Mesaj:
Buna ziua…..ma numesc Daniela am 34 de ani si i mi este teama sa nu mi pierd mintile…….mama mea are schizofrenie cred….. ,iar de doi ani si sora mai mica a fost diagnosticata cu aceasta boala……..eu sunt casatorita nu locuiesc cu ele dar si la mine nu este o situatie prea roz…am o fetita de 4 ani e minunata..eu nu am probleme i mi fac treburile zilnice am grija de copil,chiar nu pot sa stau fara sa fac ceva……i mi fac griji ca ma trezesc cand sunt singura si fac diverse treburi ca vorbesc singura in gand sau in soapta,spun lucruri care as fi vrut sa le spun la o discutie care am avut o sau i mi imaginez ce voi spune in anumite situatii .Va rog spune ti mi daca pot face ceva sa previn sau cand e cazul sa mi fac griji sau unde sa merg sa mi fac niste analize…..

vorbiti cu un psihiatru daca doriti informatiile corecte si complete. Insa daca pana la 34 ani nu ati manifestat niciun simptom, atunci sansele sa apara boala sunt destul de mici. In functie de gradul si stadiul la care se intervine, schizofrenia poate fi vindecata cu succes prin tratament psihiatric intr-un procent de 30-40%, asa ca va puteti sa stati linistita momentan, insa ramaneti vigilenta. O viata cat mai buna si succes!

Un psihiatru va poate raspunde la toate intrebarile . Sanatate!

Cred că v-ar fi de mare ajutor Interviurile de aici http://wp.me/p48646-8p Pentru analize vă recomand acest articol, eventual cele de la sfârşit au mai multă prioritate http://wp.me/p48646-17t

Daniela, boala asta – chiar daca nu o ai – o poti face, daca tot stai si te gandesti ca asta te asteapta. Ai nevoie, ca orice om matur, de un partener permanent de discutie. Pe langa asta, ai nevoie (si nu stiu cum sa accentuez asta suficient de mult) sa reduci la minim interactiunea cu rudele bolnave si sa mergi des la biserica, sa stai la slujbe. Schizofrenia are o explicatie foarte clara la nivel energetic, de vibratie, iar aceasta izolare te va ajuta sa te regasesti si sa iti pastrezi sanatatea mentala.

Chiar daca exista o predispozitie genetica pentru boala respectiva, depinde in mare masura de TINE, de ATITUDINEA ta daca o vei dezvolta si tu, sau nu. Ia-ti un consilier… si invata despre ce ai de facut.

Parerea mea este ca e de ajutor sa ramai in prezent si in realitatea ta care este diferita de a lor. Tu esti sanatoasa, tu ai o viata normala, o familie normala si un copil normal. Fii recunoscatoare pentru aceasta normalitate, si invata sa faci diferenta intre persoanele dragi din familia ta si boala lor. E natural sa le iubesti pe ele, dar boala lor trebuie tratata de catre profesionisti, nu e nici vina ta ca s-au imbolnavit, nici responsabilitatea ta sa le “salvezi” sau sa raspunzi unor pretentii care fac parte din boala lor. E bine ca locuiesti separat, si te poti bucura de viata ta. Faptul ca te surprinzi “vorbind in gand” (dar stii ca Tu vorbesti, nu sunt alte voci, deci esti constienta de experienta ta) nu e patologic, e doar modul tau de a procesa evenimentele si reactiile tale la un moment dat. Nu cred ca e cazul sa-ti faci griji, dar, daca vrei neaparat sa te convingi poti solicita o evaluare psihologica sau psihiatrica. Despre biserica, nu stiu ce sa zic, eu m-as abtine sa dau acest sfat, asta depinde de sistemul tau de credinte, deci… participarea la slujbe nu este obligatorie Numai bine!

Mesaj:
Buna ziua!
Ma numesc Claudia, an 29 ani si sotul meu, cu care sunt impreuna de aprox. 9 ani, are 40 ani.
In incercarea de a avea un copil, am programat o vizita la ginecolog; intrebarile pe care mi le-a pus au fost standard – de cand incercam sa avem un copil, daca am ramas vreodata insarcinata sau daca am facut avort, la ultimele doua raspunsul meu fiind negativ.
Ulterior, l-a intrebat pe sotul meu daca vreuna dintre femeile cu care a fost, inainte de a ma cunoste, l-a anuntat ca a ramas insarcinata cu el. Raspunsul lui la aceasta intrebare m-a uimit/dezamagit, in sensul ca a fost pozitiv, acest lucru intamplandu-i-se o data.
Desi a trecut mai mult de o saptamana de la consultatie, eu sunt inca socata ca sotul meu, desi incercam de atata timp sa avem un copil, nu mi-a spus de acest aspect, dupa cei 9 ani de cand suntem impreuna, pe care eu il consider important, raportat la faptul ca ne dorim sa vem un copil.
Cred ca e un lucru pe care trebuia sa mi-l aduca la cunostinta, nu atat din persepctiva faptului ca mai intereseaza relatiile lui anterioare, ci pentru a incepe demersurile la doctor mult mai devreme.
In plus, lasand la o parte ca acea sarcina nu a avut finalitate, in sensul ca respectiva a facut avort, desi au avut o relatie de lunga durata 5-6 ani, nu stiu daca, in cazul in care nu o sa-i pot darui un copil – pe care ni-l dorim amandoi – nu o sa regrete faptul ca m-a ales pe mine, si nu a ramas cu ea.
Am mai aflat ca respectiva persoana este sora unui coleg de serviciu si de atunci nu ma mai consider suficient de atragatoare pentru el, sunt mai geloasa, etc.
De asemenea, va mai aduc la cunostinata faptul ca sotul meu e o persoana introvertitat, iar discutiile cu el, referitoare la acest lucru, s-au limitat la faptul ca s-a intamplat in trecut, cu 5-6 ani inainte de a ma cunoaste, ca daca avea o relatie atat de buna cu ea, ramaneau impreuna, ca nu i s-a parut un lucru suficient de important, stiind ca o sa ma tulbure, etc. si nu doreste sa aprofundeze subiectul mai mult de atat.
Imi cer scuze ca v-m rapit atata timp, in schimb as dori sa imi confirmati/infirmati daca este normala o astfel de atitudine sau gandesc eu putin diferit?
Si nu stiu ce as putea face pentru a lasa in urma trecutul lui, pentru a ma bucura de prezent si de viitor, IMPREUNA cu el?
Va multumesc anticipat!

Intre dvs si sot este o diverenta serioasa de varsta . Era de asteptat ca el sa aiba un trecut ,presarat si cu anumite relatii cu alte femei . Faptul ca a lasat insarcinata o alta femeie , nu conteaza urmarea sau ca acea relatie s-a destramat , face parte din trecutul lui . Este si un lucru care ar trebui sa va bucure , in demersul dvs de a face un copil .In sensul asta , mai mult ca sigur , a fost intrebat de catre medic , daca a lasat insarcinata o alta femeie- ca sa vada daca este fertil sau nu . Parerea meu este ca vedeti fantome peste tot , daca sotul nu si-a schimbat comportamentul fata de dvs , nu are rost sa-l tot agasati , se va simti ititat si se va satura .Vedeti-va de viata in continuare , nu mai rascoliti trecutul . Gandul ca , daca nu o sa faceti un copil , va fi dezamagit , e normal , face parte din viata . Pana atunci , concentrati-va pe ce aveti de facut .Va mai astept .

din cate am inteles, acest episod v-a afectat foarte mult si ati avut o reactie pe masura. Cheia insa este tot in comunicarea in cadrul cuplului. Incercati sa il convingeti pe sot sa mearga impreuna cu Dvs la un terapeut de cuplu pentru a discuta asistat despre acest aspect care va framanta si care pune in pericol viitorul relatiei. Succes!

Stimata Claudia, cand l-ai luat de sot acum 9 ani, ai luat odata cu el si toata istoria lui. Ca nu ti-au fost relatate toate experientele sotului dinainte de a incepe relatia cu tine nu este nici o tragedie, nici pentru tine si nici pentru el, chiar daca este vorba de experiente cu alte femei. Sunt normale astfel de relatii pana o descoperi si te decizi cu cine te casatoresti si vei construi o viata de familie, si trebuie sa accepti ca au existat in trecutul lui. Daca viata voastra in doi nu a fost bulversata de vreo relatie infidela, traieste si construieste in continuare linistita alaturi de el. Si…iubiti-va mai mult, faceti dragoste fara nici un fel de retineri, bariere si limite si…va apare si prichindelul! Spor la treaba!

Dragă Claudia, sfaturile pe care le-ai primit sunt suficiente, urmează-le! Eu îți fac o recomandare să urmezi un tratament fitoterapeutic pt sterilitate. Este vorba despre planta medicinală numită Năpraznic (Geranium Robertianum), pe care să o iei sub formă de pulbere de 4 ori pe zi câte o linguriță. Pt detalii suplimentare aștept un pm.

V-ati creat o poveste pe care o traiti ca pe o realitate. Iesiti din vartejul acesta de ganduri si analizati faptele doar de la momentul in care v-ati cunoscut. Raspunsurile pe care le-ati primit sunt clare si elocvente, deci nu aveti de ce sa scormoniti mai departe. Increderea de sine nu ar trebui sa tina de ceva extern dvs, ci ar trebui sa vina de acolo unde salasluieste: in dvs.

Nu ai nici o dovada ca acea femeie a ramas gravida cu sotul tau, pentru ca ea putea sa aiba in acel moment si alt partener. Deci investigatiile asupra potentei sotului se pot face in continuare…

Stati linistita,daca tinea,iubea acea persoana ar fi vrut copilul.Probabil nu si-a dat seama ca-i necesar sa deschida discutia despre acea experienta.Important este ca a raspuns sincer cand a fost intrebat si cine stie daca nu-i exact cum a scris Invingem Stresul,poate avea si alt partener..Oricum investigatiile asupra potentei sotului sunt necesare,organismul se modifica-n timp………..

Ce presupune operatia de ligamente incrucisate anterioare (LIA)? Care sunt riscurile? De ce complexitate este aceasta operatie?

Mesaj:
Ma simt singura. Inca de cand eram mica eram asa. Toti prietenii mei care nu erau multi totusi aveau o groaza de prieteni. Mie nu imi placea sa stau pe afara si stateam mai mult pe acasa. Acum cand sunt deja adult simt ca nu s-a schimbat nimic. Toti prietenii mei sunt casatoriti iar eu sunt intr-o relatie cu cineva, dar nu e nimic serios. Cand eram mica, parintii mei erau mereu la serviciu si eu ramaneam mereu singura. Mentionez ca nu aveam frati sau surori sau animale. La inceput nu ma deranja sa stau singura dar dupa o vreme mi-am dat seama ca nu asta vroiam sa fac, vroiam sa ies si eu afara si sa ma joc cu ceilalti dar nu o faceam niciodata, singurul lucru pe care il faceam ear sa cant la chitara. Iar acum e si mai rau. Cred ca fiindca mereu ne mutam in alte tari nu aveam prieteni si era din ce in ce mai greu sa mii fac. Ce pot sa fac ca sa nu ma mai simt ca o ciudata?? Ajutor

ce ai putea sa faci pt tine ar fi sa incepi un proces de psihoterapie/dezvoltare personala in care sa iti descoperi potentialul real, cel pe care aparent iti doresti sa ‘iasa afara’. Se poate, succes!

Abilitatile sociale se invata, exact ca si alte abilitati. Un psihoterapeut sau consilier psihologic te poate indruma, astfel incat sa reusesti sa ai interactiuni eficiente. Nu vrei sa ramai toata viata in aceasta stare, nu? Poti cere ajutor chiar si on line, unui psiholog, stabilind niste sedinte cu el. mult succes!

Viata ta se pare ca abia acum incepe. Ai nevoie de indrumare si de sprijin. Terapie, psihoterapie, terapie prin munca, meditatie etc. Sunt atatea alternative. Alege una, vezi daca merge, si – daca nu – alege alta, si tot asa, pana gasesti ceva ce te reprezinta. Succes!

Singurătatea ta este singurătatea multor alți semeni ! Unii suferă de singurătate înconjurați zi de zi de o mulțime de alți oameni , si asta , datorită faptului ca cei cu care intra in contact nu au aceleași afinitati si profunzimi pe care ei le caută sau, mai exact , contactele lor sociale sunt superficiale – vorbind despre nimic si niciodată nu-si ating sufletele unii altora . Aceasta este o forma a singurătăți asa zisa ,, calitativa " . Exista si ,, singurătatea cantitativa", iar cei lezati de acest tip , doresc sa aibă mult mai multe contacte sociale decat cele existente, chiar daca au prieteni buni si apropiați, insa, putini ca si număr . Poate nu găsesc tot timpul disponibilitate la aceștia in a fi impreuna, fizic si emotional in impartasirea experiențelor pozitive sau dureroase si , nu stiu cum sa actioneze sa își largeasca cercul cunostintelor . Alteori, distantele separa si șterg prietenii care păreau trainice cat pentru o viata … Totul pleacă de la cum te simti Tu cu Tine ! Unii oameni sunt introvertiti, se simt bine in singurătate si se autoanalizeaza tot timpul pentru a-si descoperiți noi fațete ale personalități , pe cand alții, extrovertiti temperamental, se simt bine doar înconjurați de mulțime . Oricum, cu toții suntem UNICI , iar cum resimtim absenta celorlalti din viata noastra , asemenea ! Cert este ca avem nevoie de ceilalți pentru a ne oglindi, pentru a ne cunoaște pe noi insigne mai bine, ei sunt raportul nostru cu lumea in care trăim, fiind, in Esența, ființe sociale . E greu ca la vârsta adulta sa mai găsești multe contexte de apropiere cu alți oameni, mai ales ca profesia , familiile nou constituite , stresul la care suntem supusi zilnic ne Apasă si ne acapareaza timpul si mintea . Înscrie-te la cursuri de autocunoaștere , dezvolta un hobby si cunoaște oameni, exista grupuri de suport in aceste situații ! Practica un sport, sau, mai bine, vorbește cu cei din familie despre sentimentele tale de singurătate . Totul pleacă din noi insine, iar faptul ca doresti sa depășești aceasta situație , te va mobiliza spre găsirea solutiilor cele mai potrivite ! Mult succes si lumina !

Mesaj:
Buna ziua, ma numesc Alina C., si am o problema cu matusa mea, pentru care doresc sa ma adresez dumneavoastra. Are 60 de ani, si in urma cu 3 saptamani, a suferit un soc, urmat de internare in spital, unde a fost diagnosticata cu diabet. Mentionez, ca in urma cu 3 luni efectuase analizele anuale, si erau in regula. Problema, nu ar fi diabetul, cat faptul ca are serioase pierderi de memorie dupa acel soc suferit, la modul ca recunoaste doar familia, in rest neputand sa isi aminteasca nimic. Intrebarea mea este: trebuie internata, si daca da, unde ma sfatuiti sa merg cu ea, sau este de ajuns sa iau legatura cu un psihiatru? Socul l-a suferit din cauza mamei sale ( bunica mea), care a cazut la pat, si are nevoie de ingrujiri speciale.

Astept raspunsul dumneavoastra.
Va multumesc.
O zi buna
Alina C.

Daca exista pierderi de memorie adresati-va unei camera de garda de neurologie. Medicul neurolog va stabili natura pierderilor de memorie si ce specialitate o va trata.

Doamna, socul suferit de mama dvs o apara de responsabilitatea de a prelua de una singura greutatea ingrijirii propriei mame. E un sistem de siguranta pentru dansa. Incurajati-o, aratandu-i ca ii veti fi alaturi in munca de ingrijire a bunicii dvs, dar accentuati ca numai dumneaei va fi in stare sa isi ajute cu adevarat mama, care se bazeaza pe dansa. Prezentati-i alternativa unei internari la o institutie a bunicii dvs, departe de fiica dumneaei, unde va fi ingrijita prost de straini. Poate, in felul acesta, mama dvs se va mobiliza si fizic, si psihic, si va lasa in urma aceasta slabiciune care a cuprins-o. Faceti totul sub indrumarea unui terapeut, pentru a nu agrava lucrurile, ci pentru a obtine cele mai mari beneficii.

Mesaj:
buna seara ma numesc valentina am 27 de ani,de curand adica de acum o luna m-am despartit de prietenul meu cu care am fost aproape 2 ani,ma gandesc seara de seara la el,am fel si fel de ganduri,imi vine sa urlu sa tip dar nu pot ceva in mine ma opreste,nu am prietene cu care sa vorbesc cui sa povestesc,imi este teama sa nu intru in depresie,am mare nevoie de un sfat,va rog

buna valentina si eu am trecut prin asa ceva si daca vrei un sfat si sa poti vb cu cnv dami add

si vb

ai putea contacta un psiholog, sa vezi daca iti este confortabil sa discuti cu el/ea si pana la urma lucrurile se aseaza

Tot ce trebuie sa faci deocamdata este sa suferi o perioada , deja spui ca a trecut o luna , ofera-ti cateva minute pe zi in care sa te gandesti la el , sa-l plangi cum s-ar spune , restul zilei nu te mai gandi . Si scazi un minut pe zi , pana nu o sa te mai gandesti deloc . Dar tine de automotivatie , sa stii ce iti doresti .Tine-te ocupata , gaseste hobby-uri, plimbate , vizioneaza filme , chiar si singura . Si daca simti nevoia sa vorbesti cu cineva , eu te astept. Bafta!

Terapia te poate sprijini in aceasta faza a vietii tale. Apoi, iti vei crea singura niste sisteme de siguranta, care te vor feri sa mai pici in astfel de stari depresive.

Mesaj:
buna ziua ! as avea o intrebare? am o nelamurire am un baetel de 4 ani si spune cuvinte dar mai greu si nu leaga propozitiile si nu vrea sa faca la olita .. am fost cu el la logoped dar degeaba si la doctori si a zis ca este sanatos.. nu vrea sa zica cum al cheama ce as putea face e mai incapatinat, ce as putea face ca sasi dea drumul la vrb si sa faca la olita intelege tot dar nu vrea sa zica si sa faca la oala….. va multumesc

Copii cu probleme de acest gen pot începe un program atent conceput de suplimentare şi dietă : http://wp.me/p48646-10Q”S-a conturat un fenotip clinic comun cu predominanţă masculină, autism, probleme senzoriale, tonus muscular scăzut, dificultăţi de coordonare, alergii alimentare şi simptome gastrointestinale. Per total, 181 de familii (97%) au raportat îmbunătăţiri spectaculoase într-o serie de aspecte, incluzând limbajul, imitaţia, coordonarea, contactul vizual, comportamentul şi percepţia senzaţiei durerii.”

Duceti-l la un psihiatru pediatric , pentru a elimina o eventuala problema neurologica . Daca sunteti din Bucuresti , va recomand eu unul . Daca nu e nimic, poate doar e o incapatanare dusa la extrem, mai sunt cazuri. Psihiatrul va va sfatui ce sa faceti . Nu ati spus la ce doctori ati fost, spuneti ca nu vrea sa vorbeasca dar, poate vorbi? Nu spuneti. Poate fi doar incapatanare .

Faptul ca spune cateva cuvinte este un semn bun,aplicati jocuri in care sa-l stimulati in a vb.cat si ptr.a-si face nevoile la olita.Cand are nevoi stimulati-l in a le cere,spune el fara a va exprima dvs.in locul lui si complimentati-l la fiecare cuvant,reactie pozitiva.Daca ati incercat toate metodele si nu a fct.,consultati un psihiatru pediatric exact cum a specificat Doamna Cristina.Succes!

Mesaj:
Va rog mult sa imi dati un sfat.am nascut all 2 lea copilas acum 1 an si 7 luni si de atunci am niste stari de plans..de frica ….permanent dar mai accentuat noaptea….nici sa dorm nu pot.sunt foarte obosita….nu mai pot..nu mai rezist ..nu mai fac fata nici activitatilor simple..nu mai ies din casa…nu mai vorbesc cu prietenii…mentionez ca imi cresc copiii singura…. Cu Putin sprijin din partea mamei mele.-evenimente negative..tata a murit cand aveam 8 ani…..bunica mea a murit cand aveam 14 ani…unchiul dupa 1 an…a murit si el……..poate de asta frica imensa de moarteCE sa FAC?CE tratament sa IAU?va rog sa ma ajutati…..numai bine!

Aveti depresie post partum insorita de despresie generala. Aveti nevoie de terapie psihologica. Minuni nu se intampla peste noapte, adica nu o sa va treaca de la sine, sau daca primiti 2, 3 sfaturi pe net, tinand cont ca sunteti si singura si fara ajutor

Nu dau diagnostice pe net, dar da se intampla ca femeile dupa ce nasc sa sufere de depresia post-partum cauzat de un deifict hormonal. Eu recomadn psihoterapie plus daca este nevoie medicatie psihiatrica.

mergeti la un psihiatru care sa va prescrie un tratament adecvat. Frica de moarte este naturala, insa greutatile vietii Dvs nu sunt deloc de ignorat si poate ati obosit intr-un final sa tot treceti aproape singura prin greutati. Este posibil sa se fi prelungit depresia post partum (mai ales daca nu ati fost atenta la ea) dar asta nu poate determina decat un psihiatru sau psiholog clinician. Ar fi de asemenea de dorit sa gasiti un psihoterapeut care sa va ajute in procesul Dvs de redirectionare a vietii. Se poate, succes!

Cred ca este suficient sa vizitati un psiholog clinician . Sigur e vorba de o depresie dupa nastere, accentuata de oboseala, lipsa de ajutor in ingrijirea celor mici, lipsa momentelor de relaxare si odihna.suportul celor din jur e necesar si incearca sa-ti autoimpui sa o iei usor, e greu sa cresti singura 2 copii. Te astept daca vrei sa vorbim. Sanatate!

Pana a apela la un tratament medicamentos incercati sa apelati la un psiholog bun si la un psihoterapeut ,psihologul va va directiona la un psihiatru daca-i cazul.Este posibil sa fie vb.doar de o stare de oboseala,depresie minora acumulata-n timp fiind posibilitatea s-o rezolvati aplicand tehnici de relaxare(masaj,exercitii de respiratie,ascultatul de muzica clasica in timp ce faceti o baie etc.),de eliminare a tensiunilor acumulate si de reconectare la dvs.,la resursele interioare,un psihoterapeut va poate ajuta in aplicarea tehnicilor necesare.La mine au fct.(TEHNICILE,METODELE DE RELAXARE)fiind ,aproximativ,in aceasi sit.Succes!

Mesaj:
Buna seara.
An 24 de ani si acum un an am cunoscut o fata,ea are 22 de ani, m-am indragostit de ea si ea de mine si am avut o relatie foarte frumoasa si fericita, pe parcurs am aflat ca ea avusese o relatie de 2 ani, a fost parasita si a suferit foarte mult iar respectivul plecase undeva prin alta tara la munca, ea s-a mai plans in unele randuri la mine si mi-a povestit cat de greu i-a fost etc, dar am incercat sa o ajut si am crezut k a trecut peste, la un moment dat eu am crezut ca ea e aleasa si am cerut-o in casatorie, ea a acceptat instantaneu iar relatia noastra era ca in povesti, eram de nedespartit si chiar daca nu locuiam impreuna inca (urma sa o facem in toamna asta)vorbeam mereu la tel, sms-uri etc, aveam o viata sexuala activa si ea era foarte multumita de mine, la capitolul comunicare stateam bine, totul parea perfect, pana intr-o zi cand logodnica mea s-a schimbat total, eu fusesem cu o seara inainte cu niste prieteni la o bere (ea stia asta) iar dimineata am sunat-o si mi s-a parut ok, eu lucram in ziua respectiva iar pe la 1 knd mi-am mai facut timp am incercat sa o sun dar ea nu mi-a mai raspuns, am incercat si mai tarziu iar la un moment dat imi dadea ocupat, in momentul acela am sunat-o acasa pe fix si mi-a raspuns mama ei care incerca sa ma expedieze fara sa imi raspunda la intrebari, intr-un final iubita mea mi-a dat un mesaj in care mi-a spus: ” azi nu vreau sa mai stii nimic de mine, vreau sa fiu libera, si tu ai fost aseara la baut” in momentul acela am luat foc, i-am spus ca poate sa fie libera de tot iar ea nu a parut prea afectata de chestia asta, nu mi-a mai raspuns si nu am mai vorbit de loc cateva zile si desi eram sigur k ne-am despartit si ca a gresit ea cu ceva nu stiam cu ce, astazi am cautat pe facebook si am gasit un profil in care avea numele ei si al fostului ei iubit si poze cu ei doi impreuna, am incercat sa fiu puternic pana acum dar chestia asta m-a deprimat, am sunat-o sa ii cer explicatii, banuielile mele s-au adeverit si in ziua respectiva ea era cu el, se intorsese omul acasa, am inceput sa plang si ea la fel (cred ca juca teatru) si mi-a spus ca nu stie de ce a facut asta si ca nu are nici o explicatie, incerc sa mi-o scot din cap dar mereu imi vine in minte ce o fi facut ea cu ala kt timp nu raspundea la telefon .
Va multumesc.

Ti-a taxat singura minima greseala. A speculat-o la maxim. Tu ce intelegi prin asta?Eu inteleg doar ca ea abia astepta ca tu sa calci pe bec pentru a se convinge ca trebuie sa se intoarca la fostul. Oricum il iubea, asa ca nu te invinui pe tine cu nimic.Inteleg ca acum te bantuie amintirile cu ea, si te chinuie faptul ca te-ai obisnuit cu ea, dar d-astea se intampla.Consider-o ca pe o experienta utila dezvoltarii tale.Acum cu viitoarea discuta aspectele astea pentru a evita sa se repete.

pare sa fie un foarte bun exemplu al maturitatii emotionale… noroc ca atata timp cat suntem in viata mai avem inca o sansa la reusita

Nu trebuie sa disperi, poate ea te-a vazut doar ca o consolare in lipsa iubitului ei. E dificil dar poti depasi momentul, incearca sa te rupi de tot ceea ce ai trait si simtit alaturi de individa respectiva si o sa vezi ca totul o sa fie bine. Nici macar sa nu te mai gandesti la ea si la orice e legat de ea si amintirile or sa dispara. Metoda asta am testat-o.

Mesaj:
Buna ziua,imi cer scuze pentru deranjul pe care il voi face si va multumesc pentru raspunsul pe care il voi primi!
Am 17 ani,nu am avut prietena nicio iubita pana acum,ce parere aveti despre acest lucru?
Niste sfaturi cum as putea avea si eu o prietena,va multumesc!

Si cine/ ce te opreste sa ai?

Nu este tarziu, daca asta crezi. Frecventeaza grupuri in care sunt si fete , fi deschis la discutii, nu da impresia de timiditate, fa tu primul pas , arata ca ai intentii serioase si…..rabdare. lucrurile nu se intampla chiar cand vrem noi. Apoi , nu ai spus nimic despre tine. Bafta!

este bine, daca ne dorim sa avem relatii, sa si relationam. Daca nu faci nimic pt nevoile tale, este foarte putin probabil ca ceva ‘sa se intample de la sine’. Curaj si succes!

Secretul in a avea o relatie , este tocmai de a nu te preocupa lucrul asta.E simplu.Este bine sa ai niste pasiuni care sa te lege de un grup cu aceleasi interese, unde vei cunoaste oameni compatibili tie si implicit fete cu care sa ai despre ce discuta , astfel itio maresti sansele sa fi placut de vreo ‘fermecata’. Iar ca atentionare maxima, NICIODATA SA NU TE ARATI INTERESAT de vreo fata si s-o sufoci cu complimente si telefoane si replici stupide.Foloseste-te de tehnica feedback-ului, adica o abordezi usor, apoi in functie de feedback-ul ei ii raspunzi.Cred ca nici tie nu ti-ar face placere sa te sufoce cineva. Oricum esti la varsta in care acumulezi experienta iar esecurile nu te distrug, ba chiar te intaresc, important e ca atunci cand ai vreun esec sa-l ai cu stil, nu sa te lamentezi, sa te implori si sa-ti scazi stima de sine, gandeste-te ca dupa fiecare esec, sansa de reusita este marita. Tu decizi ca tu esti determinantul scopului tau.