Arhiva lunara pentru septembrie, 2017
| 33 vizite |
Am 15 ani si sunt baiat. Undeva pe la varsta de 2-3 ani am asistat la o experienta deloc placuta, traumatizanta pot spune, intre parintii mei.
Buna ziua, am 15 ani si sunt baiat. Undeva pe la varsta de 2-3 ani am asistat la o experienta deloc placuta, traumatizanta pot spune intre parintii mei.. Tata era dependent de alcool, nu-mi amintesc foarte multe despre el iar intr-o seara a venit acasa baut si a inceput s-o bata pe mama ingrozitor. Am incercat sa ma implic dar m-a apucat “de-o aripa” si m-a azvarlit in fotoliu. Mama mi-a povestit ca era desfirgurata total, mai avea putin si o omora daca nu chema o vecina politia.. mama a fost nevoita sa plece in strainatate, pentru a asigura un venit cat de cat ok pentru mine. Aveam 4 ani cand mama a plecat si am ramas in grija bunicilor. Anii au trecut iar prin scoala generala eram deseori “atacat” psihic fata de restul colegilor, un fel de bullying dar nu fizic deoarece nu prea le permiteam sa se atinga de mine. Prin clasa a 6-a m-am mutat la alta scoala, in speranta de a gasi un colectiv mai ok. Dar din pacate si acolo am fost cam la fel. Dupa putin timp am intrat intr-un fel de
depresie pe care o ascundeam cat de mult posibil fata de parinti sau colegi.. incepusem sa fac si alte chestii pe care acum le consider prostesti, precum taiatul.. Am fost si la psihologul scolii insa fara rezultat.. In a 8-a totul a mers relativ ok, incepusem sa ma inteleg foarte bine cu colegii. Pe parcursul acestor ani am inceput sa dezvolt o anxietate… o frica de a interactiona cu alte persoane sau de a-mi face prieteni, cum s-ar spune. Sunt o persoana sociabila, dar pe interior simt acea frica de a nu fi “tradat”, barfit sau subiect de batjocura, lucruri care din pacate s-au intamplat de multe ori. Momentan pot spune ca am doar vreo 2 prieteni pe care-i cunosc de vreo 2-3 ani, si pot spune ca pana acum au fost super ok. Dar de ceva timp simt ca unul din ei a devenit putin mai rece, simt ca vrea sa se departeze de mine si chiar nu am idee ce sa fac, tinand cont ca mereu am fost acolo pentru el, la bine si la rau. Mi-as fi dorit sa fiu mai rece, sa nu ma mai atasez asa de
repede de anumite persoane pentru a evita situatii de genul.. :/. Poate am dat-o dintr-un subiect in altul dar nu prea pot sa aranjez lucrurile in mintea mea acum.. Cand sunt pe afara si vad un grup de persoane de varsta mea, simt un fior si incerc sa-l evit sau sa trec “neobservat” pe langa ei. Ma simt obosit tot timpul, adorm greu gandindu-ma la tot felul de lucruri si incerc sa le evit fredonand “random” melodii in gandul meu. De asemenea, pofta de mancare este una relativ scazuta, mancand cat de cat de doua ori pe zi. Revenind la situatia familiara.. Relatia mea cu mama a fost mereu una buna, spunandu-mi ca pot sa-i spun oricand orice, insa eu ma inchideam in mine simtind la un momendat nevoia de a vorbi cineva dar inafara de membrii familiei nu aveam si evitam mult acest lucru… Cand nu mai rezistam incepeam sa plang mult, descarcandu-ma cat de cat. Mama de curand s-a recasatorit cu un om super si s-a stabilit prin tarile nordice impreuna cu el.. Dar.. in aceasta vacanta am fost o luna acolo. Pentru inceput a fost super ok.. dar dupa au inceput certurile iar in ultima saptamana nu mai rezistam, imi venea sa plec de nebun si sa ma calmez.. Ajuns acasa, simt ca m-au afectat mult si acele certuri iar de atunci ma simt mereu stresat, gandindu-ma la tot iar situatia cu acest prieten ma fecteaza si mai mult, de asemenea… Am deseori anumite momente in care simt tremurat incontrolabil, frica, muschii se incordeaza fara motiv iar cand ma ridic de pe scaun, din pat, etc simt o ameteala oribila, in care vad totul in ceata, o presiune in cap si ma simt.. mai greu sa spun asa. Din ce am citit pe internet sunt atacuri de panica.. Una peste alta, incepe liceul, peste doua zile este festivitatea de inceput si mi-e foarte frica.. nu stiu ce sa fac.. am vorbit cu un prieten sa vina cu mine, sa radem sa facem ceva care sa-mi ia din cap starea de frica.. Mi-e frica de noul colectiv.. mi-e frica sa nu se ia cineva de mine fara motiv.. voi incerca sa par mai “dur”, la
locul meu si sa nu arat frica sau alte sentimente de slabiciune.. Cum am spus, imi place sa cunosc persoane noi, ma bucura ideea de “liceu” dar.. apar sentimentele spuse mai sus.. Chiar nu stiu ce e cu mine, ce e in capul meu, totul e vraiste.. Situatia mea scolara pana acum a fost una buna, examenul de capacitate fiind luat cu nota 9, nu prea mi-au afectat studiul aceste “evenimente”.. Voi incerca sa ajung la un psiholog.. dar pana atunci.. as avea nevoie de niste sfaturi, va rog.. Multumesc pentru atentie, va doresc o zi/seara placuta!
Esti un baiat pe cinste! In conditiile dificile in care ai crescut, ai reusit sa te dezvolti foarte bine. Legat de teama ta de a interactiona cu oameni necunoscuti: e fireasca, e des intalnita in randul adolescentilor, uneori chiar si in randul adultilor. Strategia pe care ti-ai facut-o (de a nu lasa sa se vada ca esti intimidat) e foarte buna. Sigur au si ceilalti tineri o strategie similara ☺. Concentreaza-te pe aspectele pozitive: faptul ca vei cunoaste alti oameni, ca treci intr-o noua etapa. Te ajuta mult si discutiile cu prietenii. Sportul e f bun. Miscarea. Mananca echilibrat. Relaxeaza-te (dormi suficient, la ore rezonabile). Legat de prieten: poate ca are si el problemele lui, similare. Poate are si el nevoie de ajutor. Deschide-te in fata lui, fii vulnerabil. Poti sa faci prietenia mai profunda. Sau ai putea fi ranit. Nu-ti fie teama de apropiere. Poti castiga mai mult decat poti pierde. Si da, incepe o terapie! Te va ajuta mult! Iti tin pumnii. Totul va fi bine ☺8
D-na Cristina Anghel ti-a dat sfaturi foarte bune de urmat. Iti doresc mult, mult succes in viata si sunt sigura ca o sa reusesti. Esti minunat!
Respect pentru modul cum te descurci cu situatiile deloc usoare cu care ai fost confruntat in viata. Cu incredere si rabdare vei reusi sa alegi in continuare drumul tau propriu . Esti la o varsta la care transformarile fizice si psihice sunt mai rapide. Asa crestem noi oamenii. Inconjoara-te de oameni care iti plac si fa propriile alegeri. Mult succes!
As dori și eu mai multe sfaturi legate de aceasta teama a adolescenților. ..Am și eu o adolescenta cu aceleași probleme și nu știu cum sa o ajut….Sunt disperata pentru ca o iubesc ffff mult și sufăr când văd ca este închisă în ea, ca nu pot sa fac nimic ca sa o conving ca e unica ..ca fiecare suntem unici în felul nostru.
Am 19 ani și mă aflu într-o situație dificilă. Stau cu părinții mei, care nu o duc foarte bine cu banii. In majoritatea cazurilor mă fac să mă simt nedorită.
Bună ziua! Am 19 ani și mă aflu într-o situație dificilă. Stau cu părinții mei, care nu o duc foarte bine cu banii. In majoritatea cazurilor ei mă fac să mă simt nedorită. De fiecare dată când le zic că vreau să ies afară, zic să plec dar să nu mai vin, seara imi fac scandal de obicei că umblu “degeaba” pe afară. Uneori am momente în care mă înțeleg super bine cu ei. Eu am incep să lucrez de curând și am crezut că se vor schimba, văzând că nu mai stai degeaba. Acum ei doresc să mă mut din casă cât mai repede, să nu mai consum și ei să plătească. Simt că mă urăsc și nu țin deloc la mine. Niciodată nu mi-au zis cuvinte dulci de părinți (ai grijă, te iubesc, ești bine). Când mă simt rău..imi spun că nu le pasă, nu este vina lor. Mă insultă foarte grav. De a merge la un psiholog nici nu vor să audă. De bătut nu mă bat, dar nu simt iubirea aceea de părinte și nu le pasă de mine. Ce să mai fac? Am incercat să mă apropiu
de ei, dar un moment e totul roz, apoi urlă, țipă (mama în special) Țin să menționez că (,) consumă alcool și pe nici o cale nu pot vorbi cu ei atunci. Sunt cu moralul la pământ, nici unul nu mă înțelege. Nu mai știu ce să fac.
Daca tu lucrezi, incearca sa iti gasesti ceva sa locuiesti separat. Asa, poate isi vor da si ei seama ca le este greu fara tine… si isi vor schimba comportamentul.
Si eu vroiam sa zic aceelasi lucru – daca ai inceput sa ai banii tai, cauta sa te muti cat mai repede. Daca vrei sa nu dai foarte mult, poti imparti cu o prietena ceva sau sunt grupuri inclusiv pe facebook gen “caut coleg de apartament” unde poti lua doar o camera pt inceput.
Imi pare f rau pentru situatia in care esti. Meriti sa fii iubita si respectata, dar din pacate, parintii tai nu pot face asta, fiindca eu nu stiu cum se face. Ai o persoana de incredere, pe care te poti baza? Te poti muta? Te poate ajuta cineva? Pleaca undeva unde sa te simti bine si sa te refaci. Influenta lor este toxica. Intr-un fel iti fac bine ca te trimit departe de ei… fa-ti o lista cu ce ai vrea sa faci in viata ta. Ai vrea sa pleci undeva in strainatate? Sa studiezi? Sa te muti in alt oras? Fa rost de bani (rude, salariu, de unde poti) si porneste la drum. In momentul de fata doar tu te poti ajuta! Mai scrie aici daca mai ai nevoie de ajutor! O sa fie bine! Iti tin pumnii!
Sa-i accepti cum sunt si sa le multumesti pentru faptul ca te-au nascut…, de restul ai tu grija. Desi neacceptarea si lipsa iubirii o sa te urmareasca ani intregi va trebui sa inveti tu pe propria piele ce inseamna asta. Nu le reprosa nimic, atata stiu sa ofere…
Îmi pare rău pt situația ta
Așa e iubirea face tot si ei nu stiu sa te iubească. Cel mai bine e sa te îndepărtezi de ei. Da e gre financiar dar dacă imparti cu cineva chiria va fi mai ușor și dacă imparti casa cu cineva va fi mai ușor moral ca știi că e cineva acasă și mai puteți vb uneori. Eu îți zic e al naibii de greu să pleci de acasă dar dacă îți permiți fă acest lucru
Ori te izolezi de ei emoțional și începi să înțelegi că problema nu e la tine, ori te muți. Băutura este un viciu greu, care dezumanizează.
Ma bucur ca lucrezi, ca ti-ai creat indeoendenta asta! Parintilor…e cazul sa nu mai ai asteptari, doare , dar ei mai mult de atat nu pot oferi! Nemultumirea lor e poate legata ca isi doresc mai multa sustinere financiara din partea ta, in ce scop vor folosi banii nu mai conteaza.De viciul bauturii se scapa greu si doar daca persoana isi doreste, in schimb ar face orice sa isi procure alcool.Am in familie asa ceva si la fel am fost tratata…inexistenta, invizibila ,dar cu repros ca m-a leganat, spalat…in calitate de parinte.
Poti sa iti construiesti singura propria ta viata! Nu te teme si…iarta-i din adancul sufletului.
Sunt insarcinata in 7 luni. Acum o luna ne-am mutat intr-un alt apartament, cu chirie, pentru conditii mai bune. Problema este ca nu pot sa sa ma obisnuiesc cu zona, cu locul…
Buna va rog frumos am nevoie de un sfat de o parere sunt insarcinata in 7 luni acum o luna aproximativ neam mutat intrun alt apartament cu chirie pt conditii mai bune problema este ca nu pot sa sa ma obisnuiesc cu zona cu locul cu faptul ca este asa de departe.ce sa fac? ma simt f singura aici noi locuim in strainatate. nu mi sa mai intamplat niciodata asa ceva. oare sa ma mut il alta parte?nu pot sa mananc nu pot sa dorm noaptea nu mai stiu ce sa fac nu pot sa gatesc nu pot sa fac nimic. sunt intro depresie desi sotul meu este alaturi de mine ma iubeste si ma sprijina neconditionat.va rog astept un sfat o parere.
Cat mai multe plimbari in aer liber. Asa am patit si eu, am plecaf in Franta.. totul mi se parea aiurea, nu stiam pe nimeni, nu stiam limba, etc. Deci imi era foarte greu sa socializez. Cand m-am obisnuit mai bine, am plecat in Germania. Acum sunt in aceeasi situatie. Iesi,plimba-te in parcuri etc. Asa poate iti faci si noi prieteni!
Poti gasi pe internet grupuri de romani in zona unde locuiești. Spre exemplu ,in UK, oamenii se întâlnesc la biblioteci pentru un ceai ,o prajitura.Exista multe asociații care te pot ajuta cu informații sau cu ajutor de specialitate .
Am niste probleme pe care nu stiu cum sa le gestionez. Marea mea problema este ca am inceput sa urasc foarte multe persoane, am devenit foarte negativista si nu suport niciun fel de refuz.
Buna ziua! Am niste probleme pe care nu stiu cum sa le gestionez. Marea mea problema este ca am inceput sa urasc foarte multe persoane,am devenit foarte negativista si nu suport nici un fel de refuz. Cred ca problema incepe inca de acum 3 ani cand am fost diagnosticata cu celule precanceroase dupa care a venit problema ca s ar putea sa nu pot avea copii. Eu nici nu mi am dorit dar sotul in ciuda ca am zis ca nu sunt pregatita a insistat. Am ramas geavida am avut o sarcina toxica (mai mult in spital decat acasa) dupa care am aflat ca sotul ma inseala. Nu puteam sa accept ideea ca raman cu un copil nedorit cu viata distrusa si fara sot si fara posibilitati ( pt ca si financiar am luat o tzapa cu toate ca am lucrat). Am insistat sa se gandeasca si pana la urma a decis sa mai incercam. Problema este acum la mine…nu am rabdare fata de el,nu ii tolerez nimic, tot timpul ii reprosez ceva,ma sufoca faptul ca nu ma ajuta cu aproape nimic prin casa cu pretextul ca el lucreaza si e obosit io fiind acasa nu sunt in stare etc. Am ajuns sa nu il suport. As pleca inapoie la parinti in Ro (stau in De si inafara de sot nu am pe nimeni aici) dar nici aia nu e o solutie pt ca am un tata alcolist care mi a distrus copilaria si nu am nevoie sa diatruga si copilul meu. Mi de ajuns ca am remuscari fata de copil pt ca poate nu il iubesc suficient si nu am destula rabdare cu el si cateodata asa simt ca imi distruge viata. Problema e ca stresul meu deja a ajuns sa imi afecteze si relatiile cu prietenii care cumva daca ma refuza ma rabufnesc. Deci scurt…traiesc intr o relatie toxica ( foarte probabil tot din cauza nervilor mei) si sunt cu psihicul si moralul la pamant. Vad numa negru in tot si nici o solutie la nimic. Scuzati mi postul asa lung dar nu am cui sa ma adresez si nici timp sa ma duc la sedinte ca nu am cu cine lasa copilul. Va rog sa ma utati cumva. Multumesc!
Imi pare rau pentru situatia dvs. Sunteti atat de nervoasa fiindca s-au adunat atat de multe frustrari. V-ar ajuta sa incepeti o terapie, sa va descarcati, apoi sa incepeti sa reparati. Oricum, in Germania se asteapta luni de zile pana puteti incepe o terapie. Incercati online cu cineva din Romania. Multa sanatate!
Fetita mea in varsta de 3 ani si 2 luni s-a nascut prematur, prin cezariana, de urgenta.
Buna ziua! Apelez din nou la dvs..De data aceasta as vrea sa va povestesc despre fetita mea in varsta de 3 ani si 2 luni. S-a nascut prematur, prin cezariana se urgenta. Imediat dupa nastere (pe care mi-am dorit-o naturala, dar nu s-a putut) am intrat in depresie, teama cea mai mare fiind sa nu o pierd. Am facut terapie (pe atunci locuiam in Anglia) si a trecut. La scurt timp (1,8 luni) am adus pe lume cea de-a doua fetita. Si au inceput problemele! Desi am incercat sa ii acordam aceeasi atentie celei mari, gelozia si-a spus cuvantul. A inceput sa o bata pe cea mica si sa ma respinga pe mine. Ce-i drept, cu timpul si-a mai revenit, dar are momente cand nu o putem scoate la capat cu ea. Are 2 prietene in varsta de 6 ani si tot timpul isi doreste ce au ele – aceeasi rochita, jucarie, carte etc. Daca nu primeste, incepe sa tipe si sa ma loveasca pe mine sau pe tatal ei (cand este in preajma). Imi cere paine prajita, ii fac si apoi imi spune ca nu mai vrea, ca isi doreste prajitura (nu are voie foarte multe dulciuru). Si tot asa…pana ma epuizeaza si rabufnesc. Am incercat foarte multe variante (cu pedeapsa, cu recompensa – nu sunt de acord cu ele, dar am incercat si asa), cu imbratisat (ma loveste), cu distragerea atentiei, nimic nu functioneaza…Nu are rabdare sa ii citesc, daca o rog sa coloram impreuna nu ma lasa, nu ii pot arata nimic pentru ca nu are rabdare. Pe de alta parte, la gradinita este extrem de cuminte, chiar are grija de copilasii mai mici decat ea. Ii pupa, imbratiseaza etc. In public mi se pare chiar rusinoasa. La fel, cand iesim noi, fetele (eu si fetitele) la plimbare, esrw fff atenta la ce ii povestesc, chiar putem purta o discutie. Intrebarea mea este ce sa fac acasa, ca totul sa fie bine, sa nu mai tipam?! Nu vreau sa o traumatizez, vreau sa invat sa ma abtin, sa o fac sa stie cat de mult o iubesc! Mentionez ca nu am cu cine la lasa pentru a-mi lua o pauza de la ele. Nu traim in Romania, si eu si sotul facem cu schimbul: eu la serviciu si el cu fetele si invers…Va multumesc frumos! Ps: sertraline te poate face mai nervos decat de obicei (la 6 luni de la inceperea tratamentului?)
Va inteleg frustrarea si disperarea. Cititi 2 carti: Rivalitatea dintre frati www.elefant.ro/211942-rivalitatea-dintre-frati-ajuta-ti-copiii-sa-se-inteleaga-ca-sa-poti-avea-si-tu-o-viata-normala si Cum sa le vorbim copiilor… www.librarie.net/p/83197/cum-sa-vorbim-copiilor-daca-vrem-sa-ne-asculte-si-cum-sa-i-ascultam-pentru-ca-ei-sa-ne-vorbeasca. Dupa ce le cititi (si dvs si tatal) eventual mergeti si la o terapie. Va tin pumnii!
Cărțile recomandate de dna Cristina sunt într-adevăr de ajutor. In plus față de informațiile de mai sus aş adaugă că atitudinea noastră ca părinți este cea mai importantă. Noi să fim ok cu noi şi să ştim exact ce vrem de la copii noștri, limitele să fie bine definite şi cunoscute de catre noi si copii. Să fiți atentă la fetiță ce anume ii cauzează comportamentul. Puteti monitoriza şi explora acest proces cu un psihoterapeut/consilier. Nu trebuie să treceți singură prin asta. Vă felicit că vă preocupă emoțiile fetiței dumneavoastră şi vă doresc succes. Se poate!
Sunt o fata de 18 ani. In urma cu o zi am avut un conflict mai aprins cu parintii, iar conflictele de genul asta apar o data la 2-3 luni.
Olga Gâdea
:
Multumesc anticipat!
Ana Maria
:
Pot spune ca ma regasesc in ce spui tu. Si eu sunt o fire mai temperamentala si colerica dar cand simt ca izbucnesc, atunci ma opresc, ies afara din casa sau din camera unde are loc conflictul, fac cateva exercitii de respiratie. Adevarul e ca iti trebuie vointa, eu incerc de cateva luni sa imi mentin calmul si inca nu am enuntat la firea mea colerica 100%. Inca mai am de lucrat. Intradevar, jignirile parintilor tai te demoralizeaza si tu ii jignesti la randul tau astfel aparandu-te de ei( cunosc situatia, sunt patita). Cauta niste metode de respiratie care sa te ajute sa te calmezi in cazuri ca si cele relatate de tine. In cazul meu au functionat. E vorba aia: cel mai destept cedeaza. Daca tu cedezi in fata alor tai si nu ii mai jignesti s-ar putea sa le ridice si lor semne de intrebare si astfel ei sa inceteze in a te mai jigni si a mai incepe discutii fara sens
Va rog o parere sau un sfat, ca simt ca o iau razna. Am o fetita de 1 an si 2 luni. De la 1 luna o port in sistem de purtare (ergonomic), acum mai rar, doar daca e mai rece afara.
Olga Gâdea
:
Va rog o parere sau un sfat ca simt ca o iau razna. Am o fetita de 1 an si 2 luni. De la 1 luna o port in sistem de purtare (ergonomic), acum mai rar, doar daca e mai rece afara, dar pana in vara toate plimbrlarile si mai ales prin casa cand nu statea singura o puneam in sistem. Deci e un copil tinut in brate mult, cat pot am sa o duc in brate. Problema e ca uneori cand i se pune pata ca vrea in brate si nu o iau face crize de plans. Cand nu o pot lua in brate fac mancare, asta e singurul motiv pt care nu o pot lua. I-am explicat calm ca eu am nevoie sa ma hranesc, ea papa san si mai mupt se joaca cu mancarea, insa de multe ori ma enervez si incep sa tip la ea si normal ca plange si mai tare. Eu nervoasa si nemancata ajung sa urlu de nervi. Dupa ce ne linistim imi pare tare rau, acum plang si ea doarme, tocmai ce am depasit un episod fix asa. O iubesc mult de tot, este sufletul meu si nu stiu ce sa fac sa nu mai tip la ea ca oricum nu intepege, e prea mica, insa rabufnesc de cele
mai multe ori. Sotul ma ajuta cat de mult poate dar vine tarziu de la serviciu. De mulre ori chiar daca e obosit merge el la plimbare cu ea ca sa ma odihnesc si eu. Pe fetita am incercat sa o pun in spate in sistem sa fim amandoua fericite insa nu vrea, ea vrea sa stea la picioarele mele pana o iau in brate. Astept sfaturi, pareri, idei cum sa fac in situatia asta. Multumesc tare mult!
Elena Gabriela
:
Incercati de cate ori aveti treaba sa ii faceti o ocupatie: jucarii, ii dati sa rontaie ceva, etc. Orice, numai sa aiba ceva de facut. Ii puteti canta, dansati si tot asa. Exact asa facea si a mea o perioada.
Pásztai Zoltán
:
Emotiile trebuie controlate ! copilul intelege sigur …! cresterea este o perioada a vietii care trebuie sacrificat ptr copil … succes si rabdare , autocontrol ..
Psiholog Monica Enescu
:
Copiii mai fac si crize de plans, si daca plang din cauza frustrarii mai trebuie lasati sa planga uneori. Daca sunteti in apropiere, si dvs nu o puteti lua in brate, nu o luati. Copilul va intelege cand sunteti disponibila si cand nu si va renunta treptat la crizele de plans, iar dvs va continuati treaba fara sa tipati la ea. O puteti lasa sa planga?
Cris Tina
:
fetita este prea mica pentru a intelege explicatiile dumneavoastra . Cand plange opriti-va din ceea ce faceti si stati cu ea pana se linisteste . Mancarea poate astepta, curatenia poate astepta dar fetita nu trebuie sa fie lasata sa planga atat de mult incat sa faca crize . Va veni momentul cand veti dori sa o luati in brate si va va respinge (cam pe la trei ani ) , pana atunci inarmati-va cu rabdare . Va puteti aproviziona frigiderul cu multe semipreparate care sa nu necesite mult timp pentru preparare sau puteti inlocui pranzul gatit cu un pranz rece in unele zile , nu este o tragedie insa pentru fetita la varsta asta poate fi o tragedie sa se simta respinsa de mamica iar situatia aceasta ii poate influenta viata mai tarziu . Succes !!!
Georgiana Constantin
:
Te inteleg perfect… asa patesc si eu … am un baiat de 17 luni, deci mai mare si inca face asa… eu am urmatoarele metode…
1. Mereu, inainte de orice, inspir si expir de vreo 3 ori(mi-a luat mult sa ma invat sa fac asta de fiecare data ptr ca,nah, e primul copil si nu eram obisnuita)
2. Ma intreb daca chiar e absolut necesar sa fac acel lucru pe care vreau sa il fac, uneori imi dau seama ca nu e chiar atat de necesar si ii acord atentia dorita jucandu-ne
3. Daca chiar trebuie sa fac ceva si pasul 2 nu merge incerc sa il implic… spre exemplu: facem omleta: il pun pe blat in bucatarie si el bate ouale, el ia ardeii taiati si ii amesteca, mararul etc… evident da pe langa, si se mai face si mizerie dar am ajuns la concluzia ca decat 2 oameni frustrati mai bine putina mizerie si haine murdare ptr ca la final pot curata si hainele le pot spala… (un alt exemplu ar fi ca nu am reusit sa fac pandispan pana acum fara ca el sa nu umple blatul de faina dar mizeria facuta incepe sa fie din ce in ce mai mica, deci am sperante ca in timp va fi casa zen din nou
4. Daca e ceva f f urgent si f periculos ptr copil nu cedez la plans, il tin la distanta dar vb cu el in permanenta explicandu-i de ce fac ceea ce fac si care sunt riscurile (spre ex cand fac curat la pisica il pun in learning tower unde nu prea ii convine si bate in el si tipa sau plange) dar totul fac cu calm si cum zice sotul, imi repet ca are inca creierasul dezvoltat la nivelul unui babuin si cea mai buna abordare e calmul indiferent de orice (nu am vrut sa jicnesc maimutele
E greu, dar cu rabdare va trece si aceasta perioada…
Mult succes!
(mi-a luat mult sa ma invat sa fac asta de fiecare data ptr ca,nah, e primul copil si nu eram obisnuita)Anca Florina
:
Subscriu in totalitate Georgiana Constantin . 20 de luni noi
Victorita Maria Raducan
:
Buna! Copiii inteleg ceea ce li se spune dar ei protesteaza prin plansete si tipete. Nu e o solutie sa o lasati sa planga si sa tipati la ea pt ca nici pt ea nu e bine plus va incarcati si cu un sentiment dureros de vina. Ati incercat sa o atrageti prin jocuri? Presupun ca merge adica nu cred ca stati toata ziua cu ea in brate pt ca un copil de varsta ei deja cauta sa descopere, sa umble, sa caute. Treburile gospodaresti le puteti face atunci cand ea doarme pt ca un copil de varsta ei trebuie permanent supravegheat. Ce inteleg e ca stati tot timpul cu ea in brate?
Olga Gâdea
:
RASPUNS DIN PARTEA PERSOANEI CARE A PUS INTREBAREA: “Multumesc tuturor pentru raspunsuri! Evident ca atunci cand fac treaba ori luam in bucatarie diverse jucarii care stiu ca ii plac, ori luam cateva carti pt ca sunt preferatele ei si sa ii explic in timp ce fac de mancare. Daca nu ii ofer diverse ustensile de bucatarie care sunt in regula pt ea si se poate juca. Cand pot o integrez si pe ea in activitate, de ex o rog sa imi dea la mana cartofi sa ii curat. Pana nu de mult statea in camera alaturata bucătăriei in care se juca si o supravegheam, dar are o saptamana si ceva de cand nu pot face nimic. Cum vede ca nu mai sunt cu ea in canera, desi o anunt ca plec in bucătărie si ii spun ceva cum vibe dupa mine. Nu am nevoie de ore intregi, dar macar un sfert de ora sa pun mancarea pe foc. Prioritar este ea intotdeauna, dar nici flamanda nu pot sta. Sotul vine la amiaza de la munca sa manance, eu deja am slabit mai mult decat aveam inainte sa raman insarcinata, ei trebuie sa ii pun ceva pe masa. Eu ma refeream la 10-15 min cat sa pregatesc totul si apoi mai pot face treaba si cu ea in brate, dar nu le mai am nici pe acelea. De multe ori sotul a venit si si-a facut singur rapid ceva sa manance ca pur si simplu nu am avut cum sa fac, el intelege nu e problema. Vasele in bucatarie au stat si ele cate 2-3 zile pana le-a venit rândul. Nu cred ca exagerez cu 15 min in care sa pot pregati o masa calda. M-am saturat de hrana rece si de cerut mancare gatita parintilor mei care ne ajuta f mult in privinta asta. Cat despre plans daca in momentul ala cand ii explic ca nu pot sa o iau ca sunt murdara pe maini sau ca am nevoie de ambele maini ca sa pot face treaba si ea tot plange, o las pana termin ce faceam in momentul ala si apoi o iau in brate sa se linisteasca, dar daca o pun jos iar incepe si tot asa. S-a inteles gresit, nu stau toata ziya cu ea in brate. Daca venim in living sa ne jucam nu are probleme, ne jucam impreuna, ma stie acolo si e ok. Acum ii ies si 2 masele, caninii o chinuie de mult, probabil si asta e cauza. A avut o perioada se juca asa frumos pe langa mine ca terminam treaba si nu stiam ce sa mai fac. Cat stau doar eu cu ea o singura data pe zi fac mancare si alte treburi (mai rar, de obicei doar mancare), in rest avem alte activitati. Mancare/treaba prin casa nu pot face cand doarme ea ca ma simte daca plec si se trezeste, asa ca stau langa ea cat doarme. Este inca alaptata si mai cauta sanul si daca nu sunt sa i-l ofer in momemtul ala se trezeste. Multumesc frumos pentru răspunsuri! Sper sa fie doar o perioada si sa invat sa ma inarmez cu mai multa rabdare. “
Sunt fata, am vârsta de 17 ani și sunt cam intr-o dilema, de fapt o chestie care ma stresează de ceva timp și nu mai pot așa.
Buna! Sunt fata, am vârsta de 17 ani și sunt cam intr o dilema de fapt o chestia care ma stresează de ceva timp și nu mai pot așa. Am avut o relație la distanța cu un baiat cu un an mai mare decât mine , și a bătut mult joc de mine, nu am făcut nimic cu el, nu am întreținut relații sexuale sau așa , după un timp ne am împăcat și la ceva timp a apărut in viața mea un baiat care e lângă mine și e cu 2 ani mai mare . M am Atașat mult de el și el ma iubește enorm , a făcut multe lucruri pentru mine , e un baiat extraordinar , ai mei nu sunt de acord cu el pentru ca e dintr o familie săraca și am avut multe probleme in familie, tata a avut o amanta, fratele meu joaca jocuri de noroc și multe altele care mi au marcat Copilăria .Revenind, am stat foarte mult timp cu băiatul de aici , m am îndrăgostit de el, acum in prezent avem 11 luni impreuna și N am făcut nimic cu el, sunt virgina, între timp am mai vorbit și cu cel din It care mi a cumpărat un ceas foarte scump și spune ca ma iubește și vede un viitor cu mine doar ca el locuiește acolo și eu aici, încă mai țin la el dar nu cât îl iubesc pe băiatul de aici.. in prezent , băiatul de aici vrea sa o facem și sunt speriata , mi e frica de durere , mi e frica sa ma uit după in ochii alor mei deși nu vor stii, lucru asta e normal in ziua de azi, l as face cel mai fericit sa fac asta la cât ma iubește doar ca mi e frica de faptul ca nu știu cum ma voi simți după fata de toți ..
Esti draguta si inocenta. Se simte ca iti atribui inconstient simtul vinovatiei. Nu e cazul, daca nu acum, atunci oricand se poate intampla ceea de ce iti este frica… Nu faci un lucru pentru ca trebuie sa-l faci ci il faci din placere. In cazul asta sentimentul vinovatiei fie se diminueaza fie lipseste in totalitate. Nu te lasa prada fricilor si celorlalte care rezulta… esti finuta si ai grija la inocenta…
Dar cum te-ai simti fata de tine? Pare ca iti faci mai multe probleme despre ce vor zice sau ce vor crede altii despre tine si mai putin despre cum te simti tu fata de tine. Te simti pregatita sa faci pasul asta? Pentru cine ai face-o? Pentru altii? Asta e un lucru pe care il faci cu persoana iubita cand amandoi simtiti asta si va doriti unul pe celalalt. Te simti atrasa de baiatul asta, vrei sa faci acest lucru cu el, la momentul asta? Daca nu, cred ca poate ar fi cazul sa mai astepti. Tu esti cea care decide ce se intampla cu corpul tau si cand esti ok cu tine sa experimentezi asta cu cineva. Iubirea daca este reala si sincera nu trebuie sa fie conditionata…este ceva ce simti si oferi liber fara sa astepti ceva in schimb sau sa ii pui conditii. Nu exista “da dar eu uite ce am facut pentru tine” sau “demonstreaza-mi ca ma iubesti” sau “te iubesc daca…”. Asta nu e iubire, iar cine crede asta ori isi face singur iluzii ori incearca sa te convinga de ceva. Iubirea e libera.
Sunt eleva la cel mai bun liceu din oras. Mereu am fost un copil cuminte, am ascultat de parinti. Dar in casa noastra niciodata nu a fost o atmosfera placuta tot timpul.
Sunt eleva la cel mai bun liceu din oras. Mereu am fost un copil cuminte, am ascultat de parinti. Dar in casa noastra niciodata nu a fost o atmosfera placuta tot timpul. Tatal meu si mama mea au o relatie foarte dificila. Mereu s-au certat, dar nu au fost niciodata certuri constructive, ci numai bazate pe înjurături, cuvinte grele si pline de repros, care i-a afectat in timp. Si pw mine la fel. De cand eram mica, au existat suficiente ocazii in care mama sa imi spuna ca tata (care este foarte impulsiv si nervos de obicei) se poarta asa din vina mea. Eu nu eram de acord cu ea, ne contraziceam ca orice mama si orice fiica, dar cand intervenea el… era grav. Intotdeauna am suferit cand in casa exista scene de genul, dar de cand mama s-a imbolnavit, reactiile ei s-au inrautatit. Acum este mai bine. Eu sunt un copil decent, cu bun simt si iubitor si fac tot ce imi sta in putinta ca.. sa fiu pe placul lor. Dar mama ne reproseaza din ce in ce mai mult, atat mie, car si tatalui meu ca nu facem nimic cum trebuie. Imi spune cuvinte grele si scarboase. Ma face sa ma simt ca un nimic, inutila si proasta. Imi spune de multe ori ca sunt batuta in cap. Oh, ca orice om am defecte, dar sunt altruista, inteligenta si descurcareata. de cate ori se poarta urat cu mine imi zice ca ” siruatiile de viata o fac sa fie asa. E un om bun, dar ma distruge emotional. Zice ca tata o sa o bage in mormant. Si cateodata, crede ca si eu o sa contribui la asta. Eu o inteleg ca ii e greu, dar nici ea, nici tata nu ar trebui sa ma faca sa ma simt asa. Nu ar trebui sa plang atata. Chiar sunt un copil bun. Sincer. Cand tipa tata… ei bine, se dezlantuie iadul. E groaznic uneori sa stai in casa asta. Ma simt asa rau si cand ii pomenesc de asta mamei, se victimizeaza. Aparent.. eu si tata o distrugem.. din cauza atitudinii noastre. Tata, de asemenea, e incredintat ca mama il termina psihic, tot ameninta ca daca nu as fi eu, de mult ar fi plecat. Dar ei ma distrug pe mine. Nu mai suport certurile, vina, presiunea. Nu stiu ce sa mai fac. Zilele astea cel putin m-am consumat mai mult ca niciodata. Daca nu ar fi Dumnezeu, nu stiu ce as face. Mi-e teama ca o sa cedez.
Offfff…biet copil.Esti victima părinților tăi.Cea mai mare cruzime asupra psihicului tau e să ți se spună…e din cauza ta.Sant o mama si te rog să iei atitudine ca să te poți salva.Stiu ca ai iubești…și ei te iubesc pe tine dar…în modul lor
Tatal meu este de bolnav de dementa, iar mama a nu mai suporta situatia. E agresiv si arunca cu ce are la indemana, i se nazare din orice. Mama vrea sa plece si sa-l paraseasca, eu nu sunt de acord sa-l abandonam, dar nu vreau nici mama sa sufere.
Olga Gâdea
:
Ce as putea sa fac sa le fie bine amandurora..Multumesc !
Pascu Viorica
:
mai intai va trebui internat in clinica de psihiatrie; discutati, cereti opinia medicului de familie- privind procedurile. Acum are un tratament?
Psiholog Monica Enescu
:
Psiholog Monica Enescu
:
Psiholog Monica Enescu
:
Psiholog Monica Enescu
:
Psiholog Monica Enescu
:
Psiholog Monica Enescu
:
Continuand navigarea pe acest site sunteti de acord cu Termenii si Conditiile utilizarii.
