Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua!Nu stiu cum sa incep, cu ce sa incep! De 2luni am inceput sa am probleme cu baiatul meu de aproape 8ani! De felul lui e un baiat f inteligent,parerea invatatoarei, foarte ambitios, sa termine primul temele,sa aibe fb pe linie. Nu i.am impus niciodata sa fie printre primii din clasa desi nu neg ca imi place f mult lucrul acesta. Nu minte niciodata, nu e bataus.. De aproape doua luni face atacuri de panica, nu sta fara mine ,plange pana si cu tatal lui,la scoala.. De o saptamana, lucrurile au luat.o rqzna! La scoala la prima ora se cbatau nu mai este atent la ore, nu mai face temele singur, sta pe langa cei cu probleme din clasa. Mie imi spune in permanenta sa am grija de mine cand vin de la munca sa nu mor, sa nu ma calce o masina pe drum.acasa cum ma vede, e bland,bun, iubitor. La scoala, refuza la after school si sa se spele pe maini ca sa nu piarda locul langa invatatoarea lui care e aceeasi de la scoala. Azi m.a sunat invatatoarea plangand ca nu mai poate, ca l.a acoperit pana acum, dar ca nu mai face teme, ca nu mai raspunde la ore, ca vorbeste in timpul orelor si mai nou se tavaleste cu batausii clasei. Am impresia ca efectiv cerseste atentie.. Nu stiu ce sa fac, incerc sa fiu calma darbsunt la limita. Va rog, ajutati.ma

mergeti cu el la un psihoterapeut specializat pe aceasta categorie de varsta. Nu va putem da sfaturi sa indrumari adecvate online. Este nevoie ca un specialist sa interactioneze cu baiatul Dvs. pt a-si forma o opinie competenta. Succes!

Ce schimbari sau evenimente au avut loc in acea perioada?( pierderi, decese, boli in familie sau in jur)??? Copiii preiau de multe ori fricile si temerile parintilor. Apelati la un specialist , poate chiar o terapie de familie .Noi putem face doar presupuneri , dar la cabinet impreuna cu copilul si tatal puteti evalua mai bine situatia.Succes!

Bună ziua. Problemele copiilor sunt foarte complexe întrucât ei își bazează mult faptele pe fantasme. Eu vă recomand să stați de vorbă cu băiatul și să îl întrebați ce reprezintă pentru el toate aceste fapte și să rezolvați problema pașnit, fără violențe verbale sau fizice.
Cu stimă,
psih. Tiberiu Seeberger

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Am o problema…mama mea a decedat acum 3 luni. Eu am lucrat in străinătate si nu am putut fi alături de ea in clipele dinaintea decesului (a decedat de cancer). De doua săptămâni inainte se a muri nu a mai vrut sa vorbeasca cu mine, poate ca sa nu ma vada ca sufăr. Acum ma gandesc mereu la ea, adorm foarte greu, am izbucniri in plans foarte dese, tin sa mentionez ca relația dintre tata si parintii mamei mele este teribila, si toate cad pe umerii mei, sunt prinsa la mijloc…Ma gandesc mereu la mama și nu pot scapa de vina ca nu am fost langa ea in clipele alea si ca am vazut-o direct la priveghi. Ajutati-ma, nu stiu incotro sa apuc si cum sa fac sa se mai estompeze putin din gandurile astea. Este o invalmaseala enorma in mintea mea….imi lipsește enorm.

Condoleante! Indiferent de circumstantele in care apare, moartea are un impact existential foarte puternic pt oricine. Avem nevoie de o perioada de doliu care variaza de la persoana la persoana. Dati-va voie sa suferiti aceasta pierdere dar aveti in vedere ca aceasta suferinta nu trebuie sa fie pt restul vietii. Ce simtiti acum este firesc, din pacate.

Bună ziua. Este normal ca după o astfel de experiență să fiți afectată însă un doliu prea lung din partea dumneavoastră, faptul că doriți să nu mai plângeți dar totuși nu vă puteți opri, este dovada unei patologii și astfel este recomandată o terapie.
Cu stimă,
psih. Tiberiu Seeberger

Imi pare rau de pierderea dvs.! Perioada de doliu are fazele ei si veti trece prin toate, nu neaparat in aceasi oridine, dar pana nu se va consuma "focul" nu va veti opri. Ati pute totusi scurta perioadele incepand cu ASUMREA, adica vinovatiile nu-si mai au rostul pentru ca trebuie sa va recunoasteti alegerile. Daca ati fi putut, ati fi ajuns la ea, dar ati ales (circumstantele au fost de asa natura) sa nu fiti, deci RECUNOASTETI-VA ALEGEREA!

In al doilea rand, daca mama a ales sa nu mai vorbeasca cu dvs. este ca nu a mai putut, fizic, sa fie coerenta, sa poata sa se exprime sau sa se faca inteleasa, indiferent de motivele din spate. Regretele sunt tardive si nu o mai aduc inapoi, dar dvs. puteti face ceva pentru a va usura perioada de doliu. Probabil sunt mult mai mutle vinovatii in afara de ultima sau multe lucruri nerezolvate in relatia cu ea, deci apelati la o persoana de specialtiate care sa va ajute. Nu lasati depresia sa puna stapanire pe dvs.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua, am 17 ani, am o realtie de 1 an, acum cateva zile am ramas singura acasa, si am iesit seara in oras cu prietenul meu si alti amici, dupa el a venit si a dormit la mine, dimineata m -am trezit cu parintii acasa la ora 5-6 nu stiu exact, scandalul a fost groaznic, parintii mei stiau de el , au fost de acord, dar nu au fost niciodata ca prietenul meu sa vina la mine sau eu sa merg la el. Plus ca nici in oras sa ies seara , niciodata , deoarece cred ca asta o fac doar fetele usoare, ca sa spun asa. Mereu au fost foarte stricti cu mine, fiind in clasa a 12a si vad cum alti colegi ies in club, in oras cu prietenii si mi-as fi dorit sa ma lase si pe mine, dar nu… la scoala invat destul de bine, nu m-am gandit niciodata ca sa fac ceva care sa ma afecteze din acest punct de vedere, acum ei cred ca daca mi-am inceput viata sexuala , nu voi mai putea lua bacul, nu voi mai merge la scoala, le -am explicat ca nu are cum sa ma impiedice acest lucru sa imi urmez drumul mai departe,
dar ei o tin una si buna. Acum, mai nou spun ca prietenul meu ma ameninta ca cine stie ce imi face .. ca prea ii iau apararea, ca prea e nu stiu cum, el are 22 ani, tata vrea sa mearga la politie, eu chiar il iubesc si el la fel, m-a inteles mereu, cand am avut alte probleme cu ai mei la fel , m-a inteles, mi-a fost alaturi, nu m -a obligat sa fac nimic din contra de multe ori sfaturile lui chiar m-au ajutat foarte mult. Ai mei nu inteleg asta, vad in el un om rau. De atunci, zi de zi cu ai mei am cearta, imi vorbesc urat, m -au jignit in toate modurile posibile , au spus ca imi bat joc de ei, ca ii distrug . Pana la urma nu mai am 5 ani sa ma tina eventual si in lesa, vreau si eu sa ma distrez sa ies in oras cu prietenii , sunt constienta ca anul acesta pentru mine este greu , si pentru asta invat , dar cu ei asa.. imi fac rau, la scoala lesin , imi face la cabinet injectii.. sunt foarte stresata de ei, nu mai pot, dimineata cearta, ajung de la scoala , cearta, si toata dupa amiaza
aceleasii teorii si aceleasi replici.. nici nu imi vine sa mai vin acasa cand stiu ce ma asteapta, am gresit recunosc, le-am spus si lor, dar asta nu inseamna ca trebuie chiar sa exagereze in halul acesta. Nici nu ma pot concentra sa mai invat , sa fiu atenta la scoala.. . Nu stiu cum sa fac sa imi fie mie bine pana la urma, pentru ca ei o lunga perioada de timp sigur nu vor inceta cu aceste scandaluri.

Bună ziua. Conflictele dintre adolescenți și părinți sunt un lucru des întâlnit cauzat de conflictul dintre generații. Soluția este una singură: trebuie să rezistați acestor lucruri și să nu vă lăsați dărâmată. O cale către soluție este și o consiliere de întărire a stimă de sine și a diminuării stresului. Dacă doriți, putem discuta.

le poti spune parintilor tai ca tot ceea ce zic ca iti va face prietenul tau iti fac ei in acest moment. Totul pare foarte dificil si pare ca este nevoie de un moderator exterior in acest conflict. Eficient ar fi sa mergi cu parintii tai la cateva sedinte de consiliere de familie unde sa clarificati totul, asta daca accepta, daca nu o alta idee ar fi sa discuti situatia cu bunicii sau unchi/matusi/apropiati care sa poata aplana aceasta furie parinteasca. Curaj, se poate!

Buna seara .Este foarte traumatizanta situatia .Intr-un fel trebuie rezolvata .Incearca sa iti intelegi parintii. Ei,au principi ,pareri formate in timp ,.Sunt sigura ca nici nu constientizeaza faptul ca tu te simti atat de rau. Pentru ca ei sa vada situatia si din alta perspectiva ai nevoie de ajutor ,.Un adult sa medieze conflictul ,unul pe care parinti tai sa -l ia in considerare.Vorbeste cu diriginta ,daca se poate sau cu psihologul liceului .Cere pareri . Astept vesti bune .

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

buna ziua. in primul rand vreau sa va intreb ceva: am un copil de 7 ani jumate, fetita, cu care nu reusesc sa ma mai inteleg. nu asculta de mine, vorbeste foarte urat, este violenta, tipa, pare sa nu-i pese de nimic decat de interesele ei. mentionez ca sunt in divort si limbajul pe care il are se datoreaza mediului in care fata merge la taica-su acasa. acelasi limbaj acelasi comportament. am incercat cu vorbe frumoase sa o fac sa isi schimbe putin comportamentul. a ajuns cateodata cand se enerveaza, pe langa faptul ca imi vorbeste urat mai si se repede la mine, cum facea si tatal ei cand stateam acolo. ea zice ca sunt totul pt ea, ca nu mai vrea la tatal e, pt ca stie si ea ca acolo nu-i este bine, plange cand trebuie sa mearga acolo…nu stiu ce sa mai fac. sa o duc la psiholog acum cat suntem in divort, e si influentata de tata, care ii spune numai aiureli si ii baga in cap tot felul de prostii.

Divortul este un factor extrem de stresant atat pentru parteneri cat si pentru copii. Fiecare adult gestioneaza diferit situatia , dar copilul nu intelege ce se intampla in cuplu si ce se va intampla cu el mai departe , el este prins in lupta pt orgolii a parintilor.O psihoterapie este foarte utila in aceasta situatie, atat pt copil cat si pt dumneavoastra.Copilul nu preia ce i se spune, in general ci interpreteaza in felul propriu ceea ce vede.Mult curaj!

Este foarte dificil pentru o persoană divorțată să își crească copilul, însă deloc imposibil. Nu uitați că acel copil are nevoie de afectivitate, de toată atenția dumneavoastră, să îi explicați ce e bine și ce este rău și astfel va face diferența între calitatea educației primite de la dumneavoastră și cea primită de la soț. Vă rog să nu uitați că nu trebuie să îl jigniți pe soț sau să îl devalorizați de față cu ea.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua! Am si eu o intrebare de 2 luni de zile nu mai pot iesi afara,cand ies afara nu pot sa stau mult dupa 10-15 min ma ia cu ameteala,vad in ceata. Am dureri de spate,ma ia cu calduri simt ca lesin. am fost la un neurolog acum 3 luni din cauza ameteli,dureri de spate,mana si stari de lesin,dar nu imi trece,mi-a dat un tratament stresclin,polivitamine si calciu lactic. nu mai sunt cum eram eu inainte ma simt altfel.Va multumesc!

poate este nevoie sa faceti analize mai detaliate (poate un CT?); exista posibile cauze psihologice/emotionale care v-ar fi putut incarca atat de puternic incat sa genereze aceste stari? Pare sa fie o tulburare anxioasa, caz in care puteti consulta un psihiatru. Curaj si succes!

Dacă nu există cauze fiziologice, o cauză psihologică probabilă poate fi o agorafobie. Ca orice fobie, aceasta poate fi tratată prin terapie. Dacă doriți informații, putem discuta.
Cu stimă,
psih. Tiberiu Seeberger 0761517763

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua, am si eu o intrebare legata de lesin si frica in urma luari de sange (putin) pentru analize. Lesin si mi s-a spus ca totul e legat de frica si ca cel mai mare rau ni-l facem singuri, psihologic. Acum 9 ani mi s-a luat sange pentru locul de munca, analize de rutina. Am iesit dintr-o camera sa ma duc in cea alaturata, si intrand acolo mi s-a innegrit privirea si am lesinat, de asemenea am transpirat mult si greu mi-am revenit. Am inteles ca de frica, sange nu mi s-a luat mult, intepata am fost doar o singura data desi greu s-a gasit vena si venele mele sunt f. subtiri. O sugestie a mai fost ca mi-ar fi scazut tensiunea sau glicemia. Ce as putea face sa nu-mi mai fie frica? Zilele trecute mi s-a luat iar sange pentru analize, dupa 9 ani, si spunand ca lesin am fost dusa sa ma intind pe pat, asistenta m-a tinut de vorba, am mai stat putin dupa luarea de sange intinsa, apoi mi s-a spus sa nu ma ridic brusc si am baut putin suc. A fost ok. Se poate face ceva impotriva fricii, sau cum as putea afla cu exactitate cauza?

pot aparea asemenea somatizari ale anxietatii, in cazul acesta, fata de vi se lua sange. Psihologic, inconstient, pot fi multe cauze ale acestei frici (cel mai probabil din copilarie). Sugestia mea este ca daca puteti face ‘ceva’ in asemenea situatii, atunci totul o sa fie ok si va puteti accepta acest gen de reactie ca fiind unul personal si atat: ‘asa reactionez eu in asemenea ipostaze’. Problema apare cand respingem anumite partile ale noastre. Curaj si succes!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua am o mare problema sora mea de 25 de ani a mers la psihoterapeut pt ca trecut printr-o despartire dupa 5 ani de relatie a decurs bine 4 sedinte insa la a5a sedinta domnul psihoterapeut ia facut avansuri si ia spus ca s-ar simti mai bine daca se culca cu el pt ca sexul elimina stresul iar hormonii vor fi descatusati cum e posibil sa ii propuna asa ceva?? Nu mai vrea sa mearga la terapie cum o pot ajuta??

ar trebui reclamat, sa i se retraga licenta de la colegiu, pentru ca sunt multi altii mai competenti care nu profeseaza pentru ca n-au loc de indivizii de genul acestuia…

O solutie pentru sora ta este sa mearga la un psihoterapeut de genul feminin, ca sa nu mai stea cu grija si sa se concentreze exclusiv la terapie.

Nu este deloc în regula sa o se facă avansuri sexuale. În primul rand un psihoterapeut nu are dreptul prin lege sa facă avansuri,exista cod deontologic și abaterile sunt sancționate disciplinar.
Recomand reclamarea terapeutului și apelarea la un alt terapeut.

si eu recomand reclamarea acestui individ. NU exista acest gen de atitudine in profesia aceasta! Imi pare rau pt sora ca a trebuit sa aiba acest gen de experienta insa a fost mai mult un ghinion care sper sa il inteleaga ca atare si sa nu renunte le psihoterapie. Succes!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua!
Am doar 14 ani, dar deja ma gandesc intensiv la viitorul meu. Nu stiu ce voi face cu viata mea. Inca de cand eram mica, parintii mei m-au dat la muzica clasica bizuindu-se pe mine ca voi face o cariera din asta. La inceput nu mi-a placut deloc si abia faceam si eu ceva, dar cu timpul m-am obisnuit si a inceput sa imi placa. Unele piese ma sensibilizau enorm, am fost la nenumarate concerte si fiecare m-a impresionat foarte mult…
Adica nu imi place cel mai mult clasica, este al patrulea gen preferat dupa pop, jazz si rock.
Ma rog, asta nu e important. Ma simteam bine, nu excelent, dar bine facand ceea ce faceam, dar acum vreo cateva zile, ceva m-a pus pe ganduri. Un fapt simplu, dar plin de insemnatate. Am avut un conflict in clasa si profesoara a incercat sa ne calmeze. O colega se plangea ca avea un program extrem de incarcat din cauza numarul orelor de studiu si ca nu are cand sa si invete pentru scoala (noi fiind la o scoala vocationala), atunci profesoara i-a explicat nu stiu cate chestii iar apoi a zis: ,,Unii sunt aici pentru ca asa vor parintii lor si pentru ca sunt slabi in relatia cu parintii si ca le e rusine sa spuna." Atunci m-am simtit si chiar m-am intrebat daca chiar mai are rost sa continui. Nu este prima data cad ma gandesc la asta. Am mai trecut prin asta acum cativa ani, dar am studiat intens, am ascultat muzica si mi-a trecut, insa acum mi se intampla din noum..
Chiar nu stiu ce as putea face cu viata mea. Muzica imi place si as asculta toata viata dar nu stiu daca as FACE muzica toata viata. Toti prietenii mei nu ma vad facand altceva. Nu as vrea sa plec din scoala deoarece am prea multe amintiri aici, prea multe prietenii legate, invatamantul este mult mai usor aici si chiar imi face placere sa ma plimb pe holuri si sa ascult cum studiaza ceilalti sau sa am parte de concerte gratuite. Nici nu voi pleca. Dar cand va fi sa imi aleg o facultate chiar nu stiu.
Nu ma atrage niciun alt domeniu fiindca nu cunosc prea bine alte domenii. Adica ar fii cateva, cinematografia poate sau istoria…nu stiu! Astea nu in mod deosebit! Cam ca muzica.. nu prea imi gasesc rostul si nu cred ca e nimic pe pamantul asta ce eu as putea face.
Am citit un articol cu semne ca iti irosesti viata si sincer m-am simtit in toate semnele! Nu mai imi gasesc locul! Va rog mult, orice sfat ar fi binevenit! Va multumesc!

Daca nu stii inca ceea ce iti place , atunci continua sa faci ceea ce stii si cu timpul poate vei descoperi si ceea ce iti place cu adevarat pana atunci cel putin ai o baza pe care in continuare vei fii libera sa construiesti asa cum iti doresti .

Bucura-te de prezent ! Atat timp cat aloci mult timp indoielii tale despre viitor, nu mai reusesti sa te bucuri de prezent! Ai incredere ca intr-o zi vei sti exact care este pasiunea vietii tale si indiferent de varsta la care o vei gasi, te vei bucura de toate cunostintele si experientele acumulte pana atunci ! Asa ca : Enjoy !

Liceul si scoala este baza ta (asa cum a spus si colega mea mai sus).. insa nu este obligatoriu sa faci in viata ce ai facut in liceu sau la scoala. poti incerca sa faci mai multe activitati in afara timpului liber, asa poate iti descoperi noi abilitati pentru profesii noi. Articolul despre care vorbesti era era valid si verificat stiintific? Sau era intr-o revista care trebuia sa fie umpluta cu diverse articole pentru vanzare si de duzina? Daca vrei intradevar o verificare sigura, poti sa vorbesti cu parintii tai si sa mergi la un psiholog care poate sa iti verifice abilitatile si sa iti arate cateva directii posibile in viata. Nu te mai gandii atata deoarece esti foarte tanar si cu multe posibilitati in viata. Traieste clipa, deoarece cu aceasta perioada nu te mai intalnesti in viata. In schimb ai tot timpul din lume sa fi adult. Bafta!

Din spusele tale pare ca te simti totusi bine facand si ascultand muzica. Esti la varsta intrebarilor si bine faci ca uneori ti le pui. Pe de alta parte, cred ca este inca prea devreme pentru a te ingrijora cu privire la cariera pe care vei dori s-o urmezi. Prin urmare, cred si eu-la fel ca si colegele mele-ca ar fi mai bine si util pentru tine sa faci ce stii tu mai bine-muzica-, pentru ca iti trezeste emotii care iti plac si te simti bine cu ele. Succes!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Desi sunt despărțită de 2 ani de zile de fostul meu iubit, nu il pot uita si nu mi-l pot scoate din suflet si gand desi motive pentru asta mi-a dat destule de a lungul acestor 2 ani…M-a părăsit dupa ce i-am spus ca vom avea un copil, e inceput sa ma faca geloasă postand pe facebook dupa despărțire diverse poze cu diverse domnisoare…Nu mi-a fost alaturi pe parcursul celor 9 luni de sarcina si nici dupa…Desi am avut o relație de 3 ani jumatate…el a spus ca a fost o aventură bazata doar pe sex timp de 1 an jumatate..plus multe altele.
Faza e ca eu inca trăiesc cu ideea ca el se va întoarce la mine intr o zi…dar nu vad nici un semn in sensul asta…inca spre la ideea ca vom creste copilul impreuna si vom fi o familie fericita.As vrea sa ii spun si lui ce simt,dar nu am curaj si nu stiu daca are vreun sens sa tot incerc din moment ce el isi vede linistit de viata fara sa ma includa si pe mine.
Multumesc

Daca ai vorbi cu el si i-ai spune ce simti te-ar ajuta?Asta ti-ar aduce liniste, sa-ti poti continua viata, cu sau fara el?

Se pare ca pe el l-a speriat ideea unei asemenea responsabilitatii, ori pur si simplu si-a dorit altceva, deci doar sa va mai vedeti voi doi, nu stiu daca se poate spera deocamdata la ideea de familie…

Se pare ca familia, copilul nu erau in planurile lui cu tine( poate nici cu altele). Tu ti-ai dat seama de acest aspect atunci sau ai crezut ca poti sa-l schimbi????Ti-ai asumat acest aspect?Iti dai seama foarte bine de realitate( nu vezi nici un semn din partea lui ) dar refuzi sa o accepti. Ce poti alege pt viitorul tau si al copilului: sa ramai ,, prinsa " intr- un trecut dureros sau sa privesti spre un viitor pe masura nevilor tale??? Tu alegi.Succes!