Mesaj:
Buna ziua,ma numesc Cristina…Mi-am inceput viata sexuala de foarte mica am luat decizia de a ma marita la 15ani…la 16 ani am nascut un baietel.dupa 3 ani am decis sa ma despart de concubin .din cauza obiceiurilor proaste pe care le avea acesta.bautura ,jocuri de noroc,femei usoare,etc.dupa 7luni miam refacut viata dar nu merge asa cum ar trebui sa mearga o relatie normala …nu am incredere….il iubesc dar nu am incredere cred k ma inseala tot timpul.imi vorbeste urat.ce pot sa fac sa am si eu o viata normala.??????

incepeti o psihoterapie de lunga durata. Succes!

Sa-nveti sa te respecti,iubesti si automat vei sti sa iubesti ceea ce-ti face bine,vei fi iubita. O psihoterapie te poate ajuta.Esti tanara si toate experientele avute te fac sa-ti dai seama mai bine de ceea ce-ti place si ce nu,de ceea ce esti,te pot ajuta sa te cunosti mai bine,sa-ntelegi mai bine viata..”Fara rau nu am sti ce-i binele,fara negru nu ar fi alb,etc…"Succes si nu-ti pierde increderea,nu-i totul negru,nu sant toti barbatii lafel!

Mesaj:
buna ziua,am facut atacuri de panica si o depresie in 2005 cand lucram la contabilitate si a fost arestat directorul meu.
am dat atatea declaratii la politia economica si de atunci am ramas cu sechele.am mai avut mici probleme , dar in anul 2014 din primavara am tot urmat tratament si am fost mai bine in lunile mai si iunie si din iulie nu ma prea simt bine.
am sotul cu probleme de sanatate si nu mai sunt asa multumimta de serviciu.
am opt ani vechime in firma si imi pare rau sa plec , dar am obosit asa tare , deoarece am un program foarte mare si sambata inclusiv.parca toate lucrurile ma sperie ca nu reusesc si ma fac sa ma tem de ce urmeaza sa fac , de viitorul apropita sau indepartat.
sunt foarte ambitioasa, dar panicandu-ma parca nu mai am incredere in mine.
am si o anxietate sociala, nu imi place sa stau in locuri cu multi oameni , dar am inteles ca ma va muta in birou cu mai multe persoane si acest lucru ma deranjeaza .
in permanenta am nevoie de liniste sa pot sa imi fac sarcinile de serviciu la birou ,
va multumesc !

pe langa tratamentul pt anxietate ar fi bine sa faceti si psihoterapie. Aceste probleme ale Dvs pot fi depasite, cu ajutor, pana la urma. Succes!

Pt tratamentul anxietății vă recomand cura cu boabe de Ienupăr (Junuperus communis) și pulberea de coajă de salcie (Salix Alba). Dacă doriți informații suplimentare aștept un pm. Sănătate!

Daca nu aveti o prietena care sa va sustina si sa va asculte, mergeti la terapie (EFT in special). EFT inseamna terapie de eliberare emotionala. Intelegeti de ce v-o recomand: odata ce va eliberati de emotiile negative care au declansatori in amintirile recurente, veti putea merge mai departe.

Anxietatea, indiferent de ce tip este, se trateaza cel mai eficient prin terapie cognitiv-comportamentala. Si asta nu spun eu, ci studiile din literatura de specialitate. Prin aceasta terapie, nu doar va vindecati de atacuri de panica si anxietate sociala, dar invatati cum sa gestionati viitoarele situatii astfel incat sa functionati optim, indiferent de stresori, distractori si alti factori anxiogeni. Daca apelati la un psihoterapeut, macar sa o faceti in cunostinta de cauza si sa va alegeti un psihoterapeut care are aceasta orientara terapeutica (din cele 200 acreditate). Numai bine.

Mesaj:
Buna ziua,sunt casatorita deja de 2 ani,suntem impreuna de 6 ani.Avem o fetita de 10 luni.Cand am ramas insarcinata eram foarte bucurosi caci eram doriti de un copil.Mereu aveam grija de sot si imi faceam griji pentru el,ii acordam tot timpul meu si ii faceam mai multe complimente pt ca asa sunt eu mai iubitoare.El la acest capitol era si este mai retras.Nu prea imi face complimente dar simt ca ma iubeste.Dupa nastere copilul a ajuns pe primul loc si eu deja nu mai munceam doar el de aici si se incep citeodata contrazicerile caci el lucreaza si vine acasa obosit dar sa se uite la mine ca la femeia lui, sa mai scape un sarut, un complimet nu e posibil.M-a jigneste intr-un fel ca am nevoie de afectiune din partea lui si cand ajungem la acest subiect imi spune mereu ca este obosit caci munceste din greu ca sa avem bani.Nici nu stiu ce sa ii mai spun, da munceste mult si e greu dar am nevoie de el pt mine.Cu relatia sexuala parca e ok, cam rar dar iarasi vine obosit si nu ii ard
e de nimic.Ma gindesc la situatia noastra de dimineata pana seara, incerc sa gasesc o solutie dar nu gasesc.Ce sa descut cu el? Ce sa ii spun? Caci ne iubim enorm asta stiu dar odata ce a aparut copilul avem alte griji si farmecul iubirii noastra parca incepe s-a dispara.Am nevoie de un sfat si o indrumare. Va multumesc mult!

pare ca Dvs sunteti putin ‘mai’ solicitanta ca inainte de a naste. Ma gandesc ca inca nu ati depasit cu succes primii ani de a fi mamica (emotional, hormonal, etc.), iar sotul poate ca este intr-adevar coplesit de nevoile Dvs. Incercati sa ii dati mai mult spatiu o vreme… poate sa mergeti la un psihoterapeut de familie si cuplu care sa va explice mai bine cum este in aceasta perioada a vietii. Succes!

Se schimba multe lucruri odata cu aparitia unui copil in viata unui cuplu si deci si relatia. Noi responsabilitati, noi prioritati, etc. Ati putea apela la un terapeut de cuplu pentru a intelege modul in care sa gestionati aceste schimbari. Este o alta etapa din viata dvs. la care trebuie sa va acomodati. Impreuna.

Ati raspuns singura -dupa ce a aparut copilul, prioritatile sunt altele , grijile mai multe .Trebuie doar rabdare , intelegere fata de sot-sigur si el se simte mai responsabil decat era inainte de aparitia copilul , este mai ingrijorat si munceste mult ca sa nu va lipseasca nimic . Mergeti la psiholog doar daca simtiti cu adevarat ca nu mai puteti face fata . Copilul este pentru amandoi in centru atentiei , si s-ar putea sa mai ,,uitati ” de celalalt . Rabdare !

Ce sa faceti? Sa va maturizati amandoi. Aveti un copil, nu mai sunteti singuri, e normal sa se schimbe prioritatile. Si am o intrebare: daca stati acasa, dvs nu primiti bani de la stat? Aveti grija, ca asumarea aceasta exclusiva a rolului de finantator poate duce la comportamentul pe care l-ati observat. Nu-l mai dadaciti atata, ca e matur si e cazul sa isi asume rolul de parinte, nu numai in acte, dar in special in activitatile pe care le imparte cu dvs si copilul. Sunteti tratata asa cum permiteti. Fiti inteleapta si schimbati-va, ca sa-l faceti sa inteleaga ca e momentul sa se schimbe si dansul.

Incearca sa oferi doar iubire, si sa simti ce primesti. Si ia o decizie daca simti agresivitate in loc de iubire…

Mesaj:
Buna ziua!Am varsta de 26 ani si problema mea este de fapt relatia pe care o am de aproape 5 ani.Se pare ca acest timp nu a fost necesar sa ne hotaram ce vrem unul de la altul, mai exactt el.Vede casatoria ca pe o cusca, nu vrea sa ne despartim dar nici sa mergem mai departe.Dintotdeauna a considerat ca femeia este profitoare, motiv pentru care considera ca o iesire in oras, la film sau orice alt gest ce implica bani , fiecare trebuie sa si asume.Mie nu mi se pare normal…mai ales dupa atata timp, a inceput sa ma deranjeze un suc de 5 lei in oras, nu mi vine sa cred ca banii conteaza asa mult, plus ca daca e vorba sa si ia ceva pentru el indiferent cat de scump isi permite.In momentul de fata sunt ganditoare ce sa fac, bat in retragere, ma gandesc ca lupt in zadar sa l schimb si pierd si timpul.E greu dupa atata timp dar uneori a ajuns sa nu ma intereseze ce face.
De curand ne am imprietenit cu un cuplu,baiatul respectiv se poarta foarte frumos cu iubita lui si sunt impreuna de 4 ani.Comportamentul lui m a facut sa mi doresc si eu un baiat la fel si sa inteleg ca in relatia pe care o am nu sunt apreciata.
Am nevoie de un sfat, am nevoie sa stiu daca am dreptate si ce as putea face in viitor.Multumesc!

Contactati un terapeut pentru terapie de cuplu. Daca prietenul dv. nu doreste acest lucru, atunci puteti merge doar dvs.

ai putea sa incerci sa ii spui ca si tu iti doresti ca relatia voastra sa fie precum cea a celor doi… sa ii dai un timp de gandire… si sa ia o decizie. Pari ca stii ce vrei si este datoria ta sa ai grija de tine. Zoe fii barbata . Succes!

In primul rand , nu face comparatii de fata cu el. Apoi , vorbeste cu el deschis si spune-i ce te deranjeaza si cum ai vrea sa fie relatia voastra , mai ales daca va ganditi la casatorie . Nu intra intr-o casnicie cu atatea resentimente . Personal , ti-as spune sa incerci dar , nu cred ca ai prea multe sanse . Am mai intalnit cupluri asemanatoare . Lupul isi schimba parul, dar naravul ba .Nu-l poti schimba tu , daca nu vine din el . Bafta !

Incearca o perioada sa te porti fix ca el, sa vedem daca lui ii place de el; insusi… daca nu ii va placea, cel mai probabil se va schimba. Esti constienta ca pe acest comportament si l-a adoptat in urma unei experiente negative ?

Ridica-ti stima de sine si mergi mai departe. Iti doresti relatia asta inca cinci ani de acum incolo? Dar de o viata, ce zici?

Ascultă sfatul lui Alex Grazi, dacă nu șe va schimba, te va părăsi dar vei rămâne împăcată şi mulțumită.

Te iubeste? Simti tu asta? Sau te complaci intr-o relatie falsa?

Mesaj:
Buna ziua.nu sunt casatorita dar am un copil de 2 ani.Locuiesc cu talal fetitei mele in casa lui.Nu ne intelegem unul pe altul.Azi mia spus ca ii pare rau ca am facut fetia impreuna.Ca singura lui greseala este ca ma conoscut.Ca sunt o fiinta prosta si imposibila si deaceea nimeni nu poate sa ma suporte si sa treaiasca cu mine.Am o intrebare, de? Ce de nu poate sa ma inteleaga? El nu are job, toti traim din veniturile mele. Gradinita eu o platesc, si netul si intretinerea si mancarea tot. El sta acasa pe calculator toata ziua, singur aproape.
pt eu sunt la job fata la gradinita de luni pana vineri.Cad fatita este bolnava sau nu se simte bine el sta cu ea si are grija de ea…dar nu ii place este ca o pedeaspsa pt el.Mereu imi spune ca fac scene imposibile si ca sunt isterica. Ca nu ii place cum vb si cum ma port, ca sunt ca mama lui cu care nu vb.Ce sa fac eu acum?
in mod normal ar trebui sa ies pe usa, dar eu nu am casa.Sa stau cu chirie imi va fi foarte greu. In acelasi timp nu vreau sa plec pt ca stiu ca el va fi bine, va sta cu mana in cur ca si pana acum…va face ce vrea si eu voi trege tot greul cu fetita mea…Nu vreau sa plec si sa fie bine…nu vreau…as vrea sa inteleaga ca are raspundere si obligatii fata de copil. Sa vada ca nu sunt asa …sau cel putin eu nu ma vad asa cum spune el ca sunt. De ce nu se pune si in locul meu?
De ce? De ce trebuie eu sa fac eu totul?

Esti dispusa sa renunti la propria liniste, de ce nu chiar fericire, doar de dragul de a-l pedepsi pe acest barbat?

Apelati la terapie de cuplu.

poate ca are si el dreptatea lui, insa primul lucru este binele copilului. Daca nu exista posibilitatea reconcilierii in relatie/familie poate ca ar fi bine sa consultati un avocat. Daca el nu lucreaza… nu stiu cum o sa ii fie bine atunci cand plecati; oricum nu are rost sa ramaneti doar pt razbunare. Mai bine rezolvati situatia sub o forma sau alta si mergeti mai departe cu viata (tati buni exista in lume). Succes!

Daca Dvs. munciti si el nu, Dvs. platiti totul etc., atunci de ce credeti ca nu v-ati descurca sa va platiti o chirie, unde sa fiti singura, cu fetita? Ca si costuri, veti iesi mai ieftin, cu siguranta….. iar despre linistea sufleteasca, este clar ca veti avea in casa Dvs. (cu chirie platita de Dvs.) atita liniste cita vreti. Deja plecata, la casa Dvs., luati legatura si cu un avocat, ca sa reglementati situatia pensiei alimentare a copilului… ca acest om nu merita sa aveti mila de el. Este cazul ca fiecare sa se descruce cum poate…. iar el sa inteleaga ca totul are un pret, chiar si jignirile pe care le suportati de la el. Dvs. nu aveti nimic de pierdut, ci totul de cistigat, daca plecati. Succes!

Exista posibilitatea sa sufere de complexul inferioritatii,el nu lucreaza,masculinitatea ii este pusa in pericol ..(de aici si comparatia cu mama lui cu care nu vb,jignirile ce vi le adreseaza…)…Nu cred ca merita sa-l mai pedepsiti pe sot , pe dvs. si pe copil ramanand in relatie daca nu merge.O incercare de a remedia ar fi sa mergeti la un specialist impreuna,daca refuza lasati-l in suferinta lui fara a o amplifica , ptr binele .dvs. cat si ptr.copi…Santeti capabila,aveti resurse inerioare,exterioare de a merge mai departe,succes!

De ce trebuie sa faceti dvs totul? Pentru ca asta ati facut si pana acum! Cum credeti ca va renunta la libertatea si viata usoara pe care i-ati asigurat-o? Probabil ca inca nu leaga prezenta dvs de traiul lejer pe care-l duce. Trebuie sa intelegeti ca dragoste cu sila nu se poate. Daca el a ajuns la concluzia aceasta, nu vad cale de intoarcere la o viata normala de cuplu. Nu va amagiti. De asemenea, vorbele pe care vi le-a spus, pot fi preluate de la cineva care va doreste despartiti cu orice pret. Asta nu schimba responsabilitatea sotului, pentru ca el a ales sa si le insuseasca si sa vi le spuna. Faceti consiliu de familie cu parintii si socrii si vedeti unde ajungeti. Sunteti in primul rand mama, deci faceti ce e mai bine pentru copil, si apoi pentru dvs.

De ce continui sa te complaci in aceasta situatie? E alegerea ta…

Mesaj:
Salut , sunt student an terminal , mai am restante destul de multe , facultatea la care sunt nu ma atrage deloc, parinti si prieteni imi spus sa termin sa incerc , dar de fiecare data cand vine vorba ,devin agitat , simt un sentiment de furie , ma enervez usor tare , as mai putea spune si irascibil , ce imi recomandati simt ca nu mai vreau , nu imi place , m-as ruga sa mor in astfel de momente .Pe langa asta simt ca nu am succes , orice as face parca nu merge , o pritena nu am fost in stare sa imi fac(orice incercare a dat gres , eu sunt de vina ,nu sunt cum ar trebui sa fiu pe placul cuiva,am ajuns sa ma urasc pe mine pt ca nu sunt cum ar trebui ) si asa nu sunt o persoana greu accesibila , ma deschid foarte greu, si mai este faptul ca nu stiu ce sa vorbesc pana nu devine plictisitor , sincer eu nu vad rostul vieti , care e rostul vieti , nimic nu pare interesant.Am ajuns sa caut cum sa fac pact cu diavolul ,nu prea cred in nimic din ce vine vorba de religie dar ma gandeam , cum sunt toate vedele care si-au vandut sufletul sa aibe ce isi doresc pe pamant ,si ma gandeam de ce nu ,Da-l naibi de suflet , nu am facut-o sunt ritualuri pe net , sincer la disperare cauti sa crezi in ceva sa te ajute , si atunci cand nu ai , chiar nu stiu pt ce traiesc mai bine nu ma nasteam

Eu nu cred ca trebuie sa fii intr-un anume fel ca sa fii placut de ceilalti. Este suficient sa te impaci tu cu tine….sa vezi si partile frumoase din tine….sa incetezi cu invinuirile si criticile la adresa ta. Un terapeut iti poate arata cum sa faci toate aceste lucruri.

o prima varianta, pana la ritualurile satanice, ar fi sa ceri parerea unui psihiatru (pt ca este foarte probabil sa fii in depresie de ceva vreme) dupa care sa incepi un proces psihoterapeutic/dezvoltare personala. Sigur exista solutii numai ca uneori nu stim sa le gasim… pana invatam. Se poate, succes!

Spui ,,atunci cand nu ai ” . Nu ai mancare , nu ai un acoperis deasupra capului , nu ai haine , nu ai sanatate ? Toate astea iti sunt date de Dumnezeu si ar trebui sa-ti fie de ajuns pentru a merge mai departe . Toti avem nevoie de o incurajare , de un imbolt , la un moment dat in viata ,asa cum toti avem momente mai mult sau mai putin placute , dar alegem sa le infruntam cu fruntea sus , curaj si hotarare . Nu te lasa prada impulsurilor , vedetele de care spui nu au facut nici un pact cu diavolul , doar niste alegeri personale . Cauta sa te plimbi in natura , chiar si singur , spune-ti ca viata e frumoasa , esti tanar ,ai atatea porti deschise inaintea ta .Facultatea termin-o daca tot ai inceput-o , poti alege alt drum dupa aceea . Faptul ca te simti agitat cand ti se spune sa o termini, nu cred ca tine de neplacerea ta pentru ea , ci cred ca parcurgi in prezent o etapa anxioasa , incarcata de tot felul de evenimente , ceea ce te face sa te enervezi usor .Un psiholog te poate ajuta . Facultatea este un motiv de stres pentru oricine , nu ai spus ce facultate faci ,sfatul meu este sa o termini , ai sa vezi la sfarsit ca n-o sa-ti para rau . Incearca sa o iei mai usor, fiecare zi in Te mai astept sa spui despre tine. Bafta !

Salut. Cand cineva spune nu sunt cum ar trebui sa fiu ma intreb ce inseamna sa fii cum trebuie si cine stabileste cum trebuie. Nimic nu trebuie, pana la urma nici sa termini facultatea asta. Ma intreb insa ce anume nu iti place, specializarea, mediul, colegii, sau poate este vorba de anxietatea pe care o poti resimti considerand ca nu esti cum trebuie. Nu este deloc neobisnuit ca atunci cand pierdem speranta sa fim dispusi pana la a face un pact cu diavolul. Sunt insa si alte modalitati de scapa de disperare. Toate cele bune.

Stai linistit, cu totii am avut momente cand ne-am intrebat aceleasi lucruri ca si tine si ne-am dorit aceleasi lucruri. Slava Domnului ca nu s-au indeplinit, pt ca apoi vine o zi sau o clipa sau o dupa amiaza fantastica care a meritat toata asteptarea. In definitiv cum ai mai aprecia ziua daca n-ar fi si noaptea… Anyway, cred ca pb cu facultatea este ca …. Se termina nu vrei sa o termini pt ca nu ai inca imaginea urmatorilor tai pasi, pt ca , cu bune cu rele, te adaptasei in mediul ala, era familiar. Pe toti ne sperie un nou inceput, dar pana la urma ne descurcam, nu-i asa ?

Salut ! Eu cred ca esti foarte puternic prin simplu fapt ca ti-ai expus toate trăirile negative care te invadează , aici lucru care ma duce cu gândul la puterea de vindecare , de creștere si dezvoltare care exista in noi toti . Ai externalizat problema, ceea ce te supăra si astfel , nu te mai identifici cu ea ! Ceea ce te macină, imaginea de sine negativa si stima de sine scăzută pot avea numeroase cauze insa, de multe ori apar ca urmare a unei lipse de modele pozitive in copilărie , a lipsei de sprijin si suport din partea persoanelor de atasament- părinții, frații , alți membri ai familiei extinse . Bag de seama ca ,,oglinzile” in care te-ai privit pana acum ti -au distorsionat si mai mult imaginea, credințele despre tine, cine esti, ce poti si ce urmărești sa obtii in aceasta viata ! Caută sa vezi daca alegerile de pana acum in viata au venit de la tine sau ai fost sub influența mediului ( prieteni, familie, cunostinte ) . Cand vei avea răspunsul la aceasta situație vei găsi si soluții sa ieși din impas, căci despre asta e vorba , ,, in cursa cu obstacole a dezvoltării fiecăruia ” ! Multa lumina iti doresc

Esti exact la pragul ala dintre adolescenta si maturitate, si tu nu ti-ai terminat treburile adolescentei. Daca ai incerca sa-ti reevaluzei inca odata si mai bine prioritatile, si le-ai segmenta in bucati mici pe care le-ai realiza pas cu pas, cred ca pas cu pas iti si vei redobandi din increderea in sine. Odata cu increderea redobandita, obstacolele vietii nu vor mai fi atat de imposibile. Din ce ai mai scris acolo se pare ca esti confuz in ceea ce priveste faptul ca nu-ti gasesti un fel de a fi, sau o apartenenta, sau un drum de urmat, dar la varsta ta cine-si gaseste?Poate doar acei oameni care-s marionetele familiei, dar si aceia au mari probleme de adaptare. Stai linistit, ca majoritatea am trecut peste ceea ce treci tu in mare sau mica masura. Eu de exemplu in ultimul an al primei mele facultati am experimentat acest blocaj pe care-l traversezi si tu cu restantele.Eram foarte furios si frustrat de faptul ca majoritatea colegilor mei se descurca si eu nu. Dar usor usor am inteles ca aici nu trebuie sa invinuim pe nimeni, mai ales pe noi, nu trebuie sa ne plangem,, ci sa folosim aceasta energie distructiva in avantajul nostru, convertind-o in energie creatoare. Mi-am facut un calendar unde-mi notam activitatile importante din ziua ce urma, apoi ca intr-un joc de tip ‘arcade’ la finalul fiecarei zile ma bucuram ca mi-am indeplinit ‘task’-urile acelei zile. Poti urma sfatul meu, sau si mai bine ar fi sa gasesti o provocare in a-ti gasi un plan de iesire original din situatie, pentru ca mai apoi sa poti ajuta si tu pe cei care trec prin asta. Este foarte dificil momentul prin care treci, dar odata ce vei trece peste acest hop, vei fi mult mai puternic si nici o problema nu va mai constitui obstacol in viata ta. Hai apuca-te de treaba ca iti sta norocul. Si nu, nu iti trebuie psihiatru, sau pastile. Ti-ar trebui cel mult un psiholog care sa abordeze motivational problema ta, sau niste oameni alaturi, care sa te inteleaga si sa te sprijine. Si nu uita ca nimic nu se intampla degeaba. Poate situatia asta urata care ti-a fost data, este un test pe care daca-l treci ti se vor deschide usile catre o viata mai buna.

Pun pariu ca nu ai incercat sa mergi la biserica. Nu de alta, dar acolo esti certat pentru relele pe care le faci, si (ca orice tanar) nu prea te vad dispus sa fii tras la raspundere. In pactul de care vorbesti, nu ai garantia ca vei castiga ceva, dar sigur pierzi tot ce-i mai de pret. Mergi la un preot, vorbeste cu el, spune-i ce te framanta. Daca nu rezonezi cu ce iti spune, mergi la altul, si la altul, pana gasesti unul cu har, care te poate ajuta. O alta metoda, foarte buna, este sa mergi la un maestru Reiki. Si el te poate lamuri de unde vin aceste energii negative, si te poate calibra energetic, eliminand acest dezechilibru pe care il simti.

Pune o poză recentă cu tine aici şi scrie-mi un mesaj. Sunt ascension reiki, master-teacer si te voi ajuta distal.

Facultatea nu are valoare daca echilibrul tau lasa de dorit… incepe rapid un proces de dezvoltare personala, cu un mentor de succes.

Mesaj:
Sunt la o doua casatorie si am un baiat de 10 ani si unul mic de 3 ani impreuna cu actualul sot…de un an s a schimbat radical acum nu mai lucreaza imi bate si imi injura baiatul de 10 ani din absolut orice…eu avind serviciu copilul mi a spus sa stau acasa ca el nu mai vrea sa stea fara mine…mi a facut bagajul sa plec…ma ameninta mereu ca eu si baiatul nu mai avem zile bune pina nu plecam din casa…nu mai stiu ce sa fac…l am iertat de zeci de ori…dar acum nu mai pot….simt ca ma lasa puterile si incerc sa ma tin tare pentru copiii…vreau un sfat un ajutor….va multumesc

sincer pleaca nu mai sta…nu te uita inapoi..dute si lasa-l…nu merita si sincer nu merita statutul si rolul de TATA…parerea mea

vorbiti cu un avocat si ganditi-va la a actiona in instanta. Daca sotul are probleme psihice trebuie sa actionati!

Nu cred ca mai are sens sa stai, nici tu nici copilul, nu sunteti doriti iar prezenta voastra nu cred ca-si mai are sensul. Sa speri ca lucrurile se vor indrepta este inutil.

Pentru cine va tineti tare? Pentru copilul de 10 ani, care e abuzat? Pentru cel mic, care mai are putin si va fi si el? Pentru dvs, care aveti bagajul facut de sot si sunteti amenintata in mod repetat sa parasiti casa? Nu va amagiti! Nu am cum sa-mi dau seama daca sotul are probleme psihice sau nu, din putinul relatat, dar pericol exista oricum, la felul in care se comporta. Nu va mai mintiti singura si cautati ajutor la toate persoanele competente (legal si spiritual). Poate, pana la urma, obligandu-va sa plecati, va face cel mai mare bine.

Copiii au nevoie de protectie si siguranta. Nu e indicat sa lasati frica sa va conduca spre o viata de victima. Nu uitati ca din acest exemplu pe il transmiteti ambilor copii, ei vor invata ca violenta este acceptabila, si exista sanse ca ei sa devina agresori (la fel ca tata, pentru ca ei asa vad ca se comporta un barbat). In Romania zilelor noastre, violenta domestica se pedepseste si de catre lege. Luati legatura cu un avocat, aparati-va drepturile si copiii, cereti ajutor autoritatilor, rudelor, sau asociatiilor de tip ONG care lupta impotriva violentei domestice. Si un psihoterapeut v-ar putea ajuta sa intelegeti aceasta frica de plecare / schimbare, si sa o puteti depasi. Va doresc curaj si mult succes!

Agresivitatea in cuplu este o problema… si exista deja si in Romania o legislatie care va protejeaza impotriva acestor abuzuri. Atat pe Dvs cat si pe copil. Aveti oarecum o obligatie (macar morala, dar si legala) sa luati masurile care se impun – politie+tribunal. Daca refuzati sa o faceti, si va distrugeti viitorul, e optiunea Dvs. Insa cine va da dreptul sa va expuneti COPIII agresiunilor lui? Sunteti responsabila macar moral daca refuzati sa CERETI AJUTORUL. Cere, si ti se va da. Daca nu ceri, precis nu vei primi.

Mesaj:
Buna ziua. Ce poate sa insemne faptul ca renunt usor la orice relatie care da semne ca nu merge? Sunt fata, am 23 de ani si am observat la mine tendinta de a renunta, de a spune “ok, nu merge, nu mai insist, nu deranjez, nu cer”. Si inca ceva ce ma face sa ma intreb ce e in neregula cu mine. Am incheiat recent o relatie de aproape 2 ani, sunt cu altcineva si am tendinta sa ma intorc la el, la fostul meu prieten. Sunt franturi din ce mi oferea el care acum imi lipsesc. Cand ne am despartit a fost motivul invocat de mine: nu tine pasul, nu evolueaza, nu vrea sa faca nimic cu viata lui. Ei bine ne-am despartit, am cunoscut pe altcineva, e exact opusul fostului meu prieten dar nu mi ofera afectiune. E inteligent, capabil, insa lipseste ceva. Am eu idei distorsionate despre cum ar trebui sa fie barbatul de langa mine? Multumesc frumos!

Va recomand sa luati legatura cu un terapeut pentru a constientiza si schimba tiparele care se repeta in relatiile dvs. si care va provoaca nemultumiri.

este putin cam vaga informatia oferita de tine, cel mai eficient fiind sa iti aloci niste sedinte cu un psihoterapeut. Este de ‘sapat’ putin mai mult in inconstient si asta nu se poate face prea bine online. Succes!

Un psiholog va poate ajuta in acest sens, trebuie o evaluare amanuntita. Este ceva ce tine de trecutul tau ,relatiile familiale….trebuie evaluat. Bafta!

Esti pe drumul cel bun! Alegi griul de neghina. E adevarat ca exista mai multa neghina decit griu, de unde ti se “trage” nesiguranta actuala. Acum, daca actualul iti place, mai trebuie sa inveti si sa aplici (tie si lui, impreuna) sa cresti INTELIGENTA EMOTIONALA. E un concept relativ nou, dar care, la “actualul”, cred ca va prinde…. cei care sunt intr-adevar inteligenti, sunt suficient de flexibili ca sa incerce si alte laturi ale personalitatii lor. Adica, acum poti si tu lucra la o relatie – daca, de altfel, merita persoana respectiva. Nu ai nici o problema, doar ai nevoie de un life coach (asta nu este terapeut…) care sa-ti indrume primii pasi in dezvoltarea / marirea inteligentei emotionale. Este un alt tip de inteligenta, atita tot. Pina acum, era la moda IQ-ul (inteligenta data de logica), acum se mai adauga si EQ-ul, ca sa se pastreze echilibrul. Succes!

Buna sa-ti fie si tie ! Referitor la situatia prezentată , eu înțeleg ca undeva, in subconstientul tau s-a creat un tipar al ,, partenerului ideal ” , ai pe semne, o întreaga lista cu ,, asa da ” si ,, asa nu ” in ceea ce privește modul unui EL de a acționa si modul unei EA de a răspunde . Unde esti TU , in acest aranjament ? Spui ca te-ai obișnuit sa nu ceri, sa nu provoci, sa renunti usor ! Te întreb , de fapt, cine nu a cerut si a renunțat usor, ingropandu-si visele realizabile sau ipotetice? Cum e cu mama si relația, relațiile ei de cuplu ? A reușit ” in căsnicie ? Sau a sadit in tine nevoile ei nerealizate, poate nerealiste ? Uneori , ca femei , avem tendința de a introiecta modelul mamei, alteori , ,, fugim mâncând pământul ” , credem noi , de ceea ce a realizat si a trait ea, emotional si marital, insa, viata ne palmuieste si ne trimite in cale aceleași situații , același gen de partener, pentru ca, de fapt, nu am inteles mesajul ascuns al situației trăite de înaintașii noștri, părinții , in special mama ! Iti recomand sa te Iubești mai mult, da-ti voie sa Riști , suntem oameni si suntem perfectibili ! Trăiește autentic fiecare relație , in primul rând pe cea cu Tine Însuți si ai sa vezi ca il vei intâlni si pe cel mai aproape de nevoile tale emotionale, dar , mai întâi , cunoaște – le ! Asterne-le pe foaie : ce astept sa simt

Pune accentul pe dezvoltarea ta personala si vei atrage oameni mai potriviti tie. Cum spunea cineva (parafrazez): “daca emani numai feromoni, nu vei atrage in veci o iubire pura”. Ridica-ti vibratia si vei atrage oameni cu vibratie similara. Cu alte cuvinte: iubeste-te neconditionat, si te vor iubi si altii la fel.

RASPUNS: “Vreau sa va mulțumesc pentru răspunsuri. Mama a divorțat când aveam 5 ani. s a recăsătorit cand peste 2 ani. Tatăl meu nu m a cautat niciodată. Nici măcar nu stiu cum arată. Legat de partenerul ideal… sunt multe de spus. Mama mi a insuflat ideea ca barbatul de langa mine nu trebuie sa fie ca tatal meu si anume delăsător, iresponsabil, neserios, nefamilist. Ei doi au divorțat la decizia mamei, din cauza infidelitatilor si a caracterului lui nu prea frumos. Adevărul este ca nu poti construi ceva cu un om care cheltuie tot cr câștiga pe propriile placeri (imorale). Legat de mine:cand simt putina respingere sau lipsa de atentie bat in retragere și parca mi piere orice interes si orice implicare desi ma entuziasmez ușor si lupt asiduu pt ceea ce mi doresc. Actualul meu prieten e cerebral si intr adevar, e genul de om cu care se poate construi si intemeia o familie. Nu stiu in ce măsură mă iubesc. Tind spre o perfecțiune absurdă. Atunci cand ceva nu mi iese perfect renunț (nu doar in relatia de cuplu) Sunt conștientă ca perfecțiunea nu există si ca sunt un fel de Sisif care construiește și dărâmă cand aș putea pur si simplu sa mi permit să greșesc și sa ma arat asa cum sunt: cu slabiciuni, cu nevoie de afecțiune. Multumesc încă o dată. Numai bine!”

Sunt doar doi… De regula e bine sa ai ca femeie macar 5-6 parteneri inainte de a decide sa te casatoresti. Iar statistica spune ca esti compatibila cu 2% din cei pe care ii cunosti. Deci insearca sa cunosti cat mai multi, fara sa te limitezi la doar doi. Asta, daca vrei o casnicie fericita, facuta in cunostinta de cauza. Altfel, joci la loterie. Si tot statistic, pierzi in 80-98% din cazuri…

Mesaj:
Buna ziua. Am o fetita de 16 ani cu retard mintal sever ,acum 3 luni a fost diagnosticata cu depresie anxioasa severa ,urmeaza un tratament cu amitriptilina arena 25g si neuromultivit ,plange toata ziua, nu mananca (in momentul cand vede ceva de mancare plange rau si ma roaga sa nu ii dau),nu mai vrea sa se miste (sta in pat) ,nu mai vrea sa comunice cu nimeni(e adevarat ca nu are prieteni), oboseste foarte repede si binenteles ca trebuie sa stau numai langa ea. Merge la psiholog de o luna. Va rog din suflet dati-mi un sfat. Multumesc

Buna ziua, cu rabdare si sprijin psihologic veti reusi sa treceti peste perioada asta grea, nu va pierdeti speranta si multa putere!

Mesaj:
Buna ziua,as putea spune ca problemele mele sunt multiple,aceste se datoreaza in ce-a mai mare parte familiei mele care pana acum cativa ani era,cel putin pentru mine,o famile!Problemele care au aparut ulterior au avut asupra mea un impact foarte puternic de aceea voi incerca sa fac un rezumat din care sa intelegeti ceea ce ma afecteaza.Primele probleme au aparut chiar la nastrea mea(acum 24 de ani) datorita faptului ca nu am fost baiat cum isi doarea mama mea,paractic la nastere m-a refuzat categoric,dar la insisntentele tatalui a fost nevoita sa ma accepte si a facut-o chiar foarte bine timp de ani buni,cu mici diferente intre mine si sora mea mai mare, diferente care nu au fost asa dureroase,dar vizibile totusi.Ca in orice famile au fost si certuri care cu timpul s-au agravat,din cauza mamei mele care il insela pe tata,ceea ce a dus la un divort.Un divort de care eu am fost invinovatita,deoarece tatal meu nu a incetat sa ma sustina si sa ma ajute in a face o facultate.Eu nu mai locuiesc cu ei de la varsta de 20 de ani,locuind cu viitorul meu sot pe care mama nu il accepta pentru ca distanta dintre familii este de aproximativ 500 km.Dupa divortul lor(aprox 2 ani)eu am incercat sa pastrez o relatie buna cu ambii,dar mama refuza sa aceepte faptul ca vorbesc cu tatal meu,il vizitez si ca ma voi casatori cu baiatul de langa mine.In acesti 2 ani a vorbit cu mine foarte rar si atunci a avut numai cuvinte urate sa imi spuna,mi-a spus chiar ca sunt o curva pentru ca nu ma casatoresc(lucru pe care eu l-am evitat datorita problemelor din familia mea),iar acum cand am hotarat sa o facem ea nu imi ofera niciun sprijin nici macar moral,puls ca nu aceepta sa apara la nunta mea si ea si tata,vrea ori ea ori el.Sunt costienta ca poate si eu am partea mea de vina, dar ca parinte nu cred ca poti uita ziua cand ti-ai nascut propriul copil, ea uita de 3 ani!Timp in care nici nu ii pasa ce fac sau daca sunt bine.Iar de ceva timp nu o mai lasa nici pe sora mea sa vorbeasca cu mine.Am ajuns in punctul in care nu mai pot suporta indiferentea lor si cred ca trebuie sa fac ceva,cred ca mai importanta este familia ce urmeaza sa o formez si eu sa aiba o parare buna despre mine,dar in acelasi timp ma gandesc ca viata te poate duce in diferite situatii si poate peste ani voi avea nevoie si de mama mea.Imi Este foarte grau sa iau o decizie in a o invita la nunta sau nu,mentionez ca este o persoana foarte vulcanica,ce nu se poate stapanii niciodata si imi este teama ca ziua nunti sa se transforme intr-un circ!

sugerez constelatii familiale

Draga mea, te confrunti cu o problema des intalnita in societatea noastra… o problema pe tema relatiilor interpersonale/ parinti-copii. Ai nevoie de suportul unui specialist pentru a vedea diferite persepctive ale probelemei, si de a alege tipul de relatie care te avantajeaza cel mai mult… De asemenea, o alta varianta potrivita ar fi Terapia Sistemica… Din pacate sau din fericire, cunosc genul de situatie… nu e un capat de lume, dar nici o situatie nesemnificativa. Te macina mai mult decat pare si va crea fisuri si in relatia ta de cuplu… Daca ai intrebari concrete, nu ezita sa le pui! Promit sa raspund, cu drag…

iti recomand sa mergi la un psiholog cu care sa stai de vorba mai in detaliu despre aceasta perioada importanta a vietii tale si in timp lucruruile se aseaza. O singura mentiune am: mama ta s-ar putea sa fie mai mult decat vulcanica, in sensul ca s-ar putea sa aiba niste probleme psihice destul de semnificative. Succes!

Raspunsul l-ai gasit singura , trebuie sa te concentrezi pe familia pe care o vei intemeia , mama e o persoana importanta in viata unui om , numai daca vrea si ea . Cu siguranta mama ta are probleme de natura cognitiv-comportamentala , daca are cineva vreo influenta asupra ei ar trebui sa o sfatuiasca sa vada un psiholog . Sfatul meu este sa-ti vezi de viitoare nunta , mamei da-i o invitatie , spune frumos ca o astepti la nunta cu minima conditia sa se poarte cum trebuie , e bine ca il ai pe tatal tau care te sustine . Treci peste cuvintele dureroase , cu siguranta va veni o vreme in care va regreta . Daca te trateaza cu indiferenta , fa si tu la fel , spunandu-le totusi ca esti deschisa la discutii . Arunca mingea in terenul lor , de acum ele vor trebui sa faca urmatorul pas . In privinta ajutorului pe care il prevezi in viitor de la mama ta , nu vreau sa te dezamagesc .In schimb , sora ta s-ar putea sa aiba nevoie de ajutor la un moment dat , si atunci o vei ajuta tu . Nu strica relatia cu sora ta . Deci , vezi de viata ta de acum incolo . Bafta !

Gandesti foarte bine, fa ce-ti spune instinctul si pune-te pe tine pe primul loc. Din asta fa un principiu in viata, pentru ca tu esti cea mai importanta.