Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna,am o fetita de 1 an si 8 luni,o alaptez,sunt maritata de 2 ani jumatate,sunt in maternitate pt crestere copilului 2 ani.lucrez la o fabrica de scaune.locuim n casa cu socri de 3 ani si o luna,cu soacra nu prea ma intaleg,am vrut sa bag divortul acuma o sapt ma batut a nu stiu a cata oara de fata cu fetita,si nunai nu am avut bani de divort ca sa pot pleca,a venit politia chemata de mama mea cand vb el latel cu mami si iam strigat sa cheme politiq,sa calmat,iam facut ieri plangere la politie,nu ma lasat sa iau fata,fara sa bag divortul,am avut ochiul stang si piciorul stang vanat inca sunt.si soacra a ridicat mai demult mana la mine,ea acuma nu a vb nik de bataia asta,iam zis la tel sa cheme politia a zis pt ce.cand sa mai intamplat sa fiu vanata p mana ma pus soacra sa ma imbrac vara sa nu vada lumea,mama meaa aflat nu tare de mult,si cand iam zis ca treb sa afle si familia mea a zis soacra ca la ce trebuie sa afle.ce ma sfatuiti sa fac?

eu te sfatuiesc sa te protejezi atat pe tine cat si pe copil! Din ce spui nu este un mediu bun pt nimeni acolo (poate doar pt soacra). Discuta cu familia ta… ia o hotarare si actioneaza. Divortul se poate face si ‘de la distanta’ prin avocat! Succes!

Pentru a rezolva situația din punct de vedere legal, apelează în primul rand la un avocat care sa te îndrume în acest sens. Iar pentru a rezolva problema din punct de vedere emoțional, apelează la un psihoterapeut. Acesta din urma te poate sprijini pentru a depăși situația și pentru a-i oferi suportul emoțional adecvat fetiței.

Copilul trebuie scos cu orice pret din zona de conflict. Chiar daca asta inseamna sa stai in chirie! In orice tara civilizata, s-ar fi considerat ca nu ai capacitatea de a ingriji copilul, si acesta ar fi dat in plasament familial altei familii! fara ca tu sa poti face ceva. La noi, legislatia e mai permisiva, si ti se da voie sa-l distrugi, pentru a nu fi nevoita sa cheltui bani pe o chirie… Economia de bani pe care o faci AZI locuind in zona de conflict este nesemnificativa fata de traumele pe care copilul le va avea ulterior…

Fa o sesizare in scris la DGASPC (e Protectia Copilului) din judetul tau. Sau poti apela gratuit Telefonul Copilului 983 cu prefixul judetului tau in fata. Ei vor evalua situatia si te vor indruma mai departe.

Este important ca tu si copilul tau sa fiti in siguranta atat fizic, cat si emotional. In aceasta directie este necesar sa te indrepti.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua, am o problema foarte grava,am o fetita de 6 luni si sotia are probleme psihice grave, a fost internata de mai multe ori la Obregia, ultima oara in luna august si a iesit cu diagnosticul de tulburare schizo afectiva. A fost dusa la spital incatusata de politie si fetita a fost dusa la spitalul Grigore Alexandrescu cu mine deoarece o intoxicase mama ei. Am facut sesizare la protectia copilului sector 6 care la inceput a fost de acord cu mine,dar pe parcurs a lasat copilul la mama desi au recunoscut ca nu e ok. Si mama sotiei sufera de tulburari psihice. Mai nou sotia nu mai vrea sa isi ia tratamentul si se cunoaste. Imi este foarte frica pentru viata copilului si nu stiu unde sa mai cer ajutor. Dca ma puteti ajuta va rog.

Prioritar este ca viata copilului sa fie in siguranta. Daca este posibil, duceti-o pe fetita la mama dvs (sau la vreo alta ruda de incredere) si incercati sa gasiti o varianta optima cu Protectia Copilului. Discutati si cu sotia, incercati sa o convingeti de importanta tratamentului. Aratati-i multa afectiune si intelegere, are extrem de multa nevoie de acest lucru; este posibil ca tulburarea de care sufera sa fie accentuata sau chiar generata de o depresie post-partum.

daca diagnosticul de schizo-afectiv este corect si mai vechi (dinainte de sarcina) atunci situatia este foarte serioasa si va sugerez sa protejati copilul cat puteti de bine. Insistati pe partea legala de custodie… sunteti singura persoana indreptatita sa actioneze!

Aveti doar calea legala si lenta pentru a actiona. Insa nu pierdeti vremea scriind aici, ci la institutiile abilitate sa rezolve problema.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:am 22 de ani , de profesie dama companie da chiar asa e pt insemna doar un simplu job sau a fost pana la un momentdat cand miam dat seama ca sunt atrasa de un client altfel… povestea mea e un pic mai lunga dar osa incerc pe scurt sa fac un rezumat : sunt un om foarte nehotarat care tot ce a facut pana la varsta de 22 de ani a fost doar pt binele si fericirea altora nu pt a mea pt mn a fost doar simpla satisfactie ca pot ajuta pe alcineva , si din aceasta cauza mam trezit ca ma confrut cu tot felu de , depresi facand prea mult pt alti si prea putin pt propria fericire . in urma cu un an jumate am cunoscut un baiat nu la job inafara prog de care initial nu am fost atrasa in nici un fel dar dupa 2 ziile mam trezit idragostita pana peste cap de acel om pe care nu il cunosteam il vroiam enorm de tare al meu pt totdeauna ciudat sentiment si acum il mai vreau la fel de mult doar ca acel baiat este intro rel de paisprezece ani cu o femeie si si cu mn de un an jumatate din pacate nu a decis dar am avut grija sa decid eu mai repede motivul nu este doar ia , dar eu sunt un fel card pt el il alimentez cu bani a prins dependenta nu de mn de bani mei ma simt obligata sa il ajut chiar si atunci cand el este cu ia acs si simt ca il platesc asa cum sunt eu platita . spun atunci cand ia este acs pt ca ia pleca cate o luna din ro si in toata per aia eu stau cu el in casa dresingul e la comun traiesc cu el ca si cum am fi un cuplu perfect normal , insa nu este asa el in concubinaj eu prostitata e o relatie care nu stiu cum a rezistat atit. uneori simt ca imi pierd mintile ma acuza de minciuni continu ma umileste imi aduce tot felul de acuze eu deja find foarte frustrata ca il platesc si am impresia ca o platesc si pe ia apar discuti de toate felurile unde vreau sa ajung dc mai accept rel asta nu mil pot scoate din minte e groaznic gandul ca nu voi mai fi cu el ma macina nu pot dormi , manca nu pot face nimic …. dar la inceput va spuneam cv de un client da mia a
dus putina lumina in viiata mea cea gri dar imi este frica sa nu fie doar o stare de moment sa fie doar nevoia de afectiune pe care nu o mai primesc de unde o primeam nu vreau sa imi bat joc de acel client care ma presat putin si in urmataorele zile ma astepta la el in alta tara nu stiu ce sa fac sunt foarte confuza acest baiat vrea altceva de la mn ma vrea pe mn nu bani mei nu vrea sa mai lucrez tot ce mia spus pare promitator dar nimic nu e sigur bine nu imi fac griji ca miar face rau imi fac griji ca ii pot face rau . si in acelasi timp imi fac si mie findca eu simt ca nu pot renunta la viciul meu adik baiatul cu care am avut rel o am nu mai stiu nici eu sunt in ceata , imi pot schimba viiata dar nu stiu asta e ce imi doresc cu adevarat . am obosit sa ma gandesc nu stiu ce am de facut dc sunt atit de nehotarata ? daca asi pleca viiata mea ar fi total diferita daca raman risc sa fiu din nou rezerva lui dc vreau asta dc il vreau pe el cum pot sa ma hotarasc ? va rog da
ca aveti un sfat pt mn ar insemna mult mar ajuta conteaza parerea unui specialist . va multumesc !

parerea mea este ca ti-ar prinde bine sa explorezi in profunzime aceasta situatie impreuna cu un psihoterapeut. Nu as vrea sa incep aici o discutie pt ca, din ce ai scris, situatia este mult mai complex si merita o atentie deosebita. Succes!

Pentru a iesi din confuzie, niciun sfat nu iti va fi suficient. Ai nevoie sa te cunosti, sa lucrezi cu tine, sa dezvolti repere noi de a fi in lume intr-un fel multumitor si implinitor. Ai nevoie de sprijinul unui bun terapeut pentru a te centra pe tine. Daca ai ajuns pana aici, nu te opri la intrebari, mergi mai departe, cauta raspunsurile.

Nu_i mai da bani lui,nu investi in ceva ce te face mai mult sa suferi…IA IN CONSIDERARE SFATURILE DE MAI SUS,INVESTESTE IN TINE,”MERGI LA UN PSIHOTERAPEUT ,CAUTA RASPUNSURI LA TOT CE TE MACINA,LA TOT CE ESTE NECLAR…”..SUCCES!!!

Ai de reflectat, de privit in oglinda, de facut o schimbare in viata ta, de reparat ranile trecutului, frica de abandon, de singuratate. Cand vei redeveni sigura pe tine, stapana pe sentimentele tale, te vei regasi. Cauta un specialist, psihoterapeut, si invata impreuna cu el cum sa te regasesti…

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Ma numesc Georgiana, am 36 ani si pb cu menstruatia. Am fost diagnosticata cu sindrom premenopauza, ovarele disfunctionale si atrofiate cam jumatate . Am tratament hormonal cu Duphaston, doua luni, doua pastile pe zi si nu as vrea sa.l incep pt ca sunt indoita si as vrea sa incerc cv naturist poate se rezolva .Mentionez ca am o nastere naturala la 24 de ani, pana acum jumatate de an CM regulat, nu am luat anticonceptionale de ~10 ani si nu stiu unde sa apelez. Imi vine de doua ori pe luna, urmatoarea nu vine. …Dr ginecolog mi.a spus ca e pe stres acest lucru. ..:(Va rog sa ma ajutati cu un raspuns, sa gasesc o solutie. .Multumesc!

Sì è am luat medicamentul ăsta. ..mi la prescris un doctor ginecolog. Dar 1 pastila pe zi.din cauza dereglări menstruale.pentru 3 luni de zile am luat

Incepe sa lucrezi si asupra stresului… sunt metode, tehnici, psihoterapeuti dispusi sa te ajute.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua,
Ma numesc Cristina, am 39 de ani, sun casatorita sotul meu are 40 de ani si avem impreuna un baiat Andrei de 19 ani.
Din cauza unor probleme la care nu mai gasesc rezolvare, am luat decizia de a va scrie, am facut-o si pentru a ma descarca sufleteste, nu am incredere sa vorbesc cu nimeni despre aceasta problema. Am scris cat mai pe scurt, dar am vrut in acelasi timp sa fie cat mai explicit pentru ca cei care ar dori sa imi ofere un sfat sa inteleaga.
Sotul meu , acum 14 ani a, avut o aventura a rezultat un copil, nu i-am spus baiatului nostru de acel copil niciodata pana in vara acestui an, mai exact in iunie. L-am iertat atunci pe sotul meu pentru escapada lui, aflase ca domnisoara respectiva este insarcinata, cand s-a nascut copilul au facut test de paternitate si rezultatul a fost pozitiv. I-am zis: iti vei asuma responsabilitatea fata de copil doar financiar, daca vrei sa faca parte din viata noastra eu voi divorta de tine. Am ajuns la o intelegere cu acea domnisoara. Pana in vara asta cand femeia aceea s-a maritat si a pasat copilul catre noi.
Am luat copilul pentru ca el nu are nici o vina, Andrei avea 18 ani cand aflase ca mai are un frate din partea tatalui. A tratat cu indiferenta, de fapt asa a vrut ca noi sa credem. La cateva zile de la instalarea copilului in casa noastra, noi eram plecati la firma, eu si sotul fiind oameni de afaceri. Am plecat linistiti, cand peste 4-5 ore primim un telefon de la persoana care se ocupa cu treburile casnice, spunandu-ne sa venim acasa ca Andrei il bate pe baiat. Andrei nu a fost si nu este un baiat violent. Eu eram intr-o parte a orasului, sotul intr-o alta directie. Am pornit spre casa, sotul ajunsese inaintea mea cu 20 de minute. Cand a intrat pe usa l-a vazut pe Cristian plin de sange, era culcat pe jos, Andrei dadea in el ca disperatul. Nu stiu ce a fost in mintea sotului meu atunci, ca a inceput sa il loveasca pe Andrei cu o salbaticie, intre timp ma suna femeia care se ocupa de treburile casei sa imi spuna ca sotul meu il bate pe Andrei. Cand am ajuns in fata portii intr-un suflet am alergat in casa, sotul dadea in Andrei ca intr-un sac de box, acesta nu riposta, am urlat, atunci sotul s-a potolit. Andrei s-a ridicat si a spus ca e bine, merge la baie sa se spele, avea fata plina de sange, hainele pline de sange, abia reusea sa se tina pe picioare.
Am vrut sa il ajut sa mearga la baie , dar a spusa nu il ating, m-am intors la sotul meu am inceput sa tip la el, in acel timp auzim o masina ce porneste Andrei pleca, asa plin de sange l-am strigat pe sotul meu, a fugit sa ia o masina dar Andrei bagase cutitul in rotile de la ambele masini. M-am certat foarte tare cu sotul , a venit medicul nostru de familie, a spus ca va trebui sa il internam pe Cristian, ma gandeam la Andrei. Sotul a sunat cateva cunostinte din politie sa caute masina fiului nostru, masina au gasit-o nu departe de casa, dar Andrei era disparut. Am inceput sa sunam toate cunostintele, sa luam legatura cu pietenii lui dar nimeni nu stia nimic. Eram ingrijorati, dar a doua zi dis de dimineata am aflat unde era Andrei si cum a, ajuns la persoana respectiva.
Andrei era indragostit, asta a sustinut el de anul trecut, ca este indragostit de noua profesoara de engleza, am avut ceva probleme pe tema aceasta, a fost pentru prima data cand am fost chemati la scoala, din cauza coportamentului neadecvat a lui Andrei, acesta ii declarase profesoarei de engleza ca o iubeste. Andrei in prezent este in clasa a 12, merge foarte rar la scoala.
Cand si-a lasat masina, a luat un taxi, nu putea conduce din cauza durerilor si a faptului ca nu vedea clar si avea mana fracturata, s-a dus in fata blocului unde locuieste profesoara lui de engleza a sunat-o pe aceasta sa coboare, ca este plin de sange si nu poate merge acasa. Profesoara a coborat, aceasta locuieste cu fratele ei mai mare, ea avand 25 de ani.
Aceasta cand l-a vazut s-a speriat, a vrut sa sune la politie dar Andrei i-a spus ca s-a batut cu niste baieti si nu vrea sa implice politia si nu vrea ca nici noi parintii lui sa aflam, o minciuna. L-a dus in casa, unde Andrei si-a pierdut cunostinta pentru cateva minute, dar si-a revenit a implorat-o pe profesoara lui sa nu spuna nimanui unde este si in ce hal este. Fratele ei nu era acasa, este asitent medical, era la spital, l-a sunat sa il intrebe ce sa faca cu Andrei. A urmat instructiunile fratelui ei. Dimineata Andrei nu s-a putut ridica din pat, dar a rugat incontinuare sa nu ne sune. Dar ne sunase profesoara, ne-am intalnit cu ea, ne-a spus ca Andrei nu are fracturi, atunci si eu si sotul meu i-am spus de fapt cum stau lucrurile. I-am cerut sa il tina inca catev zile, daca el se incapataneaza sa mearga la spital sau sa vina acasa.
A trecut o saptamana de cand nu imi vazusem baiatul nu imi raspundea la telefon, a stat la profa de engleza pana si-a revenit in simtiri. Dupa o sapatamana Andrei a venit la firma, aveam o sedinta importanta , stia de acea sedinta, i-a spus secretarei sa ne anunte ca a venit, si ca ne asteapta in biroul sotului. Cand am aflat am plecat catre birou, am vrut sa ma apropii de el da a spus sa stam fiecare acolo unde este, pentru prima data l-am vazut pe sotul meu umil s-a pus in genunchi in fata lui Andrei, cerandu-I iertare, Andrei i-a spus sa se ridice ca nu are nevoie de scuze. El renunta la tot, renunta la a mai fi fiul nostru, renunta la noi ca parinti, va renunta la scoala, este decis sa plece undeva unde nimeni nu il stie, unde nu se va mai intalni cu noi. Sotul l-a intrebat ce sa faca ca sa il ierte, Andrei i-a spus ca daca iti cer sa arunci acel copil in stranda ca eu sa ma intorc acasa o vei face? Am ramas socati, Andrei nu mai era asa cum il stiam. A spus ca nu va cere asta, si ca toata viata cat va trai nu v-a uita pumnii si picioarele primite de la tatal sau.
Niciodata nu am folost violenta impotriva fiului nostru, dar sotul meu in acea zi a inebunit de l-a batut in halul acela.
La 18 ani, ii cumparasem o masina si un apartament erau pe numele lui, s-a mutata Andrei in apartament schimband usa, si spunandu-ne clar ca daca vom incerca sa patrundem in acel apartament fara aprobabrea lui ne va da in judecata. Am crezut ca vor mai trece cateva zile si va veni acasa sau ne va cauta pentru ai da bani, dar nu s-a intamplat acest lucru. Andrei avand un cont in care de la nasterea lui ii depuneam odata la trei luni o suma de bani, el la 18 ani a avut acces la cont dar nu la folosit, pana in aceasta vara. Cand a plecat de acasa si-a retras toti banii, acei bani ii va permite sa traiasca fara grija zile de maine ceva ani. In octombrie a implinit 19 ani, l-am cautat dar nu am reusit sa dam de el.
El dupa acel incident nu s-a dus la nici un consult, cu toate ca profesoara de engleza si fratele acesteea au insistat, in urma cu o luna Andrei a fost operat la mana, din cauza faptului ca mana i-a fost fracturata si el nu a dat atentie, I s-a agravat, Andrei nu va mai putea canta la chitara cum o facea inainte, ii placea sa cante la chitara si la pian. Sotul se invinavateste, ca i-a distrus viata baiatului ca a distrus ce iubea cel mai mult in viata asta. Am vrut sa divortez dupa acel incident, dar nu am avut putere, sa imi parasesc sotul, baiatul nu ma mai vrea in viata lui.
Locuieste singur, la insistentele profesoarei merge uneori pe la liceu, nu mai iese cu prietenii, iese singur sau cu profesoara lui de engleza si fratele acesteea. A spus profesoara lui, ca Andrei a invatat cum sa intretina curatenia, cum sa puna la spalat, doa la gatit nu se descurca chiar deloc, de aceea de multe ori mananca in oras, deseori fratele profesoarei cu care a legat o stransa legatura de prietenie il inviata la ei la masa.
Si-a inchis toate conturile de socializare, nu ne raspunde la telefon , s-a rupt de lume.
L-a inceput impreuna cu sotul am crezut ca este doar o problema de timp, dar acesta nu ne raspunde nici cand mergem la apartament, daca ne intalnim intamplator s-a intamplat de 2 ori, asta am auzit din gura lui: “ Imi pare rau, dar nu va cunosc, ma confundati, va rog sa ma scuzati “ dupa , pleaca.
Si-a schimabt stilul vestimentar, inainte mereu era imbracat in haine de culorii vii, in special albe, fiind culoarea lui preferata. Dar acum se imbraca doar in negru si un gri inchis, a spus profesoara lui, ca atunci cand s-a dus sa isi cumpere haine fiindca nu avea, s-a dus cu fratele ei si si-a cumparat doar haine pe negru si gri inchis.
Nu vreau sa imi pierd baiatul de tot, vreau ca sotul meu sa isi revina din situatia in care este, vreau ca lucrurile sa se indrepte putin.
Imi cer scuze pentru greselile gramaticale si modul de expresie in ceea ce am scris, dar cu lacrimi in ochi am scris.
Va multumesc anticipat, pentru rabdarea de a citi.

Îmi pare sincer rău de situația cu care vă confruntați, înțeleg că vă este foarte greu. Având în vedere faptul că fiul dvs., Andrei, este major, nu puteți forța din punct de vedere legal o relație cu el. Puteți încerca însă, atât dvs., cât și soțul, să apelați la psihoterapie pentru a vă adapta mai bine noii situații, pe de-o parte, iar pe de altă parte, să încercați să găsiți soluții pentru aplanarea conflictului. Una dintre variante, cu colaborarea fiului dvs., ar fi rezolvarea problemei în cadrul terapeutic, însă anterioare acestei soluții, este rezolvarea propriilor probleme.

Sotul dvs ar fi platit cu inchisoarea gestul lui, in orice tara civilizata… Insa acum plateste altfel, primind indiferenta lui. Ati gresit de la inceput ascunzand gunoiul sub covor, evitand adevarurile dureroase… si acum platiti cu linistea sufleteasca. Psihoterapia e o solutie curajoasa, si evitarea ei e cea nerecomandata.

Este o situatie f delicata si este dureros pt fiecare membru al familiei.Atitudinea lui Andrei este a unui copil ranit, caruia i s-a ascuns adevarul, acum a gasit o cale sa-si raneasca parintii.Poate e momentul sa discutati deschis despre trecut si sa va asumati deciziile.Cred ca cel mai bun cadru de a face asta este intr-o psihoterapie de familie( sau macar o psihoterapie de cuplu).Sunt lucruri delicate si e f important cum le spuneti.

Din cate scrieti fiul dvs. nu se mai socoteste ca facand parte din familie, simte ca a fost inlocuit pe neasteptate de copilul sotului dvs. Ruptura a fost foarte dureroasa pentru el, dovada coportamentul prin care va arata cat de mult l-ati ranit. Lucrurile se pot indrepta, dar este nevoie de timp si de rabdare. Apelati urgent la un terapeut. Asta pentru starea dvs. emotionala. Sa nu uitam de asemenea ca mai este un copil care a fost "abandonat" la tata si care simte ca este probabil un intrus. Puteti sa va asteptati si de la el la anumite reactii. De aceea va sugerez sa nu mai amanati un demers terapeutic.

Buna ziua. Cu multa suferinta povestea dvs. A fost prea brusc si brutal pentru Andrei sa traiasca in aceeasi casa cu un frate despre care nu stia nimeni ce crede, ce simte, ce percepe. Pentru ca parintii se aprope de copii si dau tonul relatiei cu acestia, sa zic asa, insistati cat timp este necesar sa ii spuneti adevarul despre povestea asta, sa ii spuneti ca va pare rau, sa ii spuneti ce inseamna el pentru dvs. Am inteles ca a inchis comunicarea cu dvs., dar ii puteti trimite scrisori, de exemplu. Toate cele bune.

Dar celalat copil cum se simte, unde e?si de la cea pornit bataia intre iei?

Rivalitatea fraterna este un sentiment extrem de intens si chinuitor, este primul contact pe care il experimenteaza copilul cu emotia geloziei (si stim cu totii ca gelozia a condus la atatea crime si gesturi violente). Copilul de doar cativa ani simte dintr-o data ca are un rival care i-a "furat" statutul de unic destinatar al iubirii parintilor. Si, din proprie experienta cu baieteii mei, pot spune ca dureaza mult timp pana cand incep usor usor sa apara semne de adaptare din partea copilului mai mare, iar aceste semne sunt rodul atitudinii pe care parintii trebuie sa aibe: anume, niciodata copilul cel mare nu trebuie certat sau marginalizat atunci cand isi manifesta gelozia fata de frate/sora, caci el oricum se simte nedreptatit si neiubit. Dimpotriva, parintii trebuie sa isi indrepte atentia spre copilul cel mare, sa il inconjoare cu multa afectiune si sa ii explice cu rabdare de foarte multe ori ca ei il iubesc la fel de mult, si ca noul venit ii poate fi cel mai bun prieten, nu un dusman. Si chiar si asa, sentimentul de rivalitate fraterna treneaza toata viata, dar poate fi ridicat la un nivel de competitie constructiva. In fine, sensul acestei introduceri pe care am facut-o, este sa scot in lumina chinul prin care a trecut baiatul dvs atunci cand l-ati adus in casa pe fratele vitreg. Va inchipuiti ca daca unui copilas de doar cativa ani ii ia mult timp sa se adapteze la faptul ca are un frate, darmite unui adolescent care timp de 18 ani a fost unicul copil? Ce vreau sa spun prin aceste randuri este ca, din pacate si din necunostinta, sotul dvs a gresit enorm lovindu-l pe fiul sau cel mare… In acele clipe, baiatul a simtit ca el nu mai este deloc iubit si dorit in casa, ca altcineva i-a luat locul si ca, intr-o situatie limita, tatal ii va lua apararea "intrusului"… In aceasta situatie, consider ca pe langa efectul de atenuare a socului pe care o poate avea timpul, optim ar fi sa gasiti o cale de comunicare cu baiatul, atat dvs cat mai ales tatal, in care sa ii marturisiti deschis ca efectiv nu ati stiut alt mod de a actiona in acele clipe, ca tatal a reactionat la furie, ca nu a stiut nici el cum sa gestioneze situatia, si ca il iubeste la fel de mult ca inainte. Va sfatuiesc sa cititi impreuna cu sotul cateva articole pe tema "rivalitatea fraterna, modul optim in care trebuie sa actioneze parintii" si de asemenea, puteti discuta pe tema asta si cu un psiholog. Nu va pierdeti speranta, sufletul uman are resurse infinite de regenerare, mai ales sufletul unui tanar.

Sper sa aveti curajul necesar pentru a intra intr-un proces terapeutic profesional. Mesajele sunt incurajatoare dar nu suficiente

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua, am 33 de ani, sunt casatorita de 6 ani si am 2 copii de 4 si 6 ani. De cand m-am casatorit, la ordinea zilei, cearta si scandal, injurata in cel mai josnic mod, imbranceli, palme, tras de par de la omul ce sta oricum mai mult in oras( remi, poker). Copiii sunt marisori si le spune ca mami e in toate felurile, apoi ii momeste cu jucarii, dulciuri sa se arate bun. M-am deteriorat iremediabil in interior, sunt orfana de mama de la 17 ani, acum si de tata( 49 ani-infarct), din om vesel si energic am ajuns ca o epava, imi vine si sa renunt la viata dar faptic nu sunt in stare pt ca sm frica de Dumnezeu si imi iubesc enorm copiii. Asteotam sa clachez deoarece mi-am ingropat toata fam si nu mai am forta sa duc o viata in care se tipa la mine, mi se scot ochii pt tot, sunt trasa de par.. Etc. cred ca ma aflu in fata depresiei … Nu stiu… Ma simt umilita desi stiu ca sunt puternica, am obosit si nu mai am vointa. Am copii mici, lucrez in mijlocul copiilor si nu am liniste deloc in casa, numai comenzi si ordine. Fm-am gandit sa divortez dar mi-e teama de suferinta copiilor. Oricum bine nu e. Am decazut moral si cei din jurul meu sunt imuni la suferinta oamenilor ingrijindu-se de bani mai mult( sotul, soacra). La nunta au ascuns banii sa nu ii fur eu( mi-a cazut cerul in cap dar aveam prinul copil. Era bebe)… Ca sa-mi pot creste copiii trebuie sa fiu bine eu si nu sunt. Nu mai e loc de discutii si remedieri. M-am impietrit si mi-e sila de pers cu care stau. Ce sa fac? Va multumesc!

sfatul meu este sa va urmati propriul sfat… aveti aici o variata http://www.dgaspc4.ro/centrul-pentru-mama–i-copil.htm

Ce te-ar face sa fii bine din nou? Fa ce este nevoie ca tu sa fii o mama linistita si disponibila pentru copiii tai. Fa ceea ce iti sta tie in putere.

Nefericirea dumneavoastra ii invata pe copii sa fie nefericiti. Ei sufera mai mult vazandu-va trista.

Acesta este un mediu toxic pentru dumneavoastră cât și pentru copii.Cum credeți ca se simt copiii când asista la aceste scene de scandal, abuz fizic și verbal? Ce pot învăța bun din aceste comportamente? Daca dumneavoastră v-ati "deteriorat iremediabil în interior" atunci nu așteptați ca și copiii sa ajungă în acest stadiu.

Copiii sufera mult mai mult in mediul asta decat daca ati divorta, parerea mea…

nu exista o "reteta" prin care sa va rezolvati o situatie ce persista de ceva ani si care s-a agravat zi de zi . Si la fel ,nu este usor sa rezolvati situatia la care ati ajuns , adica de pe o zi pe alta, fiindca odata ce a-ti facut compromisuri din diferite cauze timp de 6 ani , restul problemelor au venit cum era si firesc. Inspre rezolvarea problemei, puteti incepe prin a nu mai cauta si gasi vinovati de situatia in care sunteti pentru ca in general ceea ce ni se intampla bun sau rau, noi insine suntem responsabili. Si atunci cand noi gresim in relatii, la fel nu este nevoie sa ne acuzam, pentru ca cele mai multe greseli, le facem din lipsa de cunoastere sau de experienta, dar putem invata si trage niste concluzii. Daca reusiti sa nu mai gasiti pe nimeni vinovat de ceea ce traiti acum, treceti la urmatorul pas: INTREBARILE ! Va scrieti cateva intrebari la care apoi sa va raspundeti sincer , prin simplul raspuns DA sau NU , fara alte argumentari . Gen de intrebare : Imi iubesc eu cu adevarat sotul? Vreau eu cu adevarat sa divortez? Stiu cu adevarat ce vreau ? Vreau eu cu adevarat sa fiu fericita? etc. V-ati raspuns la aceste intrebari in scris , iar de aici incolo incepe noul drum al Dvs in functie de raspunsurile pe care vi le-ati dat. Orice drum alegeti , aveti de lucrat in primul rand cu Dvs, cu dorinta a va cunoaste , a stii ce calitati aveti si de aici sa va ridicati stima de sine cu increderea ca Dumnezeu va este alaturi . Odata stabilite calitatile pe care le aveti, nu va v-a mai intersa ce spune alta perosna despre Dvs. pentru ca ve-ti sti ca persona care va aduce injurii face acest lucru din propriile frustrari , ca nu are nici o legatura cu persona Dvs, Astfel ca, din persoana victima in care va simtiti , va ve-ti transforma in persoana compatimitoare, fara sa mai luati personal atacurile verbale ale sotului, nu ve-ti mai simti nevoia nici sa ripostati , nici sa veniti cu argumente ca nu este asa, si nici sa mai suferiti. Adica : Dvs avand convingerea ca sunteti o persona buna, desteapta, etc, poate sa va spuna alta persona ca sunteti rea sau proasta, chiar nu trebuie sa va intereseze(afecteze) , pentru ca singura persoana care va cunoasteti cu adevarat sunteti doar Dvs., iar Dvs sunteti constienta de cum sunteti. Cuvantul cheie in lucrul cu Dvs insiva este IUBIRE, puneti iubire in tot ceea ce faceti, in toate activitatile pe care le faceti, si mai ales in cele care nu va face placere si ve-ti observa pe moment cum parca o lumina divina vine ca o binecuvantare a tot ceea ce faceti si simtiti pe moment. Cand va ve-ti simti puternica , luati decizia constient si in impacare cu sinele , fara a va mai simti vinovata , ci responsabila ca decizia care ati luat-o ( ma refer la decizia de a divorta sau nu) este decizia constienta si responsabila care va face sa va creati viata in mod firesc si frumos . Puterea sta in "mainile " tale, adica in modul tau de a gandi despre tine si viata care merita sa o traiesti in armonie si echilibru in TOT si toate. Si spre folos asculta : https://www.youtube.com/watch?v=clUrBNn6ejM

Inteleg situatia dvs foarte bine si eu am trecut prin asa ceva.Va sfatuiesc sa rupeti acest cerc vicios,aceasta casnicie toxica, unde nu exista respect si iubire.Copii sufera cel mai mult, credeti-ma, pt. binele lor luptati,fiti puternica si iesiti din acesta relatie.Exista viata si dupa divort,totul depinde de dvs.

daca iubiti PACEA alegeti !exista a doua sansa!

Dupa umila mea parere, in cazul dvs divortul ar fi prima optiune si o spun cat se poate de direct si fara ocolisuri. Din ceea ce ne relatati rezulta ca dvs stati in casa cu un persecutor, cu un abuzator. Un om cu o astfel de cruzime i-ar face pana si pe vechii inchizitori spanioli sa para niste statui ale compasiunii umane.
Chiar daca va este sot, legile (atat cele laice, morale sau chiar religioase) nu ii dau voie sa va abuzeze si sa va trateze ca pe o carpa. Ati declarat ca v-ati gandit sa divortati dar va e teama de suferinta copiilor, insa va spun ca acei copii sufera cu mult mai mult daca locuiesc intr-un mediu plin de certuri, insulte si batai. Iesiti din acel mediu si dati-l afara din viata dvs pe acel persecutor. Si pe langa asta, ar fi o idee buna sa-l dati pe sot pe mana justitiei. Nu mai acceptati persecutiile si ridicati-va impotriva persecutorului.
Daca nu veti face nimic, atat dvs cat si copiii vor avea de suferit.

În situația dvs. consider ca, dacă soțul nu este disponibil pentru a încerca o reconciliere printr-un demers terapeutic de cuplu, soluția este divorțul. În ceea ce privește copiii, studiile din literatura de specialitate arata cum, o familie monoparentala funcțională este mai benefica decât una în care ambii părinți sunt prezenți, dar tiparele relaționale sunt disfuncționale. Așadar, argumentele, I’m care situația dintre dvs. și soțul dvs. nu se schimba sunt în favoarea divorțului. Totodată, în privința manifestărilor dvs., acestea se încadrează într-adevăr în tabloul clinic al depresiei, iar în acest sens puteți apela la sprijinul unui specialist care sa va fie alături.

Cel mai grav este că copiii sunt martori la un asemenea comportament al unui părinte față de altul si ar putea prelua acest model. Cred ca ei suferă mai mult anume în aceste condiții de violență, maltratare și lipsă de respect în familie. Dacă nu sunteți indiferenta față de dezvoltarea si sanatatea psihică a copiilor, trebuie să luați măsuri concrete.

Copiii au nevoie de dragostea parintilor, e adevarat; dar la fel de adevarat este ca au nevoie si de dragostea dintre parinti. Oricare din aceste doua ar lipsi, copiii vor fi afectati. In cazul dumneavoastra… nu doar ca dragostea din cuplu lipseste, dar, se pare, lipseste si toleranta, linistea. Spuneti ca nu puteti divorta de frica suferintei copiilor; suferinta in urma a ce, va intreb. Pentru ca tata va ramane tata pentru ei, indiferent ce s-ar intampla. Dumneavoastra va separati de sot, nu si copiii. Divortul este o cale pentru a va fi mai bine, pentru linistea caminului; nu este o pedeapsa. Daca aceasta casnicie nu functioneaza, cum de va ganditi sa persistati in ceva disfunctional? Care credeti ca vor fi consecintele, in cazul in care continuati aceasta relatie toxica? Care sunt consecintele in urma divortului? Ganditi-va profund la aceste intrebari si veti sti ce e de facut.

Divortul e obligatoriu, copiii sufera mult mai mult cand va vad lovita, decat daca divortati! Sunteti o VICTIMA violentei in familie, si aveti obligatia morala fata de copii sa luati masuri. In statele civilizate, astfel de parinti pierd dreptul sa isi creasca copiii. Iar dvs sunteti oarecum complice deoarece acceptati bataile… De ce va complaceti in situatia de victima? De dragul copiilor? credeti ca le va fi bine in mediul acesta?

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua…. problema mea incepe acuma aproximativ 2 ani…….cand dupa nastere a trebuit sa ma intorc la servici…..firma la care lucrasem inainte nu a vrut sa ma ma primeasca inapoi…pana la urma cu anumite reclamatii m-au primit inapoi…evident ca relatia patronilor fata de mine nu este una foarte buna….lucrez intr-un mediu greu presata fiind de sefi,simt ca nu pot face nimic pentru ca si mama mea lucreaza in aceeasi firma si daca eu as ceda ar fi si ia la randul ei data afara..simt ca se pune prea multa presiune pe mine…ma simt ca un om care nu mai are viata….nu mai imi vine sa fac nimic ma simt foarte obosita , tot ceea ce fac parca nu ma mai satisface , tot ceea ce fac nu mai fac cu drag simt ca , car o povara prea mare si nu mai pot……am avut perioade in care mi se facea rau si imi amortea toata partea stanga a corpului ajungeam la spital si nimeni nu stie de la ce……am fost la un medic neurolog am facut un rmn…mi s-a administrat tratament pentru durere de cap……dar…se pare ca nu are nici o legatura cu asta…nu stiu ce sa mai fac….am perioade in care…merg la munca nu am nici o treaba pot sa treaca si zile si nu ma deranjeaza nimic,,,nici impunsaturile sefilor nici jigniri…nimic….dar apoi ma consum nici noaptea nu dorm…gandinduma..oare de ce mi-a spus asa…sau de ce ma jignit…stau si plang si simt ca nu pot face nimic..ma simt un nimic care nu poate face nimic in viata asta…..va rog din suflet ajutati-ma!

daca ati nascut recent atunci tot acest stres va afecteaza mult mai intens. Eu va sugerez sa consultati un psihiatru… doar pt a va spune si parerea lui, poate sa va sugereze ceva pt somn/stari/etc…. dupa care consultati si un avocat. Daca drepturile Dvs. sunt incalcate atunci protejati-va. Ganditi-va la copil! Se poate, succes!

Poate sa fie vorba de o somatizare…stres..griji…consultati un psihiatru si un psihiterapeut.

E clar ca sefii tai vor sa te faca sa pleci singura, daca legea nu le-a permis sa te concedieze; acum sunt suparati pentru ca timp de cateva luni din concediul tau maternal a platit firma pentru tine, fara sa fii la munca. In acelasi timp, probabil au platit si o alta persoana care ti-a preluat sarcinile. Deci, au pierdut doua salarii, in loc de unul. Patronii fug de femei insarcinate pentru ca platesc in plus cu inca un salariu. Acum ti-ai dat seama de ce te jignesc?! Dar tu gandeste-te cum se purtau cu tine inainte de a sti ca esti insarcinata. Data viitoare, intreaba-i daca sunt suparati pe tine sau pe lege. Mai intreaba-i si daca vor sa dai randament in munca ta sau vor sa-ti pierzi energia, interesul si motivatia.

Toata aceasta situatie o poti rezolva daca schimbi modul tau de a vedea situatia in care te afli si automat se va schimba si atitudinea . Schimband atitudinea ta ii faci si pe ceilalti sa te simta sau te te priveasca si sa se comporte cu tine asa cum tu iti doresti sa fie. Faptul ca ai avut o neintelegere cu cei de la firma la care lucrezi , ai ramas in primul rand tu afectata, ceea ce a dus la a avea o atitudine diferita a ta fata de sefi . Adica ai reinceput sa lucrezi cu atitudinea de razboinic si in acelasi timp de victima, facand ca si ceilaltii sa ti se adreseze in modul in care tu te manifesti . Desi avem tendinta de a pune vina pe cei din jur , sa ne reamintim ca de fapt cei din jur se comporta cu noi exact asa cum noi ne percem in situatia respectiva sau in functie de atitudinea pe care o adoptam in functie de niste frustrari sau temeri sau neiertari sau neintelegeri obiective a situatiei. Simtindu-te neindreptatita, si ei obligati sa te reprimeasca , ai reinceput munca cu resentimente fata de colectiv, fara sa ierti ceea ce ti-au facut sefii si cu sentimentul ca nu te vor . Astfel ca ei au ajuns sa se comporte cu tine axact asa cum tu insati te simteai : nedorita in colectiv, nerespectata, etc, ceea ce duce la o acumulare si mai mare de suferinte si trairi emotionale, gen frici : frica ca te dau afara, ca nu mai esti buna etc, stresul ca au ceva personal cu tine si de aici teama ca sefii iti vor cauta mereu motive de repros sau de a te certa etc. Pe tine nu trebuie sa te intereseze o suparare a cuiva , tu sa sti cine esti tu cu adevarat si atat. Sterge gandirea in care te vezi victima in acel colectiv, pentru ca munca ta iti place si ai nevoie de ea . Fa un exercitiu simplu, care nu te costa nimic, si observa doar care va fi atitudinea celor din jur dupa ce TU schimbi modul de a te percepe pe tine in acel colectiv . Exercitiul care ti-l propun este simplu, si ar fputea fi cam asa: dimineata inainte de a pleca la munca sa ai un timp de cateva minute sa mergi in fata oglinzi si sa iti spui cu hotarare , sigura si chiar cu voce tare : Eu sunt o persoana minunata, sunt angajatul pe care si l-ar dori orice angajator, nu sunt suparata pe seful meu, imi apreciez seful si colegii cu care colaborez, stiu ca si ei ma apreciaza si isi doresc sa raman acolo . Daca voi alege sa plec de la acesta firma este doar alegea mea, si va fi doar atunci cand eu simt ca in alta parte pot creea mai bine si mai frumos realitatea mea . Sunt fericita eu cu mine si cu toti cei din jurul meu. Simpla mea prezenta in un loc aduce pacea si armonia in acel loc . VA multumesc tuturor celor care sunteti prezenti in viata mea ! Eu am scris ceva ca exemplu, dar tu poti sa iti spui orice altceva care sa vina din suflet cu "conditia" sa fie ceva pozitiv, ceva care sa te faca sa pleci de acasa cu o atitudine plina de bucurie, incredere in tine si armonie ! Succes! Sunt convinsa ca ai sa ramai uimita cum TU POTI SCHIMBA lumea ! si ca un ajutor pe termen lung, vizioneaza : https://www.youtube.com/watch?v=fmPUVkY1GNM

https://www.youtube.com/watch?v=UYc-tE2FDAI

Este posibil sa treci printr-o perioada de burnout (cauta pe net, sunt multe informatii pe tema asta). Cu un copil mic acasa si un job atat de stresant, probabilitatea de a te simti vlaguita si lipsita de orice resursa interioara este mare. Atunci cand ceva din exterior ne tulbura linistea — asa cum se intampla in cazul tau cu acest job, — exista 3 variante mari: 1. incercam sa schimbam / transformam cumva factorul perturbator, iar asta este uneori posibil, alteori nu. 2. incercam sa ne transformam pe noi insine in asa fel incat sa rezistam mai bine in fata factorului perturbator, adica sa ne crestem capacitatea de rezilienta, sa ne concentram pe faptul ca nimeni din exterior nu poate avea acces la fortareata din tine insuti decat tu insusi , iar ceilalti ne tulbura doar pt ca noi le ingaduim acest lucru, sa ne intarim in convingerea ca daca raspandim in jur armonie si toleranta, sunt sanse mari sa ii influentam pozitiv si pe ceilalti , asa cum bine te sfatuieste si Soare Fericire. 3. Ambele variante de mai sus, combinate. Indicatia mea este sa incerci metoda nr 3, adica sa te concentrezi pe tine insati pentru a gasi un mijloc de adaptare la situatia aceasta, dar sa incerci sa si modifici factorul exterior perturbator, sau macar sa vezi daca acest lucru este posibil, Ma refer aici la eventuale discutii cu sefii / colegii, in care sa le spui ca nu poti fi eficienta profesional intr-un mediu stresant si ca iti doresti sa gasiti impreuna o modalitate care sa reprezinte win – win pt ambele parti. Incearca sa fii asertiva atunci cand discuti cu sefii, nu submisiva sau agresiva, caci aceste doua ultime tipuri de atitudini pot fi exploatate de ei impotriva ta. Mult succes!

Ina Melehat : NU am spus sa tolereze, si nu sunt de acord cu a tolera o situatie sub nici o forma! La fel , nu am spus " a raspandi armonie", ci a ajunge sa fie ea insasi armonie , ceea ce este total diferit ! Referitor la parerea pe care ai exprimat-o in legatura cu a purta o discutie cu sefii in care sa le explice ca nu este eficienta la stres …etc. , din punctul meu de vedere mi se pare ca ar face o greseala sa afirme asa ceva si pot explica de ce am aceasta parere !

Burnout-ul este adesea legat de perfectionism si poate o vizita la psihoterapeut te va ajuta sa-ti dai seama care sunt mecanismele prin care ajungi sa te autosabotezi. Poti sa citesti mai multe si aici. Dr Rares Ignat
psihoterapie pentru depasirea obstacolelor din viata
http://psihoterapiefamilie.ro/blog/burnout-un-efect-secundar-al-perfectionismului/

Facand ceva ce NU ITI PLACE, iti faci rau. Incepe sa cauti altceva, un mediu de munca sanatos. Ca fapt divers, patronii care isi streseaza angajatii sunt subiectul unei legi aflata in faza de proiect…

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua,
mamei mele (58 ani) i-a fost detectata o tumora pe creier. Doctorii spun ca nu se poate opera deoarece este localizata prea adanc. Biopsie nu s-a facut dar doctorii au zis ca cel mai probabil este vorba despre un Glioblastom (cea mai agresiva forma de tumora). Mama se simte oarecum bine, singurele simptome negative sunt: uneori se simte ametita, fara vlaga; nu prea are pofta de mancare (dar mananca) si chiar i se face foame cateodata, a slabit vizibil, si are probleme cu memoria pe termen scurt (din cercetarile mele, tumora este localizata in acea zona a creierului care tine de memoria pe termen scurt). Doctorul la care am fost ne-a indrumat catre chimio/radioterapie. Suntem sceptici in legatura cu aceste "tratamente" deoarece stim cum afecteaza organismul..
Mama mea inca duce o viata normala, gateste, se uita la tv, mai iese afara la plimbare, mai face treaba pe acasa. Nu putem accepta ideea ca mai are de trait 6 luni -1 an. (ea nici macar nu stie asta, nu i-am zis)

Va rog, daca exista terapii care o pot ajuta sa se vindece, sau daca cunosteti alte solutii, sa imi raspundeti la aceasta postare. Nu pot sa o vad pe mama cum se stinge usor in fata ochilor mei.

Bineinteles ca ar fi util sa cereti si parerea altor medici. Din cate stiu exista o clinica in Turcia care se lauda cu rezultate "peste medie" in aceasta afectiune. Nu e o recomandare, doar o posibilitate de luat in calcul.

Reflexologia poate ajuta

Recoman cu incredere terapia Bowen! http://www.bowtech.com.gr/ro/category/testimonials/

Documentati-va despre noua medicina germanica.

https://www.youtube.com/watch?v=BUzEk8TLj7w

Nu exista terapii care sa o vindece, insa e posibil ca diagnosticul medicilor sa fie GRESIT. Dcaa s-a facut doar o investigatie imagistica, fara biopsie, exista cel putin 20-30% sanse ca diagnosticul sa fie eronat. Chimioterapia ar fi probabil o loterie in acest caz cu diagnostic incert, iar terapiile alternative o iluzie…