Login

Întreabă psihologul online

Susținem

vegani romania

Implant dentar pret

RECOMANDĂM

Masti de protectie Dr Fashion

masti de protectie reutilizabileMastile de protectie reutilizabile Dr Fashion ajuta la prevenirea contaminarii cu fluide, intrarea acestora in caile aeriene via nas si gura.

Arhiva lunara pentru iulie, 2015

  89 vizite

Sunt casatorita de 11 ani, am o fetita, dar sotul meu a plecat, spunand ca este confuz si ca vrea sa locuiasca singur pentru o perioada fara sa ne mai vorbim deloc! Uita sa sune fetita si posteaza pe Facebook poze cu el zambaret!

Olga Gâdea 6:20am Jul 20
Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Buna seara, am dat din intamplare de site-ul d-voastra si mi-a atras atentia,facandu-ma sa destanui din grijile mele.Povestea mea pe scurt este ca sunt casatorita de 11 ani am o fetita,iar pana acum o jumatate de an toate mergeau bine. Sotul meu insa s-a schimbat si a inceput sa ma ignore,sa ma necajeasca pana cand intr-o zi m-a parasit plecand de acasa cu bagaje cu tot! A urmat niste luni de calvar pt mine iubindu-l,asteptandu-l sa se intoarca.El intre timp dupa nici o luna m-a inlocuit cu o alta femeie mutandu-se cu ea aproape 3-4 luni.incercand sa il uit am cunoscut un baiat iar atunci el a devenit gelos cautandu-ma intruna! Eu fericita ca am reusit sa il trezesc am acceptat sa se intoarca acasa imediat! Dupa o luna de zile timp in care doar eu am incercat sa fac ca relatia sa mearga bine ,el a plecat din nou spunandu-mi ca este confuz si ca vrea sa locuiasca singur pentru o perioada fara sa ne mai vb deloc! A trecut aproape o saptamana si nu se intereseaza deloc de mine
…uita sa sune si fetita…insa posteaza fotografii intruna cu citate despre viata si poze cu el zambaret! Eu sunt foarte trista si nu mai stiu ce sa fac..stiu ca nu ma merita insa sufletul meu il iubeste enorm de mult!va rog ajutati-ma sa ies din agonia asta!va multumesc frumos!

Doina Zamfirescu 7:18am Jul 20
Spuneti ca sotul s-a schimbat de acum jumatate de an. Incercati sa identificati ce s-a modificat in acea perioada, care ar fi cauzele schimbarii de comportament. Incercati de asemenea sa discutati cu el despre aceste lucruri. Poate este vorba de deficiente in comunicarea din cuplu. Puteti apela de asemenea la cateva ore de dezvoltare personala pentru a va regasi echilibrul. Succes!

Raluca Mihai 7:27am Jul 20
Din cate imi dau eu seama, dvs si sotul nu ati lamurit ce anume se intampla in relatia dvs de cuplu: ce anume l-a determinat sa plece prima data, sa isi caute pe altcineva, cum v-ati simtit dvs, din ce motiv si dvs ati cautat pe altcineva, etc. Aceste lucruri ramase nedicutate si nelamurite duc la impas in relatia de cuplu, nu la evolutie. Eu va sfatuiesc sa discutati cu sotul dvs si sa vedeti ce isi doreste, ce simte, ce nevoi are si sa ii comunicati si dvs acelasi lucru. Si ma gandesc ca poate si un terapeut de cuplu v-ar putea fi de folos in acest moment.

Botezat-Antonescu Radu Andrei 7:35am Jul 20
din ce ne descrieti eu am inteles ca atat dvs. cat si sotul aveti nevoie de sustinere in aceasta perioada confuza si nu pot decat sa va incurajez in a gasi, separat, un terapeut si sa explorati ce sa intampla in vietile amandoura… in acelasi timp tinand cont si de fetita, care este nevinovata si va beneficia enorm din starea de echilibru a aprintilor chiar daca sunteti despartiti. Succes! ;)

Daniel Mois 1:41pm Jul 23
Acceptul dvs asupra acestei situatii il incurajeaza in jocul lui. E o relatie victma-agresor, insa nu exista agresori fara victime. Rolul de victima care il asteapta, il primeste inapoi si ii accepta infidelitatea vi se potriveste? Va simtiti confortabil cu acest rol?

De cateva zile ma tot gandesc daca mai am pentru ce sa traiesc sau daca exista o persoana careia sa ii para rau ca nu mai sunt. Lucrez de la 17 ani, amintirile urate din copilaria mea incerc sa le uit… iar acum, la 23 de ani, cand vad grupuri de prieteni cum se distreaza, iubiti pe strada tinadu-se de mana, realizez ca eu nu am nimic si niciun rost in viata asta.

Olga Gâdea 7:03am Jul 21
Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Numele meu este Dorina am 23 de ani iar de cateva zile ma tot gândesc daca mai am pentru ce sa traiesc sau daca exista o persoana carei sa ii para rau ca nu mai sunt. Lucrez de la 17 ani , asta din cauza faptului ca tatal meu a fost concediat si a trebuit sa se angajeze pe un salariu mai mic, nu ca m-ar fi ajutat prea mult cu cheltuielile pentru școală atunci cand avea posibilitatea, singura care se ocupa de mine si sora mea fiind mama ( atat in educație cat si in partea materiala) EL era ocupat cu alte activitati pe care nu are rost sa le mentionez pentru ca fac parte din amintirile urate din copilăria mea pe care încerc din răsputeri să le uit pentru ca ma dor extrem de rau… prin urmare vacante nu am mai avut de atunci si nici viață sociala pentru ca mi-am dorit din tot sufletul sa fac o facultate sa dau de permis si am muncit din greu pentru toate astea pentru ca stiam ca daca eu nu ma ajut mama nu mai avea de unde…acum la 23 de ani cand vad grupuri de prieteni cum se distreaza, iubiti pe strada tinadu-se de mana sau parinti plimbandu-si copiii in parc realizez ca de fapt eu nu am nimic si ca nu mai am niciun rost in viata asta…nici nu mai pot sa dorm din cauza gandurilor negre ce ma apasa in fiecare noapte… ce sa fac? Cum pot sa trec peste?


Botezat-Antonescu Radu Andrei 7:20am Jul 21
din ce ai scris inteleg ca ai avut multi ani in care ai trecut prin multa suferinta, mult efort, te-ai zbatut impreuna cu familia ta si asta te-a ingreunat atat de mult in acest moment incat ai ajuns sa nu mai gasesti niciun rost in viata asta… sa nu mai dormi din cauza gandurilor negre care te apasa in fiecare noapte, ca nu stii ce poti face pt a depasi acest impas. Durerea ta este foarte transparenta, sa stii, si ma face sa o simt foarte intens, simt si nevoia ta de ajutor, de sprijin, care nu mai este suficient doar din partea mamei tale. Ce pot sa iti spun este ca sprijin poti gasi, preferabil unul profesionist (ma gandesc la un psihoterapeut), sprijin care sa te ajute sa mergi mai departe, sa evoluezi peste aceasta situatie grea. Daca problema financiara este un impediment pt a incepe o psihoterapie iti pot spune ca existe atat terapeuti care sunt flexibili ca tarif, cat si centre si programe special facute pt asemenea situatii. Nu te descuraja, se poate! Succes! ;)

Luminita Carmina Codrescu 7:47am Jul 21
Viata este un parcurs pe care il luminam chiar noi. Daca acum pare ca este innorat, cu siguranta va iesi soarele si vei putea gasi solutii la problemele actuale. Ai nevoie doar de putina indrumare si acompaniere pentru reactivarea resurselor interioare si a motivatiei, pana iesi la liman :) Succes!

Murgea Georgeta 8:08am Jul 21
Suntem creati noi oamenii de dumnezeu sa ne traim viata…credeti ca meritsm sa spunem stop vietii sa vedem daca cineva ne plinge urma ?? Probabil unii vor spune ..nebunul sau nebuna ..dupa caz s a omorit etc ,,etc..de ce nu va ambitionati sa va traiti viata sa gasiti oameni de. Incredere..serios in jurul dv si sa vedeti altfel bucuriile pe care le impartasesc oamenii si cum cauta solutii pentru mai toate probleme..succes!!

Cristina Cristea 8:30am Jul 21
Cum nu mai ai pentru ce trai?La 23 de ani. Ai muncit, ai facut o facultate,ai doar 23 de ani, cand ai fi vrut sa le faci pe toate?Pai, daca le faceai pe toate pana la varsta asta, ce ti-ar mai fi ramas de facut pana pe la 50-60 de ani?Ai tot timpul in fata ta, incearca sa nu traiesti cu remuscari sau cu resentimente. Gandeste-te ca multi tineri de varsta ta, nu au muncit o zi in viata lor, nu stiu ce este munca, tu esti deja pregatita pentru viata. Traieste-o din plin!

Raluca Mihai 8:41am Jul 21
Dorina, pentru ca ne-ai scris eu inteleg ca iti doresti sa schimbi ceva la viata, sa o modelezi pentru a face loc si relatiilor sociale si celor intime. Acest lucru se poate. Va fi nevoie de putin efort, dar din ce ai povestit, imi dau seama ca esti o luptatoare si ca ai nevoie doar sa vezi directia catre care sa te indrepti. Este posibil sa ai nevoie de putin sprijin si indrumare, pe care le poti primi din partea unui specialist. Daca doresti si daca esti din Bucuresti, ma poti contacta in privat.

Roxana Maria 8:47am Jul 21
Dorina, draga mea, ti-e sufletul impovarat de durere si neimplinire.. e greu de dus atata suferinta, insa esti la inceputul vietii…tineretea e un avantaj, sa stii, chiar si..necazurile prin care ai trecut, ti-au adus experienta. Cred ca nici nu realizezi cata putere este in tine..Eu o percep din randurile tale :) ..Fa pace cu tine si cu viata traita, incearca sa treci peste rau, spune-ti ca asta a fost, si ca e important ce faci acum, de azi inainte. Tot ce ai realizat, ai realizat prin munca si mintea ta..bravo tie, asa ca lasa gandurile negre, nu fac decat sa-ti intunece perspectivele si te incurce. Stabileste-ti obiective, in continuare,printre astea, sa fie si sa te apropii de tineri de varsta ta, fara sa-i judeci, fara sa te temi, doar sa relationezi, incet incet si sa iti faci si tu prieteni..ca o sa vina si un iubit :) la timpul potrivit.. Dorina, invata sa zambesti…Se spune ca viata e ca o oglinda, daca ii arati o fata posaca, o sa-ti arate o fata posaca, dar daca ii zambesti, si viata iti va zambi..asa ca..zambeste, fa-ti planuri de viitor, iubeste-te, ca ai de ce, esti o persoana inteligenta, muncitoare, tanara, puternica..!!! Cred ca un modul de dezvoltare personala ti-ar prinde bine, te-ar ajuta sa te vezi cum esti, nu cum crezi tu ca esti, si sa gasesti multe resurse ascunse..Eu am incredere ca vei depasi acest moment, vei intelege ca viata e un dar, merita traita si..cel mai important lucru, trebuie sa stii ca traim pentru noi, inainte de orice si apoi pentru cei dragi..Daca te vei iubi si aprecia, te va iubi si altcineva, stiu eu..:)

Mihai Bîrsan 9:40am Jul 21
Am citit si eu ceea ce ai scris si cu permisiunea ta a si dori sa iti dau un sfat asta numai in cazul in care ti l doresti si l accepti nu trai din prisma trecutului viitorul poate fi extrem de frumos daca ti l doresti!prietenii sunt un rau necesar dar pe cei adevarati foarte greu o sa i gasesti!singurii prieteni iti sunt parintii!cu toate ca nu te au putut ajuta prea mult dar poate te au calit pt viata ceea ce conteaza enorm!!incearca sa gandesti frumos si pozitiv zambeste si ti se va zambi!doreste ti si ti se va da!timpul le rezolva pe toate!crede ma!

Luminita Iordache 10:08am Jul 21
Buna Dorina, am citit si eu ce ai scris si m-a miscat profund, mi-ar placea sa vorbim in privat. Am convingerea ca esti un om minunat, plin de resurse, ramane doar sa ti le descoperi. Da-ti voie sa fii si sa te bucuri de viata care respira prin toti porii, elibereaza-te de cunoscut si lasa-ti aripile din tine sa te poarte pentru ca ele stiu incotro vrei sa mergi. Ai putea sa incepi prin a-ti face o lista cu lucrurile pe care si le-a dorit copilul din tine, esti adult acum si poti sa-ti implinesti singura visele, poti sa-ti vindeci copilul, sa-l alini, sa-l iubesti…si-apoi vei vedea viata cu ochii omulul minunat care esti. Te imbratises cu drag!

Vasiliu Cornelia 2:22pm Jul 21
Curaj nu te necaji viata acum incepe esti tanara ,incearca sa uiti necazurile si mergi cu incredere mai departe ai sa cunosti un tanar ai sa-ti faci prieteni si vei vedea ca viata este asa de frumoasa si merita traita ! nu ai voie sa renunti la ea numai Dumnezeu are dreptul asupra noastra ! iti doresc sa-ti gasesti linistea si sa-ti traiesti viata frumos cu demnitate !

Maria Minciu 6:54pm Jul 21
Am citit randurile scrise de tine si mi-am dat seama ca esti o fata puternica si o luptatoare.Niciodata dar niciodata nu va trebui sa te gandesti la… cum ar fi daca nu as ma fi ???….oare mi-o simti cineva lipsa?…da lipsa ti-o va simti familia ta,prietenii,animalul tau de companie,floarea din ghiveci pusa pe pervazul geamului tau care iti zambeste de fiecare data cand ii oferi cateva picaturi de apa atunci cand nu mai are. Deci viata ti-a fost data de Dumnezeu si numai el are dreptul si puterea sa o ia.Fiecare avem de dus pe umeri o cruce mai grea sau mai usoara in aceasta viata,cu cat curucea data de Dumnezeu este mai grea cu atat el ne iubeste mai mult si ne pune la incercari.
Incearca sa gandesti pozitiv si bucurate de fiecare rasarit de soare si fiecare apus.Si nu uita ca viata este o continua calatorie iar noi suntem turisti care vrem sa vedem numai lucrurile frumoase din aceasta calatorie numita viata.
Succes si liniste sufleteasca!

Daniel Mois 1:18pm Jul 23
Sa gasesti un scop pentru care merita sa lupti, si sa incepi sa te APRECIEZI PE TINE. Incepe cu un scurt concediu de odihna, cu putina relaxare, si cu un ghid compatibil care sa-ti arate drumul.

Problemele mele sunt legate de depresie si anxietate. Imi e foarte teama sa merg la serviciu. Simt ca nu mai am control deloc asupra gandurilor negative

Olga Gâdea 7:32am Jul 22
Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Buna ziua! Problemele mele sunt legate de depresie si anxietate. Mai exact mi-e foarte teama sa merg la servici, am terminat facultatea de 2 ani si nu am reusit sa-mi gasesc de munca. In domeniul meu (finante-banci) se cere experienta, sau “pile” si mi-e si foarte teama ca nu o sa-mi placa pentru ca am mai auzit povesti de-ale oamenilor care au lucrat de obicei in banca si nu au fost multumiti deloc. Facultatea si liceul de altfel le-am urmat la sfatul parintilor care ma vor la birou si tot timpul au avut asteptari mari de la mine, si eu incercand din rasputeri sa-i multumesc… Anxioasa sunt de cand ma stiu, dar acum cu presiunea aceasta de a merge la servici toate s-au accentuat, ba chiar am inceput sa am probleme cu stomacul. Eu tot timpul cand am emotii ma doare burta si in functie de intensitate am diaree si/sau imi e greata si lipsa poftei de mancare.
Tocmai de asta imi e teama oriunde merg, ca e vorba de un loc de munca sau de a pleca undeva cateva zile, m-am ferit tot timpul de toate doar ca sa nu mai resimt aceste simptome fizice.. Simt ca nu mai am control deloc asupra gandurilor negative si sunt obosita si suparata tot timpul. Vreau sa ies din starea asta si nu reusesc, iar ai mei nu inteleg. Ei se supara si o iau ca un moft cand le spun ca nu pot sa merg la servici, iar asta ma face sa ma simt tot mai derpimata si fara pic de incredere in mine. Ce pot sa fac? As vrea sa merg la psiholog, dar nu am posibilitatea materiala ca sa fac asta, si de parintii mei mi-e jena sa le cer bani pt asta, mai ales ca nu avem o situatie materiala care sa ne permita, ca sa nu mai zic ca ei considera ca eu trebuie sa fac asta singura… Dati-mi un sfat va rog, nu stiu ce sa fac… Multumesc!

Botezat-Antonescu Radu Andrei 7:40am Jul 22
inteleg ca te simti obosita si suparata, ca ai pierdut controlul gandurilor negative, ca cei din jurul tau nu iti inteleg nevoile si starile pe care le ai. Eu iti sugerez mai intai un consult psihiatric… pt a vedea ce este cu acele simptome anxioase… intensitatea lor organica, etc. In ceea ce priveste psihologul, daca parintii tai pot face un efort initial pt tine este suficient. Le poti spune ca ai nevoie de aceasta sustinere pt a explora acest impas impreuna cu un specialist (ceea ce este foarte adevarat) care sa te si indrepte catre un loc de munca adecvat capacitatilor si dorintelor tale. Curaj, discuta cu parintii tai despre asta si cauta in continuare un loc de munca asa cum simti tu ca ar fi ok… vezi dupa aia ce si cum. Daca mai stai mult… chiar ca nu o sa ai experienta. Exista suficiente locuri entry-level. Succes! ;)

Stefan Sebastian Albert Lupu 7:48am Jul 22
Sfatul meu ar fi unul singur, incearca sa faci ceva ce iti place nu ceea ce le place altora pentru tine! Nu vei trai o viata facand ce vor altii! Nu iti trebuie neaparat psiholog ca sa scapi de aceste stari ci credinta! Cand ai credinta totul se rezolva! tu ai?

Doina Zamfirescu 8:23am Jul 22
Puteti ruga parintii sa va ajute initial din punct de vedere material pentru a merge la un psiholog cu care sa discutati despre problemele dvs. Pe masura ce le veti rezolva, veti gasi un loc de munca si veti putea (daca va mai fi cazul) sa sustineti dvs. material acest demers. Ar fi indicat sa nu stati prea mult in aceasta stare de anxietate care pare ca va impiedica sa descoperiti solutiile. Succes!

Roxana Albina 11:41am Jul 22
Incapacitatea familiei de a-mi intelege trairile emotionale ma lasa rece ,cauta sa vorbesti cu oameni care sunt suficient de pregatiti sa te inteleaga si sa te ajute

Cristina Cristea 9:03pm Jul 22
Prin autosugestie poți trece de aceste stări, prin gânduri pozitive și optimiste. Vorbește cu părinții tai, e datoria lor să te susțină, ei sunt familia ta.

Ionut Lupusoru 9:21am Jul 23
Exact asa eram eu inainte sa lucrez. Odata ce-ti gasesti ceva se pare insa ca devii mult mai relaxat (dupa un timp, nu imediat, dar iti dai seama ca puteai fi de la inceput). Am lucrat in doar doua locuri pana acum si asa introvertit si timid cum sunt mi-am facut prieteni la locul de munca la fel cum imi facusem si in scoala sau facultate; adica, a fost mai mult meritul lor, dar totul e ok odata ce ai prieteni “oameni normali” care te plac si asa “speriat de bombe” – zic de mine :) . Stand acasa amani acest moment. Eu imediat dupa facultate am avut o perioada foarte “neagra”, cu o depresie de nu-mi venea sa ma ridic din pat. Altcineva m-a “impins de la spate” gasindu-mi un loc de munca vrand-nevrand (domeniu IT). M-am dus cu frica si de rusine sa nu dezamagesc, apoi am vazut ca puteam foarte bine sa fac si eu asta. Si apropo, unde m-am angajat nu stiam decat notiuni de baza, la orice intrebare specifica eram tentat sa spun ca ‘nu stiu’, dar am dat proba practica si desi nu mai facusem niciodata ce-am avut de facut acolo, cumva am improvizat si m-am descurcat; iar acum, fara sa-mi dau seama si fara sa ma stradui, am invatat tot ce trebuie facut …si invat in continuare, dat fiind domeniul, dar ideea e ca experienta si siguranta de sine o capeti la fata locului :)

Roxana Albina 9:38am Jul 23
Ionut Lupusoru comentariul tău mă încurajează ,am o mică problemă cu my boyfriend ,care îmi spune ca:sunt damblagită,sunt tralala ,nebuna,sunt,gândi ,deși el declara ca-mi adresează toate aceste cuvinte în glumă ,pe mine mă demoralizează îngrozitor ,deși am temeri îngrozitoare încerc sa mă rup de zonă mea de confort și sa-mi recapăt încrederea în mine

Ma simt un parazit, sunt iresponsabila, nu sunt capabila sa iau propriile decizii, vreau sa ma ascund, nu am personaliate, ma simt ca o umbra. Parca viata e un joc, nu iau nimic in serios, singura bucurie o gasesc in consumul de dulciuri, aveam ganduri ca o sa innebunesc sau ca sunt posedata…

Olga Gâdea 7:33am Jul 22
Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:In jurul varstei de 7-8 ani,sora mea mai mica mi-a taiat cu unghia sanul,din joaca. De atunci,am inceput sa cred ca nu sunt normalasi ca nu stiu cat as putea trai. Eram o fire introvertita si nu am spus nimanui,ascunzandu-ma de cei care ar fi putut observa. Ma culcam cu gandul sa se intample o minune ca sa ma fac bine.Voiam ca nimic sa nu se schimbe (aranjamente in casa,oameni,situatii),sa raman copil(ma jucam cu papusile,interpretam roluri din desene). Cu cat cresteam,cu atat ma ingrijoram mai tare pt ca asteptarile tuturor erau mai mari,responsabilitatile mai multe,iar cadourile parintilor imi provocau frustrare,mahnire pt ca stiam ca nu ii voi putea rasplati vreodata. Trecerea din generala la liceu,alaturi de o tulburare interioara care m-a macinat,m-au facut sa masimt fara nicio speranta,sa vreau sa mor,singura scapare fiind somnul,simteam o mare arsura in piept pe care incercam sa o sting detasandu-ma,ceea ce imi provocase un gol interior,eram insensibila,nu mai simteam nimic nici pt familie,incercam sa ma conving ca ce traiesc nu e realitatea pt ca era un cosmar,ajunsesem sa fiu izolata in liceu,sa fiu luata la misto de colegi,simteam cum nu mai am deloc forta fizica si psihica sa mai lupt,prabusindu-ma in deznadejde,nu imi pasa de igiena,de ce mancam. Nu mai vorbeam cu nimeni,ma inchideam in mine cu scenariile care ar fi putut fi daca nu s-ar fi intamplat ceea ce am considerat a fi cauza.Parca imi provocam singura suferinte(imi spuneam ca nu pot dormi). Mama a observat ca nu eram bine si i am spus ce mi s a intamplat,dar parca nimic nu ma putea ajuta.Orice schimbare pe care o observam la infatisarea mea ma speria groaznic.aveam impresia ca ratez momente unice din viata. Asa am trait ultimii ani,cu o frica permanenta de viitor,blazare,nu stiu ce vreau de la viata,acum am 21 ani ,ma ia groaza cand ma gandesc la ce amintiri am,parca sunt neschimbata interior,am irosit 2 ani fara sa merg la facultate pt ca am fost inconstienta sa cred ca voi putea face cariera intr un domeniu in care eu nu aveam nicio pregatire,am facut odatorie mare familiei pe care promisesem ca o returnez.Acum sunt in aceeasi stare,mai sus mentionata,de 2 luni,de cand nu mai am activitati,in care mi e rusine sa mai vad oamenii pt ca mi am stricat relatiile,ma simt ca un parazit,sunt iresponsabila,nu sunt capabila sa iau propriile decizii si sa fiu independenta pt ca aman sa iau decizii oricat de nesemnificative pana ajung sa le iau obligata de frica pe moment,vreau sa ma ascund ca lumea sa uite de mine,nu am personaliate,ma simt ca o umbra care face doar ce vor ceilalti,imi creez scuze pe care ajung sa le cred si eu. Parca viata e un joc,nu iau nimic in serios,singura bucurie o gasesc in consumul de dulciuri,aveam ganduri ca o sa innebunesc sau ca sunt posedata pt ca ma simt ca un robot,ca un om anormal,n am vointa sa fac ceva,sunt influentabila,imi provoc singura stari neplacute prin lipsa actiunii,nu inteleg care e sensul vietii mele,n am mai trait un moment de bucurie de foarte mult timp,incat nu stiu cum se simtenu sunt capabila de nimic si nu mai vreau sa fac alte pagube.

Botezat-Antonescu Radu Andrei 8:02am Jul 22
ma gandesc ca, avand in vedere acest haos pe care il traiesti, te-ar ajuta macar o discutie cu un psihiatru. Incearca sa nu o iei ca pe o judecata ci ca pe un control medical precum oricare altul, plus ca este vorba doar de un consult. Ar fi de dorit sa discuti si cu un psiholog care sa te ajute sa te redirectionezi pe o cale mai buna si care tine cont de capacitatile si nevoile tale. Se poate, succes!

Grosu Ioana 12:06pm Jul 22
Un psiholog ar fii de ajutor dar si o prietenă cu care sa vorbesti, care sa iti fie aproape. Dacă vrei să vorbim, contactează -ma in privat. Mi-ar face mare plăcere să încerc să te ajut. Nu sunt psiholog încă, dar am terminat Psihologia acum 2 ani

Am o relatie de 7 ani de zile cu iubitul meu, ne-am luat un apartament, avem o afacere impreuna dar nu ma simt OK, parca nimic nu ma poate multumi. Am avut o copilarie foarte grea, cu amenintari, scandaluri intre parinti si multe restrictii din partea mamei.

Olga Gâdea 7:34am Jul 22
Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Buna ziua,
Va scriu pentru ca sunt foarte dezamagita de mine, stiu ca nu e bine cum gandesc, stiu ca fac prea mare valva dar nu ma pot stapani. Sunt foarte rusinoasa, nu pot sa fiu eu insumi, imi doresc sa experimentez o multime de lucruri dar nu am curaj, imi doresc sa simt ca viata nu trece degeaba pe langa mine, dar pur si simplu nu pot.Am o relatie de 7 ani de zile cu iubitul meu, ne-am luat si un apartament, avem o afacere impreuna dar nu ma simt ok, parca nimic nu ma poate multumi . Stiu ca e total aiurea ce am scris pana acum, situatiile se contrazic pt ca normal ar trebui sa fiu o persoana multumita si intr-adevar toata lumea ne invidieaza dar pt mine nu e niciodata de ajuns.
El ma acceptat oarecum asa cum sunt dar simt ca ar vrea mai mult, simt ca eu nu sunt genul lui de fata pt ca vad cum apreciaza , de exemplu, tatuajele altor fete de pe corp, eu nu am, simt ca si-ar dori o fata cu sani mult mai mari, eu nu am, simt ca si-ar dori sa experimentam mai mult in timpul unui act sexual, eu nu pot, nu am curaj, ma inrosesc de fiecare data in cele mai bizare si absurde momente, si da sunt frustrata ca nu sunt cum si-ar dori el desi nu-mi spune eu simt, ma iubeste dar mie ciuda ca sa conformat in aceasta situatie pe care nu si-o doreste neaparat cum nici eu nu mi-o doresc.Poate ca l-am speriat, nici nu stiu , si nu are curaj sa-mi ceara direct ceva.
Despre mine pot sa spun ca am avut o copilarie foarte grea dpdv psihic, cu amenintari, scandaluri si multe neintelegeri intre parinti, cu multe restrictii din partea mamei vizavi de mine si sora mea, si vorbe grele care m-au ranit si m-au descurajat, de asemenea mama tot timpul a ras de mine cand ma inroseam.Sper ca veti intelege ce am vrut sa spun in acest mesaj , putin haotic dar disperat.
De cateva sfaturi a-si avea nevoie din tot sufletul, nu stiu cum sa procedez mai departe.
Am 27 de ani, scoli facute, sunt draguta, dar imi lipseste curajul si increderea pe care nu stiu de unde sa-l iau.


Botezat-Antonescu Radu Andrei 7:54am Jul 22
din ce ne-ai scris eu am inteles ca in cuplu exista o problema de comunicare iar pe plan personal exista o problema de incredere in sine. Am putea discuta foarte mult in jurul acestor subiecte, care sunt si comune oamenilor, insa as dori sa iti prezinta solutiile directe: atunci cand apare dificultati de comunicare/interactiune in cuplu ne putem gandi la consiliere de cuplu; pt stima de sine, o terapie individuala/dezvoltare personala te poate scoate din acest impas si te poate ajuta sa te eliberezi de ce simti ca nu iti mai este adecvat existentei. Curaj si succes! ;)

Doina Zamfirescu 8:29am Jul 22
Din cele scrise de dvs. inteleg ca exista o problema legata de increderea in sine care se rasfrange si asupra vietii profesionale si relatiei de cuplu. In final este vorba despre relatia omului cu sine insusi si acest aspect se poate imbunatati cu ajutorul unui demers terapeutic. Va sugerez sa apelati la un terapeut cu care sa discutati aceste probleme.Succes!

Roxana Albina 1:09pm Jul 22
Nu te mai compara cu alte femei ,fiecare femeie este frumoasa in felul ei vorbeste cu prietenul tau despre ce isi doreste si despre ce iti doresti tu ,si vedeti. daca puteti continua am si eu un suflet drag pe caruia vreau sa-i ofer libertate ,ptr ca nu vreau sa asiste la razboiul meu cu anxietatea ,ma doare sufletul dar vreau sa-i fie bine

Simona Matei 7:22pm Jul 22
Pe lînga tot ce sa spus mái sus as adauga sa nu te schimbi pentru nimeni , schimbate pentru tine daca vrei sa o fáci cu adevarat. ..

Cristina Cristea 8:49pm Jul 22
Ca sfat principal și pentru creșterea stimei de sine, spune-ti mereu ca ești frumoasă, deșteaptă, zâmbește des, trecutul încearcă să îl uiți, comunica deschis cu prietenul, spune-i tot ce simți și cere-i să facă la fel.

Daniel Mois 1:13pm Jul 23
Ai de lucru asupra personalitatii tale, asupra blocajelor ascunse adanc in mintea ta subconstienta. Si vei avea nevoie de un expert, ghid, terapeut, care sa-ti ofere posibilitatea sa te regasesti pe tine insuti. Sa te ajute sa treci peste temeri, peste limitele autoimpuse, peste sentimentul de frica. Sa te incurajeze.

Am cunoscut pe cineva. Stiu ce persoana este si ca va merita sa am o relaţie cu el. Partea proasta este ca imi este teama sa ma vad cu el. Imi este teama ca nu ma va placea, ca nu sunt destul de buna pentru el.

Olga Gâdea 6:51am Jul 24
Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Bună ziua! Am cunoscut pe cineva, m-am interesat de el.. Ştiu ce persoană este şi că se va merita să am o relaţie cu el.. Partea mai proastă este că nu ştiu de ce, dar îmi este oarecum teamă să mă văd cu el. Teamă nu este cuvântul potrivit, dar altul nu mi-a venit în cap.. Când este vorba de el parcă îmi pierd din puterea emoţională, nu ştiu.. E ciudat, ştiu! Îmi este teamă că nu mă va plăcea, că nu sunt destul de bună pentru el.. Cu toate că mi-a spus deja că nu vrea să mă piardă şi altele. Sunt nesigură, parcă nu mai sunt eu..

Botezat-Antonescu Radu Andrei 6:58am Jul 24
inteleg ca v-ati ‘transformat’ intr-o ‘alta persoana’, tematoare, cu ‘puterea emotionala’ scazuta, insuficient de buna pentru ‘el’, nesigura, poate si altele. Ma intreb ce ar face o persoana sa fie in acest fel?

Carmen Ontanu 7:43am Jul 24
Daca va duceti catre persoana respectiva aveti sanse 50-50. Daca nu va duceti nu aveti nici o sansa. Noroc!

Sunt casatorit de aproape 2 ani si am ajuns sa ma cert cu sotia, sa ne injuram pana la blesteme.. Ma cam simt sufocat si as vrea sa am si eu o jumatate de zi numai a mea ca sa ma pot juca linistit pe calculator…

Olga Gâdea 6:43am Jul 23
Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Buna sunt casatorit de aproape 2 ani si am ajuns sa ma cert cu sotia si sa ne injuram de la injuraturi pana la blesteme..dar eu ma cam simt sufocat..cand e o fire mai familista si posesiva..cand e la lucru imi tot trimite mesaje cf iubi ? Mie imi place sa ma joc p telefon sau laptop..si vreau sa am si eu o juma d zi macar a mea sa ma pot juca linistit..e un viciu deal meu de care ma despart cam greu :|
Daca ma suna un prieten sa iesim la un suc ies dar nu prea des pt k ei nu ii de acord sa ies numai eu..si nu vreau sa provic cearta..
ea ar vrea sa ii dau tot raportu unde merg si ce fac..mi se pare ca is la politie la interogatoriu..
am ajuns sa uit lucruri marunte..
Ma intelege gresit cand vorbim o treaba sau nu ma exprim eu pe intelesul ei..
A fost odata cand neam certat ca a baut vreo 5 medicamente ma pupat de noapte buna si imi spune sa fiu fericit
O iubesc si mie foarte draga nu as vrea sa o pierd dar simt cateodata ca mai bn o las..dar cu toate astea nu am plecat si lupt pt noi
in casa face de toate nu am ce sa ii reprosez
cei drept si eu am piticii mei..am fost obisnuit cu alta viata si mie mai greu sa ma acomodez cum ar vrea ea..niste sfaturi sau indrumari as aprecia
Multumesc

Botezat-Antonescu Radu Andrei 7:27am Jul 23
eu inteleg ca aveti o mare problema de comunicare: in general unul vorbeste ‘engleza’ si celalalt ‘germana’, noroc ca mai sunt cuvinte comune si atunci va intelegeti. Se intampla asemenea lucruri in viata si sunt rezolvabile. Mereti la o consiliere de cuplu… sunt sigur ca va poate fi de folos. Succes!

Cristi Oprea 7:47am Jul 23
N-are incredere in ea si cred ca aveti amandoi probleme care trebuiesc tratate la terapie. Ea, pentru modul in care reactioneaza si tu, pentru modul in care te comporti cand ea face asa.

Doina Zamfirescu 8:18am Jul 23
Din cele scrise de dvs. eu inteleg ca nu comunicati eficient. Discutati cu sotia despre aceste lucruri si daca nu reusiti sa comunicati apelati la terapie de cuplu. Cu ajutorul unui terapeut puteti invata cum sa comunicati eficient si sa rezolvati problemele care apar in cuplu. Este important ca doriti sa ramaneti in relatie pentru ca in acest fel va exprimati disponibilitatea de a face demersurile necesare sa va intelegeti.Succes!

Cristi Oprea 8:22am Jul 23
Comunicarea nu rezolva nimic.. terapie, direct. Un om care are nevoie de comunicare nu face gesturi din astea.

Stela Man 8:43am Jul 23
este o problema de comunicare pe care din punctul meu de vedere o puteti rezolva doar impreuna .Este necesar sa va stabiliti obiectivele comune si sa incercati sa mentineti armonia in relatia pe care o aveti.Din punctul meu de vedere nu ii acordati suficienta atentie sau nu va implicati suficient in viata comuna pe care o aveti

Raluca Mihai 8:51am Jul 23
Cred ca in acest moment o terapie de cuplu ar fi potrivita. Aveti nevoie sa invatati sa va comunicati unul altuia sentimentele si nevoile si sa vi le acceptati reciproc si sa invatati sa gestionati aceste situatii conflictuale.

Daniel Mois 1:02pm Jul 23
Ca sa repari o astfel de relatie, e nevoie de un specialist care sa te consilieze. Macar pe tine, dar preferabil pe amandoi. Altfel, lucrurile se pot agrava. Insa totul se invata. Mai ales comunicarea. Care e ceva complet diferit de ceea ce ai invatat la scoala sau in familie.

Florin George Frunza 5:45pm Jul 23
Asa este !

Am 30 de ani, sunt casatorita si am o fetita de 5 ani. Sunt foarte nervoasa, iritata si reactionez urat, prin limbaj necorespunzator, necontrolat, furie necontrolata. Am trait intr-un mediu in care violenta, agresivitatea erau lucruri obisnuite, cu un tata bun de nimic…

Olga Gâdea 6:52am Jul 24
Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Buna ziua.Am gasit din intamplare acest site, care mi se pare destul de interesant, mai ales ca poti afla gratuity unele raspunsuri la intrebarile si problemele de suflet. Va multumesc pentru initiative dvs si sper sa aflu si eu raspuns la ceea ce ma framanta. Am 30 de ani, sunt casatorita si avem o fetita de 5 ani, sunt salariat. Ma confront insa cu unele probleme , in sensul ca sunt foarte nervoasa, iritata de orice lucru mi se intampla si reactinez urat in cadrul familiei mele, prin limbaj necorespunzator, necontrolat, furie necintrolata. Cei apropiati, ma refer la sot,iin special, s-au obisnuit cu mine dar, gandesc ca nu e ok sa reactionez asa.Copilaria a fost presarata cu momente urate, am trait intr un mediu in care violenta, agresivitatea erau lucruri obisnuite. Am fost de nenumarate ori umilita, batuta, mi s-a vorbit pe un ton agresiv, nu mi s-a dat dreptul la replica, eram intotdeuna considerate de tata , in special un om bun de nimic, incapabil sa faca ceva, care tine umbra pamantului degeaba. Bineinteles ca la scoala am avut rezultate bunicele care insa nu l-au multumit, pt ca nu eram de premiul1 ci de premuiul 2 si pot continua sirul rleleor pe care le faceam ……
Nu spun ca eu sunt sau am fost vreo sfanta, am si eu o multime de defecte pe care mi le recunosc. Astea sunt trairile mele, pe cer incerc sa le accept dar mi-e greu si acum, mi-e greu sa ma accept asa cum sunt, sa traiesc in present, sa mi traiesc viata actual de adult. Simt ca ceva nu este in regula si pt toiate relele de azi dau vina pe trecutul meu.Nu am incredere in mine, sunt complexata de felul in care arat si actionez, deseori am crize de plans in momemtyele in care simt ca NU MAI POT. aSA MA DESCARC EU. sUNT UM OM CARE NU STIE IN CE DIRECTIE SA O IA, AM NEMULTUMIRI PE TOATE PLANURILE , NIMIC NU MI MAI PLACE, NU MA MAI BUCURA NIMIC SI AM STARI DE TRISTETE DIN CARE CU GREU REUSESC SA IES. pROBLEMA ESTE CA AM UN SERVICIU, am un copil, am responsabilitati care nu mi permit sa ma plang…. Problemele sunt prezente si in relatia cu sotul, care uneori n u ma intelege, care este indoctrinate de mama lui, care nu este capabil sa si croiasca si sa si traiasc propria viata, cautand intotdeuna solutii la mama. Eu nu am pe nimeni apropiat, sau am prea putine personae de suflet carora sa le impartasesc ce ma doare, fiecare are problemele lui, la un moment dat devii irritant s pt cei din jur si trebuie sa TYE BAZEZI PE TINE, SA IES SINGUR DIN IMPAS. iNCER SA INTELEG DACA MA VREO PROBLEMA DE SANTATE MINTALA SAU CEEA CE MI INTAMPLA ESTE REZULTATUL PROBLEMELOR CU CARE M AM CONFRUNTAT SI MA CONFRUNT SI IN PREZENT. Daca problema nu e medicala, cum pot sa ma regasesc , sa fac pace cu mine si cu trecutul meu si sa fiu linistita? Asta imi doresc , liniste, armonie, ce nu am avut niciodata….. Nu ma gandesc sa mi fac rau, nu am avut astfel de ganduri, doar sunt deprimata si incapabila sa gasesc o cale de a fi eu insumi si de a ma simti ok cu mine si cu ceilalti. Va multumesc anticipat pt raspuns si ma scuzati, am scris mult sper sa maa fi facut inteleasa. O vara frumoasa si racoroasa! Multumesc frumos pt tot!

Botezat-Antonescu Radu Andrei 7:29am Jul 24
din ce ai scris eu inteleg ca ai atins o limita emotionala, cum ai spus foarte bine isi are originea in propria evolutie, simptomele fiind in acest caz foarte justificate. Ai ajuns la prea plin si asta te face sa te simti trista, sa plangi, debusolata, nemultumita, fara ceva care sa te mai bucure, etc.. Este genul de situatie in care majoritatea clacam si atunci avem nevoie de sprijinul altora, al familiei, al unor specialisti, etc.. Eu iti sugereze sa ‘ataci’ ambele planuri: cel fizic (daca vb despre depresie si anxietate inseamna ca este nevoie sa tratam medicamentos) si cel emotional/psihic… pe scurt cauzele. Sunt sigur ca situatia ta are scapare si leac! Se poate! Succes! ;)

Psihologul Va Raspunde

:

Problema e sufleteasca, nu medicala… Si a crede ca se rezolva de la sine e o copilarie. Chiar daca gasesti pe cineva apropiat, competenta in rezolvarea problemei tale o ai doar TU, ghidata atent si cu PROFESIONALISM de un psihoterapeut. A nu se confunda nici cu medicul psihiatru (care trateaza simptomatic BOLILE psihice), si nici cu psihologul clinician (care la fel, pune diagnostice). PSIHOTERAPEUTUL te ajuta sa-ti armonizezi VIATA, SA-TI REGASESTI ARMONIA INTERIOARA.

Elena Tudor

:

La dvs e vorba de doua lucruri: traumele emotionale ale copilariei care isi pun amprenta asupra vietii adultului, pe de o parte, pe de alta acuzele aduse sotului dvs ca se ghideaza dupa dorintele mamei sale. Vorbind despre traumele copilariei, aveti grija sa nu va comportati EXACT ca tatal dvs, cel care, din cate am inteles v-a traumatizat copilaria. Aici e vorba si despre constientizarea facuta de dvs si incercarea proprie de a elimina exact modul de comportare care v-a creat aceste probleme. Pe de alta parte comportamentul de care dati dovada nu cumva l-a determinat pe sot sa se indeparteze si sa se apropie mai mult de mama sa? Sotul doreste sa ia hotarari impreuna cu o femeie – puteati fi dvs, dupa um ar fi normal, dar, modul dur si neavenit in care reactionati l-a determinat ca aceste hotarari sa le ia impreuna cu alta femeie, mama sa. In acelasi timp, anumite boli precum functionarea defectuoasa a glandei tiroide pot da modificari de comportament precum cele descrise in acest mesaj, deci, n-ar fi rau sa va verificati functionarea acestei glande.Totodata daca doriti ca cei din jur sa se schimbe trebuie ca, in primul rand sa incepeti cu propria persoana. Femeia aduce in caminul propriu pace sau razboi. Pentru orice alt raspuns va stau la dispozitie prin mesaj privat. Va doresc sa obtineti cat mai multa pace sufleteasca.

Raluca Mihai:
Este posibil ca in acest moment sa fi ajuns la un prea-plin al paharului. Multe lucruri pe care le-ati trait, inca din copilarie, acumulate si cu alte lucruri traite in viata de adult, se aduna si daca nu sunt exprimate si exteriorizate formeaza ca un fel de “deseu” emotional. Psihicul nostru, cautand sa se echilibreze, mai arunca afara din aceste deseuri, actiuni care se pot manifesta ca si plans necontrolat, furie, limbaj urat, cum ati spus dvs. Asta inseamna ca ceea ce vi se intampla este absolut normal, dar va poate afecta calitatea vietii dvs si a celor din jur. Astfel, va puteti intreba: vreau sa continui asa? Vreau sa schimb ceva? Imi doresc sa am o viata ai buna? Daca da, apelati la sprijinul unui psiholog si porniti la drum! Deja primul pas l-ati facut, scriind aici. Si va rog sa retineti: copii isi copiaza parintii, pentru ca pentru ei, noi suntem modelele lor in viata. Deci ce fel de model va doriti sa fiti pt fetita dvs?

Psihoterapie PentruFamilie

:

Barbatii care sunt atasati in acest mod infantil de mama, sunt adesea fermecatori si foarte afectuosi cand in sfarsit gasesc ‘mama’ potrivita. Dar relatia ramane de multe ori superficiala si iresponsabila, intrucat scopul lor este mai degraba sa fie iubiti si nu sa iubeasca. Adesea ei dispun de destula vanitate, ce poate fi ascunsa initial, insa iese repede la suprafata atunci cand partenera nu mai corespunde asteptarilor (de exemplu atunci cand rolul ei matern devine unul real sau atunci cand are ‘pretentii’ de a avea si o viata proprie). Barbatul poate sa se simta ranit si dezamagit si rationalizeaza prin ideea ca partenera a incetat sa-l mai iubeasca si a devenit egoista. Absenta iubirii de tip matern din partea partenerei, e astfel interpretata ca lipsa de iubire si nu rareori refugiul e gasit in reapropierea de mama lui. In cazul in care regasesti relatia voastra in aceste randuri, iti recomand mai degraba psihoterapia de cuplu decat cea individuala. Poti sa citesti mai multe despre ceea ce este o iubire sanatoasa si in postarea de mai jos.
Dr Rares Ignat
psihoterapie pentru depasirea obstacolelor din viatapsihoterapiefamilie.ro/blog/sprijin-pentru-o-iubire-sanatoasa/

In liceul meu nu prea se fac ore, am avut parte numai de dirigint care nu isi dadeau interesul si ne trageau si pe noi in jos, ultimul diriginte ne invata cum sa chiulim. Toata clasa a X-a nu am invatat mai nimic, iar acum sunt cam ingrijorata pentru ca bate bac-ul la usa.

Olga Gâdea 6:52am Jul 24
Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Buna , sunt in clasa a 11 intr-un liceu nu asa bun … In liceul meu nu prea se fac ore , am avut parte numai de diriginți care nu isi dădeau interesul si ne trăgeau si pe noi in jos . Ultimul diriginte ne invata cum sa ,,chiulim” adica era mult prea plictisit sa isi faca orele asa ca ne spunea sa stam acasa asa am pierdut noi toata clasa a X ….pana cand directoarea a aflat si ne a schimbat un nou diriginte . Toata clasa a X nu am invatat mai nimic , stand majoritatea timpului acasa sau mergând pana la liceu si întorcându-ne înapoi fiind sfatuiti de anumiti profesori sa mergem acasa . Eu nu imi doream sa intru in liceul asta dar m am împrietenit cu colectivul si m am gandit ca e mai bine sa nu ma mut . Dar acum sunt cam îngrijorată pentru ca aproape bate bac-ul la usa , mai am ceva timp dar ma gandesc sa aleg alt liceu ? Sa ma mut in clasa a XI sem 2? Ma gandesc la viitor , ma gandesc ca aici nu cred ca pot sa ies pe usa liceului cu diploma de bac …nu cred ca am cum ..


Botezat-Antonescu Radu Andrei 7:06am Jul 24
incearca sa iei cea mai buna decizie pt tine. Gandesti foarte ok, ai incredere in tine! Succes! ;)

Am 17 ani si simt ca tot ce am facut se duce pe apa sambetei. Nu ma mai suport si am ganduri suicidale. Simt un gol, ma simt goala, iar viata mea a devenit un chin. Simt ca oamenii din jur imi fac numai rau.

Olga Gâdea 6:53am Jul 24
Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Am 17 ani si simt ca tot ce am facut se duce pe apa sambetei. Mai bine de un an,nu ma mai suport siam ganduri suicidale. Simt un gol,ma simt goala ,iar voiata mea a devenit un chin. Sunt cuprinsa numai de tristete,pur si simplu plang uneori din orice. Alteori,oricat de mult mi-as dori sa plang nu pot. Nu ma pot descarca. Simt ca oamenii din jur imi fac numai rau. Intr-o zi ,pe strada eram intr-un loc aglomerat si am inceput sa aud ca oamenii vorbesc in lta limba necunoscuta,iar lumea s-a oprin in loc iar eu ma simteam moarta. Simteam ca nimeni nu ma vede si ca toti erau colorati iar eu gri si intunecata. Ma simteam ca o fantoma. Am cosmaruri si insomnii,nu am mai dormit de o saptamana jumatate si nu stiu ce pot face. Vreau sa fiu fericita si sa ies din cosmarul in care am intrat. Vreau sa pot zambi si eu cu adevarat. Vreau sa nu mai fiu iritata tot timpul. Vreau o viata normala,nu noaptea cand inchid ochii sa imi vina in cap numai ganduri rele si o voce care imi spune mereu ca “o sa primestii ce ai sa meriti.nu scapi de mine”. Vreau sa vad voata in culori.

Botezat-Antonescu Radu Andrei 7:03am Jul 24
din ce ne spui pare ca ai ajuns la un dezechilibru care iti depaseste capacitatea de adaptare si te-as ruga foarte mult sa discuti cu parintii tai si sa mergeti la un psihiatru pt un tratament medical adecvat situtatiei tale, astfel, in timp simptomele tale se pot ameliora, o sa poti sa dormi (ceea ce este foarte important!). De asemenea iti recomand, dupa ce te linistesti, sa te gandesti la cauza… la ‘cu ce a inceput totul’… preferabil cu ajutorul unui psiholog. Se poate, succes!

Mihaela Comisel 7:19am Jul 24
Vad ca esti un copil inteligent si profund. Sper sa fii motivata sa iesi din marasma asta care se datoreaza undor dezechilibre chimice in primul rand, asa ca aduna-ti fortele, ia-ti unul din parinti si mergi urgent la un psihiatru sa-ti prescrie un tratament medicamentos (sa echilibreze partea chimica) si apoi, cand simti ca ti-ai mai revenit (urmeaza tratamentul!) vino intr-o terapie la inceput cu cineva din familie.

Loading

Cauta un terapeut sau adreseaza o intrebare

19313 raspunsuri primite pentru 4121 intrebari | Vezi toate intrebarile
consiliere psihologica gratuita