implant dentar fast and fixed



Login

Cursuri de balneofizioterapie | Kinetoterapie | Masaj terapeutic

Cursuri gratuite

Sfatul terapeutului

Susținem

vegani romania

Implant dentar pret

Arhiva lunara pentru septembrie, 2017

  126 vizite


Am 20 de ani si am o relatie de 3 ani cu un baiat. Stau in casa doar cu mama, deoarece tata este plecat in Anglia cu munca.

Mesaj anonim de pe terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:

Buna ziua.
Am 20 de ani si am o relatie de 3 ani cu un baiat. Stau in casa doar cu mama, deoarece tata este plecat in Anglia cu munca. Avand in vedere relatia atat de lunga si avand in vedere ca ne intelegem bine, amandoi ne-am gandit ca eu sa ma mut la el. Nu e nicio alta problema la mijloc, decat parintii mei. Mama nu e de acord cu acest baiat, deoarece crede ca e violent, desi nu i-a dat motive sa creada asta. Sustine ca este rrom, ca sta prea departe de unde stau eu, ca “sta la bloc de 4 etaje, fara lift si trebuie sa coboare in fata blocului sa duca gunoiul la tomberon” (am citat-o pe mama), ca daca sora lui (care are alt tata) este mai inchisa la culoare inseamna ca este tiganca si ca si iubitul meu este la randul lui. Acestea sunt motivele pt care mama nu este de acord cu relatia mea. Mi-a spus ca trebuie sa fac numai ce zice ea, ca ea are dreptul de a ma controla si de a-mi interzice lucruri, iar eu trebuie sa fac numai ce vrea ea. Doresc sa ma mut la prietenul meu si nu stiu cum sa le
spun parintilor. I-am spus aseara mamei ca am in gand sa fac acest lucru, iar ea a inceput sa imi spuna ca de ce vreau sa ii fac asta ei, ca nu sunt recunoscatoare pentru ce mi-au oferit, ca nu e normal sa ma mut cu un baiat (este normal numai daca eu nu eram din Bucuresti si doream sa vin in Bucuresti si astfel stateam la el), ca o sa ii omor pe amandoi cu aceasta decizie, ca daca fac asta eu sa uit de parintii mei, ca inseamna ca tin mai mult la el decat la ea etc etc. I-am explicat ca vreau sa ma mut, deoarece avem deja o relatie de durata, deoarece simtim amandoi sa facem acest pas, ne simtim amandoi pregatiti sa facem acest pas, insa ea nu intelege si imi spune in continuu “sa uiti de noi daca te muti, il alegi pe el in locul nostru deci el e mai important” .. Mie, personal, nu mi se pare tocmai in regula cum reactioneaza, pentru ca pana la urma daca vreau sa ma mut cu prietenul meu ar trebuii sa ma inteleaga..si sa inteleaga ca doar mutandu-ma cu el, nu inseamna ca le-a luat
locul parintilor mei, ca tin mai mult la el, ca trebuie sa uit de parintii mei daca fac acest pas etc.. Eu chiar imi doresc sa ma mut la el si doresc intelegere din partea lor. Ma puteti ajuta cu un sfat, va rog frumos ?
Multumesc anticipat!

Dincolo de situatia deloc placuta cu comportamentul mamei,sa stii ca mutatul împreuna nu înseamnă numai lapte și miere. Pt niciunul dintre voi. Esti pregătita sa faci absolut tot ce face mama ta pt amandoi? Sa lucrezi ca sa te intreti? Cand veti mai avea timp pt voi?
 2
Ai grija cu frază ,,ne omori pe amândoi,, pentru că asta e manipulare curata. Practic ajungi sa crezi că dacă faci un pas așa cum crezi, o vei omora pe mama ta, când de fapt, acceptând sa ramai in relația asta toxica, îți dorești mai repede sa moara, că sa poți face ce vrea. In același timp încrederea ta in tine si stima de sine va fi zero atâta timp cât alegi sa ramai in acea relație toxica cu ai tai. Am trecut prin asta și singura soluție a fost să mă mut. Au acceptat asta după aproape un an de zile.
 2
Olga Gadea e foarte tipic ce ti se intampla – majoritatea parintilor pe care ii cunosc sunt astfel de nevrotici, santajisti, singuri, (pasivi-)agresivi, dispusi sa isi abuzeze copiii in cele mai geniale si diabolice moduri.

Iti sugerez sa vorbesti cu orice persoana care a deschis in viata sa o carte de psihologie, sunt destul de tipice expresiile mamei tale si este importat sa intelegi ca ea e dusa cu pluta.

La 20 de ani este timpul de experimentare, deci da-i drumul si bucura-te de viata. Relatiile nu rezista, mai ales la 20 de ani, dar nu asta e ideea – de a te casatori cu prima persoana deschizatoare de picioare.

Pe scurt: mama tare are grave probleme, te abuzeaza ca la carte, du-te experimenteaza si bucura-te de viata si lucrurile specifice varstei.

Multa fericire iti doresc!

 3
Un parinte nu ar trebui sa puna copilul sa aleaga intre el si un partener, asta e ceva ce denota doar dorinta de control a mamei tale, orgoliul ei de a nu iesi din ascultarea ei si nici iubire nu se poate numi un astfel de santaj emotional. Din pacate, tu esti singura care poate lua o decizie, si nu va fi usor, daca sa faci ce zice mama ta sau sa te muti cu prietenul tau. Eu i-as spune mamei ceva de genul…. lasa-ma sa fac cum cred eu, si daca e gresit atunci o sa-ti dau dreptate. Dar daca nu ma lasi, nu am cum sa invat.
 2
Scuzati-ma, dar mama dvs va manipuleaza plecati de acasa nu cedati santajului emotional
 2

Fetita mea de 3 ani si 8 luni refuza sa mearga la gradinita. Dupa prima zi manifesta o repulsie totala.

Mesaj anonim de pe terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:

Buna ziua! Fetita mea de 3 ani si 8 luni refuza sa mearga la gradinita. Dupa prima zi manifesta o repulsie totala. Nu doarme noaptea, este agitata refuza alimentatia . In ultimele zile doar la ideea ca va merge la gradinita isi inducea brusc starea de voma. Am decis sa fac o pauza si sa nu o mai duc o perioada. In momentul in care i-am spus ca nu o mai duc si-a revenit complet. Imi motiveaza ca-i este frica sa o duc la gradinita. Ce ma sfatuiti sa fac ?

Probabil se întâmplă ceva la grădiniță cu educatoarele…am avut și eu un episod cu băiatul meu când era mai mic ,dar nu la grădiniță ci cu doamna care îl luă și care îl ținea până veneam eu de la servici.Plangea de mă.a focului când trebuia să îl duc și imiotiva că nu ii place de ea…Mai târziu am aflat că de fapt îl bătea.Asa că ,puteți încerca altă grădiniță…eventual
 2
La aceasta varsta se pot face primii pasi pentru dezvoltarea abilitatilor sociale dincolo de mediul familiei. Sigur ca necesita un efort de adaptare pentru copil si mama. Poate fi sustinut de intelegerea stadiilor de dezvoltare ale omului, alegerea rolului si locului social util. Cu blandete si fermitate veti reusi. Succes!
 2
Se pare ca este f dependenta de d-voastră. Aici e rolul d-voastră de a o ajuta sa socializeze și cu cei din afara familiei. Cu cât o ajutați sa învețe sa socializeze și sa se adapteze și altor medii va fi în ajantajul ei. Căutați eventual un ajutor specializat. Succes!
 2
Pregati-o, vorbiti-i despre avantajele gradinitei. Inventati seara povesti pline cu zane sau personajele ei preferate,lovesti care au loc evident la gradinita. Una din metodele de tratare a fobiilor este expunerea. Doamne fereste! Nu spun ca sufera de ceva. Dar facand analogie, mergeti cu ea la gradi la orele de plecare(cand nu mai sunt copiii care plang). Intrebati daca copiii sunt scosi intr-un parc . Duceti fata cand ies copiii in parc si incet-incet lasati-o cu ei. Succes
 2
Vomită pentru că nu vrea să “înghită” ideea de a merge la grădiniță
Nu ne-ati spus nimic despre fetita, cum este ea de obicei, cum se intelege cu ceilalti, daca se joaca cu alti copii, daca are si alte temeri, pana la ce varsta ati stat acasa cu ea….etc.
Asigurati-va ca nu este abuzata la gradinita(vedeti cazuri celebre deja, in media) de catre educatoare sau chiar copii, si doar daca ati exclus complet aceasta varianta, va puteti orienta spre alte metode de solutionare. Este comportament tipic a unui copil abuzat. Daca este nevoie, ii puneti microfon in jucarie, camera video etc. Multi parinti au ramas socati si au anuntat autoritatile, dupa ce au monitorizat pe ascuns ce se intampla de fapt la gradinita. Desi pot exista si alte motive, acesta este cel mai important de verificat, deoarece nu suporta amanare in caz ca ceva se intampla acolo
 1
Da, te înțeleg. Din experiența mea, am întâlnit mămici care retraiau de fapt un moment din copilăria lor odată cu intrarea copilului la grădiniță. Adu-ți aminte cum a fost la grădiniță pentru tine, intreaba-ti părinții și apoi fii sinceră cu fetița ta. Povestește-i blând, calm ce simți tu despre această etapă, ce emoții te învăluie : da, mami, este despre mine, mie îmi e teama de grădiniță, uite ce am simțit eu când am mers la grădiniță, dar știu mami că tu ești puternica și vei descoperi curând ce frumos este la grădiniță “. Azi puțin, mâine puțin și fetița va simți ca noua experienta grădinița este un loc sigur, de încredere. Succes și răbdare!
 1

Sunt bona pentru 2 copii, baiat si fata de 9, respectiv 7 ani. Cu fata am probleme. Cand e vorba sa o duc la scoala, urla, loveste, nu vrea sa se imbrace.

Olga Gâdea

:

Mesaj anonim de pe terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:Buna ziua!

Ma numesc Andreea si am 32 de ani.Sunt bona pentru 2 copii,baiat si fata 9 respectiv 7 ani. Baiatul este ascultator, disciplinat.Cu fata insa am probleme. Cand e vorba sa o duc la scoala, urla, loveste, nu vrea sa se imbrace.Chiar ea a marturisit ca se comporta asa in speranta ca mama va renunta la serviciu si va sta cu ea. In afara de aceste episoade, ne intelegm ok.

Spuneti-mi va rog cum sa procedez.Multumesc!

Dana Dica

:

Raspunsul il aveti deja primit de la fetita. Fetita duce lipsa de iubire,atentie , afectiune din partea mamei. Ca limbaj de iubire, fetita are limbajul: timpul petrecut in doi. Indiferent cat de iubita si apreciata este, fara aceasta forma de iubire venita strict din partea mamei, ea se simte neiubita. (A se citi despre limbajele de iubire si despre lmbajele de iubire la copii). Oricat i se explica, explicatiile nu inlocuiesc prezenta mamei. Este imperios necesar ca mama sa petreaca mai mult timp cu fetita, facand in asa fel ca, oricat ar fi de ocupata, sa faca treburile avand fetita in preajma, vorbind cu ea mereu in timp ce ea faca treaba prin casa, sunand-o f des cand se afla la serviciu. Sa interactiuneze f des si cat de mult posibil cu fetita. Unui om ii este imperios necesar sa i se “vorbeasca” pe limbajul lui/ei de iubire. In cazul de fata: timpul petrecut in doi, eventual cuvintele de apreciere si gesturile de afectiune daca duce lipsa si de acestea. In orice alt mod ne-am manifesta si oricat de mult am iubi pe cineva, acel cineva o sa se simta neiubit atat timp cat nu avem un comportament ce corespunde limbajului de iubire al respectivei persoane. Valabil la orice om, adult sau copil
 4

Olimpia Ciocea

:

Vorbiți cu mama și spuneți ce ne-ați spus și noua. E datoria ei sa rezolve relația cu fetita,asa cum a explicat și d-na Dana Dica.
 2

Am 29 de ani si sunt virgin. Imi place de prietena mea cea mai buna, ba chiar o iubesc.

Mesaj anonim de pe terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:

Buna ziua. Am 29 de ani si sunt virgin. Mi.e imi place de prietena mea cea mai buna ba chiar o iubesc. Ea stie sentimentele mele pentru ea dar mereu spune ca e o obsesie ceea ce nu e adevarat.
Nu inteleg de ce face lucrurile astea atata timp cat ea ma lasa sa.i masez fundul, sa.il pup , sa o ating pe sani, sa ii pun sani i sfarcurile avand tricou pe ea, sa.i sarut zona initima avand chiloti pe ea.
Facem lucruri impreuna adica calatorim, facem cumparaturi impreuna, anul trecut a stat la mine si am facut absolut totul împreună. Lucruri care ar trebuie sa le faca si cu iub ei dupa parerea mea. Ea are un iubit care o caută doar cand are chef de sex, o caută in sensul ca o doar atunci se vad de vorbit vorbesc mai mereu. Iubitul ei mai are o iubita cu care face tot, calatori in strainatate, se duc la nuti împreună etc, dar cu ea doar sex atuncu se vad.
Eu nu am stiu niciodată sa vb cu fetele sa port o discutie sa deschid subiecte, ma inpotmolesc dupa ” Buna. Ce faci?”
Ea a fost singura fata care m.a inteles si ma ajutat prin multe obstacole pe cae le.am avut.
Dar nu inteleg de ce ma lasa sa fac aceste lucruri cu ea dar nu vrea mai mult….
Da.ti un sfat cu as putea sa ma schimb.
Eu sunt slab, nu am un corp musculos, nu am comunicarea, smecheria sharmul care le are orice baiat.
Cum fac sa ma schimb pentru ea?
Si de ce ma lasa sa.i fac lucrurile respective, sa facem lucruri împreună daca nu vrea mai mult.
Asteapta mereu sa fac lucrurile care ii plac si care ar trebui sa le faca cu iubitul. Gen sa propun iesiri, sa ii fac poze, sa mergem la shoping dupa haine.
Eu sincer nu mai inteleg nimic si din cauza asta sunt si derutat si am inceput sa o supar mereu fara intentie.

Mie îmi pare a fi o relație toxica. Sincer.
 6
Parerea mea este ca aceasta fata te foloseste. Ceea ce cred eu este ca ea nici nu este respectata in relatia cu “iubitul” ei care si el o foloseste, si ea la randul ei nu te respecta pe tine ci doar te tine pe post de amic/ confident/ daca nu si valet. Inteleg ca esti derutat, si este firesc, cumva tu crezi ca faptul ca ea te lasa sa faci anumite lucruri pentru ea este o dovada ca te place sau ca tine la tine. Gresit. Faptul ca te lasa sa faci niste lucruri inseamna ca ii place ca tu sa faci acele lucruri, nu ca ar vrea o relatie, sau ca tine la tine sau ca te respecta. Daca cineva te place si isi doreste ceva serios cu tine, atunci nu doar te lasa sa faci lucruri ci face si acea persoana lucruri pentru tine. In relatia voastra vad ca tu mai mult faci si ea mai mult primeste. Asta nu e o relatie echilibrata si nici una in care esti iubit. De ce ai vrea, in situatia asta, sa te schimbi pentru ea?
 8
Sfat mai direct asa, daca tot te lasa sa faci aceste lucruri prin haine, incearca sa dai jos hainele, sa vezi ce reactie are. Asa direct, fara sa o anunti inainte.
Ea stie ca tu esti virgin ?
 5
E ok sa fii slab, „sa nu ai un corp musculos, comunicarea, smecheria, sharmul care” îl au anumiți băieți. Îți poți găsi o parteneră bună și fără să dai pe afară de aceste calități.
RASPUNS DIN PARTEA PERSOANEI CARE A PUS INTREBAREA: “Da știe ca sunt virgin. Nu vreau neapărat sa ma schi!b pentru ea ci si pt mine…eu ma blochez când încep sa vb cu o fata adică zic buna cf si gata m am blocat….ea a fost alaturi de mine când mi a murit mama si fratele ma ajutat sa iau bacul….nu zic ca a făcut multe lucruri pt mine dar a făcut….si ma e si chestia ca bun te folosești de om dar dc il tot ierți?, ca în din 2009 am tot supărați de cred ca unu ma si snopea in bataie. Si este posibil ca roata sa se fi întors împotriva ei?
Pe mine ma cunoaște cu 5 ani înaintea iubnei….iar ea il iubește mult ca îmi povestește tot…si din cauza ca ea sar folosi de mine …el sa se folosească de ea?”
Inchiriez cabinet pentru psihoterapie sau alte forme de terapie – Bucuresti (sector 2)

Inchiriez cabinet pentru psihoterapie sau alte forme de terapie – Bucuresti (sector 2)

Inchiriez cabinet pentru psihoterapie sau alte forme de terapie. Adresa cabinetului: str. Maiorului nr. 10, sector 2.

Telefon: 0723.517.920

Inchiriez cabinet pentru psihoterapie sau alte forme de terapie - Bucuresti (sector 2)Inchiriez cabinet pentru psihoterapie sau alte forme de terapie - Bucuresti (sector 2)Inchiriez cabinet pentru psihoterapie sau alte forme de terapie - Bucuresti (sector 2)

Am 28 de ani si de cand m-am nascut sug degetul. In copilarie parintii au incercat sa ma dezvete de acest lucru.

Mesaj anonim de pe terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:

Buna,am 28 de ani si de cand m am nascut sug degetul.In copilarie parintii au incercat sa ma dezvete de acest lucru dandu mi cu mai multe chestii nu tocmai placute(ardei iute,namol,ganiat).Pare ciudat,dar pentru mine facand acest lucru ma linistete.Cel mai mult sug degetul noaptea,dar nu mereu.O fac inconstient.Am incercat sa renunt a mai face asta,dar nu am rezistat nici macar o saptamana.Sotul meu glumeste zicand ca sunt mai speciala.Ar putea fi o solutie la aceasta?

Ce se intampla cand incercati sa renuntati? Faptul ca va linisteste acest gest nu este ciudat, este o reminiscenta a copilariei cand suptul la san il linisteste pe copil. Cred ca se poate lucra in terapie pentru a scapa de acest comportament, pe de alta parte, daca sotul dvs glumeste si va accepta asa cum sunteti, care sunt motivele pentru care doriti sa scapati de acest comportament? Toate acestea pot fi explorate in terapie. Succes!
 2
este un comportament pe care-l faceti inconstient mai exact un mecanism de regresie si comportamentul in sine va aduce -calm linistire! Incercati – desi va fi anevoios- sa va inlocuiti cu alt comportament de – linistire, calmare- sa va gasiti alte modalitati care sa va calmeze chiar si atunci cand sunteti treaza- pentru a reusi sa inlocuiti acel comportament care se pare ca se realizeaza automat. -desigur intr-un proces terapeutic veti putea identifica multe aspecte mai bine! succes1
 1

Am o fetita de 8 ani cu care intampin mai multe probleme legate de scoala.

Mesaj anonim de pe terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:

Buna ziua, am o fetita de 8 ani cu care intampin mai multe probleme legate de scoala. Mai exact de curând mi-a spus ca nu ii place si nu vrea sa intele, ca o face ca o oblig eu si ca nu intelege la ce ii foloseste sa invete. Mentionez ca o cresc singura si i-am oferit tot ce si-a dorit pana acum, nu tine legatura cu tatal ca nu vrea el. Va rog sa ma ajutati cum un sfat cum ar trebui sa procedez sa o determin sa invete din placere.
Multumesc

V ați dat singura răspunsul la întrebare….i ați oferit tot ce a vrut…și acum va cere același lucru…ce să caute la școală când acasă are tot ce vrea . Incercati sa discutați cu ea despre ce înseamnă școala. Incercati recompensare pt învățătura, nu neapărat pt note. Este clasa 1 sau 2 ?
 4
Dar cum ati putea fi dvs determinata sa acceptati cu placere faptul ca ei nu ii place sa invete?
 2
Remus Costache are dreptate. Nu sunteti de condamnat pentru ca i-ati oferit tot ce a vrut, pur si simplu prin aceasta metoda ati incercat sa compensati lipsa tatalui. Doar ca aceasta metoda de la o anumita varsta nu mai da rezultate prea favorabile. Cum este si cazul fetitei dvs. Nu vrea sa va sugerez sa “puneti piciorul in prag” sau sa va impuneti intr-un mod drastic, ci printr-o discutie calma incercati sa subliniati beneficiile scolii (invata lucruri noi, interesante; o sa isi faca prieteni; cand o sa fie mare o sa se poata orienta spre o meserie care i se potriveste) si pe langa aceasta discutie, puteti sa stabiliti un sistem de recompense usor de implementat in familia dvs. De ex: daca isi face zilnic temele, la sfarsit de saptamana alegeti o activitate preferata (poate chiar sa aleaga 2-3 colegi sa mearga la un loc de joaca). Mult succes!
 1
Eu va recomand sa discutati mai pe indelete cu un terapeut. Sfaturile sunt generale iar noi suntem atat de diferiti. Parerea mea este ca nu exista o reteta.Iar schimbarea ar fi bine sa vina de ambele parti ca sa obtineti rezultatele dorite.
 5
Puteti sa o intelegeti ca nu invata din placere si sa ii apreciati sinceritatea. .
 3
Cu cat dvs ca mama sunteti mai anxioasa si va faceti mai multe probleme in ceea ce priveste activitatea la scoala a fetitei, cu atat aceasta presiune va fi resimtita de ea ca pe o obligatie si nicidecum ca pe o placere. In momentul in care dvs mai reduceti din asteptari si ii aratati ca scoala poate avea si o parte frumoasa, si ea va avea o alta atitudine. Nu uitati ca ceea ce dvs simtiti, ii transmiteti inconstient si copilului. Numai bine!
 2
chiar as recomanda si o vizita la un terapeut specializat pe dezvoltarea familiei si a copilului sa va dea cateva sfaturi
 1
RASPUNS DIN PARTEA PERSOANEI CARE A PUS INTREBAREA: “Buna seara. Este clasa a 2 a si mentionez ca este un copil cu un coeficient de inteligenta de 126 (rezultat la testarea unui psiholog) dar nu vrea chiar daca am fost mai drastica. Am renuntat la toate activitatile de la scoala platite de mine in detrimentul celor platite de ea cu bani obtinuti ca recompensa daca isi face temele si daca se concentreaza la teste. Am fost la specialist deoarece dna invatatoare se tot plangea ca deranjeaza la ore (se intorcea la banca si vb). Diagnosticul a fost ADHD intr-o forma f usoara iar ulterior in scris tulburari comportamentale.”.
in urma acestui raspuns, chiar v-as recomanda o vizita la un analist comportamental, dar atentie la alegerea acestuia intrucat putini sunt cei acreditati de catre Behavior Analyst Certification Board. Zic asta intrucat fiind un copil fara alte tulburari , si la o varsta destul de inaintata, doar un adevarat profesionist v-ar putea ajuta. Succes.
:) ) pai normal ca nu intelege la ce ii foloseste..este un copil. Credeti ca ceilalti copii de varsta ei inteleg cu adevarat de ce trebuie sa mearga la scoala? Din punctul meu de vedere asta este o reactie adecvata varstei pe care o are, ea pur si simplu spune ceea ce gandeste. Este posibil sa se plictiseasca la scoala, avand un iq asa mare si de aceea sa “deranjeze”, iar invatatoarea nu ar trebui sa se planga cand un copil se intoarce la banca si vorbeste, pe bune? ce nasol, se intoarce la banca si vorbeste :) )) Cautati o clasa de supradotati, incercati sa aflati daca nu cumva se afla altceva in spatele neplacerii de a merge la scoala, poate este ceva legat de doamna, de colegi, etc. , cautati un psihoterapeut, este destul de dificil sa va explice cineva aici cum sa procedati, fara sa cunoasca copilul. Mie mi se pare foarte trist cum scoala romaneasca si stilul parental ucid exprimarea libera si autenticitatea copiilor, scotandu-i bolnavi pe cei care se exprima. Incercati sa nu o contraziceti, cea mai buna cale din pct meu de vedere este sa fiti de acord cu ea (sa o intelegeti): da, ai dreptate este nasol sa mergi la scoala, nici mie nu mi-a placut la inceput cand eram copil, dar ne obliga presedintele :) ))), daca nu mergi, lumea va spune ca eu nu am grija de tine si ne vor desparti. ultima parte suna dramatic, dvs hotarati daca ii spuneti sau nu, dar e ceva ce ea poate proba daca nu va crede, atunci cand un copil nu merge la scoala se sesizeaza protectia copilului si se face o ancheta sociala iar parintii pot fi decazuti din drepturi, deci nu o mintiti. Faza cu presedintele este ca sa nu mai existe acest conflict intre voi doua, ea crede ca din cauza dvs trebuie sa merga si ca totul tine de dvs, e mai bine sa scoateti un alt vinovat pentru drama ei. Daca doamna invatatoare se plange de ea,, cautati neaparat alta doamna! este posibil sa aiba o atitudine reticenta fata de copilul dvs, sau daca nu o are, cu siguranta nu o ajuta sa depaseasca dificultatile. Retineti..nu ii spuneti “trebuie sa iti placa”, ci “inteleg ca nu iti place” apoi spuneti-i ca este o regula, care nu tine de dvs, la partea cu regula fiti putin mai ferma, fara a ii lasa loc de negocieri, regula nu se negociaza. Va trebui sa ii spuneti aceste lucruri de mai multe ori, nu va intelege din prima, dar tot repetand, ii va fi din ce in ce mai clar ca regula asta nu se va schimba. Intre timp, cautati alta doamna care sa o ajute, nu sa o respinga! Sper ca v-am fost de folos, mult succes!
 2

M-am hotărât să vă scriu pentru că simt că mă găsesc într-un impas, din care nu mai știu cum să ies.

Mesaj anonim de pe terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:

M-am hotărât să vă scriu pentru că simt că mă găsesc într-un impas, din care nu mai știu cum să ies. Am 33 de ani, sunt necăsătorit și simt că mi-am ratat viața. Mă simt nefericit, debusolat și dacă aș fi întrebat pentru ce trăiesc, nu aș ști ce să răspund. Sunt o fire retrasă, însă îmi displace singurătatea, mai ales că mă deprimă cumplit, căci sfârșesc prin a mă gândi la situația mea și la cât de mult mi-ar plăcea să nu fie așa cum este, dar nu știu cum să mă schimb; socializez greu cu oamenii spre deloc, nu știu cum să intru în vorbă cu ei. De multe ori cred că nu știu și nu sunt în stare să întrețin o conversație autentică cu cineva. Mi-e teamă să nu plictisesc.
Nu aș ști să spun dacă sunt pasionat de ceva anume, nu am hobbyuri, nu am nici un fel de aptitudini speciale, niciodată nu am avut un grup de prieteni. Cu colegii de școală am avut relații reci și nu am păstrat legătura. Mă simt extrem de singur. După terminarea liceului m-am înscris în mai multe rânduri la facultate, dar de fiecare dată am abandonat. În final am renunțat să mai încerc, deși sunt momente în care mă încearcă unele regrete, iar per ansamblu percep toată treaba asta ca pe un eșec personal. Aspectul acesta mă face adeseori să mă simt inferior celorlalți. Tot timpul în școală mi-a fost frică de profesori, mi-a fost frică de note, mi-a fost frică să nu mă fac de râs. Nu am fost un elev remarcabil, dar am fost un elev bun.
Astăzi, la 33 de ani simt că nu am realizat mai nimic în viața mea, și totodată simt că nu am nici un obiectiv. Mă întreb cu groază ce mă așteaptă în viitor? Asta să fie viața mea de acum încolo? Mă simt foarte nefericit, fără perspectivă, nici școală/studii și nici măcar o meserie care să mă ghideze în și spre viitor. În prezent sunt casier într-un hipermarket, dar îmi dau seama că ăsta nu e un serviciu de viitor, plus că sunt momente în care parcă simt că aș putea mai mult… deși nu aș ști să zic ce anume altceva mi-ar plăcea să fac sau ce anume m-aș vedea făcând.
Mă simt încurcat în propriile gânduri și stări confuze, mereu am fost așa. Niciodată nu am știut cum să mă orientez profesional, cum să-mi planific o carieră, niște obiective. Niciodată nu am avut încredere în mine că voi reuși, dimpotrivă am fost temător și am abandonat. Înțeleg că e greșit, dar nu știu cum să fac să nu mai revin la acest tipar de acțiune.
Nu știu dacă e cineva care mă poate ajuta, aș vrea să cred că da. Nu știu dacă o consiliere profesională sau orientare a carierei pentru adulți mi-ar fi necesare, sau poate mai degrabă identificarea unor calificări necesare practicării unei ocupații. Cel mai adesea nu știu să spun ce-aș vrea. Nu știu exact unde greșesc în afară de aspectul acesta cu încrederea în sine foarte scăzută, abandonul atunci când dau de greu sau necunoscut, sau mai bine zis de angoasa care mă cuprinde când dau de ele.
Nu vreau să par deplasat, poate exagerez eu aiurea, la urma urmei sunt oameni cu probleme reale, mult mai mari decât gândurile mele de mai sus, dar aș vrea că starea asta de deznădejde, de nefericire, de deprimare care mă însoțește de ceva vreme să înceteze.

Felicitări pt curajul de a scrie aici și pt că ai puterea de a te analiza așa. Totuși este puțin cam dura caracterizarea ta . Gândește te că tot ce ești acum este urmarea deciziilor luate de a lungul vieții tale. As întreba de câte ori ai ieșit din zona ta de confort, de câte ori ai incercat să discuți cu o persoana capabila despre ceea ce tu simți ? Încearcă să te raportezi la tine și mai puțin la alții, concentrează te pe a ta persoana, fa ți un jurnal, fă-ți o lista cu ce vrei sa faci și unde vrei sa ajungi!! Mai recomand și câteva ședințe de psihoterapie sau grupuri de dezvoltare personala, întrucât trăirile tale au niste rădăcini în trecutul tau, și aflând de unde vin, ți ar fi ușor să le depășești. Succes mult, și nu uita, fericirea și împlinirea nu înseamnă rămânerea în zona de confort!
 8
Nu pari deplasat… Intrebarile pe care ti le pui sunt pur existentiale, orice persoana si le pune la un moment dat. Mai acut sunt percepute de acele persoane care nu se cunosc, nu isi cunosc aspectele care le fac placere, diverse pasiuni. E cazul tau. De aici vine si aceasta frica de a socializa cu cineva – ai impresia ca nu esti interesant si ai putea plictisi. De obicei, cele mai practice sfaturi ar fi de genul: sa iesi din zona de confort, sa faci lucruri pe care nu le-ai mai facut pana acum, sa incerci sa-ti formezi alte obiceiuri, sa-ti controlezi gandurile… etc., ai putea incerca si tu, desi din punctul meu de vedere nu e potrivit. Toate astea au nevoie de energie, entuziasm, sa simti altceva decat apatie sau sa faci lucrurile de dragul facutului…, ar putea sa-ti aprofundeze starea. Zici ca abandonezi repede orice – e evident prezenta fricii de a-ti asuma responsabilitati, una, si al doilea aspect, iti doresti un résultat imediat si daca nu iti reuseste lasi totul balta. Orice reusita apare dupa eforturi reale pe care le depui si nu astepti un rezultat concret. Daca ai un alt rezultat decat cel aspirat atunci apare dezamagirea si de aici abandonul, ganduri triste si tot pachetul pe care l-ai descris. Ai putea primi sugestii ca nu esti suficient de “motivat”. Motivatia e un sens utopic, in realitate e mult mai simplu, daca vrei sau nu sa faci un lucru, atat. In timp, probabil, vei gasi raspuns la intrebari, dar am vaga impresie ca au sa te urmareasca mult timp. Asuma-ti existenta, si vei vedea schimbarile reale…
 2
Eu cred ca nu conteaza cat de importante sunt nemultumirirle dvs fata de ale altora. Ci mai degraba cum sunt ele resimtite de dvs. Si inteleg ca sunteti intr-un impas. Va recomand sa discutati u un terapeut pentru a va clarifica nemultumirile si a stabili obiective. De asemenea veti descoperi si ce resurse aveti si cum sa le folositi.
 1
Care este motivul care va determina sa doriti o schimbare in stilul de viata? E pentru dumneavoastra sa pentru ceilalti?
 1
Eu am remarcat in primul rand exprimarea fluida si corecta gramatical. Chiar si numai acestea te scot din categoria oamenilor care “nu se remarca”. Apoi,toate framantarile tale pot fi accentuate de criza varstei trecute de 30 ani. Este un prag. Multi dintre noi se lupta cu ea sau au depasit-o deja. Daca as fi in locul tau, as investi intr-un consilier bun a carui experienta si intuitie sa te indrume catre alegerile potrivite tie. Nu e prea tarziu nici pentru scoala sa stii, dimpotriva. Iar la fara frecventa poti lucra in continuare. Sau chiar postliceale..cursuri de calificare, o meserie practica ce iti garanteaza si stabilitate si satisfactii sufletesti ( sunt o sumedenie: asistență medicală, tehnician maseur etc). Daaar..revin la punctul de mai sus, cu un consilier priceput. Dincolo de toate, nu te rusina cu cine esti si ce faci (sau nu faci). Daca ai nevoie de prieteni, iacata cati ti-am raspuns! Poti trimite si cate un friend request,sunt convinsa ca si ceilalti si-ar gasi timp sa iti ofere o vorba buna din cand in cand. Deja au facut-o aici. Imbratisari.
 2
Speranta de viata in Romania este undeva la 75 de ani si e in crestere. Asta inseamna ca in fata ta se afla peste 40 de ani in care ai timp o gramada sa schimbi situatia in care esti acum in sensul pe care tu ti-l doresti.Cum vrei sa-ti petreci urmatorii 40+ ani? Eu observ din mesajul tau o capacitate foarte buna de introspectie, de constientizare a nemultumirilor tale, a lucrurilor care te impiedica sa ajungi unde vrei si imi pari o persoana inteligenta care functioneaza sub nivelul capacitatilor sale datorita neincrederii in sine. Te-ar ajuta psihoterapia, mai ales ca se simte ca ai ajuns intr-un punct in care ai motivatia pentru schimbare. Incearca, caci rau nu are ce sa-ti faca! Iar cat timp traim, avem ocazia sa schimbam ceva in bine!
Nu am citit nimic despre copilarie, familie, sunt detalii importante.
Problema cu care va confruntati este o problema reala. Nu va mai comparati cu ceilalti, este mai eficient sa va impuneti standarde tangibile pe care si sa le atingeti. Sa fiti consecventa cu dvs. insiva. Pentru reducerea anxietatii recomand cateva sedinte cu un specialist.
E pacat ca esti atat de exigent cu tine! Daca analizez doar modul in care scrii, modul de exprimare, punctuatia corecta si fluenta frazelor imi dau seama ca…deja te-ai remarcat! Este mare lucru sa vezi azi un tanar care stie sa scrie corect! Cred ca trebuie sa inveti sa te iubesti pe tine insuti, sa nu mai astepti confirmari din exterior. Ai tot ce-ti trebuie pentru a face si a obtine tot ce-ti doresti! Depinde doar de tine ce faci cu toti “talantii” pe care i-ai primit! Si stiu despre ce vorbesc!
 1

Sunt o mama divortata cu un baiat de 17 ani. Cred ca se drogheaza, am auzit ca a cerut bani imprumut de la alti baieti pe care nu i-a mai dat inapoi, ba chiar i-a amenintat cu bataia sau/si i-a batut.

Mesaj anonim de pe terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:

Sunt o mama divortata cu un baiat de 17 ani. De ceva vreme cred ca se drogheaza, am auzit ca a cerut bani imprumut de la alti baieti pe care nu i-a mai dat inapoi, ba chiar i-a amenintat cu bataia sau/si i-a batut. Mi-e teama pentru ce ar putea sa faca, nu vorbeste nici cu mine nici cu tatal lui. Ce sa fac? Sunt disperata

Problema lui nu apare din neant. Ea apare în relația cu părinții lui. Partea bună este că și soluția tot în acest cadru intră. Vorbiți cu el?
 1
aveti dovezi ca se drogheaza? Agresivitatea vine cu siguranta din ‘casa’. Discutati in 3, daca se poate, despre ce se intampla, eventual mergeti la un terapeut de familie. Poate sa fie doar ‘adolescenta’ insa poate sa fie si ceva mai serios. Cercetati! Succes.
 1
Asezati-va toti trei la discutie cu scopul de a intelege care sunt nevoile fiacaruia si cu ce va puteti sustine unul pe celalalt. Daca aveti nevoie de ajutor puteti solicita o terapie de familie unde veti afla mai multe despre familie si modalitati de functionare utile grupului din care faceti parte.
 2
Imi pare rau pentru aceasta situatie in care va aflati si cred ca sunteti ingrijorata cu privire la comportamentul fiului. Si eu recomand sa mergeti impreuna la o terapie de familie, si ar fi de ajutor ca acest demers sa fie sprijinit si de sotul dvs. Multe dintre astfel de comportamente ale adolescentilor vin din suferinte emotionale despre care ei nu vorbesc. Uneori o revolta impotriva celorlalti, a lumii considerata nedreapta sau a lor insisi. Mergeti cu baiatul la terapie de familie, e important ca el sa vada ca va pasa. Numai bine!
 2

Sunt o fata de 23 de ani. Parintii mei sunt medici, tata chirurg și mama stomatolog.

Mesaj anonim de pe terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:

Buna ziua! Sunt o fata de 23 de ani. Parintii mei sunt medici, tata chirurg și mama stomatolog. Eu nu am fost atrasa de medicina, insa de animale am fost și sunt atașată. De mica aveam de gând să mă fac medic veterinar. Habar nu aveam ce înseamnă asta. Bunicul și unchiul meu (tata și fratele mamei) au terminat medicina veterinara. Bunicul a lucrat la circa, iar unchiul are în prezent o ferma de găini.Nu asta ar fi idealul meu. Mie mai mult îmi plac animalele mici. In liceu trebuia să mă gândesc pe ce cale sa o iau. Aveam mici probleme de integrare socială din cauza timidității, așa că am inceput sa caut soluții pe internet, așa am devenit pasionată de psihologie. Ai mei nu ai fost de acord când le-am zis că aș vreau sa ies facultatea de psihologie, deci am inceput sa fiu nesigură și nehotărâtă. Dat fiind faptul că învățasem la bac din fizică, profesoara mi-a sugerat sa dau la facultatea de fizica. Am mers așadar să dau admitere, am dat și la
fizica și la psihologie. Și, am găsit un carnețel unde îmi notasem in copilărie visul de a deveni medic veterinar. Așa că, am dat și la medicina veterinara, in speranța că ar fi cea mai buna alegere in fata părinților (e medicină) și pentru mine pentru că îmi plac animalele. La fizica am renunțat nu îmi plăcea matematica, și nu eram eu omul cifrelor asta știam clar. La psihologie am renunțat pentru că am intrat la taxă și am luat-o că pe un semn. La medicina veterinara intrasem la buget, deci eram pe calea cea bună. Am făcut 3 ani de medicina veterinara, timp in care m-am confruntat cu păreri diferite, oameni nemulțumiți de domeniu, cu venituri mici, in practica mi-am dat seama că nu rezist mult in picioare, nu-mi plac foarte mult operațiile ce se fac, in schimb teoria învățată la școală mă fascina de-a dreptul, la fel și animalele. Cu colegii mă înțelegeam de minune, simțeam că la facultate era mediul meu, dar în practică eram un pic
depășită de situație. După absolvirea celui de-al treilea an, m-am ambiționat și am hotărât să dau admitere la stomatologie, era a doua variantă din medicina care era bănoasă și mai avantajoasă că aveam de unde invata (de la mama). Am intrat la facultate, am făcut anul întâi. Nu m-am simțit în largul meu printre colegi, ei fiind mai îngâmfați decât cei de la veterinara, nici nu am reușit să leg prietenii. M-am adaptat cu greu sistemului grila, care nu era la veterinara (unde dădusem examene orale). Am făcut practică la mama, și cam tot în același punct am rămas. Nu mi-a plăcut că avea intervenții pe oameni în vârstă, edentați, total sau parțial, și mi se părea destul de dezgustător.Nu mi-au plăcut nici intervențiile în care oamenii urlau de durere și ea se chinuia să le scoată dinții, și mi se părea că îi chinuie mult prea tare, dar înțeleg că altfel nu se putea. In concluzie, sunt in ambele domenii aspecte care nu îmi
plac și nu știu dacă voi putea să mă adaptez. Tot așa, mi-e greu sa aleg, facultățile fiind în orașe diferite. Veterinara este într-un oraș mai îndepărtat de orașul de domiciliu, și sunt nevoită să stau în chirie sau in cămin. Stomatologia e într-un oraș mai apropiat, unde bunicii mei au avut casa și casa sta goala momentan, deci as putea sa stau acolo, in schimb la facultatea de stomatologie sunt la taxă iar la veterinară la buget. Veterinara am întrerupt-o anul acesta in care am fost la stomatologie, deci am șansa să o reiau. Sunt tare nehotărâtă și îmi fac tot felul de scenarii in cap. Nu știu cum as putea lua o decizie și să mă împac cu ea. Îmi stătea capul să mă întorc la veterinara, că mai am acolo doar 3 ani de făcut, in schimb la stomatologie mai am 5, plus că măcar animalele îmi plac, chiar daca medicina clinica îmi displace, plus că aș putea alege in domeniul veterinar sa lucrez in laborator spre exemplu. Problema e că
în veterinara fac 6 ani, salariul fiind de câteva ori mai mic decât în stomatologie, ceea ce mă demotivează. Va rog frumos, am nevoie de un sfat. Multumesc anticipat!

Nimeni nu poate alege drumul în locul tău. Ai pus pe hârtie păreri pro și contra. Acum cântărește bine fiecare drum și vezi banii si ceva ce te pricepi cât de cât sau ceva ce îți place dar banii destul de putini . Poti apela la un psiholog să vb cu el si sa te ghideze către ce simți tu. Dar alegerea tot a ta va fi
In orice domeniu vor fi si lucruri mai puțini plăcute. Nu te gândi câți ani mai ai de studiat ca timpul trece repede. Foarte repede. In medicina, indiferent de specializare, trebuie sa studiezi constant. Sfatul meu e sa ai in vedere si aspectul pecuniar. O independentă si stabilitate financiara te va scapa de multe frustrări pe viitor si multe griji care pot sa iti afecteze viata pe mai multe planuri. Nici medicina veterinară nu se limitează la găini si porci, nici stomatologia nu se limitează la scos dinti si dureri. Poti incerca rezidențiat pe ortodontie (aparat dentar la copii in special), o practica mai usoara si cea mai bănoasă.
De unde sti atat de sigur cati bani vei castiga odata, candva, in viitor . Daca am inteles bine in prezent iti plac animalele si ai putea sa inveti cate ceva sa contribui le starea lor de bine. Poate ai putea face ceva cu aceste idei . Intr-o terapie individuala ai putea sa iti identifici nevoi care implinite iti vor aduce bucurie. Un terapeut potrivit cu care sa formati o echipa poate sa fie o schimbare utila .
Eu zic sa faci ceea ce ți place mai mult și nu te uita la cât voi câștiga. Ceea ce ți place și e cu pasiune te face sa trăiești. Inutile alegi unde câștigi mai mult și pe urma te trezești ca nu ți place. O faci pe viață alegerea asta.
 2
Poate ar mai fi o varianta: psihiatria. Si vei putea studia in mod legitim si psihologia. In rest, ce au spus colegii. Decizia e a ta, nu a celorlalti. Tie tb sa iti placa. Tu o vei practica tot restul vietii. Pentru dificultatile de integrare iti recomand psihoterapie.
observatia mea este ca “nu-ti gasesti locul”! Intr-un proces terapeutic ar trebui sa explorezi tocmai acest fapt: ce-ti place si ce te defineste pentru “a-ti urma drumul tau” profesia potrivita! Se pare ca te pierzi/ ratacesti fara sa-ti gasesti locul! Mult succes si numai bine!
 1
Loading

Cauta un terapeut sau adreseaza o intrebare

19362 raspunsuri primite pentru 4123 intrebari | Vezi toate intrebarile