Mesaj:
Buna ziua,
Va scriu in legatura cu cel mai discutat subiect, si anume dragostea.Ma numesc Monica si am 31 de ani, in relatia cu familia, parintii nu am primit prea multa afectiune si am avut parte de momente nu foarte placute din cauza scandalurilor provocate de tata, si ulterior de mama, dupa divortul lor si plecarea tatalui meu din casa.Au ramas ceva sechele de atunci dar am incercat sa ma detasez si sa-mi vad de viata mea, in schimb, simt nevoia disperata de afectiune si am cautat asta in barbati, ca un colac de salvare, din cauza asta am avut mai multe esecuri in relatiile cu barbatii, cel mai mare fiind intr-o relatie de aproape 9 ani cu un barbat cu care efectiv nu ma potriveam, dar mi-a trebuit ceva timp sa realizez asta si sa ma dsprind..acum pot sa spun ca sunt mai matura, am invatat din greseli, ma simt mai frumoasa, mai admirata si mai respectata, datorita atitudinii pe care o afisez.La momentul de fata am mai multi pretendenti insa 2 dintre ei sunt cei care imi ocupa timpul
si mintea mai mult Asadar, sa va spun de cel oficial..este un tip de aproape 24 de ani (marturisesc ca nu conteaza varsta, le da clasa multor barbati de varsta mai mare), acest baiat a stiut cum sa-mi vorbeasca, cand sa vorbeasca si cand sa nu vorbeasca, mai mult de atat, a si demonstrat ca este serios si ca ma iubeste, i-am spus din start ca nu vreau sa ma joc, ca imi doresc ceva serios si l-am respins foarte mult la inceput, faptul ca a insistat si chiar mi-a demonstrat ca e serios m-a facut sa merg mai departe..pana acum a meritat si nu am ce sa-i reprosez, pur si simplu simt ca ma potrivesc cu el si el este persoana care imi trebuie.Insa este plecat in Anglia, munceste acolo si ar vrea sa ma ia si pe mine sau sa vina mai des acasa, pana o sa vina de tot..nu am incredere in el 100 % si m-am fript de prea multe ori ca sa ma arunc cu capul innainte..as vrea sa merg si eu acolo in primul rand pt mai multi bani, si apoi pt el..acum sa va spun de al 2-lea tip, are 30 de ani, munceste aici si pare ca si-ar dori o familie, mi-a si spus de altfel..noi am avut cu multi ani in urma o relatie adolescentina, trecatoare, iar acum se pare ca este foarte atras de mine si atent, are mare grija de mine cand iesim, am iesit de cateva ori in oras si ne-am simtit bine insa eu am fost destul de retinuta, pt faptul ca stiu ca am pe cineva, nu vreau sa-mi bat joc de nimeni insa ma gandesc in primul rand la binele meu, din cate am observat la el, pare destul de gelos si posesiv, lucru care mie nu prea imi place, fiecare are nevoie de spatiul lui, si daca persoana respectiva vrea sa te insele, o poate face si cu tine de mana..as avea nevoie de timp sa-l cunosc mai mult pe acest tip, sa-mi pot da seama daca e pt mine si daca pot merge mai departe cu el..insa simt ca mai mult ma potrivesc cu cel mai mic de varsta, insa nu stiu cat de dispus ar fi el sa mearga mai departe in relatia cu mine, eu imi doresc in viitorul cat mai apropiat o familie, stabilitate si un camin cald, acela care mi-a lipsit in copilarie..nu prea mai pot dormi noaptea de ganduri si imi doresc sa-mi gasesc odata linistea..cu tipul de 23 de ani am avut ocazia sa stau o luna jumatate innainte sa plece, deci nu l-am cunoscut suficient de bine, la distanta nici atat n-o sa-l cunosc..ce ma sfatuiti sa fac in aceasta situatie astfel incat sa fac alegerea cea mai buna pt mine?
Va multumesc frumos!

eu am inteles ca sunteti in cumpana, insa nu putem alege noi pt Dvs. Pare ca sunteti constienta de realitatea situatiei. Nu cred insa ca este nevoie sa va limitati doar la aceste doua optiuni. O idee ar fi sa incepeti o dezvoltare personala/psihoterapie in care sa explorati ceva mai mult timp siutatie pt a putea lua singura decizia cea mai buna pt Dvs. Se poate, succes!

Iti recomand sa citesti cartea Femei care iubesc prea mult a lui Robin Norwood, vei intelege foarte multe lucruri legate de tine.

https://grapefruits.files.wordpress.com/2011/05/femeia-care-iubeste-prea-mult-robin-norwood.pdf

Cere-le celor doi datele personale (data, ora + min și locul nașterii) apoi cauta un astrolog care te va sfătui care este cel mai potrivit dintre cei doi. Succes!

Gelozia si posesivitatea ar trebui excluse..poti sa mai cauti, sa mai cunosti cativa barbati nu sa te limitezi la doi..de ales numai tu esti in masura sa alegi

Mesaj:
Buna ziua,am rugamintea sa-mi da-ti un sfat,cum as putea sa ma comport cu fiul meu,sau ce atitudine sa am fata de el,fiind o persoana extrem de pesimista,vede doar partea goala a paharului,el deja stie din inainte ca toate raspunsurile la problemele lui negative,acum el fiind la munca in Germania,unde se este f afectat de comportamentul sefilor,orice i-as sugera,el stie ca nu il ajut cu nimic,ca toata viata lui a pierdut…Are 25 de ani,si cam asa a fost de mic,nu putea numeni sa-i faca o observatie,ca deja dramatiza,dar acum ma simt depasita de situatue… va rog din suflet,dati-mi un sfat ,cum sa-l mai incurajez ,sa se apreciaza mai mult,sa nu-i mai fie teama sa-si spuna punctul de vedere….Va multumesc,o seara buna tuturor !!!

din ce spuneti inteleg ca eforturile familiei au cam fost in zadar, drept urmare ideal ar fi sa incerce psihoterapie. Undeva in istoria lui ceva l-a facut sa pastreze aceasta atitudine asupra vietii. Exista multe motive teoretice insa efortul ar fi bine sa plece intai de la el. Succes!

La aceasta varsta ar trebui ca fiul dvs sa fie o persoana libera, independenta, capabila sa ia propriile-i decizii. Familia, respectiv mama si tata, sa-mi fie cu iertare ca o spun, au de acum o influenta redusa asupra personalitatii tanarului adult (cea mai pregnanta influenta e bineinteles in copilarie). Ceea ce ar (ati) putea face este sa constientizeze situatia in care se afla si, daca considera, sa ceara ajutor de specialitate. Dar trebuie ca el sa-si manifeste dorinta, altfel e un (alt) posibil esec! Succes!

Căutati un psihoterapeut care lucreaza cu hipnoza. Psiho-Hipnoterapia il va ajuta să vadă cauza despre care va spus dl Botezat Antonescu. Apoi să meargă la psihoterapeut. Succes!

Mesaj:
Buna ziua,as avea nevoie de un sfat va rog mult.
Am o fata de 15 ani care s-a nascut cu probleme de vedere ,nu vede la distanta ,vede doar de aproape si pe masura ce merge desluseste persoanele si lucrurile care o inconjoara.
De mica a fost un copil foarte inteligent si vioi ,comunicativ.Acum este o adolescenta foarte matura,are rezultate f bune la scoala este apreciata de catre profesori si colegi pt aceste lucruri.Problema este ca nevazand bine este limitata in a interactiona cu colegii(nu vede reactia fetei,nu vede anumite glume intre copii) si nu a putut lega prietenii cu colegele,au o relatie doar de colegialitate.Nu se simte ca toti ceilalti si nu ia parte la glume adolescentine specifice varstei,nu este invitata la aniversari…se simte exclusa. In acelasi timp este si foarte critica in ceea ce priveste comportamentul anumitor colegi si al anumitor tineri din ziua de azi care sunt iresponsabili,nu isi asuma anumite fapte,nu sunt destul de seriosi in ceea ce priveste invatatura sau relatiile cu oamenii,….in concluzie
este f matura si logica in gandire,gandeste ca un adult si are niste principii sanatoase. Are incredere in ea si stie ca este o fata frumusica insa este singura,nu are o prietena si are momente cand este descurajata si plange,pentru ea fiecare zi este o lupta pentru ca trebuie sa faca fata orelor de scoala (unde nu vede la tabla…..) si acelasi timp nu vrea ca copiii sa stie cu adevarat ca pt ea este greu,vrea sa para ca ceilalti copii,sa nu inspire mila.
Am nevoie de sfaturi de la dumneavoastra cum as putea sa o ajut,ce ar trebui sa-i spun ca sa o incurajez sa fie mai curajoasa in preajma colegilor,mai exploziva-ca atunci cand era mica, mai putin critica cu ea insasi si cu ceilati,sa se accepte pe ea si sa se deschida in fata colegilor.Ce sa ii spun ca sa nu mai sufere,sa fie un om fericit.
Va multumesc din suflet

Are nevoie de ajutor specializat, pe langa sprijinul dumneavoastra. Incercati psihoterapie. Bafta!

ideal ar fi sa o incurajati sa discute despre solutii mai bune la obstacolele intalnite de ea impreuna cu un psiholog, si spun asta pt ca este un profesionist in postura obiectiva. Prima optiune ar fi psihologul scolar; daca preferati, puteti cauta unul si in particular. Succes!

Daca nu vede la tabla, duceți-o la un specialist oftalmolog la consultatie. Daca nu vrea sa stie ceilalti copii, nu e nici o problema, exista lentile de contact si nu e nevoie de ochelari. Insa numai medicul specialist oftalmolog îi poate prescrie reteta. Succes!

Aveti un adult in corp de copil care cauta sa se integreze in lumea copiilor avand asteptarile specifiice adultilor. Cum suna? =)))) Este important sa faca diferenta intre lumea adultilor si cea a puberilor, cum este ea si in acelasi timp sa isi traiasca perioada specifica evolutie ei de viata. Va recomand sa vizitati un specialist, o sa o ajute foarte mult. MULT SUCCES!

Mesaj:
Am 14 ani si sunt de sex feminin . Acum cateva luni am cunoscut o persoana si nu era din Romania . Nu m-am intalnit cu ea , dar sunt sigura pe identitatea ei , am ani de experienta pe internet si stiu sa fac destul de bine diferenta dintre oamenii normali si hartuitorii de informatii . Am inceput sa ma atasez emotional de ea iar amandoua fiind iubitoare a internetului ne-am facut asa zisele conturi de ,, role-play " in care faceam pe personajele . Pana la urma am decis ca personajele noastre sa fie intr-o relatie … de atunci m-am atasat si mai mult de ea . Intr-o zi eram trista din cauza prietenilor falsi si a celor care ma urau , atunci si fata m-a lasat ( prin personajul ei din cont ) si s-a pus intr-o relatie cu altcineva … Acum il urasc pe acel Altcineva de moarte , daca as avea ocazia sa o cunosc chiar i-as turna acid sulfuric pe fata . Faza este ca inca ma inteleg bine cu prima fata , sincer , o urasc pentru ce a facut … ca practic m-a lasat balta … dar parca am un sentiment care nu ma lasa s-o las …. Nu stiu de ce ma doare inima asa tare … nu eram eu cea care era cu ea ci personajul meu…. Ajutor !

inteleg ca ai nevoie de ajutor… insa intrebarea mea este: cu ce te-am putea ajuta noi, terapeutii de pe acest grup?

Buna, cred ca cea mai sanatoasa varianta ar fi sa te orientezi catre lumea reala, nu cea virtuala si sa iti faci relatii de prietenie cu persoane apropiate varstei tale! Mult succes!

Din pacate vraja falsei interrelationarii a internetului te-a prins bine. Tu traiesti o identitate si chiar o lume ireala. Mai tarziu, daca nu s-a intamplat deja la tine, se ajunge la etapa in care granita dintre cele 2 luni este foarte subtire si nu se mai percep diferentele. Iti recomad sa traiesti in lumea in care te-ai nascut, cautati prieteni adevarati cu care sa traiesti experiente de viata reale, placute sau mai putin placute, asta este VIATA. SUCCES!

Mesaj:
Va rog sa ma ajutati – sunt casatorita de cativa ani si sotul meu este in opinia mea obsedat de sex, adica vrea in fiecare noapte macar o data, are si un ritual premergator- sta cateva ore cu ochii intr-o tableta uitandu-se la filme xxx cu un pahar de vin si fumand cateva tigari, apoi vine la mine pentru a face sex, intotdeauna se face mai tarziu de 12 noaptea. Din ce in ce nu mai suport toate aceste lucruri- in primul rand eu nu simt nevoia sa fac sex zilnic, imi ajunge de 2-3 ori pe sapt, chiar mai rar si in plus ma fortez sa stau treaza sa-l astept ca altfel se supara foarte rau si este nervos a doua zi de nu ma pot intelege cu el si imi reproseaza ca nu am facut sex cu el cu o seara inainte. In plus spune ca este mereu nemultumit de prestatie si vrea tot felul de lucruri pe care le vede prin filmele xxx si pe care eu nu i le ofer. Cateodata simt ca innebunesc si efectiv nu mai suport, a devenit un stres foarte mare pt mine si nu stiu cum sa rezolv problema, imi doresc sa am o viata sexuala normala, sa am un om normal langa mine nu un obsedat care vorbeste numai despre sex si vrea incontinuu sex si perversiuni. Credeti ca exista vreo sansa, ce ma sfatuiti?

ce puteti sa faceti este sa discutati foarte ferm cu el, inca o data, sa ii transmiteti nevoile Dvs. si sa puneti limite. Noi ne putem imagina din cele descrise mai sus un numar de cauze pt acest ‘ritual’, insa daca el nu considera ca are o problema… atunci nu il poate forta nimeni sa ia o atitudine. Mariajul nu este un contract pur sexual… exista si alte nevoi ale partenerilor! In aceasta idee ma gandesc ca sotul poate sa mascheze ceva din interiorul sau (o frustrare poate), ceva care nu v-a spus si ma gandesc ca ar fi bine sa iasa (cu ajutorul unui psihoterapeut, preferabil). Incercati sa discutati iar si va invit sa reveniti aici cu o posibila continuare. Succes!

Pai…si parerea ta chiar nu conteaza? Daca tu ti-ai dori sa faceti amor pana maxim la ora 22, si dupa aceea ai izbucni, sau ai fi si tu la fel de imbufnata ca el? Si parerea mea este ca trebuie sa discutati deschis, sa puneti cartile pe fata si chiar…piciorul in prag daca e nevoie. Mariajul este in tara noastra (sau cel putin ar trebui sa fie) un parteneriat, in care vine fiecare, cat se poate, in intampinarea nevoilor celuilalt. Nici pe departe nu e vorba ca unul sa-si satisfaca mereu poftele, iar celalalt sa sufere si sa aiba stari depresive…Mult succes!

Explicati-i sotului ca sexul facut impotriva vointei celuilalt se numeste viol, chiar daca partenerii sunt sot si sotie. Asta ca o solutie rapida, de soc. Discutati cu el deschis nevoile, dorintele, asteptarile, gusturile, preferintele, limitele d-voastra pe care sa le constientizeze, sa le accepte si sa le respecte. Daca ii este foarte greu se poate apela si la un psihoterapeut.

Este important sa se inteleaga diferentele legate de dorinta sexuala la femeie si la barbat. Barbatul produce spermatozoizi in fiecare zi iar femeia produce un ovul pe luna. Pentru o femeie sexualitatea nu reprezinta o prioritate ci ceea ce traieste emotional, pentru barbat sexul este pe primele planuri. Intelegi diferenta? Ceea ce nu este de acceptat este modalitatea in care sotul dvs descarca acesti spermatozoizi, facand preludiul in fata calculatorului. Ca in bancul acela* Iubita cand ti-ai teminat preludiul cheama-ma si pe mine* Cum suna? Pot spune ca total anafrodisiac. In orice cuplu se stabilesc reguli de convietuire, aceste reguli pot exista chiar si pentru planul sexual.

De ex. facem dragoste dar nu mai tarziu de ora 22 in timpul saptamanii, numarul de contacte sexuale care sa aduca implinire in ambii parteneri. Ceea ce nu sunt de acord este violul cu certificat de casatorie. Daca o femeie nu doreste sa faca sex in anumite perioade, certificatul nu obliga la asa ceva.Daca barbatul nu stie cum sa aduca o femeie in starea potrivita pentru a face dragoste cu ea atunci pot spune ca este un amant jalnic si nu merita sa afca dragoste cu ea.

Sociatatea i-a instalat femeii programul in creier ca vrea nu vrea trebuie sa faca sex cu sotul, sta acolo linistita 5-7 minute( asta e media) apoi scapa de blestem si pacat. Nu are dreptul sa spuna NU, sau sa ii faca placere. Daca este invers femeia atunci era considerata nimfomana.=))))

In concluzie, da este normal ca barbatul sa isi doreasca sa faca dragoste in fiecare zi, nu este obsesie sexuala, in schimb modul lui de abordare este total anafrodisiac pentru o femeie. Poate atunci cand o sa isi imbunatateasca abilitatile de implinire atat sexuala cat si afectiva a sotiei o sa existe liniste si armonie. Va recomand neaparat sa vedeti un psihosexolog. Mult succes!

http://portalspiritual.com/maestri-si-invatatori-spirituali/bhagwan-sri-rajneesh-osho/osho-farmacie-pentru-suflet-2/

Eu in cazul de fata as incadra problema (caci este o problema, nu e ceva normal sa iti doresti si sa faci in fiecare zi, nici ca femeie nici ca barbat) la dependente! Iar cauza principala este dorinta pentru vizualizarea filmelor xxx, care e de fapt sursa, si este o tulburare calitativa in primul rand, inainte de cea cantitativa, care vine ca urmare a primei.
Deci in primul rand trebuie stopat privitul la orice fel de filme/poze cu conotatii sexuale. Nu este admis ca sa ii ceri sotiei sa faca ceea ce vede el in acele filme, total nepotrivite. Daca nu va putea sa se lase de vizionarea acestor genuri de filme, si sunt sanse mari sa nu, trebuie sa cereti consultul unui psiholog sau chiar si medic. Nu sunteti obligata sa ii satisfaceti niste cerinte exagerate si anormale (nevoi nu le pot numi). Conteaza ca el se va supara? Dar el se gandeste la dvs ca va face rau? Nu! Asa ca luati atitudine, e o lipsa de respect fata de dvs ca sotie sa va puna sa faceti ce vede la niste "amante" de filme. Ma gandesc ca poate va e teama sa il refuzati si din pricina ca ar putea sa isi faca o amanta, asta va arata ce conteaza pentru el mai mult.
Si inca ceva ce mai trebuie analizat este si trecutul, cum era inainte, la fel, s-au a intervenit ceva intre timp?
Daca il puteti convinge sa mergeti la un control ar fi foarte bine si ar fi primul pas spre indreprare, daca el constientizeaza problema.

Mesaj:
Buna ziua!numele meu esti Mihai V.!as dorii sa am un dialog cu dvs-tra in priviinta casniciei mele.Multumesc!
Buna ziua!am sa incep cu datele mele:am 28 de ani,sunt casatorit,locuiesc in Bucuresti!sunt cadru Militar!sa o luam cu inceputul:am 28 de ani m am casatorit la o varsta destul de frageda(20ani)dar nu asta este problema,am o viata fercita,am o sotie frumoasa,amandoi lucram deci ne desfasuram viata normal.Problema mea este ca de-a lungul anilor s-au intamplat anumite lucruri neplacute pentru mine din partea socrilor mei.mai exact eu cand m am casatorit,nu am facut-o cu acordul parintilor mei sau ea cu acordul parintilor ei si ne am casatorit pe ascuns.socrii mei sunt oameni dintr-o zona rurala si ai mei sunt de la oras.ai mei nu au fost de acord de la bun inceput cu aceasta casatorie dupa ce au aflat,o perioada nu am vorbit dupa care s-au resemnat si au acceptat,bineninteles nici ai sotiei nu au fost dar la fel in fine.toate bune si frumoase in relatia mea cu sotia si cu socrii mei in primi ani.dupa o vreme situatia sa schimbat parintii ei au inceput sa intervina cu anumite ideii,pareri,gesturi in relatia mea cu sotia.dupa cum v-am spus este o diferenta intre familia mea si a sotiei.parintii mei sunt oameni cu carte in schimb la socrii mei este mai diferita.doar soacra mea are un servici(asistenta medicala) iar socrul meu nu are,mai exact nu prea ia placut munca.la inceput a decurs totul ok intre mine si parintii ei dar dupa o perioada mi am dat seama ca socrul meu are probleme cu alcoolul.incetul cu incetul au inceput sa aiba pretentii asupra unor lucruri muncite de mine si sotia mea,sa nu pastreze acea limita de bun simt si respect.au inceput sa profite de situatia parintilor mei mai exact au inceput cu anumite pareri si gesturi care pe mine m-au facut sa cred ca viata mea nu va fii fericita cu aceasta fata.aceasta problema a aparut la mine de aproximativ cateva luni in care stau si ma gandesc si i mi fac anumite idei si ganduri cum ar fii ca viata mea se va duce de rapa si ma stresez mai tot timpul si cred ca asa vor face in continuare vor continua sa ma deranjeze cu fel si fel de intrebari si gesturi.cu toate ca sotia mea mi a promis ca asa ceva nu se va mai intampla dar eu tot cred ca asa se va intampla.(eu i mi iubesc sotia si de asta nu doresc sa ma despart)cum as putea sa trec peste aceasta problema?ce este de facut?
pur si simplu am devenit foarte sensibil la orice gest si comportament din partea lor.sunt o persoana ce am primt cei 7 ani de acasa si i am respectat asa cum se cuvine,consider ca am fost neapreciat si nu mi sa oferit respectul cuvenit.de multe ori ma certam cu sotia mea din cauza lor pe tema lipsei de respect si felul in care stiu sa respecte si sa aprecieze anumite sacrifici venite din partea mea si a parintilor mei.imi doresc sa trec peste aceste intamplari din trecut vis a vis de socrii mei,sa nu mai imi revina in minte intamplari neplacute ce s au intamplat intre mine si ei,sa pot uita si sa imi vad de casnicia mea linistit ca fara eu sa ma mai stresez,ca ce au gandit ei in anumite situatii sau cum s-au comportat in anumite situatii.tin sa va multumesc si imi doresc sa scap de aceste ganduri din trecut ce nu imi dau pace si ma fac sa cred ca nu sunt fericit si de ce au procedat asa.poate nu i am inteles eu? tin sa va zic ca socrii mei sunt oameni normali,de familie dar diferenta de nivel si de educatie vis a vis de parintii mei este alta sau cum am fost eu crescut de familia mea este diferita.eu am avut din totdeauna alte principii fata de ei si poate de asta i am perceput diferit.doresc sa pot trece mai usor peste aceasta problema si sa nu mai ma gandesc ca viata mea nu este una buna.Sotia mea din totdeauna mi a oferit incredere si respect dar eu nu pot sa uit anumite situatii dintre mine si socrii mei.am aproape 8 luni de zile de cand nu vorbesc cu ei de frica sa nu ma deranjeze cu ceva anume(gest,subiect sau comportament)pana acum totul este in regula si sper ca si ei o sa aiba alt comportament fata de mine.Multumesc!

Fii barbat si ai grija de cuplul tau, nu permite ca ceva ce e din afara casniciei voastre( fie si faptul ca sunt socrii) sa-ti afecteze relatia ta cu femeia pe care o iubesti. Vezi cat de mult o iubesti pe ea si cat de mult imaginea ta

Pentru a continua relatia este necesar sa acceptati ca unele lucruri s-au intamplat in trecut. Este posibil ca tensiunea descrisa de dvs. cu privire la aceste siuatii sa va impiedice sa vedeti situatia actuala. Apelati la terapie de cuplu pentru a va redefini relatia astfel incat sa treceti peste incidentele trecute, sa stabiliti limite in relatia cu socrii.

Ba ,da ce sensibil esti tu ?!

Mesaj:
Buna ziua ! Am 25 de ani si vreau sa pun capat certurilor cu parintii,in special cu mama si fratele meu mai mare. Am invatat foarte bine la scoala,am fost prima din clasa pana la facultate,dar in adolescenta am fost foarte razvratita. Poate e nedrept sa ii invinuiesc pe mama si pe fratele meu,poate s-au intamplat toate din vina felului meu de-a fi. Dar stiu ca in locul sfaturilor si intelegerii am primit cu totul alta "educatie". Mamei mele i s-a parut normal sa-l transforme pe fratele meu intr-un "persecutor",sa-l puna sa fie cu ochii pe mine si sa-mi aplice corectii fizice ori de cate ori considera ca e cazul. Uneori ma lovea de fata cu ea,dar nu era deloc impotriva,ba chiar imi specifica,ca stie el de ce o face si ca asa-mi trebuie,daca nu ascult. Am gresit,chiar am gresit de multe ori,dar bataia nu m-a ajutat cu nimic,in afara faptului ca am strans teama si ura in mine. Pe fratele meu l-a considerat dintotdeauna bun,cuminte,perfect. Pe mine…tot ce e mai rau. Si in timp, chiar am devenit,pe alocuri. Inca de mica incerc s-o multumesc,sa simt ca e mandra de mine,tot incerc sa-i explic ca am nevoie sa simt ca ma iubeste oricum as fii. Dar nu cred ca am sa reusesc asta vreodata,nimic din ce fac nu ii schimba parerea despre mine. In ochii ei,sunt adolescenta rebela,iresponsabila,care intra mereu in bucluc. Nu conteaza cat de bine fac unele lucruri,cat de talentata sunt in anumite domenii,conteaza doar ce-mi iese prost sau ce nu fac.Ori de cate ori imi propun sa fac ceva,are grija sa imi aminteasca datile in care am esuat sau n-am dus pana la capat treburile,dar tot ce-mi doresc e sa aiba incredere in mine,sa se bucure. Am obosit,simt ca n-o s-o multumesc niciodata si ca orice as face,fratele meu va fi intotdeauna mai bun si mai iubit de ea. Intotdeauna au format o echipa in care nu mi s-a permis sa intru. Tata si-a petrecut mai mult timp la munca decat acasa si m-am simtit mereu neprotejata. Nu am vrut niciodata sa-l implic cu adevarat in certurile cu mama si fratele,de teama ca voi provoca alte certuri si discutii,iar el,desi este un om foarte bun,reactioneaza violent uneori. Uneori,simt ca mama ma uraste din cauza faptului ca am mostenit mai multe trasaturi de la tata. Uraste la mine tot ce uraste si la el,doar ca eu sunt mai la indemana pentru reprosuri si certuri. Nu va inchipuiti ca mama e rea,e foarte blanda si intelegatoare cu toata lumea,dar nu cu mine. Apreciaza cand copilul nu stiu cui are o reusita,gaseste scuze chiar si celor mai vinovati oameni,dar cred ca ii este peste puteri sa faca acelasi lucru cu mine. Niciodata nu e bine. Ies cu prietenii – "nu ajuti cu nimic in casa asta,nu am cand sa vorbesc cu tine". Stau acasa -" o sa imbatranesti pe canapeaua aia si n-o sa faci nimic in viata!"(asta se presupune ca e discutia pe care nu o puteam purta cand ieseam). N-am de munca- " tre` sa ai o ocupatie,ai o varsta". Ma duc la munca – " nu te mai vede omul la fata,vii de la munca si te bagi la somn sau iesi "
. Si tot asa. Ii iubesc pe toti 3,dar am obosit sa fiu mereu cea vinovata. As vrea ca macar ei sa ma iubeasca neconditionat. As vrea sa ii simt multumiti si mandri,macar din cand in cand. Chiar incerc sa fiu un om bun si sa-mi cladesc ,treptat,un viitor frumos. Dar as vrea sa punem capat reprosurilor permanente,frustarilor si ranilor.Si nu stiu cum.

Un prim pas ar fi sa invatati sa fiti multumita de dvs. Sa nu mai lasati experientele trecute sa va impiedice sa credeti ca meritati recunoastere. Din cele descrise de dvs. mama incearca sa controleze anumite situatii. Daca ei nu inteleg ca este nevoie sa puneti capat reprosurilor permanente atunci faceti asta dvs. Iesiti din acest "joc". O varianta ar fi sa apelati la terapie, acolo unde fiind ascultata veti putea sa va mobilizati resursele.Succes!

ideal ar fi sa stati toti 4 la o masa si sa discutati aceste aspecte (poate chiar cu un psihoterapeut de familie?)… ca adulti. Este si cel mai eficient asa. Este clar nevoie de o retrasare a ‘granitelor’ personale in aceasta familie. Multe lucruri s-au schimbat, incepand cu varsta ta. Va incurajez la a fi cat mai comunicativi/deschisi… altfel nu se lamuresc lucrurile! Daca nu se poate gasi o cale de mijloc, exista si cai laterale, cum ar fi sa te muti cu o cunostinta si sa iti vezi de viata (macar pt o vreme). Succes!

Nu stiu daca este parerea la care te asteptai dar ti as propune sa incerci sa intelegi atitudinea mamei tale:cred ca te iubeste foarte mult cu toate ca tu ai oarecare indoieli,am increderea ca felul in care se comporta cu tine este un mod de a te stimula sa faci mai mult pentru viitorul tau;de multe ori parintii nu aleg modalitatea dorita de copii:poate nu o stiu sau nu mai au rabdarea asteptata .Tu esti multumita de tine?spui ca aveai rezultate foarte bune la scoala:poate ea se astepta sa ai si o continuitate,spui ca nu este multumita ca nu ajuti in casa la menaj,dar nu i normal ca toti cei care locuiesc intr un camin sa se ocupe si de curatenie?spui ca ai/n ai serviciu…Pai cum crezi ca se simte un parinte cand copilul lui nu poate avea o stabilitate (din diverse motive)Sfatul pe care l ai primit de a locui in alta parte este foarte bun daca iti permiti asta,dar crezi ca asta te va maturiza?poate aveti nevoie de o astfel de pauza sa va limpeziti gandurile si sentimentele,

Sunt evidente sensibilitatea si nevoia de intelegere pe care le ascunzi sub masca luptatorului rebel. Trebuie sa stii insa ca riposta naste riposta. Asta a obtinut mama de la tine certandu-te, ba mai mult "autorizandu-ti" fratiorul sa-si exerseze "puterea de convingere" pedepsindu-te. Realizazi cam care ar fi o posibila reactie la nervi fata de sotia sa mai tarziu si ce nefericita va fi mamica de "nenorocul" ce a dat peste baetelul ei ? Dar sotia si mama acesteia ? Si totusi daca vrei sa schimbi foaia trebuie sa schimbi stilul caci tonul face muzica. Poti discuta sincer cu mama ta, intr-un moment bine ales, fara a te simti atacata si fara sa incerci sa te aperi, doar pentru a vedea cum gandeste iar daca vei raspunde, poti sa o faci fara sa fii provocatoare, revendicativa sau revansaeda, chiar daca este greu, ci doar expunanadu-ti propria viziune asupra relatiei voastre si ce ai dori de la aceasta ? Nu cred ca mama si fratele vor reactiona imediat in bine, ba dimpotriva reflex. Nu forta nota. Ia-le pe rand, vorbeste la obiect, fara reprosuri, apoi indiferent de reactia lor, lasa sa treaca un timp pana cele spuse de tine, cu calm si siguranta vor lucra in mintile si sufletele lor facandu-si efectul iar daca nu se schimba, poti privi cu compasiune sincera neputinta lor de a se schimba ?

Mesaj:
Buna ziua,

Sunt casatorita de 6 luni, insa locuiesc cu sotul meu cu sotul meu de 4 ani. Ne cunoastem familiile/parintii inca de la inceputul relatiei noastre, din primele 2-3 luni. De aproximativ jumatate de an ma confrunt cu o problema pe care nu stiu cum sa o gestionez. Fratele mai mic al sotului (are 20 ani) a venit din provincie la facultate in Bucuresti. Teoretic sta la camin, insa practic sta mai mult pe la noi pe acasa. Noi locuim intr-o garsoniera si este foarte greu sa convietuiesc jumatate din timp cu fratele lui mai mic.Eu si sotul meu ne vedem seara sau in weekend (in rest suntem la servici), iar fratele lui e mai tot timpul prezent, deci practic noi nu prea mai avem intimitate. In plus a fost foarte colosit de catre mama lui (soacra mea) si orice mica problema ar avea vine mereu sa caute ajutor la noi. Nu se descurca singur cu nimic, nu se desprinde deloc de mediul familial, nu se maturizeaza si nici nu pare sa vrea. Are 20 de ani, nu a avut niciodata o iubita si nici nu pare sa-si doreasca una si sa inceapa sa traiasca o viata a lui, sa inceapa sa fie independent asa cum consider ca ar fi si normal pt. varsta lui. Si sotul meu,dupa aceste 6 luni de cand a venit la facultate, mi-a marturisit ca a inceput sa se sature sa aiba grija de el ca de un copil mic, nu si-a inchipuit ca va fi asa si oricat ar incerca sa-l invete/ sa-l determine sa incerce sa inceapa sa ia viata in piept, nu reuseste.Eu cu atat mai mult, simt ca problemele lui devin si problemele noastre, ca si cum am avea un copil care nu este al nostru. Eu nu am inca un copil al meu si mi-e greu sa-mi asum responsabilitatea si sa simt ca am oarecum in grija un copil de 20 de ani. In plus incerc sa mai fac mici planuri pentru putinul timp pe care il avem de petrecut impreuna (eu si sotul), mici suprize, ca de exemplu o cina romantica…si totul se naruie cand ne trezim cu fratele lui la usa. Nici macar nu mai are bunul simt sa sune inainte si sa intrebe daca poate veni pe la noi. Proble
ma e ca eu nu mai suport aceasta situatie, sunt din ce in ce mai iritata de prezenta mult prea frecevnta a fratelui sau si nu stiu cum sa gestionez aceasta situatie. Nici nu pot sa-i impun sotului meu sa gaseasca o solutie pentru nu-i poate spune fratelui sau sa nu mai vina atat de des. Imi dau seama ca si pentru sotul meu este o situatie extrem de neplacuta si nici nu vreau sa-l presez si eu mai tare, si mai mult decat atat nu vreau sa creada ca nu-l suport pe fratele lui. Pe mine situatia ma deranjeaza, lipsa de intimitate din cuplu, care nu e normala, mai ales ca suntem tineri. Si sincer imi este teama ca aceasta lipsa de intimitate pe termen lung va ajunge sa ne faca sa ne departam unul de celalalt. Am incercat sa ma pun in locul sotului meu si sa-mi dau seama ce as fi putut face daca era fratele meu in aceasta situatie, dar nu reusesc sa gasesc nicio solutie. In plus a inceput sa se vada ca sunt iritata si nervoasa tot mai des in ultimul timp, pentru ca nu mai pot sa ma calmez sau sa simulez ca sunt bine, iar sotului meu din pacate nu-i pot spune adevarul, nu pot sa-i spun ca prezenta fratelui sau este cauza. Mi-as rani sotul si simt ca l-as pune intr-o postura in care n-as vrea sa fiu nici eu. V-as fi foarte recunoscatoare daca m-ati putea ajuta. Va multumesc !

Incercati sa gasiti o modalitate de a-i comunica sotului toate acestea cu atat mai mult cu cat sesizati ca si el este deranjat de situatie. Puteti stabili impreuna niste limite care sa tina cont de nevoile dvs. de intimitate.Daca nu reusiti asa puteti apela la terapie de cuplu.

va inteleg frustrarea, insa a nu fi sincera cu suferinta pe care o ai va duce incet, incet la si mai multe probleme… asa cum bine ai simtit. Spune-i sotului sa isi faca timp intr-o zi (cat mai repede) si sa discutati despre ce simtiti amandoi despre aceasta situatie si sa gasiti pe loc o solutie… cu asumarea riscurilor cu tot. Fratele lui nu are niciun motiv sa se maturizeze… nu a fost invatat sa fie independent… din cate inteleg. Este de dorit ca, dupa ce luati o hotarare, sa il asezati si pe el la masa cu voi si sa i-o comunicati ferm… binenteles sa si cautati toti trei solutii pt el. Succes!

Situatia actuala este nesanatoasa pentru toti 3. Sotul si dvs nu mai aveti intimitate iar cumnatului dvs ii luati sansa de a se maturiza, de a creste si de a deveni barbat. Discutati neaparat cu sotul dvs apoi impreuna cu el aveti o discutie cu cumnatul Discutia este important sa fie initiata de sotul dvs. Spuneti ceea ce simtiti si stabiliti reguli, de ex sa vina in vizita in week-end. Este inevitabil ca fratele lui sa nu se supere iar voi sa nu experimentati sentimente de vinovatie. Aveti in vedere ca aceasta desprindere este este foarte necesara lui iar voi aveti nevoie de granite conjugale bine definite, sanatoase. Mult succes!

Mesaj:
Buna ziua,
Am o nedumerire..tot vad tutoriale despre.."arta seductiei"..am vrut sa le pun in practica. Unele merg;dar numai pana intr-un punct si anume..am o varsta x .. locuiesc cu parintii(garsoniera),am un salar de 1200 lei,400 lei rate,60 lei telefonul,internet- 60 lei, o masina veche,sticata,sunt un tip simpatic,ma pricep sa fac multe lucruri prin casa(repar orice,zugravesc,gatesc..)sunt foarte sociabil,vreau insa o relatie insa..cand aude fata ca stau cu parintii,am o madina veche,urata….cauta scuze

ma gandesc ca daca iti doresti o partenera care sa te accepte asa cum esti: cu bune si cu rele, atunci este nevoie sa o cauti mai atent. Daca iti doresti ‘pertenere trofeu’ atunci ai nevoie de ‘arsenalul’ corespunzator ‘trofeului’. Incearca sa te gandesti bine… sa te uiti in interiorul tau si sa iti fie foarte clar ce persoana iti doresti langa tine pt viitor. Cand iti va fi tie clar… o sa ii fie si ‘ei’. Se poate, succes!

D-voastra cam la ce solutii v-ati gandit si ce ati facut concret pentru a rezolva aceasta problema?

Seduceti o persoana mai putin materialista si care ce nu are nevoie de apartamentul si masina dumneavostra ci doar de dumneavoastra….

Există foarte multe tinere frumoase,inteligente si cu alte calităţi ,care nu caută băieţi cu bani. Important este sa le căutaţi. Succes!

Cata vreme va descrieti prin coordonate materiale, probabil veti atrage posibile partenere…materialiste. Ganditi-va ce aveti de oferit la nivel emotional, spiritual, empatic si partenera potrivita va aparea .

Este drept ca, neacademic vorbind, nu prea este loc de intors cat timp locuiesti cu parintii intr-o garsoniera. Ca o prima solutie scapa de rata de 400 lei/luna si cauta sa iti inchiriezi tu singur o garsoniera. O sa vezi ca se schimba unghiul si o sa se vada altfel lucrurile.