Mesaj:
Buna ziua.Am 2 fete de 11 ani si cea mica de 8 ani si 11 luni,tot timpul se cearta si ajung sa se bata, cea mare i_a prins punctul slab la cea mica si anume ca se enerveaza repede si astfel o necajeste mai tot impul, iar in ultima vreme cea mica incepe sa planga de nervi si in timpul plansului spune diverse lucrului si anume ca vrea sa moara, ca s_a saturat de viata ei…Pur si simplu nu stiu ce sa la mai spun ca sa se inteleaga.Va rog un sfat, va multumesc.

Dragostea revarsata catre cea mica la un moment dat a facuto sa fie rautacioasa pe cea mare.Eu l-asi ruga sa isi scrie o scrioare una catre cealata ,unde fiecare sa isi spuna de ce anume procedeaza asa poate reusim sa aflam .Apoi amindoua sa scrie catre dumneavoastra ce anume le nemultumeste in legatura cu comportamentul dv vizavi de ele, ca intr-o joaca asa.

De acord cu doamna / domnișoara Parvan Mihaela. Dar dacă nu veți reuși să le împăcați va fi nevoie să apelați la un psiho-hipnoterapeut pt că între ele pot exista probleme vechi din alte vieți, sau / și din alte planuri. Succes!

Şi eu mă cert cu sora mea de cand ma stiu ! ) şi nu mai avem 11 ani ….ne cunosc vecinii după scară.. ) dar , nu ne urîm .. ne mai şi batem , se lasă cu plânsete , julituri.. dar cam aşa ne descărcăm … În decursul anilor mama a luat diverse masuri , cum ar fi sa ne bata ea pe amandoua ( ,, eh, mama! voi va impacati ..dar eu raman certata cu voi ! ” ) . În prezent , ne-a spus ca ne blesteama ) ” daca va mai certati sa va ingrasati si sa va creasca nasul ) ”
Revenind la situaţia dvs .. e o carte foarte bună ( îmi scapă autorul ..dar dacă scrieţi pe google sigur o să vă apară şi cine a scris-o ” Cum să fii calm ( Scapă de frustrări ) ” după ce-o citiţi … îi puteţi explica celei mici că nu face nimic dacă se enervează… ( ar fi ideal dacă v-ati permite s-o duceti la un psiholog ( sigur au şi la şcoală ! ) . e clar că fetiţa se simte nedreptătită ( cealaltă fiind mai mare e normal să ,, câştige ” … ) Apoi , puteti vorbi cu fata mai mare si s-o intrebati ce tot are de impartit cu ea si ii puteti spune sa n-o mai supere pentru ca o sa ramana fara ea şi pentru că e mai mare îi puteti atribui o ” functie ” .. ” mentinerea linistii ” in casa… daca se mai cearta , pedepsiti-o … ( am un sentiment ca nu incepe cea mica.. ) sau puneti-le sa nu îşi mai vorbească o perioada..

Mesaj:
Buna ziua va cer sfatul in speranta sa ma pot schimba vreodata. Problema mea este : gelozia si posesivitatea ceea ce genereaza automat lipsa increderii de sine,nesiguranta si altele. Am senzatia in orice moment ca partenerul meu e cu alta,cu toate ca el ma iubeste si stiu in adancul sufletului ca nu mi ar face asa ceva. Insa,zi de zi am in minte cand nu e langa mine: oare ce face,daca se vede cu alta,daca vb la tel cu alta etc. Am pierdut in doua relatii din cauza posesivitatii si nu vreau sa pierd si acum. Intotdeauna il intreb unde te duci,de ce nu merg si eu ba chiar si la munca as vrea sa fiu langa el. Il iubec enorm si stiu ca si el ma iubeste insa il stresez foarte mult cu intrebari inutile si acuzatii fara motiv. Oare am vindecare? Eu sunt o persoana de fel mai emotiva,nu am incredere in mine . Pot sa zic ca am o viata destul de frumoasa,insa cand apare sentimentul acela de a vrea sa l tii pe celalalt langa tine tot timpul,sentiment de posesivitate,ma nelinistesc. Am nevoie de un sfat si totodata consider ca am nevoie de un psiholog care sa ma faca sa vad viata altfel,o viata plina de incredere in mine,o viata linistita . Astept un raspuns.

ideea este foarte buna… cea de a incepe o dezvoltare personala impreuna cu un psiholog/psihoterapeut! Ce cred ca v-ar fi de folos ar fi sa mergeti, macar pt cateva sedinte, impreuna cu partenerul pt a fi si el inclus in acest proces foarte important pt Dvs. Se poate, succes!

Din moment ce stiti ca aveți nevoie de un psiholog, căutați un psihoterapeut și înepeți tratamentul. Se poate și vreți. Succes!

Eu cred ca lipsa increderii in dvs si o stima de sine scazuta duce la gelozie si posesivitate, nu invers:)
Dezvoltare personala cu un psihoterapeut v-ar fi cu siguranta, de ajutor.

Mesaj:
buna ziua,
am un caz deosebit in familie si nu mai stim cum sa-i dam de capat. O matusa de 40 ani singura, divortata de multi ani fara copii.
matusa mea a intalnit un barbat acum 2 ani casatorit si cu copii , care I-a promis luna de pe cer o familie…copii….si altele. A ramas gravida si individul I-a cerut sa avorteze deoarece nu dorea copilul, ceea ce a si facut. De atunci a inceput totul, ea a crezut ca el se va muta cu ea, isi va parasi familia si vor avea si copii si totul va fi bine.Problema este ca tipul nu s-a mutat acolo iar matusa mea a avut mai multe tentative de suicid( s-a spanzurat de lustra, a luat pastille, face greva foamei). Intre timp el si-a dat seama ca nu poate renunta la familia lui ca-si iubeste nevasta si copilul(astea ne-a spus noua in particular) ca nu-I vrea raul dar vrea sa scape de ea si sa-l lase in pace. In septembrie matusa mea si-a cumparat haine de inmormantare si totul si probabil tipul s-a speriat si s-a mutat cu ea 4 luni ca sa-i arate ca nu merge treaba , ca nu este bine si sa renunte ea de la sine.Problema este ca el a plecat de la ea de o luna, I-a spus clar ca s-a terminat totul , ca nu o mai vrea dar nu intelege deloc. Ea crede ca el glumeste si se joaca cu ea si nu vrea sa renunte deloc il suna, il amenninta ca se omoara, nu mananca ….
nu maI stim ce sa facem noi familia, la servici nu se prea duce, la doctor nu vrea sa mearga ca " nu este nebuna" ne-a disperat , stam si o pazim zi de zi. Tipul a zis clar ca nu este cale de intoarcere si nu o mai suporta. Ce sfat ne dati? Cred ca pana la urma ajungem noi la nebuni.
noi i-am spus ca nu a fost sa fie , ca a profitat de ea, ca asta e se mai intampla
Va multumesc frumos

din pacate, acest gen de situatie se rezolva doar prin mijloace legale. Contactati politia, intrebati care sunt demersurile pt o internare fortata (avand in vedere ca are deja cateva tentative). Este foarte posibil sa fie doar isteric comportamentul dansei, dar sunt si sanse foarte mari de suicid. Sunt prea multe semne patologice. Vedeti varianta cu internarea fortata. Succes!

incepeti cu un control psihiatric pentru ca probabil s-a instalat si o depresie. dupa cum spuneti suna si a comportamente obsesive, deci tot la psihiatru intai. puteti sa incepeti si cu o vizita la psihoterapeut, care insa sunt aproape sigura ca intai va dori sa cunoasca parerea unui psihiatru despre cazul matusii dvs. stiu, imi veti spune ca nu o puteti convinge nici sa mearga la unul nici la celalalt. eforturile familiei pe asta trebuie sa se concentreze, in a o determina sa aiba incredere in dvs. si sa fie convinsa ca ii vreti binele. cand capata incredere in cineva din familie acel cineva o va putea convinge sa faca primii pasi spre ajutorul specializat. mai e ceva important….familia nu mai trebuie sa lupte impotriva barbatului pe care ea pretinde ca il iubeste. cu cat veti incerca sa o convingeti ca el a fost un ticalos cu atat ea va lupta mai mult sa il apere si il va idealiza. fiti realmente alaturi de ea, nu ii mai spuneti ce ar trebui sa gandeasca si ce ar trebui sa simta fata de el. pur si simplu ascultati-o ce va spune, ce simte, ce doreste. de asemenea spuneti-i ca ea e foarte importanta pentru dvs. ca familie si ca doriti sa faceti pentru ea ce e bine ca sa se simta din nou linistita. succes!

Pt. ca exista precedente si martori pt tentativele de suicid , puteti chema ambulanta atunci cand ameninta , si o vor interna , chiar daca ea se va opune, pt. ca reprezinta un pericol pt. ea insasi. Deja e un comportament patologic, are nevoie de ajutor specializat , la psihiatrie.

Aqe nevoie de ajutor specializat la psihiatrie, dar nu de haloperidon, levometraxin,etc (medicamente chimicofarmaceutice), doamna Roxana! Pacienta are nevoie în priul rând de un tratament alternativ. Tinctura de Sunătoare (Hypericum Perforatum) este un antidepresiv și recomand de 3 ori pe zi câte 4ml tinctură intr-un pahar cu 100 ml apa cu minim 20 min inainte de masa, pe stomacult gol.

daca doamna in cauza este in plin episod psihotic (sau orice similar) atunci va rog nu o tratati cu tratamente alternative.

Are urgent nevoie de tratament psihiatric! Apoi tratament si psihoterapie! Oricand poate reusi o tentativa suicidara!

Am tot respectul pentru terapii alternative, însă la problemele pe care le are doamna,să credeţi că se tratează cu sunatoate,cum e posibil aşa ceva. Acolo ar putea fi si o tulburare de personalitate. A avut cateva tentative de suicid.Urgent la psihiatru si psihoterapeut. Nu recomandam sunatoatre in astfel de situatii,oamenii aleg varianta cea mai simpla,iar problemele se agravează.

Tențiva de suicid nu poate fi vindecată cu haloperidol, levomepromazin, etc. Aceste medicamente de sinteză doar împiedică pacienții să gândească limpede. Tulburările psihice își au vindecarea în medicina alternativă. Fitoterapia asociată cu Reiki vor face minuni. Dacă medicina alopată tratează corpul fizic după simpomele prezentate de pacient, medicina holistică tratează omul ca întreg pe toate cele trei părți componente trup, suflet și duh. Nu va ajunge medicamentul chimico-farmaceutic niciodată acolo.

RASPUNS: "Problema este ca nu vrea sa plece nicaieri fara barbatul in cauza , nici macar in oras. Iar la doctor nici nu poate fi vorba, nu accepta. Nu vede realitatea, a creat un univers al ei si degeaba tipul ii spune ca s-a terminat, ca ea crede in continuare ca sunt impreuna si o sa sa intoarca la ea.Sta toata ziua in pat si se uita la telenovele. Va multumesc frumos pentru amabilitatea dvs.
Apreciez raspunsurile si sa speram ca pana la urma ii dam de capat cumva.
o zi buna si numai bine tuturor"

N-aveti alta solutie… mergeti la politie… o s-o interneze cu forta . acolo cu siguranta va primii tratamentul corespunzator . Degeaba îi spuneti ca sinuciderea nu a fost niciodata o solutie… ( mai puteti s-o influentati şi cu ajutorul religiei .. puteti vorbii c-un preot sa discute cu ea… poate se sperie… )

Sau puteti incerca si cu ,, ce tie nu-ti place , altuia nu-i face ” . Cu siguranta exista un barbat care s-o placa …si dansa sa nu-l inghita …povestitii ca tipul a incercat sa se sinucida ptr ea ( cel pe care nu-l place ) … puneti aceeasi presiune pe ea cum pune si dansa pe domnul insurat… intrebati-o ce simte ptr cel pe care nu-l place si spunetii ca la fel de sufocat se simte si respectivul de ea …

( apoi , tot cu ajutorul religiei … pacatul de a dezbina familii …. o puteti apropia de religie ..cautati informatii despre iad … poate se sperie )

Si .. daca vi se pare prea dur s-o internati .. si vreti sa-i mai dati o sansa …Spunetii ca tipul dupa care a innebunit a zis ca o sa se duca la politie pentru a o interna cu forta , daca nu se duce la psihiatru / psiholog ….

De asemenea … incercati sa n-o mai lasati la telenovele … poate de acolo ii vin ideeile astea stupide. Trimiteti-o sa faca voluntariat sau ceva util .. Viata merge inainte … Poate daca ar accepta ajutorul exterior ar devenii o persoana normala …s-ar reintegra in societate , ar cunoaste pe altcineva …Presupun ca n-are prieteni … Propunetii sa mearga la sala , cursuri de dans si alte activitati … Succes !

Adriana Neagoie, politia are legi stricte si reguli clare dupa care intervine si in niciun caz nu sunt de competenta politiei situatiile de acest tip. inainte de a va lansa in exprimarea opiniei va rog sa rationati, sa va informati si apoi sa va exprimati sfaturile pretioase pentru noi toti. de asemenea ma deranjeaza abordarea dvs. din tot ce scrieti pareti a va considera o fiinta supranaturala care stiti ce e mai bine pentru o persoana pe care de fapt nici nu o cunoasteti. aflati va rog pe aceasta cale ca acea persoana, chiar daca o considerati ca fiind in prezent afectata psihic are demnitate, drepturi si suflet, aspecte care trebuie respectate de cei din jur cu sfintenie. rog din nou administratorii paginii sa mai selecteze "terapeutii" care posteaza aici si sa ne ajute sa scapam de atot-stiutorii ca dumneavostra care pot face cumplit de mult rau celor din jur, doar avand certitudinea ca ei stiu mai bine cum sta treaba in capul si in sufletul cuiva. numai bine!

Delia Craciun Cormos , uite …
Art. 29 -(1)Solicitarea internarii nevoluntare se formuleaza si se semneaza de una dintre persoanele prevazute la art. 47 din lege, in momentul prezentarii la camera de garda a spitalului.
(2)Daca solicitantul nu stie sa scrie, solicitarea de internare nevoluntara poate fi scrisa deechipa de garda, pe baza relatarilor solicitantului, fapt care se va mentiona, cu precizarea persoanei care a scris solicitarea si a datelor de identificare ale acesteia.
(3)In solicitarea prevazuta la alin.(1) trebuie descrise MANIFESTARILE CE PUN IN PERICOL VIATA , SANATATEA, INTEGRITATEA CORPORALA PROPRII sau ale altora. ART. 47
(1) Solicitarea internării nevoluntare a unei persoane se realizează de către:
a) medicul de familie sau medicul specialist psihiatru care are în îngrijire aceasta persoana;
b ) familia persoanei;
c) reprezentanţii serviciilor abilitate ale administraţiei publice locale;
d) reprezentanţii poliţiei, jandarmeriei, parchetului sau ai pompierilor.

Daca o apropiata de-a dvs ar refuza sa recunoasca ca are o problema insa ati gasi-o spanzurata de lustra si ati vedea-o zilnic deprimata , ce ati face ? S-ar opune vehement sa mearga la un consult din cauza unei prejudecati ,, acolo merg doar oamenii nebuni ” ati lasa-o asa in ciuda faptului ca are nevoie de ajutor ? Eu as alege s-o ajut chiar si fara voia ei … e clar ca are nevoie de ajutor ….Uite : Legislația din România (Legea 487/2002) precizează că cei care au risc de a-și face rău pot fi internați într-un serviciu psihiatric pentru perioada cât acest risc este semnificativ. Internarea este recomandată atât pentru a proteja persoana respectivă, cât și pentru a-i oferi posibilitatea de a primi ajutorul de care are nevoie. Din punctul meu de vedere , sinuciderea este o problema importanta si nu poate fi lasata asa , sa se rezolve de la sine … Nu stiu daca ati observat dar cand o persoana incearca sa se sinucida in public ( nu o face doar pentru a atrage atenția sau pentru a-i manipula pe ceilalți aceea persoana este într-o situație dificilă și resimte o durere sufletească pe care nu știe cum să o oprească și astfel caută ajutor la ceilalți…) intervine politia s-o opreasca si s-o duca la spital … Mai nou , am vazut ca a aparut si pe facebook un formular prin care putem denunta sinucigasii sau ,, Dacă vedeți mesajul și intuiți că puteți schimba cursul faptelor, apelați 112, cu încredere, încercând să le dați cât mai multe detalii relevante. Fie că vor pune în mișcare negociatori, fie că vor apela la alte modalități, cu siguranță vor rezolva cazul, atât timp cât este unul real și semnalat cu indicii cât mai detaliate. Utilizați 112 cu responsabilitate, căci bătălia între viață și moarte este una acerbă, iar de glume și farse nu este loc! ” … semn ca nu este de gluma cu sinuciderea .

Apropo , pentru Anonimul cu postarea … In timp ce ma mai documentam pe net am dat peste un anunt minunat …. Daca ar fi real , ar fi perfect ! Pana azi , nu stiam ca avem si noi asa ceva in Romania ( stiam de anumite tari mai dezvoltate si mi se parea fascinant ) e vorba despre un numar te telefon ,, HelpLine ” ( uite site-ul : http://www.alegsatraiesc.ro/ )
Adica , presupun ca oamenii astia o pot convinge sa mearga la un cosult / psiholog / psihiatru / sa se interneze sau chiar o pot convinge ei sa nu se mai sinucida …. Daca presupuneti ca n-o sa vrea ea sa sune , eu ( daca m-as afla in locul dvs ) as suna fara stirea ei , i-as informa despre situatie solicitand sa o sune ei intamplator ( gen , fac un sondaj … nu stiu … )sau … as platii un psihiatru sa vina acasa la ea … sub pretextul ca mi-e prieten/a nici de cum terapeut… si poate daca respectiva persoana e foarte instruita si ar intra pe sub pielea ei .. poate si-ar mai dorii sa se vada …

http://www.antisuicid.com/ si Alianta Romana de Preventie a Suicidului are un telefon verde care poate fi apelat gratuit noaptea, acolo lucreaza voluntari pe care oricine poate sa ii sune sa ii intrebe orice sau pur si simplu sa discute despre starea sa. numai bine!

Mesaj:
Buna ziua! Sunt studenta in anul II la Facultatea de Psihologie, Constanta. A venit vremea sa ma gandesc la licenta si la masterul pe care vreau sa-l urmez. Am nevoie de mai multe detalii privind cat de "banoasa" poate fi o anumita ramura. Stiu ca pe langa master sunt si formarile si ca fara multa munca si experienta nu se poate face nimic. Sunt pasionata de psihopatologie, imi doresc sa urmez masterul in Psihologie Clinica, dar pe de-o parte am in gand sa urmez si Psihologia Criminalistica sau cea a Apararii nationale si securitate. As dori daca mi-ati putea da niste sfaturi. Multumesc!

La criminalistica fara pile sau experienta nu se intra. Stiu ce vorbesc ,nu îmi dau cu părerea, stiu sigur

Parerea mea este sa urmezi calea fata de care te simti pasionata. Ramura psihologiei clinice n-as putea spune ca este "banoasa", dar daca consulti site-ul COPSI ai sa gasesti ca poti pe langa partea de testare sa oferi si consiliere psihologica , sa asisti psihologic persoanele in nevoie etc. Si iti trebuie pe langa master ,deocamdata, doar un singur an de supervizare. Masterul pe psi organizationala mi se pare ca te poate ajuta mai mult pe viitor la nivel de venituri mai bune, intrucat pe piata locurilor de munca gaseste mult mai usor posturi de recrutor, inspector pe resurse umane etc. Mult succes in alegere cele mai bune directii pentru tine!

Daca inveti bine, o sa reusesti! Problemele financiare pot fi depasite spre exxemplu daca prinzi un loc la buget

Mesaj:
Buna.Fiul meu are 5 ani jumate si face lipsa mare doar in chilotei.Spune a nu simnte.Am incercat sa il punla olita in repetate rinduri si dupa 5 min face in chilotei.Dar nici nu spune si sta asa murdar.A stat 3 ani cu bunica patena si acum sta cu mine.Am incercat si cu vorba buna si cu bataie si cu amenintari.Is disperata.Face si in public si sta murdar.Este neascultator si daca nu fac imediat ce imi cere incepe sa tipe sau sa plinga.

Duceti copilul la homeopatie! Succes.

mai bn zis la psihoterapeut

Din punct de vedere medical e totul ok? Daca da, apelati cu incredere la un psihoterapeut. Cu amenintarile si bataia riscati sa intensificati comportamentul si nu sa il stopati asa cum va doriti. Succes!

Mesaj:
Buna ziua,

Am 27 de ani si sunt casatorita de 5 ani cu sotul meu si nu ne intelegem deloc.eu tot timpul am lasat de la mine am facut tot felul de compromisuri sa ne fie bine in relatie,el este tare posesiv si gelos.Asa a fost de la inceput.am crezut ca ii va trece cu timpul si va capata incredere in mine…dar nu a fost asa,avand o trauma in trecut cu o fosta iubita de a lui care l-a inselat.
Eu nu am prietene nu vorbesc cu nimeni m-a izolat total de viata mea dinaintea relatie mele cu el.eu fiind o fire tare vesela si sociabila…doar la birou si acasa se desfasoara viata mea in acest moment….daca as vrea sa ies din casa fara el sigur s-ar supara si ar incepe sa imi reproseze ca dece nu pot sa astept sa ies cu el cand iese de la serv(si la cumparaturi daca as iesi s-ar supara sau chiar la parinti lui daca as merge fara el),,,.nici parintii mei nu pot sa mi vizitez cand imi doresc,,,doar in prezenta lui.imi controleza telefonul e suspicios din orice,,si nu i-am dat niciodata vrun motiv sa creada ceva gresit despre mine sau sa nu aiba incredere in mine nu l-am dezamagit niciodata cu nimic.daca intarzi 5 min cand vin de la serv spre casa incepe sa ma sune…daca ar trebui sa stau peste program 10 min…si as incerca sa ii explic ce s-a intamplat ar interpreta gresit si m-ar jigni si ar deveni agresiv…in cazul in care as vrea sa ma aranjez si ma machez cand merg la serv.ma intreaba ca pt cine,,,daca as sta numai incuiata in casa ar fii totul perfect pt el..in fine..am tot incercat sa ii explic ca nu imi face bine relatia asta si sa se schimbe si sa imi ofere incredere.Eu nu am un cuvant de spus in orice decizie de a lui.daca totusi o fac oricum nu ma baga in seama.Eu chiar il iubesc pe acest om desi el imi zice mereu ca el nu se schimba si daca nu imi convine sa ne luam o pauza…i-am sugerat sa mergem la un psiholog ceva…dar nici nu vrea sa auda de asta,,,pt el eu sunt cea care are probleme si sunt nebuna si nu ii convine nimic etc…nici macar mamei mele nu ii pot povesti prin ce trec ca sa nu isi schimbe parerea despre el…sunt intr-o mare depresie sunt trista tot timpul nimic nu ma mai face fericita.
Nu stiu ce as putea sa fac cum sa mai procedej.mi-ar fii tare greu sa ma despart de el pt ca eu chiar il iubesc cu adevarat.poate imi dat vrun sfat va rog!

incearca o perioada, sa joci un rol, rolul lui, fa pe geloasa , fii ca o oglinda a lui si fa-l sa inteleaga cat de urat se vede reflexia lui in tine. Poarta-te exact ca el!sperie l de el insusi.

Propune-i terapia de cuplu!va ajuta enorm!

ce am inteles este ca va aflati intr-un impas… la o rascruce. Din pacate, daca el nu vrea sa faca nimic pt a rezolva problemele relatiei Dvs., atunci nu il putem forta. Din ce ati descris, ma gandesc ca s-ar putea sa fie vorba despre o tulburare de personalitate in cazul sotului, ceea ce ar necesita o interventie. Ati putea totusi sa incercati a va alia cu parintii lui… sa discutati ce se intampla… poate ei au mai mult influenta asupra lui. Daca totul esueaza, atunci poate ar fi mai bine sa va vedeti de viata (sigur exista un barbat pe masura nevoilor Dvs.). Succes!

E posibil ca aceasta iubire pe care spui ca o simtiti pt sot , sa fie mai mult o obisnuinta, o dependenta. In anumite situatii, victima devine dependenta de agresorul ei…poate ca nu realizati, insa sotul dvs va agreseaza psihic , va face sa nu mai aveti incredere in dvs, in capacitatile dvs, sa nu va mai aranjati, fardati, sa nu va puteti concentra pe cariera/serviciu…e un abuz , sa stiti. Daca sotul nu intelege ca are o problema si nici nu vrea sa faca ceva pt casnicie, nu il intereseaza de fapt nevoile dvs, parerile dvs , ganditi-va bine , sunteti tanara, nu va irositi viata. Mai bine spuneti-le parintilor despre problemele dvs , nu va ajuta cu nimic sa le ascundeti.

Daca pe el il influenteaza o trauma din trecut, tu cu siguranta traiesti una astazi. Viata de prizioner in cuplu, nu cred ca terapia va rezolva pornirile sale geloase dar esti libera sa-ncerci, cel mai sigur ar fi sa inchei relatia si sa-ti vezi de treaba ta, vei pierde ani de zile alaturi de cineva care nici macar n-are incredere in el, d-apoi in tine . Si nici nu va avea.

Dupa cum vedeti, boala nu trece de la sine, ba devine cronica daca nu se iau masuri. Terapie cu forta nu exista insa decat in spitalele de psihiatre. In ce va priveste, metaforuc situatia ar suna cam asa "nicicand o inima curata, nu cade in mocirla dintr-o data"… Roxana Maria cred ca v-a pus oglinda in fata.Dumneavoastra insa alegeti, in terapie este ca la meditatie. "Profesorul" nu poate decat sa va arate calea, alegerea va apartine. Fara alegere orice fel de teapie personala este pierdere de timp si bani sau un fel de joaca la nesfarsit de-a munca lui Sisif…

Mesaj:
nu ma mai inteleg cu sotia mea ,spune ca nu ma mai iubeste ,avem un copil de 7 ani ,en am implinit azi 26 de ani iar ea are 28.Ce pot face pentru a-mi salva familia.Multumesc

daca este dispusa, o incercare ar fi terapia de cuplu. Daca nu doreste impacare…. nu poate fi fortata (legal). Succes!

Mesaj:
Cum pot sa gandesc sanatos, fara sa am retineri? vreau un numar de telefon al unui psiholog, va rog!

a gandi sanatos (eu as spune echilibrat) poate presupune si a avea retineri. Recomandarea unui psiholog/psihoterapeut este dificila avand in vedere ca nu garanteaza si buna intelegere dintre cele doua parti. Va sugerez sa consultati registrul Colegiul Psihologilor aici: http://www.copsi.ro/registrul-unic/rup-partea-i-evidenta-psihologilor si Registrul Federatiei Romane de Psihoterapie aici: http://www.psihoterapie.ro/Certificari-si-registre/Registrul-psihoterapeutilor

contactati-ma in privat

Mesaj:
Prietena mea cea mai buna s-a despartit in urma cu un an de prietenul ei. De atunci ma tot chinui(fara rezultat) sa o aduc pe calea cea buna. A slabit extrem de mult si n-are chef de nimic. Plange aproape saptamanal. I-am sugerat sa mergem impreuna la terapie insa refuza cu indarjire orice interventie medicala. Ce imi sugerati?

din cele descrise prietena sufera de depresie. Insa acest lucru nu poate fi confirmat decat de un medic sau psiholog clinician. Faptul ca nu vrea ajutor sub nicio forma ma face sa ma intreb daca ea defapt nu prefera sa fie in acest rol de ‘victima a iubirii’ in care lumea din jur ‘trage de ea’ – pe scurt: ii ofera atentia de care are nevoie. Insistati… poate o convingeti sa mergeti sa discutati cu un psihoterapeut – varianta cea mai lejera. Daca nu vrea… atunci nu o poate forta nimeni (legal). Succes!

Cu siguranță prietena dvs este în depresie, dar pt că nu constientiează problema, refuză orice consultație de specialitate. Sugerati-i să ia Tinctura de Sunătoare (Hypericum Perforatum) 3 x 4 ml într-un pahar cu 100 ml ap /zi cu minim 20 min înainte de masă, pe stomacul gol.

Mesaj:
Buna ziua! Ma numesc Nicu S. și sunt profesor de limba română. Am 35 de ani. Sunt căsătorit și am doi copii – un băiat de un an și o fată de 4 ani jumate.
De câtăva vreme am început să trăiesc o stare de nesiguranță, de frică, cred, față de cei din jurul meu. Evident, o frică irațională față de colegi, de elevii, de necunoscuții de pe stradă, uneori chiar față de membrii familiei.
Această stare de frică s-a declanșat în momentul în care, într-o discuție între colegi, o colegă mi-a reproșat faptul că nu am avut reacție într-o situație pe care ea o considera umilitoare pentru mine. Este vorba de următorul incident care s-a petrecut cu aproximativ 4 ani în urmă. Povestea este un pic mai lungă. Prin urmare, eu, la terminarea facultății, am rămas ca doctorand cu frecvență în cadrul Fac. de Litere din Cluj-Napoca. Printr-un concurs de împrejurări nefavorabil, n-am reușit să rămân, ca asistent în cadrul catedrei si a trebuit să trec în învățământul preuniversitar. M-am hotărât să mă întorc în orașul natal, deoarece, pentru mine, marele oraș nu mai avea farmecul studenției și era, în același timp, un loc unde am trăit marea dezamăgire de a nu-mi putea continua cariera. Pentru a putea intra în învățământul preuniversitar am dat și eu, ca toată lumea, examenul de titularizare pe care l-am luat cu nota maximă pe județ, în acel an, și astfel am ocupat un loc de profesor de română la șoala gimnazială pe care am urmat-o și eu în trecut.
Ei, coincidența face ca, în chiar acel an în care eu am ajuns în școală, să se schimbe directorul. Noul director, simțindu-se amenințat, poate, sau doar animat de dorința de a mă pune într-o lumină proastă, mi-a venit în inspecție, la o săptămână sau două după începerea școlii. Lecția a decurs normal, din punctul meu de vedere – nu era prima dată când predam(mai predasem 4 ani la facultate)- dar, după lecție, directorul, pe un ton cu totul deplasat(ridicând vocea), mi-a reproșat că lecția nu a fost bine predată, că nu am făcut decât exerciții de fonetică etc. Era o lecție de gramatică și tema era una de recapitulare a noțiunilor de fonetică. Oricum, la această izbucnire a directorului pe care eu nu o anticipam, recunosc că am rămas perplex. Am încercat să spun ceva, dar e genul de persoană care nu te lasă să vorbești, ci începe să urle. Prin urmare, am tăcut știind că lecția a fost una normală și că directorul avea ceva cu mine.
Momentul însă m-a afectat. M-am simțit prost față de toată lumea. De multe ori, eu reacționez în felul acesta, mai ales când cineva mă acuză în public de ceva. Am tendința să nu ripostez. Uneori, ripostez, alteori, nu. De data aceea, n-am ripostat. Am început să mă gândesc că poate lecția a fost într-adevăr un eșec, dar m-am convins ulterior că mă înșelam.
Ei bine, în urmă cu câteva luni, una dintre colege mi-a amintit acel episod pe care cu greu l-am depășit și iarăși, în prezența unor colegi, a început să-mi reproșeze că m-am lăsat umilit, că n-am avut reacție, că ea i-ar fi spus câteva etc.
Din acel moment, a apărut această frică de ceilalți, un fel de frică de a nu fi umilit din nou, de a nu se râde de mine etc. Sunt atât de încordat la ore și orice zâmbet al unui elev mi se pare unul la adresa mea. La fel se întâmplă și când vorbesc cu cei din jur. Sunt defensiv, n-am răbdare să urmăresc discuțiile, mă enervez și devin irascibil. Îmi dau seama de toate aceste aspecte, dar nu reușesc să mă controlez. Pun privirea în pământ când cineva se uită la mine de frică să nu văd un zâmbet ironic, batjocoritor. Cei din jur mă cred lovit de ceva acces de timiditate, pentru că, evident, zâmbesc vâzând că mă fâstâcesc în felul acesta. Și eu mă enervez și tot așa.
Dacă m-ați putea ajuta cu un sfat sau mai multe, v-aș fi recunoscător. M-ați salva dintr-o situație extrem de neplăcută.
Cu considerație,
Nicu S.

Nicu, ai facut primul pas. Ai constientizat situatia care a declansat reactiile tale si ai evaluat corect situatia in care esti acum. Urmatorul pas este sa (re)stabilesti o legatura sanatoasa cu tine insuti. Nu este deloc un proces usor, dar cu ajutorul cuiva specializat ai putea incepe sa construiesti incet si sigur Urmarea va fi o stima ridicata de sine, incredere in fortele proprii. Cand ai incredere in tine, pace si echilibru interior, niciun stimul extern nu te mai poate atinge. Vei vedea ca de fapt esti un om extrem de puternic, care s-a lasat la un moment dat prada unui "joc" pe care societatii ii cam place sa-l joace, destabilizandu-te. Mult succes!

atunci cand te sperie un lucru, de obicei ratiunea, precum si celelalte functii ale corpului trec in plan secundar si cel care preia controlul este creierul reptilian (cea mai veche parte din creier) cu functia de a te apara; reactiile sunt aceleasi ca la animale, in fata pericolului exista trei variante: lupta (varianta in care ai fi ripostat agresiv fata de director), fuga (retragere) sau "inghetare"; inghetarea se vede foarte bine la caprioare, de exemplu cand, in fata unui pericol raman nemiscate pe loc cateva minute pentru ca atacatorul sa nu le vada. eu cred ca asta a fost reactia si in cazul tau. adica asta a fost cel mai bun mod in care tu ai putut sa te protejezi in acel moment si e perfect normal, fiecare reactioneaza in unul din aceste moduri cand se simte brusc amenintat si derutat. sfatul meu ar fi sa incepi prin avea putina compasiune fata de tine si a intelege ca reactia ta nu a fost in niciun fel deplasata sau inadecvata. daca totusi celelalte simptome nu se amelioreaza ti-as sugera sa incerci cateva sedinte de psihoterapie pentru a explora ce anume se intampla cu tine si care sunt nevoile tale care cer atentie in momentul de fata.

Ceea ce ne descri tu este doar varful icesberg-ului, restul este ascuns si necesita descoperit, acceptat si inteles. Toate acestea se pot realiza si singur, mult mai greu sau sub indrumarea unui specialist. Iti recomand sa pornesti in calatoria cea mai importanta si minunata numita Calatoria regasirii de sine. Mult succes!

Va recomand sa va adresati acestor acuze prin intermediul tehnicii Emotional Freedom Techniques (foarte simpla si extrem de eficienta). Se obtine o usurare pe loc, si, chiar mai mult decat atat, experienta ma face sa cred ca exista posibilitatea sa scapati definitiv de ele intr-o singura sedinta.