Mesaj:
Sunt dezărdonată cu gindurile, nu mă regăsesc in viitor…am avut o copilărie minunată, am părinţi minunati, sunt căsătorită după o relaţie de 6 ani, lucrez la un servicu care nu imi place, mai degraba oamenii decit serviciul. Nu stiu ce as face pe viitor, am studii juridice însă nu ma regăsesc in sistemul de drept de la noi, am decis sa concepem un copil , incercări eşuate deja de 9 luni, am fost in stare şi mai grava cind credeam ca am greşit cu măritişul…se trage totul de la prima mea dragoste, o relatie din adolescentă de 4 ani, o dragoste nebună cred ca care mi-a mai ramas adinc undeva, l-am lasat eu si m-am început de atunci a mă întilni cu actualul meu soţ, il lăsasem din cauza mamei lui, din cauza lipssei respectului fată de părintii mei, are şi el familie , este foarte departe, nu ne+am văzut de 6 ani, familia mea sta bine avem de toate, doar copii nu vin…pe ex il visez foarte des si a doua zi nu am chef de nimic pe lume, imi stă un nod în gît, sunt confuză de tot, am obosit de asa stări de spirit, descurajată şi pierdută printre oameni

v-as indica sa mergeti sa stati de vorba cu un psihoterapeut. Am sentimentul ca sunt foarte multe de spus iar in scris este mai dificil de exprimat. Succes!

Mesaj:
Buna ziua. Numele meu este Ana, am 34 de ani si de la o vreme am observat ca am o stare destul de avansata de nervozitate, oboseala si intoleranta fata de persoanele din jurul meu in sensul ca cea mai mica greseala a lor, cel mai mic repros ma scot din sarite. Nu sunt casatorita, nici nu am o relatie stabila…poate si acesta este motivul pentru care am devenit asa irascibila si observ ca fac tot posibilul sa evit comunicarea cu eventualul partener. Orice incercare de a avea o relatie se incheie in 2-3 saptamani. Am prieteni, ies in oras, dar parca nimic nu ma mai multumeste, nimic nu imi e pe plac si nu stiu cum sa fac sa ies in starea asta. Exista vreo sansa sa ma ajutati? Multumesc anticipat!

exista o sansa foarte mare da reusesti singura sa te ajuti incepand o psihoterapie/dezvoltare personala. Gaseste un terapeut cu care sa te simti bine si incepe calatoria. Succes!

Buna ziua. Este foarte posibil ca neavand ceea ce va doriti sa aveti starile pe care le descrieti. Insa evitarea comunicarii cu un eventual partener cred ca are alte cauze si ar necesita explorate, la fel si tiparele de relationare. Cred ca psihoterapia va poate ajuta. Toate cele bune.

Unii oameni au o toleranţă scăzută chiar şi la un nivel scăzut de stres din cauză că deja au depăşit capacitatea proprie de adaptare, pe moment şi-au “consumat creditele”. Încercaţi sa puneţi în aplicare fiecare idee menţionată aici http://tinyurl.com/p24llul

Cautati sa constientizati vi se pare ca da sens vietii si apoi actionati in acest sens.

Mesaj:
Buna ziua.Am 18 ani si am o problema cu prietenul meu .suntem de 1an si 6 luni impreuna la inceput totuk a fost frumos era baiatul perfect..bine ca si acum ne intelegem bine avem momente cand ne certam.Problema este ca noi ne certam din cauza iesirilor lui el iese tot timpul cu prietenii dar pe mine nu ma ia nicaieri stiu foarte bine ca ma iubeste mi-a dovedit si eu il iubesc enorm si nu pot renunta la el si cred ca asta a stricat relatia pentru ca eu i-am aratat ca il iubesc prea mult iar acum stie ca ii iert orice.poate vi se pare ceva amuzant nu stiu..dar simt ca o iau razna stand numai in casa pentru ca este si gelos sa nu ies cu prietenele.dar el iese peste tot si stau si plang tot timpul din cauza lui si daca ar fi sa ma despart de el cred ca as innebuni ..eu va spun ce simt.am fost si la medicul cardiolog pentru ca simteam ca nu mai am aer si mi-a spus ca e din cauza stresului dupa ce mi-a pus mai multe intrebari mi-a pus si un diagnostic:DISTONIE NEUROVEGETATIVA.Mi-as dori sa incerc sa ma calmez..sa nu-i mai accept atatea chestii pentru ca imi fac rau singura.poate ma puteti ajuta cu un sfat va rog..multumesc

Daca e exact cum spui tu, este un caz clar de relatie toxica.Ce inseamna?Te secatuieste de putere de tot.El ia ce-i mai frumos din viata, iar pe tine te tine de buna, ca pe o proprietate si toate frumusetile varstei trec pe langa tine.Tu stii ce-i mai bine de facut, atunci cand o sa te saturi,Problema nu e la tine decat ca ai dezvoltat o dependenta de el, si asta-i hraneste comportamentul egoist.Un sfat ar fi sa experimentezi o perioada comportamentul lui.Incearca o saptamana sa te porti fix cum se poarta el, si vezi schimbarile.

ma gandesc ca, pe termen lung, daca tot exista atata iubire intre voi, poate are fi bine sa va asezati la masa oricat este suficient si sa discutati despre acest aspect foarte serios. In mare poti alege doua variante: 1. sa taci si sa inghiti aceasta suferinta in continuare sau 2. sa ii spui si faci clar ca nu e ok pt tine si ca ceva trebuie sa se schimbe. Daca refuza vehement atunci poate ca nu te respecta suficient ca persoana… poate mai mult ca obiect? Daca este de acord ca are o problema cu posesivitatea/gelozia atunci puteti incepe la ajusta relatia. Succes!

Dacă dorești un tratament pt distonia neurovegetativă pt a nţ te înbolnăvi în urma stresului în care trăiești, caută-mă în privat.

Mesaj:
Am 23 de ani si la varsta de 19 ani am intalnit un baiat care mias fi dat viata pt el.primii doi ani sa purtat fff frumos apoi incepea si ma batea fff tare si foarte rau cu picioare in spate pumni in cap etc.imi era greu sal las.si treceam mereu peste.apoi mia zis ca vrea copil cu mine.abea dupa 9 luni am ramas insarcinata.in acest timp cand nu ramaneam insarcinata imi spunea ca nus femeie ca sa ii fac copil?in fine si cum spuneam dupa 9 luni am ramas insarcinata.cand iam zis mia spus sa fac avort ca el nu e pregatit.eu iam zis ca nu pot face asa ceva.sea luat hainele si a plecat.ma mai cauta cand isi amintea de mine,venea imi spunea ca ma iubeste iar apoi ma batea cu piciore in burta.imi era frica de viata copilului meu.si mam dus la control sa vad daca bebe e bine si de fapt bebe era mort:( a fost greu sa aud asta.ave 2 luni jumate cand am pierdut.lam sunat pe el si iam zis ca am pierdut eu eram la spital.a venit acol si ma strans in brate si mia zis ca impreuna vom trece peste.cand mam dus sami faca avortul miau zis doctorii ca miau gasit nush ce “polipoide”pe uter.si miau luat o monstra sami faca analize. a trecut totul bn o saptamana apoi iar batai.ma sunat de la spital si miau zis ca am cancer.mie numi venea sa cred.cand iubitul meu a auzit xa am cancer ma si parasit.apoi miam repetat analizele la un alt medic si acesta mia zia ca am tumoare si ca mai am de trait 2-3 luni.cand costel a auzit ca asa se chema iubitul meu.sa impacat cu mine si neam certat mereu nu aveam in casa decat cearta si sfada si mia zis ca deaia sta cu mn pt ca stie ca mai am putin timp de trait.a fost greu sa aud toate astea.si apoi am aflat ca el de fapt mai umbla cy o alta fata in tot timpul ce a fost cu mine.toate sau intamplat in spania.am venit in tara sami refac analizele si mia iesi rezultatul fff bun ca nu am nik.tot ce sa intamplat ma afectat ff tare simt ca numi mai doresc sa traiesc.plang din orice .ma simt ff trista.ce sa fac sami revin?ma simt ca intrun l
abirint nu gasesc o scapare.inainte eram fff glumeata eram plina de viata.acum vad totul pustiu in jurul meu.psihic ma afectat mult.ajutatima va rog.va multumesc

in primul rand tin sa iti recomand sa te indepartezi cat poti de mult de acest individ! In al doilea rand mergi la un consult psihiatric si vezi ce iti recomanda si preferabil ar fi sa gasesti un psiholog cu care sa discuti despre aceasta trauma clara din viata ta. Cu cat mai repede cu atat mai bine. Succes!

Draga mea , Fiecare este fauritorul propriului sau destin , insa, atunci cand nu te Iubești pe tine , alegerile pe care le faci, deciziile pe care le iei , iti confirma inca o data ca ai dreptate, ca într-adevăr nu meriți sa fii iubita si apar in viata ta, oameni precum cel descris anterior, Monștrii cu chip de om ! Te rog sa te privesti in suflet si sa te ierți pentru tot ce ai primit si ai pătimit . Sterge-ti lacrimile si ia-o de la capăt . Fiecare răsărit e un nou început . Dumnezeu ti-a arătat cat de mult te Iubește dându-ti o alta șansa la viata , sanatate ! E rândul tau sa te ierți , sa inveti sa te Iubești ! Nu te mai agata de oameni ca si cum in ei ar sta puterea ta, valoarea ta . Tu esti unica si minunata . Caută oameni blanzi cu care sa Vorbești despre necazurile tale . Nu ai spus nimic despre familia ta ! Trăiesc, in ce relații esti cu ei ? Sigur exista in viata ta si ființe care te-au susținut emotional ! Caută ajutorul unui specialist in caz ca nu ai o rețea de suport . Exista servicii gratuite in acest sens, atât pentru migranți, daca te afli inca in afara țării , cat si in tara , Asistenți sociali si psihologi care te pot ajuta . ,,Drum drept si lumina ! ” iti doresc .

Ma doare sa aud astfel de povesti. Femei fara vointa, fara aspiratii, fara viziuni, fara meserii care stau la mana barbatilor. Tu spui ca el s-a impacat cu tine. UNDE ESTI TU IN TOATA POVESTEA ASTA? UNDE SUNT DORINTELE TALE? Din pacate, multe femei asa sunt educate, sa fie asculatoare, obediente, fara viitor. VIITORUL LOR ESTE BARBATUL. Nu este de mirare ca barbatii actioneaza in asa mod, daca li se permite. Daca cer ajutor familiei, aceste femei primesc urmatorul raspuns: asa este femeia, acesta este destinul ei, sa sufere si sa isi asculte barbatul. Acum va intreb: ce sanse au astfel de femei? Dependentele emotionale si materiale sunt mari, sunt si mai mari sanse sa o ia de la capat cu acelasi barbat sau cu altul asemanator. Daca nu se schimba SOFT-ul mental si emotional lucrurile raman la fel.

Cautati fundatii pentru abuz in familii, acolo gasiti ajutor, gasiti terapeuti, avocati, medici care lucreaza ca voluntari.

Daca doresti cu adevarat sa schimbi ceva in viata ta, vei ACTIONA, daca nu, vei cauta scuze. Doare acest adevar, dar este important sa fie spus. Acum nu mai ai dupa ce te ascunde.:)))))))))))))) MULT SUCCES!!!!!!

Discuta cu un terapeut pentru a depasi traumele prin care ai trecut. Indeparteaza-te de persoane care te agreseaza, protejeaza-te. Reconsidera propriile prioritati si regaseste persoana vesela si plina de viata din interiorul tau. Este acolo! Mult succes!

Trebuie neaparat sa te duci la un psiholog clinician. Pana atunci, stai departe de acel barbat, fa planuri de viitor, gaseste ocupatii care iti plac, nu te lasa prada gandurilor negre. Eu te astept, daca vrei sa vorbesti. Bafta!

Mesaj:
Buna ziua! Sunt Madalina si am 17 ani, dar am o problema… incep din nou scoala si stau in gazda, dar imi este teribil de greu fara familie. Sufar mult, plang mereu, am palpitatii, atacuri de panica, imi este greu sa ma concentrez( totul a inceput de vreo 6 luni.Mentionez ca nu eram asa de sensibila si ca imi doream sa devin psiiholog. Am prietene, cu gazda ma inteleg bine, parintii ma inteleg…dar sunt departe de mine).

ai putea sa gasesti un psiholog cu care sa incerci sa umpli putin golul acela. In rest poate reusesti sa faci vizite mai dese acasa, daca tot simti nevoia? Succes!

Este important ca ai identificat momentul in care s-a declansat aceasta problema insa nu ai mentionat nimic de cauzele care te determina sa simti aceasta panica (care este frica ta dincolo de distanta fata de familie?). Avand in vedere ca ai mai stat in gazda si ai facut fata cu succes inseamna ca ai resursele necesare sa te descurci. poate ar fi indicat sa incerci sa mergi sa vorbesti cu psihologul scolii care te-ar putea ajuta sa treci mai usor si sa gasesti strategii eficiente de a rezolva dificultatea.

S-a intamplat ceva deosebit in viata ta, a familiei sau unei persoane apropiate tie in urma cu 6 luni. Daca nu, ai paricipat la un eveniment care te-a marcat sau o conjuntura de viata care prin asocierecu ceva anume, poate ceva din trecut, poate din copilarie, si care ti-a declansat simptomul ?

Apropierea cat si depărtarea de cei dragi sunt fete ale aceleași monede ! Toate trăirile descrise de tine sunt absolut normale, având in vedere dependenta de familie, cauzată, cel mai probabil de legături foarte strânse intre tine si cei dragi . Gândește asa : fiecare zi departe de cei dragi imi oferă noi experiente care ma vor apropia din ce in ce mai mult de viata independenta ca adult . Poti oricând sa-i tii la curent cu ce se întâmpla nou in viata ta ,, de dupa ieșirea de la ore ” prin telefon . Caută sa-ti creezi amintiri cu cei de aceeași vârsta ! Peste ani si ani , le vei povesti copiilor tai de aceasta etapa din viata ta , chiar cu amuzament ! Fruntea sus si nu renunța la visul de a ajunge ceea ce ti-ai propus , mai ales ca, in aceasta profesie este nevoie de emotie si sensibilitate ! Succes !

Mesaj:
Buna! Am o mica problema, sau mai bine zis o mica dilema. Eu, acum sunt la inceputul clasei a 11-a, inca din clasa a 9-a tot spun ca ma mut, din cauza colectivului. Am nimerit intr-o clasa nu chiar atat de bun ( bine, nici chiar ultima, dar nici printre primele ). Inca de la inceput voiam sa ma mut la alt liceu, sau la alta clasa. Clasa nu e unita absolut deloc, eu sunt sefa de clasa si atunci cand vreau sa organizez ceva, practic, nu am cu cine.Chiar din cauza asta am pierdut si o profesoara foarte, foarte buna de matematica, si chiar aveam nevoie mare de ea pentru ca sunt la un liceu tehnic si imi trebuie matematica mai rau ca apa. Ideea e ca mereu cand ziceam ca ma mut, aparea un motiv pentru care sa n-o fac. Mi-a venit ideea cu pregatirea la mate, pentru ca acum avem un profesor groaznic..si cum s-a introdus noua lege cu simularile si pentru clasa a 11-a, imi cam bat la usa si eu sunt cam paralela cu matematica. Niste colegi cu, care ma intelegeam cel mai bine s-au mutat prin alte tari, si inca vor sa mai plece, si ramanem cativa…intr-un fel ma simt prost, pentru ca stiu ca se poate mai mult din partea mea, numai ca nu am ascultat de la inceput si am ajuns in situatia asta. Mereu cand ma gandesc la chestia asta, am o usoara depresie ( daca pot sa-i spun asa ), cand eu trebuie sa ma concentrez acum pe eltele, cum ar fi bacalaureatul, doar ca mereu imi vine ideea asta in cap. Norocul meu este ca am o diriginta extraordinara, ma inteleg foarte bine cu ea….doar ca ne vedem de 3-4 ori pe saptamana, iar in restul timpului stau cu colegii. Nu prea stiu ce sa fac…daca ma mut, poate nu-mi plac colegii nici acolo, habar nu am ce sa fac…

incearca sa discuti cu consilierul scolar despre ce se intampla in tine, ce intrebari ai. Succes!

Mesaj:
buna ziua.am 39 de ani si am o relatie cu partenerul meu de 9 ani,el are 40 ani.nu avem copii pt ca locuim momentan in strainatate.de vreo 2 ani nu mai avem contacte sexuale doar poate de 3,4 ori pe an,am vb cu el si mi-a zis ca poate trebuie sa luam o pauza.mentionez ca nu avem niciunul amanti,spuneti-mi va rog ce sa fac

puteti incerca terapie de cuplu daca partenerul dvs este dispus sa discute. Daca nu mai este loc de comunicare atunci nu puteti forta nimic. Succes!

Ma intreb daca nu cumva faptul ca ca aveti nevoie de a va spune ce sa faceti inseamna ca nu sunteti pregatita sa renuntati la relatia dvs. Ma gandesc, ca daca dvs. va doriti relatia, sa ii spuneti ca vreti sa mearga si sa il invitati sa faceti impreuna ceva pentru a merge. Poate ca un bun inceput ar fi sa aflati alaturi de un specialist ce s-a intamplat cu fiecare si apoi cu dinamica dintre dvs. de nu va mai apropiati fizic atat cat ati avea nevoie. Toate cele bune.

Mesaj:
Buna ziua,Numele meu este Marius si ma confrunt cu o stare depresiva destul de grava.Din pacate nu imi pot permite tratament de specialitate si apelez la sfaturile si ajutorul dumneavoastra.
Starea mea psihic o consider grava din perspectiva faptul ca apar,frecvent, ganduri sinucigase, insa cred ca,poate, lasitatea nu m-a impins inca sa fac un gest necugetat.Problema e ca mi-e frica ca nu cumva intr-un moment de stres maxim sa dau frau liber acestor ganduri.
Inainte de orice sa va spun pe scurt povestea mea.
Am 26 de ani si sunt din Brasov.Sunt, sau mai bine spus am fost pana de curand intr-o relatie foarte serioasa(planuiam sa ne casatorim in viitorul apropiat).
Problemele mele sunt destul de vechi,insa cele mai recente pur si simplu m-au daramat complet.In urma cu 2 ani si jumatate am cunoscut-o, la munca,pe prietena mea(momentan incercam sa ne salvam relatia).Ea este din Ploiesti si dupa un inceput de relatie fulgerator(dupa 3 luni in care vorbeam zilnic si la munca si la telefon, si cateva intalniri) am decis sa ne mutam impreuna in Brasov.Eu veneam dupa 3 ani fara nici o relatie din pricina vechii relatii de 5 ani.Ea era,in momentul in care am inceput sa vb,intr-o relatie urata(conform spuselor ei).Pentru mine a fost ceva extraordinar.Era exact ceea ce aveam nevoie intr-o perioada in care nu prea aveam motive sa zambesc.
Primul an a fost extraordinar.Nu am cuvinte sa descriu al sentiment.
Problema a aparut anul trecut cand, din cauza deciziilor mele gresite,am fost arestat.A fost prima data cand m-am confrutat cu legea si ea a fost alaturi de mine in acele momente urate din viata noastra.Am iesit dupa 2 luni si totul parea ca isi va revenii la normal.
Nu m-am impacat niciodata cu mine pt ceea ce am facut si nici pentru faptul ca ea si apropiatii mei au patimit enorm din pricina deciziilor mele prostesti.
Mereu am fost mai rebel si incapatanat din fire.Iar motive ca ai mei sa ma considere oaia neagra a familiei au fost prea multe sa le pot enumera.
Din cauza acelei intamplari am avut, si inca am, multe de tras(multe datori,pierderea locului de munca, cazier patat etc).Dar toate pareau suportabile atata timp cat ea(Ioana) imi dadea increderea si puterea sa le lasam in urma.De fel sunt omul care trebuie impins de la spate(delasator dar totusi cand imi pun ambitia reusesc mereu in ceea ce-mi propun).Ea era pana de curand stalpul meu de rezistenta.
Acum 3 luni aproximativ, ceva la ea s-a schimbat.La inceput spunea ca e din cauza firmei ce tocmai a deschis-o cu verisoara mea.Ca e stresant,ca se simte presata si de aceea e distanta si rece fata de mine.Am incercat sa ma apropii de ea si sa o fac sa comunice mai mult.Stiam ca nu acesta e motivul acelei stari.Dupa zile intregi in care nu vorbea cu mine doar daca o intrebam eu ceva,in cele din urma(acum o saptamana), dupa o escapada cu cateva prietene de un week-end la Sibiu,mi-a spus totul.
Mi-a spus cum ca dupa ce am iesit din arest a simtit ca locul ei nu mai e langa mine si cum ca e mereu nefericita din cauza mea.Practic a lasat sa se inteleaga ca a ramas cu mine din mila de a nu ma vedea nefericit.
Au fost multe reprosuri la care nu m-am gandit niciodata.Aceea discutie m-a daramat…nu mi-a venit sa cred una ca asta si nici acum nu ma impac cu gandul asta.De o saptamana simt ca traiesc degeaba.Sunt mereu absent din orice discutie si imi vin in minte toate dezamagirile mele si cele ca le-am facut altora.Gandul ma duce la o sinucidere si la cat de bine le-ar fi altora fara mine.Stiu ca nu e o solutie dar nu pot sa nu ma gandesc cat rau am provocat.
Pe langa toate acestea,sunt nevoit sa impart inca, acelasi pat cu fata pe care o iubesc,dar de care nu ma pot atinge(nu ma refer fizic).
Ideea e ca ea nu are venit si locuim in casa parintiilor mei(ai mei sunt despartiti dar asta e alta poveste).Firma nou infiintata nu produce inca profit si practic ea depinde total de mine.
Mereu am avut aceasta problema sa ajut pe toata lumea.Faptul ca am fost arestat tot din aceasta cauza mi s-a tras.
Ma aflu acum, pe langa toate celelalte,intr-un conflict interior.Initial am vrut sa o ranesc…nu fizic pt ca nu as putea sa lovesc o fata niciodata,ci mai degraba asa cum m-a ranit ea.Sa ii spun sa isi faca bagajul si sa plece..dar unde si cu ce?Apoi ma gandesc ca mai presus de toate am fost iubiti si ca nu pot sa ii fac asemenea lucru.
Nu stiu cum sa rezolv conflictul interior ca sa pot sa rezolv si conflictul cu ea.Sunt momente in care imi spune ca vrea sa incercam sa rezolvam problemele aparute si momente cand ma lupt singur.Acum sa va spun sincer intr-unele momente ma gandesc serios daca as mai putea avea incredere in cineva care 1 an mi-a ascuns ceea ce simte,aparent spre binele meu,dar mai degraba de frica sa nu ramana pe strazi.Iar daca intr-adevar i-a fost frica atunci asta imi spune ca nu ma cunoaste si ca ma crede in stare sa o arunc in strada.
Aceste ganduri ma baga intr-o stare confuza si imi spun ca moarte e o posibila scapare din acest cosmar.
Singurul lucru pe care il stiu e ca o iubesc enorm,dar nu stiu daca e destul ca sa putem trece peste toate.Iar ceea ce am invatat in scurta mea viata e ca dragoste cu sila nu se face!Pot oare sa mai fac ceva sau e deja prea tarziu?Si daca scapam de datorii si ea decide sa fim iar impreuna ma voi putea impaca cu ceea ce a fost?O voi putea privi ca inainte?Momentan nuu avem ce impartii dar daca in viitor vom avea copii iar ranile se vor redeschide?Totul pare in zadar si nu stiu de unde sa mai am puterea sa lupt…cu mine…cu ea sau cu viata.
Va rog un sfat sa-mi oferiti sau macar cineva care sa ma asculte..nu mai am pe nimei cu care sa pot comunica si nu mai pot tine aceste sentimente in mine.Mi-e frica de ceea ce as putea face.

exista psihologi si psihiatrii care au contrat de colaborare cu CNAS, adica sedintele sunt decontate de asigurare. Succes!

Buna Marius,sunt o mama,al carui fiu a avut acelasi trairi…probleme sentimente…as vrea sa ma contactezi in privat.

Evenimentele din viata noastra se intampla cu sau fara voia noastra; pe unele le putem controla, iar pe altele nu. Poate vei ramane surprins sa afli ca evenimentele nici macar nu conteaza ci doar felul cum le interpretam noi. Iar aceasta interpretare ne poate conduce spre diferite nevroze, nu evenimentele in sine. Cu alte cuvinte, nu despartirea de prietena ta te face sa te simti depresiv si nici tradarea ei, ci felul cum interpretezi aceasta despartire sau tradare. In alta ordine de idei, te autoculpabilizezi pentru lucrurile pe care le-ai facut si care au creat suferinta altora. Daca vei face diferenta intre comportament si persoana, iti vei da seama ca tu nu esti tot una cu comportamentul tau. Si, prin urmare, celorlalti le-ar fi mai bine fara comportamentul tau indezirabil, nicidecum fara tine. Asta inseamna ca tu esti responsabil pentru ce ai facut, nicidecum vinovat! Responsabil fiind, poti indrepta lucrurile prin comportamente dezirabile. Ce parere ai despre aceasta perspectiva?

Mesaj:
Buna ziua!Mama mea are dementa.De 6 luni i se administreaza ketilept, aspirina, piracetam,convulex,bromazepam si sermion. Este acest tratament corect? Mentionez faptul ca starea ei s-a agravat.Astept un raspuns. Va multumesc!

ce varsta are? ce fel de dementa este? ce au spus neurologul si psihiatrul?

Nu sunt medic, dar am câteva idei care v-ar putea ajuta. Nu aţi specificat ce tip de demenţă, dar la ora actuală s-au descoperit şi alte remedii forte eficiente (vă pot oferi referinţe şi în engleză dacă vorbiţi). De ex. curcumina are o mulţime de beneficii, însă ideea principală pentru demenţa de tip Alzheimer este ca regenerează neuronii din hipocampus, reversibilizând boala chiar şi cu 50%. Mai multe informaţii aici. http://tinyurl.com/nwssl33 Este necesar ceva cu absorbţie îmbunătăţită. http://www.nowfoods.com/CurcuBrain-400-mg-50-Veg-Capsules.htmApoi Astaxantinul are iar un efect remarcabil pentru demenţă. Memorie şi uzura creierului în general.
http://www.suplimente.ro/blog/2011/05/astaxantina-antioxidant-natural/ Sigur că mai sunt şi suplimentele clasice, vitamina E (forma gama asociată cu susan), D, C (forma naturală), complexul de vitamine B etc.

Obligatoriu trebuie avută în vedere dieta: http://wp.me/p48646-1nJ
“Intervenţia dietetică simplă, către mai puţin carbohidraţi super-procesaţi şi relativ mai multe grăsimi şi colesterol, este cel mai probabil o măsura protectoare împotriva maladiei Alzheimer.”

Nu în ultimul rând, cuprul este una din cauzele care în ziua de azi contribuie cel puţin în parte pentru îmbătrânirea creierului şi în ultimă instanţă senilitate. Ar trebui să facă nişte analize pentru metale grele http://wp.me/p48646-3SG

Nu sunt specialist insa din cate stiu este o boala degenerativa a creierului iar mersul obisnuit este spre agravare din pacate….

Mesaj:
Sunt in depresie dupa 2 ani de despartire. Am nevoie de ajutor! Am 26 de ani, am stat cu un baiat aproape 4 ani…primul baiat din viata mea. La inceput nu mi-a placut deloc de el, dar cu timpul m-a facut sa-l iubesc. Stateam impreuna 24/24 h impreuna si tot nu ne saturam unu de celalalt. Pana intr o zi cand am ramas insarcinata. Mi-a zis ca trebuie sa-l dau afara ptr ca trebuie sa faci inainte niste analize ca altfel iese handicapat. Plus ca eu steam cu chirie cu fratii si el cu mama lui care nu ma voia. Am plans enorm dar nimeni nu avea cum sa ma ajute. L-am dat afara si dupa 2 saptamani ne-am despartit de la o mica certa banala. Imediat dupa aceea mica cearta am aflat ca el o sa plece afara sa munceasca fara sa-l mai intereseze de nimic. Apoi am aflat ca pleca defapt la o femeie mai mare ca el care ii planuia un trai frumos. In ziua in care a plecat nu si-a luat adio de la mine desii eram la munca si el venise ptr ultima oara sa isi slute fostii colegi. lucrasem impreuna.
Dupa cateva zile mi-a trim o mel in care imi era dedicata o mel. In care spune c sunt singur femeie pe care o iubeste si ca in orice fem ma vede pe mine. Dupa inca cateva zile mi-a lasat un msg pe fb si m-a intrebt daca imi doresc sa se intoarca acasa, doar ptr mine se intorce. Daca nu, ramane definitiv acolo. Plngeam si totusi i-am zis ca nu ma m-ai intereseaza. Dupa 11 zile a venit acasa. M-a lasat sa mai sufar 2 luni dupa care ne-am impacat. Am mai stat cateva luni impreuna dupa care am aflat ca vb cu diverse femei. Iesea cu ele, in timp ce eu ii plateam din putinul meu toate cheltuielile lui. Nu mai voia sa vin la mine, nu m-ai voia sa mergem impreuna in concediu, nu ii mai placea marea, familia mea, catelul meu. Am renuntat la tot ptr el…dar tot nu ii convenea. L-am intrebat daca isi doreste sa ne despartim voi intelege. Mi-a zis ca sunt nebun si sa-l ls cu intrebariile astea proaste. Am tacut iar si am continuat asa. De 3 luni nu mai venise la mn, isi cauta diverse ocupatii si motive ca nu poate. Pana intr-o zi cand am renuntat eu si i-am zis ca ii du libertate si il las sa isi gaseasca o fata asa cum isi doreste el. Mi-a trimis si el un msg ca e satul sa ii tot reprosez si sa ma iau dupa toti. De atunci nu mi-a mai zis nimic…am suferit enorm si am tot insistat sa mai vb cu el dar nu mai voi sa vb despre noi2. Voia sa vorbim, dar nu despre noi2 fosti iubiti. Am insistat sa ne impacam si nu mi vrut. L-am intrebt daca a intrat cineva in viata lui si mi-a zis ca sunt nebuna cu capu. Dupa un timp m aflat de la prietenii comuni ca el e cu cineva. L-am vazut si eu cu ea de mai multe ori si mi-a zis ca e o verisora si eu il cuplez in fiecare zi cu toate femeile. E singur ptr ca nu ii mai arde. Dar trece de 2 ani de zile intentionat mereu pe unde lucrez eu cu ea de mana. I-am vazut si-n poze la prieteni comuni in vacante plecati. Dar ii zic si tot nu recunoaste. Imi tot repeta ca trebuie sa merg la doctor. Ma gandesc ca daca nu dadeam copilul afara sau daca nu puneam punct relatiei acum era inca al meu. De 2 ani plng in fiecre zi, nu mai pot!

ar fi bine sa mergeti la un consult psihiatric pt depresia in care va aflati si preferabil sa gasiti si un psiholog cu care sa aprofundati aceste sentimente si dileme. Succes!

La varsta lui are deja caracterul format si putin probabil sa se mai schimbe ceva esential de buna voie. Inteleg ca si-a ales relatii cu femei de pe urma carora sa profite, in care El sa fie cel intretinut adica ea sa-si asume responsabilitatea convietuirii in doi.. Cum va ganditi ca ar fi fost in stare sa-si asume responsbilitatea cresterii unui copil ? In privinta asta reactia lui a fost clara iar gestul si reactia imediat urmatoare a clarificat indirect si ce-l tinea langa dumneavoastra. El a ales sa fuga de suferita atunci cand ceva nu i-a convenit. Dumneavoastra ati ales sa ramaneti cu suferinta. Este alegerea dumneavoastra chiar daca ce multa vreme sa zicem nu vi s-a mai oferit sansa unei alte relatii. Plansul dumneavoastra pentru ceva ce nu a meritat nu poate fi decat patologic. Asdar consider bun sfatul primit in raspunsul anterior.