Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna ziua ,am 40 de ani ,am fost casatorita legal 11 ani cu un barbat cu care am 3 copii si care ma batea in fiecare zi pentru ca bea .Am inceput sa beau si eu si nu mai simteam cand ma batea . Pana la urma am prins curaj si m-am despartit de el .Dupa doi ani am intalnit un barbat cu 16 ani mai mare decat mine ,care era si el divortat. Am lasat bautura ,acum am 9 ani de cand nu am pus alcool in gura si am 12 ani de cand stau cu el .Ii sunt recunoscatoare dar este un om ursuz ,nu mi-a spus niciodata o vorba buna sau de alint ,este o fire inchisa zgarcit ,sever.Copii mei nu au vrut sa stea nici unul cu mine ,au stat la parintii mei ,locuind aproape.Cand il supar cu ceva nu vorbeste cu mine si cate 5 luni. Asa au trecut anii . Anul trecut mi-am facut curaj si l-am intrebat daca nu ne casatorim ca sa nu muncesc si eu degeaba la el sau macar sa-mi lase si mie ceva prin testament deoarece are si el 3 copii.S-a suparat foarte tare .Vazand asta ,mi-am gasit de lucru in Anglia si am plecat cu gandul sa plec definitiv ca sa fac si eu ceva in viata mea.Un timp nu a vrut sa-mi raspunda la telefon si cand mi-a raspuns a spus sa-l las sa-si vada de viata lui.Vazand asa am cunoscut si eu un barbat roman care lociueste in Anglia. Am cunoscut fericirea pentru prima data . Nici nu stiam ca exista barbati care stiu sa alinte atat de frumos o femeie si sa se poarte frumos cu ea. Eram fericita la maxim . Apoi ,barbatul din tara ,a inceput sa ma sune mereu si sa ma roage sa ma intorc inapoi,sa nu-l las ca este batran si nu poate sta singur,era un barbat distrus .Mi-a promis ca ne casatorim si ca trece si pe mine ceva si ca nu va mai sta suparat pe mine niciodata si mi-a fost mila si mi-am lasat fericirea in Anglia si m-am intors.Acum am 6 luni de cand sunt iar in Romania si stau cu el. Se poarta frumos cu mine cu toate ca tot nu-mi spune o vorba buna si nici nu spune nimic de casatorie. Eu sufar enorm dupa barbatul din Anglia . Cu toate ca am de toate aici ,nu sunt fericita .De cateva zile barbatul din Anglia ma cheama inapoi .Simt ca innebunesc . Nu stiu ce sa fac .Dati-mi va rog un sfat.

Alege iubirea, altfel vei suferi tot timpul. Viata alaturi de un barbat pe care nu-l iubesti, alaturi de un barbat care nu te iubeste va deveni un calvar.

Pleaca inapoi azi daca se poate!

MAI BINE STAI SINGURA CAUTATI DE MUNCA SI VEZI DE COPII TAI

Este o poveste aproape cinematografica! Cine Doamne, ar putea sa-ti spuna mai multe decat stii tu! Ce pot sa-ti sugerez este sa mergi totusi sa vorbesti cu o persoana avizata, un psiholog si impreuna sa descoperiti ce a fost si ce este acum, de ce ai facut alegerile astea pana acum, ce motivatii ascunse stau in spatele faptului ca ai revenit in Romania si care ar fi avantajele/dezavantajele daca te-ai intoarce in Anglia. Sunt convinsa ca daca ai facut niste alegeri pana acum ai avut motivele tale pe care le-ai constientizat sau nu, de aceea este nevoie sa "sapi" putine in tine si sa constientizezi ce vrei cu adevarat. Lucurile nu sunt asa cum par!

Daca dupa 6 luni cel din Anglia sufera dupa tine si te vrea langa el …un barbat care nu isi doreste decat o aventura nu o cauta atat de departe. Iubirea este forta care ne tine in viata !

Este foarte adevarat ce spune dna Comisel….dar nu ai decat o viata…
De ce stai cu cel din Romania?
Iubirea si fericirea e mai presus de toate averile din lume…..
Parerea mea este sa fugi cat mai repede la cel ce te iubeste….

Pai pune in balanta fericirea ta, sau averea pe care, cica, o sa ti-o lase cel care nu te iubeste. Se pare ca eziti intre a alege iubire, sau avere. Eziti intre o relatie bazata pe sentimente, si o "casatorie" bazata pe avere. Eu zic sa te muti cu cel din Anglia, sa-ti traiesti relatia, iar cand cel din Romania are nevoie de tine, sa faci cu el un contract de prestari servicii, de ingrijire la domiciliu. In care sa treci exact sumele, bunurile si serviciile pe care tu le vei presta. Casatoria nu e solutia pentru ingrijirea unui batran contra avere…

Eu cred ca ati ajuns la o varsta la care persoana dvs ar trebui sa conteze cel mai mult. Dupa o viata grea, in care din diverse motive v-ati sacrificat si v-ati negat fericirea, meritati sa fiti egoista si sa aveti grija numai de persoana dvs. Ramane ca dvs sa decideti undeti va simtiti implinita si fericita si cum va doriti sa va traiti restul vietii.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna ziua! Am descoperit ca am cleptofobie. Cand sunt intr-un magazin, ma controlez la buzunare de mai multe ori ca sa fiu sigur ca din greseala nu am bagat ceva acolo si totusi ramane un semn de indoiala, nu sunt ferm convins. Ultimul episod a fost aseara cand m-am dus intr-un local sa comand o pizza. A durat foarte mult(cam o ora) si m-am dus la bar sa o caut pe ospatarita. Acolo era pe un scaun o geanta. Am stat departe de acest scaun asteptand ospatara. Cand aceasta a venit sa o intreb de pizza, m-am atins de geanta respectiva (dand scaunul la o parte ca sa pot discuta cu ospatara care butona acel calculator pentru comenzi s-a intamplat asta). Desi nu am umblat in geanta respectiva, doar din treacat, apucand scaunul, am atins si geanta, nu sunt convins 100% ca cineva nu ma poate suspecta de furt (in cazul in care s-ar fi intamplat ceva cu geanta respectiva)(desi am stat cateva secunde de vorba cu tipa si dupa ce am incheiat conversatia, iar m-am cautat in buzunare si,desi
nu aveam nimic strain, tot nu eram convins ca nu am facut nimic). Cum pot scapa de fobia aceasta (solutia de pe net de a intra in jocul fobiei pentru a scapa de ea nu merge pentru ca m-ar impinge sa fur)? Multumesc!

Iti recomand psihoterapie cognitiv-comportamentala; acolo vei invata strategii eficiente comportamentale, dar vei invata si cum sa-ti depasesti aceasta frica si nesiguranta.

Fobia este si ramane fobie, ai de descoperit cauzele e subconstiente, si ai nevoie de psihoterapie experientiala sau psihanalitica. Sau hipnoterapie. Raspunsurile se gasesc in mintea ta subconstienta. Lasa-le sa iasa la suprafata…

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna ziua,acum 12 ani eram o femeie singura cu 3 copii mici ,alcoolica si cu ganduri de sinucidere. Am cunoscut un barbat cu 16 ani mai in varsta decat mine care fusese si el casatorit si care bea si el.Vazand amandoi o salvare unul in altul ne-am mutat impreuna ,ne-am lasat de bautura si am pornit impreuna. La inceput ii eram recunoscatoare ca l-am cunoscut si am considerat ca m-a salvat de la moarte .Insa avea multe defecte pe care le-am trecut pe toate cu vederea. Era foarte sever iar copii mei nu au vrut sa locuiasca cu mine asa ca au crescut la parintii mei,locuind destul de aproape. Faceam lectiile cu ei prin telefon.Mai era si un om zgarcit si inchis in el.Nu mi-a spus o vorba buna niciodata. Ca orice femeie simteam si eu nevoia de alint dar am trecut si peste asta. Atunci cand se supara de ceva pe mine nu vorbea cu mine cu lunile.Au fost chiar si 5 luni cand nu a vorbit.Atunci sufeream cel mai mult.Anul trecut ,deci dupa 11 ani de stat impreuna ,am prins curaj si i-am spus ca sa ne casatorim deoarece am si eu o anumita varsta si nu vreau ca toata munca mea de aici sa ramana altuia deoarece are si el 3 copii cu prima sotie. S-a suparat foc pe mine si mi-a spus ca el inca nu a murit si ca el stie ce are de facut. Nu am mai spus nimic . Insa am inceput sa caut de lucru in Anglia.Pe 29 decembrie am plecat fara sa-i spun nimic spre Anglia hotarata sa o iau de la zero.Munceam zi lumina dar eram atat de fericita….Fiindca nu pot sa stau suparata l-am sunat sa vad ce face. M-a repezit si a spus sa-mi vad de viata mea si sa-l las si pe el sa fac acest lucru.M-am conformat si am inceput sa caut prieteni pe net. Asa im cunoscut un barbat ,tot roman,care locuia in Anglia . Atat de frumos stia sa vorbeasca. Era si el casatorit si avea 2 fete insa locua separat de sotie ,ea avand prieten.M-am intalnit cu el si am crezut atunci ca am intalnit fericirea. Nu am stiut si nu am crezut ca exista barbati pe lumea asta care sa stie sa se poarte atat de frumos cu o femeie. Ne-am mutat impreuna si eram atat de fericita….Era atat de atent cu mine…Intre timp 3 din fostele mele vecine din tara ,cu care mai tineam legatura mau inceput sa-mi spuna ca cel cu care am stat 11 ani sufera enorm ,nu mananca si slabeste vazand cu ochii. M-au rugat sa vorbesc cu el macar la telefon. Gandindu-ma ca totusi au fost cativa ani de stat impreuna am acceptat si l-am sunat sa vad ce face. Era un om distrus . A plans si a spus sa nu-l las singur la batranete si ca ,daca ma intorc inapoi se schimba si face orice vreau eu .A inceput sa ma sune zi si noapte. Atat de mila mi-a fost ca mi-am lasat fericirea si m-am intors inapoi in tara. De 6 luni stau cu el iar ,nu spune nimic de casnicie,se poarta foarte frumos cu mine ,imi face toate poftelele dar cu toate astea eu nu mai sunt fericita .Inca tin legatura cu barbatul din Anglia si ma cheama mereu la el. As pleca dar mi-e mila . Cum sa fac ? Simt cum imbatranesc pe zi ce trece. Cum sa-l las pe acest b
arbat sa se distruga ? Dar cum sa renunt eu la fericirea mea in Anglia si sa ma ingrop aici? Poate imi puteti da un sfat ce sa fac cu viata asta a mea? Ii sunt recunoscatoare acestui om de aici sa m-a salvat de la moarte dar ,pentru prima data in viata am intalnit fericirea in Anglia. Simt ca nu mai pot duce .Ma simt vinovata daca plec insa nu mai sunt fericita aici.

Căutați belelele,dar și le găsiți.
Singură,fără un bărbat ,nu puteți sta?

Fericirea versus responsabilitatea? Sa le luam pe rand: 1) Fericirea este in responsabilitatea ta, depinde de tine cum iti faci viata, cu alte cuvinte tu esti stapanul vietii tale (nu barbatul din Anglia, nu barbatul distrus de singuratate). deci chiar daca te intorci in Anglia, nu acest barbat te face fericita, cu tu insati te faci fericita, prin credintele pe care le ai despre tine, prin abilitatile de relationare care iti sunt facilitatea de el, prin stima de sine ridicata pe care o ai in acel mediu, etc. 2) Responsabilitatea o poti avea numai si numai in ce priveste propria persoana si propria viata. Fiecare e responsabil doar pentru viata sa. Prin urmare, nu poti fi responsabila pentru bunastarea emotionala a unui barbat distrus prin plecarea ta. Faptul ca el sufera nu se datoreaza tie, ci lui insusi, prin sistemul de credinte pe care il are, care il conduce la teama de singuratate. Ai trecut si tu prin asta, nu? Ai responsabilizat pe cineva pentru asta la acea vreme? Si-a asumat cineva responsabilitatea pentru suferinta ta? Ai considerat ca e datoria cuiva sa te scoata din suferinta? se prea poate ca acest barbat sa sufere de depresie care frecvent se asociaza cu alcoolismul. Tu nu esti nici medic, nici psiholog ca sa-l vindeci; dar poate te consideri Sfanta Tereza sau Isus… sunt o gramada de barbati in suferinta… cum de nu vrei sa-i salvezi pe toti? Saraciii… Intelegi acum ca esti responsabila doar in ce priveste persoana ta si propria viata??? Asta vrea sa spuna si vorba: "fiecare doarme cum isi asterne". Mai departe, ce vei face este doar alegerea ta pentru care esti responsabila in legatura cu viata ta. Gandeste egoist… e vorba de viata ta; alta nu vei avea ocazia sa traiesti… Iti doresc minte limpede!

Pai pune in balanta fericirea ta, sau averea pe care, cica, o sa ti-o lase cel care nu te iubeste. Se pare ca eziti intre a alege iubire, sau avere. Eziti intre o relatie bazata pe sentimente, si o "casatorie" bazata pe avere. Eu zic sa te muti cu cel din Anglia, sa-ti traiesti relatia, iar cand cel din Romania are nevoie de tine, sa faci cu el un contract de prestari servicii, de ingrijire la domiciliu. In care sa treci exact sumele, bunurile si serviciile pe care tu le vei presta. Casatoria nu e solutia pentru ingrijirea unui batran contra avere…

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna!cum sa scap de teama de a conduce?am permis de aproape7ani,dar abia de un an am mai urcat la volan.stiu sa conduc,daca e cineva sofer langa mine conduc,nu mi e frica,dar cand e vorba sa plec singura imi tremura picioarele,nu s capabila nici sa pornesc masina.mi e frica,imi trec tot felul de ganduri prin minte,daca nu pot sa o intorc,daca n am loc sa trec pe langa o masina mare,daca nu franez cand trebuie,daca mi se opreste motorul…sunt foarte stresata de lucrurile astea.nici noapte nu pot sa dorm de atatea ganduri.cred ca am facut o obsesie pentru lucrul acesta.din toamna viitoare va trebui sa mi duc fetita la gradinita si nu stiu cum voi face.ajutati ma va rog!

incepeti un proces psihoterapeutic… explorati si gasiti solutii impreuna cu un psihoterapeut. Se poate, succes!

Daca vrei sa scapi de teama de a conduce e necesar sa te confrunti cu gandurile care iti cauzeaza aceasta teama. Cred cu tarie ca un psiholog/psihoterapeut te-ar putea pune fata in fata cu irationalitatea ta, mult mai bine decat ai putea singura… Depinde doar de tine cand si daca vei apela la ajutor specializat.

Cred ca aveți un blocaj. Doar prin desensibilizare se poarte rezolva.

Acolo sunt anxietati vechi, traume ascunse din copilarie. Eliberarea lor iti poate fi de ajutor. Trateaza fricile, nu doar simptomul (ca nu poti conduce).

Pai in primul rand, daca nu exersati nu aveti cum sa stapaniti tehnicile bine… Sofatul cere experienta efectiva si pentru asta trebuie sa va apucati de treaba Puteti sofa o perioada cu cineva in masina, apoi incepeti sa mergeti singura distante mici la inceput, pe care le cunoasteti si sunteti sigura, apoi mariti progresiv distantele si tot asa. Si daca simtiti ca nu va descurcati singua pt a tine sub control gandurile, apelati la un psiholog.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna ziua,
Viitorul meu sot, in varsta de 47 ani este alcoolic. Are perioade cand nu bea deloc, cea mai lunga a fost de 5 luni, dar atunci cand incepe sa bea, nu se poate opri. Bea in continuu 2-3 zile. Am incercat mai multe metode de a-l face sa se opreasca dar nu au functionat. Este constient de ceea ce i se intampla, am citit impreuna repercursiunile si a fost de acord ca inceapa tratamentul cu Alcool Stop. Intrebarea este: aceste picaturi au efect pe termen lung chiar si dupa ce nu le mai ia? De exemplu, daca acum incepe sa le ia si iar nu bea 5 luni, daca dupa cele 5 luni vrea sa bea, au efect sau nu?
Ce altceva am mai putea face?

medicatia are rolul de a inlocui dependenta fizica de alcool insa cauza este una psihologica si ar fi de dorit sa abordati problema si din acest unghi. Pe langa tratament cautati grupuri de suport de genul Alcoolici Anonimi… va pot fi de mare ajutor. Se poate, succes!

Sa mearga la dezalcoolizare si apoi la Sura Mica langa Sibiu e un centru pentru dependenti

Abordati un psihoterapeut specializat in adictii. Succes! Va fi foarte greu acest demers, dar nu imposibil. Asteptati-va si la recidive, poate chiar masive, chiar dupa 5 ani de abstinenta. insa ele sunt normale. Apoi, daca exista recunoasterea problemei si vointa de a se indrepta, reluati din etapa respectiva. Va doresc multa putere de sustinere a partenerului; sunteti o veriga extrem de importanta in recuperarea lui.

Din pacate, dvs. nu puteti face nimic in privinta recuperarii lui, puteti decide numai in legatura cu viata dvs., daca vreti sau nu sa fiti alaturi de el, in aceste conditii, toata viata. El trebuie sa-si doreasca sincer sa se recupereze, sa-si asume decizia de a se opri si sa caute ajutor specializat. Tratamentul alcoolismului nu prea are rezultat daca se rezuma la auto-medicatie luata de pe net si fara o motivatie puternica si sustinere psihologica adecvata. E nevoie de fapte, actiuni concrete in directia recuperarii. Altfel, totul ramane la stadiul de vorbe si auto-amagire, care, in mod inconstient apara ramanerea in starea de dependenta. Mai multe detalii gasiti aici : http://www.dependenta.ro/alcoolism

Nici un produs sau tratament impus din exterior nu va functiona! Problema este in interiorul lui, este una sufleteasca, o frica puternica sau un sentiment de vinovatie, de rusine, de gol interior… Fara eliminarea acestor cauze, problema poate reveni dupa 5 zil, 5 luni sau 5 ani… Abia cand va face el, din proprie initiativa, curatenie in sufletul lui, cu ajutorul unui ghid specilizat, se va putea pune problema de a renunta la alcool. Alcoolul fiind o solutie extrema care il ajuta sa evdeze pe moment dintr-o realitate incomoda. In care vreti sa intrati Dvs… pe post de salvator. Sfatul meu, studiati IN PREALABIL vreo 7 bani psihologie, psihoterapie si specializari in adictii, si abia dupa aceea faceti pe salvatoarea.

Nu alcool stop ci rezolvarea problemelor sociale adica putina FERICIRE !

Luati legatura cu persoanele de aici: http://www.alcooliciianonimi.ro/index.php/ro/

stiu cazuri clare in care au renuntat la bautura definitiv plus ca se acorda ajutor si familiilor persoanelor cu aceasta problema.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Bună ziua. Sunt o fata de 16 ani, iar mama mea a murit acum 8 luni, cu câteva săptămâni înainte de Crăciun. Pana acum tatăl meu a fost cel mai bun tata pe care mi-l puteam dori și ne-am ajutat unul pe altul sa zâmbim din nou. Nu m-am plâns niciodată de nimic și am încercat sa nu mă port ca un copil, pentru a-i face tatălui meu și celor din jur viața mai usoara. Însă de trei zile sunt intr-o stare depresiva pe care nu o înțeleg, nu mai am pofta de mancore și mă doare sufletul. Tatăl meu îmi spune tot, iar mie nu-mi e frica sa-l întreb tot, dar acum câteva zile a lipsit doua nopți de acasă și tot ce mi-a zis a fost am putina treaba, iar eu nu am avut curajul sa-l întreb nimic. Se întorcea acasă abea dimineață pe la 11, stătea doua ore și pleca la muncă, așa ca am fost mult timp singura acasă. Însă ieri dimineață mi-a spus ca Laura ne-a chemat la un grătar de rămas bun pentru ca pleacă în Italia. Era prima oară când auzeam numele ăsta, așa ca am întrebat ci e este. Mi-a spus ca este cumnata colegului sau, iar eu o cunoșteam pe femeie, doar ca nu știam cum o cheamă și m-a șocat faptul ca i-a spus pe nume în fața mea, pentru ca noi rareori pomenim oamenii, care nu ne sunt apropiați, inelul ăsta. Iar apoi a aruncat bomba: ,,Am fost cu Laura în Mamaia azi noapte pentru ca nu avea cu cine sa se duca.” Fata mea era foarte normala și m-am purtat de parcă nu era mare lucru, dar în sinea mea am simțit un junghi în stomac. Am întrebat: ,,Doar voi doi?”, iar el a zis ca da. I-am spus ca nu vreau sa merg la grătar, iar după ce a încercat sa mă convingă și nu a putut a zis ca e ok, iar eu am plecat în camera mea și m-am uitat o vreme pe pereți, șocată. Intre mine și tata era o tensiune ciudata și pentru prima ora am simțit ca nu îndrăznesc sa întreb nimic. M-am hotărât sa mă ridic și sa merg sa vorbesc cu el, care era în sufragerie și aparent se uita la televizor. Când
apar ca deobicei zgomotos în spatele lui, observ ca se uita la niște poze pe telefon, iar pozele erau exact cu cine nu vroiam eu sa fie. Când m-a auzit, a blocat repede telefonul și m-a întrebat dacă s-a întâmplat ceva, eu am zis ca nu și am ieșit în gradina din spate, departe de casa. Am început sa plâng foarte rău și repetam cu voce tare ca nu se poate și ca nu e adevarat. Aceasta scena mi-a amintit de momentele când am aflat ca mama mea s-a stins, doar ca acum eram complet singura. Nu am pe nimeni cu care sa vorbesc. Nu îndrăznesc sa vorbesc cu tata, nu pentru ca este un om dur, dar îmi este pur și simplu rușine, bunicii mele nu îi pot spune pentru ca m-as simți prost, de parcă vorbesc pe la spatele lui ceva ce nu ar trebui sa știu, nu am frați sau surori, așa ca singura alinare mi-a fost prietena mea cea mai buna la telefon pentru ca e plecata din oras. Niciodată nu m-am simțit mai singura și confuza și dezamăgită de tatal meu. Aseară tatăl meu a lucrat de noapte, iar eu mă liniștisem și mă pregătisem emoțional sa rămân singura noaptea. Însă tata vine la mine cu 40 de minute mai devreme și îmi zice papa și noapte buna. Am simțit iar un pumn în stomac și am intrebat: ,,Așa devreme?”. Mi-a raspuns: ,,Trec pe la cineva.”. Nu am avut puterea sa zic decât bine și a plecat. Și am rămas singura, noaptea, în casa goala, știind ca tatăl meu a plecat la femeia aceea. Fără sa vreau m-am ridicat și am început sa dau ture prin casa plângând . De ce m-a lăsat sa aflu așa? De ce nu s-a gândit cum sa-mi spună? De ce mă lasă singura și frustrată? Nu se gândește ca poate am nevoie sa vorbesc cu cineva? Doar pentru ca nu am vrut sa il ingrijorez, se preface ca nu știe prin ce am trecut? Nu am menționat faptul ca acum câteva săptămâni, când era fericita și nici măcar nu mă gândeam ca tata s-ar uita la cineva, și mai ales o femeie ca ea, i-am spus cât de mult mă enerveaz� � acea femeie și Cum nu suport genul ăsta de persoane…Mereu când tata mă suna sau îmi da un mesaj, faptul ca știu cu cine este mă face sa plang instant. Nu vreau sa-i mai văd fata, pentru ca încep sa plang. Iar cel mai greu lucru este ca el crede ca sunt ok…ce sa fac?

In primul rand sincere condoleante! Spui ca ai avut o relatie foarte apropiata cu tatal tau insa acum iti este rusine sa mai discuti cu el. Ma gandesc ca daca iti faci curaj si depasesti acest blocaj de comunicare (si tatal tau o data cu tine) puteti afla ce se intampla cu adevarat in sufletele fiecaruia si sa decideti impreuna cum or sa decurga evenimentele in familie pe viitor. Se poate, succes!

Daca spui ca tatal tau a fost cel mai bun tata din lume, inseamna ca exact asa este si in prezent. Ceea ce nu intelegi tu in acest moment este faptul ca tatal tau mai are un rol, pe langa cel de tata: rolul de barbat. Pana acum nu l-ai vazut ca barbat, ci doar ca tata, fiu, sot… Daca el este tata, inceteaza sa mai fie fiu pentru mama lui? Tot asa te intreb acum: daca el este barbat, inceteaza sa mai fie tata pentru fiica lui? Sunt de acord ca rolul de barbat ii consuma timp, din timpul vostru… dar daca ti-ar placea femeia din viata lui si te-ai intelege foarte bine cu ea, nu ti-ar placea sa petreci si tu ceva timp cu ei? Poate ca ai castiga inca o prietena mai mare, mai experimentata, care nu ar inlocui-o niciodata pe mama ta, dar care te-ar putea intelege, sustine, care ar putea sa-ti dea sfaturi in legatura cu problemele tale, specifice varstei. poate ca ai putea sa-i dai si tu ponturi, in legatura cu tatal tau… asa… ca intre femei. Faptul ca are pe cineva in viata lui, nu inseamna ca te-a tradat sau ca te-a parasit, chiar tu spui ca te suna si iti da mesaje, nu? Ba mai mult, vrea sa te includa in viata cea noua a lui (te-a invitat la gratar). In plus, iti respecta trairile si stie ca le ai, dar iti da timp. asta inseamna iubire neconditionata, cadoul cel mai de pret pe care un parinte poate sa-l ofere copilului sau. Daca nu spune nimic, nu inseamna ca nu stie ca ai o problema sau ca gandeste ca esti in regula. Pare ca asteapta sa-i incredintezi problema, pare ca asteapta sa capeti acea incredere in el, care sa-ti permita sa-i spui. Daca n-ar proceda asa, poate ca l-ai considera cam intruziv si atunci ai opune rezistenta, creandu-se astfel o bariera intre voi. El stie ca stii ca este cu Laura, doar ti-a spus despre ea de doua ori (in invitatia la gratar si cand ti-a spus ca a fost la mare). Prin urmare, te-a provocat, iar tu te-ai blocat, poate pentru ca ai crezut ca daca e barbat, l-ai pierdut ca tata. Uite ca nu l-ai pierdut! Iti vrea parerea si vrea sa te includa in viata asta. Poate ca pentru tine este cam repede… dar asta e o problema pe care i-o poti impartasi. Nu-ti place Laura, ceea ce i-ai si spus. Dar si tu te-ai grabit cu judecata. De unde stii ce gen de persoana este ea, daca nu o cunosti mai indeaproape? Nu face greseala de a o judeca dupa o simpla aparitie. Da-i si tu sansa de a o cunoste mai bine, de a avea tu un tip de relatie cu ea, apoi vei vedea clar daca poti rezona cu ea sau nu. Bucura-te ca cineva va avea grija de tatal tau, altminteri va trebui tu sa-l ingrijesti cand va fi gripat, cand va avea probleme la serviciu, cand va avea probleme financiare, si alte probleme specifice adultilor responsabili. Tu nu esti la acea varsta si nici nu e dorit sa te maturizezi atat de repede sau intr-un mod fortat. Daca iti schimbi optica, vei putea sa te ocupi de problemele varstei tale. Pana la urma, de fapt Laura ar putea fi drept un cadou pentru tine, pentru ca ti-ar lua tie din griji (doar ai spus ca ai vrut sa-i faci viata mai frumoasa tatalui, si ai tacut). Te sfatuiesc sa-i vorbesti tatalui tau despre tine, la persoana I (eu simt ca, eu cred ca, eu vreau sa, mie mi-ar placea sa). poate ca rusinea ta vine din faptul ca ai intentia de a vorbi despre el (tu ai facut x, tu ai plecat devreme, tu ai intarziat 2 zile, etc), ceea ce suna a reprosuri. Atunci cand vorbesti despre tine, nimeni nu se poate supara pentru ca ai o anumita simtire, emotie sau gand. Si nu uita ca nu-l vei pierde, chiar daca i-ai vazut si cealalta latura, aceea de barbat. Marturiseste-i doar ceea ce simti. Succes!

E greu sa accepti ca si tatal tau are viata lui, ca are necesitatile lui sociale? Vrei sa stea singur toata viata si sa aiba grija de tine? te simti tradata de el? Intr-o zi, in cativa ani, vei avea si tu prietenul tau, si il vei “trada” pe tatal tau, vei pleca, te vei muta in alta parte, cu prietenul/logidnicul/sotul tau, si asa mai departe. Asta e cursul firesc al vietii, si nu are sens sa ramanem incremeniti in trecut…

Condoleante pentru mama ta ! Esti foarte tanara si lumea ta s-a rupt in acest moment. Doar timpul va ajuta la trecerea in aceasta noua etapa a vietii. Poate te simti tradata de tatal tau acum pentru mama ta sau pentru tine, fiind partea feminina din casa si identificandu-te cu mama ta,
Dar pentru tatal tau tu esti si vei fi fiica, nu sotia lui.
Cautarea lui catre o alta femeie sunt sigura ca te doare.
Ce pot sa-ti spun este ca poate, el in femeia aceea o vede tot pe mama ta. Gandeste-te ca poate si femeii aceleia ii este greu sa fie doar o imagine inlocuita si nu ea insasi, sa fie doar umarul pe care plange tatal tau ca sa nu o faca in fata ta sau a altora, ca sa poata sa mearga a doau zi la servici si sa gaseasca puterea sa fie cel care a fost pana acum. Ea este carja pe care se sprijina. Nu te ingrijora ca “a si uitat-o ” pe mama ta si a mers mai departe. Ii va duce dorul pana la moarte dar ii trebuie putere si acolo a gasit-o. Nu te gandi la sex, iubire si alte lucruri intre ei. E doar suport, compasiune si dorinta de a gasii puterea sa traiasca. Tatal tau e acolo. Cu tine.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:De ce nu pot iesi dintr-o relatie toxica , care ma epuizeaza si care a adus doar suferinta mie si copiilor mei , dandu-mi senzatia ca daca plec sotul meu se va distruge?
1*Copilarie fericita in familie, fara manifestari evidente de iubire ,imbratisari sau pupici, dar a fost linistita si cu bucurii.Tata s-a implicat tot timpul la scoala in rest mama se ocupa.Am 2 amintiri cu tata sub influenta alcoolului, si mi-a fost f.rusine(!),am fugit sa nu vada lumea ca e tatal meu.In rest, am fost respinsa uneori la gradinita sau scoala, de familiile colegilor, pt ca eram fiica de muncitor, desi eram premianta clasei.
2* Studii superioare, expert contabil;
3* Sunt adepta nonviolentei, am avut putine prietenii adevarate, ma implic total in relatiile de prietenie.
4*Viata sexuala inceputa la 20 ani,am recurs la dizvirginare medicala, intrucat sotul nu a reusit,in mod repetat…..Ulterior a manifestat dificultati de erectie si ejaculari precoce. Am avut o relatie extraconjugala,aprox.18 ani, perfecta , cu orgasme multiple.
5* sunt casatorita de 39 ani,dragoste la prima vedere , i-am vazut aura(!) si parca am fost fulgerata de ochii lui.Partenerul este incopatibil din toate punctele de vedere,sunt balanta si el capricorn.A avut o mama dominanta in familie, a fost dependent de ea, a murit la 52 ani.Consuma alcool din al-2-lea an de casatorie, a avut activitati separate de familie.Cu familia doar cateva concedii nereusite din cauza consumului de alcool
Permanent a starnit barfe legate de femei , a facut chiar marturisiri ,plangand ca iubeste anumite femei….Dar apoi spunea ca doar pe mine ma iubeste.Am incercat sa divortez, dar nu m-am decis pt copii…apoi imi era mila de el.In ultima vreme( 2-3ani)consuma 1-2 l ron/zi,timp de 2 saptamani, apoi este abstinent 1-1.5 luni.In perioada de abstinenta este morocanos, nervos, tot nu face nimic si nu ma ajuta in casa…Simt ca ma distruge psihic si parca si fizic ….Am decis sa divortez,i-am spus, tipa, nu pot vorbi nimic..
6* 2 fete, 37 si 34 ani; Au suferit , dupa varsta de 20 ani, mi-au reprosat ca nu am divortat ca au fost marcate
de atmosfera din familie(am stat si cu socrul pana in 2007)
Una din fete are studii superioare, cea mica,nu, si la adolescenta a avut tentativa de sinucidere, a lipsit mult de la scoala…
7* Sunt expert contabil, am birou individual,am 59 ani
8*In familia mea mi-am iubit parintii, am frate cu 9 ani mai mic, de care m-am ocupat cand era mic,cand parintii plecau sau erau la serv.Ma inteleg bine cu el, ca relatie de familie, vorbim mult despre viata spirituala.
Am incercat sa lucram impreuna intr-o activitate profesionala anume dar am renuntat dupa 2 ani, nu am rezistat stresului si el avand accese de nervi.Nu pot suporta conflictele, violenta verbala, nedreptatea…ma distrug !
9*De la 28 ani, am facut depresie, ..distonie neuro-vegetative, nevroza astenica….odata la 4-5 ani ma internam ( cu buna stiinta)si faceam tratament de specialitate( neurolog, psihiatru)

De ce nu puteti? Pentru ca relatiile toxice au multa aderenta si tentacule depependente. Nu uitati ca ati dezvoltat o codependenta (specifica persoaneleor care stau impreuna cu persoanele dependente), ati avut tata care a consumat alcool, ati ales inconstient un sot care consuma crezand ca il puteti salva (stiu, nu a consumat din primul an, dar nici nu era strain de alcool!). Ati compensat multi ani cu o relatie paralela care v-a intarit vinovatiile.

Intrebarea corecta este: daca va despartiti, va distrugeti? Sunteti prinsa cu o mie de noduri de genul acesta de viata, realizati situatia, dar aveti nevoie de ajutor. Daca sunteti hotarata sa taiati nodurile unul cate unul, cereti ajutor de la persoane specializate in lucrul cu dependentele (alcool) si poate asa macar va veti clarifica daca intr-adevar dorit sa iesiti din relatie (ati avut probabil multiple posibilitati sa o faceti cand erati mai tanara si totusi nu ati facut-o, asta dovedind altceva!) sau vreti sa gestionati situatia astfel incat sa puteti trai langa omul de care va ingrijorati.

Gasesti ai aici o parte din raspunsuri: http://www.invingestresul.com/1/post/2015/08/frumoasa-i-bestia-de-ce-fetele-bune-vor-biei-ri.html

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Bună ziua. Abia m am calmat după încă o cearta cu viitorul soț. Sunt insarcinata și simt ca înnebunesc când începem sa ne certam pt ca mă gândesc doar la bb ca îi fac rău prin starea mea de nervi. Nu știu cum sa fac sa înceteze aceasta cearta zilnica aproape. Eu am pb cu sarcina,am interdicție la sex,el enerva tot timpul pt ca eu sunt neajutorata acum când nu am voie efort,stau numai în casa la pat tot timpul,nu mă înțelege, îi zic sa înceteze ca îi facem rău copilului dar pana nu și expune punctele de vedere,nu termina. Îmi vine sa plec de lângă el pt ca îmi iubesc copilul din burtica și încep sa l urăsc pt ceea ce a devenit.

apelati la familie… nu mai ramaneti singura cu el daca nu poate sa inteleaga! Sunteti foarte sensibila acum si aveti nevoie de protectie, nu de conflict!

Este o perioada incarcata de emotii,tensiuni atat ptr.tine cat si ptr.sotu tau,se pare ca nu_si gestioneaza emotiile bine ceea ce provoaca nelinisti.Este important sa mergeti la o terapie de cuplu,mergeti impreuna la un psiholog ptr.binele copilului….Probabil sarcina va face mai irascibila,este normal,incercati prin mici imbratisari sa_i fiti alaturi sotului si lasati_l sa_si exprime parerile fara sa va enervati,copilul este cel mai important,eliminati tensiunea inlocuind_o cu momente placute,ascultati muzica,muzica ii face bine bb…..

El isi doreste copilul?

Gestionati acum problema, pentru ca dupa aparita copilului problemele se vor multiplica, in plus poate aparea pe acest fond depresia postpartum (“depresia postpartum (DPP) este o tulburare psihică frecvent întalnitã la mamele, dar şi la partenerii acestora, în primele luni de la naştere’). Daca va doriti aceasta familie, aceasta relatie si mai cu seama ca ati ales sa fiti si parinti, nu lasati certurile sa va copleseasca, maturizati-va, mergeti la un consilier sau psiholog de cuplu. Nicio investitie nu este mai buna decat pentru familia si relatia voastra!

A devenit asa dupa ce a aflat ca veti avea un copil? Exista din pacate unele persoane suficient de slabe care dupa ce “se vad cu sacii in caruta” isi arata adevarta fata. Nu stiu daca este cazul aici, dar daca nu reusiti sa il convingeti sa se schimbe si/sau sa vada un psihoterapeut, puteti lua in serios si cealalta varianta. Genul asta de persoane vor incerca sa va faca sa va simtiti vinovata pentru orice, fie si pentru ca aveti propria opinie.

Are dreptate dl Botezat, apelati la familie neaparat. Aveti mare nevoie de liniste sufleteasca, de mult calm si intelegere. Unii barbati reactioneaza asa din pacate. Veti vedea ce aveti de facut dupa nasterea celui mic. Deocamdata incercati sa aplanati situatia in diverse moduri. Prioritar acum este linistea dvs. si a celui mic.

Psihoterapie de cuplu. El nu realizeaza ce face, si ce impact are asupra INTREGII VIETI a copilului. Ca sa constientizeze asta, are nevoie de o oglinda, care sa il sprijine, numita psihoterapeut. Daca te iubeste, va accepta cererea ta de a face terapie de cuplu. Daca o respinge, inseamna ca e o persoana toxica, si despartirea (fie si temporara) poate fi o varianta serioasa de luat in calcul. Insa cea mai proasta varianta ar fi lipsa de actiune datorata EZITARII.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna ziua,as avea si eu nevoie de putin ajutor. Am o fetita de 3 ani jumate si ju stiu cum sa ma comport cu ea. Locuiesc cu socri si sunt mai dificili si tot timpul cand gasesc ceva de comentat si ma inervez nu pot sa le zic nimica si imi descarc toti nervi pe fetita,strig la ea si mai este si cand ii mai dau si o palma la fund. Saraca de multe ori incepe sa planga dupa ce sttig pe ea si dupa ce imi dau seama ca ce fac imi pare foarte rau ca am strigat pe ea ca nu are nici o vina. Va rog dati-mi un sfat ca nu mai stiu ce sa fac.va multumesc si astept sa imi raspundeti.

sfatul este evident: NU va mai varsati nervii pe copil! Inteleg ca, din motive ‘politice’, nu va puteti confrunta socrii. Atunci gasiti alta metoda de a va descarca: un sac de box, o plimbare in jurul casei, ORICE! Totusi aveti o problema in familie si va sugerez sa va focalizati pe ea impreuna cu sotul. Copilul este pe primul loc! Se poate, succes!

Iesi din mediul in care tu TE LASI AGRESATA, pentru ca altfel iti distrugi copilul. In tarile civilizate din Europa, pentru astfel de abuzuri asupra unui copil se intervine legal… La noi, datorita conceptiilor balcanice, se mai taraganeaza, desi legile exista. Cu alte cuvinte, esti o VICTIMA (a socrilor?) devenita AGRESOR, si daca nu iei masuri acum, vei suferi atat tu, cat mai ales fiica ta, pentru toata viata. Primii 7 ani de viata sunt extrem de importanti pentru copil, si orice abuz, lovire sau strigat, ramane imprimat acolo pentru zeci de ani.

Draga mea, socrii tai nu stiu care este problema ta, daca tu o tii in secret; de asemenea, te mai condamna o data in plus (pe langa celelalte lucruri pe care ti le reproseaza), si pentru ca nu te porti frumos cu nepotica lor. Fetita vine la tine cu pretentii tipice si te gaseste pe acest fond emotional (furie). Tie iti este confortabil sa te descarci acum. Problema in sine nu este descarcarea propriu-zisa, ci momentul si persoana. In primul rand momentul nu corespunde nefiind congruent cu problema ta; apoi persoana este cea nepotrivita. Daca te gandesti ca noi te putem ajuta, atunci esti pe drumul cel bun, dar putin cotit si de data asta; e foarte bine ca ceri ajutor, insa o consiliere psihologica sustinuta ti-ar fi mai de folos decat cateva randuri pe care ti le scriem noi aici. Un psiholog te-ar putea invata cum sa-ti gestionezi furia; apoi te-ar mai putea invata cum sa comunici asertiv si sa-ti ceri drepturile; te-ar putea invata un mod foarte elegant de a spune NU, etc. Dar toate aceste lucruri se invata in timp, apoi tu aplici, apoi discuti care au fost greutatile in implementarea lor, apoi psihologul personalizeaza trainingul in functie de ritmul tau, etc. Cu alte cuvine, noi nu-ti putem scrie aici foile-ton si nici nu-ti putem preda cursuri. E prea complicat. Aceste lucruri le poti invata si prin video-conferinta, la distanta, daca te hotarasti. Dar cel mai bine e sa gasesti in orasul tau un psiholog cu care sa rezonezi si sa va apucati impreuna de treaba. Succes!

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna ziua ! Ma numesc Lavinia-Georgiana si am 16 ani .Daca cineva m-ar intreba cum a fost copilaria mea ..nu as stii ce sa spun , din teama de a nu fi crezuta nebuna .Mama mea a fost operata pe coloana cand eu aveam 6-7 ani .Incercam sa fac cat mai multe lucruri prin casa , spalam vasele , haine ; curatenie , asta numai ca sa ii arat cat de mult o iubesc si ca sunt alaturi de ea si vreau din tot sufletul sa o fac mandra .Tot cand eram micuta 9-10 ani ….tata a plecat in strainatate , eu nu prea ma inteleageam bine cu mama Ea este GENUL DE PERSOANA care crede ca nu mai are ce invata de la ceilalti SI NU accepta niciodata sfaturile mele , pentru ca mereu a spus ca nu am ce sa o invat , caci ea este parintele , ceea nu mi se pare normal.Un parinte poate invata foarte multe de la copilul sau , asa cum copilul invata multe de la parinti .Plangeam mereu de dorul tatei , la 9 ani regretam din tot sfletul ca tata pleca printre straini pentru noi , iar eu nu il stiam acasa .Ma simteam vinovata .Nu sunt acel copil care sa cheltuie foarte mult , care sa nu se gandeasca nici macar un minut la ce ar zice parintii , mereu am vrut sa imi fac parintii mandrii de mine .Sunt in clasa a11-a .., dar ma simt mai mereu singura .Dumnezeu imi calauzeste pasii , dar mereu simt ca nu fac nimic bine .Mama si tata nu mai sunt la fel .Am si un fratior de 10 ani .De cand a aparut el , ai mei s-au mai departat de mine .As face orice ca seara , inainte sa adorm , parintii mei sa vina sa ma sarute pe frunte si sa imi spuna noapte buna .Din pacate ei au uitat ca am nevoie de afectiune , chiar daca am 16 ani .Dorintele mele cele mai marri sunt:sa ajut oamenii , copiii saraci si orfanii , sa ii ajut cu tot ce este necesar , sa le fiu alaturi , sa ajut batranii si sa incerc sa aduc cat mai multe zambete pe fetele oamenilor ,sa imi fac parintii mandrii , sa invat cat mai multe.Tatal meu a inceput sa renoveze casa .Bunicul meu nu este de acord , insa .Niciodata nu este multumit d
e ideile tatei .Tata vrea sa ne faca o casa , in care sa ne simtim bine si in care sa crestem .Bunicul nu isi da seama , de fapt , nimeni nu stie cat plang seara pana sa adorm din cauza aceasta .Tata nu poate face actul pentru casa , iar bunicii nu sunt multumiti .Tata e mai tot timpul suparat , mama este obosita cu serviciul si in plius , ea mai face si scoala de soferi .Fratiorul meu are momente cand imi vorbeste frumos si momente cand este obraznic cu mine , cu sora lui mai mare , care il ajuta mereu la teme si ii acorda sprijin , care l-a invatat mereu sa fie credincios , care il lua la Biserica si sora lui care vrea sa il invete numai de bine si sa ii arate cat e de frumos sa inveti .Cu toate ca am cativa prieteni adevarati..si un iubit, pe care il cunosc din ziua de 6 Mai , anul acesta , si cu care m-am intalnit doar de trei ori , din cauza ca eu eram mai mereu , pe timpul vacantei acasa , ajutandu-mi parintii cu pregatitul meselor pentru tata si lucratorii pe care ii avem la renovarea casei, eu nu sunt bine si ma simt tot mai singura .Nu este zi in care parintii mei sa imi spuna ca ceva nu e bine .Mama , atunci cand ma vede ca stau putin in pat , imi spune ca nu stiu sa fac nimic , ca nu ii ajut cu nimic .Nu pune in discutie si faptul ca atunci cand ea e la munca , eu fac foarte multe .Nu ma simt deloc apreciata .Acele 37 de diplome din dosarul meu , pe care le am incepand cu clasa 1 , nu imi mai arata cine sunt .Vara asta am trecut prin multe .Dar lipsa de afectiune si restul…au fost dintotdeauna.Cu tata m-am inteles mult mai bine decat cu mama .El ma sfatuia , el mi- spus ca este important sa invat , ca sa reusesc in viata , dar si mama, insa el ma intreba ce imi doresc sa fac pe mai departe .Sunt zile in care eu si mama ne intelegem ,dar SUNT ZILE CAND NU MAI SUPORT SA VAD CUM SPUNE ATAT DE MULTE LUCRURI si NU MA LASA SA spun nimic…si ridic tonul si tata aude ca ne certam si se supara groznic pe mine…Simt ca am fost si sunt o d
ezamagire …Simt ca notele pe care le luam nu i-au facut pe parintii mei sa vada ca incerc sa devin copilul perfect .Incercam si inca o fac sa le castig afectiunea .Scriu aceste lucruri cu lacrimi in ochi …Prietena mea imi spunea cum tatal ei si mama ei vin si o pupa de noapte buna si o imbratiseaza …eu de ce nu am astea ? Ea are 17 ani , eu am 16 si deja nu mai stiu de ce sunt aici . Sunt o persoana care pune suflet in tot ce face , absolut in tot .Invat , citesc , am voce , dar nu am mers la canto …parintii mei nu si-au rupt din timpul lor , ca sa ma sustina pe latura asta , desi vedeau in jur oamenii care ma admirau enorm pentru inteligenta si vocea mea .Imi place sa dansez , sa cant , sa scriu …Am jurnale de la 8-9 ani .Imi place fotografia si psihologia, sa desenez , sa gatesc si sa inot.Iubesc arta .Sunt o persoana destul de puternica .In fiecare zi , parca am o putere anume ..ma trezesc , reusesc sa ma trezesc si dupa cea mai urata zi ..sa ma ridic din pat , sa imi fac curat in camera , sa scriu si sa invat si zambesc ca sa ii fac si pe altii fericiti .Realizez tocmai acum ca de cand m-am nascut nu am avut deloc linistea aceea sufleteasca . Mi- e foarte dor de copilarie , pe care nu simt ca am avut-o .Ieseam 3 minute la poarta sa privesc cum se joaca copiii vecinilor mei , iar mama incepea sa ma strige sa vin acasa ca sa o ajut la treaba .Totusi copilul din mine a fost mereu acolO….Mereu cu zambetul pe buze , suparacioasa si o perfectionista .Acum imi doresc mai mult ca orice sa simt ca parintii mei ma sustin si ca ma iubesc .Nici nu imi amintesc ultima data cand parintii mei mi-au spus ca ma iubesc , iar atitudinea lor zilnica ma doare .Incerc sa accept ca eu am 16 ani .Imi doream o familie iubitoare .Doar de asta aveam nevoie .Plang..stau si plang , ma ridic din coltul unde am plans si incerc sa ma gandesc la altceva .Oare sunt un copil atat de rau ? Oare cand ridic tonul , incercand sa primesc putin timp ca sa fiu ascultata
si ..sa reusesc sa o fac pe mama sa nu mai VORBEASCA URAT , caci mai are zil…EU MEREU GASEAM SOLUTII ,MA INTERIORIZAM , NIMENI NU STIA CE SIMT SAU CAT AM PLANS DE CAND MA STIU . AM PREFERAT SA TAC .Mereu ma ridicam din acele *prapastii* si o luam de la capat , incercand sa fac lumea mai buna si mai corecta .Acum…MA SIMT doar DEZAMAGIRE si imi pare rau ca sunt aici …
Va multumesc anticipat ca mi-ati citit povestea ….a fost foarte greu pentru mine sa spun aceste lucruri …de obicei nu pot spune ce simt Va multumesc !

eu cred, din ce ne-ai scris, ca esti un copil mai mult decat bun, pt orice parinte! Nu stiu motivul exact pt care parintii tai se poarta asa cu tine… poate o sa iti spuna candva. Eu ti-as sugera ceva (dupa care ar fi minunat daca ne spui si efectul): transcrie mesajul de mai sus litera cu litera (daca nu poti sa il scoti la imprimanta) si da-le parintilor tai cate o copie. Spun asta pt ca ei sunt primii care ar fi bine sa iti vada universul interior. Bravo! si succes!

Iti place psihologia? Si atunci nu ai citit nimic despre statutul de VICTIMA in care te complaci? Parintii tai au problemele LOR sufletesti, si se comporta ABUZIV. Iar tu accepti asta deoarece crezi ca asa e normal… sau incepi sa realizezi ca problema e LA EI. Gandeste-te ca treptat, vei deveni independenta, vei avea locuinta ta, familia ta, jobul tau si viata ta. Pana atunci, invata despre TINE, despre cum functionezi, despre cum sa gestionezi comportamentele abuzive ale altor persoane. Accesul la internet iti confera posibilitatea sa te informezi si sa te eliberezi din capcanele pe care oamenii din jurul tau ti le intind.

Draga mea, din cate ne scrii reiese ca scopul tau in viata este sa iti faci parintii fericiti; crezi ca daca iti vad realizarile ei vor deveni fericiti…Ideea este ca i-ai facut, prin comportamentul tau sa aiba atata incredere in tine, luandu-te drept partener cu pondere egala; astfel au uitat ca esti doar un copil si ca ai nevoie de afectiune. Ei au pretentii de la tine, ca si de la un adult; tu i-ai invatat asa. Daca te comportai copilaresc te luau ca atare. Colega ta pe care o saruta parintii inainte de culcare si-a luat rol de adult, inca de la 6-7 ani? Bunicul tau isi saruta copilul inainte de nani? In concluzie, eu nu cred ca lipseste iubirea, eu cred ca iti lipseste rolul de copil… tu ce crezi? Dar te sfatuiesc sa vorbesti cu psihologul scolii, care te va invata cum sa vorbesti de acum inainte cu parintii tai. Succes!