Mesaj:
Buna. Sunt un baiat de 20 de ani care este la facultate in alt oras decat in cel natal. Un an l-am facut la alta in orasul natal dar nu mi-a prea placut si am renuntat ca sa vin aici. Am o prietena frumoasa din Belgia cu care vorbesc de 2 ani. La sfarsitul celor 3 ani de facultate care trebuie sa-i fac as vrea sa ma duc sa o intalnesc fata in fata. Am discutat si cu parintii mei despre asta, iar mama nu prea a avut o reactie pozitiva, insa tata a fost mai intelegator. Fata a spus ca o sa ma astepte acesti 3 ani fiindca ma iubeste si nu vrea sa gaseasca un baiat belgian fiindca toti cei de acolo o dezamagesc. Stiu ca totul este rezolvat si la locul lui, insa eu tot ma simt trist si as vrea sa plang. Nici nu stiu cum sa descriu acest sentiment. Ceva mix intre suparare si frustrare. As vrea sa ma intorc in orasul meu natal si sa lucrez si sa strang bani ca sa o pot vedea mai repede insa nu prea as vrea sa-i dezamagesc pe ai mei mai tare, iar toti imi spun sa continui faculta . Nu stiu ce sa fac. Nu stiu de ce ma simt asa. Poate sa ma ajute si pe mine cineva? Va rog mult de tot!

N-ai vazut-o pana acum deloc?

Poti sa-i propui ei sa faca o excursie in Romania, de Mos Nicolae, de exemplu. Puteti merge la o cabana, ca sa fiti singuri, sau ii poti prezenta plaiurile pe care le cunosti cel mai bine. De ce sa astepti 3 ani? de ce sa renunti la facultate ca sa strangi bani?

in prima faza pare sa rezolve o intrevedere ‘live’ multe lucruri. Poate puteti colabora la o vizita ai ei, macar de ar fi turistica. Think about it . Succes!

Mesaj:
Buna ziua,In acest week-end in timp ce imi plimbam catelul de dimineata, mi s-a intamplat un lucru orobil pe care nu stiu cum sa il … procesez ca sa nu aiba urmari asupra psihicului.
Am auzit la un moment dat in spatele meu un sunet care m-a intrigat, parea sa fie un hohot de plans … m-am intors si am vazut un boschetar la vreo 300 m de mine care isi acoperise gura cu palmele, parea mai degraba sa rada. M-am intors repede sa nu vada ca ma uit la el si mi-am vazut mai departe de plimbare.
La un moment dat m-am simtit stropita cu un lichid cald care m-a udat din cap pana in picioare. M-am intors sa vad ce s-a intamplat si l-am gasit pe acel boschetar cu o sticla de platic taiata, goala, in mana … a spus ceva-nu am inteles ce si apoi s-a indepartat. M-a izbit un miros puternic de fecale si am realizat ca sunt plina de … excremente pe pantaloni, pe adidasi,pe geaca, pe geanta si chiar si catelul era murdar pe spate. Am simtit ca mi se face rau si de scraba dar si de anormalul situatiei, de aberatia faptului implinit. M-am grabit sa ajung acasa dar tot mi-a luat o 1/2 ora pana am ajuns iar pe strada am povestit la 4 persoane ce mi s-a intamplat, persoane care se opreau sa admire catelul.. Nu stiam ce sa fac cu hainele, sa le arunc direct sau sa le spal ? Mi-a fost greu sa imi arunc hainele dar le-am bagat la 90 de grade, 3 ore in masina de spalat (bineinteles ca unele s-au stricat si le-am aruncat ulterior ..) Acasa m-am bagat imediat la dus si am spalat si ca
inele dar tot mi se parea ca nu este suficient, tot mi se parea ca miroase peste tot a fecale … De sambata ma gandesc tot timpul la aceasta intamplare si desi imi tot repet ca nu era decat un biet om nebun, tot nu pot sa scap de aceste ganduri si ma intreb de ce mi s-a intamplat mie asa ceva … Anul acesta am avut o depresie puternica, cu anxietate, insomnie si atacuri de panica, abia imi revenisem. Acum mi-e frica sa nu imi reapara acele stari groaznice pentru ca deja in acea zi m-a apucat o stare de depresie si imi venea sa plang… astazi sunt cam apatica si nu pot sa ma concentrez …
Cum sa ma gandesc la aceasta intamplare ca sa trec cu bine peste ea ?
Multumesc.

Ganduri rationale: 1. Era un biet om care chiar nu stia ce face. Daca stia ce face, atunci inseamna ca este lipsit de moralitate si asta este problema lui si va suporta consecintele. 2. Si eu am avut probleme emotionale anul acesta, iar manifestarile mele nu au fost comode pentru cei din jur; bietul om are probleme inca si asta este cauza comportamentului lui, comportament care s-a rasfrans asupra mea. 3. Oricine ar fi fost in acel loc, in acel moment ar fi patit la fel. 4. Este foarte, foarte, foarte neplacut ceea ce mi s-a intamplat, dar totusi nu este cel mai grav lucru (exista lucruri mult mai grave). 5. Este foarte, foarte, foarte scarbos ceea ce am avut pe haine, dar sunt situatii si mai scarboase. 6. Este singurul eveniment de acest gen, din viata mea, deci… probabilitatea de a se repeta, este scazuta. 7. Voi fi ceva mai vigilenta pe viitor, atunci cand voi observa astfel de oameni, pentru a reduce la minim probabilitatea ca astfel de evenimente sa se repete. 8. In cazul in care nu voi putea impiedica si voi fi luata prin surprindere, ma voi adresa politiei si ma voi interesa la medici care sunt substantele care dezinfecteaza cel mai bine. 9. Este de dorit ca acesta situatie sa nu se fi intamplat, dar daca realitatea m-a varat in ea, inseamna ca nu am control suprem asupra realitatii, pentru ca nu sunt Dumnezeu, si accept acest lucru. 10. Acest lucru s-a intamplat, dar a si trecut; nu pot sa ma lupt cu faptele care au trecut, pentru ca nu mai pot schimba nimic. 11. Nu merita sa ma gandesc la nesfarsit la acest eveniment care nu a depins de mine, pentru ca pierd timp pretios si energie, pe care le pot investi in lucruri cu adevarat importante, care imi aduc beneficii. Si mai sunt un milon de ganduri rationale, poate vor mai interveni si alti colegi.

Animalele nu rad, ele inteleg gravitatea vietii. Aceastra este deosebirea dintre acel om si cainele dumneavoastra. Este normal sa va simtiti asa si probail multi din cei care va citesc patania au trecut prin situatii mai mult sau mai putin asemanatoare insa nu au curajul sa o spuna. Dumneavoastra insa l-ati gasit si personal apreciez asta. Cum sa faci fata unui om care nu este normal la cap ? Pentru asta iti trebuie ceva antrenament la Spitalul 9 sau macar o alura sau o forta fizica superioara. NU aveati de unde sa le aveti. In schimb erati in covalescenta dupa o perioada pe care tocmai o depasiseti cu greu. Acum, prin asociere riscati sa reintoarceti atacurile de panica. Cum ar fi fost daca in loc sa va intoarceti l-ati fi infruntat ? Expertii in criminologie spun ca nu poti deveni victima decat daca tu permiti asta. Dar ca sa nu permiti asta iti tebuie mentalitate de luptator, indiferent cat de insignifiant ai parea in fata agresorului. Nu aveati cum sa aveti o astfel de reactie in situatia dumneavoastra. Un prim pas totusi ati facut. Ati avut curajul de a descrie intamplarea public. Ce ar trebui facut mai departe ? Continuati tot asa. Fara a fi tendentioasa, aluziva, ironica sau agresiva in relatia cu cei din jurul dumeavoastra, exprimati-va dorintele, nevoile, simtamintele luand in calcul si pe ale acestora insa nu cedati doar pentru a pastra linistea, convenienta, etc. Atfel incetul cu incetul, veti considera normal sa nu mai intoarceti spatele nici unei situatii de viata si tot o data sa va eliberatri de teama abordarii frontale a oricarui gen de probleme. Veti invata incet si cu perseverenta, sa faceti cunoscute celorlalte persoane granitele permise de dumneaviastra in realtia cu ei si tot o data va veti simti securizata in abordarea directa a problemelor de viata, indiferent de matura acestora. Daca simptomele descrise se agtraveaza consider ca este neaparat necesara consultarea unui psihoterapeut. Sunt lucruri ce tin de practica terapeutica si care nu se pot dezvalui sub forma de sfat bine intentionat la o discutie pe net, caci pe langa a stii este la fel de important si cum sa faci.

va ineleg si accept ce ati simtit insa ma gandesc ca ati avea nevoie de o discutie mai larga pe aceasta tema, mai ales tinand cont de antecedentele Dvs. recente. Daca nu ati fost sa discutati cu un psihoterapeut, atunci ar fi bine sa o faceti (sigur se lamuresc lucrurile), daca ati fost… reveniti la el/ea si reluati. Nu este nevoie sa va faceti griji ‘aiurea’. Succes!

Mesaj:
buna seara! sunt tanar si de cand eram in liceu am probleme cu concentrarea. daca mi se spune ceva, nu ma pot concentra macar sa aud. prefer filmele cu subtitrare, daca vad un film in romana nu inteleg tot. uit ft repede si oamenii din jurul meu au obs asta, Ei spun ca nu mi pasa, de aceea uit.imi aduc aminte , intr o dimineata, proaspat trezita, colega vorbea cu mine, imi povestea ceva, iar eu ma chinuiam sa citesc pe buze,pt nu intelegeam nici macar un cuvant. cu invatatul a fost greu. ce credeti? creierul e avariat?

Un RMN iti poate raspunde. Nu amana! Sanatate!

Este mai înţelept să consideri că nu poate funcţiona normal din cauza unor anomalii care în ziua de azi se întâmplă oricărui om. De ex. ai putea să eviţi/elimini cerealele fiindcă permeabilizează bariera hematoencefalică http://wp.me/p48646-a

Din acelaşi motiv ai putea evita grăsimile arse + stresul oxidativ, dar asta se vede în timp, eventual sunt vizate persoanele mai în vârstă. Citeşte de ex. comentariile de aici. http://wp.me/p48646-kk Eu am obţinut rezultate foarte bune cu suplimente de Astaxantin şi doze mărite de vitamina E + susan măcinat.

Însă ignorând cu perseverenţă toate aceste fenomene nocive, în unele cazuri pot apare şi daune ireversibile. Pe lângă RMN poate ar trebui să faci cât mai repede nişte teste de intoleranţă alimentară, şi abia după aceea să începi dieta.

Este posibil sa suferi de dislexie, adreseaza-te neaparat unui specialist.

fa-ti testele de rigoare mai intai… daca se exclude o cauza organica… atunci trebuie sa luam in considerare o problema psihologica care e bine sa fie abordata ca atare. Solutii exista. Succes!

Mesaj:
Hei, am 16 ani si, specific varstei, am o oarecare instabilitate psihica si sentimentala. Stiu ca nu e o problema grava, dar in ultima vreme sunt foarte rece, tafnoasa, agresiva si nu stiu de ce. Cred ca ma simt frustrata din cauza ultimei relatii care nu s-a terminat cum am vrut. Dupa despartire am primit multa atentie, iar acum totul a revenit la normal. Ma simteam bine pana saptamana trecuta, de cand imi vine sa plang din orice amintire, situatie delicata. Ma cert cu toti prietenii apropiati si simt ca ii pierd. Relatia mea cu mama s-a racit brusc. Pur si simplu ne enervam reciproc de la lucruri marunte. Am inceput sa ma ingras si sa mananc mai mult(NU sunt sanse sa fiu insarcinata) Mi-e teama sa nu cad in depresie. Ce ar trebui sa fac? Cum sa redevin fata fericita si sociabila?

Vorbeste cu psihologul scolii.

Specificul psihologiei varstei ar cere sa te indepartezi de mama si sa cauti intergrarea intr-un grup de prieteni. Tu insa te indepartezi si de grup. O posibila cauza ar fi modul cum acesta a reactionat la aflarea "problemei" tale ? Dupa cum observi sunt nevoit a specula foarte mult ceeace nu este benefic. Sunt multe raspunsuri de aflat inclusiv modul cum propria mama a stiut a gestiona la randul ei astfel de situatii in trecut si de aici o posibila agresivitate inconstienta intoarsa catre ea, cu toata atentia acordata problemei tale in prezent . Pentru a evita speculatiile trebuie sa constientizezi ca modul de rezolvare a unei situatii depinde de specificul datelor ce o compun, iar asta nu se poate discuta intr-un mod securizant pentru tine pe net.

ce se intampla cu tine pare a fi foarte complex (chiar peste intelegerea ta) si pare ca ai nevoie de sustinere insa nu de la mama ta. Ce iti pot recomanda este sa incerci sa vorbesti cu parintii tai, macar sa te sustina pt o perioada, in psihoterapie/dezvoltare personala. Or sa se clarfice multe in relatia terapeutica. Succes!

Mesaj:
Buna ziua,am cunoscut un baiat care are acum 19 ani.Mi-a marturisit ca a avut o relatie cu un baiat timp de 2 ani, dar ca acesta l-a parasit in aceasta primavara.Il vad ca sufera dupa baiat,si in acelasi timp nu are o relatie foarte buna cu familia.Este lasat mai mult singur acasa.Nu locuim in acelasi oras dar imi doresc mult sa-l pot ajuta.Mi-a spus ca nu s-a simtit niciodata atras de femei dar nu exclude sa fie atras in viitor de acestea.Simte nevoia sa vorbeasca mai mult cu tatal sau si mereu imi spune ca acesta nu discuta orice cu el.Pe mine ma vede ca pe o mama,care probabil i-a lipsit tot timpul.I-am spus ca voi fi alaturi de el tot timpul si ca nu am sa-l las singur niciodata.Dar cum pot sa-l ajut sa-si schimbe orientarea sexuala?Este posibil sa-si doreasca acest lucru?Cum il ajut sa treaca peste depresie?Ce impact are asupra lui aceasta prima relatie?A fost prima lui relatie amoroasa.

orientarea sexuala nu se poate schimba si nici nu trebuie schimbata. nu mai este considerata o patologie de vreo 40 de ani. daca nu exclude posibilitatea de a fi atras de femei poate fi bisexual, in orice caz, asta precum si impactul pe care il are acest lucru asupra lui nu il poti afla decat de la el; fiecare persoana este diferita si reactioneaza in felul sau propriu. daca simte nevoia il poti indruma spre psihoterapie pentru a depasi impasul emotional prin care trece dar tu in calitate de prietena poti doar sa il sustii, ca orice prieten, sa-l asculti, sa nu-l blamezi, sa-l faci sa se simta acceptat si inteles asa cum este el.

subscriu colegei mele. Important este sa aiba sustinerea de care are nevoie, suportul. Este calatoria lui prin viata si ideal ar fi sa aiba indrumarea/asistarea unui terapeut, acea persoana cu adevarat obiectiva in viata sa. Succes!

Buna ziua.Am 23 de ani si am avut o relatie de aproape 1 an cu o fata,de care m-am despartit in urma cu 3 luni.Suntem colegi de facultate si in vacanta nu am pastrat absolut nici o legatura.Acum situatia a facut sa ne intalnim…..ea a inceput sa vorbeasca cu mine…eu as vrea ceva mai mult de la ea..sa fim din nou impreuna.Ce ma sfatuiti sa fac ?

Destul de putine informatii. Va recomand cateva sedinte de dezvoltare personala.

Spune-i ce doresti , vorbeste cu ea si vezi ce planuri are vis-a-vis de tine . Doar prin comunicare se pot rezolva probleme .Bafta!

Ce spune despre tine faptul ca 3 luni nu ai dorit sa tii legatura cu aceasta fata cu toate ca ai avut o ralatie de aproape un an si acum, intalnidu-va inamplator sau nu "as vrea ceva mai mult de la ea…"? Incepe prin ati cere iertare si incearca sa o recuceresti.

ce inteleg eu din ce ai scris este ca iti doresti sa reiei relatia… ma intreb ce te retine sa o faci? Sunt sigur ca atunci cand o sa afli o sa iti fie mai usor sa decizi modul de a actiona, care pana la urma este bine sa fie al tau. Succes!

Mesaj:
Am fiica de 33 ani,ce convietuieste cu un tanar apropiat de varsta,care a facut,insa,pasul spre casatoria ce se va oficia anul viitor.In momentul de fata,fata noastra a fost diagnosticata cu depresie si se afla sub tratament medicamentos si de consiliere.Dupa spusele terapeutului depresia s/a instalat pe fondul unei probleme somatice la nivelul stomacului,dar nu numai.Ea acuza aceasta stare pe fondul unei adolescente furtunoase care a facut/o sa plece de acasa pe la 15/16 ani din cauza lipsei atentiei din partea noastra ca parinti.Eu,la randul meu,in acea perioada,am facut o usoara depresie,urmarita medical, pentru ca nu am inteles actiunile e.Toate interventiile noastre de a intregi familia,in diferite etape,au fost nule.Mi/am asumat aceasta stare si am incercat sa/i oferim toate conditiile pentru a continua scoala si a/si trai viata in siguranta(am cumparat apartament,am sustinut financiara,etc).Dupa 2 ani de plata a taxelor scolare, intretinerea ei si a prietenului cu care locuia la acel moment, am aflat ca nu a fost nici o ora la facultate si am suspendat tot.S/a descurcat pe fortele proprii,cu mare efort fizic care i/ar fi declansat gastrita.Legatura cu noi a fost sporadica,noi pastrand distanta,fara sa ne amestecam in viata personala a ei, desi nu eram de acord cu multe din actiunile ei.Acum nu stiu cum sa o ajut sa treaca peste aceasta depresie,dar mai ales nu stiu daca este momentul unei casatorii sau cum sa gestionez faza,cand viitorul ginere este extrem de distant cu noi/ne acuza ca nu am fost fizic langa fata noastra cand a avut nevoie de ingrijiri medicale,permanent pesimist,nesociabil,somnoros,extrem de fricos cu starile ei,etc.Financiar isi permit peste medie.Daca inainte nu puteam purta nici o discutie cu ea, deoarece o apuca plansul,acum,putem vorbi multe, dar tot imi cenzurez sfaturile pentru a nu intra in viata ei personala.Oricum noi vedem alftel lucrurile,dar nu inseamna ca sunt si corecte.Cum ar trebui sa ne comportam cu viitorul ginere?Dar cu ea?

Mesaj:
Va cer ajutorul , si nu pentru prima oara , dar sper ca si de aceasta data sfaturile specialistilor, dar si ale oamenilor care va citesc , ma vor putea ajuta .
Am 40 de ani , 2 copii , lucrez , am o viata plina si ocupata . Acum 9 luni am aflat ca sotul meu ma inseala . A fost o lovitura cumplita , in cel mai adevarat sens al acestui cuvant , si , desi am incercat din rasputeri sa depasesc situatia , nu am reusit . Atunci cand am aflat de relatia lui , sotul meu mi-a spus ca nu au depasit nci o limita interzisa , doar stateau de vorba foarte mult, ore intregi , la telefon sau pe internet . Mi-a spus ca va rupe relatia , ca eu si copiii suntem tot ce isi doreste de la viata , si am incercat sa ne refacem casnicia . dar in tot acest timp am simtit ca lucrurile nu stau asa , si , inevitabil , acum o luna am descoperit ca inca vorbeau , si, poate , e chiar mai mult de atat . Am fost extrem de furioasa , de miciunile lui din tot acest timp , de faptul ca m-a lasat sa ma chinui sa depasesc aceasta situatie , iar el nu avea de gand sa faca nimic pentru a rupe cealalta relatie . I-am spus ca vreau sa ne despartim , dar , la insistentele familiei , ale copiilor , ale lui , l-am reprimit acasa dupa cateva zile.
Ma simt insa foarte rau , nu ma pot impaca cu acesta situatie . Inca il iubesc , dar ma doare si sa mai uit la el . Nu ii mai pot vorbi , nu il mai pot atinge . O sa imi spuneti sa mergem la consiliere de familie , dar nu putem . M-am angajat de curand , imi cresc copiii singura , nu am nici o ruda la care sa apelez sa stea cu ei . Financiar, nici nu mai vorbesc… Sunt o persoana inteligenta , am facut 2 facultati , dar simt ca nu mai pot gandi , nu stiu cum sa fac sa merg mai departe . In aceste 9 luni am citit mult , carti de psihologie , am vorbit pe diverse site-uri cu psihologi , am incercat tehnici de eliberare , dar nimic nu merge . Nu mai pot sa dorm , plang tot mai des , nu mai am rabdare cu copiii . Zilnic ma incerca stari de furie , frustare , depresie , cand reusesc sa dorm , noaptea , ma trezesc plangand. Nu pot accepta ce s-a intamplat , nu il pot ierta , nu ma pot ierta , si toate astea ma doboara putin cate putin . Dar , in mod straniu , nici nu ma vad mergand mai departe fara el… Va rog , orice sfat sau parere , imi poate fi de ajutor .

N am dat "like" pt că mi place,ci pt că şi eu sunt în aceeaşi situaţie şi o înţeleg perfect,cu menţiunea că eu am 3 copii(mezina cu el,iar cei doi mai maricei din prima lui căsătorie)…trist!!!

!iNTRBARE LA CARE E BINE SA TE GADESTI. TU PERSONAL DE CATE ORI SAU CAT DE DES AI VORBIT CU EL CAND RELATIA MERGEA BINE , POATE NU AR FI APELAT LA ALTA PERSOANA SA FIE ASCULTAT, DAR ACUM DE CATE ORI VORBITI SAU VA ASCULTATI?

Este in regula sa simti ceea ce simti. Iar ceva din tine isi face bine datoria si nu te lasa sa te minti, sa reprimi si sa acoperi ceea ce se intampla in sufletul tau. Suferinta prin care treci este reala si serioasa. Nu se poate „trece peste” asa, pur si simplu, cum poate auzi multi oameni ca o fac. In general „treci repede peste” cand nu exista o implicare emotionala foarte mare sau cand te pricepi destul de bine sa reprimi ceea ce simti cu adevarat. Din pacate, pentru majoritatea, reprimarea este modul de functionare principal.
Suferi, pentru ca esti constienta ca ceva s-a rupt, acea complicitate de care este nevoie in relatie. Probabil ca esti o persoana mai profunda, iar felul in care te implici emotional are o importanta foarte mare in viata ta. Cred ca ai avea nevoie ca el sa iti simta cu adevarat suferinta, sa perceapa un pic din prisma ta, si sa inteleaga importanta pe care ai acordat-o gestului sau si comunicarii pe care o are cu o alta femeie. Poate pentru el nu inseamna mare lucru, dar mai mult ca sigur nu realizeaza nivelul la care te-a afectat pe tine. In cateva randuri este foarte greu sa poata fi surprinsa imaginea experientei prin care treci, ca sa capete sens si rezolvare. Insa aceasta experienta iti poate fi un punct de plecare al unui demers legat de tine insati, ca persoana (momentul acela in care esti reintors catre tine, cateodata fortat, si te intrebi ”Ce e cu mine acum? Ce fac de acum incolo? Cine sunt eu, de fapt?”…) . Te-ar ajuta sa o impartasesti si sa discuti mai mult, caci ai o deschidere spre introspectie si reflectare.

http://www.librarie.net/p/129091/nia=1436?utm_source=rtbhouse&utm_medium=retargeting&utm_campaign=rtbhouse-retargeting

Mesaj:
Exista vreo terapie , care sa ma ajute sa accept singuratatea, sa convietuiesc cu ea? Am 58 de ani, am fost casatorita 32 ani- o casatorie fericita( sotul a decedat in urma cu 8 ani).Am o cariera frumoasa, copii reusiti, arat bine pentru varsta mea.Barbatii care au incercat sa intre in viata mea , erau niste "Turisti ".Imi este foarte greu sa vorbesc despre viata mea, nu pot sa imi prezint temerile.De aceea caut solutii sa ma obisnuiesc cu singuratatea. Va rog, sa ma ajutati cu un sfat !
Multumesc !

Orice tip de terapie va ajuta sa va redescoperiti,sa va accesati resursele interioare,sa va “rescrieti scenariul personal”,sa va cunoasteti si sa va analizati impreuna cu terapeutul temerile,nevoile,asteptarile,putand astfel depasi aceasta criza existentiala in care va aflati.Aveti nevoie sa aflati cine sinteti dvs.in acest moment,ce doriti cu adevarat si ce puteti face concret.Adresati-va unui cabinet de psihoterapie sau cautati un grup de suport.Viata poate oferi surprize placute in orice clipa.Toate cele bune!

Apelati la un terapeut. Exista perioade in viata noastra care aduc schimbari pe care putem invata sa le gestionam. Succes!

Mesaj:
Buna ziua,In acest week-end in timp ce imi plimbam catelul de dimineata, mi s-a intamplat un lucru orobil pe care nu stiu cum sa il … procesez ca sa nu aiba urmari asupra psihicului.
Am auzit la un moment dat in spatele meu un sunet care m-a intrigat, parea sa fie un hohot de plans … m-am intors si am vazut un boschetar la vreo 300 m de mine care isi acoperise gura cu palmele, parea mai degraba sa rada. M-am intors repede sa nu vada ca ma uit la el si mi-am vazut mai departe de plimbare.
La un moment dat m-am simtit stropita cu un lichid cald care m-a udat din cap pana in picioare. M-am intors sa vad ce s-a intamplat si l-am gasit pe acel boschetar cu o sticla de platic taiata, goala, in mana … a spus ceva-nu am inteles ce si apoi s-a indepartat. M-a izbit un miros puternic de fecale si am realizat ca sunt plina de … excremente pe pantaloni, pe adidasi,pe geaca, pe geanta si chiar si catelul era murdar pe spate. Am simtit ca mi se face rau si de scraba dar si de anormalul situatiei, de aberatia faptului implinit. M-am grabit sa ajung acasa dar tot mi-a luat o 1/2 ora pana am ajuns iar pe strada am povestit la 4 persoane ce mi s-a intamplat, persoane care se opreau sa admire catelul.. Nu stiam ce sa fac cu hainele, sa le arunc direct sau sa le spal ? Mi-a fost greu sa imi arunc hainele dar le-am bagat la 90 de grade, 3 ore in masina de spalat (bineinteles ca unele s-au stricat si le-am aruncat ulterior ..) Acasa m-am bagat imediat la dus si am spalat si ca
inele dar tot mi se parea ca nu este suficient, tot mi se parea ca miroase peste tot a fecale … De sambata ma gandesc tot timpul la aceasta intamplare si desi imi tot repet ca nu era decat un biet om nebun, tot nu pot sa scap de aceste ganduri si ma intreb de ce mi s-a intamplat mie asa ceva … Anul acesta am avut o depresie puternica, cu anxietate, insomnie si atacuri de panica, abia imi revenisem. Acum mi-e frica sa nu imi reapara acele stari groaznice pentru ca deja in acea zi m-a apucat o stare de depresie si imi venea sa plang… astazi sunt cam apatica si nu pot sa ma concentrez …
Cum sa ma gandesc la aceasta intamplare ca sa trec cu bine peste ea ?
Multumesc.

…………sa va ginditi ca fara sa vreti ati fost intr-un timp nepotrivit…..la locul nepotrivit………..iar acel om ……devenit intre timp…..boschetar………..nu mai are sansa dumneavoastra……..de a mai fi…..om………….poate intr-o alta zi veti avea curajul sa il rasplatiti cu ceva bun de mincare sau chiar haine……..sunt convinsa ca veti uita frica si veti avea o alta stare……….numai de bine….!!!!!!!!

Ati fost la un terapeut pentru depresie, anxietate si atacuri de panica? Daca da discutati cu terapeutul dvs. Daca nu poate ca este momentul sa faceti acest pas. Succes!