Mesaj:
Buna dimineata!
Am 58 ani,sunt divortata si sint intr-o relatie cu barbat de 59 ani,de aproape un an.
Relatia noastra se rezuma la una,doau intalniri pe luna.Barbatul se pare ca nu-si doreste mai mult,este un tip inchis si necomunicativ,un barbat cu o functie mare,mereu ocupat.
Am incercat sa-l descopar intru-n alt mod,facandu-mi un cont fictiv pe o retea de socializare,si comunicand cu el .Am decoperit ca este un om foarte comunicativ si sensibil,altfel decat il cunosteam eu.Vorbeste cu mine pe acel cont de cateva luni,a ajuns sa nu mai faca altceva,sta de vorba cu mine in toate serile,uneori pana dimineata.Imi spune ca sunt singura femeie cu care poate comunica,si ca nimeni si nimic nu-l va face sa renunte la mine,cea de pe reteaua de socializare,si ca indiferent cine-as fi,nu mai conteaza pentru el.Am ajuns in situatia in care,din pricina acelui cont si a femeii care i-a captat atentia,sa nu ne mai intalnim,pentru ca,probabil nu se mai poate dezlipi de calculator,asteptand-o necontenit pe femeia visurilor lui.
Sunt convinsa ca acel barbat apreciaza ceva la mine,altfel nu ar mai fi in relatie cu mine de aproape un an,dar , n-am inteles niciodata de ce nu putem comunica si de ce relatia noastra se rezuma la atat de putin.Si acum…nici macar la atat,el fiind continuu in discutie cu mine,pe contul fictiv.
As dori sa va intreb,cum ar trebui sa procedez! Credeti ca ar fi bine sa-i spun adevarul? Sa-i spun ca de fapt femeia cu care comunica in fiecare zi si-n fiecare noapte sunt eu?
Ar tebui sa incerc sa schimb eu ceva in relatie,fara sa-i spun adevarul? L-ar afecta sa afle ca defapt stiu exact ce este in mintea si in sufletul lui,dar ca am facut asta pe cai neortodoxe?
Ajtati-ma va rog cu un sfat !
Va multumesc anticipat !

"Barbatul se pare ca nu doreste mai mult", dar dvs.? Ati intrat intr-un joc pervers din care nu prea doriti sa iesiti din moment ce virtualul si putninul real va sunt suficiente. Puteti sa va intrebati ce anume din dvs. va face sa "intretineti" o asemenea relatie sau ce anume castigati din ea? Lamuriti-va ce anume doriti de la viata, de la o relatie si apoi gasiti dvs. modalitatile de a gasi calea.

M-am amuzat copios. Ce idee ti-a venit…. Intotdeauna adevarul invinge si e cel mai sanatos. Dar, daca lui ii place acea femeie, tie iti este extraordinar de usor sa fii ca si "ea". Iti recomand sa-i spui, dar aici depinde de felul cum ii spui, ca sa nu fie dezamagit ca i-ai ascuns, sau sa nu se simta prea tare cu musca pe caciula ca "l-ai prins". Spune-i in fiecare zi putin cate putin, pana deduce el totul. Si nu cu un ton grav, ci mai degraba intelegator, tolerant, ludic, comic, etc. Cel mai important este sa nu-l iei la rost. Poate ai norocul sa-ti aprecieze inteligenta. Eventual, dupa ce intelege tot, poti sa-i ceri si o nota… asa, de evaluare.

Aaa sa nu uit; mai apare o problema: cine ii spune; tu sau "tu". Poate ca ar fi recomandat sa-i spuna cea cu care comunica mai mult, pentru ca ei ii da sansele maxime sa abordeze orice subiect. Apoi, cand va intalniti voi, poti bate si tu ceva apropuri, de exemplu poti folosi o fraza care l-a marcat in discutia virtuala, astfel incat sa o recunoasca. Daca devine mai tacut decat de obicei, inseamna ca i-ai dat de gandit sau se teme sa nu fie desconspirat. Inseamna ca e bulversat rau. In cazul acesta poti sa-i distragi atentia si sa pastrezi restul adevarului pentru intalnirea virtuala. Iti doresc multa creativitate… si nu mi-e teama ca vei ramane in pana de idei! Succes!

Trebuie incercata o schimbare asa cum spune RE insa s-ar putea sa va aflati intr-o situatie asemanatoare parintelui, fratelui, etc, ideal, care stii ca exista insa nu stii unde si cand il vei intalni. Astfel el va fi inlocuit cu o versiune idealizata cu care nu se poate compara nici o persoana reala. Orice intalnire cu adevaratul parinte, frate, iubit, etc fara o pregatire prealabila riscand a se transforma intr-o mare dezamagire. Asadar nu va sfatuesc a va deconspira sau aborda problema frontal. Orgoliile masculine combinate cu o sensibilitate ascunsa pot activa fel de fel de mecanisme de aparare si temeri ascune, cum ar fi faptul ca a fost mintit, decospirat, ca va puteti folosi de asta, pot afla apropiatii, etc … Gandesc insa ca puteti incepe pregatirea terenului discutand cu tact (poate mai gasiti ceva material pe net – dati "vina" pe net) chiar despre cele ce v-am spus mai sus… fantasmare, idealizare versus realitate. Apoi, dupace ati plantat "samanta", lasati sa traca timpul (lasati-o sa creasca), nu fortati pentru ca cele mai mici banueli pot trezi la randul lor mecanisme inconstiente de aparare, timpul pentru asimilarea si integrarea informatiei fiind specific fiecaruia apoi. mai coborati putin "stacheta". Consumarea "fantasmelor" deconspirate s-ar putea sa diminueze din nou investirea atribuita acestora si la "umanizarea" persoanei ideale si toot asa…

Da, timpul este un element esential; nu-ti recomand sa-i spui abrupt, ci sa pregatesti terenul inainte. Se poate sa dureze o luna sau un an, pana cand simti ca a venit momentul sa cresti doza de informatie. Pentru el e destul de delicat acest subiect.

Consider ca e timpul sa traiti amandoi in timp real, sa fiti autentici si siceri unul cu celalalt. Cu alte cuvinte spuneti adevarul. Daca apreciaza anumite lucruri la femeia din spatiul virtual, va sti cum sa abordeze si femeia reala din fata sa. La fel puteti face si dumneavostra! Mult succes si o relatie frumoasa sa aveti impreuna!

Exista si posibilitatea sa se simta tradat, inselat, controlat. E posibil sa nu inteleaga motivele existentei acelui cont fictiv.Iar încrederea din partea amandurora se va reconstrui cu foarte multa greutate….

Eu cred ca odata cu descoperirea adevarului, va veni inevitabil si sfirsitul Trebuie intrerupta imediat relatia virtuala si incercat cu mare cu mare finete ,sai oferi ce ai descoperit cai lipseste si niciodata sa nu afle ca ti-ai batut joc de el, asta te va costa foarte mult. Transformarea lui in Don Quijote il va afecta cred ca tot parcursul vieti.Sunt doua variante ori te retragi si lasi ca el sa te redescopere,ori prin inteligenta si curajul care ai dat dovada si ma repet sai oferi cea ce el de fapt cauta. Un caz intersant mi- as dori o comunicare ar fi mai interesanta finalizarea. Mult noroc. PS cabinetpsihologietulcea@yahoo.com sau ivanpavel2007@yahoo.com

Mesaj:
Buna. Am 15 ani si as vrea sa aflu daca am vreo tulburare psihica. Copilaria mea a fost frumoasa, am fost crescuta de bunici si-n prezent tot la ei locuiesc. In a 8, primul semestru m-am mutat la mama. Parintii mei au divortat cand aveam 11 ani. La inceput eram bucuroasa dar acum…nu stiu. Mama s-a recasatorit cu un barbat simpatic, imi place barbatul pe care si l-a ales. La scoala eram ignorata, si din a 5-a am inceput sa fiu batjocura clasei.De catre baieti. Fetele n-aveau nimic cu mn, dar tot nu-mi vorbeau. Din a 8-a a inceput sa fie mai rau, au inceput sa ma si loveasca, si n-am mai suportat si am inceput sa ma tai cu lama, crezand ca imi va trece, dar m-am inselat deoarece doar pe moment ma simteam mai bine, dar dupaia deveneam la fel, aceeasi fata. In semestru 2 m-am mutat inapoi la bunici. Am intrat cu media 6,66 la Marin Preda, datorita problemelor mele am luat asa medie mica. Imi amintesc si acum cum imi ziceam in a 8-a ca cel mai bine ar fi sa mor, ca daca m-as arunca pe fereastra as scapa de tot. Acum sunt mai bine, dar uneori plang, alteori imi revin si incep sa rad, adica comportamentul mi se schimba din secunda in secunda. Odata sunt in depresie, alteori sunt hiperactiva, si tot asa. Cred ca pe zi ma schimb cel putin de doua ori. Acum…intrebarea mea este daca am tulburare bipolara?

Vad ca te-ai informat si deja ti-ai pus un diagnosticl! Daca ai scris aici si ai si cautat informatii legate de problemele tale, este un bun inceput, in sensul ca esti motivata ca sa intelegi starile prin care treci si de aceea ma gandesc ca vei avea suficienta determinare sa incerci sa te simit bine in pielea ta. Mergi la un psihiatru ca sa-ti faca o evaluare profesionista si in functie de ce va decide el sa respecti tratamentul medicamentos, monitorizarea lui si nu in ultimul rand sa cauti un psiholog cu care sa vorbesti despre copilaria ta si problemele peste care ai fost nevoita sa treci singura.

nu cred ca suferi de nimic inca, ci doar de adolescenta:) la 15 ani multi trec prin ceea ce treci tu.Insa daca nu-ti faci un plan de iesire din criza, cine stie ce se intampla mai incolo, si chiar poti dezvolta ceva de ceea ce te temi.Incearca sa nu mai iei totul asa in serios, acei baieti care te deranjeaza probabil ca te plac, dar neavand resursele necesare pentru a-ti arata asta, asemeni unor baieti maturi , recurg la sicanari.Sau daca nu te plac, inseamna ca au ei probleme si le proiecteaza pe tine.Oricum, atat timp cat stii ca nu-i deranjezi, nu cred ca e vina ta, si nu tre sa-ti asumi asta, poti sa-i ameninti cu plangeri , poti scapa de ei.Moartea sdi automutilarea nu-s o solutie, e rau sa fi mort:))) sunt atatea lucruri frumoase si tu te concentrezi pe niste dobitoci, pe automutilare si moarte?Poate esti tu adolescenta, dar fi mai serioasa:d, cauta in permanenta ceva frumos de facut si care sa te motiveze, si sa te teleporteze intr-o lume ideala creata de tine:D

Un diagnostic de tulburare bipolara de personalitate se poate pune doar dupa ce personalitatea este conturata, 18 – 21ani, or tu esti inca in formare, in perioada in care iti cauti propria identitate, modele, crezuri. Cred ca ar fi extraordinar sa ti cont de parerea lui Alex Glazy , care la urma urmei este barbat si cunoaste modul de a gandi al baieteilor la 10-15 ani. O discutie cu psihologul scolii te poate ajuta sa intelegi din diverse perspective evenimentele ce-ti coloreaza viata, fie in negru fie in culorile curcubeului. Oricum se poate observa ca esti o persoana curajoasa si indrazneata, avand tenacitatea necesara sa ajungi la esenta lucrurilor. mult succes !

Apropo de tendintele suicidare http://vimeo.com/108383542

Mesaj:
Buna ziua … Am si eu nevoie de niste sfaturi!!!
Acum 2 saptamani am intalnit o persoana… Am petrecut mult timp cu ea… Seara am plecat impreuna si am stat impreuna… Pana a 2 zi pe la 2 p.m !!! Dupa 3 ore a vrut sa ne revedem si am mai stat cateva ore!!! A 2 zi am avut examen si a venit sa ma sustina!!! Toate astea a plecat de la "fun-distractie" dar cred ca a evoluat lucrurile intre noi! Cred ca a vazut in mine ce cauta, afectiune! Problema e ca intre noi acum sunt 1668.1 km!!! Dar vorbim in fiecare seara la telefon, pe net si etc!!! Eu am pus suflet si iubesc, dar nu se poate o relatie la distanta!
Mereu imi scrie si imi da "raportul" ce dace, unde este si etc! Luna viitoare urmeaza sa merg in vizita, pana ce o sa-mi caute ceva de munk si sa ne cunoastem mai bine! E foarte ciudat ca mereu imi spune sa avem rabdare , sa fie totul ok(eu le iau ca pe o respingere) si uneori se transforma(ma saruta, ma pupa, imi spune sa am grija de mine si etc)
Eu sunt foarte posesiv, gelos,impulsiv!!! Aseara am facut o criza ca toata ziua a fost ok seara 2 ore jumate a disparut!!! In acelasi timp de pe vibe si de pe o aplicatie!!! In acelasi timp… Si i-am scris si nimic!!!si acasa are wi-fi mereu!!! Drept dovada aseara a fost online mereu pana dimineata!!! Scz a fost ca a venit o vecina si nu a folosit telefonul de asta era offline… Dar toata noaptea a dormit si a fost online , dar nu a folosit telefonul!!! Deci nu prea "se pupa" una cu alta! Si tot imi spunea " asta am facut, ce vrei sa-ti spun daca nu am facut nimic" , "tot ce fac si zic e impotriva ta" … Eu simt ca s-a vazut cu cineva… Simt ca am fost mintit!!! Dar tot imi spune ca nu e asa si etc… Se enerveaza si etc!!! Nu suntem un cuplu, dar daca s-a vazut cu cineva dc ascunde asta??? Nu inteleg… Ii frica sa ma piarda???
Si am nevoie de un sfat… Cum as putea sa nu mai fiu gelos, posesiv, sa acord libertate??? Mi-e frik sa nu se piarda nimic dintre noi…

Mie îmi faci crizele astea de gelozie, te-am lasat direct.

Sa ai incredere in tine, sa te iubesti si respecti pe tine si apoi si pe ceilalti. Gelozia vine dintr-o nesiguranta in tine, in persoana cealalta si in relatia dintre voi. Vezi tu, fiecare fiinta, sau chiar si planta are nevoie de un spatiu de libertate pentru a se dezvolta. Un grad de libertate… altfel se sufoca si moare! pentru a creste armonios relatia dintre voi si chiar si voi sa va dezvoltati este nevoie de incredere in celalalt si de libertate. Mai intervine inca un aspect pe care il poti lua in considerare: Daca toata ziua manaci prajitura preferata, la micul dejun, la pranz, la cina si a doua zi la fel si a treia zi la fel ajungi sa nu-ti mai placa chiar prajitura preferata ! Fiecare are propriul fel de a-si manifesta iubirea/ afectiunea. poate felul ei difera de al tau dar asta nu inseamna ca nu tine la tine. In timp aspectele se vor armoniza si puteti ajunge la numitor comun. Important este, cred, sa-i dai libertatea de care are nevoie.

Daca tu te enervezi si faci scenarii "ca si cum" este real pentru tine, esti intr-o mare problema de incredere in propria persoana. Consideri ca nu meriti sa fii iubit, nu meriti atentia care ti se ofera si atunci proiectezi pe cealalta persoana frica si neancrederea ta in tine. Nicio persoana nu va reusii sa te convinga sa ai incredere in ea atata timp cat tu nu ai incredere in tine! Probabil ca toate relatiile tale au fost marcate de asa ceva si s-au termiant datorita "scenariilor" tale. Daca vrei sa nu mai repeti greselile trecutului, investeste in tine, apeleaza la un psiholog care te va ajuta sa-ti gasesti echilibrul de care ai nevoie. Nimeni nu s-a nascut pe lumea asta sa te faca pe tine fericit daca tu nu doresti asta!

Si daca chiar s-a vazut cu cineva in acele 2 ore, dar te-a ales pe tine, nu ai o mai mare satisfactie?

cum ar fi sa mergi macar pt cateva sedinte la un psihoterapeut? Sa discuti despre toate aceste sentimente puternice? Iti recomand! Succes!

Buna ziua! Eu sunt cel care a scris acest "articol" si va multumesc pnt sfaturi! Diane nu sunt tot timpul un "monstru"! Sunt un om sincer si pun suflet! Asta e cea mai mare greseala! Nu vreau sa fiu mintit atat vreau!sa mi se spuna totul in fata! Distanta dintre noi este de 1668 km de asta nu am incredere! Nu e deajuns sa imi spuna noapte buna, te pup si etc! Eu ofer tot dar sa nu se joace cu sentimentele mele! Libertate ofer daca vorbim doar de 5-6 ori prin mesaje cu niste chestii uzuale gen:cf? Cum esti? Ai grija de tine! Te pup! Mai am 2 ore de munk! Eu intr-o relatie am considerat sa fiu pe locul 2! Sa-i fie bine celui de langa mine si apoi mie!!! Si da nu am incredere in mine! Doamna Alexandra imi spunea sa am incredere in mn si sa ma iubesc pe mn, inseamna ca ar trebui sa fiu putin egoist! Si cand un examen greu nu sunt sigur pe mine de ce am scris in acel examen! E o nesiguranta continua! Am avut niste experiente mai neplacute si m-am inchis in mine! Poate de aici provine si acea posesivitate si gelozie!toti imi spun ce baiat de treaba , istet , dragut esti dar eu nu ma consider asa! Cand iubesc dau totul si sufoc! Dar un om nu-l poti intelege niciodata ca mereu se schimba…eu sunt bucuros ca ma intelege asa cum sunt dar uneori mi se pare ca e rece si ma intreb"oare ce-am facu", "oare ma mai iubeste " si etc!!! Tine la mine dar distanta ma omoara… Cand ii spun mi-e dor de tine,citeste si atat!!! Dar astept si eu ceva

Stiu ca suna un pic egoist… insa cum vrei sa fii stalp sau pilon de sprijin pentru altii daca nu esti puternic tu, prin tine? Gandind prin altii te duc valurile vietii dupa cum bat vanturile altora si pierzi directia ta … si apar ratacirile, spaimele, neincrederea. Intrebarile care ti le pui apar din aceasta nesiguranta , fara temei, in tine.

Va multumesc din suflet… Aveti dreptate! Pot sa spun ca sunt un pilon… Conduc sa spun un bar si la servici sunt dur! In viata mea personala e dezordine!!! Sunt capabil de multe dar in dragoste am frica , vin uneori de la munk si m nevoie de cineva! Sunt depedent de cineva! Recunosc! Te plan profesional sunt ok dar sentimental nu si asta imi lipseste! Cand prind ceva sunt ca un ghimbe… Mi-e sa-mi ofere totul , sa imi apartina! Dar in viata de zi cu zi dau si camasa de pe mine, si ultimul leu din buzunar pnt cineva care are nevoie !!!

Mesaj:
Buna seara, sunt o tanara de 30 de ani absolventa de Master PoliticiPublice Politici Sociale. Facultate Drept si Sociologie, lucrez de 3 pe vas de croaziera la in pozitia de Youth Staff. Am fost casatoria in tara 1 an de zile iar relatia s-a dizolvat cu acordul partilor, la notar. Pur si simplu nu era ce cautam si nu ne iubeam cu adevarat. Eu am crezut ca am trecut peste, dar se pare ca am ramas cu ceva probleme, m-a afectat ideea divortului, a unei casnicii esuate, nu ca lam pierdut pe acel om. Plecata pe vas, la aproape 1 an dupa divort am cunoscut un om deosebit, de origine indian, am avut o relatie cu el, il iubesc si l-am iubit din tot sufletul, e genul de om la care eu am visat din adolescenta, de fapt nu e genul………el e unic, il iubesc pentru ceea ce este si iubesc cum ma face sa ma simt, cum are grija de mine, cum ma respecta, dar din cauza ca sunt o proasta si ca mereu m-a interesat de gura familiei, l-am tot tinut la distanta, nu i-am declarat niciodata adevaratele mele sentimente, ba mai mult to ca o proasta i-am zis ca nu il iubesc asa cum el ma iubeste pe mine si ca nu cred ca amsentimente ptr el. De ce am facut asta asa ca o martira??? Pentru ca mi-era frica de reactia celor din jur cand eu il voi aduce acasa, stateam cu el pe vas in aceeasi camera, dar acasa ascundeam asta si cand vorbeam acasa ma rascoleam in mine, aveam impresia ca duc 2 vieti. Il iubesc, dar cred ca l-am pierdut, el cu traditiile lor indiene se cearta cu familia de 3 sa nu ii gaseasca sotie (cum e la ei) ptr ca ma iubeste si are pe cineva pe vas, astia de acasa nu si nu, dar el ma vrea pe mine, anul asta l-am bagat singura in gura lupului spunandu-i cand ne-am despartit la aeroport ca sa aiba grija de el si ca poate nu o sa ne mai vedem niciodata, ca fiecare cu viata lui. Acum la o luna dupa asta, am aflat ca acasa a avut iar certuri pe baza insuratoarei si cum eu ca o proasta l-am dat deoparte, el i-a facut fericiti pe ai lui si s-a insurat in hinduismul lor. Stiu ca eu am fsot motivul, ptr ca, i-am pus o gramada d epiedici, l-am descurajat. Am vazut o poza cu nunta lui si in momentul ala m-a luat dracu, stiti cum e cand pierzi pe cineva, intelegi, mie mi-era frica ptr ca trecusem si printr-un divort, dar el e un om deosebit, n-am motive de frica.Dupa ce am realizat ca s-a casatorit, am inceput sa-l sun, mail, messenger, facebook, toate caile posibile, i-am spus ca imi pare foarte rau ptr tot si ca recunosc ca-l iubesc si ca nu-mi pasa de ceilalti, de familia mea, vreau doar sa fiu fericita cu el. I-am spus ca in iubire niciodata nu e prea tarziu si sa divorteze, sa vina la mine, acum astept un raspuns d ela el si nu mai vine. Inainte de ai scrie asta, l-am intrebat de insuratoare si mi-a spus ca sa insurat ptr ca asa a trebuit, ca de 3 ani e cu mine si eu sunt tot nehotarata si nepregatita, dar mi-a zis ca motivul casatoriei nu e iubirea, abia ce-a cunoscut-o pe fata aia,mi-a zis ca ma iubeste si ca sunt singura femeie din viata lui, in sufletul lui. Acum stau si imi plang de mila, simt in sufletul meu ca e barbatul vietii mele si nu vreau sa-l pierd, nu stiu ce sa fac, el din cauza conjuncturilor de la el de acasa nu poate intra pe internet mereu, nu am multe semnale de la el, mi-a spus doar sa nu ma gandesc prea mult si ca DUmnezeu e acolo ptr toti. EU la randul meu, i-am trimis zeci, sute de semne de viata, i-am spus ca imi pare rau ptr ca l-am indepartat si il vreau langa mine, asa cum imi spunea el, sa fiu mama copiilor lui si sa ne iubim mereu, i-am spus ca stiu c ala ei e dificil cu divortul, dar nu e imposibil si il rog sa o faca ptr noi, acum saracu cred ca-si pune toata familia lui indiana in cap, nu stiu, i-am zis sa creada in mine, chiar daca l-am dezamagit. I-am spus tot ce am gresit si ce simt ptr el si ce vreau de la viata si sincer nu-mi imaginez restul zilellor fara el. Situatia e acum recenta, el s-a casatorit in 29 septembrie, eu am aflat in 3 octombrie si de atunci sunt nebuna. Nu mai stiu ce sa fac, plang intr-una si daca nu vorbesc cu un specialist o sa o iau razna, mi-e rusine sa spun cum reactionez, am inceput sa ma plesnesc, sa urlu. Acum in capul meu am o sumedenie de scenarii, cred ca ar trebui sa am rabdare sa vorbim amandoi, sa ne auzim, dar eu nu mai pot, va rog frumos indrumati-ma cumva, ma simt pierduta. Tot ce stiu este ca intr-adevar il iubesc si acum sunt dispusa de orice sa il am langa mine, sper sa creada in mine si sa faca ceva, asa in sufletul meu eu il cred ca ma iubeste cu toata fiinta lui.Cand e iubire, probabil ca niciodata nu e prea tarziu. Nu mai rezist psihic presiunii si mai ales incertitudinii.
Multumesc

Apelati la un terapeut pentru a va cunoaste si a gasi resursele necesare sa faceti fata situatiei. Veti putea probabil intelege de ce anume ati evitat sa faceti anumite demersuri si care sunt variantele.

Cu certitudine lucrand cu un psiholog veti trece peste aceasta pierdere mai suportabil si in finalul terapiei , mai constienta de ce doriti cu adevarat . Veti avea forta sa luati cele mai bune decizii si sa si actionati in sensul pe care il veti dori atunci. Suntem plini de resurse… doar ca uneori am uitat unde este cheia care deschide cufarul unde le-am depozitat… sau unde este cufarul…

Vă recomand un psihoterapeut care lucrează cu hipnoză. Prin hipnoză veţi vedea ce este în jurul dvs și care este viitorul dvs, dacă trebuie sau nu să fiți cu acel om. Vă doresc să fiți fericită.

In acest moment nici nu mai conteaza daca si el te iubeste sau nu; ceea ce conteaza acum este disponibilitatea lui, daca vrea sau nu sa mai fie cu tine. Daca iti spune cu subiect si predicat ca nu vrea, atunci nu ai ce sa faci, decat sa-i respecti decizia, mai ales daca il iubesti. O relatie se construieste cu consimtamantul ambelor parti, dar se desface si din vointa unei singure parti. Asa ca nu-ti ramane altceva de facut decat asumarea consecintelor, in urma vointei, deciziei si actiunii tale. El ti-a respectat decizia. Acum e randul tau… si e definitiv. Singura te-ai constrans sa decizi astfel. Ai uitat ca esti adult? Poate ca era nevoie de astfel de greseli, ca sa cresti. Sa stii ca greselile au rolul lor, deci nu e capatul pamantului ca treci prin asta, desi acum tie asa ti se pare. Poti indrepta aceasta greseala, dar nu ai certitudinea ca exact in acest moment. Asta depinde de ceea ce va hotari el. Dar cel mai important este sa-ti pui intrebarea: "Ce am invatat de aici?" sau "Ce voi evita pe viitor?", sau "Cine isi asuma responsabilitatea vietii mele?"Iti tin pumnii stransi, ca decizia lui sa fie aceea pe care ti-o doresti!

Tu spui despre tine ca ai fost proasta atunci cand ai descurajat aceasta relatie atunci cand era posibila.Eu cred ca ai fost mai degraba realista si probabil ca ai avut motive, pe care acum, emotionalul tau tinde sa le dea la o parte. Presupunand ca si el este dispus sa infrunte toata lumea lui pentru tine, imagineaza-ti cum va decurge viata voastra in viitor, si vezi daca iubirea poate, cu adevarat sa invinga toate obstacolele posibile. Diferentele culturale exista, nu le poti ignora. Iata aici niste materiale de referinta: http://postcolonialstudies.emory.edu/marriage-in-india/ sau http://female-traveller.hubpages.com/hub/What-To-Expect-After-Marrying-An-Indian-Man. E bine sa fii informata si sa decizi numai dupa ce esti gata sa-ti asumi toate consecintele. Daca din diverse motive relatia voastra nu mai poate continua, pana la urma, te poti consola cu ideea ca ti-ai intalnit sufletul pereche, ca ai avut privilegiul sa afli ce iti doresti cu adevarat de la un barbat si de la o relatie, ca esti mai bogata in sufletl tau cu experienta asta. Si… oricand exista si varianta psihoterapiei, atunci cand aceasta pierdere (daca va fi), va parea prea grea pentru a-i face fata singura. Numai bine!

Buna ziua,
Fata mea, 32 ani, casatorita, 2 esecuri de fertilizare, are insomnii si epuizarea psihica ca si conecinta. ce sa faca? Un sfat,va rog si voi pasa apoi adresa dv sa va contacteze personal.
FC

Buna ziua, fata dumneavoastra are nevoie de psihoterapie, pentru a intelege ce se intampla cu ea. O sugestie ar fi sa isi scrie pe o hartie lucrurile care ii fac placere! Aceasta sugestie este importanta dar nu suficienta pentru a alunga insomniile si pentru a echilibrarerea sa psihica. Multa sanatate ii doresc!

Este important sa faca miscare, macar plimbari prin aer curat. In timpul zilei sa nu foloseasca patul pentru citit, mancat, uitat la TV. Inainte de culcare sa faca o baie fierbinte, sa se bage in pat si sa numere inapoi de la 1000 din 7 in 7. Mai sunt si alte tehnici impotriva insomniei dar ea cu siguranta se va ameliora cand va parasi gandurile triste de insucces si neputinta. Pentru fertilitate , in Cluj, va pot recomanda un terapeut Bowen. Are deja 6 copilasi nascuti datorita acestei terapi. Esenta este ca intreg corpul trebuie sa fie in armonie si sa accepte ideea de sarcina. Un psiholog poate identifica blocajele si o data depasite sa devina mama sau macar un om echilibrat si puternic , asa cum era inainte.

Mesaj:
Nu stiu, care mai este scopul meu. Sunt complet distrusa. Sunt de la tara si de cand ma stiu am o problema cu mirosurile urate dar in liceu am stat in banca cu o fata care miroasea a transpiratie si de atunci am luat-o razna. De atunci cred ca si eu miros, ridicol sua nu nici nu mai fac diferenta. Pana acum un an si jumatate o controlam destul de bine, aceasta obsesie, fobie sau cum se numeste. Cred ca obsesie, ca am devenit obsedata de asta si de tot ce implica igiena personala. Dar de 1 an si jumatate a plecat sora mea, s-a casatorit si pe ea o intrebam daca totul este ok cu mine. Evident ca ma refeream la miros. De cand a plecat am calacat psihic si sunt asa stresata ca imi tremura si mainile si picioarele, nu mai am o viata normala. Incat cred ca am ajuns chiar si eu sa miros, la inceput am crezut ca o fi antiperspirantul, nu mai face fata, am schimbat, am facut o sumedenie de analize, totul in regula, dar eu simt un miros ciudat, oamenii se uita urat la mine, ca si cum as avea probleme cu igiena, dar nu am, mai degraba cu nervii. Nu ma mai pot controla, nu mai ies din casa, nici macar pana la magazin nu merg mai merg doar la job, obligata, ce as putea sa le zic parintilor, ei zic ca sunt nebuna ca fac dusuri peste dusuri si la job oamenii cred ca am probeleme cu igiena. Nu mi-a zis nimeni in fata dar am auzit diverse comentarii. Ironic, fix eu care sunt complet obsedata cu igiena sa ajung sa miros desi fac tot ce se poate sa miros frumos, mai bine zis fac chiar si prea multe si nimic rezultatul pare a fi mai rau. Nu mai inteleg nimic. Cei care nu stiu ca am o igiena extra riguroasa..ok pot intelege ca zic ca nu ma spal, dar eu stiu ca da si in mod excesiv. Am o gramada de ritualuri nebune, servetele umede, spirt, otet, tea tree oil are proprietati antibateriene, antiperspirant, dintre cele mai puternice, hainele le port o singura data si dupa direct la cos, inclusiv geaca. Atunci sa imi zica cineva. Care mai este faza. Poti mirosi de la stres? Sau cum? Ca eu o sa inebunesc daca inca nu sunt. Ce sa mai fac…am tot ce vreau, o viata frumoasa, sunt frumoasa, bani si totusi…am probleme cu mirosul desi am o igiena obsesiva…cum este posibil? ca eu deja nu mai pot….sunt disperata

Apeleaza la un terapeut. Este posibil ca teama ta sa se manifeste in plan fiziologic. Exista solutii la problemele descrise de tine.

Mesaj:
Nu sunt capabila sa am o relatie si devine tot mai frustrant

Dintotdeauna am avut probleme, viata nu e facuta sa fie simpla, dar in ultima vreme cred ca e mai grav decat de obicei.Desi sunt frumoasa (lumea de obicei imi spune asta) niciodata n-am fost capabila sa am o relatie serioasa cu un barbat.Probabil pe undeva gresesc in comportament, totusi nu-mi dau seama exact unde.Am incercat sa ma schimb, dar tot n-am reusit sa am o relatie serioasa, ci doar o relatie bazata strict pe sex cu un barbat.Ajunsesem sa cred ca toti barbatii sunt la fel (rai, probabil si pentru ca de mica am vazut asta, tatal meu mereu a fost violent cu mama fara motiv si mi-era frica de el si acum mi-e uneori frica de el, mi-e atat de frica incat nu pot suporta sa ma cert cu nimeni, mereu mi-e frica ca se a ajunge la o cearta mare terminata cu violenta pentru ca certurile parintilor mei mai mereu asa s-au incheiat si incerc mereu sa multumesc pe toata lumea cat mai repede si mai bine).M-am gandit ca daca nu pot avea altceva, ma pot multumi numai cu sex.Apoi am
realizat ca nu pot si i-am spus celui cu care faceam doar sex ca nu mai pot continua asa.In plus ma si durea cand faceam sex si doctorita ginecoloaga mi-a spus printre altele ca sufar de vaginism si ca de cele mai multe ori e din cauze psihologice. Inainte eram virgina, el e singurul barbat cu care am facut sex, dar am facut-o de mai multe ori si daca ar fi fost doar din cauza virginitatii asta ar fi trebuit sa treaca dupa o vreme. Trebuie sa cred ca exista un barbat bun si pentru mine undeva.Cel cu care faceam sex a avut doua sau trei sanse din partea mea sa se schimbe, dar n-a facut-o.I-am spus ca nu mai vreau sa mai fiu cu el.Desi stiu ca am facut ce trebuie cand i-am spus ca s-a terminat si ca mi-ar face mai mult rau decat bine sa continui in modul in care o faceam, tin la el si ma doare.Au trecut trei saptamani de la despartire si tot nu reusesc sa trec peste asta. Nu plang in fiecare zi si nici nu stau ganditoare in fiecare zi, dar cand plang nu ma pot opri usor din plans. Acum doua zile am plans o zi intreaga pentru ca am vazut un film trist care mi-a amintit de el.In plus am ajuns sa fac lucruri pe care in mod obisnuit nu le-as face.De exemplu, azi la serviciu am incalcat doua reguli si apoi mi-am dat seama de ce am facut, dupa ce mi s-a atras atentia. Nici macar nu ar trebui sa stau mereu cu frica la serviciu, dar mereu am teama ca nu ma descurc, desi nu ar trebui sa fie o mare greutate pentru o fata ca mine, care a absolvit o facultate, sa fie lucrator comercial.Si sunt tot mai agitata, uneori ma cuprinde o furie fara limite din cele mai mici lucruri si injur si fac lucrurile doar de dragul de a le face, nu mai am constiinta muncii.Mereu cand trebuie sa merg la munca ma simt de parca ar trebui sa merg la liceu sau la facultate, care devenisera adevarate corvoade pentru mine, deoarece colegii mereu radeau de mine ca sunt timida ori profitau de bunatatea mea.Ma simteam atacata fara motiv, nedreptatita si nu stiam cum sa raspund.Nu vreau sa continui asa.Vreau sa fiu si eu cu adevarat fericita, sa nu mai fac prostii si sa am si eu o relatie adevarata, nu doar sex.Am 27 de ani si ma sperie gandul ca mi se duc pe apa sambetei tot mai multe sanse de a avea o relatie cu fiecare an ce trece.Era sa uit sa dau toate detaliile problemei, dar le voi da ca in formularul de aici scrie ca trebuie.Nu am afectiuni psihice in familie.Cu membrii familiei ma inteleg bine, dar mereu ma plang la ei cand am o problema si am impresia ca s-au plictisit, desi nu mi-au spus, pentru ca aproape de fiecare data cand vreau sa vorbesc cu ei de la un timp, ei vorbesc la telefon cu mine 5-10 minute (vorbim la telefon ca nu locuim in acelasi oras, ci departe) si apoi imi spun o scuza si inchid.Cum as putea sa ma schimb daca nu-mi permit un psiholog vreo cateva luni?Va rog, ajutati-ma.

Nu trebuie sa te schimbi radical, iti poti pune-n ordine prioritatile, si sa te tii de ele.Dar nu intr-o maniera tensionata.Cand ajungi intr-un punct mort, da-ti un ragaz si ia-o de la capat.Tu cred ca nu ti-ai traversat cum trebuie perioada aia de dupa adolescenta in care sa-ti pui lucrurile la ;unct, dar asta nu e o problema pentru ca o poti recupera.Batrana si pierduta nu esti, serviciu ai, sanatoasa esti, familie ok, deci infrastructura este solida, acum depinde de tine sa-ti gasesti calea.Cum? Doar tu stii.Ca sfat ar fi sa te duci la sedinte de dezvoltare personala, iar daca nu-ti perimiti, fa rost de carti, ca acum se gasesc peste tot, pe toate drumurile.

imi dau seama ca ai realizat exact care este problema ta… si anume relatia cu tatal tau (ma refer la relatia interioara). Mi se pare logic sa nu poti sa ai o relatie afectiva cu un barbat cand tie iti este teama sa nu iti ‘superi tatal’. Din experienta mea este foarte dificil sa iti ‘rezolvi’ aceasta relatie interioara singura, mai ales si in timp util. Incearca sa gasesti totusi un terapeut cu care sa te vezi macar o data la 2 saptamani. Se poate, succes!

Relatia parintilor tai se proiecteaza in relatiile tale cu barbatii asa cum probabil ai remarcat si singura. Se pare din cele scrise de tine ca ai ajuns intr-un punct in care o interventie terapeutica ar fi salutara. Aceasta te-ar ajuta sa constientizezisi sa corectezi tiparele. Iar momentul in care vei apela la un terapeut este in stransa legatura cu dorinta ta de a rezolva problema. Cu cat mai repede cu atat mai bine!

Mesaj:
Am fiica de 33 ani,ce convietuieste cu un tanar apropiat de varsta,care a facut,insa,pasul spre casatoria ce se va oficia anul viitor.In momentul de fata,fata noastra a fost diagnosticata cu depresie si se afla sub tratament medicamentos si de consiliere.Dupa spusele terapeutului depresia s/a instalat pe fondul unei probleme somatice la nivelul stomacului,dar nu numai.Ea acuza aceasta stare pe fondul unei adolescente furtunoase care a facut/o sa plece de acasa pe la 15/16 ani din cauza lipsei atentiei din partea noastra ca parinti.Eu,la randul meu,in acea perioada,am facut o usoara depresie,urmarita medical, pentru ca nu am inteles actiunile e.Toate interventiile noastre de a intregi familia,in diferite etape,au fost nule.Mi/am asumat aceasta stare si am incercat sa/i oferim toate conditiile pentru a continua scoala si a/si trai viata in siguranta(am cumparat apartament,am sustinut financiara,etc).Dupa 2 ani de plata a taxelor scolare, intretinerea ei si a prietenului cu care locuia la acel moment, am aflat ca nu a fost nici o ora la facultate si am suspendat tot.S/a descurcat pe fortele proprii,cu mare efort fizic care i/ar fi declansat gastrita.Legatura cu noi a fost sporadica,noi pastrand distanta,fara sa ne amestecam in viata personala a ei, desi nu eram de acord cu multe din actiunile ei.Acum nu stiu cum sa o ajut sa treaca peste aceasta depresie,dar mai ales nu stiu daca este momentul unei casatorii sau cum sa gestionez faza,cand viitorul ginere este extrem de distant cu noi/ne acuza ca nu am fost fizic langa fata noastra cand a avut nevoie de ingrijiri medicale,permanent pesimist,nesociabil,somnoros,extrem de fricos cu starile ei,etc.Financiar isi permit peste medie.Daca inainte nu puteam purta nici o discutie cu ea, deoarece o apuca plansul,acum,putem vorbi multe, dar tot imi cenzurez sfaturile pentru a nu intra in viata ei personala.Oricum noi vedem alftel lucrurile,dar nu inseamna ca sunt si corecte.Cum ar trebui sa ne comportam cu viitorul ginere?Dar cu ea?

avand vedere ca vorbim despre fata Dvs. indicat ar fi ca atentia sa fie focalizata catre procesul ei terapeutic, care, in timp, ii va oferi stabilitatea de a lua deciziile cele mai bune pentru ea si viitorul ei. Inteleg grija Dvs. insa decizia ramane a ei. Incercati sa o incurajati mai intai doar catre terapie; cand apare urmatoarea faza fiti alaturi de a (imi imaginez ca asta si are nevoie – daca nu, macar aflati ce nevoi are si incercati sa le sustineti, asa cum puteti). Succes!

Doamna draga, sfaturile sunt foarte bine venite, atunci cand sunt cerute. Daca stati de-o parte, fara sa-i spuneti fiicei ca sunteti alaturi de ea si fara sa-i spuneti ca daca are nevoie de un sfat sunteti gata sa i-l oferiti, atunci s-ar putea sa se simta neglijata, cum probabil s-a mai simtit atunci cand ati decis sa mentineti distanta. Daca a fost diagnosticata cu depresie, atunci are nevoie de sustinerea dumneavoastra si de validare, mai mult ca oricand. Si nu cred ca din cauza gastritei a facut depresie, ci… mai degraba din cauza anxietatii si a stresului (de pe vremea cand ati lasat-o singura) a facut si gastrita. Cu siguranta ca acea anxietate nu s-a vindecat si, de obicei ea vine la pachet si cu depresie, atunci cand e persistenta, pe fondul unor probleme de viata. Asa ca o puteti interba ce nelinisti are si ce nevoi are; o puteti asigura de sustinerea, dar si de aprecierea dumneavoastra, indiferent ce decizii va lua in viitor. Apoi, daca a luat decizia de casatorie cu acel barbat, o puteti intreba daca s-a gandit bine sau simte nevoia de inca putin timp de gandire. Nu incercati sa o influentati, pentru ca va trebui sa va asumati si consecintele si responsabilitatea lor, in cazul in care va actiona potrivit criteriilor dumneavoastra si nu ale ei. Iar daca viitorul ginere este fricos, asa cum spuneti, legat de starile ei, inseamna ca ii pasa, si nu vrea sa o pasca nici un pericol; dar nu stie cum sa evite un posibil pericol. Ca este "nesociabil"… poate cu dumneavoastra, chiar recunoasteti ca este distant cu dumneavoastra. Asta e in functie de ce fel de prezentare a socotit fiica dumneavoastra sa va faca, dar si in functie de ce fel de feed-back-uri a primit el din partea dumneavoastra. Si daca e somnoros, poate ca momentul vizitei dumneavoastra nu este cel mai potrivit. Nu incercati sa ii impuneti valorile dumneavoastra si nici nu i le desconsiderati pe ale lui. Daca ii respectati sistemul de valori, in functie de care va avea si anumite nevoi, atunci va fi liniste si pace. Si nu uitati: sfaturile sunt bine venite DOAR atunci cand sunt cerute! Numai bie!

Mesaj:
buna! ma numesc Eva si am 29 de ani. In urma cu patru ani am inatlnit pe cineva, care este casatorit si are doi copii, eu nu am fost niciodata casatorita si nu am avut niciodata o relatie serioasa. A fost o chestiune de alegere, pentru ca nu am un exemplu prea bun in familie, eu mi-as dori sa fiu casatorita dar nu din interes sau plictiseala, ci doar din dragoste. Doresc sa spun ca eu am fost atenta la toate persoanele pe care le-am intalnit.
Nu as putea sa accept niciodata o casatorie fara dragoste, adica falsa.
L-am cunoscut din greseala, adica el venise ca sa imi ceara sa fac ceva si eu nu am vrut, de ordin profesional, nimic altceva si oricum a iesit urat.
Intre timp el dupa ce m-a cunoscut pe mine a mai facut un copil, desi situatia s-a schimbat fata de mine.
Eu nu pot sa accept casatoria lui si faptul ca are doi copii. Decizia de a nu ma casatori decat din dragoste, a fost luat si in urma unor experiente personale foarte urate.
Dar nici nu pot sa tolerez rugamintile fata de mine ca de fapt a fost altfel, ca de fapt el nu s-a culcat cu ea si copilul cum a aparut? Toata lumea greseste, doar ca eu tot timpul am avut grija sa nu fac greseli de acest gen.
Ma deranjeaza prezenta lui si minciuna si as vrea sa-l tin cat mai departe!

Ce anume vrei tu de fapt, ca nu reiese din povestioara nimic ,sau poate nu am inteles eu?

Ai sau nu ai o relatie cu barbatul asta?

Din cele scrise de vs. eu inteleg ca exista anumite aspecte cu care nu sunteti de acord si ca vreti sa il indepartati. Daca este asa atunci de ce nu puteti accepta casatoria si copiii lui? Puteti apela la un terapeut pentru a va stabili prioritatile si a intelege de ce anume simtiti aceste lucruri.

Ai 29 de ani. Singurul lucu in viata asta a noastra pe care daca il pierdem nu-l mai putem recupera este TIMPUL…Si din alta perspectiva: iti doresti Craciunuri, sarbatori in singuratate? Asta este ce crezi ca meriti? Cred ca fiecare, deci si tu, ai dreptul la un partener al TAU, care sa te implineasca si cu care sa evoluezi, impreuna, trecand prin toate incercarile vietii. De ce te-ai lasa folosita si irosita cand poti sa fi iubita si adorata?

Si intrebarea ta este….?!

senzatia mea este ca vorbesti despre un atasament de acest individ, un atasament nu foarte clar in ceea ce priveste relatia cu el. Simt de asemenea un conflict intre a-l avea aproape si al indeparta (din cauza prezentei deranjate si a faptului ca te minte). Toate acestea ma fac sa ma gandesc la intrebarea ‘imi doresc o relatie ideala (pt mine) cu acest individ, sau defapt doar cauta si imi doresc relatia ideala in sine’. Este putin neclar ce simti cu adevarat din ce ne-ai scris. Ma gandesc de asemenea ca ti-ar prinde bine sa incepi o relatie terapeutica in care sa explorezi aceste sentimente si nevoie din prezentul tau. Se poate, succes!

‘Ma deranjeaza prezenta lui si minciuna si as vrea sa-l tin cat mai departe!”

Suntem de acord!

Mesaj:
Baietelul meu de 5 ani refuza cu urlete si plansete sa mearga la gradinita.Anul trecut a mers si nu am avut nici o problema cu el, la un moment dat educatoarea l-a tras de ureche dar si asa nu a avut problem sa stea la gradinita.Anul acesta l-am mutat la alta educatoare potrivit varstei sale la care a stat 4 zile si a inceput sa inventeze scuze ca: ma doare gatul,burtica si plangea ca si cum ar fi adevarat.L-am schimbat inapoi la educatoarea de dinainte,el a vrut si a fost de accord, a stat 2 zile si acum zice ca nu vrea sa se duca deoarece l-a tras de ureche anul trecut.I-am luat jucariile si I-am zis ca le primeste inapoi cande se duce la gradinita, nu are voie decat jumatate de ora la televizor si nici asa nu vrea.La el ca nu vrea inseamna urlete ,tipete si plansete.Am fost cu el la psihologul scolii si nu mai vrea nici acolo sa mearga, la fel urla.La toate aceste doamne zice ca nu ii place de ele.Ce pot face?

Copilul are dreptate. Nu-i plac acele doamne. El stie mai bine de ce si daca ai stii si tu, ai vedea ca are dreptate. Ce poti sa faci? Sa-l duci la alt terapeut, din afara gradinitei, la un terapeut specializat pe copii. Daca insisti sa mearga unde nu vrea, o sa transforme plansul in boala. Sa stii ca este foarte posibil ca pe copil sa-l doara burtica atunci cand nu vrea sa mearga la gradi. Se numeste somatizare si nu este o inventie. Atentie, deci!

Daca pleci de la ideea ca copilul inventeaza stari sau situatii nu vei putea fi atenta la nevoile lui si la starile lui autentice. Ascute ti simturile. O mama isi cunoadte f bine copilul. Cauta informatii despre doamna educatoare de la alti parinti despre starile altor copii si despre gradul de acceptare general. Este f posibil ca starea de confort sau disconfort zilnica din acea gradinita sa fie cheia. Mare atentie. Si da… căutati un alt psiholog care sa nu fie subiectiv, coleg cu cadrele din gradinita. Pe de alta parte , ascultati cu mare atentie in joc ceea ce copilul va spune ca se intampla zilnic la gradi.incurajati l sa vorbeasca despre asta.

Sunt psihologi si barbati. Poate comunica mai usor cu acestia. Este imprtant pentru dezvoltarea lui ulterioara ca aceasta situatie sa fie rezolvata cat mai curand.

Un comportament neadecvat nu apare din cauza ca cel mic este rau, el cand plange si tipa , de fapt vrea sa-ti comunice ceva si nu stie cum sa o faca. Sunt sigura ca are probleme la gradinita , mai ales ca spuneti ca a fost tras de ureche . Mai nou , educatoarele ne educa copiii cu bataia , si nu este un caz singular . Respingerea lui este vis-a-vis de educatoarea care l-a tratat necorespunzator , si acum micutului ii este teama ca experienta s-ar putea repeta . Tratati-l cu blandete , initiati un joc in timpul caruia , cu tact , sa aflati care a fost problema , ce l-a deranjat la educatoare . Daca dvs consideti necesar , sa-l vada un psiholog , dar nu cel al gradinitei . M-am convins pe propria mea piele ca , interesul poarta fesul .

S-au intamplat unele lucruri la gradinita, exista niste motive pentru care copilul dumneavoastra refuza sa mai mearga acolo, mai mult chiar pedepsindu-l pentru ca nu vrea sa mearga intr-un loc unde nu se simte bine, nu il ajutati, ci doar ii agravati starea , se poate imbolnavi! Cereti ajutorul unui specialist !