Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna ziua,sotul meu a fost arestat de curand…avem o fetita de 6 ani,careia inca nu i am spus,dar intentionez sa o fac pentru ca nu mi am mintit copilul niciodata,prefer adevarul indiferent de situatie…acum imi este extrem de greu sa ii spun,nu stiu cum sa procedez intr un mod corect,pt ca de spus,oricum ii voi spune
Mentionez ca de un an si jumatate sotul meu a lucrat in strainatate si acum fetita stie ca este tot acolo.inainte de a fi atestat,a stat cu ea 2 zile si i a spus ca va trebui sa revina la munca in strainatate…multumesc anticipat pentru raspuns

In astfel de situatii cel mai bine este sa fiti sincera. Ii puteti explica, pe intelesul ei, ce anume a facut sotul si ca pentru asta este nevoie sa fie inchis o perioada. Ar fi important sa ii explice si sotul ce s-a intamplat si ce se va intampla in continuare, pentru ca el este cel direct implicat. Si mai e important sa stie ca asta nu va schimba sentimentele sale pentru fetita si daca cea mica doreste, sa pastreze legatura.

Si sa-i spui copilului ca Mos Craciun exista este tot o minciuna dar totusi cu totii o spunem copiilor nostri si amanam cat putem de mult sa le spunem adevarul , pentru ca dorim sa-i vedem fericiti. In unele cazuri putem amana sa spunem adevarul mai ales daca acesta poate provoca o trauma copilului . Nu are nici un rost sa distrugi fericirea copilului , nu ar avea niciun beneficiu din aflarea adevarului.

Daca sotul i-a spus fetitei, ca trebuie sa se intoarca la munca si fetita a acceptat, d-voastra de ce vreti sa-i spuneti adevarul? Cui va fi de folos? Ganditi-va ce trauma ii veti produce copilului, ca va trebuii sa-i explicati mult mai mult decat atat, copii de astazi sunt deschisi la minte si pun multe intrebari. Cred mai degraba, ca d-voastra vreti sa vorbiti despre asta cu cineva si nu ati gasit persoana. Cautati pe cineva apropiat sa vorbiti, dar nu-i spuneti copilului. Asta e doar parerea mea, alegerea va apartine!

Oricum la varsta asta fetita nu are notiunea de ARESTAT, asa ca ii puteti explica fara detalii ca tata este departe. Si ca nu poate sa vina deoarece are libertatea limitata. Fara alte detalii. Mai ales ca va veni o zi cand poate va fi nevoie sa il vizitati…

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna ziua. Am 24 de ani si am o problema. De fiecare data cand aud ca cineva cunoscut are o problema de sanatate, ma gandesc tot timpul la asta si dupa 2-3 zile simt ca am si eu simptomele alea. Fac atacuri de panica, mi se face rau din cauza nervilor. Mi-am facut analizele de sange, teste cardio si nu am nimic, dar eu ma simt foarte rau din cauza ca ma gandesc la tot felul de simptome. Ce sa fac?

Intrati pe www.paxonline.ro . puteti face terapie online.

Este necesar sa discutati cu un psihoterapeut. Este posibil sa fie vorba despre ipohondrie sau doar despre anxietate. Important este sa actionati. Cu cat trece timpul, cu atat este posibil ca situatia sa avanseze si sa fie mai greu de intervenit.

daca starea de anxietate este severa poate ar fi bine sa consultati si un psihiatru. In rest anxietatea se poate trata prin consiliere. Succes!

Ești anxios. Ai o tulburare de anxietate cu atacuri de panica. Probabil și un pic de conversie dacă ți se pare ca îți e și ție rău. Dacă vrei sa rezolvi problema în profunzime și sa alini și sa vindeci copilul din tine care a învățat sa fie asa fa terapie integrativa, experientiala. Dacă vrei o soluție rapida dar mai superficiala fa cognitiva comportamentala. Te pune pe picioare în 6,7 ședințe

E un mod de gandire invatat, un tipar care este disfunctional si dezadaptativ. Ai de lucrat asupra acestui tipar, de schimbat tiparul. Analizele nu iti folosesc la nimic…

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna ziua, ma numeste Florentina am 20 de ani si acum 10 luni am incheiat o relatie de 3 ani cu un baiat de aceiasi varsta cu mine. Totul a fost bine la inceput, a fost primul barbat din viata mea, si eu prima femeie din viata lui, ne-am iubit enorm, sau cel putin eu. In ultimele luni de relatie imi vorbea foarte urat, ma umilea, ma insela si am decis sa pun punct chiar daca am suferit enorm de mult. Mare mi-a fost mirarea sa vad ca la doar 5 zile deja avea o alta iubita..fata cu care este chiar si in prezent. Problema este ca nu pot sa il uit orice as face. Au trecut 10 luni dar eu tot ma gandesc la el uneori, nu imi vine sa cred cat de usor a trecut el peste, cat de usor m-a inlocuit si cat de mandru merge cu fata aia..Nu cred ca il pot ierta pentru raul pe care mi l-a facut..Acum cateva zile l-am cautat , nu trebuie dar nu am mai rezistat.Vroiam sa vad ce face, daca e bine dar el mi-a spus clar ca nu vrea sa stie nimic de mine si sa il las in pace ca ma uraste…Nu am putut sa imi fac vreo relatie de atunci.Simt ca nu pot sta langa alt baiat. Am nevoie de un sfat.Va multumesc frumos.

Despartirile sunt grele, mai ales cand vorbim despre prima iubire. Si fiecare relatie incheiata are nevoie de o finalizare, de o incheiere, ceea ce in engleza se numeste "closure", care functioneaza si ca un fel de concluzie. Din ce imi dau seama, tie iti lipseste asta si e normal sa nu te simti impacata cu situatia. Ai putea apela la un psiholog si ai putea discuta situatia din punctul tau de vedere, astfel incat tu sa fii impacata cu tine. In ceea ce-l priveste pe el, nu poti interveni daca el nu doreste asta

ma gandesc ca atata timp cat nu te poti detasa emotional de ce s-a intamplat, nu o sa iti fie prea usor sa ‘treci peste el’. Poate te-ar ajuta sa cauti raspunsurile impreuna cu un psihoterapeut? Succes!

considera asta ca o experienta importanta de viata si incearca in continuare sa te ocupi mai mult de viata ta, sa iti faci prieteni noi si sa te focusezi mai mult pe lucrurile care iti fac tie placere impreuna cu prietenii tai. Cat timp te blochezi in trecut, nu iti construiesti nici un viitor si ce viitor vrei sa ai daca tu nu nu vrei sa mergi mai departe? Prima dragoste nu se uita niciodata, dar experienta acumulata te va ajuta sa nu mai repeti greselile cu viitorul ales care probabil te asteapta dupa colt, trebuie doar tu sa faci pasul si sa poti merge mai departe si sa fi cu mintea deschisa la oportunitatile si lectiile care ti le ofera viata. Daca insa consideri ca ai nevoie de un mic ajutor, un impuls ca sa il poti uita si sa poti merge mai departe, iar schimbarile din viata ta si noii prieteni pe care ii vei face nu te ajuta, atunci ar trebui sa te gandesti la cateva discutii cu un terapeut specializat pe astfel de probleme (relatii de cuplu). Faptul ca el incepuse sa se comporte rau cu tine de mai de mult, indica clar ca el deja gasise noua lui iubire de mai demult si nu avea curajul sa incheie relatia cu tine, asa ca facea tot ce putea ca sa te desparti tu de el. Nu ai nevoie de astfel de persoane in viata ta, persoane lipsite de curaj si inselatoare, invata sa fi o femeie puternica, bazeaza-te pe experientele tale de viata si pe intuitia ta, iar viitorul ales sigur va fi pe masura asteptarilor tale, trebuie intai sa te debarasezi de "pietrele" pe care inca le duci. Fa-ti noi prieteni, si nu te gandi neaparat la o relatie noua, pur si simplu, bucura-te de viata ta, invata sa fi fericita, iar pe parcurs, in drumul vietii, va apare si persoana potrivita pentru tine si tu pentru ea.

Citeste articolul acesta, si poate intelegi ceva ce te priveste: http://www.invingestresul.com/1/post/2015/08/frumoasa-i-bestia-de-ce-fetele-bune-vor-biei-ri.html

Ce anume a schimbat relatia stiti doar dvs. si el. Va puteti adresa unui terapeut si sa intelegeti in terapie ce anume s-a intamplat. Avand in vedere faptul ca nu reusiti sa treceti peste separare si nici sa va angajati intr-o noua relatie va recomand sa explorati cauzele pentu a gasi explicatia si solutiile.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Bună ,am o relație de 2 ani și prietenul meu are stări de nervozitate nemotivate are stări de iritabilitate dese precizez k a crescut fără părinți și a fost și în centre de reeducare în copilărie cred k nu a depășit trecutul nici nu vrea să stea de vorbă cu un medic aș vrea să îl ajut să treacă peste dar nu știu cum

poate accepta o consiliere de cuplu?

Are aceste stari din totdeauna, sau au inceput de la un moment dat incoace? Este important ca el sa constientizeze ca aceste stari sunt o problema si sa isi doreasca sa schimbe ceva. Fara asta, nu se poate face nimic. Ce puteti face dvs? Sa fiti cat mai calda, deschisa, sa il ascultati fara sa il judecati, sa il incurajati sa vorbeasca despre ceea ce simte fara sa insistati si fara sa faceti presiuni, sa aveti rabdare si incredere in el ca poate rezolva asta.

tot ce poti sa faci e sa incerci sa il faci sa realizeze problemele care le are si faptul ca daca merge la un psihoterapeut nu trebuie sa se considere nebun sau nedemn de el, trebuie sa realizeze ca asa cum pentru o durere de masea merge la un medic stomatolog, si pentru problemele de comportament sau problemele de cuplu exista un medic specialist care il poate ajuta. In general, lumea considera ca daca merge la un terapeut gata e nebun, dimpotriva, faptul ca merge la un terapeut da dovada de incredere si dorinta de a se schimba in bine cu adevarat. Legat de ce ai spus tu mai sus, starile lui de nervozitate si faptul ca e iritabil ascunde de fapt probleme mult mai profunde, probleme pe care ori nu vrea sa ti le spuna, ori pentru ca nici el nu mai e constient de ele, iar in timp, netratate, astea pot duce la altercatii fizice, certuri si alte probleme mai grave. Faptul ca a fost orfan poate fi un blocaj mare pentru el legat de increderea intr-un terapeut, va trebui sa tratezi problema asta cu el foarte delicat si cu mult tact, dar in final, de el depinde daca vrea sa aiba o relatie normala cu tine mergand la terapie sau vrea sa se scufunde mai mult in problemele lui.

Citeste articolul meu si poate se vor aprinde niste beculete: http://www.invingestresul.com/1/post/2015/08/frumoasa-i-bestia-de-ce-fetele-bune-vor-biei-ri.html

Paote de dragul relatiei si pentru ca aceasta sa se desfasoare in bune conditii sa accepte ca el este cel care poate intelege si accepta ce s-a intamplat in trecut. Dvs. ii puteti fi alaturi dar nu puteti face nimic in locul lui.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna ziua, am gasit acest site si ma gandeam sa spun ce am pe suflet. Am avut o relatie cu un baiat timp de 2 ani jumate.. a fost o relatie frumoasa,chiar daca au fost certuri,indoieli,minciuni si multe altele. A fost prima mea relatie serioasa,dar pacat ca a fost cu baiatul nepotrivit.. care nu stiu cat mult m-a iubit. Ne-am despartit de multe ori si tot timpul ne impacam.Dar pana la urma ne-am despartit de tot si asta a fost.. cauza despartirii a fost din vina mea, zic eu. ma invinovatesc tot timpul..am devenit prea geloasa,nu aveam incredere,il controlam si probabil l-am sufocat. tin sa mentionez ca si el mi-a dat motive sa fiu asa..
Problema este ca a trecut 6 luni si eu nu am trecut peste.. nu pot sa trec. nu l-am mai vazut deoarece e plecat dincolo,dar am momente cand zic ca am trecut peste si ma insel amarnic..nu stiu ce sa fac sa uit,am iesit din casa,mi-am facut prieteni noi, si multe altele. deageaba.. ma gandesc la el. Traiesc cu speranta ca odata se va intoarce la mine.. si inca astept. Nu mai stiu ce sa mai fac,astept sfaturi..

Fiecare relatie are specificul ei. Conteaza cum a decurs ea, ce probleme au existat in relatie si care au fost motivele separarii. In principiu dupa o separare persoana trece prin anumite stadii -numite cele 5 faze ale durerii-pana cand accepta situatia. Daca simtiti ca nu puteti trece singura peste acest eveniment apelati la un terapeut.

ma gandesc ca ti-ar prinde bine sa treci prin acest doliu impreuna cu un psihoterapeut… spun asta pt ca senzatia mea este ca ai nevoie de sprijin… mai mult decat ai gasit pana acum. Succes, se poate!

E o dependenta, si ai de invatat sa o rezolvi. Impreuna cu un terapeut care te va ghida.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Okey, stiu ca e foarte ciudat, dar chiar am nevoie de cineva. Sunt depedenta, nu ma pot opri din a-mi face rau singura. Sunt foarte trista, si acționez la self-harm. Am fost foarte depresiva in ultimele luni, dar venise un moment in care chiar am crezut ca am ieșit din depresie, iar acum ma lovește din nou.
Nu imi voi dezvălui varsta, deoarece voi fi judecată. Sunt minora.
Nu pot dormi noaptea, si mai ales cand se întuneca încep sa plang foarte mult. De obicei, ma culc pe la 7-8 dimineata, si sunt zile in care nu dorm deloc.
Nu sunt sociabilă, si nu am prieteni. Ma simt foarte singura pentru ca ii înlătur pe toti de lângă mine prin simpla prezenta.
Vreau sa scap de aceste sentimente.
Având in vedere faptul ca niciuna din rudele mele, nu stie cum ma simt, si nici nu am cum si nici nu vreau sa le spun, nu pot consulta un psiholog, asa ca apelez la acest site.

sa stii ca eu nu te judec fie ca esti majora sau minora sau la varsta a 3-a . Inteleg ca iti este foarte dificil, chiar imposibil, sa le spui rudelor tale ce se intampla, insa chiar acest lucru contribuie la starea ta de rau! Gaseste macar o ruda (preferabil parinte) si spune-i ce se intampla cu tine si mergeti impreuna la un psiholog. Daca nu faci nimic pt tine atunci ‘ceva’ se va intampla foarte greu. Ia-ti inima in dinti si lupta pt binele tau! Se poate, succes!

Este important sa ai grija de tine, mai ales ca spui ca iti doresti sa scapi de aceste sentimente. Si este important sa stai de vorba cu cineva. Cineva care te poate asculta, fara sa te judece, care doar sa iti fie alaturi neconditionat. Poate ai la scoala un psiholog scolar cu care ai putea discuta? Daca nu, exact cum spune si colegul meu, discuta cu un adult si gasiti impreuna un psiholog.

Este foarte important sa gasesti pe cineva care sa te poata ajuta. Daca chiar crezi ca nu cunosti o asemenea persoana incearca sa suni aici: http://www.telefonulcopilului.ro

In general, oamenii si tinerii care trec prin asa ceva sunt persoane foarte, foarte inteligente.. psihologii din acest grup cred ca pot sa confirme asta. Stii, era o vorba de la Parazitii care venea ceva de genu "daca eram un pic mai prost, eram fericit". Si de ce cred ca te poti numara printre acei oameni, avand in vedere ca nu te cunosc? Pentru ca un om prost nu ajunge degeaba la astfel de momente atat de extreme. Doar un om inteligent, atat intelectual cat si emotional….. Da, prostia doare.. si in general, nu ii doar pe cei prosti, ci pe cei inteligenti, care sufera datorita prostiei celor din jur. Dar stai linistita, vei intalni persoane cu care sa vorbesti… si partea buna e ca vor fii persoane cu care chiar ai ce sa vorbesti, nu ca restul. Cu psihologul…. poate fi un proces greoi si stresant pana intalnesti terapeutul potrivit, dar unul din ei sigur te va ajuta. Daca esti dispusa sa incepi acest drum, va sa zica, terapia, iti recomand cu caldura si intelegere.. sa ai rabdare. Stiu, e ceva greu de facut in astfel de situatii, dar rabdarea e f importanta.

ah.. si mai cred ca esti un copil inteligent pentru ca stii sa scrii corect… manelistii nu stiu sa scrie corect, dar sunt inconjurati de oameni, prieteni sau ‘dujmani’. Ce ironie! Oricum, ai facut un pas important. Ai postat aici cerand ajutor. Asta-i dovada de curaj. Bravo!

Kid, mergi la un medic psihiatru (nu e nicio stigma) pt ca ai un îmbalans de serotonina. Exact ca diabeticii care brusc au probleme cu insulina la tine creierul are prea putina serotonina. De aia ti e rau la anumite ore mai mult decât în altele. Este un defect chimic în creier. Îți recomand clinica mindcare cu medici pediatrii. E intre romana și universitate. După asta mergi la terapie. Musai. Depresia, căci asta ai, deși e pe fond chimic se hrănește cu durerile și tristețea deja existenta în noi. So întâi medic și după psiholog. Îți pot recomanda persoane foarte competente si simpatice. Discuția cu ele este

Discuția cu ele și ședința decurg plăcut.

Sustin ideea cu psihiatrul. Este foarte important.

Nu poți sa te vindeci singura de ceva pe fond medical… Nici psihologic. Trebuie sa consulți pe cineva. Avem ani de zile pregătire pe care nu ti o putem trimite prin fb ca sa te vindeci singura

Sunt de acord ca depresia are leg.cu scaderea serotoninei,incearca sa_ti introduci si_n alimentatie cat mai mult peste,branza…si_ncearca sa faci miscare,danseaza pe o muzica care_ti place,iesi in parc la plimbare…..

In primul rand, trebuie sa vrei sa te schimbi, sa vrei sa faci tot ce trebuie ca sa te simti mai bine si sa vrei sa fi cu adevarat fericita fara sa depinzi neaparat de cineva (faptul ca spui ca esti dependenta imi da de gandit ca inca nu ai invatat cum sa fi fericita si independenta). Pentru asta, ar trebui intai sa incepi cu un program regulat, ore normale de somn, mancare sanatoasa la ore normale si apoi discutii despre gandurile si sentimentele tale cu cineva de incredere care sa nu aiba atasamente de nici un fel fata de tine si tu fata de el (sau un terapeut daca vrei sa te vindeci cu adevarat). Ulterior, dupa ce incepi sa ai un program normal si sa iti pui ordine in viata ta, familia va trebui sa stie de problemele prin care treci pentru a te putea ajuta (terapeutul e doar primul pas). Alegeti scopuri mici dar realizabile, fiecare pas si decizie care le iei in folosul tau te aduc mai aproape de a fi o femeie matura, fericita si independenta in viitor, ulterior vei putea sa iti impui scopuri mai mari si sa iti cladesti astfel viata pe care o doresti. Daca insa nu ai curajul sa vrei sa te schimbi, sa iti schimbi modul de a gandii, lucrurile se pot schimba in timp mai rau si va fi mai greu sa faci schimbari mai tarziu. La varsta ta, ai nevoie de cineva care sa te inteleaga si sa te poata ghida corespunzator, poti incerca la scoala/liceul unde esti, pshihologul scolii te poate indruma in prima faza, trebuie insa sa il lasi si sa ai incredere. Mi-ar place sa stiu ce ai decis si cum te-ai schimbat urmand recomandarile de aici, deci nu ezita sa revii si sa ne spui, anonim sau nu, noi suntem aici pentru a te ajuta si indruma.

Faptul ca a cerut ajutor aici arata ca da, vrea sa se schimbe… evident, oricine trece prin asa ceva ar vrea sa se schimbe… dar nu-i ca un schimb de look, o tunsoare noua. E un proces lung si greoi care necesita de multe ori ajutor extern. Fara sa depinzi de cineva…… exceptand faptul ca este minora, majoritatea persoanelor cu afectiuni psihice/emotionale depind de altii in proportie de 80% (zic asa, aproximativ, dupa ce am citit mii de mesaje, dupa ce am discutat cu sute de persoane… dupa ce am trecut prin asta multi ani la rand).

Treaba cu stilul de viata sanatos nu e atat de importanta precum pare…. tin sa-ti amintsc ca sunt foarte multi sportivi de performanta care sufera de depresie severa. Cine a adus vorba de serotonina, stia ce vorbeste… iar aceasta nu se poate dezvolta numai prin sport si alimentatie "sanatoasa".

Ore normale de somn…. again… va aduc aminte ca depresia/axietatea sunt in stransa legatura cu insomnia….. care este o alta afectiune ce trebuie tratata.

depresia cauzeaza insomnie. este unul din simptomele definitorii.

revenind la problema fetei, acest videoclip cred ca spune totul si recomand https://www.youtube.com/watch?v=XiCrniLQGYc

foarte interesanta discutia (vb serios), chiar si pt ora 4 AM , insa nu aici – deci delete .

A ascunde gunoiul sub covor, pastrand convingerea ca nimeni nu va afla, e cea mai paguboasa strategie. La fel, sa crezi ca o problema clinica, adica o insomnie grava, se poate trata cu comentarii pe net… e o naivitate. Si fiind minora, ai nevoie de acordul parintilor pentru o psihoterapie de care ai nevoie ca de aer… deci incepe cu disctia cu parintii, indiferent de ce vor spune ei. E primul pas, si e cel mai important.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Bună. Simt nevoia sa primesc un sfat.. Am 19 ani. De aproximativ 2 ani vorbesc cu iubitul meu , băiatul pe care îl consider potrivit și care mi a demonstrat ca merita sa mă aibă. Problema este că părinții mei nu îl accepta pentru ca este o relație la distanta eu fiind din București și el din Buzău.. Nu am avut o relație deschisa cu ei în legătură cu problema unei relații. Pana sa l cunosc am mai avut o relație care tot la distanta a fost și pe care m au forțat s o închei. Părinții mei încă mă considera o copila nefiind capabila sa iau decizii singura , consider ca mă subapreciaza… As vrea un sfat.. Cum sa fac sa fiu mai aproape de ei sa le explic și sa i fac sa mă înțeleagă ca eu chiar îl iubesc pe acest băiat și el mă iubește la fel .. sunt o fire mai timida.. nu am aceasta putere sa pot discuta cu ei.. de fiecare data mă apuca plânsul pentru ca mă simt neînțeleasa și considerata drept un copil…

E posibil sa sune dur ceea ce voi spune eu acum si voi risca, totusi: ca sa nu te mai trateze ca pe un copil este nevoie sa te comporti ca un adult. Desigur, parintii intotdeauna ne vor privi ca pe niste copii (pt ca pana la urma asta si suntem – copii lor), dar in acelasi timp le poti arata si ca te-ai maturizat. Cum? DIscutand ca un adult cu ei, spunandu-le ce iti doresti, ce simti, ce te doare, etc. Ei nu iti pot interzice sau impune ceva care are legatura cu viata ta personala, decat daca tu le dai voie sa faca asta. Daca demersul ti se pare prea dificil de infaptuit de una singura, ai putea cere aujorul unui psiholog, pentru a te asista in aceasta situatie.

cred ca in momentul in care o sa iti faci curaj sa le spui ce ai de spus o sa incetezi (macar putin) din a mai fi acea copila de care esti ‘acuzata’ (si totusi tine cont ca ai 19 ani, nu 29 sau 39!) asa ca: curaj! Insa ti-as pune o intrebare: nu crezi ca este important faptul ca tu ai avut ultimile 2 relatii (banuiesc si stabile) ‘la distanta’? Ma gandesc ca asta ii ingrijoreaza si pe parintii tai… faptul ca o relatie reala inseamna apropiere fizica… si emotionala. Poate daca ati fi in acelasi oras… mai tarziu sa locuiti impreuna, etc. i-ar asigura pe parinti de intentiile serioase ale acestui baiat. Cheia este discutia sincera. Daca simti ca iti este dificil sa depasesti acest impas, poate te-ar sustine parintii intr-o dezvoltare personala cu un psihoterapeut? Se poate, succes!

Ai parinti posesivi (da o cautare pe Google), si ai nevoie de o rupere a cordonului ombilical. De o redobandire a libertatii. Presupun ca esti dependenta de ei atat financiar, cat si emotional. Daca ai terminat liceul, e momentul fie sa iti iei un job, fie sa incepi o facultate. Caz in care vei incepe sa cunosti alti oameni, sa relationezi, sa discuti cu ei, si sa vezi viata si din alte perspective. Sa iesi din relatia de dependenta in care te afli acum.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Buna … Am avut o relatie de 8 luni ,in urma cu un 1 an jumate cu un barbat proaspat divortat.Il voi numi X , pentru ca este un cantaret cunoscut.Noi cand ne am cunoscut personal era la o prietena si nici nu m am gandit ca o sa fie ceva.El proaspat divortat ,a inceput sa ma caute pana am cedat si m am intalnit cuu el .El mai mare ca si mine cu 15 ani .Totul a fost frumos,perfect pot zice ,am fost la el acasa de nenumarate ori ,mi a acaparat toata atentia lui ,nu mai vedeam alt barbat in fata ochiilor.Luniile treceau si era tot mai bine.Am uitat sa specific ,el are si un copil . Asa sa revenim,tot timpul cand eram in preajma lui eram ca pierduta in spatiu,nu ma regaseam,eram emotiva,nu puteam sa ii zic cat de mult m am indragostit de el , nu puteam .In public cand ne vedeam ne salutam,ne pupam usor pe obraji , mai vorbeam una alta ,dar atat ! Chiar daca de multe ori imi venea sa il sarut si sa uit de toti oameni din jurul nostru .Dupa 5 luni el mi a zis ca ma iubeste ,atunci i am zis ca si eu .A trecut o saptamana si eu i am zis din nou,dar atunci el nu a mai zic nimic…chiar daca se comporta foarte frumos cu mine si ne intalneam de fiecare data cand se putea tot nu era ok , eu vroiam sa stiu ca pot sa il sun la orice ora din zi daca am nevoie de ceva, ca pot sa ies cu el in oras daca am chef sa mananc la restaurantul Y ,etc … Dar nu se puteau chestiile astea, plus ca auzisem din alte parti ca el se intalneste si cu aia si cu aia si cu aia ….. Atunci am inceput sa sufar , ma consumam in fiecare zi ,ma dorea sufletul, eu il iubeam foarte mult si vroiam sa fiu cu el oficeal , sa fie numai al meu !!! Mi am facut curaj odata dupa ce am fost unde a cantat el si i am trimis un mesaj ca vreau sa fie ceva serios intre noi daca se poate si nu mi a raspuns nimic …. dupa mesajul ala m ai m am intalnit o data cu el … am fost la el acasa am baut o cafea si am stat jumat de ora la care nu a pomenit nimic de nici un mesaj.Atunci m am simtit foarte aiurea.Eu steteam aproape de el si dupa a trebuit sa ma mult pentru o periodata si urma ca el sa ma contacteze cand sa vin la el dar asta nu a mai fost .Eu la scurt tim am cunoscut un baiat si acuma suntem deja de 1 an impreuna .Dar eu inca mi l imaginez pe X,inca il visez,inca il iubesc,inca il vreau in viata mea .Chiar daca il iubesc si pe pr meu tot mi e dor de X si il vreau inapoi.Simt ca traiesc un chin…mi am facut eu cu mana mea toate astea…probabil daca nu incepeam relatie asta,probabil era ceva mai mult intre mine si x .El acuma nu mai vrea sa auda de mine …Ne am intalnit dupa ce am inceput eu rel , dupa vre o 3 luni la ziua la cineva si pur si simplu sa uitat urat la mine si nici nu ma salutat….acuma are iubita si el de 1 an…. chiar nu stiu ce sa fac,l as duce inapoi.Il vreau inapoi …..

eu am inteles ca tu ti-l doresti pe X inapoi… X care este o persoana manipulativa… care iesea cu mai multe o data… care nu iti spunea niciodata direct ‘cum stau lucrurile’… etc.. Mai gandeste-te ce vrei de la viata… de la un partener… pasiunea nebuna pe care o ofera fantasma unui ‘cantaret’ care mai are si o viata f complicata, in afara de diferenta de 15 ani dintre voi, sau iti doresti atlceva? Ai putea sa explorezi aceasta dilema impreuna cu un psihoterapeut. Succes!

Nu e suficient sa doresti doar tu aceasta relatie… disperarea ta nu ti-l va aduce pe tava; doar dorinta si vointa lui te pot “ajuta” acum… te-am dezamagit?

Lumea nu-i asa cum este ci asa cum o vedem noi. Comportamentul lui denota multa experienta. A stiut cum sa faca sa creasca iubirea in dumneaboastra fara sa va ofer prea mult. A stiut cum sa planteze samanta sperantei, sa o lase sa creasca si cand anume sa faca declaratia de dragoste. S-a invartit intr-o lume ce-i deserveste pe cei cu timp si/sau bani si a facut ca totul sa fie “perfect” fara prea mare efort din partea lui. Cu siguranta a stiut ce se va intampla cu dumneavoastra in timp, a inteles ce fel de om sunteti si de aceia nu a fortat lucrurile. Asta nu denota decat foarte multa experienta iar asta nu se capata la FARA FREGVENTA. Amorul prorpiu este un prost sfatuitor. Cunoasteti provebul ‘stie tot satul numai barbatul nu ?’. Credeti ca ‘barbatul” nu avea prieteni/colegi care sa-l atentioneze chiar si numai pt ai face rau ? Cu siguranta ca da, numai ca, pt a evita un conflict neplacut intre minte, suflet si amorul propriu, mintiuca omului devine inca din copilarie specialista in mecanisme de aparare si omul incepe sa se minta singur ignorand evidentele. Nici un psiholog nu v-ar sfatui sa-l readuceti inapoi, chiar daca ar fi specialist in manipulare si v-ar putea invata cum sa faceti asta. Durerea de dupa ar fi cu mult mai mare decat cea pe care o indurati acum in tacere. Cu siguranta insa ca orice psiholog v-ar invata ca in viata puteti schimba doar lucrurile ce depind de dumneavoastra, nu si pe cele ce tin de viata altuia. Daca inca domnul X nu a devenit o vedeta internationala pt a fi el cel asaltat de impresari, pentru a avea contracte si a se descurca in lumea lor concurentiala, artistii trebuie sa fie “placuti’ de cat mai multe persoane influente, iar asta inseamna si multe “experimente ” si multe compromisuri altfel zis integritatea este un articol ce nu prea se poarta acolo si de aici incompatibilitatea. Aceasta este opinia mea fara a intra in subtilitati dar nu va doresc sa ajungeti la adevarul trait de multe persoane cunoscute, cuprins in zicala “rau cand nu ti se indeplinesc visele, dar si mai rau cand se implinesc”. Dezamagirea aceia este cu mult mai mare decat ce traiti acum.

Cum poti sa obligi pe altcineva sa vrea ce vrei tu? Accepta-i liberul arbitru, adica lasa-l sa DECIDA EL daca vrea sau nu sa comunice cu tine. Respectand deciziile altor persoane, aratam ca suntem civilizati. Altfel, esti la fel ca si grupul ala de violatori (CA MOD DE GANDIRE), care a VRUT SA IMPUNA ceea ce fata a refuzat,

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Am 16 ani si acum 7 luni am cunoscut un baiat la liceu.(face 18 ani peste 2 luni)Eu sunt timida,cuminte,invat si nu am mai avut o relatie.Am inceput sa ne imprietenim si dadea de inteles ca ma place,dar dupa putin timp am aflat ca o placea pe o colega.El mereu se tinea de ea,au fost impreuna,dar ea nu tinea la el..era doar asa..nici nu ziceai ca sunt intr-o relatie.Abia daca isi spuneau 2 cuvinte fata in fata.Eu il tot sfatuiam sa nu renunte..se desparteau..impacau si tot asa..Nimic nu se schimbase..ea avea aceeasi atitudine si lui ii cam trecuse..era doar asa..sa zica ca sunt ,,impreuna”Eu incepusem sa.l plac si nu stia nimeni acest lucru.Incercam sa.l ajut cu ea.Odata mi.a zis ca e la spital si eram ingrijorata,dar a vazut ca sunt asa si a zis ca e o gluma.Cand ne-am cunoscut stia mai multe lucruri despre mine..se informase..si m.a intrebat daca am prieten..i-am zis ca nu am avut si nu credea..l-am refuzat.Dupa un timp cand am intrebat a zis ca era o gluma.Devenisem prieteni buni si mereu imi atragea atentia la liceu,dar nu prea vorbeam fata in fata.Eu treceam pe langa el ca si cum nu il cunosteam.Se mai baga in seama cateodata si intr-o zi eram afara cu niste colege si a venit,iar eu l-am evitat.Am primit mesaj de la el si mi-a zis ca a observat ca am intors privirea si a inteles ca nu era bine venit..parea suparat.La inceput era glumet,fericit,dar pe parcurs il vedeam trist..serios.El se tot impaca ..despartea de fata aceea din cauza atitudinii ei indiferente..credea ca o sa se schimbe..dar nu a facut.o.. Nu prea era nimic intre ei si el tot spunea ca tine la mine,ca ma iubeste,ca vrea ceva serios cu mine,ca nu si-ar bate joc,ca a vazut ca sunt altfel.Eu nu am acceptat si ,,statea” cu fata aceea. Colega cu care a fost el a aflat ca.l plac si i.a zis,dar el nu a crezut.o.Cand a terminat relatia cu ea pentru ca si.a dat seama ca nu o placea si ea era indiferenta..prietenia dintre mine si el se cam racise.Inainte vorbeam doar despre relatia dintre el si ea..il sfatuiam.. acum..Nu am vorbit o luna pentru ca mi s.a parut ca minte si nu vroiam sa mai vorbesc cu el.Ne vedeam la scoala si ne purtam ca necunoscutii..el intorcea privirea ..eu nu ma uitam la el.Dupa o luna s.a intors.vroia sa vorbim din nou..am acceptat.Tot continua sa spuna ca tine la mine..imi atragea atentia,vorbea frumos cu mine,dar fata in fata nu prea ne ziceam mai nimic..eu sunt mai timida.Nu credeam ceea ce spune si nu aveam incredere..El nu prea era cu scoala..clasa lui chiulea si eu ii spuneam sa nu mai faca asa. I-am zis ca il plac intr-o seara..mi-a spus sa fim impreuna..am refuzat..el era despartit de colega aceea.In seara aceea ea ia propus sa se impace si a acceptat..El si.a cerut scuze fata de mine si a spus ca era foarte suparat si a acceptat.Fata aceea imi spunea mereu ca s.a saturat de el ca ii vorbeste numai de mine si ca el chiar ma iubeste.El nu prea vorbea..si il deranja faptul ca nu prea il bagam si eu in seama.Se supara des si cand ne certam imi spunea..crezi ce vrei,dar nu e asa etc.Cand eram afara ..el era cu un coleg si colgul ala i.a spus ca nu are tupeu sa.i dea fetei aceleia un trandafir si el i l.a dat .M.a intrebat ce fac si i-am raspuns sec. Intr-o zi i-am spus ca e mai bine sa nu mai vorbim ca nu vreau sa creada colega mea ceva si sa fiu in plus..a spus ca nu sunt..i-am zis ca e mai bine asa..A doua zi am fost in parc cu colega aceea si inca una si ea la chemat pe el.eu nu am fost de acord.Cand a venit.a salutat ,iar eu nu l.am bagat in seama. El s.a dus cu ea pe o banca si apoi a chemat.o si pe cealalta fata si am ramas singura. ,,prietena lui” mi-a zis ca toata faza a fost ca sa ma faca geloasa..cu ceva timp inainte ma intrebase el ce fac si i-am zis ca vorbesc cu un prieten si din ce am vazut a parut deranjat. Dupa a plecat la munca ca si ospatar(i vacanta de vara) si la cateva zile ea s.a despartit de el pentru altcineva.Dupa 5 saptamani in care nu i-am zis nici buna.mi-a dat mesaj c
a nu am de ce sa ma mai simt in plus.Ne-am impacat..tot continua sa spuna ca tine la mine ca nu se tinea de mine 6 luni daca nu era asa etc.Dupa un timp am inceput sa.l cred..era trist ca eu nu acceptam etc.Nu prea vorbeam fiindca muncea si un coleg de-al lui s.a dat la mine si nu l-am bagat in seama.I-am povestit lui si era foarte gelos si zicea ca e asa pentru ca ma iubeste ca eu nu il cred niciodata.Intr-o seara am vorbit pana la 2 si a doua zi i=am zis:Ai adormit seara nu? Mi-a zis ca l.a sunat o amica sa iasa pe afara.Am fost deranjata si mi-a zis:geloasoooooo Tot continua ca tine la mine si am acceptat,era fericit..inainte spunea ca o sa fie fericit ca nu o sa mai fie trist.Nu prea vorbeam si mi se parea ca ma ignora..spunea ca are munca si ca nu il deranjez niciodata,dar nu poate vorbi mereu.Tot mi se parea ca nu.i pasa si i-am zis..zicea ca nu e asa.Abia vorbeam seara.Am vrut sa ne despartim si i-am zis sa is caute pe altcineva.A spus ca nu cauta pe nimeni,ca nu are timp,ca munceste,ca ii pasa etc.Mi se parea ca ne-am distantat de cand plecase.A zis ca nu se va intampla.Mi-a zis ca nu vrea sa ne despartim.sa nu mai fac asa si sa ma supar mereu.Am zis ca sa ii mai dau o sansa,dar totul era la fel.Nu prea se vedea ca ii pasa si i-am zis sa ne despartim.Mi-a zis ca munceste foarte mult si nu are timp..sa inteleg si eu.. ca nimeni nu il intelege..i-am zis ca am vazut ca nu prea vorbeste cu mine ca nu arata ca.i pasa si ne-am despartit.A spus ca asta cred eu..dar nu are ce sa faca…nu e langa mine..de ce nu-l cred.A zis ca eu nu l-am iubit niciodata..ca am stat asa cu el..spunea ca e fraier ca ma iubeste.Nu stiu ce sa mai cred..ma simt foarte prost..tin mult la el..multe persoane au spus ca nu se merita.Cineva care il cunoaste cat de cat mi-a spus ca nu e un om rau,dar nu prea ai asteptari de la el..Nu stiu ce sa cred..a fost doar asa si a mintit ca tine la mine sau chiar a tinut vreodata.Sunt foarte trista.A avut o relatie mai lunga,dar s,a despartit de el pentru altcineva.A zis ca dupa a stat cu mai multe fete,..doar asa..Nu vroiam sa faca la fel si cu mine..mi separea ca nu prea ii pasa,dar ma gandesc ca putea sa renunte si sa nu se intoarca mereu si eu mai mult ma purtam de parca nu ne cunosteam.A tinut asa 6 luni chiar daca eu paream indiferenta si nu parea ca o sa accept vreodata.Nu fumeaza,bea etc.Nu vorbea urat cu mine,dar de cand a plecat mi s.a parut ca ne-am racit.Nu mai stiu ce sa cred..se prefacea sau vorbea serios.. Tin foarte mult la el si nu pot sa.l uit.Multi mi-au zis ca nu se merita,ca e posibil sa minta,sa joace teatru,dar poate vobrea serios ..poate sufera si el..e si el om..are sentimente.Nu imi dau seama daca a fost sincer sau nu.Imi e greu sa trec peste

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Am intalnit pe facebook un amnerican de 55ani,vaduv,catolic care m-a cerut in casatorie…nu este urat doar cam grasut are putina burtica.Mentionez ca si eu sunt grasuta,am 1,62m si 81,6kg ,dar nu stiu daca ma va placea face to face si daca ne vom casatori si eu il voi placea in intimitate…eu sunt inca virgina desi am 48ani,din cauza unor probleme psihice nu m-am casatorit in tinerete.Barbatii romani alearga toti dupa sex inainte de casatorie si eu nu vreau iar cei seriosi sunt prea urati. Americanul doreste sa se stabileasca aici,intrucat eu urme tratament psihiatric si am 2 pensii acum.Nu stiu ce sa fac?

Deocamdata din cate inteleg din cele scrise de dv. nu v-ati cunoscut face to face si pare ca va faceti probleme inainte ca lucrurile sa se intample. O varianta ar fi sa vedeti in ce directie se indreapta lucrurile dupa ce va vedeti si veti sti mai bine daca va place persoana. Poate ca dilema dvs. rezida din faptul ca vorbiti direct de casatorie in conditiile in care nu va cunoasteti prea bine.