Sunt în concediu de creștere copil și am 2 copii: unul de 7 luni și celălalt de 3 ani jumătate. Problema mea este că am accese de furie incontrolabile, adică urlu și jignesc fără să țin cont de nimic. Sunt foarte agitată, mi se pare că nu am timp să fac nimic, că nu fac așa cum îmi doresc, sunt trista fără motiv…

• 

  Botezat-Antonescu Radu pt a afla exct cauza este nevoie de timp si efort intr-un proces terapeutic. La prima citire insa pare evident: ati trecut prin foarte multe in ultimii ani (ca sa nu spun toata viata), ati nascut in urma cu 3 ani si ingrijit un copil, ati trecut si a doua oara prin proces, sotul pare ca este al treilea copil… foarte multe greutati care pot duce cu f mare usurinta la epuizare. Va raspund atat ca psihoterapeut cat si ca tata a 2 copii de 2 si 5 ani (in curand). Investiti intr-un proces terapeutic, in primul rand pt cei mici. Curaj, se poate!
• 

  Georgeta Iordache Bună! Din ce ai descris mai sus este dificil spre imposibil de spus în câteva cuvinte care este cauza stării dificile pe care o traversezi. Nu există soluții prefabricate. Cu siguranță că starea prezentă este rezultatul unui cumul de factori de la viața personală în familia de origine la situația medicală la nașterea celui de al 2-lea copil, epuizare, dificultăți în gestionarea noului statut (de mamă)..etc. Pentru a găsi cauza de bază și a rezolva pas cu pas dificultățile pe care le traversezi este îți recomand începerea unui demers psihoterapeutic. Succes!
• 

  Cabinet Individual de Psihologie Maria Calapod-Tomescu Bună!
  Pare ca aveți o istorie personala plina de experiente complexe și dificile, însă mai important de atat, pare ca ați avut o mișcare în viata foarte curajoasa. O forță interioara, o dorința de a răzbate, în ciuda obstacolelor externe!
  Asa cum au menționat și colegi de breasla, poate fi foarte ușor sa devii copleșit , mai ales atunci când apar copiii și încă sunt mici. Sansele ca părinții sa fie copleșiți de responsabilități și de stările emoționale puternice, sunt destul de mari. Din cele menționate de către dumneavoastră,la ultima naștere au fost experiente traumatizante, de la care nu știu dacă v-ați refăcut complet. Schimbările implicite maternității sunt destul de puternice, atât la nivel fiziologic cât și la nivel psihologic. Intuiesc ca dumneavoastră, poate ați fost obișnuita sa fiți destul de în control, în multe situații. Iar în prezent, controlul nu prea funcționeaza, în principiu din cauza schimbărilor mai sus menționate.
  Modul în care percepeți relatia cu soțul, pare sa o puneți la nivel de egalitate cu relație pe care o aveți cu copiii. Adică nu simțiti ca exista o contribuție adulta, pe lângă cea pe care o aveți dumneavoastră. Ați vorbit cu soțul despre aceste aspecte? Adică pe timp de pace, atunci când spiritele sunt calme. Ma gândesc ca dacă ați crescut împreună, cu siguranță aveți motive întemeiate pentru care v-ați ales reciproc. Vorbiți despre ce va preocupa, atunci când copiii dorm, fără a judeca, doar spuneți-i cum va simțiți, stabiliți împreună niște timp de răgaz pentru dumneavoastră, singura, timp în care sa simțiți ca puteți respira. Poate luându-l doar pe cel mic la o plimbare.
  Stabiliți alternativ cu soțul responsabilități pe care le puteți face cu schimbul.
  Pare ca sunteți o persoana care și-a asumat responsabilitati de-a lungul experientei personale. Continuați în același spirit, adică un alt act asumat ar fi sa cereți ajutorul. Nu trebuie sa facem totul singuri, a creste copiii este o responsabilitate destul de mare în sine, astfel încât este normal sa simți furie, la un moment dat. Furia, este o emotie de baza. Dacă se manifeste extins, aceasta ne indica și anume ca ceva nu este în regula. Deasemena mai poate fi și un sentiment care vine din teama de a fi vulnerabil. Ma întreb dacă suna familiar pentru dumneavoastră. Oare faptul ca viata v-a încercat, ați simțit abandon, teama, poate confuzie și durere, v-a determinat sa evitați sa deveniți vulnerabila? Popular, vulnerabilitatea este privita de către mulți oameni ca fiind o slăbiciune. Este o percepție eronata, vulnerabilitatea este parte componenta a actului de curajului. Vulnerabilitatea este o putere, nu slăbiciune.
  Poate ar ajuta ca atunci când apare furia, sa luați o pauza mentala. Pentru asta va trebui sa o recunoașteți când apare. Dacă puteți face acest lucru, atunci când simți ca va înfuriati, aveți optiuni: ieșiți din camera pentru câteva minute și reveniți când sunteți mai calma. Dacă acest lucru nu este posibil, atunci luati o pauza mentala acolo unde sunteți gândiți-vă ce ați face dacă ați fi într-o vacanta. Faceți asta pentru câteva secunde sau minute. Un alt lucru pe care îl puteți încerca este sa fixați un obiect din camera unde sunteți și sa îl descrieți mental.
  Acestea sunt bineînțeles doar niște sugestii, multe alte tehnici le puteți explora mult mai eficient într-un proces psihoterapeutic.
  Este nevoie de psihoterapie pentru a înțelege mai amplu prin ce treceți, cum puteți face fata și ce opțiuni aveți. Explorați cu un psihoterapeut teme precum atașamentul pe care l-a făcut adultul cu persoanele semnificative din viata sa, atașamentul adultului cu copiii sai; abordarea unor posibile situații traumatice, pierdere și abandon si relație de cuplu. Toate acestea sunt teme care pot face parte din viata noastra și despre care este bine sa stim mai multe pentru a le face fata eficient. Va urez mult bine!

Nume

E-mail (nu va fi publicat)