exista un schimb echitabil, just si moral, surprizele vor aparea mai devreme ori mai tarziu.
Intrebarea este: pentru ce crezi ca este nevoie de un astfel de compromis ambiguu pentru a-ti vopsi masina? Oare nu ti-ai putea satisface chiar tu aceasta dorinta? Chiar daca mai este poate nevoie de timp pentru asta? Oare nu ar fi mult mai comfortabil pentru tine sa stii ca poti sa iti oferi singura ce ai nevoie, fara a depinde de o alta persoana?
Pe de alta parte, incearca sa fii sincera cu tine: doar acest hobby este ceea ce te face sa intretii legatura cu acest barbat nou din viata ta sau mai sunt si alte nevoi pe care aceasta conexiune ti le indeplineste sau te gandesti ca ar putea sa o faca intr-un viitor? Ce lipseste in relatia cu sotul? Ce nevoi neindeplinite sunt acolo? Doar cea sexuala? Mai sunt si altele?
Tiberiu Seeberger
Tiberiu Seeberger Ați început frumos: nu aveți copii, deci prioritară este mașina. Practic mașina înseamnă copii pentru dumneavoastră așa că nu văd cum să nu vă creeze probleme faptul că un străin vrea să vă vopseasca copilul, să vă coloreze o parte din dumneavoastră cu o parte din el.
Corina Andreea Furdui
Corina Andreea Furdui Sa presupunem ca individul v-a vopsit masina fără sa ia nici un leu.Ce o sa ii spuneti soțului despre cine a vopsit masina, cu ce bani și ce părere oare ar avea el despre acest ” gest de binefacere”?

Închiriere cameră/tură de activitate în psihologie/logopedie – București (zona Kogălniceanu, Cișmigiu)

Închiriez camera in cabinet psihologie – 800 lei
Închiriez tura in cabinet psihologie -400 lei
Apartament 3 camere, zona Kogălniceanu Cișmigiu.
Hol așteptare mobilat, utilat.
Detalii: 0766.631.839

Am aproape 17 ani, sunt din Botoșani, dintr-o familie săracă, părinții mei s-au despărțit, tata are probleme cu alcoolul. Când aveam aproape 16 ani m-am îndrăgostit pentru prima data și am rămas însărcinată. Copilul are acum 9 luni, iar fostul meu prieten nu l-a recunoscut.

Mesaj anonim de pe https://terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:

Bună, am 17 ani, ii fac luna viitoare, sunt din Botoșani, și provin dintr-o familie săracă, părinții mei sunt despărțiti de când aveam 8 ani. Noi suntem 5 frați. Din cate am rămas 3 acasă.. Locuim cu bunica… Tata are probleme cu alcool.ul. Însă noi stam cu mama. În 2016 pe când aveam aproape 16 ani… M.am îndrăgostit pentru prima data… De un băiat cu 2 ani mai mare ca mine, care sta la 4 km de mine,cu care după un timp am întreținut relații sexuale,era totul în ochii mei, îi asociam “iubirea” cu lipsa tatălui. După câteva luni dulci.. În care era totul ok. Am rămas însărcinată, i.am bătut niște apropouri inițial sa ii vad reacția.. Si mereu aducea în discuție avortul. Asa ca m.am hotărât sa ii ascund sarcina, lui și tuturor, pana ce măcar nu se va mai putea face ceva.. În septembrie când eram în 4 luni gravida el mi.a spus ca urmează sa plece în Anglia..pentru câteva luni sa muncească,poate ca trebuia sa ii spun atunci despre sarcina, dar nu am făcut-o, din frica…el a plecat și după 2 luni a rupt legătura cu mine și s.a împăcat cu prima lui iubire,atunci i.am zis mamei, lui și tuturor…El tot insista pe baza avortului.insa după ce. Mi.a trimis bani de ecograf și a aflat ca e baiat, s.a bucurat și a acceptat ideea, după ce au aflat și părinții lui, el a rupt legătura cu mine.. Pe baza ca mama lui nu e de acord cu mine și ca familia ii e mai importanta, ca e vina mea ca am ascuns sarcina și ca nu Avortez… Si uite asa am rămas singura… Plângand în fiecare noapte.. Nu a fost sa îl vadă pe Rareș, el acum are 9 luni aproape.. Si nu l.a recunoscut… Simt ca cedez uneori… Nu îl mai iubesc.. Dar mi.e ciuda când îl vad cu iubita lui și când știu ca nu ii oferă nici măcar atenție propriului copil..

Am 19 ani si acum 3 ani mi s-a declanșat o depresie în momentul în care am intrat la liceu. Totul decurgea minunat în procesul meu de vindecare, până când terapeuta mea m-a anunțat că este însărcinată și ca nu stie daca va mai putea lucra. Simt ca sunt un nimic, un nimeni, sunt neimportanta… Imi e rusine pentru ca i-am spus atâtea lucruri despre mine, iar acum simt ca ea m-a trădat…

Mesaj anonim de pe https://terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:

Buna ziua! Am 19 ani, sunt studenta in anul 1. Acum 3 ani mi s-a declanșat o depresie în momentul în care am intrat la liceu. Am reusit, cu greu, sa scap din acest impas, mergând la terapie si urmând un tratament cu sertralina, recomandat de medicul meu psihiatru. Sunt la finalul tratamentului acum. Mentionez ca prima încercare de a finaliza tratamentul a eșuat, depresia revenind ,dupa 2 luni de la oprirea medicației, cu somatizări puternice. Acum însă, pare ca nu se va mai repeta.
Totul decurgea minunat în “procesul meu de vindecare”, până când, o lună și jumătate nu am mai reusit sa ajung la terapeutul meu. Programele noastre nu ne permiteau sa ne vedem, si am inteles asta. Însă, după 2 saptamani in care simțeam că doar eu fac un efort sa gasesc o solutie, primesc un raspuns devastator pentru mine. Mă anunță că este însărcinată și ca nu stie daca va mai putea lucra.. deși în aceste câteva rânduri sună penibil ca acest lucru ar putea sa ma distrugă( și nu, nu ma distruge ca este însărcinată, sunt chiar fericita de acest lucru), însă după perioada lunga în care am asteptat un raspuns, in care începusem să cred ca am facut ceva rau, ca poate am deranjat, mi-a răspuns de parca sufletul meu nu ar conta, de parca imi spunea “esti pe cont propriu de acum înainte , nu te mai ajut”. Raspunsul sau a fost sec si nu imi oferea nici o alternativa.. Nu as fi ajuns niciodată sa scriu aceste lucruri pe un site de genul acesta, însă aceasta problema nu stiu cu cine o pot rezolva.. deobicei, terapeutul meu era cel care ma ajuta.. Simt ca sunt un nimic, un nimeni, sunt neimportanta.. Imi e rusine pentru ca i-am spus atâtea lucruri despre mine iar acum simt ca ea m-a trădat.. Ce se intampla cu mine? Oare asta este o dependenta ? Oare relația dintre noi a trecut de limita normală dintre un pacient si terapeut?
(Terapeutul meu este specialist în psihologie cognitivă si lucrez cu ea încă de la începutul depresiei mele. Întotdeauna a fost atenta la cum imi transmitea o veste sau informație, de aceea a fost un șoc pentru mine acest mesaj)

Roxana Nourescu
Roxana Nourescu Buna ziua! Relatia cu psihoterapeutul este una importanta; asa cum spuneti, este omul caruia i-ati impartasit atatea secrete si ati fi dorit sa tina conta de dvs cand v-a dat vestea ca nu mai poate lucra. Intr-o terapie, atunci cand nu apar chestiuni de forta majora, sunt recomandate cateva sedinte la finalul procesului, un fel de incheiere, in asa fel incat sa puteti revizui impreuna cu terapeutul ce ati lucrat impreuna si sa va puteti destainui sentimentele legate de sfarsitul terapiei. Inteleg de ce va simtiti asa; cred ca traiti un amestec de sentimente; tristete, dezamagire, furie. Ma intreb, ati avut oare ocazia sa explorati impreuna cu psihologul relatia dintre voi doua? Eu v-as recomanda sa va continuati procesul terapeutic; daca aveti incredere in terapeuta dvs, o puteti ruga sa va recomande un alt coleg sau sa cautati dvs un alt terapeut; aveti nevoie sa lucrati si sa intelegeti ce se intampla acum cu dvs.. Ce traiti acum nu este numai despre relatia cu terapeuta, sentimentele care ies la iveala cu aceasta ocazie pot fi o cheie spre largirea procesului de explorare si cunoastere personala. Mult succes!
Monica Enescu
Monica Enescu In primul rand trebuie sa stii ca intr-o terapie si mai ales una de lunga durata in care se formeaza o relatie destul de stransa intre client si terapeut, ceea ce ti se intampla tie este explicabil si poarta denumirea de transfer. Toate aceste sentimente care au inceput sa iasa la iveala odata cu pauza de terapie de o luna jumatate, arata cateva lucruri:1. ca inca nu au fost vindecate cauzele depresiei, si in consecinta, depresia nu a disparut, deci mai e de lucru
2. ca relatia terapeutica a functionat si a permis aparitia acestor sentimente care erau fie latente fie undeva in profunzime
3. ca aceste sentimente le-ai mai simtit si fata de alte persoane, probabil fata de parinti, figuri de atasament si ca ele sunt proiectate in exterior, asupra terapeutei tale, in baza atasamentului tau fata de ea
4. ca esti pe drumul cel bun (si nu o spun din curtoazie)In mod normal, tot ceea ce simti/ gandesti acum ar trebui sa fie analizat, explorat, procesat impreuna cu terapeuta ta. Nu am inteles exact daca mai urmeaza sa continui terapia cu ea, mai puteti lucra cateva sedinte sau nu? In orice caz, firesc mi s-ar parea ca si daca ea vrea sa incheiati, sa mai existe 2-3-4 sedinte de incheiere, in care sa poti aborda cu ea aceste lucruri (ce iti trezeste tie faptul ca nu mai poate/ doreste sa lucreze cu tine). Daca nu poti sa continui terapia cu ea, recomandarea mea este sa cauti un alt terapeut, deoarece cred ca in continuare ai nevoie de terapie, si eventual sa fie un terapeut care sa poata procesa un transfer, nu stiu in ce masura un terapeut cognitiv- comportamental poate face acest lucru.

Chiar daca emotiile, gandurile de lipsa de importanta si devalorizare, se simt coplestioare, este bine ca au iesit la iveala si astfel ai ocazia sa le observi si sa le procesezi. Pentru ca nu e prima data, cred, cand simti ca parca sufletul tau nu ar conta, adu-ti aminte cand ai mai simtit asta? Fata de cine?

Freud si psihanaliza freudiana

Freud si psihanaliza freudiana

Ne-am obișnuit atât de mult cu ideea că timpul ne lipsește și că trebuie să găsim mereu modalități de a face lucrurile cât mai repede și astfel, mai eficient, încât nu părem a vrea să stăm în loc nici măcar pentru a înțelege de unde ne vin problemele. Nu este așadar surprinzător ca psihanaliza, acea practică psihoterapeutică în care ajungem să ne analizăm pe noi de-a lungul întregii noastre vieți, începând cu primii ani, cei ai copilăriei, pare astăzi multora un demers excesiv de îndelungat (poate dura trei, patru ani, uneori chiar mai mult). Au apărut astfel o multitudine de tehnici de psihoterapie care garantează soluționarea problemelor în 3, 6 luni, fără incursiuni prea îndepărtate în trecutul pacientului și focalizându-se pe situația prezentă. Imaginați-vă însă un balon umplut partial cu aer, pe care îl strângi într-o parte și se umflă în alta. Problema cea repede și eficient soluționată dispare, dar de multe ori apare o alta, aparent fără nicio legatură cu prima și uneori într-un alt aspect al vieții respectivei persoane, astfel încât nu facem nicio legătură între ele. Iar explicația este simplă: problemele soluționate rapid sunt cele vizibile, dar doar niște efecte ale unei cauze aflată mult mai adânc, mult mai în profunzime. Reparând doar un efect nu se poate garanta ca acea cauză care l-a produs nu va mai produce un altul. Acesta este, de fapt, rolul psihanalizei. O întoarcere înapoi, de multe ori dureroasă sau cel puțin incomodă, dar în care aflăm ceea ce, într-adevăr, nu mai putem schimba, dar știind, putem schimba ceea ce urmează: prezentul și viitorul nostru.

Viața lui Sigmund Freud
Practica psihoterapeutică ar fi fost alta astăzi fără Sigmund Freud, evreul născut în 1856, într-un orăşel aparţinând atunci Austriei, astăzi pe teritoriul Cehiei. Cu un intelect superior şi cu o capacitate deosebită de a-şi însuşi limbile străine, Freud a ales să urmeze cursurile Facultăţii de Medicină a Universităţii din Viena, unde a fost atras de funcționarea sistemului nervos central. S-a dedicat aproape exclusiv acestui studiu, astfel încât, ignorând celelalte discipline, a terminat facultatea cu trei ani mai târziu. La Paris, îl cunoaşte apoi pe doctorul Jean Martin Charcot, care trata anumite tulburări nervoase prin hipnoză şi începe să studieze isteria, fapt care îi trezeşte interesul pentru psihopatologie. Apropierea de doctorul Charcot, ale cărui metode nu erau aprobate de medicii veinezi, îi aduce însă şi reticenţa colegilor. Ca urmare a unei experienţe alături de doctorii Liebault şi Bernheim, îşi pierde convingerea asupra metodei hipnotice, înlocuind-o cu sugestia extrahipnotică, cea care îl va conduce către una dintre principalele lui metode de lucru, cea a asocierilor libere. Termenul de psihanaliză este folosit prima oară în 1896, iar până în 1906, Freud este singurul reprezentant al noii orientări psihoterapeutice. Îl urmează apoi unii dintre cei mai importanţi adepţi: Alfred Adler, Gustav Jung şi W. Reich, dar psihanaliza va stârni încă mult timp numeroase polemici, considerată a fi mistică şi speculativă. În 1938, ca urmare a ocupării trupelor naziste, Freud părăseşte Viena şi se refugiază în Londra, unde şi moare, de altfel, după un an şi câteva luni de exil.

Specificul psihanalizei
Despre psihanaliză, Freud spunea că “dă psihiatriei baza psihologică care îi lipseşte și descoperă terenul comun care va face inteligibilă întâlnirea unei tulburări somatice (ale corpului) cu o tulburare psihică. Spre a-şi atinge scopul, trebuie să se ţină la distanţă de orice presupoziţie de ordin anatomic, chimic sau fiziologic, să nu se sprijine decât pe noţiunile pur psihologice, ceea ce o va face să apară cam ciudată la prima vedere” (Freud, 1995, 20).
Aspectul esenţial pentru psihanaliză îl reprezintă explorarea inconştientului, aducerea acestuia la suprafaţă, în scopul înţelegerii semnificației faptelor și reprezentărilor petrecute în conștient, iar calea recomandată de Freud pentru a accesa înconștientul o reprezintă în special visele şi actele ratate. Aflat la începuturile cercetărilor sale asupra isteriei, Freud mărturisea: “Există dovada că amintirile uitate nu sunt pierdute, că ele rămân în posesia bolnavului, gata să izbucnească, asociate cu ceea ce el ştia deja. Dar există o forţă care le împiedică să devină conştiente (…). Această forţă, care menţine starea morbidă, se simte ca o rezistenţă opusă de către bolnav. Chiar pe această idee a rezistenţei mi-am bazat eu concepţia proceselor psihice în isterie.” (Freud, 1995, 34).
Unul dintre cei mai cunoscuți psihanaliști români, Vasile Dem. Zamfirescu, consideră că „psihanaliza are, fără îndoială, o semnificaţie spirituală, în sensul că te ajută să te eliberezi de balastul trecutului, te scoate din repetiţia unor scheme care se formează fără voia ta în prima parte a vieţii. Te ajută să devii tu însuţi, să devii creator, să fii deschis la experienţe si să nu ai spiritul încărcat cu tot felul de vestigii ale primei copilării. Mulţi îşi închipuie (…) că mintea omului se reduce la conştiinţă şi că această conştiinţă poate să controleze tot comportamentul şi toate activitaţile într-un mod perfect. Ceea ce este fals. Psihanaliza, analizând iraţionalul, te ajută să-l înţelegi şi să-l controlezi. Încearcă să dea un sens pentru ceea ce pare lipsit de orice sens (…) ajutându-te să-ţi construieşti o identitate mai apropiată de posibilităţile reale.” (Zamfirescu apud Cârstea, 2001).
Psihanaliza este considerată de către mulți psihoterapeuți drept prima şi cea mai importantă formă de terapie din cultura europeană, subliniind caracterul permanent al modificărilor de comportament realizate astfel, deoarece „un comportament poate fi modificat durabil doar prin accesul la motivaţia sa profundă (inconştinentă), prin conştientizarea sa” (Zamfirescu, 2007, 23).
În general, tehnica psihanalizei apelează la aducerea la suprafaţă, la nivelul conştientului, a experienţelor refulate (refulat = ținut înăuntru, defulat = scos la iveală, manifestat), în special cele ale copilăriei, presupunându-se că momentele traumatizante ale acesteia sunt refulate deoarece personalitatea incompletă a copilului nu ar rezista unui conflict. În accepţiunea lui Freud, unul dintre cele mai puternice conflicte ale copilăriei este cel care recunoscut drept complexul lui Oedip. Astfel, legătura emoţională dintre copil şi părintele de sex opus devine asemănătoare atracției sexuale la vârsta adultă, iar copilul reacționează ca rival față de părintele de același sex (Freud, 1995, 80).
Refularea determină disimulare: „Sentimentele sau dorinţele refulate, pentru a se elibera, înşală cenzura care le-a refulat, disimulându-se, în aşa fel încât să fie de nerecunoscut pentru aceasta.”(Freud, 1995, 114). O formă de realizare disimulată a unor dorinţe refulate o reprezintă chiar visele, care reprezintă, așadar, o forma de scoatere la iveală a ceea ce ținem ascuns în noi.
Un alt aport esenţial al psihanalizei freudiene îl reprezintă afirmaţia care avea să stârnească atâtea controverse: Instinctul sexual este mobilul fundamental al tuturor manifestărilor activităţii psihice. (Freud, 1995, 130), dar şi acea clasificare numită fazele sexualităţii, Freud considerând că modul lor de desfăşurare influenţează impulsul sexual de la vârsta adultă:

  • faza orală (0-1 an);
  • faza anală (1-3 ani);
  • faza falică/oedipală (3-6 ani);
  • faza latentă (6-12 ani);
  • faza genitală (pubertate).

Imaturitatea psihică este cea care conduce la anxietate față de propriile fantezii, iar modalitatea prin care copilul poate domina aceste fantezii sau, dimpotrivă, este dominat de ele sub formă de teamă sau frustrări, determină dezvoltarea ulterioară, cea de la vârsta adultă.
Primele două faze (cea orală, manifestată prin plăcerea suptului, și cea anală, manifestată prin dobândirea controlului sfincterian) dispar treptat sau se transferă parțial în sexualitatea adulților. Faza a treia, cea falică, este foarte importantă. Ea se mai numește și „oedipală”, pornind de la sintagma care îi aparține tot lui Freud, „complexul lui Oedip”. Este faza în care copilul dezvoltă o legătură emoțională cu părintele de sex opus, asemănătoare celei de la vârsta adultă, părintele de același sex fiind considerat un rival. Este o situație de neînțeles la vârsta copilăriei, din cauza incompletei dezvoltări psihice, ceea ce conduce la anxietate față cu propriile fantezii. Modalitatea în care copilul se raportează la aceste fantezii, dominându-le sau fiind dominat de ele, sub formă de teamă sau frustrări, este determinantă pentru dezvoltarea relațiilor la vârsta adultă. Faza latentă este cea fără prea mari schimbări, în care principala activitate devine școala, iar faza genitală începe în perioada pubertății.
Tot Freud stabileşte şi modelul celor trei instanțe: Sine, Eu și Supraeu:
Sinele reprezintă impulsurile.
Eul se desprinde din Sine şi îl reprezintă pe acesta în viaţa reală. Pentru a se apăra de impulsurile inacceptabile, apelează la diverse mecanismele de apărare.
Supraeul este cenzura Eu-lui, instanța superioară, domeniul conștiinței, valorilor, idealurilor, preceptelor și interdicțiilor, al reprezentărilor morale.
Mecanismele de apărare pot fi:

  • refulările: mutarea impulsurilor din percepţia conştientă în nivelul inconştient;
  • proiecţiile: atribuirea propriilor dorinţe (inconştiente) altor persoane;
  • manifestarea în contradicţie cu impulsul inconştient cenzurat, care, dacă s-ar manifesta, ar da naştere sentimentului de ruşine, vinovăţie.
  • refugiul în boală, ca formă de apărare a individului în faţa unor obstacolel pe care nu le poate depaşi (Freud, [1995], 120).

Metode de analizare a inconştientului psihic:

  • Anamneza constă în rememorarea împrejurărilor sociale şi psihice. În anamneza clasică, clientul este aşezat în poziţie culcată, iar psihanalistul este situat în afara câmpului lui vizual. În general, interpretarea datelor anamnestice amănunțite și de biografie este adesea suficientă pentru a schița cadrul tulburărilor nevrotice și formei psihopatologice a personalității.
  • Interpretarea actelor ratate şi simptomatice a pornit de la ideea că toate manifestările psihice ale unui individ (considerate în general, rezultate ale neatenţiei, oboselii, nervozităţii ori simple erori de vorbire, memorie sau acțiune), au o anumită semnificație. Freud considera că prin ele ne trădăm, de cel mai multe ori, gândurile cele mai intime. De exemplu, dacă după despărțirea de un partener pierdem un obiect făcut cadou de acesta, gestul nostru arată că vrem să rupem orice legătură cu respectiva persoană.
  • Transferul constă în trecerea unor experiențe și relații importante din trecutul clientului asupra terapeutului şi este esenţial în psihanaliza terapeutică, indiferent dacă este unul pozitiv sau negativ. Reprezintă, de fapt, o retrăire a respectivelor experiențe și relații din trecut și este un fenomen care se produce în toate situaţiile de viaţă, atunci când proiectăm (inconștient) asupra unor persoane sentimente care au fost îndreptate inițial asupra altcuiva (în terapie, terapeutului îi putem atribui, de exemplu, rolul unuia dintre părinți). Diferența dintre situațiile obișnuite de viață și cadrul terapeutic constă în faptul că în relația terapeut-client, transferul poate fi conștientizat și corectat.
  • Asocierile libere apar în povestirile libere, aparent întamplătoare ori chiar fără importanţă, dar ele conduc către trăirile psihice şi conflictele intime ale pacientului. Este vorba, aşadar, de un material cât mai neprelucrat, o vorbire liberă, fără intervenţii critice conştiente.
  • Semnificația viselor

Pentru Freud visele reprezentau „calea regală spre inconştient” și realizarea imaginară a dorințelor refulate, deci mecanisme de protecție împotriva impulsurilor care tind să se exteriorizeze. În felul acesta, conţinutul psihic inacceptabil al individului se transformă într-o trăire conștientă, un vis. „Interpretarea viselor” este, de altfel, principala lucrare a lui Freud, în care acesta îşi analizează propriile vise, prezentînd etapele elaborării visului şi încearcând să explice structura aparatului psihic. Visul devine, începând cu Freud, împlinirea deghizată a unei dorinţe refulat. „Datorită visului, copilul e acela care continuă să trăiască în omul matur, cu particularităţile şi cu dorinţele sale, chiar și cu acelea care au devenit inutile.” (Freud, [1995], 58).

Critici şi concluzii
Îniţial, în ciuda studiilor cat se poate de aprofundate ştiinţific ale lui Freud, psihanaliza nu a fost acceptată ca ştiinţă, reproşându-i-se mai ales un soi de misticism şi o interpretare hazardată a faptelor. Criticile actuale se referă la perioada prea mare de desfăşurare, nepotrivirea cu situaţiile de criză şi o prea mare atenţie acordată trecutului. Fără a încerca să-i minimizeze aportul, cel care a fundamentat teoria alegerilor şi care a inspirat tehnica NLP-ului, William Glasser, crede că nu mai putem face nimic pentru a schimba trecutul, deci trebuie să ne concentrăm exclusiv asupra a ceea ce putem face în prezent (Glasser, 2008).
Richard Nelson-Jones, un cunoscut expert al tehnicilor de consiliere, consideră însă că se poate efectua o extragere din diferitele şcoli de consiliere, „a elementelor necesare pentru formularea problemelor clientului şi implementarea intervenţiilor de tratament” sau „o încercare de a îmbina conceptele teoretice şi/sau intervenţiile practice din diferitele abordari tepretice, în întreguri coerente.” (Nelson-Jones, 2009, 38).

Bibliografie:
Freud, Sigmund, 5 lecţii de psihanaliză, f.l., Editura Mediarex, [c. 1995]
Freud, Sigmund, Introducere în psihanaliză. Prelegeri de psihanaliză. Psihopatologia vieţii cotidiene, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1992
Glasser, William, Cum să alegi fericirea, Bucureşti, Editura Curtea Veche, 2008
Nelson-Jones, Richard, Manual de consiliere. Învaţă ce să spui ca să ajuţi!, Bucureşti, Editura Trei, 2009
Zamfirescu, Vasile Dem., Introducere în psihanaliza freudiană şi postfreudiană. Curs universitar, Ed. a II-a, rev. şi adăug., Bucureşti, Editura Trei, 2007
www.observatorulcultural.ro ‒ Cârstea, Svetlana, Psihanaliza e oglinda în care îţi vezi spatele

Din copilul premiant la scoala am ajuns sa fug de acasa. Lipseam chiar saptamani, luni. Am dormit pe strazi, in gari, trenuri, scari de bloc, am stat in case de copii unde am mancat multa bataie. Singura care s-a luptat pentru a ma aduce pe calea cea buna a fost mama. Acum am 28 de ani.

Mesaj anonim de pe https://terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/

Buna ziua ,

Sunt un barbat ,am aproape 28 ani ,nu sunt casatorit si nu am fost vreodata casatorit ,mai am doi frati mai mari cu care nu pastrez legatura ,un tata care a murit in urma cu 17 ani si care nu m-a vrut ; un tata care a iubit mai mult alcoolul decat propria familie. Pe bunica din partea lui tata ultima data am vizitat–o cand aveam 9 ani,pe bunicii din partea lui mama nu i-am mai vazut de cand aveam varsta de 15 ani. Am crescut intr-o familie in care ,in afara de mama, nimeni nu m-a vrut. Bunici care au facut diferentiere intre nepoti si care atunci cand am fost copil au vrut sa ma bage in casa de copii doar din dorinta de a se razbuna pe mine si de a-mi ruina viitorul. Rudelor mele mereu le-au placut sa faca rau ca apoi sa poata rade. Frati care niciodata nu mi-au fost alaturi si in loc sa ma invete ceva bun,cat am fost copil numai rele ma invatau sa fac. Si un frate mijlociu care numai ma batea doar asa ca era el frustrat pe mine.

Din copilul premiant la scoala care am fost in clasa I si II ,ajunsesem sa fug de acasa. Lipseam cu zilele,chiar saptamanile,lunile. Nu cerseam,nu ma drogam si nu furam. Dar am dormit mult timp pe strazi,in gari,trenuri ,scari de bloc si am stat in case de copii unde am mancat si multa bataie. Singura care s-a luptat pentru a ma aduce pe calea cea buna a fost mama care a mers cu trenul si 600 km cat sa ma scoata din centrul de plasament ( sau casa de copii,cum vreti sa numiti ) unde am fost bagat pe atunci dupa ce am fost gasit pe strazi. Asta este unul dintre ele… Mama a batut mii de KM prin Romania. A fost o experienta dura pentru mine ,dar celelalte rude uite ca nu au fost asa de sufletiste si in loc sa ma ajute sa ma indrept,ei m-au indreptat mai mult catre margine de prapastie si mereu eram facut aurolac, boschetar si un om fara viitor. Eram injosit de propriile mele rude,chiar si frati. Aveam varsta de 14 ani cand D-zeul mi-a deschis ochii si mi-a aratat drumul pe care
pasisem. De atunci nu am mai fugit de acasa si am ascultat si mai mult de mama. Asta in ciuda rudelor care si si-au bagat isi baga furculita in gat de ciuda pentru ca nu a fost si nu este asa cum au vrut ei sa fie. Si pentru faptul ca s-au legat de viata mea si ma indemnau la rau,pentru ca ma indemnau sa fug de acasa ” ca pe strada este mai bine decat acasa “,astazi nu mai pastrez legatura cu nimeni. Ce a mai ramas pentru mine din aceasta “familie” este mama. In rest nu pot sta in preajma unor persoane rele si egoiste. Ei au vrut sa fie asa,nu eu.

In ciuda varstei mele,dar nu am nici o calificare in nici un domeniu. Tot ce am muncit si muncesc sunt “muncile de jos”,cele de sclav in care esti hamalit pana cazi din picioare si platit cu salariul minim. Cand am vrut sa fac o calificare m-am trezit ca nu pot face nici un curs pentru ca nu am cele 8 clase cerute. Lipsa mea de la scoala se cam arata. In anul 2016 am reusit sa ma reintorc in bancile scolii gimnaziale in clasa a IV a. Exista un program pentru oamenii mai batuti de soarta. Dupa atatia ani de absenta ( vreo 15 ani ) ,dar din clasa a IV-a am plecat cu 10 pe linie la toate materiile. Acum fac clasa VII-VIII pentru ca se fac doua clase intr-un singur an. Merg la scoala pentru a-mi asigura un viitor mai bun mie si cine stie…poate viitoarei mele familii. Nu vreau sa imi intemeiez o familie pana nu ma pu bine pe picioare.

Ce ma deranjeaza cel mai mult sunt relatiile astea de prietenie. Nu reusesc sa leg prietenii de lunga durata nici cu baieti,nici cu fete pentru ca mereu sunt luat numai de prost si folosit numai cat sa le dau bani,tigari sau alte foloase. Cand ei ( prietenii ,daca pot sa ii numesc asa) au avut nevoie de mine,imediat le-am fost alaturi. In schimb eu cand avut nevoie nimeni nu mi-a fost alaturi. La scoala la fel,am cunoscut fel si fel de caractere . In clasa va spun ca cel mai mare are varsta de 34 ani. Dar cand ma uit la caracterul lui jegos,ma ia durerea de cap si il evit cat pot. Si sunt multi de etnie care deranjeaza ora… Ii suport cateva ore apoi plec acasa. Oare am cu cine sa leg prietenii ? Din toata clasa m-am imprietenit cu un copil de 15 ani care si el e in acelasi program cu mine si ne-au apropriat mult aceleasi interese. Da,m-am ars de prea multe ori in relatiile de prietenie incat am invatat sa nu mai accept pe oricine in jurul meu.

Normal sau anormal cum vreti sa considerati dvs.,dar eu nu vad ceva in neregula sa ma imprietenesc cu un copil de 15 ani pe care il sfatuiesc sa se tina de scoala. De multe ori chiar ma cert cu el cand nu invata la anumita materie. Si chiar il ajut la anumite materii ,ce cu altii din clasa nu fac chiar daca ma roaga. Si eu am facut greseli in viata mea si chiar daca nu s-au intamplat din vina mea ,dar vreau sa fiu un exemplu pentru cei mai mici mie. Eu nu sunt ca celelalte rude ale mele care traiesc numai cu rautate in ei. Oare de ce fac eu asta? De ce sunt prea bun,prea sufletist ,prea atent? Adevarul ca eu mereu mi-am dorit un frate. Un frate mai mic caruia sa ii pot da un exemplu de frate mai mare . Un exemplu adecvat,nu ce exemplu am primit eu de la fratii mari. Fratii mei mereu au gresit,dar mi-au si aratat mie unde sa nu gresesc. Am invatat din greselile lor. Iar tata,chiar daca nu m-a vrut,dar mi-a aratat ceva : sa nu consum alcool in exces pentru ca voi ajunge ca el.

Mereu sunt bun cu anumite persoane , mereu ofer tot ce e mai bun si toata atentia mea ,dar tot atat de “mereu” sunt luat si de prost pentru ca anumite persoane doar profita de asta. Si mereu raman cu rani adanci in suflet si regret timpul pierdut. De ce mereu oamenii buni trebuie sa fie tratati astfel? care e rasplata? Eu ce primesc in schimb? Vreau si eu o atingere pe umar si un sfat de un adevarat prieten ,nu cei care in fata iti rade si apoi te barfeste. La cat de ranit am fost in decursul anilor,oare mai am eu curajul sa spun cuiva ce am pe suflet? Cu oamenii astia perversi si fatarnici? Cu oameni egosti si avari? Oare se mai stie de prietenie si loialitate?

Despre relatiile mele cu femeile pot spune ca au fost putine si de scurta durata. Toate cautau stabilitate financiara si eu cum nu prea puteam sa ofer asta ,plecau la altii. Bine,asta s-a inteles ca ele iubeau numai banii. O persoana cand te iubeste sta cu tine indiferent daca esti sarac sau bogat. Pana nu ma pun bine pe picioarele mele ,nu ma bag in nicio relatie.

Psiholog Iuliana Doroftei
Psiholog Iuliana Doroftei Mulțumesc că ai scris atât de mult. Probabil că răspunsul meu te va nemulțumi însă după cum spui că vrei sinceritate, ți-l voi spune : Dacă dorești să intri pe acest “făgaș normal(social)”, în primul rând va trebui să te oprești din a-i judeca pe ceilalți. Pare că povestea ta este de fapt o mare învinovătire a lumii iar asta te va ține în loc. Va trebui să poți privi la viața ta ca la o alegere proprie, pentru că ai participat la ea. Ar fi bine să îți dai seama că nu poți tu decide cum “trebuia” să te iubească cineva sau cum trebuie sa fie viața. Povestea ta, dacă o vei prelucra sănătos, poate fi un exemplu de carte. Dacă nu, va rămâne povestea unuia care n-a făcut nimic cu el însuși și asta e o poveste tristă pe care ți-o vei spune tu ție la nesfârșit. Dacă ești axat pe dezvoltarea ta, poți citi despre distorsiunile cognitive și apoi să recitești textul scris și să le subliniezi. Apoi să le pui pe categorii și să le iei pe rând. Vindecarea vine cu durere și mai devreme sau mai târziu, toți stăm în fața propriei judecăți. Succes!
RĂSPUNS ANONIM: Nu, nu ori ce femeie umbla dupa bani. In general femeia cauta protectie si in societatea in care traim bani inseamna protectie.
Si eu am fost ca tine si pe alocuri inca ma regasesc in ce ai postat.
Si eu am un tata care are probleme cu bautura.
Faptul ca nu ai pe nimeni care sa te sprijine nu este o scuza.
Eu la 14 ani furam presuri de la uși-le apartamentelor sa am cu ce ma inveli. La acea varsta acuzam pe toata lumea, acum realizez ca singurul vinovat eram eu. Singura persoana din familie pe care am simtit-o langa mine a fost o sora care a murit. Pana la 26 de ani am fost pleava societati, nu beam nu ma drogam dar furam , furam ori ce. Nu pentru ca nu aveam ci pentru a atrage atentia asupra mea.
Sora mea cand a murit mi-a spus un lucru ” ai grija de tine ca nimeni nu va avea grija de tine” si atunci ceva sa schimbat.
Am vazut lumea din alta perspectiva.
Am planuri, teluri,vise si toate astea prin munca le voi realiza.
Poate nu ai avut noroc de o femeie dar nu te da batut.
Femeia poate fi rea, poate sa tipe sa arunce sa injure , te poate da dracu in doua secunde. Dar in cele doua secunde oferite iti poate arata raiul, te poate ridica acolo unde nu ai visat nici-o data.
In primul rand respecta femeia.Nu renunta la cautari
Incearca sa iti refaci relatia cu frati,rudele. Daca te jignesc spune-le ca te deranjeaza, daca lasi capul jos si nu spui nimic aprobi jignirile . Discuta cu ei ferm,coerent fara sa tipi si ai sa vezi ca usor usor perceptia lor se va schimba.
Dar inainte de a castiga respectul celorlanti respecta-te tu insuti.
Daca tu nu te respecti nu o va face nimeni.
Nu umbla murdar .
Tot timpul sa ai un miros fresh,haine curate,o tinuta demna, un mers ferm.
Indiferent cat ai fi de obosit,indiferent unde te duci trebuie sa arati lumii ca poti muta muntii din loc.
Bafta

Dan Toganel
Dan Toganel Este o dovada de curaj sa va deschideti si sa spuneti toate aceste lucruri.
Sunteti o persoana perseverenta si foarte puternica, fiindca nu pot sa nu observ cum ati reusit sa depasiti toate dificultatile vietii (care la dumneavoastra nu au fost putine), sa deschideti ochii si sa pasiti pe drumul cel bun.
Si stiti, nici o relatie nu este perfecta, suntem cu toti oameni si oamenii se mai si cearta, chiar si cei mai buni prieteni se mai cearta, asta insemna ca se implica in relatie si important este sa ne intelegem unii pe altii, sa iertam si sa mergem mai departe.
Cristina Tacaciu
Cristina Tacaciu Bravo pt curajul de a va continua studiile! Incercati sa nu lasati comentariile rautacioase sa va ajunga la suflet, este normal sa te simti frustrat si furios pe cei din jur, atata vreme cat ai fost respins si batjocorit de mic copil.
Cristina Tacaciu
Cristina Tacaciu Incearca sa iti oferi tu tie ce nu ai primit de la ceielalti. Nu mai oferi incredere oarba si iubire neconditionata celorlalti, cu oferati-le tie! Accepta ca acestea nu vor veni de la altii daca tu nu ti le oferi tie, in primul rand.
Emilia Zvîncă
Emilia Zvîncă Țin sa te felicit! Deși nu ai terminat cele 8 clase, scrii mult mai corect decât alții care au liceul și facultatea terminate. Legat de prietenii, încearcă sa nu te aștepți la nimic de la prieteni. Adică dacă ajuți, fa-o fără sa ceri ceva in schimb, sau sa te superi dacă nu o fac și ei pt tine. Am fost ca tine și mi-a luat ffff mult timp sa conștientizez ca nu ei sunt de vina, ci doar noi înșine. Nu toți oamenii au “darul” acesta de a sari in ajutor când ai nevoie. Tu îl ai, felicitări! Mult succes
Petre Mirela Irina
Petre Mirela Irina Stai liniștit, cu toți avem problemele tale, chiar dacă avem multă școală și provenim din familii bune si am avut și părinți minunați si bani și educație.Asta e viața, la orice nivel social ,suntem înconjurați si de lepre si nemernici, dar și de oameni minunați. Privește viața obiectiv si realist, cu bune si mai puțin bune,niciunul nu trăim în Rai!.. ai răbdare cu viața, stabileste- ți prioritățile și stai sănătos, că restul,cu efort si luptă ( că asta am făcut și facem toți) vor veni la timpul potrivit.
Alina Oana
Alina Oana Nu sunt psiholog, dar am observat ca ai potential , trebuie doar sa crezi in visele tale! Continua studiile si gandeste te ce anume ti ar placea sa faci mai departe, niciodata nu e prea tarziu..
Chiar daca tu ai ajutat pana acum, continua sa o faci in continuare fara sa astepti ceva in schimb, gandeste te ca poate tu ai fost raspunsul rugaciunilor lor, iar cand vei avea nevoie mai tarziu sigur vei primi si tu la randul tau, poate de la cineva de la care nu te asteptai si poate nu vei putea sa ii intorci favorul in mod direct.. eu cred ca orice se intampla cu un motiv, cateodata nu intelegem si vedem acele intamplari ca cele mai nefericite din viata noastra dar tocmai acelea ne cladesc pe noi ca persoane, ne deschid ochii si ne invata sa ne dam seama incotro vrem sa ne indreptam …
cu femeile – nu sunt 2 persoane pe lume la fel, chiar daca ai avut experiente mai urate, cu siguranta la timpul potrivit vei gasi si persoana potrivita…
nu renunta, continua sa crezi in iubire, in bunatate si mai ales in tine!
Vergy Staicu
Vergy Staicu Draga tinere te sfatuiesc sa nu judeci pe nimeni, analizand comportamentul tau iti poti schimba viata!

Aceasta postare nu este una cu caracter rasist! De unde provin sau cum isi construiesc persoanele de etnie rroma aceea siguranta, nonsalanta cu care vorbesc, atitudinea care ii caracterizeaza, curajul. Intalnesc tot mai des copii cu extrem de mult curaj, care par ca stiu ce vor, mici fiind. Am 2 copii si nu as vrea sa aiba aceeasi personalitate ca mine.

Mesaj anonim de pe https://terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/

In primul rand as vrea sa specific faptul ca aceasta postare nu este una cu caracter rasist! In al doilea rand, as aprecia daca mi-ar raspunde terapeutii din grup. Nedumerirea mea este urmatoarea: de unde provine sau cum isi construiesc persoanele de etnie rroma aceea siguranta, nonsalanta cu care vorbesc, dar mai mult atitudinea care ii caracterizeaza, curajul. In trecut am vazut cu cata siguranta , incredere de sine actionau in spe ial femeile de etnie rroma, acum avand copiiintalnesc tot mai des copii cu extrem de mult curaj, care par ca stiuce vor, mici fiind. Ca si terapeuti magandesc ca poate ati studiat tipologii de caractere in functie de etnie, nici nu stiu daca exista asa ceva. Ma intereseaza si recomandari de carti sau articole in acest sens, daca puteti recomanda. Am 2copii mici, nu as vrea sa aiba aceeasi personalitate ca si mine, tupeul este un lucru bun, siguranta, curajul, mi-au lipsit de multe ori in viata, prea mult bun simt, timiditate , caracteristici care uneori nu ajuta. Vamultumesc!

Botezat-Antonescu Radu
Botezat-Antonescu Radu Sfatul meu ca parinte este sa incercati sa nu va modelati copiii ‘intr-un anumit fel’ ci sa fiti in contact si atenta cu/la ei si structurile lor innascute. Ce va surprinde pe dvs la rromi pare sa fie ceva ce v-a lipsit si va doriti sa obtineti, ba mai mult, sa transmiteti mai departe copiilor. Este foarte posibil ca ceea ce vreti sa le transmiteti sa nu li se potriveasca. Cultural ni se transmit foarte multe trasaturi, la fel si in cazul etniei rrome. Este ceva particular lor si dezvolta doar in conjunctura lor. Va recomand sa explorati aceasta lipsa pe care o resimtiti si sa o integrati armonios (poate cu ajutorul unui terapeut?) inainte de a o imprima asupra copiilor. Ar fi multe de discutat insa sper sa va fi oferit macar o particica din raspunsuri. Succes!
Il Leticia
Il Leticia Se invata. De cele mai multe ori prin exemplu. Copiii nu fac ce le spunem noi sa faca, ci fac ce vad ca facem noi.. poate un prim pas ar fi dezvoltare personal pt dvs, pt a avea acele caracteristici/aptitudini pe care le doriti pt copiii dvs. Deoarece aici se mai ramifica o discutie: daca va doriti pt ei ceva ce dvs nu aveti/nu ati avut, iar ar fi de luat in considerare sa va doriti si pt dvs aceste lucruri pe care le considerati utile, importante in viata.
RĂSPUNS DIN PARTEA PERSOANEI CARE A PUS ÎNTREBAREA: Pentru mine nu imi mai doresc, am ajuns unde mi-am dorit, prin multa munca, perseverenta, insa sunt sigura ca daca as fi avut aceste aptitiudini, mi-ar fi fost mult mai usor, poate uneori nu as fi suferit atat de tare ca nu reuseam sa ma integrez intr-un grup, situatie sau munceam mai mult decat oricine, iar munca nu imi era apreciata, etc. Va scriu un exemplu concret, zilele trecute un baietel de 5 ani a venit langa baietelul meu si i-a dat tarcoale cateva secunde, efectiv se vedea cum il sfideaza, apoi i-a luat jucaria din mana ca sa o vada si el…totul fara violenta, pur si simplu era o calitate a copilului ( asa o vad eu). Al meu in schimb, se plimba pe langa cate un copil care are pufuleti de exemplu, si nu indrazneste nici macar sa intinda mana, pentru un pufulete…La fel am fost si eu, copil fiind, apoi adult…si desi mereu mi s-a spus ca am bun simt, etc., undeva in sinea mea simteam ca totusi e prea mult. Indrazneala , la ea ma refer, ma gandesc ca se poate invata, altfel ei, la fel ca mine vor ajunge, ceea ce nu e rau, insa as vrea sa le fie usor in viata, mai usor decat mie.

Botezat-Antonescu Radu
Psiholog Iuliana Doroftei
Psiholog Iuliana Doroftei Ce postare interesantă! Înțeleg că ați ales să admirați in loc să judecați niște trăsături/comportamente pe care le-ați observat cu precădere la persoanele de etnie romă?
RĂSPUNS DIN PARTEA PERSOANEI CARE A PUS ÎNTREBAREA: Admir da, niste calitati. Probabil nu ati intelesul rostul postarii. Din punctul meu de vedere la vad ca pe niste caracteristici care ii ajuta sa obtina usor in viata ceea ce isi doresc. Am observat cu precadere la ei aceste caracteristici, insa exista si la noi, ceilalti, insa la ei chiar toti au in cultura ( probabil) aceste tipologii de personalitate.
Dana Popoviciu
Dana Popoviciu Puteti incerca sa studiati scenariul de viata transgenerational, analiza tranzactionala. Mult succes!
Monica EnescuMonica Enescu Subscriu la cele scrise mai sus. Cred ca pentru a fi un exemplu bun pentru copiii dvs, e bine sa va insusiti si dvs mai mult acele trasaturi care simtiti ca va lipsesc, si asta se poate face intr-o terapie. Sigur, unele trasaturi se transmit genetic, insa chiar si asa mediul le poate intari, incuraja sa se exprime sau nu, le poate inhiba. Am putea spune deci ca si in cazul comunitatii rrome, partial trasaturile de personalitate se transmit prin gene, de la parinti, insa acestea sunt modelate si de educatia primita si de mediul in care ei traiesc.E usor de vazut de ce tupeul, curajul si siguranta de sine, sunt utile in comunitatea rroma si sunt promovate: permite membrilor sa se descurce in viata, sa supravietuiasca, sa se impuna intr-o comunitate mai mare, in mijlocul careia traiesc. Apoi, din observatia mea personala, curajul, siguranta de sine se datoreaza si faptului ca parintii rromi nu isi protejaza asa de mult copiii: ii lasa sa se bata, sa se injure, chiar sa isi injure parintii, sa se joace liberi, sa cada, sa fie murdari si ii lauda din orice, oricat de artificial ar parea (esti cel mai bun, cel mai frumos, cel mai destept).Acum ganditi-va la majoritatea parintilor (romani sa zicem) din ziua de azi care le ofera tot ce e mai bun copiilor lor, le spun “nu face aia” la orice, ii supravegheaza cand se joaca, nu ii lasa sa se murdareasca, sa se apere in fata altor copii (de multe ori intervine parintele si rezolva conflictele), nu lasa copilul sa planga sau sa fie frustrat, si exemplele pot continua. (sigur ca nu toti parintii se comporta asa, dar din ce in ce mai multi dintre cei care simt nevoia sa fie parinti perfecti).

Daca am face o simpla comparatie pe baza acestor observatii, e usor sa ne dam seama de ce unii copii au curaj, stima de sine crescuta si se descurca mai usor, iar altii nu si-au dezvoltat acea stabilitate si incredere care vine din experimentarea si gestionarea cu succes a unor situatii stresante care ii provoaca sa se adapteze, sa fie flexibili sau creativi sau rezilienti.

RĂSPUNS DIN PARTEA PERSOANEI CARE A PUS ÎNTREBAREA: Va multumesc din suflet pentru raspunsul detaliat! Apreciez foarte mult felul in care ati simplificat lucrurile si le-ati clarificat, chiar si in mintea mea, pentru ca din postare poate unele persoane nu inteleg ceea ce am vrut sa spun. In acest sens imi puteti recomanda carti sau articole pe care le-as putea citi pentru dezvoltarea personala a copiilor?
Alina Cobzariu
Alina Cobzariu Eu cred ca ei au un atașament sigur din copilărie, majoritatea, pt ca nu trăiesc izolați ca noi ,ci in familii extinse.Eu ii admir si ii invidiez din acest pct de vedere.
Pentru ei familia este f importanta,de aceea ei f f rar divorțează .
Cred ca de acolo provine siguranta lor ,pt ca au mereu un sprijin.
Știi cum se spune :” e nevoie de un sat întreg ca sa crești un copil”.

Cu toții avem si parti pozitive si negative .Ma bucur ca alegeți sa învățați .Copilul dvstra va creste frumos.
Daca înțelegeți engleza va recomand cartea “The good enough mother”,si daca îmi permiteți un sfat : perfectul si mai mult ca perfectul există doar in gramatică, nu in viață. Veți greși cu siguranță, dar sunteți una din putinele mame care caută sa crească si sa se dezvolte si pt asta va felicit!

Monica Enescu
Monica Enescu As adauga la cele spuse de dna Alina Cobzariu ca tatii nu isi parasesc familiile si copiii. Tind sa cred ca o mare parte din curaj si incredere vine nu atat din relatia cu mama, cat relatia cu tatal, de multe ori subestimata. Sigur mama ofera iubire, afectiune, intelegere si e acolo pentru copil dar tatal este cel care da increderea in sine si puterea de a lua viata in piept, de a face fata obstacolelor. Copiii care cresc fara tata din varii motive, lucru trist dar atat de intalnit in societatea noastra, sunt afectati si se confrunta cu tot felul de probleme ce tin de adaptare, desi au avut mame care au facut si fac tot posibilul sa ii creasca cat mai bine.
Alina Cobzariu
Alina Cobzariu Așa e.Plus ca se pot baza pe bunici ,rude,prieteni.Nu trebuie sa își facă griji ca nu au cu cine sa lase copiii.
Iar copilul pana la varsta de 2-3 ani e mereu ținut in brațe de către cineva,lucru foarte foarte important pt a își crea o bază sigură de atașament .
Psiholog Iuliana Doroftei
Psiholog Iuliana Doroftei Cred că in principal ei își pregătesc copiii diferit pentru lume. În timp ce noi îi pregătim să nu “deranjeze”, ei îi încurajează să răzbată.
Inchiriere spatiu pentru evenimente, cursuri, sedinte – Bucuresti (zona Piata Alba Iulia)

Inchiriere spatiu pentru evenimente, cursuri, sedinte – Bucuresti (zona Piata Alba Iulia)

Chiparosului 25 este un spatiu dedicat evenimentelor, cursurilor sau sedintelor, situat central, in Piata Alba Iulia, aproape de Piata Unirii.
Spatiul este parte din vila (constructie 2003) avand intrare total separata din strada si curte interioara proprie.

Spatiul iti ofera materialele necesare pentru a-ti desfasura activitatea cu profesionalism: conexiune wireless, videoproiector, ecran de proiectie, sistem de sonorizare, whiteboard, flipcharts, markere.

La cerere, putem oferi servicii de coffee break.
De asemenea, suntem deschisi colaborarilor si oferim preturi speciale pentru ONG-uri sau parteneriate pe termen lung.
Capacitate: max. 20 de locuri

Costuri:

1 zi – luni-vineri – 9:00-17:30 – 180 lei
1/2 zi – luni-vineri – 17:30 -21:30 (sau functie de nevoi si disponibilitate) – 200 lei
1 zi – sambata/duminica – 9:00-17:30 – 350 lei
2h – Pentru sedinte sau intalniri scurte – 100 lei

Rezerva acum la: 0752.581.103/ 0745.953.097/ 0728.119.804

33c7ec_0a3061a0f693474aaeffd77b8a73e228~mv2_d_2992_2000_s_2 42711075_726397734365868_8706225727801917440_o 42716223_726397674365874_840753291439636480_o 42730877_726397747699200_742189018971635712_o 42730878_726397797699195_6600365479745814528_o 42754219_726397694365872_8681248551650459648_o 42784076_726397591032549_5987778610759467008_n 42837667_726397587699216_5180856218364674048_n

Am 53 de ani. Am lucrat in invatamant, la o companie miniera, am dat meditatii de engleza, dupa care am lucrat ca ingrijitoare in Italia, Germania, Anglia. Am pierdut casa din cauza datoriilor la banca. Am facut depresie bipolara si am fost in psihoza mai multi ani. Baiatul meu s-a mutat in Olanda si mi-a spus ca toata suferinta lui a fost cauzata de mine, pentru ca am vrut neaparat o casa.

Mesaj anonim de pe https://terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:

Femeie, 53 ani.
Am lucrat in invatamant 4 ani si la o companie miniera 22 ani, am meditat lb. engleza. In 2009 s-a inchis compania unde lucram, am facut un curs de infirmiere, am lucrat ca ingrijitoare in Italia, Germania, Anglia.
Parintii au murit, de sot m-am despartit, am un baiat de 24 ani, l-am crescut singura.
In 2009, cand s-a inchis locul unde munceam, a murit mama, cu care locuiam si am pierdut casa din cauza datoriilor la banca.
Am facut depresie bipolara si am fost in psihoza mai multi ani. Am luat baiatul cu mine in strainatate si am incercat sa cladesc o viata si sa adun bani pentru o casa. Nu am putut, baiatul a devenit frustrat si a hotarat sa plece.
Acum lucreza in Olanda, eu m-am imbolnavit. Cand a plecat, mi-a zis ca se intoarce in trei luni, apoi m-a anuntat ca nu se mai intoarce, sa imi vad de viata.
Nu sunt in conditia sa lucrez foarte mult si ultima legatura se rupe incet.
Baiatul meu e un copil bun, educat, saritor, cand a plecat s-a schimbat brusc, a inceput sa ma invinovateasca pentru furia lui, apoi a recunoscut ca vrea sa mearga la un psihiatru. Dar nu are cum. Intr-o zi m-a anuntat ca are o prietena cu care se va muta impreuna si ca toata suferinta se datoreaza mie si ca am vrut o casa cu tot inadinsul.Am incercat sa-i explic ca eu nu mai pot castiga sa platesc chirii.
Ma simt abandonata si intr-o situatie imposibila. De luni de zile ma gandesc, cum sa ma sinucid, nu mai am putere sa indur, astept sa ma trezesc in strada.
Nu stiu ce sa fac, nici nu ma simt capabila sa fac demersuri, mi-e greu sa ma concentrez.
Tot ce am inteles este, ca am pierdut tot.Stiu ca nu amasa mare importanta, dar de ce nu exista solutii viabile pentru toti ?
Am fost o familie de oameni de omenie.
Multumesc

Cristina Tacaciu
Cristina Tacaciu Crezi ca e posibil ca si fiul tau sa fi mostenit tendinte de bipolaritate ?aceasta este o boala cu puternic accent ereditar
Psiholog Iuliana Doroftei
Psiholog Iuliana Doroftei Crezi că e posibil ca fiul să nu mai fi putut tolera un episod maniacal al mamei privind obsesia de a avea o casă? Crezi că e posibil ca el să fi vrut la vârsta lui să își construiască propria să viață în loc să urmeze dorințele mamei?
Doamna din povestea noastră nu cred că are puterea de a pune un diagnostic asupra fiului.
Poate că fiul a dorit să recurgă la psihiatru tocmai pentru că a văzut că asta faci în condiții de stres.
Cristina Tacaciu
Cristina Tacaciu Sau poate ca, statistic vorbind, bipolaritate este intr-un procent ft mare, ereditara. Stiu ca e greu de inteles , aparent chiar si cu o facultate de profil.Nu te obosi, impartim aceiasi diploma
Cristina Tacaciu
Cristina Tacaciu Faptul ca amandoi s ar putea sa aiba acelasi diagnostic psihiatric nu inseamna ca divergentele si problemele din relatia lor nu pot beneficia de psihoterapie, din contra. Si mama si fiul ar putea sa beneficieze enorm de pe urma acesteia, daca ar fi dispusi sa incerce
Psiholog Iuliana Doroftei
Psiholog Iuliana Doroftei Cristina Tacaciu Noi nu avem diagnosticul exact al doamnei. Sunt cateva informații incomplete. Cred că accentul ar trebui să fie pus pe sentimentul ei de lipsă de valoare, nu pe “problemele celorlalți”.
Cristina Tacaciu
Cristina Tacaciu Daca problema amandurora se dovedeste a fi bipolaritatea, de acolo trebuie pornit. Avem diagnosticul doamnei destul de clar, psihoza si depresie bipolara.Sau numai eu am citit textul? Cand se ignora partea organica a bolilor , se ajunge la nefericitul stadiu in care psihoterapia devine inutila si este respinsa.Ba chiar se ajunge si la respingerea medicatiei si atunci unde mai gasesti speranta si solutii?
Psiholog Iuliana Doroftei
Psiholog Iuliana Doroftei Îmi pare rău, sunt nesigură în ceea ce privește “depresie bipolară”. Atâta tot. Și in momente de vulnerabilitate eu nu aș da posibilitatea minții să găsească un vinovat, adică o scuză în plus pentru a face/justifica un gest necugetat.
Cristina Tacaciu
Cristina Tacaciu A mai postat cineva mai jos , un serviciu de terapie gratuita oferit de PAXonline , ii recomand cu caldura.Dar cred ca cel mai important la momentul de fata ar fi ca doamna sa inceapa sau sa ajusteze un tratament medicamentos.Si apoi sa discut cu un psiholog si despre situatia fiului ei.
Carmen Sorici
Carmen Sorici Sunt curioasa de unde sti ca nu ai asa o mare importanta? Exista http://www.tratamentanxietate.ro/consultatii-psihologice…/ si altele. Cu siguranta exista solutii si pentru tine, Poate baiatului ii este mai bine asa si este sansa lui de a nu dezvolta o afectiune psihologica, inteleg ca nu a avut o copilarie usoara si nici prea multe bucurii. poate ar fi bine sa te concentrezi pe insanatosirea ta, probabil acest lucru l-ar ajuta mult. Probabil este vorba de o despartire temporara, va reveni insa are nevoie de o mama sanatoasa si puternica, viata poate oferi si surprize placute.
Cristina Tacaciu
Cristina Tacaciu Carmen Sorici mi-au fost colegi si profesori cei de la PaxOnline.Si prin ei am ajuns la terapeuta mea de acum pe care o apreciez mult.Ii recomand cu caldura!
Brindusa Ilinca Rădoancă
Brindusa Ilinca Rădoancă Buna ziua! Povestea dumneavoastra are in ea pierdere si suferinta. Sunteti femeie si mama ,fosta sotie, om. Imi imaginez ca fiecare hotarare si fapta au fosr conduse de intentii bune. De multe ori ceea ce este bun pentey noi nu este simtit /vazut la fel si de ceilalti. Fiul dumneavoastra a simtit si a trait si el anumite lucruri. Imi imaginez ca a acumulat frustrari ai furi de care acum va invinovateste…poate va descoperi ca nu sunteti doar dvs vinovata…Ceea ce este insa important in toata aceasta poveste sunteti dumneavoastra! E important sa intelegeti si sa acceptati ca aceasta viata este a dvs si pentru dvs. Nu traiti pentru ceilalti. Incercati sa regasiti in dvs lucrurile care va fac ziua mai senina, activitati care va bucura si mai ales nu intrerupeti tratamentul, daca acesta mai este recomandat de psihiatru. Din caye povestiti ati fosr mereu o femeie activa. Implicati-va intr-o activitate ,chiar si voluntar. Veti descoperi cat de importanta sunteti! Succes!!
Monica Enescu
Monica Enescu Inteleg ca nu aveti o viata usoara. Ce simt eu din mesajul dvs este durere, dezamagire si resemnare in fata unor pierderi multiple pe care pare ca nu le-ati putut controla, si ele v-au coplesit treptat: pierderea unui job, pierderea parintilor, pierderea casei, pierderea sau deteriorarea sanatatii, iar acum amenintarea pierderii fiului dvs, “ultima legatura” agatata de ca un fir de ata. Imi imaginez ca va este deosebit de greu, la fel cum imi imaginez ca fiul dvs stie si v-a simtit durerea de-a lungul timpului, o durere de care poate ca incearca sa scape, fugind si plasand vina asupra dvs. In realitate cred ca si el sufera si ca ii este destul de greu sa gestioneze aceasta durere. De asemenea, cred ca este foarte greu pentru dvs ca dupa ce ati facut atatea eforturi de-alungul vietii, sa fiti invinovatita de persoana cea mai draga. Cumva acest lucru va adanceste mai mult in depresie si va intareste convingerea ca nu contati, sau ca nu sunteti importanta, sau ca sunteti vinovata de ceva.Ceva imi spune ca de-alungul timpului nu v-ati oferit insa ceea ce aveati nevoie: intelegere, compasiune, apreciere. E tendinta persoanelor cu stima scazuta de sine sa se auto-sacrifice dar si auto-saboteze, sa faca lucruri pentru cei din jur, in speranta ca vor primi in schimb iubire, afectiune, loialitate. In realitate insa, poti primi doar ceea ce crezi ca meriti, dvs doriti insa nu sunteti convinsa ca meritati sa primiti. Si cred ca din acest loc ar trebui sa incepeti: priviti-va in oglinda, si imaginati-va ca vedeti in ea pe cea mai importanta persoana din viata dvs, considerati ca ceea ce va oferiti dvs, ii oferiti si fiului dvs. Incepeti sa va ingrijiti de dvs, asa il veti ingriji pe fiul dvs. Incepeti sa va apreciati, sa va iubiti asa cum sunteti, il veti aprecia prin urmare si pe el. Fiti intelegatoare si iertati-va pentru ce considerati ca ati gresit, ati facut ce ati putut. Ingrijiti-va de sanatatea dvs, mergeti la medic, urmati tratamentul indicat, asa veti fi un exemplu si pentru el.

Tind sa cred ca in momentul in care veti incepe sa va vindecati relatia cu propria persoana, si relatia fiului cu dvs, va incepe sa se vindece. Numai bine!

Am 14 ani si am o mare frica de profesoara de matematica. Cand intra in clasa ma iau crampele si simt o frica super mare. Le-a spus colegilor ca mie nu imi pasa de scoala si ca sunt proasta. Am inceput sa o visez si sa imi vina sa plang doar cand ma gandesc la astea.

Mesaj anonim de pe https://terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/

Buna, am aproape 14 ani, si am o problema in legatura cu scoala..mai anume cu matematica..
Stiu ca suna stupid, dar ma rog..cu ai mei nu vorbesc despre asta asa ca va cer parerea..un sfat ceva..
Sunt clasa a 8-a si am o mare ,,frica,, de matematica, sau de profesoara(imi este si diriginta)… Efectiv cand intra in clasa ma ia crampele, si simt o frica super mare, stau in banca mea linistita, si ma rog sa nu ma scoata la tabla..si chiar asta se intampla.
Efectiv cand ies la tabla simt cum bataile inimii mele cresc, ma pierd cu totul, ma sperii, nu stiu ce se intampla, efectiv nu mai stiu nimic pe moment, nici cea mai simpla chestie.
Am incercat sa vin cu lectiile invatate..dar nimic..si ma sperie pentru ca imi face morala, si imi vin mereu lacrimile in ochi, nu stiu cum sa trec mai departe..maine am 2 ore de matematica, si sunt sigura ca o sa ma scoata la tabla de 4-5 ori..daca aici patesc asa..imi e foarte teama de cum va fi la examen..
Ma gandeam sa fac meditatii cu ea, dar imi este frica ca nu o sa inteleg din prima, si nu vreau sa ma certe, sau sa imi faca observatie.. Vreau sa va spun ca pana acum un an, nu imi era teama, si am avut mereu numai note de 5,6, si 7 la matematica.
Am incercat sa evit orele ei, dar le a spus colegilor ca mie nu imi pasa de scoala, si ca sunt proasta, etc..
Cu ceilalti colegi nu are nimic, pana nici pe cel mai slab nu il cearta, incep sa cred ca are ceva cu mine..
Am inceput sa o visez, si sa imi vina sa plang doar cand ma gandesc la astea..
In general am note destul de bune, inafara de matematica..de la inceputul anului merg numai pe 5..
Va rog, niste sfaturi ceva..

Alexandra Ghiran
Alexandra Ghiran Cum ar fi ca la inceputul orei de matematică sa ridici mână și să o rogi pe doamna profesoara sa te ajute pe un exercițiu din tema pe care nu ai știut să îl faci, sau ceva din lecția precedenta pe care nu ai înțeles, sau un exercițiu pe care ai incercat tu singura să îl faci în plus? Cum ar fi la sfârșitul orei sa mergi la doamna profesoara sa o rogi să îți explice ceva anume? Sau..inainte ca doamna profesoara sa te scoata la tabla, sa soliciti chiar tu acest lucru. Uneori pentru a “scăpa” de o teama ai nevoie sa o înfrunți tu direct.
Cristina Tacaciu
Cristina Tacaciu Cel mai bine sa discuti cu psihologul scolii si cu parintii.Aceste reactii e clar ca te depasesc si nu e Sanatos asa
Nacu Genna
Nacu Genna E de vina si profesorul.. eu la chimie si fizica mancam bataie, cam toata clasa o patea..am dezvoltat o fobie in liceu fata de acele materii.. si nu le am inteles niciodata..
Miky Salas
Miky Salas Incearca sa discuti cu psihologul scolii despre ce se intampla la mate, cu parintii tai ca sa ia totusi niste masuri. Profesoara de mate clar nu e contact nici cu noile practici de predare si nici sensibila sau interesata de starea emotionala a elevilor. Pare cam abrutizata si nu e ok. Daca nu vrei sa vb cu parintii tai, vb macar cu un adult, o ruda, cineva care sa ia legatura cu aceasta profesoara si sa ii explice situatia ta. Poate o sa inteleaga ca are un comportament deficitar in relatie cu tine si in loc sa iti faca morala, sa te ajute sau macar sa te lase in pace.
Andrada Elena
Andrada Elena Buna! Aceiași experiența am avut-o și eu în școală generală doar că la o alta materie , și din experiența îți spun că am învățat strict pentru examen exact ca papagalul și niciodată nu am excelat la materia respectiva din cauza profesoarei! Nu cred că o poți înfrunta, din ceia ce am înțeles de la tine este o profesoara “de moda veche” că sa nu ii spun altfel și singura varianta pentru a lua examenul este să înveți pentru tine fiindcă la examen nu te va judeca nimeni,nu te că jigni nimeni vei fi doar tu și foaia! fără emoții curaj și bafta!
Florina Ghetu
Florina Ghetu Te duci la ea și îi spui: Știu că nu voi fi genială la matematică, dar ați putea să mă ajutați să fiu măcar de nota 7?
Matematica trebuie să o înțelegi, trebuie să lucrezi mult, să faci conexiuni între noțiunile învățate anterior și cele nou predate. Trebuie discutată această problemă cu părinții și cu psihologul școlii!
Cel mai bine cred că ar fi să-i spui și profesoarei ce simți și ce ar face ea în locul tău.
Lupu Andreea
Lupu Andreea Am avut experienta asemanatoare … iti propun sa faci meditatii cu un alt proferos despre care ai auzit de pe la colegi, prieteni ca explica bine si e rabdator. Poate fi si profesor la o alta scoala iar profesoara ta sa nu afle ca faci meditatii. Nu invata pt nota din clasa.. de trecut eu zic ca oricum vei trece… iar daca nu esti buna la matematica nu inseamna ca nu esti buna la alt ceva.. poate iti place desenul, sportul sau romana, istoria. Nu trebuie sa fim buni la toate. Incerca sa recuperezi prin meditatii cu un alt profesor de la ea oricum nu vei intelege.. si tu ai nevoie sa te descurci singura cu pixul pe hartie nu la tabla in fata ei. La examen ea nu va mai fi si tu daca te straduiesti putin vei reusi.
Monica Enescu
Monica Enescu Spui ca pana acum un an nu ti-a fost teamă, ce s-a întâmplat în ultimul an? Sa înțeleg ca nu ai avut – o profesoară pana acum un an? Sau diriginta? Mai sunt și alți colegi cărora sa le fie frică de ea? Cu ceilalți cum se poartă?

Și eu cred ca ar fi bine sa vorbești cu cineva despre asta, fie un părinte sau cine apropiat, fie psihologul școlar, dacă aveți unul. Mă întreb ce te împiedică să vorbești cu părinții despre asta? Cum te aștepți sa reacționeze ei dacă le-ai spune? Te-ar susține sa faci meditații la matematică? Dacă da, și eu ti-as recomanda sa faci meditațiile cu altcineva, un profesor despre care ai tu o impresie buna.

Cat despre profesoara ta, cred ca acest comportament al ei este dincolo de ora de mate, și cel mai probabil nu are atâta legătură cu tine, ci cu propriile ei probleme. Din păcate, relația profesor-elev e o relație inegala care permite dese ori abuzuri din partea unor oameni care nu sunt mulțumiți de ei înșiși și de viața lor. Ce crezi ca te-ar ajuta pe tine sa “o dai jos” de pe piedestalul pe care ai pus-o?

Roxana V Munteanu
Roxana V Munteanu Personal recomand sa faci pregatire cu alta profesoara care posibil are un alt mod de predare si iti va fi la indemana. Eu asa am trecut, nu eram in relatii bune cu profesoara de limba romana, nu am vrut in ruptul capului sa ii dau bani pentru pregatire.A fost chiar foarte bine dupa. Te vei pregati in paralel si teama nu va mai fi.
Silvia Tatu
Silvia Tatu Si fiul meu a avut problema asta. Il speria si nu il scotea din note mici. A facut pregatire cu alta profa si la capacitate a luat 8,50…..in conditiile in care pe semestrul 2 la mate a avut media 5.
Carmen Sorici
Carmen Sorici Nu esti stupida de loc, traiesti o teama reala puternic legata de aceasta profesoara. Ai doua optiuni, sa vorbesti cu parintii sau sa te descurci pe cont propriu. Le poti spune parintilor aceleasi lucruri care le-ai scris aici .Cu cat trece timpul cu atat creste posibilitatea sa iei note mici si sa acumulezi lacune care te vor trage in jos in urmatorii ani. Matematica devine grea cand nu intelegi anumite lucruri si ai nevoie de o persoana care sa aiba rabdare cu tine si sa afle ce nu ai inteles pana cum si in special modul in care inregistrezi tu informatia. fiind clasa a Viii-a probabil te pregatesti de examenele nationale si cu notele de tale cu siguranta ai nevoie de pregatire. Sfatul meu este sa incepi pregatirea cat mai curand dar nu profesoara de la scoala, in nici un caz, profesorii nu au voie sa-si mediteze elevii si avand in vedere relatia se pare ca nu comunicati bine, alege un profesor care te ajuta sa intelegi. Peste un an vei uita de ea, este doar o profesoara, care este cel mai rau lucru care ti-l poate face? Ai nevoie sa te concentrezi pe examen, parerea unui singure persoane nu este definitorie, Ca sa scapi de frica deseneaza-i un portret pe o foaie si pune-i fundite, floricele si mustati. si in timpul unei ore discret priveste desenul, priveste apoi profesoara si fa acest lucru de mai multe ori pana cand imaginea ei va fi inlocuita de desen., repeta-l din cand in cand si teama va disparea, dar nu uita , trebuie sa inveti .Curaj si succes!

Loading

Cauta un terapeut sau adreseaza o intrebare

19313 raspunsuri primite pentru 4121 intrebari | Vezi toate intrebarile
consiliere psihologica gratuita