Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Mă numesc Andrei și am 17 ani. Tatăl meu a decedat când eu eram foarte mic,nu am avut ocazia să îl cunosc, iar eu locuiesc cu mama și bunicii. Problema este că bunica mea are probleme psihice serioase, încă de mic ma batea și îmi vorbea extrem de urat. Când mama venea acasă de la serviciu, bunica se plângea la ea că am fost rău și că am jignit-o, mama urmând să mă certe și ea foarte rau, deși poate nu avea motive. Prin 2012 a început să aducă diferite animale in casa, câini și pisici. În momentul de față avem 6 animale de companie, care lasă par, latră și își fac nevoile pe unde apuca.
În fiecare zi e scandal pe tema asta, mama reprosandu-mi că dacă nu îmi convine ceva, pot să plec, deoarece acesta este apartamentul bunicii, iar ea nu își permite să cumpere sau să închirieze unul, neavând un serviciu stabil. Cu școala mă descurc foarte bine, am încheiat anul școlar la unul dintre cele mai bune licee din oraș cu media 9,50. Fiind minor, nu știu unde m-as putea duce.. pentru că nu mai suport nimic din casa asta. Încă de mic am avut gânduri sinucigașe, de zeci de ori. Până acum nu am avut curajul sa o fac, și doresc urgent un sfat..

Mai rezista puțin Andrei vei intra la facultate,iti vei căuta un mic job ,îți vei închiria o camera cu un coleg si vei scăpa. Viața este frumoasă!

Sesizeaza problema la Protectia Copilului!

Vorbeste cu directiunea scolii in care inveti,avand rezultate f bune,e posibil sa iti poata oferi un loc in camin daca au camin pentru elevi,ca sa te intretii te poti angaja pe timpul verii full time iar pe timpul scolii part time.Viata ne ofera multe incercari,dar nici una nu merita sa ne luom viata,important e ca inveti bine si asta iti va oferi un start bun in viata.

Dacă ai 17 ani înseamnă că ești clasa a 11-a sau a 12-a. Ceea ce înseamnă că nu mai ai mult de stat cu familia și ca se apropie bacalaureatul. Vad ca îți plac animalele de companie. După ce iei bacul și pana te hotărăști ce cariera vrei sa urmezi ai putea urma cursuri de dresaj și pet sitting. Iubitorii de animale sunt un pic crazy când vine vorba de prietenii necuvântător și cauta sa le ofere tot ce e mai bun (iar un pet sitter bun scoate bani frumoși).

Buna, Andrei. Te felicit ca ai hotarat sa ceri ajutor, sa faci ceva pentru a-ti schimba viata ! Ca si sfat, incearca sa te detasezi emotional de ceea ce se intampla in casa cautand in acelasi timp solutii de a pleca. Poti cere ajutorul unor fundatii care sprijina copiii , pentru a te sustine material cu cheltuielile necesare ( nefiind o suma foarte mare) . Poti vorbi si cu diriginta/ directoarea scolii, poate gasesc ei solutii de cazare in camin de elevi, etc. Sau poti deschide o pagina de fb cu o scurta poveste a ta si a ceea ce ai nevoie , pe care noi toti o vom promova, prin care sa strangi un grup de oameni cu suflet bun ( exista foarte multi astfel de oameni) care sa contribuie material/ lunar pentru a te ajuta cu cheltuielile. Curaj, totul este posibil!

Andrei, sansa ta este sa mergi mai departe la scoala. De asemenea, incearca sa te finantezi singur.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua,
Numele meu este Stefan, am 37 de ani, sunt casatorit de 8 ani, am un copil. Problema mea cea mare este ca sunt bisexual iar de ceva vreme am cunoscut un barbat care m-a dat peste cap. Ne-am marturisit iubirea reciproca…sunt disperat ca nu stiu ce sa fac cu familia…pe parcurs, s-a mai deteriorat si relatia cu sotia…sunt multe aspecte si mult de povestit iar eu nu stiu ce sa fac, ce sa aleg? Sunt disperat, nu ma mai recunosc…

Bună ziua. Ați încercat o terapie? Cu stimă, Psih Tiberiu Seeberger

Alegeti sinceritatea, fata de dvs , in primul rand si fata de sotie si ceilalti si veti sti ce aveti de facut! Puteti merge si la un psihoterapeut, cu ajutorul caruia sa va puneti ordine in ganduri, sentimente si viata. Curaj, ca se poate !

Disperarea nu o sa va ajute in luarea unei decizii, ba din contra, ar putea sa va impiedice sa ganditi “limpede”. In cazul asta, ca de altfel si in celelalte, ar fi bine sa discutati cu sotia, sa-i explicati exact ceea ce simtiti, (raportul sotie – si iubit), pentru ca ea oricum va fi cea care va supprta consecintele, ea se va simti cea tradata etc., (in cazul asta depinde mult de forta ei mentala). Sunt cateva variante plauzibile, insa sunt sigura ca ai sa le gasesti si ai sa o alegi pe cea potrivita…

Incercati sa nu va judecati atat de aspru,luati lucrurile cu calm si judecati-le la rece

RASPUNS DIN PARTEA PERSOANEI CARE A PUS INTREBAREA: “Va multumesc mult pentru raspunsuri.
Nu am fost la terapeut dar ma gandeam sa fac si asta. Referitor la sinceritatea fata de sotie este destul e greu pentru ca am incercat sa-i transmit ceva gen “ca-mi este dor de X si ca nu stiu ce e cu aceste sentimente, imi este teama, etc”. De atunci totul a luat o intorsatura dramatica. Ea s-a dus la psihiatru, terapeut pentru a putea depasi acea discutie (in urma careia am incercat sa o conving ca nu este nimic mai mult, etc). Deci, clar ea nu poate accepta asa ceva cat de mult m-ar iubi. Acum suntem pe punctul de a ne linisti, de a recladi dar totusi tot pe minciuni”.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Am nevoie de ajutor.
Eu nu sunt ca ceilalți oameni. Nu pot exprima ce gândesc și ce simt. Dacă mă simt rău nu pot face altceva decât să aștept să-mi treacă durerea.
Am observat că abia atunci când eram singur și făceam o plimbare (mai lungă) sau doar în unele momente, tot când eram singur, îmi veneau mai multe idei despre cum sunt eu și cum stau lucrurile. Îmi venea câte-o avalanșă de gânduri. Într-un timp le scriam mult în notițe pe mobil.
Am fost la psihologi gratuiți, odată la liceu dar aia nu chiar contează, apoi la cel al universității, apoi el a plecat și am fost la una la o asociație.
Nu le puteam exprima față în față care îi adevărata problemă.
În ultimul timp tot am o idee care mă obsedează. Dacă există psiholog mai avansat care știe hipnotiza. Adică dacă nu reușesc nicicum să spun totul față în față să intre în mintea mea și să pot să-i spun ceea ce nu i-aș putea spune altfel.
Cred că psihoterapeut se numește. Dar neapărat care știe hipnoză.
În ultimul timp am tot ținut legătura cu frate-meu, de când i-am scris că iarăși mă simt rău. I-am tot descris zile din viața mea iar acum mi-a zis să respect asta
https://www.dropbox.com/s/i8fgg5xikqn9tgw/Screenshot%202017-07-01%2015.12.54.png?dl=0
Adică timp de 2 săptămâni să nu mă mai gândesc la mine ci doar cum să îi fac fericiți, cum să le fac o plăcere altora. În primul rând mi-e imposibil ca în fiecare zi să nu mă gândesc la mine, apoi chiar nu cred că asta e soluția pentru mine, că va funcționa.
Am căutat pe net ieri psiholog cu ședințe online, dar m-am pierdut în site-urile ce le-am găsit. Gratuit, doar de aș face cu bilet de trimitere, însă acum e vară și n-o să prea am când să mă duc la Alba câte-o zi pentru o ședință. Eu stau la munte. Și nici nu știu dacă la stat există așa ceva, să mă poată hipnotiza.
Zic hipnoză fiindcă, cred că e singura mea speranță. Chiar și să pot scrie cuiva prin mesaje oricând ce gândesc și cum mă simt mi-e greu și nu pot să formulez. Apoi să țin jurnale cu ce fac în fiecare zi e și mai obositor, că trebuie să trec multe detalii. Și nici scrisul nu mă ajută.
Să discut mereu cu cineva m-ar ajuta dacă ar putea fi o persoană conectată mereu la mine, să poată vedea ce gândesc, ce simt, tot.
Deci ce aș putea face? Există o șansă cu hipnoza, cum am scris eu? Sau ce mi-a zis frate-meu, e chiar posibil să mă ajute?
Vă rog să mă ajutați, de câțiva ani buni sunt așa și nici cui mă ascultă nu îi pot spune cum stau lucrurile cu mine, NU reușesc să mă exprim.
Și nici psihiatria nu mă ajută la nimic. Am fost la unul, mi-a dat cipralex, nu mi-a făcut nimic. Eu nu înțeleg cum se exprimă ceilalți atât de ușor. Oricine consider că se exprimă mai ușor, știe ce simte.

Pai ti-ai dat singur raspunsul la final. Tu vrei sa stie altcineva ce simti si ce gandesti, cand tu ar trebui sa stii in primul rand. Poate ca daca ai plati terapia ai putea sa te exprimi si ai spune tot, un fel de automotivare. Ce ai vrea sa scoata hipnoza la suprafata? Tu vorbesti despre tine ca si cum ar fi alta persoana pe care tu nu o cunosti. Foarte multe minusuri ai gasit la adresa ta si multe nemultumiri in general. Te axezi pe ce nu trebuie in viata. Schimba macazul, nu esti atat de neajutorat precum crezi, trebuie doar sa crezi ca esti suficient de puternic incat sa inceapa schimbarea de la tine, nu de la psiholog sau psihiatru.

Buna! Din ceea ce descrii tu pare a fi vorba de alexitimie, considerata de unii o trasatura de personalitate si de altii o disfunctie emotionala, de unde ii mai vine si numele de "orbire emotionala". Pe scurt, este o capacitate limitata de a intelege si a exprima ceea ce simti sau gandesti, insa asta nu inseamna ca nu simti sau nu ai ganduri, doar ca nu le poti formula cu usurinta. Aceasta capacitate variaza de la persoana la persoana si alexitimia la fel. Faptul ca iti vin anumite ganduri doar in anumite momente, cand esti singur, cand te plimbi inseamna ca anumite stari pot activa sau permit accesul la gandurile si emotiile tale si acest lucru e important de aflat. Pe de alta parte, spui ca "sunt ani buni de cand sunt asa" ceea ce ma face sa te intreb daca exista o perioada in care iti puteai exprima mai usor gandurile si ceea ce simteai, si cand s-a schimbat acest lucru? Eu iti recomand sa mergi la un terapeut specializat in terapie experientiala, gestalt, art-terapie sau drama-terapie, cu care sa poti lucra nu prin cuvinte ci prin alte mijloace de exemplu pictura, miscare, joc de rol, scris, modelat, etc. Un psihoterapeut bun si empatic te va putea intelege sau va cauta mijloacele prin care sa te inteleaga dincolo de acest blocaj in exprimare. Cred ca poti lucra si iti poti imbunatati capacitatea de a te intelege si de asemenea ca poti gasi metode pentru a usura contactul cu ceilalti si relatiile insa necesita un pic de munca. Poti incerca de asemenea hipnoterapie dar dincolo de a te intelege un om (hipnoterapeutul) cred ca este mai important sa te intelegi tu pe tine si sa te faci inteles de ceilalti care, cu toate ca uneori ne-am dori, nu ne citesc gandurile. Curaj! Iti las cateva linkuri despre alexitimie ca sa intelegi despre ce este vorba si daca ar putea fi vorba de asta:

http://www.sfatulmedicului.ro/Sanatatea-mentala/alexitimia-abilitatea-limitata-de-a-recunoaste-propriile-emotii_114
http://adevarul.ro/sanatate/minte-sanatoasa/sindromuri-ciudate-alexitimia-orbirea-emotionala-1_535022460d133766a8e103b6/index.html
http://www.alexithymia.us/test-alex.html
http://oaq.blogspot.ro/

Scrie un roman. Sau orice vrei tu.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

buna am 17 ani de curand am trecut printr-o trauma tatal meu a decedat de 4 saptamani problema asta ma depasit complect sunt speriata mereu trista iubitul incearca sa ma ajute am luat pastile de la medic dar fara niciun rost de 2 saptamani tot visez morti am cosmaruri ma trezesc foarte speriata am devenit prea emotiva incat plang la orice vorba sau tipat
mama a vrut sa port doliu culoarea negru ma facut sa am o depresie nu ma lasat sa ascult muzica sa ma aranjez nici atat ma tot obliga cu superstitile ei incat nu vrea sa inteleaga ca imi face rau e prea innebunita dupa el incat nu se gandeste la sanatatea mea am avut grija de mama mam purtat foarte frumos cu ea am calmat.o sa nu planga dar ea in loc sa ma ajute ori ma critica ori ma forteaza cu multe superstiti si tot felul de prostii de cand cu problema asta am devenit foarte tacuta numai fac nimic din ce imi placea iubitul meu a vazut schimbarea a incercat sa vorbeasca cu mama dar nu intelege nimic nu mai stiu ce sa fac cum sa scap de cosmaruri cum sa trec peste problema asta plus ca mama vrea un an sa tina doliu

in primul rand condoleante! Doliul este foarte important insa fiecare il tine in felul sau. Mergi impreuna cu mama ta la un psihoterapeut de familie, macar pt cateva sedinte, unde sa puteti discuta despre acest eveniment intr-un cadru controlat si sa gasiti un mod cat mai sanatos de a merge mai departe. Ma gandesc ca aceste cosmaruri au o sursa (pe care nu pot decat sa o intuiesc) ce necesita mai multa atentie, atentie pe care ar fi bine sa o acorzi tot in relatia cu un psihoterapeut (poate sa fie in cadrul acelorasi sedinte impreuna cu mama). Merita efortul. Curaj!

Cosmarurile o sa treaca usor usor. Si eu o patesc dupa ce moare cineva si ma tin o perioada. Aveam si din acelea urate in care visez ca a scapat/inca mai traieste etc si cand ma trezeam era cu atat mai rau. Plangi si exprima-te cand simti nevoia, nu incerca sa fii "tare" sau sa tii in tine ce simti. Daca ai alta metoda de relaxare sanatoasa (gen sport, citit, filme etc) – o sa te ajute cu atat mai mult. Condoleante pentru tatal tau…

Este important sa traiesti acum orice sentiment te cuprinde. Nu-ti inabusi emotiile, fie ca vrei sa plangi sau sa simti orice altceva. Sufletul tau se vindeca. Inteleg ca este o perioada grea, cu siguranta. Cosmarurile se vor risipi usor usor, insa ar fi bine sa apelezi la o terapie de specialitate, te va ajuta sa te cunosti pe tine in aceste momente, cum reactionezi, de ce o faci asa, de ce simti ce simti, nu este nimic gresit. In acelasi timp, trebuie sa ai rabdare si cu mama ta, si ea trece prin aceasi suferinta ca si tie, insa reactionati diferit. Poate reusiti impreuna sa mergeti la un psihoterapeut, va va intari relatia si faptul ca veti trece peste acest eveniment traumatic impreuna va va da curaj sa vedeti si dincolo de usa inchisa. Curaj!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Am 16 ani si nu sunt sigur de sexualitatea mea , pana acum 6 luni credeam ca sunt homosexual si acum bisexual.Parintii mei au divortat cand aveam 8 ani si de atunci locuiesc cu mama la bunici.Bunicii nu prea ma suporta pe mine din cauza tatalui meu , de multe ori imi amintesc ca seman cu el.Locuiesc intr-un sat, aici copii cand eram mai mic ma faceau homosexual ( cred ca doar din rautate deoarece nu am gesturi de fetita sau sa ma uit dupa baieti), tin minte cand eram mic mi-au placut niste fete din cartier.Clasele V-VIII au fost un cosmar pentru mine din cauza acestor colegi care ma credeau inferior lor si tot imi repetau ca sunt homosexual , prost , fetita si tot felul de injurii ( colegii sunt acceiasi copii din sat )
Cand am ajuns la liceu credeam ca sunt homosexual si mi-a placut de colegul meu de banca ( deoarece era singurul cu care vorbeam si era foarte de treaba), cand mi-am facut curaj sa-i marturisesc m-a respins si le-a zis si catorva colegi ( care imi sunt prieteni) acestia nu l-au crezut ( de atunci mi-am dat seama ca de cand sunt la liceu aproape nimeni un m-a crezut gay), dupa acest soc cu colegul de banca nu stiu ce s-a intamplat ca au inceput din nou sa-mi placa fetele ( m-am dat la cateva dar din pacate nu am reusit sa ma "combin" cu ele ).Am inceput sa ma uit la un serial pentru adolescenti care m-a facut sa inteleg ca sunt ca sunt normal si ca tot ce s-a intamplat a fost din cauza familiei si a satului care mi-a pus o eticheta.In semestrul 2 m-am transferat la un liceu mai bun , aici nimeni nu m-a facut vreodata gay sau sa zica ca sunt prea feminin( la acest liceu am intalnit homosexuali si pentru prima oara nu m-am regasit in ei, pana acum ma regaseam in orice fel de om ,
homosexual,om cu handicap,etc ).Tot la acest liceu am intalnit o fata foarte frumoasa de care m-am indragostit dar imi e frica sa-i zic ca imi place de ea ca sa nu faca la fel ca colegul meu de banca.Inainte ma uitam la filme porno cu homosexuali si acum mi-se par scarboase si ma uit la filme porno normale.De cand sunt la noul liceu nu mi-a placut de nici un baiat , doar fete.Aceasta povara ma duce mai mereu in depresie si imi provoaca nervi,timiditate.Nu am zis nimenui lucrurile pe care le-am scris mai sus deoarece imi este frica de ce ar crede lumea despre mine.Pana la urma ce sunt ?
Homosexual , bisexual sau heterosexual ?
Astept raspunsurile dvs si multumesc timpului acordat citirii !

Ai 16 ani. Ești în plin proces de definire ca persoana (sexualitatea e inclusa în proces). Întrebi ce orientare sexuala ai: din ceea ce ai descris poți fi bisexual. Insa nu trebuie lăsat acest aspect sa te definească ca persoana. Sunt persoane care descoperă mult mai târziu ca au alta orientare sexuala decât cea care credeau ca o au. Pana la o definire concreta a orientării tale sexuale va mai trece timp. În loc sa lași aceasta problema sa te copleșească încearcă sa iti faci un grup de prieteni cu care sa ieși, sa te distrezi, sa discuți diverse subiecte. În privința filmelor porno nu sunt chiar cel mai bun material de educație sexuala și nici de definire a sexualității. Spui ca nu ai curaj sa ii spui fetei de care ești îndrăgostit ce simti. În loc sa ii spui direct ce simți cauta sa discuți cu ea pe diverse teme: materiile de la scoala, un nou film. Astfel te vei apropia de ea și vezi dacă e ok sa treci la pasul următor sau nu. Insa orice orientare sexuala ai avea atunci când îți vei începe viata sexuala protejeazate atât pe tine cât și pe partener/partenera. Când începe scoala încearcă sa apelezi la psihologul liceului. Te poate ajuta.

Uneori se intampla ca lucrurile pe care ni le spun cei din jurul nostru sa ne afecteze atat de mult incat sa ne influenteze viata, comportamentul, facandu-ne sa ne conformam ideilor si cuvintelor adresate de ei. Spre exemplu, un copil caruia i s-a spus de multe ori de catre cineva "esti prost!" chiar daca in realitate el nu este asa, poate accepta aceasta eticheta avand mereu rezultate proaste la scoala, facand lucruri pe care ceilalti le-ar considera prostii. De ce? Pentru ca suntem programati de mici intr-un fel care poate fi foarte diferit de cum suntem noi si pentru ca nu suntem suficient de maturi atunci sa ne putem impotrivi etichetarilor, sa avem argumente sau dovezi contra, sa demonstram ca nu e asa. Cred ca si tu ai fost influentat de parerile celor din jur si nefiind sustinut in a te cunoaste pe tine de catre parintii tai, mai ales datorita lipsei tatalui tau ca model pentru tine, ai incercat sa iti gasesti o identitate uitandu-te in exterior. Acum, la 16 ani, identitatea ta e inca in formare, e normal sa nu stii sa te definesti si sa ai confuzii, foarte multi adolescenti trec prin aceasta etapa. Daca identitatea iti provoaca teama, nesiguranta, timiditate, intrebarea mea este de ce cauti o eticheta? De ce ar trebui sa le spui celorlalti ca esti "heterosexual, bisexual sau homosexual" ? Orientarea sexuala este ceva specific fiecaruia si personala, nu este treaba nimanui de fapt… nu este treaba colegilor tai sau a profesorilor. Daca te-ai indragostit de o fata inseamna ca iti plac fetele, daca te-ai indragosti de baieti inseamna ca iti plac si baietii. Teama de parerea celorlalti inseamna ca nu te-ai acceptat tu pe tine, daca te-ai accepta indiferent de etichete sau orientare sexuala sau orice alta caracteristica a ta, vei vedea ca parerea celorlalti chiar nu mai conteaza asa de mult. Si vei gasi si oameni care sa te accepte pe tine asa cum esti si care sa te aprecieze ca om, ca prieten, ca si coleg, etc. Te incurajez si eu sa apelezi la psihologul liceului sau la un alt specialist pentru ca iti va face bine sa te descarci cuiva si te va ajuta sa te descoperi pe tine asa cum esti, dincolo de etichete, sa capeti mai multa incredere in tine si sa iti creezi tu un viitor asa cum ti-l doresti, nu asa cum ti-l traseaza altii. Iti tin pumnii!

Esti un adolescent cat se poate de normal. Majoritatea se confruntă cu diverse probleme. Exact cum ai spus si tu, se datoreaza in mare parte etichetei puse de ceilalti. La colegul tau de banca ai apreciat sinceritatea, prietenia lui, faptul ca reuseai sa te înțelegi si sa comunici cu el si nimic mai mult. Incearca sa iti găsesti niste preocupari care sa iti dea mai multa incredere in tine. Un sport de echipa, un club care face regulat excursii montane. Astfel vei cunoaste oameni noi, vei lega prietenii si vei uita usor episoadele pe care le-ai trait in satul bunucilor

Spui ca aceasta dilema iti provoaca timiditate. Dar poate e invers, ti-ai creat singur aceasta dilema ca sa nu recunosti ca esti timid. Nu iti pot spune eu ce orientare sexuala ai, dar se intampla des ca baietii timizi sa petreaca mai mult timp in prezenta altor baieti, nu pentru ca sunt homosexuali, ci pentru ca se simt mai in siguranta. Daca iti e mai greu sa vorbesti cu fata de care iti place decat cu fostul coleg de banca, ma gandesc ca asta inseamna ca ea e mai importanta pentru tine. Sa iti placa o fata e probabil mai acceptabil de catre cei din jurul tau decat sa iti placa un baiat si totusi tie ti se pare mai ”riscant”. Pana la urma ce ai de pierdut daca vorbesti cu ea?

In general baietii au prieteni baieti ceea ce nu inseamna ca orientarea sexuala este tot catre acestia. Fetele, la fel, au prietene si printre ele se gasesc gesturi sau comportamente masculine, unele chiar manifestand preferinta pentru "atitudini baietoase" ceea ce nu determina neaparat apartenenta catre alte orientari sexuale.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua!Am aproape 14 ani!Am si eu o intrebare!Parintii mei sunt divortati de cand aveam eu 2 ani.Tatal meu s-a recasatorit cu o doamna care are o fata din alta casatorie.Fata are 19 ani si vine in vacanta la tatal meu si mama ei.Au fost foarte multe discutii, scandaluri deoarece tata da vina pe mama din orice..spune niste aberatii ca ma manipuleaza ceea ce este cu totul fals!!Mama niciodata nu s-a bagat in relatia noastra si mi-a dorit doar binele si m-a lasat pe mine sa decid!Inainte ma mai duceam si eu in vacante la ei dar daca nu ma duceam indiferent de situatie (sau chiar ca imi era rau)spunea ca nu ma lasa mama si chestii..tipa la mine ma ameninta!Uneori este de treaba cu mine dar de cele mai multe ori ma face sa plang la telefon din orice motiv!Imi atinge punctul sensibil!Ei mereu ma cauta in telefon cu cine vorbesc despre ce..de exemplu mi-am uitat telfonul pe si mi-a citit mesajele.Dar asta vara sotia lui a plecat in alt oras cu niste treburi si mi-a spart contul de Facebook si mi-a citit mesajele…si eu i-am poreclit inrr-n cuvant cam urat!Si s-au suparat rau si mai multe..si fata ei este suparata pe mine cred.Si acum a plecat sotia sa in Italia si a zis ca daca ma duc la el raman doar eu cu el si cu fata lui. DAR EU NU STIU CE SA FAC..CUM SA MA COMPORT..EU NU PREA IL IUBESC PE EL DEOARECE NU A STAT MULT CU MINE,DACA IL RUGAM CEVA INCEPEA SA RADA SI IMI SPUNEA SA MA DUC LA MAMA..SI DUPA TOT PE MIME MA FACEA VINOVATA SI ZICEA CA DACA II CEREAM IMI DADEA CEEA CE E FALs!Nu mi-a mai trimis un ban de 7 luni de zile si daca imi trimitea nunimi trimtea el ci sotia sa in locul lui!Ma ia intotdeauna in ras si ma face vinovata!Daca ma duceam la el inainte nici nu ma bagau in seama..stateam si ascultam ce vorbeau… si daca nu ma ducea o faceau pe mama vinovata!Ce sa fac?Cum sa ma comport cu el!Simt ca nu mai pot!!

spui ca nu mai suporti contactul cu ei… sa stii canu esti obligata sa te duci la tatal tau daca nu vrei asta. Vorbeste cu mama ta si interesati-va pe partea legala de acest lucru. Din cate stiu la 14 ani poti decide cu cine vrei sa stai si nu poti fi obligata sa petreci timp cu celalalt parinte (copiii au drepturi). Daca el ti-a dat viata, nu inseamna ca iti este si parinte; din pacate situatia este asa insa poti face ceva pt asta. Curaj si succes!

Curaj.Fa ceea ce îți dorești. Cu siguranță mama ta te va sprijini, discuta cu ea! Începând cu vârsta de 10 ani, ai dreptul în instanta sa spui cu cine dorești sa locuiesti

Multumesc!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua!
Am 44 ani,sunt intr o relatie de un an cu un barbat foarte gelos,cu manifestari agresive datorita acestui aspect.
Am incercat deseori sa purtam o discutie normala despre acest subiect,insa mereu ma lovesc de agresivitatea lui verbala si trebuie sa ma opresc.
El sustine ca majoritatea femeilor incalca fidelitatea intr o relatie,chiar si prin simplu fapt ca vorbesc doar cu persoane de sex opus.
Are o grija deosebita in a mi controla fiecare miscare,mesaj pe telefon sau net si in a mi indeparta toti cunoscutii,chiar si rude fiind,de sex opus.
Dupa 2 casnicii esuate,pe motiv de infidelitate,dupa cum afirma el,ma intreb daca aceasta problema intra in sfera patologica deja sau ar mai exista vreo sansa de consiliere psihologica?pot reveni si cu alte detalii,in cazul in care primesc un raspuns partial

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua, am mare nevoie de ajutor. Este o poveste lunga si cu intamplari la fel de multe. O relatie de aproape 10 ani. Eram doi adolescenti in clasa a 9-a. El baiatul cuminte si bun iar eu o scorpie. Mi am cam batut joc la inceput l-am si inselat si m-a iertat. Am trecut peste si am mers mai departe pana intr-o zi cand s-a schimbat. Eu iubesc animalele si chiar incerc sa le ajut. Le duc la veterinar si le gasesc case. El nu a mai fost de aord cu ce fac si m-a pus sa aleg. A spus ca este satul sa ma vada cu datorii sau ca ma plimb murdara din cauza ca ma murdareau sau cu ele prin mijloace de transport. Si am ales…animalele. Nu am fost fericita fara el si atunci m-am schimbat. Am acceptat orice si multe lucrurisi am fost intelegatoare si iubitoare. Am vrut sa ne impacam dar el se schimbase prea mult, prea repede. A inceput sa se vada cu alte fete si sa aiba relatii. Asta s-a intamplat acum vreo 4 ani. De atunci este un continu chin. Ne-am impacat de multe ori chiar daca eu nu am renuntat la animale. Dar el este la fel…l-am prins ca vb de multe ori cu alte fete. Se certa cu mine mereu cand punea ochiinpe cineva si ma cauta doar cand voia. Am vrut sa fiu tare si sa renunt dar nu pot. Am fost despartiti de multe ori, perioade lungi de timp. Am incercat sa am alte relatii dar nu pot sa construiesc nimic pentru ca sunt mereu prinsa in trecut. Imi face rau si este nepasator. El spune ca ma iubeste dar mereu este nehotarat. Spune ca este satul de cearta. Dupa ultima despartire de jumatate de an, ne-am impacat. Voia sa ne mutam impreuna. L-am prins din nou ca vb cu altcineva si atunci mi-a promis, din nou, ca o sa fie bine, De cand ne-am impacat a fost totul bine. O saptamana l-am regasit pe acel baiat bun de la inceput. Dar s-a dus. S-a suparat ca a aflat ca am salvat 8 pisicute si el nu era de acord cu asta si eu ii promisesem ca renunt. Acum din nou nu mai vrea nimic. Chiar daca ne am impacat la cateva zile ne-am certat iar si sunt sigura ca iar vb cu cineva.
Nu mai avem planuri impreuna si el din nou este satul de tot. Continua sa dea cereri si like uri si m-am saturat. I-am spus ca nu mai pot asa si ne despartim. Nu stiu cum sa merg maindeparte. Am incercat de atatea ori…este greu si doare.
Aceasta este povestea pe scurt dar in 10 ani sunt multe…

În concluzie aveți o relație bazată pe chinuire reciprocă și vă folosiți pentru acest lucru de animalel și Facebook. Se pare că ați intrat într-un cerc vicios. Vă recomand o terapie.
Cu stimă, psih. Tiberiu Seeberger

O solutie ar fi terapia de cuplu sau daca partenerul nu doreste acest lucru discutati dvs cu un terapeut. Se pare ca sunteti in contratimp unul cu celalalt.

Imagineaza-ti ca esti o barca purtata de valurile marii dezlantuite, ai prins o mare furtuna, barca e purtata de valuri, ai pierdut controlul, si iti dai seama ca daca acea futtuna mai continua atunci iti dai seama ca ai sa te ineci… Exact asta faci acum, de fiecare data te arunci in apa pe furtuna, nu iti iei acel timp de care ai nevoie pentru a gandi asupra a ceea ce iti doresti si ce te leaga de acel barbat care nici el nu stie ce isi doreste in viata. Va agatati unul de altul in speranta unei relatii care nu mai exista, sunteti unul pentru altul un colac de salvare in cazul cand incercati sa intrati in alte relatii insa uitati sa va desprindeti de trecut. 10 ani e suficient de mult, daca vrei sa petreci si restul anilor in stilul asta atunci asuma-ti situatia, inarmeaza-te cu rabdare si drum bun spre suferinta…

Mai devreme sau mai tarziu va trebui sa iei decizia de a face o schimbare in viata ta de cuplu, in special si in viata ta personala, in general. Facand acelasi lucru mereu si mereu, nu poti avea asteptari ca ceva se va schimba, ci lucrurile vor fi ca si inainte. Este bine sa iti iei tot timpul necesr pentru a lua hotararea de a face o schimbare , indiferent in ce sens va fi si apoi, in ritmul si in modul in care simti ca poti tu, sa faci pasi in acest sens. Este bine sa apelezi la un psihoterapeut care te poate ajuta sa treci prin toata aceasta perioada mai usor si sa iti atingi obiectivul cat mai repede. Iti urez succes !

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua.Am 16 ani,peste o luna fac 17.M-am despartit de prietenul meu,dupa o relatie de un an si 7 luni.Cauza a fost ca eu inca nu sunt pregatita pentru a-mi incepe viata sexuala.Nu stiu exact daca nu-s pregatita sau mai tare mi-e frica de ce vor zice parintii.A zis ca nu a vrut sa puna punct relatiei,doar ca nu mai poate sa continuie asa,pentru ca noi eram impreuna,iar cand el avea necesitatile respective trebuia sa plece la altele.Chiar nu stiu ce sa fac.Eu sunt distrusa emotional.Chiar am avut gandul sa-mi incep si viata sexuala.Ajutati-ma varog mult.

Buna! Daca nu te simti pregatita inseamna ca nu esti pregatita, si probabil ca si daca iti incepeai viata sexuala cu prietenul tau acum, te-ai fi simtit incomod sau presata de imprejurari. E frumos sa ai aceasta experienta in momentul in care si tu iti doresti asta cu adevarat. Iar faptul ca tu ai inteles ca deocamdata nu simti sa faci asta si ai exprimat asta, inseamna ca te iubesti pe tine insati si te respecti. Eu te felicit pentru asta! In plus, sa stii ca multi barbati nu apreciaza femeile la care pot apela cand au nevoie, chiar daca asa pare. Stai linistita, va veni si momentul in care te vei simti pregatita si nu vei simti indoiala sau teama, tu te cunosti cel mai bine pe tine.

Nu te merita! Dacă tinea la tine era rabdator si empatic. Nu trebuia sa fie un act din obligatie, ci o dorinta comuna a ambilor parteneri.

ca barbat iti pot spune ca sexul nu este ca celelalte ‘functii primare’ cum ar fi ‘imi este foame trebuie sa mananc – daca nu ce este in farfurie, atunci ce este in a cluilalt’. Cel putin in ziua de astazi suntem capabili, atat femeile cat si barbatii, sa corelam atasamentul emotional de actul sexual – cel putin atunci cand suntem intr-o relatie stabila, monogama. Daca el ‘trebuie sa faca sex’ si nu poate cu tine, deci trebuie sa se duca la altele, atunci poate ca prioritatile lui in relatie sunt altele si ma gandesc ca ar fi bine sa va reevaluati relatia. Curaj si succes!

1 an si 7 luni mi se pare o perioada lunga, probabil tu simti mai mult o prietenie pt el, o obisnuinta sa fii in compania lui, de asta nu esti pregatita pt relatii intime. El este tanar, simte nevoia de mai mult, de aceea merge la altele, totusi sa fii intr-o relatie atata timp fara sex mi se pare greu cel putin pt el. Sfatul meu este sa il lasi sa plece, cand iubesti o persoana totul vine de la sine, daca in acest timp nu ai simtit nevoia, inseamna ca nu este baiatul potrivit pt tine.