Mesaj:
Buna ziua.Am si eu o problema cu parintii mei.Varsta mea e 28 ani.Am o relatie cu iubitul meu de un an de zile,noi ne intelegem foarte bine,nu avem certuri,insa de vreo 3 saptamani mama a inceput sa imi zica ca nu mai are legatura ceea buna cu mine cum era candva…Tata a inceput si el sa fie influentat de catre mama.De trei zile e in depresie si imi zice ca simte ca noi nu avem viitor bun si simte o primejdie,de ce?pentru ca a vorbit cu o ghicitoare prin telefon si aia i-a zis ca eu is influentata printr-o magie de catre iubitul meu si nu avem viitor si etc.Evident ca mama mi-a pus conditii pt ca sa nu mai fiu cu iubitul meu dar paralel imi zice ca nu se amesteca in viata noastra.Va rog mult daca puteti dati-mi un raspuns!Cum sa fiu in asa caz?Sunt intre doua focuri.Ma simt epuizata la tema data si as dori sa aflu un raspuns !Merci anticipat!

la 28 de ani nu esti foarte matura….

la varsta ta ar fi recomandabil sa iti iei totusi singura decizii de genul acesta. Inteleg ca iti doresti ca toata lumea sa fie ok si totul bine, dar din ce ai scris sunt destul de ingrijorat pentru mama ta. Poti incerca sa mergi impreuna cu parintii tai la un terapeut de familie unde sa discutati in cadru organizat aceasta perioada importanta din viata voastra si ce inseamna pt fiecare. Succes!

Din cele relatate reiese ca mama ta are o problema cu tine: "nu mai are legatura ceea buna cu mine cum era candva…Tata a inceput si el sa fie influentat de catre mama". Deci… nu tu esti cea care ai o problema cu parintii, asa cum ti-ai inceput relatarea. Asa ca fa aceasta diferenta. Insa poate ca tu ai o problema cu tine, cum ar fi faptul ca vrei sa fii copilul ascultator, dar vrei si iubit. Atunci, problema ta ar fi conflictul tau interior care trebuie rezolvat de catre tine , asa cum si conflictul interior al parintilor trebuie rezolvat de catre ei si nu de catre tine. De tine mai tine sa rezolvi (partea ta) din problema interactiunii cu mama care simte ca isi pierde fiica. Asta se rezolva prin dialog asertiv, asigurand-o ca o iubesti la fel de mult ca si odinioara, dar acorzi timp mai mult iubitului, cum e normal. Dar daca vrei sa fii un copil ascultator care se lasa doborat de santajul emotional al parintilor gelosi, atunci mai bine spune-i iubitului ca nu esti la varsta la care e in regula sa ai iubit. Poti sa-i ceri, eventual sa astepte sa cresti. Sau, daca consideri ca esti deja matura, atunci ai dreptul sa pui limite parintilor, fara sa-i ranesti, fara conflicte, fara rugaminti, fara argumente, ci doar asigurandu-i ca iubirea si interesul pentru ei si timpul acordat iubitului sunt doua lucruri diferite, care nu se exclud reciproc. Daca parintii vor intelege acest lucru, atunci nu vor mai face presiuni. Succes!

Aici sint "doua probleme" A. Cum ai ajuns pina la 28 de ani si sa nu poti gindi matur pentru viitor tau? B. Mama ta trebuie sa consulte un psiholog… in rest nu sint alte sfaturi mai ales cind ne gindim la un adult de 28 de ani e viata ta, e decizia ta, e relatie ta cu iubirul tau – cauta sa fii responsabila… parintii de la o anumita virsta sint doar "de decor"… ei nu pot raspunde in locul tau pentru viitorul tau oricare ar fi decizia ta… "maturizeaza-te" si va fi cu succes

Mesaj:
sunt intr-o relatie de prietenie cu o filipinneza de aprope 4 ani ,impreuna cu noi locuieste si fratele ei. Intamplator am ajuns acasa cu 3 ore ai devreme de la servici,cand am intrat in casa,fratele prietenei mele a iesit din camera ei in indispensabili,uitandu-se speriat catre mine,spunandu-mi…..,,stiu ce crezi dar nu s-a intamplat nimic! cand am intat in camera ea se prefacea ca doarme….am vrut sa ma despart de ea chiar atunci ,daar am cedat implorarilor si plansului ei ,asigurandu-ma ca nu este nimic intre ei! din acel moment ,nu mai pot sa am incredere deplina in ea,i-am spus de nenumarate ori ca trebuie sa ne despartim,dar nu vrea plange tot timpul,spune ca ma iubeste foarte mult! ma simt mizerabil,va rog sa ma ajutati cu un sfat!am cumparat o casa si am hotarat sa locuim doar noi doi,a plans o zi intrega pentru ca nu vroia sa se desparta de fratele ei! nu stiu cum sa aflu daca pritena mea si fratele ei savarsesc un incest!….sunt multe alte amanunte petrecute intre ei care m-au dus la aceasta concluzie,dar nu vreau sa mai lungesc povestea! va rog sa ma sfatuiti cum pot sa scap de aceasta nedumerire!

ma gandesc ca poate nu sunt cu adevarat frati, daca da si este vorba de incest, poate ca cel mai bine ar fi sa ii indreptati catre ajutor profesionist si nu neaparat sa le rezolvati Dvs problema. Ce va pot spune este ca genul acesta de relatie se cam incadreaza in patologic; daca doriti sa incercati sa faceti aceasta relatie sa functioneze, este dreptul Dvs., insa poate sa fie foarte greu. Succes!

Relatia dintre cei doi e una , faptul ca nu mai ai incredere e alta. E simplu – hotaraste ce vrei de la viata , de la viitor , dar cand hotarasti , gandeste-te doar la tine. Faptul ca plange nu e un motiv sa continui, eu cred ca este destul de clar ca se intampla ceva cu cei doi . E timpul sa te gandesti si la tine . Noroc!

Nici eu nu cred ca sunt frati. Dar puteti afla foarte simplu: ii spuneti partenerei sa va arate actele care demonstreaza gradul de rudenie pe care il pretinde. sau va interesati la ambasada. Daca realmente sunt frati, faptul ca sunt implicati intr-o relatie incestuasa doar ei doi il stiu. Daca nu va marturisete unul din ei, nu aveti o certitudine; puteti doar banui. Apoi ar urma sa va ganditi daca puteti merge mai departe cu aceasta banuiala, care va plana mereu asupra dumneavoastra.

camere de luat vederi, spion?

, mai este si detectorul de minciuni, insa este cam scump sau daca stii sa pui intebari si sa urmaresti limbajul nonverbal al ochilor asa cum este descris in NLP… Dar oare iti doresti cu adevarat asumarea responsabilitatii pentru ce vei alege sa faci ?

camera video spion–simplu..

Mesaj:
Am un baiat de 7 ani.A terminat clasa intai.Face temele suplimentare doar cu mine si refuza sa citeasca sa socoteasca in prezenta altcuiva.Este o problema aceasta reactie?Nu a avut rezultate foarte bune la scoala.Retine greu informatiile.Cum pot sa il ajut?

Este foarte atasat de dvs. Ce se intampla daca ramane cu alte persoane, se teme de alte persoane? Nu spuneti multe.
Puteti merge cu el la un psihiatru pediatric, va poate sfatui si va poate spune daca e ceva in neregula cu el . Sanatate!

Care este relatia dintre copil si tatal sau? Locuiti impreuna?

Mesaj:
am dureri abdominale am facut analizele si imi ies bine nu stiu ce am unde sa ma mai adrezes am fost la medic internist unde sa mai merg

sunteti femeie sau barbat? ce varsta aveti? mai exact ce analize ati facut?

Mergeti la un internist si daca ati exclus cauzele medicale cautati un psiholog/psihoterapeut… Se poate sa fie pe baza se stres, anxietate etc

Asigurati-va ca ati exclus orice cauza medicala! Medicul de familie ar trebui sa stie toate investigatiile necesare sau la ce alti specialisti sa va trimita.

Din adresa de e-mail specificata noua, este femeie.

O ecografie abdominala, ati facut? Medicul de familie ce spune?

Deci….Exista o ordine. Va programati la medicul de familie; acesta face investigatii preliminare, generale; va indica investigatii de laborator si paraclinice. In urma acestora, medicul va directioneaza spre consultatii la medici specialisti (internist, gastro-enterolog, chirurg, etc) pentru stabilirea unui diagnostic relevant si tratament concordant.

Daca sunteti femeie, atinci durerile abdominale pot fi data si de afectiuni ginecologice. Continuati investigatiile medicale, iar daca nu stiti unde sa mergeti, apelati la medicul de familie care va sti exact unde sa va trimita. Sigur ca nu e rolul dumneavoastra sa stiti, altfel, de ce ar mai exista medici de familie? Daca ati exclus cauzele medicale, atunci adresati-va psihoterapeutului. Cauzalitatea este multifactoriala, dar dupa o evaluare, veti sti ce probleme sunt, de unde au aparut si cum se pot trata. Sanatate multa va doresc.

de obicei, dupace toate rezultatele ies ok, omul vine cu ele in mana la psihanalist sau psihoterapeut, unde in unele cazuri se poate descoperi ca este vorba de o somatizare si etimologia acesteia…..

Mesaj:
Bun gasit!

Simt nevoia de a scrie aici pentru a face lumina in viata mea. Am trait o viata de femeie divortata si mult timp l-am dedicat muncii, cresterii copilului. N-a fost sa intalnesc pe altcineva alaturi de care sa cladesc o familie adevarata.
Acum 12 ani regasesc prin intermediul uni site un barbat. Eu aveam atunci 36, iar el ceva mai mare. Punctul comun si forte a fost terminarea aceluiasi liceu, el ajunsese un nume cunoscut, era bun in meseria sa. La inceput au fost cateva e-mailuri, apoi ne-am vazut la o cafea, apoi telefoane uneori. Apoi am inceput sa ne intalnim, fara obligatii, fara sa ne afisam. El era intr-o casatorie care nu functiona. Si nu din cauza mea. Eu eram locul unde evada atunci cand simtea, eram omul cu care vorbea, care il incuraja. La un moment dat are o ascensiune in plan profesional, devine mult mai ocupat, viata lui a fost si este plina de contacte. Cam patru ani a durat "relatia" noastra care poate fi caracterizata intr-un cuvant o prietenie cu beneficii. S-a terminat in momentul in care a luat hotararea sa divorteze.
Mi-a fost greu. Am suferit. Mi-am continuat viata fara a ma atasa de altcineva. Griji nu prea aveam asa ca m-am ocupat de viata mea. Am calatorit, am facut cateva cursuri, am inceput sa merg regulat la o sala de sport, mi-am schimbat stilul de viata. Desi anii treceau aratam parca mai bine. Pe el nu l-am mai vazut dar nu l-am uitat. Au trecut sase ani. Pina intr-o zi in care mi-am amintit adresa lui de e-mail si i-am trimis cateva randuri. Nostalgice dar fara a-i cere nimic. Nu speram nici ca va raspunde…
Dar raspunsul lui a venit la cateva zile, mi-a cerut telefonul si m-a sunat. Din pozitia lui l-am simtit plin de sine dar toate intrebarile tatonau terenul daca ne-am putea vedea.
Intamplarea a facut sa ne intersectam cateva zile mai tarziu la un eveniment. El era cu o colega de serviciu si partenera de viata, eu singura. A ales un moment in care a ramas singur si m-a salutat. Iar privirea lui spunea totul.
M-a cautat la cateva zile si ne-am intalnit. Si a fost randul lui sa ma primeasca cu grja asa cum facusem eu candva. Fara explicatii, fara vorbe…totul s-a petrecut ca si cum nu ne-am vazut de o saptamina nu de sase ani.
Nu e casatorit dar nici liber. Am lasat lucrurile deschise, in sensul ca daca vrea ma cauta. Si m-a cautat, cand a fost posibil. A urmat declinul profesional, practic m-a parasit cand a urcat, m-a regasit cand a coborat. Am reluat acelasi soi de prietenie cu beneficii dar in ciuda anilor care au trecut si ar fi trebuit sa ne plictiseasca lucrurile nu stau deloc asa. Nu am indraznit sa-l intreb despre actuala relatie, tot ce observ este ca ori de cate ori poate ma cauta. Au mai trecut doi ani si pe masura ce timpul trece chipul meu devine din ce in ce mai trist. Ce-mi ofera el? Cateva clipe, ore frumoase si dispare…Cand e trist isi deapana problemele, amintirile. Am intuit si ca regreta pasul facut – divortul dar nu mai e cale de intoarcere. Desi isi ajuta cat poate copiii. Poate si eu sunt tot un regret al lui din vremurile vechi. El ma vede ca pe ceva "cuminte" care stau la locul meu si unde vine cand are chef, timp. Imi consum prea mult timp gandindu-ma la el. Nu stiu, poate are si el problemele lui, clar ca e schimbat cand treci de la un stil de viata la altul dar ceea ce as vrea ar fi sa nu ma mai simt folosita.M-am atasat de el, eu il vad si ca prieten si ca iubit. Dar el?!
Ma intreb fara sa am un raspuns daca as iesi din povestea asta cum mi-ar fi. Mi-am propus de cateva ori sa spun gata, nu am reusit! Din aceste framintari lui nu i-am spus nimic, el vede doar ca ma bucur cand il revad. Si daca ceva l-a adus catre mine atata timp e doar caldura si sinceritatea cu care il intampin mereu.
Ce sa fac? Cum sa fac?
Silvia

va aduceti aminte de perioada in care v-ati schimbat stilul de viata (calatorit, sport, cursuri)? Cum v-ati simtit atunci? Ce ati descoperit nou la Dvs.? Poate ca in momentul de fata ati regresat la anii aceia. Poate ca nu mai este cuma fost atunci . Va propun sa va intrebati ce nevoi/dorinte aveti in acest moment/prezent de la un partener. Raspunsul sigur o sa vina, insa poate este nevoie de acelasi gen de efort ca atunci cand v-ati schimbat stilul cu ani in urma. Succes!

Draga Silvia, spui ca ai intrebari fara raspuns. Oare nu ar fi mai simplu sa pui direct intrebarile ca sa obtii raspunsul?Problema adevarata nu cred ca tine in mod necesar de nesiguranta in care te afli in acest moment, ci mai degraba cred ca problema ta tine de teama unui raspuns pe care nu-l doresti. Cat despre nesiguranta, realitatea iti arata indicii, poate chiar raspunsuri. E suficient sa deschizi ochii sa vezi raspunsul. De exemplu, uite ce vad eu (neimplicata emotional) din realitatea pe care o descrii: el este un tip care a inselat doua femei (sotia si partenera actuala). Este un tip caruia ii lipseste o mama, in prezenta careia care poate sa planga atunci cand e cazut din diverse motive. Este un tip care poate fi langa tine cand ii este rau nu si cand ii este bine (te-a parasit cand era in ascensiune) Este un tip care daca e "agatat" (chiar si prin e-mail) prinde "carligul" si apoi penduleaza intre relatia oficiala si cea neoficiala. Realitatea asa ti-l prezinta; tu il vezi?

Decizia intotdeauna va apartine, insa de o cam data mi se pare ca acceptati situatia "decat un sfarsit chinuit, mai bine un chin fara sfarsit". faceti bilantul beneficiilor si vedeti cat va satisface si cum va arata bilantul sensului dumeavoasta la batranete. Pt ca sa e produca o schimbare intr-un cuplu trebuie ca amandoi partenrii sa-si doreasca asta.

ce are el special ?

Nu-i destul sa gresesti o data ? Chiar iti place sa fii vioara a doua mereu ? Ai nevoie de mai multa incredere in tine, ai nevoie sa hotarasti ce vrei si sa lupti pentru ceea ce vrei. Mult succes !

Mesaj:
Ma intereseaza foarte mult parerea dvs, dar mai ales sfatul si acum va redau o parte din viata mea. Sunt casatorita de 32 de ani, am avut o viata 80%rau, iar restul bine si anume sotul meu a fost si inca mai este si acum consumator mare de alcool (2-3 litri de vin pe seara, combinat cu tuica sau alte tarii), specific ca vin dintr-o familie unde tata era un iubitor de femei si alcool, iar mama toata supararea si-o varsa asupra mea, am fost pusa la munca de mica de la 7ani cand m-am mutat de la bunicii materni unde am avut o copilarie foarte frumoasa, la parinti si bunicii paterni unde am gasit doi bunici reci si o mama suparata tot timpul. Nu aveam voie sa ies la joaca pe ulita, trebuia ca copilesc ceapa, usturoiul si arpagicul din curte, trebuia curtea sa arate impecabil spunandu-mi ca si vecina mea face acelasi lucru si toti ceilalti copii, lucru total neadevarat pentru ca ceilalti copii erau tot timpul afara si se jucau. Eu trebuia sa fiu prima din clasa, ceeace s-a si inta
mplat, mi-am dorit sa merg la un liceu sanitar si nu am fost lasata ca sa nu vin cu burta la gura, desi eu nu stiam decat scoala si curtea. In anul cand am implinit 9 ani mama l-a nascut pe fratele meu si de atunci am fost un fel de sora-mama cu norma intreaga, incercam sa ies la joaca seara bineanteles si cu el dupa mine (ca sa pot iesi), dupa o saptamana nici un copil nu a mai vrut sa se joace cu mine, ca ei nu trebuie sa aibe grija de fratele meu si uite asa s-a scurs copilaria. Desi provin dintr-o familie cu posibilitati mari la aceea perioada niciodata eu nu am fost imbracata ca un copil sau lasata sa merg la olimpiada (eram foarte buna la mate, limba si literatura romana, istorie si geografie. La liceu am fost bursiera pentru ca aveam medie mare. Va spun toate astea ca mi se pare necesar sa stiti. L-am cunoscut pe sotul meu (unicul barbat din viata mea), pe care l-am iubit si inca il mai iubesc, avem doi copii (un baiat de 31 ani si o fata de 27 ani), o nepotica de la
fata pe care o cresc de la o saptamana decand a venit fiica mea din spital acasa. Am o firma cu sotul meu pe care am ridicat-o si am dus-o numai eu, eu am reprezentat-o peste tot, el nu era in stare, totdeauna ma baga in fata numai pe mine. Acum doi ani din cauza alcoolului (avand diabet de mai bine de 10 ani), a fost diagnosticat cu ciroza hepatica si insuficienta renala. A trebuit operat de urgenta de colecist din cauza calculilor care erau ridicati la canalul coledoc, operatie realizata la spitalul Fundeni de dr. Brasoveanu si care s-a incheiat cu brio, numai ca din cauza rinichilor a intrat in coma timp de aprox.3 zile, in sfarsit, anul trecut l-am dus singura cu masina la spital la Fundeni in stare de inconstienta, unde am fost asteptata la urgenta si bagat pe dializa, nedandu-mi-se nici o speranta, dar la rugamintile noastre (ale mele si copiilor), si-a revenit. Va spun sincer ca toti medicii au spus ca ceeace s-a intamplat a fost minune de la Dumnezeu. Mentionez ca eu
am o doctorita de la gastro foarte buna prietena, imi este mai mult ca o sora, ne-am ajutat reciproc cand am avut nevoie. Intre timp a decedat si mama lui, mentionez ca eu i-am ingrijit si pe parintii lui, el refuza sa mearga la ei, chipurile ca nu poate sa-i vada in starea care erau. Dupa toate astea, eu am racit puternic anul trecut in nov., am facut pneumonie, am ramas fara imunitate, am facut o depresie, m-am izolat, simteam nevoia sa fiu singura, ma simteam obosita, ei m-au lasat asa (sotul si fiica), cand mi-am revenit dupa raceala si am iesit afara am racit iar si uite asa de 3 ori in aprox 6 luni. In acest timp sotul a plecat de acasa spunandu-mi ca trebuie sa mearga la firma ca sunt cainii bolnavi, m-a scos de pe firma unde eram asociata, la fel mi-a spus ca daca este singur beneficiaza de reduceri, am semnat fara a vorbi cu cineva, dupa care a venit si am semnat decizia de intrare in somaj. Acum stau si ma intreb cum de am facut asa ceva si nu am nici un raspuns, nu-l recunosc absolut de;oc pe el, el nu este barbatul pe care il stiu eu de 34 de ani. Acum o luna mi-a spus ca ar fi bine sa divortam casa treaca pe numele lui tot si sa nu mai plateasca impozit mare la stat Atunci am sunat-o pe prietena mea doctora si m-a certat ca nu trebuia sa fac ce am facut, faptul era consumat, si sa nu care cumva sa merg sa semnez ceva. Specific el a mers la notar si i-a spus sa pregateasca actele dupa care sa ne sume ca sa semnam. Am fost la taxe si impozite, mi s-a spus ca nu este nimic adevarat, am fost la finante, acelas lucru mi s-a spus si acolo, dupa care am mers la notar(este tot o prietena de a mea), si mi-a spus ca ia cerut sa faca actele ptr.divort. In urma celor aflate s-a schimbat totul, a schimbat tonul, mi-a vorbit si-mi vorbeste foarte rece, mi-a spus ca nu mai simte nimic pentru mine, are un gol. Ca el a fost la un psihiatru si in urma celor discutate a ajuns la aceasta starea asta. Am izbucnit in plans, d-na psiholog va spun sincer ca sufar enorm, plang continuu de o luna, am slabit 15 kg. Va intreb cum se poate asa ceva, cum un psihiatru sa nu poata sa-si dea seama ca un pacient minte? Sau poate sa fie o minciuna (asta mi-a zis si doctora), eu i-am gasit medicamente de potenta, avand in vedere ca noi nu mai avem viata sexuala de aprox.9 ani si nu i-am reprosat niciodata, i-am fost alaturi fara s-o iau pe "aratura". Am fost sunata si atentionata ca este cu una din angajate si acum mi-am dat seama ca este adevarat. Ce sa fac sa ies din aceasta stare, nu dorm de aproape 1 luna, nu mai mananc decat un fruct doua pe zi si o cafea. Va multumesc din suflet pentru atentia acordata!

ce inteleg eu ca ati descris aici este o viata grea si foarte incarcata, in primul rand de un sot alcoolic si care este foarte posibil sa sufere de o tulburare psihica mai complexa decat pare. Ce va pot recomanda Dvs este sa consultati un psihiatru in care simtiti ca este ok sa aveti incredere si care sa va ajute in tratarea depresiei, dupa care, poate cu ajutorul prietenei doctor, sa va informati in legatura cu demersurile legale. Binenteles ca v-ar ajuta si o perioada de consiliere/psihoterapie care sa va ajute in plus la stabilizarea situatiei. Succes!

Depinde de cum priviti lucrurile. Ati avut o viata foarte tensionata, si acest mod tensionat va este prieten, e singurul pe care il cunoasteti. De aceea, aceasta tensiune va confera siguranta. Dar situatia in care va aflati acum, se poate sa fie o binecuvantare. Poate ca viata va da semnale ca e timpul sa luati o pauza, sa va relaxati, sa va ocupati de dumneavoastra, sa faceti lucruri pe care nu le-ati facut. Copiii sunt maturi, sotul nu va este alaturi. De cine trebuie sa aveti grija acum? Din cate am inteles, toata viata ati ingrijit pe cineva. Renuntarea la acest patern comportamental protectiv nu face altceva decat sa restabileasca dreptatea, acea dreptate de care nu ati beneficiat inca din copilarie. Nu ati obosit sa tot ingrijiti? Parerea mea e ca avenit timpul sa aiba cineva grija si de dumneavoastra: un psihiatru, un psihoterapeut si un avocat (pentru partaj, pentru ca divortul e in plan secund). Scumpa doamna, aveti aliati puternici si dumneavoastra. Dati-le voie sa-si faca treaba. Nu sunteti singura. Si sa stiti ca nu e tarziu sa incepeti alt drum, desi poate fi inspaimantatoare o asemenea perspectiva. Dar aici e treaba psihoterapeutului. Eu va imbratisez cu caldura.

Mesaj:
Salut nu stiu cum sa incep dar acum citiva ani am avut o problema este vb de viol de atunci sunt in permanenta depresie din care nu stiu cum sa ies .

Cautati sa mergeti la un psihoterapeut.

este o trauma care nu este ok sa fie neglijata, gasiti un terapeut impreuna cu care va simtiti confortabil si discutati. Succes!

Buna ziua. Daca sunteti din Bucuresti ma puteti contacta pentru a stabili o prima intalnire.

Depinde ce va doriti, doar sfaturi sau sedinte de psihoterapie? Un psiholog trebuie sa vedeti, altfel veti duce toata viata, aceasta povara nerezolvata. Puteti trece peste o depresie usoara si singura, dar este vorba de autosugestie. Nu spuneti prea multe despre felul depresiei .Va astept si eu. Sanatate!

incercati EDMR, cunosc o persoana in aceiasi ce a declarat ca a simtit o mare usurare dupa aplicarea acestei tehnici. Evident este doar una din caile posibile. Depinde ce vi se potriveste…

Sedinte de eliberare somato-emotionala si terapie cranio-sacrala!

Mesaj:
evenimente negative din copilarie?tatal arestat de cand aveam 8 ani si revenit la 18 adica 10 ani vizite la penitenciare prin tara,studiul -am fost cel mai bun elev din scoala din clasa a 5a comandant de unitate,in generala 10 pe linie,apoi un liceu terminat si un bacalaureat luat,relatii de prietenie destule,casatorie din ambitie dupa o prietenie de 7 ani casatorie cu altul,si normal divort dupa 4 ani,ocupatie-ajutor de bucatar,fara probleme cu legea,cu politia,relatii de familie foarte stranse,desi sant la 800km de casa imi sun parinti si fetita care e casatorita in fiecare zi de mai multe ori si cum e normal ajut financiar familia si prieteni daca pot,in general ajut pe toata lumea cu ce pot,afectiuni in familie -poate fratele mamei depresiv,nu am nici o problema psihica sau nu vreau sa cred ca am.Povestea mea incepe asa,am venit in tara asta si am lucrat la un patron de care se pare m.am indragostit sau era o puternica atractie sexuala,dupa 10 ani,am avut ocazia sa facem si asta,nu sant oarba si vad ca ma foloseste acum cand vine la mine cand vrea si traieste cu altcineva.Eu scorpion ascendent in gemeni,el scorpion ascendent balanta sau varsator nu sant sigura,nascut intre 5-6 dimineata.Problema principala ptr care am intrat pe acest seit e o intrebare simpla,el e urmarit financiar ca ar fi facut bani la negru si vrea sa-si iau o firma pe numele meu,dar sa functioneze cum vrea el.Nu o sa fac asta.As vrea sa ma scap de el,adica sa nu ma mai sune si sa sa.i spun ca nu vreau o firma cu el dar nu pot ptr ca e intr-o situatie grea din viata.Cred sau stiu ca imi lipseste increderea de sine.Ce.i de facut.Multumesc!

ati putea sa mergeti la un psiholog si sa lucrati impreuna la acesta stima de sine scazuta. Succes!

Intai de toate protejati-va din punct de vedere legal, apropos de a deschide firma, nu cred ca este indicat! Restul lucrurilor, legate de propria petsoana, pot fi abordate in psihoterapie.

Spuneti asa: "imi sun parintii si FETITA care e casatorita in fiecare zi, de mai multe ori si cum e normal ajut financiar familia si prietenii- in general ajut pe toata lumea cu ce pot". Apoi spuneti ca un domn cu care faceti sex va solicita sa-l ajutati cu o problema. Trecutul sau si instinctul dvs va spun ca nu este deloc o idee buna, pentru dvs , sa-l ajutati pentru ca veti avea probleme si dvs. Iar la final, spuneti ca "nu puteti" sa nu faceti asta "pentru ca e intr-o situatie grea din viata".
Eu vad un mare SALVATOR la dvs. Dar salvatorul nu-si acorda timp si energie pentru el ci doar pentru ceilalti. Ar face orice sa-i ajute pe altii neglijandu-se pe sine. "Fetita " dvs nu mai e fetita, e femeie maritata.
Ganditi-va de ce o sunati zi de zi. Interesant mai este si faptul ca ati spus ca va ajutati familia "ASA CUM E NORMAL". Pentru mine, "asa cum e normal" a ajuns "asa cum mi se mare mie normal, logic si aproape obligatoriu sa o fac". Ganditi-va si la asta.

Este plina tara asta de oameni in varsta, care pentru cativa banuti, fac puscarie fiinca au acceptat sa devina administratori ai unor firme create special pentru a frauda fiscul. Adevaratii infractori ne putand fi acuzati in mod direct chiar daca, in instanta, realizand adevaratul noroc ce a dat peste ei, batanii spun intreaga poveste. Asta de fapt va spune intuitia sau subconstientul, care dupa psihanalisti este in genere un mai fin psiholog decat ratiunea care judeca dupa pincipii. Asa esti manipulat si la scoala, si la serviciu si de oamenii politici, prin raportare la pricipii morale, etice, religioase, pe care ei le-au incalacat de multe ori primii. Nu ca nu ar trebui ca lucrurile sa aiba un Dumnezeu, dar sunteti foarte aproape de a fi manipulata pe baza unui pathern comportamental cum bine a observat Psihologul De Serviciul. In terapie se considera ca NORMAL este sa-ti asumi responsabilitatea pentru propria viata. Deci rolul de salvator in terapie nu este unul pozitiv, stimuland "victima" sa se complaca in dependenta. Cauza mai profunda al acestui "asa cum este normal" se afla de obicei, in nevoia salvatorului de securitate, de a fi inteleas, etc si care initiaza compensatoriu acest comportament, sperand mai mult sau mai putin constient sa initieze/primeasca acelasi tip de raspuns de la cei carora li se adreseaza. Ceeace va descriu acum este un mod general de abordare a problemei, fara a tine cont de particulatitatile situatiei dumneavoastra si nu este decat un punct de plecare in terapie, asa cum anamneza bolii in medicina nu se confunda cu tratamentul, insa da incicatii pretioase in luarea deciziei de tratament. Orcum ar fi, nu va lasati manipulata de propriul pathern comportmental, intuit probabil si de cei de acasa dar si de acel patron, caci Al Capone a putut fi inchis doar datorita fiscului. Iar daca ati facut pasul (pt ca nici un client nu pune din prima pe tava terapeutului toate adevarurile), informativa bine si fiti foarte, foarte atenta la tot ce semnati, pt ca administratorut firmei este primul raspunzator in fata justitiei de tot ce se intampla in firma, chiar daca este analfabet, caci tot legea nu nu conditionaza numirea in aceasta functie de catre parton, de nici un fel de studii. Cel putin asa este in Romania. Mai este cazul sa va spun ca ATUNCI nu veti mai putea ajuta pe nimeni, din cei ramasi acasa, citez "asa cum este normal"….

Mesaj:
Ma numesc Crisitina , am 40 de ani. Am divortat acum 8 ani , dupa ce am aflat ca sotul meu ma mintea foarte mult . Am vrut sa reparam relatia , dar el continua sa ma minta , iar eu nu mai aveam nici un pic de incredere in el. Simteam nevoia sa controlez tot ce zicea si facea – de cele mai multe ori aflam ca imi spunea in continuare minciuni – asa ca lipsa increderii s-a dovedit a fi mai puternica decat cei 15 ani de relatie si ne-am despartit .
Dupa 2 ani de la divort am inceput o noua relatie. Actualul meu partener este total opus fostului sot si , in ciuda experientei trecute am avut , inca de la inceput , incredere absoluta in el. Totusi , anul trecut familia noastra ( avem si 2 copii) a trecut printr-o perioada foarte dificila , in care comunicarea dintre noi s-a racit oarecum , iar el si-a gasit o alta “partenera de discutii”. Desi nu a trecut de acest nivel – mi-a spus si il cred ca nu au fost decat lungi discutii (pe parcursul mai multor luni de zile ) despre problemele prin care treceam noi si incercarile lui de a le rezolva , m-am simtit tradata , umilita , mintita iar …Am fost convinsa , si inca mai cred uneori ca , desi nu a fost mai mult , el a avut niste sentimente pentru acea femeie.
Initial am vrut sa rup relatia , dar , dupa cateva luni de lupte si discutii , ne-am redescoperit , ne-am reindragostit unul de altul , parca mai tare ca la inceput. Ne tinem de mana ca doi adolescenti, (chiar rad copiii de noi) facem dragoste aproape zilnic , problemele vechi au inceput sa se rezolve…totul pare foarte bine intre noi .
Problema este insa la mine , si anume ca nu pot sa mai am incredere in el , nu mai pot sa ma simt iarasi linistita ca inainte . Au trecut 5 luni de cand ne-am impacat , dar eu tot am tendinta sa il controlez , ca pe fostul sot , sa ii verific telefonul… e urat , si simt ca devin paranoica , dar nu ma pot controla . De cate ori sta pe internet , vorbeste la telefon sau ajunge putin mai tarziu acasa de la munca , ma gandesc ca poate vorbeste iar cu femeia aceea . El nu a vrut sa mai vorbim despre acest subiect , mi-a spus ca tot ce trebuie sa stiu este ca el stie ca a gresit , s-a terminat si nu se va mai repeta .
Dar eu nu pot scapa de obsesia asta , si nu stiu cum sa fac. Am nopti cand nu pot dormi deloc la gandul ca poate ma minte iar , am slabit , am incepu sa fumez …fac tot felul de greseli la serviciu din cauza gandurilor negre si a oboselii . Stiu ca un psiholog m-ar ajuta , dar timpul si resursele financiare nu-mi permit asta . Va rog , invatati-ma sa ma ajut singura , sa nu-mi pierd si aceasta casnicie !

poate reusiti totusi sa gasiti un psiholog cu un tarif confortabil, poate va ajuta si partenerul Dvs. Sprijinul virtual are destul de multe limitari iar situatia necesita eficienta in rezolvare. Succes!

Totul tine de autocontrol. Incercati sa va impuneti sa rezistati ispitei de a va mai uita in telefonul lui, etc…….spuneti-va ca neincrederea nu este fondata , v a aratat in repetate randuri ca va iubeste, a spus-o si verbal. Pe scurt, nu-l mai controlati ca il pierdeti . Se va satura de acest control si va renunta. Nu asta vreti . Cand va vine chef de control , spuneti-va ca e doar un gand absurd si daca vreti v a disparea. Ganditi-va rapid la altceva. Dar, totusi, o discutie cu un psiholog va poate ajuta. Eu va mai astept. Sanatate!

Dumneavoastra aveti cea mai mare responsabilitate in alegerea prioritatilor din viata dumneavoastra. Daca nu sunteti psihoterapeut, atunci nu aveti competenta de a va ajuta singura, chiar daca aveti ceva abilitati. Daca v-ar durea stomacul, de exemplu, ati cere metodologii pe forumuri? E si mai riscant la durerile care nu nu se "vad". Credeti ca stomatologii isi scot singuri dintii sau chirurgii isi fac singuri interventii?Cateodata chiar si psihoterapeutii pot fi loviti de vreo depresie; si in acest caz ei apeleaza la colegi supervizori. Si nu in ultimul rand, psihoterapia este cea mai importanta investitie (nu cheltuiala), pentru ca investiti in propria persoana sau in propria relatie. Va doresc multa liniste.

Si inca ceva: un psihoterapeut va poate ajuta sa va vindecati de prima relatie, pentru ca, dupa cum relatati, reiese ca ati "dus" simptomul in cealalta relatie si v-ati hiperactivat la primul declansator. Sau poate ca acest simptom e mai vechi de prima casatorie. Oricum ar fi, il carati in spate, in toate relatiile. De aceea, atunci cand rupem o relatie, e necesar sa o rupem sanatos si pe toate planurile, nu doar fizic, ci si mental si emotional. Puteti face asta singura? Si nu e singurul ajutor pe care il puteti primi.

Constientizati ca problema este in dumneavoastra. Lupta cu sine, adica oscilatia continua intre a ierta si a nu putea sa ierti, fara constientizarea lucida a cauzei ca suport palpabil, duce in cam toate situatiile la epuizare nervoasa si in final nevroza si decizii gresite. Alegeti idealul de relationare dorit cu sotul si folositi-l ca motivatie pentru schimbarea dorita caci altfel …

Mesaj:
Buna ziua,
Am 27 de ani. Acum 4 ani am suferit o trauma, am trecut printr-o experienta care mi-a pus in pericol viata, am fost agresata fizic. Familia a reactionat destul de negativ la acest eveniment. Am devenit tinta injuriilor fratelui si mamei mele, ba mai mult, si a prietenilor fratelui meu. Nu am putut sa imi continui studiile, iar cand am dorit sa mi le continui, mama mea m-a impiedicat de fiecare data sa o fac. Am rugat-o in repetate randuri pe mama mea sa ma sprijine cu un control psihiatric (stiam ca ceva e in neregula). Imi promitea de fiecare data ca o va face, intr-o luna, doua, dar nimic nu se intampla. Simteam ca ceva este in neregula de cand am avut acea trauma, dar din pacate nimeni nu a vrut sa ma ajute. Pana mai recent, februarie anul curent, cand am avut o cadere nervoasa ce a necesitat spitalizare. Mi s-a prescris un anumit tratament, insa am anumite nedumeriri in privinta tratamentului. Psihoterapeutul mi-a spus ca trebuie "sa traiesc in prezent" si sa uit toate evenimentele prin care am trecut. Am facut psihoterapie cognitiv-comportamentala. Desi acest tip de tratament a functionat, dupa o perioada mi-au revenit cosmarurile si amintirile evenimentului traumatic. Psihiatrul pe care il consult nici nu a vrut sa auda de ceea ce am de spus, eram intr-o stare foarte confuza cand a inceput sa tipe la mine si sa-mi spuna lucruri nedemne de un specialist, iar eu tot ceea ce voiam era sa explorez motivele pentru care ma simteam atat de depresiva. Textual, mi s-a spus "Nu mai pot sa va fac nimic, aici nu este un loc unde va dam pastile ca sa va spalam creierul, daca nu depuneti si dumneavoastra efort tratamentul nu are efect", desi depuneam un efort mental imens in fiecare zi ca sa imi reconstruiesc viata, sa am o viata sociala, un job. Nu i-a convenit ca am un job de freelancer, mi-a spus ca imi trebuie un job "in viata reala", desi din freelancing castig destul de bine incat sa ma intretin. In plus, trebuia sa astept ore in sir pentru un consult medical care era programat cu o zi inainte. E ca si cum tot ceea ce spuneam nici macar nu era luat in considerare, voiam sa ii explic de ce ma simt atat de rau. Ceea ce mi s-a recomadat a fost sa reprim evenimentul traumatic, dar asta nu ar putea sa imi cauzeze si mai mari probleme? Pana acum nu am explorat trauma pe care am avut-o, si tot ceea ce vreau sa stiu este daca imi recomandati un anumit tip de terapie, daca considerati ca e posibil sa am stres post-traumatic si nu depresie, si desigur, daca imi recomandati sa imi schimb psihoterapeutul si psihiatrul, caci incep sa ma simt din ce in ce mai rau, si am ganduri de suicid aproape zilnic.

buna Ioana (in lipsa numelui)

da, cu siguranta schimba terapeutul. incerca pana gasesti unul care simti ca ti se potriveste. ce a facut el nu are legatura cu profesia, probabil e doar o pila a cuiva.

daca simti ca terapia cognitiv comportamentala a functionat, atunci iti recomand sa o continui. este probabil una dintre cele mai bune, oricum.

pentru ca esti intr-o situatie limita, iti recomand sa incerci pastile antidepresive. au un efect care te ajuta sa te stabilizezi, pana vei putea iesi din situatia critica. poti merge la un psihiatru sa ti le prescrie. da, medicamentele sunt o solutie temporara foarte buna.

ar fi bine daca ai gasi oameni safe, cu care sa poti vorbi despre situatia ta – atat despre drama din trecut, cat si despre depresie/suicid.

deocamdata in incerca sa fii puternica, valul cel rau trece, chiar daca va dura o vreme. vei reveni la normalitate si vei putea sa te bucuri din nou de viata

daca ai nevoie de cineva, poti sa imi scrii in privat. nu esti singura, multi am mai trecut prin asa ceva. totul va fi bine, asta iti pot promite

Bună ziua sunt psihoterapeut Laurentiu Dobrota . Numărul meu de telefon este 0723233195 si putem vorbi despre rezolvarea problemei dumneavoastră.

Trimis de pe Samsung Mobile

Buna ziua. Da, schimbati psihiatrul. Eu va recomand o psihoterapie de profunzime. Nu este exclus ca stresul postraumatic sa fie insotit de depresie, in general. Nu exista vindecare prin reprimare. Este ca si cum pui un dop de hartie unui vas spart, la un momentat dat va ceda. Toate cele bune.

ce va pot recomanda este sa va opriti din a face ceva care simtiti ca nu este ok pt Dvs. Daca simtiti sa schimbati psihiatrul si psihoterapeutul este dreptul Dvs. si va incurajez sa il exercitati. Tratamentul psihiatric (ca orice tratament) este menit sa va faca sa va simtiti bine, nu rau, chiar daca nu se nimereste cel corect din prima incercare. Incercati o psihoterapie de lunga durata si spun asta pt ca asemenea traume nu au cum sa fie depasite in 10-12 sedinte si nici nu cred ca este bine, pe termen lung. Daca sunteti din Bucuresti va stam la dispozitie, nu aveti nevoie decat de buletin www.cmibotezat.ro Succes!

Buna ziua. In momentul in care se produce o trauma este necesara existenta unui suport adecvat, in special din partea profesionistilor. In astfel de cazuri abordarea terapeutica pe care o adopt este colaborarea permanenta cu medicul psihiatru in vederea adaptarii medicamentatiei cu progresul in psihoterapie. Dupa cum spuneau si colegii mei anterior este necesar sa lucrati cu cineva care sa va inspire incredere. Psihoterapia traumelor dureaza, din experienta mea, cel putin un an de psihoterapie si este necesar confruntarea si intelegerea experientei traumatizante si abia dupa ceva timp se poate face si o trecere spre viata curenta. Va recomand sa schimbatii terapeutii daca simtiti ca nu sunteti respectata si sprijinita. Aveti rabdare pana gasiti terapeutul potrivit pentru dvs, va merita cu siguranta. Daca doriti ma puteti contacta pentru a stabili o prima intalnire si veti decide apoi ce veti face. Va doresc o zi frumoasa

Evident in fazele grave pastiluta. Un psihiatru de moda veche este mai degraba medic si nu terapeut, Freud a fost medic si a descoperit psihanaliza. Deci pasul in urmator care ar trebui facut este a combinata terapia individuala cu pastiuta ce va fi redusa pe masura ce progresati. Cand veti fi pregatita pentru terapia de grup ati mai facut un pas inainte si posibil ultimul. Interactiunea cu membrii grupului, sprijinul reciproc, intalnirea cu persoane avand probleme similare sau aflate anterior in situatii mai grele ca a dumevoastra, propria incercare de a-i intelege si sprijini la randul dumneavoastra, avand in fata ochilor si pe cei ce au reusit si sunt gata sa termine terapia pentru a reveni la viata obisnuita, vor deveni o motivatie puternica data de realitaea insasi ca se poate.

Alianta terapeutica este un factor cheie constant si invariabil in toate orientarile psihoterapeutice; reprezinta 30% din procesul de vindecare. In concluzie, daca tehnicile psihoterapiei cognitiv-comportamentale au functionat, atunci va recomand sa continuati cu ea, dar e necesar sa rezonati cu specialistul. Suntem si noi tot oameni si avem si noi aceleasi defecte ca si orice alti oameni. De aceea e bine sa alegeti un specialist pe care il simtiti aproape. In ce-l priveste pe psihiatru, e necesar sa tineti legatura cu el pentru monitorizarea progresului si adaptarea dozelor in functie de progrese. Cu toate ca e de dorit sa manifeste empatie, nu e absolut obligatoriu sa o si obtineti din partea lui, asa cum e obligatoriu din partea psihoterapeutului. Insa, daca simtiti ca nu rezonati cu el, atunci schimbati-l.