Mesaj:
Buna seara am nevoie de ajutor…Am o relatie cu un baiat de 2 ani… eu am 17 el 26, dar ne intelegem de minune. Problema sunt parintii mei. Mama ma jigneste zilnic ma face ” curva panarama catea in calduri si tot felu de chestii care ma fac sa ma simt jalnic. De exemplu am iesit aseara la un PUB gen club am venit pe la 3 cand am ajuns tatal meu mia dat o palma si ma scuipat nu mai suport…si mama ma facut curva bine inteles. Iar acum vroiam sa ies sa ma plimb putin pentru ca ma plictisesc in casa bine inteles ma tin inchisa in casa cu forta… As vrea sa plec.. iubitul meu intelege situatia si ma iubeste foarte mult si as vrea sa ma mut cu el am nevoie de cateva sfaturi va rog

cand implinesti 18 ani?

Fata draga…la 17 ani scoala si cariera ar trebui sa fie pe primul plan!Nu te supara,dar sa stai pana la 3 noaptea in club…nu e tocmai normal la varsta ta!Parintii vor sa te fereasca de rau…nimic altceva!

Daca parintii ar avea ca prioritate sa o fereasca de rau, nu i-ar face rau, Acesta nu este un mod de a invata pe cineva ce e bine si ce e rau. Faptul ca sta pana la 3 noaptea in club nu este chiar o tragedie sau un capat de tara sau ceva ce sa nu se poata DISCUTA. sa recurgi ca parinte la educatie prin palme, scuipat si cuvinte precum cele mentionate de ea mai sus, deja putem sa scoatem din ecuatie cuvantul educatie… cu ce ramanem cred ca este evident. nimeni nu trebuie sa suporte un astfel de comportament si nimeni nu este indreptatit sa il aplice. iar ei, ii recomand inainte sa fuga repede intr-un alt loc in care va fi dependenta de altcineva, sa invete sa se descurce singura, sa termine scoala, sa isi gaseasca un loc de munca iar intre timp sa incerce sa calmeze situatia cu parintii. Mult succes ! si rabdare ! si intelepciune !

din cate am inteles, problema ta nu este interdictia in sine, ci felul in care esti jignita si injosita tocmai de mama ta si ai dreptate… nu este normal ca un parinte sa se poarta asa, efectul imediat fiind dorinta foarte puternica a copilului de a pleca de acasa. Poti incerca sa gasesti un psiholog cu care sa stai de vorba o perioada, sa mai clarifici si intelegi anumite lucruri, pana sa iei o decizie ferma. Succes!

Nici n-am sugerat ca parintii se comporta normal,clar ca trebuiesc purtate discutii…asta,un cazul in care si ea e deschisa la ce-i spun parintii!De multe ori,copiii nu sunt deschisi la o astfel de initiativa!

cand esti jignit sau lovit chiar de cei care iti sunt parinti, cel mai probabil vei tinde sa inchizi incet incet portitele catre ei.dar haideti sa nu presupunem cum este ea si sa incercam sa ii oferim cateva piste reale si putina incredere ca poate trece prin aceasta perioada, in fond ea a apelat la acest grup, de unde eu inteleg ca este deschisa spre rezolvare.

Incearca sa porti o discutie deschisa cu ei. Daca nu vor acasa incearca printr un terapeut/ psiholog scolar. Doamna Ramona eu am mers vinerea si sambata in club din cls a 9a si stateam mai mult de 3 si am invatat bine la scoala si am terminat si master si formare in terapie si mi-am trait si copilaria. E normal pt o adolescenta de 17 ani sa se distreze, sa iasa, sa cunoasca etc

Nu e normal ca parinte sa vb si sa te porti asa cu copilul tau

Din pacate parintii tai au o pb. Nu mi se pare anormal sa stai pana la 3 noaptea afara(ca e club sau nu) mai ales ca esti in vacanta. Cred ca ar fi bine ca parintii tai sa inteleaga ca esti dintr-o alta generatie, ca ceea ce ai de facut iti faci adica sa inveti cand va incepe scoala, poate o mai ajuti pe mama ta ba cu cumparaturile ba cu treaba prin casa, si apoi poti sa incerci sa le demontezi aceasta ” grija” exagerata, sa ii asiguri ca nu faci nimic rau pe timpul noptii. Noi cei din alta generatie credem ca noaptea ies toate relele si toate nenorocirile pe care am fost invatati sa le controlam stand in casa la adapost. Asigura-i ( si chiar asa sa fie) ca nu te apuci de droguri sau alte chestii si poate se mai calmeaza. Succes !

Problema este ca tu esti MINORA si el este foarte major, ceea ce face ca, pina la urma, parintii tai sa aiba dreptate – pina la un punct. Desigur, nu este frumos sa ti se vorbeasca urit, dar este NECESAR sa intelegi si tu ca, in caz ca ti se intimpla ceva – orice – in timp ce esti cu acest domn major, raspunderea PENALA o au parintii tai – iar el, poate ajunge usor la inchisoare, din cauza ta. Mai gindeste-te, inainte sa dai vina DOAR pe parintii tai. Asta, nu ca sa le iau partea, ci ca sa intelegi ca uneori vina este a copiilor, nu a parintilor. Nu mai pasa responsabilitatea pe umerii parintilor tai. Si, intre altele: NU, NU ESTE NORMAL ca o fata de 17 ani sa fie la un club (sau oriunde altundeva!) la ora 3 noaptea! Mai ales, nu insotita de un domn “MAJOR”. Nu vreau sa discut pe acest forum despre pericolele la care te expui (droguri, prostitutie etc.). Terapeutii de pe acest forum nu sunt aici ca sa-ti face TIE educatie…. iar de trauma psihologica aici, nici macar nu este cazul sa ne gindim. La urma urmei, de purtarea ta sunt traumatizati in egala masura si parintii tai, nu? – Mai gindeste-te, si schimba ceva LA TINE. Nu este bine ca vezi aschia din ochii parintilor tai, iar BIRNA din ochii tai nu o vezi….

Buna seara ! Eu cred ca ai apelat la acest tip de ajutor pentru ca esti conștienta de problemele de comunicare pe care le întâmpini cu părinții tai de foarte mult timp . Ceea ce ne-ai relatat tu pare sa fie doar un episod dinte-un lung Șir de situații . Tind pe aceasta cale sa le reamintesc colegilor noștri ca nu luam cuvântul aici pentru a ne transpune in Judecători sau Partinitori ai vreunuia dintre cei ce ne solicita sprijinul sau dintre cei implicați in relatările celor ce ne solicita sprijinul !!!

Consider ca ai avea multe de impartasit cu un consilier, un psihoterapeut, impreuna si separat, cu părinții tai . La urma urmei, ajutorul va fi mult mai consistent, beneficiile in vederea deblocarii comunicarii dintre voi fiind mai mari, daca aceștia participa si susțin procesul consilierii .

Tot ceea ce ai relatat ca ai trait si ai primit ca răspuns din partea părinților tai se înscrie in ceea ce se cheamă ,, conflictul dintre generații ” . Spaimele produse acestora cu libertatea pe care ti – ai luat-o intarziind pana dimineata , i-a transformat pe aceștia in tot ceea ce nu credeau vreodată ca vor fi pentru tine : judecători aspri si ofensatori . Limbajul folosit la adresa ta e un limbaj pe care voit l-au folosit acum, pentru a te submina datorită instrainarii pe care o resimt vis a vis de fiica pe care au crescut-o si de la care au multe așteptari . Tu, in schimb, ai găsit alinare in bratele unui bărbat mult peste vârsta ta pentru a suplini lipsa de înțelegere din partea tatălui . Cred totuși ca exista astfel de relații care reușesc, insa, e nevoie de timp , intelepciune si de experiența pentru a consolida ceva ce a început atât de fragil ! Mult succes in deblocarea comunicarii cu părinții care, pana la urma, sunt cei care te iubesc necondiționat , chiar si din spatele limbajului si agresivitatii manifestate !

Si tu ai partea ta de dreptate, si parintii tai. Esti tanara si iti doresti sa te distrezi, dar fa-o cu cap si cu masura. Pune-te in locul lor si gandeste-te ce-ti vei dori sa faca fiica ta la 17 ani (presupunand ca vei avea una). Un copil cu un baiat imatur? Barbatii se maturizeaza mai greu si actioneaza mai mult asupra impulsului. Daca faceti sex, sunt sanse mari sa nu termini nici liceul, si sa-ti intemeiezi o familie cu un barbat care te va blama ca i-ai stricat tineretea, trantindu-i un copil atat de devreme. Cam cum veti trai? Bine? Va veti intelege? Veti avea din ce sa traiti? Vezi cum se schimba lucrurile cand le iei la puricat? Normal ca parintii incearca sa aiba control asupra ta! Ti-or fi spus o data, de doua ori, de o suta de ori. Daca vede ca nu merge nicicum, un om mai putin educat, trece la abuz fizic. Un om mai educat, la presiune, un razboi psihologic sau la abandon (am vazut atatea cazuri…). Asa e, in Romania inca se practica abuzul, dar alegerea e a ta. Nu-ti doresti bataie – simplu: asculta-i pana te pui pe picioarele tale, ca adult, si apoi, raspunzi singura de ceea ce faci, pana la capat.

Esti minora, conform legii… deci mai asteapta cateva luni, sau un an, pana faci 18 ani, si apoi decide ce vrei sa faci. Adica abia atunci poti lua o decizie pe care parintii tai sa fie obligati sa o respecte. Poti alege sa te muti cu el, sa pleci in chirie, sa emigrezi etc. Dar ideal e sa stai cu parintii macr pna termini liceul. Un an cred ca se mai poate rezista. Pana atunci, apeleaza la un psihoterapeut, consilier, coach, ca sa inveti cum sa gestionezi o relatie cu niste parinti agresivi si neadaptati social.

Mesaj:
Buna ziua,Am avut o copilarie placuta insa afectata uneori de catre problemele tatei cu bautura. Chiar daca acestea au incetat in urma unui divort, cand aveam 5 ani, amintirile au ramas.Scoala generala si liceul au fost in regula, cu problemele dedicate adolescentei dar nimic iesit din comun, timp in care am legat prietenii frumoase.

Mi-am inceput viata sexuala la 19 ani si cu cel de al doilea parter am intretinut o relatie intima timp de 7 ani. Ultimul an am fost casatoriti insa lucrurile dintre noi s-au schimbat si nu am mai fost fericiti, fapt pentru care am divortat. Nu am copii si sunt sceptica in a face unul, deoarece consider viata mai plina de deazvantaje decat de avantaje. Am facut un avort la 22 ani, regret ca am luat o viata dar am scutit acel copil de multe rele.
Oricat as adora copiii si mi-ar placea sa fiu mama, consider a fi un gest egoist nasterea unui copil intr-o lumea asa nesigura.

Au trecut 4 ani de la divort. Am mai avut cateva relatii de atunci dar de scurta durata si neimportante, deoarece a lipsit sentimentul. Din punct de vedere sexual au functionat foarte bine insa nu si emotional.

Simt ca nu gasesc persoana potrivita pentru mine si cum nu sunt prea usor de abordat devine din ce in ce mai greu.

De fel obisnuiesc sa incep lucruri fara sa le termin, imi pierd interesul in timp.

Am 10 ani de vechime in munca, am lucrat in vanzari si relatii cu clientii insa nu mai am rabdarea necesara cu oamenii si am ales o funtie de birou, ca secretara.

Probleme cu politia nu am avut.

Familia mea e numeroasa, in moment locuiesc cu mama si tatal meu vitreg deoarece singura intr-o garsoniera devenise deprimant dupa numai 3 luni.
Cu mama ma inteleg bine, tatal meu e grijuliu fara a se impune, sora si fratele meu sunt casatoriti cu copii, la casele lor. II iubesc si ma simt bine cu ei dar am impresia ca asteapta prea mult de la barbatul pe care il voi aduce acasa.

Problema cu care ma confrunt este singuritatea.
Am 30 ani, un fizic placut si un job linistit insa, desi sunt inconjurata de familie, prieteni si colegi, ma simt foarte singura.
Am impresia ca fac totul la fel si degeaba zi de zi.
Ca nimic nu are sens…te nasti, traiesti si mori, momentele fericite sunt putine, cele rele multe si in rest rutina. Muncesc 5 zile pe saptamana, pentru a ma intretine si 2 in care visez ce mi-ar placea sa fac dar nu pot. Totul este umbrit de lipsa unui barbat in viata mea.
Ma lupt cu problema asta zi de zi, in unele zile ma automotivez, in altele pur si simplu ignor gandurile astea, in altele imi las prietenele sa ma inveseleasca, sunt zile cand chiar accept invitatia unui barbat o cafea chiar daca stiu ca nu duce undeva dar sunt unele zile…ca asta, cand nimic nu functioneaza.

Azi m-am gandit sa incerc ceva nou si sa va contactez.

Totul sugereaza o depresie dar nu stiu cum sa o tratez

Sper sa ma puteti ajuta in vreun fel.

Va multumesc anticipat!

Apelati la un terapeut cu care sa discutati toate aceste aspecte. Exista momente in viata cand oamenii se blocheaza in anumite situatii. Terapia va va ajuta sa descoperiti si alte moduri in care sa priviti aceste situatii si va va ajuta sa iesiti din starea pe care o aveti.

din ce am reusit sa adun, pare ca la nivel inconstient te cam ‘sabotezi’ in ceea ce inseamna relatia cu un barbat pe masura (care ar putea sa devina sot bun, cu care sa iasa un copil – care consideri ca se va naste intr-o lume cu multe rele – ceea ce se pare ca genereaza o anxietate). Minunat ar fi sa gasesti un psihoterapeut (poate trebuie sa incerci cativa) cu care sa te simti in regula si sa intri intr-o perioada de psihoterapie/dezvoltare personala. Functioneaza si merita. Succes!

Sigur un psiholog te poate ajuta . Relatiile ratate pot fi umbrite de amintirea unui tata abuziv .Niste sedinte de terapie te vor ajuta , da , gandul ma duce la depresie , nu ascund . Faptul ca nu ai mai suportat sa lucrezi cu publicul ..ai ales o slujba solitara ….Singura nu te poti trata, iti trebuie ajutor specializat .Te pot ajuta ,daca vrei . Succes !

Buna ziua. Ne simtim singuri atunci cand nevoile noastre emotionale, relationale nu sunt intalnite sau satisfacute. De multe ori se poate ca aceste nevoi sa nu fie constientizate, numite si asa se dezvolta depresia. Psihoterapia este foarte potrivita pentru situatia dvs. Toate cele bune!

Buna sa-ti fie si tie ! Atunci cand conștientizezi cu atâta naturalețe toate cursele si obstacolele întâlnite, ori puse de-a lungul istoriei tale personale este de-a dreptul tulburator, insa, vindecător . Este primul pas spre Autovindecare : Constientizarea situației in care te afli, o buna autoanaliza a modalitatilor proprii de răspuns la factorii stresori si Asumare ! Urmată de externalizarea trairilor negative împărtășite aici si cererea ajutorului . Mult succes in a găsi timp cu tine si un bun terapeut cu care sa treci prin Travaliul de Doliu al relatiei încheiate si ajutor in toate celelalte blocaje constientizate ! Multa lumina iti doresc

Totul sugereaza o viata obisnuita, de om normal, cu bune si cu rele. Nu exista cineva normal la cap care sa fie numai fericit. Momentele de tristete si nefericire dau mai multa valoare celor de fericire. Altfel, cum ai putea recunoaste fericirea, daca nu ai musca si din fructul amar al nefericirii, din cand in cand? In ce priveste singuratatea: singura spuneti ca sunteti incurajata de prieteni. De ce v-ati simti singura? Doar pentru ca asa alegeti. Da, din pacate alegem prost, de multe ori. Data viitoare alegeti sa va ancorati in realitatea imediata, sa va bucurati de prieteni, sa simtiti vantul in plete, atingerea prietenilor, sa ii ascultati, sa ii intelegeti. Poate daca schimbati focusul de pe dvs pe ei, veti intelege adevarul.

Daca tu singura nu poti fi fericita, e clar ca nefericirea ta va dezechilibra orice barbat care va intra in viata ta! De fapt, o relatie NU e solutia la nefericire! Adevarata solutie este sa INVETI sa devii fericita, (predau cursuri in acest sens, si nu-s singurul), iar cand vei fi fericita, barbatii vor apare in viata ta fara sa fie nevoie sa fugi dupa ei…

Mesaj:
Bună ziua,sotul meu s-a căsătorit k mine ptr bani,dovadă fiind faptul k au dispărut toti banii strânsi la nuntă!nu pot să înteleg cum a putut profita asa de mine!când l-am intrebat a zis k a avut o problemă de rezolvat!nu stiu cum să gestionez situatia!

confruntati-l cat de serios posibil. Orice relatie se bazeaza pe incredere, respect si onestitate. Daca nu le puteti imartasi, atunci poate ca aceasta relatie nu este menita sa persiste. Cu parere de rau pt situatia Dvs, sper sa fie totul ok. Succes!

Mai stiu si eu pe cineva care s-a casatorit doar ca sa ia banii stransi la nunta si s au despartit in dimineata nuntii. Nu ma mira nimic. Explicatia sotului este completa si plauzibila? Pt ce a avut nevoie de bani? Sau nici el nu stie ce sa minta?

Apelati la parintii dvs si ai lui, dati lucrurile pe fata acum, dar intr-un cadru mai larg, ca sa nu riscati sa fiti bruscata. Apoi urmati sfaturile care vi se par cele mai potrivite pentru dvs. personal, nu pentru cuplul pe care-l formati cu sotul dvs, pentru ca dansul deja s-a delimitat de institutia casatoriei, facand opinie separata.

Poate acum, data fiind situatia, ai avea nevoie de un avocat! Psihoterapeutul te-ar putea ajuta sa inveti sa te cunosti pe tine (cate poti permite, si de ce); si sa-ti cunosti mai bine partenerul (viitor) inainte de nunta! Mult succes!

Mesaj:
Buna ziua.. Am o problema forte mare… Nu ma pot adapta in societate.. Am 27 de ani , am lucrat in prostitutie cam 8 ani ,air in rimpel acesta am fost casatorita si sotulmeu si-a bătut joc de bani iar in final ne-am despărțit . De un an si jumătate locuiesc cu altcineva,care m-a scos din prostitutie dar nu m-a pot adapta la viața normala . E ca si cum nu pot sa vorbesc cu oamenii din jurul meu,sunt foarte nervoasa,m-a stresez mereu,sunt negativa,si nu pot sa am o slujba normala Pt ca m-a obosește foarte tare.. Asta îmi afectează relația iar eu vreau sa fug din ea Pt ca îmi este Rușine cu mine si vreau sa plec in alta parte unde altcineva nu m-a cunoaște , dar dacă fac asta la final v-a fi la fel Pt ca nu știu sa ,pma comport.. Înca gândesc si reactionez ca at când lucram in prostitutie.. Sunt foarte nepasatoare ,leneșă așa.. Mereu m-a gândesc sa m-a întorc la ce am făcut,si chenar cred ca nu e bine!!!! Cred ca toată lumea m-a judeca si mereu cred ca sunt mai buna ca ceilalți …nu știu cum sa fac sa m-a schimb.. Va rog un sfat … Sunt disperata.. Multumesc

gasiti un psihoterapeut confortabil pt Dvs si incepeti un proces terapeutic in care sa invatati ce aveti nevoie pt noua Dvs viata. Se poate! Succes!

Incerca sa gandesti pozitiv , cu optimism , e un lucru bun ca ai avut puterea sa renunti la prostitutie, spiune-ti mereu ca poti mai mult , ca esti puternica si poti sa realizezi tot ce iti propui .Este o problema de adaptare , ia-o usor , poate faci niste cursuri de dezvoltare personala, asta daca vrei cu adevarat sa te schimbi . Este greu sa te obisnuiesti cu viata de dincolo de profesia pe care ai avut-o, cu atat mai mult cu cat nu te ajuta nimeni , nu te sprijina nimeni . Incearca in fiecare zi cate putin , sa faci ceva nou , ia vitamine daca spui ca obosesti repede , uita-te in oglinda si spune ca iti place de tine , ai incredere in tine , nu te rusinezi cu tine …Cauta sa ai hobby-uri ,hotaraste ce vrei de acum inainte si stabileste o tinta , spre care sa te indrepti in fiecare zi cate putin. Totul tine de autosugestie , poti merge si la psihoterapie dar , daca tu singura nu esti dispusa sa te ajuti …….Eu te astept oricand simti nevoia sa vorbesti cu cineva .Noroc!

sincer incearca sa te nu te mai gandesti la ceea ce ai facut…foarte bine ca ai iesit din acel mediu “vicios”daca vrei lasa un msg in privat si putem sa vb mai multe…te sustin si sunt alaturi de tine

Faptul ca tu constientizezi starea in care esti acum,ca iti este rusine si ca doresti o schimbare profunda in viata ta deja este ceva pozitiv.Este conditia de baza de unde poate incepe schimbarea intr-o viata.Cred ca este posibilitatea unui nou inceput.CA SA INCEPI O VIATA NOUA TREBUIE SA DECLARI FALIMENTUL CELEI VECHI si sa-ti asumi responsabilitatea acelor ani in care ai facut alegeri gresite si ai format in viata ta o suma de obiceiuri care sunt adevarate lanturi de robie care iti tin sufletul si viata captive,prizoniere.In astfel de cazuri este foarte greu sa iesi de acolo singura si aproape sigur iti trebuie ajutor din exterior.Iti trebuie o noua viziune asupra vietii.Am experimentat personal,si am vazut alte vieti asemanatoare cu a ta cum au iesit din dezastru si acum au claritate si duc o viata frumoasa.Daca doresti poti sa ma contactezi pe privat,si putem avea o discutie mai profunda.In cazul in care o vei face ma voi bucura sa te pot ajuta

cred ca ar trebui sa incepi cu o terapie individuala si sa continui cu o tehnica terapeutica numita psihodrama. Cred ca este cea mai indicata in problememele de adaptare la conjuncturi de viata pe care nu le stapanesti, deoarece vei putea lucra cu personae diferite, sub forma unui scenario de viata, acele conjuncturi problema, pana vei obtine o reactie comportamentala adaptata la situatie. Una este sa lucrezi fata in fata cu terapeutul descoperind si luand decizii corecte pe care vei incerca sa le aplici ulterior si cu totul altul este impactul asupra comportamentului tau, actionanad la propriu aici si acum cu personae diferite, dupa un scenariu eleborat de persoane specializate. Nu stiu ce vor crede unii despre cele ce-ti spun acum, insa cei ce folosesc terapii energetice, s-ar putea sa-ti spuna ca lipsa de energie se poate datora asa numitelor sting-uri, energetice, legaturi sau fire energetice, create in momentul maxmei intimitati avute cu alte personae. Asadar incearca o taiere a acestor legaturi prin care energia circula in afara ta si despre care vei gasi materiale pe net sau mai bine mergi la o sedinta Reiki si cine stie poate o sedinta sau doua de constelatii familiale vor putea rearanja favorabil energiile familiale, daca aceasta va fi permis… Succes.

Niciodata nu e prea tarziu sa o iei de la capat! Subscriu la cele scrise mai sus si repet: psihoterapia individuala te poate ajuta la inceput ca sa-ti clarifici problema si sa te ajute sa o depasesti si apoi psihoterapia de grup (psihodrama e foarte buna) pentru deprinderea noilor abilitati intr-un mediu sigur- e ca o repetitie generala pentru viata. Si din punct de vedere spiritual si energetic, tehnicile de mai sus (psihoterapie, reiki, taierea stringurilor, etc) sunt de ajutor. Dar… toate vor functiona cu conditia ca tu sa decizi ca iti doresti o altfel de viata!. E important ca decizia sa vina de la tine, sa fii hotarata si dispusa sa faci schimbarile necesare. Deschizandu-ti sufleul aici, ai facut primul pas. Continua sa-i faci si pe urmatorii, ca sa fii stapana cu adevarat pe viata ta. Lasa rusinea la o parte, a fost o experienta de viata, nu e cazul sa ramai blocata in ea, ci sa mergi mai departe. Mult succes!

Putini oameni au sansa in viata sa faca ce le place, un procentaj infim. Alegerea e a ta, cu toate piedicile pe care, poate, le vezi ridicandu-se in fata ta. Nu incerca sa te schimbi ca sa faci cuiva pe plac, pentru ca nu va merge. Schimba-te pentru tine, si fa alegerea care ti se potriveste tie.

Mesaj:
Buna, ma numesc Andreea, am 15 ani iar parintii mei sunt divortati ..Am o sora mai mare care e casatorita si locuieste momentan la Cluj.. in urma divortului eu si sora mea am ramas cu mama amandoua.. cu trecerea timpului tatal meu s-a recasatorit si are un copil.. mama mea s-a recasatorit si ea si ne-am mutat la noul meu ” tata ” dupa ceva timp au aparut multe certuri, multe neintelegeri si am hotarat impreuna cu mama mea sa ne mutam doar noi imprreuna cum eram si inainte.. acum sunt doar noi doua si sora mea la Cluj.. Tatal meu , in certificat pt ca el nu isi face prezenta in viata mea nu a mai dat nici un semn de la Craciunul anului 2013 si am reusit doar de doua ori sa vorbim un minut, repede.. mereu este ocupat si nu are timp sa discutam.. Mama mea lucreaza foarte mult este libera doar duminica si nu avem timp pt discutii si pt ai povestii framantarile mele.. nu stiu ce as putea face, ma simt singura.. simt ca nimeni nu ma poate intelege.. nu am cu cine vorbii si cui ii spune tot ce ma apasa.. simt ca, cad psihic.. As vrea un sfat

ideal ar fi sa ii spui mamei tale ca ai nevoie sa mergi sa stai de vorba cu un psiholog (preferabil sa fie si ea cu tine), drept urmare sa isi faca timp pt aceasta sedinta. Cand o sa fiti toti trei la cabinet, spune tot ce ai pe suflet iar psihologul o sa traduca pt mama ta (acolo unde nu o sa poata intelege). Incearca. Succes!

Trebuie sa vorbesti cu mama ta , in acea duminica libera, roag-o sa-ti acorde un timp ca sa vorbiti . Nu este neaparat nevoie de un psiholog , poate doar te simti neascultata de catre mama ta , muncind mult nu prea are dispozitia necesara si , cred , nici timpul necesar sa stea de vorba .Nu ne-ai spus prea multe despre relatia dintre tine si mama ta . Dar, daca tu simti ca ai nevoie de un specialist , poti vizita si unul, insotita de mama ta .

Esti la o varsta dificila, care – odata trecuta – va face loc varstei adulte. E normal sa simti totul inzecit si sa te simti pierduta. Mai ales cand ai probleme. Daca nu ai prieteni cu care sa discuti, mergi la biserica. Cauta un preot bun (da, trebuie cautati cei cu har) si mergi la el regulat. Fa-ti timp odata sa mergi intr-o excursie/pelerinaj, organizata de biserica. Vei intalni si acolo oameni cu care vei putea vorbi mai multe. Toate ajuta, dar cel mai mult va ajuta discutia cu mama ta. Ii poti atrage atentia intr-un fel, doar o cunosti atat de bine, stii ce ar provoca o reactie la dansa. Cere-i doua minute, nu mai mult, zicandu-i ca vrei sa vorbesti despre dansa, despre programul infernal pe care il are, despre grija ta relativ la impactul sau asupra sanatatii dumneaei. Veti ajunge sa vorbesti si despre tine. Capul sus! Va fi bine!

Mesaj:
Buna ziua. Am o fetita de 16 ani cu retard mintal sever ,acum 3 luni a fost diagnosticata cu depresie anxioasa severa ,urmeaza un tratament cu amitriptilina arena 25g si neuromultivit ,plange toata ziua, nu mananca (in momentul cand vede ceva de mancare plange rau si ma roaga sa nu ii dau),nu mai vrea sa se miste (sta in pat) ,nu mai vrea sa comunice cu nimeni(e adevarat ca nu are prieteni), oboseste foarte repede si binenteles ca trebuie sa stau numai langa ea. Merge la psiholog de o luna. Va rog din suflet dati-mi un sfat. Multumesc

viniti la psihiatrul Dvs sau consultati un altul

Doamna, folositi tehnicile EFT in oglinda (tehnici de eliberare emotionala), pentru fetita dvs. Intrati pe net si cititi. E o tehnica care poate face minuni.

Mesaj:
Buna ziua, am 33 ani sunt casatorita de 11 si avem 5 ani de relatie inainte de casatorie, avem 2 copii de 4 si 6ani.Sunt atat de multe de spus dupa atatia ani incat nici nu stiu cu ce sa incep,am fost de la inceput doi tineri atipici pentru vremurile noastre inca de la inceputul relatiei, eram cu capul pe umeri ne faceam planuri de viitor stiam exact ce dorim de la viata, nu am fost cu chefuri si betii cum fac altii, nu spun ca nu au existat dar totul a fost moderat, mie mi-a placut intotdeauna sa socializez, sa ies in oras. Dupa nunta el a dorit neaparat sa ne facem casa, dar nu puteam sa realizam asta fara ajutorul parintilor nostri, respectiv ai lui ne ajutau cat puteau si au si facut-o si ai mei sa vanda apartamentul in care locuiau si casa de la tara si sa locuiasca cu noi (eu sunt singura la parinti), la momentul respectiv i-am spus ca este decizia lui, el trebuie sa hotarasca daca este dispus sa locuim cu ei sau nu si a hotarat ca da. Lui ii cam place sa inceapa lucrurile si sa nu le mai duca la bun sfarsit, ne-am mutat la casa dupa primul an de casa torie dar lucrarile le-am finalizat abia anul trecut, cu multe discutii pt ca el era deja satul de casa si de dorintele mele de a incheia cu capitolul asta, sa stiu ca nu mai trebuie facut nimic (a ajuns sa imi spuna ca defapt nu eu doresc asta ci ai mei ma influenteaza, oriunde intorceai capul era cate ceva de facut). Din 2005 aveam si o afacere care a mers bine dar sigur ca pt ea am facut si datorii destul de mari (pe numele meu personal)aspfel el a inceput sa plece tot mai des in strainatate cu afaceri, in aceasta perioada a aparut primul copil, sigur ca eu nu l-am mai putut insoti ca inainte peste tot (pt ca desi stateam cu ai mei si mama cu tata faceau treburile gospodaresti eu am dorit sa fiu prezenta in cresterea si dezvoltarea copilului(copilul dormea cu mama in camera, nu ne-a afectat neaparat prezenta lui, dar el isi petrecea tot mai mult timp in fata calculatorului, pierdea noptile, ma duceam il chemam in camera, adormeam asteptandu-l). Acum spune ca i-m intors spatele cu casa, cu copiii, am devenit cicalitoare pt ca el nu vroia sa se implice deloc in treburile gospodaresti si in cresterea copiilor (eu cu ai mei faceam totul si el era ca la hotel)sigur ca ii faceam reprosuri (el imi spunea ca ma iubeste si pe mine si pe copii nespus dar sa il las in pace, sa nu il mai batla cap)dar eu nu m-am oprit pt ca nu puteam accepta atata iresponsabilitate. Acum a plecat de acasa de 2 luni si jumatate. la mama lui, spunand ca nu stie ce vrea (dar copiii sufera nespus si nu pare sa inteleaga asta, cel mare are privirea trista si a devenit foarte irascibil, el care era foarte linistit). Problema este ca nu stiu cum sa procedez cu copiii, cand il vad sunt fericiti dar dupa ce pleaca plang si sufera si eu nu stiu ce sa le mai spun, tot le spun ca ii plecat dar cand vine ei il intreaba ca ramane, ca iar pleaca si el nu spune nimic se face ca ploua. Sunt foarte multe de spus, acum ma jigneste, vorbeste urat, nu mai imi povesteste nimic daca il intreb spune ca ce ma intereseaza, daca nu intreb spune ca nu ma intereseaza (suntem intr-o perioada f grea financiara are multe proiecte incepute pt care a muncit f mult dar nu sa finalizat inca nimic si este disperat dar pt asta zic eu ca nu uiti de familie). Are iesiri necontrolate cand ii vorbesc de indatoriri si responsabilitati, de altfel daca eu nu spun nimic se poarta ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, nu pare a fi afectat desi spune ca este. iar ce ma doare cel mai mult este ca vorbeste de libertate de fericirea proprie, de implinirea lui personala ca si cum noi nu am exista.Am incercat sa ii dau timp sa se clarifice cu ce doreste dar simnt ca timpul curge in defavoarea noastra si ca mergem pe un drum fara cale de intoarcere si imi pierd cumpatul cand vad ca nu foloseste timpul pentru a se carifica ci pur si simplu se bucura de libertate. NU stiu cum sa mai procedez i-am propus sa mergem la un psiholog zice ca doar eu am nevoie de asta, ca eu sunt nebuna, dar el nu suporta “discutiile” nu putem avea una fara sa ma scoata vinovata desi eu mi-am recunoscut greselile si le regret nespus dar nu pot da timpul inapoi (greselile mele se rezuma la bataie la cap si dorinta de a face, de a realiza, de a iesi in oras, de a sti ce face, ce gandeste “control” care la impins la adulter, pana si asta am inteles desi imi este foarte greu sa trec peste pt ca a fost singurul barbat din viata mea si pana la momentul acela singura femeie din viata lui).

De multe ori chiar daca o persoana este constienta de efectele negative ale unor comportamente, in situatii incarcate emotional acestea se activeaza si persoana revine la reactiile pe care nu le doreste. Daca sotul dvs. nu doreste sa mearga la psiholog ati putea dvs. sa o faceti avand in vedere ca sunt anumite aspecte de care ati devenit constienta. Schimbarea dvs. va antrena schimbari si in comportamentul celorlalti. Succes!

Ideal ar fi sa mergeti oricum Dvs la un consilier, pt binele personal si cel al copiiilor. Incercati sa il chemati in instanta pe sot… poate asa se trezeste la realitate si incepe sa isi asume anumite lucruri fundamentale, cum ar fi responsabilitatile (macar) fata de copii. Succes!

Doamna, plecarea “la mama” spune multe. E stresat, isi vede esecurile, nu are un viitor stralucit in fata, are responsabilitati pe care le-a refuzat in mod constant. Toate acestea explica refugiul in bratele mamei, ca un copil care vrea ca mama sa intervina si sa stearga tot ce-i rau, sa rezolve totul. Nu va suparati ca spun ca e un om imatur si care fuge de responsabilitate. Cred ca va dati si dumneavoastra seama ca e asa. Dansul s-a implicat numai cand a mers totul bine. Acum, ca ii este greu, arunca vina si responsabilitatea pe dvs. Ca solutie: fie preluati rolul mamei lui si il scutiti de orice suferinta, preluandu-le pe toate, fie va cautati un barbat care sa stie sa imparta si bune si rele cu dvs. Un om care face cu copiii ce face dansul acum, e cel mult tata biologic. Inca ceva: nu exista numai un vinovat in adulter. Daca incearca sa va faca pe dvs sa va simtiti responsabila ca s-a culcat cu alta, scuturati-va de vina, pentru ca nu va apartine decat intr-o masura. Refaceti-va viata fie dandu-i sansa sa se schimbe, fie schimband partenerul.

Mesaj:
Buna ziua,as putea spune ca problemele mele sunt multiple,aceste se datoreaza in ce-a mai mare parte familiei mele care pana acum cativa ani era,cel putin pentru mine,o famile!Problemele care au aparut ulterior au avut asupra mea un impact foarte puternic de aceea voi incerca sa fac un rezumat din care sa intelegeti ceea ce ma afecteaza.Primele probleme au aparut chiar la nastrea mea(acum 24 de ani) datorita faptului ca nu am fost baiat cum isi doarea mama mea,paractic la nastere m-a refuzat categoric,dar la insisntentele tatalui a fost nevoita sa ma accepte si a facut-o chiar foarte bine timp de ani buni,cu mici diferente intre mine si sora mea mai mare, diferente care nu au fost asa dureroase,dar vizibile totusi.Ca in orice famile au fost si certuri care cu timpul s-au agravat,din cauza mamei mele care il insela pe tata,ceea ce a dus la un divort.Un divort de care eu am fost invinovatita,deoarece tatal meu nu a incetat sa ma sustina si sa ma ajute in a face o facultate.Eu nu mai locuiesc cu ei de la varsta de 20 de ani,locuind cu viitorul meu sot pe care mama nu il accepta pentru ca distanta dintre familii este de aproximativ 500 km.Dupa divortul lor(aprox 2 ani)eu am incercat sa pastrez o relatie buna cu ambii,dar mama refuza sa aceepte faptul ca vorbesc cu tatal meu,il vizitez si ca ma voi casatori cu baiatul de langa mine.In acesti 2 ani a vorbit cu mine foarte rar si atunci a avut numai cuvinte urate sa imi spuna,mi-a spus chiar ca sunt o curva pentru ca nu ma casatoresc(lucru pe care eu l-am evitat datorita problemelor din familia mea),iar acum cand am hotarat sa o facem ea nu imi ofera niciun sprijin nici macar moral,puls ca nu aceepta sa apara la nunta mea si ea si tata,vrea ori ea ori el.Sunt costienta ca poate si eu am partea mea de vina, dar ca parinte nu cred ca poti uita ziua cand ti-ai nascut propriul copil, ea uita de 3 ani!Timp in care nici nu ii pasa ce fac sau daca sunt bine.Iar de ceva timp nu o mai lasa nici pe sora mea sa vorbeasca cu mine.Am ajuns in punctul in care nu mai pot suporta indiferentea lor si cred ca trebuie sa fac ceva,cred ca mai importanta este familia ce urmeaza sa o formez si eu sa aiba o parare buna despre mine,dar in acelasi timp ma gandesc ca viata te poate duce in diferite situatii si poate peste ani voi avea nevoie si de mama mea.Imi Este foarte grau sa iau o decizie in a o invita la nunta sau nu,mentionez ca este o persoana foarte vulcanica,ce nu se poate stapanii niciodata si imi este teama ca ziua nunti sa se transforme intr-un circ!

Pare destul de complicata situatia. Dvs. nu puteti "repara" relatia parintilor si nici nu este datoria dvs.Separati oarecum probemele si concentrati-va pe ce este important pentru viata dvs. (de acum de cuplu). Faceti ce puteti face in calitate de fiica (de ex. sa o invitati la nunta-daca doriti). Modul in va proceda mama dvs. este decizia ei proprie si puteti sa acceptati asta. Incercati sa nu va imaginati viitorul in culori inchise pentru ca asta va afecteaza dispozitia. Viitorul este in continua schimbare si veti gasi solutiile la momentul potrivit. Poate ca v-ar fi de folos cateva ore de dezvoltare personala. Succes!

Mesaj:
Buna ziua.. Am o problema forte mare… Nu ma pot adapta in societate.. Am 27 de ani , am lucrat in prostitutie cam 8 ani ,air in rimpel acesta am fost casatorita si sotulmeu si-a bătut joc de bani iar in final ne-am despărțit . De un an si jumătate locuiesc cu altcineva,care m-a scos din prostitutie dar nu m-a pot adapta la viața normala . E ca si cum nu pot sa vorbesc cu oamenii din jurul meu,sunt foarte nervoasa,m-a stresez mereu,sunt negativa,si nu pot sa am o slujba normala Pt ca m-a obosește foarte tare.. Asta îmi afectează relația iar eu vreau sa fug din ea Pt ca îmi este Rușine cu mine si vreau sa plec in alta parte unde altcineva nu m-a cunoaște , dar dacă fac asta la final v-a fi la fel Pt ca nu știu sa ,pma comport.. Înca gândesc si reactionez ca at când lucram in prostitutie.. Sunt foarte nepasatoare ,leneșă așa.. Mereu m-a gândesc sa m-a întorc la ce am făcut,si chenar cred ca nu e bine!!!! Cred ca toată lumea m-a judeca si mereu cred ca sunt mai buna ca ceilalți …nu știu cum sa fac sa m-a schimb.. Va rog un sfat … Sunt disperata.. Multumesc

Mesaj:
buna …numele meu kalosi gyongyi!….am avut 16 ani cand am maritat am doa copii o fata de 7 ani un baiat de 5 ani de 9 ani suntem impreuna de barbatul….cand am facut 18 ani am inceput sa lucrez ca dansatare am fost plecat in streinatate si cand am venit acasa am simtit ca ceva nu e inregule intre barbatul si sora mea….barbatul meu a povestit ca de doa septamani au relatia cu sora mea si indregostit amondoi dar el as prefera sa iert sa remanem o familie !…eu am dat o sanse pentru familia mea si neam mers in ungaria dupe doa ceas barbatul a coportat ciudat si au zis ca indregostit de ea acuma si a dat seama ca lipsteste pentru el si iubeste mai mult de ea….am venit acasa dupe ce sora mea au povestit si la barbatul lui si a iertat dar totus e superat de barbatul meu dar totusi acuma de 10 zile cand e aflat totul si fiecare ocupe cu familia lor ….dar eu in fiecare zi intreb dace e bine ca mam iertat si nu numai asta a facut sotul meu intodeauna afacut ceva si eu in todeauna mam iertat….stiu ca nici eu nu sunt sfent ca si eu am farte urat gura uneori dar totusi as bucura dace un om care pricepe cu lucruri astesta as spne un sfat multumesc astept raspunsul.

mergeti impreuna la un psihoterapeut de cuplu si rezolvati problemele

Daca l-ai iertat , este foarte bine! Dar exista si posibilitatea ca tu sa crezi doar ca l-ai iertat. Adica, sa treci peste acest “incident” de frica schimbarii, a despartirii etc. iar adevaratele tale sentimente fata de el sa “le ingropi” undeva, in tine…. Te-ar putea ajuta cateva sedinte de consiliere/terapie ca sa-ti redefinesti relatiile cu sotul si sora ta.

Iertarea e buna doar daca vine la pachet cu niste conditii, altfel, va repeta greseala. Nu e tarziu sa negociezi aceste conditii in favoarea ta. Altfel, va intelege ca nu ai nicio pretentie daca va pune ochii pe alta duduie si il vei ierta, ca si acum.