“Angoasa aparține inevitabil vieții noastre. Luând mereu chipuri noi, ea ne însoțește de la naștere până la moarte. Istoria umanității lasă mereu să se vadă noi și noi încercări de a o stăpâni, a o diminua, a o învinge sau a o lega. În aceste direcții au făcut eforturi magia, religia și știința.
Rămâne o iluzie să credem că putem trăi o viață fără angoasă; ea ține de existența noastră și este o reflectare a dependențelor noastre și a cunoașterii condiției noastre de muritori. Putem numai încerca să dezvoltăm forțe care să i se opună: curajul, încrederea, cunoașterea, puterea, speranța, smerenia, credința și iubirea. Acestea ne pot ajuta să admitem angoasa, să ne confruntăm cu ea și să o învingem mereu. Trebuie să privim cu scepticism acele metode, indiferent de natura lor, care ne promit că ne eliberează de angoasă; acestea nu sunt pe potriva realității condiției umane și trezesc speranțe iluzorii.” (fragmente din carte)
În „Formele fundamentale ale angoasei” , cele patru structuri de personalitate identificate de psihoterapeutul german Fritz Riemann , pornind de la angoasele care le definesc, sunt:
1. personalitate depresiva
2. personalitate schizoida
3. personalitate obsesionala (cu angoasa de schimbare);
4. personalitatea isterica
***
„Ține de natura noastră să creăm ordini și reguli de comportament pe care să le respectăm cu regularitate. Putem însă vorbi despre obsesie numai atunci când nu mai putem face altfel, când nu putem face anumite lucruri decât într-o anumită formă, chiar dacă este absurd.” (Reimann, 168).
Atunci cand se repeta, anumite aspecte ale vietii nostre devin familiare si ne ajuta sa dezvoltam acele calitati care le corespund, altfel, ele se vor atrofia. Nu vom invata sa iubim daca vom experimenta doar relatii scurte sau ne vor caracteriza mai degraba perioade lungi de de singuratate. Durabilitatea lucrurilor are totodata si un alt rol: ne da impresia ca acele lucruri nu sunt efemere, deci actioneaza impotriva spaimei ca suntem trecatori. Insasi acceptarea unei prezente divine, caracterizata prin eternitate, vine din nevoia noastra de durabilitate.
Atunci cand o personalitate este caracterizata prin spaima de efemer , de caracterul trecator al vietii, acest lucru se va manifesta prin dorinta foarte puternica de a nu vrea sa existe un final, de a pastra lucrurile neschimbate, mai ales cele devenite cunoscute, familiare, iar acest lucru confera siguranta. Pentru asigurarea sigurantei , planificarile vor fi facute in amanunt, iar obisnuintele si principiile vor deveni reguli rigide, inflexibile, experientele noi fiind respinse, evitate. Dar experientele noi ne ajuta sa experimentam, sa descoperim, deci ne ajuta sa evoluam. Refuzandu-le, si dezvoltarea noastra va fi inhibata. Este ca si cum am vrea sa intram in apa doar cand vom sti sa inotam, dar nu vom avea niciodata cum sa invatam sa inotam, fara sa intram in apa (idem, 124-125).
Trasaturi ale unei structuri obsesionale se pot manifesta in diferite aspecte ale vietii cotidiene, iar limitele pana la care se poate dezvolta acest tip de personalitate sunt diferite de la individ la individ. Exista persoane care isi fac rezerve de haine si le poarta doar pe cele uzate, pentru a nu consuma rezervele, persoane care colectioneaza timbre sau monede (astfel de colectii nu se pot termina niciodata, deci reprezinta garantia eternitatii si refuza efemeritatea), persoane care vor sa detina controlul, care incearca sa situeze totul intr-un cadru fix, in care sa nu se poata intampla nimic neprevazut. Deciziile sunt greu de luat de catre un individ obsesional care vrea sa stie toate detaliile, pentru ca viitorul care va urma respectivei decizii sa fie cat mai bine cunoscut dinainte. In relatii, o astfel de persoana incearca sa impuna partenerului si copiilor un fel anume de a fi. In psihoterapie, pacientul se opune manifestarii spontane a trairilor sau interpretarii viselor, invocand posibilitatea existentei mai multor variante de interpretare, deci nesiguranta alegerii variantei corecte (idem, 125-131). C
Refuzand schimbarea, personalitatile cu caracteristici obsesionale nu pot accepta opiniile diferite ale celorlalti si acest lucru se manifesta prin intoleranta, atitudini dictatoriale, dogmatism . Mereu vigilent ca haosul sa nu se instaleze, obsesionalul incearca sa il fixeze in legi si reguli, fiind atent la orice detaliu. Orice abatere il irita, ii aminteste de pericolul instalarii haosului, de pericolul de a nu mai detine controlul. Orice mica greseala poate fi „inceputul sfarsitului”.
Tot ce intreprind aceste persoane este cu scopul de a-si stapani angoasa de schimbare, devine un fel de datorie interna , iar asta in conditiile in care viata reprezinta o insiruire de evenimente complexe si deseori neprevazute, deci aceasta incercare este zadarnica. Datoria interna, chiar si in situatiile in care individul isi da seama de inutilitatea faptelor lui, apare sub forma ritualurilor, actiunilor compulsive , actiuni la care nu se poate renunta, oricat de absurde ar fi (asezarea obiectelor doar intr-o anumita rdine). Obsesiile apar din frica de a indrazni, de a incerca ceva nou, din frica de spontaneitate, iar repetarea compulsiva a unor actiuni familiare recreeaza senzatia de stapanirea a situatiei, control, siguranta. Cand in viata noastra apar actiuni care nu sunt obligatorii, dar la care nu putem renunta (precum stergerea ritualica a prafului, de parca acest lucru ar putea opri depunerea lui permanenta), trebuie sa ne intrebam insa de la ce anume a pornit aceasta compulsie, ce anume am vrut sa evitam, de la ce decizie am vrut sa ne sustragem. De exemplu, compulsiunea de a spala frecvent organele genitale poate proveni din conceptia ca impulsurile sexuale sunt „murdare”, deci si actul sexual sau masturbarea.
La obsesionali apar frecvent actele ratate ale lui Freud, deoarece, rigizi si inflexibili in tipare si cadre fixe, acestia isi refuleaza impulsurile vitale, care insa gasesc supape prin care sa iasa la iveala. Aceste acte ratate sunt cele care scapa controlului si arata, de fapt, ceea ce obsesionalul incearca sa ascunda (idem, 131-135).
Obsesionalul si iubirea Daca in cazul depresivului dorinta de a-l face pe celalalt dependent de el vine din teama de a nu-l pierde (angoasa de pierdere), in cazul obsesionalului apare aceeasi dorinta, dar dintr-un alt motiv: pentru a detine controlul . Iubirea, mai ales in forma ei pasionala, prin fluctuarea si efemeritatea sentimentelor, nu este compatibila cu nevoia de siguranta a acestui tip de personalitate. In relatii, persoana cu caracteristici ale structurii obsesive va avea insa calitatea de a fi extrem de responsabila si de a-si respecta intocmai hotararile. Insa dupa cum am mentionat si mai sus, in relatii, obsesionalul incearca sa-i impuna partenerului conditii si reguli, un fel anume de a fi, sa-l modeleze intr-un fel convenabil lui, fel in care sa poata detine controlul. Chiar daca intrarea intr-o relatie poate fi indelung amanata, din cauza dificultatii de a lua o decizie, odata intrat intr-o relatie, obsesionalul o vede indisolubila, iar pentru mentinerea ei poate gasi nenumarate justificari rationale. Separarea, chiar daca este necesara, presupune acceptarea efemeritatii unei relatii. „Cu cat trasaturile obsesionale sunt mai puternice, cu atat casatoria este vazuta mai mult ca un contract juridic, cu drepturi si indatoriri strict stabilite.” (idem, 135-137).
In confruntari, obsesionalul este inflexibil si prea putin intelegator, cedand foarte greu, chiar si cand realizeaza ca nu are dreptate. II poate enumera partenerului, cu exactitate, toate momentele din trecut in care acesta a gresit si ce anume greseste in prezent, poate propune solutii aparent rationale, rezonabile, de iesire din conflict, precum respectarea unui program, dar acest lucru nu are legatura, de cele mai multe ori, cu dorinta reala de a continua relatia si nici cu afectiunea sau spontaneitatea. Daca partenerul nu pare a aprecia astfel de solutii, el considera ca acesta are prea multe pretentii.
Obsesionalul apreciaza mai mult ca oricine punctualitatea si economia , mai ales cea de timp sau de bani (aici manifestandu-se pulsiunea lui de a stapani, de a avea). Mesele sunt la ora fixa, bugetul casei este stabilit riguros, cheltuielile „nechibzuite” ale partenerului indelung dezbatute (problemele financiare reprezinta unele dintre cele mai frecvente motive de conflict in relatiile cu un obsesiv). „Pentru cei cu trasaturi obsesionale grave, lucrul cel mai important este ca partenerul sa functioneze punctual, exact, fidel si fara pierderi, ca o masina bine unsa, fara dorinte proprii si fara niciun fel de pretentii sentimentale.” (idem, 137-140). Pot aparea lipsa de empatie fata de partener si lipsa de fantezie erotica , contactele sexuale putand ajunge ele insele sa fie planificate.
In momentele in care o relatie este in faza de inceput, obsesionalul analizeaza, se asigura, isi ia toate masurile de precautie si uneori prefera sa nu faca nimic mai mult, pentru a nu-si asuma riscuri inutile.
Actele sexuale la obsesionali pot necesita existenta unui anumit context, a unei anumite luminozitati, a unui ritual de spalare, aspecte care inlatura firescul, spontaneitatea, dar care, cand nu exista, pot afecta capacitatea realizarii actului in sine.
Deseori, obsesionalul face demarcatie clara intre iubire si sex, astfel incat poate ajunge sa doreasca pe cineva sexual, dar nu sa-l si iubeasca si sa nu fie atras sexual de persoanele pe care le iubeste.
Ca parteneri, persoanele cu trasaturi obsesionale nu foarte accentuate sunt fidele si ii pot conferi celuilalt sentimentul de siguranta si de sustinere responsabila (idem, 140-142).
Obsesivul si agresivitatea Intotdeauna precaut, obsesivul va avea grija cu manifestarea afectelor sau a agresivitatii sale, semne de pierdere a controlului. Dar, pentru ca o tendinta umana fireasca este aceea de manifestare a pulsiunilor agresive, pentru a fi justificabile, acestea gasesc o alta forma de manifestare. Spre deosebire de depresiv, care ajunge la autopedepsire, obsesionalul se regaseste in categoria celor care lupta cu fanatism in tot felul de domenii posibile: igiena, morala, religie etc. Agresivitatea lui este indreptata spre exterior, spre cei care nu respecta principiile invocate. O varianta mascata, legitima, a acestei agresivitati este si corectitudinea exagerata (profesorul care penalizeaza cea mai mica greseala, functionarul care inchide ghiseul la ora fixa, chiar daca mai este cineva la coada, in general, cei care abuzeaza de puterea lor in numele unor principii, valori etc.).
In general, specifice obsesionalilor sunt profesiile care confera putere si in care pot sa-si manifeste agresivitatea in numele legii, al ordinii, disciplinei (politisti, judecatori, profesori, politicieni, preoti, functionari). Sunt persoane care, in copilarie, au fost de obicei aspru pedepsite pentru momentele in care si-au manifestat agresivitatea, astfel incat au invatat sa si le mascheze (idem, 142-147).
Profesiile specifice lor cer meticulozitate, responsabilitate, exactitate, rabdare , mai degraba decat creativitate, initiativa si libertate. Sunt cei mai scrupulosi si exacti functionari, sunt politicieni (domeniu in care se poate manifesta nevoia lor de control), oameni de stiinta, bancheri, chirurgi, preoti. Sunt interesati deseori de istorie, pentru ca aici nu se mai simt amenintati de schimbare: ce a trecut deja nu mai poate trece.
Alte forme mascate de manifestare a agresivitatii le reprezinta incetineala , constienta sau nu (femeile carora le ia mult timp sa se pregateasca pentru a iesi din casa, intarziind in timp ce partenerul le asteapta).
Daca aceste modalitati de manifestare a agresivitatii nu vor mai fi suficiente, se va ajunge si la personalitatea obsesiva, ca la toate celelalte structuri de personalitate, la somatizare : dureri de cap, infectii intestinale, tulburari circulatorii si cardiace, pusee de tensiune etc. „In ele se joaca conflictul dintre a dori sa fii agresiv si a nu avea voie, intre puterea de a vrea sa constranga si tendinta de a nu indrazni, de a ceda, de a lasa sa i se intample.” (idem, 149). Acumularea afectelor si a nevoii de manifestare a agresiunii se mai poate manifesta prin accese de furie sau dorinta de distrugere . In cazul uneia dintre cele mai importante personalitati istorice, cancelarul de fier al Germaniei, Otto von Bismarck, se pare ca aceasta acumulare de afecte si nevoie de agresiune se manifesta prin tendinte spre crize de plans si muscarea covorului, considerand ca imaginea pe care o avea in fata celorlalti nu putea fi compatibila cu manifestarile emotiilor sale.
Fundalul biografic Unul dintre primele tipuri de personalitate care predispune la o personalitate cu trasaturi obsesionale este copilul cu o evidenta vioiciune motric-agresiva, cu tendinta clara spre independenta si spre expansiune . Nu intra in categoria „copiilor cuminti”, deci va fi deseori criticat pentru comportamentul (de unde si tendinta de mascare a agresivitatii).
Un al doilea tipar care ar putea conduce la tendinte obsesionale in viata adulta este al c opilului cu blandete nativa si cu tendinta spre a fi supus si a se adapta , calitati care, ca si cele mentionate mai sus, au rolul de a inhiba exprimarea emotiilor, atunci cand le considera nepotrivite (idem, 147-150).
Nu in ultimul rand, trebuie mentionata o i nclinatie innascuta spre a regreta deciziile luate, spre a se razgandi . Este insa greu de precizat, pana la urma, cand aceste trasaturi sunt ereditare si cand sunt deja reactii la mediu. In psihoterapie, se pot identifica insa acei factori declansatori ai supraevaluarii nevoii de siguranta si permanenta, odata cu dezvoltarea excesiva a angoasei de schimbare si efemer.
In copilarie, definitorie este etapa 2-4 ani , cand copilului, dupa ce i s-a acceptat si intretinut depedenta totala fata de adultii din jurul sau, in special fata de mama, de la care a primit totul fara a i se cere nimic inapoi, incepe sa i se pretinda respectarea unor reguli, incep sa i se stabileasca niste interdictii. Problemele intervin atunci cand copilul nu si-a dezvoltat pana in acel moment un Eu suficient, care sa-l ajute sa inceapa sa exploreze si singur lumea, sa-si exprime trairile si dorintele, sa-si impuna vointa atunci cand intampina rezistente. Este faza de separare si de incepere a dezvoltarii autonomiei, de interactiune cu mediul si de primire a unui raspuns cu privire la comportamentele lui, de incepere a delimitarii binelui de rau.
Fundamental este si modul in care parintii considera ca trebuie educat copilul in aceasta faza:
1. ii lasa timp pentru a intelege si a se acomoda cu ceea vor adultii;
2. ii impun ceva prin constrangere, fortat.
Copilul poate dezvolta astfel ori o autodeterminare sanatoasa (vointa proprie de a face lucrul respectiv), ori o atitudine de sfidare a regulilor , ori o atitudine de supunere determinata de renuntare (idem, 150-153). Acum se vor decide felul in care va alege sa-si exprime propriile pulsiuni sau modul in care isi va manifesta vointa. Ulterior, felul in care se trece prin aceasta faza va determina daca individul respectiv se va revolta impotriva autoritatilor sau li se va supune, daca va detine sau nu o constiinta de sine clara si corecta, vointa proprie, spontaneitate. De cum si cand i se va spune copilului „trebuie” sau „nu este voie”, despre cat de stricta sau relaxata va fi educatia lui (ambele forme, fiind extreme, deci inadecvate) si, cel mai important poate, despre cum va fi el condus spre ceea ce doresc adultii: cu blandete, pana la tranformarea acelui lucru intr-o activitate voluntara sau rigid, impus, anihilandu-i-se brutal impotrivirea si neascultarea. Acum se pun asadar bazele pentru cum isi va manifesta impulsurile la varsta adulta, pentru specificul constiintei sale morale (Supraeul in psihanaliza freudiana), constiinta morala care poate fi caracterizata prin blandete sau, dimpotriva, prin rigoare, ceea ce se va manifesta mai apoi printr-o spontaneitate, fireasca, naturala, sau printr-un autocontrol exagerat.
Deseori, parcursul unui copil cu o viitoare structura obsesionala este marcat de cearta, pedeapsa, inhibarea impulsurilor vitale, agresive, afective, inhibarea vointei proprii sau a spontaneitatii. Adica exact in acea faza de dezvoltare in care se formeaza autonomia, independenta. Cand lucrurile din jurul sau trebuie sa se petreaca mereu intr-un anumit fel si nu in altul, acest copil va resimti ca fiind gresit comportamentul care se opune acestui specific si nu in ultimul rand va resimti acest comportament ca fiind cauza retragerii iubirii parentale, desconsiderarii, pedepselor. Astfel ca devine mai precaut, mai ezitant, mai controlat. In cazurile mai grave, adultul cu un astfel de fundal biografic, atunci cand simte un impuls care intra in categoria celor pe care a fost invatat sa le considere inadecvate, simte, automat, si reflexul care inhiba acest impuls. Este asadar simplu de inteles de ce este caracterizata personalitatea de tip obsesional cu indoiala, dificultate in luarea deciziei, amanare, ezitare, existand permanent intrebare, inhiband impulsului natural: „Este bine sau rau ceea ce vreau sa fac?”. Deciziile ajung sa fie excesiv justificate, argumentate, rationalizate: ele trebuie sa fie deciziile corecte, definitive, irevocabile, altfel sunt urmate de represalii. In formele grave de personalitate obsesionala, se poate ajunge pana la a raspunde oricarui gand sau oricarui reflex, cu opusul sau. Cand aceste doua impulsuri contrare sunt aproape simultane, blocajul, paralizia, incapacitatea de a actiona sunt aproape inevitabile.
Invatand astfel, inca din copilarie ca totul trebuie sa fie clar determinat si ca nu toate placerile sunt permise, adultul obsesional ajunge sa fie convins ca exista intotdeauna o forma absolut corecta a lucrurilor, deci nu este de mirare ca obsesionalul este caracterizat de perfectionismul ridicat la rang de principiu, situatie in care ar vrea sa spuna tuturor cum ar trebui sa se intample lucrurile. Daca ar putea, obsesionalul ar constrange chiar viata, pentru a-i prescrie cum trebuie sa fie. De multe ori, cele care predispun la un asfel de comportament sunt mediile militaresti, academice sau religioase, in care apare educatia de tip autoritar , periculoasa tocmai pentru ca duce exact la acea obedienta neconditionata , inhibatoare de impulsuri naturale.
Nu in ultimul rand apare si elementul statutul familial , care poate impune copilului sa nu „isi faca de ras parintii”. Cele mai multe persoane cu specific obsesional sunt extrem de sensibile la opinia publica, la „ce zice lumea”.
Ce se intampla insa cu copiii crescuti intr-un mediu haotic , fara impunerea niciunei norme si fara nicio stabilitate? Deseori si acesti copii dezvolta structuri obsesionale de personalitate, care vin tocmai ca o compensare a lipsei de ordine din mediul exterior. Traind intr-o libertate fara niciun reper, fara niciun sprijin, acesti copii ajung sa isi construiasca ei insisi un fel de suport caracterizat prin ordine si disciplina autoimpuse. Insa pentru ca acest fundament este mereu amenintat de mediul extern, dezorganizat, comportamentele obsesionale declansate ca reactie de aparare vor deveni si mai puternice (idem, 153-159).
In ceea ce priveste parintii cu trasaturi obsesionale , daca aceste trasaturi sunt echilibrate, acestia sunt parinti responsabili si consecventi. Daca insa aceste trasaturi sunt accentuate, devin parinti rigizi, absolutisti, care inhiba creativitatea si spontaneitatea copilului, care nu tin seama de etapele lui firesti de dezvoltare, inflexibili si dornici doar de obedienta neconditionata a copilului (transformat deseori in viitorul adult cu tulburari obsesionale). Copilului ii cer respectarea intocmai a regulilor, punctualitate absurda, ordine desavarsita. Sunt totodata parintii care ii cer sa manace tot din farfurie, pentru ca ei stiu mai bine cat ii trebuie. Orice act de posibila rebeliune a copilului trebuie inabusit inca de dinainte sa apara pentru ca altfel ei ar pierde controlul si haosul s-ar instala. Promisiunea copilului, atunci cand greseste, sub forma absurda de: „nu voi mai face niciodata asta”, este singura scuza acceptata. Copilului ii sunt inhibate impulsurile sexuale, afective si agresive, adica impulsuri vitale.
Revenind la trasaturile generale ale persoanelor cu acest tip de structura, este de remarcat ca obsesionalii uita repede visele , sustinand ca oricum viseaza rar (adevarul este ca le blocheaza, nu si le mai amintesc), si nu au incredere in ele (interpretarea lor ar putea scoate la iveala ceea ce ei se straduiesc atat de mult sa ascunda, impulsurile lor firesti).
Daca am stabili formele sub care putem intalni o personalitate obsesionala, acestea ar porni de la doua posibilitati (amintite si mai sus):
1. personalitati obsesionale desprinse din personalitati cu o vitalitate innascuta foarte puternica: oamenii responsabili, practici, pe care ceilalti se pot baza –> persoanele ambitioase, prozaice –> persoanele revendicative, certarete, incapatanate –> cei care detin puterea in modul despotic, tiranic, autocrat –> persoane cu catatonie psihotica;
2. personalitati obsesionale desprinse din personalitati cu o vitalitate innascuta foarte slaba: adaptatii stersi, banali –> persoane pe care viata le angoaseaza si cu nevoia de a se asigura –> persoane ezitante, sovaielnice –> pedantii si carcotasii –> lingusitorii si slugarnicii –> ipohondrii ascetici –> bolnavii obsesionali propriu-zisi.
La limita inferioara la care se manifesta trasaturile obsesionale , adica cea mai sanatoasa, echilibrata, individul cu o astfel de structura de personalitate este stabil, rezistent, silitor, motivat, cu un pronuntat simt al realitatii, adept al corectitudinii, onestitatii, curateniei (inclusiv cea morala). Sunt cei care pastreaza traditia, care sunt un simbol al valorilor unei comunitati. Afectiv, chiar daca obsesionalul este mai degraba retras si nu foarte expansiv, este constant, durabil. Pericolul cel mai mare, dat de nevoia lui angoasanta de durata si siguranta, este acela de a deveni prea rigid. Trebuie sa invete sa lase lucrurile sa se intample si de la sine (idem, 174-179).
***
Despre autor: Fritz Riemann (1902-1979), psihoterapeut şi psihanalist formator, a fost unul dintre întemeietorii Institutului pentru Cercetări Psihologice şi Psihoterapie din München. “Formele fundamentale ale angoasei” este cea mai valoroasă lucrare a sa.
Introducere. Despre natura angoasei şi despre antinomiile vieţii
Angoasa de autodăruire. Personalităţile schizoide
Angoasa de a deveni tu însuţi. Personalităţile depresive
Angoasa de schimbare. Personalităţile obsesionale
Angoasa de necesitate. Personalităţile isterice
Consideraţii suplimentare
***
Bibliografie: Riemann, Fritz, Formele fundamentale ale angoasei , Editura Trei, Bucuresti, 2013
Imagine : Yayoi Kusama, Dots Obsession
