consiliere psihologica gratuita

Login

Întreabă psihologul online

Susținem

vegani romania

Implant dentar pret

RECOMANDĂM

Masti de protectie Dr Fashion

masti de protectie reutilizabileMastile de protectie reutilizabile Dr Fashion ajuta la prevenirea contaminarii cu fluide, intrarea acestora in caile aeriene via nas si gura.

Arhiva lunara pentru aprilie, 2018

  20 vizite

O cunostinta a avut un accident de masina, a stat 2 luni in comă, a avut 3 operații la cap, i s-a pus o placa, a reînceput munca, a fost declarată aptă limitat, apoi comisia a scos-o la pensie.

Olga Gâdea 7:12am Jun 27
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua!am o cunostinta care a avut un accident de masina,2 luni in comă,3 operații la cap,i s ă pus o placa,a mai stat cateva luni in spital,a reînceput munca,a fost declarată apt limitat,fiind militar,apoi dupa un an,a intrat iar in comisie,i s a facut actele pt apt limitat,apoi un coleg a sunat la comisie,si ia înflorit cateva chestii,sa ii faca rau ca avea cateva divergente cu ea,comisia a scos-o la pensie,a facut contestație,si ă fost programată la alta comisie,cu internare,cum se procedează în aceste situații,sa nu iasa la pensie,mai ales că are aia de la munca la dosar?acum e cu internare…la comisia asta se face contestație numai in inst.
Ideea e ca ea a progresat f mult in ultimul an,locuiește singura,e mai independența,este mai emotivă in ultima vreme,acum e un pic data peste cap de această comisie,isi doreste f mult sa ramana angajată în sistem


Botezat-Antonescu Radu 9:16am Jun 27
este necesar sa urmeze pasii legali in aceasta situatie. Numai Comisia poate sa decida capacitatea sa de munca, indiferent de cat de mult sau putin isi doreste persoana in cauza sa lucreze. Ce ar putea sa fie de folos in plus ar fi un avocat. Succes!

Andreea Bot 2:49pm Jun 27
Complicata situatia, dar din cate stiu Comisia nu ia in considerare infloriturile prin telefon….adica e nevoie de dovezi clare pentru asemenea afirmatii. Sustin apelarea unui avocat. Multa sanatate colegei!

Cât este de normal ca o bunica sa fie atașată obsesiv de una dintre nepoate? Se uita doar la poze cu ea, vorbește doar despre ea, mi-a zis ca dacă am pleca din tara, ar muri fără ea (nu s-a pomenit nimic de nici o plecare)…

Olga Gâdea 7:55am Jun 19
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Bună, cât este de normal ca o bunica sa fie atașată obsesiv de una dintre nepoate?efectiv se uita doar la poze cu ea, la videoclipuri, vorbește doar de ea, îi ia apărarea incontinuu, uneorI dacă a mai ramas la ea mă suna și o întreba pe fata cine îi mama ta și fetița spunea bibi (așa Cum îi spune ei) sa audă mama ( adică eu)….acum câteva zile mi-a zis ca dacă ar fii vreodată sa plecam din tara nici nu am ajunge la vaca ca ea ar muri fără fata ( nu s-a pomenit nimic de nici o plecare )….mă termina pe mine toată treaba, dacă fata nu vrea sa vb cu ea pe video call o amenință va nu va mai veni la ea și ca va merge doar la cealalta nepoată, o face sa plângă….nu mai înțeleg nimic, e un coportament normal de bunica???o învață că îi urat la creșă, dacă vine la noi și vreau sa o pun în pat la o anume ora decenta seara zică ca nu contează ora de somn….sunt deja atât de trista și de la capătul puterilor ca nu mai am nervi de situația
ăsta! !!!


Marincat Diana 8:07am Jun 19
Nu, nu e normal astfel de comportament. Discutați cu sotul, sa aveti puncte de vedere comune, pe care apoi sa le prezentati si bunicii, fara ca cea mica sa fie prezenta.

Botezat-Antonescu Radu 8:17am Jun 19
asa cum ne prezentati problema, bunica iese cu mult din normalitate si ma intreb destul de serios daca nu se incadreaza intr-o tulburare psihica serioasa. Va incurajez si eu sa discutati cu sotul si sa aveti in vedere binele copilului in primul rand. Eventual apelati la un terapeut de familie (impreuna cu sotul si fetita). Curaj si succes!

Psiholog Monica Enescu 8:44am Jun 19
Nu este normal. Intrebare: bunica este mama dvs sau mama sotului? Sotul dvs cum vede acest comportament? Va recomand si eu o terapie de familie impreuna cu fetita deoarece se pare ca bunica are o influenta serioasa asupra ei.

Ilona Floria 7:54pm Jun 19
Este vorba de bunica din partea mamei….mama mea.Mereu o încurajează sa facă ce nu are voie, iar dacă noi îi interzicem ea imediat spune hai ca te las eu ca ei sunt răi…

Ilona Floria 7:56pm Jun 19
Noi ne mai dorim un copil, și o învață pe cea mica ca dacă va venii un bebe sa nu îl iubească ca îi va rupe jucăriile

Ilona Floria 8:00pm Jun 19
Efectiv nu știu Cum sa mai procedez…Dacă nu mergem la ea, zice ca se simte rău, că ea numără zilele pana o vede pe cea mică. ..incerc sa ne îndepărtăm dar mă gândesc sa nu îi fac rău ei, ea merge la psihiatru și doamna ne-a transmis, ca trebuie sa o înțelegem ca îi bolnavă sa nu îi contrazicem cu nimic, sa nu o enervam. …deci nu avem voie sa îi spunem nimic

Ilona Floria 9:43am Jun 26
Vă mulțumesc pentru răspunsuri! !!Am analizat fiecare sfat în parte și încet voi încerca să o îndepărtez pe cea mica de mama!!!mă simt rău să fac asta, dar este cel mai bine așa. . . .

Am cariera de succes, CV bun, cunoscatoare de limbi straine, vesela, educata, interesanta, draguta, DAR la capitolul viata personala nu am nici un succes, toate relatiile mele au fost foarte scurte…

Olga Gâdea 7:56am Jun 19
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua!
Am 29 de ani, cu studii superioare, cariera de succes, CV bun, cunoscatoare de limbi straine, vesela, educata, interesanta, draguta, DAR iata la capitolul viata personala – nu am nici un succes, toate relatiile mele au fost foarte scurte si nu de durata…psihologic sunt cu moralul la pamant, cand vad ca fetele de varsta mea deja sunt casatorite si cu copii…imi doresc si eu ft mult sa iubesc si sa fiu fericita…dar cel mai mult imi doresc un copil si ideea ca nu am nici pe cineva potential pt o relatie serioasa ma afecteaza ft mult…nu stiu de ce depinde viata persoanala si ce as putea sa fac sa am succes la acest capitol…nu sunt nici proasta, nici urita… da, recunosc ca sunt cu cerinte fata de barbati, dar, am si eu o valoare, si cred ca corespund intru totul la ceea ce cer, ca dupa parerea mea nu cer asa de mult…poate cunoasteti careva rugaciuni sau acastiste care pot fi citite de fetele nemaritate care sa ma ajute cu voia Domnului sa gasesc barbatul cu care sa intemeiez
o familie? merci anticipat pt raspunsuri!


Chicos Cristina 8:13am Jun 19
Cum se face că cereți sugestii de acatiste unui grup de psihoterapeuți? Și nu unui preot? Vă gândiți, poate, că ați avea nevoie să lucrați cu un psihoterapeut? Dacă da, nu vă faceți griji, nu înseamnă că sunteți nebună sau defectă, ci e o dovadă de normalitate, de gândire bună, trebuie doar să vă faceți curaj să încercați. Căutați-vă un psihoterapeut în care să simțiți că vă puteți încrede. Curaj!

Botezat-Antonescu Radu 8:14am Jun 19
buna ziua… daca ne intrebati de rugaciuni si acatiste, nu cred ca ati cerut ajutorul unde trebuie. Eu va sugerez sa incepeti o dezvoltare personala impreuna cu un psihoterapeut… ma gandesc ca ‘ceva’ faceti ce nu va permite sa obtineti ce va doriti; este de cercetat. Succes!

Tiberiu Seeberger 8:27am Jun 19
Bună ziua. Cred că aveți o problemă în ceea ce privește autosabotajul. Vă recomand o terapie.
Cu stimă, Psih. Tiberiu Seeberger

Psiholog Monica Enescu 8:37am Jun 19
Ati inceput mesajul cu "studii superioare, cariera de succes, CV bun", problema dvs fiind una relationala. Ma intreb ce va face sa scoateti in evidenta pregatirea profesionala care in acest context al gasirii unui partener este mai putin importanta. Continuati cu descrierea dvs "cunoscatoare de limbi straine, vesela, educata, interesanta", cu toate acestea, nu aveti nici un "succes". Cate din calitatile acestea credeti ca sunt atractive pentru un potential partener al dvs? Poate ca insuccesul se datoreaza unei confuzii intre nevoile dvs si nevoile unui partener? Poate ca educatia, CV-ul si cariera de succes sunt cerinte ale dvs, mai ales ca spuneti ca credeti ca corespundeti intru totul la ceea ce cereti. Acest lucru este foarte probabil, dar poate ca celalalt, barbatul pe care il cautati, are alte cerinte pe care inca nu le cunoasteti sau nu le indepliniti. Poate de asemenea dorinta dvs de a avea un copil mai mult decat o relatie de cuplu ii alunga pe unii dintre partenerii dvs? Eu va sfatuiesc sa incercati mai intai o terapie individuala pentru a va cunoaste mai bine si a intelege ce puteti face dvs ca sa aveti succes la acest capitol. In legatura cu acatistele, cu siguranta un preot va poate indruma mai bine ce sa cititi dar nu uitati vorba aceea: Dumnezeu iti da, dar nu iti baga in traista…altfel spus, cititi acatiste dar urmati si o psihoterapie, ca sa faceti si dvs ceva, nu doar Dumnezeu. Mult succes!

Nicu Bet 9:36am Jun 19
Problema asta o am si eu. Banuiesc ca de vina sunt cerintele fata de un viitor partener/a, sa fie inteligenti, frumosi, etc.

Nicu Bet 9:41am Jun 19
Eu am 28 ani si sunt singur de ceva vreme. Recunosc si eu ca sunt mai pretentios in a alege pe fata potrivita.

Doina Zamfirescu 10:58am Jun 19
Orice sfaturi ati primi, inclusiv acatiste si rugaciuni ele nu au efect daca dvs. nu sunteti motivata si nu aveti incredere in sine. De aceea va recomand o terapie in care sa explorati cauzele pentru care manifestati astfel de rezistente precum si modalitatea de a actiona pentru a obtine ceea ce va doriti atat de mult.

Victorita Maria Raducan 4:26pm Jun 19
e bine sa faci o terapie ca sa intelegi blocajele: ma recunosc in situatia ta si, daca ar fi sa dau timpul inapoi, sigur as merge la un psiholog. Te ajuta si rugaciunile dar stii cum se zice, Dumnezeu iti da dar nu-ti baga in traista si crede-ma am incercat tot ce am auzit in materie de biserica.

Iulian Quar 7:36pm Jun 19
Si eu sunt in aceasi situatie. Una din cauze ar fi sindromul asperger.

Iuky Tia 7:42pm Jun 19
Buna. Nu ca m-as pricepe, dar dragostea nu are legatura cu partea materiala sau aspectul fizic. Iti sugerez o perspectiva: vrei pe cineva bogat, frumos, inteligent dar langa care nu poti comunica si nu te poti simti in largul tau sau langa cineva caruia poti sa ii spui orice, care te asculta, te intelege, te sustine etc? La 80 de ani toata frumusetea pe care tu pui acum accent se va duce si peste ani toate parerile lumii vor ramane vorbe atata timp cat vei avea o casnicie frumoasa. Gandeste-te mai bine ce vrei, caci nu e placut sa te simti singur in doi.

Ana Irina 9:39am Jun 20
Poti avea succes intr-un domeniu si esecuri in altul. In plus, fetele de varsta ta pe care le vezi pe strada cu sot si copii -nu inseamna ca ele isi considera viata perfecta sau sunt fericite. Si ele poate au supararile lor, neimplinirile lor. Gandeste-te ca un copil mic are nevoie de foarte multa atentie, ca se poate imbolnavi, ca sotul nu iti poate oferi afectiunea si ajutorul necesare, pot exista tot felul de probleme intr-o relatie, probleme cu familia fiecaruia etc etc. Ca vei fi nevoita sa faci compromisuri, eventual sa renunti la unele bucurii profesionale pentru a avea grija de familie, gandeste-te daca te vei simti implinita renuntand o vreme la job pentru concediul de maternitate etc etc. Ce inseamna fericirea? este o intrebare care nu are raspuns universal. In mass-media ni se ofera modelul unor celebritati, vedete la Hollywood, implinite si in domeniul profesional si in cel personal, dar astea sunt numai imagini. Nu stim daca intr-adevar ei sunt fericiti pentru ca s-au casatorit si au copii pe langa o cariera infloritoare. Pe de alta parte, simtim si nevoia unei vieti personale. E normal sa vrei pe cineva cu care sa ai ceva in comun. Exista o multime de exemple de cupluri care s-au format cunoscandu-se in timpul lucrului in domeniu, ambii la fel de realizati profesional si pasionati de domeniu. Psihanaliza spune ca uneori e posibil sa facem inconstient ceva sa-i indepartam pe ceilalti de noi si sa nu obtinem ce ne-am dori – dar este nevoie de terapie pentru a stabili cu certitudine acest lucru.

Dupa nastere ma confrunt cu o abstinenta sexuala totala. Grijile cotidiene imi ocupa tot timpul si numai la sex nu-mi sta capul.

Olga Gâdea 6:55am Jun 29
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ,
am nascut ( normal) in ianuarie 2016 .
Dupa nastere ( am citit ca este normal) ma confrunt cu o abstinenta ( probabil lipsa hormoni) sexuala totala.
NU mai sunt cea de dinainte . Simt ca sotul nu mai are rabdare , doar ca "pofta" de altadata a disparut si ma ingrijoreaza acest lucru.
E drept ca "cheful" nu revine si datorita stresulul zilnic cu bebele nostru => mancarica, spalat , culcat , grija fata de cel mic …etc. Grijile cotidiene imi ocupa tot timpul si " numai la sex nu-mi sta capul" .
Mi-as dori sa fie , macar pe jumatate ca si inainte din punct de vedere sexual . Ce pot sa fac ? E grav? Cand isi revine corpul asta ?


Marincat Diana 7:01am Jun 29
E normal! Si e nasol! Nu e valabila nici macar zicala "pofta vine mancand". Prima nastere a fost mai ok. Dupa jum de an a revenit libidoul. La a doua mai grav, la un an. Dar a revenit si recuperăm si recuperez! Ideea e ca nu ai tu o problema. Dacă deschizi subiectul pe un grup de mamici vei vedea ca 90 % se confruntă cu asta. Însă oricât de mult te ocupi de copil, nu trebuie neglijat nici sotul. Din toate aspectele, nu numai din punctul asta de vedere. Un copil e fericit, daca are părinți fericiti.

Adriana Toderascu 7:10am Jun 29
Încearcă, stiu ca e destul de greu, sa ai grija putin si de tine. La mine, după 3 săpt deja am intrat in normal cu sexul.

Elena Arthur 7:12am Jun 29
La mine nu a revenit nici acum si baiatul are 3 ani

Am 15 ani, cea mai mare medie din școala, dar mama mea mă tratează ca pe un GUNOI. Nu mă lasă să ies din casă, nu am voie să am prieteni (nici eu, nici tata), nu am voie să îmi spun punctul de vedere pentru că mă înjură și mă jignește, îmi controlează telefonul și urlă dacă îndrăznesc să vorbesc cu cineva, m-a strâns de gât, de mâini, m-a bruscat, m-a lovit. Nu aveți idee de câte ori mi-a trecut prin cap să mă sinucid.

Olga Gâdea 7:54am Jun 19
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Bună…Am 15 ani și simt că viața mea nu mai poate continua în acest fel.
Mama mea mă tratează ca pe un GUNOI. În fața ei eu nu însemn absolut nimic, ea este ”atotștiutoare”. Nu înțeleg ce vrea de la mine, am cea mai mare medie din școala la care învăț, în toți anii am învățat cât de mult și-a dorit… Dar păcat că ea doar asta își dorește. Nu mă lasă să ies din casă, nu am voie să am prieteni (nici eu, nici tata), nu am voie să îmi spun punctul de vedere pentru că mă înjură și mă jignește, nu am voie să vorbesc cu nimeni (îmi controlează tlefonul, mesajele și urlă dacă îndrăznesc să vorbesc cu cineva), nu acceptă ideea că am nevoie de LIBERTATE pentru că în joc intră tinerețea mea și viața mea socială (care este foarte afectată, nu am niciun prieten), nu primesc deloc bani de buzunar(nu că m-ar deranja foarte tare din moment ce nu am voie să ies din casă deloc), mereu mă amenință cu bătaia și folosește replica ”eu te-am făcut pe tine, nu tu pe mine” sau ”eu te-am făcut, eu te
omor”, m-a și abuzat de câteva ori (m-a strâns de gât, de mâini, m-a bruscat, m-a lovit). Când vede cpă plâng vine și mă atacă și mă face să plâng și mai tare (ceea ce nu mi se pare normal din partea unui părinte, eu dacă aș vedea că copilul meu plânge, aș încerca să îl liniștesc). Să nu mai zic că nu am camera mea pentru că noi stăm într-o garsonieră și pe lângă asta, toată ziua stă cu gura pe mine, îmi urmărește orice mișcare și mereu urlă, orice aș face, iar eu nu am voie să spun nimic, la fel nici tata.
Nu aveți idee de câte ori mi-a trecut prin cap să mă sinucid, dar mereu am încercat să mă gândesc că nu va fi așa toată viața, deși îmi este foarte greu să rezist, simt că cedez psihic…


Psiholog Monica Enescu 8:13am Jun 19
Cred ca este foarte greu pentru tine sa traiesti in atmosfera asta. Mama ta lucreaza sau sta acasa? Spui ca nu te lasa sa iesi din casa si nici sa ai prieteni, are si motive pentru care nu te lasa? De ce crezi tu ca face asta? Din ce inteleg eu aceleasi lucruri i le impune si tatalui tau, iar el le accepta. Nu stiu daca mama ta s-a comportat mereu in acest fel si daca asa a fost relatia voastra si inainte, in copilarie de exemplu. Pare ca mama ta sufera de o tulburare de personalitate si ar avea nevoie de ajutor specializat din partea unui psihiatru. Nu este normal ceea ce face, de la abuz fizic si emotional pana la a-ti interzice sa iesi sau a nu-ti permite sa vorbesti cu cineva. Daca ea te mai ameninta sau loveste spune-i ca vei suna la politie daca iti mai face ceva. Este evident ca si tu si probabil si tatal tau sunteti victimele abuzului in familie. Nu stiu din ce parte a tarii esti, insa iti las niste linkuri utile pentru a apela la protectia copilului, in fiecare judet exista un departament pentru asistenta sociala si protectia copilului si eu te sfatuiesc sa ii suni, sa le spui situatia ta si sa gasesti o solutie impreuna cu ei. Te felicit pentru curajul de a scrie acest mesaj si a cere ajutorul, e un pas important si te incurajez sa nu te opresti aici. Tine-ne la curent cu starea ta! Numai bine iti doresc!

http://www.copii.ro/activitate/institutii-la-nivel-local/contacte-dgaspc/
http://www.telefonulcopilului.ro/
http://www.telefonulcopilului.ro/dupa-ce-apelezi-tc


Botezat-Antonescu Radu 8:19am Jun 19
http://www.telefonulcopilului.ro/dupa-ce-apelezi-tc

Am aproape 19 ani și tatăl meu are cancer. Eu și mama mea nu știm cum sa îl pregătim pe fratele meu de 12 ani. Cum as putea sa ii spun ca tatăl nostru nu va mai fi? Cum sa ii spun sa nu para atât de dureros?

Olga Gâdea 6:53am Jun 16
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Bună! Am aproape 19 ani și sunt din Ploiești. Ma aflu intr-o perioada mai dificila deoarece tatăl meu suferă de o boala incurabila, cancer, nu faza terminala. Eu și mama mea am început deja pregătirile deoarece știm ca ne așteaptă o perioada și mai grea. Problema este ca nu știm cum sa îl pregătim pe cel mic, fratele meu de 12 ani. Cum as putea sa ii spun ca tatăl nostru nu va mai fi? Ce explicație sa ii dau? Cum sa ma comport, cum sa ii spun sa nu para atât de dureros?


Ilius-Olariu Ana-Maria 8:52am Jun 16
Regret cumplita veste! E o experienta de familie foarte grea, dar aveți tărie și dragoste între voi și pentru asta sunteți minunați! Dacă boala nu e fază terminală poate se mai pot face tratamente și viața să-i fie prelungită. Boala trebuie acceptată, recunoscută pentru a lupta cu ea. Contează foarte mult suportul vostru de a-l susține emoțional pe tata și asista în boală. De aceea și fratele trebuie să știe despre boală. Încercați o întâlnire de familie împreună cu un psiholog care să medieze dialogul. Cu siguranță că și fratele simte ceva și asta îi stârnește frustrare. Se va simți foarte nedreptățit să nu știe, se va simți exclus din familie, așa îl pierdeți. Cum îi spuneți: îi spuneți, îi acceptați reacția (poate fi tăcere, furie, respingere, izolare-sunt firești, nu îl blamați cu replici de genul:"avem destul necaz, acuma mai faci și tu probleme" ASA NU) Ii lăsați timp să se obișnuiască cu ideea, apoi încet lăsați deschidere pentru comunicare, să petreacă timp în familie, în special cu tata, să ia parte la pregătiri atât cât îi stă în putință.

Remus Costache 9:39am Jun 16
Moartea este un eveniment dureros în viața unui om, însă face parte din ciclul natural al vieții. Sugerez sa nu il feriți de ceea ce se întâmplă, să îi explicați logic ce se întâmplă,ce se va întâmpla și că toți oamenii trec prin aceste etape. Sunt de principiul că prin expunerea la stimul se va obișnui individul cel mai repede cu situațiile noi sau neobișnuite. Succes și îmi pare rău .

Elena Savu 7:15pm Jun 18
Imi pare rau!

Dana Para 9:12pm Jun 18
Poate isi revine. Nu disperati.

Psiholog Monica Enescu 9:10am Jun 19
Nici nu imi pot imagina prin ce treci si cat de greu iti este! Si cu toate astea grija ta este fata de fratiorul tau mai mic si asta este un lucru extraordinar si te admir sincer pentru acest mesaj. Fratele tau trebuie lasat sa vada, sa fie aproape de tatal tau, el este destul de mare sa inteleaga anumite lucruri si durerea de care incerci sa il protejezi va exista oricum cand tatal vostru nu va mai fi. Sfatul meu este sa nu il tineti departe sau sa ii ascundeti anumite aspecte incercand sa il protejati pentru ca asta va trezi furie in sufletul lui fata de voi. Lucrurile trebuiesc comunicate pe parcurs ce se petrec "tata e bolnav", "are dureri si medicul ii da medicamente" "nu stim daca medicii il pot vindeca", cu alte cuvinte spui lucrurile simplu ca si el sa lege ceea ce observa de o explicatie. Pe de alta parte este util sa ii comunici ceea ce simti tu, in felul asta si el isi va permite sa simta si sa se exprime, sa isi recunoasca sentimentele si sa nu le inchida in el. Tu ai putea spune "ma doare sa il vad pe tata asa" , "mi-e mila de el cand il vad ca sufera", "as vrea sa pot sa fac ceva pentru el". Si apoi dupa ce i-ai spus cum te simti tu, il poti intreba si pe el "tu ce simti?". Si astfel ii dai ocazia sa isi exprime poate frica, poate tristetea, durerea, furia si alte sentimente pe care le incearca. Sper ca iti vor fi de folos cu ceva, imi pare tare rau pentru toata aceasta situatie si iti doresc multa putere sa ii faci fata. Nu incerca sa te tii tare adica sa nu plangi sau sa nu iti arati emotiile, blocarea lor face mai rau decat exprimarea lor, atunci cand trecem prin situatii dificile. Toate acestea sunt normale pentru ca si tu si fratele tau cred ca va iubiti tatal, daca nu l-ati iubi atunci nu ati fi afectati. Lucrati indeaproape cu medicii ca sa ii oferiti tatalui ingrijirile de care are nevoie si sa urmeze tratamentul. Daca simti nevoia sa discuti cu cineva, scrie-mi pe contul de fb. Te imbratisez!

Chicos Cristina 9:21am Jun 19
Buna ziua, este într-adevăr o situație dificilă. O psihoterapie de suport cred că ar fi potrivită pentru familia dvs. nu doar pentru frate. Este important să fiți conștienți că e dificil pentru toată lumea și să nu încercați să supra-compensați transformându-l pe fratele mai mic într-o persoană care nu poate face față situației. În ceea ce-l privește pe acesta, așa cum scrie și mai sus, nu încercați să-i ascundeți sau să-i prezentați situația mai bună decât este. Ca punct de reper pentru ”ce să-i spuneți”, cum să-i spuneți” luați atitudinea lui, preocupările, dacă pune întrebări, încearcă să evite, se face că nu vede… Dacă reușiți să vă conectați cu starea lui, puteți înțelege și ce ar fi potrivit să faceți pentru pentru a simți că are suport, că nu e singur. Suferința ne încearcă pe toți, și nu e ușor pentru nici unul dintre noi. Dacă nu găsiți alt suport acolo în Pitești, vă încurajez să mai scrieți aici, e important să știți că nu sunteți singuri.

Cand vine serbarea copilului sunt terminata psihic, iar sotul considera ca eu as fi responsabila de toata nesupunerea lui. Nu vrea sa cante, sta doar pe scaunel, nu se ridica in timpul cântecelor. De multe ori nu a spus rolul. La momentul dansului nu a participat niciodata…

Olga Gâdea 6:50am Jun 16
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua. Am 32 ani, sunt căsătorită de 10 ani. Impreuna avem un baiat de 6 ani. Relatia cu sotul este buna, ne sprijinim, ne ajutam, ne iubim. Dar cand vine serbarea copilului, eu sunt terminata psihic si de fiecare data ne suparam. Eu muncesc de acasa, copilul merge la grădiniță program scurt. La serbare nu vrea sa cante, sta doar pe scaunel, nu se ridica in timpul cântecelor. De multe ori nu a spus rolul, dar au fost si dati cand a spus, mai impins de la spate de doamna, mai soptit…iar de fiecare data nu a stat pe scena, cobora mereu la mine. La momentul dansului nu a participat niciodata, a venit in public si a stat langa mine si a privit. Asta este ceea ce Nu a facut. De unde si frustrarea sotului, care mereu imi arunca priviri cum ca eu as fi responsabila de toata nesupunerea lui. Eu ma bucuram numai ca statea pe scena, ceea ce cu greu reuseam sa il conving, ca a spus rolul, ca a zambit. Urmeaza sa inceapa din toamna clasa pregatitoare si mi-e groaza de viitoarele
cerințe si serbari. Copilul nu are deficiențe, vorbeste corect, are cunoștințe din toate domeniile, este activ, prietenos, sociabil. Cum ar trebui sa procedez?


Remus Costache 9:55am Jun 16
Role playing ați încercat cu el ? Incercati sa il expuneti la cat mai multi stimuli din societate, implicați l mai mult în activitățile de zi cu zi, lăsați l perioade scurte singurel în casă. Pare a avea o anxietate de separare combinata cu timiditate. Bateți fierul cat e cald. Succea

Caius Ionescu 4:35pm Jun 16
Este putin deplasat sa priviti aceste probleme drept nesupunere. In primul rand pentru ca ii atribuiti copilului niste intentii pe care nu le are. Copilul are probabil niste emotii pe care nu si le poate stapani si este si dificil sa le exprime verbal. Daca dvs. sau sotul tratati comportamentul drept unul ”gresit” cu atat mai mult ii veti intari aceasta frica de serbare. Pentru ca serbarea devine acel moment cand stie ca va gresi, nu va fi suficient de bun, oricat ar incerca. Si atunci ce rost mai are sa incerce? Ce puteti face este sa il incurajati si sa scoateti in evidenta lucrurile bune pe reuseste sa le faca.

Victorita Maria Raducan 4:39am Jun 17
daca psihomotor copilul este normal, atunci de ce va faceti griji? nu-l fortati, fiti alaturi de el si incercati sa-l intelegeti, transmiteti-i dv siguranta si incredere dar fara sa-l fortati; ador serbarile de la gradinita tocmai pt spontaneitatea lor care face deliciul acestor serbari si mi se pare ciudat doar atunci cand copiii spun totul si fac intocmai cum le spune educatoarea parca ar fi dresati; am asistat la serbari unde chiar se incaierau pe scena din nu stiu ce motiv, unii incepeau sa urle, altii isi gaseau cu totul alte preocupari ; asta arata ca au personalitate, ca nu pot fi asa usor manipulati,

Psiholog Monica Enescu 3:40pm Jun 17
Va sfatuiesc sa mergeti cu baiatul la un psiholog care este specializat in lucrul cu copiii. Timiditatea si lipsa de incredere se trateaza in terapie dar este nevoie de exercitiu si perseverenta. Cu cat apelati mai devreme cu atat mai bine va fi pentru copil.

Pascu Viorica 5:39pm Jun 17
sustin opinia colegei; necesar sa fie evaluat de catre un psiholog; probabil timiditatea este cea care ii creeaza probleme si NU este din vina parintelui!!!!

Monica Olteanu 7:13pm Jun 17
Adesea, aceasta forma de timiditate persista si din faptul ca simte presiune din partea adulților.
Vă împărtăsesc faptul ca asa că eram si eu: imi era foarte greu sa iau parte la serbări, desi imi stiam rolul, poezia etc.
Doar că totul era atat de presant la nivel inconstient. Apoi dupa cateva serbări in care “ma făceam de rusine” toti adulții imi spuneau despre cum trebuie să spun eu rolul si poezia.
Frica de greseala si presiunea puse langa emotii ma făceau sa ma sufoc, sa ma simt inconfortabil si sa-mi dea lacrimile.
Ani intregi am luptat sa fiu altfel, sa reusesc si am avut probleme grave de gestionare a emoțiilor si tracului.
Ca băiețelul dvs. sa nu se simta singur si tot mai dezamăgit ca nu reuseste, e important sa meargă la cateva sedinte de terapie cu un terapeut pentru copii, unde isi poate descoperi resurse interioare si exterioare pentru a-si putea gestiona independent toate emoțiile in situatii critice! Succes!

Nu mai sunt tanara, am peste 50 de ani. Sotul lucreaza in strainatate si ne intalnim de 2 ori pe an. Nu am avut o casnicie fericita, el este alcoolic: bautura, femei, batai, scandaluri, prieteni de betie… Acum cateva luni, mi-a scris primul meu prieten, din adolescenta… de atunci am inceput sa vorbim zilnic, iar vechile sentimente s-au redesteptat… Nu va pot reproduce epitetele, tipetele pe care mi le-a adresat fata mea de 28 de ani, cand a aflat… Ce am facut atat de grav incat are atata ura pentru mine? Mi-a blocat numarul de telefon, m-a blocat pe toate retelele de socializare. Am gresit chiar atat de mult ca imi doresc sa fiu fericita?

Olga Gâdea 6:49am Jun 16
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua!As dori un sfat,daca se poate!Nu mai sunt tanara,am peste 50 de ani.Sunt casatorita,daca casatorie se poate numi relatia pe care o am de 30 de ani(sotul lucreaza in strainatate si ne intalnim de 2 ori pe an,in lunile decembrie si august)Am o fata de 28 de ani,necasatorita.din 2014 e plecata si ea in strainatate.inainte de aceasta a avut o deceptie..prietenul ei s a sinucis.familia ,prietenii lui condamnat o pe ea..inainte de a se sinucide ei s au despartit,ea dorea o pauza..el o suna si-i spunea ca daca nu se vor impaca se va sinucide…cand a aflat ca ea are alta relatie,el chiar a facut-o !De atunci ea are relatii doar cu barbati mult mai in varsta decat ea,divortati..Nu am avut o casnicie fericita,sotul meu este un alcoolic.. stiti ce implica acest lucru: bautura,femei,batai,scandaluri,prieteni de betie..Pana acum vreo 10 ani,nu erau rare momentele cand ma batea…asa ca atunci cand a plecat,adica acum 8 ani sa lucreze in strainatate m-am bucurat,eram mult mai
linistita..Cand venea in concedii,bineinteles certurile erau la ordinea zilei..In ultimii ani nu mai comunicam deloc..Suna cel mult o data pe saptamana si atunci discutam doar cateva minute..acum 2 veri m-am suparat rau pe el..in tara a avut o firma,respectiv un bar..activitatea firmei a fost suspendata,dar cladirea ii apartinea..acum 2 ani a vandut cladirea pe nimic,chiar daca nici eu ,nici fata ne am impotrivit..am aflat abia dupa ce a incheiat tranzactia,ca a vandut cladirea..Niciodata nu a ascultat de sfatul meu,a facut doar cum a dorit..Acum cateva luni,pe facebook,primul meu prieten,din adolescenta mi-a scis..de atunci am inceput sa vorbim zilnic..ore,ore in sir..incet,incet si fara sa ne dam seama vechile sentimente s-au redesteptat..chiar daca suntem oameni maturi,ne-am indragostit..acum doua saptamani am decis sa ne intalnim..sentimentele noastre nu s-au diminuat,dimpotriva…El era barbatul pe care mi s-am dorit, atent, bun, romantic, destept..barbatul care ma punea pe mine pe primul loc,nu prietenii..barbatul care nu ma facea de ras daca ieseam in oras..Intr-o seara,dupa ora 23,m-a sunat fata si m-a intrebat cu cine am vorbit la ora aceea,pentru ca suna tot ocupat..I-am recunoscut,pentru ca nu am putut s-o mint..Nu va pot reproduce epitetele pe care mi le-a adresat,tipetele..A uitat tot..Nici macar pic de respect ptr ca-i sunt mama,ci numai ura..injurii,reprosuri,vorbe grele..dar cel mai tare m-au durut amenintarile ei:ca-si va pune prietnii sa-l omoare pe prietenul meu..asta nu pot intelege..cum poate o fata,o femeie,propriul meu copil sa gandeasca asa?am crezut ca a aruncat acele vorbe la suparare,dar a doua zi a sunat-o pe sora mea si i-a spus ca va face acel lucru..ma sperie..singurul meu copil sa gandeasca asa?Unde am gresit? de ce nu am reusit sa mi-o apropii?ce am facut atat de grav incat are atata ura pentru mine?Mi a blocat numarul de telefon.m-a blocat pe toate retelele de socializare..Am gresit chiar atat de mult ca imi doresc sa fiu fericita?Trebuie sa continui sa raman intr-o casnicie cu un om violent,mincinos,alcoolic,doar pentru ca fata mi-a spus c-o fac de ras?Ma doare comportamentul ei..dar e un om matur..e normal sa se comporte asa?Multumesc pentru rabdare si pentru sfaturi..daca mi le veti da!


Ilius-Olariu Ana-Maria 7:28am Jun 16
Ai tot dreptul la fericire! Datoria de mamă ți-ai făcut-o. Probabil că prin amenințările ei, fiica ta preia rolul tatălui. Pe de altă parte e în joc neputința ei de a depăși unele traume (vina aruncată asupra ei pt moartea prietenului, relația cu un tată agresiv sau ce o mai fi prin viața ei). Acum a găsit motiv să izbucnească . Tu însă te aflii la o intersecție: alegi fericirea sau continui cu postura de victimă? Încearcă o discuție deschisă cu ea, mult calm, explică drama vieții tale, află ce anume o deranjează. Un psiholog sau consilier de familie v-ar ajuta f mult să mediati conflictul. Dacă nu aveti deschidere.. Amenințările ei ce implică crimă pot fi rezolvate legal, adunați dovezi si protejați-vă atât dvs., cât și actualul prieten. Nimeni nu are drept să atenteze la viața sau fericirea altui om! asa cum singur tu iti poti decide binele! Îți doresc din tot sufletul să simți bucuria vieții. Chiar o meriti !

Oana Bodor 8:07am Jun 16
Fiecare este raspunzator de propria fericire! Copilul dvs. nu mai este copil, este o femeie adulta, independenta si libera. Oricat de dur ar putea suna asta, sinuciderea acelui baiat a fost decizia LUI! Nu a fost vina ei, EL a facut-o, iar asta nu ar trebui sa o transforme pe ea intr-o victima, etern vinovata si etern consolata si protejata de cei din jur! Ea isi poate rezolva aceste probleme in terapia ei personala daca sufera! In alta ordine de idei, si dvs. aveti dreptul la propria fericire, nu cred ca trebuie sa cereti aprobarea cuiva pentru a face ceea ce va doriti. Este evident ca celorlalti nu le convine asta (se pare ca lumea nu suporta fericirea, si incearca sa o distruga cand o vad), dar nu le puteti avea pe toate: si aprobarea lor si fericirea dvs., deci…decizia va apartine. Viata v-a mai dat o sansa, dar nu pe gratis, ci cu efortul de a decide ce e mai important pt dvs., si nu pentru altii. Ar fi pacat sa o ratati! Daca vreti omleta, e necesar sa spargeti cateva oua! :)

Agota Toth 8:11am Jun 16
Va inteleg ca va doare comportamentul ficei. Cu ce ati gresit fata de fica dvs? Ce motive are sa aiba aceasta atitudine? Incercati sa aveti o discutie sincera si toleranta cu fica dvs. Ceea ce priveste relatia cu actualul sa aveti deschidere si incredere in continuare. La fel pot sa va sugerez v-ar ajuta mult cateva sedinte de terapie. Curaj!

Remus Costache 9:44am Jun 16
Fiecare individ are tot dreptul la fericirea lui, proprie și personala. Puneți în balanță ce v ar face fericita in această situație. Luați în calcul și aspectul că fiica dvs este matura, că și a luat viața în mâini și de poate descurca singură în viața ei. Sunteți mama ei, ați crescut o si ați avut grija de ea când a avut nevoie…acum aveți și dvs nevoi, de orice fel ar fi acestea. Incercati sa discutați ai cu un psihoterapeut, și cu fiica dvs expunând punctul de vedere personal. Nu este ușor, însă viața oferă surprize in orice moment și la orice vârstă…și dificile dar ai frumoase,aducătoare de fericire și împlinire. Succes stimata doamna, și felicitări că ne ați scris aici.

Sunt o fata de 15 ani si as putea spune ca nu duc lipsa de nimic: doi parinti iubitori, o surioara draguta, prieteni buni, dar dintr-un motiv sau altul sunt vesnic nemultumita si imi creez singura probleme chiar si atunci cand nu am de ce. Am avut vara trecuta o criza de orientare sexuala, imi era teama sa nu ajung bisexuala.

Olga Gâdea 6:47am Jun 16
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua!
Sunt o fata de 15 ani si viata mea este frumoasa. As putea spune ca nu duc lipsa de nimic: doi parinti iubitori, o surioara draguta, prieteni buni, dar dintr-un motiv sau altul sunt vesnic nemultumita si imi creez singura probleme chiar si atunci cand nu am de ce, dupa cum ar spune mama mea (si eu o aprob pe deplin). Am mai scris pe site-ul acesta cerand ajuotor si probabil va veti da seama. Am avut vara trecuta o criza de orientare sexuala si atunci v-am cerut ajutorul. Vazusem un clip si imi era teama sa nu ajung bisexuala. Nu vreau sa va irosesc timpul, caci poate aici, pe site-ul acesta sunt oameni cu probleme de o mie de ori mai grave si vreau sa stiti ca sfaturile dumneavoastra m-au ajutat enorm pe parcursul depresiei mele. Aceasta s-a diminuat pe parcursul acestui an in care am fost foarte ocupata cu scoala, insa acum ca vine vara imi e groaza sa nu incep din nou. Mi s-a atras atentia ca nu privesc in jurul meu suficient, la ceilalti oameni si ca ma intereseaza doar de
persoana mea ca imi creez probleme, fapt care este 100% adevarat. Sunt foarte anxioasa, imi e frica de schimbari, chiar si cand vine vorba de simplii colegi noi, sau materie noua, ma ingrozesc, nu stiu de ce. Sunt intr-un fel timida. Imi era frica sa nu ma schimb si sa devin ceva cu care nu fusesem obisnuita pana atunci. Am trecut de atunci prin multe crize asemanatoare. Comunitatea LGBT este un bun exemplu pentru schimbarea si diferenta in viata de care ma tem atat de tare. Am aflat tot ce se poate despre toate orientarile sexuale si am incercat sa ma identific cu una dintre ele, insa nu am reusit. Mi-a fost foarte frica. La un moment dat am crezut ca as putea fi transgender pentru ca nu sunt foarte feminina si uneori m-am simtit incomoda (cu fuste, rochii, machiaje samd) si inca ma mai framanta gandul, dar pana la urma toate imi trec cand incepe altceva.
Urmasem inca de mica o anumita cariera stricta si eram obisnuita ca asta sa fie scopul meu si in legatura cu asta am avut o depresie foarte lunga. Stiam ca imi placea, ca eram obisnuita cu ea, dar mi-am dat seama ca nu eram asa pasionata ca alti colegi din domeniu. Am plans foarte mult gandindu-ma ca as fi diferita de cum ma vasuzem pana atunci. Mi-am dat seama ca eram spontana si ca nu eram genul care sa faca acelasi unic lucru pana la moarte. Toti prietenii mei erau din acel domeniu si m-am simtit singura, dar apoi am cunoscut si persoane ,,normale” ca sa zic asa care nu urmau o anumita specializare definitorie si m-am simtit mai bine, am vorbit cu parintii mei care la inceput au fost socati, dar apoi s-au obisnuit cu ideea si chiar mama mea mi-a zis ca nu o sa mai aiba idei preconcepute. Pot spune ca m-am eliberat. Inca urmez specialitatea respectiva (nu vreau sa imi pierd prietenii si imi e groaza de oamenii noi si de primele impresii), dar stiu ca atunci cand voi termina nu va trebui neaparat sa merg pe acest drum si mai departe la facultate. Ma simt libera si asta a fost singura schimbare din viata mea pe care am facut-o chiar daca mi-a fost foarte frica. Acum am scapat de eticheta, insa tot au aparut alte probleme ,,fictive”, cum ar spune mama. Inca sunt depresiva cu ideea de bisexualitate, de transgender, de tot (chiar daca poate nu am de ce) si nu stiu cum as putea scapa. Mama mea imi spune ca am lipsa de activitate si ca sunt doar o adolescenta cu fixatii, idei stupide si gargauni in cap. Poate are dreptate, dar eu continui sa sufar. Va rog daca puteti sa ma ajutati dumneavoastra. Am primit sfaturi foarte bune pe acest site vara trecuta, iar acum apelez din nou aici. Va multumesc anticipat!


Caius Ionescu 7:16am Jun 16
Poate ca sa iti dai seama daca iti place un lucru trebuie sa il experimentezi intai? Sunt doua povesti diferite: cea cu cariera si cea cu sexualitatea pe care tu le-ai pus una langa alta. Daca in cariera nu vrei o eticheta pe care sa o porti toata viata de ce cauti una in sexualitate?

Mandita Gutanu 10:28am Jun 16
cauta ti preocupari care sa ti placa

Raluca Neagu 8:25am Jun 17
Ai 15 ani si esti intr-o perioada de cautare a identitatii, ai energia necesara si poate spontaneitatea, asa cum ne spui, sa incerci hobby-uri noi, materii noi, experiente noi. Pare ca esti prinsa intre dorinta de a te cauta pe tine si nevoia de a apartine unui grup. Ambele sunt importante, dar nu este nevoie sa intre in conflict. Poti sa iti apropii oameni la fel de deschisi ca tine, dornici sa nu se plafoneze, sa incerce lucruri noi. Poti sa te implici intr-un ong sau voluntariat pe vara pentru a observa ce inclinatii mai ai, poate muzica, poate pictura, poate ingrijirea animalelor sau naturii, Sunt mai multe variante spre care poti merge, doar sa iti doresti. Overthinking-ul, gandirea excesiva ne poate tulbura uneori, ma gandesc ca ar fi mai util sa treci la actiune, sa incerci efectiv lucruri noi, in loc sa te gandesti la cum ai fi vazuta sau ce ar spune ceilalti despre tine daca nu ai ramane in acelasi loc, facand aceleasi lucruri perioade indelungate. Un alt aspect este cel legat de sexualitate… Este normal si firesc sa te preocupe cine esti si din acest punct de vedere, dar indiferent ce preferinte sexuale ai avea (o sa te lamuresti mai tarziu cand te vei indragosti de un gen sau de celalalt) tu nu esti doar sexualitatea ta,eticheta "trasngender, bi, hetero, gay" nu este singura care te reprezinta. Oamenii sunt un cumul: comportamentul, valorile, visurile, preferintele, limbajul, modul de a se imbraca, familia din care provin, toate impreuna formeaza un self unic si doar ele impreuna ii formeaza identitatea, nu una in defavoarea celorlalte. :) Sper ca au fost de folos cuvintele mele. Just relax, traieste-ti adolescenta, bucura-te de soare, de energie si de creativitatea ta!

Psiholog Monica Enescu 3:34pm Jun 17
Buna! Din mesajul tau inteleg ca te confrunti cu un conflict interior, pe de o parte inclini catre spontaneitate, libertate si expresie individuala (lucru foarte normal la orice tanar de varsta ta) insa ai si o anxietate pervaziva legata de schimbare si de "a fi diferita de cum te vedeai pana atunci"….anxietate care nu a disparut cu toate ca anumite subiecte au fost lamurite in mintea ta…ca nu trebuie sa urmezi o cale dupa ce termini, ca poti alege altceva, ca mai sunt si altii ca tine care urmeaza o alta directie dar tot apar noi subiecte, pentru ca anxietatea inca exista, ca e sexualitate, ca e cariera, ca e altceva asta conteaza mai putin, daca nu faci ceva in privinta anxietatii. De unde provine aceasta teama de a fi altfel decat ai crezut sau decat ai fost inainte, de a te razgandi, de a fi spontan? Spui ca mama ta are idei preconcepute…oare parintii tai ti-au transmis un mod rigid de a intelege lumea si pe tine insati? Toate aceste lucruri trebuiesc explorate cu ajutorul unui psihoterapeut ca sa poti intelege de unde vin, nu sunt simple idei ci un fel de credinta eronata si neconstientizata care iti tot creaza teama, nesiguranta, tristete, etc. Discuta cu parintii tai si apeleaza cu incredere la un psihoterapeut alaturi de care sa iti analizezi aceasta teama. Cred ca in momentul in care o vei descoperi si intelege, vei fi cu adevarat libera sa traiesti viata asa cum ti-o doresti. Iar etichetele pe care tu le cauti pentru a te defini pe tine, vor deveni inutile atunci cand vei descoperi cu adevarat cum esti si cine esti, si pe parcurs se vor clarifica lucrurile, nu degeaba adolescenta este numita varsta crizelor de identitate. Numai bine iti doresc!

Vecina îmi pune pachete de gunoi sub uşă, comentînd că sunt o răpănoasă şi că din cauza că nu-mi duc gunoiul se răspîndesc infecţii. Cînd eram fată mare era destul să mă întîlnesc cu un băiat şi cum îl vedea, striga în urma lui cuvinte murdare despre mine. Am ajuns că aş vrea să o lovesc ca să-şi închidă gura cea murdară?

Olga Gâdea 7:38am Jun 14
Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua. Vă rog să mă ajutaţi să scap de această povară. Vecina pîndeşte cînd plec de acasă sau la ţară, îmi pune pachete de gunoi sub uşă, cheamă vecinii şi le arată comentînd că sunt o răpănoasă şi că din cauza că nu-mi duc gunoiul se răspîndesc infecţii. Aceasta se repetă de ani de zile. Cînd eram fată mare era destul să mă întîlnesc cu un băiat şi cum îl vedea, striga în urma lui cuvinte murdare despre mine. A doua oară băiatul nu mai venea.Acuma sunt căsătorită şi totul continuă cu intenţia de a ne despărţi, a face scandal între noi. Spuneti vă rog frumos cum pot proceda ca să-mi calmez nervii, deoarece am ajuns la condiţia cînd aş vrea să o lovesc ca să-şi închidă gura cea murdară a ei. Vecina este divorţată, nu lucrează, creşte singură copilul de mic.


Cristina Anghel 8:15am Jun 14
De ce face asa ceva? Sunteti in relatii proaste? Puteti chema politia? Puteti sa va mutati? E greu de dat un sfat, situatia este neclara.

Botezat-Antonescu Radu 8:22am Jun 14
hartuirea se pedepseste de lege. Consultati un avocat si eventual politia. Daca lucrurile stau asa cum spuneti atunci luati masurile legale necesare. Succes!

Caius Ionescu 9:28am Jun 14
Astfel de lucruri sunt de competenta politiei, dar trebuie sa va asigurati ca aveti martori, de preferat din afara familiei. Cu vreo 30 de lei puteti sa cumparati o camera video falsa sa o puneti la usa, in caz ca nu va permiteti una reala.

Victorita Maria Raducan 12:28pm Jun 14
Iti spun acelas lucru, fa o plangere la politie.fara intarziere. Si eu am fost hartuita de un individ, am facut plangere la politie, am fost in audienta la comandant iar individul a disparut ca prin farmec. Stiu ce inseamna.

Violeta Lina 8:22pm Jun 14
Am avut o situatie similara locuind la bloc. A durat cativa ani dupa care a fost nevoita sa se mute. Daca nu se muta ea, probabil o faceam eu.

Marius Dumitrescu 6:23am Jun 15
impumutati o camera de supravegere ….

Anca Dincă 1:00pm Jun 15
Ati discutat vreodata cu vecina,sa o intrebati direct de ce are acest comportament? Puteti incerca sa apelati la un mediator, poate se va linisti asa vecina. In caz ca nu,veti avea dovada ca ati incercat pe cai amiabile sa rezolvati problema. Succes!

Alexandra Birca 2:53pm Jun 15
Atunci cînd noi nu stim sa impunem celorlalți anumite limite si nu stim sa ne apărăm “granițele “, ce vor face ceilalți? ne vor abuza. pentru că în esență ii lăsăm noi sa faca acest lucru. în momentul cînd iei atitudine față de cine esti si spui STOP abuzului ( prin comportamente concrete si hotărîte ) ceilalți vor invata sa te respecte, pentru că vei invata si tu astfel sa te respecți pe tine. Mult succes❤

Olga Gâdea 9:02am Jun 18
RASPUNS DIN PARTEA PERSOANEI CARE A PUS INTREBAREA: “Buna ziua, Vă mulţumesc mult pentru răspunsuri.”

Loading

Cauta un terapeut sau adreseaza o intrebare

19346 raspunsuri primite pentru 4124 intrebari | Vezi toate intrebarile
Implant fast & fixed Dental Premier