Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna ziua!
Problema pe care o sa v-o descriu este una mai complexa si se intinde pe o perioada relativ mai lunga de timp, asa ca va rog sa aveti putintica rabdare cu mine
Sunt un tanar insociabil si introvertit, in varsta de 26 de ani, cu studii superioare si cu o relativa neincredere in fortele proprii. Sunt singur la parinti si am avut o copilarie la tara, cu bunici ultraprotectivi care ma iubeau enorm si ma rasfatau, dar care nu ma lasau sa iau niciodata niciun fel de decizie proprie si astfel ma cam sufocau. Niciodata nu mi-am luat vreo palma de la ei, dar asistam in schimb la certuri si batai intre bunic si bunica, cel mai adesea din cauza bauturii. Cred ca aceste lucruri mi-au zdruncinat increderea in mine si chiar si acum am momente cand imi este prea frica sa intreprind vreo actiune in vederea unui scop.
In trecut (mai ales la liceu) am avut dese stari anxioase coroborate cu stima de sine foarte scazuta, teama de a-mi sustine orice fel de opinie in public, teama de a vorbi cu fete de varsta mea, plus tendinta de victimizare si inca mai am si acum asa ceva (dar la o intensitate mai redusa). Tot in liceu am avut experiente neplacute, persecutii si umilinte in public din partea unor colegi de clasa (un fel de bullying) si de atunci increderea mea in semeni a scazut drastic, iar ura fata de acestia a crescut.
Datorita unor complexe de inferioritate, m-am apucat acum cativa ani de culturism amator (eu avand in trecut un fizic foarte, foarte slab) si in prezent rezultatele sportive sunt foarte bune si mi-a mai disparut si din anxietate.
Am insa momente de furie interioara cand efectiv vreau sa-mi caut fostii colegi de liceu care m-au persecutat si umilit in public si sa-i joc in picioare, sa-i distrug. Pe vreo doi am reusi sa-i gasesc si m-am certat cu ei, i-am injurat ca la usa cortului (insa nu am trecut la violente fizice. Acum imi pare rau ca m-am comportat asa.
De asemenea, simt o furie extraordinar de mare fata de orice fel de autoritate, iar acest lucru ma afecteaza uneori la munca. Efectiv imi vine sa-mi iau la bataie superiorii pt orice ordin dat (desi tin in mine si nu trec niciodata la fapte).
De asemenea, imi este si frica de schimbari. Mereu mi s-a spus in copilarie ca familia noastra are bani si proprietati, ca mancarea nu este o problema, ca tot ce au parintii si bunicii (bani, lucruri, case, proprietati etc) vor ramane ale mele, ca nu va trebui sa ma chinui prin chirii si sa strang cureaua ca altii, ca eu trebuie doar sa invat si o sa am jobul asigurat prin pilele si relatiile familiei etc. La auzul acestor lucruri cred ca mi-am pregatit creierul pt un anumit stil de viata mai lejer, corespunzator cu acele informatii, insa acel stil de viata nu prea se mai materializeaza de ceva vreme: am probleme cu banii (salariu mic), stau inca cu parintii (desi in trecut am stat si prin camine si garsoniere inchiriate), nu am nicio proprietate pe numele meu pe care sa o pot folosi sau vinde, am parte de stress la job etc. Mi-as dori sa plec de la actualul job precum si din casa parintilor, dar simt ca imi este efectiv foarte teama. Stiu ca sunt insociabil si cred ca imi va fi greu sa obtin alt job. De asemenea, ma si supara foarte tare faptul ca desi avem ca familie mai multe proprietati si locuinte, eu totusi nu beneficiez de aceste proprietati, nu am nimic pe numele meu, nu le pot folosi etc, ele fiind in posesia stricta a parintilor. Ma simt penibil sa stiu ca avem ca si familie mai multe locuinte, iar eu sa trebuiasca sa dau in viitor bani pe chirie.
Plus ca mi-e teama sa intreprind orice fel de actiune mai serioasa, ca nu cumva sa dau chix si sa ma intorc tot in casa parintilor cu coada intre picioare. Cum pot depasi aceasta stare generala de lucruri (in afara de consultatul unui psiholog)? Ce pot face in mod practic pt a depasi problema (in afara de mersul la psiholog)? Caci efectiv de multe ori ma simt ca un ratat care inca nu s-a impacat cu trecutul. Mentionez ca momentan nu ma pot duce la un psiholog, deoarece in oraselul de provincie in care locuiesc nu exista niciunul, cel mai apropiat fiind la circa 100 km, iar seful nu-mi poate da mereu libere de la job pt vizite la psiholog.

Și totuși… Primul pas spre emanciparea dumneavoastră, e tot psihoterapia… Soluții se găsesc și dacă sunteți la distanță de orice terapeut. Se pot face ședințele și on line, pe Skype, nu mai e o problema acum să achitați de la distanță. Dar trebuie să vă găsiți curajul de a deschide această formă de dialog cu dumneavoastră înșivă. Curaj!

ce ne ceri tu este destul de complicat… si dupa ca am impresia, ai realizat ca ai beneficia de sustinerea unui psihjolog/psihoterapeut intr-o dezvoltare personala, in care chiar poti obtine ceea ce iti doresti. Ne-ar fi foarte greu sa te ghidam eficient prin mediul online . Ca o prima sugestie ma gandesc ca daca ti-ai asuma acel ‘risc’ de a pleca din casa parintilor pe propriile puteri (chiar daca o sa fie mai greu o perioada – poate chiar in alt oras unde sa fie si un psiholog?), ti-ar face foarte bine. Stima de sine se creste prin rezultate bune… dar ca sa ajungi la rezultate bune o sa ai si esecuri . Exista o vorba: ce nu te omoara te face mai puternic! Curaj; se poate si succes!

In primul rand tin sa te felicit ca ai avut curajul si implicit ai constientizat situatia in care te aflii si emotiile pe care le traiesti. Tu ai acumultat multa furie si neputinta (prin asistarea la scenele de violenta intre bunici), supraprotectia toxica atat a bunicilor cat si a parintilor lor prin compensare pentru ca fiecare la randul lor s-au simtit vinovati, primii din cauza ca te-au expus la violenta si ceilalti prin faptul ca te-au abandonat si nu si-au asumat cresterea ta, cu toate ca nu te-au avut decat pe tine (si cresterea de catre bunici in loc de parinti, tot un abandon este!). Probabil ca s-a recurs la lucrul acesta in numele banilor si a traiului mai bun pe care sa-l ai tu mai tarziu, dar ti-au taiat aripile in felul acesta si in loc sa creasca un om responsabil, tu ai ramas in faza infantila in care crezi ca ti se cuvine sau astepti "sa ti se dea, sa ti se faca, sa ti se asigure, etc." Ai nevoie de restructurare cognitiva, de o dezvoltare personala sau macar de un prieten (ruda apropiata) si de incredere care sa aiba cinstea si curajul sa-ti spuna unde gresesti. Esti tanar, esti scolit, ai un vocabular frumos, consitenizezi situatia in care te aflii, deci nu lasa sa treaca viata pe langa tine complacandu-te in conditia de "cersator" la parintii tai, i-ati viata in maini (acea furie pe care o simti poti sa o redirecitonezi in a face lucruri pentru tine si pentru devenirea ta) si cu curaj, fa ceva, orice, pleaca de acasa, gasesteti un serviciu bine platit, casatoreste-te, etc, dar fa ceva!. Probabil ca parintii tai asteapta intai sa vada ca te poti descurca pe picioarele tale ca sa poata sa aiba incredere in tine si sa-ti incredinteze din munca lor (ca sa nu se duca de rapa si sa nu se risipeasca averea!), deci responsabilizeaza-te, lasa trecutul trecutului (renunta la vendete inutile si gratuite, nimeni nu s-a nascut sa te faca pe tine fericit!) si focuseaza-te pe tine. Stiu ca poti.

poti merge la cel mai renumit psiholog,oriunde,dar cel ce trebuie sa se schimbe esti tu,lasa ti deoparte trecutul,frica….cel ce traieste in trecut nu poate trai prezentul….asa ca,trage linie,impacate cu ideea ca asa a fost sa fie,fruntea sus ca luminita se afla la capatul tunelului

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Am fost diagnosticat in urma unui RMN cu hernie de disc cervicala c6-c7. Am fost consultat de 2 medici neurochirurgi foarte apreciati dpdv profesional si ambii mi-au spus ca unica solutie este operatia. Credeti ca am vreo sansa sa ma vindec cu tehnic bowen?

Operati-va, daca e necesar. Sunt operata de 5 ani de disc cervical C5-C6 si, multumesc lui Dumnezeu ma simt bine. Muncesc mult, fac efort, ma supar, chiar daca toate acestea imi sunt interzise, mi-e mult mai bine ca inainte de operatie. Sanatate multa si curaj!

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna numele meu este Ioana si am 15 ani. Eu am un comportament foarte diferit de ceilati copii din jurul meu dar placut. Dimineata trecuta cand m-am trezit fara niciun motiv la 3-4 dimineata tremurand. Nu nu am avut un cosmar. Am avut tot felul de viziuni ciudate si reale si infricosatoare de care nu puteam scapa si am simtit tot felul de prezente ale unei singure persoane. Am incercat sa ma culc la loc dar tremuratul involuntar si inima care ma durea de fiecare data cand aveam viziunile infricosatoare cu un cap sau un mar taiate pe diagonala. Pana la urma am inceput sa vorbesc singura si tot atunci am simtit prezenta femeii care ma bantuia care a inceput sa virbeasca cu mine pe un ton malefic dar o discutie normala oe care nu mi-o amintesc. La un moment dat am auzit pana si pasi pe hol care chiar sunau a pasi nu doar zgomote mici. Nu am adormit nici o clipa si pana sa sdirm pe la ira cinci jumate am vazut si aflat lucruri infricosatoare. Am vorbit cu prietena mea care stie multe in domeniul asta si mi-a spus ca am subconcious nightmares adica cosmsruri subconstiente si ca oot foarte usor sa ma apuc de medicamente psychedelice sau ceva de genul. Nu am suferit niciun fel de traume in copilarie in afara de mama care si-a pierdut copilul acum doi ani cand era insarcinata dr nu cred ca are vreo legatura. Vreau doar sa stiu ce e cu mine si de ce a parut totul atat de real. Oara chiar am inventat asta in capul meu fara sa vreau?

termenul de cosmaruri subconstiente nici macar nu exista.Nu o mai lasa pe prietena ta sa-ti dea sfaturi.Iar acele medicamente nici sa nu te gandesti la ele, si chiar nu-ti recomand sa iei ceva.Vorbeste cu un specialist despre lucrurile astea, si vezi exact de la ce provin, si inconstient se poate sa ai legaturia cu pierderea copilului mamei tale, insa nimic nu e sigur pana nu vorbesti cu un specialist, pentru ca in cazul tau trebuie sa stim mai multe detalii, este ceva mai complicat si nu se poate rezolva asa.

Mergi la medic: astea sunt stari de anxietate.Nu astepta ca se vor complica si n-o sa te mai poti controla.

in primul rand iti recomand sa nu te apuci de substante psihedelice! in al doilea rand ma gandesc ca o varianta ar fi ca tu sa ai o imaginatie foarte ‘bogata’ care poate face uz de stari recente… cum ar fi spaima simtita vazand un film, sau ceva pe strada, sau o discutie, etc. si sa sa le amplifice, in sensul de a le face ‘foarte reale’. Incearca sa te gandesti la sirul evenimentelor recente conectate la emotia din vis. Succes!

Cel mai prost sfat l-ai priit din partea asa "prietenilor" . Este importanta anamneza in cazul tau si daca eventualul diagnostic prezumptiv permite, in functie de cauze, s-ar putea sa rezolvi misterul si nu doar atat in cateva sedinte de hinoterapie …

Buna! Am citit mesajul tau si parerea mea este sa incerci sa discuti cu consilierul scolar sau un adult in care ai incredere despre aceste stari. In cazul in care se mai repeta si sunt la fel de intense ca traire, iti recomand sa mergi la medicul de familie in primul rand pentru un control medical. Se poate sa fi trait o stare confuzionala. Cum nu stiu mai multe despre trecutul tau sau al familiei, deocamdata cu atat te pot sfatui. In nici un caz nu consuma medicamente sau substante dupa spusele persoanelor necalificate, non medici pentru ca iti pot face cel mai probabil rau fizic si psihic. Esti la o varsta in care schimbarile hormonale, precum si dezvoltarea psihofiziologica per total iti pot influenta starea emotionala, modul cum privesti lumea din jurul tau. Aceste trairi poate cvasi-halucinatorii despre care ai scris mai sus merita , in cazul in care se repeta chiar si o data, sa fie investigate psihologic si medical. Ai grija de tine!

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna, la varsta de 6 ani am fost abuzat sexual, eram impreuna cu fratele meu care avea 7 ani. Persoana respectiva ne-a amenintat cu un cutit sa facem anumite lucruri, eu fiind mai mic am vrut sa ma supun, dar fratele meu s-a opus, pana la urma nu s-a intamplat nimic fizic, dar trauma a ramas. Acum am 21 de ani, sunt o persoana foarte timida, cu stima de sine scazuta, mereu nefericit, depresiv. Nu am vorbit cu nimeni despre aceasta problema, defapt nu vorbesc cu nimeni despre problemele mele. Familia, prienetni, nu observa nimic ciudat la mine, desi sunt momente in care nu mai vorbesc cu nimeni, nu socializez, nu ies afara, pur si simplu sunt saptamani in care nu fac nimic decat sa stau in casa(lucrez online acesta e pretextul meu). Dar per total simt ca nu mai vreau sa traiesc, desi am o viata frumoasa si sunt constient de asta, nu ma simt implinit, m-am saturat sa fiu mereu nefericit, asa am fost toata viata. Pot sa spun ca acel incident m-a afectat enorm, la randul meu am avut o tentativa de abuz, din fericire, m-am desteptat la timp. Subconstientul meu e inca violat de acel incident, ce ar trebui sa fac sa trec peste? Ce trebe sa fac in aceasta situatie? Orice sfat e bine venit. Multumesc

imi pare sincer rau pt experienta groaznica prin care ai trecut si care inca iti genereaza atata suferinta. Ce ar fi de facut este sa iesi din acest cerc vicios de obiceiuri… sa incerci sa nu te mai izolezi… sa vorbesti despre ce simti… preferabil sa discuti despre acel eveniment cu un psihoterapeut (poate impreuna cu fratele tau?) mai intai, de dorit ar fi sa ajungi sa poti spune si familiei ce ati patit. Cu cat incerci sa ‘indesi’ mai tare acest secret, cu atat iti consuma mai multa energie si se va intoarce asupra ta. Curaj… poti face ceva pt tine!

Iti recomand sa vizitezi un psihoterapeut, vei primi ajutor sa treci peste momentul acesta. Mult SUCCES!

un pshihoterapeut nu ajunge, nu te ajuta, nu complet.. cauta un naturopat, un medic holistic.. abuzul lasa urme adanci, trebuie sa inveti sa lucrezi cu tine, sa intelegi ce a vrut sa fie lectia ta, nu ti s-a intamplat, a fost pe aproape, dar amenintarea a fost cat se poate de reala, pentru un moment ti s-a furat/incalcat liberatea de a fi… erai un copil, dar aveai discernamant, stii ca nu era bine ce intampla si neputinta aceea te urmareste inca.. ei bine gata, ia-ti puterea inapoi, esti un om in toata firea, invata sa te pretuiesti, sa te bucuri de viata ta, ai oameni care te iubesc si te protejeaza in jur, fratele tau te-a protejat, viata te-a protejat si te protejeaza inca… e posibil sa ai niste dezechilibre fiziologice care sa iti sustina depresia… da-mi un mesaj privat si am sa pot sa comunic mai mult cu tine, daca vrei, dar trebuie sa iei decizia sa rezolvi asta si sa te bucuri de viata ta.. doar cineva care sufera crunt poate sa raneasca crunt.. si pentru ca vrei sa depasesti momentul asta, daca vrei pot sa te indrum putin.

Cheia succesului este în mâinile tale. De ce? Singur vei găsi răspuns!

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna ziua!!!!as vrea sa stiu cat de important este din puctul vostru de vedere sa iei examenul de conducere din prima, pana la urma care este diferenta daca il iei din prima din a doau sau a treia incercare?? Pentru mine sala nu reprezinta o problema pentru ca daca inveti oricine ia sala si totusi la traseu este altceva depinzi de politist, el iti da emotii si cu emotii risti sa te pierzi si sa o tii din greseala in greseala ca in final sa pici examenul, ce pot face sa scap de stresul asta ce mi-l da un amarat de examen de conducere??Cum sa imi stapanesc emotiile la examenul pentru permis auto,tarseul cu politia?

Nu este nici o problema daca nu iei din prima, insa este o problema daca te gandesti numai la asta, punandu-ti singur bete in roate.Stiu multe persoane care faceau chestionarele cu 26, si picau pentru ca se gandeau intens la faptul ca o sa aiba emotii si o sa pice.Tu este nevoie sa te debarasezi de gandurile astea, stiu ca este greu, dar inainte de examen gandeste-te la ceva frumos care sa te elibereze de tensiune, si mai ales ca nu depinde viata nimanui de rezultatul tau de la examen.Daca l-ai picat asta e, te intorci mai viteaz a doua oara.Si fa asa incat sa ai incredere in tine, adica ,cati oameni posibil inferiori tie ca intelect au luat examenul, multi, deci asta este un lucru in plus care sa te faca sa vezi ca nu-i asa dificil, si ca tu ai toate resursele necesare in a reusi.Politistul este de treaba daca vorbesti frumos cu el, si te vede atent la condus. Imagineaza-ti ca in dreapta ta este un prieten, nu un dusman care cauta sa-ti vaneze fiecare greseala.Nici politistul nu vrea sa pice pe nimeni, dar unii nu ii dau de ales.Tu poti incerca sa mergi cu o viteza putin redusa, dar nu ca melcul, si sa te concentrezi ignorand toate lucrurile perturbante.Culca-te devreme ca sa fii odihnit si sa poti vedea totul mai clar.Succes.

problema mea este cu sala . Urmeaza sa dau in curand examenul de carnet (la varsta de 32 ani ), dar cum spuneai tu este o problema de a invata si gata. Politistul NU mai are voie sa te indrume gresit… sa iti intinda capcane. Poti verifica acest aspect. La traseu este simplu: respira (este normal sa ai emotii.. nu mai incerca sa te lupti cu ele ) si cunoaste cu ajutorul instructorului toate ‘chichitele’ de pe el. Succes!

Nu depinzi de niciun politist. El e acolo ca sa supravegheze. Esti pregatit, treci. Nu esti, nu treci. Totul depinde de tine, nu de el. Nu-i o problema daca iei din prima sau a doua sau a patra incercare. Ideea e ca prima data entuziasmul e cel mai mare asa ca poti folosi asta in avantajul tau.

Eu zic sa nu ai emotii, in caz contrar vei face parcarea laterala asa:

Eu am luat examenul a 4-a oară, tot din cauza emoțiilor. Cum am procedat? I-am spus polițistului că am emoții mari și să mă încurajeze. Să mă ajute să depășesc pragul emoțiilor maximal. A zâmbit, mi-a spus că nu mănâncă oameni….. și să începem. L-am întrebat dacă are încredere în mine? A zis că da, cu sala luată cu brio de atâtea ori, nu am cum să ratez. Și am luat! Dar la urcare, tremuram ca mielul în fața lupului!

Şi eu tot din a patra ) Eram f dezamagita ca n-am luat din prima…Dupa am realizat ca n-are nicio importanta din a cata a fost,important e sa-l iei.
Are importanta in cazul in care depinzi de el, vrei sa te angajezi neaparat luna asta şi iti trebuie permisu’..daca nu e chiar necesar şi vrei sa-l ai acolo nu vad de ce te-ai stresa.. stresu’ nu ajuta pe nimeni…

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Salut, am 26 de ani.La 21 am venit IN SUA si am ramas ilegal.un an am trait asa si am intilnit diferite dificultati deci am decis sa fac casatorie fictiva.eram pe cale sa incep procesul cind intre timp miam cunoscut viitorul sot online. El era legalizat si mia promis ca ma va ajuta si pe mine. In mai putin de 2 luni ma cerut in casatorie. Neam inscris dar nu am facut nunta caci am zis ca nu vrem. Neam inscris repede pentru a incepe procesul de legalizare al meu.de la inceput u relatiei el era gelos si posesiv, dar nu vedeam asta caci posibil eram prea mica.el e foarte destept asta ma atras, e destul de simpatic si e foarte romantic. Pune accent pe familie dar pe familia traditionala , unde femeia nu lucreaza sta acasa in colivie de aur si sa inceapa a face copii. Problem ele au inceput din primu an, una fiind faptul ca eu vreau cariera alta lipsa mea de sentimente.el e sofer de tir , venea acasa cam la 12 zile dar mie numi este dorr de el nici nu mia fost.nu pot sai dau pasiunea si dragostea pe cere el o cere si o merita, chiar si pe plan sexual sunt foarte pasiva, nul mai pot saruta, imbratisa.prietenii imi zic ca el ma astupa si eu devin o umbra.eu vreau un pic de cariera dar el mereu ma stopeaza, e gelos pe orice mascul, chiar cind ies cu fetele se supara.nu cred ca il iubesc sau lam iubit…anu asta am ajuns la conclusion ca tre sa divortam caci am ajuns ca 2 straini, prieteni poate.nu avem fun impreuna.dar el mai lupta , asta ne mai tine impreuna.AM NEVOIE DE SFATURI

ce fel de sfaturi iti doresti? pare ca decizia ta este destul de clara…

In viata intalnim persoane de la care invatam sau pe care ii invam noi diferite lectii. Cand terminam acest proces cu o persoana mergem mai departe. Suntem fiinte libere care au dreptul la fericire si iubire. Fiecare decide pentru el ce ii este bine si cand isi urmeaza visul.

Ai decis deja sa te separi…se pare ca nu va fi usor,posibil sa te hartuiasca…cauta rapid aproape de tine o asociatie pentru femei care iti pot oferi asistenta juridica,psihologica si suport pt orice problema ivita.. Aceste asociatii exista si iti pot oferi raspuns la orice intrebare.

NU pti progresa intr-o relatie atata timp cat celalalt nu doreste schimbarea. Si atunci nu ai decat doua alternative: renuntarea cu tot cortegiul ei de umbre proiectate intr-un viitor din ce in ce mai nefericit sau alegerea altui drum cu asumarea responsabilitatii posibilul viitor..

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Buna ziua! Vreau sa va spun ca m-am despartit de o fata de 4, aproape 5 luni si am trecut peste relatie, chiar nu mi-as mai dori sa o vad vreodata si nu simt nimic pt ea. Acum 5 luni cand ne-am despartit, ne-am despartit deoarece ea a plecat cu unul mult mai mare (23 ani), eu am 18. Faza este ca acela m-a amenintat, injurat si jignit foarte mult atunci la o conversatie telefonica, ea era langa el si nici macar nu ii spunea nimic, desi fusese cu mine un an jumate. Atunci am descoperit ce caracter josnic este si ea si m-am lecuit de tot de o asa fata. Problema este ca mie tot imi mai vin in memorie, momente de cand respectivul mi-a jignit familia si m-a amenintat, dar nu m-am coborat la mintea lui de “om realizat”, asa se lauda el, fiind anul 1 la facultate, dar muncea sa se întrețină, de nevoie…iar eu fiind un “nimeni” la 18 ani, dar cu multmai multe cunostinte decat el. Totusi as vrea sa nu imi mai aduc aminte de acele cuvinte jignitoare si nimic la adresa celor doi, pentru ca pur si simplu nu imi mai pasa, dar sunt ganduri fara insemnatate, amintiri si ma enerveaza

astea se intampla frecvent adolescentilor, important e sa inveti si din experientele nefaste si sa poti deveni mai puternic emotional in urmatoarea relatie.Peste ani vei rade de lucrurile de genul asta.Capu’ sus!

eu am inteles ca acele amintiri te enerveaza desi nu te mai intereseaza acea fata… cumva pare ca te-a afectat altceva… cumva intr-un mod personal… ma gandesc ca intr-o altercatie mascul-mascul tu nu ai avut sansa sa ripostezi… din propria experienta stiu ca poate fi extrem de frustrant… chiar daca avem cei 7 ani de acasa si iesim in castig daca nu ne coboram la astfel de nivele, tot ramane acea ‘palma/pumn peste fata’ nedata . Am incredere ca o sa depasesti aceasta faza! Fie ca urmatoare ta partenera sa fie una asa cum simti tu ca ti se potriveste . Succes!

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Buna ziua,sunt insarcinata in 15 saptamani am 22 ani locuiesc in bucuresti….Am atacuri de panica de cativa ani de zile de vreo 4 ani au aparut din senin si de atunci am ramas speriata si fac tot timpul atacurile mai ales noaptea.Am fost la un psiholog ma ajutat cat de cat dar de cand am ramas insarcinata au revenit simptomele si le am in fiecare zi iar medicul la care mergeam nu prea mai are timp acum si nu imi permit sa platesc un psiholog(celalat nu imi lua bani) si nu stiu ce sa mai fac ca pastile nu pot lua iar atacurile le am in fiecare zi si imi e frica ca o sa se intample ceva,si imi doresc sa fiu linistita si sa am grija de sarcina iar atacurile nu imi permit numai pooot:(:(…Va multumesc frumos si poate puteti sa ma ajutati sau sa imi spuneti ce sa fac!o seara buna

ar fi de dorit sa consultati un psihiatru (daca sunteti din Bucuresti va stam la dispozitie www.cmibotezat.ro) care sa poata evalua intensitatea acestei stari de anxietate (care nu apare din senin) dupa care se poate stabili un tratament homeopat care sa nu afecteze sarcina. Succes!

Exista asociatii care ofera consultanta gratuita, cautati pe internet.

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Buna ziua, nu stiu unde ma incadrez, simt doar ca am obosit de a trai. Am o stare de nefericire, neimplinire generala. Cred ca principalele cauze sunt faptul ca nu am job-ul pe care mi l-am dorit, nu am relatia de cuplu pe care am visat-o, nu am copii, nu am prieteni, ma simt singura, neimplinita, ma sit ca un robot (loc de munca si acasa, acasa si loc de munca, acasa sunt doar eu el, cu el nu simt nevoia sa comunic pt ca nu ma intelege si ajungem sa ne certam din cauza trairilor mele, la locul de munca nu comunic cu cineva deoarece orice as spune este folosit impotriva mea, nu stiu ce sa mai fac si de unde sa incep sa schimb ceva , simt ca mi se scurge viata si nu fac nimic
cred ca am nevoie de un ajutor….

primul pas l-ati facut. Din ce spuneti ma gandesc ca ati ajunsi intr-o criza existentiala din care va doriti sa iesiti. Ce pot sa va spun este ca se poate! Urmatorul pas este sa incepeti sa discutati cu un psihoterapeut si sa demarati schimbarile pe care vi le doriti in viata Dvs.! Se poate, succes!

Sentimentele de nemultumire sunt de multe ori un indicator ca trebuie sa schimbam ceva din felul obisnuit in care facem lucrurile. Daca vedeti aceasta parte pozitiva puteti incepe sa schimbati lucrurile asa cum va doriti. Un terapeut va poate ajuta sa intelegeti mai bine ce se intampla si de asemenea sa va mobilizati resursele pentru a face schimbarile care sa va recapatati bucuria de a trai. Succes!

Un psihoterapeut va poate ajuta sa intelegeti ce trebuie schimbat pentru a va implica in viata dumneavoastra. Cu stima

Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Buna seara. Am o casnicie de 10 ani cu sotia mea si un copil minor de 8 ani. Totul a mers bine pana cum 3…4 luni can am aflat ulterior de la ea a inceput sa se raceasca sentimentele ei fata de mine. In casnicia noastra au existat si bune si rele ca mai in toate. Intamplator am gasit niste sms catre un fost coleg de liceu (prima iubire) cu care a conversat in momentele in care se simtea singura. Incercam sa comunic dar ea nu dorea acest lucru…evita discutiile despre noi. In urma acestora ea a spus ca nu mai simte nimic pt mine si ca mai bine ne despartim. Am pus problema copilului…a anilor petrecuti..a tot ce a fost frumos si am hotarat de comun acord sa continuam. Am incercat timp de o saptamana in care purtarea ei nu mi-a lasat de inteles decat ca am trecut peste moment neplacut…din pacate dupao saptamana a plecat de acasa impreuna cu copilul la niste rude. Iar mi-a spus ca mai bine ne despartim…pana la urma a revenit acasa dar cu aceleasi gânduri : divort. Vrea sa divortam apoi sa ramanem impreuna ceva gen concubini ?! adica o reletie fara obligatii…un compromis de dragul copilului. dar care spune ea va implica si viata sexuala,mai rar ce-i drept. Spune ca faptul ca va divorta o va face sa se simta bine psihic…apoi vom continua dar sub o alta forma.A spusca vom sta in aceeasi casa si ne vom comporta ca doi soti dar fara sentimente din partea ei.. Nu stiu ce sa fac..ma dat peste cap total. Ce este oare in capul ei? Poti oare sa nu mai iubesti si sa te culci cu acel barbat? inca mai are gesturi tandre pe care cica le face din respect sinu din mila sau altceva…e o nebuloasa si eu nu stiu cum sa fac. Sper ca nu v-am plictisit si multumesc.

Mihai

Se pare ca sunteti amandoi depasiti de felul in care functioneaza relatia de cuplu. Mergeti la terapie de cuplu.

nu m-ati plictisit si imi pare rau pt situatia confuza in care va aflati. Insa ma gandesc ca aceasta confuzie este a sotiei, nu a noastra. V-as sugera sa vorbiti cu sotia si sa mergeti impreuna la un consilier de cuplu unde sa despicati firul in patru pt a putea lua o decizie cat mai in cunostinta de cauza cu putinta. Daca relatia parintilor nu mai funcioneaza atunci aceastia o datoria de a se gandi si pune pe primul loc viata copilului. Succes!