Arhiva lunara pentru septembrie, 2017
| 156 vizite |
Am 30 de ani și sunt căsătorită de 10 ani. Avem o fetita de 6 luni și avem o viata normala. Problema mea este soțul meu care după ce am născut și-a schimbat comportamentul.
Olga Gâdea
:
ca avem și copilașul poate e un pic bulversat. Poate dv aveți răspunsurile pt ca la terapie nu pot merge deoarece sunt în alta tara. Va multumes
Psiholog Monica Enescu
:
În momentul în care se naște un copil, femeia devine și își asumă în cea mai mare proporție, rolul de mamă. De multe ori acest lucru înseamnă scăderea libidoului, griji, noi responsabilități, concentrarea asupra copilului și nu-i mai stă capul la ea însăși și la nevoile ei ca femeie, se pune pe locul doi. Un bărbat însă, atunci când devine tată nu încetează sa mai fie bărbat, nu trece prin modificări hormonale după naștere, nu este la fel de legat de copil pentru ca nu l-a ținut 9 luni în burtă, deci barbatul încă are dorința sexuală, încă vrea sa se simtă bărbat, sa se simtă important (mai ales dacă are probleme de asumare a identității masculine). Este posibil ca soțul sa va ascundă ceva? Da. Se poate sa va însele? Se poate, dar la fel se poate și doar sa caute confirmare ca este încă atractiv, ca nu si-a pierdut masculinitatea. Ajută sa-l confruntați și sa-i reproșați lucrurile care va deranjează? Nu ajuta cu nimic. Va recomand sa încercați terapie de cuplu. Apariția unui copil este o provocare pentru parteneri și uneori e nevoie de ajutor din exterior. Încercați!1
Soțul meu are o problema de câteva luni mi-a zis ca este foarte agitat după ce termina serviciul, nu vrea sa vina acasă de la munca ca nu îl atrage nimic tot timpul se gândește sa își ocupe timpul cu alceva ca să nu sa mai simtă asa, știe ca are o problema dar noi fiind în străinătate e mai greu sa găsească un psiholog care sa îl înțeleagă.
Olga Gâdea
:
Alexandra Rusu
:
Si al meu facea la fel…si am aflat ca era din cauza a mai multe credite pe care le facuse fara ca eu sa stiu…era agitat din cauza minciunilor pe care mi le spusese…la fel a lucrat in 2 locuri…povestea este identica
Alexandra Rusu
:
In continuare am sentimentul ca inca nu stiut tot…si ca inca imi ascunde ceva…
Remus Costache
:
Buna, încearcă să vb cu el, și să îl asculți activ, adică lasă l să povestească fara sa te gândești la următoarea întrebare…daca vreti să faceți terapie amândoi…recomand cu căldură și varianta prin Skype..dar cu un terapeut român. Succes
Am un băiat de 6 ani. Problema mea este ca băiatul meu nu vorbește. Suntem stabiliți de 2 ani in Finlanda. Pana ă ajunge aici acesta vorbea binișor atat cu adulții cât și cu copii de aceeasi vârstă ( spun binișor pentru că este timid si avea nevoie de un pic de adaptare la început).
Olga Gâdea
:
acolo se gasesc copiii cu diferite problemele de atentie , concentrare, atitudine, rebeli iar asta nu-l va ajuta deloc. Pot sa zic ca l-am pierdut. Va rog sa-mi dati idei cum sa-l determinăm să vorbească. E isteț, prinde repede , învață repede deci poate .
Cum sa-mi ajut copilul?
Multumesc
Botezat-Antonescu Radu
:
mergeti cu el la un specialist. Trebuie vazut si sustinut activ, nu doar din sfaturi de la distanta. Ceva este clar ca se intampla insa a-l incuraja sa vorbeasca despre ce simte necesita incredere atat in el cat si in ceilalti… este un proces mai anevoios. Succes!
Adeline Popescu
:
Buna. Primul pas este sa mergeti cu el la un specialist. Cat mai repede. acum va spun din experienta mea. Suntem plecati din tara de un an. Drept e ca fiul meu este cu 3 ani mai mare. Vorbeste in ambele limbi, dar in public refuza sa vorbeasca in limba romana. La scoala, la magazin, adica atunci cand ne poate auzi cineva. L-am intrebat de ce. Ii este rusine pentru ca colegii lui au ras de el, ce limba este asta. Si de atunci nu mai vrea si la fel, vorbeste in soapta. Poate acelasi lucru s-a intamplat si cu fiul dvs. Poate a facut greseli in exprimare si ceilalti au ras de el. Se mai intampla, din pacate. Aici sunt mamici care au fost indrumate spre logoped. Stiu doua mamici romance ce merg cu copii la logoped. Poate la dvs nu e cazul, dar apelati la un specialist. Pentru binele copilului.
Adriana Gruia
:
Părerea mea e sa vă întoarceți in tara pentru că acolo ii va fi greu să se adapteze.Iar legile finlandeze sunt așa de ciudate încât la un moment dat,văzând că nu se va adapta ,mare mirare să nu vi se împute că nu vă ocupați de el….Oricum cred că cel mai important este sa va fie copilul bine și sigur acolo nu ii va fi pentru că, dacă ,aici ar avea șanse să socializeze cu copii și să fie ajutat ,acolo,mă îndoiesc.Nu aș vrea să mi-o luați în nume de rău,este o părere personală și am cunoștințe care s-au întors din țările de pe unde au fost plecaților datorita faptului că nu s-au putut adapta copiii.Va doresc să faceți alegerea cea mai buna
Psiholog Monica Enescu
:
Din moment ce avea dificultăți de acomodare chiar și în țară, nu este de mirare că într-o țară străină îi este cu atât mai dificil. Copilul nu poate fi forțat sa vorbească și sa aibă curaj, încredere. Pentru aceasta e nevoie de un specialist care lucrează cu copii, dacă puteți găsi acolo un psiholog care sa aibă răbdare și sa îl susțină pe băiat în procesul sau de adaptare. Este necesară urmarea unei terapii.
De 3 ani ma confrunt cu un episod psihotic paranoid. Ea s-a declansat cand stateam la bloc si vecinii faceau zgomot si mi se parea ca o fac intentionat.
Olga Gâdea
:
Botezat-Antonescu Radu
:
daca dureaza de 3 ani nu mai este episod. Tratament psihiatric urmati? Incercati sa gasiti un psiholog clinician/psihoterapeut cu care sa discutati gandurile pe care le aveti. Succes!
Psiholog Monica Enescu
:
Există tratament psihiatric și psihoterapie. Primul pas l-ați făcut, conștientizând ca aceste gânduri nu sunt conforme cu realitatea. Va recomand consultul psihiatric și psihoterapie. Multă sănătate!
Am 27 de ani si sunt intr-o relatie de 3 ani cu un barbat de 37 de ani, din care a rezultat o minune de fetita in varsta de 1 an si 7 luni.
Buna ziua. Am 27 de ani si sunt intr-o relatie de 3 ani cu un barbat de 37 de ani, din care a rezultat o minune de fetita in varsta de 1 an si 7 luni. Locuim impreuna cu mama lui. Inca nu ne- am casatorit. Am ajuns la capatul puterilor cu sotul meu, asa il consider. Imi vorbeste foarte urat, ma dracuie, ma injura ca la usa cortului, ma trateaza ca pe un gunoi, cu toate ca el zice ca ma iubeste enorm. Are mania jocurilor de noroc, o dependenta foarte mare de care nu se poate lasa. A luat si bani din casa. Vina mea este ca mereu cand a intrat in datorii pentru jocuri, l-am ajutat sa si le plateasca si ma indatoram eu. Imi jura mereu ca s-a dus pt ultima data. M-am saturat de atatea datorii si de milioane care le duce la cazinouri. Dar cel mai tare ma doare lipsa lui de respect. Tipa laine si la fetita cateodata. Ma face mereu proasta,idioata, handicapata, bolnava mintal, ca sunt grasa cat o vaca. Acum imi repeta ca nu sunt buna de nimic, ca nu sunt in stare de nimic, sa ma duc
dracului. Sufar enorm si plang de ciuda ca nu am unde pleca cu fata. La familia mea nu am loc cu fetita. Sunt obligata sa stau aa suport mizeriile lui. Imi vine sa imi iau zilele, dar ma gandesc la fetita mea. Ea este singura bucurie si putere. Nimeni nu stie prin ce trec, imi este rusine. Acun um an s-a imbatat si m-a batut cu pumnii si picioarele, mi-a dat in cap si in burta, nu a tinut cont sa eram operata . Simt ca cedez. Nu mai suport situatia asta. Mereu zice ca sunt proasta cu diplome, ca am mastserul degeaba, ca am lucrat la o spalatorie auto . M-am chinuit pana aproape de 9 luni la munca, eram insarcinata si ma trezeam la 6:30 si ajungeam acasa la ora 20. Vreau sa raman sub anonimat ca imi este rusine de mine cum am ajuns. Imi sterg lacrimile si va rog sa ma ajutati cu un sfat, vreau sa fiu puternica pt fetita mea, sa nu mai am ganduri sinucigase. Toata familia lui ma iubeste pt ca sunt o persoana simpla, cu mult bun simt . Doar el nu vede ce are cu adevarat in fata. Nu
stiu daca il mai iubesc, daca am ajuns dependenta emotional de el. Ce stiu este ca vreau sa imi revin, sa nu mai plang mereu si sa imi fie teama de el. Va multumesc.
Curaj! Luati o decizie cat mai repede, are cineva sa va ajute, doar sa cereti si sa ramaneti ferma. violentaimpotrivafemeilor.ro/la-cine-sa-apelezi-in-caz-de-violenta-in-familie/
Offf… adevarat ca nu stiu ce treci tu efectiv dar stiu ce inseamna o viata in care nu esti apreciata si respectata. Te rog, daca vezi mesajul meu, si simti nevoia sa vorbesti cu cineva, contacteaza-ma in privat. Oricum, situatia ta nu mai poate continua asa. Nu meriti. Copilul tau nu merita. Timpul trece in defavoarea ta.
Daca stii Engleza cit de cit vino in Anglia ca sint locuri de munca la fabrici si sere unde poti primi si cazare la bungalow-urile lor adica un fel de casute tip caravana si platesti putin.Uite iti dau un link care daca nu ti se deschide iti pun fotografia si link cum sa o cauti pe Google si iti faci cont , raspunzi la intrebarea de siguranta cu numele satului tau si dai Agree la termeni si conditii si iti complectezi CV-ul acolo in site cu ce stii sa faci si aplica de acolo din RO sau ia nr de tel si suna direct.Aplica la munci ce te pricepi si poate incepi sa-ti faci viata ta impreuna cu fetita , o sa-ti fie greu dar poti incerca ceva part time ca apoi sa iei program full time.
Cautama in privat si iti dau linkul ca aici sint multi lupi imbracati in oaie (adica reclutatori care isi bat joc de romani ) si daca iti pun linkul ar putea sa traga foloase .
Nu pot sa fac mai mult dar iti dau orice info ai nevoie ca sa devii indipendenta.
Daca aveti posibilitatea, incepeti o psihoterapie cu un terapeut care va inspira incredere. Veti afla de ce sunteti in aceasta situatie si cum sa “cresteti” emotional astfel incat sa nu mai permiteti un asemenea comportament. Cu un sfat puteti lua niste masuri concrete, dar nu va rezolva punctele slabe: dependenta emotionala fata de o persoana care va agreseaza, stima de sine scazuta, depresia. Va tin pumnii si va doresc curaj!
Imi pare foarte rau pentru situatia in care sunteti.Sotul dvs ar accepta sa faca terapie? Poate cu ajutorul terapiei si-ar schimba comportamentul si ati reusi sa aveti o relatie sanatoasa si armonioasa ( cum banuiesc ca a fost la inceput). Daca nu, puteti apela la fundatii sau ong-uri care va pot sprijini. Exista cineva in familia extinsa care va poate ajuta ( frati, veri, etc)? Va puteti angaja si duce fetita la o cresa, eventual sa inchiriati o locuinta. Aveti nevoie amandoua de un mediu sigur si linistit. Nu va fi usor, dar nici imposibil. Va doresc succes si multa putere!
Draga mea, nu cunosc trecutul tau dar ai doar 27 de ani. Poate viata a fost grea si te-a slabit, sa nu mai poti sa lupti acum cu acest monstru. E greu. Dar trebuie sa gasesti o solutie. Cauta un loc de munca, Incearca la asociatiile care ajuta femei maltratate. Sa nu iti fie frica. Aduna niste banuti, forte, cauta un ajutor la aceste asociatii si pleaca. Lasa-l. Ca si copil care a fost nevoit sa priveasca cum mama imi era abuzata, ma pun in locul fetitei tale si mi se frange inima. Daca ti se intampla tie ceva? Scoate-o din medium ala toxic si agresiv cat mai repede. Si cand ai plecat, sa nu te uiti inapoi. Omul de langa tine nu merita nici o privire.
Nu poti da copilul la cresa si sa iti gasesti ceva de munca?Asa nu ai mai depinde de el financiar si ai putea incepe o viata noua.Cauti chirie pt voi si o sa fii mai linistita.
Acum, câteva zile am avut o nunta la care a participat si o prietena de grup cu soțul ei. Ea este o persoana ceva mai libertina, ii place sa stea mai mult cu bărbații iar problema mea este ca am fost pusă intr-o situație foarte neplăcuta la aceasta nunta.
Buna! Acum, câteva zile am avut o nunta la care a participat si o prietena de grup cu soțul ei .Ea este o persoana ceva mai libertina, ii place sa stea mai mult cu bărbații iar problema mea este ca am fost pusă intr-o situație foarte neplăcuta la aceasta nunta. Ii plăcea sa danseze cu bărbații ceva mai provocator având in vedere ca era si soțul ei prezent la aceea nunta . Dansand la luat pe soțul meu cu o cravata de după gât si la tras spre ea cu fata in sânii ei . Va dați seama ca nu mia plăcut la care m-am facut ca trec cu vederea dar la alt dans cand a venit alta persoana sa il ia pe soțul meu la dans am reacționat fara sa gândesc i-am zis sa termine ( vreau sa spun ca nu aveam motiv ptr aceasta persoana sa reactionez cum am reacționat ) dar fiindcă văzusem dansul cu cealaltă am avut un impuls care consider ca l-am facut fara sa vreau, practic nu știu ce mi sa intamplat . Evident soțul a vazut reacția mea si a vb cu mine , eu i-am spus ca nu mia plăcut cum a dansat respectiva cu el , iar el mia zis ca asa e ea doar ca știu asta dar părerea mea e alta ca ar vrea ceva cu soțul meu sau nu știu , de aceea va rog sa ma ajutați sa imi spune-ți daca aceasta femeie a facut bine având in vedere respectul fata de soțul ei si fata de soțul meu care era însurat . Va mulțumesc !
ne intrebati daca este ok ca o femeie casatorita sa danseze provocator cu alti barbati insurati? Sau ne intrebati daca este ok sa reactionati la acest comportament?
Cata vreme partenerii isi permit asa ceva reciproc e ok. Daca pe unul dintre ei il deranjeaza (pe dvs.), atunci celalalt partener (sotul) va tine cont de faptul ca il deranjeaza. Stia sotul dvs. ca va deranjeaza? O alta intrebare ar fi: de ce nu ati reactionat la prima femeie, dar ati reactionat la a doua? Dvs. nu dansati? O terapie v-ar ajuta sa va cunoasteti mai bine.
Ce inteleg eu din mesajul dvs este ca ati fost deranjata de comportamentul prietenei dvs, ca ati reactionat nepotrivit cand nu mai era cazul deoarece in timpul dansului prietenei cu sotul v-ati abtinut si ca va este teama ca prietena respectiva incearca sa il cucereasca pe sotul dvs si (avand in vedere comportamentul ei) ca ar putea sa o faca. Daca aceasta femeie a facut bine sau nu, nu putem judeca noi, cu toate ca asta ne cereti. Presupun ca daca ar fi fost deranjati de asta, sotul ei ar fi reactionat si sotul dvs la fel. Faptul ca sotul a remarcat reactia dvs si a incercat sa discute despre asta arata totusi ca este atent si ca ii pasa de cum va simtiti. Cred ca adevarata problema in situatia aceasta, este neincrederea dvs atat in propria persoana cat si in partenerul dvs, ceea ce se poate explora intr-o terapie. Numai bine!
Draga doamna..reactia pe care ati avut.o in situatia a doua a venit in urma refularii din primul caz..normal ar fi fost sa reactionati atunci cand ati simtit sa o faceti daca aceasta situatie v.a depasit granitele stabillite in relatie de catre dumneavoastra si sotul dumneavoastra.
Nu vad sa aiba legatura neaparat cu lipsa de incredere..poate fi si asta..poate are legatura asa cum ati si spus cu notiunea de respect, cu ceea ce considerati ca se facd sau nu se face..asa cum ati si spus dumnevoastra nu v.ati putea permite sa aveti un astfel de comportament cu sotul altcuiva..deci este logic ca v.a deranjat gestul doamnei.
Sigur ca sotul a avut reactia unui adevarat gentelman. Daca insa ati fi avut alte asteptari de la el este iarasi normal sa doacutati cu calm si deschidere pentru a stabili si negocia granitele ambilor.
De asemenea daca considerati reactia prietenei dumneavoastra una deplasata iarasi este normal sa aveti o discutie ferma si civilizata cu ea in care sa va prezentati punctele de vedere si sa ii dati si ei dreptul la replica. Poate ea nici nu stie ca v.a suparat sau daca nu, are dreptul sa afle acest lucru pentru a sti ce sa faca intr.o situatie viitoare.
In final, pe scurt, cred ca totul este despre a.si seta fiecare granitele si limitele proprii cat si cele de cuplu.
Va sfatuiesc sa va simtiti relaxata si eliberata, in final toti suntem oameni si cat traim invatam! O zi frumoasa!
Am o problema ce ma macina pentru ca am luat o decizie insa nu stiu si nu inteleg cum si de ce am luat o. Am varsta de 20 ani.
Buna ziua! Am o problema ce ma macina pentru ca am luat o decizie insa nu stiu si nu inteleg cum si de ce am luat o. Am varsta de 20 ani. Am crescut cu doi tati vitregi deoarece tatal meu nu a fost pregatit sa aiba o responsabilitate. Dar daca acum ar vrea sa aiba vreun contact cu mine, cu toata inima il accept. Problema mea e ca anul trecut am
Ramas insarcinata cu fostul meu prieten. M am speriat, am plans si nu stiam ce sa fac insa nu m a lasat sufletul sa fac avort. Ai mei au spus ca vor fii langa mine indiferent ce se va intampla. Nu eram sigura pentru ca stiam ca n o sa continue relatia pe care o aveam la momentul acela. Tatal copilului e in varsta de 32. Nici macar nu inteleg de ce sunt atrasa de barbatii cu mult mai invarsta decat mine. Eram plictisita de el datorita faptului ca eu vroiam sa simt ca traiesc insa n am avut curajul sa i spun si mi a fost mila reactia lui. Dupa ce am nascut pur si simplu n am mai simtit mila pentru el. Imi iubesc copilul enorm insa am decis sa mi schimb stilul de viata, sa invat si sa lucrez. Ai mei nu mi au mai oferit ajutorul promis de la inceput, tatal copilului a inceput sa ma ameninte dupa ce i am spus ca s a terminat si in timpul asta am cunoscut pe cineva care la momentul actual m a invatat sa nu mi mai fie frica sa mi exprim sentimentele.. partea urata e ca am lasat copilul in
grija tatalui ei( copilul este fata).. pentru ca altfel nu mai scapam de el.. dar nu inteleg de ce mi am lasat copilul.. eu stiu ca o iubesc si in fiecare zi plang si mi e dor de ea si ma gandesc daca ma va ierta vreodata. In acelas timp ma
Simt EU, langa omul de langa mine. Protejata si inteleasa. Vreau doar sa inteleg de ce mi am lasat copilul.. nu e ca si cum nu mi ar pasa sau nu as iubi-o, pentru ca o ador si 99% doar la ea ma gandesc.
Catre toti psihologii din Colegiul Psihologilor din Romania: am fost pana acum la 11 psihologi, majoritatea pe terapie cognitiv-comportamentala. Si da, majoritatea nu mi-au placut.
Catre toti psihologii din Colegiul PSIHOLOGILOR din Romania:
Am fost pana acum la 11 psihologi, majoritatea pe terapie cognitiv comportamentala. Si da, majoritatea nu mi-au placut. Mi-au placut doi, la care am mers mai mult timp, la unul dintre ei nu mai pot sa merg.
Mai nou nici nu mai pot sa merg la un alt psiholog, fara sa stau sa explic o jumatate de ora de ce nu mi-au placut ceilalti. Trecand peste faptul de “chimie” care a lipsit la majoritatea, si care cred ca nu merita nici o explicatie in plus. Sunt intrebata “ce nu ti-a placut, ce cauti?” de parca as fi eu ceva pasare rara careia nu-i plac psihologii si stramba din nas cand ii vede sau aude de ei.
Va zic acum ce caut. Caut o persoana care sa ma asculte pana la finalul propozitiei, macar, inainte sa isi dea cu parerea. Caut o persoana care sa imi puna intrebari suplimentare dupa ce am expus ce aveam de expus, si caut sa vorbeasca la subiect vis-a-vis de ce am spus. Inteleg ca avem pareri diferite, ca le putem combate, dar macar sa avem un dialog care sa aiba un anumit fir, un lucru pe care l-am intalnit, repet, doar la doi psihologi. Nu, gresesc. Erau trei psihologi.
Si nu caut sa am langa mine cineva care sa ma lase in prostia mea si sa ma lase sa ma plang o ora intreaga si sa imi cante in struna. Si nici pe cineva care e atat de absorbit de propria persoana incat se avanta in poliloghii de 10 minute – si asta inseamna 25 de lei – pe tema a ce grozavi sunt ei, sau pe o tema total nerelevanta ce constituie “parerea lor” despre un anumit subiect.
Daca se avanta in doua astfel de poliloghii, deja se fac 50 de lei din care as prefera sa imi iau o bluza.
Adica am niste asteptari cand dau 150 de lei pe o sedinta de o ora. As vrea sa obtin mai multe decat cat as putea obtine scriind o ora in jurnal.
Ca eu sa zic o chestie si sa ma-ntrebi de ce cred ca e adevarat si eu sa incep sa explic si sa nu ma lasi sa termin propozitia inainte sa imi spui ca o sa discutam asta in urmatoarea sedinta as putea sa-i dau unui cersetor 20 de lei sa-mi spuna. Poate ca daca in fiecare sedinta discutam despre ce-o sa rezolvam in urmatoarea sedinta, nu o sa fie urmatoarea sedinta.
Poate ca prima sedinta este partea de “analiza”, dar stiti ceva, daca tot nu aflu nimiv util intr-o sedinta, de ce nu este gratuita? Sunt unii care dau sedinte gratuite – prea putini. Si de ce sa nu fac un rezumat al vietii mele si sa vi-l trimit prin posta, daca e pana acolo?
Per total sunt dezamagita. Am gasit in “provincie” un psiholog foarte bun, pe perioada vacantei, dar evident, venind in Bucuresti, fitele sunt mari, toti psihologii cer 150 de lei si aia foarte buni ajung pana la 250.
Eu chiar as propuna introducerea unei sedinte gratuite.
Asta e tot ce am avut de zis.
Iti impartasesc parerea 100%
Inseamna un singur lucru: cunosti multe, anticipezi ce ar putea spune celalalt, de aici si dezamagirea. Inteleg aspectul asta deoarece ai o intrebare, sau o série de intrebari la care nu gasesti raspunsul. Poate ar fi cazul sa inveti a asculta, ca mai apoi sa tragi concluzii. Sau ar trebui sa gasesti un psiholog care se pliaza pe modelul tau cognitiv, asta inseamna sa cauti in continuare. Ti-as recomanda pe cineva, dar e foarte scump si vorbeste doar rusa si engleza. Dar ca si profesionist e extraordinar si cred ca ar fi potrivit pentru tine…
Iata ca ati avut ocazia de a va varsa naduful aici, pe site. Eu ma intreb oare daca ati spus acest lucru vreunuia dintre psihoterapeutii de care ati fost nemultumita. Probabil ca aveti dificultati in a formula o nemultumire in mod direct. Alt aspect: daca ati incercat atat de multi terapeuti cu orientare cognitiv-comportamentala, nu e oare cazul sa incercati si alta abordare? Problemele sunt de regula de ordin emotional, nu cognitiv. Imi pare rau ca simtiti asa fata de psihoterapeuti. Totusi e ciudat ca un procent atat de mare nu stie sa asculte.
nu am de gand sa comentez tariful perceput de psihoterapeuti pt ca este alegerea si dreptul fiecaruia sa isi estimeze valoarea. Ce inteleg este ca aveti nevoia de un psihoterapeut care sa va asculte neintrerupt, care sa isi dea interesul mai mult, prin intrebari suplimentare – ma gandesc ca doriti sa va cunoasca cum poate simtiti ca nu o face nimeni apropiat. Inteleg ca timpul este pretios (la propriu) pt Dvs. si nu aveti dreptate, la fel ca si cei care pretind un anumit tarif. Spuneti ca aveti niste asteptari, care ar fi acelea, nu ati putea incepe cu ele sedinta? Poate chiar sa il rugati pe terapeutul X sa citeasca un mail cu povestea-rezumat pt a fi in tema repede? In final percep frustrarea legata de ‘fitele’ unora si nevoia introducerii unei prime sedinte gratuite. Ca idee, este foarte dificil ca toti terapeutii, indiferent de nivelul de pregatire, sa ofere o sedinta gratuita oricui doreste – imaginati-va doar cati ar putea ‘profita’ de acest lucru intr-un sens negativ: daca eu as fi apelat de 5 oameni pe zi care ar vrea doar o sedinta (in care sa ma si testeze eventual) dar care nu se angajeaza mai departe intr-o relatie terapeutica din care sa pot castiga si eu ceva, eu pierd 5 ore pe zi, timp pe care poate nu imi permit sa il arunc pe geam si eventual sa imi si consum nervii degeaba cu niste persoane care nu sunt defapt interesate sa lucreze cu sine, in primul rand. Sper ca v-am creeat o ideea si de pe partea cealalta a ‘baricadei’. Succes!
Psihologii sunt si ei oameni. Poate așteptările tale sunt prea ridicate în ceea ce îi privește . Nu zic ca e greșit că ai încercat mai multi terapeuți zic ca ceva e greșit în toata căutarea asta. Ceva nu ti se potrivește. Poate cauți ceva ce nu ti se potrivește. Caută un altfel de abordare terapeutica caută în primul rând la cine te simti mă bine femeie/barbat. Apoi fa-ti o lista cu ce ai vrea de la un terapeut . Poti vb pe mal cu terapeuți pe mail. Le spui dinainte ce cauți
Apoi caută așteptai realiste. Un psiholog nu îți varezolva problemele. Unii sunt mai duri alții suntmai “moi” casa zic așa.
Ma întreb, dacă din 11 psihoterapeuți ați întâlnit 3 care sa fie pe gustul d-voastră cât ați făcut terapie și ce vi-a fost util? Ce ati vrea sa se întâmple pe parcursul terapiei și cât de repede vreți sa vedeți rezultate? De cine credeți ca depind rezultatele? Sigur sunteți pregătită sa,, va oglinditi” în cadrul unui proces sau vreti doar sa,, testati “terapeuții???Oare sunteți pregătită sa va asumați propriile alegeri din viata dumneavoastră sau găsiți scuze și dați vina pe altii??? Toate cele bune!
Relaţia terapeutică stabileşte un model sănătos, securizant, de relaţionare; este o formulă de raportare igienizată, purificată şi are un rol atât educativ cât şi vindecător.
Asta nu înseamnă că este uşoară sau ca o plutire pe norişori roz, unde o armată de spiriduşi serafici îmi fac pedichiura, alţii îmi aduc o tavă cu şerbet cu apă rece, cafea şi biscuiţi, un covor roşu se rostogoleşte prelung în faţa mea şi în ceruri se aud ode de încântare şi slavăNU!
Cum spunea chirurgical Maestra mea, Psihoterapeut Gina Chiriac: “Psihoterapia nu e un cadou de Crăciun!”
Relaţia psihoterapeutică este o relaţie în cadrul căreia “regulile”, normele nescrise ale unei relaţii sunt aceleaşi ca-n orice relaţie apropiată, autentică: ambii participanţi este nevoie să vină la întâlnire, să facă paşi unul spre celălalt, să investească acolo prezenţă, energie, resurse şi, mai ales, să-şi asume relaţia. Altminteri nu funcţionaează. Ba, mai mult, în cadrul acestei relaţii creuzet, vor ţâşni din adâncuri(şi e important să se întâmple asta pentru un proces terapeutic real), din partea clientului, toate tiparele disfuncţionale de poziţionare, toate proiecţiile şi apărările cu care jonglăm la ordinea zilei, fără să băgăm de seamă şi, mai ales, toate emoţiile înghiţite amar de ani şi despre a căror existenţă ne îndoiam, crezând că odată băgate sub preş vor fi dispărut cu desăvârşire, pe când ele îşi fac mendrele cu noi, având cu-atât mai mare putere, cu cât le ignorăm mai categoric: disperarea, teama, repulsia, frustrarea, neputinţa, tristeţea, amorţirea, confuzia….Furia
Aşa că, pentru astăzi, un remainder în real, despre terapie: “It gets worse, before it’s going to get better”.
Totul e să contiuăm drumul pentru că, fix momentul în care apar rezistenţele, confuzia, frustrarea, disconfortul, deznădejdea, starea de abandon, fix atunci când devine mai greu, acela este MOMENTUL CHEIE, momentul în care intervenţia terapeutică devine REPARATIVĂ, nu repetitivă.
Arina Anghel,
Client în terapie individuală
Psihoterpeut integrativ în supervizare şi Psihosexolog
NU!Nu exista psiholog perfect. Erori in comunicare nu pot sa nu apara. Din contra, disponibilitatea de a analiza acele erori si a le repara in relatie aduce dezvoltarea personala pe care o vei aplica si in viata de zi cu zi. Sigur, daca psihologul nu este capabil sa participe eficient in cadrul acestei comunicari, e indicat sa cauti altul. Dar ma tem ca a masura consilierea in bluze inseamna lipsa de implicare. E ca in relatiile de cuplu. E greu sa investesti in mod eficient intr-o relatie daca tu te tot gandesti ca bine ar fi fost daca ai fi avut un partener cu alte calitati.
Felicitări pentru curajul de a spune ce te-a nemulțumit la terapie. Nu e vorba de chimie între voi, ci de slaba pregătire a celor la care ai mers. Mulți nu știu ce au de făcut, profesional vorbind. Se cred buni, dar nu sunt. ” La pomul lăudat, să nu te duci cu sacul “, cam despre asta e vorba.
Orice solicitare obtine raspunsul potrivt. Cand ea tine cont atat de nevoile celui care propune cat si de cele caruia i se propune actiunea comuna se numeste colaborare si multumirea este totala . Alta varianta este perdanta pentru ambii participanti .
Aveți dreptate, dar poate că vi s ar potrivi o psihoterapie psihanalitică. Acolo terapeutul vorbește mult mai puțin și cu atât mai puțin despre el. Și totuși cu ce situație ați fost? Psih. Tiberiu Seeberger
Din câte înțeleg, din ceea ce ce relatati, experiențele pe care le-ati avut pana acum cu terapeuții pe care i-ati contactat nu au fost pe măsura așteptărilor dvs. Ați emis câteva cauze posibile, iar colegii mei au completat mai sus și altele. Vă înțeleg frustrarea, data fiind situația în care va aflați. Ceea ce mă întreb eu, în contextul în care nu puteți schimba acești terapeuți (și pe alții, în general), ce credeți dvs. ca ați putea face ca pe viitor sa nu va mai aflați într-o astfel de situație?
RASPUNS DIN PARTEA PERSOANEI CARE A PUS INTREBAREA: “Intr-adevar, nu pot sa ma pronunt in legatura cu mai mult de 5 terapeuti dintre cei la care am mers, avand in vedere ca doar la dansii m-am dus la mai mult de o sedinta. Si as putea spune ca 3 dintre ei au fost chiar ok, avand in vedere ca m-am dus de mai multe ori.
Dupa cum spuneam si mai sus – si cineva bine a zis ca imi varsam of-ul, a fost un rant, mai degraba, nu prea imi place sa explic ce nu mi-a placut la ceilalti psihoterapeuti.
Inteleg ca este un proces de durata. Nu vreau sa fie cineva care sa ma inteleaga din toate punctele de vedere, cu care sa fiu de acord mereu, si adevarul este ca asta e ceva ce faceam la inceput, deci e posibil sa nu fi dat multe sanse multora dintre ei pentru ca spuneau ceva cu care nu eram de acord.
Ce s-a intamplat cu ultimul psiholog la care am fost, si imi pare rau ca nu o sa mai am ocazia sa ii urmez sedintele, a fost ceva ce nu am facut cu ceilalti, si anume, spuneam cand nu sunt de acord cu ceva si de ce, dadeam lamuriri suplimentare legate de ce mi-i s-a intamplat atunci cand ajungea la o concluzia care nu mi se parea corecta, sau cand imi sugera lucruri pentru care aveam argumente ca nu ar fi chiar asa, practic, am avut o dezbatere.
Deci nu ar fi exclus ca de acum incolo, sa mi se para un proces mult mai mare de psihoterapeuti ok, in caz ca m-as duce la alti zece
Simt ca m-am maturizat mult in anul asta, oricum.
Dar chiar stau si ma intreb, totusi, care ar fi cel mai potrivit tip de terapie pentru mine.
Eu am avut anul trecut, in mai, atacuri de panica zilnice, si am fost diagnosticata cu depresie severe (pe langa asta), cu elemente obsesiv compulsive, si e posibil sa mai fi citit intrebari puse de catre mine pe acest grup.
Acum ma simt mult mai bine, si imi pot gestiona mai bine emotiile, dar simt ca am nevoie inca de indrumare, si de cineva cu care sa discut despre lucrurile astea dubioase despre care nimeni nu vrea sa discute
Eu as vrea sa
-> imi gestionez mai bine emotiile
-> sa fiu mai asertiva
-> sa lucrez la increderea pe care o am in mine
-> sa nu ma mai victimizez
-> sa lucrez la comunicarea cu ceilalti
-> sa dezbat patternuri si credinte pe care le am, si care ma afecteaza – pe care le am din copilarie
Si inca ceva legat de comunicarea cu partenerul, si faptul ca cer atentie si reasigurare ca nu o sa se intample lucrurile de care mie mi-e frica ca o sa se intample.
Ce tip de terapie ar fi mai potrivita pentru a lucra cu aceste lucruri?”
ideal ar fi sa gasesti unul care sa iti explice tie de unde aceasta nevoie stringenta de a controla exact aceste detalii din viata ta…si decat acestea.
Cautam terapeut ABA pentru baietel de 4 ani – Bucuresti
Familie din Bucuresti cauta studente sau masterande ale Facultatii de Psihologie sau Psihopedagogie pentru terapie 4 ore pe zi, 5 zile pe saptamana, cu un baietel cu TSA in varsta de 4 ani. Se ofera training, supervizare si salariu motivant.
Puteti trimite CV-urile dvs. la urmatoarea adresa de e-mail: agripinabujor2017@gmail.com.
Familia mea mereu mi-a bagat in cap ca nu sunt buna de nimic, ca tot neamul nostru este inferior (ceea ce nu este adevarat), ma trezesc cu remarci care imi subrezesc increderea in mine iremediabil.
Familia mea mereu mi-a bagat in cap ca nu sunt buna de nimic, ca tot neamul nostru este inferior (ceea ce nu este adevarat), ma trezesc cu remarci care imi subrezesc increderea in mine iremediabil. Sunt convinsa de absurditatea a ceea ce mi se spune, stiu ca nu asta ma caracterizeaza pe mine, dar incep sa ma simt intocmai cum ma numesc ei, si de fiecare data cand am interactiuni sociale pornesc cu gandul ca oamenii ma vor respinge, nu ma vor placea, ma simt inferioara.
1. Cum sa fac sa nu mi se mai intipareasca in subconștient ceea ce imi tot repeta familia?
2. Pot cumva sa ii opresc din a ma mai jigni?
3. Cum sa scot afara din subconștientul meu mizeriile induse de ei?
Mulțumesc
E un lucru dificil insa nu imposibil. Ai nevoie de niste tehnici pe care ti le-ar putea recomanda un psihoterapeut. Insa, am intalnit o tehnica care o poate folosi oricine. E foarte simpla., In momentul cand esti agresata verbal iti impui o bariera “eu nu accept asta, subconstientul meu nu accepta acest adevar care imi este strain”. O repeti doar in momentul cand cei din jur abuzeaza de disponibilitatea ta de a-i asculta. Incearca, functioneaza…
Bună. Nu ne-ai spus ce vârstă ai, cu ce te ocupi. Ai făcut un pas să-ți dai seama de absurditatea a ceea ce ți se spune. Concentrează-te pe ce știi tu cel mai bine, pe ce știi sa faci cel mai bine, pe reușitele tale. Formuleaza-ti credințe pozitive despre tine, ceilalți și viata pe care ți le repeți zilnic. Citește cărți de dezvoltare personala. Din păcate nu ii poți opri pe alții sa gândească într-un anumit mod, dar poți tu avea alta atitudine fata de comportamentul lor! Succes!
Da. Poti. Totul porneste de la programarea ta si ceea cee crezi tu despre tine. Nu lasa afirmatiile lor gresite sa iti distruga pacea interioara. Trebuie sa iti alimentezi subconstientul cu autosugestii pozitive si sa fi inconjurata de oameni pozitivi.Iti sugerez sa te muti de acolo
