Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna.. Eram foarte curioasa, ma macina acest gand de 3 ani de zile. Ar fi multe de spus, dar incerc sa cuprind totul cat de scurt si esential pot. Eu, sunt un copil adoptat, relatia cu familia este una foarte buna, totul decurge ca si cum nu as fi adoptata, ceea ce este foarte normal si logic. Eu ma rezum la un singur fapt. Sunt din Arad. 1 an si 5 luni am stat la orfelinat. Mama biologica ma abandonat in spital, de acolo s-au facut procedurile necesare si am ajuns la orfelinat. Ea a dat un nume fals, la fel si tatal. Ea era mult mai tanara decat tatal. Si acum sa spun ce ma framanta. Pe clasa a saptea, am primit in clasa o colega unguroaica. Ea mai vorbea la telefon limba mahiara cu familia.. Cand am auzit vorbind mahiara parca imi parea familiara, de parca as fi vorbit acea limba de cand m-am nascut.. BUn, am zis ca sunt mica si fantezista. Pe clasa a noua, la liceu, dirugibtele vorbeste maghiara cu colegii, am foarte multi de etnie mahiara. Iar mi s-a aprins acel beculet, daca ii pot spune asa..parca am auzit aceasta limba de cand lumea. Bun, m-am apucat serios sa invat maghiara. Am invatat singura toate accentele, stiu sa citesc, cuvintele pe care le-am invatat foarte bine le stiu distinge cand ascult la radio maghiar sau televiziune, la fel si la televizor, am ascultat emisiuni maghiare, totul mi se pare familiar.. Am incercat si cu alte limbi slave sa invat, sa ascult.. am incercat cu germana, rusa, ucraineana. Nu este deloc sentimentul de familiaritate sau usurinta de a invata. In vorbire, am momente cand folosesc accentul maghiar, si vorbesc uneori cu acele greseli pe care le fac maghiarii, asta mi-a spus nasul meu care este maghiar si stie la perfectie maghiara. As vrea sa stiu de ce toate aste. De ce iubesc Ungaria? Din familia adoptiva nu am maghiari. Mama mea stie de aceste lucruri si mi le respecta. Vreau sa precizez faptul ca eu i-am spus mamei abia pe clasa a 10-a dupa ce am invatat ceva maghiara. Sa fiu de etnie maghiara? Sunt normale sau fanteziste sentimentele mele? Merci anticipat.

Este f posibil sa fie asa cum intuiti. E normal si sa va cautati parintii biologici. Poate intr-un final veti afla adevarul. Ce veti face atunci?

Iti doresti sa ai parintii biologici de etnie maghiara? Te-ar deranja daca ei sunt de etnie maghiara? Si mie imi pare cunoscuta limba spaniola.. ba chiar imi place si franceza.. si singura limba pe care o pot vorbi este engleza. Nu cred ca tine de origine, preferinta pentru o limba sau nu, dar poate ca ai rude si din aceasta etnie.

Ai putea lamuri misterul afland cine sunt parintii. Avem afinitati cu alte limbi straine desi asta nu inseamna neaparat ca avem pe cineva in familie. Este posibil sa fie o combinatie intre dorinta de a cunoaste parintii si o afinitate fata de alta limba straina.

E posibil ca parintii tai biologici sa fie de etnie maghiara. Si tu ai mostenit abilitatile respective. Este absolut normal sa faci ceea ce simti. Si nu e nimic rau in asta.

Si eu am invatat foarte usor germana. Dar nu-s adoptata, stiu sigur asta… Poate doar ai talent la invatat limbi straine… Desi, se poate sa fie cum intuiesti. Influenta limbii materne nu este de neglijat. Cred ca exista unele studii pe aceasta tema.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua,
Am 24 de ani si sunt asistent medical, as dori un sfat in legatura cu o problema care o am de aproximativ 1 an de zile, mai exact de prin toamna anului trecut 2015, am inceput sa fac o foliculita pe gambe care a lasat urme pe picioare, pete maronii destul de inestetice, am fost la doi medici de specialitate dermatologi folosind diferite tratament de am obosit si saturat, mai mult pshic pentru ca nu reusesc sa scap de ele nici macar bronzata tot se vad si e deranjat pentru ca nu pot purta nimic scurt (fuste scurte, pantoloni scurti, rochii), de 2 saptamani plang intr-una si nici nu pot sa ma privesc, tin sa precizez ca sunt foarte perfectionista (cred ca si zodia Fecioara isi spune cuvantul) si ca tot timpul trebuie sa arat cat mai bine sa am grija ceea ce mananc, etc; logodnicul nu ma intelege cat de tare ma deranjeaza si stiu ca totul porneste din capusorul meu pentru ca vreau sa arat cat mai bine si sa nu am nici un defect..as vrea va rog frumos sa ma ajutati cu un sfat, cum sa fac sa scap de gandurile acestea pentru ca cel mai probabil am cazut intr-o depresie din cauza petelor de pe picoare si a faptului ca vreau sa arat perfect si orice as face nu sunt multumita de mine, de cum arat chiar daca toata lumea din jurul meu imi zice ca arat bine. Multumesc!

Pentru a scapa de stres e indicat sa urmati terapie. Pe net nu e posibil sa rezolvati problema intr-o maniera adecvata. Mult succes, va tin pumnii.

Foloseste fond de ten si abordeaza un psiholog.. de cele mai multe ori bolile dermatologice au cauze de natura psihica. Succesc!

Daca este depresie… anxietate… poate este de consultat un psihiatru? Ma gandesc ca poate un proces terapeutic pe termen lung ar fi mai de folos decat cateva sfaturi. Succes

E posibil ca intre petele respective si frica ta de a nu arata rau sa existe o legatura! Odata eliminata frica, pot chiar si sa dispara petele! Ele sunt o somatizare a fricilor tale. Deci lucreaza asupra fricilor (cauza afectiunii), si nu doar asupra petelor, care sunt doar un simptom.

ati incercat si tratamente naturiste? de multe ori afectiunile pielii (cum e psoriazisul de ex.) apar pe fond psihic…

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua! Sunt fata, am 18 ani si am avut un prieten timp de 2 ani. Suntem colegi de clasa, din pacate…In primul an de relatie, el imi acorda foarte multa atentie, imi spunea ca ma iubeste, insa uneori mi se parea mult prea mult, poate chiar sufocant, ceea ce ma facea sa ma indepartez de el si sa ii spun asta. Anul acesta, parca totul s-a intors impotriva mea. Acum suntem despartiti si eu sufar foarte mult, pe cand el pare sa nu ii pese deloc. Am mai fost despartiti, si il vedeam atunci cum regreta, insa acum…e cu totul si cu totul alta persoana. Inainte de despartire, ne certam des, uneori imi ascundea lucruri minore, cand ne certam ma respingea foarte tare. Nu m-a inselat niciodata, insa in ultima vreme am impresia ca vorbeste cu multe fete si e foarte "prietenos", incat au ajuns si cei din jur sa observe ca eu sunt oarecum "pe langa" si intr-adevar sa ma simt si eu asa. Acum am vazut ca dupa 3 zile de la despartire, vorbeste cu altcineva. El mi-a zis ca vorbesc de c
and ne-am despartit, dar am vazut cumva, ca vorbeau de vreo zi, doua inainte…Eu il iubesc foarte mult, si mi-as dori nespus sa fie totul ca inainte, insa nu vreau sa cedez si sa ne impacam, fiindca nu stiu daca pot avea incredere in sentimentele lui.A m impresia ca ar sta cu mine doar sa nu sufar, din mila cumva… Intr-un fel ,ma invinuiesc pe mine ca nu am fost destul de afectuoasa cu el cand a trebuit, insa acum el pare mult mai rau, pare ca e plictisit si ca nu ma mai iubeste, desi el spune in continuu ca nu e asa, ca ii e rusine fata de mine ca ma vede suparata. Insa a doua zi dupa ce spune asta, iar ne certam, sau face el ceva si o luam de la capat. Nici eu nu sunt perfecta, dar macar sunt onesta…Intrebarea mea este: Cum s-a ajuns aici dupa 2 ani atat de frumosi? Am eu o problema ca de la niste lucruri marunte, precum mereu le prezinta el, (de ex. "vorbesc cu fata aceasta, pentru ca a fost singura dispusa sa vorbeasca cu mine, cand altcineva nu este") ajung sa ma supar atat de tare, incat nu pot avea incredere in el si sa nu il pot ierta desi il iubesc?(in general nu sunt o fire geloasa, a mai vorbit cu prietene comune sau prietene vechi si nu m-am suparat, pentru ca imi spunea mereu, acum insa deja ma simt inlocuita si nedorita) E vina mea ca s-a ajuns aici ca nu am fost afectuoasa la inceput, pentru ca atunci nu mi-a reprosat nimic, insa acum mereu imi spune ca "roata se intoarce".
Sper sa imi raspundeti, as avea nevoie…si multumesc anticipat!

traiesti o poveste adolescentinta destul de ‘clasica’ cu frumusetile si neplacerile ei. Nu cred ca putem schimba ceea ce simti… sau ceea ce simte el. Intr-o relatie trebuie sa existe reciprocitate… o comunicare, intelegere, etc. Daca nu se mai poate… nu putem forta. Mergi mai departe, bucura-te si invata din experienta asta. Succes!

Cateodata obosim sa mai fim intr-o relatie sau sa fim in aceeasi relatie pentru mult timp si atunci este nevoie de o pauza . Ca atunci cand esti la dieta si simti nevoia cateodata de o zi free . iubirea ar trebui sa fie fara atasament fara nevoia ca cel iubit sa fie doar al nostru . Asta nu mai este iubire , este poses . Atunci cand iubim o floare o lasam la locul ei in gradina pentru ca daca o rupem si o punem in vaza pentru a fii numai a noastra , floarea moare. Daca el vrea o pauza da-i o pauza . Tie nu-ti ramane decat sa fii iubibila

Hai sa nu cautam vinovati. Relatiile pot sa mearga, sau pot sa nu mearga. Ideal e ca atunci cand relatia nu merge, sa va despartiti. Inainte de a va casatori si a face 3 copii In viata de zi cu zi, mai mult de 90% din relatiile de la 18 ani SE RUP. Si e ceva normal. Chiar daca pe moment pare dureros. Ideal e sa cunosti si alti parteneri, sa acumulezi experienta, si sa nu alergi dupa iluzii. Odata cu maturizarea, vei ajunge sa treci peste deziluziile adolescentine.

Asa cum ti-a spus chiar prietenul tau, avea nevoie de cineva care sa il asculte. Tu ai pe cineva care sa te asculte? Cum e relatia cu parintii tai? Daca tu nu esti ascultata, nu vei sti nici cum sa asculti. 2 ani frumosi … in care va certati? Primul an in care pe tine nici nu te interesa si te simteai sufocata de dragostea lui? Ce inseamna frumos? Ti-ar fi utila o discutie cu un terapeut sau cu psihologul scolar. Succes in a te cunoaste mai bine!

https://www.youtube.com/watch?v=7XG8ED2BUfM

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua.
Sunt casatorit de 25 de ani. Incepand de la sfarsitul anului trecut, dupa decesul tatalui ei, sotia mea a inceput sa ma respinga treptat, pina s-a ajuns la refuzul oricarei atingeri, inclusiv fara relatii sexuale. Pina anul trecut am avut o viata sexuala normala impreuna cu sotia mea.
Acum motiveaza ca nu mai simte nimic pentru mine.
In prezent suntem despartiti, la cererea ei, motivand ca doreste sa-si gaseasca linistea si sa se hotarasca daca mai ramine in relatia de cuplu.
Spune ca nu exista alt barbat in viata ei. Precizez ca nu am avut conflicte, nu am avut niciodata comportament agresiv asupra ei.
Trebuie sa spun ca sotia mea are 48 de ani si este in perioada de pre-menopauza.
Ea a pierdut in ultimii 3 ani: mama, tata si bunica.
Avem o fata, cu varsta de 21 de ani, care de anul trecut din august s-a mutat cu prietenul ei.
Ce se intampla cu sotia mea?
Credeti ca sotia mea isi poate recapata sentimentele pentru mine sau starea actuala este ireversibila?
Va multumesc anticipat pentru amabilitate Dvs.
Cu stima,
Adrian

Sotia dvs trece intr-o perioaa de ttranzitie. Atat pe partea de familie, cat si partea de " natura" A avut

Are nevoie de timp pentru a face ordine in viata ei. Dvs trebuie sa aveti multa rabdare.Cu ajutorul unui terapeut poate sa treaca mai usor prin aeasta perioada de tranzitie.Sentimentele sunt reversibile!

Sotia dvs. are nevoie de suport. A trecut prin niste evenimente cu mare incarcatura emotionala. Este probabil depasita de evenimentele care au avut loc. Nu stiu cum ati incercat sa gestionati dvs. aceasta situatie, dar este posibil ca ea sa fi simtit ca nu este inteleasa. Daca doreste si doriti puteti apela la terapie de cuplu.

Subscriu. Exista posibilitatea ca soția dvs. să nu se bucure de suport? Sau ce altceva puteți face chiar dvs. pentru a repara relația? Încercați o abordare calma, prin care amândoi sa va asumați responsabilități și dacă doriți reconcilierea relației, o puteți face într-un demers terapeutic în cuplu.

Trebuie sa o intelegeti. Stati aproape de ea si pt o perioada cat timp ea se reface incercati sa lasati partea sexuala doar la capitolul autosatisfacere. Sunt sigur ca daca o sa vb cu ea si o sa o intelegeti..obiceiurile o sa reintre in normal.

Nimeni nu va poate da un raspuns clar. Doar ea stie ce e in sufletul ei. Iar incapacitatea dvs de a comunica, de a o intelege, arata ca relatia e rupta. Aveti de invatat mult. Cum sa comunicati. Cum sa socializati. Si cum sa gestionati o relatie cu o persoana aflata in depresie. Un lucru e sigur, Lucrurile nu se vor rezolva de la sine, fara un ajutor specializat. Iar solicitarea acestui sprjin necesita o doza mare de curaj, si de responsabilitate. Vi-o asumati?

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua!Am 34 ani,4 copii si sunt casnica.De ceva vreme sunt foarte stresata,debusolata,dezorganizata si foarte irascibila.Nu reusesc sa-mi gestionez corect viata,sentimentele si adun doar frustrari si ma manifest cu manie si suparare cu cei din familie.Vreau sa pot face fata cu brio exigentelor unei familii numeroase si nu stiu cum sa reusesc.Am nevoie de o indrumare de un sfat de o orientare catre un orizont relaxat.Multumesc anticipat!

incepe o psihoterapie… acolo ai tot timpul pt tine si tot ce se intampla in tine… o sa vezi ca in timp totul se regleaza. Succes!

Din cate inteleg incercati sa faceti fata cu "brio" exigentelor multor persoane. Poate ca explorand situatia veti constata ca si dvs sunteti o persoana la fel de importanta si ca nu trebuie sa faceti totul cu "brio". Cateva sedinte de dezvoltare personala v-ar ajuta sa va puneti si pe dvs pe prim plan si totodata sa faceti fata obligatiilor din familie la un nivel rezonabil.

Subscriu. Nu exista un standard universal valabil pentru ceea ce înseamnă o mama buna. Iar dvs., pe lângă rolul de mama și soție, aveți și alte roluri. Explorați împreună cu un terapeut mai bine situația.

pe langa sfaturile primite si care implica mai mult sau mai putin si bani incercati pur si simplu sa-i responsabilizati pe cei din famile inclusiv pe sot cerandu-va cu tact drepturile si impreuna cu sotul incercati sa va rsponsabilizati copii. Fiecare trebuie sa stie ca are de adus prorpia contributie la curatenia casei, ajutor in gospodarie, etc.. Fiind multi fiecare are de facut mai putin decat daca ar fi fost singuri. Cine nu este responsabil nu stie sa aprecieze munca altuia. Daca v-ati angaja ce ati face ? Succes.

Ai nevoie de repaos, de relaxare, de grija fata de propria ta sanatate, fata de propria ta persoana. Apeleaza temporar la o doica, ia-ti o vacanta, fa o pauza. Si reinvata sa te relaxezi.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua. Ma numesc Ana si am 24 de ani. In urma cu cateva saptamani, in urma unui examen la facultate, inima a inceput sa imi bata foarte tare, pulsul il simteam foarte marit si aveam o stare de neliniste. M-am speriat si am decis sa merg la urgente. Acolo, medicii mi-au facut un ekg si analize. Toate au iesit foarte bine. Dupa aceea, starea de neliniste persista si am decis sa merg la un cardiolog. Acolo, mi s-a spus ca totul e in regula, ca inima e perfect sanatoasa si ca nu am de ce sa imi fac griji iar ca diagnostic am spasmofilie. Am primit tratament cu Magnerot timp de o luna de zile. Mentionez ca in tot acest timp m-am simtit foarte bine, vineri o sa termin tratamentul. Dar, duminica seara am inceput sa am o stare de neliniste, stare care persista pana astazi. Este vorba de o frica constanta care nu imi da pace, ma gandesc daca ajung din nou la spital, daca incepe sa imi bata inima din nou, daca imi creste pulsul, traiesc cu aceasta frica si nu pot sa alung aceste ganduri negative. Stiu ca eu imi induc aceasta stare pt ca daca nu ma gandesc la toate aceste lucruri, nu am nimic. Desi sunt constienta de asta, ma simt neputincioasa si nu imi pot controla aceste ganduri. Ma puteti ajuta, va rog frumos? Din tot ce am citit pe internet, am descoperit ca sufar de anxietate. Cum pot trece peste asta? Mentionez ca inainte de examenul care mi-a declansat starile acestea, in urma cu 3 saptamani, prietenul meu a avut aceleasi simptome si am ajuns la urgente si sunt convinsa ca am asociat tot ce i s-a intamplat lui cu ce mi s-a intamplat mie. El este perfect sanatos, a trecut peste aceste stari din seara aceea. Va multumesc frumos. O zi buna.

uita-te la ultima ta jumate de an… sau chiar la ultimul an. Poti spune ca ca ai cumulat stres? Orice fel de stres: examene, nedormit, probleme emotionale, etc.? Este posibil sa fi avut si o cadere de calciu… sau vitamine in aceasta perioada din cauza examenelor etc… si ma gandesc ca este foarte probabil sa ai si dreptate cu asocierea de care vorbesti. Fa si un set de analize… poate si tiroida de verificat? Daca totul este ok fizic, atunci nu ramane decat anxietatea care o sa dispare (teoretic) odata cu sursa ei. Succes!

Obisnuiesti sa te ingrijorezi? Daca da, atunci examenele de la facultate nu au facut decat sa accentueze aceasta obisnuinta. Daca din punct de vedere fizic-medical lucrurile sunt ok atunci ai putea apela la un terapeut impreuna cu care sa explorezi cauzele si sa gasesti resursele necesare pentru a te simti mai bine.

Subscriu. Dacă, așa cum ai zis, cauzele organice au fost eliminate, este posibil sa te confrunți cu stări anxioase. O evaluare de specialitate Îți poate oferi un răspuns, iar ulterior un plan de intervenție.

Anxietatea nu se trateaza la medic. Esti singura persoana responsabila cu gestionarea propriilor tale stari. Invata in primul rand cum sa te reechilibrezi. Abia apoi invata pentru examene.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:am o problema au decedat mama mea cu 4 luni in urma des intru in depresie permanent mi se schimba dispozitia ,ma intilneam cu un baiat la care tare tare tineam in momentele grele cind aveam nevoie de el dupa ce sa intimplat cu mama o renuntat la mine nu mai vroia sa vorbeasca. peste un timp mo sunat eu iarasi am devenit dependenta il sun iii scriu singur fara ca sa ma suni dar constient inteleg ca nu e persoana de care am nevoie cum sa procedez ce sa fac. cu tata is in relatii nu pre bune parintii mei erau devorvati deja cind mama o decedat vreu atentie numi acorda are deja familie noua .eu lucrez deja ma intretin singur parca singur pot sa raspund pentru mine dar ma deranjeaza cheeestele estea ce sa fac cum sa procedez

Condoleante! Du-te si stai de vorba cu un psihoterapeut pana te ‘pui pe picioare’… esti in plin doliu si ceea ce simti tu este firesc! Sprijinul psihoterapeutului este sincer, neutru, obiectiv si impartial. Curaj!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna, as avea o problema. Sunt foarte neatenta, imprastiata,folosesc lucruri ni nu le pun la loc, sunt atentionata de iubit de fiecare data cand nu fac bine ceva, discutiile pe acele teme mi se par certuri de fapt ,nu reusesc sa il privesc in ochi pe toata perioada discutiei,imi mut privirea atunci cand vreau sa explic ceva sau sa imi amintesc ceva,mi se pare ca sunt certata ca pe un copil,nu am incredere in mine(cand trebuie sa fac ceva nou nu reusesc sa fac pana la capat acel lucru bine , uneori nu imi amintesc ca am zis sau facut ceva anume, in principiu nu pot fi atenta pe termen lung , sunt distrasa de alte probleme, sunt dezorganizata,nu gasesc lucruri atunci cand am nevoie, sunt mereu in intarziere,sunt foarte impulsiva ma enervez repede, prietenul crede ca e posibil sa fie o boala, mentionez ca mama are psihoza afectiva bibolara si ne streseaza zilnic , am crescut in casa de copii unde aveam toate conditiile materiale dar in rest nu se ocupau de noi corespunzator ajungand sa plece multi cu probleme mintale de acolo. Multumesc anticipat!

ceea ce ne spui tu mi se pare a fi complex si te incurajez sa mergi sa vorbesti direct cu un psihoterapeut… este nevoie de timp pt a explora aceasta situatie. Succes!

Un exercitiu de concentrare a atentiei este folositor!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Sunt casatorita de 22 ani ,avem 5 copiii sotul meu m-a inselat cu prietena mea dar,nu recunoaste ,fiind si ea casatorita. Relatia lor a durat aproape un an in paralel.Credeti ca nu recunoaste pentru ca vrea sa continue ? Eu cred ca e mai grav ca a durat mai mult relatia , decat daca avea doar o aventura . Stiu ca o protejeaza sa nu afle sotul ei.Momentan sunt devastata i-am zis sa luam o pauza , il iubesc foarte mult si nici nu am bagat de seama ca ma inseala doar ca copiii au gasit pe fb mesajele lor .Acum ma incearca o multime de sentimene:umilinta ,tradare , josnicie dispret ,plus ca universul meu s-a prabusit . Nu mai gandesc logic ,nu ma ia somnu ,nu mananc m-am inchis in mine , lang .Va rog spuneti-mi ce e de facut? Momentan suntem separati .Decizia a fost a mea .Astept sfaturi ,multumesc.

Daca vrea si dansul, ar trebui o terapie de cuplu.

Imi pare rau ca treceti prin aceasta incercare grea. Eu cred ca pauza e binevenita. Ganditi-va daca doriti sa mai continuati relatia. Atunci aveti nevoie de terapie de cuplu. Daca nu doriti sa continuati, aveti nevoie de terapie individuala pentru a depasi pierderea si a vedea cum s-a ajuns in acest impas. Mult succes va doresc!

Chiar dacă pare groaznica o astfel de situație, în care după mulți ani sunteți trădată, lucrurile nu sunt fără rezolvare. Recomandarea mea este ca inițial sa începeți un proces terapeutic și sa investigați mai bine ceea ce va doriți, iar ulterior, dacă decideți ca doriți sa continuați relația și soțul dvs. dorește același lucru, sa abordați subiectul într-un demers în cuplu. Terapeutul va va oferi sprijin în a explora cauzele trădării și în a găsi modalități utile pentru dvs. pentru a va recâștiga încrederea și a va reconstrui relația.

Dupa 22 de ani sa incepeti o noua relatie nu este usor. Intrebati-va cum a reusit sotul sa duca o viata in paralel fara sa observati? La ce anume ati fost mai atenta? Daca doriti sa continuati este nevoie in primul rand sa discutati foarte sincer cu sotul Dvs. Sa vedeti care sunt sentimentele lui, ce l-a impus la aceasta decizie. In cazul in care doreste si sotul sa continua casnicia o sa aveti nevoie de terapie de cuplu, dar si de terapie individuala ptr a avea curaj si putere.

Ce varsta are sotul? …. Indiferent de motivele pentru care s-a ajuns aici, probabil va doare si mai mult faptul ca ati fost tradata de doua ori, si de sot si de prietena…

Asa cum au sugerat si colegii mei, o terapie de cuplu ar fi cea mai indicata. Sau o terapie individuala in care sa explorati situatia si sa va explicati unele lucruri care va preocupa precum si sa faceti fata acestei duble dezamagiri.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

am 20 de ani,momentan lucrez, si fac scoala de soferi ,dar imi place foarte mult o fata cu care am vrut sa discut insa ea a zis ca nu ma vrea si ca sunt un fraier ,iar acum nu ma mai pot concentra la nimic,sunt mai mereu trist si nu gasesc o solutie

In viata exista oameni pentru care suntem indiferenti, asta nu inseamna ca este ceva in neregula cu noi. Incercati sa aflati de ce are o parerea proasta, poate este dezinformata. Si incercati sa-i dovediti ca sunteti o persoana sincera si de treaba. Bafta!

iti inteleg dilema… este foarte dureros, chiar tulburator uneori pt orgoliu sa auzim asemenea respingeri…

Asta ee viata …cu forta nu se poate nimic …..cu timpul o sa intalnesti persoane care sa te aprecieze pentru persoana care esti …cu bune si rele !

Orice ar fi, lucreaza la tine! Dezvolta-te pe toate planurile posibile: educational, social, fizic. Sa vezi cum se intoarce roata!

Salut! Uneori respingerile initiale se pot transforma in relatii durabile. Incearca sa ii arati tot ce este mai bun la tine si s-ar putea sa te vada cu alti ochi. Succes!