Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna!Am 15 ani(sunt fata) si am o prietena foarte buna,cu care ma inteleg ca o sora.Ne cunoastem de doi ani si pot spune ca m-am atasat de ea,foate mult.Am avut o perioada in care nu am mai vorbit , pe motiv ca ea incepuse sa petreaca mai mult timp cu o alta prietena si ma simteam a 3 roata.Nu pot spune ca eram geloasa,nu sunt genul,dar incepuse sa ma deranjeze ca discutiile noastre erau doar despre aceea persoana.In fine,am hotarat sa nu mai tinem legatura,apoi ,dupa vreo 6 luni am inceput din nou sa vorbim si totul era ca inainte.Problema e ca eu sunt o persoana mai copilaroasa,careia ii place sa se prostesca si imi arat atasamentul fata de o persoana,in unele cazuri.Am observat ca ei nu ii place sa pun mana pe ea,sau sa zicem ca glumes si arunc cu o hartie in ea,se eneveaza,dar daca o face alcineva nu o deranjeaza.Deci…intrebarea mea ar fii:De ce se comporta asa?Eu nu gasesc un motiv coerent,pentru ca toata lumea stie ca suntem cele mai bune prietene si pe mine ma deranj
eaza ca face chestiile de genul asta…merita sa mai ramanem prietene?Sau am doar eu probleme si interpretez gresit lucruile?

ma gandesc ca atunci cand faci ce nu ii place ei defapt declansezi o defensa/reactie de aparare construita in trecutul ei. Poate ca cineva s-a comportat agresiv cu ea in copilarie… sau mai recent… eu simt o trauma de un fel sau altul. Intreab-o ceva de genul ‘am tot observat ca ai reactia X atunci cand fac anumite gesturi… inteleg si vad ca te deranjeaza foarte tare, insa imi doresc foarte mult sa imi spui de ce, daca este ok pt tine… oricand te simti tu confortabil sa imi spui este ok pt mine… o sa te astept’. Sper sa iti fie de folos. Succes!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Bună ziua, am 19 ani si locuiesc în Grecia de aproximativ 10 ani. Mama este despărțită de tatăl meu de 4 ani, el este cu o altă femeie, are o altă familie. Mama ieri a încercat sa se sinucidă din cauza unui barbat cu care a fost împreună pentru ca sau despărțit si ea zice ca il iubește si ca nu vrea sa trăiască fără el, iar el numai vrea sa fie împreună. Ea a luat ieri vreo 30 de pastile, distonocalm, încercând sa se sinucidă din cauza lui, însă eu nu accept asa ceva, nu vreau sa se întâmple asta, va rog ajutați-mă cu un sfat… La psiholog n-o sa ma lase s-o duc pentru ca este foarte încăpățânată si face doar ce stie ea

nu stiu daca este vorba doar de psiholog… un consult psihiatric ar fi de dorit (nu stim prin ce criza trece mama ta in realitate). Amenintarile si tentativele de suicid trebuie sa fie luate in serios! Problema este ca daca ea se opune… nu ai cum sa o fortezi in fata legii… poti chema salvarea si preferabil politia pt a o interna cu forta daca este (asa cum pare) un pericol pt sine. Curaj si succes!

Imi pare foarte rau ca treci prin asa ceva cu mama ta! Orice amenintare cu suicidul trebuie luata in serios si trebuie chemata salvarea! Internata fiind, fie ca-i place fie ca nu, va avea intalnire cu un psihiatru, ceea ce este bine si pentru ea si pentru linistea ta. Dar se pare ca si tu ai nevoie de sustinerea unui specialist. Ingrijeste-te si de tine, pentru ca din pacate mama ta nu are capacitatea sa se ingrijeasca nici de sine… Mi se pare ca ati inversat rolurile: tu ai devenit adultul si ea copilul, ceea ce nu este sanatos pentru tine. La 19 ani esti inca in tranzitie sa devii adult si ai nevoie de sustinere, mai ales emotional.

Subscriu colegilor mei.Ai mai putea sa-i spui ca tu o iubesti si ea este f importanta in viata ta si de aceea ar fi important sa ceara ajutor specializat.Din pacate nu poti sa-i rezolvi problemele , poti doar sa incerci sa o intelegi si sa-i fii alaturi.Mult succes!

"Sunt sinucideri si sinucideri.". Daca lucrurile miros putin a santaj, adica intr-un fel sau altul erati deja anuntati in speranta ca indirect va afla si cel pe care il considera raspunzator, este normal sa empatizezi cu ea dar poti toto o data sa o atentionezi ca religia nu recunoaste astfel de gesturi ca justificate si mai ales ca face de fapt o foarte mare gresala fata de tine, caci te-a adus pe lume fara sa te intrebe daca vrei ori ba iar asta implica si o asumare a responsablitatii, mergand pana la amintirea unor valori importante pentru ea, unittea familiei, a fi bunica pentru npoteii ei, etc. Daca lucrurile sunt serioase evident este mai bine sa urmazi sfaturile antevorbitorilor mei. In medie se fac intre 12-14 incercari pana se reuseste o sinucidere, Insa evident exista si exceptii asa ca desi mama ta prefera modeulul "feminin" de sinucidere, adica fara violenta sau varsare evidenta de sange, cel mai bine ar fi sa imbini cele prezentate ca raspuns si sa actionezi tot o data preventiv daca situatia impune.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna, nu am apelat niciodata la un psiholog si de asta am o oarecare frustare sa incep de acum sa ma duc si am inceput mai intai sa fac acest lucru online … Am 20 de ani, sunt dintr-o familie buna, am fost crescut de mic foarte bine si nu ma plang de parintii mei sau tot ceea ce am realizat pana acum … Singura problema e problema tineretii … la 17 ani am intalnit o fata (avea 14 ani) mi-a placut mult de ea incat am ajuns sa fim sufletul pereche dar totul era limitat la partea online … Eu sunt de fel o persoana timida si la fel era si ea dar nu atat ca mine si dupa 1 an in care eram suflete pereche, imi spune ca ar trebuii sa luam o pauza. Cel mai ciudat era faptul ca dupa o zi nici macar sa ma salute nu dorea, eram inexistent. Oricum asta este o cu totul alta poveste, sa scurtez si sa ajung la problema cu care as vrea sa o impartasesc aici si sa sper sa primesc un raspuns este acesta: Am 20 de ani, observ ca sunt un baiat timid, mai mult cu fetele, cu baietii nu am treaba, imi doresc sa am o relatie cu o fata sa cunosc mai multe fete, sa am prieteni mai multi , prietene dar din pacate ceva parca ma opreste … acea frica ”daca”… Am facut un an de facultate sperand ca poate gasesc ceva aici daca in liceu nu am gasit dar din pacate am pierdut si acei prieteni care imi erau asa zisi prieteni. Ma simt singur, un nimeni, nu stiu de ce as mai trai. Am ajuns sa am 20 de ani , fara sa am prieteni, si ma refer la adevaratii prieteni si nici macar sa fac cv sa vorbesc si eu cu cineva.
Ce ar trebuii sa fac, cum as putea sa ma schimb, ce imi recomandati? Stiu ca prima si prima data imi recomandati un psiholog sa discut cu el fata in fata, sincer nu am sa fac acest lucru. As dorii un ajutor din partea dumneavoastra. Vreau sa imi spuneti unde gresesc si ce trebuie sa schimb la mine, simt ca nu mai pot, nu trece zi fara sa nu ma gandesc cum ar fii sa ma arunc de la ultimul etaj sau cum sa ma calce vreo masina …
Ajutatima!!!

imi pare rau ca ai ajuns in acest punct si nu iti doresc decat intelepciune si rabdare… problemele tale au solutii. Ideea este in felul urmator: spui ca vrei ajutor din partea unui psiholog/psihoterapeut… te-ai plans de diversele neajunsuri cumulate pana la 20 ani (nu este o varsta chiar asa de ‘venerabila’)… a te putea ajuta cu adevarat, asa cum stim profesionial ca iti este cel mai bine, presupune o construi o relatie terapeutica cu tine… asta presupune contact ‘fata in fata’. Ne este foarte greu sa te simtim printr-un monitor, citind niste randuri care ar fi fost cu siguranta mult mai bine intelese pe viu. Faptul ca spui ‘Stiu ca prima si prima data imi recomandati un psiholog sa discut cu el fata in fata, sincer nu am sa fac acest lucru’ ma face sa ma intreb daca vrei cu adevarat sa faci ceva pt tine sau daca (cel putin in acest moment) vrei doar sa te descarci emotional? Daca vrei schimbare nu o astepta din afara… ea incepe in noi. Fa ce este mai bine pt tine! Curaj!

De ce te-ai schimba? Doar pentru a fi pe placul altora, al societatii? Si cand acei “prieteni” se vor schimba, vei dori sa te schimbi si tu, din nou, asa-i? Cred ca singuratatea pe care o resimti este tocmai pentru ca ratiunea – aceea care-ti cere sa te schimbi – intra in conflict cu sufletul – cel care-ti cere sa fii tu insuti – ori, nu mereu trebuie sa ne lasam condusi de ratiune. Cred, parerea mea personala, ar trebui ca mai intai sa afli CINE esti tu cu adevarat, si abia apoi sa-ti pese de parerea celor din jur. Cand vei afla raspuns la aceasta intrebare si mai ales te vei accepta TU, in primul rand, asa cum esti, vor aparea in viata ta si acele persoane cu care vei fi pe aceeasi lungime de unda. A face un gest necugetat, NU este o solutie ci o lasitate. Curaj insemna sa infrunti problemele vietii, sa le transformi din necazuri in bucurii. Nimic nu este usor de realizat, dar, nu atat finalul este “premiul” ci drumul catre finalul dorit. Am sa-ti dau un citat care pe mine m-a ajutat mereu, mult, in momentele de cumpana:„Dacă ţi se pare că poteca vieţii tale e prea întortocheată şi că rareori răsar flori pe marginea ei, gândeşte-te că sufletul tău poate umple cu flori poteca vieţii altora.”

Nu vrei un psholog, pentru ca de fapt nu vrei sa iti rezolvi problema. E ca si cum mi-ai spune ca s-a stricat frana la masina, si ca nu vrei ca un mecanic sa o repare. Si ca preferi sa circuli cu ea asa, desi esti constient de dezastru. Inseamna ca suferinta nu a reusit sa iti dea inca o lectie.

Mie imi pari ca esti blocat intr-o situatie care pare fara iesire. Ca sa ai prieteni ai nevoie de abilitati sociale, ca sa ai abilitati sociale trebuie sa ai prieteni in relatie cu care sa le slefuiesti. Terapia, din acest punct de vedere este si o relatie in care poti sa traiesti experienta de a fi cu altcineva, de a te lasa cunoscut, de a te vedea dintr-o alta perspectiva, a celuilalt, intr-un mod prestabilit ( contra cost, pe o durata limitata de timp, intr-un spatiu anume). Asta in sine poate face mai suportabila dezvaluirea, nefiind o relatie cu miza atat de mare ca cineva din viata “reala”. O data ce ” supravietuiesti” unei astfel de intalniri, presiunea acelor griji interioare legate de cum vei fi vazut sau privit mai scade.

Ce inseamna,, am fost crescut f bine”?( ai primit tot ce ti-ai dorit?) Oare suferinta ta vine din inadaptarea la lumea reala unde nu mai primesti tot ce ti-ai dori? Poate totusi intr-un proces terapeutic ai intelege ce convingeri gresite te incurca si te fac sa te simtu nefericit.Mult succes si curaj!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:am doar 1 prieten la scoala , si vreau sa am mai mulri ce sa fac ca sa am mai multi ? cum sa fac ca coleegii mei sa nu ma mai creada ciudata ? si prietena mea de la scola e nesimtita , ma pocoleste isi bate joc de mine , rade de mine si uneori as vrea sa stau eu cu ea la abilitati practice si pictura nu alte fete . ce sa fac sa nu mai fiu badjocorita ?

mergi si discuta cu psihologul scolar… este suficient de capabil sa te indrume in aceste probleme… mai ales ca stie si mediul tau. Sfatul meu este sa iti alegi prietenii cu grija si atentie… nu toata lumea intelege ce inseamna ‘a fi prieten’ cu cineva. Succes!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua. Sunt o mama rea . Am o fata de 16 ani cu care nu ma mai inteleg deloc. Ma minte tot timpul. Eu o prind si o jignesc grav verbal si cateodata o agresez fizic . Ma injura, eu ii spun ca e un om de nimic, ca e o scursura a societatii,ca ii plac baietii , nu e agreata de nimeni , oricine e mai bun ca ea.Mi-a zis ca s-a saturat de noi si ii spun ca poate sa plece daca nu ii convine. Ce sa ma fac?

sa va duceti in terapie… unde sa va intelegeti si rezolvati aceste porniri agresive fata de propriul copil? Ganditi-va ca in ritmul asta ruinati cel putin 2 vieti!

Incercati sa va luati un timp si sa va ganditi la viata Dvs. Ces-a intamplat in copilarie? Cine s-a purtat asa? De unde ati preluat acest model? Cu ce nu sunteti multumita in viata Dvs? Pana la urma de ce o alungati pe fica Dvs de acasa? Daca aveti posibilitate discutati aceasta problema cu un terapeut.

Un adolescent in general se simte neinteles atat de parinti cat si de profesori si chiar de psihologi. Solutii magice nu exista. Dar nici ceea ce faceti dumneavoastra nu este o solutie. Fiica dumneavoastra se va razvrati si mai tare si veti ajunge poate chiar sa si fuga de acasa. Ganditiva ca este o perioada in care hormonii o iau razna si in loc sa o alungati de la suflet si sa o insultati ii puteti fi aproape. Vorba dulce mult aduce! Copilul minte atunci cand stie ca o sa fie pedepsit pentru ceea ce face sau atunci cand nu simte parintii aproape. Daca dumneavoastra o descoperiti si o insultati credeti ca data viitoare nu o va mai face ? Baietii e normal sa ii placa …e adolescenta, viseaza la primul sarut la prima noapte de dragoste . Dar din pacate mama nu este langa ea sa inteleaga ca sunt lucruri naturale prin care trece si cea mai cuminte fata . O sa o impingeti chiar dumneavoastra, prin atitudinea adoptata pana acum, sa faca lucruri de care sunt sigura ca o sa ii para rau mai tarziu. O solutie pe care v-o ofer este sa va schimbati gandirea si modalitatea de actiune. Luati-o cu calm, mergeti la o inghetata sau acasa la o masa rotunda : momentul adevarului. Ce nu ii convine ei si ce nu va convine dumneavoastra ….ce compromisuri se pot face ? E absurd sa ii cereti sa nu ii mai placa baietii, dar puteti incerca o alta abordare : daca scoala e ok poti avea prieten, pe care asi dori sa il cunosc si eu. Chiar daca nu va place baiatul trebuie sa disimulati pentru a nu starni un interes si mai mare pentru relatie. Tact….foarte mult tact . Explicatii fetei ce este dragostea, ce inseamna sa ai iubit, sa faci dragoste cu un baiat, cum se transforma ca femeie. Fiti deschisa: cu ajutorul dumneavoastra sau fara …o sa incerce aceste lucruri. Nu zic sa o impingeti sa faca sex, dar sa vorbiti cu ea si sa ii explicati e foarte bine. Cu minciunile…daca sunt grave …pedepse care dor la suflet , fizic nu rezolvati nimic, Si ca sa doara la suflet trebuie sa existe o conexiune intre ea si dumneavoastra la nivel sensitiv. Momentan nu prea exista. Dar incurajati-o sa va spuna adevarul, in sensul ca o bucata macar lasati pedepsele. Ea nu are incedere sa se destainuie. Dupa ce va spune adevarul spuneti-i bravo ma bucur ca nu m-ai mintit. Ma bucurca ai avut incredere in mine si te-ai destainuit. Nu e asa grav ce ai facut. Cu sau fara greseala asta eu tot te iubesc si sunt mandra ca sunt mama ta! Dar pe viitor este bine sa stii ca in loc sa faci asa puteai sa faci asa si nu ma mai suparam. Sau daca a chiulit de la scoala: eu am servici tu ai scoala. Pentru ca ai gresit si ai chiulit vei sta acum si vei lucra cat ai chiulit. La un moment dat chiulitul nu va mai reprezenta o solutie! Daca fumeaza tratati problema tot cu tact. Vei fuma cand ai banii tai. Fara bani de pachet, si nu o sa aiba de unde fuma. Nu stiu problemele reale cu care va confruntati, Daca doriti ma puteti contacte in privat si discutam direct pe caz. SFAT: nu continuati in maniera descrisa de dvs. O sa o pierdeti si nu cred ca asta va doriti. Calm, rabdare si iubire.! Bafta!

Sunteti un agresor, care isi distruge copilul, pentru ca refuza sa invete cum sa gestioneze o relate. Treptat, veti intra in cercul parintilor sunati la telefon doar de sarbatori, asta in cazul cel mai fericit. Primesti ceea ce oferi, adica ura, agresivitate, ignoranta.

Dacă constatați ca aveți acest comportament Vis-a-vis de fiică dvs. și observați consecințele negative ale acestuia, de ce nu îl abordați într-un cadru terapeutic? Poate ca problema este la nivel de familie, caz în care toți ați putea beneficia de pe urma terapiei.

Cum va comportati cand sunteti o mama buna? Dupa parerea d-voastra cum ar trebui sa fie o mama buna? Ce-si poate dori un copil de la mama(parinti)? Sa conteze, sa fie apreciat , inteles,conectat , incurajat , sa se simta util , capabil.Mai multe raspunsuri ati putea gasi intr-un proces terapeutic.Mult succes si curaj!

Stimata Doamna, se pare ca sunteti la fel de dura si critica cu propria persoana cum sunteti si cu fiica dvs. Poate aveti nevoie ca terapeutul dvs. sa va ofere intelegere in loc de critica si sa va ajute sa exersati putina intelegere si compasiune pentru propria dvs. persoana. Apoi veti putea extinde aceasta intelegere si asupra fiicei dvs. Va stau la dispozitie sa povestim.

Doamnă, va fi un proces de durată și va cere un efort susținut, dar dacă puteți găsi în orașul dvs. un psihoterapeut cu care să simțiți că vă conectați și faceți echipă bună, începeți o terapie. O să vă regăsiți pe dvs., apoi încet, vă veți regăsi și copilul.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Va rog sa-mi faceti o caracterizare.

Sunt orfana de parinti, am locuit la bunici. Acum sunt cu totii decedati. De mica sunt o persoana credincioasa. Am mers foarte des la slujbe de placer. La biserica am observati un baiat care la fel de mult fregventa lacasul sfant. Mi-a placut acest lucru. Am crezut ca m-a va observa, dar nu s-a intamplat acest lucru. Eu sunt o persoana timida, nu am indraznit sa-i impartasesc sentimentele. Timp de 5 ani am sperat intr-o minune, dar baiatul acela s-a insurat cu o ruda de-a mea.
Eu am visat ca nunta mea sa fie intr-o zi de duminica in acelasi timp cu o sarbatoare a mea preferata. Ciudat este faptul ca desi eu mi-am dorit acest lucru de un an de zile , in aceeasi duminica, la aceeasi sarbatoare a avut loc nunta acelui baiat cu nepoata mea.
Ce sfat imi dati ?

Iti recomand ca atunci cand iti place de cineva sa il faci atent pe respectivul..sa-i dai de inteles ca simti ceva pt el. Sa-ti fie bine!

Sunt persoane pe care le iubim dar ele nu ne iubesc , persoane care ne iubesc dar noi nu le iubim si persoane care ne iubesc si pe care le iubim . De data aceasta ai intalnit o persoana pe care o iubesti dar care nu are sentimente fata de tine , se mai intampla . Cu siguranta vei intalni si persoana care sa te iubeasca si pe care sa o iubesti . Oricum , in orice situatie , tine minte ca de fapt nu ne indragostim de o persoana ci de imaginea din mintea noastra a acelei persoane si de multe ori dupa perioada de ” indragostire ” descoperim ca peroana nu corespunde imaginiii pe care o aveam la inceput despre ea . Cu alte cuvinte , in orice relatie sunt 4 cel care te iubeste , cel pe care il iubesti , imaginea ta despre el si imagina lui despre tine Poate am divagat putin dar poate iti va folosi sa iti faci o idee Succes si concentreaza-te pe ceeea ce iti doresti in viitor

Iti recomand sa nu mai astepti sa se intample minuni fara sa actionezi intr-un fel.Incearca sa te cunosti mai bine , sa-ti dai seama ce doresti de la viata si sa interactionezi cu ceilalti, astfel vei fi vazuta si ii poti cunoaste si tu pe ceilalti.Mult succes!

Daca iti doresti ceva, sa comunci. Iar daca tot esti credincioasa, urmeaza invatatura biblica: CERE SI TI SE VA DA, CAUTA SI VEI GASI.

Subscriu. Din păcate ceea ce s-a întâmplat nu mai poate fi schimbat, însă poți învăța pw viitor sa acționezi, în vaza propriilor valori, în direcția dorită.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ,eu am 17 ani si as avea nevoie de niste sfaturi urgent. Nu ma simt bine ma simt singura plang zilnic si simt ca nimeni nu ma intelege … Eu nu am avut o copilarie tocmai roz .. Mama bea foarte mult tata a divortat si a fugit cu o femee mai tanara acum 6 ani si mai am si o surioara de 6 ani jumate . acum un an gustand viata de liceu sa zic asa mai bine am inceput sa ma antutez cu tot felul de persoane si am ajuns la consum de droguri si alcol … De 9 luni stau cu un baiat (mentionez de un an nu mai stau acasa la mama ) locuim impreuna de atunci inaintr sa il cunosc intrasem foarte urat unul din fostii prieteni (iubiti) ma trimisesw la "produs" oarecu . De cand il stiu pe actualul iubit el mia dat sa manand el mia cumparat de imbracat de un an el ma crescut sa zicem asa dar nu prea ma simt fericita plang zilnic … Ma simt singura simt xa viitorul meu e ruinat numai stiu de mine plang non stop si ma gandesc la soarta mea ( am uitatt sa mentionez ca mam lasat de scoala
) … Va rog frumos ajutati-ma cu un sfat ma simt foarte rau in interior numi mai vad rostul in viata …

din ce ai scris reiese ca esti in depresie, pt care ar fi bine sa ceri ajutor de specialitate (psiholog/psihiatru). Singura problema este ca esti minora si este nevoie de acordul parintilor. Vorbeste cu prietenul tau… vorbeste cu un membru al familie (daca exista) pt sustinere. Cateva sfaturi pe net nu iti sunt suficiente. Viata ta a fost si este una grea, cu multe evenimente care si-au lasat amprenta asupra ta si ar fi bine sa nu le tratezi cu usurinta. Se poate, succes!

Toti avem un rost, acela pe care ni-l facem. Incearca sa urmezi sfatul colegului meu si sa primesti ajutor. O sa iti fie mult mai la indemana sa iti gasesti sensul tau si linistea ta sufleteasca. Ai grija de tine!

Se pare ca stilul actual de viata nu mai corespunde dorintelor si astaptarilor tale pentru viitor. Cu totii ne schimbam si ne dorim mai mult de la viata si de la noi. Este posibil sa te fi maturizat deja si sa-ti doresti un stil de viata superior. Indrazneste sa speri si sa lupti pentru visele tale.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua. Am 19 ani si ma aflu intr-o etapa dificila a vietii. Nu din cauza scolii, a varstei sau a relatiilor amoroase. Pur si simplu am fost lovita din plin de o depresie care pare sa nu se mai termine. Am inceput sa ma simt asa din senin, in urma cu aproape doua luni. De atunci am trecut printr-un rollercoaster de evenimente mai putin placute: atacuri de panica, schimbari bruste de stare, tristete profunda, stari foarte intense de anxietate cu simptome fizice cu tot (durere de brat, senzatie de "electrocutare", nod in gat, durere in piept, etc) si altele. Am plans foarte mult, pana am ajuns in stadiul de "neutralitate" emotionala. Am ajuns in punctul in care nu mai pot simti nimic. E ca si cum mi-am pierdut sentimentele fata de tot ce ma inconjoara. Nu mai simt iubire, nu mai sunt capabila sa ofer sau sa primesc iubire, compasiune, empatie, nu mai simt fericire, teama, ura, nimic. Simt de parca as fi deconectata, detasata emotional de tot, inclusiv de propria persoana. E foarte dureros faptul ca am ajuns sa nu imi mai pese de oameni de care eram foarte atasata. Acum ma simt distanta si nu stiu de ce. Tin sa mentionez ca am si momente (rare, ce e drept) in care ma simt excelent. Acum vreo 5 zile, de exemplu, am trecut printr-o asemenea situatie. Dintr-o data am simtit ca am scapat de toata energia negativa si tristetea de pe suflet si am reusit sa socializez, sa simt atasamentul fata de cei dragi, sa zambesc si sa fiu fericita. A durat cam trei zile, dupa care am revenit la starea initiala de tristete, fara un motiv aparent. Nu inteleg ce imi declanseaza dintr-o data stari de liniste/neliniste. Am fost foarte bucuroasa ca mi-am revenit la normal acum cateva zile, dar dupa ce perioada respectiva s-a incheiat si am inceput sa ma simt rau din nou, mi-am pierdut toata speranta. Ce as putea sa fac sa am din nou o viata normala?

Pentru o persoana de numai 19 ani, ai un vocabular adecvat si in cunostinta de cauza, descrii foarte bine starile si esti in tema cu diagnosticul. Asta ma face sa ma gandesc ca fie ai mai trecut prin asemenea stari si le-ai investigat, fie ai facut "cercetare" pe Nenea Google, cel care le stie pe toate! Ma gandesc ca starile pe care le ai se pot datora mai multor factori, atat fiziologici (nevoia de a face niste analize si o investigare pe aceasta linie), emotionali (poate ai trecut printr-un eveniment caruia nu i-ai dat importanta si acum mediul sa-ti fi reactivat starile pe care trebuia sa le fi avut atunci), fie este vorba de alimentatie (ceva din ceea ce consumi te afecteaza sau iti inflameaza o parte a corpului), de aceea ti-as sugera o prima vizita la medicul de familie care it va recomanda niste investigatii.

eu am inteles ca cea mai puternica a fost defapt o stare de anxietate (atacuri de panica, schimbari bruste de stare, tristete profunda, stari foarte intense de anxietate cu simptome fizice cu tot (durere de brat, senzatie de "electrocutare", nod in gat, durere in piept, etc) ) la care este atasata starea de tristete/depresiva. Este posibil sa fii fost supusa in ultimii ani (1-2) la unul sau mai multe stresuri? BAC-ul, relatiile cu familia/prietenii/iubitul/etc.? Se intampla uneori sa nu ne dam seama ca am adunat oboseala (din orice motiv)… sa o ignoram pt ca ‘trebuie’… dar toti avem o limita la care ajungem si ‘clacam’. Pe langa un set complet de analize pt a indeparta o eventuala cauza organica, iti recomand sa gasesti si un psiholog (clinician) sau un psihoterapeut cu care sa discuti mai pe larg. Se poate, succes!

Subscriu. Poate ca stările cu care te confrunți par ca au apărut din senin, dar la o analiza mai profunda sigur vom putea descoperi niște factori care au contribuit, pe lângă o anumita vulnerabilitate a ta. Urmează indicațiile colegilor și investighează mai întâi cauzele organice, pentru ca mai apoi sa te focalizezi și pe o abordare din punct de vedere psihologic.

O sa renunt la anonimat ca sa pot oferi informatii suplimentare cu privire la starea mea. Mi-am facut un set complet de analize, si toate valorile sunt normale.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

buna ziua .am o fetita care ii e foarte teama de straini , pana acum plangea cand ii vedea , acum isi tine saliva in gura , pana i se umple toata gura .plange cand rade cineva, nu stiu de ce

mergeti cu ea la un specialist… este mai mult de investigat.