Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Ok,buna TPU,am nevoie neaparat de un sfat…sa va prezint imaginea de ansamblu:am aproape 14 ani ,sunt grasa(nu la modul ala al fetelor perfecte am 1.70 si peste 70kg),sunt timida,nu am f multi prieteni,nu pot sa imi fac prietenii noi ca sunt sigura ca o sa ma considere o ciudata,muzica e viata-viata e muzica,ma uras,sunt proasta(la mate sunt varza,gramatica,germana,engleza,*tuse*sport*),la scoala nu sunt marginalizata dar ma mir ca unii colegii imi stiu numele,sunt foarte sufletista si sensibila(pun totul foarte repede la suflet),dar si tin in mine..eu acum am incercat sa ma semi-descarc…dar am nevoie de un sfat…ce as putea sa fac ?

Thx you all

un sfat in legatura cu ce?

Descrierea ta seamănă cu descrierea unei stimei de sine scăzute, pe lângă alte răni și probleme emotionale . Sugestia ar fi psihoterapie, dar pentru așa trebuie sa stai de vorba cu părinții tai, povestește le prin ce treci, dacă nu ai făcut o pana acum sau poate au observat ei și împreună găsiți un psihoterapeut care sa te poate ajuta. Mult mult succes!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna dimineata
Am 35 ani căsătorită , cu 2 copii , un baiat de 6 ani si fetita de 3 ani! Momentan stam încă cu părinți mei , urmează sa ne mutam dupa ce terminam renovarea. Problema este cea mica ca orice prostie face si o cert își ia plusul preferat si pleaca la buni! Acum nu vrea sa meargă la grădinița ca ea sta cu buni. Am dus-o si 2 zile o fost bine , apoi cand o inceput regulile nu mai sta si plânge isteric , într-una si nu se opteste. Am facut pauza de câteva zile , a mers ieri a fost Ok cat am fost prin preajma apoi nu , dar dimineata asta cand S-o îmbrac o inceput disperarea , da din picioare se dezbracă si urla zici ca cine stie ce ii faci sau o duci , ii plac copii activitățile si nu înțeleg , sa ii fie frica de abandon sau nu ii placa regulile . Va rog sa ma sfătuiți cum sa procedez cu ea sa vrea sa meargă , ca dacă am păcălit-o s-a ambiționat si mai țare !! Multumesc anticipat

Sunt prea putine date pentru intelege cauza comportamentului ei. Probabil ca ca inteles ca daca nu ii convine ceva are o alta varianta-bunica.La care apeleaza cu succes. Consultati un terapeut pentru a primi recomandarile necesare gestionarii acestor situatii.

Poate ca ar trebui sa discutati si cu mama dvs aceasta problema. Incercati cu rabdare, consecventa, cu mai multa iubire. Daca va fi fara rezultat consultati-va cu un psihoterapeut.

La grădiniță cu bunica

Se pare ca nu sunteti cu bunica pe aceasi lungime de unda.Bunica e prea permisiva si o ,, salveaza" de la reguli? Intrarea in colectivitate nu e tocmai confortabila ( inteleg ca acasa ea ,, stabileste regulile").Puneti-va in acord cu bunica si ramaneti ferma in decizia de-a merge la gradinita,daca cedati la crize , va folosi aceste crize sa va ,, santajeze". Puteti apela la un specialist pentru o mai buna gestionare a situatiei.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna,

Ma numesc Robert si am 23 ani, multi ar spune despre mine ca la varsta mea am obtinut multe si ca sunt norocos, insa eu nu ma mai simt deloc asa. Am un job bine platit in domeniul IT, sunt independent insa am cateva lucruri care ma nelinistesc in ultima perioada. Sunt un om creativ foarte dinamic si cu multe asteptari, insa cand vine vorba de oglindirea realizarilor am impresia ca trece timpul pe langa mine si eu pe langa el, simt ca nu fac ceva bine, si ca o sa ajung in punctul in care ma voi plafona, poate si din cauza anturajului de la birou unde sunt cel mai mic media varstei fiind undeva la 30 ani. Din punct de vedere al vietii personale la fel am destule nelinisti in primul rand sunt gay si persoanele din aceasta minoritate sunt vazute ca niste oi negre ale societatii iar acest fapt nu face decat sa ne fie foarte greu sa ne gasim un partener si implicit fericirea, nu cred ca eu am ales sa nu imi placa fetele, ci tine doar de acea atractie interioara pe care fiecare o are, iar faptul ca oamenii sunt marginalizati face ca viata personala a persoanelor de acest gen sa fie mult mai dificila. In ultima perioada sunt tot mai nemultumit de ceea ce mi se intampla si am impresia ca devin depresiv, lucru care ma ingrijoreaza… Cum credeti ca as putea trece peste o astfel de stare?
Multumesc anticipat!

Psihoterapie ? Nu astepta ca nelinistile sa-ti acapareze viata !

Invata sa te apreciezi mai mult, sa fii multumit de ceea ce ai devenit si daca tu te iubesti îndeajuns,nu vei mai fi afectat de opiniile celorlalti. Faptul ca ai o orientare sexuală diferita, nu te face sa fii mai putin demn de respect. Capul sus si lucreaza la a-ti pretui si apara valorile.

Va recomand terapie pentru a gasi solutia cea mai potrivita de a va bucura de lucrurile pe care le-ati obtinut si pentru a gasi noi modalitati de a va face viata mult mai placuta.

Depresia este o tulburare des întâlnită în rândul celor cu orientare LGBT, conform studiilor în domeniu, chiar mai des decât în rândul heterosexualilor. Ăsta se datorează , in parte, stigmatului la care sunt supuși ( ceea ce ai descris tu în finalul mesajului). Îți recomand sa faci psihoterapie, ca ceea ce simți acum "am impresia ca devin depresiv" sa nu se transforme în realitate. Exista psihoterapeuti cu formare în psihoterapie pozitiva, o ramura dedicata celor LGBT. Îți doresc succes! Nu lăsa stigmatul social sa schimbe, ce tu ai început așa frumos!

Sunt mai multe intrebari cu care va confruntati.Din starea in care va aflati puteti iesi cu sustinerea unui life coach, cu care veti lucra pe partea de valori, convingeri, acceptarea identitatii.

Cred ca ingrijorarile unei posibile depresii trebuie inlaturate. Faceti ceva in acesta directie. Succes!

Cand vei fi pregatit incepe o psihoterapie pentru a afla mai multe despre tine si scopul tau .

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Am apelat aici pentru ca sunt intr-o mare dilema.Am absolvit liceul si am avut rezultate exceptionale de fiecare data, mereu am luat premii si anul acesta am luat premiul întai,iar, in plus am ajuns la etapa nationala la olimpiada de geografie.Ce e mai important e ca am terminat bacalaureatul cu media 9.53 si am dorit sa urmez Facultatea de Drept doar ca toti cei din jur m au descurajat inca de la inceput spunand ca nu voi avea viitor in acest domeniu si ca totul se bazeaza pe mita si bani si nu are cine ma sustine din punct de vedere financiar pentru a intra intr un barou.In perioada de inscrieri am avut probleme grave cu mama care a fost diagnosticata gresit la prima vedere avand cancer dar la o investigatie amanuntita s a dovedit a avea alte probleme mai putin grave dar care au necesitat o operatie cu complicatii de aproximativ 4 ore jumatate iar din aceasta cauza nu m am mai putut inscrie nicaieri ..Acum vreau sa ma inscriu in sesiunea de toamna la facultate dar ma simt foarte dezorientata si panicata si nimeni nu ma intelege ,toate rudele sar pe mine si nu pe parintii mei spunand ca eu sunt de vina pentru tot ,ca de ce nu m am inscris ,ca problema mamei nu este a mea si ca nu voi reusi nimic ,ceea ce mi a provocat plansul si o stare foarte deprimanta..ma simt dezorientata si nici nu stiu ce sa fac,cum sa fac ,ce mi mai place si ce nu ..nu pot sa ma regasesc deloc…si mai mereu plang din aceasta cauza..nu vreau sa nu ma inscriu sau sa fiu mai prejos decat toate colegele de clasa ce mereu ma priveau cu invidie ,ma umileau si nu ma implicau in nimic doar pentru ca invat si nu m am pus niciodata bine pe langa profesori …Ce pot sa fac ?

Buna, din experienta mea cu domeniul juridic este foarte ok dupa ce termini studiile. Poti sa alegi si magistratura, nu doar baroul. Mergi pe drumul tau indiferent de ce spun altii. Perioada asta si incercarile acestea vin sa te intareasca in deciziile tale si vin sa te invete cum sa iti mentii decizia indiferent de vorbele oamenilor. Daca iti doresti domeniul juridic mergi la drept! Invata de asemenea sa nu preiei asupra ta probleme altora. Vei avea nevoie de detasarea aceasta in cariera juridica. Succes

Am impresia ca singura cat de cat orientata in familia ta esti tu. Rudele tale isi pot face alegerile lor. Tu vezi-ti de drumul tau. Daca simti ca dreptul este o facultate care iti place si te vezi facand o cariera din asta, da-i drumul. Nu te mai uita in stanga si-n dreapta, ca mai mult te debusoleaza. Sa stii ca sunt oameni care fac o schimbare in cariera si la 50 de ani, nu este nimic batut in cuie, nimic vesnic. Nu exista garantii! Succes si curaj, va fi ok!

Cu medie peste 9 la bac… hm… ai sanse faorte mari. Insa nu stiu cum vei face fata dupa ce iti termini studiile, daca acum te lasi doborata de alte pareri si te consideri dezorientata. Din punct de vedere emotional, dupa terminarea studiilor, vei avea nevoie de multa stapanire, control de sine si gandire limpede. Sigur te vezi facand o cariera din asta? trebuie sa sa ai taria de a te bate in argumente, sa-si sustii punctul de vedere ca sa-i poti apara sau acuza pe altii. Legat de ceea ce ti se intampla acum, nu e necesar sa aduci nici un argument si nici sa convingi pa altii de ceva; insa e necesar ca tu sa fii convinsa ca asta ti se potriveste. Uite, iti propun in exercitiu: gandeste-te ca tu esti un avocat de succes la varsta de 40 de ani si sustii o pledoarie in favoarea ta, cea de acum. Ce spune avocatul de succes? Care sunt punctele forte ale studentei la drept? Care sunt cele slabe care trebuie optimizate? Cum si prin ce metode le va optimiza? Cat timp va dura aceasta optimizare? De cat elan este nevoie pentru a reusi? Dupa ce faci acest exercitiu, poate vei fi mai luminata si mai putin dezorientata. Inca mai ai timp!

Invidioși mergi înainte capul sus

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Adesea visez ca am examen( bacalaureat).problema e ca nu stiu deloc materia si nici ziua în care am examen.atunci în vis îmi vine totuși ideea că am să învăț în zilele puține care au mai rămas desii nu voi reusii sa asimilez.apare o stare de tensiune si ceva rușinos(am polutie în somn).ce sa insemne această situație?

ne poti spune mai multe despre tine si mediul in care traiesti?

Nu avem suficiente detalii, dar cu toate astea am putea presupune ca este vorba de anumite simptome anxioase. Indicat ar fi sa discuți cu cineva despre lucrurile care ți se întâmplă pentru a le depăși ulterior.

Iti recomand un psihanalist care sondeaza inconstientul prin vise. In descriere sunt foarte putine date si sunt si contradictorii. Spui ca ai examen si nu stii cand este, dupa care spui ca o sa inveti in putinele zile care au ramas.. ai putea sa faci o asociere libera pe fiecare in parte si sa descoperi ce este examenul pentru tine, dar materia? Ce inseamna a invata materia intr-un timp scurt? de unde vine aceasta tensiune de fapt? ai nevoie de un psihanalist care sa iti inetrpreteze aceste asociatii si sa vada unde este problema. Si de ce te simti rusinat la aceasta <polutie>? Vezi sunt multe semne de intrebare si prea putine detalii, iar noi nu putem sa ne dam seama de situatie doar din descrierea ta. Ce varsta ai?

Framantarile din vis prezintasub o forma metaforica o situatie problematica nerezolvata in viata curenta. Metaforele folosite tin de educatia, cultura si experienta de viata proprii fiecaruia. Ca se datoreaza apropierii unui examen pentru care nu te consideri nepregatit, ca nu te simti pregatit in genere pentru examenul vietii, ca este vorba de o metafora condensata adica doua sau mai multe probleme sunt reprezentata prin aceiasi metahora nu poti afla decat printr-o analiza a visului. Altfel spus, orice problema de viata poate aparea ca un examen de trecut in vis dar separat sau paralel cu asta si o nerezolvare a unor probleme punctuale, de ex tinand de propria sexualitate, poate fi reprezentata prin aceiasi metafora de unde si reactia fiziologica ce spui ca te jeneaza, adica lucrurile pot fi asociate si reprezentate condensat sub o forma aceleiasi metafore. In acelasi timp, doar un mod de rezolvare a propriilor nevoi sexuale ce intra in conflict cu morala religioasa sau educatia primita pod duce la acelasi fel vise. Cum tot ce putem face aici sunt doar simple speculatii, numai in conditiile de securitate oferite de cadrul unei relatii terapeutice vei putea intra in analiza detaliata si descoperirea adevarului in cazul tau particular. Succes !

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua!! Am 22 ani si de ceva timp am senzatia ca incep sa o iau razna. Am avut o copilarie foarte grea motiv pentru care banuiesc ca as avea aceste stari (nelinistie,atacuri de panica, frica de boala). Parintii meu au divortat cand eu eram foarte mica. Eu am ramas cu mama mea. Mama, ramasese la randul ei cu un barbat foarte agresiv fizic si verbal. Am trait sub teroarea acestui barbat timp de 7 ani de zile. Dupa 7 ani, mama afland ca este foarte bolnava s-a despartitr de acest om. Pe perioada tratamentului mamei mele am ramas la matusa mea. Dupa tratament, eu am ramas singura ca mama,ea fiind paralkizata (ii dadeam sa manance, o schimbam…toate lucurile pe care le poti face unui om paralizat). Dupa 1 an,mama a decedat, eu ramanand la tatal meu. Dupa moartea mamei, am fost la un psiholog pentru a-mi reveni dupa moartea ei. In momentul actual eu sunt foarte implinita din punct de vedere professional si personal, in ciuda greutatilor pe care le-am avut. Sunt acsataorita cu un om
minunat, am terminat o facultate si lucrez intr-o mltinationala.
As vrea totusi un sfat deoarece in decursul anilor, dupa moartea mamei am avut parte de 3 atacuri de panica (nu am fost la un consult specializat insa m-am documentat iar simptomele sunt aceleasi). Totodata, probabil din cauza problemelor mamei mele, imi este foarte frica de boala. Mereu ma gandesc la faptul ca o sa ma imbolnavesc si ca o sa imi las oamenii dragi singuri.
La fel, mereu ma gandesc la faptul ca pierd pe cineva drag (ex. cand intarzie soltul meeu ma gandesc ca a patit ceva). Am ganduri foarte negative, eu nici pana la varsta asta nu pot dormi singura in casa. Imi este teama, imi este frica…nici eu nu stiu ce imi este.

Ceea ce ma ingrijoreaza pe mine este faptul ca in ciuda faptului ca in momentul de fata sunt foarte implinita, eu inca ma simt nesigura pe mine, imi este teama de singuratate, sa nu raman singura si nu pot face nimic ca sa imi opresc gandurile negative.

Astept raspunsul dumneavoastra si va multumesc.

pare ca ai adunat foarte multe pana la frageda varsta de 22 de ani, atat bune cat si rele. Sugestia mea este sa consulti un psihiatru pt simptomele de anxietate pe care le ai (si care mi se par firesti dupa o asa viata grea) – exista tratamente homeopate care te-ar putea ajuta, sau unele alopate usoare care sa nu iti afecteze functionarea zilnica. In paralel ma gandesc ca inceperea unui proces terapeutic/dezvoltare personala te-ar ajuta in a deveni viitoarea ta persoana, asa cum iti doresti tu. Curaj, se poate!

Bagajul pe care îl care nu e deloc ușor. Din ceea ce ai descris, înțeleg ca deși problemele trecute nu mai sunt acolo, exista un ecou al lor care reverbereaza în viața de zi cu zi. Apelează, așa cum ai mai facut-o, la sprijin specializat.

Dupa o astfel de experienta, este un pic mai dificil sa-ti gasesti singura echilibrul! Alaturi de un specialist iti va fii mult mai usor si vei intelege de ce ai unele temeri si nu numai. Eu iti recomand sa consulti mai intai un psiholog/psihoterapeut si el iti va spune daca este nevoie sa consulti si un psihiatru! Zile frumoase!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Bună, am 16 ani , si am o problema cu sociabilitatea, deoarece in clasele generale colegii mei radeau de mine pentru ca aveau impresia ca nu arat destul de bine pentru ei am fost mereu data la oparte iar parerile mele nu prea contau niciodata, acum ca am ajuns la liceu am crezut ca situatia se va schimba dar am realizat ca stima mea de sine este foarte jos si nu pot avea incredere in omaeni penrtu ca mereu ma vor judeca imi este foarte greu sa socializez, neavand pe nimeni caruia sa ii spun ceea ce simt, mama este asistent maternal si nu are timp de mine iar tatal este plecat cu munca si vine acasa o singura data pe luna cand sta 2 sau 3 zile apoi pleaca iar, in aceste 2 sau 3 zile exista o tensiune imensa in casa deoarece parintii nu prea se inteleg. Intr-o zi imi doresc sa ajuns sa fiu medic psiholog dar cand le spun profesorilor sau cunoscutilor asta ei rad de mine si ma descurajeaza indemnandu-ma sa fac ceva ce nu imi place desii eu cred ca daca asta imi place ar trebuii sa
incerc, este o decizie foarte grea, stiu ca pentru a putea sa devin psiholog mai intaii trebuie sa imi vindec propriile traume si trebuie sa fiu intr-o continua dezvoltare personale , iar eu ii admir pe oamenii care au reusit sa devina ceea cce eu vreau sa devin. Studiez zilnic tot ce ni se cere si incerc din ce in ce mai mult sa ma auto depasesc. imi puteti da niste sfaturi referitoare la problema cu sociabilitatea si niste sfaturi in legatura cu ce este mai inportant pentru a devenii un psiholog bun care chiar poate ajuta oamenii ?

Vă multumesc anticipat !

Nimeni nu este perfect, fiecare dintre noi avem anumite lucruri care ne fac vulnerabili. Important este cum le gestionam. Recomandarea mea este sa prioritizezi lucrurile – eventual începe un demers terapeutic (poți discuta chiar cu psihologul din cadrul liceului tau), iar mai apoi sa iei o decizie legata de carieră. Decizia Îți aparține, dar e important sa reușești sa o iei fără a apleca urechea la părerile celorlalți. Deocamdată, indiferent de decizia legata de carieră, e important sa te focalizezi pe studiu.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Va rog din suflet sa ma ajutati cu un sfat! Am 19 ani si vara trecuta am dat admitere la facultatea de medicina. Nu mi.am dorit niciodata sa fiu medic, nu ma vad medic, doar ca la insistentele parintilor mei, si constienta ca in ziua de azi e foarte greu sa gasesc un loc de munca, am ales cea mai sigura varianta: sa dau la medicina. Problema mea este ca ma simt trista. A inceput facultatea si toti colegii mei sunt entuziasmati, iar eu sunt pur si simplu trista. Eu eram un om care facea sport zilnic, manca sanatos, avea ambitia de a se autodepasi in orice secunda, dar de cand cu asta am devenit plata, am impulsul de a sta toata ziua in pat, de manca numai prostii, nu mai am niciun pic de chef de viata, totul mi se pare gri si simt efectiv ca ma tarasc. Nu stiu si nu inteleg daca acesta este un moft sau daca am ales calea gresita, nu inteleg daca doar sunt o prostuta rasfatata sau chiar e un semn ca nu sunt pe drumul cel bun. Visul meu ar fi sa studiez limbi straine la Cluj Napoca, unde este cea mai buna facultate de profil din tara, doar ca stiu ca facand aceasta alegere, renuntand la medicina dupa doar un an, mi.as dezamagi parintii cumplit si poate chiar si pe mine cea din viitor. Dar daca raman, oare nu voi regreta toata viata? Ma simt la o rascruce de drumuri si ma simt un copil groaznic, o pacoste pentru ai mei in momentul acesta, ma simt ca o termita care doar consuma si are mofturi, insa nu inteleg sursa nefericirii mele, daca am o familie minunata, sunt studenta la buget, am practic un loc de munca asigurat in viitor, nu inteleg ce se petrece cu mine.

Eu consider ca indeplinirea viselor profesionale este o parte importanta din linistea, fericirea si implinirea unei persoane. Este normal sa te simti trista cand simti ca te indepartezi de visul tau. De asemenea este important sa traiesti viata ta si nu a parintilor tai. Eu consider ca poti faci si facultatea de limbi straine nu este niciodata prea tarziu pentru studii. Din persoanele pe care le cunosc cred ca un procent de 75% fac compromisuri in felul urmator: au un loc de munca pentru a avea un venit care nu este neaparat fericirea suprema, din veniturile respective sustin visele pana cand isi pot sustine existenta in job-ul mult visat.

Se spune sa nu regretam deciziile pe care le-am luat in trecut, fiindca atunci au fost cele mai bune. In rest, subscriu parerii de mai sus, trebuie sa traiesti pentru tine, nu pentru parintii tai. Daca simti ca ii tradezi, gandeste-te ca si ei pot fi egoisti, fortandu-te sa faci o facultate care nu te atrage. Decizia e a ta. Bafta!

Alegerile pe care le facem nu sunt ireversibile, dar ele au întotdeauna consecințe. Înțeleg, din ceea ce ai relatat, ca ai un regret privind legat de alegerea făcută, mai mult pentru a satisface dorința părinților decât nevoile tale. Poate ca ar fi util sa începi un demers terapeutic pentru a investiga ce anume te-a determinat sa sacrifici nevoile tale în favoarea nevoilor altora, fie ele și ale părinților. Mai apoi, vei putea lua o decizie.

mie imi place o reflectare mai veche: daca ar fi sa faci ce vrei sa faci acum si ar trece 10 ani si te-ai uita inapoi, cum te-ai simti? Urmeaza-ti ‘vocea interioara’; daca vrei sa faci limbi straine si te vezi facand lucruri in acest domeniu… de ce nu?! Plus ca sa faci o a doua facultate nu este chiar asa de inaccesibil in ziua de astazi . Curaj!

Eu zic sa nu renunti totusi la medicina. Gandeste-te ca ai avea un avantaj pana la urma: adica ai putea sa te inscrii la un moment dat si la facultatea de limbi straine (in paralel sau dupa ce termini medicina) si cunoscand si medicina ai putea face traduceri pe domeniul medicina. Un domeniu nu il exclude neaparat pe celalalt. In plus, nu stiu cat de usor se va mai gasi loc de munca dupa terminarea medicinii – multi se inscriu la aceasta facultate in speranta de a gasi loc de munca in strainatate. Si ca medic si ca profesor nu vei avea salariu prea mare… Multe persoane dupace fac o facultate si chiar profeseaza in domeniu o vreme aleg sa se mai inscrie la alta facultate/alte facultati si sa schimbe complet domeniul. Gandeste-te ca poti face si tu asa in viitor

Din ce ai descris , spui clar ca nu ti-ai dorit asta si nu te vezi medic.Toate aceste stari au aparut ca modalitati sau strategii de a-ti confirma ca nu vrei asta.Discuta si cu parintii tai si spune-le ce simti , asa cum ne-ai spus noua.Intreaba-i ce isi doresc un copil fericit cu ceea ce isi doreste si ce face sau unul trist plin de regrete , frustrari , nemultumiri.Tu traiesti viata ta , incearca sa te gandesti ce-ti doresti,analizeaza-ti oportunitatile,analizezi avantajele si dezavantajele profesiilor luate in calcul, asuma-ti alegerile si urmeaza-ti visele! Succes!

Ti-ai dat seama singura de problema: nu asta iti doresti sa faci. Medicina este o facultate extrem de grea si daca nu iubesti aceasta meserie … nu vei da randament maxim.
Poate ar trebui sa discuti cu ai tai si sa le explici ca tu iti doresti altceva si sa iei atitudine. Sa faci ceea ce iti doresti TU. Ei ar trebui sa te sustina indiferent de deciziile tale si sa le accepte (chiar daca sunt sau nu bune).

o sa lucreze parintii in locul tau dupa ce termini facultatea?

Cu siguranta cu mancarea iti umplii golul din interior de care tu vorbesti. Fi independenta si incearca sa iei singura decizii pentru tine. Colegii mei ti-au dat mai multe variante pentru o introspectie mai amanuntita. Nu uita ca esti tanara si ai timp sa faci ce iti place. Intodeauna sunt mai multe variante de a rezolva o dilema. Ia fiecare varianta in parte vezi avantajele si dezavantajele si ia o decizie corecta pentru tine… NU PENTRU ALTII! Daca nu stii cum sa faci acest lucru singura cere ajutor la un consilier sau un psihoterapeut. In cateva sedinte sunt convinsa ca se rezolva cu putina indrumare.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna! Am o mica-mare problema care de fapt e a mamei mele dar cum impartim totul de cand ma stiu, ma vad in situatia de a asista la suferinta ei si de a nu sti cum sa o ajut. Poate cineva ma face sa privesc problema dintr-un unghi nou. Locuiesc in Spania impreuna cu mama mea. Am venit din tara dintr-o saracie lucie, iar aici pot spune ca… luptam pentru supravietuire de aproape 8 ani.
Problema mea este urmatoarea: mama mea nu reuseste sa gaseasca servici, de cateva ori a gasit dar in conditii inumane unde a rezistat cat a putut .. nu avem contact cu familia ( noi am incercat mereu dar ei nu ne vor pentru ca sintem mai sarace decat ei) .. Are 50 de ani si e o persoana.. minunata dar trece printr-o singuratate oribila care ar parea ca nu se mai termina. Daca a avut curaj sa incerce sa cunoasca pe cineva pentru prietenie, ne-am luat surpriza sa vedem cum e intrebata direct ce averi are prin tara etc si cum nu avem nimic pe nicaieri- sa fie abandonada- desi ea tot ce pretinde e sa aiba cu cine sta de vorba, ma intelegeti – ea cauta prietenii simple dar autentice care in ziua de azi nu prea se mai vad..
Eu momentán muncesc si ma distrag de la problemele prin care trecem dar cateodata raman fara puteri si nu mai stiu ce sa fac pentru a o ajuta.
Credeti-ma ca e o persoana cu multe calitati, e speciala si mi-e mila cand vad toate eforturile pe care le face pentru a-si depasi situatia si trec anii si mereu ajunge la acelasi punct. E oribil sa vrei sa mentii legatura cu familia ta si ei sa te respinga pe motiv ca daca esti sarac nu valorezi nimic desi tu ceri doar o imbratisare sau un dialog. Sau barbati care se tin dupa tine pentru ca esti o femeie ingrijita, frumoasa iar cand decizi sa le dai o sansa , primele lucruri care te intreaba sínt despre veniturile tale economice. Ca sa nu vorbim despre abuzuri phohologice la locul de munca pe motiv ca esti romanca…
Pe scurt, eu o ajut doar prin faptul ca am de munca si pot plati un "acoperis " pe care il impartim , dar nu e un catel-e o persoana. As vrea sa fac mai mult pentru ea si nu stiu cum. Cum pot ajuta o femeie care a ajuns sa la o forma de viata sedentara pentru ca umanitatea din jurul ei o obliga?
Daca cineva are vreo idee despre orice tip de strategie sau activitate sau…orice.. accept sugestii.

Mama ta stie/poate sa croseteze/tricoteze? Sau sa coasa ii?

Soluții există, chiar dacă ele sunt mai greu de găsit. Încercați împreună sa vedeți care sunt acele lucruri pe care le poate face și ulterior orientati-va. Incercati sa mergeti la intalniri cu persoane care se confrunta cu probleme similare, eventual un grup de suport. Îmi imaginez ca Îți este greu sa o vezi așa, mai ales când ești legata de mâini și de picioare și nu îi poți oferi mai mult decât o faci deja..

ma gandesc ca poate gasesti tu o comunitate de romani in mediul online, care eventual se intalneste si in diversele zone in care locuiesc. Mai mai gandesc ca poate Spania nu este tocmai locul potrivit pt voi? Imi trec mult prin cap si imi pare sincer rau ca va aflati de atata timp in suferinta; imi vine foarte greu sa va sugerez ceva fara sa va cunosc mai bine. Curaj si succes!

incearca sa ii oferi mai mult timp, sa o distragi de la viata ei sedentara . incearca sa o faci sa privesca altfel lucrurile . pana la urma daca familia nu va vrea e problema lor . poti incerca cu munca la domiciliu daca ea nu vrea sa iasa din casa .fa in asa fel si dai o ocupatie zilnica. iesiti la plimbare impreuna in limita timpului disponibil, distragio dela lucrurile zilnice si cum cineva mai sus intreba , daca stie sa corseteze sa coasa e un bun punct de inceput … trec printro rel similara cu mama mea si stiu cum te simti , doar ca ca la mine prob e din cauza unui individ care profita de bunatatea ei… mult succes…

Cateodata, noi oamenii uitam sa multumim pentru ce avem. Si pentru ca esti cunoscatoare de limba spaniola iti trimit un cantec care o poate reanima pe mama ta si a intelege ca viata poate fi privita si din un alt unghi de vedere. Viata in Spania este frumoasa , daca sti sa o traiesti . https://www.youtube.com/watch?v=VF-qH0aTTFc

probabil ca va putea sa aiba grija de niste batrani cu succes, poate romani aclimatizati pe acolo. Atentie insa nu acceptati orice fel ce contract doar pentru a avea o ocupatie. Munca multa pe bani putini nu aduce satisfactie. In ce priveste relatia cu mama tot ce trebuie sa faci este doar sa o asculti si sa o intelegi, adica sa-i oferi exact ceeace cauta, nu trebuie sa te inhami la a cauta solutii la problemele ei decat tangential, altfel tinzi sa devii codependenta de problemele ei si ai sansa de a-ti rata propria viata prin mecanisme psihologice cunoscute de cei ce lucreaza in terapie.

In primul rand poti sa o incurajezi pe mama ta sa-si foloseasca calitatile ( de care spuneai), sa faca ceea ce stie si ii place , dar nu poti sa-i rezolvi problemele, poti sa o sustii sa-si asume rezolvarea lor! Cu cat vei face ceva in locul ei( ce ar putea si ea sa faca) o vei descuraja si nu va evolua.Cu cat vei incerca sa faci ,, mai mult pt ea ", o vei ,, tine pe loc".Gaseste modalitati de a o mobiliza fara sa o faci dependenta de tine.Tu o cunosti cel mai bine , discuta si cu ea sa vezi ce i-ar place sa faca! Succes!

Interesanta prezentarea mamei.Eu cred ca ai putea sa o intrebi, si sa ne spui, ce schimbari isi doreste sa faca in relatia cu profesia, prietenii, viata personala, activitati ce ii plac. Poate descoperiti impreuna, prin dialog, scopul util mamei pentru avea placerea de a face. Succes!

Nu stiu ce gandeste mama ta, dar crezi ca atitudinea asta a ta ”nu valoram nimic pentru ca suntem saraci” o ajuta? Eu cred ca tu ai renuntat la ideea ca mamei tale ii va fi ”bine” si ai venit aici sa intrebi care e alternativa la ”bine”. Or alternativa la bine stii care este; este cam ce i se intampla acum.

RASPUNS DIN PARTEA PERSOANEI CARE A PUS INTREBAREA: "Buna din nou!Multumesc pentru recomandarile primite, adevarul e ca ma ajuta sa-mi dau seama ca nu am pierdut simtul realitatii. Nu stiu daca e necesar sa raspund, dar pana ma lamuresc, vreau sa mai adaug unele lucruri:In mesajul anterior am specificat ca familia nu ne baga in seama pentru ca sintem sarace- era doar o forma directa de a ilustra cum sta treaba la noi in familie (ar fi o istorie lunga sa descriu ambientul familiei noastre cu tot ce imi amintesc cam de cand eram mica..ca sa scoateti dvs.concluziile; asa ca am definit totul intr-o fraza pe intelesul tuturor).
Da, mama are tot tipul de indeletniciri sanatoase si isi ocupa timpul cu ele, dar a inceput sa ii slabeasca vederea de la atata lucru manual; iar cu nervii inca sta bine.
Sa stiti ca viata sedentara o duce pentru ca nu are cu cine se relationa,de altfel,caracterul ei e .. sociabil. Admir la ea ca nu a " cazut " in vicii, e amabila, nu poarta ura.. E adevarat ca poarta o suferinta in suflet si e trista ,dar niciodata nu se vaicareste. E o femeie cu mult bun-simt , sincer, ar fi mai fericita de n-ar fi asa sensibila.
Romanii aici nu sint prea prietenosi- intr-un raspuns mi se sugera sa gasesc poate o comunitate de romani-am sa..continui sa investighez, sigur exista si oameni mai speciali.
In alt raspuns mi se sugera sa aflu scopul útil al mamei mele etc. – eu il stiu-adica, noi comunicam foarte bine. Ea,aparte ca are o deficienta afectiva din copilarie si regretul de a nu fi facut ce II place in viata, pe viitor isi doreste ceva teoretic simplu: sa se simta utila , in siguranta si stapana pe viata ei, sa gaseasca cu cine comunica, sa se simta apreciata, un loc de munca,un stil de viata linistit etc. Ea stie foarte bine cum o cheama, de ce schimbari are nevoie, are ideile destul de clare. Dar nici ea nu intelege de ce i se pun atatea piedici,cand se straduieste din toata inima.
In incheiere, parerile primite m-au ajutat sa ma gandesc la unele lucruri si.. cum nu sínt obisnuita sa imi impartasesc framantarile..ma simt ciudat sa povestesc doar nenorociri. Vroiam sa raspund la fiecare persoana in parte dar nu stiu cum se face. Data viitoare cand ne mai citim, sper sa fiu eu cea care da o indrumare sau incurajare. ".