Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Bună ziua am 19 ani, în urma cu ceva timp am început sa am atacuri de panica după un deces, acum de doua săptămâni tatăl meu a decedat iar prietenul meu care involuntar mi l-am făcut ca fiind “persoana de siguranță” m-a părăsit. Peste durerea morții tatălui meu am știut cum sa încerc sa trec și sa ma controlez în continuare însă peste aceasta despărțire simt ca nu pot trece, nu va viata fără el, nu ies din casa, ma Panichez știind ca el nu e aici și ca nu își mai dorește sa se împace cu mine niciodată, am tot încercat sa ii explic ca el pt mine e un remediu și ca atunci când sunt cu el ma simt în siguranță.. Mi-e enorm de greu fără el după 2 ani de stat aproape zilnic impreuna acum e cumplit ca nu știu sa ma descurc singura și fără el. Am ajuns sa fiu dependenta de o persoana care îmi făcea mult rău însă mai rău era sa îl pierd.. As dori un sfat, ce as putea face sa nu mai gândesc acele lucruri și sa nu mai cred ca fără el nu pot face nimic.. Imi amintește orice de el.. Nu ma pot concentra la nimic doar gândindu-mă ca în acel loc eram cu el sau în acea zi aveam planuri împreună..

Condoleante! Recomandarea mea este sa gasesti un psihoterapeut (ma gandesc preferabil barbat) care sa functioneze temporar ca sprijin si care sa te ajute sa te reconstruiesti… se poate! Ma gandesc insa ca poate ar fi bine sa consulti (macar pt o parere) si un psihiatru. Curaj!

https://www.youtube.com/watch?v=k5xg8v2aJQA

parerea mea este ca poti sa ii multumesti mental, ca a facut parte din experienta vietii tale si sa lucrezi tu cu tine pe afirmatii pozitive , pe care le poti creea chiar tu, sa fi propriul tau creator . Ca sa iti dau un exemplu https://www.youtube.com/watch?v=IWDVIF5WX6g

https://www.youtube.com/watch?v=TRCh17aZu-8

Poate problema e ca si despartirea si moartea au aparut cam in aceasi perioada-asa intelg eu- si acum nu mai e nimeni pe care sa te bazezi. Cu toate ca sunt oameni in jurul tau care ar fi fericiti sa iti fie alaturi daca le permiti. Uite la mine a trecut un an si 3 luni de la moartea tatalui meu si la inceput ma simteam singura si fara rost ca nu e nimeni care sa ma ajute,dar prietenul meu fiind langa mine ma ajutat fara ca eu sa imi dau seama. Ma asculta cand aveam nevoie ma tinea in brate ma iubea pe de-antregul. Tu acum nu mai ai acest lucru -sau asa vezi tu lucrurile. Dar tin sa iti spun ca daca prietenul tau era persoana ideeala pt tine ramanea cu tine. Poate el a vrut mai demult sa rupa relatia si nu a stiut cum…semne ca relatia voastra nu mai mergea erau destule doar ca tu ai fost prinsa in alte lucruri si nu ai observat. Niciodata o relatie nu se rupe de la o zii la alta e nevoie de timp si evenimente care sa o faca sa se rupa. Te cred ca doare dar te asigur ca sunt oameni care te vor ajuta cand ai nevoie. Doare si doare al naibii de tare dar va trece. Dar tinand cont ca ai si atacuri de panica iti recomand cu drag sa apelezi la un terapeut,ai nevoie sa intelegi ce se intampla cu tine si sa fi inteleasa si poate noi ceilalti din jur nu intelegem ce simti tu si ai nevoie de acel suport.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua, tuturor! Ce este de făcut în cazul în care un copil de 4 ani a fost martor violului mamei sale, de către 2 bărbați, după care a fost închis la subsol de către aceștia? Foarte curând, bunica băiețelului a murit, iarmama a intrat într-o relație abuzivă (mama îl creștea singură). Aștept opiniile dumneavoastră și vă mulțumesc!

Imi pare tare rau sa aud de o asemenea grozavie… Psihoterapie, atat pentru mama, cat si pentru copilas.

mama trebuie neaparat sa isi gestioneze aceasta trauma si o data cu ea si copilul. Este nevoie de ajutor de specialitate.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua, am si eu o curiozitate, in cazul in care bei foarte mult , cum poti stii daca ai facut ceva gresit? (chestii nasoale cum ar fi sa dai cuiva in cap sa-l lasi lat pe jos, sau sa te bati cu cineva sau sa te urci la volan si sa faci vreun accident etc) , presupunand ca esti singur si nu poti sa-ti intrebi prietenii, iti vei aduce aminte daca a fost ceva grav ca cele de mai sus? multumesc.

fara martori este cam greu. Exista o sansa ca persoana in cauza sa isi aduca aminte franturi din acea perioada pt ca nu era, defapt, inconstient… ci doar foarte beat. Poate prin hipnoza? Sugestia mea ar fi sa nu ajungem sa bem in ‘halul’ acela… mai ales singuri! Succes!

De retinut ideea ca desi beat, persoana care face asemenea fapte, da in cap, bate etc.etc, raspunde penal pentru faptele sale. Mai bine sa bea, cat se simte bine si nu are nevoie sa-si aminteasca ce grozavii a facut..nu-i asa..?

A bea in exces e o fuga de realitate. E alegerea ta sa fugi. Si iti asumi riscurile. Si responsabilitatea.

Adictiile in genere denota un gol sufletesc ce trebuie umplut cu ceva: mancare, alcool, sex, drogri, etc… Pe de alta parte unle persoane mai si mostenesc ceva inclinatii native spre a consuma alcool. Oricum ar fi, dai inainte pentru ca numai asa poti rata totul. Viata, sensul ei, umplera golului din suflet, etc. Mult succes, in a rata totul si “toate” caci doar cu o simpla intrebare pe net nu vei rezolva nici o data nimic, oricat de pertinente ar fi raspunsurile primite ci doar actionanad si nu dupa “ureche”. Baetei dragalasi insa care sa mai si merga la terapeut de buna voie nu prea am intalnit, deoarece barbatii sunt barbati si ei nu au nevoie de nimic pentru a fi perfecti. Asa dar succes in perfectiunea ta pe mai departe si obtinerea in cat mai multe raspunsuri adevarate de pe net, de la prieteni si de la oricine doresti caci decizia de a face cu adevarat ceva depinde numai de tine. Nu stiu daca intrebi pentru tine sau poate pentru un “prieten”, dar, oricum ar fi situatia ramane neschimbata…

iti vei aminti deoarece totul ramane imprimat in subconstient

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua am o peoblema grava e virba despre prietena mea cea mai buna locuieste cu viitorul sot de aprox un an el are 22 de ani iar ea are 28 de ani se intelegeau super bine insa de aprox 2 luni el a devenit foarte agresiv dar numai atunci cand bea si bea foarte mult face foarte urat la băutura tranteste sparge da cu pumni in pereti a agresat-o si pe prietena mea iar ea de frica a chemat un prieten de al lui sa incerce sa il calmeze la 2 dimineata are ganduri sinucigase ba chiar a incercat sa isi taie venele el spune ca ar fi fost abuzat sexual de niste tipi cand era mai mic si pare xa este foarte deranjat de faptul ca parinti lui au facut mereu diferente intre el si sora lui chiar si in acest moment ei sunt cam indepartati de el. Dar nu cred ca prietena mea merita sa sufere atat. Din cauza problemelor lui. De psiholog nici nu vrea aa auda ce o pot sfatuii pe prietena mea cum o pot ajuta?? Ea il iubeste enorm si nu a apus nimic familiei ei de teama sa nu o desparta de el el cand e treaz ii cere iertare e complet diferit eu sunt fata am 23 de ani si locuiesc cu iubitul meu suntem peieteni toti patru ne vizitam petrecem dar el la bautura e de ne descris ma refer la iubitul prietenei mele va rog spuneti-mi cum sa o ajut

daca ea nu vrea sa accepte ca prietenul ei are o problema psihica este alegerea ei… faptul ca EL nu accepta ca are nevoie de ajutor de specialitate poate sa ii fie fatal (daca are tentative de suicid la activ). NU este de gluma cu aceasta situatie. Te rog sa o incurajezi cat poti de mult sa mearga impreuna catre un specialist. Succes!

Din pacate, prietena nu poate fi ajutata cu forta. Insa, puteti sa ii dati acest link: http://casaioana.org/ si cand va fi satula de certuri si batai, poate suna aici. Altfel, ati putea sa ii sugerati prietenei sa mearga la psihoterapeut, fiindca ea este cea care si-a ales un asemenea partener si ea este cea care tb sa isi rezolve problema.

Nu o poti ajuta. Doar nivelul ridicat de suferinta ii poate deschide ochii. Altfel, se va complace in situatia de victima din proprie initiativa. Crezand ca asa este normal sa faca. Are o dependenta puternica de el, si inclinatia spre suferinta o va atrage in capcana lui.

nu ai cum sa o ajuti daca ea nu vrea acest lucru!!!!!!!!! Poti sa ii fi alaturi dar ajutorul daca nu il accepta nu il poti da fortat. Poti sa ii explici ca nu e normal abuzul fizic si emotional . IUBIREA NU ESTE EGAL CU BATAIA!!!!!!!!!! iubirea e ceva ce ea trebuie sa descopere singura si sa invete sa se iubeasca pe ea insasi. In acest moment ea e doar dependenta de el si accepta si considera ca totul e ok asa.

Poți sa ii arăți ca daca isi iubește prietenul, sa faca ceva pentru a-l putea susține

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:buna ziua am o problema.prietenul meu are o sora de 26 de ani cu handicap,nu poate merge.problema e ca non stop trebuie ajutat de părinți și de el.în ultimii ani s-a îngrășat foarte mult fiindcă mănâncă nesănătos și nu face mișcare deloc.au încercat tot ce au putut,doctori,psihologi,nimic nu a ajutat sa o convingă ca nu e bine ce face.în curând părinții o sa îmbătrânească și el o sa plece din oraș și nu va mai putea sa o ajute cineva.zilnic îi spun despre situația din viitor dar nu vrea sa asculte .este foarte dureros sa îi văd așa distruși psihic și as dori un sfat ca sa îi ajut și sa o putem convinge sa se trezească la realitate .

imi imaginez ca sora prietenului tau trebuie sa fie in depresie (cel putin) si ca un sfat nu este suficient in acest punct, in afara de a incepe un tratament psihiatric, consilierea psihologica aferenta, fizioterapie + dieta. Problema este una complexa si trebuie actionat ‘in forta’ daca se doresc rezultate. Contactati o asociatie a persoanelor cu dizabilitati locomotorii… trebuie sa va poate oferi solutii eficiente! Succes!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Bună ziua,am o problema eu lucrez ca șoferiță de tir în străinătate împreună cu soțul meu,avem acasă doi băieți pe care ii iubesc enorm,astăzi e ziua când ar trebui sa plec din nou la lucru pentru o perioada de minim 6 săptămâni.dar nu as mai vrea să-mi las copii acasă,mi-e frica sa plec ultimadata am băut medicamente pentru a putea rezista s-a instalat o teama și nu mai vreau sa plec.Eu sincer plec la munca doar pentru confortul financiar al familiei dar din tot sufletul îmi doresc sa stau acasă cu copii.va rog sa ma ajutați nu știu ce sa mai fac mi-e teama ca va trebui sa beau zilnic medicamente împotriva stresului.

este foarte clar ca nu mai vreti sa fiti departe de copii. Noi nu va putem ajuta… doar Dvs. . Schimbati jobul! Curaj!

Numai pleca. Stai lângă copii. Ei sunt cei mai importanți. Poti lucra ca soferita si in tara. Anii pe care îi pierzi din copilăria celor mici nu vor mai revenii. Pierzi tot ce e mai frumos. Copii vor creste si nu vor mai avea nevoie de tine. Atunci vei regreta, dar o să fie prea târziu. Fă o schimbare în viața ta pt binele familiei. Copii sigur îți simt lipsa.

Ramaneti acasa, alaturi de copii. Si dvs veti fi mai multumita si copii vor fi mai bine ingrijiti si supravegheati. Discutati cu sotul despre partea financiara, poate faceti unele mici economii, va veti descurca bine, aveti incredere..!

comfortul financiar, este mai important pentru tine dacat rolul de mama? sa inteleg ca atat tu cat si sotul tau, sunteti interesati doar de confortul financiar, rolul de tata si mama , sot si sotie, exista?

Ati plecat in afara pentru a asigura confortul financiar al familiei. Aveti curaj in a cauta un job in concordanta cu nevoile dvs.!

Tu ai nevoie sa iti gasesti singura raspunsul. Dependenta de medicamente pentru a rezista , sti si tu ca nu este solutia. Ai nevoie sa privesti situatia din pozitia de observator, adica, poti pune Stop oricarui gand, respira de cateva ori profund, ramai o perioada in linistea instalata in interiorul tau, apoi iti poti pune intrebarea: Ce vreau eu cu adevarat? primul raspuns este cel divin, adica acel raspuns care nu are explicatii si motive. un video care poate sa te ajute sa iti iei deciziile corecte! Succes! https://www.youtube.com/watch?v=Y0JfcU9vsIQ

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua,
Vreau sa incerc sa fiu cat mai succinta si sa nu ma las condusa de sentimentele negative care ma apasa in momentul in care va scriu acest mail…
eu cu actualul sot suntem impreuna de 6 ani din care de aproape 2 suntem casatoriti si de 9 luni parintii unui copil absolut minunat!
Desi de-a lungul celor 4 ani de prietenie cand fiecare statea cu parintii lui ne-am sustinut reciproc ( mai mult eu pe el decat invers, si financiar si moral si cand mama lui a facut infarct si a trebuit operata tatal meu a fost cel care i-a pus la dispozitie cei 1500€necesari, si cand a murit tatal lui de asemena tata l-a ajutqt cu bani iar eu am facut tot ce trebuia pt inmormantare) de la nunta incoace lucrurile parca s-au schimbat radical, noi locuind singuri intr-un apartament al.parintilor mei….
Mama lui cat a trait sotul a fost ca la armata facea doar ce vroia el inclusiv sa doarma si sa manance, in schimb la doua saptamani de la moartea acestuia, desi trebuia sa ii inapoiezr tatalui meu datoria, aceasta a inceput sa faca tot ce nu avusese voie pana atunci, de ex sa se vopseasca, sa se faca permanent… ( mai tarziu veti intelege de ce am specificat acest lucru)
in fine sa revenim la perioada de dupa nunta cand au inceput discutiile legate de mama lui care la nunta in loc sa se bucure pt fiul ei a pozat in victima ca este vaduva, cu atat mai mult cu cat fiica ei este divortata ar fi trebuit sa fie fericita pt fiul ei…
La 4 luni de la nunta am ramas insarcinata avand o sarcina toxica, am stat mai mult in spital sau la parintii mei, sotul ramanand la noi acasa… in toata aceasta perioada de sarcina soacramea nu a venit o data sa ma vada si mai mult de atat ma critica, ca imi fac grwata singura si deaia vomit, ca ce sunt asa slaba de caracter, cand a aflat ca am o infectie si s-ar putea transmite la copil daca nasc normal sa nu mai spun la lume ca o sa fuga de copilul meu, cand a zis doctora ca copilul vaavea leucocitele marite mi-a zis ca si sotul ei le-a avut cand s-a imbolnavit de cancer….
La o zi dupa ce am nascut a venit soacramea la spital si a inceput sa imi zica: doar nu ai ramane cu burta asta ca Cosmin e asa slab ( uitand ca el inainte a avut o prirtena de80 kg fara a fi fost gravida, eu avand inainte 46kg) …
La momentul actual va trimit acest mail pt ca desi parintii mei ne ajuta in credterea copilului si financiar si moral…nu accepta situatia…dimpotriva mama lui e cea mai buna desi din cauza ei ne certam mereh pt ca nu vine sa vada copilul decat daca il ducem jn casa in care sotul ei a murit iar eu am asistat la aceasta scena si ma sperie si acum…ii zice copilului meu mami (are grija de o fetita de la 4 luni si a invatat-o sa ii zica ei mami si mamei reale pe nume) , o sum sa vina sa isi vada nepotul nu vrea ca nu intra in casa mea… astazi sotul a vrut sa duca copilul pe la ea si eu nu m-am opus doar i-am dat cateva indicatii sa nu ii dea sa manance fructe sau altceva pt ca nu va mai manca ciorbita apoi… sa stea cu el afara dar sa nu mai faca schemede fotbalista, ultima data a vrut sa dea cu piciorul in minge si a cazut cu copilul in brate, si sa nu mai lase toti vecinii sa il pupe pe manute pt ca le baga in gura..bineinteles ca el s-a suparat si de aici dezastrul desi este a n-a oara cand ne certam din acelasi motiv…a ple at nervos fara copil si eu am sunat-o pe maicasa sa vina sa isi vada nepotulsi sa iasa cu el afara timp in care eu sa fac curatenie in casa..spunandu-i ca ne-am certat pe acest motiv…ea a inceput xa ea cum sa vina, desi face 20 min pe jos, ca sa il duc acolo ca daca nu imi convine sa nu il mai duc deloc …ca ea nu se va mai urca in masina noastra ( pt ca ea nicj la cimitir unde ajungi in 10 min nu se duce pe jos asteapta sa o duca el cu masina dar eu ma duc cu autobyzul cand am ceva de rezolvat sau pe jos) si am interupt discutia pt ca a venit el sa o duca la cimitir sau sa le duca pt ca si sorasa e la fel de comoda… si s-a apucat sa ii spuna ce a vrut ea ca am chemat-o in fata blocului ca nu vreau sa urce in casa mea..ca sa imi dea cheile la masina si ea nu se mai urca inea…bineinteles a tinut-o totul doar 5 minute pt ca nu este un om cu coloana vertebrala. Vreau sa mentionez ca eu saptamanal o sun pe cumnatamea si ii zic sa o ia sa vina sa vada copilul i-am zis chiar sa ne intaln la jumatatea drumului ca are probleme cu inima sa nu oboseqsca, bineinteles ca a comentat ca ne intalnim in mijlocul strazii ca nu vreau sa vina in casa mea …si tot acest termende casa mea i l-a bagat si lui in cap incat nu schimba nici macar un bec pt ca nu e casa lui dar la mama lui cara inclusiv mobila desi nu are voie pt ca a avut cervicala rupta…
Eu simt ca nu mai am nicio putere simt ca s- a pus un zid intre noi si asta pt ca indiferent ce as face tot ea este mai buna si mie mi-ar da si im cap pt ea..expunea chiar si copilul plecand cu el in brate la volan doar casa il vada maicasa ca nu vroia ea sa vina in casa mea…
uneori simt ca vreau sa puncapat dar ma gandesc ca am un copil si vreau sa creasca langa ambii parinti, dar nici in conditiile astea stiu ca nu e bine…simt ca cedez psihic…am numai ganduri rele la adresa maicasii…
Dati-mi um sfat va rog din suflet pt ca eu am jucat toate cartile ma simt epuizata de forta, psihic, nervos..dezamagita de alegerea pe care am facut-o …cat despre iubire nici nu mai vorbesc simt ca explodez de ura inclusiv la adresa lui!
va rog din tot sufletul sa imi raspunde-ti pr ca nu ma gandesc decat cum i-ar fi copilului mao bine si ce pot sa fac in sensul asta!
O seara buna si va multumesc!!!

din ce ne-ati scris eu inteleg ca mama lui traieste o psihoza destul de puternica… pe care probabil o avea dinainte de decesul sotului ei (care este foarte posibil sa fi suferit si el de o tulburare psihica- nu poate fi normal sa te porti in acel fel cu partenerul tau)… poate ca eliberarea din relatia cu sotul a fost suficient de puternica incat sa ‘ii arda circuitele’. Sotul Dvs. nu are cum sa nu fi fost efectat de acest gen de relatie patologica a parintilor sai… Aveti sustinerea parintilor… daca simtiti ca este mai bine intr-un fel sau altul pt copil si pt Dvs… nu ramane decat sa luati decizia. Tatal biologic nu TREBUIE sa fie si cel mai bun parinte. O sugestie ar fi sa discutati o perioada cu un psihoterapeut… situatia este foarte ampla si merita sa o digerati si intelege cat mai corect posbil, insa este nevoie de ajutor. Se poate, succes!

Aveti multe frustrari care au generat probleme si necesita o rezolvare. Apelati la sedinte de coaching pentru gasirea solutiilor. Puneti-va intrebarea ce s-a intamplat in viata Dvs pe plan emotional; sau care sunt asteptarile sotului fata de dvs.? Cum ati vazut-o pe soacra inainte de casatorie? Care sunt relatiile dintre membrii familiei Dvs? Sunt mai multe aspecte, pe care identificand, veti gasi solutia la probleme si veti intelege mecanismul lor.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua,Vreau sa-mi spuneti, daca doriti si nu cer prea mult, ce ati face daca ati fi in urmatoarea situatie?

Dupa ani de munca asidua iti gasesti curajul necesar si demisionezi din functia care nu te mai implinea ca om pentru a merge mai departe.

Decizi sa te indepartezi de prieteni, colegi si apropiati, pentru ca nu te incurajeaza sa evoluezi, sa-ti traiesti propria viata, ci te epuizau de energie și incercau sa te traga pe o linie moarta.

La scurt timp dupa renuntarea la job te inscri la un concurs, te pregatesti pentru examen, iti canalizezi toata energie pentru ceea ce urmeaza, insa brusc lucrurile se schimba radical.

Dupa inscrierea la concurs, unde vei fi nevoit sa treci prin probe sportive (viteza, rezistenta), se intampla o minune.

Afli ca ti s-a implinit cea mai mare dorinta: ai ramas insarcinata dupa o lunga perioada de suferinta (pierderea unei sarcini si decesul unor persoane dragi).

Esti fericita pentru binecuvantarea primita de la Dumnezeu la cei peste 30 de ani si vrei din tot sufletul sa-i asiguri copilului un trai decent.

Nu ai un job, nu poti fi nici somera pentru ca ai demisionat, dar vrei sa muncesti. Numai ca medicul iti spune ca in timpul sarcinii este riscant sa susti probele sportive impuse la concurs.

Te gandesti sa risti. Vrei din toata inima si copilul sanatos si locul acela de munca. Zilele trec, iar ca alternativa trimiti CV-ul in stanga si in dreapta, insa telefonul nu suna.

Desi stii ca esti o persoana optimista, responsabila si puternica ajungi sa te confrunti cu tot felul de ganduri: Unde sa ma duc insarcinata? Ce sa fac in situatia mea? Cine va angaja o gravida? In conditiile in care majoritatea patronilor impun zilnic un program alert, inclusiv sambata sau duminica. Ieri am primit raspuns de la un angajator, dupa ce directoarea m-a asigurat ca nu are nici un fel de problema ca sunt insarcinata, ea fiind in aceeasi situatie cu mine, ca a gasit pe altcineva.

Te gandesti ca daca ai fi in Capitala si nu in oraselul mic in care traiesti acum ai gasi mai repede un loc de munca si nu ai simti ca bati pasul pe loc din punct de vedere profesional, insa sotul iti taie elanul si iti spune franc: ”daca vrei sa faci ce vrei tu (sa pleci in alt oras pentru a lucra), n-ai decat sa fii singura”.

Voi ce ati face in situatia data: gravida, fara loc de munca, facturi neachitate, cheltuieli in spatele sotului, stres maxim pentru toata situatia, dar inscrisa la un concurs unde ai de sustinut probe sportive neindicate pentru persoanele insarcinate?

Nu ma victimizez, ci lupt pentru ceea ce vreau, insa uneori simt ca ma lupt cu morile de vant si vreau sa aflu si alte puncte de vedere.

Va multumesc

eu, SI gravida si nesustinuta de sotul meu, m-as muta la parinti acasa (daca este posibil). Inteleg (si pe buna dreptate) ca iti este foarte greu in aceasta situatie, cel putin emotional insa acum sunteti 2… ia deciziile in functie de binele copilului… restul se rezolva cu timpul! Succes si curaj!

Eu spun sa cantariti foarte bine ce conteaza cel mai mult pentru dvs-jobul sau copilul? In functie de ce cantareste mai mult, decideti. Nu cred ca ati mai putea trece printr-o sarcina pierduta, mai ales stiind ca este din vina dvs. Job poate mai gasiti, dar viata unui copil e incomensurabila. Succes!

Pentru mine copilul ar fi prioritar, apoi jobul. Imagineaza-ti toate scenariile posibile: job cu pretul pierderii sarcinii sau copil si greutati sau noua viata in Capitala etc. In care scenariu te simti mai confortabil si in care cel mai rau? Ai de cantarit. Cat despre sot ?! E la fel de responsabil ca si tine pentru acest copil; doar a participat si el. O consiliere de cuplu pe problema v-ar ajuta. Sotii trebuie sa se sustina reciproc si sa negocieze. Poate exista persoane la care poti apela pentru sustinere (familie, rude sau prieteni) ori institutii (AJOFM, alte ONG-uri de profil). Nu renunta la visul tau de fericire, oricare ar fi acesta si tu il stii cel mai bine !

In primul rand, ceri o a doua opinie de la alt ginecolog. Aceasta sarcina este cu risc? Pentru ca in mod normal, in sarcina se recomanda ca gravida sa continue sa faca miscare la intensitatea cu care este obisnuita. In al doilea rand, stresul pe care il resimti, nu face bine copilului, deci fa tot ce este necesar pentru a te linisti si a te bucura de aceasta perioada. Exista locuri de munca pe perioade determinate, poti sa inlocuiesti pe cineva un timp…pastreaza-ti tonusul pozitiv si vor aparea oportunitatile de care ai nevoie.

Prin raspunsurile voastre si prin ceea ce sunteti si ceea ce faceti am descoperit oameni minunati. Va sunt recunoscatoare pentru indemuri si pentru incurajari.
Prin voi am capatat curaj sa ma iert, sa ma accept si sa ma iubesc asa cum sunt. Sa nu privesc in exterior, ci in interiorul meu.Citind randurile voastre am inteles ca sunt pe drumul cel bun, chiar daca la prima vedere situatia nu este deloc una usoara. Singura mea certitudine este faptul ca prin renuntarea la job Dumnezeu m-a binecuvantat sa fiu mama. Acum sunt responsabila pentru doi, nu doar pentru mine. Iar daca eu nu voi fi bine, atunci nici copilul nu va fi bine. Asa ca am renuntat definitiv la gandurile inutile si am decis sa ma rasfat in toata perioada sarcinii. Gandurile pozitive vor atrage lucruri pozitive in viata mea si sunt ferm convinsa ca totul va intra pe fagasul cel bun. Cat despre sot (fiind tot greul in spatele lui) cred ca este debusolat. Asa ca m-am inarmat cu rabdare, sunt o persoana calma, si accept lucrurile ca atare. Sta in vointa si puterea mea sa fiu optimista.Cu iubire si incredere infinita in voi Radu, Cristina, Ana-Maria si Irina,
Graviduta

Sarcina usoara si bucurie in suflet ! Realizez ce om minunat esti! Te imbratisez !

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Am 18 ani,iar anul acesta voi avea de sustinut “examenul maturitatii”,sunt si sportiva de performanta,fac schi alpin mai exact. Am ales sa scriu acest mesaj deoarece simt ca stresul ma cuprinde pe zi ce trece,am impresia ca nu dau randament destul si ca nu voi reusi. Ma pregatesc in acelasi timp pentru admiterea la facultatea de medicina veterinara din Bucuresti, dar nu mai am aproape deloc incredere in mine si in puterile mele. La matematica ma descurc greu si cred ca totul se trage de la faptul ca mi-e frica,nu am curaj. Mai este foarte putin pana la examene si nu simt ca sunt in stare de acest pas,problema este ca nici nu stiu cum sa ma motivez sau sa prind incredere ca sunt desteapta si ca pot. Sper ca ma puteti ajuta,va rog. Multumesc!

daca stii ca esti desteapta si ca poti… atunci asa este! Toti am avut si avem emotii in asemenea momente importante din viata noastra… este NORMAL ce simti… nu te mai impotrivi… lasa acea emotie sa treaca, sa isi ‘faca de cap’ dupa care mergi mai departe. Este dreptul tau sa simti ceea ce simti. Zoe… fii barbata! Succes la examene!

Te-ai gândit sa Îți aerisesti puțin programul? Poate ca ești suprasolicitata, fiind mereu implicata în sarcini care necesita concentrare, atenție, resurse cognitive și de timp. Ce faci pentru tine pentru a te relaxa? În aceeași maniera în care îți programezi sesiunile de învățat și antrenament, programează și sesiuni de relaxare: integrează activități plăcute ție, zi de zi, în rutina ta. Nu e nevoie sa fie ceva mare, solicitant, ci poate fi o baie calda și lunga la sfârșitul unei zile grele, spre exemplu. Poate ca, fiind un moment de cumpănă în viața ta, sunt lucruri pe care nu le cunoști, incertitudinea viitorului.. te-ai gândit sa le discuți cu cineva?

Stresul ne incurca dar ne si motiveaza.El este responsabil de vigilenta noastra la sarcinile ce ni le propunem sa le indeplinim.Munca impletita cu relaxarea si intalnirile cu oamenii ce iti aduc stare de bine ar putea sa iti aduca un plus de motivatie.Succes!

Ai sa vezi ca, odata inceput examenul, emotiile vor disparea, asta pentru ca te vei concentra pe examen si ,,uiti” de emotii. Motivarea o poti face asa- prin vizualizare, in timpul careia ,,te vezi” in timpul examenului, ca-l treci cu brio si esti mandra de tine. La fel, iti spui cu voce tare ca poti, ca sigur reusesti, si alungi orice gand negativ din minte. Spune-ti ca asta este ceea ce vrei. In al doilea rand, ia o mica pauza, timp in care sa nu te gandesti deloc la examene, facultate, etc. Fa ce iti place mai mult, apoi intoarce-te la invatat cu forte proaspete si cu mintea clara. Bafta la examene!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua! Sunt in proces cu fostul meu sot pentru ca acesta doreste sa aiba domiciul copilului acuzandu-ma de mai multe lucruri. Cum ar fi ca nu ingrijesc copilul si acesta nu este dezvoltat corespunzator varstei, nu socializeaza. Pentru a demostra contrariul am mers si am facut o expertiza extrajudiciara din care a reesit ca totul este in regula cu copilul si nu sufera de alienare parentala. Tatal dupa aproximativ 2 luni a solucitat o noua expertiza la acelasi psiholog de unde a reesit ca minorul in varta de 5 ani jumatate sufere de un posibil abuz emotional din paryea bunicii materne, exact ce a acuzat tatal de la bun inceput. Ca urmare instanta i-a incredintat domiciliul copilului. Intrebarea mea este la ce diferenta de timp se face a doua expertiza psihologica si daca este corect sa se faca de acelasi psiholog? Pentru ca cea de a doua expertiza a fost facuta cu intrebari pe care psihologul nu avea de unde sa stie sa le puna si intrebarile au fost puse doar din punct de vedere al tatalui mama nu exista, pentru a demostra acuzatiile folosindu-se practic de copil. Multumesc!

din pacate este o situatie legala si trebuie sa actionati doar pe aceasta cale. Contestati… depuneti plangere… Instanta este cea care are ultimul cuvant. Succes!