Mesaj:
mama mea imi spune mereu ca sunt psihopata si ca am nevoie de psihoterapeut, sunt ceva teste care stabilesc starea mentala?

In primul rind daca tu esti psihopata ea cum e fiind mama ta?Ai nevoie de un psihoterapeut sa discute cu tine despre starea ta emotionala si in urma discutiei sabiliti daca sunt probleme mentale.

Astfel de termeni aruncati la intamplare fac mai mult rau. Exista teste care stabilesc starea mentala insa un diagnostic nu este pus doar pe baza testelor. Daca simtiti ca vreti sa aflati cate ceva despre dvs. apelati la un terapeut si discutati despre ceea ce va preocupa. Mult succes!

daca doriti sa aflati un diagnostic… consultati un psihiatru, poate chiar sa fiti amandoua. Dupa o evaluare corecta puteti lua si masurile terapeutice de rigoare. Succes!

Un profesor ce era si profiler la politie, ne-a spus o data la cursuri ca a intalnit in toata cariera doar 2 persoane cu profil psihopat. La intrebarea si cum aratau raspuns a fost "niste dulcei". . Psihanalitic vorbind ar fi terbuit ca mama ta sa fi fost extrem de manipulatoare cu partea ta afectiva in copilarie. Iar tu sa fi invatat intuitiv de la dasa.Iata de ce Marilena ti-a raspuns asa in prima fraza dar probabil si gandind mai de graba la influenta nefasta ce o poate avea asupra psihicului tau aceasta afirmatie repetata. Nevoia de a controla o oameni sau situatii, vine din nevoia nativa de securitate si este specifica fiecaruia, Insa doar psihopatii o duc la extrem. Nu vreau sa intru in descrierea posturii si a modului de a privi specific persoanelor psihopate, cu siguranta vei afla mult mai sigur adevarul mergand la un psiholog clinician, care in urma unor teste de specialitate te va linisti probabil. Daca nu ti-a facut placere in copilarie sa omori pisicute, eu zic sa-ti iei gandul de la acest crunt diagnostic, insa mult mai mult bine ar face un psihoterapeut vis a vis de problemele de relationare dintre tine si mama.

Mama ştie care sunt criteriile de diagnostic pentru psihopat?

Mesaj:
Buna ziua , ma numesc Daniel am 23 ani si cred ca am nevoie de ajutorul dvs sa imi raspunde-ti la o intrebare daca binevoiti . Dupa cum spuneam ma numesc Daniel am 23 ani , prietena mea are 20 suntem impreuna de 2 ani si jumatate iar de 2 luni ne-am decis sa ne mutam impreuna , ea fiind primul an la facultate iar eu muncesc. Parintii nostrii stiu de relatie si sunt deacord , se cunosc si intre ei adica s-au intalnit pastreaza legatura nu este niciun fel de problema . Noi ne iubim foarte multe si ea pe mine si eu pe ea ..dar de vreo 2 zile sa zic asa parca ma simt ca intr-o cusca nu stiu exact cum sa spun . Parca m-am saturat de relatie , de viata de cuplu . Parca imi e dor de viata de dinainte adica sa merg la munca dar sa nu trebuiasca sa ma gandesc ca o sa iau salariul si o sa trebuiasca sa platim chiria , intretinerea , sa cumparam mancare , sa ne gandim oare ce facem de mancare etc. parca mi-e dor sa nu trebuiasca sa mai dau explicatii unde am fost ce am facut desii intr-o relatie mi se pare absolut normal ca parteneru sa stie toate lucrurile aste . Mi-e dor sa ies pana in oras sa cumpar ceva si sa nu mai trebuiasca sa dau mesaj vezi ca merg sa iau paine ( am dat un exemplu ) parca vreau viata dinainte cand din salariu mergeam puneam un bilet la pariuri , imi luam o sticla de suc , ieseam cu prietenii la o bere …cand ies in oras sa nu trebuiasca sa vbesc prin mesaje sa nu primesc mesaje de genu " mai stai ? " cand primesc o cerere de prietenie pe fb de la o alta fata sa nu trebuiasca sa dau explicatii cine e sau ca nu am nicio treaba cu ea si e doar o fosta colega de munca. Ma simt ca tatal meu care merge la munca si vine acasa si asta e tot . Asta e viata lui si eu nu ma simt inca pregatit doar pt atat . Nu vreau sa ma despart pt ca sa pot iesii sau vorbi cu alte fete pur si simplu nu mai vreau nici macar sa vorbesc cu o fata cel putin un an ..vreau sa fiu singur sa fac ce faceam inainte fara explicatii fara sa ma intreb daca se supara daca fac chestia asta . Dar in acelasi timp o iubesc enorm si nu vreau sa o fac sa sufere si stiu ca daca ne-am despartii ar suferi enorm si sincer nici nu cred ca ma pot desparti de ea fiindca si eu o iubesc enorm de mult . Nu sunt pregatit de responsabilitatile vietii de cuplu sau nu stiu care sa zic ca e problema..Dupa cum am spus si mai sus ma gandesc aa iar tre sa platesc chiria iar tre sa platesc cheltuielile iar tre sa luam mancare dar oare ce facem de mancare …Nu stiu ce vreau . Va mutumesc anticipat pentru raspuns.

Bine ai venit in lumea barbatilor frate.Majoritatea gandesc asa ca tine.Sincer sa fiu si eu astept raspunsuri competente la problema ta.E o situatie actuala,care daca ramane neconstientizata ,cauzeaza multe probleme.Unele guri ar spune ca nu te ai maturizat suficient,insa eu cred ca nu e vorba despre acest lucru pentru ca multi simt asta mintindu se singuri.Sustin aceasta postare interesanta si propun dezbateri pe tema asta!

Mi-a placut raspunsul lui Alex Glazy. Se pare ca problema este des intalnita. Va pot oferi un punct de vedere in aceasta situatie. Din cele scrise de tine eu inteleg, de cand v-ati mutat impreuna, s-a produs o anumita simbioza intre voi, contopire care nu permite pastrarea individualitatii personale. Acesta poate fi o gresala in relatia de cuplu pentru ca aceasta poate duce exact la ceea ce descri tu. Fiecare partener are dreptul la intimitate, la lucruri si actiuni personale, necontrolate de celalalt. Frica este cea care se afla in spatele controlului acceptat sau neacceptat. Sufletul tau urla dupa recapatarea individualitatii. fiecare partener este diferit si unic in felul sau in acelasi timp se completeaza cu celalalt.

In acelasi timp pot vedea o neasumare a urmatorului stadiu de evolutie intr-o relatie, ceea ce trai in doi. ))))))))))))) Oricum felicitari ca esti constient de toate acestea, cauti sa intelegi si mai mult, cauti ajutor.

Eu nu cred ca este o problema specifica barbatilor. De multe ori oamenii cred ca a fi partener intr-o relatie inseamna a renunta la timpul lor personal, la relatia cu ei insisi. Poate ca acest lucru functioneaza pe termen scurt insa in timp partenerii ajung sa se simta sufocati de relatie. Nu pentru ca nu ar mai avea sentimente pentru partener ci pentru ca simt ca nu mai au spatiu personal. O relatie vine cu beneficii dar si cu responsabilitati care insa pot fi asumate intr-un mod constructiv.Va recomand sa mergeti la o terapie de cuplu pentru a intelege cum sa va gestionati relatia in mod armonios. Succes!

Daniel, nu ar trebui sa fii parte la asa ceva decat in momentul in care alegi cu toata inima asa ceva. Chiar daca o vei face sa sufere e mai bine sa-i spui acum ce simti decat sa faci un compromis imens cu tine insati si sa accepti ceva de care sufletul tau nu e tocmai incantat. Oricum daca vei continua asa si vei ramine "sacrificandu-te" pe altarul "iubirii" ea tot va simti asta, daca e sincera cu ea insasi. O solutie ar fi sa incerci sa stai de vorba cu ea, sa va separati o perioada asigurand-o ca o iubesti cu toata inima, dar afirmand cu fermitate ca simti ca nu esti pregatit inca pentru asa ceva. Daca va avea intelegere, rabdare si iubire va intelege si te va astepta o perioada pina te vei simti cu adevarat pregatit pentru un asa pas in relationare. Pina atunci nu te obliga nimeni sa renunti la libertatea ta. Libertatea in relationare nu presupune compromis.

de acord cu doamna Doina Zamfirescu, o relatie sanatoasa este ca un dans in care exista suficient spatiu si pentru amandoi si pentru fiecare; nu poti darui ce ai mai bun partenerei daca nu ai suficient spatiu de unde sa-ti incarci resursele pe cont propriu… cred ca cel mai bine ar fi sa incerci sa negociezi aceste nevoi cu partenera ta (poate chiar vei avea surpriza ca si ea sa simta la fel) iar apoi sa gasiti impreuna o modalitate de a satisface aceste nevoi. inteleg nevoia de spatiu personal dar ma intreb totusi, daca te-ai fi mutat singur undeva in chirie, nu ai fi avut aceleasi griji legate de chirie, plati si mancare?…

eu ti-as sugera niste sedinte de dezvoltare personala. Este un moment important din viata noastra (atat femei cat si barbati) si merita explorat in profunzime… si nu online. Succes!

Nu cred ca sentimentele dintre voi au vreo legatura cu aceasta problema. Pur si simplu ati luat o decizie din care a rezultat o mare schimbare pt amandoi si e posibil sa nu fiti inca pregatiti pt asta. Depinde de voi cum reusisti sa va adaptati unul cu celalt, iar pt asta aveti nevoie de multe discutii sincere si deschise unul cu celalalt. Poate v-ar ajuta si cateva sfaturi din partea parintilor, care au trecut deja prin asta sau chiar al unui psiholog. Rabdare!

Mesaj:
Buna ziua,
Am inteles ca pentru rezolvarea conflictelor este bine sa comunici cu partenerul tau.
Situatia mea sta in felul urmator:
Sotul meu nu petrece timp cu noi (cu mine si cu fetita noastra de 4 anisori) Programul lui este urmatorul. De luni pana vineri serviciu pana seara dupa care nici nu ajunge acasa dar se opreste sa bea o bere, doua cu prietenii lui (aceiasi din copilarie) ale caror sotii patesc la fel ca si mine.; iar in weekend daca nu joaca fotbal, dupa care iar bere pana seara, joaca remi tot cu aceiasi prieteni. Noi chiar nu mai petrecem timp impreuna pentru ca el ajunge acasa cand eu si fetita ne pregatim de culcare. Nu exagerez. el sta acasa doar cand mananca si doarme si fff rar sa mai povestim si noi sau sa ne uitam la un film.. de iesit impreuna doar noi 3 nici nu se pune problema.
Eu cred ca anturajul il strica insa nu reusesc sa-l fac si pe el sa inteleaga acest lucru.am incerat sa vb cu el.. mi-a zis ca e constient ca greseste dar se lasa dus de val.
Ce ma sfatuiti sa fac nici nu stiu cum sa abordez cu el subiectul asta pentru ca are aceeasi replica :” ce fac asa de grav ?!“

,,Asa de grav,, este faptul ca fetita este lipsita de afectivitatea tatalui, ca daca a facut un copil, trebuie sa-si asume cresterea lui. Da, in comunicare sta totul, cu o conditie, sa si ai cu cine comunica deschis si sincer. Nu ati scris varsta sotului, daca ar putea avea si alte motive pentru care prefera sa stea departe. Poate doar se simte coplesit, vorbiti cu el si nu uitati sa-l asigurati de tot suportul dvs. Pana la urma, era mai rau daca avea vicii foarte greu de suportat sau daca era violent. Consiliere de cuplu, eventual. Sanatate!

Buna ziua. Ma intreb daca asa au stat lucrurile de la inceputul relatiei sau daca a inceput sa faca asta mai tarziu. Ma gandesc ca ar fi util sa ii vorbiti despre nevoia dvs. de avea timp impreuna fara sa sa ii vorbiti de cum se comporta el. Daca sunteti importanta pentru el va tine cont de ceea ce aveti nevoie. Toate cele bune.

Intr-un cuplu nu exista doar un "vinovat" asa cum nici intr-un razboi nu exista doar un o armata care considera ca are dreptate.
Va intreb: ce faceti dvs pentru a-l face sa vina acasa, la dvs si la fetita? In afara ca-i gatiti, spalati, calcati si sex cand are chef.
Eu nu cred ca ceva il atrage la amici. Cred ca ceva il face sa prefere relatia cu amicii sai. Si aici aveti nevoie sa va puneti intrebari. De ce? Ce pot sa fac?
Apoi, cu mare dragoste, cu un obiectiv sincer de a incerca sa-l intelegeti, cu mult calm si fara a invinovati pe nimeni, discutati cu el despre relatie. Ce-si doreste, ce va doriti dvs, cum sa-i satisfaceti dorintele, cum sa vi le satisfaca el…casnicia este o relatie bazata pe un "contract". Stabiliti, sau restabiliti termenii acelui contract.
Repet…cu multa dragoste si intelegere.

Mesaj:
Viata sexuala
Am 21 de ani si inca sunt virgin… cand eram mic aveam cosuri multe si aveam o gandire negativa despre mine iar eu cam asteptam … sa faca ele primul pas… si de cand ma stiu mi-am dorit ca prima fata sa fie si ultima (poate unele persoane ar rade..). Sunt timid si mi-am impus unele chesti in viata sa nu beau,fumez,droghez sau insel si sunt mandru de asta insa sunt cam pretentios la fete deoarece sunt intr-un fel obsedat de o asa zisa "razbunare" sa ma mandresc cu viitoarea mea iubita si sa le dau peste nas celorlalte care m-au ignorat pana in momentul acela si acum nu mai am cosuri , chiar sunt umpic narcisist consider ca arat bine. Iar acum s-a ivit alta problema m-am mutat cu parinti in strainatate …. De iubit am iubit o singura fata … insa dupa 3 luni…. si am facut multe sacrificii pentru ea in fine asta e alta poveste. Urasc ignoranta si in ziua de azi e "in floare".Daca vreau o pot face aici in strainatate cu o c..v.. dar nu prea as vrea..

Stii,tu iti menti standardele ridicate intr-o societate cu standarde false.Esti un idealist ,perfectionist,si daca nu incerci sa te confrunti putin cu realitatea,vei avea de suferit tu,nu cei sau cele carora vrei sa le dai peste nas.Incearca sa iesi pas cu pas din lumea ta de basm si negociaza cu lumea reala.Si ca sfat asa,daca vrei sa iti apropii o fata apropiata pretentiilor tale,ai nevoie de antrenament si relaxare.Pt ca fetelor de calitate in general apreciaza barbatii siguri pe ei,care stiu ce vor si care stiu sa comunice cu ele.toate aceste caracteristici le poti dobandi prin antrenament si socializare.Si ce daca iesi cu una considerata urata?Fa-ti-o amica,ascult-o,respect-o,ea iti va da indicii ,si te va pregati pt. urmatorul nivel.Si ce daca vei cunoaste femei considerate usuratice?De la acestea poti invata cele mai multe despre cauzele pentru care femeile recurg la anumite fapte.FIi un explorator al realitatii daca vrei sa acumulezi atatea informatii care sa-ti permita sa iti gasesti echilibru.Lasa deoparte prejudecatile impuse de familie si societate. Sper ca te am mai ghidat.

Din ceea ce scri tu este ca vrei o femeie cu standarde f inalte pentru a spala ranile emotionale traite pana acum si pentru a da peste nas ignorantei celor din jurul tau. In acelasi timp vrei ca ea sa initieze interactiunea cu tine, sa fie constienta ca se baga in ceva pe tot restul vietii. Sincer, ca femeie, nu as intra in asa ceva. )))))) In schimb, cred ca unei femei i-ar placea sa cunoasca un barbat, sa il descopare pas cu pas, sa experimenteze, iar daca exista compatibilitate in mai toate planurile atunci continua relatia, daca nu, se alege cu o experienta de viata valoroasa si un prieten. )))))))

Oricum, nu uita un lucru, ceea ce cauti la o femeie, standardul foarte inalt, este foarte important ca tu sa fi la fel. Daca nu, o astfel de femeie nici nu te observa.:))))))) Conform legii rezonantei, lege implacabila de altfel, fiecare barbat isi gaseste o femeie conform nivelului sau de dezvoltare personala. Stiu ca nu suna bine pentru tine, este o realitate de necontestat. Deci din descrierea ta, femeia potrivita nivelului tau de dezvoltate personala este timida, asteapta ca barbatul sa initieze conexiunea, cauta barbatul superior ei pentru a da peste bot prietenelor ei care au facut-o sa sufere. )))))))))

Raspunsurile doamnei Daniela-Monica Guzu lamuresc perfect problema.Realitatea asta e, chiar daca e imbracata in vesminte negre:)

In finalul relatarii iti dai si sfatul ce il astepti de la specialist: "daca vreau o pot face aici in strainatate…., dar nu prea as vrea." Pai, asta e si sfatul oricarui psiholog. Daca nu PREA ai vrea, nu o fa. Asculta-ti cu atentie inima. Si tot inima iti va arata si cand e vremea sa o "faci". Ea nu tine cont de standardele tale stupide. Ascult-o.

Mesaj:
am 2 copii ,de 8ani nu am avut serviciu ,momentan am gasit dar nu ma prea pot acomoda,am impresia ca nu stiu nimic si ca orice serviciu mi-as gasi nu e pt mine .nu stiu ce stiu sa fac ,vreau sa invat dar nu vor sa-mi explice….,sunt disperata ca nu stiu ce ar trebui sa fac in viata asta.am studii superioare, dar problema e ca nu-mi gasesc locul si rostul niciunde

incercati sa gasiti un consilier vocational care sa va evalueze si indrume. Succes!

imi puteti scrie pe mail daca doriti sa discutam despre temerile care va impiedica sa va gasiti linistea si sa va adaptati unui job.

Mesaj:
Buna ziua, numele meu este Ioana, am 18 ani si sunt in ultimul an de liceu, intr-un colegiu din Craiova. Timp de 17 ani am locuit si am trait in Bucuresti, anul trecut m-am mutat in orasul curent fara a vrea lucrul acesta; am fost fortata de catre tatal meu (parintii mei sunt divortati- mama in Craiova, tata in Bucuresti, tatal meu gasindu-si pe altcineva intre timp cu care eu nu ma prea intelegeam). Asadar, am venit sa locuiesc impreuna cu mama, nu stiam orasul si nu cunosteam pe nimeni in afara de ea.

A urmat o perioada foarte grea pentru mine, ingrozitoare chiar, in care dupa cateva luni de plans in fiecare zi si experienta unui atac de panica, am reusit sa cunosc cativa oameni, dar care se limiteaza numai la spatiul scolii, si sa imi cunosc propriul cartier si partea de oras in care ma aflam.

Inainte sa plec din Bucuresti, am cunoscut un baiat care m-a sustinut aproape in tot acest proces al meu de "schimbare". De fapt, nu era un baiat, era chiar un barbat la 27 de ani, insa parea destul de imatur la acea vreme, in ceea ce privea relatiile dintre oameni, asta probabil si din cauza vietii pe care a dus-o pana in acel moment, dar asta este alta poveste. Toate bune si frumoase, pana cand am plecat de langa el (deja ajunsesem sa ne atasam unul de altul). La doar cateva luni dupa ce m-am mutat, el a suferit un episod psihotic, cred..in care m-a indepartat foarte mult, iar eu am suferit enorm, el fiind si singura mea sursa de sprijin si suport, fiindca in parinti si in fratele meu nu puteam pune baza, nu stiau prin ce trec si nici nu erau interesati asa de mult, fiecare era pentru el.

Anul acesta, prin februarie-martie, m-a cautat din nou si si-a cerut scuze pentru comportamentul pe care l-a avut, adaugand ca tine enorm de mult la mine. Avand in vedere ca si eu tineam la el si eram indragostita pana peste cap, usor am reinceput sa vorbim si parca totul era mai bine ca la inceput.

In aceasta vara, am venit in Bucuresti, in vacanta si am petrecut o saptamana si ceva la el, acasa, in garsoniera pe care a inchiriat-o nu de mult timp. Cred ca au fost cele mai frumoase momente din viata mea, de pana atunci, in care am devenit cumva dependenta emotional de el.

Acum, de aproape doua luni, m-am reintors in Craiova, fiindca a inceput scoala, promitandu-i ca am sa vin in weekend-uri, iar el la randu-i spunandu-mi ca ma va vizita, atunci cand eu nu pot veni. Iata ca, dupa aproape doua luni, eu nu am putut veni in Bucuresti, iar el nu a venit in Craiova. (la tatal meu nu puteam sta, fiindca nu era de acord cu relatia asta, in primul rand, iar in al doilea rand, conceptiile tatei privind sederea mea acolo sunt poate nepotrivite-avand impresia ca pe mine nu ma intereseaza deloc de el, ci doar sa imi vad prietenii(asta dupa ce el m-a dat afara din casa) si ca sunt o strainta, un musafir in acea casa).

Deci, am ajuns la faza, in care am din nou o relatie la distanta. Lucrul asta ma afecteaza destul de mult, avand in vedere dependenta emotionala pe care am dezvoltat-o la Adrian, barbatul despre care vorbeam mai sus. Pur si simplu sunt dependenta de suportul si ajutorul lui, fiindca in continuare nu am pe cineva langa mine asa cum e el. Problema e urmatoarea: el are prieteni acolo, un alt program fata de al meu, o alta viata, astfel ca vorbim destul de rar, iar eu si el, dar mai ales eu, sunt derutata, confuza si nu stiu ce suntem noi acum in relatia asta si care este viitorul ei, daca are vreunul.

Intentionez sa urmez facultatea de psihologie din Bucuresti, imi doresc sa devin psiholog de la varsta de 14 ani, decand au divortat parintii mei. Nu stiu unde voi locui, cum ma voi descurca, iar acum nu stiu nici daca voi mai fi impreuna cu Adrian. Faptul ca vorbeam si tineam unul la altul, ma facea fericita si optimista, imi este frica de situatia in care nu ma voi descurca sau voi cadea in depresie (fiindca s-a mai intamplat inainte), iar el a fost cel care m-a ajutat sa revin la realitate, daca el nu ar mai fi, in acest moment nu stiu ce as face.

Stiu ca sunt tanara, stiu ca nu am experienta, stiu ca toate astea vor trece, se vor vindeca in timp, dar nu vreau sa ma afecteze pe plan profesional.

Povestea este mult mai lunga si mai ampla, am incercat sa o scurtez si am dorit sa o impartasesc, probabil pentru ca aveam nevoie sa ma descarc, inca o data.

Nu am bani, nici posibilitatea de a calatori deci in alte orase sau localitati, dar mi-as dori mult sa stau de vorba cu un psiholog, cred ca am nevoie si de parerea unui specialist, pentru ca am tot vorbit cu prieteni, dar tot simt nevoia de a repovesti si a retrai toate momentele astea. Stiu ca eu si el, trebuie sa avem o discutie legata de ce o sa se intample in continuare cu noi si intre noi, si o sa o avem, dar nu vreau sa cred ca vom fi niste simple cunostinte si nici o simpla prietena nu pot fi pentru el.

Imi e teama ca daca eu imi voi vedea de viata mea aici, in continuare, iar el acolo, vom ajunge sa nu mai depindem unul de altul, si drept urmare sa nu mai dorim sa vorbim sau sa ne intalnim, sa concludem ca a fost o alta relatia, o alta experienta, care s-a terminat. Pentru mine inca nu s-a terminat..

Imi puteti da niste sfaturi, sau poate sa ma ajutati sa inteleg care este cel mai potrivit lucru pe care as putea sa il fac in momentul acesta?

Cred ca cel mai bun lucru pe care poti singura sa-l faci este sa inveti pentru a-ti lua examenele cu brio iar din toamna vei putea sta la camin in Bucuresti la facultatea pe care ti-o doresti. Trecerea prin mai multe experinte iti permite sa te cunosti mai bine, sa -ti descoperi resursele, sa te intaresti emotional. O iubire adevarata rezista unei despartiri. S-a demonstrat stiintific ca copiii care pot rezista o perioada tentatiei de a-si satisface o pofta (o prajitura) in vederea obtinerii unui beneficiu mai mare ( un tort) sunt copii care vor reusi in viata, care de dragul unui obiectiv dorit isi pot infrana/controla pornirile. iti doresc succes in drumul pe care ai pornit si, dupa cum probabil stii deja, nimic nu este intamplator…

exista psihoterapeuti si in Craiova… si ma gandesc ca ar fi o idee sa discuti cu mama si tatal tau despre un sprijin financiar in aceasta directie. Tariful se poate negocia. Succes, se poate!

1. Relatiile pe care le dezvoltam nu ar trebui sa duca la dependenta. Urmareste sa intelegi ca atita timp cat vei fi dependenta de cineva vei suferi enorm, deoarece nimeni nu va fi exact asa cum iti doresti tu. Daca vei fi dependenta de cel drag, el va simti mereu ca il sufoci cu iubirea ta si nu va ramine in veci linga tine. Lasa-l liber, daca se intoarce vei simti ca esti iubita si ca iubesti. 2.Stai de vorba cu prietenul tau si lamureste-te asupra tuturor lucrurilor enumerate in relatare (fa si o lista, chiar). Accepta sincer parerea lui fara a-l judeca. Lasa-l si permite-i sa fie sincer cu tine daca vrei sa intelegi care e urmatorul pas care ar trebui sa-l faci.3. "Nu vreau sa cred ca vom fi niste simple cunostinte"- accepta si posibilitatea asta. Nimeni nu este obligat sa ramina intr-o relatie decat daca simte cu adevarat asta. Cu siguranta si tie ti-ar placea sa ai libertatea de a continua o realatie sau nu. 4. " Ce tie nu-ti place altuia nu face". In orice fel de relatie esti ofera respect, sinceritate si libertate. Apoi vei simti cu vine catre tine si recunostinta celuilalt ca te-a cunoscut.Si asa vei simti ca esti iubita.

Mesaj:
buna ziua…am o mica problema si nustiu ce sa fac si cum sa fac….am un baietel de 7 ani si merge la sala de sport de 8 luni(kingboxing)…si era activ si bravo dar eri adika pe data de 2 noiembrie a avut lok kompetitia(campionii mici)eram sigura ca va invinge dar din pacate na fost asa…intrase pe ring si incepuse sa plinga…am fugit repede sa vad cauza..imi spusese ca acest baietel ii de data trecuta si se teme de el….rog sami dati un sfat cum sa vb ku el si cum sa fac mai departe….mam dezamagit in el…sunt nervoasa pe el…si pling intruna..

Nu cred ca exista motive de dezamagire,faptul ca a ajuns sa intre-n ring este mare lucru ,este important sa-l incurajati indiferent de rezultat daca-si doreste sa continue cu acest sport. Emotiile pot fi distructive si constructive,emotiile au fost puternice ptr.el fiind fata-n fata cu un adversar de care-i era teama si este posibil sa fi pus stapanire pe el(teama,emotiile).Incercati sa-l obisnuiti prin a se concentra la joc(sport)nu la rezultat,la asteptari,la teama .O discutie in care sa-i explicati ca el poate sa reuseasca, sa fie mai puternic decat adversarul daca-si doreste este o simpla varianta .Incercati si o discutie fata-n fata cu un psiholog,sa fiti nervoasa pe el nu este o solutie constructiva,este f.distructiva.Succes!

si eu va recomand de asemenea sa discutati cateva sedinte cu un terapeut… copiii preiau foarte multe de la adulti… mai ales de la mama. Cand dvs o sa fiti ok… o sa fie si el. Succes!

Nu cred ca ar trebui sa fiti dezamagita de faptul ca baietelul dvs de 7 ani refuza sa se bata cu un baietel de care se teme. V-ati gandit ca poate acest sport este prea dur si nu se potriveste cu personalitatea lui? Daca poate s-ar descurca mai bine la fotbal sau la inot? Sunt curioasa cine a ales acest sport, el sau dvs?

El probabil are un spirit artistic mai dezvoltat pe care nu ii e teama sa l exteriorizeze.Este inca un copil,e normal sa aiba temeri sau indoieli asa cum oricare copil la varsta lui are.Probabil ca dezamagirea ta provine din faptul ca ai standarde nerealiste de la baieti.Crezi ca doar fetele plang?Eu cred ca ai un baiat cu un spirit puternic ,care impreuna cu o educatie competenta va inflori armonios.Lasa preconceptiile si slefuieste corect diamantul ce l-ai nascut ca asta face diferenta dintre mame normale si cele extraordinare,si tine minte ca mai important e sa nu fie el dezamagit de tine ,decat viceversa!

Scuze ca intervin…copilul nu are nici o problema..primul psiholog pt baiat este senseiul..a nimerit un adversar mai bun…cu antrenament si incurajari din partea dvs va trece usor.
Dvs clar trebuie sa aveti incredere si sa acordati incredere copilului..
Nu conteaza ramuea sportiva Andreea Deea..e doar sport..e vb de lipsa de incredere a parintelui si lipsa de pregatire a copilului..
Se intalnesc 2 entitati
Amandoua sa castige..
Ai incredere in copil..incurajeaza.l si daca mai plange..nu mai fugi catre el..are sensei..succes

Dan Sandu perfect de acord. Chiar apreciez parintii care isi indruma copiii spre practicarea unui sport indiferent de natura lui, dar cu toate acestea consider ca trebuie sa fie un sport/ o activitate caruia copilului sa i se potriveasca si sa ii placa. De asemenea chiar daca nu se ridica la asteptarile parintilor tot trebuie incurajat, nu certat, mai ales ca pare sa fie la inceput de drum.

Sportul este extraordinar de benefic pentru copii si cumva observ ca baiatul d-stra tinde sa se exteriorizeze intr-un mod agresiv, din modul in care ati formulat textul pare histrionic, adica tinde sa "demonstreze"- in cazul asta, prima actiune pe care v-o sugerez este sa uitati de ideea "Sunt dezamagita de copilul meu!"- asa ceva este exclus!

Iti sugerez sa citesti si acesti articol: http://adrianbajenaru.ro/ce-invatat-din-artele-martiale/

Mesaj:
Dupa o sperietura foarte mare am ramas cu durere axilara si doua nopti de insomnie crunta si agitata.Intre timp am avut probleme cu inima,sufocare,tensiune noaptea..Analizele sunt bune,am verificat tot si nu sunt cauze fizice.Nu sunt trista,dar sunt foarte speriata de boala,orice boala.Am inteles ca acestea sunt atacuri de panica.Am constientizat ca am mai avut si in trecut.Fara probleme de familie sau materiale.Copil infiat si sunt recunoscatoare pentru asta.Iau tratament naturist:sunatoare,omega 3,5HTP,Rhodiola,valeriana.Am fost la psihiatru si mi-a spus:tulburare depresiva anxioasa,mi-a dat o pastila chimica,nu-l iau,dar doresc psihoterapie.Gresesc?

nu, nu gresiti. Mult succes !

Subscriu parerii colegei de mai sus: Nu gresiti. O psihoterapie va ajuta sa intelegeti cum se declanseaza atacurile, cum pot fi controlate si depasite. Succes!

Pare sa fie genul de situatie extrem de eficient de abordat cu Emotional Freedom Techniques.

nu greseti… poate chiar nu este nevoie de medicatie ‘chimica’, insa nu este de exclus daca situatia se agreveaza. Puteti incerca un tratament homeopat, cu succes, cu sustinere psihoterapeutica. Succes!

Atentie la omega 3, aveti de castigat folosind regulat, dar mai rar ulei de peste, in favoarea surselor vegetale. http://wp.me/p48646-QY Dupa cum si dieta este de preferat a fi in principal vegetariana.

In plus, este foarte recomandat sa asociati omega 3 cu antioxidanti ca vit. E si seleniu organic. (cititi categoria ‘Suplimente’ de pe saitul dinainte). Adica forma aceasta ar fi mult mai eficienta decat cele sintetice sau chiar si naturale. http://www.suplimente.ro/advanced-gamma-e-complex-60-softgels.html

Adaptogenele ca Ginseng si Rhodiola sunt de mare ajutor celor in varsta. Cei tineri pot folosi si chiar e foarte recomandat sa incerce mai intai ajustarea dietei (mai multe grasimi sanatoase, eliminarea zaharului, a cerealelor etc).
Reveniti peste 3-4 zile pe acest subiect pentru niste articole despre eroarea focalizarii direct pe nivelul de serotonina in depresie. Adica mai bine evitati sunatoarea si 5-htp, in schimb speculati niste suplimente banale gen magneziu + B6. Apropo, B6 are un rol esential in sinteza serotoninei.
In rest, cred ca sunteti pe drumul cel bun daca evitati solutiile chimice, cititi aici mai multe. http://tinyurl.com/qdrptkx

Mesaj:
Am o problema la care nu gasesc raspuns logic de unde provine aceasta temere a mea si cum pot sa o stopez. Imi este teama de pasari nu atat de ele cat de sunetul apripilor produse de acestea. Cand sunt in preajma lor ma blochez, raman fara aer si am o stare de panica. As dori sa ma pot autodetermina sa nu mai am aceasta fobie, de aceea vreau sa stiu ce trebuie sa fac sa scap.

Va invit sa cititi cea mai recenta postare, referitoare la eliberarea fricilor, de pe www.facebook.com/Cristina.H.B.Docan Este exact atit de simplu cat vedeti acolo!

in primul rand va puteti gandi ca frica nu are nicio legatura cu logica … dupa care puteti incerca orice metoda terapeutica/introspectiva pt acest gen de dificultati. Succes!

Incercati sa va amintiti cand a aprut prima data aceasta teama si daca a avut loc in acea perioada un evniment deosebit in viata dumeaoastra. Apoi mai vorbim.

Mesaj:
Buna
Sint Mihaela am 40 de ani , am avut un episid depresiv in decembrie 2013, cu insomnii 2 saptamini diagnosticata cu depresie , tratament 5 luni , cu mirzaten .Intre tmp s-au mai ameliorat si din problemele , pe care le eveam atunci dar nu in totalitate , acum in urma unei schimbari la w , iar nu am dormit , am inceput sa iau antidepresiv daciaplant ,e ok.Ma intreb la fiecare mica problema voi avea insomnii?
Astept raspuns cu nerabdare
Multumesc

poate ar fi bine sa faceti si psihoterapie…